Nr. 1, aprilie 2014

www.jurnalismtargoviste.blogspot.ro

TÂRGOV TE, 2014

SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT ACTUAL... pag. 2

ŞCOALA ALTFEL... ALTFEL............................ pag. 5

INTERVIU CU UN NECUNOSCUT............... pag. 8

FENOMENUL THE MOB................................. pag. 9

EDITORIALSuntem ce vrem să fi m!

Alexandra Damian

Totul a început în toamna anului trecut, când, așteptând cuminte să intru la dentist, mi-a venit Ideea! De mult căutam o activitate care să-mi umple timpul liber, care să mă (re)conecteze la lumea din jur și la munca de ziarist de care atâta-mi era dor.

Și a venit. Pe neașteptate, fără surle și trâmbițe, nu ca urmare a unor ore întregi de brainstorming, ci ca o adiere ușoară de vânt. Ca cel mai fi resc lucru pe care-l aveam de făcut, ca o completare fi rească a activității mele de zi cu zi.

Un atelier! Un curs în care să încerc să dau mai departe ceea ce am reușit să acumulez în cei peste 15 ani de jurnalism. Nu de puține ori m-am întrebat, în ultimii ani, la ce-mi va servi CV-ul stufos pe care, nu cu vădită intenție, am reușit să-l construiesc.

Iar în clipa în care am găsit Ideea, am știut c-a meritat fi ecare zi petrecută în radio, TV, în agenții de presă sau ziare. Era timpul să-i găsesc pe cei care, ca și mine, știau încă din clasele de liceu că ăsta avea să le fi e drumul în viață.

Și i-am găsit! În aceste pagini e munca lor. O muncă ce, mai presus de a-i forma ca jurnaliști, îi formează în primul rând ca oameni. A fi jurnalist înseamnă, mai presus de orice, a trece neobservat. A trece neobservat, dar a nu trece fără să observi. Și mărturisesc că m-am simțit mândră după prima „ședință de redacție”, când singurul titlu promițător pentru Foaia noastră pentru minte, inimă și... jurnalism a fost... Eyes Open – ce vezi cu ochii închiși.

Pentru că ei simt, aud și văd ceea ce vedem cu toții; spre deosebire de noi însă, ei învață să vadă lucrurile din mai multe unghiuri, să exprime totul diferit, să-și proiecteze niște idei și gânduri pe hârtie așa cum numai un viitor jurnalist poate s-o facă. Sunt deschiși la minte, la sufl et și-n privire, sunt deciși să-nvețe tot ce li se oferă și, mai mult decât orice, sunt dispuși să-și ia viitorul în mâini și să strige: „Suntem ce vrem să fi m!”

Vlad Moldovan, tânărul pe care Adrian Iovan l-a învățat să zboare

pag. 6

Cristian Olaru, actorul care are spectacolul în sânge

pag. 7

Să ne cunoaştem!pag. 11

2 ACTUAL

Sistemul actual de învățământ românesc:„Nimeni nu ne învață CUM să învățăm„

Andreea DinuMădălina Ancuța

Ștefan Khalil

Aici elevii, acolo... e cineva?În zilele noastre, se găsesc mulți adepți, dar și mai mulți contestatari ai sistemului de învățământ românesc. Conform unui sondaj realizat de un grup de tineri nemulțumiți de situația învățământului, cei mai mulți contestatari se găsesc în rândul părinților care își trimit copiii la școală și observă foarte mari diferențe între sistemul de învățământ prin care au trecut ei și cel prin care trec acum copiii lor.

„Învățământul de astăzi este rezultatul unor guvernări succesive, rivale între ele, unde fi ecare ministru al Învățământului a încercat să-și lase amprenta personală și eventual să urmeze, de fi ecare dată, alt model străin. Rezultatul? Haosul de astăzi„ - e de părere Violeta, mamă a doi liceeni târgovișteni. Ea spune că, probabil, cea mai seri-oasă problemă este diferența dintre învățământul urban și cel rural. „Elevii din mediul rural obțin, de regulă, note bune care nu echivalează notele mari din învățământul urban. Din păcate, aceste note contează la admiterea la liceu și, mai departe, la admiterea la facultate. Astfel, elevii mediocri din mediul rural ajung la licee bune unde nu fac față, iar elevii buni din mediul urban ajung la licee slabe unde își pierd spiritul competitiv și se plafonează” - susține Violeta.

Marian, tatăl unei adolescente de 17 ani, este sceptic în privința sistemului și vede și el o mare diferență între cum era învățământul acum 30 de ani și cum este în prezent. „Acum 30 de ani eram mult mai conștiincioși, mai ascultători și mai atenți. Ne îndeplineam sarcinile și ne afl am într-o continuă competiție. Profesorii erau mult mai exigenți, aplicau mici pedepse atunci când ieșeam din cuvântul lor, mai ales dacă aveam rezultate slabe la învățătură. Oarecum, ne infl uențau într-un mod pozitiv„ - își amintește Marian. „Îmi doresc ca lucrurile să revină la normal, iar fata mea să aibă parte de educația cuvenită și meritată de toți copiii” - spune el.

„...nimeni nu ne-a învățat CUM să învățăm„

Elevii sunt cei mai afectați din cauza unui învățământ mediocru și bazat pe tocit. Cei mai mulți nu participă la ore și, văzând haosul care există pe piața muncii, recurg la abandon școlar. Nu există motivare nici pentru elevi, dar nici pentru profesori, care - de cele mai multe ori - practică această meserie cu frustrare.

