EDUCAŢIA TIMPURIE –ÎNTRE NECESITATE ŞI

OPORTUNITATE

Educaţia timpurie reprezintă totalitatea experienţelor individual realizate şi social existente sau

organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viaţă, cu rol de a proteja, creşte şi dezvolta

fiinţa umană prin înzestrarea cu capacităţi şi achiziţii fizice, psihice, culturale specifice care să-i ofere

identitate şi demnitate proprie. Ea asigură fundamentele dezvoltării fizice şi psihice sănătoase, ale

dezvoltării sociale, spirituale şi cu\tuta\e complexe. Ceea ce învaţă copiii in primii ani reprezintă mai

mult de jumătate decât vor învăţa tot restul vieţii.

Educaţia timpurie se referă, strict la momentele de învăţare ale copilului cu vârsta până la 3 ani,

în conceptul românesc. Educaţia timpurie, în sensul mai larg, înseamnă dezvoltarea timpurie a

copilului, presupune învăţare, îngrijire şi protecţie.

Educaţia timpurie se realizează ca educaţie informală (în familie, în relaţii de vecinătate şi în

relaţii comunitare, prin mass-media), ca educaţie formală (în creşe, grădiniţe şi alte instituţii de

ocrotire şi educaţie) şi sub forma educaţiei nonformale (în cluburi sportive, cluburi ale copiilor şi

elevilor, dar şi prin biblioteci, muzee, activităţi ale unor organizaţii nonguvernamentale ş.a.).

Educaţia timpurie pentru valori reprezintă un tip de educaţie care îşi asumă misiunea şi

responsabilitatea de a promova valori în mod explicit şi eficient prin finalităţi clare.

În pedagogia românească educaţia timpurie reprezintă un concept nou. In mod tradiţional,

problematica pedagogică a copilului de 0-6/7 ani a fost considerată ca educaţie preşcolară. Actuala

politică educaţională nu include o secţiune specifică privind educaţia timpurie a copilului în perioada

0-3 ani. Din punct de vedere practic, focalizarea în domeniul educaţiei timpurii în cadrul actualei

politici educaţionale se face pe educaţia preşcolară.

Atât priorităţile pe plan naţional, cât şi cele pe plan internaţional impun cu stringenţă stabilirea

unei politici şi a unui sistem de educaţie timpurie în cadrul programului de Dezvoltare Timpurie a

Copilului. De asemenea, este important ca sistemul naţional de educaţie timpurie să se dezvolte în

contextul dat de Convenţia pentru Drepturile Copilului, de ţintele Mileniului pentru Dezvoltare, care

trebuie atinse până în 2015 şi de manifestarea României, ca membru cu drepturi depline al Uniunii

Europene.

Scopul strategiei în domeniul educaţiei timpurii a copilului este de a-i asigura fiecărui copil

dreptul la educaţie şi la dezvoltare deplină pentru a-i da posibilitatea să-şi atingă potenţialul maxim

în acord cu standardele europene şi internaţionale.

Focalizarea pe educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este importantă deoarece aceasta este

perioada când copiii se dezvoltă rapid şi, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este

mult mai dificil şi mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu. Este binecunoscut şi

evident faptul că alegerile făcute acum şi acţiunile întreprinse de părinţi şi de societate în copilăria

timpurie au o puternică şi mai de durată influenţă asupra progresului individual al copilului şi asupra

progresului naţiunilor, în sens larg.

Calitatea îngrijirii şi a protecţiei în această perioadă sunt mijloacele care înlătură mortalitatea

infantilă, boala, întârzierea în creştere, traumele, proasta alimentaţie, întârzierile de dezvoltare.

Acordând copilului atenţia cuvenită, asigurându-i creşterea şi educaţia, îi putem crea condiţii pentru

a-şi dezvolta o personalitate echilibrată şi armonioasă.

Specialiştii consideră că perioada de timp pentru educaţie timpurie este definită de la concepţie

până la vârsta de 8 ani, perioadă în care are loc cea mai rapidă dezvoltare a creierului. Cei mai

importanţi sunt primii doi ani din viaţă, când apar cele mai semnificative schimbări din punct de vedere

intelectual, emoţional, psihologic şi social.

Un program educativ eficient este un program care îşi propune să ia în seamă copilul de la

primele momente ale existenţei sale şi care implică toţi agenţii educaţionali care contribuie la creşterea

şi dezvoltarea lui.

Conceptul de educaţie timpurie se referă aşadar la două dimensiuni:

• începerea preocupărilor educaţionale de la vârstele mici;

• implicarea familiei şi comunităţii în educarea copilului mic şi preşcolar.

