editorial · mihai constantineanu și zicman feider de la zoologie, olga necrasov de la anatomia...

3 ZORILE · Nr.1(49) Anul XXV (2015)

EDITORIAL

UTOPIA EULUI SOCIAL

Laura BENEA,

clasa a XI-a Filologie2

Premergător lumii în care trăim acum,

oamenii și-au dezvoltat creații şi universuri

proprii. Fie că vorbim despre vizionari,

precum Jules Verne, care au prevestit în

operele lor un avânt inimaginabil al

tehnologiei sau despre fanteziști ca Thomas

Morus sau Platon, ce și-au creat societăți

subiective, perfecte și de necontestat în opinia

lor (așa numitele utopii), de-a lungul timpului

neţinând cont de secole și concepte oamenii

și-au format imagini ale propriilor idealuri

platonice.

Acum, într-o lume tot mai divizată,

măcinată de calamități naturale, crize

financiare, războaie interminabile sau de

atrocitățile zilnice ce nici nu mai sunt văzute

ca fiind ieșite din tipar, omenirii i-a mai rămas

o singură speranță: empatia.

Dat fiind faptul că egoismul a început

să fie întâlnit tot mai des pe buzele, dar și mai

grav, în acțiunile oamenilor într-o societate ce

simte o nevoie acută de amabilitate,

binefacere și speranță, s-au găsit câțiva

oameni uniți de filantropie ce și-au creat propria utopie, una a eului social. O lume în care,

treptat, fiecare dintre noi va fi capabil să creadă în ajutorul reciproc ca într-o religie proprie. Deși

sună ca un paradox, pare o utopie ce prinde viață.

Astfel au luat naștere organizațiile nonguvernamentale, acele „instituții” neafiliate

statului ca și concept organizatoric, dar care totuși fac parte din el. Având drept idealuri comune

fericirea colectivă și solidaritatea cu cei în nevoie, oameni mânați de spiritul caritabil și-au

dedicat o parte din viață unei așa zise himere ce pas cu pas pare să se transforme în realitate. Noi

îi numim, pe înțelesul tuturor, voluntari.

Probabil că mulți cititori se vor întreba: „de ce?”. E o întrebare pe care și eu una mi-am

pus-o înainte să aleg acest drum, unul al cunoașterii de sine al dezvoltării personale și al nevoii

celuilalt. Meditând însă, am realizat că utopia mea este o lume în care vreau să văd oameni

fericiți, iar atunci când tu ești cel care contribuie și chiar alimentează fericirea celor din jur,

iluzoriul devine real.

Sunt sigură că de-a lungul vieții fiecare dintre noi a primit o educație construită pe

principiile de bază, într-o comunitate, deși cu multe defecte, formată astfel încât oricine să poată

trăi după bunul plac. Societatea ne oferă, dar oare noi la rândul nostru nu ar trebui să-i oferim

4

ceva? Câți au simțit această nevoie de a da înapoi societății în care trăim măcar o fărâmă din ceea

ce aceasta ne-a făcut cadou?

Ei bine, pentru cei ce și-au dorit acest lucru, munca benevolă în folosul celor din jur

reprezintă atât o modalitate de a dezvolta locul în care trăiești cât și de a te autodezvolta.

Un voluntar nu se bucură de câștiguri financiare, dar oare ce câștig l-ar putea egala sau

întrece pe cel sufletesc, atunci când el este incontestabil? Să-i vezi pe cei din jur mulțumiți și

mândri că oameni ca tine încă există, este de neprețuit. Să le vezi zâmbetele pe feţele ridate din

cauza grijilor sau mâinile obosite de munca de peste zi atunci când vor să-și arate aprecierea și

respectul strângându-ți mâna prietenește. Asta e o legătură de netăgăduit. O legătură pe care unii

o formează în ani poate, o legătură cu cei din jur, dar mai ales, cu tine.

Asta înseamnă empatia în oglindă. Totul se reflectă precum karma. Dai ce-i mai bun din

tine în timp ce primești la fel de multe, căci până la urmă nu ne costă nimic, măcar să încercăm,

să fim umaniști.

Ce mod mai bun de a socializa, de a cunoaște oameni noi, de a dobândi noi aptitudini și

de a le dezvolta pe cele vechi, de a te responsabiliza luptând în același timp pentru o cauză ce te

pasionează sau de a-ți lărgi orizonturile poți găsi decât a fi voluntar, de a fi cu adevărat parte din

societate?

Mereu am ales să fiu nerealistă. Am fost și voi fi o vizionară, așa că Jules Verne, sau o

fantezistă precum Thomas Morus. Cred în continuare într-o societate, ce sper să fie definită doar

pe moment de utopie, în care eul nostru social, carismatic și plin de dorința de a face bine să

domine oricare alte probleme, să spargă bariere, să creeze și să inoveze, să înfrumusețeze! Cred

în continuare că schimbarea vine de jos și că suntem responsabili atât pentru noi cât și, măcar

într-o mică măsură, pentru cei din jurul nostru. Și mai cred că un înțelept iubit de o lume întreagă

pentru principiile lui inamovibile ca simplitatea, non-violența, credința sau adevărul, pe numele

său Mahatma Gandhi, a avut dreptate când spunea că „trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o

vezi în lume!”.


INTERVIU

INTERVIU CU ACADEMICIANUL CONSTANTIN TOMA

Aţi avut o viaţă plină de

greutăţi: moartea vremelnică a tatălui

dumneavoastră, grijile financiare etc.

Ce v-a ţinut focusat, ce v-a motivat să

continuaţi, să luptaţi?

Da, am avut o viață plină de

greutăți: războiul, seceta din 1946,

moartea tatălui meu când nu

împlinisem încă 12 ani, rămânând

orfan împreună cu cei 6 frați și surori

mai mici decât mine. Încă din clasa I-a

(a V-a) la Liceul „Cuza Vodă” am

înțeles că trebuie să muncesc mult, să

învăț foarte bine, să ajung în etapa

când pot să ajut pe cei din urma mea,

ceea ce s-a și întâmplat după ce am

încheiat studiile universitare și m-am

căsătorit, în anul 1957. Totodată, având

exemplul altor oameni din satul meu

natal, Gugești, care deveniseră

personalități în domeniile lor de

specializare, ambiția m-a făcut să învăț

cât mai bine pentru a ajunge și eu ca ei.

Care au fost modelele dumneavoastră în viaţă? Dar în ceea ce priveşte cariera?

Pe lângă modelele avute în satul natal, cei care m-au modelat în mod direct au fost

învățătorii (între care Vasile Racoviţă de la școala nr. 2 din Huși) și profesorii mei din liceu, toți,

fără excepție (dar în mod deosebit Elena Chirica - biologie, Georgeta Cristea - limba și literatura

română, Constantin Enache - geografie); de la ei am acumulat nu numai cunoștințele profunde,

care mi-au fost de un real folos pentru cultura mea generală, ci și cum să mă port în societate,

cum să mă îmbrac; de la ei am învățat ce e disciplină, punctualitatea, respectul față de cei din jur,

cultul muncii și cultul pentru înaintași, modul de a cunoaște și a iubi meleagurile pe care m-am

născut și țara căreia îi aparțin. În ceea ce privește cariera, modele mi-au fost profesorii de la

Universitatea ieșeană (în mod deosebit Constantin Burduja și Constantin Papp de la botanică,

Mihai Constantineanu și Zicman Feider de la zoologie, Olga Necrasov de la anatomia omului și

Petre Jitariu de la fiziologie animală).

Cum vedeţi generaţia tânără? Consideraţi că aceasta va mai contribui la dezvoltarea

culturii şi ştiinţei aşa cum au făcut-o generaţii de-a rândul, printre care şi cea din care faceţi parte

sau îi poate fi ataşată eticheta de „generaţie pierdută” aşa cum auzim din ce în ce mai des?

6

Fiecare generație contribuie la progresul societății, la dezvoltarea științei și culturii. Ca

unul care a predat studenților biologia vegetală timp de 55 de ani, pot face comparație între

diferitele serii, promoții. Până în 1990, exigența noastră și interesul studenților mei pentru

profesia aleasă se situau la cote mai înalte decât astăzi, selecția făcându-se în urma unor

concursuri de admitere obligatorii pentru toate nivelurile de învățământ: preuniversitar și

universitar. După 1990, dar mai ales în ultimii 10 ani, concursul de admitere la Facultate nu mai

este obligatoriu în cele mai multe cazuri, numărul de locuri scoase la concurs (adesea doar în

funcție de mediile obținute în școală) a crescut exagerat, cei mai mulți candidați optând, în multe

cazuri, în funcție de locurile bugetare, fără pasiune sau chemare pentru domeniul de specializare

ales. Dar, din acest număr mare de studenți admiși la Facultate, avem și studenți foarte buni (cam

25%) pasionați pentru biologie, care vor contribui ulterior la progresul științei și culturii. Am

toată încrederea în generațiile viitoare, care vor avea totdeauna modele în generațiile anterioare,

cinstindu-și înaintașii și devenind la rândul lor modele pentru cei pe care-i vor forma.

Deşi aveați o vârstă fragedă aţi trecut prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial.

Cum aţi perceput toate acele evenimente, copil fiind?

Aveam 9-10 ani când s-a terminat războiul. I-am trăit, văzut și simțit din plin ororile:

bombardamente, oameni morți, clădiri distruse, comportament inuman, chiar barbar din partea

unor soldați (atât din armata învinsă, cât și din cea învingătoare). M-am întrebat, chiar de la acea

vârstă: de ce atâta dușmănie și ură, de ce trebuie să moară atâția oameni (adesea tineri), de ce

trebuie să moară civili, de ce trebuie să rămână atâția copii orfani, de ce trebuie să fie distruse

școli și spitale? Iar când, după aceste orori a urmat o secetă cumplită (mai cu seamă în Moldova)

și o perioadă de 20 de ani pentru achitarea „datoriilor” de război către învingători, viața mea a

devenit și mai grea, într-o familie numeroasă, având în fruntea ei doar pe mama!

De-a lungul vieţii v-aţi situat pe podium, deseori chiar pe cea mai înaltă treptă a acestuia.

Care este elementul ce v-a ţinut în prima linie? V-aţi gândit vreodată să renunţaţi, să vă daţi

bătut?

Munca zi de zi, în TOATE zilele săptămânii, făcută totdeauna cu plăcere și devotat

învățământului și cercetării științifice, în bibliotecă, amfiteatru, laborator și pe teren; informarea

științifică din cât mai multe surse bibliografice; participarea an de an la diferite simpozioane și

sesiuni de specialitate, și nu numai; stagiile de specializare și documentare în multe țări

europene; contactul cu cei ce lucrează în domeniul biologiei vegetale; participare la mai multe

sesiuni științifice internaționale (mai cu seamă în ultimele trei decenii); publicarea mai multor

articole științifice și cărți în reviste și edituri străine. Nu am renunțat niciodată (chiar atunci când

la unele congrese internaționale nu am avut permisiunea să particip înainte de 1990).

Făcând o retrospectivă, care a fost cel mai greu moment al vieţii dumneavoastră? Dar cel

mai frumos?

Cel mai greu moment al vieții a fost în 1947, la vârsta de 12 ani, când tatăl meu a murit,

dar și în anul 2004, când mi-a murit soția. Cel mai frumos moment a fost în 1959, când s-a

născut fiul meu, dar și în 2014 când o carte mi-a fost publicată în renumită revistă „Springer” din

Germania.

Dacă v-aţi putea întoarce în trecut să schimbaţi ceva în viaţa dumneavoastră aţi face-o?

Dacă da, ce aţi schimba?


Nu aș schimba nimic!

Aveţi vreun regret?

Da. Nu am putut face o excursie în China, după ce am vizitat pe îndelete Egiptul (și mai

toate țările de pe continentul nostru).

Aţi fost înconjurat mereu de oameni de elită: de la dascăli până la colaboratori în diferite

proiecte sau colegi. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-aţi învăţat de la aceştia?

Sinceritatea, onestitatea, corectitudinea, punctualitatea, devotamentul, etica științifică,

cultul față de înaintași, dragostea fată de cei care m-au învățat ce e dragostea față de țara în care

m-am născut și din care niciodată n-am avut intenția să plec.

Dacă aţi fi putut alege o altă carieră, ce aţi fi ales?

Să fiu profesor de biologie la liceul în care am învățat, astăzi Colegiul Național „Cuza

Vodă” din Huși.

Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, cea mai importantă realizare pe plan

profesional?

Că am învățat și educat 55 de promoții de studenți și am pregătit 35 de doctori în

biologie.

Consideraţi că dacă v-aţi fi născut în altă ţară, sub un alt regim politic, viaţa ar fi fost

alta? Aţi fi avut alte oportunităţi şi alte realizări sau aţi fi mers pe acelaşi drum?

Nu. Am avut (făcând importante sacrificii financiare) tot ce mi-a trebuit pentru a mă

realiza în țara mea și să merg cu fruntea sus pe același drum, fără a-mi fi rușine, fără a fi umilit.

Aveţi o familie minunată despre care vorbiţi deseori. Sunteţi înconjurat de prieteni şi

oameni deosebiţi, iar despre realizările profesionale nici nu mai e cazul să vorbim. Ce-şi mai

poate dori un om, o distinsă personalitate în apropierea minunatei vârste de 80 de ani? Ce planuri

de viitor aveţi?

Am avut o mamă extraordinară de la care am învățat ce este munca și răbdarea fără

limite. Am un fiu și doi nepoți cu care mă mândresc; regret că soția mea nu a trăit pentru a-i

vedea pe toți împliniți. Am avut parte, la timp, de toate gradele, titlurile și onorurile pe care și le

poate dori un om. Acum, după ce am împlinit 80 de ani, mai doresc doar să fiu sănătos și, cât se

poate, de folos discipolilor mei, astăzi profesori universitari de mare prestigiu. Planuri de viitor:

să-i văd pe cei doi nepoți căsătoriți și să mai public o carte în străinătate.

Aţi fost un elev de excepţie, neavând nicio medie sub nota 9. Profesorii Liceului „Cuza

Vodă” v-au fost îndrumători pentru o perioadă. Ce amintiri vă leagă de acest loc şi de oamenii de

aici?

Ca elev am avut parte de profesori străluciți. Ca profesor universitar am contribuit la

formarea și afirmarea unor minunați dascăli care au predat și predau biologia și la școli din

municipiul Huși. Păstrez amintiri plăcute despre toți profesorii mei, îndeosebi pentru cea de

8

biologie, Elena Chirica, cu care am făcut frumoase și instructive excursii pe teren, mai ales la

Dobrina. Vin de multe ori în Huși, inclusiv atunci când merg la casa părintească din satul

Gugești. M-am bucurat mult când am putut sprijini pregătirea elevilor hușeni pentru olimpiadele

naționale de biologie și a profesorilor care au obținut gradul didactic I. Ce le doresc elevilor de

azi ai Colegiului Național „Cuza Vodă” din Huși pe care cu justificată mândrie l-am absolvit în

1953? Să se pregătească bine la toate disciplinele de învățământ; acum este perioada de

acumulări pentru cultura lor generală, care le va fi de un real folos atunci când vor deveni

specialiști în diferite domenii; să dea atenție atenție la toate obiectele, dar mai cu seamă la limba

și literatura română, la limbile străine, la istorie, geografie și informatică.

Ce mesaj le-aţi transmite liceenilor Colegiului Naţional?

Școala la care am învățat, locurile și străzile pe care m-am plimbat, Episcopia și clădirea

veche a liceului. Apreciez în mod deosebit viaţa culturală din acest oraș, viața științifică și

literatura, revistele „Zorile”, „Prutul” și „Lohanul” oamenii cărturari ai acestei urbi (precum

profesorii Theodor Codreanu, Georgică Țoncu, Costin Clit, Vicu Merlan ș.a.). Apreciez mult

ceea ce scriu elevii în revista „Zorile”. Îi aștept să devină studenți spre satisfacția părinților și

dascălilor lor.

Interviu realizat de Laura BENEA (clasa a XI-a Filologie2)

Amfiteatrul Colegiului Național „Cuza Vodă” din Huși (21 octombrie 2015)


INTERVIU CU PROFESORUL UNIVERSITAR DR. IONEL MIRON

Ce v-a determinat să vă dedicaţi întreaga viaţă

limnologiei?

Răspunsul am putea să-l găsim în consemnarea

elevei Mircea Magda, din clasa a VII-a, din Roman,

aşteptând să-I vină rândul printre ceilalţi colegi pentru a

intra în batiscaf, descoperind lumea mirifică a peştilor în

lacul Bicaz: „Nu există în lume o nerăbdare mai nebună

decât curiozitatea”. Tot instinctul curiozităţii îl atribuie

cercetătorului şi Beveridge, un savant care a studiat

comportamentul uman. Din copilărie am simţit fiorul

curiozităţii de a cunoaşte viaţa peştilor, atunci când îi

pescuiam cu mâna, prin vegetaţia pârâului Racova, care

străbătea şesul satului Ivăneşti, unde mă aflam în vacanţe,

cu vitele la păscut. Ulterior, la Facultatea de Biologie, în

Iaşi, am fost atras de împlinirea altor curiozităţi asupra

vieţii din apă, studiată de Limnologie, pentru apele dulci,

şi de Oceanologie, pentru apele marine şi oceanice. Un

răspuns mai detaliat îl puteţi găsi în ediţia electronică a

cărţii mele „A gândi despre apă... din apă”, accesând site-

ul www.mironionel.ro.

Care a fost cea mai interesantă descoperire făcută

în timpul cercetărilor dumneavoastră?

Descoperirea unui animal acvatic, din neamul insectelor, necunoscut pentru ştiinţă, într-

un pârâu care izvorăşte din Munţii Atlas, Maroc. L-am denumit Afroperlodes atlas

Miron&Zwick, 1972. L-am descris şi publicat împreună cu Peter Zwick, un cercetător german,

specializat şi el în lumea insectelor acvatice.

Dacă aţi fi putut face altceva în viaţă, ce aţi fi ales?

Agronomia, zootehnia sau silvicultura.

Care sunt legăturile dumneavoastră cu judeţul Vaslui?

Sunt născut în comună Ivăneşti, unde m-am întors de fiecare dată cu neasemuită bucurie;

ţin în viaţă casa părintească, grădina, livada şi via, retrăind şi reînviind astfel farmecul copilăriei

alături de părinţi, fraţi şi surori. Am absolvit Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, am

îndrumat şi organizat aplicaţii multianuale cu elevi din judeţul Vaslui, pe lacul Bicaz şi

împrejurimi.

În luna iunie a acestui an Şcoala Gimnazială din comună Ivăneşti a primit numele

dumneavoastră. Ne puteţi vorbi în linii mari despre legătura dumneavoastră cu această şcoală şi

respectiv cu comună Ivăneşti?

10

Împreună cu profesorii şi elevii din Ivăneşti am desfăşurat două simpozioane cu tema

„Educaţia Bio”, în tendinţa europeană denumită „Deschiderea şcolii spre viaţă”, cu scopul de a

crea deprinderea elevilor şi a consătenilor de a-şi proteja sănătatea prin cultivarea şi folosirea

legumelor, fructelor şi creşterea animalelor în condiţii ecologice, fără tratamente chimice,

diminuând astfel agresiunea alimentelor încărcate cu substanţe chimice, toxice.

Ce ne puteţi spune despre Şcoala de vară de Limno-Ecologie pe care o coordonaţi?

Ne aflăm la a VI-a ediţie a acestei şcoli de vară pentru elevii din Şcoala Ivăneşti, care se

desfăşoară la Staţiunea Biologică Potoci, a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, pe malul

lacului Bicaz, unde elevii pot descoperi aspecte din viaţa organismelor acvatice şi frumuseţile

naturii înconjurătoare: Lacul Roşu, Cheile Bicazului şi Muntele Ceahlău.

Care a fost cea mai plăcută experienţă pe care aţi trăit-o ca profesor?

Predarea cursului de „Ecosisteme acvatice” la Universitatea Paris VII „Denis Diderot”,

Franţa, în anul academic 1995-1996, şi aplicaţiile practice cu studenţii români şi francezi în Alpi,

Oceanul Atlantic, Anatolia şi Maroc, dar şi în Campusul Internaţional pentru mediul înconjurător

desfăşurat multi anual la Potoci şi în Franţa pentru studenţi din diferite ţări.

Dezvăluiţi-ne puţin din descoperirile făcute cu batiscaful construit de dumneavoastră

împreună cu echipa de cercetare în Lacul Bicaz?

Observaţiile şi experimentările îndelungate efectuate cu batiscaful şi scafandrul autonom

pe parcursul unor programe de şedere neîntreruptă sub apă, printre care şi recordul european de

36 de zile şi nopţi de activitate sub apă, mi-au prilejuit împreună cu colaboratorii acvanauţi să

fundamentăm teoretic şi să aplicăm în practică biotehnologia creşterii intensive a păstrăvului în

sistemul acvaculturii pe lacuri de acumulare montane.

Ce impresie v-au lăsat colegii şi profesorii noştri în urmă întâlnirii din amfiteatrul

Colegiului Naţional „Cuza Vodă” din Huşi?

Am descoperit în privirile elevilor fiorul curiozităţii pentru descifrarea unora dintre

tainele vieţii, singura cale de a accesa la libertatea prin cunoaştere de sine, dar şi măiestria

dascălilor înzestraţi cu harul revărsării bunătăţilor plină de iubire pentru iluminarea spirituală a

elevilor.

6 decembrie 2015

Interviu realizat deTheodora ANDREI (clasa a X-a Filologie1)


INTERVIU CU ȘEF DE LUCRĂRI DR. ANCA-NARCISA NEAGU

Când și în ce condiții v-ați descoperit pasiunea pentru

Biologie?

S-a întâmplat, probabil, când eram mică, datorită tatălui

meu, asistent medical la urgenţe, care fiind atât de pasionat de

munca sa, îmi povestea despre cazurile pe care le avusese peste

zi, nuanţând cât de minunat şi puternic este corpul uman,

stârnindu-mi curiozitatea de a afla cât mai multe lucruri, mai

ales despre cum ne putem păstra sănătatea şi frumuseţea.

Aşadar, a fost mai întâi o pasiune pentru corpul uman, deci

pentru Anatomia şi fiziologia omului, şi s-a extins uşor pentru

tot ceea ce înseamnă viaţă.

Raportându-vă la imaginea pe care v-ați făcut-o în

trecut despre persoana care sunteți astăzi, puteți spune că v-ați

îndeplinit țelul?

Da. În cea mai mare parte, da. Mă bucur că trăiesc, îmi

place ceea ce fac, sunt recunoscătoare pentru viaţa aceasta, aşa

cum e ea. Ştiu că pot să fac mai mult, încerc să mă implic zi de

zi, îmi dau seama că ceea ce visăm se împlineşte prin strădanie

continuă şi că e bine şi să faci ceea ce-ţi place, dar şi să faci să-

ţi placă ceea ce faci.

Care este cel mai frumos lucru privitor la munca pe care o desfășurați?

Studenţii, energia, tinereţea, ideile şi problemele lor. Pe ei aştept să-i văd în fiecare zi!

Vedem împreună, în laboratorul de anatomie şi histologie animală, cu ajutorul

microscopului şi a preparatelor migăloase pe care le realizăm, o lume uimitoare, plină de

nuanţele pe care le dăm structurilor cu ajutorul coloranţilor, lumea ţesuturilor care formează

organe, căutăm explicaţii proceselor fiziologice şi patologice, adaptărilor la mediul de viaţă,

facem fotomicrografii, ne bucurăm de un univers nevăzut cu ochiul liber, la care puţină lume are

acces. Încercăm să înţelegem, la Biologia dezvoltării, şi cum se dezvoltă zeci de tipuri de celule

dintr-o singură celulă-ou, şi devenim conştienţi că dispariţia unei specii înseamnă şi dispariţia

unor celule şi ţesuturi pe care e posibil să nu le mai putem vedea şi cunoaşte niciodată.

A fost familia o influență în alegerea carierei?

După cum am spus deja, da. Am avut o familie minunată, m-am bucurat de toată

dragostea părinţilor mei şi marea mea grijă a fost, şi este încă, deşi ei nu mai sunt aici cu mine, să

nu-i dezamăgesc. Şi mama mea, ingineră, a ţinut foarte mult să învăţ carte şi a avut încredere în

mine. M-au încurajat foarte mult şi simt că bucuria din ochii lor a meritat orice efort.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care sperați să le înfăptuiți în viitorul apropiat?

Îmi doresc să mă întâlnesc cu tineri cărora să le spun că sănătatea noastră depinde de noi

înşine, că avem un corp cu o structură şi cu funcţii miraculoase, cu care trebuie să facem

12

cunoştinţă în cele mai mici detalii, pe îndelete, cu bunătate şi înţelegere. Scriu acum o carte prin

care atrag atenţia că mediul nostru intern are calitatea mediului extern în care trăim, că putem trăi

ecologic chiar acasă la noi, că putem consuma mult mai puţin, că fiecare mic efort personal face

ca ţesuturile şi celulele noastre să acumuleze cât mai puţin din miile de substanţe nocive, toxice,

pe care societatea noastră de consum le produce (şi dintr-o dorinţă cruntă de îmbogăţire a unora

cărora le pasă prea puţin de semenii lor, de natură şi de viitor) şi le aruncă în aer, în apă, în sol.

Credeți că noua generație mai este îndreptată cu atâta interes spre ramura științei pe care

o îndrăgiți, sau a devenit tehnologia un zid separator?

Vreau să cred că tehnologia nu va fi niciodată „un zid separator”, ci un factor de progres

pentru noi toţi. Problema nu cred că e tehnologia în sine, ci faptul că uneori este greşit înţeleasă

şi folosită în scopuri improprii. Sper că noua generaţie să înţeleagă asta şi să se instruiască pentru

a folosi ştiinţa şi tehnologia numai spre binele oamenilor, nu împotriva lor.

Considerați că anii de muncă și cercetare v-au oferit, pe lângă informațiile prețioase

științei, lecții de viață?

Desigur. Şi lecţii dulci, şi amare. Am învăţat să gândesc mai bine, să mă organizez, să

perseverez, să ascult, să descopăr lucruri noi, să găsesc soluţii. Am învăţat că oamenii din jur te

pot şi răni, îţi pot lua şi rezultatele muncii, pot spune că ei au făcut ceea ce-ai făcut tu bun, sau

pur şi simplu nu se obosesc să te înţeleagă, văzându-şi doar de interesul lor personal; dar acum

îmi spun că, orice-ar fi, trebuie să avem puterea să o luăm de la capăt, să iertăm şi să mergem

mai departe pe drumul nostru.

Dacă ați fi avut ocazia să urmați alt drum pe plan profesional, ce ați fi ales? Mai aveți și

alte pasiuni?

Mi-a plăcut mereu să predau şi am dorit să devin profesor. Biologia este o ştiinţă a

viitorului şi nicidecum un domeniu fără posibilităţi. Visez ziua în care, în loc să mergem la

doctor, vom merge la cabinetul biologului pentru a învăţa care sunt cele mai bune soluţii pe care

natura ni le pune la dispoziţie pentru a trăi sănătos.

Îmi plac lucrurile frumoase şi spaţiile armonioase. Poate m-ar fi pasionat şi un domeniu al

artelor, design interior, sau poate şi chiar medicina, dar pe alte baze decât cele actuale. Pasiunea

mea este de multă vreme fotografia microscopică. Dacă mă invitaţi, aş putea să vin şi la Huşi cu

expoziţia de fotomicrografie „Uimitoarea lume microscopică”.

Ce sfătuiți tinerii care vă împărtășesc pasiunea?

Poate mai curând îmi permit nişte îndemnuri, mai mult decât nişte sfaturi, şi asta plecând

nu neapărat de la ce simt eu că am făcut bine, dar şi de la atitudini pe care regret că nu le-am avut

eu însumi la momentul potrivit şi a trebuit să treacă timp ca să le înţeleg şi să le pun în practică.

Şi eu încerc încă să mă încurajez cu ceea ce aş vrea să spun mai departe.

Să aibă încredere deplină în ei, să aibă curaj să-şi pună probleme, să citească, să se

documenteze şi să caute soluţii inedite la problemele lor, soluţii pe care să le comunice şi altora.

Întâi să viseze şi apoi să persevereze. Ceea ce contează nu este scopul, ci fiecare pas pe care-l

faci către acel scop. Să creadă în inegalabila putere a prezentului. Să nu uite că realizarea

personală este o sursă stabilă de fericire. Să studieze modele şi să înţeleagă că orice succes

implică şi sacrificii, să-şi spună părerea, dar să aibă întotdeauna argumente straşnice cu care să o

susţină.


Cu ce impresii ați rămas în urma simpozionului desfășurat la Colegiul Național „Cuza

Vodă” din Huși?

Sunteţi minunaţi, şi elevi, şi profesori! O atmosferă plăcută, caldă, pe care oricine o

doreşte. Îmi pare rău că nu am avut mai mult timp pentru a sta împreună. Bine era să putem

discuta pe îndelete, pentru că sunt sigură că avem ce învăţa unii de la alţii. S-au înscris pentru

lucrarea de licenţă la disciplinele mele trei absolvenţi ai colegiului dumneavoastră. Mă încântă,

sunt promiţători, şi abia aştept să văd ce treabă bună vom face împreună!

Interviu realizat Estera BEJAN (clasa a XI-a Filologie2)

Amfiteatrul Colegiului Național „Cuza Vodă” din Huși (21 octombrie 2015)

14

INTERVIU CU PROFESORUL ILIE ȘTEFĂNESCU (ȘCOALA

GIMNAZIALĂ NR.3 „ANASTASIE PANU” DIN HUȘI)

Meseria de profesor a fost ceva ce v-ați dorit dintotdeauna să faceți sau ați fost constrâns

de circumstanțe? Cum ați ajuns să alegeți istoria?

Alegerea meseriei de profesor a fost o problemă de durată, dar şi o chestiune de opţiune

proprie. Ea a fost determinată de o serie de factori precum exemplul unor dascăli deosebiţi pe

care i-am întâlnit de-a lungul anilor de şcoală. Am să menţionez doar câteva nume: doamna

Timofte Eugenia, profesor de istorie şi dirigintă în clasele V-VII, doamna Caratevici Ludmila,

profesoară de istorie, domnul Costandachi Mihai, profesor de limba română și diriginte în clasele

VIII-XI sau domnul Colibaba Neculai, la matematică. De asemenea, colegii cu care am colaborat

de-a lungul carierei sau părinţii care mi-au lăsat libertatea de a-mi alege cariera, cerându-mi

totuși să o fac gândindu-mă bine, au fost alți factori ce m-au determinat să aleg profesia aceasta.

Faptul că m-am simțit bine între zidurile școlii, plăcerea de a citi și de a descoperii noi lucruri au

contat la rândul lor foarte mult.

Alegerea disciplinei istorie se datorează influenței deosebite a fostelor mele profesoare,

lecturilor și filmelor cu caracter istoric pe care le-am vizionat.

Întrebându-i pe foștii elevi și colegi despre dumneavoastră nu am auzit decât cuvinte de

laudă. Cum ați reușit să fiți atât de respectat și stimat? Care sunt calitățile care v-au propulsat pe

o poziție atât de înaltă în ochii acestora?

Urmând, în limita posibilităţilor proprii, exemplele dascălilor mei, dar şi a unor colegi

mai vârstnici am încercat să fiu, în egală măsură, exigent şi corect. Am fost exigent în primul

rând cu mine însumi. Nu mi-am permis să intru la ore fără să fiu bine pregătit, am încercat să le

ofer elevilor cunoştinţe temeinice, solide, prezentate cât mai atractiv posibil. Am încercat ca în

timpul orelor să asigur o atmosferă destinsă, calmă. Am încercat să fiu, pe cât posibil, cât mai

corect în aprecierea şi notarea copiilor și am folosit cât mai mult valoarea stimulativă a notei.

Cum s-a simțit trecerea de la regimul comunist la cel democrat în sistemul de

învățământ? V-a afectat în vreun fel?

Trecerea la noul sistem de învăţământ s-a resimţit ca o consecinţă a evenimentelor din

decembrie 1989. Cred însă că nu putem discuta încă despre un sistem de învăţământ edificat

complet în societatea românească, dar încă se mai bâjbâie, ca în oricare altă societate. Consider

că o edificarea a noului sistem de învăţământ ar fi trebuit să pornească de jos, nu de sus, din

birouri.

Ce părere aveți despre sistemul de învățământ actual în comparație cu cel de dinainte de

ʹ89? Care este mai eficient din punctul dumneavoastră de vedere?

Vechiul sistem era mai închegat, păcălit însă prin rigiditate și supraîncărcare. În cazul

celui nou la început ar fi trebuit să se acţioneze prin decongestionarea programelor de

învăţământ, prin elaborarea unor manuale de calitate mai aerisite, accesibile tuturor categoriilor

de elevi.

E greu de realizat o comparaţie a celor două sisteme deoarece eficienţa unui sistem de

învăţământ se verifică doar în timp.


Câți ani ați profesat în acest domeniu? Ne puteți vorbi despre începuturile carierei?

Activitatea didactică mi-am desfăşurat-o pe parcursul a 41 de ani. Mi-am început cariera

la şcoala din Stănileşti unde am activat 7 ani. Pot spune că aici am deprins meseria de profesor.

Apoi, 3 ani, între 1979 şi 1982 am funcţionat la Liceul „Cuza Vodă”, Huşi.

Din 1982 am funcţionat, până la pensionare, în anul 2013 la Şcoala gimnazială Anastasie

Panu, Huşi. Aici, în perioada 1984-1988 am fost și directorul instituţiei. În toate aceste unităţi am

funcţionat ca profesor titular. Consider că titularizarea într-o unitate şcolară era un lucru benefic,

realizându-se o strânsă legătură între om şi instituţie.

Probabil, ca în orice carieră, ați întâmpinat și dificultăți. Care a fost cel mai greu moment

și cum ați reușit să treceți peste? Dar cele mai frumoase momente?

Pe parcursul carierei pot apărea diferite momente. Ca momente grele aş putea menţiona

începutul carierei, începutul activităţii într-o nouă unitate şcolară, examenele pentru obţinerea

gradelor didactice. Trecerea peste aceste momente s-a făcut prin eforturi, şi munca depusă.

Momentele frumoase au fost însă mai numeroase.

În perioada comunistă a existat o restricție privitoare la libertatea de exprimare.

Menționarea unor mari personalități blamate de Securitate putea aduce chiar destituirea din

funcție a unui dascăl. Ați avut vreodată impulsul de a vă expune punctul de vedere neinfluențat și

neîndoctrinat în fața elevilor chiar și cu riscurile aferente?

Înainte de `89 exista acel control ideologic exercitat de aparatul de partid şi de stat. Dacă

voiai să prezinţi o situaţie mai delicată o puteai face, totuşi dând dovadă de abilităţi şi fineţe.

Am reuşit, în multe situaţii, să comunic o serie de lucruri elevilor, în cazuri precum

formarea poporului şi a limbii române sau lupta de eliberare a românilor etc.

Expoziția dumneavoastră de monede a ocupat ani de-a rândul holurile Școlii gimnaziale

„Anastasie Panu” din Huși, instituție de învățământ al cărei cadru didactic și chiar și director ați

fost. Cum a luat naștere pasiunea pentru numismatică? Aveți de gând să vă măriți colecția?

Pasiunea pentru numismatică datează din copilărie. La începuturi, pasiunea nu a fost prea

intensă, dar s-a accentuat cu timpul. S-a intensificat mai ales la îndemnurile elevilor, care la

începutul anilor 2000 şi-au exprimat acordul şi susţinerea pentru realizarea unei expoziţii

numismatice. Expoziţia a fost susţinută şi de conducerea şcolii. A cunoscut o evoluţie

ascendentă, pornind de la circa 300 de monede şi ajungând la aproape 3400.

Din păcate, expoziţia nu este completă, deoarece din considerente de ordin material nu

am putut expune şi bancnote.

Mărirea numărului de exponate o am în vedere, dar se va putea realiza doar dacă vor

putea fi asigurate şi condiţii materiale noi.

Cum vă petreceți timpul departe de școală, fiind acum ieșit la pensie? Vă este dor de

școală și de „crăpuștenii” ei, așa cum îi numeați pe elevi?

Am reuşit destul de repede să mă adaptez la rigorile vieţii de pensionar, putând să acord

mult mai mult timp activităţilor din casă, gospodărie sau bucătărie, dezlegând probleme de rebus,

încercând să sprijin şi şcoala. Mereu mi-a fost dor de şcoală şi de „crăpuşteni”, dar nu am putut

să am o legătură mai strânsă.

16

Care este cel mai frumos lucru legat de meseria de profesor?

Nu aş putea menţiona care este cel mai frumos lucru legat de meseria de profesor. Fără

falsa modestie, aş putea spune că întreaga carieră a fost, în mare măsură, ceva frumos, ceva care

mi-a oferit multe satisfacţii, mai mici sau mai mari.

12 decembrie 2015

Interviu realizat de Laura BENEA și Estera BEJAN (clasa a XI-a Filologie2)


INTERVIU CU ANDREI VLADIMIR, ARTIST POPULAR DIN

BÂRLAD

Zi de toamnă autentică la Huşi, urbea ce îşi sărbătoreşte frumuseţea, astăzi 11 octombrie 2015.

Printre standurile cu diverse articole populare, care mai de care mai atrăgătoare, l-am descoperit pe

Andrei, elev în clasa a XII-a la Liceul „Mihai

Eminescu” din Bârlad, un tânăr neobişnuit

pentru zilele noastre şi de aceea am decis să-i

aflăm povestea:

De unde ai moştenit această pasiune?

Pasiunea pentru ţesut, împletit şi cusut

am moștenit-o de la bunica de pe mamă.

Nu îţi este greu să lucrezi la războiul de

țesut şi în acelaşi timp să acorzi o atenţie

deosebită şi şcolii?

Nu îmi este greu. Dacă știi să îţi împarți timpul poți face orice.

Când ai început să lucrezi cu pânza, lâna, borangicul? Dar la războiul de ţesut? Nu ţi-a fost greu?

Am început să lucrez de mic. Întâi am învățat să împletesc, să torc și după să ţes... la țesut trebuie

mai mare atenție și trebuie să cunoşti câteva secrete, fără ele nu poți să lucrezi.

Când ţi-ai dat seama că e mai mult decât o pasiune?

Nu sunt sigur când am descoperit... am fost obișnuit cu acest meşteşug, la noi în casă s-a țesut

oricând. După moartea bunicii am hotărât să preiau acest meşteşug și să nu îl las să se piardă... până

atunci ţeseam alături de bunica... dar de 4 ani singur.

Ce ai făcut cu premiile în bani câştigate din munca ta?

Premii bănești nu am primit niciodată. Și ce am câștigat din vânzări am luat materialele necesare

realizării altor produse... niciodată nu este plătit lucrul de mână cât trebuie... ce iau pe mere dau pe pere.

Crezi că arta populară e apreciată corect?

