EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

2020

Preot Mihail Bulacu

2020 – Anul omAgiAl Al pAstorAŢiei părinŢilor

si copiilor

5

NOTĂ EDITORIALĂ

În contextul societății contemporane, în care valo-rile tradiționale sunt depreciate, iar educația este

supusă unor schimbări de paradigmă, tinerii au nevoie de sprijinul Familiei, al Școlii și al Bisericii, întrucât numai prin trasarea unei traiectorii adecvate și prin promovarea modelelor autentice vor putea să discearnă între provo-cările actuale și perspectivele pe care le rezervă viitorul. Cu alte cuvinte, se remarcă nevoia stringentă a educării tinerilor în spirit creștin, pentru a face față multiplelor provocări și crize ale societății.

Legea firii ne învață că primii educatori ai copilu-lui sunt părinții. Nu este întâmplător faptul că un copil educat primește recunoașterea „celor șapte ani de aca-să”. În Familie, copilul crește în comuniune și în iubire. Aceste valori vor constitui criteriile după care viitorul adult își va guverna relațiile cu semenii și cu lumea în-conjurătoare. În acest sens, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, îi îndeamnă permanent pe părinți „să acorde mai mult timp copiilor, să-i ajute să cultive credința, speranța și dragostea, libertatea de a face binele, nu răul, să aducă bucurie celor din jurul lor, să prețuiască

6

spiritualitatea și tradițiile poporului român, oriunde s-ar afla”.

Dacă Familia este cea care pune început educației, Școala este cea care o consolidează. La poporul român, Școala a luat ființă în tinda Bisericii și a continuat să existe și să se dezvolte în strânsă legătură cu Biserica. De aceea, în viziunea strămoșilor noștri, Școala repre-zenta un mediu sacru, în care profesorii îi ajutau pe copii să-și descopere adevărata vocație. Aici, tinerii erau inițiați cu dragoste în tainele științelor și ale comuniunii cu Dumnezeu. Aici erau învățați să nu facă din dobândi-rea celor materiale un scop în sine, ci să privească realita-tea în care trăiesc prin prisma iubirii infinite a Părintelui luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit” (Iacov 1, 17). Din păcate, în momentul în care a exclus prezența și ajutorul Bisericii, Școala și-a pierdut dimensiunea sacră, devenind o instituție comună. Astăzi, educația primită în Școală nu mai izvorăște din duhul Evangheliei. Mai mult, tinerii sunt ancorați în du-hul societății actuale, care trece printr-o profundă criză spirituală și morală. În acest context, Părintele Patriarh Daniel accentua faptul că „trebuie intensificată coope-rarea dintre Familie, Biserică și Școală, pentru a apăra inocența, sinceritatea și nevoia de creștere spirituală a copiilor și a tinerilor în comuniune și într-o comunitate care cultivă valori permanente, precum: recunoștința față de părinți, profesori și binefăcători, prietenia, dărnicia și întrajutorarea”.

Înțelegând responsabilitatea Bisericii cu privire la educarea copiilor și a tinerilor, în contextul consacrării anului 2020, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca „An al pastorației părinților și copiilor”,

NOTĂ EDITORIALĂ

7

NOTĂ EDITORIALĂ

Editura BASILICA publică volumul Educatori creștini ai neamului românesc, al cărui autor este părintele profe-sor Mihail Bulacu. Textul lucrării de față, publicat după ediția din anul 1944, tipărită la Editura Casa Școalelor, a fost îndreptat din punct de vedere gramatical și ortogra-fic, conform regulilor actuale ale limbii române.

Conținutul lucrării este împărțit în cinci capitole, după cele cinci personalități pe care autorul le supu-ne analizei: Gheorghe Lazăr, Ion Heliade-Rădulescu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță și George Coșbuc. De remarcat este faptul că fiecare capitol are un titlu sugestiv, menit să pună în lumină relevanța personalității respective pentru subiectul abordat. Cartea părintelui profesor se remarcă printr-un stil viu și cursiv, care face lectura ușoară și plăcută, dar și prin faptul că pune la dispoziția cititorilor români principiile pedagogice ale unor nume importante din istoria neamului românesc.

