8/18/2019 Elemente de Psihologia Dezvoltării Umane

1/3

ELEMENTE DE PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII UMANE. DELIMITARI

CONCEPTUALE

Dezvoltarea  reprezintă un proces complex ce se realizează printr -o succesiune de stadii,

fiecare stadiu reprezentând o unitate funcţională mai mult sau mai puţin închegată, cu un specificcalitativ propriu. Sunt evidenţiate trei niveluri ale dezvoltării: dezvoltarea   biologică (transformările fizice, morfologice, biochimice); dezvoltarea psihică (formarea şi restructurareacontinuă a proceselor, funcţiilor   şi însuşirilor psihice); dezvoltarea socială  (asimilarea şiinteriorizarea normelor, modelelor socioculturale etc. şi reglarea conduitei în acord cu acestea). 

 Maturizarea biologică  vizează desăvârşirea structurală şi funcţională a ţesuturilor,organelor, subsistemelor organismului în timp ce maturizarea  biopsihosocială este un procescomplex de structurare a funcţiilor vegetative, senzoriomotorii, afective, intelectuale şiatitudinale. Prin urmare, maturitatea reprezintă starea funcţională finală de „împlinire” anatomofiziologică, neuropsihică, socială etc. 

În literatura de specialitate întâlnim mai multe accepţiuni acordate conceptului de

dezvoltare psihică; unele evidenţiază sensul ascendent, progresiv al transformărilor cantitative şicalitative; altele accentuează procesul de formare a noi seturi de procese, însuşiri, funcţii psihice,noi structuri funcţionale care diferenţiază comportamentul ducând la o mai bună adaptare. În finedezvoltarea psihică a fost definită şi ca proces de continuă devenire  a structurilor psihocomportamentale. Sintetizând diferitele accepţiuni, P. Golu (1985) defineşte dezvoltarea psihică ca proces de formare şi restructurare continuă a unor însuşiri, procese, funcţii şi structuri psiho-comportamentale, prin valorificarea subiectivă a experienţei social-istorice, în vedereaamplificării posibilităţilor de adaptare ale organismului. 

Persoana umană, de-a lungul vieţii şi existenţei sale este supusă unor transformăricantitativ- calitative, modificări ce se integrează în trei tipuri de dezvoltare şi anume :

  dezvoltare biologică, ce constă în schimbările fizice, anatomo-fiziologice aleorganismului uman ;

 

dezvoltare psihică, ce constă în generarea, menţinerea şi modificarea funcţiilor, proceselor şi însuşirilor psihice ale persoanei ;

 

dezvoltare socială, particularizată în structurarea dinamică şi modificarea conduitei persoanei în raport cu anumite norme, valori şi cerinţe ale mediului social, cultural,educaţional. 

Aşadar, dezvoltarea umană este o evoluţie bio-psiho-socială sub aspect fizic, somatic,organic, funcţional, senzorial, perceptiv, intelectual, motivaţional, afectiv şi atitudinal -comportamental. Dezvoltarea este un fapt complex şi contradictoriu care contribuie lamaturizarea şi împlinirea personalităţii individului ca sistem autodeterminat bio-psiho-socio-cultural.

Între cele trei forme de dezvoltare umană există interacţiune şi unitate funcţională, şi nu odependenţă univocă şi simultană. În sensul că dezvoltarea (creşterea) biologică cunoaşte puseeşi încetiniri pe parcursul ontogenezei până în jurul vârstei de 14-15 ani; iar dezvoltarea psihicănu încetează odată cu înaintarea în vârstă a individului, nu este determinată în mod absolut şinici egal de creşterea biologică pe parcursul ontogenezei, ci depinde în mare măsură deactivitatea eului subiectului şi de interacţiunile acestuia cu viaţa socio-culturală. 

Este de remarcat faptul că dezvoltarea psihică a omului nu este uniformă, liniară,unidimensională, ci plurimodală, discontinuă, contradictorie şi polimorfă. Aceasta depinde de

8/18/2019 Elemente de Psihologia Dezvoltării Umane

2/3

condiţiile interne şi externe, de contextele spaţio-temporale, de activitatea şi relaţiile persoaneicu mediul social. Dezvoltarea se realizează fazic, etapizat şi stadial, ca urmare a interacţiuniidintre ereditate, mediu şi educaţie, factori integraţi şi coordonaţi de activitatea eului persoanei. 