Arta populară este apreciată de oamenii care cunosc ce înseamnă... și de curând a început să se

pună mai mult preț pe aceasta.

Ce vrei să faci după ce vei absolvi liceul?

Să urmez o facultate în domeniul acesta.

Speri să realizezi o expoziţie în memoria bunicii tale?

Nu m-am gândit niciodată la acest lucru... chiar mi-ați dat o idee și cine știe poate în viitor o să

încerc să fac. Bunica mea nu a țesut pentru a avea un venit. Ea a țesut pentru casă și pentru a-și ocupa

timpul liber.

Îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi îţi urez mult succes în viitor, putere de muncă şi baftă la

examenul maturităţii!

Interviu realizat de Cristiana Georgiana BALAN (clasa a VI-a)

18

POESIS

SUFLET PIERDUT

Mălina IFTENE,

clasa IX Științe Naturale1

Prof. coordonator: Stela GHIȚĂ-

ENACHE

De ce refuz să cred în realitate

Şi în profundele cuvinte?

De ce nu mă las purtată de val?

De ce nu e totul ca înainte?

Mă arunc în adierea unui vânt,

Căutând centrul universului,

Zâmbind necondiţionat cerului,

Uitând de al meu gând.

Îmi pierd din neştiinţă şi sufletul

Dar e ok, câteodată plânge şi cerul...

Visele şi speranțele pot fi spulberate

De ale lumii emoţii ciudate.

Sar din a lumii realitate

Spre al meu propriu univers

Situat între viaţă şi moarte,

Având ceva mult mai divers...

Are dorinţa de a exista,

Dorinţa de a fi perfect.

Este, pentru mine, locul ideal,

Un loc cu emoţii fără efect.

Singurul defect este că sufletul meu a

dispărut

Printre miile de feţe triste,

Printre frunzele aurii căzute.

Iar singura problemă e că am încetat să-l

caut.

Nu ştiu unde mi-ar putea fi sufletul

Sau de unde aş putea face rost de altul.

Mă pierd cu firea în acest sumbru labirint

Lipsit de tandreţe şi alint.

Un curcubeu negru răsare pe al meu cer...

Sunt extenuată, rămân fără aer,

Simt anxietatea cum mă omoară,

Văd sufletul meu că pe o inexistentă

comoară.

Oare chiar nu mai relaţionez cu realitatea?

Oare chiar mi-am pierdut speranţa?

Mi se scurge prin vene viaţa

Ca un râu ce înconjoară simplitatea!

Estera Bejan, clasa a XI-a Filologie2

TOAMNA

Octavian MATEI,

clasa a VI-a Prof. coordonator: Carmen HODEA

Toamna a venit la noi

Cu belșug - roade și flori:

Gutui, struguri, mere, pere,

Hortensii și crizanteme.

Toamna se-aud clopoțeii,

Ce anunță „boboceii”

Că se deschid porțile

Ca să-nceapă școlile.

Noi la „Cuza” am venit

Cu ghiozdanul pregătit

Și cu inimioara largă,

Bine-ai venit, toamnă dragă!


ÎNTREBĂRI

Iustin PATRAȘ,

clasa a VIII-a

Prof. coordonator: Carmen HODEA

De ce existăm?

Cum am ajuns noi oare,

Să realizăm că noi ne aflăm

Într-o lume fermecată,

În care realul

Este mai frumos ca imaginarul?

Cum am ajuns noi oare,

Să aflăm ce este fericirea,

Sau să ne bucurăm de

Lucrurile mici şi cele mari ale vieții?

Stau puțin şi mă gândesc

De ce pun atâtea întrebări?

Poate totul e o greșeală în realitate

Și noi doar suntem o mașină complicată.


ASALTAREA CERULUI

Iustin PATRAȘ,

clasa a VIII-a Prof. coordonator: Carmen HODEA

În noaptea de anul nou

Când lumea ia în cadou

Altă ocazie de a fi,

Cerul înstelat veni

Cu o mare de soluții

Îmbrăcate în noi rezoluții

Dar... o scânteie

Vine printre ele,

Se băga-n seamă

Toții o aclamă,

Printre nori se risipește

Iar lumea nu mai clipește.

DINCOLO DE REVERIE

Sanda Maria DARIE,

clasa a IX-a Filologie1

Prof. coordonator: Elena POPA

Şi înălţată pe obeliscul cel astral,

De unde stele şi planete-mpărtășesc lumina,

Privesc sec pământul infernal,

Aşteptând ca strălucirea să revină...

Aici nu-i nici un anotimp perfid,

Urmez doar simţământul rece...

Îmi deschid sufletul nemuritor ce-i ca un vid

Şi găzduiesc în el stele-pecete…

Ca-n reveria vieții următoare,

Căldura îmi readuce fiinţa pe pământ,

Dar simţurilor nu vreau să le mai dau

crezare!

Mă las purtată numai de vânt...

E septembrie... Nu pot pricepe de ce...

Dar ploaia de oţel îmi loveşte privirea;

Totul în juru-mi e atât de precoce...

Îmi vreau înapoi nemurirea!

Sufletul mă-ndeamnă odată să renasc,

Să mă trezesc la viaţa cu tine!

Acum, uitându-mă pe geam, zac,

Gândindu-mă la zilele senine...

Mi-ar plăcea să pictez cu tine, Lumina,

Lucrurile de care îmi este atât de dor!

Dar oare vei asculta tu de mine...

Dorinţa unui simplu muritor?!


20

ISTORIA

Ştefania GRECU,

clasa a VI-a

Ștefan cel Mare, la Podul Înalt,

Cu turcii, el s-a luptat.

Pentru Moldova,

Cu sufletul îndurerat.

Vlad Țepeș, pe necredincioșii lui

I-a pedepsit,

Le-a luat capul,

Iar ceilalți, în țepușe le-au găsit.

Alexandru Ioan Cuza

Un popor a vrut să aibă,

Țara Românească

Cu Moldova s-o unească.


VIAȚĂ ÎN ZIG-ZAG

Denis POPA,


Prof. coordonator: Elena POPA

Pete de cenușiu se ivesc în depărtare.

Pereții murdari de tristeți nu mai au culoare.

Cerul e gri și dimineața o simt mai

apăsătoare…

Gândul mi-e confuz, orașul pare o tumoare.

Pe străzi câini vagabonzi, comunitari se

plimbă

Iar lacul s-a pătat și nu mai e oglindă.

Oameni cu chipuri brăzdate de stres tot apar,

Sufletele lor depresive nu mai tresar…

Un marș funebru răsună în deșertul social.

Azi doar în picturi găsești ceva natural.

Rugăciunea cu litere de metal este scrisă

Și cu veșnicia vieții de bloc este prinsă.

Poeți înghețați, apatici suspină atroce,

Hipnotizați suntem plimbați de o voce.

Copiii aleargă fluturând un alb steag…

Ce lume! ce viață în zig-zag!...



Child storm

Sanda Maria DARIE,


Prof. coordonator: Georgiana

MOCANU

Sometimes, the spirit runs to unknown

places...

A lover of freedom, power and magic,

He knows how to escape the four

walls

And then makes a short trip to the

stars.

The spirit loves himself more than

anything...

He is so selfish... so introverted...

Forgetting to listen, forgetting to

share,

The spirit becomes a memorial of

uncertainty.

Uncertain affection and blurred

sensation...

The wind of change blowing for a few

days over his heart...

The changer is breaking everything,

all the souls, to the last one!

No way to run away... Just a bridge of

dreams...

The spirit would go faster than the

wind...

But he made him cold and blind...

Looking for a new land to stay...

The spirit found an old house on his

way...

To him, it looks familiar...

In the middle of the night he gets in

And is surprised...’cause he’s found

his home inside..

FURTUNĂ DE COPIL

Sanda Maria DARIE,


Uneori, spiritul aleargă către locuri neştiute

Este un iubitor de libertate, putere şi magie

El ştie cum să evadeze dintre cei patru pereţi

Şi apoi să facă o scurtă călătorie până la

stele.

Spiritul se iubeşte pe sine, mai mult decât

orice...

Este atât de egoist... atât de introvertit...

Uitând să asculte... uitând să împărtăşească

Spiritul devine un monument de nesiguranţă

Afecţiune nesigură şi blurată...

Vântul schimbării bate de câteva zile peste

inima lui

Schimbătorul distruge totul, toate sufletele,

până la ultimul

Nicio cale de a fugi... doar un pod de vise...

Spiritul ar merge mai repede ca vântul

Dar el l-a făcut rece şi orb.

Căutând un nou loc unde să stea

Spiritul a găsit o casă veche în drumul lui

Pentru el, arată familiar

În mijlocul nopţii el intră

Şi este surprins, căci şi-a găsit casa înăuntru.


22

MEDALION ARTISTIC

Iuliana GHEORGHIU,

clasa a X-a Filologie1

24

Estera BEJAN,



Dragoș IONESCU,

clasa a VI-a

Camelia MARIAN,

clasa a VI-a

28

Oana Cosmina IFTENI,

clasa a VI-a


TRADUCERI

Words of wisdom

1. Knowledge and wisdom

There is a difference between knowledge and wisdom.

Knowledge is knowing that a tomato is a fruit not a vegetable.

Wisdom is knowing not to include it in a fruit salad.

Cunoştinţele şi înţelepciunea

Există o diferenţă între cunoştinţe şi înţelepciune.

Cunoştinţe înseamnă să ştii că o roşie este un fruct şi nu o legumă.

Înţelepciune înseamnă să nu o foloseşti la salata de fructe.

2. What's the definition of a pessimist? A pessimist is a well-informed optimist.

Care este definiţia pesimistului? Pesimistul este un optimist bine-informat.

3. If the words you spoke appeared on your skin,would you still be beautiful?

Dacă vorbele pe care le rosteşti ţi-ar apărea pe piele,ai mai fi frumos/frumoasă?

4. Everything has its beauty, but not everyone sees it.

(Confucius)

Toate lucrurile au frumuseţea lor,dar nu toţi o văd.

5. Nowadays, a loner is someone who only has 400 friends on Facebook.

În zilele noastre un singuratic e cel care are doar 400 de prieteni pe Facebook

Culese și traduse de prof.Georgiana MOCANU

30

THE SECRET OF HAPPINESS

A certain shopkeeper sent his son to learn about the secret of happiness from the wisest

man in the world. The lad wandered through the desert for 40 days, and finally came upon a

beautiful castle, high atop a mountain. It was there that the wise man lived.

Rather than finding a saintly man, though, our hero, on entering the main room of the

castle, saw a hive of activity: tradesmen came and went, people were conversing in the corners, a

small orchestra was playing soft music, and there was a table covered with platters of the most

delicious food in that part of the world. The wise man conversed with everyone, and the boy had

to wait for two hours before it was his turn to be given the man's attention.

The wise man listened attentively to the boy's explanation of why he had come, but told

him that he didn't have time just then to explain the secret of happiness. He suggested that the

boy look around the palace and return in two hours.

"Meanwhile, I want to ask you to do something", said the wise man, handing the boy a

teaspoon that held two drops of oil. "As you wander around, carry this spoon with you without

allowing the oil to spill".

The boy began climbing and descending the many stairways of the palace, keeping his

eyes fixed on the spoon. After two hours, he returned to the room where the wise man was.

"Well", asked the wise man, "Did you see the Persian tapestries that are hanging in my

dining hall? Did you see the garden that it took the master gardener ten years to create? Did you

notice the beautiful parchments in my library?"

The boy was embarrassed, and confessed that he had observed nothing. His only concern

had been not to spill the oil that the wise man had entrusted to him.

"Then go back and observe the marvels of my world", said the wise man. "You cannot

trust a man if you don't know his house".

Relieved, the boy picked up the spoon and returned to his exploration of the palace, this

time observing all of the works of art on the ceilings and the walls. He saw the gardens, the

mountains all around him, the beauty of the flowers, and the taste with which everything had

been selected. Upon returning to the wise man, he related in detail everything he had seen.

"But where are the drops of oil I entrusted to you?" asked the wise man. Looking down at

the spoon he held, the boy saw that the oil was gone.

"Well, there is only one piece of advice I can give you", said the wisest of wise men.

"The secret of happiness is to see all the marvels of the world and never to forget the drops of oil

on the spoon".

Author: Paul Coelho in The Alchemist

Secretul fericirii-traducere

Nadia SĂCĂLEANU,


Prof. coordonator: Georgiana MOCANU

Un anume negustor şi-a trimis fiul să afle despre secretul fericirii de la cel mai înţelept

om din lume. Băiatul a rătăcit prin deşert vreme de 40 de zile şi în cele din urmă a ajuns la un

castel, aşezat pe vârful înalt al unui munte. Acolo trăia Înţeleptul.

În loc să găsească un sfânt, eroul nostru a intrat în camera principală a castelului unde a

văzut o activitate febrilă: negustori care veneau şi plecau, oameni care stăteau de vorbă prin


colţuri, o orchestră mică care cânta muzică în surdină, şi mai era acolo şi o masă plină cu tăvi cu

cea mai delicioasă mâncare din acea parte a lumii. Înţeleptul stătea de vorbă cu toată lumea, şi

băiatul a trebuit să aştepte timp de două ore înainte să-i vină rândul.

Înţeleptul a ascultat cu atenţie motivul pentru care venise băiatul, dar i-a spus că nu are

timp să-i explice atunci secretul fericirii. El i-a propus să se plimbe prin palat şi să se întoarcă

peste două ore.

„Până atunci, vreau să te rog să faci ceva”, a zis Înţeleptul, dându-i băiatului să ţină o

linguriţă în care erau două picături de untdelemn.

„În timp ce te plimbi, cară această linguriţă cu tine fără să verşi uleiul”.Băiatul a început

să suie şi să coboare toate scările palatului, cu ochii mereu aţintiţi către linguriţă. După două ore,

el s-a întors în camera unde era Înţeleptul.

„Deci?” a întrebat Înţeleptul, „Ai văzut tapiseriile persane din camera de zi? Ai văzut

grădina care i-a luat maestrului grădinar zece ani să o creeze? Ai văzut minunatele pergamente

din biblioteca mea?”.

Jenat, băiatul a mărturisit că nu a observat nimic. Singura sa grijă fusese să nu verse

uleiul din linguriţă. „Atunci du-te înapoi şi observă minunăţiile lumii mele a spus bărbatul. Nu

poţi să ai încredere într-un om dacă nu-i cunoşti casa”.

Mai relaxat de această dată, băiatul luă linguriţa şi reîncepu să se plimbe prin palat, de

această dată admirând toate operele de artă care atârnau de tavane şi pe pereţi. A văzut grădinile,

munţii din jur, gingăşia florilor, rafinamentul cu care fiecare operă de artă fusese aşezată la locul

ei. Revenind în faţa Înţeleptului, tânărul îi relată amănunţit tot ceea ce văzuse.

„Dar unde sunt cele două picături de untdelemn pe care ţi le-am încredinţat?” a întrebat

Înţeleptul. Privind linguriţa, băiatul a observat că vărsase uleiul.

„Acesta este singurul sfat pe care ţi-l pot da”, spuse Înţeleptul Înţelepţilor. „Taina

Fericirii stă în a admira toate minunile lumii şi a nu uita niciodată de cele două picături de

untdelemn din linguriţă”.

SOMETIMES

Raluca ZĂRNICĂ,

clasa a XII-a Filologie1

Prof. coordonator: Daniela LUNGU

Sometimes, when I get the time to relax a little and just think about everything, I try to

make a connection between me, the kid from the past and this young adult I am now. I'm stunned

when I think about how shy and reserved I was, I couldn't really hold eye contact too much with

people, I didn't know and wasn't comfortable with. At one point, it wasn't even „shyness”

anymore, there were times when I got anxious just hearing my cellphone's ringtone because that

meant I had to talk to people and.. what if I made a fool out of myself? As silly as it seems, that

was really hard for me back then. I didn't like going out too much and I always tried avoiding

any direct confrontation. I just liked being at home, in my own little shell- I still do, though -and

just away from the world.

You could say I was this little shy potato with not many social skills and a lot of worries,

but I can truthfully say I'm not like that anymore, not to that extent at least. I'm not afraid to talk

to strangers anymore, I even take initiative sometimes! Comparing life one or two years ago (I

know, it's not that much, but changes happen in the shortest periods), the present is really less

stressing than how it used to be.

32

What I'm trying to emphasize here is that, as hard as life seems right now, it will

eventually become better. Life goes on and so do you. Don't let the dark side overwhelm you and

keep hoping that, someday, you will change. You will grow up to be a strong, confident

individual who can achieve happiness, not only by yourself but with the help of others, as well.

Just look around you. Delight could be closer than you think.

Câteodată

Câteodată, când am timp să mă relaxez puţin și doar să mă gândesc la tot, încerc să fac o

paralelă între mine, copilul din trecut şi acest tânăr adult ce sunt acum. Sunt uimită când mă

gândesc la cât de timidă şi închisă în sine eram, nici nu puteam menţine contact vizual prea mult

cu oamenii cu care nu mă simţeam confortabil.

La un moment dat, nici nu mai era „timiditate”, erau vremuri când deveneam anxioasă

numai când auzeam tonul de apel al telefonului pentru că asta însemna că trebuie să vorbesc cu

cineva... dacă mă fac de râs? Oricât de prostuţ ar părea, a fost destul de greu pentru mine atunci.

Nu-mi plăcea să ies prea mult și mereu încercam să evit orice confruntare directă. Pur și simplu

doream să stau acasă, în propria mea carapace - încă o fac, totuşi și doar departe de lumea

exterioară.

Poţi spune că eram un mic cartof timid cu multe griji, dar puţine „abilităţi sociale”, dar

pot confirma acum că nu mai sunt așa. Nu-mi mai este frică să vorbesc cu străini, chiar iau

iniţiativă câteodată! Comparând viaţa de acum un an sau doi (știu, nu e mult, dar schimbări pot

avea loc în cele mai scurte perioade), prezentul e mult mai puţin stresant decât cum obișnuia să

fie.

Ceea ce încerc să spun e că, oricât de grea ar fi viaţa acum, în cele din urmă va fi mai

bine. Viaţa merge înainte și așa vei face și tu. Nu lăsa partea întunecată să te copleșească și

continuă să speri că, într-o zi, te vei schimba. Vei crește și vei deveni un individ puternic,

încrezător, care își poate găsi fericirea nu numai singur, dar cu ajutorul celorlalţi, de asemenea.

Uită-te în jurul tău. Bucuria ar putea fi mai aproape decât crezi.

EXPLORING YOUR LIMITS, LEARNING SOMETHING NEW

Francesca IOVU,

clasa a X-a Matematică Informatică1

Profesor coordonator: Daniela LUNGU

Have you ever wondered how many things we would know if only we had an interesting

way to learn them?

In this article we’re going to talk about an effective way to learn something new.

Does that sound fun? Learning? Filling your brain with information you’re not even sure

you’re going to use? No, not if you feel pressed to. We should like learning. In order to do that,

we need better ways.

The first step in learning something new is having a good reason. You do not just say “I

want to learn Spanish because I like it”. Missing a fixed purpose will make your determination

disappear in time.

You must have something to gain after all this effort. For example, knowing you want to

study at a university in a foreign country will definitely make you consider learning another

language.


In complete contrast, you don’t have to be too serious about it. As a fact, fun learning

increases your interest. Additionally, challenging yourself with a little game from time to time

will help fix the information into your brain. Also, engaging yourself in different activities will

improve your life experience and give you motivation for expanding your knowledge.

A simple and well – known piece of advice is to set yourself a goal. Don’t let the

information overwhelm you. Most importantly, you must have something to run to, not

something to run from.

Besides, in future your work will certainly get appreciation. Opportunities arise anywhere

as long as you have something to offer.

In conclusion, choosing an innovating approach can produce life-changing benefits.

Make sure you choose wisely!

Explorarea limitelor proprii, învățarea de noi informații

Te-ai întrebat vreodată câte lucruri am putea ști doar dacă am avea un mod interesant de a

le învăţa?

În acest articol vom discuta despre un nou mod de a învăța noi lucruri. Sună amuzant? A

învăța?

A-ți umple creierul cu informații despre care nici nu ești sigur că le vei folosi? Nu, nu

dacă te simți obligat să o faci. Ar trebui să ne placă să învăţăm. Pentru a face asta, avem nevoie

de modalităţi mai bune.

Primul pas în a învăţa ceva nou este a avea un motiv bun. Nu spui pur și simplu „Vreau

să învăţ spaniolă pentru că îmi place”. Lipsa unui scop fixat iți va face determinarea să dispară

în timp. Trebuie să ai un beneficiu după atât efort. Spre exemplu, știind că vrei să studiezi la o

universitate din străinătate te va face cu siguranță să iei în considerare învăţarea unei limbi

străine.

Încă un lucru, nu trebuie să fii prea serios în legătură cu asta. Este demonstrat că

învăţarea însoţită de amuzament iți crește interesul. Pe lângă această, a te provoca din când în

când cu mici jocuri te va ajuta la fixarea informației în minte. De asemenea, a te implica în

diferite activități, iți va mări experiența de viață și te va motiva spre a-ți spori cunoștințele.

Un simplu sfat știut este să iți stabilești un obiectiv. Nu lăsa informația să te copleșească.

Cel mai important, trebuie să ai ceva spre care să alergi, nu ceva de care să alergi.

În plus, în viitor munca ta va primi cu siguranță apreciere. Oportunități se vor arăta peste

tot, atât timp cât ai ce să oferi.

În concluzie, alegerea unei abordări poate produce beneficii care iți schimbă viața. Fii

sigur că alegi înţelept!

34

GREAT EXPECTATIONS - FAST-FORWARD INTO THE FUTURE

Răzvan MAFTEI,

clasa a XI-a Matematică Informatică1

Prof. coordonator: Andreea IONESCU

“As time flies by us, we tend to look at our past in hindsight and see if our predictions

were accurate. We always think of potential scenarios and anticipate the outcome of the things

we do. It's most likely something that every person does, as we all have expectations for our

future depending on the circumstances we find ourselves in. Naturally, the majority of young

people have their own future expectations, usually related to their careers or family life. Some of

the questions you may be asking yourself are: “What's my future going to look like?” and “Will I

have a successful life ten years from now?”. Let's have a look at some hypothetical situations to

get a better grasp of our future expectations.

Just imagine you suddenly wake up 10 years older, most likely in an entirely different

place. After all those years, you managed to garner quite a fortune and establish your own

family. You now have a successful career after years of hard work, your co-workers respect you

and you have your very own office. Let's assume you have everything you hoped you'd have.

What are your goals now? Perhaps you'll strive for a bigger career, a bigger house, or maybe a

bigger family. Humans always want to get to a higher place after they earn something. The sad

truth is that you'll never quite fill the endless void that your conscience is.

But let's take into consideration an entirely different scenario where you find yourself 10

years older but in a place that may not align with your expectations. Let's say you always wanted

to become a famous surgeon but instead you're a lawyer or a politician. Maybe you still enjoy

your life despite the fact that it doesn't resemble the life you thought you would have. Humans,

by nature, are resistant to change because change brings them out of their comfort zone, but

perhaps that sort of major change might end up bringing more benefits than you would've

imagined. It's important to keep an open mind and accept multiple possibilities even if they seem

opposite to what you had in mind in the first place.

Let's say you're 10 years older but you still haven't achieved the things you aspired for

during your youth. Would you be quick to deem that a major failure? Life can always take a turn

for the better, so even if you couldn't get admitted into your dream university maybe you'll get

there eventually with more hard work and perseverance. It's a good idea to have a solid plan in

your mind at all times, so even though some things seem to be out of reach at a specific moment,

you should wait until you have a good opportunity to accomplish what you couldn't before.

I think future expectations shouldn't be too limited to specific things. Instead, they should

be as broad as possible because it will help you know yourself better and see your own life in a

better light. I also think it's essential to always have an outline of what your life is going to be

like in order to make better decisions. Future expectations are usually somewhat intimidating to

think about, but you shouldn't adopt that mindset! Be positive and see the bright side of things

and your outlook on your own life will improve and so will you as a person.


GREAT EXPECTATIONS

Teodora NĂLBARU,

clasa a XI-a Filologie1.

Prof. coordonator: Andreea IONESCU

As a young representative of a generation that still has to prove itself to the world , future

is one terrifying word.

Were we to be put under a magnifying glass, our eyes would reveal the expectations of

all our ancestors: do well in life.

What does it mean to „do well in life”?

First of all, I can not help but notice an increasing sense of fear and instability affecting

our range of choices.

As I was asking some of my friends what their expectations for the future were, I had the

strange impression that i was listening to an old TV programme from the 50's ! Each and one of

them wanted a family and a good job that would offer high financial status. Words like doctor,

policeman, lawyer reached to my ears and made me cringe at the square vision that all my

friends had. Their little plan for life seemed so fragile and so eager to be accomplished. Aren't

these type of expectations that usually result in us being generally unhappy with ourselves in

time?

Therefore, is it such a terrible thing to want to be an actor, a dancer, or any type of free-

spirited artist these days? It surely is for my friends because, as soon as I mentioned „artist”,

their faces frowned and lips curled in disagreement.

Moreover, when you ask a teenager about college, you will be probably given this typical

answer: „I want to go to this college so I can have money”. It is about time someone shed some

light: we go to college to gain knowledge not to become money-making machines.

In the end, what are my expectations for the future, you are probably impatiently asking.

Creativity. Imagination. Happiness. These are the undefined, heavy stroke with which I

define my future life; no constraining proportions to shape my existence.

After all, what we plan for ourselves is rarely in agreement with what life really has in

store.

36

ESEURI

LE JEU DE LA VIE

Ioana-Adelina RALEA,

IXème

Mathématique Informatique Prof. coordonator: Elena TALAŞMAN

Quèst-ce que cèst que „ jouer” ? Le jeu commence toujours par „ Il était une fois …”,

pour une double raison: d’abord, étant donné que le jeu est la simplification de toutes les choses

et, de plus, parce qu’il s’agit d’une résurrection de l’enfance, parfois, depuis longtemps dépassée.

On dit quòn joue pendant toute sa vie. Dans certains moments, on est tenté de le nier, de

le rejeter, étant sous la captivité de làngoisse, sentiment accru qui domine parfois notre

existence. Mais en réalité, je crois que làngoisse, comme tout autre sentiment – le bonheur, la

tristesse, la nostalgie, la joie de vivre - est toujours une conséquence du jeu. Cèst quelque chose

de naturel qui naît à la suite du développement de l`âme, de lìntelligence, de lèxistence -même.

C’est l’être humain qui choisit les personnages, les actions, tout en obéissant à quelques règles

consenties de la nature. Soumis au désir dàtteindre l’idéal, on choisit les personnages de son

propre jeu suivant le principe de la complémentarité: ce qui nous manque, ce qui pourrait

compléter les lignes majeures de notre âme, c’est ce qu’on cherche à un ami, présumé

personnage du jeu. Quant au parcours initiatique, c’est-à-dire l’action du jeu, cela tient au côté

imprévisible du destin.

En ce qui me concerne, ou nous concerne (nous, les adolescents), le jeu est un état

permanent, le jeu qui nous permet de vivre „ une vie d’expériences, dèssais”. Nous, en tant que

gens en « état intermédiaire », on met à l`épreuve notre indépendance. Pour ma part, la parallèle

jeu-adolescence est marquée par une intensité à part. Cela parce que, dans cette période,

nombreuses sont les actions inédites, donc qui ne sont qu’au début: n’étant pas pleinement

développées, elles prennent appui sur des apparences, ce qui leur rend un caractère ludique. Par

exemple, làmour à cette âge « intermédiaire » qui est l’adolescence, la révolte des jeunes, les

conflits des générations, etc. ne sont-ils que des apparences, des jeux, que la maturité va

changer?

Finalement, je considère que le jeu représente la communion totale avec soi-même et

avec les autres; le jeu est celui qui nous apprend à ne jamais rester les prisonniers « des choses

que nous estimons connaître » – parce que, en réalité, nous savons peu du Destin. Mais cela nous

pousse à agir de manière impeccable, en utilisant les quatre vertus qui doivent être préservées: «

làudace, l’élégance, l’amour et l’amitié », pour citer Paulo Coelho, l’un de mes auteurs favoris.


ȘAH CU STELELE1

Naomi HRAPȘA,

clasa a XII-a Științe Naturale1

Prof. coordonator: Stela GHIŢĂ-ENACHE

Începusem să fiu fericit în întuneric, de fapt, nici nu ştiam cum e să fii altfel. Se auzea un

zgomot şi totodată îl simţeam pretutindeni. O tobă mică măsura fiecare bătaie de inimă, o fi fost

chiar a mea... sau poate a altcuiva care încerca să îmi transmită un mesaj. Poate încerca să mă

prevestească de ceea ce va fi, sau de ceea ce a fost? Nu mai ştiu, lumea oamenilor e prea

complicată şi rece, folosesc atâtea cuvinte încât nimic nu mai are sens. Un sentiment e înglobat

de „metafore”, zic ei, când în fond, sunt doar cuvinte lipsite de esenţă, patos sau orice adevăr. Ei

nu mai ştiu că pot comunica doar prin priviri, cred că au evoluat dacă folosesc cuvinte, cât

greşesc! Ce le-a adus evoluţia?! I-a îmbrăcat de haine şi golit de etică, a adus, printre altele şi

multe moduri în care oamenii se pot apropia, se pot descoperi, înţelege şi iubi. Dar noi, nefiind

pregătiţi de acest pas, am înţeles doar competiţia dintr-un joc, mândria, aroganţă şi trufia.

Asta mi se şoptea în întuneric, că şi eu urma să intru în această lume netemătoare şi în

continuă schimbare, dar nu înainte de a fi înzestrat cu „instincte ”. Mi s-a spus de la început că

nu îmi voi aminti cele petrecute în întuneric şi, totuşi le voi şti mereu. Nu am înţeles nimic, nu

îmi păsa. Eu voiam doar să văd cum e să fii om chiar dacă trebuia să renunţ la umanitatea ce îmi

era administrată tot mereu.

Stai! Cum? Deja? Dar nu cred că sunt pregătit să pătrund aşa repede în misterul ce...

*

Nu toate începuturile sunt promiţătoare, dar al lui strălucea, era mai impunător decât orice

stea întâlnită de pământ în plimbările sale necontenite. Nu părea să fie ceva la care eroul nostru

să nu se priceapă, abecedarul îl învăţase de mult şi chiar a citit câteva cărţi cu multe poze, dar el

era mereu plictisit, voia ceva „pentru oameni mari”, cărţile pentru copii sunt banale, aşa că, într-

o zi în care soarele nu s-a arătat, i-am dăruit „Micul Prinţ”. Oamenii se sperie de aceste zile în

care sportivii nu pot vedea răsăritul, îndrăgostiţii apusul, visătorii nemărginirea, dar cea mai mare

categorie de muritori se sperie pentru că nu mai sunt orbiţi de monotonia la care sunt supuşi, nu

vor adevărul. Kai a fost încântat şi totodată confuz pe parcurs ce citea.

El înţelegea personajul, empatiza şi caută odată cu acesta sinele pierdut printre stele,

răbdarea, prietenia şi încrederea, căuta copilăria pierdută (dar a lui era încă aici, era încă

dimineaţă în sufletul lui). Îi era imposibil să nu se condamne pentru tristeţea celorlalţi, îşi

promisese că niciodată nu va rămâne singur şi nici nu va fi trist vreodată.

Timpul trecea şi totul s-a schimbat. De fapt, timpul nici nu a avut curajul să treacă pe

lângă Kai, în schimb el a trimis o furtună, una înţeleaptă dar deloc prietenoasă. Lucrurile iau o

întorsătură grozavă. Kai nu mai e un puşti adorat de toţi, a devenit un adolescent cu foc în priviri

şi tâmple reci, era introvertit şi totuşi nonconformist.

Toată schimbarea suferită de băiat s-a întâmplat peste noapte, susţine toată lumea, dar nu

aşa crede şi el. Acesta avusese deja fericirea cumpărată de către părinţi, iar el o voia pe a lui, o

fericire mai puţin dulce şi obţinută prin mai mult efort şi sacrificiu. În acest fel ar fi avut şi el

şansa de a înfrunta lumea pe care o căuta de atâta timp în afara cubului de sticlă translucidă în

care e fost plasat din vârste fragede, ar fi putut avea prieteni adevăraţi.

Se pare că am omis să zic că eroul nostru făcea parte din echipa de baschet a şcolii. Aşa e.

Nu era cel mai bun, nu era nici pe departe „bun”, dar părinţii îi cumpăraseră timpul şi un loc în

1 Eseu premiat cu Mențiune la concursul un „Un condei numit fair-play”.

38

echipă. Credeau ei, că asta îi va aduce prieteni şi îşi va găsi astfel echilibrul dintre corp şi minte.

I-a fost cumpărat viitorul. Cel puţin Kai era respectat de prietenii pe care îi vedea în fiecare marţi

şi joi de la 3 la 5. Nu îi plăcea jocul, îl considera un ritual pentru a putea urca o treaptă de pe

scara vieţii de unde căpăta valori morale, dar scara lui... a fost cumpărată. Era doar o rampă pe

care mergea cu uşurinţă, prea repede şi încet în acelaşi timp. Trecea pe lângă sinceritate şi nu

avea timp să o culeagă, la fel şi cu toleranţa, a putut acumula în schimb respectul, punctualitatea

şi cam atât... dar îi plăcea sfârşitul jocului, momentul în care ridica cupa şi simţea că face parte

din ceva, dintr-o echipă.

Kai era o persoană mândră. Dar această aroganţă nu era culeasă de pe rampă, era un scut

de apărare, îi era frică să lase persoanele din jur să se apropie de el, să nu îl invite la trăit, apoi să

îl lase rătăcit pe o altă planetă.

Acum că am făcut cunoştinţă cu acest tânăr, putem să îi înţelegem acţiunile şi să nu îl

judecăm.

*

E iar întuneric, dar de data asta nu mai simt nimic, doar un sunet gol persistă. Nu mai ştiu

cum e să simţi. Aş vrea să plec acasă ca să nu simt nimic într-un loc mai liniştit, ferit de măşti

fericite, un loc în care să pot fi eu, eu cel dintâi. Să îmi arăt sentimentele într-un loc public e un

semn de slăbiciune.

Meciul începe, lumini, muzică, mulţime, uniforme, lumini iar. De ce mi se pasează

mereu? Oricum nu sunt în stare să prind mingea, cred că toată echipa vrea să fie sigură că are pe

cine da vina de eşecul inevitabil, poate nu din meciul ăsta, dar vor să fie siguri. Lumina e prea

puternică iar mulţimea prea gălăgioasă, familia stă în rândul trei, nu vreau să pierd! Primesc

mingea, e mult mai grea decât pare şi mult mai murdară. Driblez cu stânga de câteva ori şi mă

apropii de coş fără mare dificultate, e ca şi cum toţi au îngheţat de uimire când am alergat pe

teren cu un scop, în sfârşit aveam un scop. Un fior rece mă ridica spre cer şi ating cercul alb

înconjurat de acea pânză roşie şi mereu ruptă, mingea cade glorios în interiorul lui.

Fericirea întârzie să apară. Nimic. Am câştigat, mi-am îndeplinit scopul. Tot nimic. Nu

are rost să continui, sportivii sunt prea impulsivi şi violenţi, ţipă, se lovesc. Trebuie să fii

puternic să poţi înfrunta oamenii, eu sunt mai degrabă vexat de atitudinea lor inumană. Renunţ.

Cât de uşor a fost, dacă aş fi ştiu, aş fi renunţat cu mult înainte. Dar acum ce am să fac atâtea ore

pe săptămână, fără antrenament, fără cursuri prelungite sau meciuri în deplasare?

*

Un adolescent este supus milioanelor de tentaţii şi cu greu reuşeşte să se stăpânească. Kai

era mai degrabă plictisit de aceste „distracţii” decât intrigat. Nu a încercat să se regăsească în

alţii. El se căuta în sine, căuta un Kai mai puternic şi curajos, unul cu care să nu-i fie frică să se

arate în lume, dar acest Kai din prezent nu era pregătit pentru lumea dinafara cubului şi totuşi a

ieşit. Lumina difuză nu mai era colorată, era reală şi dureros de adevărată. Cade pradă unui viciu,

a început, din curiozitate sau poate din indolență să se iniţieze într-un sport al minţii, joacă poker,

joc bineştiut şi mult practicat, departe de a fi moral. Totuşi, această experienţă îşi va pune

amprenta adânc în personalitatea şi modul de gândire ale eroului nostru. Începe timid dar

încrezător, juca chiar bine. Kai nu era mai prejos de bărbaţii în costume şi papioane. Trebuia să

pună în joc şi o miză care să stimuleze competiţia şi să îşi câştige astfel un loc la „masa

rotundă”. Îşi pierde însă repede tot ce avea, nu era lipsit de etică şi nici viciat, astfel renunţă cu

amărăciune, fiind dezamăgit de incompetenţa sa.

Oamenii râd de el. Bărbaţi în costume gri şi albe îşi bat joc de un copil naiv şi rătăcit. Kai

nu era supărat, îi era ruşine de el şi modul în care a decăzut. Doar nu putea să devină subiectul de


batjocoră al oamenilor care nici nu îşi amintesc de nefericirea ce creşte în ei, ar fi putut să devină

un depravat fără bilet de întoarcere. Scara aceasta a vieţii nu poate fi coborâtă, timpul nu se poate

scurge înapoi, el ar fi mers doar pe loc, ar fi poposit pe aceeaşi treaptă în timp ce alţii spărgeau

sticla cerului pentru a vedea dincolo de ea.

Acum are nevoie de ceva demn cu care să îşi cureţe pantofii prăfuiţi, ceva ce să îi

stimuleze inteligenţa şi să fie paşnic, plin de suspans şi tensiune totodată. Fără multe alte

introduceri, aceştia au fost paşii ce l-au ghidat pe Kai spre şah.

Modul în care a intrat în această nouă lume este neştiut. Pur şi simplu s-a trezit jucând

şah. Cum prieteni nu avea prea mulţi iar nici un jucător de şah nu se număra printre aceștia, lui

Kai i-a luat mult timp să îşi dea seama de abilităţile şi de pasiunea lui sinceră. Juca online, în

reţea. Dar asta nu îi aducea stimă şi nici nu se puteau verifica sau aplica toate regulile. Erau

evidenţiate toate posibilele mutări şi îi era prea uşor să câştige, iar atunci când nu câştiga nu era

supărat, era doar deranjat de aroganţa adversarului ce părăsea rapid pagina accesată, ca şi cum îi

era frică să accepte o nouă provocare.

Întorcându-se într-o zi de la şcoală, observă un local mic şi ferit de ochii lumii în care

erau câţiva bărbaţi ce jucau, evident, şah. Nu avea curajul să intre, nici să contempleze jocul, aşa

că trecea aparent nepăsător toată săptămâna prin faţa acestui loc apărut din nimic, scos doar din

visele de noapte şi visurile de zi. Dar cum orice frică trebuie înfruntată, Kai îşi face curajul şi

intră. Nu vrea să pară interesat doar de piesele alb-negru, s-ar fi catalogat singur un ciudat, în

schimb cere un rom pentru a mai trage de timp. Continua însă să îşi ţină privirea pe tabla de lemn

de la masa alăturată. Un bărbat masiv cu barbă bogată îi observă interesul şi părea deranjat de

acest fapt, dar îl ignoră pentru un minut, cinci, zece... în final se ridică şi se apropie de băiat.