Intens preocupat de educația copiilor și a tinerilor, părintele Mihail Bulacu a fost unul dintre cei mai de seamă pedagogi români. S-a născut la data de 11 mar-tie 1898, în localitatea Lăpușata, din județul Vâlcea, din părinți agricultori. După absolvirea școlii primare, a frecventat cursurile învățământului secundar la Liceul Alexandru Lahovari, iar apoi cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Nicolae, din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit ca bursier, obținând două premii de la Societatea științifică Tinerimea română, din București. Ulterior, a frecventat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București, iar după absolvirea studiilor universitare de licență a urmat cursurile docto-rale ale aceleiași instituții de învățământ, obținând titlul de Doctor în Teologie în anul 1928. Între anii 1924-1926

8

a frecventat cursuri de specializare în pedagogie, cate-hetică și omiletică la Facultatea de Teologie Romano-Catolică și la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (Franța).

În anul 1919, după absolvirea studiilor liceale, a fost hirotonit preot la biserica din satul natal. Doi ani mai târziu a fost numit preot misionar în județul Vâlcea, iar din anul 1929 a activat ca slujitor la Biserica „Sfântul Elefterie” din București, ridicată și cu osteneala sa.

Concomitent cu slujirea sacerdotală, părinte-le Mihail Bulacu a activat ca profesor la catedra de Catehetică și Omiletică a Facultății de Teologie Ortodoxă din București, publicând numeroase lucrări de speciali-tate: Școala catehetică patristică ca bază de orientare pentru actuala școală catehetică. Studiu introductiv în Catehetica ortodoxă; Pedagogia creștină ortodoxă; Spiritul catehezei patristice în școala românească; Probleme de pedagogie cate-hetică; Omilia exegetică biblică. De asemenea, a inițiat trei periodice: Buletinul parohiei Sfântul Elefterie; Tinerimea Creștină (revistă de educație religios-morală pentru ti-neret) și Duminica copiilor.

Având în vedere cuvintele pe care Sf. Apostol Pavel i le adresează lui Timotei – „preoții, care își țin bine dre-gătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura” (1 Timotei 5, 17) –, Editura BASILICA publică lucrarea de față, ca semn de omagiere a memoriei celor cinci personalități analizate, cărora ar putea să se adauge, fără nicio rezervă, și părintele Mihail Bulacu, cel mai prolific publicist ro-mân din domeniul pedagogiei creștine românești.

Editura BASILICA

NOTĂ EDITORIALĂ

9

CUVÂNT ÎNAINTE

Un curent sănătos, care revine la principiile tradiționale ale educației, își face drum printre

multe personalități ale culturii și gândirii românești. Din păcate, ne-am însușit în mod integral, fără o adaptare firească la structura și necesitățile actuale ale sufletului românesc, operele personalităților din afară, care au fost create pe linia altui orizont de gândire, deosebit de cel românesc în ceea ce privește cerințele, aspirațiile și sta-diul de pregătire. Dacă corpul omenesc are nevoie de haine croite după dimensiunile sale, cu atât mai mult sufletul își cere haina spirituală adaptată dimensiunilor, structurii și cerințelor sale.

Fără să excludem beneficiile culturii și civilizației mondiale, simțim nevoia de a cunoaște locul de plecare al comorilor spirituale, pe care le adunăm și le modelăm în operele noastre. Locul de plecare este satul românesc, de unde au luat naștere opere pentru sufletul românesc și mai ales pentru sufletul țăranului român.

