LUCRARE DE LICENTA

CAP 1.

INTRODUCERE

Date biografice

Ioan Slavici s-a nascut la data de 18 ianuarie in anul 1848 la Siria din judetul Arad,

fiind fiul lui Savu Slavici,supranumit "maistru cojocar", si al Elenei Borlea.De educatie s-a

ocupat in special mama sa, despre care Slavici a scrie cu mult respect si dragoste in opera

"Lumea prin care am trecut",unde rememoreaza ca aceasta 1-a invatat ce inseamna sa iubeasca

oameni, fara a tine cont de diferentele dintre natiunile ce convietuiau in Transilvania acelor

timpuri: romani, maghiari, svabi, sarbi, evrei si altele.

In perioada anilor 1854-1868 participa la cursurile scolii primare ,iar gimnaziul il

termina la liceul maghiar din Arad, insa bacalaureatul il va da la liceul din Satu Mare.

Datorita lipsurilor in plan materiale, parintii sai considera ca atat cat invatase este de

ajuns si ca s-ar putea angaja "scrietor la vreun notar", insa ambitios, tanarul se va inscrie in

toamna anului 1868 la Universitatea din Budapesta in cadrul Facultati de drept. Acolo este

profund impresionat de faptul ca profesorii erau slab pregatiti dar si chinuit de neajunsurile in

plan financiar, Slavici se intoarce in tara si se angajeaza la un notarul din Cumlaus,un sat vecin

cu Siria. In calitate aceasta, Slavici are un contact direct cu oamenii si recunoaste ca: "eu tot am

invatat neasemanat mai multe decat la Universitatea din Pesta, aici traiam in mai stransa legatura

cu lumea cea adevarata si vedeam in fiecare zi lucruri care ma ajutau sa cunosc oamenii si

impregiurarile dupa adevarata lor fire", o experienta ce o va reda in intreaga sa opera.

In anul 1869, printr-o oarecare imprejurare, ajunge la Viena, ca student inscris in anul

al doilea al Facultatii de Drept, aici facand si stagiul military,tot aici il cunoaste pe Mihai

Eminescu, alaturi de care ramane timp de trei ani, pana in anul 1872, cand poetul pleaca definitiv

din Viena. Intre acestia s-a consolidat o relatie bazata pe o prietenie intelectuala, Eminescu

descoperind ca Slavici este un fin observator al interiorului uman si anume sufletul,

indrumanandu-1 sa scrie, chiar si in "sirieneasca lui de acasa" .

In anul 1870 Mihai Eminescu ii propune lui Ioan Slavici sa intre in revista

"Junimea" unde il cunoste pe Titu Maiorescu, iar in anul 1871, publica in "Convorbiri literare"

comedia "Fata de birau", iar in anul 1872 povestea "Zana Zorilor".

Intors acasa, Slavici este angajat practician la avocatului Mircea Stanescu din

Arad, acesta fiind si patronul revistei locale "Gura satului" unde scriitorul ajunge redactor in anul

1873.

Ajutat de societatea "Junimea" si de Titu Maiorescu personal, Ioan Slavici pleaca

din nou la Viena pentru a-si finaliza studiile si a-si sustine doctoratul, dar din pacate se

imbolnaveste si va sta o perioada destul de lunga in "Spitalul obstesc imperial regal, Sectia

studentilor", fiind in mare pericol de a-i fi amputat bratul stang,insa el refuza cu vehementa.In

perioada de spitalizare,acesta scrie nuvela "Popa Tanda".

Vindecandu-se, accepta sfaturile date de Maiorescu si se intoarce in tara mergand la

Iasi in anul 1874, unde este gazduit de Samson Bogdanescu si unde locuieste impreuna cu Mihai

Eminescu si Miron Pompiliu.Mediul intellectual si prietenia stransa a celor doi il provoaca pe

Slavici sa duca mai departe activitatea literara.

Slavici,incurajat, scrie nuvele si le publica intai in revista "Convorbiri literare" si in

ziarul "Timpul" operele "La crucea din sat",`` Scormon`` si "Crucile rosii" (1876), "Budulea

Taichii"(1880) ,"Gura satului" (1878), pe care le aduna in volumul numit "Novele din popor" in

1881, printre altele cuprinde si "Moara cu noroc".

In anul 1875 devine profesor suplinitor de filozofie la Liceul ``Matei Basarab`` tot

sustinut de Titu Maiorescu,la acea vreme, ministru al instructiei publice.

Ca redactor la ziarul "Timpul", Slavici lupta pentru unirea tuturor romanilor intr-o

unica tara, pentru ca asa cum spune "Soarele pentru toti romanii de la Bucuresti rasare". Acesta il

cheama pe Eminescu de la Iasi ,iar poetul se muta la Bucuresti, preluand conducerea gazetei in

anul 1878, la care devine redactor si I.L Caragiale.Doi ani, redactia ziarului "Timpul" s-a

bucurat de o manifestare din punct de vedere intelectual deosebita, prin diverse polemici de

substanta si prin articole ca: "Dorobantii" - Mihai Eminescu; "Sarmanii viteji de la Plevna" - loan

Slavici, teme unice in publicistica romaneasca.

In anul 1884, Slavici accepta sa conduca ziarul "Tribuna" de la Sibiu, care se dorea

a fi un ziar al marii burghezii romanesti, asa ca se intoarce Ardeal.

In anul 1881 ii este acordata medalia ``Bene-merenti``, iar in martie anul1882 este

ales ca membru corespondent in cadrul Academiei Romane.

Operele sale scrise in perioada aceasta apar in mai multe publicatii ale vremii,

"Padureanca" apare in revista "Tribuna" in anul1884, iar romanul "Mara" este tiparit intai in 24

de numere ale revistei "Vatra" in anul 1894, apoi apare in volum abia in 1906.

In perioada anilor 1890-1894, detine postul de director de stuii si profesor de istorie la

azilul "Elena Doamna" din Iasi si demonstreaza inca o data adevarata vocatie pentru profesia de

dascal.

In anii 1892 si 1896, publica volumele I si II de "Nuvele", iar volumele 1II,IV,V,VI

urmand sa apara mai tarziu in anul 1926.

In anul 1902 publica, romanul ``Din batrani``, cu o mentiune si anume: "naratiune

istorica", realizat in baza documentelor ramase de la Hurmuzaki dar si a altor studii de natura

stiinfice contemporane pentru care este premiat cu ``.Heliade-Radulescu`` al Academiei

Romane.

La 13 decembrie anul 1908, se intoarce la Bucuresti, unde infiinteaza ziarul

"Minerva",impreuna cu un supliment numit "Minerva literara ilustrata", in colaborare cu o

generatie de scriitori tineri, ca Mihail Sadoveanu, St.O.Iosif, Emil Garleanu, Dimitrie Anghel.

Cu sase copii si avand o situatie materiala precara, scriitorul este nevoit ca, in septembrie

anul 1910, sa accepte doua posturi de profesor de geografie si de limba romana la Scoala

evanghelica germana din Bucuresti, iar in anul 1914 ii este propus sa conduca o gazeta cu o

orientare pro-germana,si anume "Ziua", care lupta pentru ideea de neutralitate a Romaniei in

primul razboi mondial. Ca urmare a acestor evenimente in vara lui 1916, Slavici este inchis in

fortul de la Domnesti alaturi de alti sustinatori pro-germani, aici stand pana spre sfarsitul anului.