- Ce zici de o partidă? Eu şi tu, câştigătorul bea romul, zice bărbatul arătând spre paharul

lui Kai.

- E deja al meu, l-am plătit.

- Atunci s-a făcut! Şi aduce piesele pe masa pătrată la care era aşezat Kai.

Kai avea piesele albe, prin urmare a făcut prima mişcare; şi-a mutat un pion la 3F, mutare

clasică şi inofensivă. Adversarul mută la fel de timid pionul din faţa regelui. „începător, îşi

expune regele”, gândea mândru Kai. Rândul lui nu a întârziat să vină, îşi mută calul în spatele

pionului aruncat deja în război, vrea să îşi facă loc pe tablă pentru rocada mică, are o strategie.

Şah mat. Primeşte şah mat după doar două mutări făcute de adversar, regina i-a încolţit

regele. Rămâne stupefiat, dezamăgirea i se putea citi pe faţa crispată. În acest timp cât a dura

uimirea lui Kai, bărbatul zâmbea, nu avea un zâmbet arogant sau plin de satisfacţie, era unul

prietenos şi călduros. Îi întinde mâna şi propune un nou joc. Cum Kai nu voia să pară un laş,

acceptă, oricum îşi pierduse romul (care nici măcar nu îi plăcea) ce mai avea de pierdut?

- Asta a fost pentru că îmi era sete, acum să jucăm cu adevărat. Nu are nici un farmec să

îţi dau mat din aşa puţine mutări. Dacă joci demn, nu contează cine câştigă la final.

Dau startul unui nou joc, Kai era dirijorul pieselor negre. Urmărea atent fiece mişcare a

oponentului, nu mai era adversar pentru el. Acesta îl ajuta atunci când făcea o mişcare greşită şi

îl lăsa să se mai gândească arătându-i o altă posibilitate. Kai nu juca pentru prima oară şi nu i-a

fost greu să „fure” aceste tehnici ce i-au fost de fapt oferite, cum a primit şi personajul lui Victor

Hugo pocalele de argint, acestea i-au schimbat total viaţa, transformând-o din una mizerabilă în

una morală. Poate şi călătorul nostru va avea o soartă măcar la fel de împlinită ca lui Jean

Valjean.

Ambii jucători dădeau dovadă de fair-play şi pasiune. Nu mizau pe greşeala celuilalt ci

încercau să câştige prin forţe proprii, doar aşa poate fi cineva fericit, iar Kai a reuşit să găsească

bucuria din efort. Jocul era pe sfârşite şi tabla se golise pe jumătate de piese. Eroul nostru nu

părea să câştige, dar asta nu îl va împiedica să joace din nou, să fie mai bun şi mai bun. Kai nu

avea să ajungă nicicând un olimpic, era dedicat dar îi era frică să strălucească atât de tare, oricum

40

nu am putea fi toţi campioni naţionali, nu este loc pentru toţi pe acel podium câştigat cu atâta

trudă. Dar Kai era campion în viaţa sa şi a altora. Îşi curăţase atât pantofii cât şi sticla prin care

vedea lumea. Analiza aceşti pioni ai pământului, căutând în acelaşi timp regele printre ei, dar nu

vedea nimic decât ce e bun în fiecare dintre aceştia ale căror mişcări erau anticipabile în

încercarea de a îşi apăra interesele. Oraşul său micuţ era format din piese de şah, erau mai multe

table răsturnate şi amestecate, de aceea noi nu putem recunoaşte asemănarea dintre doi regi,

aparţin a două cutii de şah diferite, cu scopuri identice.

Era conştient de acest fapt, realiza asta în timp ce se întorcea acasă în aceeaşi zi caldă de

august când stelele se duc acasă, iar în drumul lor culeg şi prieteni pe care îi ajută să găsească o

„acasă” a lor, aşa îşi explica el viaţa, se întreba doar cine era el. O fi un simplu pion? Era turnul

ce avea grijă de rege? Cine e el? Nu credea în destin, dar îi plăcea să viseze.

Se gândea la acel bărbat ce i-a fost prieten ceasuri întregi, cea mai sinceră prietenie legată

cu oricine, nu îl mai văzuse de atunci, nu ştia de ce, dar nu regreta, era de părere că persoanele

sunt mai frumoase când nu le cunoaştem cu adevărat. Dar cum ar putea să îi fie acum dor de o

persoană pe care nici nu a cunoscut-o? Îşi amintea doar fapte întâmplate sau neîntâmplate,

începea să îşi amintească cine va fi.

Se pare că providenţa i-a adus „aproape fericirea”. Nu a fost pregătit pentru atâta

zbucium liniştit în viaţa sa, a aflat bucuria din efort şi cel mai important, a învăţat să empatizeze

şi să tolereze greşeala semenilor, nici ei nu sunt pregătiţi pentru această societate neînţeleasă. A

aflat că excelenţa nu este evidentă doar atunci când poţi atârna o medalie de un dulap ticsit de

premii, ci excelența înseamnă devotamentul şi dedicarea arătată în timpul jocului. Kai e un

sportiv împlinit, nu e capabil să ne spună ce înseamnă asta în totalitate, știe însă că sportul ar

trebui să fie determinat de un sentiment şi să nască altele. E important să nu ne pierdem în

această asceză a noastră şi dacă o facem, să ne redescoperim apoi mai îngăduitori şi mai

entuziaşti.

Nu e nimic că a uitat să iubească, este iertat, va avea şi alte şanse, va miza cu demiurgul

pe o nouă viaţă, doar încă mai păstrează o pereche de cărţi de la jocul de poker, „nu se ştie”...

VIAȚA UNUI COPAC

Mălina IFTENE,

clasa a IX-a Științe Naturale1

Prof. coordonator: Manuela URSACHE

Bună! Sunt Elmor și vreau să îți spun cât de greu e să fii arbore. Chiar dacă ție ți se pare

că noi copacii nu suntem importanți, să știi că niciodată nu am fost și nici nu vom fi inutili. Noi

suntem sursa ta de viață.

Totul a început când eram un mic copăcel. Să nu vă imaginați că am fost înconjurat de

dragoste ca oricare dintre voi, ci pur și simplu eram singur într-un mic părculeț aflat la periferia

unui oraș. La început, fiind doar o sămânță, mi-era tare bine. Eram acolo, protejat de unul din

părinții mei, pământul, simțind bucuria unei copilării asemănătoare cu a voastră.

Timp de câțiva ani, am fost în siguranță. Eram încă mic. Nimeni nu-mi acorda atâta

atenție încât să fiu în pericol. Începeam să simt adierea vântului printre crengile mele tinere, iar

frunzele mele verzi îngânau păsările cerului. Nimic nu era ciudat sau lipsit de viață în jurul meu.

Toate acestea până când zona periferică s-a transformat în zona industrială a orașului. Simțeam

pericolul aproape. Parcul a devenit mult mai frecventat de copiii din împrejurimi. Curând totul a

ajuns o ghenă de gunoi, iar eu eram amenințat cu moartea de un om de afaceri ce dorea să-și

extindă proprietatea cumpărând parcul.


Viața mea nu mai era la fel de roz. Eram supus greutăților. Nu simțeam nimic altceva

decât revoltă împotriva acestor oameni ce mi-au distrus unica mea casă și care urmau să mă

ucidă și pe mine. Mi-era teamă că nu doar eu o să sufăr de pe urma acestora, ci o să sufere toți

cei ca mine, o să sufere natura - mama noastră.

De la simpla sămânță din care am crescut un copac uimitor și până acum am fost casa

unor păsări, ascunzătoarea unor copii ce se jucau, sursa de inspirație a unor artiști. De ce ar vrea

să mă doboare? Dacă aș putea vorbi măcar pentru o secundă cu oamenii, le-aș spune cât de rău

îmi pare că ei fac o greșeală în modul cum gândesc și că ar trebui să iubească natura, să o

protejeze și să îi dăruiască toată atenția.

Într-o zi au intrat în parc cinci adulți. Când i-am auzit vorbind despre noua uzină ce avea

să fie construită în locul acestui parc, mi-am dat seama că nu mai am mult de trăit. Acești oameni

erau arhitecții noii clădiri. În sinea mea, îmi părea rău că își făceau rău cu mâna lor. Erau

inconștienți. În următoarea zi, parcul a fost invadat de mașini de construcții și oameni ce doreau

să distrugă acel mic colț de natură. În acea zi am fost doborât.

Aceasta este povestea mea. Nu este una extraordinară, dar sper că pentru voi a însemnat

ceva. Încă mă întreb dacă acei oameni și-au dat seama de răul făcut. Probabil că nu. Dar tot ceea

ce îmi doresc acum e ca voi să prețuiți natura pentru că ea ne ține în viață.

NU UITA CĂ ȘI NATURA ARE UN SUFLET!

VISUL2

Iuliana GHEORGHIU,



Sunt pe un podium. Şi nu oriunde. Chiar la mijloc, pe cea mai înaltă treaptă. Am luat

locul întâi. Da eu! Sunt fericită cum nu am mai fost niciodată până acum, este un sentiment

puternic amestecat cu unul la fel de puternic de uimire. Sunt cuprinsă de o euforie copleşitoare.

Acest amalgam de stări şi sentimente are un efect aproape de amorţire asupra mea. Mi se pare

ireal, un vis. La gât am o medalie aurie, iar lumea mă aplaudă. Aud urale şi strigăte din întreaga

sală. Şi parcă mai aud ceva... Un...

Ţrrr! Totul se pierde, dispare dintr-o dată. E alarmă. A fost doar un vis. Un vis frumos.

Încerc să îl păstrez, să mă întorc la el, dar degeaba. Visul a dispărut la fel ca şi fumul unei

lumânări pe care a-i stins-o. Dar ştiu că nu trebuie să rămână doar un vis. Poate deveni realitate.

Vreau să devină real. Pentru a-l realiza trebuie în primul rând să mă trezesc de-a binelea. Deschid

ochii şi îmi revăd camera cufundată în lumina blândă a dimineţii. Trebuie să încep o nouă zi.

Veche de fapt. Fiecare nouă zi este la fel ca cea nouă de ieri, sau de săptămâna trecută, sau de

luna trecută. Dar nu mă deranjează. Mă simt chiar norocoasă. Sunt norocoasă pentru că pot să fac

ceea ce îmi place în fiecare zi. Şi de fiecare dată parcă ar fi prima. Nu mă plictisesc deloc. Câţi

oameni au această şansă?

Mă pregătesc să plec la antrenamentul de gimnastică, care începe la şapte fix, ca de

obicei. Însă aceste antrenamente sunt mai stricte. Mă pregătesc intens pentru concursul care va

avea loc peste două zile. Dacă voi câştiga voi intra în grupa seniorilor. Voi fi printre cei mai

buni. Aştept acest moment de când mă ştiu. Am ajuns în câteva minute. Stau destul de aproape

de sala de gimnastică. Abia am intrat şi aud pe cineva strigându-mă:

- Elena!

2 Eseu premiat cu locul III la concursul „Un condei numit fair-play”.

42

Este colega mea de antrenament şi totodată prietena mea, Maria. Este foarte de treabă.

Păcat că trebuie să concurăm una împotriva alteia, dar nu vom lăsa asta să ne strice prietenia.

Cea mai bună va câştiga. Se apropie de mine:

- Bună! Te căuta antrenoarea. Mi-a spus că vrea să vorbească ceva cu tine.

- Aşa de devreme? Trebuie să fie important.

Ea a dat din umeri şi a plecat la vestiare. Am scrutat cu privirea sala şi am văzut-o pe

doamna Popescu uitându-se foarte concentrată la nişte documente.

- Bună dimineaţa! Maria mi-a spus că vreţi să discutaţi ceva cu mine.

- Bună Elena! Da, vreau să discutăm despre competiţie. Cum te simţi? Pregătită?

- Da, am doar câteva emoţii.

- Dar piciorul? Te mai doare? Vreau să fii sinceră!

Acum câteva săptămâni am avut o entorsă la piciorul drept. M-am recuperat repede.

Singura dată când mă deranjează puţin este la piruete. Iar din nefericire în gimnastica ritmică

sunt destule. Dar asta nu mă împiedică să execut corect exerciţiul. Nu îmi place să mint, dar nu

vreau să îngrijorez pe nimeni degeaba.

- Nu. Absolut deloc. Nu aveţi de ce să vă faceţi griji.

Ea se uită câteva clipe cu atenţie la mine încercând să-şi dea seama dacă mint sau nu. Eu

încerc să afişez o figură cât mai sinceră, să par calmă. Se pare că a funcţionat. Antrenoarea

renunţă la a mă studia şi îmi spune că mă pot duce în vestiar.

Totul afost ca de obicei. Nu am dat atenţie piciorului, chiar dacă încep să mă îngrijorez

puţin. Sunt sigură că sunt pregătită, dar nu m-am gândit la neprevăzut. Nu m-am gândit până

acum că piciorul m-ar putea împiedica să îmi împlinesc visul.

Merg direct acasă şi încerc să îmi distrag atenţia de la gândurile negre. Temele au această

putere. Îmi umplu restul timpului cu mărunţişuri. Până să îmi dau seama este deja seară. Timpul

se scurge cu o viteză incredibilă. Parcă cineva a vrăjit ceasurile să meargă mai repede. Până să

îmi dau seama a mai trecut o zi, iar mâine este concursul. Stau din nou în camera mea, de data

aceasta luminată de o lumină aurie a apusului, fără să fac nimic, doar stând şi aşteptând să treacă

timpul la fel de repede ca până acum, să se întunece şi să mă pot culca. Dar timpului îi place să

se joace cu mine şi să mă vadă cum stau şi îmi fac griji. Liniştea este şi mai apăsătoare. Dar ceva

o sparge. Este telefonul meu.

- Alo?

- Alo, bună! Sunt Maria. Vroiam să-ţi urez succes pentru mâine. Ştiu cât înseamnă pentru

tine şi sunt convinsă că vei câştiga. Meriţi asta.

- Mersi, dar cred că şi tu meriţi asta. Ai muncit la fel de mult ca mine.

- Poate, dar şi talentul are un cuvânt de spus. Oricum nu vom concura doar noi două, dar

sper să câştige una dintre noi.

- Şi eu sper asta. Mult succes şi ţie! Ne vedem mâine.

- La revedere!

Din nou linişte. Dar nu o mai las să mai domine. Merg la părinţii mei care de cum mă văd

încep să mă încurajeze. Ei vor veni mai târziu, dar mi-au promis că vor ajunge la timp. Se

întunecă. Le spun „Noapte bună! ” şi în câteva minute sunt în camera mea, în pat gata să adorm.

Am totuşi senzaţia ciudată că am uitat ceva. Ceva important. În ciuda acestei nelinişti mă

străduiesc să adorm. Imposibil. Stau şi încerc să adorm, dar nu are rost. Trec ore, iar eu tot nu am

adormit. Asta mă nelinişteşte mai tare. Într-un final simt cum mi se îngreunează pleoapele.

Gândurile mele încep să se piardă...

Mă trezesc în mijlocul arenei de concurs. Aştept să înceapă muzica de la exerciţiul meu.

Începe, iar eu la rândul meu încep să îmi fac treaba. Dar la prima piruetă simt o durere ascuţită în

piciorul drept. Nu îmi mai pot ţine echilibrul şi mă trezesc pe podea. Nu mă mai pot ridica. Parcă

tot corpul mi-a paralizat. Nu pot să mişc niciun deget. Aud un murmur de voci crescând care se

transformă în huiduieli. Ridic privirea şi îmi văd părinţii cum mă privesc dezamăgiţi din primul


rând, o văd şi pe antrenoare care mă priveşte la fel, văd şi tabela cu punctajul: am zero puncte!

Parcă ar fi un coşmar. Aud un zgomot ciudat...

Deschid ochii şi sunt în camera mea. Este dimineaţă. Zgomotul este de la telefonul meu.

- Alo?

- Unde eşti? În câteva minute este rândul tău, iar tu nu eşti aici!

Aceste cuvinte mă trezesc de-a binelea. Îmi amintesc totul într-o clipă: ce dimineaţă este,

unde ar trebui să fiu şi ce uitasem cu o seară în urmă să fac - să pun alarma.

- Sunt acasă. Vin cât de repede pot! Te rog, poţi să încerci să îi convingi să mă amâne

câteva minute?

- Voi încerca, dar grăbeşte-te!

Nu cred să mă fi mişcat mai repede vreodată. Toate mişcările mele sunt automate, le fac

fără să mă gândesc prea mult. Parcă aş fi într-o transă. Totul este pe repede înainte.

Înainte să îmi dau seama, am ajuns în faţa sălii de gimnastică. Mă opresc fără să ştiu de

ce.

Poate pentru că încă sunt surprinsă de cât de repede am ajuns. Poate mai aveam nevoie de

puţin timp să mă pregătesc. Poate că sunt speriată. Poate că... Dar nu mai este timp de poate.

Dacă nu intru acum voi pierde şansa pe care o aştept de când aveam şapte ani. Toate eforturile ar

fi în zadar. Şi pentru ce? Pentru un moment neîntemeiat de frică stupidă? Voi face ceea ce îmi

place şi la ce sunt bună. Mă voi bucura de acest moment orice ar fi. Fac asta pentru mine, pentru

că îmi place, mai presus de toate.

Toate aceste gânduri au durat doar câteva clipe din fericire. Intru repede în sala plină. Mă

întâmpină Maria:

- Am reuşit să facem schimb de locuri. Va trebui să îi mulţumeşti antrenoarea. Eu am

fost, tu urmezi. Grăbeşte-te!

- Mulţumesc din suflet şi ţie! Cum a fost?

- Nu contează! Tu urmezi! Haide!

După aceste cuvinte mă împinge de la spate. Fără să vreau dau cu ochii de tabela cu

punctajul şi îi văd numele Mariei. Nu este un punctaj prea mare. Cred că şi ea mai avea nevoie

de câteva minute. Dar eu nu mai am. Şi trebuie să iasă totul bine ca nimic să nu fie în zadar.

În câteva clipe sunt în mijlocul arenei aşteptând să înceapă muzica pentru exerciţiul meu.

Am o senzaţie de deja-vu. Dar nu este chiar aşa. Cum începe muzica şi eu încep, iar tot ceea ce

fac este plin de avânt şi de bucurie. Mă simt foarte bine, fericită şi plină de energie. Acest

entuziasm spontan a scos ce era mai bun din mine. La sfârşit îmi văd punctajul. Este unul chiar

foarte bun. O găsesc pe doamna Popescu şi îi mulţumesc, iar după mă duc la Maria. Până la

sfârşit stau alături de ea, amândouă cu sufletul la gură urmărind evoluţia celorlalte concurente.

Din nou timpul se joacă cu noi. Deşi a durat doar două ore, mie mi s-a părut o eternitate.

Acum se afişează scorurile finale. Rămân mască. Am încremenit. Pe primul loc este

numele meu! Pe al treilea este al Mariei. Ea mă ia în braţe, mă felicită. Este atât de fericită încât

ar putea să ţopăie. Eu o felicit la rândul meu, dar nu apuc să spun prea multe pentru că o doamnă

vine la noi şi ne conduce spre podium.

Urc pe podium şi aştept. Îmi văd părinţii făcându-mi cu mâna. Pe feţele lor li se citeşte

mândria şi bucuria. Primesc o medalie aurie, o diplomă şi un bucheţel de flori. Aud urale. Dar un

gând îmi trece prin minte ca un fulger. Parcă am mai văzut asta odată, nu?

44

AŞ PUTEA ÎNVĂŢA...3

Iuliana GHEORGHIU,

clasa a-X-a Filologie1


O zi de toamnă aurie. O după-amiază liniştită. Aştept, pe o bancă în parc, fără să ştiu ce

aştept de fapt. Este cald, iar soarele străluceşte. Adie o briză plăcută. Frunzele au început deja să

cadă şi s-au aşternut pe jos, formând un adevărat cimitir de frunze. Acesta este sfârşitul lor, trist

sfârşit, dar de o frumuseţe deosebită. Se nasc primăvara, ca să hrănească copacul, să aducă

umbră şi răcoare tuturor vieţuitoarelor, iar apoi mor toamna şi renasc primăvara viitoare. Ca să

renaşti, trebuie să mori mai întâi. Natura ne dă acest exemplu şi multe altele. Oamenii ar putea

învăţa de la ea, dar sunt prea ignoranţi, prea mândri ca să asculte învăţăturile ei. Ignoranţa şi

mândria surzesc şi orbesc, fură toate simţurile. Şi fără simţuri, cum îţi mai poţi da seama că

trăieşti cu adevărat? Şi eu sunt om şi fac aceeaşi greşeală.

Aş putea învăţa umilinţa de la frunze, care, deşi vara sunt sus, pe crengi înalte, aproape de

cer, toamna se aşază umile pe pământ, lăsându-se călcate în picioare, devenind parte din pământ,

întorcându-se la origini. Aş putea învăţa cum să plâng de la ploaie, care după ce îşi varsă tot

amarul pe pământ, lasă loc soarelui. Aş putea învăţa prietenia de la fulgere şi tunete, nedespărţite

mereu. Aş putea învăţa libertatea de la vânt, care călătoreşte peste tot, fără oprire, neîmblânzit.

Aş putea învăţa loialitatea de la floarea-soarelui, care urmează soarele de la răsărit la apus. Aş

putea învăţa truda de la furnici şi albine. Aş putea învăţa tăria de la stânci. Aş putea învăţa

iubirea de la foc, care cu văpăi mistuitoare consumă totul, până când nu rămâne decât cenuşa, iar

apoi se stinge şi el. Aş putea învăţa să zbor de la păsări. Aş putea învăţa schimbarea de la valurile

mării. Aş putea învăţa fragilitatea de la zăpadă, care se topeşte la cea mai mică atingere. Aş putea

învăţa cum să mor, să adorm de la toamnă, cum să dorm şi să visez de la iarnă, cum să renasc, să

mă trezesc de la primăvară şi cum să trăiesc de la vară. Aş putea învăţa să luminez întunericul de

la stele şi de la lună. Aş putea învăţa pacea de la zi şi de la noapte. Aş putea învăţa speranţa de la

răsărit şi abandonul de la apus. Aş putea învăţa bunătatea de la pământ, care ne ţine, ne

adăposteşte, ne oferă tuturor vieţuitoarelor tot ce ne trebuie, în ciuda a ce îi facem noi, oricât l-

am prigoni. Aş putea învăţa fericirea de a trăi de la soare, care, deşi apune în fiecare seară fiind

înghiţit de noapte, răsare glorios a doua zi, mai strălucitor, împrăştiind lumină şi căldura lumii

întregi. Aş putea învăţa...

Da, aş putea învăţa mii de lucruri, de la orice, dar nu o fac. Trec nepăsătoare pe lângă şi

peste tot ce încearcă să mă înveţe ceva, tot ce încearcă să mă scoată din întuneric. Eu mă

încăpăţânez să ignor, să rămân în întuneric. Adevărata problemă nu este atunci când unui om îi

este frică de întuneric, ci atunci când începe să se teamă de lumină. Dar cum ai putea şti care este

lumina dacă nu ai trăit în întuneric? Stăm atât de mult în întuneric încât ne este teamă că ne-ar

putea orbi lumina, deşi suntem deja orbi. Suntem prea ocupaţi cu mărunţişuri, cu nimicuri, cu

rutina, ca să observăm lucrurile cu adevărat importante, să vedem adevărul. Acest vârtej în care

suntem prinşi ne trage tot mai adânc, în adâncurile mării, înecându-ne, trăgându-ne spre

pierzanie. Dar orice se naşte trebuie să aibă un sfârşit. Încerc să găsesc ceva, un scop, ceva de

care să mă agăţ, dar sunt trasă într-un vârtej din care nu pot să scap. Voi scăpa doar când oceanul

va adormi, iar apele se vor linişti.

Soarele apune din nou, folosindu-şi ultimele puteri ca să mai lumineze câteva clipe

pământul. Lumina este parcă mai strălucitoare decât a fost toată ziua, cerul este auriu-purpuriu.

Doar răsăritul şi apusul sunt atât de frumoase, atât de glorioase şi doar ele au cu adevărat o

3 Eseu premiat cu locul III la concursul „Ars Nova”.


însemnătate. Restul sunt doar legături între ele. Întunericul se lasă încet, păşind tiptil, furişându-

se prin toate cotloanele. Se lasă frigul.

O ultimă privire spre umilul cimitir de frunze. Mă ridic şi păşesc peste ele. Plec spre ceea

ce aş numi „acasă ”. Am aşteptat, în van, ceva, nu ştiu ce. Voi aştepta şi mâine. Voi aştepta şi

poimâine. Voi aştepta până când va veni ceea ce aştept şi până când voi găsi ceea ce caut. Trec

pe lângă zeci de feţe necunoscute, feţe cenuşii, în ceaţă. Oare câte dezamăgiri, câte împliniri, câte

zâmbete, râsete şi lacrimi, câte păcate sau fapte bune, se ascund în spatele fiecărui chip, fiecărei

măşti cenuşii? Nu ştiu şi nu voi afla vreodată, nici nu vreau să aflu. Pentru mine sunt doar simple

feţe trecătoare pe o stradă oarecare. Străini, pe care probabil nu îi voi mai vedea niciodată decât

în această clipă neînsemnată, pe această stradă oarecare. Străini în lume, ca şi mine. Dar oare,

pentru ei, nu sunt şi eu tot o străină, o mască oarecare, cenuşie?

FII INTELIGENT, NU VIOLENT!

Adrian NANTU,

clasa a XII-a Științe Sociale1

Prof. coordonator: Tanța MIHAI

Inteligența poate fi definită ca fiind abilitatea de a ști ce să faci atunci când nu știi ce să

faci, adică să știi să găsești o soluție de ieșire din acea problemă pentru care nu ai experiență și

pentru care nu există un precedent. În viziunea mea consider că a fi inteligent înseamnă și să ai o

gândire plastică, permeabilă în fața noilor realități. Violența există peste tot în lumea și constă în

utilizarea brutală a forței în vederea obținerii unui scop propriu.

Violența în școli este una din formele particulare ale fenomenului numit violență. Deși nu

este un fenomen cu totul nou, astăzi este din ce în ce mai vizibil, în cea mai mare parte datorită

mediatizării incidentelor de către mass-media. De cele mai multe ori violența verbală precede

violența fizică. Consider că principala cauză a comportamentului agresiv în școală este

dezechilibrul familial. Mediul deviant sau infracțional influențează și el în mod hotărâtor

manifestările de agresivitate ale unui tânăr. Pentru a se apăra de așa numitele „Probleme ale

adolescenţei”, copiii dezvoltă reacții de provocare, de agresivitate și de opoziție față de părinţi și

profesori. Consider de asemenea că o altă cauză a apariției violenței între elevi sunt însăși

profesorii. Astfel, mulți elevi suferă ca urmare a acestor judecăți negative ale profesorilor pentru

că le întăresc sentimental de îndoiala și lipsă de încredere. Școala poate juca un rol important în

prevenirea violenței școlare și aceasta nu numai în condițiile în care sursele violențelor sunt în

mediul școlar ci și în situația în care sursele se află în exteriorul școlii. Spre exemplu, în școala

noastră am putea împiedica numeroase acte de violență care au loc între elevi prin introducerea

unor metode de securitate mai eficiente: am putea împiedica pătrunderea unor elevi străini

aparținând altor școli prin plasarea unui paznic la intrarea în curtea școlii. Elevul își exprimă

adesea dificultățile sale prin agresivitate, violență verbală iar profesorii ar trebui să încerce să

afle ce se ascunde în spatele unor astfel de comportamente și care sunt motivele reale ale

violenței.

În concluzie, pentru școala contemporană, inițierea și desfășurarea unor activități

educative, centrate pe problemă violenței și agresivității trebuie să reprezinte o prioritate. Altfel,

„violența este ceea ce desfigurează condiția umană”.

46

PUTEREA UNEI PRIETENII ŞI PUTEREA DE A IERTA

Denisa Ştefania IONEL,

clasa a V-a

Prof. coordonator: Mirela MARIN

Lori şi Corina erau prietene încă de mici. Acum, amândouă sunt în aceeaşi clasă legate

sufleteşte ca două surori. Împărţeau bucurii şi necazuri, dar mai ales îşi împărtăşeau secretele. Se

ajutau une pe alta la rezolvarea temelor pentru acasă şi făceau ca zilele să le pară mai frumoase.

Dar toate acestea s-au destrămat când tatăl Corinei a plecat în străinătate pentru un timp

îndelungat, iar aceasta era foarte tristă şi nu se mai ocupa îndeajuns de şcoală.

Observând această schimbare de comportament şi rezultatele scăzute la învăţătură, Lori a

început să o evite. Acum nu mai erau prietenele de dinainte, nu mai împărţeau ceea ce altădată

era un deliciu al după-amiezelor petrecute împreună, nici măcar nu-şi mai spuneau secretele.

Lori nu mai mergea împreună cu Corina la şcoală, iar aceasta, observând că Lori încearcă să o

evite, nu a mai insistat.

Corina a scăzut la învăţătură, până când tatăl său a revenit cu bine din străinătate. După ce

şi-a văzut tatăl în carne şi oase, Corina a redevenit fata prietenoasă, înţelegătoare şi bună la

învăţătură. Toţi colegii ei s-au mirat când au văzut-o pe Corina revenindu-şi miraculos având noi

forţe de muncă, mai ales Lori care şi-a dat seama cât de egoistă şi nepăsătoare a fost faţă de

prietena ei minunată.

După orele de curs, fetele s-au întors împreună acasă. Mai tot drumul nu au scos o vorbă,

dar, aproape de casă, Lori i-a cerut iertare Corinei, spunându-i că-i pare rău şi că aşa ceva nu se

va mai întâmplă vreodată.

Cu lacrimi în ochi, Corina a spus cu sinceritate „Te iert, Lori!”. De atunci cele două

prietene nu s-au mai certat niciodată, iar acum ele sunt la aceeaşi facultate, sperând că viitorul nu

le va mai aduce grele încercări.


CĂLĂTORUL ÎN TIMP4

Naomi HRAPȘA,



Tu, adică eu din viitor, te previn încă de acum să nu crezi tot ceea ce îţi spun, căci plutesc

într-un ocean de plastic cu peşti de porţelan, iar asta îmi inundă gândirea oricum bolnavă, în timp

ce secundele se adapă din acest elixir dătător de paradoxuri.

Dacă ar fi fost inventată călătoria în timp acum tu m-ai putea vizita şi totuşi nu o faci, ai

putea să-l cunoşti pe Goethe şi să-i aduci omagii. Cu siguranţă nu există călătoria în timp, ar fi

uimitor ca tu, eu de peste veacuri, să îmi transmiţi un mesaj. Nu se poate, această corespondenţă

merge într-un singur sens - din prezentul ăsta necopt şi rece către incertitudinea de mâine.

Şi totuşi se crede în asta ca în destin, că ceva incontestabil pe care încă nu îl poţi

demonstra, fiind îngrădit doar de legile fizicii relativiste, imaginaţia umană neputând fi îngrădită

căci nu e capabilă să respecte nici măcar legile morale ale societații. Însă nici un simţ pe care să

îl putem controla nu este împuternicit să întrezărească un adevăr veritabil ca acesta. E ca şi cum

i-ai scrie Moşului, plin de entuziasm şi sinceritate chiar dacă odată cu timpul creşti, iar părul

blond capătă nuanţe castanii şi nu mai foloseşti nici scaunul din faţa chiuvetei de la baie pentru

a-ţi vedea chipul în timp ce îţi perii dinţii plictisit, chiar dacă nu mai crezi, oricât de mult ai vrea.

Ce rost ar mai avea?! Tot spre pieire ne îndreptăm într-un singur sens: iremediabil, ireversibil şi

iresponsabil.

Ei bine, totu-i trecător, la fel şi această primă moarte a ta, ca eu. Apoi, când crezi că ai

ieşit din ghiarele demonului acesta îţi dă drumul numai pentru a te putea îmbrăţişa mai tare,

cunoscut sub numele de iubire printre muritori.

Totuşi sunt aceeaşi eu care mă schimb mereu în altă formă în speranţa că o voi găsi pe

cea corectă. Iubirea necesită timp, nu? Ne e ca şi cum te-ai îndrăgostit iremediabil într-o secundă

de neatenţie, nu? Când nu mai ești stăpânit de raţiune, cazi pradă celei de a doua morţi. Căci

atunci când iubeşti pe cineva, eul tău moare. Poate tu vei crede că el se transformă în altceva mai

frumos şi complet, dar nu e posibil aşa ceva. Îţi calci în picioare identitatea, o subjugi la teorii pe

care tu nu le crezi de fapt, dar nu e frumos să mori? De câteva ori într-o viaţă, însă să nu crezi că

vei reînvia cu următorul sărut, o, nu! El va fi doar sigur că îţi găseşti drumul către purgatoriu

unde să fii apărat de orice fel de pericol, dar adesea eşuează şi tu rătăcești în continuare pe

acelaşi drum nepietruit.

Ar fi trebuit să mă vindec deja de viaţă. Placebo nu funcţionează şi cu minţi zdruncinate

şi inimi zdrobite? E bun doar pentru ipohondri? Atunci e inutil, ca această eu de acum. În lumea

în care am ajuns să trăiesc frunzele nu mai vorbesc iar oamenii nu mai zboară, aș fi vrut să

trăiesc ceva real, măcar în trecutul tău.

Cât timp a trecut, suflet pierdut de când nu mai simţi? Cum adică nu eşti pierdut?! În

fiecare clipă te caut şi nicicând nu eşti. Eşti totul. Eşti nimic. Ei tot nu cred în tine ci în modul în

care te-au crescut, ei cred în calităţile sădite de ei într-o persoană pe care nu o cunosc, fiind

incapabili să ghicească epoca în care te-ai cufundat pentru a trăi. Tu nu mai crezi în infinitate,

nici măcar în vid, nu te poți elibera de povara pe care ți-o pricinuiești singură, dar nimeni nu

poate fi liber dacă nu e cel puţin ipocrit. Acesta e un preț pe care nu vreau să-l plătesc. Nu poate

fi nimic mai mult decât o artă a conversaţiei ce a rămas atârnată de inutilitatea efemeră a

timpului.


48

Însă și timpul poate fi păcălit, cu mare atenţie, ca să nu fii prizonierul propriei capcane.

Tot ce trebuie să faci e să pleci, să creezi şi să procreezi în altă parte, departe de orice poate fi

pângărit.

Când vei reuşi să evadezi de pe pământ şi să ajungi lângă luna albastră, contempl-o.

Aşteaptă ani până va apărea din nou ca să îţi aminteşti că de unde ai văzut-o prima oară nu era

deloc albastră, ascultai „stairway to heaven” în timp ce încercai să fii. Apoi caută o gaură neagră

în jurul căreia să gravitezi, ani şi nu ani lumină vor trece nemilos de greu, o secundă acolo va fi o

eternitate pentru mine, care m-ai lăsat să agonizez în acest trecut prăfuit de himere. Însă ceva din

trecut, un alt eu va veni cu tine şi va petrece acea secundă mută fără cafea ori țigări, cred că

această secundă însetată va fi ultima ta şansă să îţi dai seama că luna trebuie privită de pe

pământ, altfel nu e frumoasă, iar evadarea ta încă nu va putea avea loc căci ai uitat cine ai fost.

Vreau să îmi amintesc cât de obosită am fost după ce rezolvam teme cu nişte copii naivi a

căror viitor seamănă cu trecutul nostru, cum alergam prin ploaie (căci dimineaţa nu plouase şi nu

aveam umbrelă), cum mă săruta el cu ochii mereu închişi, parcă visând, cum mi-am găsit

vocaţia, cum am văzut răsăritul, cum am plâns de dor şi rutină, cum am scris pagini

indescifrabile, să-mi amintesc cum aveam gânduri negre, ca apoi dimineaţa să vorbesc despre

fericire ca şi cum ea era răspunsul la întrebarea nepusă a aceleiaşi eu din alte timpuri, acestea

sunt amintiri neîntâmplate care te țin captivă in atemporalitatea ce nu o poți nici măcar

recunoaște ca făcând parte din tine.

Sec îmi voi aminti totul, cred că eu am fost privată de această durere a amintirilor, nu m-

au rănit niciodată, iar fericirea... încă încerc să aflu ce fel de rochii îmbracă atunci când face

vizite, cred doar că joi poartă ceva galben cu mărgele scumpe, în fine, nu am ştiut niciodată.

Mă întreb cine stă lângă tine acum şi plânge sau râde pe măsură ce îmbătrâneşti, l-am

căutat mult oare, sau poate era aici din prima clipă iar eu nu am avut putere să îl recunosc?

Încep să înţeleg modul în care se învârt lucrurile, căci cu siguranţă totul se învârte, nu

degeaba există mitul unui cerc vicios şi tot de aceea suntem mereu ameţiţi şi dezorientaţi. Şi tu

care credeai că e de la whisky-ul de la cinci, această băutură te face doar să uiţi de ce te învârți,

pentru o secundă pierdută nu te gândeşti la absolut nimic.

Uită-te pe tine, trebuie să te dezici de suflet şi trup şi retransformă-te în nimic. Poate doar

după ce o alta eu va ieşi la suprafaţă. Asta-nseamnă că trebuie să mă înec în oceanul de plastic de

care ţi-am mai vorbit.

Atunci când locurile ni se vor schimba, nu-mi pângări trecutul, nu-l adora sau blama.

Lasă-l în uitare și nu te agăţa de nimic din ce am lăsat eu. Tu vei veni cu o altă conştiinţă şi nu

vei şti niciodată cât de mult m-am pregătit pentru naşterea ta, cât am căutat să mă pierd spre

recunoaşterea ta.

LATE NIGHT THOUGHTS – SINGURĂTATE

Vlada BUNESCU,


Nu e nimic ca singurătatea, nimic mai rău, nimic mai absurd. Pe minut ce trece te

adânceşti tot mai mult în vidul, necuprinzătorul gol din tine însuţi. Te simţi limitat, eşti doar o

entitate în faţa eternităţii; totuşi, te încăpăţânezi cu ardoare să reprezinţi ceva, să laşi în urmă un

indiciu, o prezenţă a fiinţei tale, un suvenir în deşertul timpului. E absurd că nu poţi împărtăşi

singurătatea cu nimeni, e făcută să te macine, să stoarcă nevoia de companie, de interacţiune, de

contact cu lumea exterioară.


Se întâmplă uneori să fii singur fizic, să fii văzut singur dar să ai o întreagă lume în capul

tău - un pământ şi un cer, o planetă cu nori, un august cu răsărituri închegate. Se întâmplă să nu

existe nimic latent, să nu găseşti un confident în propria persoană, să fii propriul tău inamic şi

concurent.