„Primim un volum mare de teorie pe care suntem obligați să o tocim, căci nimeni nu ne-a învățat CUM să învățăm, nu mai suntem competitivi pentru că este la îndemâna oricui să „tocească”,

3ACTUAL

iar cultura generală pe care se presupune că trebuie să ne-o îmbogățim în liceu este practic inexistentă în rândul majorității adolescenților din ziua de astăzi„ - spune Fatima, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Constantin Carabella“. „Salariul profesorilor este mizer. Cum poate un om cu salariul minim pe economie să vină în fața a sute de elevi obositori și veşnic plictisiți, să le capteze atenția și să le stârnească interesul?” - se întreabă eleva.

O alta tânără visează la profesori fericiți și mai aproape de sufl etele elevilor: „Profesorii ar trebui să fi e mai zâmbitori, mai calzi, mai aproape de noi. Lecțiile ar trebui să fi e mai interesante pentru a ne capta atenția și pentru a ne concentra. Atâta timp cât metoda de învățare este plăcută, și noi vom participa cu drag la oră” - susține Nicoleta, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Economic „Ion Ghica”.

Cristian, un tânăr absolvent de liceu, nu vede nicio schimbare a sistemului de când a terminat el liceul, deși spune că generația lui a fost una destul de „chinuită”. „Constat, spre dezamăgirea mea, că sistemul de învățământ se schimbă după cum bate vântul. Au fost multe schimbări, de la înlocuirea examenului de capacitate cu tezele unice, până la introducerea noilor programe care se studiază pe manuale vechi. O altă schimbare radicală este cea legată de Bacalaureat. Privim bac-ul ca pe un dezastru când ar trebui să fi m îndrumați și susținuti cum trebuie, plus că nu mai există acea legătura elev-părinte-profesor. Pentru generațiile viitoare, sper să fi e luate cele mai bune decizii în privința sistemului de învățământ, iar elevii și profesorii să nu sufere de pe urma

iresponsabilității celor care conduc” - spune Cristian.

Profesorii au păreri împărțite despre viitorul învățământului românesc

De cealaltă parte a baricardei nemulțumirilor din sistemul de învățământ se afl ă profesorii, care au, poate, cel mai important rol în acest proces. Fără ei, școala nu ar exista, iar educația ar fi la un nivel foarte scăzut. În cele mai multe cazuri, nu există motivare, mai ales din cauza salariului, dar și a situației materiale din școli. Însă mai există și profesori care practică această meserie cu drag și vor să ajute la cultivarea viitoarelor generații de copii.

Răzvan Rădulescu, profesor la Colegiul Național „Constantin Carabella“, susține că sistemul de învățământ se afl ă pe drumul cel bun. „Este adevărat că au fost multe bâlbe în trecut, însă ceea ce avem astăzi nu poate să ducă decât la un sistem foarte competitiv, comparabil cu învățământul din Europa de Vest. Αstăzi, toată lumea își dă cu părerea asupra sistemului de învățământ. Nu este normal, specialiștii ar trebui să facă acest lucru” - e de părere profesorul Răzvan Rădulescu.

„Sistemul românesc prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje. Avantaje că benefi ciem de tehnologie modernă care ne ajută la o mai bună receptare a mesajului, iar dezavantaje pentru că programele sunt învechite și nu se realizează o concordanță între ceea ce se cere pe piața muncii și ceea ce se învață în școli, iar elevii sunt dezinteresați și dezinformați” - conchide Constanța Funieru, profesor la Colegiul Economic „Ion Ghica”.

4 ACTUAL

Absenteismul școlar, în atenția Consiliului Județean al Elevilor

Roxana Cotorogea

Absenteismul școlar s-a afl at, luna aceasta, în atenția Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Dâmbovița, într-o dezbatere bazată pe o serie de chestionare aplicate în toate liceele din județ. Activitatea a avut loc pe 10 aprilie a.c., în Amfi teatrul Liceului „Bălașa Doamna“ din Târgoviște și a fost susținută de președintele CJE, Bianca Vlad, de vicepreședintele Aura Marina, secretarul Consiliului, Andreea Voicu, și coordonatoarea acestuia, Sabina Teodorescu. La eveniment, au participat reprezentanții consiliilor liceale de elevi din tot județul, însoțiți de colegi, profesori și părinți.

„Au fost aplicate aproximativ 300 de chestionare la nivelul întregului județ, iar absenteismul a fost identifi cat ca fi ind o problemă extrem de frecventă a sistemului educațional actual. Astăzi am încercat responsabilizarea participanților la dezbatere, dar și conștientizarea efectelor negative ale absenteismului atât asupra elevului, cât și asupra sistemul în general” - a declarat Bianca Vlad. În cadrul evenimentului, a fost ilustrată situația unui elev oarecare, „X”, pe baza căreia s-a dezbătut ulterior.

Pentru dezbatere s-au impus și trei moțiuni: absenteismul se produce din cauza profesorului și din cauza metodelor învechite de predare; părinții sunt vinovații absenteismului și absenteismul afectează viitorul elevului, dar el nu e conștient de asta. Au fost create două echipe (pro și contra), s-a discutat fi ecare moțiune, și apoi echipele și-au expus părerile prin argumente susținute de exemple concrete.

„Există un lanț profesor-elev-părinte; dacă unul dintre termenii lanțului nu este în echilibru cu ceilalţi doi, se produce haosul și apar neînțelegeri sau probleme. Vina pentru absentarea abundentă și pierderea interesului pentru școală a unui

elev nu o putem arunca pe o singură persoană”, spune Silvia, reprezentant al Colegiului Național „Nicolae Titulescu“ din Pucioasa.

De ce mergem la școală?

