modele de analiză a pieei ﬁ nanciare · și componentele sale, precum și metodologia de...

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 6 / 2017 163

Modele de analiză a pieţei fi nanciare

Prof. univ. dr. Constantin ANGHELACHE ([email protected])

Academia de Studii Economice din București / Universitatea „Artifex” din București

Drd. Marius POPOVICI ([email protected])

Academia de Studii Economice din București

Abstract

Managementul riscului operațional este asociat activităților fi nanciar-bancare și este defi nit și descris prin componentele sale în conformitate cu Noul Acord de la Basel. Metodologia de cuantifi care este de asemenea prezentată, precum și importanța controlului bancar intern, ca instrument fundamental în managementul riscului operațional. Dinamica investițională, strâns legată de de riscul operațional, surprinde modul asumarii riscurilor în viitor, indicând din perspectiva preferințelor HARA, faptul că asumarea riscurilor pentru viitor nu are niciun efect asupra expunerii optime la risc astăzi. Mai mult, din perspectiva portofoliului dinamic de instrumente fi nanciare, investitorii sunt caracterizaţi printr-o viziune asupra propriilor investiţii pe un interval

de timp mai îndelungat. Asumarea pe termen lung a politicilor investiţionale

poate genera avantaje şi benefi cii semnifi cative pentru investitori, iar specifi c

fondurilor mutuale este orientarea către obţinerea de benefi cii relevante pe

termen scurt cu păstrarea atenţiei asupra aşteptărilor pe termen lung.

Cuvinte cheie: piață de capital, investiție, portofoliu, managementul riscului, predictibilitate Clasifi carea JEL: E44, G11

Introducere

Modelarea matematică a oricărui proces social, în general, și a proceselor fi nanciare, în special, reprezintă un set nelimitat de instrumente de analiză a fenomenelor care au loc în spațiul real defi nit conceptual și convenit de specialiști, cu scopul adâncirii cunoașterii fenomenului și îmbunătățirii performanțelor de profi l. Fie că este vorba despre creșterea efi cienței activităților organizatorice, a îmbunătățirii performanțelor fi nanciare ale cadrului general de derulare a activităților fi nanciare sau a creșterii efi cienței investiționale, de mai multe decenii, activitatea de modelare matematică a devenit indispensabilă dezvoltarii cercetării teoretice și dezvoltării practice a domeniului piețelor de capital. Istoricul cercetării teoretice de profi l indică o extindere treptată atât a plajei conceptuale abordate, cât și a complexității instrumentarului matematic folosit, fi e pentru elucidarea unor aspecte ale proceselor investiționale care scăpau observației teoretice, dat fi ind caracterul

Romanian Statistical Review - Supplement nr. 6 / 2017164

lor eminamente subiectiv, cum ar fi comportamentul investitorului, a

cărui motivație este subiectivă în integralitatea sa, fi e din cauza subtilității determinațiilor generale ale proceselor care concură la aspectul complex și

adesea ambiguu al proceselor care constituie ceea ce numim ”piața de capital” sau ”fi nanciară”.