Singurătatea e fatală. Singurătatea se infiltrează în fiecare dintre noi şi nu ne lasă să

dormim, să cădem la pace cu noi înşine, să ne judecăm şi să fim închişi pentru propriile gânduri.

Singurătatea face ca pământul să nu se învârtă, ca mareea să nu se ridice, ca golul să nu se

umple. Singurătatea e o armă letală, o armă cu două tăişuri, şi odată ce pune stăpânire pe tine, nu

există cale de întoarcere. Singurătatea omoară încet. Niciun chin nu e echivalent cu solitudinea,

amărăciunea, blestemul de a fi singur într-o lume a oamenilor. Cel mai rău lucru în legătură cu

singurătatea e că nu poţi face nimic, nu o poţi extermina, otrăvi, înjunghia, ştrangula, sufoca sau

împuşca. E nemuritoare, deşi noi suntem efemeri. Orice sentiment e veşnic, chiar şi solitudinea.

E invincibilă, o simţi acaparându-te, devii o marionetă şi o reprezentare a tot ce nu ai reuşit

vreodată să fii. Singurătatea nu ne lasă să ne reîntregim, să revenim la origini, să ne întoarcem în

pământ sau să ne prefacem în cenuşă. Şi totuşi, datorită ei ne regăsim. Petrecem timp cu noi

înşine, ne descoperim pe zi ce trece, doar ca să ne găsim la finalul vieţii în locul de unde am

plecat.

Am ştiut dintotdeauna cine vrem să fim, cine trebuie să fim, cine vom fi, doar că nu ne-

am asumat prezumţiile, ne-a fost frică să visăm la prea mult, să ne dorim imposibilul. Prin

solitudine ne regăsim, dar în acelaşi timp, ne pierdem. Ne pierdem zâmbete şi nopţi gândind prea

mult la nefericirea, izolarea, cercul de foc din jurul nostru, care a apărut pe nesimţite şi din neant.

Ne regăsim forţa interioară, prin pasiuni descoperim că nu suntem pe cont propriu, că există ceva

ce ne leagă unii de alţii, şi avem în noi un izvor nesecat de resurse şi gânduri, de năzuinţe şi

iluzii, de aşteptări şi dezamăgiri.

Uneori suntem propriii noştri inamici, alteori suntem lumea întreagă pentru că ştim să ne

bucurăm de noi înşine. Suntem lumea întreagă, suntem singurul trup în care vom trăi vreodată,

suntem singura minte care ne va da ocazia să conştientizăm momentul prezent, să rememorăm ce

am trăit şi să visăm ce va veni. Nu suntem singuri, suntem propriul nostru univers, clădit din fum

şi noroi, din plimbări cu bunicii şi saluturi pe stradă, din nopţi albe şi zile negre. Gravităm în

jurul vieţii noastre, şi viaţa pare că gravitează în jurul nostru.

Da, singurătatea ucide şi nu putem face nimic în legătură cu asta. Îmbrăţişeaz-o, bucură-

te de ea, cinsteşte-o, pentru că îţi dă ocazia să înveţi că tu contezi la fel de mult ca oricine

altcineva, pentru că eşti centrul unui univers ce nu se încheie decât în maniera în care îţi doreşti

să o facă.

Singurătatea e făcută pentru oameni, e inventată de oameni şi oamenii trebuie să o simtă, măcar o

dată, pentru că le dă forţa şi motivaţia să se caute în masa de chipuri şterse în care s-au pierdut.

Singurătatea e morbidă şi, în acelaşi timp, are o aură aproape maternă, întrucât te

protejează de tine însuţi, de răbufnirile ce te pot acapara, de evenimentele din exterior.

Singurătatea te ţine de mână când afară plouă, îţi cântă să adormi, îţi oferă nenumărate ocazii să

zâmbeşti, simţindu-te împlinit. Solitudinea e casa părintească, e prima cafea băută, prima

lumânare stinsă, prima zi de naştere, fiecare premieră. Singurătatea stă cu tine, te învăluie în

mantaua infinitului, transcendentului, imortalităţii. Fiecare e singur în felul lui, dar cert este că e

boala de care nu ne vindecăm, e otrava pentru care nu există antidot. Simplul fapt că suntem

fiinţe individuale înseamnă că suntem meniţi să fim singuri, să ne naştem şi să murim singuri, să

făurim ceva din nimic, să păşim în lumină şi întuneric, în extaz şi agonie, purgatoriu şi vis. Nu e

nimic rău în a te simţi singur, ci din contră, schiţează portretul unei vieţi în desfăşurare,

conturează un sfârşit sau un început, un alpha şi un omega, o iniţiere sau o experienţă - toţi

împreună, dar fiecare singur în felul lui.

12 februarie 2015

50

TOLERANŢA ŞI COMPORTAMENTUL CIVIC TOLERANT

Sînziana-Georgiana SOLOMON,


Profesor coordonator: Tanța MIHAI

Motto: „Oamenii nu se suferă decât cu greu unii pe alţii şi sunt puţini înclinaţi să se

aprobe reciproc. Ei sunt atât de plini de ideile lor, încât nu mai este loc pentru acele ale altora”

(La Bruyere)

Noţiunea de toleranţă apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea,

în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam, în

efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalităţi care s-au ilustrat în atitudinea

lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost John

Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778) şi Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în

„Scrisoarea asupra toleranţei” („A Letter Concerning Toleration”, 1689), recomandă toleranţa ca

reacţie faţă de un comportament aberant, „trebuie suportat ceea ce este contrar uzanţelor

commune”. Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză a toleranţei: „Detest ideile voastre,

dar voi lupta până la moarte pentru ca voi să le puteţi exprima”.

Principiul toleranţei atrage după sine toleranţă, un şir larg de credinţe şi valori morale, ce

ar permite în întregime credinţe, tactici şi principii diverse de viaţă. Acest principiu presupune o

societate deschisă, o societate pluralistică şi democratică, care respectă libertăţile civile şi

drepturile umane.

Prin toleranţă se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de

gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi moduri de viaţă. Ea presupune respectul opiniei

contrare şi este strâns legată de libertatea persoanei.

De asemenea, toleranţa presupune valoarea individului, autonomia lui, libertatea alegerii.

O societate tolerantă va tinde mai mult spre a fi creativă şi inovativă deoarece este deschisă faţă

de noi descoperiri, adevăruri şi noi pătrunderi psihologice, îmbunătăţind astfel experienţa umană.

O asemenea societate este mai potrivită pentru a promova încrederea şi colaborarea reciprocă

căci va exista mai puţină cruzime şi fanatism. Mai pe scurt, principiul toleranţei contribuie la

binele comun şi la crearea unei societăţi mai umane fiind justificată de temeiuri pragmatice.

Comportamentul civic este complementar cu toleranţa deoarece nu putem avea o conduită morală fără a

respecta legile, valorile, tradiţiile unei societăţi şi nici un comportament civic nu putem avea fără

să ne conformăm regulilor, valorilor, normelor presupuse de comunitatea în care trăim. Fiecare

comunitate presupune norme, valori şi tradiţii diferite, un cetăţean trebuie să se adapteze

valorilor respective şi să le respecte indiferent cât de mult acestea se aseamănă cu valorile

presupuse de comunitatea din care a făcut parte. Respectând normele unei comunităţi ne

respectăm şi pe noi înşine dând dovadă de educaţie şi comportament moral şi tolerant. Toleranţa

și comportamentul civic tolerant este necesar în cadrul familiei, comunităţii şi între indivizi.

Modelarea atitudinilor faţă de diverse opinii şi promovarea toleranţei generează respect,

înţelegere, solidaritate şi ar trebui să aibă loc în şcoli, universităţi, prin intermediul educaţiei,

acasă şi la locul de muncă. Mijloacele de informare în masă ar trebui să fie în măsură să joace un

rol constructiv, favorizând dialogul şi dezbaterile libere, deschise, propagând valorile toleranţei

şi evidenţiind pericolul indiferenţei faţă de expansiunea grupurilor intolerante. Grupurile

vulnerabile, dezavantajate din punct de vedere economic sau social, trebuie să fie supuse unei

atenţii deosebite, astfel încât să le fie asigurate protecţia legii şi măsurile sociale mai ales în

materie de locuinţă, muncă şi sănătate cât şi a promovării şi integrării lor profesionale şi sociale.


Atât toleranţa cât şi comportamentul civic tolerant este perceput în mod corespunzător de

către elevii Colegiului Naţional, „Cuza-Vodă”. Adolescenţii au învăţat încă din clasele primare

ce este respectul, acceptarea şi aprecierea diversităţii culturilor lumii. În cadrul orelor de curs,

dar şi în timpul recreaţiei, elevii dau dovadă de înţelegere, compasiune, răbdare. O dată cu

formarea acestui proces de toleranţă în subconştientul fiinţei umane se poate spune că asistăm la

o maturizare a persoanei. Elevii îşi acceptă colegii, indiferent de etnie sau religie, acordă ajutor

celor din jur şi cel mai important este faptul că îi integrează într-un grup social.

Acest lucru demonstrează înţelepciunea, capacitatea elevului, adolescentului aflat la o

vârstă a frământărilor, de a-i percepe pe ceilalţi ca fiind egali.

În cele din urmă, toleranţa este armonia în diferenţe, este o virtute care face ca pacea să fie

posibilă şi care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii.

A practica toleranţa nu înseamnă nici a tolera nedreptatea socială, nici a renunţa la

propriile convingeri, ci semnifică acceptarea faptului că fiinţele umane, care se caracterizează

natural prin diversitatea aspectului lor fizic, prin felul de exprimare, comportamente şi valori, au

dreptul de a trăi în pace şi de a fi cele care sunt.

CE NE COSTĂ POLUAREA MEDIULUI?

Raluca-Mihaela ZAMFIR,


Prof. coordonator: Diana Ionela GIRIGAN

Mai întâi trebuie să ştim că poluarea este un proces prin care mediul înconjurător este

contaminat. În urma acestuia, este afectată sănătatea omului şi de asemenea funcţia

ecosistemelor. Uneori, poluarea mediului este un rezultat al cauzelor naturale (spre exemplu

erupţiile vulcanice), dar în general cauza principală este reprezentată de acţiunile omului, în

urma cărora rezultă cea mai mare parte a substanţelor poluante.

Ei bine, ce ne costă poluarea? Dacă ar fi să întreb pe cineva, probabil că mi-ar spune

despre dispariţia speciilor de animale, excluzându-ne pe noi, cele mai inteligente fiinţe. Dar oare

oamenii nu sunt afectaţi de acest proces? Oare nu am devenit victimele propriilor acţiuni din

dorinţa de a descoperi cât mai multe despre orice?

Câteva exemple de poluări şi modul în care ne pun viaţa în pericol:

• poluarea apei:

Apa influenţează sănătatea populaţiei în mod direct prin calităţile sale biologice, chimice

și fizice, sau indirect. Astfel, cantitatea insuficientă de apă duce la menţinerea unei stări

insalubre, a deficienţelor de igienă corporală, a locuinţei şi a localităţilor, ceea ce duce la

răspândirea unor afecţiuni digestive (dezinteria şi hepatita endemică) a unor boli de piele, a unor

boli cardiace etc.

• poluarea solului:

Solul este un amestec de materie din plante, minerale și animale care se formează într-un

proces foarte lung (poate dura mii de ani). Solul este necesar pentru creșterea majorității

plantelor și esențial pentru toată producția agricolă. Poluarea solului este acumularea de compuși

chimici toxici, săruri, patogeni sau materiale radioactive si metale grele care pot afecta viața

plantelor, a animalelor şi bineînţeles a omului. De asemenea şi acest tip de poluare duce la

afecţiuni digestive.

• poluarea aerului:

52

Numărul mare de autoturisme, construirea permanentă de clădiri, drumuri şi poduri,

industrializarea oraşelor, sunt ameninţări reale pentru aerul pe care îl respirăm. Poluarea acestuia

duce la creşterea numărului bolnavilor şi al afecţiunilor care se declanşează şi se cronicizează:

astm, bronşite cronice, cancer pulmonar, diverse alergii, infarct, diabet, infertilitate, malformaţii

congenitale la nou-născuţi etc.

Un alt efect negativ pe care-l provoacă poluarea este subţierea stratului de ozon, care

după cum bine ştim reprezintă zona stratosferei terestre care este alcătuită în mare parte din ozon.

Acest strat conține 90% din ozonul care se găsește în atmosferă și absoarbe 97%-99% din

radiațiile ultraviolete de frecvență înaltă. Stratul de ozon se întinde de la circa 15 km la

aproximativ 40 km altitudine. În ultimii 40 de ani a crescut producția industrială care utiliza

mulți compuși chimici ce conțin clor, cum sunt clorofluorocarburile (CFC) aflate în spray-uri,

agenții frigorifici și solvenții folosiți în industria electronică. În septembrie 2014 a fost publicat

un raport cu privire la evoluția stratului de ozon, în care este susţinută ideea că acesta s-ar putea

reface până la jumătatea secolului. Conform raportului, stratul de ozon a scăzut la nivel global în

anii '80 și la începutul anilor '90, a rămas relativ neschimbat începând din 2000 și s-ar putea

reface valorile din 1980 înainte de anul 2050.

Continua creştere a nivelului de radiaţii UV-B, datorată reducerii stratului de ozon, duce,

în lipsa unor măsuri de protecţie adecvate, la îmbătrânirea accentuată a pielii, cancere cutanate,

boli de ochi, scăderea eficienţei sistemului imunitar etc. Și pentru a vă face o imagine mai bună

asupra efectului nociv al ultravioletelor, uitaţi-vă cu atenţie la o bucată de cauciuc sau la orice

material organic lăsat la Soare. Veţi constata cum acestea se degradează extrem de rapid.

Fenomene asemănătoare se produc şi în pielea noastră, cu diferenţa că materia vie are capacitatea

de a se regenera. Şi se regenerează între anumite limite.

Un alt mod prin care oamenii afectează mediul înconjurător poate fi constituit şi de

defrişare. În ziua de astăzi se taie mai mult decât este nevoie, iar plantatul nu mai este atât de

accentuat. De fapt, există oameni care se îngrijesc cu adevărat de acest aspect, doar că numărul

lor este foarte mic. Ceea ce vreau sa subliniez este faptul că dacă am fi mult mai conştienţi de

ceea ce facem şi mult mai responsabili, cu siguranţă că mediul ar fi mult mai curat.

Din cauza poluării, de la jumătatea secolului XX, multe națiuni au instituit legi

cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile anterioare ale poluării necontrolate și pentru

a preveni viitoarele contaminări ale mediului. După 1980 au fost create programe care alocau

fonduri pentru curățarea celor mai contaminate terenuri de depozitare a deșeurilor. Aceste legi,

precum și alte câteva legi federale sau statale, au ajutat la limitarea poluării, dar progresele au

fost lente și au rămas multe probleme nerezolvate cu privire la zonele cu contaminări severe, din

cauza lipsei fondurilor pentru curățare și din cauza problemelor ivite în aplicarea legilor.

Un raport al Agenţiei Europene de Mediu (AEM) arată că, în 2012, poluarea aerului, în

special cea generată de centralele electrice pe bază de cărbune, au costat societatea până la 189

de miliarde de euro, cât PIB al Finlandei.

În prezent, costurile directe pe care societatea le suportă în urma poluării atmosferice,

inclusiv pagubele produse culturilor și clădirilor, se ridică la aproximativ 23 de miliarde euro pe

an.

Continui să sper că planeta Pământ va deveni din câmpul de luptă dat între om şi natură,

un loc extrem de curat, în care oamenii vor trăi in armonie cu aceasta. Să ne gândim că fiecare

ambalaj aruncat la gunoi, că fiecare reciclare a deşeurilor reprezintă un pas spre o lume curată şi

sănătoasă şi nu uitaţi: Salvaţi natura, salvaţi omenirea!

Bibliografie:

1. Irina Ungureanu, Geografia mediului, Editura Institutul European, 2003;

2. Dan Bălteanu, Modificări globale ale mediului, Editura CNI Coresi, 2005

3. www.manager.ro;

4. http://www.nonguvernamental.org/


JURNALISTA5

Teodora BUZNEA,



Iunie 2000

- Mai doreşti o ceaşcă de cafea? Îmi spuse Ewa, cu blândeţea-i caracteristică din privire.

I-am mulţumit şi am rugat-o să îmi mai pună puţin, eram sigură că noaptea va fi lungă şi

poveştile pe care mi le va spune vor vedea odată cu noi răsăritul. Eram atât de mândră de mine că

am reuşit să o cunosc... nu era chiar aşa cum mi-o imaginam, totuşi. Părul cărunt ascundea

trecerea timpului, ochii mici, albaştri, în fundul capului, scoteau în evidenţă bunătatea, iar

ridurile şi pielea îmbătrânită mă purtau cu gândul la greutăţile pe care le-a depăşit. La vârsta ei,

arăta încă extrem de bine. A fost jucătoare de tenis, îmi tot spuneam în minte... era normal să îşi

menţină încă acea condiţie fizică. Avea un corp frumos, bine conturat, sportul având un rol

esenţial în formarea lui. Urmăream cu mare atenţie detaliile ascunse în fiecare cameră din casa

ei. Noi ne oprisem într-o încăpere micuţă, dar luminoasă. Pe pereţi am văzut numeroase medalii

şi hârtii ce păreau a fi diplome, însă îngălbenite toate, timpul trecând şi peste ele. Ewa s-a aşezat

aproape de mine, pe un fotoliu, continuându-şi istorisirea.

- Unde rămăsesem? Îți povesteam de cât de greu a fost când au fost luaţi părinţii mei de

nazişti. Mereu plâng când îmi amintesc de asta... niciodată nu i-am mai întâlnit. Ajunsă la

„părinţii mei adoptivi”, aşa cum îi numesc eu, am mai uitat de durerea resimţită. Pasionată de

mică de tenis, părinţii mei m-au lăsat să particip, alături de alţi copii, colegi de-ai mei, la multe

competiţii. Sportul era viaţa mea, aici m-am regăsit pe mine şi am ştiut că asta mă va ajuta să trec

peste toate greutăţile. Îi respect foarte mult pe acei oameni care m-au sprijinit, deşi nu eram fetiţa

lor biologică.

Orele treceau pe nesimţite, iar somnul își făcea apariţia. Dulceaţa vorbelor bătrânei mă

făcea însă să nu renunţ, dorind să aflu cât mai multe lucruri.

- Ia spune-mi, Ewa, au fost grele antrenamentele în timpul războaielor?

- Oh, draga mea Krystyna, mai întrebi? Era foarte dificil să părăseşti locuinţa, soldaţii

luau oameni de pe stradă zilnic, iar părinţilor le era teamă să mă lase. Mă antrenam în curtea din

spatele casei, alături de prietena mea cea mai bună, care însă a murit acum câţiva ani. Încă mă

cuprind fiori când îmi amintesc tot ce s-a petrecut în viaţa mea. Sacrificiile făcute au fost

enorme... nu aveam bani pentru echipamente şi a trebuit să muncesc încă de mică. Sunt multe

lucruri de spus şi, după cum vezi, nu le pot spune în ordine, căci îmi inundă mintea şi o acoperă

ca nişte petale ale întunericului.

- Ai o poveste de viaţă grozavă, Ewa! Nu mă voi axa doar pe calităţile tale de sportivă în

articolul meu despre tine, ci şi asupra vieţii tale personale.

Viaţa mea a fost foarte grea. În lupta mea pentru îndeplinirea visului meu, de a fi o

sportivă recunoscută, l-am întâlnit pe soţul meu, care a fost lângă mine indiferent de

circumstanţe. M-a sprijinit mult şi m-a însoţit la multe competiţii. După cum vezi, nu am multe

medalii, însă cele pe care le-am obţinut sunt foarte importante pentru mine. Faptul că m-am

născut evreică în perioada naziştilor reprezintă, poate, cea mai grea încercare a vieţii mele. Dacă

veneam pe lume în zilele noastre, sportul nu ar mai fi fost pentru mine ceva atât de greu de atins,

ci aş fi putut să îmi valorific pasiunea la cote maxime.

- Regreţi acest lucru? am întrebat-o eu sfioasă, încercând să îi evit privirea.

5 Eseu premiat cu locul II la concursul „Un condei numit fair-play”.

54

- Nu, sub nici o formă, sunt mândră de tot ce am reuşit să fac în viaţa mea, de toate

realizările mele. Greutăţile m-au făcut mai puternică, iar sportul mai sănătoasă.

Văzând răsăritul deja, am rugat-o să o lăsăm pe zilele viitoare, căci abia aşteptam să mai

aflu detalii despre viaţa ei, până să reuşesc să scriu întregul articol. M-am ridicat încet şi am

părăsit încăperea, ducându-mă câteva case mai spre nord, acolo unde Lukasz mă aştepta

nerăbdător şi îngrijorat, căci nu aveam de unde să ştiu că poveştile vor ţine până dimineaţa.

Iunie 1997

Felicitări pentru prezentare, spuse Jedrik, cu un ton jos, în care am citit o oarecare invidie.

Cred totuşi că se bucura pentru mine... dintre toţi colegii mei, el era singurul cu care mă

înţelegeam atât de bine, care îmi era aproape, fiind bun prieten cu soţul meu.

- Mulţumesc, i-am răspuns eu, sec şi scurt.

În sfârşit, după aproape 4 ani de muncă, reuşisem să prezint un raport foarte bine

întocmit, pentru care mă lăudaseră toţi cei care făceau parte din redacţia ziarului. Consideram că

lumea jurnaliştilor care caută informaţii legate de sportivi era una deosebită, de aceea am ales să

păşesc aici. Eram foarte mândră de reuşita mea, îmi atinsesem unul din cele mai importante

obiective.

Eu, Krystyna Stanislas, o femeie de 32 de ani, căsătorită cu un fotograf (pasionat şi el,

bineînţeles, de sporturi) renumit din Varşovia, îmi ocupam aproape tot timpul căutând informaţii

cât mai preţioase despre lumea sportului. Întreaga mea existenţă gravita în jurul soţului meu, dar

mai ales a marii mele pasiuni: sportul şi jurnalismul. Poate vă întrebați de ce nu am ales să

practic eu însămi un sport... ei bine, da, mi-ar fi plăcut, însă niciodată nu am avut abilităţile

necesare, aşa că totul a rămas în plan secund. E adevărat că mai mereu eram plecată în căutarea

informaţiilor, în întreaga mea ţară natală, Polonia, însă Lukasz Stanislas, fotograful care mă

alesese să-i fiu alături întreaga viaţa, mă înţelegea şi chiar îmi urma paşii, uşurându-şi munca,

imortalizând imagini şi ajutându-mă să concep articole cât mai originale.

Când i-am mărturisit realizarea mea, Lukasz m-a îmbrăţişat şi şi-a manifestat întreaga

bucurie. Am ieşit să cinăm în oraş, în cinstea reuşitei mele, alături de câţiva prieteni de-ai noştri.

Nu aveam foarte mulţi, timpul liber îl petreceam mai mult amândoi, întrucât nu ne permitea

munca să facem altceva.

Redactorul ziarului, Milek, anunţă dis-de-dimineaţă că are loc o întrunire la prânz. Abia

ce reuşisem să îmi beau cafeaua şi să îmi pun ordine în gânduri, căci aveam multe de realizat

pentru ziar în perioada imediat următoare, că a şi trebuit să merg în fugă în sala de şedinţe. Toţi

mă aşteptau pe mine. Redactorul-şef avea o nouă idee. Dorea să căutam informaţii despre evreii

luaţi de germanii nazişti în lagărele de exterminare, căutând poveşti din ce în ce mai profunde şi

interesante, despre care lumea nu cunoştea detalii.

Ne-au fost înmânate documente și nume ale unor instituţii pe care le vom putea vizita în

scopul găsirii mai multor informaţii ţinute ascunse de germani în perioada războaielor. Răsfoind

teancurile de foi, s-a desprins şi a căzut o poză a unei fetiţe. Pe spate, scria scurt numele său:

Ewa Jadzia şi vârsta: 8 ani, precum şi anul fotografiei: 1940. După calculele mele, ar fi trebuit să

fie acum bătrână, având, probabil 65 de ani. Am găsit şi o foaie cu mai multe informaţii legate de

ea. Totul devenea din ce în ce mai interesant, aşa că am ales eu să prezint cazul ei. De ce? Era

pasionată de tenis, ba chiar a şi participat la unele competiții, evreică fiind şi ascunzându-și

identitatea pentru a nu fi luată în lagărelele din Germania.

Ajunsă acasă, i-am povestit lui Lukasz tot ce s-a discutat la redacţie, iar totul i-a atras

atenţia. S-a oferit să mă însoţească la adresele de unde ar fi trebuit să aflu totul despre cea care a

luptat pentru pasiunea sa. Îmi doream mult să aflu de la ea toate întâmplările prin care a trecut,

speram să trăiască pentru a-mi povesti chinurile la care erau supuşi evreii. Aş fi vrut să o cunosc,

să îmi mărturisească pasiunea sa despre sport şi sacrificiile pe care a trebuit să le facă pentru a

putea să o valorifice cât de mult putea la vremea aceea, când germanii îşi doreau doar puterea şi


lăsau în urmă sufletele nevinovate ale copiilor, care găseau alinarea în lucruri care în zilele

noastre par atât de comune.

Câteva zile mai târziu, am pornit în căutarea ei. Am mers la mai multe instituţii care

aveau numeroase dosare din perioada naziştilor. Acolo, am găsit informaţii referitoare la fetiţa pe

care o căutam. Se pare că părinţii săi fuseseră luaţi în lagărele de exterminare, iar ea a rămas

ascunsă în casa lor. A fugit, împreună cu alte fetiţe evreice, din oraşul său natal, ajungând în casa

unor bătrâni, care s-au ataşat repede de aceasta şi au crescut-o. Informaţiile arată că ar fi fost

căsătorită cu un inginer, care, întâmplător, stă pe aceeaşi stradă pe care locuiesc şi eu. Niciodată

nu mi-am văzut vecinii aceia... sunt oameni retraşi, care locuiesc izolaţi. Ce-i drept, nici eu nu

locuiesc aici decât de vreo 2 ani, însă în tot acest timp, am reuşit să aflu despre ei că sunt „ceva

mai în vârsta, obişnuiţi cu vechile condiţii comuniste”, vorbe spuse de majoritatea persoanelor pe

care le-am întrebat.

În zilele ce au urmat, am încercat să iau legătura cu ei. Am reuşit să aflu doar că sunt

plecaţi în America, acolo unde s-au stabilit copiii lor. Eram extrem de fericită că trăia şi că

războiul nu a doborât-o, deşi eram sigură că a lăsat urme atât în inima sa, cât şi pe chipul ei.

Durerea de a fi despărţită de părinţii săi, probabil nu va putea fi exprimată niciodată în cuvinte,

doar în sufletul ei sentimentele acestea de durere conturându-se şi prinzând aripi.

Pasionată de sport, am fost trimisă pentru doi ani în diferite ţări, precum Germania,

Brazilia, acolo căutând persoane ambiţioasă, care luptă pentru visele lor şi pun sportul pe primul

loc, astfel reuşind să scot de una singură un număr al ziarului nostru. Absenţa mea a dus şi la

îngreunarea găsirii evreicei, de care aveam nevoie pentru articolul ce cuprindea lumea sportului,

în perioada războaielor şi a comunismului.

Cu greu, cei de la redacţie au reuşit să mă ajute să ajung la ea. Formalităţile au fost destul

de dificile, întrucât toţi se temeau de refuzul femeii de a-mi acorda un interviu. Mi-am luat inima

în dinţi şi am vizitat-o într-o zi, iar vorbele sale au rămas adânc în inima mea, m-au impresionat

profund. Este o femeie excelentă, care a trecut prin multe greutăţi, dar a reuşit să îşi ducă la bun

sfârşit planurile, respectându-i atât pe ceilalţi, cât şi pe ea însăşi. Bunătatea care a reieşit din

vorbele sale, blândeţea din ochii ei, ridurile adânci de pe chip sunt urme ale unei adevărate

sportive, luptătoare. Lipsită de frică, cu o gândire mult diferită de cele din zilele noastre, bătrâna

pasionată de sport, care a făcut sacrificii enorme, m-a făcut să-mi schimb gândirea, să mă bucur

mai mult de fiecare zi pe care Dumnezeu, pictorul sensibil al Universului mi-o oferă şi să

apreciez mai mult persoanele din jurul meu şi clipele petrecute în compania lor, căci cenuşa

solară a timpului se risipeşte în zare mai repede decât crezi.

ROMANUL DE DRAGOSTE CATULLIAN

Maria-Diana BIRU,


Prof. coordonator: Monica LOVIN

Dragostea este muzica a cărei frumuseţe nu se pierde. Dragostea este asemenea mării: îţi

poate oferi o călătorie superbă dar şi un adevărat naufragiu. Ea este aerul, apa şi sângele ce-ţi dă

viaţa. Dragostea este religia supremă a psihicului. Fructul nebuniei, geloziei şi pasiunii la un loc -

un hibrid! Da! Dragostea e chiar parte din suflet! E ca o scânteie divină ce dăinuie mereu!

Odi et amo!, afirma poetul latin Catullus, în romanul sau de dragoste. În poemele lui

găsim ilustrat chipul Lesbiei; un cumul de trăiri: agonie, extaz, gelozie, dezamăgirea dar şi

pesimism.. Poezia lui Catullus se distinge prin delicateţe, sinceritate şi duioşie.

56

Graţie culturii largi, pe care şi-a format-o, prin puterea imaginaţiei sale, prin procedeele

folosite, prin stilul variat, în care şi-a compus opera, prin limba sa distinsă, nemaiîntâlnita până la

el, Catullus rămâne un pare poet al literaturii latine, un adevărat model pentru scriitorii care vor

urma.

Catullus a fost, prin excelenţă, un deschizător de drumuri în poezie; este cel care a creat

primul un vocabular adecvat pentru poezia în limba latină; el este cel care a adaptat limba latină

versului grecesc.

Cele mai importante poeme catulliene au în centrul creaţiei artistice figura Lesbiei, tema

iubirii pentru aceasta fiind tratată doar în douăzeci de poezii, din cele o sută şaisprezece poeme.

Modelul său a fost poetesa Sapho, iar elegiile sale erotice sunt generate de o dragoste care i se

pare chiar lui insolita şi bizară, cauzatoare de răni sufleteşti, agitate şi totodată nedreaptă.

Opera sa este încărcată de desfacere, preocuparea exclusivă fiind căutarea plăcerii, făcând

apel la manifestările erotice, senzuale şi materiale.: „Dă-mi o sută de sărutări, apoi o mie, apoi o

a doua sută, apoi încă alte mii, apoi sute! Când vom fi făcut multe mii le vom învălmăşi ca să nu

le ştim socoteala, că niciun rău sân u poate să ne deoache când va şti câte săruturi au fost”.

Deşi iubit la început cu pasiune, poetul va fi trădat de frivola Lesbia, fapt reflectat în

scrierile sale prin accente sfâşietoare, prin trăiri emoţionante intense, deziluzie, amărăciunea

exacerbată. Fire patima sa, Catullus, se dăruieşte ani de zile unei iubiri chinuitoare, pentru

Clodia, femeie frumoasă, rafinată dar nestatornică. Catullus este cunoscut drept poet al iubirii şi

a exercitat o mare influenţă asupra poezii latine. În operă sa, sentimental iubirii apare cu nuanţe

infinite şi subtile. Toată gama sentimentelor legate de povestea iubirii sale pentru Clodia este

dominate de suferinţa iubitului părăsit, iar vibraţia sentimentală, sinceră şi pură a poetului

comunica cititorului convingerea că iubirea nu este pentru el un divertisment, ci o pasiune mai

puternică decât voinţa şi chiar decât moartea.

Poetul trăieşte cu patimă o iubire obsesivă, suferă pe parcursul operei, este disperat, dar

nu poare renunţa la sentimental care-i înnobilează sufletul. Nici măcar orgoliul nu-l poate

împiedica să se despartă de cea pe care o iubeşti mai presus de orice. Deşi află că i-a fost infidelă

Catullus se întoarce plin de tristeţe şi învins la picioarele marii iubiri.

Printre cuvintele cheie care accentuează starea euforică a poetului îmbătat de dorinţa

săruturilor, se afla construcţiile verbale: „ar fi de-ajuns”; „ar fi destul”, ce sugerează nesaturația

îndrăgostitului de a-şi săruta iubita.

Pe parcursul creaţiei sale poetul își însuşeşte epitetul de „nebun”, recunoscându-şi, astfel,

iubirea dezlănţuită şi profundă ce-i mistuie sufletul. Uneori versurile sugerează idea că poetul

este nepăsător faţă de răutăţile lumii, care nu pot răni un suflet îndrăgostit.

Catullus a fost un tânăr drag zeilor, iar harul dat de aceştia nu trebuie nesocotit. Zeii l-au

făcut să se avânte atât în dragoste, cât şi în ură. Poezia lui este viaţa transpusă, iar în viaţa stau

alături deopotrivă surâsul şi lacrima; fericirea şi tristeţea. Invitaţia sa la iubirea sfidează normele

de viaţa ale ţăranilor, fiind elogiată iubirea senzuală ca scop al vieţii scurte deoarece soarele să se

stingă şi să renască, dar oamenii îşi sting scurta lumină a vieţii o singură dată.

În concluzie, Catullus poate fi considerat primul poet antic modern, un precursor al

poeziei medievale şi renascentiste. Patimă şi sinceritatea lui au fost exprimate în versuri de mare

fineţe şi frumuseţe, în care s-au impregnat un sentiment gingaş, o tandreţe delicată dar şi ardenţa

unui suflet stăpânit de eros.


LIMBA SUFLETULUI NOSTRU

Elena RÎPANU,



Limba latină... limbă de aur pierdută ușor, ușor pe treptele trecutului, acoperită de praful

societății, ajunge astăzi în sufletele și mințile noastre ca o comoară inestimabilă sau ca o poezie

de demult. Această superbă limbă este harta către Europa Antică și către spiritele strămoșilor.

Baza concepției noastre despre lumea ce ne înconjoară se află în ea.

Sufletele tuturor sunt încălzite de elementele pline de mister ale acestei limbi, astfel

oferindu-ne prilejul de a descoperi cufărul plin de comori ale trecutului. Fiecare cuvânt latin mă

face să fiu și mai determinată să descopăr istoria prezentului.

Mulți poeți au reușit să-și găsească liniștea în cuvintele dulci și calde oferite de această

frumusețe a lumii vechi. Noi, oamenii de astăzi, preocupați de „iluziile viitorului”, ar trebui să ne

oprim pentru o secundă și să conștientizăm că liniștea pe care o căutăm zilnic e chiar lângă noi,

în limba latină, limba sufletului nostru. După cum spunea și Eugen Lovinescu „Învățăm limba

latină pentru nevoile noastre spirituale!”. Aflând izvoarele limbii române, descoperim cea mai

mare avere, o avere pe care foarte puțini știu să o prețuiască. Mihai Eminescu afirma: „Limba

este însăși sufletul etnic al românimii”.

Viitorul nostru depinde de cărarea trecutului pavată cu gândurile strămoșilor care au

descoperit această bogăție ce constă în: operele lăsate moștenire de Caesar, în discursurile scrise

cu dăruire de Cicero și în poeziile lui Vergillius, pe care noi astăzi le descoperim treptat,

savurând fiecare moment.

Limba latină, împreună cu tezaurul său spiritual, nu este pierdută, ci doar ascunsă, fiind

găsită de cei interesați cu adevărat de rădăcina spiritului lor. De aceea ne aflăm astăzi aici, să

descoperim împreună istoria sufletului și gândirii noastre, lăsată moștenire de oamenii care au

fost formați şi îndrumați de această „limbă mamă” – inestimabilă, magică și tainică!

PARALELĂ ÎNTRE ROMANUL DE DRAGOSTE AL LUI

CATULLUS ŞI CREAȚIA EMINESCIANĂ

Daniela Ioana BÎRSĂ,



Iubirea este una dintre cele mai întâlnite teme în întreaga operă lirică. Toţi

scriitorii au văzut în această temă un izvor vast de sentimente, emoţii prin intermediul cărora

renasc.

Cei care au nuanţat poezia iubirii, surprinzând toate aspectele ei, au fost poeţii

romantici, visători şi căutători ai absolutului atât în plan sentimental, cât şi în planul cunoaşterii.

Prin urmare nu este o noutate faptul că marele nostru poet Mihai Eminescu a perceput iubirea ca

un sentiment întemeietor, ca un mit fundamental al poeziei orale şi culte. Dacă scriitorii clasici

aveau drept model cuplul adamic, romanticii îşi imaginau cuplul uman într-o concordanţă

perfectă cu ritmurile lumii cosmice. Lumea cosmică înfăţişează un vast izvor de energie

58

spirituală, prin intermediul căruia îndrăgostitul se încarcă cu noi energii pozitive, energii care să-

l ajute în mai bună înfăţişare a sentimentelor.

Între marile teme, proprii creaţiei lui Eminescu, alături de meditaţia aspura artei,

asupra vieţii sociale sau asupra existenţei în general, slăvirea iubirii şi a frumuseţilor oferite de ea

ocupă un loc cu totul deosebit. În poezia eminesciană, natura şi iubirea se completează reciproc

şi se constituie ca urmare a unui tonus fundamental, care luminează şi tulbură totodată întreaga

fiinţă umană.

Tematica lui Catullus este vastă, în general de factură erotică, dar şi politică,

socială precum şi câteva poeme de inspiraţie mitologică. Cu toate acestea, tematica erotică are

cel mai mare răsunet în literatură creată de poet.

În poemele erotice apare figura iubitei Lesbia. Putem observa cu uşurinţă un

regim amplu de trăiri, din ce în ce mai diverse: extaz, agonie, gelozie, dezamăgire, optimism.

Poezia oglindeşte viaţa poetului în trăirea sa interioară, care are parte de o iubire inedită, fiind

îndrăgostit de o persoană cu zece ani mai mare decât el. Deşi de fiecare dată încearcă să renunţe

la ea, puterea sentimentului îl copleşeşte şi-l face să o dorească din ce în ce mai mult. Portretul

Lesbiei nu este conturat aproape deloc, însă prin faptul că poetul nu poate renunţa la dragostea

pentru ea, în ciuda diferenţei de vârstă, putem deduce faptul că ea era o femeie frumoasă, care

reuşise să-l zăpăcească complet pe Catullus.

Catullus şi Mihai Eminescu se aseamănă între ei prin faptul că ambii trăiesc iubiri

mistuitoare, care distrug echilibrul lor interior. Sentimentele trăite sunt vaste şi uneori îi surprind

chiar şi pe ei înşişi. Iubirea este un sentiment puternic, greu de trăit şi la fel de dificil de înţeles,

însă pe care, fiecare dintre noi îl cunoaşte mai devreme sau mai târziu.

În concluzie, între romanul de dragoste al lui Catullus şi poezia eminesciană există o asemănare

reflectată prin intensitatea sentimentelor trăite de ambii scriitori.

