EFECTELE INTEGRÃRII EUROPENE ASUPRA PIEŢEI MUNCII DIN ROMÂNIA

1. Introducere

Acest studiu îşi propune sã identifice şi sã analizeze consecinţele integrãrii României în Uniunea Europeanã asupra pieţei muncii din ţara noastrã. Este cunoscut faptul cã România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, dar ce este mai puţin cunoscut este faptul cã integrarea europeanã are consecinţe asupra evoluţiei pieţei muncii din România, atât pozitive, cât şi negative. Din acest punct de vedere, economia României va trece printr-o perioadã dificilã de adaptare la noile condiţii de pe piaţa muncii.

Factorul de producţie muncã – condiţie generalã a oricãrei activitãţi – se asigurã, ca şi ceilalţi factori de producţie, prin intermediul pieţei. Piaţa muncii se întemeiazã, de asemenea, pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta. Ea funcţioneazã în fiecare ţarã, pe diferite grupuri de ţãri şi la scarã mondialã. Uniunea Europeană este o comunitate de state europene independente – astăzi reunite în jurul unor valori politice, economice, culturale şi sociale comune, în urma procesului de cooperare şi integrare început în 1951, odată cu semnarea Tratatului de la Paris. Principalele obiective de atins ale Uniunii Europene sunt: să promoveze progresul economic şi social; să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţioală; să introducă cetăţenia europeană; să extindă zona libertăţii, securităţii şi justiţiei; să păstreze şi să întărească legislaţia Uniunii Europene existente. În perspectiva aderării la structurile europene, obiectivele majore ale ţãrii noastre sunt: consolidarea sistemului democratic şi al instituţiilor democratice; crearea unui climat economic şi social care să confere maximum de beneficii; întărirea cooperării politice, economice şi culturale cu statele membre ale UE; consolidarea statutului României pe scena europeană şi internaţională în termeni de maximă securitate; eficientizarea structurilor şi mecanismelor economiei de piaţă. În România, există cinci direcţii de acţiune prin care se pot îmbunătăţi condiţiile de pe piaţa muncii:1 (a) îmbunătăţirea cadrului legislativ; (b) aducerea la nivel european a mecanismelor prin care se stabilesc standardele de muncă; (c) asigurarea unei mai mari mobilităţi a forţei de muncă; (d) asigurarea accesului de lucrători străini (mai ales din afara UE) pe piaţa internă şi (e) crearea de locuri de muncă de o mai bună calitate.