Literature review

Garfi nkel și Hankins (2011) abordează importanța gestionării riscului în anumite tipuri de tranzacții de afaceri critice. Anghelache, Anghel și Popovici (2016) prezintă evoluția investițiilor în economia românească, evidențiind dinamica semnifi cativă înregistrată. Anghelache și Anghel (2014) tratează aspecte cu privire la aplicarea metodologiei de regresie în analizele și managementul portofoliilor. Osterman (2006) analizează efectele salariilor asupra companiilor din sectorul de producție, caracterizată printr-o performanță ridicată. Anghelache și Anghel (2013) subliniază anumite modele din cadrul metodologiei și activităților de analiză a portofoliului. Emm, Gay și Lin (2007) analizează deciziile și cele mai bune practici într-un aspect cheie al managementului riscului la nivel de corporație. Acemoglu, Johnson și Mitton (2009) au studiat costurile de dezvoltare fi nanciară și contractare ca factori care infl uențează integrarea verticală. Anghel (2013) se concentrează în confi gurația portofoliilor, subliniind importanța alegerii instrumentelor fi nanciare adecvate care să fi e incluse în structura sa. Atkeson și Kehoe (2005) au abordat măsurarea și modelarea ulterioară a capitalului organizației. Bade, Frahm și Jaekel (2009) au studiat optimizarea portofoliului fi nanciar în cadrul modei Bayesian. Aebi, Sabato și Schmid (2012) sunt preocupați de infl uența crizei asupra activității bancare, din punctul de vedere al performanței, al guvernanței, al riscului, al gestionării riscurilor. Stulz (2008) se dezvoltă în legătură cu eșecurile care apar în cadrul activității de gestionare a riscurilor, își studiază caracteristicile și condițiile de apariție. Almeida și Campello (2007) iau în considerare activitatea de investiții corporative în contextul constrângerilor fi nanciare. Anghelache, Manole, Anghel și Soare (2016) au dezvoltat un model complex, bazat pe metode econometrice și statistice, concepute pentru studierea riscurilor critice: operaționale și insolvabilitate, Anghelache et.al. (2015) au abordat modelele de analiză referitoare la riscul fi nanciar. Altig et. Al. (2011) studiază caracteristicile capitalului în cadrul ciclului de afaceri. Anghelache, Manole și Anghel (2015) descriu utilitatea analizei de afaceri în analizele specifi ce pieței de capital. Shenoy și Williams (2017) analizează impactul creditului comercial asupra structurii fi nanciare a cumpărătorului și vânzătorului. Wulf (2007) consideră complexul sistem managerial bazat pe autoritate, risc, stimulente condiționate de rezultate.


Anghelache și Anghelache (2009) afi rmă rolul riscului și profi tabilității ca

piloni principali în analiza fi nanciară. Bhalla (2008) este o lucrare de referință

în managementul investițiilor. Ameur și Prigent (2010) analizează impactul

riscurilor și abordarea acestuia în cadrul managementului portofoliului

structurat. Anghel (2013) este o lucrare de referință în managementul și analiza

portofoliului. Anghelache și Anghel (2015) au dezvoltat un model de analiză

pentru piața de capital din România, Anghelache, Anghel și Popovici (2016)

s-au concentrat asupra managementului dinamic al portofoliului. Bloom

(2009) evaluează efectul șocurilor de incertitudine. Rampini și Viswanathan

(2010) analizează corelația dintre garanții, activitatea de gestionare a

riscurilor și distribuția capacității de îndatorare. Anghelache și Anghel (2014)

se dezvoltă pe instrumentele de modelare economică. Anghelache (2010)

prezintă măsurarea riscurilor și performanțelor în activitățile fi nanciar-

bancare, prin utilizarea unor metode și modele adecvate. Bolton, Chen și

Wang (2013) au subliniat caracteristicile managementului riscului în corelare

cu calendarul pieței. Bonaimé, Hankins și Harford (2014) abordează corelația

dintre fl exibilitatea fi nanciară, gestionarea riscurilor și alegerea plăților. Engle

(2011) a analizat riscul sistemic. Malcolm, Taliaferro și Wurgler (2006) au

analizat prognoza rezultatelor prin utilizarea variabilelor specifi ce deciziei

manageriale, concentrându-se asupra cazurilor de eșantioane mici. Rosenberg

și Schuermann (2006) au abordat managementul riscului dintr-o perspectivă

integrată și un set dedicat de instrumente.

Metodologia cercetării și date

Piaţa de capital este o piaţă intermediată, constând în legătura dintre

emitenţi şi investitori. această legătură nu este directă, ea realizându-se prin

intermediul societăţilor de investiţii fi nanciare (S.S.I.F.) şi a instituţiilor de

credit care desfăşoară activități directe de intermediere pe piaţa de capital.