TIMP ÎMPĂRȚIT

Sînziana Georgiana SOLOMON,



Dă-mi, Doamne, înapoi,

Ce n-am trăit,

Dă-mi aerul nerespirat,

Dă-mi cerul neprivit.

Dă-mi, Doamne,

Timpul înapoi,

Talant necheltuit.

Dă-mi, Doamne,

Rugăciunea înapoi -

Cea nerostită,

Rugăciunea din priviri,

Când te-am minţit.

Dă-mi, Doamne, înapoi,

Doar timpul împărţit

La doi.

(Nicolae Băciuţ)


Într-o lume a vitezei, când răgazul oferit spiritualităţii se micşorează pe zi ce trece,

necesitatea adaptării la un izvor de esenţă divină este tot mai evidentă. Traseul, călătoria

iniţiatică privită ca o sursă de cunoaştere şi descoperire a eului interior, trebuie să aibă o bază

religioasă. Dumnezeu a încătuşat omul în tiparul unei vieţi abstracte, dar din marea iubire ce i-o

poartă, i-a oferit posibilitatea regenerării şi a iniţierii în căutarea permanentă a sinelui şi a unei

libertăţi dincolo de viaţa pământească. Asta deoarece în timpul petrecut pe Pământ, are libertatea

de opţiune, el poate alege o cale bună sau rea, care să-l conducă într-una dintre extreme:

Paradisul sau Iadul.

În această lume, din ce în ce mai săracă din punct de vedere spiritual, motivaţiile noastre

sunt distorsionate, deseori ajungem să confundăm dorinţele cu necesităţile şi să ne creăm un scop

din a avea în loc de a fi. Convingerea mea reală este că religia poate da un sens bun vieţii şi că

numai Dumnezeu îţi poate arăta întotdeauna calea cea dreaptă. Poezia lui Nicolae Băciuţ este o

poezie de stare, fără descrieri ori tonuri elegiace, ea surprinde încărcătura sufletească generată de

anumite sentimente. Accentul e pus pe latura lăuntrică a omului şi nu pe cea exterioară.

Sentimentul primează.

Experienţa spirituală, duhovnicească, a artistului îşi spune cuvântul în unele texte şi e atât

de covârşitoare încât întrece bucuria propriei creaţii, pentru că, mai presus de propria operă e

Opera lui Dumnezeu, care nu poate fi decât desăvârşită şi care umple şi satisface orice nevoie

spirituală a omului.

Relaţia DUMNEZEU-OM, aşa cum reiese din poezia „Timp împărţit”, de Nicolae Băciuţ,

constituie fundamentul formării conştiinţei religioase, privită ca o parte integrantă a fiecăruia.

Relaţionarea omului cu Dumnezeu este posibilă şi necesară, omul având legătura constantă cu

EL că dat ontologic întemeiat pe crearea după chipul şi asemănarea sa.

Creaţia lirică se constituie ca un monolog adresat dar în absenţa interlocutorului, sugerat

doar prin adresarea directă la persoana I. Configuraţia sinelui este evidentă aproape în fiecare

poem şi relevă o existenţă angajată în slujba unui ideal propus încă de la început, căruia autorul îi

rămâne credincios. Sinceritatea este atributul de bază, aici nu încap mistificări; oglinzi există

peste tot, iar poetul îşi aşterne cărţile pe faţă.

Poezia este constituită sub forma unei rugăciuni, versul „Dă-mi, Doamne” devenind un

laitmotiv şi pornind de la această rugă, poetul expune în versurile sale dorinţele şi aspiraţiile sale

pe care le conştientizează că fiind necesare şi le doreşte a fi împlinite.

Titlul poeziei este un simbol, o metaforă, ce ilustrează opoziţia cuvintelor ce îl alcătuiesc.

Omul, fiinţă limitată, nu poate cuprinde timpul, simbol al nemărginirii asemenea universului,

căci acest lucru se dovedeşte a fi dincolo de puterile lui de percepţie.

Din punct de vedere compoziţional poezia este structurată în patru unităţi strofice, care se

axează pe rugămintea eului poetic adresată lui Dumnezeu: „Dă-mi Doamne”, aceasta

reprezentând motivul central al textului, în jurul căruia gravitează versuri de o profunzime a

expresiei rar întâlnită.

Lirismul subiectiv se manifestă cu predilecţie prin formula monologului adresat,

evidenţiindu-se mai multe ipostaze ale eului liric ce converg către ideea de sacralitate a actului

artistic.

Băciuţ trăieşte şi exprimă ca şi alţi scriitori o dramă a conştiinţei moderne zdruncinată în

fundamentele ei morale şi ontologice.

Prima secvenţă poetică, ca şi următoarele trei de altfel, oferă imaginea unei fiinţe

îndurerate ce i se adresează cu accente de slavă Creatorului. Masca băciuţeană înţelege

superioritatea divinităţii şi doreşte să stabilească o legătură cu aceasta în vederea descoperirii

sinelui şi a cunoaşterii depline. Pe lângă accentele de slavă, cu care se adresează

Atotputernicului, artistul, trăieşte un puternic sentiment al singurătăţii în această odisee a

cunoaşterii.

60

Poetul încearcă să descopere un semn al divinităţii-idealul suprem. Ruga sa este o

redobândirea a speranţei într-un nou sistem referenţial uman, nesupus entropiei teribile a trecerii

timpului.

La Băciuţ, Dumnezeu este absent, nu se revelează niciodată, epifania nu se produce sau,

cum spunea Şerban Cioculescu, omul ajunge prea târziu în preajma ei. Momentele pe care nu le-

a trăit, aerul pe care nu l-a respirat, cerul pe care nu l-a privit, constituie sursa unei profunde

dezamăgiri ce accentuează starea de tristeţe profundă cauzată de regretul trecerii timpului. Eul

poetic doreşte acum să cunoască necunoscutul camuflat în dorinţele cele mai de preţ.

În a doua strofă rugăciunea se accentuează prinzând contur. Grav şi melancolic, eul

poetic amplifică starea sufletească, motivul plauzibil al dobândirii timpului şi a talantului, simbol

al valorii materiale.

Ne împlinirea spirituală a poetului exprimată cu sinceritatea omului matur, senin, aflat la

vârsta unei concrete definiri, subliniază episodul unei spovedanii, a unei purificări sufleteşti. Eul

poetic ajunge să înţeleagă că religia este parte integrantă a fiecăruia şi nu ne putem nega

rădăcinile. Divinitatea care planează asupra poetul îi acordă posibilitatea de aflare a sinelui, doar

când găseşte completarea fiinţei iniţiale, unicul EU.

Pentru a regăsi împlinirea totală, eul simte nevoia de a-şi reafirma credinţa în divinitate:

„Dă-mi, Doamne / rugăciunea înapoi - / cea nerostită / rugăciunea din priviri, / când te-am

minţit”. Nicolae Băciuţ a reuşit indubitabil să creadă în ceea ce Blaise Pascal afirma: „Dacă crezi

în Dumnezeu şi El nu există, nu pierzi nimic, însă dacă nu crezi şi El există pierzi totu l”.

Ultima strofă concentrezi ideea sugerată în titlu. Se observă aici aspiraţia omului către

idealul propus. Speranţa în împlinirea dorinţei este vie şi sinceră, însă eul poetic cere prea mult:

trecerea timpului este ireversibilă şi nu poate fi recuperat, iar a trăi veşnic pe pământ este

imposibil, căci Dumnezeu i-a atribuit fiinţei umane eternitatea în Viaţa de Apoi. Fiinţa modernă,

apăsată de singurătate, covârşită de frustrări, trăieşte fragmentar, iar existenţa sa pe Pământ este

doar o iluzie în realul deformat.

Omul, măsurat ca o constantă religioasă îşi mărturiseşte neputinţa de a înţelege rostul

divin, sacru şi dovedeşte într-un mod inedit incapacitatea de a percepe faptul că aparţine unui

univers limitat, fiind înscris între două paralele şi că, prin urmare este o fiinţă efemeră în univers.

Timp împărţit este o adevărată artă a creaţiei literare prin care artistul doreşte sporirea

relaţiei cu Dumnezeu, în vederea unei identificări a sinelui şi a rostului său pe pământ. Credinţa

este înscrisă în sufletul eului, în fiecare părticică a fiinţei sale. Ea creează astfel pentru artist o

perspectivă diferită de înţelegere a vieţii, a valorilor supreme. Dumnezeu reprezintă veşnicia, un

ideal frumos şi esenţial, dar intangibil, misterul care nu poate fi biruit, dar care nu presupune

încetarea căutării unor dovezi ale existenţei lui.

În eul poetic se întâlnesc infinitul cu finitul, temporalul cu eternul, posibilitatea şi

necesitatea, pentru că el singur se află la graniţa dintre cele două lumi, materială şi spirituală,

având posibilitatea prin efort conştient şi voinţă liberă să-şi depăşească condiţia şi să acceadă

spre desăvârşire.

Heraclit din Efes ne atenţionează: „panta rhei, totul curge, totul se pierde”. Contactul cu

divinitatea pe care artistul din Timp împărţit doreşte să-l sporească trebuie menţinut în cel mai

personal mod, o trăire profundă nu trebuie să fie determinată de timp. Trebuie să spargem bariera

timpului pentru că doar astfel vom putea dobândi libertatea cerească, pentru că într-adevăr:

„suntem în aceeaşi măsură liberi şi însetaţi de libertate, pentru că în aceeaşi măsură am pierdut

şi am dobândit libertate”.

În consecinţă, străbătând coridorul identitar al spiritului, eul va muri pentru a renaşte în

eternitate.


ANDROMEDA6

Iuliana GHEORGHIU,

clasa a-X-a Filologie1


În jurul meu este o întindere infinită de apă. Marea este calmă, calmul de dinaintea

furtunii. Nori negri de furtună au acoperit cerul, care, acum câteva clipe era limpede ca cristalul,

este acum întunecat. Totul este înghiţit de întuneric. A început să bată vântul, învolburând marea,

aducând frigul cu el, învăluindu-mă. Valurile reci se sparg de stânca de care sunt legată, spuma

lor udându-mi picioarele şi stropindu-mi chipul, îngheţându-mă. Frigul trece prin mine. Simt

cum mă cuprinde disperarea, teroarea pune stăpânire pe mine, vibrându-mi parcă în tot corpul.

Vreau să ţip, să strig după ajutor, dar nu este nimeni care să mă audă, ştiu că nu este nici o

scăpare. Sunt captivă în mijlocul mării, în singurătate, lăsată pradă furtunii şi morţii. Natura se

dezlănţuie. Ploaia începe să cadă, nemiloasă, cerul este brăzdat de fulgere, luminându-se pentru o

fracţiune de secundă, ca apoi să se întunece din nou. Un ţipăt scurt îmi scapă printre buze,

răsunând spart, împletindu-se cu tunetele, murmurul valurilor şi strigătul vântului. Ce făcusem ca

să merit asta? Trebuia să plătesc pentru o greşeală? Dar ce greşeală, ce păcat atât de oribil

făcusem demn de o asemenea pedeapsă? Unul despre care nici nu ştiam. Lumea este chiar atât de

crudă? Acesta să-mi fie sfârşitul? Închid ochii, lăsându-mă pradă furtunii, aşteptând dulcea-mi

eliberare...

Poate au trecut câteva secunde sau poate a trecut o eternitate, timpul nu mai avea valoare.

Am deschis ochii, trezită de dureri groaznice. Lanţurile care mă legau trec prin piele, intrându-mi

în carne. Braţele încep să se înroşească de sânge. Două stoluri de corbi şi porumbei trag de

lanţuri, încercând să la smulgă, să le rupă, lovindu-le cu ciocurile şi ghiarele lor care sunt parcă

de oţel, care au puterea de a mă salva. Lanţurile sunt smulse, iar păsările trag de ele, înălţându-

mă şi provocându-mi o durere mai mare. Mă las în voia lor, neputincioasă. Mă poartă prin

furtună, tot mai sus, deasupra mării, printre nori, printre fulgere şi tunete, trăgându-mă spre

nicăieri. Mă trag spre cer, ca o pereche de aripi. Lanţurile pătrund tot mai adânc, sfâşiindu-mi

carnea. Pot să simt sângele picurând, amestecându-se cu ploaia. Cu fiecare secundă durerea se

intensifică. Vreau din nou să ţip, dar nu pot, sunt paralizată de frig, frică şi durere. Închid ochii

din nou.

O lumină aurie mi se cerne printre pleoape. Deschid ochii şi aproape sunt orbită de

lumina soarelui. Mă învăluie o căldură blândă care îmi mângâie pielea. Sunt deasupra norilor,

deasupra furtunii, deasupra lumii. Mă înalţ spre soare. Durerea devine de nesuportat, iar dintr-o

dată se aude un ţipăt ascuţit, disperat, care răsună cutremurând liniştea şi calmul acestui paradis.

Îmi dau seama că este al meu şi că nu mai urc, ci cobor. Mă îndepărtez de soare. Cad în gol, fără

nimic de care să mă pot agăţa, complet neajutorată. Păsările mi-au dat drumul, continuându-şi

zborul, dispărând în neant. Mă adâncesc în vălul de nori, iar lumina şi căldura dispar, luându-le

locul întunericul şi frigul. Închid ochii, resemnată cu soarta mea.

Mi se pare o eternitate, o eternitate petrecută în agonie, doar eu cu mine însumi, cu

singurătatea, dezolarea şi chinul meu, fără să mai simt şi altceva. Este doar acest chin nesfârşit în

acest întuneric din mine. Doar venin, regrete, dor, mâhnire, gânduri şi amintiri care mă torturează

fără oprire. Acesta este iadul meu. Sunt smulsă din el dintr-o dată, la contactul cu apa îngheţată.

Impactul mă paralizează, mă face să deschid gura ca să respir, dar sunt sufocată de apă. Sunt

îngropată de ea, sufocându-mă, arzându-mi gâtul. Mă simt de parcă aş pluti. Deschid ochii şi

realizez că plutesc, sub suprafaţa apei, de parcă aş fi întinsă pe un altar. Lumina palidă ajunge


62

până la mine şi văd reflectată în apă, chiar în faţa mea, imaginea unei fete. Chipul ei este ofilit,

deşi tânăr şi frumos ca o floare. Trupul firav îi este însângerat şi vineţiu. Sunt eu. Nu mă

recunosc, sunt complet schimbată... Sau poate aşa sunt eu cu adevărat? Aşa am fost întotdeauna

şi nu m-am văzut niciodată cu adevărat? Întind o mână, atingând chipul palid şi impasibil de pe

suprafaţa apei. Un fior rece mă cuprinde şi simt cum mă mişc din nou. Mă adâncesc,

îndepărtându-mă de acel eu necunoscut. Nu mă zbat. Nu mai am puterea sau voinţa de a o face.

Este din ce în ce mai rece. Nu respir, dar nici nu simt nevoia de a o face. Nu ştiu dacă am închis

ochii sau totul a fost înghiţit de întuneric.

Dintr-o dată mi se pare că văd prin negură un punct luminos. În câteva clipe se înmulţesc,

sunt zeci, sute, mii... Sunt stele. Cad în gol din nou, privind cerul întunecat, dar luminat de stele.

Simt, spre uimirea mea, cum ating solul, dar încet, parcă aşezată de o forţă nevăzută. Privesc în

jur. Sunt întinsă pe pământul tare, într-o pădure cufundată în ceaţă. Mă ridic cu greu şi văd prin

vălul alburiu de ceaţă o pereche de ochi care strălucesc în beznă, fixându-mă. Se apropie de mine

o siluetă întunecată a cărui prezenţă mă nelinişteşte. Este un lup negru, impunător. Îmi vorbeşte

din priviri, fără să scoată un sunet. Regretă chinurile îndurate, dar au fost pentru purificare.

Promite alinare. Suflă asupra mea cu o răsuflare rece şi caldă în acelaşi timp, apoi se afundă în

ceaţă, dispărând. Simt cum mă cuprinde un foc mistuitor care mă arde pe dinăuntru...

De ce? Pentru ce toate astea? Regrete? Nu am nevoie de ele! Furia mă seacă de puteri şi

cad în genunchi lângă un râu cu apa cristalină, ca o fâşie de mătase argintie, strălucind straniu în

lumina lunii şi a stelelor. Mă privesc în apă, dar nu îmi văd nici chipul meu, nici pe cel al tinerei

necunoscute din mare, ci văd capul unui lup. Îmi ating obrazul, fără să simt blană, ci piele. La fel

face şi lupul din apă. Nu pot să înţeleg... Cine sunt cu adevărat? Ce sunt de fapt? Nimic nu va

mai avea vreodată pentru mine un sens...

Se aude un urlet cutremurător care parcă zguduie lumea. Este sfârşitul. Sfârşitul a tot ce

am îndurat până acum şi a tot ce am trăit vreodată... O furtună de simţăminte se dezlănţuie în

mine. Tot ceea ce am simţit vreodată, toate clipele de bucurie, de tristeţe, speranţa şi disperarea,

calmul şi furia, tot ce am iubit sau am urât vreodată... Totul... O clipă de iluminare, de adevăr, de

simţăminte adevărate. Un eu real, adevărat. Apoi, nimic... Fără materie, spaţiu sau timp. Doar

întuneric şi lumină. Lumina sunt eu. Eu, Andromeda.

DESPRE FANTASTIC ŞI INTEGRAREA ACESTUIA ÎN OPERELE

LITERARE

Ioana Adelina RALEA,

clasa a IX-a Matematică Informatică


Abordarea fantasticului în operele literare şi forma pe care acesta o ia este uneori plină de

substanţă afectivă şi estetică. Deseori traduce o posibilă alternanţă a planurilor în prezentarea

lumii transpuse în operă. Fantasticul, chiar în rol secundar, poate fi definit în anumite

circumstanţe.

Ȋn primul rând, consider că naraţiunea propriu-zisă se constituie pe baza unei alternanţe a

viziunilor narative, favorizând crearea unor împrejurări mai mult sau mai puţin obiective. Astfel,

flexibilitatea temporală evidentă în naraţiune crează deseori efectul de paralelism între două

scene. Având în vedere că fiecare clişeu „izvorăşte” dintr-unul anterior, se poate afirma că

această conexiune între legătura dintre momente şi potenţialul lor paralelism creaza efectul de

ambiguitate, generatoare a ficţionalului. Notabilă e şi alternanţa tehnicilor narative, care conferă


diferite valenţe „banalităţii cotidiene”. Ȋn fragmentul redat (aparţinând operei „Tinereţe fără de

tinereţe”, de Mircea Eliade) , ponderea cea mai mare revine înlănţuirii: se începe cu prezentarea

stării existenţiale a Veronicăi, îngrijoră din pricina procesului de îmbătrânire precoce. Medicul

nu reuşeşte să o vindece, punctul terminus al discursului narativ fiind atins atunci când Veronica

este părăsită de iubitul ei. Alte tehnici precum inserţia, potenţează însă mai mult existenţa

ficţionalului, ca pretext sau chiar efect al unor evenimente.

Pe de altă parte, fantasticul în textul literar reprezintă o atitudine permisivă deopotrivă a

creatorului cât şi a cititorului faţă de iluzoriu, faţă de trans-sensorial. Este obiectul fundamental

al unor manifestări in lumea literară care sunt deopotrivă diverse şi convergente spre un acelaşi

tot unitar. Cu alte cuvinte, în ciuda aparenţelor pe care elementele fantastice le conturează sub

numeroase forme, ele au un unic scop: acela de a transpune lectorul in afara concretului, a

realului, de a construi oglindiri ale lumii in orizonturi imaginative.

Ȋn ceea ce priveşte textul propus, fantasticul apare sub forma unei afecţiuni care practic

nu e catalogată drept boală: „Doamna nu suferă de nimic, de absolut nimic ”. Ea se trezeşte în

mod straniu în timpul nopţii, pentru ca mai apoi să nu conştientizeze acest lucru. Se simte

permanent obosită, iar apogeul e atins în final, când constată că a încărunţit pe neaşteptate. Şi

evocarea „extazelor paramediumnice ” pare să ţină de domeniul fantasticului. Acest cuvânt, prin

însuşi caracterul lui neologic, se încadrează într-o sfera a misteriosului. Cuvânt derivat cu

sufixoidul „para”, ar putea însemna „în afara mediumnicului ”.

Totodată, sunt de părere că fantasticul nu face notă discordantă cu restul operei, fiind

introdus în mod subtil. Ȋn primul rând, situaţia în mod evident bizară, este disimulată sub motivul

afecţiunii fizice. Ȋnsuşi modul în care aceasta evoluează, cu toate că e dedublată de o aparenţă ce

stă sub semnul banalităţii, nu se poate desprinde de şabloanele fantasticului. Modul în care

tânărul decide să se despartă de Veronica ar putea fi interpretat ţinând cont de mai multe

considerente. Pentru început, acesta ar putea trece drept un pretext folosit cu scopul de a iesi în

mod diplomatic din viaţa suferindei. Relevă uşurinţa cu care el profită de pe urma naivităţii şi

disperării tinerei. Ȋnsă, dacă prezenţa lui în viaţa ei ar fi motivul bolii, atunci aceasta s-ar putea

încadra sub incidenţa ficţionalului, reprezentând o proiecţie a exagerării stării ei sufleteşti.

Ȋn concluzie, consider că fantasticul traduce consimţirea faţă de “întreruperea ordinii

recunoscute, o năvală subtilă a inadmisibilului în sânul inalterabilei legalitaţi cotidiene ”, aşa

cum se afirmă şi în opera „Ȋn inima fantasticului ”.

CRĂCIUNUL ȘI TRADIȚIILE SALE

ÎN ROMÂNIA

Maria Alexandra PÂNDARU,

clasa a XI-a Științe Sociale

Prof. coordonator: Diana CRĂSNEANU

Înainte de-a înșirui pe hârtie tot ce am aflat despre Crăciun și despre tradițiile sale, m-am

gândit să vă pun o întrebare simplă: „Ce reprezintă Crăciunul pentru voi?”. Cred, de fapt sunt

sigură, că în proporție de 99% majoritatea o să îmi dea un răspuns pompos pe care nici măcar ei

nu îl prea înțeleg, ce va cuprinde propoziția: „Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei, care

presupune să oferi și să primești.”, poate nu o veți formula așa sau o s-o integrați într-un alt

context de cuvinte care va suna mai filozofic, dar înțelesul va fi același. Și cu toate că aș vrea, nu

o să vă țin o predică despre „Spiritul Crăciunul” care a cam dispărut în societatea actuală.

64

Revenind la ale noastre, după cum am aflat de curând, Crăciunul sau, mai bine spus,

Sărbătoarea Nașterii Domnului este sărbătoarea principală a anului și a fost introdusă în spațiul

nord dunărean odată cu creștinismul, aceasta se sărbătorește pe data de 25 și 26 decembrie.

Repertoriul tradițional al obiceiurilor și tradițiilor românești cuprinde pe lângă colinde, jocuri cu

măști (cerbul, brezaia), teatru popular, dansuri și o serie de datini, practici, superstiții, sfaturi, cu

originea în credințe și mituri străvechi sau creștine.

Întâmpinată cu bucurie, Nașterea Mântuitorului aduce cu ea și o sumă de practici foarte

vechi prin care se celebra Solstițiul de Iarnă, momentul în care natura dă speranțe că va renaște.

Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gestică rituală, ci și numeroase mesaje și

simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu

celebrarea marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de

asemenea cântece de stea, care au ca subiect Nașterea Domnului. În ajunul Crăciunului, pe

înserat, în toate satele din țară, începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și

sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci. În Maramureș,

colindătorii sunt oameni în toată firea. Obiceiul este să treacă pe la fiecare casă iar apoi, cu tot cu

gazdele care i-au omenit, să continue colindatul.

Pomul de Crăciun, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă

lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalației electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit

astfel. Deși în Europa originea sa precreștină nu mai e contestată de nimeni, părerile rămân totuși

împărțite: unii văd în el o reprezentare a, „arborelui lumii”, alții îl consideră o referire directă la,

„arborele Paradisului”, împodobit cu mere de un roșu aprins, care amintesc de păcatele comise

de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai.

Până în sec. al XV-lea, crenguțele verzi cu care erau împodobite casele cu prilejul

Crăciunului, ca și darurile pe care le făceau oamenii unii altora, erau considerate tradiții păgâne.

Dar nu peste multă vreme în locul acestora vă fi folosit un arbore întreg. Conform unor

documente, în 1605 la Strasbourg a fost înălțat primul pom de Crăciun, într-o piață publică. Nu

avea însă lumânări și era împodobit doar cu mere roșii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea

Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi. După 1878,

decorațiunile de Crăciun din sticlă argintată de Turingia au început să aibă tot mai mult succes,

așa că această tradiție pur germană va cuceri întrega lume, fiind adoptată pretutindeni, fie că este

vorba despre țări din Asia, Africa, America de Nord și de Sud sau Australia.

La sfârșitul sec. al XIX-lea, în saloanele germane, sărbătoarea era de neconceput fără

pomul de Crăciun, împodobit și scânteietor. În 1776, prin intermediul soldaților germani, care

participau alături de englezi la războiul de independență, din America de Nord, tradiția pomului

de Crăciun ajunge și în Statele Unite, iar în anul 1880 cucerește și Casa Albă. La noi obiceiul a

pătruns odată cu influența germană, când primii studenți români au început să meargă la studii în

universitățile din Berlin sau Viena, și la curtea regală a dinastiei Hohenzollern, sosită în

Principatele Române în 1866 unde prinții și prințesele au început să împodobească bradul,

obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucureșteană.


A FI ELEVA COLEGIULUI NAȚIONAL „CUZA VODĂ” HUȘI

Cristina TIRON,

fostă elevă a profesoarei Tatiana PLEȘU (Generația 2008)

Despre lucrurile frumoase se vorbește în mod firesc; superlativele creează emfază şi,

implicit, dovedesc o intenţie de exagerare. Astfel, a vorbi despre calitatea, căci este o calitate, de

a fi eleva Colegiului Național „CUZA VODĂ”, este la fel de natural precum o privire în oglindă,

în urma căreia înţelegi mai mult decât ştiai deja.

Generic, liceul ţine de trasformare, verbul care susţine aceşti ani este „a deveni”. Cum

devenirea este continuă, „cei mai frumoşi ani ” fac parte dintr-un resort interior care oferă

sentimentul unei adolescenţe eterne. Liceul „CUZA VODĂ” înseamnă convieţuirea într-un

spaţiu în care înveţi şi devii în perioade succesive de introvertire şi deschidere, de curiozitate şi

refuz.

Ca fostă elevă, mă aflu acum în postura care-mi permite să alătur două momente

importante: înainte şi după.

Înainte se leagă de începuturi, din care eu păstrez formula unei doamne profesoare „Aici e

maximul pentru voi ”, în măsura în care aceste cuvinte aveau rolul de a ne distanţa de

conformism şi autosuficienţă şi de a ne îndemna spre strămutarea unor limite, astfel încât

acţiunile noastre să fie, înainte de toate, manifestarea personalităţii noastre. Același moment, al

începuturilor, corespunde unui timp în care viitorul înseamnă idilism, poveste şi experienţe

esenţiale. Acum, după, consider că liceul a însemnat un timp al proporţiilor, în care ne-am

asumat firesc pe noi înşine, în care am acumulat şi am învăţat să prindem şansele. Şi unde, în

cele din urmă, am înţeles cum trece timpul.

Prof. Tatiana PLEȘU

Când Dumnezeu mi-a aranjat viaţa între tineri, prin nobila meserie de profesor, n-am ştiut

ce mare oportunitate are un dascăl de a contribui la formarea unor caractere cât mai „sănătoase ”

din punct de vedere profesional şi moral… Sigur că, pentru asta, pe parcursul demersului

didactic, dialogul dintre cele două părţi trebuie să fie unul sincer, deschis, iar dacă profesorul

reuşeşte să fie nu doar dascăl, ci şi prieten, atunci relaţia este una benefică, cu multe repercusiuni

favorabile în procesul de învăţare. Am văzut astfel că, în timp, elevul care simte respect şi

dorinţa de a-şi mulţumi mentorul depune efortul de autodepăşire din imbold propriu, cu

seriozitate şi ambiţie roditoare, contribuind astfel, tot în interesul său, la modelarea unui stil

propriu de viaţă serios, dăruit, cu profesionalism, deci a unui caracter de care şi noi, profesorii,

dar mai ales el, elevul, să poată fi mândru. După ce mai mulţi ani am fost susţinătoarea unor

astfel de elevi, privesc acum cu mândrie în urmă şi mă bucur să-i ştiu azi împliniţi, oameni de

bază în instituţiile unde şi-au găsit de muncă, având mulţumirea sufletească de a fi contribuit şi

eu, în cât de mică măsură, la ceea ce sunt ei azi.

Cu multă nostalgie îmi amintesc de mulţi elevi care, pe parcursul anilor de studiu, nu

numai că au muncit serios şi au adus atâta renume acestui liceu, unde au învăţat, dar şi mie,

personal, mi-au adus atâta satisfacţie profesională şi sufletească, încât mereu, în orice vreme, voi

fi bucuroasă să-mi amintesc de ei cu multă afecţiune şi să-mi umplu sufletul de parfumul

vremurilor în care am avut parte de rezultate deosebite care m-au motivat şi m-au făcut să îi

preţuiesc tot mai mult pe elevii noştri de ieri şi de azi, căci ei sunt încununarea muncii noastre.

Şi acum, un cuvânt pentru elevii noştri de azi: vă mulţumesc că sunteţi ai noştri, că prin

voi suntem şi rămânem plini de viaţă, că ne oferiţi respectul şi satisfacţiile zilnice ale lucrului

66

bine făcut, dar, întâi de toate, vă mulţumim pentru că prin voi, prin seriozitatea şi performanţele

voastre, liceul nostru capătă în fiecare an un plus de prestigiu, atrăgându-i astfel pe cei mai

valoroşi absolvenţi de şcoală gimnazială. Să fiţi deci mândri că purtaţi emblema Colegiului

National „Cuza Vodă” şi să vă străduiţi ca, prin aportul individual, să duceţi faima liceului acesta

la cote tot mai înalte, lăsându-vă astfel amprenta proprie pe această instituţie, în timpul trecerii

voastre prin şcoală către viaţă. Cât despre noi, profesorii, suntem şi vom fi întotdeauna doritori să

vă învăţăm, să vă susţinem, să vă înţelegem şi să vă ajutăm în tot ce veţi întreprinde pentru a

promova imaginea liceului în care învăţaţi.

VESTIMENTAȚIA PERSONAJELOR LUI CARAGIALE. ÎNTRE

RIDICOL ȘI MODĂ

Prof. Carmen HODEA

Ridicolul personajelor caragialiene derivă și din motivul indumentului. D-l Goe este

înfățișat sub aspect vestimentar, ceea ce sugerează starea materială bună a familiei sale, precum

și lipsa de bun gust a doamnelor care îi poartă de grijă. El poartă, un frumos costum de marinar,

pălărie de paie, cu inscripția de pe pamblică „Le Formidable ” și sub pamblică biletul de

călătorie înfipt de tanti Mița, „că, așa țin bărbații biletul ”. Ridicolul lui reiese din contradicțiile

dintre esență și aparență. Goe este numit domn sau tânăr, dar este îmbrăcat ca un copil mic, într-

un mod caraghios, deoarece costumul de marinar nu se potrivește cu pălăria de paie și nici cu

scopul și cu destinația călătoriei. Moda pentru costumația de armată este prezentă și în schița

„Vizită...”, personajul principal, un copilaș drăguț de vreo opt anișori, „este îmbrăcat ca maior

de roșiori în uniformă de mare ținută ”. Paradoxal, băiatul este obraznic, agitat și deloc ordonat,

se repede la mingea primită în dar, o trântește cu putere tocmai peste brațul musafirului,

opărindu-l cu cafea și pătându-i pantalonii de vizită, „culoarea oului de rață”. Contrastul dintre

esență și aparență pulsează efecte comice și în cazul lui Leonida care e „în halat, în papuci și cu

scufia de noapte; Efimița în camizol, fustă de flanelă roșie și legată la cap cu tulpan alb.

Amândoi șed de vorbă la mas ”.

Pălăria este un obiect vestimentar fără de care personajele lui Caragiale nu pot exista.

Goe are pălăria de paie care îi zboară pe geam, dar și una de rezervă, beretul, Cetățeanul

turmentat ascunde biletul de amor găsit în căptușeala pălăriei, de unde i-o fură Cațavencu, acesta

din urmă își pierde pălăria în urma agitației de la adunarea care s-a desfășurat la primărie.

Conul Leonida este comic prin vestimentația de noapte, pălăria lui metamorfozându-se în

scufie, în timp ce consoarta sa e „legată la cap cu tulpan alb”. Până și cățelul unei doamne ce

călătorește cu trenul este la modă, pe narator îl latră „un cățel lățos, plin de funde de panglici

roșii și albastre ” (Bubico). Și în ceea ce privește felul în care se prezintă damele din vremea

aceea dramaturgul manifestă un interes aparte, sporind asfel comicul.

De pildă, în „Tren de plăcere ” se observă contrastul dintre dama de societate cu pretenții

și mama sa, tratată ca o servitoare, dar și ironia la adresa noii generații costumate în raport cu

pretențiile de parvenire ale părinților, „Madam’ Georgescu este pe deplin stabilită asupra

toaletei sale: bluza vert-mousse, jupa fraise écrasée și pălăria asortată; umbreluța roșie,

mănușile albe și demibotinele de lac cu cataramă; ciorapii de mătase vărgați, în lungul

piciorului, o bandă galbenă și una neagră, despărțite cu câte un fir stacojiu. Cocoană Anica se-

mbracă în negru, așa se-mbracă dumneei de când a pierdut pe răposatul Nicula; coloare

deschisă n-a mai purtat, decât acuma, de curând, barej conabiu la cap. Cât despre puiul, nici nu

mai încape discuție – el va purta la Sinaia uniforma de ofițer de vânători ca prințul Carol”.


Contrastul alb negru se poartă în cazul servitorilor: „Feciorul în frac și cu mănuși albe mă

introduce în salonul splendid al somptuosului hôtel Piscopesco.” (Five o'clock).

În „D-ale carnavalului” personajele au măști, se agită într-o goană continuă ce nu duce

nicăieri deoarece piesa se încheie în acelaşi mod în care începe, cu aceleaşi relaţii – duble – între

personaje şi cu posibilitatea reluării oricând, şi de nenumărate ori, a conflictului între trădători şi

infidele): frizerul Nae Girimea; calfa Iordache; femeile – amantele frizerului, Miţa Baston şi

Didina Mazu; amanţii de rangul al doilea ai acestora – respectiv, Iancu Pampon şi Mache

Razachescu, zis Crăcănel, zis Mangafaua; reprezentantul inutil al ordinii publice, poliţaiul Nae

Ipingescu; Catindatul – personajul fără nume, etern candidat la un post de funcţionar public.

Grupate sau răsfirate la intervale relativ egale în desfăşurarea piesei, personajele se bănuiesc

între ele de trădare, se spionează unele pe altele, se ameninţă, se ascund şi participă toate la un

bal mascat, schimbându-şi de mai multe ori costumele („MIȚA singură, în domino albastru cu

flori, MIȚA în costumul polonez al Didinii, DIDINA în domino roșu, IORDACHE în costumul de

cazac al lui Nae, NAE în costumul de la început al Catindatului ”) şi măştile între ele şi

confundându-se tot timpul unele cu altele.

PRINCIPIUL ÎNCREDERII

Prof. Cella-Sînziana ANTAL

Cu ceva timp în urmă, având un pic de timp liber şi fiindu-mi dor de mirosul de

carte nouă, am intrat într-o librărie din Iaşi, pentru a răsfoi câteva cărţi, la întâmplare, mai ales pe

acelea ale căror titluri mi se păreau, la o primă vedere, mai interesante. Aşa s-a întâmplat să dau

peste o carte care, într-adevăr, mi s-a părut că-şi merită banii: „Profesorul de succes: 59 de

principii de pedagogie practică” scrisă de un profesor de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele

Educaţiei din Bucureşti, Ion-Ovidiu Pânişoară, necunoscut pentru mine, pe atunci.

Obişnuită cu limbajul de lemn al cărţilor de pedagogie răsfoite până atunci, cartea

m-a impresionat prin limbajul pe înţelesul tuturor folosit şi numeroasele raportări la

experimentele de psihosociologie realizate până atunci în lume şi care aveau aplicare în

domeniul pedagogiei. De aceea, cuvântul „practică” din titlul cărţii, consider că are deplină

acoperire în conţinutul acesteia. Ca niciodată, cartea m-a acaparat de la primele pagini şi m-am

decis că merită cumpărată. Am citit-o relativ repede şi am descoperit câteva lucruri interesante.

Am să încerc, în continuare, să vă rezum câteva principii, ca să vă deschid apetitul, şi de restul vă

veţi ocupa voi, dragi cititori.

Unul dintre principiile de pedagogie practică care mi-au atras atenţia a fost

principiul încrederii, ţinând cont că trăim într-o lume în care lipsa de încredere în oameni,

societate sau stat afectează relaţiile interumane şi, bineînţeles, nici mediul şcolar nu face rabat de

la acesta. Probabil una dintre întrebările importante pe care un profesor ar trebui să şi le pună

este dacă elevii au încredere în el. Bineînţeles că îşi închipuie că răspunsul va fi, întotdeauna,

afirmativ. Dar lucrurile nu stau mereu aşa. De exemplu, pentru a verifica această supoziţie, se

poate face un mic exerciţiu: profesorul să solicite elevilor într-o discuţie „între patru ochi” să

răspundă la nişte întrebări personale. S-a constatat că latenţa răspunsurilor unui copil la

întrebările personale indică cât sunt de naturale şi cât sunt de construite răspunsurile lui şi

importanţa pe care o acordă răspunsurilor. De aceea, este important ca în relaţia cadru didactic–

elev să nu lipsească încrederea, iar încrederea se bazează pe sinceritate. Prin sinceritate se

înţelege să nu te sfieşti, ca profesor, să dezvălui şi unele defecte personale atât timp cât sunt

însoţite şi de calităţi, deoarece prin comparaţie, calităţile prezentate vor părea mai credibile decât

crearea unei imagini nerealiste de „om perfect ”. Un studiu a fost efectuat în acest sens de nişte

cercetători americani, în anii ’90, care au elaborat două scrisori de recomandare aproape identice

68

ale unor persoane fictive ce aplicau la un anumit job şi care se deosebeau doar prin frază de

sfârşit, în care una dintre persoane recunoştea că în anumite momente poate fi o persoană

dificilă. S-a dovedit că angajatorii au preferat această persoană în locul celeilalte, considerând a

fi mai de încredere o persoană care din proprie voinţă îşi recunoştea un defect. Încrederea

elevului în profesor va face ca acesta dintâi să aibă „curajul” să greşească, nefiindu-i teamă de o

posibilă sancţiune şi crescând şansa unei participări active a acestuia la lecţie.