La data de 18 ianuarie 1919, mai exact in ziua in care implinea varsta de 71 ani, este iarasi

arestat dar si judecat la Curtea martiala cu acuzatia de tradator si ca ar fi platit de straini pentru

a furniza informatii. Desi Ioan Slavici se apara, folosindu-se de saracia in care se zbate, precum

si toate cartile pe care le-a publicat in limba romana,este condamnat pentru 5 ani de inchisoare si

dus la Vacaresti, de unde iese la sfarsitul anului 1919. Amintirile si reflectiile celor doua

perioade de detentie sunt scrise in impresionanta si ampla lucrare memorialistica, numita

sugestiv "inchisorile mele" si care este publicata in anul 1921.

In anul 1923 este publicat romanul istoric ``Cel din urma armas`` si in paralel

colaboreaza la ``Adevarul artistic si literar`` si la ``Revista copiilor si a tinerimei``.

In iunie a anului1925 ii este refuzat Premiul National pentru proza fiind acordat

scriitorului I.Al.Bratescu-Voinesti,iar presa considerand acest lucru o nedreptate.

Ioan Slavici se stinge din viata la 17 august in anul 1925 in locuinta fiicei sale Lavinia

si este inmormantat la schitul "Brazi" langa Panciu.

Opera

Opera lui Slavici este remarcabila,nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare.

Oamenii sunt lacomi,darzi, intreprinzatori, intriganti, cu parti rele si bune, asa cum trebuie

defapt sa fie o lume comuna.Daca ar fi beneficiat de mai multa capacitate de lucru, Ioan Slavici

ar fi putut da o ``comedie umana a satului``. Limbajul simplu si neaose sunt un instrument de

observatie excelent in mediul satului. Scriitorul incepe nuvelele printr-un fel de acord stilistic:

``Ierte-l Dumnezeu pe dascalul Pintilie!``,``Pe parintele Trandafir, sa-l tina D-zeu!``, ``Strange,

drege si culege ca sa aiba pentru sine si pentru altii``.

. Povesti scrise sunt: ``Zana-Zorilor``; ``Florita-din-Codru``; ``Ileana cea sireata``, ``Doi

feti cu stea in frunte``; ``Spaima-Zmeilor``.

Nuvele : ``Popa Tanda``; ``Scormon``; ``Gura satului``; ``Budulea Taichii`` ;``Moara cu

Noroc``; ``Comoara``; ``Padureanca`` si altele, compuse in 6 volume de "Novele din popor"

1881.

Romane: ``Mara`` 1894; ``Din batrani`` 1920 ;``Din doua lumi`` 1920 ; ``Cel din urma

Armas`` 1922.

Teatru: ``Fata de birau`` comedie 1871; ``Gaspar Gratiani``1888 si ``Bogdan-Voda``

postum drame istorice.

Memorii: ``Inchisorile mele`` 1921`` ;``Amintiri`` si ``Lumea prin care am trecut`` 1924.

Cap 2.

1. Nuvelistica lui Slavici

Ioan Slavici a fost un profund cunoscator al sufletului si al vietii omenesti, scriitorul se

distinge printr-o opera de mare amploare chiar ,remarcabila, lasand amprenta in majoritatea

genurilor si speciilor literare ca: povestire, nuvela, roman,schita, memorialistica, didactice .

Mihai Eminescu l-a sustinut si l-a incurajat la inceputurile sale literare pretuindu-l pe

deplin ca scriitor si ca om, a spunand si sustinand cu deosebire si respect ,,adancimea marii

seriozitati morale’’  a conceptiilor si operei sale.

Ioan Slavici reprezinta o punte de leagatura intre tradiţie si epoca mai noua, dand celei

din urmã vigoarea, de totdeauna, a radacinilor populare naţionale.

Nuvelistica lui Slavici a reusit sa se impuna dintr-un bun început, ca exemplu creator

în privinţa temeiniciei cu care scriitorul a înţeles si a stiut sa motiveze artistic, pe plan psihologic,

toate demersurile existenţiale ale personajelor sale, impunând nu un personaj sau cu un caracter,

ci o întreaga tipologiei taraneasca a vietii satului, concentrata în jurul ideii de unitate a familiei,

ca scop de echilibru moral stabilit în acest univers ``primordial al satului, aspirand spre condiţia

lucida a modernizarii, a propasirii sale``.Traversand nuvelistica lui Ioan Slavici, observam cum

perspectiva insasi de abordare a problematicii lumii ţaraneşti evolueaza, aprofundata mereu de la

exemplul ridicarii morale si economice dar şi dramaticele confruntari generate de însasi

inegalitatea sociala a membrilor acesteia. Prozatorul cuprinde din punct de vedere epopeic toate

temele majore ale mediului taranesc, cu o profunda rezonanta în plan psihologic,realizand o

vasta si o inegalabil fresca sociala a elementului poporului de la sfarsitul secolului al XIX –lea

românesc.”

Volumul ``Nuvele din popor`` aparut in 1881,a constituit un moment destul de important

in evolutia prozei romanesti.

Volumul cuprindea opere ca: ``Popa Tanda``;``La crucea din sat`;``Budulea

Taichii``;``Vatra parasita``;``Scormon``;``Moara cu noroc``,iar intre anii 1892-1900 la aceste

nuvele au fost adaugate : ``Comoara`` si ``Padureanca``.

Ioan Slavici introduce in primele nuvele autenticitatea satului din Ardeal.Un bun

cunoscator al omului si al psihologiei umane,al obiceiurilor rurale,al traditiilor si

superstitiilor,autorul este nemilos cu cei care deviaza de la principiile morale , pedepsindu-i intr-

un mod exemplar.Aproape toate nuvelelor sale au la baza un principiu moral de factura

populara,care indeamna la cumpatare si echilibru.

Idilismul la Ioan Slavici este schitat, de casatoria in fata stapânului a unui servitor in

nuvela `` La crucea din sat``.Aici se contureaza si inegalitatea sociala care produce multe

conflicte in sanul familiei.

Familia este pusa in centrul actiunii,iar viata este redata prin activitati in gospodarie,dar si

prin relationarea cu celelalte gospodarii.Persoanajele sunt urmarite si surprinse in toiul

activitatilor simple cum ar fi prepararea placintelo,farsele pe care si le fac tinerii,scarmanatul de

pene.

Personajele nuvelei ``La crucea din sat`` sunt :Naica Floare(stapana casei),Badea

Mitrea(stapanul casei),Bujor care este sluga in curtea lui Ileanasi Marta.Persoanjele au nume ,dar

nu li se arata pozitia sociala,ceea ce inseamna ca cititorul poate interpreta ce vrea,insa legatura

dintre personaje se poate afla.

Actiunea fiecarui grup de personaje este separata,insa atentia tuturor este indreptata spre

un punct comun,central.Femeile muncesc in curte,dar sunt foarte atente la glumele intre Ileana si

Bujor si par ca vor sa i-a parte la actiune.La masa sta Mitrea,dar este si el atent la cei doi copii,

autorul subliniind :"Veselia lor nu il supara,dar nici nu-l inveseleste".