Intermediarii, la rândul lor, prestează servicii de investiţii fi nanciare numai

dacă sunt îndeplinite cerinţele de capital, în conformitate cu reglementaile

legale agreate pe piață. Intermediarii au obligaţia de a respecta regulile de

prudenţialitate şi de conduită, precum şi cerinţele de adecvare a capitalului,

conform cu legislaţia comunitară. Instrumentele fi nanciare se tranzacţionează

pe pieţe reglementate, pe platforme multilaterale de tranzacţionare sau

în cadrul sistemelor alternative de tranzacţionare. Odată defi nit cadrul

entităților care participă la aceste procese intrinseci unei piețe de capital,

sistemul relațiilor care alcătuiesc dinamica pieței, putem afi rma, este unul

dintre obiectivele celor mai multe dintre eforturile de modelare realizate de-a

lungul timpului in cercetarea de profi l. Evident, rostul fundamental al unei

piețe de capital se generează în jurul conceptului de ”investiție”. Activitățile


investiționale reprezintă obiectivul mobilizării eforturilor de capitalizare. Ca

orice inițiativă, în orice domeniu de activitate, investirea de fonduri fi nanciare

într-o activitate sau alta prezintă riscuri. conceptul Riscului investițional

a atras atenția cercetătorilor ca urmare a experienței practice, a erorilor

care au gebnerat pierderi fi nanciare. S-a resimțit astfel nevoia aprofundării

fenomenului investițional din perspectiva riscului operațional, iar în teoria de

profi l s-a dezvoltat un domeniu de cercetare aparte: managementul riscului

operațional.

Riscul operațional a fost defi nit ca un risc specifi c asociat oricărei

activități economice, cu precădere celor din domeniul fi nanciar-bancar.

Gestionarea acestui tip de risc, pierderile implicând dezechilibrări fi nanciare

majore, cel mai adesea, pe care investitorii nu și le pot permite de cele mai multe

ori, a devenit o necesitate. Astfel, urmând trendul contemporan al globalizării

tendințelor si efectelor și date fi ind importanța și necesitatea de a crea un cadru

general adecvat de management al acestui tip de risc, s-a considerat necesară

defi nirea unui cadrul principial managerial care a fost formulat în conformitate

cu Noul Acord de la Basel, care confi gurează, între altele, riscul operațional

și componentele sale, precum și metodologia de cuantifi care a acestuia. Pe

fondul unor pierderi semnifi cative, instituțiile fi naciare au fost obligate să își

redefi nească viziunea asupra riscului operațional. Gestionarea acestui tip de

risc a esuat prin folosirea controlului propriei analize și a auditului intern,

Băncile fi ind aspru criticate pentru necorelarea modelelor de risc cu mișcările

extreme ale pieței din ulștimii ani și netestarea acestor modele în funcție de

fl uctuațiile exacerbate ale pieței. A face investiții într-un cadru optimizat de

risc operațional înseamnă să eviți pierderile mari neachitate, să eviți un număr

mare de peirderi de valori mai mici, să îmbunătățești efi ciența operațională și

rentabilitatea capitalului, să procedezi la o alocare optimizată a capitalului, să

îmbunătățești calitatea serviciilor oferite clientelei, să acorzi o atenție sporită

tuturor aspectelor generate de riscul operațional incidental managementului

bancar și să gestionezi mai efi cient informațiile și resursele umane în interiorul

băncii.

• Aspecte privind metodologia cercetării problematicii riscului

operațional

Motivul principal al investiției în managementul riscului operațional

îl constituie evitarea oricărei pierderi neașteptate și se poate realiza prin

cuntifi carea posibilitații pierderii, oricare ar fi aceasta. Difi cultățile pot apărea

atunci când trebuie să cuantifi căm magnitudinea și probabilitatea apariției

unei varietăți de asemnea evenimente. Tocmai aceste aspecte au dus la estimări

cantitative ale gestiunii riscului operațional de către anumite bănci. Consecința


ofi cială normativă a acestei evaluări s-a materializat într-o serie de documente