1 Evaluarea comunã a prioritãţilor de ocupare a forţei de muncã din România

2. Cuprins

România a fost interesată să se integreze în structurile comunitare europene ţinând cont de coerenţa UE în plan politic, economic şi social, fapt de natură să confere stabilitate. Aspiraţia ţării noastre de a adera la UE este expresia identităţii de valori şi idealuri a oricărei ţări democrate care aparţine, prin cultură şi civilizaţie, de spaţiul unic european. Printre principalele avantaje ale aderării României la UE, putem aminti: beneficiul apartenenţei la o mai mare familie de naţiuni şi securitatea pe care această apartenenţă o conferă; avantajul participării la cea mai mare piaţă unică din lume; oportunităţile legate de creşterea economică; crearea de noi locuri de muncă; accesul la fondurile structurale destinate regiunilor mai puţin prospere ale UE. Avantajele aderării pentru cetăţeni sunt şi ele semnificative: îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii; standarde înalte privind protecţia mediului; protecţie socială şi siguranţă la locul de muncă; dreptul de a călători şi de a se stabili în orice stat membru; protecţie consulară şi diplomatică din partea altui stat membru. Argumentul principal în literatura despre europenizare este cã ţãrile membre şi candidate sunt influenţate şi transformate de politicile şi deciziile luate la nivelul Uniunii Europene. Autorii din acest domeniu au analizat efectele europenizãrii (rezultatele impactului Uniunii Europene) şi gradul de adaptare a politicilor şi structurilor naţionale ca rãspuns la europenizare. Astfel, au fost identificate diferite grade de europenizare, în funcţie de domeniile şi instituţiile studiate:1 (1) regres sau europenizare negativã (ţãrile reacţioneazã în mod contrar la exigenţele formulate de Uniunea Europeanã) ; (2) inerţie (lipsa de adaptare la regulile europene); (3) acomodare (adaptare fãrã modificãri majore ale structurilor naţionale şi ale logicii comportamentului politic) şi (4) transformare (schimbare fundamentalã a sistemului naţional şi înlocuirea structurilor şi politicilor naţionale cu cele europene). Integrarea înseamnă pentru România, printre altele un important aflux de capital, iar pentru actualii membri ai Uniunii, deschiderea de noi pieţe. Multe dintre marile companii europene şi-au deschis deja filiale în România, sporind competiţia pe majoritatea segmentelor de piaţă. În alte sectoare, este încă destul loc pentru intrarea unor noi jucători, români sau străini. De aceea, lansarea României în cursa pentru integrarea europeanã impune în mod concret reevaluarea performanţelor reale în diferite domenii şi, nu în ultimul rând, în ceea ce priveste piaţa muncii, ca expresie a raporturilor dintre cererea şi oferta de muncã. Cererea de muncã reprezintã nevoia de muncã salariatã care se formeazã la un moment dat într-o economie de piaţã. Ea se exprimã prin intermediul numãrului de locuri de muncã. Oferta de muncã este formatã din munca pe care o pot depune membrii societãţii în condiţii salariale. Oferta de muncã se exprimã prin numãrul celor apţi de muncã sau populaţia aptã disponibilã din care se scade numãrul femeilor casnice, al studenţilor şi al celor care nu doresc sã se angajeze în nici o activitate, întrucât, au resurse pentru existenţã sau au alte preocupãri.

Piaţa muncii, ca expresie a raporturilor dintre cerere şi ofertã, se desfãşoarã în douã faze. Prima se manifestã pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere şi ofertã, determinate de particularitãţile tehnico-economice ale activitãţilor. În cadrul acestei faze, se formeazã condiţiile generale de angajare ale salariaţilor, se