Joaca dintre copiilor e asemanata cu postura baiatului de subordonat fetei,acceptandu-i

gesturile.

Mitrea poarta un schimb de replici cu Bujor,sluga lui,destul de dure ,insa acesta

respingandu-i poruncile si acuzele.Bujor considera ca misiunea lui pe acea zi era indeplinita asa

ca nu intelege si nu accepta motivul pentru care stapanul casei il cearta,mai ales ca baiatul statuse

atat timp in familia lor incat intre el si fata acestora,Ileana se legase o prietenie foarte stransa.

Slavici imparte personajele in doua planuri si anume batrani si tineri,iar conflictele dintre

ei sunt provocate de iubire si vanitate.

Secventa ce subliniaza iubirea porneste cu Bujor iesit din casa,ceea ce simbolizeaza

departarea, urmata de cateva incercari ale Ilenei de a dialoga cu el.Ca exemple sunt momentele

cand Ilenei i se rupe spata de la razboiul de tesut si trimite dupa el,un alt moment la crucea din

sat unde ea refuza sa vina,in cele din urma venind ,atunci cand baiatul o asteapta la iesirea din

biserica,iar ea il ocoleste.Intre cei doi este totul un joc de apropiere si departare.

Iubirea lui Bujor se transforma in ura.In loc sa fie suparat pe stapan pentru ca l-a dat

afara,el este suparat pe Ileana,"pentru ca ea a a avut aceasta vorba".Propria injosire o

invinovateste pe fata.Ei traiesc o poveste de descoperire:intai isi dau seama de sentimentele

unuia fata de celalalt,apoi trebuie sa le accepte,sa invinga bariera dintre ei,sa se apropie si sa se

inteleaga unul pe celalat si in final sa se decida sa vorbeasca aceste lucruri.

Scena vanitatii se petrece atunci cand exista un dialog intre Mitru si Stan,tatal lui

Bujor.Cei doi au motive pentru a se crede unu in fata celuilalt,primul pentru ca este bogat iar al

doilea pentru ca e carturar si se mandreste cu copii lui.Spectatorii lor sunt vecinii care ii lauda pe

rand fiecare fiind cand subordonant cand subordonat(exemplul cu ogoarele cand ale lui Stan erau

mai roditoare).

Mitrea,suparat de plecarea lui Bujor,atribuie totul pe seama mahnirii cauzate de moartea

copilului in urma cu opt ani de zile.

Bujor devine obsedat de Ileana si o urmareste tot timpul.Fata isi da seama dar ascunde

aparentele,la Slavici femeile avan un grad ridicat de intuire a semnificatiei unui fenomen.Apare

aici dedublarea,personajul gandeste ceva si face altceva in acelasi moment.Slavici foloseste

miscari cu dublu sens.Cand este suparat pe stapan,Bujor uita de ogoarele acestuia,iar atunci cand

se impaca,ii pare rau ca n-aavut grija de ele.Un alt exemplu este acela cand Bujor batjocoreste

animalele Ilenei atunci cand e suparat pe ea,iar cand se impaca ii mangaie catelul.

In final dragostea invinge cei doi raman impreuna.Nuvela"La crucea din sat" scoate in

evidenta dragostea sincera,pura a celor doi tineri care asculta de glasul iubirii.

"Mutand doar accentele,Slavici descopera o noua realitate profitabila literar.Sentimentul

e pentru prima oara potrivit ca o necunoscuta,care invadand treptat individul,instituie noi relatii

ale acestuia cu sine insusi,cu calalalt,cu ceilalti.Sentimentul este de fapt o forma a relatiei

interindividuale si acceptarea lui este un eveniment procesual pentru care literatura nu e un

simplu intermediar de reprezentare,ci o veritabila instanta de cunoastere,pe viu si pe concret"

Aceeasi armonie si echilibru sufletesc degaja o alta povestire: Scormon.Nicoale Iorga

considera aceasta nuvela"cea mai buna povestire de imaginatie ce se scrisese in romaneste".

Titlul este dat dupa numele câinelui, Scormon, care are un rol principal, ilustrând legatura de

viata dintre om si animal. Ivirea dintr-o data a câinelui îi aduce aminte Sandei de Pascu, oierul

plecat de trei ani în catanie, fara sa dea vreun semn de viata.Fata are o anumita compasiune

pentru animal si i se adreseaza induiosata:"Bietul caine!cum urla!"Compasiunea se schimba apoi

in dispret si repros pentru ca atunci cand vede cainele care parca isi cerea iertare,isi aduce aminte

de Pascu,de faptul ca ea in toti acesti ani nu s-a gandit la el. De aceea, la început, pentru fata

câinele care urla este un semn rau : "A murit, stiu ca a murit !". Curând, însa, Scormon devine

vioi, începe sa manânce, si sperantele fetei învie.Astfel iubirea treci aici prin mai multe

etape:intai amintirea,apoi compasiunea,se instaleza vina,"presupusul sentiment compensatoriu si

reciproc". Câinele nu sta multa vreme si pleaca, spre regretul fetei. Înseamna ca el fusese trimis

numai ca sa dea un semn despre Pascu. Sa faca legatura dintre el si Sanda.

În partea a doua a povestirii tinerii se reîntâlnesc, tot Scormon fiind cel care întâmpina

fata în drumul ei spre locuinta din munte a ciobanului. Slavici ne arata ca stie psihologia

oamenilor simpli,pasionati,dar plini de sensibilitate si cu o nemaipomenita frumusete sufleteasca.

Când Sanda si Pascu se reântâlnesc dupa trei ani, nu izbucnesc în marturisiri, vorbesc ocolit,

discuta lucruri care par indiferente fata de sentimentele de care sunt cuprinsi, dar care, de fapt, îi

apropie.Pascu si Sanda sunt doi oameni care de abia acum descopera dragostea.

Slavici fiind un sustinator înfocat al familiei face ca finalul piesei sa emotioneze : cuplul

e înfatisat în ipostaza de a întemeia o familie : "În toamna viitoare, peste trei dealuri si trei vai, în

umbra unui tei era o trochita. Scormon e culcat lânga ea si priveste în tacere cum copilul se joaca

cu mânutele lui, bombanind vorbe cu tainic înteles".