Albina, cu înțelepciunea cu care Dumnezeu a înzes-trat-o, își ia zborul de la stupul părintesc, trece peste co-line, văi și dealuri, prin pomi, crânguri și livezi și revine

10

încărcată cu ce poate fi mai plăcut, mai dulce și mai fo-lositor din mireasma florilor. Înțelepciunea acestor har-nice lucrătoare a fost luată ca exemplu și de Sf. Vasile cel Mare, personalitate cu o rară cultură teologică și laică, spre a-l oferi călăuză tineretului creștin din vremea sa, în cercetarea operelor literare și mai ales a Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos.

De regulă, începem lucrările spirituale cu gândul cel bun, dar adesea uităm să ne amintim de unde am ple-cat și, în consecință, nu ne gândim că fagurii sufletului românesc ne așteaptă să revenim la stupul părintesc al neamului, să-l umplem cu comorile aflate și modelate pentru dulcea hrană a celor scumpi nouă. De aceea, car-tea scrisă și tipărită ne înfățișează adesea mult materi-al neselecționat, nefiltrat și nemodelat pentru sufletul românesc.

Dacă facem un scurt excurs în istoria poporului ro-mân, descoperim numeroase personalități care au cer-cetat, cu gândul și profunda lor cugetare, cultura altor popoare, făcând dovada faptului că au știut să iubeas-că sufletul românesc la fel de intens ca vasta cultură și civilizație a întregii lumii. În acest fel, au înnoit suflul de viață spirituală românească și l-au îmbogățit cu tot ce au putut găsi în florile rare, bogate și prețioase ale omenirii. Prin acest proces, unitatea sufletească a nea-mului a fost asigurată și a putut fi biruitoare în cele mai grele momente, când integritatea hotarelor patriei a fost primejduită.

Operele acestor educatori constituie o adevărată rouă de binecuvântare cerească pentru sufletul româ-nesc, căci, așa cum afirmă filosoful și pedagogul italian

CUVÂNT ÎNAINTE

11

Giovanni Gentile, fost Ministru al Instrucțiunii și re-organizator al învățământului din Italia, „omul nu este un element fix în procesul spiritual”. Sub orice aspect l-am privi, omul încearcă să se depășească permanent, iar acest proces de permanentă și progresivă dezvoltare nu se poate săvârși decât într-o atmosferă educativă.

Cine nu recunoaște în personalitatea dascălului Gheorghe Lazăr pe adevăratul întemeietor al școlii românești? Cine nu vede în Ion Heliade-Rădulescu pe marele educator, care, cu temeinica sa pregătire enciclo-pedică, a putut rămâne până la sfârșitul vieții sale bu-nul pedagog naționalist și creștin al neamului? Cine nu recunoaște în Mihai Eminescu geniul reprezentativ al sufletului românesc, făuritor al noii generații, nu numai prin forma literară a operelor sale și prin vasta sa cultură, ci și prin răscolirea comorilor sufletești din trecutul nea-mului și prin chemarea tineretului la o nouă concepție de gândire, simțire și trăire a vieții românești? Ne sunt cunoscute recentele aprecieri pe care revistele de seamă ale Apusului le fac asupra genialului Eminescu, ale cărui idei desprinse din operele sale sunt luate ca directive în reorganizarea lumii întregi.

Cine dintre noi, cercetând operele marelui scriitor Alexandru Vlahuță și văzând analizate toate problemele sufletești ale vieții românești, în complicatele situații so-ciale și, totuși, în lumina dragostei de neam și Evanghelie, nu îl recunoaște ca evanghelist al sufletului românesc? Sau cine nu rămâne adânc impresionat de operele lui George Coșbuc, în care se poate vedea iubirea profundă față de sufletul țăranului român, peste care s-a străduit să reverse neîncetat lumină, mângâiere și încurajare?

CUVÂNT ÎNAINTE

12

Așadar, se poate observa că providența divină, care ne-a trimis mereu îngeri veghetori și păzitori în vremuri de răscruce pentru viața românească, ne trimite și astăzi adevărate spirite profetice, care se străduiesc să redea unitatea necesară poporului român.