1 Ana Maria Dobre, Ramona Coman – România şi integrarea europeanã

contureazã principiile care acţioneazã la stabilirea salariilor şi o anumitã tendinţã de stabilire a salariilor la un nivel înalt sau scãzut. A doua fazã reprezintã o continuare a celei dintâi şi constã în întâlnirea cererii cu oferta de muncã în termeni reali, în funcţie de condiţiile concrete ale firmei şi salariaţilor ei. Cererea se dimensioneazã precis, ca volum şi structurã, pe baza contractelor şi a altor angajamente asumate de firmã, iar oferta se delimiteazã şi ea pornind de la programul de muncã, numãr de ore suplimentare pe care salariaţii acceptã sã le efectueze sau nu, în funcţie de nevoile şi aspiraţiile lor, de situaţia socialã şi economicã la momentul respectiv. În perspectiva integrãrii în UE, România întâmpinã o serie de provocãri în ceea ce priveşte piaţa muncii: stoparea declinului demografic; accelerarea creşterii populaţiei ocupate şi active; adoptarea unui model de creştere economicã bazat pe creşterea populaţiei ocupate; nevoia unei noi structuri a ocupãrii bazatã pe creşterea productivitãţii şi a costului forţei de muncã. Politica cu privire la ocuparea forţei de muncã din Uniunea Europeanã a fost adoptatã în comun de cãtre statele membre încã din 1997 prin documentul « Strategia Europeanã de Ocupare a Forţei de Muncã », conţinut de Tratatul de la Amsterdam. Scopul acestui document l-a constituit identificarea direcţiilor de urmat de cãtre Uniunea Europeanã în vederea eficientizãrii pieţei muncii, prin: îmbunãtãţirea ocupãrii forţei de muncã, promovarea iniţiativei şi a spiritului întreprinzãtor, încurajarea adaptabilitãţii dintre sectoarele de activitate şi angajaţii lor şi întãrirea politicii de promovare a egalitãţii dintre bãrbaţi şi femei. În cadrul acestei strategii, s-au stabilit principalele obiective pentru decada 2000-2010. Îndeplinirea acestor obiective reprezintã, conform acestui document, « calea prin care UE trebuie sã devinã cea mai competitivã şi dinamicã economie bazatã pe cunoaştere din lume, capabilã de creştere economicã susţinutã, cu locuri de muncã mai multe şi mai bune şi cu o mai mare coeziune socialã ». Ţintele fixeazã pentru anul 2010 valori specifice pentru urmãtoarele rate, la nivelul uniunii: 70% rata ocupãrii totale a populaţiei în vârstã de muncã (15 - 64 ani); peste 60% rata ocupãrii feminine în vârstã de muncã (15 - 64 ani) şi 50% rata ocupãrii persoanelor vârstnice, apte de muncã (55 - 64 ani). Aceste obiective se realizeazã prin mai multe direcţii: prin crearea de locuri de muncã înalt calitative; anticipând şi fãcând faţã schimbãrii şi adaptând ocuparea forţei de muncã la noul mediu de muncã; prin exploatarea oportunitãţilor economiei bazate pe cunoaştere (obiectivul principal îl reprezintã accelerarea dezvoltãrii unei economii bazatã pe cunoaştere, cu scopul de a crea mai multe locuri de muncã în Europa); prin promovarea mobilitãţii (a mişcãrii libere a muncitorilor, prin desfiinţarea obstacolelor geografice). Evoluţia ratei ocupării pentru România arată că piaţa muncii şi politica în domeniul ocupării nu constituie o prioritate şi nu este conformă cu aceste ţinte. Rata redusă a ocupării, în condiţiile unui nivel redus al şomajului, conduce la o creştere a riscului de marginalizare şi excluziune socială datorită faptului că lucrătorii sunt de obicei necalificaţi şi au o experienţă redusă. În ultimii ani s-a stabilizat rata şomajului la un nivel de aproximativ 7%, însă aceasta nu este rezultatul creării de noi locuri de muncă, ci se datorează, pe de o parte, creşterii ponderii persoanelor ocupate pe cont propriu, dar şi datorită nivelului ridicat de emigrare înspre statele membre UE. Nivelul persoanelor ocupate pe cont propriu în România ca procent din totalul persoanelor ocupate a atins nivelul de 46,5% în 2005, în condiţiile în care media europeană era în jur de 14,8%. Emigrarea forţei de

