Elemente de redactare a textului jurnalistic (Marcel Tolcea)

- A scrie bine înseamnă a scrie adecvat: adecvare la public, la canalul mediatic şi la exigenţele genului publicistic.- O publicaţie bine scrisă nu este, neapărat, şi una citită. - Oamenii nu citesc presa pentru stilul unuia sau altuia dintre jurnalişti, ci pentru informaţia pe care o caută - ceea ce înseamnă că genurile de informare vor fi întotdeauna mai solicitate decât cele de opinie.- Oricât de bine ar scrie cineva despre un anume subiect, dacă acel subiect nu interesează, textul nu are nici o valoare jurnalistică;- Orice articol presupune un proces de elaborare, de rescriere şi nuanţare sau adecvare la diverse condiţii (Pascaline Oury, 1992, pp. 21-23, David Randall, 1998, pp. 138-139).

Etapele realizării unui articol:- selectarea informaţiilor;- alegerea unghiului de abordare;- scrierea unei prime variante;- conceperea unui „atac” sau „intro” (paragraful introductiv ce determină interesul cititorului);- redactarea textului: semnele de punctuaţie, adjectivele, concordanţa timpurilor, corecturile

stilistice;- titrarea.

“Stilul jurnalistic se caracterizează printr-o sintaxă concentrată, prin alegerea cuvântului clar, corect şi activ, precum şi a detaliului obiectiv. Are ca tendinţă eliminarea bruiajului tematic”. (Curtis D. MacDougall, 1982, p. 136)

Caracteristicile stilului jurnalistic:a) concizia (eliminarea cuvintelor, a propoziţiilor şi a frazelor de prisos, a redundanţelor; simplitatea; raportul just între diateza activă şi cea pasivă; sublinierea şi accentuarea în mod corect);b) evitarea banalităţilor (a figurilor de stil, a clişeelor şi platitudinilor, a personificărilor uzate prin abuz, a obscurităţilor “academice”);c) formule ale lizibilităţii (fraze şi propoziţii scurte, cuvinte simple);d) semantica – de evitat: cuvintele nefamiliare, conotaţiile, reclama deşănţată, cuvintele evaluative.

Structurarea informaţiei- datele de uz intern nu au nicio relevanţă pentru cititori;- cifrele indicate cu precizie, în unele cazuri, nu aduc nici un plus de informaţie pentru cititori,

ele trebuie rotunjite;- prepoziţia “peste” are o putere mai mare, este pozitivă, în timp ce adverbele “aproape” şi

“aproximativ” sunt descrescătoare;- norma gramaticală cere să se scrie în litere numeralele până la zece;- o grafie doar în cifre este adecvată în titluri;- aglomerarea cifrelor – de evitat! - “O mare cantitate de informaţii nu înseamnă, automat, multă informaţie. Dimpotrivă, prea

multe informaţii pot sufoca percepţia. Tocmai de aceea, informaţia trebuie cernută, trebuie redusă la esenţial”.

- lizibilitatea unui text este calitatea acestuia de a favoriza înţelegerea lui imediată; - ceea ce se poate atinge prin focalizarea asupra a patru elemente-cheie: numărul cuvintelor din

propoziţie/ frază; simplitatea; alegerea justă a cuvintelor; construirea logică/ firească a articolului;

1

- ceea ce presupune: eliminarea acelor cuvinte a căror prezenţă nu este necesară; constrângerea propoziţiilor secundare în părţile de propoziţie corespunzătoare; renunţarea la detalii, nuanţări, precizări care nu aduc nici un spor de informaţie;

- atenţie la: repetiţii; cuvinte nepotrivite (inadecvate, prea slabe/ tari); topică; pleonasme; locuri commune;

- editarea gramaticală - folosirea corectă a semnelor de punctuaţie - şi corectarea eventualelor greşeli morfo-sintactice.