privind ”Riscul Operațional și Controlul Intern” elaborate de Comitetul de

la Basel de Supraveghere Bancară, a căror consecință practică a fost apariția

unor practici de reglementare. Conform acestor documente, riscul operațional

este un risc de magnitudine pentru bănci, motiv pentru care acestea trebuie sa

aibă în posesie fonduri proprii prin care se vor proteja în cazul unor pierderi

posibile. Riscul operațional este un risc de pierdere rezultat din carențele sau

defi ciențele de procedură, cauzate de personal de sistemele interne sau de

evenimentele exterioare. Comitetul a indicat o nouă viziune asupra calculării

fondurilor proprii adecvate, bazată pe tehnici rapide de evaluare internă și de

îmbunătățire a managementului riscului operațional, așa cum este cazul AMC –

abordarea măsurilor complexe, privind riscul operațional. riscul operațiomnal

și gestionarea lui constituie un obiectiv constant al Comitetului de la Basel, care

urmărește atent evoluțiile acestui concept și efectele practice ale dezvoltărilor

teoretice ale acestuia în cadrul practicilor managentului riscului operațional

în funcție de AMC. Conducerile acestor bănci au ajuns la concluzia că este

posibilă formularea unei viziuni suple și exhaustive asupra cuantifi cării riscului

operațional legat de stabilirea limitelor fondurilor proprii. Sunt vizate băncile

internaționale care sunt expuse unui risc operațional important și care sunt

obligate să adopte la termen metodologia AMC, mai sensibilă la risc. Riscul

operațional cuprinde în sfera de defi niție mai multe aspecte între care categoriile

de risc, care trebuie raportate și controlate separat în cadrul managementului

riscului (de piață și de credit). La nivel local, riscul operațional a fost deja

gestionat în cadrul funcției juridice și a celei de audit intern, geberând astfel mai

multe categorii de riscuri, cum ar fi riscul de control, riscul de proces, riscul de

reputație, riscul de personal, riscul legal, riscul de preluare, riscul de marketing,

lacune ale sistemelor informatice și de comunicare, riscul tehnologic, schimbări

în sistemul fi scal, modifi cări ale reglementărilor în domeniu, mărimea afacerii,

riscul de proiect, securitate, managementul suplimentar al riscului.

• Cuantifi carea riscului operațional

Metoda de cuantifi care aleasă trebuie să satisfacă anumite cerințe între

care descrierea clară a expunerii la risc operațional, identifi carea factorilor de

risc și a pierderilor potențiale, stabilirea unei relații între expunerea la risc,

factorii de risc și pierderile potențiale, temperarea evenimentelor cu impact

redus și frecvență ridicată și a celor cu impact major și de frecvență scăzută,

precum și formularea modelului fi nal și a rapoartelor și includerea lor în cadrul

afacerii și porceselor de management. Cuantifi carea de către bănci a riscului

operațional se poate face gradual atunci când se analizează riscul de piață sau

de credit.


• Dinamica investițiilor

Problematica investițională constituie o vastă plajă de aspecte care vizează comportamentul investitorului și asumarea riscului prin decizie investițională. Dacă oportunitatea asumării unor decizii riscante privind investițiile viitoare infl uențează sau nu deciziile la termen privind investițiile, în special când este vizată pensionarea, a reprezentat întotdeauna o dilemă pentru cei înaintați în vârstă, dar care încă sunt activi ca investitori. Modul în care asumarea riscurilor în viitor infl uențează asumarea riscurilor pe termen scurt este importantă, în special atunci când deciziile care vizează pensionarea privesc consumul intermediar. Din perspectiva preferințelor HARA, asumarea riscurilor pentru viitor nu are niciun efect asupra expunerii optime la risc astăzi. Oportunitatea asumării riscurilor în viitor crește toleranța la riscurile curente. O toleranță la risc non-negativă ar putea fi compatibilă cu următoarea situație :

cu cât orizontul de timp mai lung, cu atât un orizont de timp investițional

mai lung ar trebui să implice o investiție mai conservatoare pe termen scurt.