în mod firesc, instituţiile de educaţie nu se pot substitui familiei, ci o sprijină şi contribuie la

dezvoltarea relaţiilor intra- şi extrafamiliale. Nici o instituţie, oricât de bună ar fi ea, nu poate înlocui

familia. Educaţia timpurie se preocupă de extinderea strategiilor de stimulare şi dezvoltare a copilului

şi în familie. Aceasta prevede parteneriate active cu părinţii copiilor, în aşa fel încât aceştia să

continue acasă ceea ce se realizează la creşă sau la grădiniţă şi chiar să-şi îmbunătăţească practicile

parentale. Familia şi comunitatea trebuie să participe activ şi eficient încă din primul an de viaţă a

copilului la creşterea, îngrijirea, sănătatea şi educaţia copilului şi până la intrarea lui la şcoală.

Beneficiarii primari ai educaţiei timpurii sunt copiii, iar beneficiarii secundari sunt părinţii,

educatorii şi toţi agenţii educaţionali din comunitate, iar prin efecte, societatea, în general.

Premisele educaţiei timpurii sunt următoarele:

• vârsta timpurie este cea mai importantă perioadă pentru dezvoltarea personalităţii copilului;

• perioada de la naştere până la intrarea în şcoală cere stimulare;

• pentru dezvoltarea optimă a copilului este necesar parteneriatul educaţional în familie, între

familii, în comunitate, între instituţii care au rol în creşterea,îngrijirea şi educaţia copilului;

• şi părinţii şi educatorii au nevoie de sprijin în educarea copiilor.

•

Educaţia timpurie presupune:

• un început bun;

• un parteneriat educaţional (copii-familii-grădiniţă-comunitate);

• învăţarea şi dezvoltarea conform ritmului şi nevoilor individuale.

Educaţia timpurie în grădiniţă se referă la:

• învăţarea prin joc;

• participarea copiilor la alegerea activităţilor, jocurilor, jucăriilor;

• organizarea adecvată a mediului ambiant;

• parteneriatul educaţional (grădiniţă-familie-comunitate);

• flexibilitatea strategiilor de predare-învăţare-evaluare.

Educaţia timpurie oferă şanse egale de creştere, dezvoltare, îngrijire, educaţie, fără discriminare

pentru copiii care provin din familii instabile, iară părinţi, cu sănătate precară, cu deficienţe sau cu

posibilităţi materiale financiare scăzute.

Principiile cele mai importante ale educaţiei timpurii sunt:

• Fiecare copil este unic, cu nevoile, trebuinţele, particularităţile sale specifice.

Educaţia trebuie să ţină cont de particularităţile individuale ale fiecărui copil.

• Educaţia timpurie se referă la fiecare copil în parte, şi nu la educaţia „copiilor".

• Este imperativă respectarea nevoilor copiilor:

a) de bază: îngrijire, cunoaştere, hrană;

b) afective: dragoste, securitate afectivă, întărire pozitivă a acţiunilor;

c) de acţiune: joc liber ales.

• Educaţia este continuă, ea începe din primele momente ale vieţii şi durează cât aceasta.

• în centrul actului educativ trebuie să stea copilul cu cerinţele sale individuale.

• Se impune permanent cunoaşterea, observarea copilului.

• Să existe un echilibru permanent între activităţile cognitive, acţionale şi de relaţionare

socială, afective şi activităţile de dezvoltare psihomotorie şi a limbajului.

• Dezvoltarea copilului începe din momentul concepţiei, se află în dependenţă cu mediul şi în

strânsă legătură cu mediul înconjurător şi cu sine însuşi.

• Copiii se nasc cu potenţialităţi virtuale de dezvoltare, învăţare, comunicare, pe care numai

stimularea şi orientarea pozitivă le vor transforma în capacităţi.

• învăţarea este fundamentală în dezvoltarea socială, fizică, intelectuală, emoţională, spirituală

etc.

• Cerinţele copilului faţă de educaţie pot fi satisfăcute dacă activitatea educativă începe cu

cunoaşterea lor.

• în educaţia timpurie forma specifică de activitate a copilului este jocul, de aceea învăţarea depinde

la această vârstă de joc.

• Dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care le oferă jocul.

• Jocul care asigură dezvoltarea este jocul liber ales, în concordanţă cu nevoile şi cerinţele

educative ale copilului.

• Oferind copiilor ocazii de joc şi dându-le posibilitatea de a alege liber jocurile şi jucăriile, se

deschide motivaţia intrinsecă pentru activitate şi asumarea deci ziilor şi responsabilităţilor.

• Amenajarea mediului educaţional prin arii sau domenii de activitate şi joc constituie o formă

optimă de realizare a alegerilor timpurii şi a ocaziilor de experimentare.

• Ariile de stimulare sunt o expresie de curriculum creativ; o nouă manieră de organizare a

spaţiului educativ în care se petrece jocul şi deci învăţarea. Ele nu se confundă cu activităţile liber

alese, organizate în momentele de „pauză" a procesului educativ.

• Grădiniţa este mediul ideal de conducere indirectă a dezvoltării personalităţii copiilor prin

oferirea ocaziilor de explorare şi relaţionare prin joc şi, astfel, de dezvoltare a personalităţii ca

parte componentă a educaţiei timpurii.