muncă este foarte selectivă în ceea ce priveşte vârsta şi educaţia lucratorilor migranţi. De asemenea, ocuparea forţei de muncă în economia subterană, caracterizată de salarii mici, condiţii precare de muncă, puternica nesiguranţă a locului de muncă şi un nivel redus al protecţiei angajaţilor în ceea ce priveşte durata zilei de muncă, necesită o mai mare atenţie şi o mai mare nevoie de intervenţie prin intermediul politicilor în acest sens. Nivelul scăzut al veniturilor şi inflexibilitatea timpilor de lucru sunt consideraţi factori semnificativi ce contribuie la reducerea disponibilităţii de a munci. Calitatea percepută a locurilor de muncă în România – măsurată prin nivelul salariilor, gradul de autonomie în muncă şi perspectivele de avansare – este mai scăzută decât media UE. În mod eronat, s-a considerat în multe rânduri că nu există o legătură între competitivitatea unei ţări şi nivelul salariilor sau al protecţiei sociale. Modelul ţărilor nordice infirmă însă acest lucru. În primele cinci cele mai competitive ţări din lume, trei sunt din partea nordică a Europei (Finlanda, Suedia şi Norvegia). În topul celor mai competitive naţiuni, România ocupă locul 67, toate celelalte ţări membre UE, inclusiv Bulgaria, aflându-se înaintea României. Productivitatea este însă determinată şi de factori precum calitatea forţei de muncă, calitatea capitalului investit şi progresul tehnologic. Competivitatea depinde mai mult ca oricând de cât de motivată şi de bine pregătită este forţa de muncă. Rata redusă de participare în cursuri de formare este un motiv de îngrijorare, întrucât investiţiile în capitalul uman sunt considerate determinante pentru competitivitatea economică a Europei. Pregătirea continuă constituie, de asemenea, un factor important care le permite oamenilor accesul la locuri de muncă de mai bună calitate, ceea ce va conduce la o mai bună incluziune socială. Pentru atingerea ţintelor de inflaţie, însã, România a lăsat pe plan secund o ţintă care ar trebui să stea la baza politicilor tuturor guvernelor: un sistem de educaţie care să genereze forţă de muncă înalt calificată, competitivă pe piaţa europeană. Lucrătorii cu salarii mici au devenit din ce în ce mai mulţi, iar nivelul veniturilor lor se deteriorează. În timp ce salariile celor cu un nivel ridicat de pregătire au crescut constant, nivelul salariilor lucrătorilor cu un nivel redus de pregătire a scăzut, în special în termeni reali. Perdanţii tranziţiei pe piaţa muncii sunt persoanele cu un nivel redus de pregătire, în special cele localizate în regiuni cu şomaj ridicat sau în sectoare industriale pe cale de dispariţie. Câştigătorii sunt persoanele pregătite care şi-au găsit un loc de muncă în general în sfera unor categorii de servicii. Pentru majoritatea lucrătorilor, salariul este principala sursă de venit şi, ca atare, nivelul salariului, format în urma confruntãrii cererii cu oferta de muncã, stabileşte în mod hotărâtor nivelul de viaţă al gospodăriilor de salariaţi. Există diferenţe notabile între structura cheltuielilor în gospodăriile din România şi cea existentă, în medie, la nivel european, rezultată în special din diferenţele notabile în ce priveşte nivelul de trai. În majoritatea cazurilor, ţările integrate în 2004 au procedat la creşteri importante ale nivelului salariului minim tocmai pentru a compensa creşterile de preţuri şi influenţa exercitată de acestea asupra nivelului de trai. Probabilitatea ca un individ să migreze este cu atât mai mare cu cât salariul său din ţara de destinaţie este mai mare decât salariul din ţara de origine.

Conform Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, aproape douã milioane de români muncesc în strãinatate, iar din aceştia, peste douã treimi lucreazã în mod legal. Aceştia fie au plecat în mod legal din România la muncã în strãinatate, fie şi-au reglementat între timp situaţia în ţara de destinaţie.Statisticile relevã creşterea continuã a numãrului de persoane care emigreazã în baza unui contract de muncã. Numãrul estimat al cetãţenilor români care au migrat în scop de muncã, în mod legal, în strãinãtate, în primul semestru din 2006 a fost de 32 823, contractele fiind încheiate prin intermediul Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncã (OMFM). Departamentul pentru Muncã în Strãinãtate (DMS) apreciazã, însã, cã numãrul de vize eliberate este scãzut comparativ cu situaţia realã, în condiţiile în care nu toate misiunile diplomatice au transmis datele solicitate, acest demers nefiind obligatoriu. Din datele centralizate, care pot fi însã incomplete, în acest an principalele destinaţii ale românilor au fost Germania, care a eliberat 9 187 vize de muncã (41,99 % din numãrul lor total), Marea Britanie - 1 121 vize de muncã, Belgia - 597, Japonia - 559, Elveţia – 400, iar în Spania au fost obţinute 5 640 contracte de muncã (17,18 % din total), în principal în agriculturã, industria lemnului, servicii, gastronomie, industria alimentarã, dar şi în domeniul sãnãtãţii, durata contractelor fiind cuprinsã între 2 luni şi jumãtate şi 12 luni. Acest fenomen a creat un deficit de forţă de muncă în România, forţând antreprenorii să importe forţă de muncă din alte părţi ale lumii. Migraţia forţei de muncã constituie, însã, unul dintre avantajele majore ale extinderii UE, avantaj ce duce la importante câştiguri economice. Potrivit statisticilor Bãncii Naţionale a României, « în 2005 transferurile valutare private ale migranţilor au totalizat aproximativ 4,3 miliarde euro, ceea ce echivaleazã cu 5,6% din produsul intern brut sau 4% din produsul naţional brut al României, sumã comparabilă cu investiţiile strãine directe înregistrate la nivelul anului trecut ». Majoritatea cetãţenilor din viitoarele state membre putând deja sã circule liber (fãrã vizã) pe teritoriul UE, a devenit o preocupare generalã la nivelul UE privind o eventualã migrare masivã a lucrãtorilor din noile şi viitoarele state membre, cauzatã de diferenţa mare dintre venituri. În aceste condiţii, a fost stabilit un angajament provizoriu prin care actualele state vor avea dreptul sã restricţioneze afluxul de forţã de muncã dinspre Europa Centralã şi de Est timp de şapte ani. Dezavantajele pentru lucrãtorii români sunt limitarea în continuare a dreptului de a munci în acele state care au introdus asemenea mãsuri tranzitorii într-o formulã care poate chiar sã creeze o situaţie de dezavantaj faţã de lucrãtorii din statele terţe care, neintrând sub incidenţa reglementãrilor comunitare referitor la contribuţiile de securitate socialã plãtite de angajator şi lucrãtor, vor fi avantajaţi. Principalul dezavantaj pentru România este, însã, împiedicarea circulaţiei libere a forţei de muncã române în statele care vor introduce mãsuri tranzitorii, ceea ce va antrena o stare de scãdere a credibilitãţii autoritãţilor române şi europene. Alte dezavantaje pot fi reprezentate de costurile suportate de statul român pentru trimiterea lucrãtorilor români la muncã în strãinatate prin instituţiile sale specializate, creşterea numãrului persoanelor fãrã locuri de muncã pe teritoriul României şi a problemelor sociale, antrenarea de cheltuieli pentru recalificare şi specializare, dezvoltarea aptitudinilor lingvistice şi culturale ale celor care puteau sã fie recalificaţi, specializaţi şi instruiţi la locul de muncã.