Tot o idila este si Gura satului, unde Slavici ilustreaza "farmecul vietii". Eroina, Marta,

este fiica lui Mihu si a Saftei, oameni gospodari,tarani instariti si cu nume bun in sat. Ca si alte

fete din nuvele, eroina este înfatisata la vârsta la care poate întemeia o familie, dar vârsta nu se

socoteste dupa numarul anilor, ci dupa "desavârsirea învataturii în treburile gospodariei si cu

deosebire în îndeletnicirile casnice".Astfel, Marta stie sa urzeasca, sa tese si sa coase. Pe

deasupra, Marta are avere si este frumoasa încât : "Când Marta iese la joc si trece de-a lungul

ulitilor nevestele si babele pizmase de tinerete grabesc la portita si privesc în urma ei. E frumos

cum îsi tine capul, cum îsi poarta trupul si cum se mladie la tot pasul, si frumos îi cad altitele pe

brate si catrinta batuta în fir frumos i se rotunjeste pe pulpi. Chiar baba sa fii, o privesti si ai dori

s-o vezi". Fata este petita de, Toader, tot un flacau voinic, frumos, cinstit, harnic, motiv pentru

care "gura satului", adica lumea, îi vedeau însotiti pe veci. Scena petitului e de o rara frumusete

etnografica ,cum spune George Calinescu,exista in nuvele un intreg ritual al petitului.Momentul

petitului este pregatit in prealabil,incepând cu aranjarea curtii si prin etalarea zestrei;întinderea

cusaturilor din lazile de zestre,prezentarea la loc vizibil a carelor,plugurilor,a vitelor si a cailor

supravegheati de slugi:"Sosira apoi vacile laptoase,porcii lacomi,caprele neastâmparate si oile

blajine.Pe când, înspre seara,Simion si Mitrea intrara cu pasi masurati pe poarta deschisa,curtea

era plina:slugile asezau in gramada sacii cu grâu,boii rumegau la carile puse in sir,slugile

mulgeau vacile,porcii sfarmau zgomotosi gramezile de papusoi,caprele se obrazniceau in toate

partile,oile stau inghesuite într-un unghi al curtii,iara Mitrea se lupta cu caii

naravasi...Mihu,stapânul,se plimba mereu prin curte,iara Marta,fiica stapânului,îsi facea de

lucru,împartind porunci in toate partile".

Semnificatia acestui tablou e expunerea zestrei printr-o aglomerata si încet derulata

privire asupra avutiilor.Ele rezulta dintr-o munca al carui efort de acumulare nu este precizat.

Trimisii lui Cozma Florii Cazacului isi arunca privirile peste tot prin curte si prin vorbe

mestesugite vor sa afle cât mai multe despre averea fetei.Vrând sa afle despre pamânturile lui

Mihu si despre gradul lor de fertilitate,Mitrea spune:"Precum vaz,ati fost astazi la plug,zise el,ca

din intâmplare.Unde ati arat? ",iar acesta îi raspunde sec ca nici nu ar sti ce sa-i spuna.

Un singur personaj este cel care pastreaza permanent la îndemâna posibilitatea de a

accepta sau a nega toate actele.Acesta este batrânul Mihu,seful familiei si fruntas al satului,pus in

situatia de a alege între fericirea fetei sale si gura satului.El are de ales între doi baieti unul bogat

si altul sarac.Mihu îl prefera pe Toderica nu pentru ca acesta era mai bogat,ci pentru ca locul lui

în societate nu-i dadea voie sa procedeze altfel.El este la mâna celor din sat,iar întelesul vietii lui

se rezuma la admiratia venita din partea satului"Toata viata a trait astfel ca lumea sa poata vorbi

numai de bine despre dânsul;asa invatase de la parinti,asa se obisnuise,asa îsi gasea cea mai mare

din multumirile vietii".

Comportamentul in familie este dupa traditie:barbatul ia toate hotarârile,iar femeia si

copii se supun întocmai.Chiar daca lucrurile nu sunt atât de bune in familie,fruntasul satului nu

trebuie sa arate acest lucru,comportându-se normal in orice împrejurare.

Obiceiul era ca viitorii logodnici sa vorbeasca anumite lucruri,fata sa fie invitata la un joc

cu un ceremonial anume si apoi sa fie condusa doar o jumatate de drum ca sa nu se creada apoi

alte lucruri indecente.

Petitul,logodna si nunta se infaptuiesc dupa un anumit tipar,într-o zi si ora stabilite,întâi

trimiterea si primirea petitorilor,iar apoi etalarea averilor.

A doua solutie a alegerii e dragostea dintre Marta si Miron ciobanul.Marta este gata sa se

casatoreasca cu Toader,atunci când îsi da seama ca de fapt pe Miron îl iubeste.

Miron, oierul cu un talent deosebit de a cânta la fluier, atrage nu numai simpatia fetei ci a

tuturor celor care-l cunosc. Iar daca Marta e o Ileana Cosânzeana, Miron e un Fat - Frumos cu o

moralitate desavârsita : "În hora Miron totdeauna e cumpatat, încât parca numai suguieste cu

jocul. Dar ochii tuturor se opresc asupra lui. Înalt si mladios, cu umerii lati si cu pieptul iesit, el

calca lat si pe întreaga talpa, încât la fiecare pas întregul trup i se scutura si se leangana când la

dreapta, când la stânga.".

Desi la început Mihu nu concepe sa strice logodna cu Toader, fiind terorizat de "ce-o sa

zica lumea", în cele din urma este de-acord sa-si marite fata cu Miron pentru ca aceasta îi era

"draga ca lumina ochilor", iar Safta, care gândea cu inima ei de mama este de la început de

partea fetei.

Marta îl iubeste si ea cu adevarat pe Miron si suferitele îi dau o alta vârsta decât cea reala,

de care însa trec la reîntâlnirea cu Miron.

Întelepciunea, cumpatarea si cinstea caracterizeaza cei doi tineri atât în raporturile dintre

ei cât si si în raporturile cu ceilalti.

Este interesant faptul ca pâna la urma satul acceptas aceasta dragoste.Gura satului este

cea care acuza,aproba,dezaproba toate actiunile si in jurul careia se fac toate numai pentru a o

satisface.Participarea nu e dezinteresata,lumea este interesata de tot ce misca prin simplul motiv

ca vrea sa retraiasca odata cu aceasta familie iubirea si nunta la un prag foarte mare de intensitate

la care altfel n-ar putea ajunge.Fetele de abia asteapta sa vada hainele de nunta ale miresei,rudele

venite din alte sate si de aceea anularea acestui eveniment ar fi adus dezamagiri mari.Satul este

de partea lor,dar numai si o scânteie cat de mica îi intoarce in cel mai scurt timp împotriva lor.Un

exemplu elocvent este cearta de la pod dintre Mihu si Cozma.Atunci când satul afla,bârfele încep

sa apara,iar toata lumea face presupozitii.

Când calmul pare a se fi instalat,rezolvarea tuturor problemelor este banala.Marta este

logodita tot cu un om bogat,dar apare Miron si o cere de nevasta.

În final,Mihu nu mai asculta de gura satului si îsi da seama ca fericirea fetei lui e mai

presus de toate.Astfel el le da celor doi binecuvântarea,ba mai mult îsi si cere scuze acestuia.

Ioan Slavici îl vede pe Mihu ca un tata adevarat.Desi la început nu este de acord cu

povestea de dragoste dintre Marta si Miron,o face numai pentru binele fetei lui,gândindu-se la

stabilitatea ei financiara si la faptul ca acest flacau nu-i poate oferi prea multe decât împlinire pe

planul sentimental.În cele din urma pentru ca este un tata bun,care îsi iubeste fata,se gândeste ca

altfel ea nu va fi niciodata fericita si calca peste tot si peste principiile lui si accepta nunta.

Slavici este un reflexiv si un moralist,un autor grav,însa disponibilitatile umoristice nu i-

au lipsit,privind asupra acestei nuvele.. În afara acesteia, Slavici a dat literaturii noastre o

capodopera umoristica. Este vorba de Budulea Taichii.