Un alt principiu pe care mulţi profesori îl ignoră sau nu îi acordă importanţa

cuvenită este principiul primelor impresii. Unele cercetări vorbesc de un procent de 85% din

impresia ulterioară despre o persoană ca fiind direct influenţată de prima impresie adică de

primele momente de interacţiune cu acea persoană. De aceea, la primul contact cu o clasă,

profesorul trebuie să fie conştient că atenţia cu care este privit de elevi, ca persoană şi nu ca

mesaj pe care îl transmite, este mult mai mare decât în orele ce vor urma şi că, dacă acesta face o

primă impresie bună, există şanse mari ca elevii să-l urmărească pe parcursul întregului an. Acest

aspect poate fi extrapolat şi la primul moment al lecţiei care este de multe ori minimalizat,

moment ce vizează captarea şi orientarea atenţiei. Dacă acest moment crează o impresie

favorabilă elevilor, atunci dorinţa lor de cunoaştere va creşte, o dată cu ea şi gradul lor de

implicare în predarea lecţiei.

Toată lumea a auzit, cred de efectul placebo: cazul tipic al unui medicament

prescris de un medic, în care pacientul are încredere, şi care are efecte pozitive asupra lui chiar

dacă descoperă ulterior că pastila conţinea doar zahăr. Sau un alt exemplu al unor persoane care

credeau că beau alcool şi care au început să se comporte ca nişte persoane în stare de ebrietate,

deşi lichidele consumate aveau doar miros de alcool, fără să conţină în realitate alcool. Ce

aplicare prezintă acest fapt în domeniul pedagogiei practice? Poartă numele de principiul

efectului placebo şi face referire la faptul că profesorii nu pot fi convingători dacă nu sunt ei

înşişi convinşi de adevărul ideilor pe care le spun. În aceeaşi ordine de idei, dacă profesorul are o

„zi proastă” şi nu are chef de oră, acest lucru se va transmite elevilor, odată cu cuvintele spuse.

Pentru aceasta se recomandă ca înainte ca profesorul să intre la oră să se gândească la câteva

aspecte pozitive ale orei care va urmă: dacă el crede că va avea o oră „grozavă ” acest fapt se va

imprima în atitudinea elevilor, dând un start bun activităţii la clasă. Este de evitat opusul

efectului placebo, intitulat efectul nocebo, atunci când un pacient crede că un medicament îi va

face rău, el chiar va experimenta acea stare de rău. Deci, dacă un profesor crede că va avea

probleme cu elevii, există şanse mari ca aceste lucruri să se întâmple.

Sper ca prin această încercare de recenzie, să atrag atenţia cadrelor didactice dar şi

părinţilor şi elevilor interesaţi de procesul instructiv-educativ asupra unor metode de optimizare a

actului didactic, atât de contestat în ultimul timp.

Bibliografie:

Ion Ovidiu – Pânişoară, Profesorul de succes: 59 de principii de pedagogie practică, Iaşi,

Editura Polirom, 2009, pag.49-50, 60-62, 76-80.


CULOAREA SUNETULUI

Prof. Diana-Gabriela CRĂSNEANU

Arta constituie cea mai puternică expresie a creativității umane, bazată pe exercițiu,

percepție și imaginație; este vehiculul comunicării cât și receptării emoțiilor și ideilor; ea ne face

să fim, mai presus de orice, oameni. Două dintre expresiile profunde ale artei, muzica și arta

vizuală, se regăsesc într-o arie de referință comună.

Începuturile acestora sunt marcate încă din cele mai vechi timpuri, cu dovezi în peșteri,

pornind de la flauturile realizate din fildeș de mamut, cât și de la picturile rupestre și sculpturile

preistorice. Acestea au permis o evoluție până în ziua de astăzi, când impulsul către expresiile

artistice este mai vizibil decât oricând și persistă să dovedească cine suntem și cum simțim, de

mii de ani.

Ambele forme de artă formează tablouri, manipulând tonuri, game, nuanțe, cromatisme

sau armonii. Dincolo de această conformitate organizatorică, o bogată iconografie amplasează

muzica lumii în diferite categorii cu o exemplificare din tematica picturală, realizate de pictori

cunoscuți.

Sacră (muzica îngerilor)

Giotto di Bondone – Plângerea lui Iisus

Seculară (scene de gen,

naturi moarte cu

instrumente muzicale,

portrete de muzicieni)

Ștefan Câlția – Cântărețul

cu pasăre albastră

Theodor Pallady – Vioară și

note muzicale

Barbara Krafft –

Portretul lui

Mozart

Jan Vermeer –

Cântăreață la

chitară

Mitologică ( Apolo, concertul muzelor)

Piero di Cosimo – Perseu eliberând-o pe

Andromeda

70

Artele plastice și cele muzicale se regăsesc, astfel, într-o construcție unitară, dovadă a

sensibilității umane ce erupe într-o multitudine de modalități de exprimare, confirmând fonduri

inepuizabile de imaginație și energie. În spațiul românesc avem suficiente reprezentări ale unor

mari pictori, sculptori sau graficieni, ale unor momente semnificative din obiceiurile satului, spre

exemplu, horele, dansurile, scenele de muzică, cât și instrumentele muzicale.

Theodor Aman – Hora de la Aninoasa

Theodor Aman – Odaliscă culcată

În continuare, vedem câteva instrumente care nu au fost realizate cu destinația finală de a

emite sunete, dar care arată pe deplin interferența dintre cele două arte.

Prima creație leagă muzica de sticlă, la

propriu, în proiectul realizat de artista Iulia

Năstase, care, ca și oricare muzician, are o

conexiune aparte cu instrumentul său, doar că

la ea arta constă nu în a cânta la el, ci în a-l

face. Ea a realizat viori din sticlă, dorind să

evidențieze strălucirea clasicului reinterpretat

prin imaginație. Pentru ea, sticla nu este un

material obișnuit ci unul care poate oferi grai

muzicii de calitate.

Sculptorul Liviu Mocanu a și reușit să facă

sculptura instrument să încânte auzul, prin cele

26 de sculpturi de fier ale sale, de dimensiuni

mari, traforate cu laser, pentru care, datorită

multiplelor cutii de rezonanță, lectorul Cristian

Bence-Muk a putut crea o lucrare muzicală

specială, propusă pentru cinci percuționiști.

Așadar, sunetele și transpunerea lor ne apropie de tot ceea ce înseamnă frumos. Pasionații

de muzică și cei de arte vizuale se pot întâlni la o răscruce de gen, contopind cele două plăceri, în

obținerea materiei finale. Permite-i sufletului să devină una cu subiectul privirii tale, și permite-ți

să vezi cu tot ceea ce ești tu!

Lumea fără imaginație și fără frumos este una săracă. Dincolo de realitatea care ne

înconjoară, putem alege să ne creăm o lume strălucitoare, unde personajele vor ieși la lumină,


vor râde, și îți vor arăta fericirea, care nu poate veni decât dacă ne-o facem noi. Limbajul muzical

de calitate constituie un mod de stimulare a gândirii culorii, cea mai ludică metodă. Lasă-te

inspirat de muzica însăși, nu îți alege o temă anume, începe în felul tău. O nemărginită inspirație

ne este la dispoziția creației în orice moment; trebuie doar să fii atent la ceea ce captezi cu

antenuțele tale.

„Arta nu este un lucru; este o cale” (Elbert Hubbard)

MAXIME ŞI CUGETĂRI CELEBRE

Prof. Tatiana PLEŞU

„Lumea Fizicii, lumea iscoditorilor în tainele profunde ale naturii îl aşteaptă pe

Einstein-ul veacului al XXI-lea pentru a ne face capabili să citim paginile marii cărţi a

cunoaşterii, adevărurile fundamentale ale Universului, concret şi inefabil, macro şi micro, în

care şi lângă care trăim” (Al. Mironov).

„Nu voi înceta niciodată să admir pe cei care au puterea să sădească arbori la a căror

umbră nu vor sta” (Al. Mironov)

„Forţele fundamentale care guvernează lumea sunt impersonale şi inconştiente”

(M. Ferrero, D. Solgado şi J.L. Sanchez-Gomez)

„Ştiinţa este interogarea sceptică a realităţii” (Carl Sagan)

„Dumnezeu nu a pus nici o limită în exercitarea intelectului uman” (Francis Bacon)

“Cea mai bună cale de a prezice viitorul este aceea de a ţi-l construi singur” (P.

Diamandis)

„Omul nu poate găsi ceea ce caută. S-a învăţat să se mulţumească cu ceea ce poate găsi”

(Grigore Moisil)

„Aproape tot ce deosebeşte lumea modern de secolele trecute se datorează ştiinţei”

(Bertrand Russell)

„Mai important decât cele mai frumoase descoperiri ştiinţifice este cunoaşterea

metodelor prin care ele s-au realizat.” (G.W.Leibniz)

„În doar şase ore, deşerturile terestre primesc de la soare echivalentul energiei pe care

întreaga societate umană o consumă într-un an” (Hassan bin Talal 2012)

„Dacă ştiinţa n-are patrie, omul de ştiinţă trebuie să se gândească mereu la tot ceea ce

poate face glorie patriei sale. În orice mare savant veţi găsi un nume de patriot” (Louis Pasteur)

„... bănuiala mea este că Universul nu este doar mai ciudat decât presupunem noi, ci mai

ciudat decât putem noi presupune.” (J.B.S. Haldane)

„ În lumea modernă, proştii sunt plini de ei, iar cei inteligenţi plini de dubii” (Bertrand Russell)

„Înţelepciunea nu o primim moştenire, trebuie să o descoperim noi înşine într-o călătorie

pe care nimeni nu o poate face în locul nostru şi de care nimeni nu ne poate scuti” (Marcel

Proust)

„ Tăcerea eternă a acestor spaţii infinite mă înspăimântă ” (Blaise Pascal)

72

OPERA LUI CREANGĂ ŞI CULEGERE DE PAREMIOLOGIE

Prof. Elena POPA

Tot ceea ce se zugrăveşte, tot ceea ce se povesteşte este explicat, la Creangă, prin

proverbe. Dacă cei mai mulţi dintre scriitori se întrec în a emite idei filozofice originale, Creangă

se singularizează tocmai prin aceea că în el vorbeşte poporul român, aspect care, în grabă, ar

putea reprezenta un inconvenient. Măiestria lui Creangă constă însă tocmai în valorificarea într-

un mod inedit a acestui sector al limbii care constituie o expresie a înţelepciunii populare.

Formulele fixe, cu un pronunţat caracter popular, reprezentate de proverbe, zicători şi

izolări, au, de cele mai multe, ori un rol explicativ şi contribuie la creionarea portretelor

personajelor. Fără a ştirbi din valoarea ei artistică, opera lui Creangă devine, prin aceste formule,

după cum s-a insistat, intraductibilă şi aptă de a constitui o zestre autohtonă. La acestea trebuie

adăugat ceea ce George Ivaşcu numeşte „elemente ale limbajului afectiv” reprezentat de

interogaţii, exclamaţii sau interjecţii, aspecte definitorii pentru verva populară şi care potenţează

impresia de viaţă, care dinamizează acţiunea şi conferă ritmicitate.

Aceste formule sunt introduse, după cum bine se ştie, de izolări precum: „vorba ceea, şi

vorba ceea”, „curat vorba ceea”, „este-o vorbă”, „vorba cântecului”, „povestea cântecului” etc,

formulări care de fapt introduc citate şi care sunt, cum spune G. Călinescu, procedee specifice

autorilor livreşti. De pildă, pentru a evidenţia rezistenţa fizică a protagonistului din „Amintiri din

copilărie” care, bolnav de holeră, se însănătoşeşte prin leacuri băbeşti, povestitorul realizează şi

autocaracterizare şi efecte comice: „și d-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit, sănătos ca toți

sănătoșii; Dumnezeu să odihnească pe moș Țandură și pe tovarășul său! Și, vorba ceea: Lucrul

rău nu piere cu una, cu două. Până-n seară, am și colindat mai tot satul” (Amintiri din copilărie,

I).

Plăcerea din adolescenţă de a umbla vară pe dealuri cu fetele pentru a aduna flori este

redată prin versuri de cântec: „Fă-mă, Doamne, val de tei/Și m-aruncă-ntre femei!”, iar iritarea

mamei, sătulă de incotele odraslelor prin „Pielea rea și răpănoasă ori o bate, ori o lasă”.

Rar Creangă îşi ascunde intenţia de a evidenţia proverbul sau zicătoare şi le încadrează în

frază folosind totuşi ghilimelele: „Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe că nu-i bine

să te pui viziteu la cai albi și slugă la femei”.

Tot formule fixe sunt cele care introduc/scot pe cititor în/din lumea ficţională, unele de

provenienţă populară altele create de Creangă şi cu valoare apropiată de cea a prologului şi

respectiv epilogului. Cele mai relevante sunt: „Era odată...” (Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de

vulpe, Ivan Turbincă, Povestea lui Stan Păţitul, Punguţa cu doi bani, Soacra cu trei nurori),

„Erau odată...” (Fata babei şi fata moşneagului, Dănilă Prepeleac), „Amu, cică era odată...”

(Povestea lui Harap-Alb, Făt Frumos, fiul iepei), „Cică erau odată...” (Povestea porcului).

Cea mai complexă formulă este cea care deschide „Prostia omenească”, text publicat

anterior poveştilor apărute în „Convorbiri literare”, aspect ce demonstrează că a existat o intenţie

clară de simplificare din partea autorului în textele de mai târziu: „A fost odată, când a fost, că,

dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu

vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de oca de fer la un picior

și tot i se părea că-i ușor. Cică era odată...”

Stilul acesta formular, ce presupune cuprinderea naraţiunii propriu-zise între formule

iniţiale şi finale, este o consecinţă a oralităţii. Pe lângă formulele de început şi cele de sfârşit, un

rol esenţial în realizarea oralităţii îl au formulele mediane, unele fiind destinate separării

episoadelor narative, altele de verificare şi menţinere a atenţiei cititorului/ascultătorului.

Pentru formulele de mijloc se observă o preferinţă pentru cele versificate, multe dintre ele

fiind recurente. Sosirea caprei din pădure precum şi a lupului impostor se recunosc prin

binecunoscuta formulă care apare în text de cinci ori: „Trei iezi cucuieți / Ușa mamei descuieți! /


Că mama v-aduce vouă: / Frunze-n buze, / Lapte-n țâțe, / Drob de sare / În spinare, / Mălăieș /

În călcăieș / Smoc de flori / Pe subsuori”, iar cocoşul cântă pentru a-şi recupera punga:

„Cucurigu! Boieri mari, /Dați punguța cu doi bani!” (formula care se repetă tot de cinci ori).

Zborul iute al calului înaripat cu Harap Alb călare este însoţit de formula care apare de trei ori

uşor modificată: „În înaltul cerului, / Văzduhul pământului; / Pe deasupra codrilor, / Peste

vârful munților, / Prin ceața măgurilor, / Spre noianul mărilor, / La crăiasa zânelor, / Minunea

minunilor, / Din ostrovul florilor”. Cu privire la aceste versuri, în studiul său în care pliază

textele lui Creangă pe ştiinţa simbolurilor, Vasile Lovinescu este convins că nu sunt populare, ci

întocmite de scriitorul însuşi, descriind „o călătorie izbăvitoare în care întreg cosmosul e luat

martor şi complice”, spre ostrovul Sfintei Duminici aflat în alt timp şi spaţiu decât ale noastre,

comparabilă cu „hierogamia Ciobanului din Mioriţa şi cu exaltarea spre slăvi a Luceafărului

către Tatăl Ceresc”.

Formulele în proză nu lipsesc şi adesea anunţă derularea unui drum: „Și mergând el

bezmetic...”, „Și mergând el tot înainte...” (Prostia omenească), „Și mergând ea acum și zi și

noapte...”, „Și mergând mai departe...”, „Și mergând ea tot înainte...” (Fata babei şi fata

moşului), „Și mergând el prin codri...”, „Și mergând el pe scursura pârâului...”, „Și mergând ei

câteva zile tot prin codru...” (Făt Frumos, fiul iepei), „Și merge Ivan, și merge, și merge...” (Ivan

Turbincă), „și merge el cât merge...” (Punguţa cu doi bani), „Și merge el, și merge, până se

înnoptează bine...”, „Și merg ei o zi, merg două, și merg patruzeci și nouă...”, „Și mergând ei o

bucată bună...”, „Și merg ei, și merg, cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări, peste

nouă țări și peste nouă ape mari...” (Povestea lui Harap Alb).

Cât pentru final, formulele prezintă starea de fericire a eroului, ospeţe care confirmă

restabilirea echilibrului: „Și eram și eu acolo de față, și-ndată după aceea am încălecat iute pe-o

șea, ș-am venit de v-am spus povestea așa, ș-am mai încălecat pe-o roată și v-am spus jitia

toată; și unde n-am mai încălecat pe-o căpșună și v-am spus, oameni buni, o mare și gogonată

minciună!” (Capra cu trei iezi), „Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce

acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă”

(Povestea lui Harap-Alb), „Și s-a adunat lumea de pe lume la această mare și bogată nuntă, și a

ținut veselia trei zile și trei nopți, și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s-a sfârșit” (Povestea

porcului). Cea mai clasică dintre acestea, în sensul că este des întâlnită la finele multor poveşti

româneşti este cea care încheie Prostia omenească: „Ș-am încălecat pe-o șa, ș-am spus povestea

așa. /Ș-am încălecat pe-o roată, ș-am spus-o toată. /Ș-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus,

oameni buni, o mare minciună!”, prezentă parţial şi la sfârşitul păţaniei omului leneş.

Unele formule fixe, fie că sunt în versuri sau nu, comportă asonanţe. De pildă, în

Povestea lui Harap Alb: „- Ei, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, dacă nu eram eu și cu Păsărilă, ce

făceați voi acum? Iaca așa, tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul nu se mai

bagă în seamă amarul. Amar era să fie de voi, de nu eram noi amândoi”, iar între frazele

versificate: „Se opresc cu toții în cale, / Se opresc și zic cu jale: /— Harap-Alb, mergi sănătos! /

De-am fost răi, tu ni-i ierta, / Căci și răul câteodată prinde bine la ceva! / Harap-Alb le

mulțămește / Ş-apoi pleacă liniștit, / Fata vesel îi zâmbește, luna-n cer a asfințit. / Dar în pieptul

lor răsare... /-Ce răsare? Ia, un dor! / Soare mândru, luminos și în sine arzător, / Ce se naște din

scânteia unui ochi fărmăcător!”. Aceasta din urmă este întrucâtva păguboasă povestirii, ea

reprezentând o creaţie vag artificială care nu îşi găseşte locul în fraza obişnuită a lui Creangă, dar

care confirmă caracterul popular al stilului.

În situaţiile în care inserează poezii după modelul formulărilor folclorice versificate,

unele păstrate fiind chiar ca atare, altele elaborându-le el însuşi, ori modificându-le, Creangă dă

din nou dovadă de îngemănare cu creatorul popular. Dimensiunile acestora variază de la două

versuri la mai multe: „Lumea de pe lume s-a strâns de privea, / Soarele și luna din cer le râdea”,

„În înaltul cerului, / Văzduhul pământului; / Pe deasupra codrilor, / Peste vârful munților, / Prin

ceața măgurilor, / Spre noianul mărilor, / La crăiasa zânelor, / Minunea minunilor, / Din

74

ostrovul florilor; Crăiasa furnicilor, / Crăiasa albinelor / Şi Crăiasa zânelor, / Minunea

minunilor / Din ostrovul florilor!” (Povestea lui Harap Alb).

Vorbirea în pilde are ca scop evidenţierea unor adevăruri morale, ceea ce face că

literatura lui Creangă să se caracterizeze prin gnomism. Acest aspect conferă lui Creangă aerul

de moralist, îndemnat la a judeca şi nicidecum acela de colecţionar de fond paremiologic.

Nu neapărat din neputinţa de a caracteriza personaje şi situaţii Creangă face apel la

proverbe şi zicători, mai curând se poate considera că sunt mai sugestive şi chiar mai rezumative.

Tolba paremiologică a lui Creangă este de fapt un artificiu care îi unicizează profilul şi care îi

confirmă erudiţia.

Mini-poezii, proverbele conţin încifrări de sorginte metaforică, deschizându-se astfel

pluriinterpretabilităţii. Fapte lingvistice care nu suportă modificări, proverbele capătă la Creangă

uneori alte valenţe prin fixarea lor într-un anumit context.

Corpusul de proverbe, maxime şi zicători populare conturează o viziune asupra lumii şi

un sistem de valori care constituie ceea ce se poate numi ideologie, parte din ceea ce Roland

Barthes numeşte cod cultural care, la Creangă, este de provenienţă populară. Componentă a

ideologiei colective, acest cod cultural reprezintă o constantă morală mereu valabilă pentru

popor. Expresia acestuia nu face decât să clarifice concepţia despre lume şi reprezentarea ei

estetică.

Din această perspectivă, Ioan Holban reţine: „codul cultural este parte integrantă a

Enciclopediei populare (prin origine şi răspândire), care interpretează realitatea cotidiană;

subiectivitatea trăieşte şi se adaptează colectivităţii în raport cu normele stabilite de aceasta (în

colectivităţile arhaice ignorarea codului însemna dispariţia celui care se făcea vinovat de

încălcarea normei colective)”. Dacă pentru unii critici prezenţa acestui cod cultural a determinat

să adopte opinia că humuleşteanul este un simplu folclorist, timpul a edificat problema

demonstrând că acesta întruneşte funcţii esenţiale.

Un efect secundar al folosirii acestei ideologii colective este jovialitatea, întărită şi de

vorbirea populară. Densitatea proverbelor şi zicătorilor demonstrează că înăbuşirea faptelor

neînsemnate într-un roi de citate, în formulare călinesciană, este o idee nejustificată. Mai curând,

conform rezultatelor unei statistici (în prima parte a Amintirilor din copilărie apar 4 citate, în cea

de-a doua 19, în cea de-a treia 15, iar în a patra 5, deci un total de 43), se poate afirma răspicat

faptul că ceea ce domină este povestirea care, în schimb, asimilează şi comentariul.

Reţinerea celor prezente în primul capitol este edificatoare: „Vorba ceea: De plăcinte

râde gura, de vărzare, și mai tare”; „Vorba ceea: Decât codaș în oraș, / Mai bine-n satul tău

fruntaș”; „Vorba ceea: Lucrul rău nu piere cu una, cu două”; „Vorba ceea: Se ține ca râia de

om”. Prin extragerea tuturor acestor citate din „Amintiri din copilărie” şi inventarierea lor, Ioan

Holban ţine să demonstreze că între naraţiune şi Codul Cultural nu se află o relaţie de opoziţie, ci

una de simbioză, Codul Cultural permiţând naraţiunii să se sprijine pe o autoritate morală.

Privitor la modul de transmitere a acestui cod cultural se poate face distincţie între cel înrămat

între semnele citării şi introdus prin sintagme de tipul „vorba ceea” şi cel narativizat, adaptat,

care nu se mai încadrează între ghilimele şi nici nu mai este anunţat. Primele structuri, cele

citate, se constituie ca instanţe independente în ansamblul textului, indicând existenţa unui raport

de determinare între comportamentul particular al unui personaj şi o maximă generală, creată şi

păstrată de colectivitate; în acelaşi timp, acest raport are şi o valoare explicativă: „generalul (eul

narator) explică particularul (eul erou)”.

În secvenţa în care se prezintă cum este exersat leacul băbesc de băieţii afectaţi de râie în

apele Bistriţei în postul cel mare fără a suferi şi din pricina anotimpului inadecvat pentru

asemenea băi, se foloseşte ca judecată asupra situaţiei vorba ceea: „Se ţine ca râia de om”,

întrucât sfaturile curative nu dau roade. Astfel, situaţia este verificată prin fapte, fiind şi efect al

unei cauze redată în proverb: „situaţia şi proverbul care se aplică acesteia întreţin un raport

cauză/efect, raport care acţionează dintr-o dublă perspectivă: desfăşurarea evenimentelor şi


rezultatul lor provoacă apelul la proverb, zicătoare sau maximă, iar maximă, la rândul ei,

motivează întâmplarea narată”.

Emise ca motivaţii ale comportamentelor, segmentele de cod cultural narativizate,

transformabile în coduri citate, implică anumite transformări ale discursului: întârzierea

naraţiunii prin oprirea discursului, schimbare de voce, vocea naratorului fiind în astfel de situaţii

înlocuită cu vocea eroilor, sau schimbarea structurii temporale a discursului prin aceea că

prezentul generalizant al proverbului se poate confunda cu prezentul evenimentelor. De exemplu,

Smaranda preferă să ospăteze musafirii sosiţi la hramul bisericii din sat în chip de pomană de

teamă că feciorii, după moartea ei, vor neglija aceasta, că, „oricum ar fi, tot îs mai aproape dinţii

decât părinţii”, proverbul motivând în acest caz un comportament. Un caz de confuzie între

timpul discursului şi cel al proverbului este în secvenţa în care Nică împreună cu fratele mamei

poposesc peste noapte la Fărcaşa şi nu pot dormi din pricina zgomotelor scoase de părintele

Dumitru din pricina guşei cât plosca: Nu era vinovat bietul preot, și, după cum spunea și el, „e

mai rău de cei ce au gușă în cap decât de cei ce o poartă pe dinafară”.

Folosirea unor astfel de structuri este motivată estetic, autorul având posibilitatea de a

alege pe cele care i se par mai potrivite, ceea ce face că în „Amintiri din copilărie”, alături de

vocea autorului, cea a naratorului şi cea a personajului să se alăture vocea înţelepciunii populare.

76

ȘTIINȚĂ

ȘTIINȚĂ SAU COINCIDENȚE STRANII

Prof. Dumitru BAHNARIU

Primele texte matematice au fost scrise de sumerieni și babilonieni pe tăblițe de argilă

uscate la Soare sau arse în cuptor acum mai bine de 5000 ani, iar egiptenii au scris texte

matematice pe papirus în timpul Regatului Mijlociu acum 4000 de ani.

În domeniul științelor exacte că geometria, arhitectură, geografia și astronomia egiptenii

au înregistrat rezultatele cele mai apreciabile. Astronomia era considerată o știință importantă,

foarte utilă religiei, iar geometria însemna mai mult practică în construcții și se baza pe

observații.

Egiptenii cunoșteau aproximativ valoarea numărului π (3,16). Teoremă lui Pitagora era

cunoscută de babilonieni și egipteni (cu mult înaintea lui) pentru anumite cazuri particulare, dar

nedemonstrată pentru toate triunghiurile dreptunghice.

Aritmetica egiptenilor era rudimentară și nu se poate afirma cu certitudine că ar fi

cunoscut calculul algebric. În scrierile sumeriene, babiloniene și egiptene se găsesc concluzii

geometrice empirice parțial adevărate, bazate pe un număr limitat de observații și raționamente

prin analogie, dar și formule greșite pentru calcularea ariilor și volumelor.

Geografia era dezvoltată și se crede că navigatorii antici egipteni ar fi ajuns pe apele

Dunării într-o expediție contra sciților (4000 ani î. Hr.), în America de Sud, în îndepărtata

Australie, au înconjurat Africa în timpul domniei faraonului Nechao (600 î. Hr.) cu 2000 ani

înaintea portughezilor.

Geometria este ramură a matematicii care studiază proprietățile suprafețelor și spațiului.

Transformarea cunoștințelor geometrice cu caracter empiric într-o știință demonstrativă bazată

pe axiome, postulate și raționamente științifice deductive este opera filozofilor (iubitorii de

înțelepciune) din Grecia antică: Tales, Anaximandru, Pitagora, Arhitas, Platon, Euclid, Aristotel,

Socrate, Eratostene, Hippias, Eudoxos, Arhimede, Aristarh, Hipocrat, Hiparh și alți filozofi care

au trăit în secolele VII-I î. Hr.

Tales din Milet (624-548) î. Hr. Este declarat în 582 unul dintre cei 7 înțelepți ai Greciei

antice. A fost negustor, matematician, astronom, inginer, filozof și om de stat.Ca matematician a

stârnit admirația faraonului Amasiss, calculând înălțimea piramidei lui Keops, prin măsurarea

umbrei lăsate de un băț înfipt în nisip, la marginea umbrei lăsată de piramidă. Ca astronom a

prezis eclipsa de Soare din 28 mai 585 î. Hr.

Când Snefru, tatăl lui Keops s-a urcat pe tronul faraonilor întemeind dinastia a-IV-a

(2723-2563 î. Hr), regatul se apropia de apogeu. Capitala Egiptului antic 3000 de ani î. Hr. Era

orașul Memphis situat lângă actualul Gizeh de astăzi.Pe platoul de la Gizeh, la aproximativ 15

Km sud-vest de Cairo, capitala Egiptului, pe malul vestic al fluviului Nil, se înalță trei piramide

Keops, Kefren și Mikerinos, construite în timpul Regatului Vechi (2700-2200 î. Hr.) cu

înălțimile de aproximativ 148 m, 140 m și 70 m fiecare, orientate pe direcția sud vest, nord-est în

raport cu meridianul 31° longitudine estică și paralela de 30° latitudine nordică.

Aceste trei piramide principale din complexul faraonilor de la Gizeh reprezintă pe

suprafața Pământului o hartă astronomică a celor trei stele din centrul constelației Orion

(Mintaka, Alnilam și Alnitak), Nilul reprezentând Calea Lactee. Măreția piramidelor uimește

vizitatorul, care le privește admirativ și întrebător. Au fost construite acum aproximativ 2500 ani

î. Hr. Și sunt vegheate de enigmaticul Sfinx, care este cea mai mare sculptură a lumii antice

având 72m lungime și 20 m înălțime.


Marea Piramidă, piramida faraonului Keops (Kheops-Khufu) este o contrucție

supraumană, care include peste 2,5 milioane blocuri din piatră calcaroasă de formă cubică și

paralelipipedică, cu masa de cel puțin 2,5 tone fiecare, unele având și (15-20) tone, iar grinzile de

granit din camera faraonului 40 tone, însumând o masă totală a piramidei de 6x tone, masa

Pământului este de aproape 6x tone, raportul fiind de (1/)?!

Dimensiunile exacte ale acestei magnifice piramide sunt înălțimea 148,208 m, latura

pătratului de bază 232,285 m, cu o eroare mai mică de 25 cm. Piramida este așezată exact pe

meridianul 31° longitudine estică și paralela de 30° latitudine nordică, care trec prin acest

complex faraonic.

Diagonalele pătratelor de bază ale celor trei piramide sunt riguros paralele. Amplasarea

pe teren a celor 4 fețe triunghiulare este perfect orientată spre cele 4 puncte cardinale, cu o eroare

mai mică de 5 minute; 1°=60 de minute și busola era necunoscută, dar declinația magnetică

cunoscută?! Problema orientării precise a piramidelor cu fețele spre cele 4 puncte cardinale este

dificilă și în prezent, busola indică polul magnetic, nicidecum polul geografic. De la Herodot se

păstrează următoarea mărturisire:, Preoții egipteni m-au învățat că în Marea Piramidă a lui

Keops, aria pătratului construit pe înălțime (având înălțimea piramidei drept latură) este egală cu

aria fiecărei fețe triunghiulare.

Meridianul de 31°E împarte apa și uscatul Pământului în două părți egale, est-vest față de

meridian. Acest meridian traversează pe uscat cea mai mare distanță, aproape 15000 km trecând

prin: Africa, Turcia, Ucraina, Rusia, Alaska și Antartica.

Paralela de 30°N traversează pe uscat aproximativ aceeași distanță: Africa de nord, Asia și sudul

S.U.A. Mai mult, punctul lor de intersecție (piramida) se află în centrul de greutate al

continentelor.

Este interesant de constatat că raportul dintre perimetrul piramidei 931,220 m și dublul înălțimii

sale 296,416 m este egal cu π = 3,141598?! Cu peste două milenii înaintea lui Tales, în prezent

matematica folosește valoarea π = 3,1416.

Înălțimea piramidei înmulțită cu 1 miliard dă distanța aproximativă Pământ-Soare, adică

148 208 000 km, în prezent este folosită valoarea medie de 149 500 000km?! Perimetrul

piramidei înmulțit tot cu 1 miliard dă distanța pe care o parcurge Pământul în jurul Soarelui într-

un an de zile, adică 931 220 000 km?!

Egiptenii antici considerau Soarele un foc central în jurul căruia se rotesc planetele și

Pământul. Lungimea cercului este 2πr = 2×3,1416×148 208 000km = 931 220 506 km. Ei

foloseau un interval de timp care era considerat perioada de repetare a anotimpurilor și muncilor

agricole, în prezent este denumit an tropic cu 20 de minute și 23 de secunde mai mic decât anul

sideral.

Dacă împărțim lungimea traiectoriei parcursă de Pământ în jurul Soarelui 931 220 000

km la anul tropic care are 365 zile, 5 ore, 48 minute, 46 secunde obținem viteza medie a

Pământului de 29,509 km/s, care este într-o concordanță foarte bună cu cea calculată în prezent

29,76 km/s?!

Folosind datele astronomice actuale: distanța medie Pământ-Soare, d = 149 500 000 km,

viteza medie a Pământului față de Soare v = 29,76 km/s și durata mișcării de revoluție a

Pământului T=365 zile, 6 ore, 9 minute, 9 secunde (an sideral), putem calcula lungimea

traiectoriei parcursă de Pământ (o spirală care proiectată în planul perpendicular pe direcția

mișcării Soarelui, dă o eclipsă puțin alungită), o traiectorie aproape circulară: L= 2πd = vT, se

obțin valorile 939 159 000 km respectiv 939 171 000 km, care sunt în bună concordanță cu cele

calculate de egipteni în antichitate?!

Cotul sacru piramidal are valoarea de 0,635660 m, adică este de 10 milioane de ori mai

mic decât raza polară a Pământului R=6356,863 km. Raza ecuatorială este cu 21,4 km mai mare

decât raza polară. Cunoșteau preoții egipteni faptul că Pământul are formă de geoid?

78

Degetul sacru piramidal reprezintă a 25- a parte din cotul sacru și are valoarea

aproximativă de 0,02543 m=2,543 cm. Diagonala bazei pătratului piramidal este de aproximativ

329 m, iar dublul lungimii ei este de 658 m. Împărțim această valoare de 658 m la 0,02543 m se

obține numărul 25 875. Dar 25 850 de ani este aproximativ timpul de precesie al echinocțiilor?!

Mișcarea de precesie a fost descoperită mult mai târziu de astronomul grec Hiparh din Niceea

(190-125 î.Hr.).

Dacă se face o secțiune imaginară nord-sud prin piramida lui Keops, culoarul care duce

spre camera funerară a sarcofagului faraonului indica o axă care prelungită în exteriorul feței

nordice arată un punct ceresc din cercul de precesie care este steaua Alfa Draconis, jucând rolul

de stea polară la acea vreme!

De unde atât de multă știință, exactitate și precizie, inteligență, organizare, imaginație,

curiozitate, inventivitate, simț estetic, dinamism, aspirații și de toate celelalte impulsuri care stau

la baza acțiunilor omului? Care era tehnica misterioasă a constituirii piramidei lui Keops? De

peste un secol oamenii de știință fac cercetări asupra acestei minuni a lumii.

Noțiunea de unghi a fost introdusă de Tales, iar Pitagora folosește prima dată cuvântul

„matematică” pentru studiul aritmeticii și geometriei. Arhimede și Eudoxos sunt considerați

precursorii calculului integral, iar Eratostene (275-195 î.Hr.) determină primul circumferința

Pământului (lungimea unui meridian terestru 39700 km sau raza Pământului).

Euclid în lucrarea „Elementele” care cuprinde 15 cărți sistematizează geometria plană și

în spațiu, teoria generală a proporțiilor, aritmetică, teoria numerelor, teoria numeralelor iraționale

pătratice, a poliedrelor regulate înscrise și circumscrise, cât și proprietățile lor, cu aproape două

milenii mai târziu de la construcția celor trei piramide.

Celebrul arhitect Imhotep (Im Hotep) a cărui nume a traversat tradiția egipteană din

mileniile anterioare, a devenit zeu al scrierii și al științelor (medic, inginer, astronom, geograf)

este poate cea mai gigantică inteligență pe care a produs-o vreodată antichitatea. Pe o construcție

din Edfu (Idfu), localitate din valea Nilului, în aval de Assuan s-a descoperit o inscripție care

afirmă că edificiul are origine divină, iar planurile sale ar fi fost desenate de Im Hotep trecut în

rândul zeilor. Acest Im Hotep este o persoană foarte înțeleaptă și misterioasă a acestei perioade,

un Newton sau un Einstein al antichităţii!

Sirus este unul dintre puținii aștri pentru care egiptenii antici manifestau interes și se află

la sud-est de constelația Orion, în prelungirea axei celor trei stele din centrul constelației.

Observat de la Memfis, Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopții înaintea zorilor

dimineții și prevestea începutul fiecărei perioade de revărsare a Nilului. În egiptul Antic s-a

descoperit un calendar de mare precizie, în funcție de răsăritul lui Sirius (19 iulie) pe o perioadă

de 32000 ani! După aproximativ 365 de zile, toți aștrii reveneau pe cerul nopții în același loc.

Revărsarea Nilului și apariția astrului pe cerul dimineții înstelate era o întâmplare sau o corelație

cu aproximație de câteva zile?

Cum a luat naștere într-o perioadă atât de timpurie o civilizație așa de dezvoltată? În

istoria Egiptului există o particularitate senzațională: nu are preistorie, nu are paleolitic, neolitic

și unelte primitive. Egiptul a apărut dintr-o dată civilizat? Acum mai bine de 3000 de ani

legendele popoarelor preincașe închinate zeilor afirmau că stelele ar fi populate și că, „zeii” ar fi

venit cândva în zbor din constelația Pleiadelor. Textele sumeriene, babiloniene și egiptene reiau

necontenit aceeași legendă, „zeii” veneau din stele pentru ca apoi să se întoarcă în ele, călătoreau

prin cer cu vulturi argintii sau care de foc, posedau arme cumplite și făgăduiau unor oameni aleși

harul nemuririi.

Toată această știință, tehnică, cultură și arhitectură funerară era știută sau adusă de, „zeii”

din constelația Orion și enigmaticul Sirius? Care se află foarte aproape de Soare, la 9 ani lumină,

dar cu o luminozitate 22 ori mai mare.

Ființele inteligente care au hotărât locul de construcție al piramidelor nu erau străine de

cunoașterea exactă a formei Pământului, a distribuției continentelor, mărilor și oceanelor cât și a


zborului. Din spațiu, complexul piramidal de la Gizeh se vede precum constelația Orion pe cerul

înstelat al nopții, iar Sirius care, „veghează” această constelație este Sfinxul, străjerul

piramidelor.