Departamentul pentru Muncã în Strãinãtate din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse precizeazã cã României i se aplicã reguli diferite de ţãrile comunitare şi, prin urmare, cei care pleacã la muncã în strãinatate trebuie sã-şi recunoascã limitele. Conform DMS, « libera circulaţie a forţei de muncã între România şi statele membre ale Uniunii Europene este restricţionatã prin diverse metode, cum ar fi stabilirea de contingente pentru cetãţenii noncomunitari (inclusiv români) care doresc sã munceascã în strãinãtate (pe teritoriul unor state ale Uniunii Europene), necesitatea şi procedura greoaie de obţinere a unei vize speciale de muncã, de echivalări de diplome şi studii, de calificãri etc ». În ceea ce priveşte recunoaşterea reciprocã a calificãrii profesionale, UE încearcã sã elimine obstacolele din calea alegerii şi urmãrii unei profesii recunoscute, acceptând principiul cã o persoanã pe deplin calificatã pentru a practica o profesiune recunoscutã într-un stat membru ar trebui sã aibã dreptul de a o practica oriunde în cadrul Uniunii. De asemenea, departamentul atrage atenţia cã nu trebuie confundatã libertatea de mişcare a forţei de muncã pe teritoriul statelor membre ale UE cu libertatea de deplasare în scop turistic, consfinţitã prin semnarea Acordului Schengen. În baza acestu acord, românii pot cãlãtori, ca turişti, pe teritoriului statelor semnatare, pentru o perioadã de pânã la 90 de zile într-un interval de şase luni, fãrã a fi necesarã viza statului respectiv. Însã pentru a putea munci pe teritoriul unui stat membru al UE este necesarã viza de muncã şi autorizarea ţãrii respective. Altfel, nu numai cã românii pot deveni victime ale unor abuzuri sau chiar ale traficului, dar pot fi expulzaţi. Din acest motiv, al migrãrii în masã a forţei de muncã, integrarea României în Uniunea Europeanã nu are numai efecte asupra pieţei muncii din ţara noastrã, ci şi asupra pieţelor muncii din statele membre. Acestea depind, în parte, de combinaţia de lucrãtori care migreazã şi de sectoarele pieţei muncii în care activeazã aceştia. Lucrãtorii calificaţi care migreazã dinspre viitoarele state membre acoperã deja lipsa de forţã de muncã în sectorul serviciilor şi al meseriilor. Dupã extinderea UE, o creştere a aprovizionãrii cu mâna de lucru necalificatã - inclusiv a muncii la negru - ar putea avea un impact asupra salariilor şi ocupãrii forţei de muncã necalificate din actualele state membre, mai ales în regiunile din vecinãtatea noilor state membre. Mobilitatea forţei de muncã a devenit factorul cheie în procesul de adaptare care urmeazã dupã extindere. Asigurãrile temporare de şomaj şi sprijinirea celor care cautã de lucru vor facilita mult mai eficient schimbarea, decât o legislaţie destinatã protejãrii forţei de muncã ocupate. Extinderea Uniunii Europene forţeazã o redistribuire a forţei de muncã între industrii şi ţãri, mai ales în statele membre şi în regiunile învecinate cu noile state membre, şi va constitui încã un impuls în sensul realizãrii unor asemenea reforme.