Nuvela urmareste rolul intelectualului în viata satului.Prin personajul principal din

nuvela,Mihai Budulea,Slavici a creat tipul intrelectualului rural care nu s-a înstrainat,ci s-a intors

de unde provenea pentru a fi de folos si de a-i îndruma pe oameni.

Budulea Taichii e compusa sub forma unor amintiri depre Mihai Budulea (Hutu), fiul lui

Budulea, cimpoiesul din Cocorasti si prieten din copilarie al autorului.Este privita evolutia lui

Hutu de la vârsta copilariei pâna la maturitate,câind îsi intemeiaza o familie si devine

protopop.În mod indirect,Slaviici exprima ideea moralizatoare conform careia omul trebuie sa se

comporte în conformitate cu principiile etice si sa pretuiasca virtutiile morale

esentiale:harnica,vointa,omenia.

Autorul si-l aminteste pe Hutu ca pe un scolar"asezat, retras si totdeauna întelept". El e un

model pentru colegi. Hutu era "baiat întelept" si "pentru noi toti el era un fel de izvor de lamurire

si de sfaturi bune, pentru toti un prieten bun si îndurator". Autorul îi admira mai ales autoriatea,

harnicia si cumintenia. Dominanta apare la acest erou al lui Slavici seriozitatea, care ia

înfatisarea unei maturizari înainte de vreme, consecinta a conditiilor vitrege de care se lovesc

multi dintre cei porniti din clasele "de jos".

Dascalul Chirita însusi îl simpatizeaza si vrea sa-l casatoreasca, dupa ce va capata putina

învatatura, cu una din fiicele sale. Astfel, la insistentele învatatorului, Hutu ajunge pe la scoli.

Mai întâi pe la cea a dascalului Wondracek, pe cale-l cucereste prin corectitudinea si silinta sa,

astfel încât devine un fel de valet la casa acestuia, scutindu-l pe cimpoies de multe cheltuieli.

Drumul anevoios al lui Budulea prin scoli este tipic pentru multi intelectuali din trecut care s-au

ridicat datorita perseverentei si harniciei lor.

Întrucât plecarea la învatatura este un fenomen neobisnuit pentru mijlocul secolului trecut

într-un sat ardelean, Budulea si feciorul sau intra în centrul atentiei satenilor. Budulea cel batrân

este unul dintre primele personaje taranesti izbutite din literatura noastra, asemanându-se cu

taranii din opera lui Creanga. Slavici surprinde admirabil psihologia acestui om : "Am un fecior

la învatatura. Are sa iasa dascal mare.Vorbeste serbeste,iara acum învata latineste,greceste si

nemteste; nu-i mai lipseste nici o limba, pentru ca sa fie sase depline. Caci dupa cum stie

Budulea, nu erau atunci pe lume decât sase limbi".

Prinzând gustul învataturii, Hutu depaseste dorinta de a se face dascal, dorind acum sa se

preoteasca. E numit functionar consistorial dupa terminarea scolii de popi, dar nu se multumeste

nici cu atât si pleaca sa studieze teologia în strainatate. Mihai Budulea, extrem de silitor si

perseverent, disciplinat si cuminte, ar fi putut deveni, fara nici o îndoiala, o înalta fata

bisericeasca.

Drumul ascendent al eroului e întrerupt brusc de o scrisoare primita din partea tatalui, în

care acesta îsi exprima îngrijorarea si teama departarii de parinti, de sat, de locurile si oamenii în

mijlocul carora se nascuse. Mihai cedeaza rugamintii si se înapoiaza în Cocorasti, casatorindu-se

cu una din fetele lui Claita si devenind "un vrednic protopop", spre mândria si admiratia

satenilor.

Pantelimon Claita e si el un dascal model. El se afla în rolul de "luminator", ca si Popa

Tanda, dar caile pe care merg în ridicarea satului sunt diferite. Claita e de conceptie - ca si

Slavici - ca scoala trebuie sa dea elevilor cunostinte practice, sa-i învete de mici "cum se câstiga

pâinea cea de toate zilele", si în plus, el are grija de cei intrati la gimnaziu sa nu se

dezradacineze. "Pantelimon Claita este tipul dascalului care se lupta atât pentru datoriile sale

profesionale, cât si pentru cele familiale.

Pompiliu Marcea vorbeste în a doua parte a activitatii lui Slavici de o confuzie a valorilor

în sensul nedelimitarii esteticului de etic, întrega opera a lui Slavici fiind subordonata finalitatii

etice. Autorul construieste o literatura pilduitoare, aratând care trebuie sa fie principiile dupa care

trebuie sa se calauzeasca omul în aceasta viata.

În "Popa Tanda" autorul ilustreaza ideea ce decurge din proverbul"Omul sfinteste locul".

Cu toate ca este preot, pentru a-i "lumina" pe saraceni este nevoit sa gândeasca practic si

pentru a le stârpi lenea si pasivitatea el începe mai întâi cu predica, continua cu morala, cu ocara,

dar vazând ca totul este în zadar, merge pe calea exemplului personal si roadele nu întârzie sa

apara. Popa Tanda este un personaj autentic. El este modelul nu numai de preot ci si de om

Popa Tanda incearca sa faca curiosi satenii de lucrurile pe care el stie sa le faca si sa-i

ambitioneze si pe acestia sa faca la fel.Astfel el da un exemplu de îndemânare atunci când începe

sa faca lese ca ale lui satenilor,ba chiar îi comaseaza pe toti la munca.

În râvna fireasca spre multumire, parintele Trandafir a stiut sa pastreze dreapta masura,

necazând prada ispitei,omul care a rezistat, depasit si înfruntat ispita. Majoritatea oamenilor,

însa, nu rezista ispitei ci cad în mrejele ei decazând.

Desigur ca pentru a scrie o nuvela care sa arate ca prin munca si harnicie omul poate

scapa de griji,Slavici nu se putea inspira din realitatea imediata,deoarece conditiile societatii

capitaliste nu dadeau voie oamenilor sa se îmbogateasca asa rapid.El a creat întâmplari

imaginare,dorind astfel sa influenteze în bine pe cei carora li se adresa.

În numele unui principiu etic,nuvela se termina intr-o atmosfera de pace,fiindca oamenii

au raspuns pozitiv unui precept moral.Finalitatea nuvelei a fost realizata prin conturarea unui

personaj memorabil : "parintele Trandafir e vârtos la cap; unde pleaca merge si ajunge, ori moare

pe drum". E genul de om care nu-si pierde stapânirea de sine. El e un om echilibrat

În finalul nuvelei,preotul este prezentat ca un om batrân,înconjurat de dragostea familiei

lui,de sotia lui grijulie,de copiii deveniti adulti,de gineri si nurori,de nepoti zburdalnici si pusi pe

glume.

Oamenii din sat îl respecta,iar când trec prin fata casei lui zic"Ţine-l doamne,la multi

ani,ca este omul lui Dumnezeu".

Povestirea lui Slavici se incadreaza in literatura care urmarea sa contribuie la ridicarea

taranimii nu prin reforme,ci prin sfaturi si critici aduse leneviei,betiei,care caracteriza o parte a

satelor.

Popa Tanda este de fapt o povestire pentru ca nu are un conflict propriu-zis.Este prezentat

un erou pe care Slavici a vrut sa-l dea ca exemplu.