De asemenea, când o investiție pe termen lung are în vedere consumul la o

anumită dată, modifi carea de către investitor a expunerii la risc pe măsură ce

orizontul de timp se restrânge reprezintă o problemă de concavitate, liniaritate

sau convexitate a toleranței la riscul absolut. Niciuna dintre aceste condiții nu

ar trebui aplicată la toate nivelurile de bunăstare. Uneori, toleranța la risc este

concavă, alteori poate fi convexă. Pentru asemenea cazuri și indivizi, nu este posibilă prezicerea efectului unui orizont de planifi care mai mare cu privire la strategiile investiționale. Investițiile unui asemenea individ vor fi direcționate uneori în acțiuni, alteori în obligațiuni, cumva haotic, fi ind o investiție miopică. În general, se consideră că miopia este considerată simplifi carea optimă a analizei.

• Managementul de portofoliu dinamic

Dacă managementul riscului operațional vizează în mod direct băncile ca instituții fi nanciare și de fi nanțare, managementul de portofoliu dinamic are în vedere gestionarea activităților de investiții în general. Evident, investitorii sunt entități care au o viziune investițională pe termen mai lung sau scurt, iar prin natura lor, deciziile privind investițiile sunt ireversibile, ceea ce aduce în discuție o anumită dinamică. În contextul acestei dinamici se ridică problema modelarii matematice a fenomenului, capabilă să furnizeze informații pentru structurarea unei strategii investiționale dinamice. Altfel spus, obiectivul managementului de portofoliu dinamic îl reprezintă determinarea efectului produs de orizontul investițional al investitorului asupra riscurilor legate de portofoliul acestuia. Este bine cunoscut faptul că un orizont de timp pe termen scurt generează strategii excesiv de conservatoare. După cum, este


cunoscută orientarea fi rmelor private către strategii investiționale pe termen lung, asigurându-și astfel un benefi ciu substanțial. La fel, se consideră că managerii fondurilor mutuale se concentrează pe strategii care asigură câștiguri satisfăcătoare pe termen scurt, fără sacrifi carea așteptărilor pe termen lung. Problema portofoliului dinamic într-o economie de timp continuu cu funcții de utilitate HARA au fost americanii Merton și Samuelson, în 1969. Mossin (1968) demonstrase că funcțiile HARA sunt singurele pentru care miopia este optimă atunci când nu există corelații seriale ale profi turilor. În 2000, Barberis estima predictibilitatea semnifi cativă a câștigurilor generate de bursa americană. Efectul predictibilității profi tului asupra structurii optime a portofoliului inițial este neașteptat de importantă. Pentru un agent cu aversiune relativă față de risc egală cu 10 și un orizont temporal de zece ani, investiția optimă în acțiuni reprezintă 40% din bunăstarea curentă fără predictibilitate. Ea urcă la 100% atunci când reversarea mijloacelor este luată în calcul. Detemple, în 1968, este primul care examinează problema cererii de active în condițiile unei informări și cunoașteri incomplete. În 2010, Ameur și Prigent analizează comportamentul față de risc în contextul managementului structurat al portofoliului. În 2013, Anghel aprofundează rolul esențial al identifi cării intrumentelor fi nanciare în managementul portofoliilor, indicând mai târziu, în 2014, 2015 și 2016, alături de Anghelache, instrumentele statistico-econometrice, și utilitatea modelului de regresie în analiza și gestiunea portofoliului de instrumente fi nanciare. Importantă este și analiza comportamentului decizional în condiții de risc lansată de Eckhoud, Gollier și Schlesinger, în 2005. Malcolm, Taliaferro şi Wurgler (2006) analizează posibilitatea previzionării veniturilor din investiţii prin variabile decizionale manageriale. Problematic orizontului de risc reprezintă un aspect extrem de important în stabilirea strategiilor de portofoliu potrivit vârstei agentului, întrucât, așa cum remarca Samuelson, în 1989, ”pe masura ce imbatranesti si orizontul investitional propriu se ingusteaza, iti vei limita initiativele la actiuni lucrative, dar riscante”. Evident, decizia investițională este una dinamică, întrucât toate aspectele pe care le implică mediul decizional investițional sunt unele volatile, dinamice. Problemele pe care le ridică decizia dinamică necesită o bună înțelegerea metodei inducției inverse, care transformă orice problemă dinamică într-o secvență de probleme statice prin funcția de valoare.