După P.A. Osterrieth stadiile dezvoltării psihice a individului uman constituie „momenteale dezvoltării caracterizate printr -un ansamblu de trăsăsturi coerente şi structurate consistent,

dar trecătoare şi pasagere în evoluţia psihogenetică a insului. Stadiile prezintă următoarelecondiţii şi caracteristici: a) dispun de o ordine logică şi legică în timp, ce nu pot fi inversate întreele; b) constituie o structură funcţională unitară a vieţii psihice individuale, integrate într -unsistem specific, în sensul că structurile psihice primare se integrează în cele secundare,superioare, contribuind la pregătirea, închegarea şi echilibrarea relativă a funcţiilor, proceselor şiînsuşirilor psihice ale persoanei“. 

 Noţiunea de stadiu  desemnează un ansamblu de caracteristici psihice bine conturate şidiferenţiate calitativ, care permit cercetătorului / educatorului să identifice notele asemănătoarela subiecţii din aceeaşi perioadă de vârstă  şi notele distinctive la subiecţii plasaţi în diferitecategorii de vârstă (ca perioadă de timp ce-l separă pe individ de naşterea sa). Delimitareaspecificului stadiilor dezvoltării psihice îndeplineşte un rol important în cunoaşterea

 personalităţii copilului, elevului şi în fundamentarea ştiinţifică a demersului instructiv-educativ,a actului didactic.În departajarea stadiilor dezvoltării psihice contează criteriul   are stă la baza clasificării

stadialităţii, punctul de vedere al cercetătorului asupra diferitelor componente şi aspecte aledezvoltării psihice, procedura experimentală concretă care conduce la identificarea stadiilor,modul în care sunt concepute acumulările conţinuturilor dezvoltării înlăuntrul fiecărui stadiu şitrecerile de la un stadiu la altul. După A. Leontiev există două tipuri de criterii care stau la bazastadialităţii dezvoltării psihice: a) activităţile şi sistemele de relaţii pe care le desfăşoară subiectuluman de-a lungul evoluţiei sale ontogenetice şi b) structurile psihice concrete adăugate de fiecarenou stadiu de dezvoltare psihică. 

La prima vedere, s-ar părea că este vorba doar de criteriul cronologic, al vârstei, înrealitate împărţirea în stadii are la bază profundele transformări biologice, organice, fiziologice şi psihologice care se petrec în cadrul fiecărei categorii de vârstă. 

Identificarea şi determinarea stadiilor de dezvoltare psihică au o mare relevanţă pentrucunoaşterea profilului psihologic   al copiilor din acelaşi stadiu de vârstă şi de evoluţieindividuală. În determinarea stadiilor dezvoltării psihice se au în vedere următoarele criterii: a)activitatea predominantă, fundamentală realizată de individ; b) locul şi rolul subiectului   însistemul relaţiilor   interpersonale şi sociale; c) vârsta   sa cronologică / şi biologică. Pe bazaacestor criterii au fost stabilite următoarele stadii de   dezvoltare psihică: stadiul prenatal  (0-9luni); stadiul copilului mic (nou născutului  –  de la 0 la 1 an); copilului antepreşcolar  (1-3 ani); copilului  preşcolar  (3-6/7 ani);  copilului  şcolar mic (6/7- 10/11); mijlociu/ pubertăţii (10/11-

14/15 ani);  şi  mare / adolescenţei  (14/15- 18/19 ani);  adultului  cu tinereţea, maturitatea şisenectutea.

Dezvoltarea psihică nu este nici un proces determinat filogenetic (prin zestrea ereditară aspeciei şi înaintaşilor) şi nici un proces determinat din afară, de mediu şi educaţie, ci un processui-generis, unic cu legităţi interne proprii. Ca urmare a activităţii eului, a interacţiunilor cufactorii din afara sa, subiectul permanent şi concomitent: recepţionează şi selectează, acceptă şirespinge, achiziţionează şi refuză, codifică şi decodifică influenţele din mediul intern,informaţiile educative şi mesajele socioculturale din mediul extern. 

8/18/2019 Elemente de Psihologia Dezvoltării Umane

3/3

Toate intervenţiile şi influenţele mediului, eredităţii şi educaţiei sunt filtrate şi mediate(mijlocite) de activitatea eului individului ca subiect dinamic al dezvoltării psihice şi împlinirii personalităţii sale. Datorită activismului său intern, copilul este capabil să desfăşoare activităţi propr ii de joc, învăţare, cunoaştere, simţire, participare, comunicare, rezolvare de situaţii problematice, relaţionări sociocognitive şi socioafective cu semenii etc. Iniţial ete determinat de

motivaţia extrinsecă, de factorii de mediu iar ulterior –  în stadiul preadolescenţei şi în continuare –   de motivaţia intrinsecă. Deci motivaţia este un substrat energetic, dinamic al dezvoltării şiautodeterminării sale fizice, psihice, spirituale, sociale, culturale şi spirituale.