Nuvela"Comoara"are ca tema consecintele nefaste pe care setea de îmbogatire le are

asupra vietii omenesti.

. S-ar putea ca punctul de plecare al nuvelei sa fie real, caci Slavici s-a ocupat de

cercetarea Tezaurului de la Pietroasa, iar locul actiunii din nuvela e chiar zona Focsanilor unde s-

a descoperit tezaurul. Comoara este un pretext pentru a arata scriitorul unde poate duce lacomia

de aur.

Dutu, eroul nuvelei este un om harnic care sustine familia prin munca sa si este chiar

multumit, afectuos cu familia si cumsecade. Avea momente când suferea ca e sarac si "nu

suferea ca cineva sa-l atinga în saracia lui", deci era predispus spre ispita îmbogatirii si "se

credea tantos, de l-ai fi socotit în rândul oamenilor cu doua juguri trase de câte patru boi". Asadar

în Dutu salasluieste un fond uman pozitiv si unul negativ, si de aici o lupta continua, strânsa si

încordata de-a lungul nuvelei, pâna la înfrângerea fondului negativ.

Eroul viseaza sa gaseasca o comoara, si chiar o gaseste, dar în acest moment are loc

decaderea fondului uman pozitiv în favoarea celui negativ, demonic. Din omul blajin si întelept

începe sa-si minta sotia si e capabil sa ucida mai degraba decât sa-mparta comoara : "mai bine

moarte de om". De acum începe zbuciumul eroului si frica de a nu fi banuit. Gesturile si

gândurile lui devin contradictorii, chiar ridicole, relevant fiind în acest sens momentul în care îsi

cunpara haine de la Focsani. Acum, spaima de a nu fi descoperit îi impune un exces de

supraveghere a gesturilor si miscarilor si tocmai acest lucru îl tradeaza. "Analiza sufletului

tatanului, devenit stapân pe comoara, formeaza partea cea mai durabila a nuvelei. Descrierea

framântarilor sufletesti ale taranului smuls de la îndeletnicirile sale si aruncat în vârtejul vietii

orasului modern este excelenta.

Daca n-ar avea comoara, Dutu ar redeveni acelasi om linistit ca la început, caci vedem ca

atunci când lasa banii sub un pietroi merge si-si ia hainele de la vânzator fara nicio grija. Fondul

uman pozitiv îi revine si acum având momente de regret dupa viata linistita pe care o avea

înainte de a gasi comoara : "Ah, satul lui, ce bine era în satul lui! Ce fericit era el în casa lui de

om sarac!". Dupa ce este victima unor escrocherii se reîntoarce acasa sarac, ultimele monede din

caciula le da lui Stanca, subprefectul, apoi îsi recapata linistea sufleteasca : "Multumesc lui

Dumnezeu c-am scapat de ispita". "Dutu poate spune ca este un om norocos, dar nu pentru ca a

gasit comoara, ci pentru ca a scapat de ea. Odata cu renuntarea la comoara, Dutu îsi recapata si

familia, caci sotia îl iarta ajungând la concluzia ca "a pus mâna pe bani legati cu blestem". Dutu

îsi recapata fondul uman pozitiv pentru ca el nu jefuise si nu omorâse pe nimeni pentru comoara,

deci eroul este "recuperabil". Cei care-l jefuisera încep sa-si piarda linistea si fondul uman

pozitiv(comisarul, subprefectul, samsarul, domnisora Lina).

Vizibil este, din nou, faptul ca eroul îsi pierde moralitatea si e jefuit la oras - vazut ca un

mediu meschin - si îsi recapata moralitatea la tara, scriitorul reliefând înca o data contrastul

dintre orasul corupt si satul unde domneste onestitatea.

Prin Moara cu noroc, Slavici demonstreza ca într-o societate corupta pâna si familia cea

mai bine închegata nu poate rezista ispitei. Actiunea e situata, nu întâmplator, în lumea

"luncarilor", oameni aspri.

Nuvela incepe cu un precept moral izvorât din intelepciunea batrqneasca,rostit de catre

mama-soacra ca pe un adevar fundamental:"Omul sa fie multumit cu saracia sa,caci,daca e

vorba,nu bogatia,ci linistea colibei tale te face fericit".

Ghita, eroul principal, se hotaraste sa se mute cu familia într-un tinut cu rea faima si plin

de primejdii pentru ca nu vedea alta cale de a iesi din saracie si de a oferi familiei un trai

decent.Între dorinta batrânei de a ramâne pe loc si plecarea lor intr-un loc unde sa fie mai bine se

naste un conflict între generatii si mentalitate spune Magdalena Popescu.Batrâna,ca purtatoare a

unei valori traditionale,nu opune rezistenta la plecarea tinerilor.rezistenta ei este pur formala,nici

sotia lui Ghita neparticipând la aceasta hotarâre.Cel care hotaraste este barbatul.Este o conceptie

tipica pentru acele vremuri cand barbatul dispunea de o libertate deplina în luarea hotarârilor

familiale.

Ideea etica de baza si intentia perfect realizata a scriitorului a fost ca sa demonstreze

urmarile dezastruoase ale setei nestapânite de bani.

La început, câstigul este "dat de la Dumnezeu", adica obtinut pe cale dreapta "iara sporul

era dat de la Dumnezeu, dintr-un câstig facut cu bine". si relatia familiala e cu totul deosebita,

simtindu-se armonia : "iar batrâna privea la câtespatru si se simtea întinerita, caci avea un ginere

harnic, o fata norocoasa, doi nepoti sprinteni", iar Ana este "tânara si frumoasa", "frageda si

subtirica", "sprintena si mladioasa".

Totul pare a decurge într-o armonie perfecta pâna la aparitia samadaului Lica, personaj de

o forta interioara coplesitoare, sugerata si de fizicul sau : "Lica este un om rau si primejdios: asta

se vede din ochii lui, din rânjetul lui si mai ales din cautatura ce are când îsi roade mustata cu

dintii. E om patimas Ghita, si nu e bine sa te dai prea departe cu el". "Farmecul straniu care

înconjoara acest personaj tare si hotarât negativ e seductia inteligentei,iar moralistul Slavici trece

dincolo de bine si rau pentru a privi în incandescenta ei magnetica forta"

Cea dintâi confruntare cu Lica îl arata pe Ghita un om dârz, aparându-si cu energie

libertatea :

" - Care va sa zica - ne-am înteles.

-        Întelegere cu de-a sila nu se poate. Daca voiai sa te întelegi cu mine, trebuia sa vii

pe drum, iara nu pe poteca. Eu pot zice ca fac dupa dorinta ta si tot nu fac decât asa,

cum îmi vine la socoteala.

-        Asta-i treaba mea! zise Lica hotarât. Ori îmi faci pe plac, ori îmi fac rând de alt

om la Moara cu noroc.

-        Lica - grai cârciumarul - nu crede ca poti sa ma tii de frica"

E vorba aici de doua caractere puternice, de doua vointe opuse. Drama lui Ghita nu se explica

prin putina tarie de caracter, ci prin faptul ca sederea lui la moara depindea de Lica, care putea

oricând "sa-si gaseasca alt om". Ca Ghita nu e om slab o putem vedea si datorita faptului ca

Samadaul îl vrea tovaras : "Tu esti om Ghita, om cu multa ura în sufletul tau, si esti om cu

minte : daca te-as avea tovaras pe tine, as râde si de dracul si de muma-sa. Ma simt si eu mai

vrednic când ma stiu alaturi de un om ca tine".