Elevii au discutat infl uența tehnologiei, a profesorilor duri, a anturajelor, și au încercat să ajungă la soluții pentru reducerea absentării. „E greșit că vă spun asta, dar și eu, deși sunt președinta CJE, am chiulit. Nu știu exact ce zi era, dar afl asem că o să am două ore de engleză, una după alta. Am încercat să mă ambiționez și am dat o șansă profesoarei și orei. Sincer, nu știu cum am rezistat primei ore, însă aveam instinctul de a plânge, de a-mi zgâria ochii. De ce? De plictiseală. Nu am mai rezistat, m-am așezat în bancă și mi-am spus «Eu nu mai rezist aici. Trebuie să chiulesc...» de plictiseală. Pentru că ora nu mă atrăgea și simțeam că pierd un timp în care puteam să valorifi c altă materie sau alte subiecte. Așa am ajuns să merg cu prietenii la o cafea și, culmea, să mă dezvolt personal dezbătând cu aceștia subiecte deosebite, ca pacea interioară și echilibrul spiritual”, povestește Bianca Vlad.

La fi nalul dezbaterii, fi ecare membru din cele două echipe a primit un bilețel pe care a trebuit să scrie o soluție care să reducă absenteismul. Soluția regăsită în majoritatea biletelor a fost comunicarea. „Spre deosebire de generația actuală, înainte exista respectul, exista acel «învăț cât să-mi satisfac profesorul», din respect. Înainte, mergeam la școală pentru noi. Metodele vechi de care se plâng elevii astăzi(...) pentru noi, profesorii, au existat unele și mai vechi”, își amintește un profesor de Muzică.

„Sunt aici din dorința de a învăța, de a mă conforma cu cerințele elevilor mei și cu cele ale societății actuale. Cum noi le cerem elevilor să se conformeze cerințelor noastre, trebuie să încercăm și noi să aducem ceva nou tot timpul”, spune un cadru didactic prezent.

5VIAŢĂ DE LICEU

Restaurantul JUNIOR,locul unde elevii Colegiului Economic „Ion Ghica”

descifrează tainele bucătărieiMiruna Tănăsoiu

Restaurantul JUNIOR din cadrul Colegiului Economic „Ion Ghica” este cadrul perfect unde elevii de la specializarea Alimentație publică pot descifra tainele bucătăriei, îndrumați de cele 3 bucătărese profesioniste care se ocupă cu asta.

Restaurantul a luat fi ință în urmă cu 4 ani, iar banii pentru renovarea clădirii şi pentru dotarea acesteia cu cele necesare au venit din fonduri europene. Elevii se simt în bucătăria restaurantului ca la ei acasă, aceasta fi ind dotată modern și utilată cu tot ce trebuie.

„Îmi place să vin la orele de practică în cadrul Restaurantului, doamnele ne explică cu foarte multă răbdare toți pașii care trebuie urmați. Când suntem în bucătărie, suntem o familie”, spune o elevă practicantă.

Aici se fac sandwich-uri, covrigi și hot-dog-uri pentru elevii liceului. Aceștia pot cumpăra produsele pregătite de colegii lor de la barul liceului. „Privit din afară, pare doar un loc unde se gătește, dar când ai intrat acolo îți dai seama că este un spațiu chiar mare, aranjat conform standardelor. Odată intrat, îți dorești să stai cât mai mult acolo și nici nu simți când trece timpul”, spune o altă elevă.

Școala Altfel: Să știi mai multe, să fi i mai bun... jurnalist!Cursanții Atelierului de Jurnalism au fost primiți cu brațele deschise în redacțiile Columna TV și Radio Minisat

Cristiana Preda

În cadrul programului „Școala Altfel: Să știi mai multe, să fi i mai bun!”, elevii din toată țara au părăsit pentru o săptămână băncile școlii pentru a lua parte la diferite activități distractive, interesante și recreative ce le-au pus la încercare imaginația, cunoștințele generale, dar și spiritul de echipă. Elevii Atelierului de Jurnalism și Comunicare susținut la Târgoviște de Alexandra Damian au profi tat de această ocazie și au intrat, dornici de a învăța lucruri noi, în redacția Columna TV.

Aici au fost întâmpinați de Iulia Ghercă, producătorul emisiunii „Cafeaua de 10”, în care tinerii au și apărut, spre sfârşit, în direct. Atât camera rece, redacția și mini-studioul de înregistrare, cât și întreg procedeul de prelucrare a informațiilor culese de pe teren au fost prezentate cursanților în turul organizat de “gazda” Iulia Ghercă.

Jurnaliștii în devenire și-au continuat apoi periplul descoperirii misterelor media spre o altă ramură a acestei meserii, cel puțin la fel de frumoasă și interesantă ca cea de dinainte. La radio, ei au descoperit o altă lume, mai fascinantă chiar decât televiziunea în opinia unor tineri. De această dată, le-a ieșit în cale directorul Radio Minsat, Cosmin Bogza, ce și-a ajutat “publicul” în elucidarea misterelor legate de microfon, sunet și întreaga procedură de emisie, susținut într-ale prezentării de directorul muzical, Sergiu Dumitru. Vizita “exploratorilor” nu s-a oprit aici. Dornici de a afl a

mai multe, cursanții Atelierului au fost preluați de directorul Departamentului Știri, Manina Leașu, care le-a divulgat și ea mici secrete ale meseriei, explicându-le, de asemenea, cum reușesc să își păstreze audiența.

„Eu mă văd peste câțiva ani în fața microfonului, în acel studio, informând lumea, făcând glume, simțindu-mă bine. De mic copil am crezut că nu există pe acest pământ meserie mai fumoasă ca aceasta”, spune, cuprinsă de emoție, Georgiana.