Aceste motive ne fac să împrospătăm amintirea câ-torva mari educatori pe care i-a dat neamul românesc. Ceea ce am căutat să evidențiem a fost trăirea vieții religioase a poporului român, aflată mereu sub puterea binefăcătoare a Evangheliei creștine, care, nu numai în sufletele acestor educatori, ci în tot sufletul românesc, de la plugari și până la intelectuali, a putut stimula pu-terea de muncă, spiritul eroic de sacrificiu pentru neam și noblețea creștină a omeniei și a bunătății sufletului românesc, în diferite împrejurări din viața individuală și socială.

Dacă pătrunde în sufletele noastre, spiritul Sfintei Evanghelii este animator și creator. Înseninează, am-plifică puterea de muncă, luminează și insuflă stărilor sufletești un orizont mai larg de idealism, de eroism, întrucât viața sufletească nu se termină pe pământ, ci continuă în eternitate. În acest sens, un distins om de știință cu alese aptitudini de educator spune că „un om valorează în viață atât cât a putut să înțeleagă și să tră-iască după Evanghelie”. Acest fenomen educativ a fost observat, apreciat și stimulat cu tărie de către toți marii educatori creștini ai neamului, prin graiul operelor lor.

Educația românească, prin operele celor mai autorizați educatori de care am vorbit la început, trăiește nostalgia revenirii sale pe acest făgaș sănătos. Revenind la punctele cardinale ale misiunii lor, educatorii neamului

CUVÂNT ÎNAINTE

13

se vor simți mai încurajați, întrucât, prin însușirea aces-tor principii, pot fi continuatorii demni ai unei opere mărețe, aceea de educatori ai neamului. Iar tineretul ro-mân, la rândul său, are prilejul să se convingă că numai pe linia acestor mari convertiri spirituale și printr-o tră-ire autentică a vieții spirituale românești poate deveni generația cea nouă, pe care neamul românesc o așteaptă cu atâta însetare.

CUVÂNT ÎNAINTE

15

GHEORGHE LAZĂR ȘI CATEHISMUL ORTODOX

I storia neamului românesc ne înfățișează firul vieții strămoșilor noștri, tors nu numai prin

lupte de apărare împotriva cotropitorilor, ci și prin luminișul de viață românească, în care se mângâia du-rerea și se însenina orizontul către o viață mai bună. Alături de eroii militari au stat eroii spirituali ai nea-mului, luminători de suflete, care, prin dragostea lor față de neam, de credință și de muncă, au reușit să îl îndrume, pentru a deveni superior popoarelor care au ruinat vatra strămoșească. Ei au fost precursorii unei depline libertăți sufletești a poporului român, vizio-nari ai unui viitor fulminant și promotori ai unui crez sfânt, care se desprindea din credința și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu și din calitățile sufletești ale poporului.

Una dintre aceste personalități s-a ridicat la înce-putul secolului al XIX-lea, când în toate statele euro-pene oprimate de stăpânirea străină adia vântul vieții dornice de libertate.

Pr. MIHAIL BULACU

16

Personalitatea lui Gheorghe Lazăr

Gheorghe Lazăr a fost fiul unui țăran agricultor din Ardeal, de sub poalele Carpaților. S-a născut în satul Avrig, lângă Olt, din părinți români, creștin-ortodocși. Întrucât era dedicat studiului, împăratul îl aprecia cu mențiuni pline de atenții și elogii deosebite. Pentru Gheorghe Lazăr, poporul român nu era un simplu popor de iobagi, ci un popor cu sufletul plin de calități, care, din păcate, nu era pe deplin valorificat. Astfel, a simțit că era nevoie de un educator care să conducă spre progres poporul român nu numai prin știința de carte, ci și prin-tr-o credință curată în Dumnezeu, adăpată din izvoarele Sfintei Scripturi.