Semnele de punctuaţie

Virgula – obligatorie în următoarele situaţii:a) substantive în cazul vocativ;b) opoziţii;c) interjecţii;d) cuvinte şi construcţii incidente - când adverbele predicative (“desigur”, “poate”, “fireşte”, “aşa”, “bine”, “sigur”) sunt propoziţii regente ale unei subiective introduce prin “că” NU se foloseşte virgula!e) construcţii gerunziale şi paticipiale cu/ fără determinări;f) propoziţii eliptice de predicat/ verb copulativ – ex. Preşedintele peruan () la Bucureşti;- virgula poate chiar înlocui un grup de cuvinte – ex. Lui X i s-a oferit funcţia de …, iar lui Y, cea de…- când sunt prea multe virgule, se poate apela la linia orizontală “-”;- virgula este obligatorie la finele unei citări urmate de atribuire (“…, a concluzionat X”);- dacă nu este cerută de aceste norme imperative, virgula poate lipsi tocmai pentru a înlesni lizibilitatea textului.

NU se pune virgulă:- între părţile de propoziţie coordinate prin următoarele conjuncţii: “şi”, “şi cu”, “împreună

cu”, “sau”, “ori”;- complemetul direct aşezat imediat după predicat (subordonata completivă directă aşezată

înaintea regentei se desparte obligatoriu prin virgulă!) - ex. Numai ce trebuie, a făcut timp de x ani.;

- complementul indirect aşezat imediat după predicat/ verbul regent nu se desparte prin virgulă;

- subordonata subiectivă nu se desparte de regentă prin virgulă, indifferent dacă este antepusă/ postpusă – excepţie: subiectiva este reluată printr-un pronume demonstrative – ex. Cine nu respectă pe alţii, acela nu merită să fie respectat.

Semnul exclamării/ împreună cu cel al întrebării (în paranteză) –marchează fie o greşeală a unui interlocutor, fie faptul că autorul nu împărtăşeşte opiniile acestuia;- propoziţiile interogative, întrebările retorice au un impact mai puternic decât propoziţiile

enunţiative.

Ghilimelele- „ «…» ” – se numesc ghilimele franceze;- când un cuvânt nu este folosit în sensul lui uzual, ci metaforic, ghilimelele trebuie puse

pentru a nu se produce confuzii;- când unele cuvinte sunt folosite exact în sensul lor opus sunt recomandate ghilimelele

(pentru a marca antifraza);- semnele citării pot servi şi pentru a marca distanţarea pe care autorul articolului o ia faţă de

un concept, o idee;- atunci când avem un citat care se termină cu punct, ultimul semn ortografic este punctul şi nu

ghilimelele.

2

Derivarea cuvintelor1. de regulă, prefixele nu se despart de cuvânt - excepţii: - prefixul „ex-” se desparte întotdeauna prin cratimă;- prefixele superlative: „hiper”, „ultra”, „extra”, dar pot fi scrise şi împreună şi separate prin

virgulă;- când ultima consoană a prefixului corespunde cu prima consoană a cuvântului prefixat – ex.

„răs-străbun”;- când cuvântul rezultat prin derivarea cu ajutorul sufixului riscă să se confunde omonimic –

ex. „a re-crea” ≠ „a (se) recrea”; „pre-text” ≠ „pretext”.2. substantivele „bunăvoinţă”, „clarvăzător”, „binecunoscut” se scriu întotdeauna împreună;- substantive compuse care se scriu cu cratimă: „prim-ministru”, „primul-ministru”, „redactor-

şef”, „bun-gust”, „bun-simţ”, „nou-născut”.

Morfologia- forme corecte: „pieptene”, „cearşaf”, „magaziner”, „jurisconsult”, „disident”, „serviciu”,

„minieresc”, „douăsprezece”, „paisprezece”, „optsprezece”;- „demult” – când înseamnă cândva, odinioară (atunci când înseamnă cândva, odinioară; atunci

când răspunde la întrebarea „de când?”);- „de mult” – propoziţie plus adverb;- „întruna” – continuu, mereu;- „maximum” – adverb (ex. „în maximum o săptămână”);- „maxim” – adjectiv (imediat lângă substantiv şi postpus);- „ori” – conjuncţie;- „or” – adverb, cu sensul de adică, urmat de virgulă;- persoana I, singular a verbului „a continua” – eu continuu;- imperativul negativ al persoanei a II-a singular, care se construieşte cu negaţia şi infinitivul

verbului („nu fi încrezător”, „nu face o asemenea prostie”), la pozitiv: „fii încrezător”, „fă asta”, iar la conjunctiv negativ: „să nu fii încrezător”;