• Predictibilitatea managementului de portofoliu

Dezvoltările ulterioare ale oricărui sistem sunt predictibile. Managementul de portofoliu are nevoie de tehnici de predictibilitate pentru accesarea oportunităților. Acestea sunt înglobate stochastic, ceea ce permite apariția unor schimbări de stare predictibile, inclusiv privind corelația dintre


benefi cii și acțiuni. Predictibilitatea managementului optim de portofoliu devine obiectivul oricărui investitor care urmează o strategie fl exibilă bazată pe o expunere optimă la risc. Astfel, investitorii vor încerca să anticipeze posibilele șocuri care afectează seria de oportunități legate de investiția respectivă. Mai precis, ei recunosc posibilitatea de a evita orice vești negative referitoare la viitoarea serie de oportunități, așa-numita ”miopie” relativă la orizontul de timp, atunci când predicitibilitatea este posibilă. Aceasta circumstanță este parte a aversiunii relative față de risc. Putem spune că predicitibilitatea are același efect ca o reducere a aversiunii față de risc. În teorie, o problema managementului de portofoliu se va confrunta cu o oportunitate determinată, nevariabila în timp. În realitate, oportunitatea este determinată într-o manieră stocastică, cu anumite schimbări ale stării previzibile. De exemplu, predictibilitatea este posibilă in cazul corelației dintre venituri și acțiuni. Astfel, există un tip al reversibilității resurselor în cazul benefi ciilor referitoare la acțiuni acceptat.în ultima perioadă Astfel, o valorifi care sporită generată de un portofoliu riscant astăzi, implică o valorifi care diminuată mâine. Cu alte cuvinte, veștile bune astăzi aduc vești mai puțin bune în viitor cu referire la oportunități.

• Predictibilitatea și dinamica optimă a portofoliului

Expunerea la decizii riscante este mereu asociată de către investitori cu o anume fl exibilitate strategică investițională, ca parte a procesului de organizare a oportunității și presupune anticiparea oricărui posibil șoc apărut în cadrul setului de oportunități. Acest proces nu este difi cil dacă schimbările efectuate sunt corelate statistic cu benefi ciile curente. grație acestei anticipări, cererea pentru acțiuni este numitp ”cerere de acoperire” pentru acțiuni. Așa cum acțiunile sunt considerate sigure pe termen lung doar pe termen scurt, intuiția ne sugerează că un investitor cu un orizont de planifi care mai lung, își va asuma mai multe riscuri mai devreme în viață, decât unul cu un orizont de planifi care mai scurt. Deciziile riscante privind portofoliul sunt implicate în activitățile manageriale relative la acțiuni. Să considerăm că un set de oportunități este important pentru un investitor care gestionează active riscante. În teorie, predictibilitatea nu a prezentat interes dată fi ind lipsa asumării unui orizont de timp. În viața de fi ecare zi, ocaziile și gestionarea lor sunt posibile și explică schimbările de stare ale unui proces în expresie stocastică. Astfel, unele schimbări de stare ar putea fi predictibile în privința corelației dintre profi t și volumul acțiunilor. Predictibilitatea managementului de portofoliu devine obiectivul oricărui investitor care urmeazăo strategie fl exibilă bazată pe expunere optimă la risc. AStfel, investitorii vor încerca să anticipeze șocurile posibile care afectează setul de oportunități pentru investiția lor. Mai exact, ei vor admite posibilitatea acoperirii oricărei vești proaste privitoare la la viitorul


setului de oportunități, așa-numita ”miopie” relativă la orizontul de timp când predictibilitatea este posibilă. Această situație este parte a aversiunii realtive față de risc. Când aversiunea relativă față de risc este mai mare decât unitatea, cererea de acoperire pentruactive riscante este pozitivă, ceea ce înseamnă că orizontul de timp este mai mic. În prezența predictibilității, miopia reprezintă soluția optimă pentru investitori. Având toate acestea în vedere, putem afi rma că predictibilitatea are același efect ca reducerea aversiunii față de risc.