A fost un apostol al neamului, care vorbea bătrâni-lor din amvonul bisericii și tinerilor de la catedra școlii. A fost un iubitor al ogorului, al muncii și un luptător aprig pentru regenerarea sufletului românesc. În vede-rea realizării acestui scop, Gheorghe Lazăr îndemna ti-neretul român la muncă, la studiu, pentru ca, înarmat sufletește cu toate cunoștințele necesare, să poată scăpa țara de asupritori.

Figură proeminentă a secolului al XIX-lea, Gheorghe Lazăr a fost catehet, dascăl la Seminarul din Sibiu, arhi-diacon al Mitropoliei din Sibiu și întemeietor al Școlii de la Sfântul Sava. Bustul său din fața Universității din București ne este cunoscut tuturor. Cu cartea în mână, pare că vorbește tuturor generațiilor de studenți. De ase-menea, ne este cunoscut chipul său blând, cu fața senină, cu plete și puțină barbă, așa cum este reprezentat în bus-tul de la Casa Școlilor.

EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

17

Scrierile sale sunt prea puțin cunoscute, iar numele său este pomenit rar, în anumite împrejurări din isto-ria românilor, unde este prezentat ca promotor al luptei pentru deșteptarea națională.

Gheorghe Lazăr – educator creștin

Întrucât timpul a dovedit că Gheorghe Lazăr a fost nu numai un dascăl de școală, nu numai un iubi-tor al limbii românești, nu numai un predicator bun al Mitropoliei din Sibiu, ci și un ales pedagog creștin, un adevărat educator al neamului, pe baza tradiției creștine, Biserica Ortodoxă Română este datoare să-i cerceteze dorința sa testamentară, să-i releve meritele și să-i conti-nue opera. Trebuie să îi cerceteze nu numai opera scrisă, ci și gândurile sale, pe care nu le-a putut realiza.

Caracteristica dominantă a vieții lui Gheorghe Lazăr a fost îmbinarea activității teoretice cu cea practică. Astfel, merge de la școala din Avrig până la Universitatea din Viena, unde își însușește diverse cunoștințe de ordin teoretic, pentru ca mai apoi să revină ca dascăl și edu-cator la Sibiu și București, unde pune în practică cele învățate. Ca student, cucerește ideea și caută să o popu-larizeze fraților români pe calea scrisului, iar ca profesor de teologie și diacon, luptă pentru aplicarea principiilor însușite.

Viața lui Gheorghe Lazăr poate fi împărțită în trei mari etape:

a. pregătirea școlară, care a culminat cu perioada studenției;

Pr. MIHAIL BULACU

18

b. activitatea desfășurată la Sibiu ca dascăl de Teologie și predicator al catedralei;

c. activitatea constructivă, desfășurată în Țara Românească, la București, unde, cu mari jertfe, și-a răz-bunat amarul lipsei de înțelegere de la Sibiu.

Preocupările lui Gheorghe Lazăr la Viena

Cu acest prilej, vom încerca să evidențiem străda-nia lui Gheorghe Lazăr de a da poporului român un Catehism ortodox, tipărit în românește, adică o carte în care se explică pe înțelesul poporului credința ortodoxă. Nu un simplu catehism, cu câteva întrebări și răspun-suri, ci o expunere populară aprofundată a elementelor credinței și vieții morale creștine ortodoxe.

Dorința lui Gheorghe Lazăr de a da poporului ro-mân un catehism tipărit se naște din profunda sa con-vingere, conform căreia un popor credincios și conștient de credința pe care o mărturisește în fața Sfântului Altar este un popor mai educat, un popor mai împlinit sufletește. Așadar, în lumina Evangheliei își poate regăsi libertatea sufletească pentru o viață plină de prosperitate, dusă chiar sub jugul stăpânirii străine. Marele pedagog creștin Pestalozzi manifesta aceeași convingere în seco-lul al XVIII-lea, în încercarea sa de a deștepta poporul elvețian. Printr-o credință luminată de Sfânta Scriptură, poporul român poate deveni mai conștient de drepturile pe care le are printre oameni, precum și de îndatoririle pe care le are față de Dumnezeu.