Ștefan, în schimb, se vede urmând o carieră în televiziune. „Eu vreau să devin jurnalist sportiv și cred că locul meu este pe micul ecran. Mi-ar plăcea să ajung să comentez meciuri de fotbal - meciuri ale echipei mele favorite, meciuri ale echipei naționale... De asemenea, mă văd realizând și emisiuni sportive, să am invitați din orice ramură sportivă, să pot să dezbat tot ce se întâmplă în acest domeniu”, spune Ștefan.

6 INTERVIU

Vlad Moldovan, tânărul pe care Adrian Iovanl-a învățat să zboare

Maria Burnei

Totul a început în urmă cu o lună, când îl urmăream pe Cristian Ștefan, live pe Youtube, discutând despre alimentația sănătoasă. El ne tot îndemna să îi adresăm întrebări pe teme de dezvoltare personală în secțiunea de comment-uri. Am aruncat o privire acolo și n-am dat decât de o întrebare a unui tip de 17 ani, pilot în devenire. „E un drum extrem, dar EXTREM de difi cil de urmat - scria el. Vreau să te întreb cum să procedez astfel încât problemele de zi cu zi să nu mă afecteze, sunt o fi re mai sensibilă în sinea mea”. Mi s-a părut un băiat interesant și am vrut să-l cunosc mai bine. Am descoperit apoi că e un tip de la care chiar am ce învăța.

Uneori un schimb de cuvinte valorează foarte mult. I-am spus cu emoție că vreau să-i iau un interviu pentru Cursul de Jurnalism legat, în principal, de viitorul său în aviație, de OMUL Adrian Iovan și, bineînțeles, de accidentul din Apuseni unde acesta a decedat.

Cum l-ai cunoscut pe Adrian Iovan?Vlad Moldovan: Adrian Iovan pentru mine a fost un mare om. L-am cunoscut prin intermediul unei rețele de socializare, urmând mai apoi să legăm o frumoasă prietenie și, totodată, o colaborare în domeniul nostru comun... aviația. Au urmat luni frumoase în care am învățat o grămadă de lucruri de la el, nu numai pe plan profesional, ci și în general.

Ce ai simțit când ai afl at de accident?V.M.: Sincer, o parte din mine s-a stins atunci. Am perceput accidentul ca pe o jignire la adresa piloților și am constatat ulterior că nu suntem atât de evoluați tehnic pe cât pretindem. Nu vreau să intru adânc în subiect, deoarece îmi provoacă o stare de repulsie și mă cuprinde o tristețe apăsătoare, însă - după cum menționam la început - voi păstra ceva special în sufl etul meu pentru Adrian Iovan, pentru omul și pilotul care a fost.

Ce a însemnat el pentru tine?V.M.: Adrian Iovan a avut o infl uență mare asupra mea... În primul rând, un prieten, un sufl et călător cu care îmi împărtășeam experiențele profesionale... Un om de la care am învățat multe lucruri... Un exemplu.

Cum ți-ai început cariera în aviație? V.M.: În momentul de față nu o pot numi carieră, ci un început de drum, o călătorie lungă și frumoasă. De mic eram „cu capul în nori”, îmi amintesc că urmăream activitatea aviatică încă de la o vârstă extrem de fragedă, îmi puneam multe întrebări. Pot spune că și internetul și accesul la informații au avut un impact destul de major în alegerea acestei pasiuni. Pe zi ce trecea, mă interesa tot mai mult, eram fascinat de toate procedurile. Apoi, într-o zi

de februarie, o zi extrem de friguroasă, am decis să mă înscriu la aeroclubul teritorial din Târgu Mureș pentru ore de pilotaj ULM (Ultra Light Motorhead n.r.)... Apoi, totul a venit de la sine... După cum spune și marele Da Vinci, „odată ce ai încercat zborul, vei păși întotdeauna pe pământ cu ochii ridicați spre cer, pentru că ai fost acolo, iar acolo vei dori mereu să te întorci”.

Ce te fascinează atunci când zbori?V.M.: Nu există cuvinte, nu pot descrie ceea ce simt... Când zbori, ești tu, avionul și liniștea cerului. Mă simt liber, mă simt în altă lume. Este un sentiment care mă cuprinde de fi ecare dată când zbor. Dar, în mare parte, mă pasionează tot ceea ce înseamnă AVIAȚIE, aeronave, proceduri, chiar și situațiile critice în care suntem nevoiți să ne testăm capacitățile.

Ce planuri ai pe viitor?V.M.: Îmi voi lua toate licențele necesare, Academia, examenele, am de gând să intru la Compania Națională de Transporturi Aeriene TAROM ca pilot pe Airbus A318. Însă, până atunci mai e, fapt pentru care am ales să-mi trăiesc clipele, să mă bucur de fi ecare zbor, să acumulez cât mai multe cunoștințe în acest domeniu și, nu în cele din urmă, să fi u înconjurat de oameni dragi și frumoși, pe care îi iubesc și de la care „împrumut” energia necesară. Îți mulțumesc!

7INTERVIU

Cristian Olaru, actorul care are spectacolul în sânge

Gabriela Ganea

Provine dintr-o familie de artiști. „Bunicul meu a fost muzician, mătușa mea este actriță, am un unchi care, la fel, este muzician... Deci pot spune că provin dintr-un mediu artistic”. Așa se prezintă actorul târgoviștean Cristian Olaru. În această perioadă, îl putem vedea la Teatrul Municipal Tony Bulandra în spectacolul de improvizație „Comedy Game Show” și în „Bacantele”, o piesă după Euripide, în regia lui Mihai Măniuțiu. Îl putem găsi, de asemenea, înconjurat de adolescenți, la școala de dezvoltare personală pe care de curând a reușit să o acrediteze.