Moralist convins, Slavici crede ca "Orisicare om are în el ceva bun si ceva rau, oarecare

virtuti si oarecare slabiciuni, si nu prin virtuti, ci prin slabiciunile lui îl stapâneste cineva sa se

foloseasca de el". Lica cauta sa-i decopere slabiciunile si sa-l stapâneasca prin acestea (setea de

înavutire si dragostea pentru familie, pentru sotie). Mai întâi, Lica îi descopera slabiciunea pentru

bani si în acest moment se produce o schimbare evidenta a eroului "Obsesia banilor, pe care i-o

cultiva diabolic Lica Samadaul, îi converteste vrednicia,destoinicia etica - într-un cuvânt,taria -

în slabiciune"

Insuflându-i dorinta câstigului : "Te stiu om care tine la bani", Lica îl face pe Ghita sa

cedeze. Ajunge treptat de la simple întelegeri sa fie complice la crima si sa schimbe banii furati

prin omor de la domnisoara si evreu. Dorinta de înavutire îl schimba asa de mult încât ar dori sa

nu aiba sotie si copii. Cu toate acestea, uneori doreste sa poata renunta la ispita banului, si de aici

un zbucium continuu, o înfruntare între fondul uman cinstit si cel pervertit. Uneori ar vrea sa

plece din "pustietatea asta", dar parca e legat si gaseste ca ar fi mai bine sa se dedubleze, adica sa

para om cinstit, dar sa fie tovaras cu Lica. Pierderea moralitatii e evidenta în momentul în care e

chemat la tribunal sa depuna marturie si recurge la sperjur.

Slavici se dovedeste a fi un adevarat maestru în descrierea starilor psihice si chiar în

înfruntarile dintre cele doua caractere, caci trebuie subliniat faptul ca dupa proces, Ghita vrea sa

plece de la moara, dar nu-l mai lasa Samadaul :

" - Plec mâne de-aici si-mi da pace.

- Acu nu te las sa pleci : ai stat pân-acum din încapatânare, trebuie sa stai de aici înainte

de frica ".

Din acest moment, Ghita nu mai poate fi altceva decât ceea ce-i ofera samadaul sa fie ".

Exista aici si o drama a incapacitatii de a decide. Totusi, "Ghita vrea sa pastreze pentru sine si

pentru Ana, aparenta barbatului tare si sigur pe el. El nu lamureste la timp lucrurile din cauza

orgoliului nebun al individualitatii care nu-l lasa sa.si recunoasca neputinta.Samadaul vrea sa-l

stapânesca total si recurge la ultima proba a supunerii si depersonalizarii : înfrângerea prin

femeie, cerându-i sa-i lase lui pentru o noapte pe Ana. Barbatul se sacrifica, dar crede mereu ca

Ana va rezista ispitei. Nespunându-i, de fapt ca el pleaca dupa Pintea, Ana va întelege plecarea

lui drept o indiferenta si se lasa în mrejele samadaului de buna voie.

"Zbuciumul personajului, nehotarârea si toata fiinta împartita în doua este sesizata de

autor prin doua personaje" , sotia si Pintea. Ana, care nestiind cum sa caracterizeze gestul

barbatului de a o lasa în mâinile samadaului, îl caracterizeaza drept un om slab : "Acu ramâi : Tu

esti om Lica, iara Ghita nu e decât o muiere îmbracata în haine barbatesti, ba chiar mai mult

decat asa", si Pintea care-l caracterizeaza drept un om tare : "Tare om esti, Ghita, grai Pintea pe

gânduri. si eu îl urasc pe Lica, dar n-as fi putut sa-mi arunc o nevasta ca a ta drept momeala în

cursa cu care vreau sa-l prind".

Finalul e cât se poate de crud. Încordat la maxim, Ghita nu tine seama de faptul ca Ana a

fost adusa chiar de el în postura de adultera si o ucide. El vrea sa-si scape sotia de pacatul

savârsit, si singura cale e suprimarea : "Nu-ti fie frica, îi zise el înduiosat; tu stii ca mi-esti draga

ca lumina ochilor. N-am sa te chinuiesc; am sa te omor cum mi-as omorâ copilul meu când ar

trebui sa-l scap din chinurile calaului, ca sa-ti dai sufletul pe nesimtite". Dupa ce-si ucide sotia

este ucis la rându-i de Lica, care se sinucide lovindu-se cu capul de un copac dupa ce porunceste

sa se dea foc morii. Focul are aici rol purificator, rolul de "chatarsis". Moartea corespunde

fiecarui personaj în functie de faptele lor. Puritatea morala nu mai poate fi recuperata, iar

sanctionarea protagonistilor e pe masura faptelor savârsite, caci fiecare are partea lui de vina în

aceasta tragedie.

Lica este un personaj diabolic care atrage spre dezastru înca doua caractere : pe Ghita si

sotia acestuia, Ana. În mare parte el poarta vina finalului tragic. Samadaul nu se conduce dupa

legea morala. Pentru el câstigul necinstit e sursa cea mai sigura, e un mod de existenta. Relatia

lui cu ceilalti e cea de la stapân la sluga, el n-are alt scop decât supunerea celuilalt, caci, crede

Lica, "Pe om nu-l stapânesti decât cu pacatele lui, si tot omul are pacate, numai ca unul le

ascunde mai bine. Ca sa le dea mai bine pe fata, cauta-i slabiciunea, fa-l sa si-o deie de gol si

faci cu el ce vrei".

Prima vina a lui Ghita e aceea de a nu se fi multumit cu ceea ce a avut. Alegerea de a

pleca la Moara cu noroc e prima si ultima lui alegere, caci restul îi vor fi influentate de Lica. O

alta vina a lui Ghita e aceea de a se complace în situtia în care se gaseste : "Ei! ce sa-mi fac? îsi

zise Ghita în cele din urma. Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e în mine ceva mai tare

decât vointa mea!? Nici cocosatul nu e însusi vinovat ca are cocoasa în spinare ". Eroul greseste

si prin faptul ca nu-i dezvaluie Anei planul de razbunare, ceea ce va duce la un lant întreg de

catastrofe. Vina de neiertat a lui Ghita e aceea de a pune mai presus de dragostea familiala

câstigul.

Desi e antrenata într-un joc murdar fara consimtamântul ei, Ana are vina de f cinstita, de

a se fi lasat antrenata în jocul amagirii, de a fi savârsit adulterul. Anei îi lipseste, ca si lui Ghita,

stapânirea de sine.

Un personaj reprezentativ, care va supravietui tuturor nenorocirilor este batrâna, mama

Anei,cea care respecta traditia. Principiile ei morale, conceptia despre lume si viata sunt în

perfecta concordanta cu cea a scriitorului însusi : "Omul sa fi multumit cu saracia sa, caci, daca e

vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit".. Vocea scriitorului e aceea a Batrânei

care recomanda cumpatare. Omul nu trebuie sa sfideze soarta, nu trebuie sa-si schimbe conditia

ce i-a fost data. "Ma tem ca nu cumva, cautând acum la bâtranete un noroc nou, sa pierd pe acela

de care am avut parte pâna în ziua de astazi si sa dau la sfârsitul vietii mele de amaraciunea pe

care nu o cunosc decât din frica". "Batrâna e un personaj fix: ea nu evolueaza, reprezentând

aceeasi morala a tihnei, echilibrului, cumpatarii.