Pentru a putea fi în stare să corespundă așteptărilor părinților și conaționalilor săi, Gheorghe Lazăr se pregătește

EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

19

temeinic în cele mai bune școli ale vremii. Urmează cur-surile primare la școala din Avrig (1791-1798). După ab-solvirea școlii primare, se înscrie la Gimnaziul Pianiștilor din Cluj (1798-1801), iar apoi pleacă să studieze la Sibiu (1801-1802). În anul 1802 se întoarce la Cluj (1802-1806), pentru a studia Dreptul și Filosofia. Dorind să-și perfecționeze cunoștințele, Gheorghe Lazăr pleacă la Universitatea din Viena (1806-1809). La gimnaziu se numără printre eminenții clasei (primae classis1), iar la Liceul Academic din Cluj, acest valachus, vivis ex sede Cibinensi2, a fost apreciat ca eminent-prim.

Pe când era studiosus juris, Vicariatul Ortodox de la Sibiu i-a oferit o bursă de studiu din Fondul Românesc Sidoxial, pentru a putea studia Teologia. Este interesant de observat faptul că Gheorghe Lazăr, studiind Dreptul, a simțit nevoia de a studia apoi Teologia, fiindcă văzuse nedreptățile pe care le avea de îndurat poporul român, adesea prigonit și discriminat de instanțele judecătorești. În acest context, numai ca preot ar fi putut să aline ră-nile sufletești ale poporului, oferind mângâiere și spri-jin3. De altfel, el singur ceruse sprijin Consistoriului Ortodox din Sibiu pentru a putea studia Teologia4, deși

1 Gheorghe Bogdan Duică, Gheorghe Lazăr, în Memoriile secțiunii literare, vol. I, Ed. Academiei Române, București, 1934.

2 Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 17.3 „La Drept, Lazăr învățase că, practicându-l, mult bine nu va putea

face poporului său. La Teologie, ca preot, putea să devină un mângâietor, un sprijin apropiat” (Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 19).

4 „Fiindcă studentul în drepturi (studiosus iuris), care petiționase, este conform atestatelor alăturate și descrierilor din partea vicarului și președintelui consistorial, de cel mai bun talent și moralitate și în studii obținând clasa primă cu distincție și fiindcă la puține persoane de ritul acesta se găsesc calități așa alese, în sfârșit, fiindcă se obligă a instrui după

Pr. MIHAIL BULACU

20

călugării piariști din Cluj au trecut în matricolele școlare că era greco-catolic, adică unit. Această părere ar pu-tea fi plauzibilă, dat fiind faptul că în Cluj nu era nicio biserică ortodoxă, ci numai biserici romano-catolice și protestante5. Însă Gheorghe Lazăr a dovedit mai târ-ziu, când i s-a cerut să justifice confesiunea înregistra-tă în fișa de înmatriculare, că în perioada celor opt ani petrecuți la Cluj a frecventat biserica ortodoxă din satul natal, împărtășindu-se regulat la preotul local6. Prin ur-mare, înmatricularea formală a lui Gheorghe Lazăr nu a adus niciun prejudiciu conștiinței sale fundamentate pe principiile creștin-ortodoxe7, pe care le-a deprins în casa părintească, la Avrig. Viitorul avea să dovedească

absolvirea studiilor sale teologice candidații la preoție în științele de lipsă pentru păstorire și ocuparea oficiului preoțesc și a presta și alte servicii la consistoriul de rit neunit, merită această persoană să fie neapărat aju-torată în intenția și râvna sa mare”. Pe acest raport, împăratul Francisc a pus rezoluția: „Are încuviințarea mea” (Gh.B. Duică, Gheorghe Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, Tipografia Ion C. Văcărescu, București, 1924, p. 163).

5 „Nu se poate vorbi de biserici ortodoxe la vremea aceea în Cluj. Însă protestanții (trei nuanțe) aveau patru, iar catolicii singuri patru” (Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 20).