Înveți lucruri noi de la copii?C.O.: Cred că ei sunt cel mai bun material pentru documentare, indiferent despre ce subiect este vorba. Învăț zilnic lucruri noi de la ei și, mai mult decât atât, mă hrănesc oarecum din energia lor.

Care este ultimul lucru pe care l-ai învățat de la ei?C.O.: Ultimul lucru pe care l-am învățat a fost de la o puștoaică tot de vârsta ta: „Niciodată să nu plângi dacă nu ai niciun motiv care să te facă să plângi!”.

Hai să revenim la meseria ta de bază, cea de actor. Cum ai descoperit-o?C.O.: M-am îndrăgostit de mic copil de meseria asta, undeva pe la 12 ani, și am urmat tot felul de cursuri. Dar atunci când a venit vremea facultății, nu am dat de prima dată la Actorie... Aveam o prietenă pe atunci și, cum sunt toți adolescenții îndrăgostiți, am zis că o dau încolo de actorie, nu plec, lasă că fac altceva... Și am dat la Marketing. Și mergeam foarte conștiincios la facultate, până când, la un moment dat, o doamnă profesor m-a ridicat în picioare după ce explicase două ore cursul și mi-a pus o întrebare din ce predase. În momentul ăla, i-am spus că îmi pare rău, că nu e vina dumneaei, pentru că a explicat totul cât se poate de clar, numai că eu un pot să înțeleg așa ceva, refuz să-mi placă așa ceva. Din momentul ăla, nu am mai dat pe la școală și m-am apucat de teatru, m-am pregătit pentru Facultatea de Teatru, hotărât fi ind să fac ce-mi place, cu toate riscurile de rigoare.

De ce ai ales să faci facultatea la Târgu-Mureș și nu la București sau în altă parte?C.O.: Din două motive: cunoșteam oameni acolo, cunoșteam actori buni de la Târgu-Mureș cu care lucram, chiar dacă nu aveam facultate. Dan Țopa, din punctul ăsta de vedere, mi-a dat o șansă de a mă dezvolta în timpul facultății, dar și înaintea ei... Cred că este un lucru mare pentru un student la actorie să joace într-un teatru profesionist; ei bine, eu nu am jucat doar în teatrul din Târgoviște,

ci în marea majoritate a teatrelor din Ardeal; și, astfel, am avut un plus. Și, în afară de asta, am dat la Târgu-Mureș pentru că m-a deranjat un lucru la București: anual, ieșeau pe porțile facultăților de profi l 80 de actori. 80 de actori pe care teatrele nu puteau să îi asimileze. La Târgu-Mureș, în schimb, erau doar 10 locuri și mi-am zis că e mult mai ok să fac actorie într-o clasă cu 10 elevi și 3 profesori, decât să fac actorie cu 60 de elevi și un singur profesor. Îmi amintesc că-n timpul facultății se lucra tot timpul, intram dimineața la ora 9.00 și ieșeam a doua zi dimineață pe la 2.00-3.00... Asta înseamnă să faci teatru.

De ce ai ales să te întorci în Târgoviște după facultate?C.O.: Nu știu dacă am ales. Lucram dinainte de facultate aici. Am început cu teatru de păpuși, am făcut 3 ani de teatru de păpuși.

La ce vârstă ai fost prima dată la teatru ca spectator?C.O.: Cred că pe la 6 ani... Era o piesă în care mai târziu am jucat și eu - „Cocoșelul neascultător”, era un spectacol pentru copii!

A fost cineva care te-a îndrumat de mic să faci actorie?C.O.: Mătușa mea, fi ind actriță, mă tot lua cu ea pe la repetiții, la teatru, pe la evenimente, și a început să-mi intre microbul ăsta în sânge. Cred că de fapt este vorba de un microb, e ca la fotbal, când dai cu piciorul în minge, dai gol, te aplaudă lumea că ai dat gol sau te laudă lumea că ești bun, cred că așa este și în teatru.

Dacă ar fi să-ți alegi altă meserie, ai renunța la actorie?C.O.: Niciodată!

8 INTERVIU CU UN NECUNOSCUT

Alexandru, tânărul visător al cărui destin stă sub semnul hazardului

Denisa Andrei Andreea Dulamă

Ţinuta casual, prezenţa simplă, dar misterioasă, părul brunet şi ochelarii sunt primele lucruri care îţi atrag atenţia la tânărul concentrat asupra cărţii sale, “Alchimistul”, de Paulo Coelho. Preferă să se bucure, în acelaşi timp, şi de atmosfera îmbătată de mireasma plăcută a primăverii şi astfel, îl zărim citind pe o bancă, în Parcul Chindiei. Oamenii par a fi uitat să profi te de frumuseţea şi liniştea naturii, poate acesta a şi fost motivul pentru care l-am observat atât de rapid, hotărând ca el să fi e persoana căreia îi înaintăm timid “propunerea” noastră de interviu. Interviu cu un necunoscut.

Acceptă, oferindu-ne un zâmbet sincer, primitor şi ne invită să luăm loc alături de el pe bancă. Alexandru mărturiseşte că nu prea ştie ce anume să ne spună din povestea sa şi că vom fi nevoite, mai degrabă, să-i punem multe întrebări. Întrebări au fost, însă nu atât de multe, întrucât replica sa sinceră părea epilogul uimitoarei poveşti ce urma a fi destăinuită. „Experienţele te schimbă, iar oamenii te ajută să te defi neşti”, crede cu tărie tânărul din fața noastră.