Concluzii

Managementul riscului operațional este un proces critic care infl uențează derularea activităților bancare evitarea pierderilor fi nanciare. Conform Noului Acord de la Basel, băncile trebuie să dispună de fonduri proprii pentru a gestiona corespunzător riscul operațional. Acesta este un fenomen extrem de complex, ținând cont de componentele acestuia, și nu trebuie ignorat. efectele ignorării riscului operațional implică pierderi fi nanciare substanțiale greu recuperabile, cum ar fi prejudiciul de imagine, evenimente care intră în categoria riscurilor de securitate etc. Masurarea, cuantifi carea adecvată a riscului operațional și aplicarea riguroasă a procedurilor asociate procesului de control intern constituie condiții sine qua non ale uui management bancar profesionist. Cât privește dinamica investițională, problematica investițională constituie o vastă plajă de aspecte care vizează comportamentul investitorului și asumarea riscului prin decizie investițională. Modul în care asumarea riscurilor în viitor infl uențează asumarea riscurilor pe termen scurt este importantă, în special atunci când deciziile care vizează pensionarea privesc consumul intermediar. Din perspectiva preferințelor HARA, asumarea riscurilor pentru viitor nu are niciun efect asupra expunerii optime la risc astăzi. Toleranța agentului investitor față de riscul investițional este un aspect al ecuației investiționale subîntins orizontului temporal. Dacă predictibilitatea proceselor investiționale este atemporală, în schimb, comportamentul fi nanciar al investitorului este determinat de raportarea acestuia la orizontul de timp. Astfel, investitorul va investi uneori mai mult în acțiuni, iar în alte perioade va investi mai mult în titluri de valoare care vor fi investiți în condiții de miopie investițională. Putem aprecia convexitatea/concavitatea toleranței absolute la risc prin introspecție. Majoritatea modelelor teoretice de analiză fi nanciară folosesc funcțiile de utilitate HARA. În aceste modele, miopia investițională este optimă, ceea ce simplifi că mult analiza. Cineva ar putea totuși suspecta că această asumare este realizată pentru a simplifi ca lucrurile, îndepărtându-ne astfel de realitatea supusă analizei. Pe de altă parte, testele econometrice pentru preferințele HARA sunt extrem de puține ca resurse literare de specialitate.


Bibliografi e

1. Acemoglu, D., Johnson, S. and Mitton, T. (2009). Determinants of vertical integration: Financial development and contracting costs. Journal of Finance, 64, 1251-1290

2. Aebi, V., Sabato, G. and Schmid, M. (2012). Risk management, corporate governance, and bank performance in the fi nancial crisis. Journal of Banking and

Finance, 36, 3213-3226

3. Almeida, H. and Campello, M. (2007). Financial constraints, asset tangibility, and

corporate investment. Review of Financial Studies, 20, 1429-1460

4. Altig, D., Christiano, L., Eichenbaum, M. and Linde, J. (2011). Firm-specifi c

capital, nominal rigidities and the business cycle. Review of Economic Dynamics,

14.2, 225-247

5. Ameur, H.B., Prigent, J.L. (2010). Behaviour towards Risk in Structured Portfolio

Management. International Journal of Economics and Finance, 2 (5), 91-102

6. Anghel, M.G. (2013). Modele de gestiune şi analiză a portofoliilor. Bucureşti: Editura Economică

7. Anghel, M.G. (2013). Identifi cation of fi nancial instruments – important step in

building portfolios. Romanian Statistical Review, 9, 52-65

8. Anghelache, C., Manole, A., Anghel, M.G. and Soare, D.V. (2016). Statistical

econometric model used to analyze the operational and insolvency risks.