Nuvela Padureanca, reliefeaza o noua faza în dezvoltarea relatiilor umane de la tara.

Idilismul e prezent acum doar la începutul nuvelei , locul acestuia fiind luat de o realitate sociala

crunta : diferenta dintre clasele sociale. Aceasta realitate e profund vizibila si personajele lupta,

chiar cu pretul înstrainarii de familie, pentru a avea o stare materiala buna. Autorul dovedeste,

poate mai mult ca în alte nuvele, ca "banul e ochiul dracului" si ca importanta e linistea si

echilibrul sufletesc, moralitatea si buna - cuviinta.În aceasta nuvela este vorba despre Simina,o

fata saraca,orfana de mama,care cunoaste de mica greutatile vietii si este profund legata de o

dragoste foarte mare fata de tatal sau.Ea lucreaza la curtea bogatasului Busuioc,iar feciorul

acestuia,Iorgovan,se îndragosteste de Simina.La început pare a fi o dragoste patimasa,cei doi se

iubesc foarte mult fara a tine seama de treptele sociale.Parintii lui Iorgovan nu pot accepta ideea

ca fiul lor le duce in casa o nora saraca.

Cuprins de o dragoste aproape inexplicabila pentru Simina, frumoasa padureanca ce a

venit si vara trecuta la secerat, Iorgovan pleaca dupa ea si o aduce împreuna cu tatal ei si alti

oameni, la secerat. Pentru început, atmosfera pare idilica. Oamenii fie saraci, fie bogati muncesc

împreuna la câmp. Aceasta atmosfera se completeaza cu dragostea deosebit de intensa si pura (la

început) între Iorgovan, feciorul bogatoiului Busuioc si Simina, fata orfana de mama si saraca a

batrânului Neacsu.

Iubirea lor va ramâne neîmplinita pentru ca Iorgovan creste ca fecior rasfatat si nu are

taria sa învinga barierele ivite, sa depaseasca conceptiile legate de inegalitatea sociala si sa se

casatoreasca cu aleasa inimii. Când tatal Siminei îl întreba de ce nu se casatoreste cu Simina,

Iorgovan raspunde: "Pentru ca nevasta-mea nu are sa-mi fie numai mie nevasta, ci si parintilor

mei nora si rudelor mele om din casa, si ar trebui sa fie moarte de om". Acesta este si motivul

pentru care Neacsu îsi sfatuieste parinteste fiica: "Nu te face, fata mea, pui de cuc în cuib de

cioara . Tu ai dormit asta-noapte aici, întinsa pe un brat de fân si ai dormit bine, dar ei au dormit

în paturi cu perini de puf si n-au sa te uite niciodata c-ai dormit în sura lor". Cu experienta sa de

viata, batrânul întelept stie ca cei doi tineri nu se vor însoti.

Dupa moartea tatalui, Simina ramâne nemângâiata si nu-si gaseste locul. Dragostea lui

sofron nu-i poate deschide inima care este înca a lui Iorgovan. În cele din urma, Busuioc vede ca

fata e "desteapta", "si bine facuta si e frumoasa minune mare" si ar vrea sa-i fie nora. Simina,

care ajunge la vorbele tatalui, îsi da seama de incompatibilitatea cu Iorgovan si refuza aceasta

casatorie. Un timp îsi va ascunde dragostea pentru Iorgovan, dar fiorul nu-i dispare de tot si

atunci când afla de nenorocirea ce i s-a întâmplat, vine pentru a-l vedea si flacaul moare în

mâinile ei.

Bogatia face din Iorgovan un tânar fara viata sufleteasca, el nu stie si nici nu are puterea

sa lupte pentru dragostea ce i-o poarta Siminei. Întelegând opozitia parintilor în încercarea de a

se casatori cu Simina, cedeaza, ca o fire slaba, acestei mentalitati. El îsi alina durerea prin

petreceri la oras (apare din nou orasul ca un centru al dezmatului); începe sa-l însala pe Busuioc,

devine nervos si dezechilibrat, chiar cu Simina se poarta cu brutalitate si grosolanie.

Eroul pare a fi rodul unui blestem, el ispaseste o vina care nu e lui. Moartea lui e un

mijloc de sanctionare a tatalui hapsân, din pricina caruia murise Neacsu si Pupaza, despre care

lumea crede ca ar fi frate cu Busuioc. Prin faptul ca Busuioc îsi vede unicul fiu mort, durerea lui

este de maxima intensitate.

Si Simina pare a fi sub un "blestem", ea însasi afirmând: "M-a ajuns blestemul tatii".

Vina ei este aceea de a nu fi fost lânga tatal ei chiar în seara mortii acestuia. Ea îsi ispaseste

aceasta vina prin faptul ca ramâne singura. Simina e pedepsita doar în parte, caci ea are puterea

si curajul sa nu se casatorerasca cu Iorgovan. Întrevedem ca în cele din urma se va bucura de

iubirea, respectul si stima lui sofron.

Padurean si el, sofron este sluga la bogatoiul Busuioc, fiind "forta sufleteasca în stare

pura. El decide în chipul cel mai adecvat, dar prin intuitie, actioneaza aproape concomitent

gândului, înfaptuieste si învinge cu o tenacitate obscura si nedezmintita orice scop si-ar

propune.. Personajul este un om de o mare forta interioara pe care autorul o scoate în evidenta de

câte ori are ocazia; si în special e evidenta în lupta ce se da între el si Iorgovan pentru cucerirea

fetei. Daca Iorgovan e nehotarât si când ajunge la greu cade în patima bauturii,sofron este in

stare ca pentru fiinta iubita sa renunte la tot.. El face tot posibilul sa o cucereasca pe Simina si o

iubeste fara a cere sa i se raspunda cu aceeasi moneda. sofron e un om ce impune respect. În

acest sens observam ca si daca e sluga în casa lui Busuioc, nimeni nu îndrazneste sa i se opuna

pe fata când se stie ca acesta are dreptate Batrânul Neacsu, tatal Siminei, este tipul omului

sarac care macinat de boala stie ca sfârsitul sau nu este departe, dar deprins cu munca, nu-si

îngaduie ceasuri de odihna. El este batrân si întelept. Îsi iubeste fiica, dar o sfatuieste sa nu se

casatoreasca cu cineva dintr-o alta clasa sociala.

``Traversând nuvelistica lui Ioan Slavici se poate sesiza evolutia lumii taranesti de la

ridicarea economica si morala la marile confruntari datorate inegalitâtii sociale si nationale a

membrilor acesteia. Prozatorul cuprinde toate temele majore ale mediului taranesc. Cel dintâi ca

o transvaluare a neputintei omului de a învinge poruncile vietii; cel de-al doilea ca o mângâiere a

omului ce dispretuieste viata. Lut si suflet, iata contradictia vietii aomenesti, pe care Slavici a

cautat sa o încorporeze în mai toate nuvelele sale``.