Oare îşi poate cineva imagina că, la vârsta de numai 25 de ani, existenţa unui tânăr este deja încărcată de momente la care aspiră, probabil, mulţi dintre noi?

Poate că nu, luând în considerare, mai ales, alura naivă şi aparent copilăroasă a tânărului, care preferă să pună romanul deoparte şi să ne ofere, atent selectate, cele mai importante detalii. Născut în zodia Peşti, se descrie ca fi ind visător, nehotărât şi introvertit, deşi cu mare bucurie şi-a găsit curajul de a se deschide în faţa noastră.

Afi rmă că este pasionat de maşini, ceea ce ar părea, la prima vedere, superfi cial, însă imediat ne vorbeşte despre dezvoltarea personală şi plăcerea sa de a călători. Îşi doreşte să facă turul Europei şi… de ce nu, să devină părtaş la înconjurul lumii. Este fascinat de cultura asiatică şi de Japonia, în special, ţară pe care ar vrea s-o viziteze alături de o persoană deosebită din viaţa sa, alături de Ea. A cunoscut-o într-o situaţie tipică, dar totuşi uimitoare. Demult petrecută, dar niciodată uitată. Pe sub ochelari, observăm ochii căprui pierduţi, ce lucesc la amintirea clipelor trăite, care trădează, de altfel, emoţia lui Alexandru. În 2009, călătorind cu trenul din Bucureşti în Petroşani, atenţia i-a fost captată de Ea, însă neavând curajul să-i adreseze vreun cuvânt, s-a mulţumit cu imaginea sa perfectă, păstrată intactă în sufl etul ale cărui porţi urmau să se deschidă, cu acest prilej, destul de larg.

Ea, ajutată parcă de forţa hazardului, avea să reapară însă atunci când el se aştepta mai puţin.

În 2011, pasiunea mersului pe munte urma să i-o readucă în cale, prin intermediul unui site cu tematică specifi că, realizând atunci că puterea sentimentelor nu îl mai putea lăsa să o piardă atât de uşor. În felul ăsta, în apogeul unei relaţii închegate aproape complet, a urmat ulterior dezbinarea, Ea fi ind nevoită să meargă în Japonia.

Distanţa i-a separat. Fizic, dar nu şi sufl eteşte. Strângând în mâini cartea, Alexandru încearcă să o descrie ca fi ind „inocentă, naturală, purtându-se ca un copil” şi spunând că „asta atrage un bărbat”.L-am întrebat şi cum priveşte viitorul. „E mai bine să nu ai aşteptări”, a răspuns el, dând de înţeles că nu exclude plecarea în Marea Britanie sau cel puţin din acest oraş, având în vedere că nimic nu îl mai poate reţine aici şi, oricum, fi ind o persoană care întâmpină cu braţele deschise noul. De altfel, un răspuns categoric nu am primit nici cu privire la Ea. Au vorbit în legătură cu o excursie pe munte în cursul verii ce urmează, atunci când se va întoarce în ţară. Din glasul său tremurat, ne-am putut da seama că Ea încă este prezentă în inima lui.

Cu o umbră de mister, Alexandru ne-a împărtăşit universul său lăuntric, în care păstrează, nepătate şi neatinse de trecerea vremii, clipe care alcătuiesc adevărata fericire pentru el. Crede că o poate obţine prin intermediul echilibrului şi al împăcării cu propria persoană.

9TIMP LIBERSe spune că visele încep atunci când te trezești, iar ei s-au trezit deja...

Fenomenul THE MOBGeorgiana Simion

Nu sunt frați de cruce, dar sunt frați de sufl et. Timpul, bucuriile, necazurile, reușitele și eșecurile i-au unit și, astfel, s-a legat o trainică prietenie. Totul a început cu o idee originală pentru proba de aptitudini de la Balul Bobocilor și s-a materializat într-un stil de viață.

Am ajuns întâmplător organizator al Balului de anul acesta și încă din prima zi m-am împrietenit cu unul dintre cei mai simpatici boboci: Cristi, un adevărat personaj. Am fost puțin sceptică atunci când am afl at că are o trupă și din acest motiv am ajuns la o repetiție. Este absolut impresionant să realizezi că dansul nu înseamnă doar muzică și mișcare.THE MOB te învață că dansul înseamnă emoție, înseamnă trăire, că fi ecare coregrafi e are povestea ei și că un spectacol se clădește pas cu pas. Priveam dintr-un colț, atentă la fi ecare mișcare, și observam cum mâinile lor păreau la fel de fl exibile ca ale lui Mister Fantastic și cum muzica le ghida fi ecare pas. Capul drept și privirea sobră formau elementele cheie ale momentului. Nu te-ai fi gândit că, de la prima notă muzicală, întreaga atmosferă se poate schimba în întregime, iar protagoniștii momentului pot să devină dintr-un foc niște roboți bine teleghidați de ritm. Atunci am realizat că aș plăti bilet să-i văd dansând încă o dată.Acum, THE MOB are nouă membri: Alex Rax,

Irina Jhoif, Andi Paradox, Cristian Mike, Mihai Măști, Denis Magicianu’, Șerban Gigle, Clipea Radian și Cristi Piggy. Toți sunt elevi, toți sunt diferiți, dar tocmai step up-ul îi apropie atât de mult. Spun despre ei că sunt ca niște diamante neșlefuite și, cu toate că nu au coregraf, speră să se ajute singuri să devină strălucitori. Întrebată unde se vede peste cinci ani, Irina răspunde: „Speranța noastră este ca THE MOB să continue. Dacă va exista voință, vom reuși să menținem vie această speranță. Peste cinci ani sper să ajungem să fi m recunoscuți, să fi devenit o trupă puternică și admirată, să participăm la concursuri la care România nu a avut până acum concurenți și să fi m apreciați pentru ceea ce facem”.Ca orice grup, au parte și de momente de cumpănă, însă atunci își amintesc că au o misiune greu de îndeplinit, iar faptul că au ajuns până aici îi motivează să fi e și mai buni. Step up-ul este pasiunea care îi leagă și care-i încurajează să aspire la vise mărețe, pasiune care îi recomandă pe ei și pe întreaga trupă THE MOB!