Bibliografie:

1. A. Bârsan, Mic atlas geografic. Direcția topografică militară, Editura Științifică,

București 1962; pag. 13, 14;

2. Erich von Daniken, Amintiri despre viitor, Editura Politică, București 1970, pag. 75,94;

3. Victor Kennbach, Enigmele miturilor astrale, Editura Albatros, București 1973, pag.

254,262;

4. Thor Heyerdahl, „Expediţiile RA”, Editura Științifică, București 1973, pag.116;

5. Mircea Peahă, Atlas geografic general, Editura Didactică și Pedagogică, București

1974, pag.5,6,7;

6. Alexandru Mironov, Enigmatic pământul. Scrisul românesc, Editura Craiova 1977,

pag. 100;

7. Florica T. Câmpan, Povestea numărului π, Editura Albatros 1978, pag. 16, 197;

8. Florica T. Câmpan, Aventura geometriilor neeuclidiene, Editura Albatros 1978, pag.

11, 168;

9. Mariuca Marcu, Ion Moga, Dicționar elementar de științe: matematică, fizică,

astronomie, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1978;

10. Alexandru Petinschi, Epopeea navelor, Editura Albatros 1978, pag. 29,38;

11. Iohana Șarambei, Nicolae Șarambei, 99 personalități ale lumii antice, Editura

Albatros, București 1983, pag. 175;

12. Mihu Cerchez, Pitagora, Editura Academiei R.S. România, București 1986, pag. 11;

13. Gheorghe Chiș, Astronomie-manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactică și

Pedagogică R.A., București 1993, pag. 15, 24, 32;

14. Jennifer Westwood și colaboratorii, Locuri misterioase, Editura Șchei, Brașov 1997,

pag. 62;

15. Jeremi Pemberton, Dominique Korach, Francoise Vibert, Larousse junior – Egiptul,

Edciclopedia R.A.O. 2004;

16. Brian May, Patrick Moor, Chris Lintott, Bang! Istoria completă a universului,

Enciclopedia R.A.O. 2007, pag. 155;

17. Briam Haughton, Istoria secretă, civilizații pierdute și mistere străvechi, Editura

Polirom 2009, pag. 67, 144.

MIŞCĂRILE PLĂCILOR TECTONICE

Alina ROMAN, Teodora LUCA,


Prof. coordonator: Roxana MUNTEANU

Seismologia este ştiinţa geofizică ce se ocupă cu studiul structurii globului terestru şi, în

special, cu cel al scoarţei terestre, vizând cauzele producerii cutremurelor, propagarea şi

înregistrarea undelor seismice, a mecanismelor de producere în focar a cutremurelor, zonarea

seismică a terenurilor.

Învelişul extern solid al Pământului este format din plăci tectonice. Aceste plăci se află în

continuă mişcare şi transformare, remodelând continentele, bazinele oceanice, cauzând erupţii

80

vulcanice, mişcări seismice, îngroşând scoarţa terestră (formarea munţilor tineri), coborând-o

(formarea văilor) sau formând şanţuri adânci pe fundul oceanelor.

Prin seism sau cutremur se înţelege mişcarea oscilatorie, bruscă, spaţială, haotică de la

suprafaţa Pământului, produsă de un şoc deosebit de puternic produs de cauze interne sau

externe. În momentul producerii şocului seismic, se eliberează o mare cantitate de energie

cinetică. Aceasta se propagă prin masa Pământului sub forma unor unde elastice, numite unde

seismice, şi care, ajungând la suprafaţă, produc oscilaţii, deci cutremure. Oscilaţiile din timpul

cutremurului pot duce la pierderea de vieţi omeneşti. Adeseori, în cazul unui cutremur puternic,

pe lângă efecte precum distrugerea unor clădiri şi a infrastructurii, au loc şi alunecări de teren,

ruperea unor falii uriaşe, declanşarea unei activităţi vulcanice. Cutremurul poate dura doar câteva

secunde, dar procesele care cauzează apariţia cutremurelor s-au format în milioane şi milioane de

ani.

Cauzele producerii unui cutremur

A). Mişcarea plăcilor tectonice

Plăcile Pământului sunt într-o mişcare lentă, dar continuă, aşa încât, văzută de sus,

Suprafaţa Pământului arată ca un puzzle sferic ale cărui piese se remodelează încet, dar continuu.

Deşi dificil de explicat şi de urmărit, mişcarea plăcilor tectonice nu este la întâmplare.

Forţe nevăzute, a căror existenţă a fost demonstrată şi justificată ştiinţific, dirijează deplasarea

lor. Nu se poate spune cu precizie şi nici înţelege complet ce cauzează şi cum acţionează aceste

forţe, cercetătorii au ajuns la concluzia că ele îşi au originea adânc în interiorul Pământului.

Margini de placă şi tipuri de mişcări ale plăcilor

Până în prezent, cercetătorii şi-au făcut o imagine despre cum se mişcă plăcile pe

suprafaţa Pământului şi cum această mişcare se reflectă în activitatea seismică. Alături de

cutremure, cele mai evidente mărturii ale mişcării plăcilor sunt formele caracteristice de relief pe

care le creează la marginile plăcilor. Acestea diferă în funcţie de tipul de mişcare relativă a

plăcilor, unele faţă de celelalte şi de compoziţia lor.

Astfel, au fost identificate trei tipuri de margini de placă:

► Marginile divergente sunt întâlnite la interacţiunea dintre două plăci ce se depărtează

una de cealaltă. Imaginaţi-vă două benzi transportoare imense, aşezate faţă în faţă, dar care se

mişcă în direcţii opuse. Ca urmare a acestei mişcări, se formează o deschidere în crustă (rift

mediu-oceanic), prin care materialul topit din astenosferă urcă la suprafaţă, se răceşte, formând

crustă oceanică nouă. Ceea ce se depozitează de o parte şi de alta a riftului formează lanţuri de

munţi oceanici (dorsale). Un exemplu elocvent îl constituie Riftul Medio-Atlantic care se întinde

de la Oceanul Arctic până în sudul Africii.

► Marginile convergente sunt întâlnite acolo unde două plăci intră în coliziune. Dacă se

formează crustă nouă datorită mişcării divergente, mişcarea convergentă o reciclează.

O_mărturie a acestor procese stă faptul că dimensiunile Pământului au rămas neschimbate de la

formarea lui şi până astăzi. Mai mult de atât, viteza de distrugere a crustei la nivel global trebuie

să fie aproximativ aceeaşi cu cea de formare. Un proces de distrugere a crustei are loc la

marginile convergente de plăci, unde se deplasează unele către celelalte şi uneori una dintre ele

se scufundă (subdusă) sub cealaltă. Zona în care o placă se scufundă în astenosferă se numeşte

zonă de subducţie.


Fig. 1. Riftul Medio-Atlantic care separă în întregime Atlanticul de Nord de Atlanticul de Sud,

„tăind” Islanda în două

Tipul de convergenţă, numită de unii o „coliziune” lentă, depinde de tipul de litosferă

care intră în componenţa plăcilor. Convergenţa poate avea loc între o placă oceanică şi una

continentală, sau între două plăci oceanice sau între două plăci continentale.

■ Convergenţa dintre o placă oceanică şi una continental Este una dintre cele mai

întâlnite situaţii şi duce la formarea de arcuri vulcanice continentale.

Fig. 2 a. Convergenţa dintre o placă oceanică şi una continentală. b. subducţia Plăcii

Nazca sub partea continental Plăcii Sud-Americane, de-a lungul fosei Peru-Chile, a dat naştere

catenei Anzilor. Fenomene asociate: cutremure puternice (M = 8,3, 1994, Bolivia, 636 km

adâncime), vulcani activi („Centura de Foc a Pacificului”)

■ Convergenţa dintre două plăci oceanice Procesele de subducţie, în acest caz, duc la

formarea de vulcani, în timp ce erupţiile de lavă formează edificii submarine care se ridică

deasupra nivelului oceanic formând arcuri vulcanice insulare.

82

Fig.3 a. Convergenţa dintre două plăci oceanice;

b. Lanţul insulelor Aleutine format prin mişcarea convergentă dintre două plăci oceanice

Convergenţa dintre două plăci continentale (sau porţiuni continentale ale plăcilor

Oceanice) are ca efect formarea unor lanţuri muntoase continentale

Fig 4. Convergenţa dintre două plăci continentale:

a. India, imagine din satelit, în coliziune cu continentul asiatic pe măsură ce se

deplasează către nord, odată cu întreaga placă indiană. Impactul a dus la ridicarea unei mase

imense de roci ce a format lanţul muntos Himalayan (acoperit cu zăpadă, în colţul din dreapta

sus a imaginii);

b. Vârful Everest – rezultat al coliziunii dintre cele doua mase continentale (creasta

umbrită din fundalul imaginii)

Marginile transformante sunt întâlnite în zonele în care plăcile alunecă una pe lângă

cealaltă. Conceptul de falii transformante se referă la acele zone fracturate care fac legătura între

două margini de plăci divergente sau, mai rar, între două margini de plăci convergente.

Majoritatea faliilor de transformare sau transformante sunt situate pe fundul oceanului. Sunt

caracterizate de o importantă activitate seismică de suprafaţă, una dintre cele mai cunoscute fiind

falia San Andreas (California).


Fig. 5 a. Margini de plăci transformante b. Falia San Andreas, rezultată ca urmare a

deplasării Plăcii Pacificului pe lângă Placa Nord-Americană. Ea are o lungime de 1300 km si o

lăţime de zeci de km, traversând 2/3 din teritoriul Californiei. (sursa:

http://epod.usra.edu/blog/2006/11/elkhorn-scarp-along-san-andreas-fault.html)

Fig 6. Tipurile de mişcări ale plăcilor tectonice

B). Erupţiile vulcanice

Pe Terra se mai produc cutremure la erupţia vulcanilor, cărora le revin circa 7% din

numărul total de seisme. Zguduirile vulcanice, în unele cazuri, sunt puternice, dar se manifestă

într-o arie restrânsă.

C) Explozii nucleare

Principalele zone seismice din România

Zonele seismice reprezintă arii de seismicitate grupată, unde activitatea seismică este

considerată relativ uniformă. Seismicitatea României este rezultată din energia eliberată de

cutremure grupate în mai multe zone seismice principale: Vrancea, Fagăraş-Câmpulung, Banat,

Crişana, Maramureş şi Dobrogea. La acestea se adaugă zone epicentrale cu importanţă locală, în

regiunea Jibou şi a Târnavelor din Transilvania, nordul şi vestul Olteniei, nordul Moldovei şi

Câmpia Româna.

84

Dintre aceste regiuni, zona seismică Vrancea, situată la curbura Carpaţilor Orientali, este

cea mai importantă prin energia cutremurelor produse, extinderea ariei lor de macroseismicitate

(arie unde cutremurele se simt şi pot avea efecte) şi prin caracterul persistent şi concentrat al

epicentrelor. În celelalte regiuni se produc cutremure crustale (cu focare cu adâncime între 5 şi

30 km), de joasă energie şi intensitate, uneori policinetice (însoţite de numeroase replici).

Fig. 7. Harta seismicităţii din România şi a zonelor de graniţă.

Sunt reprezentate numai cutremurele cu magnitudinea M > 3.

Bibliografie:

1. Buse, I., Bordea, A., Ghinău, D., Neuner, D., Săvulescu, C., (1996), Rețeaua de

nivelment de înaltă precizie a României: în „Terra” nr. 174, p. 48-54.

2. Cornea, I., Drăgoescu, I., Popescu, M., Visarion, M., (1979), Harta mişcărilor crustale

verticale recente de pe teritoriul R.S. România, Seria Geofizică, p. 3-20.

3. Munteanu, L., Marcu, C., Ambrosius, B.A.C., (2005), Observation of present-day

tectonic motions in the Southeastern Carpathians, Results of the ISES/CRC-461 GPS

measurements: Earth and Planetary Science Letters, n. 3-4, p. 177-184.

4. Radulian M., Mandrescu N., Panza G.F., Popescu E., Utale A. (2000),

Characterization of Seismogenic Zones of Romania, Pure appl. Geophys. 157, 57 - 77.


LABORATORUL DE ACASĂ

Prof. Diana ADUMITROAEI

De multe ori când spunem chimie cei mai mulți se gândesc la formule chimice complicate, la

probleme imposibil de rezolvat dar sunt şi unii, mai puțini, care se imaginează într-un laborator cu foarte

multe substanțe chimice și făcând experimente care mai de care mai spectaculoase.

Cum, din păcate, în realitate mai degrabă la orele de chimie se fac mai mult primele două și mai

puțin a treia, e ușor de înțeles de ce, cei mai mulți nu asociază chimia cu experimentul și cercetarea.

Este foarte bine cunoscut că nu toți avem acces la un laborator foarte dotat și nu toți avem

cunoștințele necesare ca să ne descurcăm în lucrul cu substanțele chimice fără a fi în pericol dar trebuie să

știm e că putem face experimente chimice acasă, folosind substanțe chimice nepericuloase și fără a avea

cunoștințe teoretice avansate.

În continuare sunt prezentate câteva experimente ce pot fi făcute în „laboratorul de

acasă”:

1. „Baterie” din cartof

În aceste timpuri nu ne putem imagina viața fără telefoane, laptopuri, ceasuri și alte

aparate ce necesită pentru funcționare curent electric. Tot ce înseamnă baterii, acumulatoare

reprezintă de fapt pile electrice. Acestea sunt sisteme în care energia chimică este transformată în

energie electrică.

Următorul experiment propune obținerea unei pile electrice din cartofi.

Materiale necesare: cartof, cui zincat, sârma de cupru, conductori, led;

Mod de lucru:

-într-un capăt al cartofului introducem cuiul de cupru iar în celălalt sârma de cupru;

-legăm de capetele celor două conductorii;

-cuplăm conductorii la un led;

Vom observa că ledul se aprinde.

Explicație : învelișul zincat al cuiului eliberează electroni iar sârma de cupru îi primește.

Cartoful în sine este electrolitul.

(-) Zn – 2e- →Zn +2 ( oxidare)

(+) Cu+2 + 2e-→Cu ( reducere)

Pentru a obține o tensiune mai mare se pot lega mai mulți cartofi în serie.

2. „Bijuterii din argint noi”

Știm foarte bine că în timp bijuteriile din argint se înnegresc datorită reacțiilor cu diverse

substanțe din aer. Cum le putem face strălucească din nou? Cu ajutorul chimiei!

Materiale necesare: un obiect de argint înnegrit, un vas destul de mare pentru ca obiectul să

încapă complet, folie de aluminiu pentru a acoperi interiorul vasului, apă, un recipient în care să încălziţi

apa, bicarbonat de sodiu, în proporţie de o cană la 4 litri de apă.

Mod de lucru:

-Acoperiţi fundul vasului cu folie de aluminiu.

-Aşezaţi obiectul de argint pe folie.

-Încălziţi apă până la fierbere.

-După ce aţi stins focul, amestecaţi bicarbonatul de sodiu cu apa și turnați peste obiect. Relativ

rapid se va observa cum bijuteria devine din nou ca nouă.

Explicația:

86

Argintul este recuperat din compuși prin folosirea unei reacţii chimice. Aluminiul din folia de

aluminiu este mai reactiv decât argintul şi îl va scoate din compuşi. Reacția este catalizată de bicarbonatul

de sodiu și ajutată de o temperatură cât mai ridicată.

2Al + 3Ag 2S → Al2S3 + 6Ag↓

3. „Bobițe jucăușe”

Materiale necesare: bicarbonat de sodiu, oțet, apă, bobițe de polistiren, sticlă de plastic,

dop străbătut de o pâlnie.

Mod de lucru:

-toarnă apă în sticlă, până la jumătate.

-adaugă o linguriță de bicarbonat de sodiu şi 20 ml oțet

-astupă paharul cu dopul străbătut de pâlnie, în care se află bobițele de polistiren

Se observă că bobițele „vor sări în sus”.

Explicația:

Dioxidul de carbon rezultat în urma reacției „aruncă” bobițele în aer.

NaHCO3+ CH3COOH → CH3COONa+ CO2 ↑+ H2O

Distracție plăcută!

OCHIUL ȘI VEDEREA

Prof. Maricica ATASIEI

Vederea furnizează peste 90% din informațiile despre mediul înconjurător, având o mare

importanță în diferențierea luminozității, formei și culorii obiectelor, dar și în orientarea în

spațiu, menținerea echilibrului și atenției.

Ochii sunt două organe egale și simetrice, situate în partea anterioară a craniului, în

orbite.

Anatomic, ochiul este format din trei tunici. Tunica externă cuprinde corneea

transparentă și sclerotică, de culoare albă sidefie, cunoscută drept albul ochiului, având rol de

protecție. Tunica medie include vase de sânge și mușchi care acționează asupra cristalinului, cu

rol de a focaliza lumina în profunzimea globului ocular, pe retină, într-o regiune numită macula

lutea. Retina reprezintă tunica internă, de natură nervoasă, conține peste 125 milioane de

fotoreceptori și neuroni aferenți. Axonii unei părți din neuroni formează nervul optic, cu rol în

transportul impulsului nervos de la fotoreceptori la creier unde apare senzația de văz.


Structura globului ocular (Marieb, Mallatt, 2001)

Cortexul vizual responsabil de elaborarea senzațiilor vizuale se află în lobul occipital;

cele trei arii vizuale colaborează la interpretarea imaginilor, transformarea stimulilor electrici

porniți de la nivelul celulelor fotoreceptoare în senzația de lumină, culoare și formă.

Razele luminoase care intră în ochi ating suprafața curbă a corneei în unghiuri diferite. În

timp ce trec prin cornee, traiectoria lor se modifică, iar mai apoi converg spre partea din spate a

globului ocular. Aceste schimbări de traiectorie fac ca razele de lumină să stimuleze

fotoreceptorii într-un model care inversează partea dreaptă cu partea stângă, reprezentând relativ

răsturnat sursa de radiații.

Acomodarea vizuală reprezintă variația puterii de refracție a cristalinului în raport cu

distanța la care privim un obiect. Modificările rapide în formă și poziția cristalinului pot focaliza

cu mare precizie stimulii vizuali pe retină. Cristalinul este înconjurat de un mușchi îngust, de

care se atașează cu ajutorul unor ligamente. Dacă lumina este focalizată prea în față, mușchiul se

relaxează, iar punctul focal se deplasează mai în spate.

88

Focalizarea imaginii pe retină

La reflexul de acomodare participă, de asemeni, mușchii irisului și mușchii extrinseci ai

globului ocular. Când privim în depărtare, mușchii circulari ai irisului se relaxează și diametrul

pupilar crește (midriază), iar când privim de aproape are loc reacția opusă, urmată de mioză.

Fibrele musculare netede, prezente în iris, radiază spre exterior într-un model specific fiecărei

persoane. Acest aspect face ca irisul să reprezinte un mod de identificare individuală, iar

scanarea irisului este folosită în anumite sisteme de securitate.

Concomitent cu variația diametrului pupilar are loc și o schimbare reflexă a direcției

axelor vizuale. Când privim în depărtare, axele vizuale ale celor doi ochi sunt paralele, iar pe

măsură ce urmărim un obiect ce se apropie de ochi, cele două axe vizuale converg tot mai mult.

Ochiul este considerat emetrop (normal) dacă razele de lumină paralele, emise de un

obiect situat la infinit, focalizează pe retină. Starea de emetropie rezultă din corelarea armonioasă

a trei parametri cantitativi: raza de curbură, indicele de refracție și lungimea axului

anteroposterior.

Discordanța dintre centrul optic al lentilei-cristalin și retină caracterizează ochiul

ametrop, iar afecțiunea oculară se numește ametropie. Există două forme de ametropie: miopia și

hipermetropia.

Bibliografie:

1. Marieb E., Mallat J., 2001. Human Anatomy (Third Edition) Benjamin Cummings

Publishing Company, San Francisco.

2. Niculescu, C., Cârmaciu, R., Voiculescu, B., 2009. Anatomia şi fiziologia omului –

Compendiu. Editura Corint, București.

***2009. Marele atlas ilustrat al corpului uman. Editura Litera Internațional, București.


CÂTEVA ASPECTE DESPRE REŢEAUA HIDROGRAFICĂ DIN

DEPRESIUNEA ELANULUI

Prof. Constantin VASLUIANU

Toate apele curgătoare ce se găsesc pe cuprinsul Depresiunii Elanului, aparţin bazinului

hidrografic al Prutului, fiind reprezentate de câteva pârâuri cu o lungime mai mare, cum este

cazul Elanului, Săratei şi Copăceanei, iar restul fiind numeroase pârâuri mai mici.

Cu excepția râului Prut şi a afluentului său Pruteţ, întreaga reţea hidrografică din

Depresiunea Elanului îşi are atât obârşia, cât şi vărsarea, în cadrul acestei depresiuni colinare.

Râul Prut, care curge la limita estică a depresiunii, îşi poartă apele pe o distanţă de peste

60 de kilometri, începând din dreptul satului Stănileşti şi până în dreptul satului Vădeni, la

confluenţa cu Elanul. Cursul său este puternic meandrat, încât lungimea reală, la limită cu zona

depresionară, aproape se dublează, cauza fiind valoarea redusă a pantei medii, care oscilează

între 0,1 - 0,16 m/km.

De pe teritoriul Depresiunii Elanului, râul Prut primeşte ca afluenţi, începând de la nord

către sud, următoarele pâraie: Sărata, Bozia, Copăceana - unită cu Marcu, Belciugul, iar către

partea de sud-est, cel mai important afluent, Elanul (fig.1).

Sărata, primul afluent direct al Prutului, izvorăşte din parte nordică a depresiunii, din

pădurea situată la nord-est de satul Pădureni şi se vărsa în lunca Prutului, înainte de 1960, într-o

gârlă, numită, Bou Bătrân”. După anii 1960, în urma lucrărilor ample de hidroamelioraţii

efectuate în lunca Prutului, majoritatea bălţilor au fost desecate, iar acum, acest pârâu se varsă

direct în Prut, la nord de Berezeni. Pârâul Sărata are o lungime a cursului de 32 de km.

Majoritatea afluenţilor săi, vin de pe partea dreaptă, izvorând din versanţii estici ai interfluviului

Elan – Sărata. Dinspre nord, către sud, aceştia sunt: Şchiopeni (15 km lungime), Cârligaţi (7 km),

Frigeni (10 km), Guzaru (12 km), Todireasca 6 km). De pe partea stângă, singurul afluent este

Saca, cu o lungime de 8 km.

Mai la sud de valea Săratei curge pârâul Muşata, având o lungime de 14 km. Îşi adună

apele de pe pantele dealurilor Fitilească şi Ghibeni, apoi se îndreptă către sud-est, vărsându-se

iniţial în baltă, Bou Bătrân”, astăzi având curs comun cu Sărata până în Prut. Cel mai important

afluent al Muşatei este pârâul Stuhuleţ, de 8 km lungime.

Următorul afluent al Prutului este Bozia. Izvorăşte din dealul cu acelaşi nume, iar după

un drum de 8 km, se varsă la nord de Berezeni în Prut.

Copăceana îşi are izvoarele pe versanţii estici ai Dealului Rediu-Mârzac, se îndreaptă

către sud-est, primind ca afluenţi mai importanţi pârâul Seacă, pe parte stângă, de 7 km lungime,

iar pe parte dreaptă pârâul Marcu, de 10 km lungime. De la izvor şi până la vărsarea în Prut, în

dreptul satului Bogdăneşti, pârâul Copăceana are o lungime de 18 km.

În apropiere de satul Rânzeşti se varsă în Prut pârâul Belciug, care înregistrează 8 km

lungime, urmat spre sud de câteva văi scurte, aproape seci pe parcursul întregului an.

Elanul este cel mai important afluent al Prutului de pe cuprinsul întregii depresiuni. Îşi

are obârşia pe versantul de nord-est al Dealului Făgădău, la o altitudine de aproximativ 280 de

metri. De aici şi până la vărsarea în Prut, are o lungime de 69,9 km. Ca şi Sărata, Elanul are o

vale asimetrică, cu versanţii de pe partea dreaptă mai domoli, iar versanţii de pe partea stângă

mai abrupţi, cu aspect de cuestă. Această asimetrie este imprimată şi întregului bazin hidrografic

al Elanului, care este dezvoltat excesiv pe partea dreaptă, de unde primeşte marea majoritate a

afluenţilor, şi mult mai restrâns pe partea stângă. Între aceste limite, suprafaţa bazinului

hidrografic al Elanului este de 589 de km². Pantă medie a cursului Elanului este de 4m/km, dar

există şi porţiuni din sectorul cursului mijlociu şi al cursului inferior, unde valoarea pantei este

90

mai mică, fapt ce determină o puternică meandrare. De altfel, denumirea acestui pârâu, ar fi de

origine turco-tătară, având sensul de cotit, şerpuitor, care ar ilustra aspectul cursului apei (I.

Gugiuman, V. Băican, V. Cîrcotă, 1988 – Dicţionarul geografic al judeţului Vaslui). Cei mai mulţi afluenţi ai Elanului vin de pe partea dreaptă, adunându-şi apele din zona superioară

a versanţilor estici ai Dealurilor Fălciului.

Pornind dinspre cursul superior, către cursul inferior al Elanului, primul afluent de pe partea

dreaptă este pârâul Grumezoaia. Are o lungime de 10 km şi se varsă în Elan în apropiere de satul Dimitrie

Cantemir. Lângă această localitate se varsă şi pârâul Saca, cu o lungime doar de 4 km, mai tot timpul

anului fiind lipsit de apă. Mai la vale, în zona satului Guşiţei, Elanul primeşte apele pârâului Cîşla, care

are o lungime mai mare, înregistrând 19 km. Acest pârâu are la rândul lui un afluent pe partea dreaptă,

Oţeleni, cu o lungime a cursului de 12 km. Urmează la sud de Guşiţei, o altă vale, de 3 km, lipsită de apă

şi numită Seacă, apoi pârâul Barboşi cu o lungime de 17 km. În apropiere de Poşta Elan se varsă pârâurile

Mălăieşti (13 km), Vutcani (12 km) şi Valea lui Darie (7 km). Lângă Tupilaţi se varsă un alt pârâu numit

Seacă (7 km), apoi, la nord de Popeni se varsă pârâul Pogoceni (Hulubăţ), de 9 km lungime, iar la nord de

Peicani se varsă în Elan pârâul Urdeşti, de 13 km lungime. Urmează pârâul Jigălia, de 10 km, care se

varsă în Elan aproape de Giurcani. Cel mai important afluent al Elanului de pe partea dreaptă, este pârâul

Floreni-Mihoana, cu o lungime de 16 km, care îşi adună apele dintr-un mare bazin de recepţie, din

interiorul căruia provin doi afluenţi: Epureni (9 km) şi Şuletea (Brăiţeni) de 12 km. În aval de Murgeni,

Elanul mai primeşte un afluent, numit Sărata, care înregistrează o lungime de 10 km.

De pe partea stângă, Elanul primeşte mult mai puţini afluenţi, consecinţă a faptului că versanţii

dealurilor ce însoţesc valea acestei ape sunt scurţi şi abrupţi, neavând posibilitatea acumulării unor resurse

importante de apă, care să le permită să devină cursuri permanente sau temporare.

În zona cursului superior al Elanului, primul afluent de pe partea stângă este Recea. Cu o

lungime de 11 km, este considerat, în mod eronat, de către unii autori, ca fiind izvorul propriu-zis

al Elanului. În zona cursului inferior, în amonte de Vădeni (Răi), Elanul mai primeşte un afluent,

pârâul Hulubăţ, de 16 km lungime, iar în aval de această localitate, se varsă Oiţa, cu o lungime

de 6 km.

Elanul, după ce primeşte toate aceste pâraie de pe partea dreaptă şi de pe cea stângă, se

varsă în râul Prut în dreptul satului Vădeni din comună Cavadineşti, ce aparţine judeţului Galaţi.

Înainte de efectuarea lucrărilor de hidroamelioraţii din lunca Prutului, Elanul se vărsa iniţial într-

o gârlă, numită de către localnici, „Haiu”, care comunică cu albia minoră a acestui râu.

Lungimea totală a cursurilor apelor curgătoare din Depresiunea Elanului este de

aproximativ 450 de km (fără lungimea cursului Prutului). Densitatea medie a reţelei hidrografice

din această depresiune este de 0,32 km/km². Această valoare este apropiată de densitatea reţelei

hidrografice din judeţul Vaslui, care înregistrează 0,37 km/km², dar considerată a fi printre

valorile mici la nivelul întregii suprafețe a Podişului Moldovei, în care densitatea medie

oscilează între 0,1 şi 0,7 km/km².

Bibliografie:

1. Gugiuman Ion, Cârcotă Vasile, Băican Vasile – Județul Vaslui, București, Editura

Academiei R.S. România, 1973;

2. Gugiuman Ion, Cârcotă Vasile, Băican Vasile – Dicționarul geografic al Județului

Vaslui, Iași, Centrul de multiplicare al Univ., Al. I. Cuza, 1973;

3. Hartă topografică a României, scara 1: 25 000.

92

CHIMIA: SPRIJIN SAU OBSTACOL PENTRU MEDIUL

ÎNCONJURĂTOR?

Prof. Ionela BADEA

Problemele de mediu precum modificările climatice, poluarea apei şi energie regenerabilă

au devenit importante subiecte de ştiri, câştigând o importanţă tot mai mare în viaţa noastră.

Multă lume percepe chimia şi industria chimică ca fiind nocive pentru mediul înconjurător. Şi

totuşi, o serie de progrese recente în cercetarea ştiinţifică din domeniul chimiei facilitează

conceperea unor materiale şi aplicaţii cu impact scăzut asupra mediului, păstrând în acelaşi timp

calitatea şi stilul de viaţă dorit.

De-a lungul anilor, industria de profil şi opinia publică au devenit conştiente de efectele

nocive ale unor practici din trecut şi de nevoia de a proteja mediul înconjurător. În trecut, puţini

au fost cei care au conştientizat efectele negative pe care stilul nostru de viaţă le-ar putea avea

asupra mediului, alegând să vadă doar potenţialul pozitiv al acestuia pentru crearea de materiale

şi produse noi şi utile.

Cercetările din domeniile biologiei şi chimiei au arătat că procesele industriale chimice şi

petrochimice pot juca un rol în soluţionarea unor probleme de mediu precum modificările

climatice, managementul deşeurilor, reciclare, eficienţă energetică, ca să amintim doar câteva.

Fără ajutorul chimiştilor nu am fi reuşit niciodată să înţelegem aceste probleme. În vederea

găsirii unor soluţii alternative, au fost făcute şi se fac în continuare schimbări profunde.

Industria chimică a demarat o serie de iniţiative precum programul „Protecţie

responsabilă”, în scopul de ridica standardele de abordare a problemelor de sănătate şi mediu şi

de a concepe sisteme de transport sigure şi durabile, potrivit reglementărilor în vigoare. În cadrul

acestui program, industria de profil a publicat instrucţiuni privind distribuţia şi manipularea

substanţelor chimice ce necesită condiţii speciale. Toate aceste eforturi, conjugate cu noua

legislaţie europeană în domeniul substanţelor chimice (denumită REACH), garantează

practicarea chimiei într-un mod mai sigur şi mai ecologic.

În paralel, chimiştii şi petrochimiştii caută noi metode durabile şi ecologice, menţinând

însă ritmul de dezvoltare a economiei şi industriei de profil. Iată câteva exemple:

Biocombustibilii: combustibili pentru mijloacele de transport derivaţi din biomasă. O

gamă variată de materiale, precum: trestia de zahăr, rapiţa, porumbul, paiele, lemnul, rezidurile

din agricultură şi de origine animală, pot fi folosite la obţinerea combustibililor pentru mijloacele

de transport.

Bioplasticul: obţinerea de materiale plastice din surse naturale precum plantele, care sunt

biodegradabile.

Materialele termoizolatoare: materiale izolatoare superioare, care permit construcţia unor

clădiri eficiente din punct de vedere energetic.

Materialele compozite uşoare, care duc la reducerea masei automobilelor şi a consumului

de combustibil al avioanelor.

Celulele de combustie: Automobilele şi motocicletele puse în mişcare de celule de

combustie cu hidrogen produc vapori de apă în loc de gaze de eşapament.

Noi tehnologii de iluminare (precum OLED – Diode electroluminescente organice), care

produc mai multă lumină cu un consum mai mic de curent electric.

Turbinele eoliene şi panourile solare: ambele se bazează pe materiale produse de

industria chimică. Palele de metal ale turbinelor eoliene au fost înlocuite în cea mai mare parte

cu unele din poliester armat cu fibră de sticlă, capabile să reziste celor mai puternice intemperii.


Societatea tinde să considere orice produs chimic artificial ca fiind nociv, iar tot ce este

natural, bun. Doar pentru că ceva este natural nu înseamnă că este şi bun pentru sănătate sau

pentru mediu şi viceversa, nu orice produs chimic este periculos. Ce pare mai natural decât

lemnul care arde într-un spaţiu deschis? De fapt, fumul produs de un foc în spaţiu deschis poate

produce aceleaşi daune sănătăţii şi mediului înconjurător ca orice proces de combustie.

De asemenea, atunci când evaluăm impactul unui produs, trebuie să luăm în consideraţie

întregul său ciclu de viaţă (de la crearea sa la momentul când ne debarasăm de el). Ştiaţi că

impactul culturii de bumbac asupra mediului poate fi mai mare decât procesul de obţinere al

fibrelor sintetice? Explicaţia acestui fapt rezidă în faptul că procesul de cultivare a bumbacului

necesită cantităţi enorme de apă, îngrăşăminte şi pesticide.

Menţinerea echilibrului între un stil de viaţă confortabil şi un mediu înconjurător sănătos

impune întărirea domeniului chimiei prin intermediul cercetării şi dezvoltării. Acest lucru

ilustrează cea mai mare provocare a tuturor disciplinelor ştiinţei moderne, cu precădere a celor

legate de mediu, şi anume integrarea tehnologiei, naturii şi a oamenilor.

Bibiografie:

1. http://folcomuns.firabcn.es/solucionesquimicas/index.html

2. Chimia Ecologică- Gheorghe Duca

CHIMIA - ŞTIINŢA VIEŢII

Prof. Veronica BRÎNZĂ

„În natură nu poate există nici haos, nici dezordine, trebuie să existe o lege fundamentală

care să ţină cont de diferenţele şi asemănările existente între elemente.” D. I. Mendeleev.

Chimia reprezintă o ştiinţă a vieţii. Studierea ei este importantă şi ne ajută la

îmbunătăţirea stării de sănătate dacă ştim să ne alimentăm sănătos. Cunoaşterea rolului unor

elemente chimice în organismul uman, efectelor asupra sănătăţii şi a surselor de procurare,

reprezintă o necesitate a fiecărui individ.

11 elemente chimice alcătuiesc 99,99% din atomii organismului uman:

O-65%, C-18%, H-10%, N-3%, Ca-1,5%, P-1%, K-0,35%, S-0,25%, Na-0,15%, Mg-

0,005%, Cl-urme. Fluorul F, manganul Mn, ferul Fe, cobaltul Co, cuprul Cu, zincul Zn, seleniul

Se, molibdenul Mo, iodul I, cromul Cr se numesc microelemente şi totalizează 0.7% din

organismul uman. Macroelementele: sodiu Na, clorul Cl, calciul Ca, fosforul P, magneziu Mg,

potasiu K sunt necesare organismului în proporţie mai mare.

Cantitatea dintr-un element chimic necesar organismului uman zilnic este:

• Sodiul Na, se asimilează din sare, morcovi, sfeclă şi anghinare. El controlează

absorbţia, distribuţia, reţinerea şi eliminarea apei din organism.

• Potasiul K, se găseşte în cartofi, roşii, seminţe de floarea – soarelui, portocale,

grapefruit, mere, struguri, banane, lapte, cafea, ceai. Lipsa lui din organism duce la stare de

oboseală, crampe musculare, nervozitate, aritmie cardiacă, stări depresive şi stări de vomă.

• Magneziul Mg, se găseşte în cerealele integrale, fulgi de porumb, ovăz, grâu, orz,

secară, în nuci, alune, ouă, ciocolată şi banane. Carenţele de Mg duc la dureri de cap, ameţeli,

senzaţia lipsei de aer, insomnie, scăderea tensiunii arteriale, fragilitatea unghiilor, dinţilor şi a

părului, oboseală şi lipsa apetitului.

94

• Calciul Ca, se găseşte în lapte şi produse lactate, gălbenuş de ou, conopidă, seminţe de

susan, soia, fasole, mazăre, ţelină. Carenţele de Că creează senzaţie de amorţeală sau furnicături

în membre, cârcei, stări de melancolie, apatie.

• Ferul Fe, se găseşte în gălbenuşul de ou, cereale integrale, ciuperci, smochine, stafide,

spanac, urzici, cartofi, migdale, ficat, rădăcină de pătrunjel. Lipsa lui duce la anemie, slăbiciune,

respiraţie scurtă, dureri de cap în zona frunţii, oboseală, ameţeală, paloarea pielii.

• Fosforul P, ajută în procesul de creştere şi vindecare a rănilor, se află în oase şi dinţi.

Surse de fosfor: peşte, pui, cereale integrale, ouă, nuci, seminţe.

• Manganul Mn, se găseşte în cerealele integrale, nuci, mazăre, sfeclă, frunze de

pătrunjel, ţelină, mărar. Ajută la eliminarea oboselii şi stimulează memoria.

• Cobaltul Co, se găseşte în lapte, ficat, carne, el previne anemia.

• Zincul Zn, accelerează procesul de vindecare a rănilor, elimină petele albe de pe unghii.

Se găseşte în carne, ficat, alimente de origine marină, drojdie de bere, ouă, seminţe de dovleac,

germeni de grâu.

• Seleniu Se, ajută la menţinerea elasticităţii ţesuturilor. Surse: germeni de grâu, tărâţe,

ceapă, roşii, brocoli, ton.

• Molibdenul Mo, acţionează preventiv asupra anemiei şi se găseşte în legume, cereale,

frunze de pătrunjel, ţelină, mărar.

• Cromul Cr, se găseşte în ficatul de viţel, carnea de pui, uleiul de porumb, germeni de

grâu, drojdie de bere şi ajută la scăderea tensiunii arteriale.

• Iodul I, asigură sinteza hormonilor produşi de glanda tiroidă şi se găseşte în alge

marine, carne de peşte, sare marină, nuci.

• Cuprul Cu, asigură absorbţia ferului în organism exercitând un efect energizant. Se

găseşte în fasolea uscată, mazăre, grâu, prune, alimente de origine marină.

• Fluorul F, reduce frecvenţa cariilor dentare, întăreşte oasele, iar ca sursă importantă este

apă potabilă fluorurată.