- nume proprii: ordinea – prenume, nume;- abrevieri: „d” – pentru domnul; „dna” – pentru doamna (nu se folosesc punctul sau cratima!);

„dlui” – pentru domnului, „dnei” - doamnei, „D-lui” – pentru Domniei lui; „D-sa” – pentru Domnia sa; „Dv.”/ „Dvs.”/ „D-voastră” – pentru Dumneavoastră;

- abrevierile unităţilor de măsură se scriu fără punct: „kg”, „km”, „m”;- feriţi-vă de gerunzii şi de frazele ce încep cu propoziţii subordonate;- SUA au considerat… (plural);- „ad hoc” – „pentru aceasta” (traducerea corectă), dar este folosită cu sensul de „pe loc”;- „ad hominem” – „atac la persoană”;- „alea iacta est” – „zarurile au fost aruncate”;- „aut Cezar, aut nihil” – „sau Cezar, sau nimic”;- „cui prodest?” – „cui foloseşte?”;- „dura lex” – „legile sunt dure”;- „de facto şi de iure” – „de fapt şi de drept”;- „ecce homo” – om providenţial;- „ex abrupto” – „brusc, fără nici o introducere”;- „ex aequo” – „la egalitate”;- „in extenso” – „pe larg”;- „in nuce” – „pe scurt”;- „in extremis” – „cu dificultate, în ultima clipă”;- „ipso facto” – „prin chiar acest fapt, implicit”;- „lapsus calami (memoriae, linguae)” – „scăpare de condei, de memorie, de limbă”;- „mea culpa” – „e vina mea”;- „memento” – „aminteşte-ţi”; - „memento mori” – „adu-ţi aminte de moarte”, „rememorare, aducere-aminte”;

3

- „modus vivendi” – literar : „mod, stil de viaţă”; sensul e de: „compromis”, „modalitate de convieţuire”;

- „mutatis mutandis” – „schimbând ceea ce e de schimbat”;- „O tempora, o mores!” (Cicero) – „O timpuri, o moravuri!”;- „persona non grata” – „indezirabil/ă” (cineva care a acţionat împotriva legilor, obişnuinţelor,

intereselor unei comunităţi sau ţări);- „redivivus” – genul masculin! - „reînviat, reînceput, reînnoit”;- „sic” înseamnă „aşa” şi în forma „(sic!)” fie marchează că este vorba despre o greşeală, fie

atenţionează asupra unei situaţii aparte; marcarea greşelilor de exprimare stilistice prin „sic” se face mai ales în cazul citării; în plus, prin „sic” se pot marca anumite contraziceri, exagerări flatante;

- „sine die” – „fără stabilirea unei date”;- „sine qua non” – „fără de care nu se poate”;- „sui generis” – „în genul său, aparte, oriignal”;- „tabula rasa” – „a face tabula rasa” înseamnă „a şterge ceva”, trecutul, faptele condamnabile;- „tale quale” – „ca atare, neschimbat”;- „veni, vidi, vici” (Cezar, după victoria extrem de rapidă de la Zala) – fraza se citează pentru a

desemna un succes rapid;- „versus” – „împotriva”, „contra”; se regăseşte şi sub abrevierea „vs.”.

Alte expresii şi cuvinte străine:- „avant la lettre”;- „parti pris” („părtinire”);- „a rebours” („de-a-ndoaselea, în răspăr”);- „a bon entendeur, salut” („îl salut pe cel ce înţelege”);- „vis-a-vis”, „merci”, „apropos”, „rendez-vous”;- „last but not least” („ultimul/a dar nu în cele din urmă”);- „summit” („întâlnire la cel mai înalt nivel”).

4