Daniel Keyes, ‘’Flori pentru Algernon’’Georgiana Grigore

Daniel Keyes a publicat ‘’Flori pentru Algernon’’ în 1966, cartea primind în același an premiul Nebula Award. Tema cărții l-a obsedat pe autor ani în șir: Ce s-ar întâmpla dacă am fi capabili să sporim în mod artifi cial inteligența umană? Interesat de tehnicile care ar permite întârziaților mintal accesul la cunoaștere și comunicare - în fond, la normalitate, dacă nu chiar la genialitate - Keyes imaginează un personaj care inspiră tandrețe și în care nu ascunde că a pus câte ceva din multe persoane întâlnite de-a lungul timpului, inclusiv din el însuși.

Ceea ce îl atrage pe cititor este povestea neobiș-nuită dintre Charlie Gordon și Algernon, șoarecele alb. Cei doi trec prin aceleași etape ale vieții, singura diferență fi ind faptul că unul dintre ei este om, iar celălalt este animal.

Charlie este unul dintre personajele care ne fac să vedem lumea altfel, să înțelegem mai mult din

ea. Există un Charlie prost și un Charlie genial, căci fi ecare dintre noi este locuit, probabil, de un prost și de un geniu. De aceea, efectul “Gordon-Algernon” despre care scrie inteligentul Charlie ne privește, într-un fel, pe toți. Ciudat este însă că marile adevăruri ale cărții le spune, în felul lui, Charlie cel prost. De pildă, el ne dezvăluie că e bine să ai prieteni și că e ușor să ai prieteni dacă lași lumea să râdă de tine.

Cititorul este invitat să descopere singur povestea neobișnuită a lui Charlie Gordon și a șoarecelui alb Algernon și, mai ales, imensa bucurie a acestei lecturi.

10 POVEŞTI DE SUFLET

Cu ochii închișiCristiana Preda

Stau așezată pe un mănunchi de ierburi pitice cu picioarele afundate în nisipul încins. Doar valurile se aud în liniștea serii, valurile și gândurile mele. Tac. Privesc cu ochii reci cum soarele este înghițit de orizont, repede, din ce în ce mai repede, până când totul se face negru. Închid ochii. Se lasă o ceață densă ce începe să-mi bântuie prin amintiri.Aud o șoaptă dulce, melodioasă, dar nu înțeleg ce spune. Încerc orbește să o prind, căci o cunosc prea bine. Mă agăț fără să vreau de mâna unui om cu statura înaltă și impunătoare. Se uită la mine cu ochii negri, se apleacă ușor, se așează în genunchi și îmi fi xează privirea cu ochii lui nemuritori.

O frunză rătăcită îi distrage atenția. Pe buzele cărnoase și roșii schițează un zâmbet. Același zâmbet mă atrăgea la o poveste de câte ori ne întâlneam. Ochii au început să îi strălucească asemenea cărbunilor ce se întâlnesc cu focul. Stă atât de impunător, dar totuși calm, și parcă se așteaptă să audă glăsciorul fi rav al micuței frunzulițe. Nu mă mir, nu îmi permit. Încă îmi aduc aminte de pasiunea lui pentru natură. Dimineața alerga în pădure, uneori culegea câte o fl oare, dar întotdeauna își vizita buturuga. Mi-a arătat-o și mie odată. Era undeva pe marginea unui lac, frumos aranjată. Pentru el, o frunză căzută din copac nu însemna doar un anotimp, ci o viață pierdută.

Da, vorbesc despre bunicul meu. M-a învățat cum să privesc lumea într-un fel frumos, mi-a arătat că orice lucru, oricât de mic, oricât de neînsemnat, poate lua înfățișarea pe care o doresc. M-a învățat că lumea e schimbătoare, dar orice s-ar întâmpla eu trebuie să rămân la fel.Un val se izbește de țărm și ceața se risipește brusc. Aș fi vrut să mai stea să îi spun o vorbă bună, dar nu se poate. Mă ridic, privesc o clipă marea și plec.

Prima iubireRoxana Cotorogea

Străină într-un mediu de gheaţă. Oameni reci ,controlaţi de rutină. Străzi încărcate, dar totuşi goale.

Ea, rătăcitoare, mătura cu paşi grei dar goi strada până la liceu. Umbra o refl ecta trup şi sufl et încărcată de gânduri şi apăsări. Trecea neobservată pe coridoare, în săli de clasă, la cursuri. Avea o tactică netestată: răspunsul prin tăcere. Nu era invizibilitatea o alegere, ci pur şi simplu o invazie a indiferentului care, neputând fi controlată, s-a transformat.

El, visător, dependent de lucrurile lumeşti, de oameni şi de acţiuni, păstra aceeaşi nostalgie. Avea ochii aţintiţi în larg, asupra a nimic. Îşi trecea privirea de la persoană la persoană şi, deşi deţinea o vedere de vultur, nu-l impresiona nimic.

Involuntar, privind ca de obicei pe o direcţie nestabilită, fără ţintă, se izbeşte. Se izbeşte de invizibilitatea ei. Îl loveşte un val de simţuri, de

parcă viaţa lui începe în acel moment. Şi-a găsit scopul, a găsit diferitul, a găsit acul în carul cu fân, şi-a găsit prima iubire.