6 „Deși botezat ortodox, el este trecut în matricolele școlare din Cluj și Sibiu nu numai ca unit, dar uneori chiar și ca romano-catolic. Cu siguranță nu și-a schimbat ritul la vârsta de 18 ani, fiindcă nu ar fi fost recomandat pentru bursa din Fondul Sidoxial, care era al Bisericii Ortodoxe. De altfel, atunci când se apără în fața acuzelor mitropolitului de Carloviț, dovedește cu certificate că timp de opt ani, cât a stat la Cluj, a cercetat totdeauna biserica neunită, cuminecându-se regulat la preotul de acolo” (în Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, p. 233).

7 „Printr-o fericită conexiune a lucrurilor, uniatismul lui Lazăr era condamnat să rămână o vorbă fără înțeles” (în Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 20).

EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

21

faptul că Gheorghe Lazăr a iubit Biserica strămoșească a neamului românesc, cum puțini au iubit-o cu adevărat.

Deși Viena nu avea o școală teologică ortodoxă, Gheorghe Lazăr îmbrățișează cu drag cele două iz-voare ale credinței ortodoxe: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Mediul de la Viena îl punea în fața luptei din-tre cele două curente ale confesiunilor creștine locale: romano-catolicismul și protestantismul8. De aceea, era prudent față de dogmatica confesională, îmbrățișând mai mult cursurile teologice cu caracter practic. Cele două curente extreme îl îndemnau să-și îndrepte privi-rile către învățătura creștină a veacurilor primare, către Ortodoxie9, pe care să o aprofundeze. La punctul pa-tru din cuprins, raportul Cancelariei Aulice Transilvane, din anul 1810, către împărat relevă faptul că Gheorghe Lazăr, deși a făcut Filosofia la Cluj și Teologia la Viena, și-a păstrat credința ortodoxă10.

8 „La Viena, Lazăr se afla între două curente. De la universitate îi adia catolicismul erudit, iar din viață raționalizarea cugetării credinței. Asta se oferea, după cum constată istoricii teologiei catolice, mai ales prin pastorală și predică. Eu cred că Lazăr a simțit pulsul epocii. De aceea, biblioteca sa era plină de scrieri de acest fel, apropiate de morală. Însă Lazăr păstra o oarecare distanță față de dogmatica ultramundană” (Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, pp. 29-30).

9 „Cred că de acum nimeni nu se va mai îndoi că Lazăr nu era pri-zonierul teologiei catolice, că el își filosofa teologia și că, astfel, punctul lui de vedere filosofic, atunci wolffian, îi impunea și atitudinea sa față de Ortodoxie” (Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 31).

10 Faptul că Lazăr a ascultat Filosofia în Cluj, iar Teologia în Viena nu înseamnă că a încetat să fie greco-neunit, căci dacă cineva s-a făcut cu-noscut cu principiile unei alte religii numai de dragul științei, asta nu pre-supune că ar trebui să le și recunoască, părăsindu-și religia sa. Totuși, în Raportul Cancelariei Aulice Transilvane nr. 3058/5217 se arată că „Lazăr a ascultat deja teologia catolicilor și niciun atestat nu a putut dovedi că

208

CUpRINS

NOTĂ EDITORIALĂ / 5

CUVÂNT ÎNAINTE / 9

GHEORGHE LAZĂR ȘI CATEHISMUL ORTODOX / 15

ION HELIADE-RĂDULESCU, pROpOVĂDUITORUL UNUI IDeaL NEÎMpLINIT / 43

MIHAI EMINESCU ȘI CREDINțA stRĂMOȘeaSCĂ / 73

ALEXANDRU VLAHUțĂ, EVANGHELIzaTOR AL SUfLEtuLUI ROMÂNESC / 111

SpIRItuALITATea CREȘtiNĂ ȘI NAțIONALĂ ÎN OpERELE LUI GEORGE COȘbUC / 161