Theoretical and Applied Economics, XXIII (3) (608), Autumn, 221-228

9. Anghelache, C., Anghel, M.G., Popovici, M. (2016). Model regarding the dynamic

management of shares portfolio. Romanian Statistical Review Supplement, 7, 87-93

10. Anghelache, C., Manole, A., Anghel, M.G., Popovici, M. and Soare, D.V. (2015).

Modele de analiză a riscului fi nanciar. ART ECO - Review of Economic Studies

and Research, 6 (3), 55-63

11. Anghelache, C. and Anghel, M.G. (2015). Analysis Model of the Capital Market

in Romania. Knowledge Horizons - Economics, 7 (3), 65-73

12. Anghelache, C., Manole, A. and Anghel, M.G. (2015). Data Warehouse Software

Used in the Decisional Process on the Capital Market, Applied Mechanics and

Materials, Trans Tech Publication Switzerland, 795, 1-8

13. Anghelache, C. and Anghel, M.G. (2014). Modelare economică. Concepte, teorie

şi studii de caz. Bucureşti: Editura Economică14. Anghelache, C. and Anghel, M.G. (2014). Using the regression model for the portfolios

analysis and management. Theoretical and Applied Economics, XXI (4), 53-66 15. Anghelache, C. (2010). Metode şi modele de măsurare a riscurilor şi

performanţelor fi nanciar-bancare, Ediţia a II-a, Bucureşti: Editura Artifex 16. Anghelache, G.V., Anghel, M.G. and Popovici, M. (2016). Signifi cant Aspects of

Investment Dynamics. Romanian Statistical Review Supplement, 1, 68-73 17. Anghelache, G.V. and Anghel, M.G. (2013). Specifi c patterns in portfolio

analysis. Theoretical and Applied Economics, XX (11), 7-24 18. Anghelache, G.V., and Anghelache, C. (2009). Risk and profi tability – Basis of

the fi nancial analysis. Metalurgia Internaţional, XIV (12), Special Issue, 120-121 19. Atkeson, A. and Kehoe, P. (2005). Modeling and Measuring Organization Capital.

Journal of Political Economy, 113 (5), 1026-1053 20. Bade, Al., Frahm, G. and Jaekel, U. (2009). A general approach to Bayesian

portfolio optimization. Mathematical Methods of Operations Research, 70 (2), 337-356


21. Bhalla, V.K. (2008). Investment management. Oxford University Press 22. Bloom, N. (2009). The Impact of Uncertainty Shocks. Econometrica, 77, 623–

685 23. Bolton, P., Chen, H., and Wang, N. (2013). Market timing, investment, and risk

management. Journal of Financial Economics, 109, 40-62 24. Bonaimé, A., Hankins, K. and Harford, J. (2014). Financial fl exibility, risk

management, and payout choice. Review of Financial Studies, 27, 1074-1101 25. Emm, E., Gay, G. and Lin, C. (2007). Choices and best practice in corporate risk

management disclosure. Journal of Applied Corporate Finance, 82-93 26. Engle, R.F. (2011). Long-Term Skewness and Systemic Risk. Journal of Financial

Econometrics, 9, 437–468 27. Garfi nkel, J., and Hankins, K.W. (2011). The role of risk management in mergers

and waves. Journal of Financial Economics, 101, 515–532 28. Malcolm, B., Taliaferro, R., Wurgler, J. (2006). Predicting Returns with

Managerial Decision Variables: Is There a Small-Sample Bias?. Journal of

Finance, 61 (4), 1711-1730 29. Osterman, P. (2006). The Wage effects of High Performance Work Organizations

in Manufacturing. Industrial and Labor Relations Review, 59 (2), 187-204 30. Rampini, A., and Viswanathan, S. (2010). Collateral, risk management, and the

distribution of debt capacity. Journal of Finance, 65, 2293–2322 31. Rosenberg, J. and Schuermann, T. (2006). A general approach to integrated risk

management with skewed, fat-tailed risks. Journal of Financial Economics, 79, 569-614

32. Shenoy, J. and Williams, R. (2017). Trade credit and the joint effects of supplier and customer fi nancial characteristics. Journal of Financial Intermediation, 29, 68-80

33. Stulz, R.M. (2008). Risk Management Failures: What are They and When do They Happen?. Journal of Applied Corporate Finance, 20, 58–67

34. Wulf, J. (2007). Authority, Risk and Performance Incentives: Evidence from Division Manager Positions Insider Firms. Journal of Industrial Economics, LV(1), 169-186

modele de analiză a pieei ﬁ nanciare · și componentele sale, precum și metodologia de...

Documents