Toate privirile aruncate zi de zi parcă aveau sens acum, cînd toate luminile lui erau aruncate asupra ei.

11SĂ NE CUNOAŞTEMGeorgiana Simion, adolescenta care aduce o doză de sensibilitate în galeria lui DinamoSe implică în orice activitate sau proiect, pe care le vede ca pe o provocare și care o storc de energie, dar nu se dă în lături de la nimic și nu se dă bătută niciodată. Orice ar face și oricât de obosită ar fi , renunță oricând la două ore de muncă sau somn pentru a vedea un meci al echipei favorite și ar face orice ca să fi e acolo unde se regăsește – Peluza Cătălin Hîldan, despre care spune că este a doua ei casă. „Iubesc fotbalul, dar mai presus de toate, iubesc Dinamo”, spune ea.

Cristiana Preda, adolescenta dependentă de muzică și sportDacă o întrebi ce o defi nește, Cristiana îți va răspunde cu promptitudine că fără muzică viața ei ar fi mult mai difi cilă. „Când apăs butonul de play și prima notă a melodiei se face auzită, pur și simplu totul devine mult mai clar. Încep să înțeleg ce am făcut până atunci și, mai important, de ce. Uneori, am impresia că am fost într-o transă” - povestește Cristiana. Auzind-o, ai fi tentat să o întrebi dacă asta este ceea ce o defi nește. S-ar duce în fața oglinzii și te-ar întreba: „Ce vezi? Asta este ceea ce mă defi nește pe mine: eu, și nimic mai mult...”

Miruna Tănăsoiu, roșcata cu zâmbetul mereu pe buzeTot timpul încearcă să iasă victorioasă. La școală îi place să se implice în fi ecare activitate și să facă totul cât mai bine. Să nu uităm: este adolescentă; deci, este o romantică incurabilă. Este tristă în momentele în care nu poate fi lângă iubitul ei, așa că îi face o mică surpriză pentru a-i readuce aminte că e special în viața ei printr-un mesaj romantic sau pur și simplu un „te iubesc” spus din toată inima și cu toată patima. Da, viața ei pare perfectă și pe toți îi auzi spunând: „Roșcata e cu zâmbetul pe buze și e fericită mereu!”; dar aceasta este doar o mască.

Andreea Dulamă, sau ce înseamnă să trăiești cu adevăratLa o scurtă privire, Andreea este extrem de sigură pe ea, este puternică şi dă impresia că nimic nu o poate doborî, însă ochii o trădează. Jucăuşi şi energici, îşi păstrează frumuseţea copilăriei din vremea când credea că Albă-ca-Zăpada există într-un tărâm îndepărtat şi că bunătatea piticilor au salvat-o. Firea libertină şi curajul le-a moştenit de la tatăl ei, iar naivitatea şi fi rea copilăroasă de la mama sa. Ceea ce o defi neşte cu adevărat este dorinţa de a crea, de a nu stagna niciodată şi setea de informaţii. Are principii bine întipărite în minte pe care nu le-ar încălca în niciun context.

Ștefan Khalil, tânărul pasionat de fotbal care visează să devină jurnalist sportivTotul a început într-o seară când echipa lui de sufl et, Steaua București, avea de disputat un meci împotriva echipei FCM Bacău. „Înainte, mai aruncam câte o privire la meciuri atunci când bunicul meu se uita, dar nu eram atras și mă plictiseam repede”, își amintește Ștefan. În acea seară însă, l-au usturat ochii cum nu l-au usturat niciodată, deoarece timp de 90 de minute, cu o pauză de 15 minute, nu și-a luat privirea din televizor. El visează

să devină jurnalist sportiv. “Doar așa pot sta aproape de sportul pe care-l iubesc” - spune Ștefan.

COORDONATORAlexandra Damian

REDACTORIMădălina Ancuța

Denisa AndreiCristian Bănulescu

Maria BurneiRoxana Cotorogea

Andreea DinuAndreea DulamăGabriela Ganea

Georgiana GrigoreȘtefan Khalil

Cristiana PredaGeorgiana SimionMiruna Tănăsoiu

DTP, PREPRESSHARINGROBERT

haringrobert@yahoo.comwww.facebook.com/haring.robert

http://www.jurnalismtargoviste.blogspot.rohttps://www.facebook.com/atelierjurnalism

Telefon contact: 0730 833 507Colaboratori:Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare din cadrul Universității Valahia Târgoviște

Centrul Europe DirectTârgovișteStr. Stelea, nr. 2

Într-o societate în care cotidienele de informare au devenit tabloide, presa on-line e XXX, iar la TV nu vedem decât sex și violență, e timpul să redescoperim valorile jurnalismului curat.

Atelierul se adresează tuturor celor care doresc să descopere bazele jurnalismului și ce înseamnă de fapt această profesie. Participanții primesc o serie de noțiuni teoretice de jurnalism și, de asemenea, au posibilitatea de a participa la sesiuni de practică pe teren și vizite în redacții de presă scrisă, radio și TV.

Odată terminat primul modul, Atelierul se transformă într-o redacție reală, cursanții ies pe teren, iar munca lor îmbracă forma unui ziar tipărit.

Orele sunt susținute de Alexandra Damian (RADIO MINISAT), jurnalist cu o experiență de peste 15 ani în presa scrisă, radio și TV.

ATELIER DEJURNALISM ȘI COMUNICARE

PRESĂ SCRISĂ, RADIO ŞI TV

www.jurnalismtargoviste.blogspot.ro