3. Concluzii

Piaţa muncii din România a suferit modificări structurale încă înainte ca ţara noastră să devină membră a Uniunii Europene, în anii tranziţiei economice, însă, mai ales în preajma aderării, volumul ocupării din România a scăzut aproape continuu, iar distribuţia pe ramuri şi sectoare a acesteia s-a schimbat în mod radical.

Conform studiului "Evoluţia ocupaţiilor pe piaţa forţei de muncă din România în perspectiva anului 2010", în afara schimbãrilor de tendinţã la nivelul grupelor ocupaţionale majore, aşa cum era de aşteptat, procesul de restructurare economicã a determinat şi schimbãri semnificative în tipul şi conţinutul ocupaţiilor: au apãrut ocupaţii noi, iar, pe de altã parte, conţinutul multor altora a suferit modificări. Conform aceluiaşi studiu, majoritatea reprezentanţilor firmelor din România cred că, la nivelul propriilor firme, au avut loc importante schimbări în ultimii cinci ani în plan tehnologic şi estimează că vor avea loc importante schimbări în următorii cinci ani de după integrare. Modernizarea tehnologică a fost percepută cu precădere în firmele din domeniul industriei prelucrătoare, transportului, comunicaţiilor şi al industriei extractive, însă nu şi în majoritatea firmelor de comerţ şi tranzacţii imobiliare. Din păcate, fenomenul migraţiei reprezintă o pierdere importantă pentru societatea românească, prin potenţialul intelectual, ştiinţific şi economic pe care îl reprezintă emigranţii şi prin pierderea investiţiei în educaţia lor, majoritatea românilor care au migrat în căutarea unui loc de muncă fiind persoane cu studii superioare. În aceste condiţii ale tendinţelor ultimilor ani de modificare a structurii pieţei muncii din România, mai ales al declanşãrii unei crize de forţã de muncã pe piaţa din România, nu existã premise ale dezvoltãrii unei economii competitive cu cele ale celorlaltor state membre al Uniunii Europene.

Bibliografie

1. Burda Michael, Wyplosz Charles, Macroeconomie – perspectiva europeanã, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.

2. Dobre Ana Maria, Coman Ramona, România şi integrarea europeanã, Editura Institutul European, Iaşi, 2004.

3. Oprescu Gheorghe, Piaţa muncii, Editura Expert, Bucureşti, 2001.4. Evoluţia ocupaţiilor pe piaţa forţei de muncă din România în perspectiva

anului 2010 – http://www.guv.ro/presa/afis-doc.php?idpresa=51523&idrubricapresa=&idrubricaprimm=&idtema=&tip=2&pag=2&dr=

5. Evaluarea comunã a prioritãţilor de ocupare a forţei de muncã din România - http://www.mmssf.ro/website/ro/rapoarte_studii/evaluare.pdf

6. Ocuparea forţei de muncã - un obiectiv al UE http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_8780/Ocuparea-fortei-de-munca-un-obiectiv-al-UE.html