Bibliografie:

1. Marinescu Dana – Note de curs Master Enzimologie Aplicată Fac. Chimie UB – 2002

2. Iordăchescu Dana - Note de curs Fac. Biologie, BiochimieUB – 2001

3. Palamaru M.N, Iordan A. R., Cecal Alex. - Chimie bionaorganică şi metalele vieţii –

Editura BIT - 1997

4. Grecu I, Neamţu M, Enescu L - Implicaţii biologice şi medicale ale chimiei

anorganice - Editura Junimea – 1982

5. Străjescu Mihai, Teodor Felicia - Elemente de chimie bioanorganică - Editura Dacia -

1979


RECENZII

Malala Yousafzai, Eu sunt Malala, Editura Youngart, anul 2015

Laura BENEA,


Pentru cei care nu au auzit încă de ea, Malala Yousafzai este o tânără pakistaneză de doar

18 ani, laureată a premiului Nobel pentru pace în anul 2013. Activistă convinsă pentru

respectarea drepturilor omului, și în special ale

femeii, într-o societate islamică dominată de

lupte civile și război, Malala a reușit să lupte

pentru drepturile tuturor copiilor și tinerilor la

educație.

Familia Yousafzai locuia în Mingora

atunci când talibanii au ocupat partea de nord-

vest a Pakistanului. Aceștia le-au interzis

femeilor să iasă pe stradă neînsoțite și mult mai

grav, le-a obstrucționat accesul la educație,

interzicându-le tinerelor fete să meargă la

școală. Învățată de mică să-și ceară drepturile

Malala a protestat în fața acestor măsuri,

continuându-și studiile în școala în care tatăl său

era director. Nici amenințările și nici bombele

ce distrugeau pe rând instituțiile de învățământ

din Valea Swat nu au făcut-o pe tânăra fată să se

gândească de două ori atunci când ieșea pe

stradă. Obiectivele ei erau clare. Nu-și dorea

altceva decât să ajungă la conducerea țării sale

și astfel să schimbe societatea pakistaneză,

oferindu-le mai multe drepturi compatrioților săi

și protejându-și concetățenii de Maulana

Fazlullah și de adepții săi.

Simțindu-se responsabilă să-și apere patria, Malala nu a dat înapoi atunci când i s-a oferit

șansa să scrie un jurnal anonim pentru BBC. Adoptând numele de Gul Makai, aceasta a scris

timp de jumătate de an despre atrocitățile comise de talibani în Pakistan și despre imposibilitatea

de a fi educat cu un pistol la tâmplă, prezentând întregii lumi ororile unei societăți divizate de

modernitate și tradiționalismul exagerat. Când falsa identitate i-a fost deconspirată tânăra

luptătoare a dat dovadă de și mai mult curaj ridicându-și vocea în fața armelor nu pentru politică

sau religie, ci pentru educație.

Îndrăzneala i-a fost taxată însă. Pe 9 octombrie 2012 doi talibani înarmați au oprit

autobuzul școlii, în care se afla şi Malala, și cu un înfricoșător sadism au împușcat-o în cap. Ca

printr-o minune, după o serie de operații periculoase și luni de recuperare în care durerea, dar și speranța și-au spus cuvântul, fata și-a revenit.

Eu sunt Malala nu reprezinta doar o carte autobiografică. Ea este o mărturisire pură, o

poveste de viață ce ar trebui să motiveze generații de-a rândul să lupte pentru tot ce cred de

96

cuviință. Aceasta este povestea Malalei ce a devenit simbolul protestului pașnic și vocea fetelor

de pe întreg globul după ce teama de a-și cere drepturile nu i-a mărginit faptele. Ea și-a expus

opiniile luptând pentru convingerile sale și, deși i-a fost atacat cel mai de preț dar, viața, tânăra

revoluționară nu a încetat să spere și să-și aducă în continuare aportul la lumea mai bună pe care

ne-o dorim cu toții, motivată fiind de milioanele de oameni ce i-au fost aproape în momentele

critice. „Cineva a încercat să mă facă să tac și milioane au vorbit în locul meu”.

Acum ea vorbește pentru noi!

Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singurătate, Editura Editorial

Sudamericana, anul 1967

Naomi HRAPȘA,


Un roman ce se apără singur de privirile necruţătoare ale cititorului înrăit reuşeşte să

trezească, în fiecare, sentimente controversate. De la tristeţe la fericire, dar acest drum este unul

abrupt plin de mistic şi suferinţă, cu înţelesuri ascunse şi

interpretate diferit de fiecare în funcţie de concepţiile şi

propriile nefericiri. Cu toate că această complexitate face

lecturarea dificilă este imposibil să nu fii un martor mort al

destinul celor şapte generaţii ce se învârt într-un amalgam de

fapte şi idei ce se repetă inevitabil.

JA Buendia este întemeietorul unui sat, Mocando din

America de Sud. Existent de mai puţin de un veac, satul este

unul fericit şi prosper, vizitat anual de ţiganii ce aduc noi

invenţii. Astfel Buendia pătrunde în tainele alchimiei îndrumat

de Melchiade. Generaţiile următoare încercă neobosit să

pătrundă misterul unor manuscrise ce nu se dezvăluie înainte

de vreme.

Cu toate că este asimptotic imposibil să ţii pasul cu fiii

născuţi sub acelaşi nume, nepoţi şi strănepoţi, realizezi cercul

vicios pe care îl urmează viaţa, iar cel descris de Marquez

fiind un exemplu persuasiv ce te face să meditezi la propria-ți

fericire şi viaţă. Suntem toţi supuşi aceluiaşi destin implacabil,

condamnaţi la singurătate şi privaţi de fericire?

Toţi membrii familiei Buendia trăiesc o suferinţă şi singurătate unică, ce inutil sunt

încercate de fiecare să fie reprimate fie prin iubiri, incest, revelaţii sau izolare.

Încercând să empatizezi cu fiecare personaj în parte, de la Ursula care se dedică întru

totul familiei timp de un veac şi care se împotriveşte îmbătrânirii, ţinând familia unită şi purtând

în sân grija naşterii unui copil cu coadă de purcel, până la Fernanda, regina neîncoronat care

transformă căminul din unul însorit şi vesel în unul anost şi muribund, am realizat complexitatea

fiinţei umane şi unicitatea acesteia, în câte moduri poate fi percepută nefericirea şi cum „starea

normală a lucrurilor este războiul ”.

În Mocando faptul că spiritele şi oamenii împart acelaşi ţărm nu este extraordinar.

Misticul se împleteşte cu o profundă naturaleţe printre întâmplările reale, astfel personajelor le

este mai teamă de război decât de spirite.


„Omul nu moare când ar trebui să moară, ci atunci când poate ”. Cred că această frază

înglobează existenţa familiei Buendia, însă eu sunt de părere că fiecare personaj a murit de mai

multe ori; Aureliano a murit de fapt în război, Jose Arcadio în refugiul său de când era copil iar

Amaranta murea zilnic îngropata din ce în ce mai adânc de iubirea neîmpărtăşita şi orgoliul rănit.

Un veac de singurătatea este un roman la limita dintre viaţă şi moarte, iubire, desfrânare,

revelaţii, incest şi supus ciclicităţii timpului. Nu are nevoie de mai multă prezentare, chiar şi ce

am spus este de prisos. Romanul va păstra veşnic presat în interiorul sau, printre flori şi amintiri,

nostalgia unei gândiri inocente, căci odată parcurs este imposibil să mai fii acuzat de naivitate.

Dan Brown, Simbolul pierdut, Editura Editura Random House, anul

2009 Estera BEJAN,


După cum ne-a obişnuit, Dan Brown surprinde masa cititoare cu o nouă poveste

fantastică a cărei încărcături înglobează atât istorie cât şi filozofie, magie, religie şi ştiinţe pe care

le-am fi considerat inexistente cum ar fi noetica.

Romanul se dovedeşte a fi atât bogat calitativ cât şi cantitativ, uimind cu un număr

considerabil de simboluri, denumiri şi personaje celebre care au revoluţionat ştiinţa ducând astfel

umanitatea spre evoluţie.

Autorul scoate la iveală un adevăr cutremurător

pe care omenirea nu numai că l-a uitat, însă l-a ignorat

cu desăvârşire, fiind nevoie de o „iluminare” pentru a

dezgropa trecutul şi odată cu el adevărul şi puterea în

sine.

Robert Langdon, erou pe care îl regăsim şi în

„Codul lui Da Vinci” şi cu a cărei perspicacitate ne-am

obişnuit, înfăţişează şi de această dată imaginea „celui

ales”, demn de „cheia” existenței - Misterele Antice.

Datele exacte şi detaliile uluitor de relevante dau

o nuanţă şi mai vie acţiunii care parcurge o perioadă

aproape neînsemnată. Naraţiunea permite cititorului o

analiză amplă din unghiuri diferite şi prin ochii mai

multor personaje.

Descoperim că o credinţă puternică are la bază o

traumă produsă din mândrie, iar asta dă naştere unei obsesii, unui viciu care cuprinde ritualuri

fascinante.

Ideea romanului, deşi uşor incredibilă este cu totul captivantă şi vine cu dovezi reale care

te fac să te gândeşti la posibilitatea ca însăţi propria realitate să fi fost o minciună. Cele mai

pierdute simboluri nu sunt mai departe de propria vedere.

Dan Brown, este un autor contemporan care a reuşit să cucerească rapid publicul. După

succesul pe care operele sale l-au avut, mă întreb de ce mai poate fi în stare, deşi nu mă îndoiesc

de faptul că viitoarele sale opere vor străluci.

Opera sa este un deliciu pentru iubitorii de aventură, mistere şi ştiinţă.

Această nuanţă a literaturii pe care Brown o pune ca un maestru în scenă, prelucrează

ficţiunea făcând-o greu de deosebit de realitatea care devine îndoielnică.

98

Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene, Editura Univers Enciclopedic, anul

1955

Naomi HRAPȘA,


Cu toate că sunt un fan înrăit al operei lui Eliade am fost mai mult decât surprinsă de ceea

ce aduce acest roman. Nu tratează doar destinul unui personaj ce caută ieşirea din timp, ci ajunge

să atingă numeroase puncte sensibile din viaţa acestuia ce se transced infinit de repede în viaţa

noastră.

Am parcurs opera lui Eliade cu fiecare personaj în parte, la un loc şi singură chiar, atunci

când nu ştiai despre ce nefericit vorbeşte, şi când acesta se caută în filozofie. Nu puteai decât să

te bucuri de stilul ameţitor al autorului, de modul în care te face să vrei să se scrie o carte despre

tine şi să fii supus aceloraşi chinuri spre a putea ajunge la idealul ce încă nu l-ai definit.

Romanul îl are ca protagonist pe Ştefan Viziru, un

bărbat pierdut în magia nopţii de sânziene, cum este sugerat

chiar din titlu. Este aproape imposibil să faci un rezumat fără

a da spoilere şi în acelaşi timp să poţi transmite o a mia parte

din excepţionalismului şi complexitatea cărţii. Se întâlnesc

mituri şi revelaţii, prietenii şi iubire, război şi moarte.

Valorifică mituri româneşti precum ieşirea din timp, motivul

căutări vieţii veşnice şi cel al dragostei intangibile, întâlnite

în basmele cu care am crescut cu toţii.

Acţiunea romanului începe în Bucureşti, în noaptea de

sânziene când Ştefan, un alter ego al autorului, o întâlneşte pe

Ileana, şi se termină doisprezece ani mai târziu în Paris cu

aceleaşi personaje neputincioase în îndeplinirea destinului, în

care cred amândoi dar de care se dezic. Un an cosmic

întregeşte opera lui Eliade şi îi conferă un simbolism profund.

Majoritatea personajelor sunt intelectuale şi astfel

cartea reuşeşte să aducă în discuţii mai multe problematici,

Ştefan fiind cel ce se confruntă cu ele. Încercă să iubească două femei în acelaşi timp, pe Ioana

cea care îl lega de viaţă şi realitate şi pe Ileana, cea care îl conduce către autodistrugere. Cu toate

că realizează că „Nu poţi iubi niciodată doi oameni în acelaşi timp. Iubeşti pe rând, când pe

unul, când pe altul”, continuă să îşi împartă iubirea.

Se pare că Eliade este îndrăgostit de absurditatea destinului şi astfel îşi îngenunchează

fiece personaj la pieire înainte de moarte. Cartea cu siguranţă invită şi la o a doua lecturare astfel

suntem „obligaţi” moral să ne pierdem în paginile ei măcar o dată ca mai apoi să avem puterea

de a recunoaşte un miracol.


ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR

DESCÂNTECE DE DEOCHI

Marina-Ioana POPA,


Descântec de deochi

A plecat pe cale, pe cărare

Cu poalele ridicate, cu mânecile suflecate.

Cine a fi deochiat pe (cutare)?

De a fi bărbat:

Să-i crape capul, să-i curgă sângele,

Să plângă după dânsul.

De a fi femeie:

Să-i crape sânii, să-i curgă laptele,

Să-i plângă copii de foame.

Iar de a fi fată mare:

Să-i crape pulpele, să-i curgă sângele,

Să plângă după dânsele.

Iar (cutare) să rămână curat, luminat

Că Maica ce l-a lăsat,

Din cer ce a picat.

Leac şi babei colac

Şi la urmă şi-un pitac.

Stingerea frigării

Se umple un vas cu apă neînceputa de la nouă izvoare. Din vatră se scot cu vârful unui

cuţit 3, 6 sau 9 cărbuni aprinşi şi se aruncă cu mâna, în apă, unul câte unul numărând invers.

La primul cărbune se rosteşte „asta-i de potcă”, la al doilea „asta-i de deochi”, iar la al

treilea „asta-i de mirare, de strigare, de căscare”.

Descântătoarea rosteşte:

„Sare apa să stingă focul,

Sare focul să stângă apa.

Sare (cutare) să stângă pociturile

Din cap, din mâini, din picioare, din spinare,

Din ochi, din urechi, din ciolane.

Vorbele de la mine

Leacul de la Dumnezeu”.

În timp ce descântă, taie în cruciş cu un cuţit pe deasupra vasului. Dacă omul este

deochiat, atunci cărbunii se aşează la fundul vasului sfârâind. Dacă omul nu este deochiat,

100

cărbunii plutesc pe deasupra apei. Cu cât cărbunii sfârâie mai tare, cu atât omul este mai

deochiat.

La sfârşitul descântecului, bolnavul soarbe de 3 ori din apă. Cu o parte din apa rămasă se

udă pe tâmple, pe ochi, pe frunte, la inimă, la încheieturi, iar restul se aruncă pe un câine sau pe o

pisică, ori pe un gard. Dacă animalul se scutură, atunci ia cu el deochiul.

Atunci când apa este aruncată pe animal se rosteşte:

„Când s-o mai deochia mâţa şi câinele,

Atunci să se mai deoache (cutare).

Atunci şi nici atunci!”

Dacă apa este aruncată pe gard se rosteşte:

„Câta apă a mai rămas pe gard

Atâta rău să rămână la (cutare)”.

Cuţitul se înfige în pământ, iar vasul se pune cu gura în jos, zicând:

„Nu întorc ulcica, ci întorc tot binele şi toată sănătatea asupra lui (cutare)”.

Cules de la POPA ELENA, 78 de ani, sat Vineţeşti, comuna Olteneşti,

Practicat de către GRIGORE DASCĂLU (Moş Alica)

Descântec de deochi

A plecat de acasă

Marţi dimineaţă

Grasă şi frumoasă.

S-a întâlnit pe cale, pe cărare

Cu diochiturile, cu pociturile, cu răniturile.

Ieşi din cap, spate, gât, încheieturi, gură, urechi, din ochi, de sub ochi, dintre ochi.

Să rămână (cutare) luminat, curat

De la Maica Domnului lăsat.

Descântecul de la mine

Leacul de la Dumnezeu. (9x)

Descântec pentru vaci

A plecat de acasă (numele vacii)

Să pască iarba deasă şi grasă.

La un mijloc de cale s-a întâlnit cu trei descântători, 3 fermecători.

Mana i-au luat

Laptele i-au băut

Coada i-au tăiat

Coarnele i le-au ciuntat.

Răgea, se buncăluia,

Nimeni n-o vedea, nimeni n-o auzea.

Maica Domnului a auzit,


Pe scări a coborât

Şi din gură i-a spus:

„Du-te la (numele celui care descânta)

Şi te va descânta

Cu leuştean şi tărâţe”.

Maica Domnului leac ţi-o dă.

Laptele dulce ca mierea,

Gras ca untul

Curat şi adevărat,

De la Maica Domnului lăsat.

Dă leac pe mâncare, pe strigare.

Cu apa neînceputa te-oi spăla,

Cu mătura te-oi mătura,

Cu cuţitul te-oi curăţa.

Să rămână (numele vacii) curată, luminată,

De la Maica Domnului lăsată.

Cules de la TUCA PETRINA, 73 de ani, sat Vineţeşti, comuna Olteneşti

Descântecul

Descântecele sunt preluate din bătrâni, însa nu sunt moştenite în mod direct. Bătrânii nu

dezvăluie descântecele, deoarece se spune că „acela ce-şi spune vorbele, îşi pierde harul”.

Descântătoarea rosteşte şoptit vorbele de descântec ca bolnavul să audă şi să înveţe. Dacă

acesta ţine minte descântecul, poate avea har.

Semnul cel mai cunoscut al descântării este căscatul. Cu cât descântătoarea cască mai

des, cu atât deochiul este mai mare.

Dacă descântătoarea cască în timp ce rosteşte „De a fi de bărbat: să-i crape capul, să-i

curgă sângele, să plângă după dânsul”, atunci bolnavul este deochiat de bărbat.

Dacă descântătoarea cască în timp ce rosteşte „Dacă a fi de femeie: să-i crape sânii, să-i

curgă laptele, să-i plângă copii de foame”, atunci bolnavul este deochiat de o femeie.

Descântecele sunt cel mai des întâlnite în mediile rurale, fiind practicate în special de

către femei.

SEMNIFICAȚIA NUMELUI

elevii clasei a X-a Filologie1

Georgiana Marinov. Numele de ,,Marinov” provine dintr-o familie de lipoveni (bulgari)

care s-au aciuat pe meleagurile moldovene si s-au axat pe munca campului si gradinărit.

Iulian Vasilache. Numele ,,Vasilache” provine din grecescul Vasilaki, fiind considerat si

o forma a numelui romanesc Vasile.

Mălina Avarvarei. Din cercetarile pe care le-am facut, am descoperit ca numele meu

„Avarvarei” provine de la: A-fara; Varvara-a fost o femeie necasatorita, care a avut multi copii

nelegitimi.

102

Andreea Irimia. Numele Irimia provine din ebraicul Yirmeyahu și înseamnă Dumnezeu

s-a ridicat.

Ana Țurcanu. Era în 1877-1878. România participă la Războiul ruso-turc, în urma

căruia obţine independența față de Imperiul Otoman. Eroii români care au luptat pentru

independenţa țării nu au lipsit nici de la această confruntare. Unul dintre aceştia a fost Peneş

Curcanul, binecunoscutul sergent din Vaslui. Şi dacă faptele sale au rămas nemuritoare în istoria

ţării, poetul Vasile Alecsandri s-a asigurat că şi numele sergentului va dăinui, scriind o poezie în

care descrie eroismul ostaşilor români în luptele grele de la Plevna, Griviţa şi Rahova, în plan

central fiind Peneş Curcanul şi camarazii lui din Vaslui. Peneş Curcanul este numele-poreclă sub

care a intrat în cultura română Constantin Ţurcanu.

Sabina Păuneț. Mai există o familie cu numele ,,Păuneţ” la Râmnicu Vâlcea (nu suntem

rude); am informații de la a V-a generație.

-stră stră bunicul bunicului meu (tatăl tatălui meu) a V-a generație a apărut în zona Hârlăului în

jurul anului 1850. Era din Ardeal, avea mulți bani și deținea un chimir (centura mare in talie cu

buzunare pline cu bani de aur), a cumparat multe pămanturi și s-a stabilit în zonă. A participat la

războiul de Independență (1877), a ajuns până la Plevna. Acest război a fost împotriva turcilor.

-stră bunicul bunicului meu (stră stră bunicul tatălui meu) a IV-a generație din prezent;

a luptat la Mărășești împotriva nemților, iar în al II-lea război mondial a luptat în: M-ții Tatra

(Slovacia) împotriva nemților și în Cotul Donului (Crimeea) împotriva rușilor.

-în ambele a fost cercetaș (mergea înaintea frontului și cerceta locul unde se afla inamicul).

-a prins foametea din 1946; familia era alcătuită din 13 membri, aceștia plecau cu, carul cu boi și

luau fel de fel de macaturi (țesături din lână, bumbac) și le dădeau la schimb pentru porumb în

Ardeal; Pe drum porumbul era prăduit de haiduci.

Ana Vaimberg. În germana înseamna: VAIN = DEAL; BERG = VIE; Vaimberg provine

de la străbunicul meu.

Raluca Palade – Palade in limba latină Palladios este un nume personal rar folosit în

epoca clasică,dar bine atestat în izvoare începând cu sec. IX. La origine,un adjectiv, Palladios

înseamnă „referitor la Pallas” și aminteşte de una dintre cele mai cunoscute divinități ale

Panteonului grec, Atena. Atestat încă de la Homer, ca epitet al zeiței, Pallas. În mitologia greacă

mai sunt cunoscute și alte personalități cu numele Pallas și Palantes.

Ina Talmaciu – Numele Talmaciu reprezintă un derivat al verbului „a tălmăci” care

însemnă a traduce. Mai există posibilitatea ca rudele mele să fi venit în zona Moldovei din orașul

Tălmaciu, aflat în zona Sibiului.

Iuliana Gheorghiu. Nume derivat de la Gheorghe, provenind din greacă și înseamnă

lucrător al pământului, țăran.

Lucia Neculiță. Numele de Neculiță este un derivat de la numele de Nicolae din greacă

și înseamnă victoria poporului (nike=victorie și laos=popor)

Ionuț Avătăjiței. Numele Avătăjiței înseamnă fără tată, deoarece pe vremuri li se spunea

așa copiilor făcuți din părinți necăsătoriți: a vătafului

Theodora Andrei. Provine de la numele grecesc masculin Andreas și înseamnă

războinic. De asemenea Sfântul Andrei a fost unul dintre apostolii lui Iisus.


ARHIVĂ

ARHIVA „ZORILE”

CORESPONDENȚĂ INEDITĂ PRIVIND TRECUTUL LICEULUI „CUZA

VODĂ” DIN HUȘI (II)7

Costin CLIT

-1972 octombrie 19, Călărași. Maria și Sanda Popărescu scriu lui Petru P. Harnagea

despre Calistrat Popărescu, tatăl lor.

19. X. 1972, Călărași

Stimate Domnule Harnagea

Adânc impresionat de rândurile D(umnea)v(oa)s(tră) transmise cam târziu de cumnata

noastră, vă răspundem noi, cele două fiice, întrucât ea nu a cunoscut pe tata, deoarece la data

căsătoriei cu Aurel, tata era decedat. Deși nici noi nu posedăm documente referitoare la

activitatea lui la Huși, întrucât ne-au fost solicitate la alte comemorări aici în oraș, vă trimitem

aceste articole, elogii, aduse în viața și după moartea lui. Dacă vă veți putea servi sau veți putea

extrage ceva din ele le puteți reține, dacă nu, ni le restituiți, deși noi avem copii după ele.

Sperăm însă, că ele vor fi pentru D(umnea)v(oa)s(tră) încă o dovadă în plus despre

cinstea, munca și corectitudinea tatălui nostru.

Trimitem o caricatură, deși uzată de vremuri, executată de D(omnu)l Popovici, convinse

fiind că se va bucura mult dacă va avea ocazia s-o revadă după câteva decenii.

Din căsnicia lui Aurel a rămas un singur copil Calistrat, care este student în anul IV al

Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București, copil cu mult talent pentru desen și

pictură, dar lipsit de sensibilitatea tatălui și bunicului lui.

Noi, cele 2 fiice, am rămas singure în casa părintească, clădită cu atâta trudă de Tata și de

care n-a avut parte să se bucure decât foarte puțin timp.

Pentru rândurile și gândurile D(umnea)v(oa)s(tră) calde care ne-au impresionat până la

lacrimi, vă rugăm să primiți sincerile noastre mulțumiri, odată cu cele mai frumoase salutări.

Maria și Sanda Popărescu1, B(ulevar)dul Gării, 12, Călărași-Ialomița.

P.S. Am scris la liceu, deoarece cumnata, a omis să ne scrie și adresa

D(umnea)v(oa)s(tră)2.

P. P. Harnagea, Cartea de onoare închinată Hușului, Manuscris, 1979, f. 134-135,

original.

_________________________ 1 Fiicele lui Calistrat Popărescu, refugiat de război la Huși, fost profesor de muzică între 1916 și 1923.

2 Redăm și însemnarea lui Petru P. Harnagea de la sfârșitul scrisorii: <Caricatura prof(esorului) C(alistrat)

Popărescu și fotografia au fost puse în Galeria absolvenților de la Lic(eul) Cuza Vodă-Huși>.

-1973 iunie 30. Cuvântul rostit de Petru P. Harnagea în Aula Academiei de Studii

Economice din București în fața foștilor absolvenți ai Liceului Comercial din Chișinău.

7 Urmare din nr. 1 (47), Anul XXIV, 2014, p. 79-109.

104

CUVINTE rostite la reuniunea foștilor elevi ai Liceului Comercial din Chișinău,

promoțiile 1924-1944.

Iubiți prieteni

În primul rând țin să felicit din toată inima pe organizatorii acestei reuniuni la care

particip cu o deosebită atenție.

Am fost profesor de contabilitate la acest liceu într-o perioadă de timp foarte scurtă, din

toamna anului 1937 până în primăvara anului 1940, când am fost concentrat și apoi mobilizat.

Mă gândesc totuși cu mult drag și emoție la școala d(umnea)v(oa)s(tră) și la acel colț de țară

unde am petrecut unii din cei mai frumoși ani din viață. Acolo am legat unele din cele mai

frumoase prietenii pe care le-am păstrat toată viața.

Întrucât am lucrat în școala d(umnea)v(oa)s(tră) un timp atât de scurt, având în vedere

faptul că de atunci au trecut mai bine de 34 de ani, nu-mi mai amintesc decât foarte vag figurile

și numele unor foști elevi din acel timp. Cu toate acestea vă mărturisesc cu toată sinceritatea, că

mă simt nespus de bucuros, pot spune chiar fericit că mă aflu în mijlocul d(umnea)v(oa)s(tră),

considerându-vă pe toți ca vechi și apropiați prieteni, întrucât pe toți ne leagă sentimente comune

și anume dragostea de acel colț de țară unde unii s-au născut, iar alții au trăit cei mai frumoși ani

din viață, fie ca elev, fie ca profesor.

Pe timpul acela erați cei mai mulți din d(umnea)v(oa)s(tră) tinere mlădițe, copii, astăzi

sânteți toți oameni maturi și chiar pensionari, cu o adâncă pregătire profesională și experiența

vieții, mobilizați în muncă, pentru construirea patriei noastre socialiste.

În acest moment solemn de întâlnire după atâția și atâția ani, vă doresc la toți multă

sănătate, deplină mulțumire sufletească în viața familială, deplin succes în viața profesională și

vă îndemn și acum așa cum vă îndemnam și de la catedră odinioară, să munciți fără preget pentru

binele familiilor d(umnea)v(oa)s(tră), pentru ridicarea patriei noastre dragi.

Încă o dată, felicit pe organizatori, și vă spun la revedere peste 2 ani.

30 iunie 1973 / P. P. Harnagea

Întâlnire cu foștii elevi de la Liceul

Comercial din Chișinău

(București, 30 iunie 1973)


P. P. Harnagea, Cartea de onoare închinată Hușului, Manuscris, 1979, f. 284, original.

-1973 iulie 13. Dr. I. Isopescu se adresează lui Petru P. Harnagea pentru colecționarea

de obiecte necesare primului Muzeu Economic din România.

13 iulie 1973

Mult Stimate Domnul Profesor Harnagea!

Cu deosebită plăcere am citit scrisoarea D(umnea)v(oa)s(tră), la care mă grăbesc cu toată

solicitudinea să vă răspund.

Sunt multe de spus în spațiul restrâns a unei scrisori. În primul rând sunt îngrijorat de

sănătatea soției D(umnea)v(oa)s(tră), pentru care vă rog să-i transmiteți multă sănătate și viață

lungă. Totodată rog a mă considera ca un amic al familiei D(umnea)v(oa)s(tră) care se

interesează atât de viața, preocupările, cât și de dorința D(umnea)v(oa)s(tră) de a fi un participant

activ la dotarea și organizarea primului muzeul Economic al Patriei.

Pentru cunoașterea tematicii și structurii viitorului muzeu vă trimit alăturat un plan

schematic al muzeului care cuprinde secțiile de bază a muzeului:

-Secția comerțului, mijloace de transport și baze comerciale.

-Secția comerțului cooperatist meșteșugăresc, cooperația de producție, documentaristica

și secția legături cu muzeele din străinătate.

Desigur îmi va face deosebită plăcere de a primi obiecte, documente din istoria

cooperației, documente legate de activitatea din trecut a D(umnea)v(oa)s(tră).

Din domeniul comerțului, cu atât mai mult v-aș ruga să-mi semnalați posibilități de

achiziționare prin donație deocamdată de la diferite persoane particulare sau instituții.

Din istoria comerțului bineînțeles individual – (față de care o lege specială a muzeelor

permite a se etala și depune exponate din diferite perioade ale capitalismului- lege dată prin

hotărâri superioare de partid).

Obiecte cu caracter muzeal legate de foștii comercianți sau case comerciale cu renume

din țara noastră cum ar fi: reclame, afișe, ustensile ale unor case comerciale din București și alte

orașe ale țării.

Obiecte tridimensionale: greutăți, măsuri, balanțe, medalii comemorative, ustensile de

restaurante sau băcănie, artizanat, măsuri și unelte confecționate de țăranii noștri, legate de

tradiția românească cum ar fi: cotul, cer(...)ul, balanțe, căușe, vase de lichide, scafe de produse

uscate, greutăți istorice etc.

Desigur că aici intră și alte obiecte muzeale care rămân la aprecierea

D(umnea)v(oa)s(tră).

Deoarece din istoria comerțului avem foarte puține exponate vă rămân mult îndatorat

dacă veți obține prin legături de recomandare fie D(umnea)v(oa)s(tră) personal, obiectele citate

mai sus de la foștii negustori, profesori etc, de contabilitate sau fotografii ale foștilor negustori

români (înțelegând prin aceasta figurile de mari negustori, nu cei flotanți și străini care umblau

cu taraba).

Vă mărturisesc că sunt entuziast de propunerea de a colabora la organizarea muzeului pe

care l-am început cu modestele mele puteri acum 6 ani, ajungând astăzi la încă 1700 obiecte în

valoare totală de 1250000 lei, între care multe rarități – tezaur: medalii de aur, pergamente

voievodale semnate de Vasile Lupu, Ștefan cel Mare, refent (?) la Darea comerciului în țările

române.

Din domeniul cooperației sunt foarte mult sprijinit de domnul George Minescu, fost

director general al cooperației, precum și diferite instituții de stat cum ar fi: Academia Română,

CENTROCOOP (mai puțin), UCECOM, Ministerul Comerțului Exterior etc.

106

Vă remit totodată și copia scrisorii adresată Domnului Petre Nicolau la Câmpulung-

Suceava la 3 Iulie c(u)r(en)t, de la care încă nu am primit nimic.

Față de cele arătate mai sus îmi permit a vă sugera ideea de a mă vizita la domiciliu,

D(umnea)v(oa)s(tră) / în zilele de Joi sau Vineri 19 sau 20 Iulie, săptămâna (...) într-o după

amiază pentru a discuta mai amplu problema muzeului.

Referitor la serbarea noastră de comemorare, am copiat din cuvântarea

D(umnea)v(oa)s(tră) ultimul aliniat în cartea de aur (...), adică: În acest moment solemn de

întâlnire ...

Rămâne să-mi confirmați telefonic (dupăamiază sau seara, Duminică, Luni, Marți) dacă

acceptați să vă pot deranja acasă.

Cu deosebită stimă și considerația care v-o păstrează un fost elev

Dr. Isopescu I.

Tel(efon) 420262 (domiciliu).


-1974 martie 7, Iași. Colonelul Dumitru Ionescu1 scrie lui Petru P. Harnagea.

Iași

Joi, 7. III. 974

Dragul meu Petruț!

La amabilele tale scrisori, trebuie să-ți mărturisesc de regretul meu, de a nu mai putea

contribui cu ceva la acțiunea atât de frumoasă și lăudabilă, privind sărbătorile proiectate - și

organizarea galeriei absolvenților Lic(eului) din Huși, precum și monografia – document, să-i

zicem „istoric” – ce trebuie să conțină elemente certe, pozitive, ce nu pot fi improvizate.

În legătură cu sesizarea mea, privind contribuția solicitată, îți fac câteva, precizând (că)

mi-a fost trimisă mult prea târziu, pentru a avea timpul necesar să stabilesc o serie de legături cu

„Hușenii” Lic(eului) „Cuza Vodă” și Gimn(aziului) „Anastasie Panu” – pe care nu-i prea cunosc

decât pe câțiva și aceștia f(oarte) „dispersați”!

De asemene(a) p(en)t(ru) o lucrare ce s-ar fi înserat în monografia a celor 85 ani!... mi-ar

fi fost necesar un timp – ceva mai îndelungat p(en)t(ru) a reconstitui evenimente, figuri,

întâmplări de oarecare valoare – nu numai „pro memoriam”.

Ca să mă orientez mai bine în spiritul acestor preparative, am luat legătura la telefon cu

d(omnu)l Șt(efan) Bahnariu, dir(ectorul) Liceului, având o discuție de vreo 15 minute, care m-a

informat că lucrarea monografică destul de necompletă – din lipsa datelor, dosare, arhive, etc,

trebuia dată Editurii de la 1. III., așa cum a fost convenit, și că materialul era deja complet. Deci,

venisem cu întârziere și cred că datele ce aș fi dat, poate nu ar fi fost potrivite.

Eram gata să merg chiar la Huși să pot rezolva sit(uația) asta, care totuși eu personal îi

dau o apreciere deosebită, dar între timp trebuie să-ți adaug că din ian(uarie) a. c., mă lupt cu o

„stare gripală”, care, din când în când, mă ia iar „d-a capo”! – și de data asta, un guturai

combinat cu o sensibilizare la rece etc ... m-a ținut în cameră!

Voi încerca să văd, dacă prin documentațiile mele mai pot găsi ceva care să se folosească

– ceva fotografii etc.

De asemene(a), eu îmi voi trimite contribuția mea de 100 lei, pentru fondul galeriei.

Iată deci Dragă Petruțule, care este rezultatul aportului ce-l mai pot aduce în prezent.

Aș dori să-ți spun ceva ca un corolar la această relație cu mine și pentru orice acțiune

privind eventual și alte acțiuni de viitor ale foștilor elevi ai lic(eului) din Huși. Aspectul acesta

organizatoric, l-am constatat, cât am putut eu, și în situațiile trecute. Nu e necesar să-ți spun că o

situație similară o am eu și cu colegii, camarazi ofițeri, de promoție. Am reușit să stabilesc o


legătură cu absolut toți. Au contribuit la o serie de acțiuni (reuniuni, ajutorări la mari și grele

sit(uații) p(en)t(ru) unii, la caz de decese (anunț la Rom(ânia) liberă) – din partea promoției –

jerbă de flori, delegați și cuvânt omagial al promoției) etc. Aș vrea să-ți spun, că aici în Iași –

unde sunt sigur – sunt f(oarte) mulți foști hușeni de la Cuza Vodă și Anastasie Panu ... eu nu-i

cunosc, nu ne-am mai adunat, nu este nicio acțiune de relații, manifestări, etc, suntem ... toți ... ca

niște străini, așa cum este în realitate! Ce-o fi prin alte părți în Buc(urești), Cluj sau alte centre

universitare sau localități din țară, nu știu ...

Nici măcar nu știu ce reprezinți tu ?!!! Este ceva stabilit ... cum ... de cine, când – provine

această „solidarizare” a hușenilor plecați în lume?

Iată-mă deci, cu fața spre o acțiune atât de impresionantă – o sărbătorire a 85 ani de la

începutul cursurilor secundare și apoi liceale din Huși, monografia acestor școli! … Și … totuși

această treabă este rezultatul unor străduințe din interes ! pasiune ! o minunată formă de afirmare

din trecut, în care avem și noi o părticică … cât vom trăi! Și totuși … problema e mult prea

strânsă, partinică, rezumată probabil la câțiva ? (cine ?) de ce ? pe toți ? ... și suntem doar, cred ...

câțiva, unii ... nu sunt solicitați, organizați într-o formă vie, activă ... de „legătura hușeană” ce ar

putea exista !?

Dar fiind departe, izolat, aproape străin, cu aceste preocupări ale mele sufletești, consider

totul … ca multe altele, peste care suntem obligați să pășim și să ne vedem fiecare de treburile

no(a)st(re)?!!!

Poate vom reuși să ne revedem și cu ocazia asta – de va fi posibil – să mă pot și eu ceva

lămuri, în aceste preocupări.

Îți doresc multă sănătate, noroc și multe succese, în toate problemele și în asta dacă te

ocupi de ea.

Te îmbrățișez cu drag.

Colonel Mitică Ionescu

Eu am telefon 38098 cu prefixul pentru Iași 980.

Când îți vei instala și tu comunică-l, să-l am când vin prin Buc(urești) sau alte sit(uații) ce

ar mai surveni.

P. P. Harnagea, Cartea de onoare închinată Hușului, Manuscris, 1979, f. 208 – 208 v.,

original.

_________________________ 1

Dumitru Ionescu, absolvent al Liceului „Cuza Vodă” (1923), fondator al revistei „Zorile” în 1922, alături

de Gheorghe Harnagea, Octavian Angheluță și Ion N. David, absolvent al Academiei Militare.

-1975 iulie 29. Petru P. Harnagea propune redacției ziarului „România liberă” evocarea

actorului hușean Mihail Florescu și acordarea numelui său unei săli de spectacol de la cinematograful

din orașul Huși.

București 29. 7. 1975

Către ziarul România Liberă, rubrica „Opinii”

Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la nașterea artistului de cinematograf Mihail Florescu, care

în primii ani după primul război mondial, deși foarte tânăr, devenise unul dintre artiștii populari ai

cinematografiei franceze.

Născut la Huși în anul 1895, urmează cursurile secundare la Huși și apoi la Iași, după care pleacă

la București, unde urmează cursurile Conservatorului de dramă și comedie, în care timp joacă câteva

roluri de figurație la Teatrul Național și în câteva spectacole cu Maria Ventura, care îi remarcă talentul și-l

încurajează.

După ce participă la primul război mondial, reușește să plece la Paris, unde în scurt timp, deși în

țară străină și în condiții vitrege, reușește să se afirme ca un mare talent, devenind un artist apreciat și

popular, făcând cinste patriei și orașului său natal.

108

Din nefericire, în pragul gloriei, este răpus la Veneția de o boală nemiloasă, în vârstă de numai 30

de ani.

Presa românească a timpului și în special ziarul „Rampa” din 8 dec(embrie) și „România” din 23

sept(embrie) 1925, fac aprecieri elogioase asupra marelui talent a lui Florescu, arătând că acesta devenise

un artist popular al cinematografiei franceze.

Acum când se împlinesc 80 ani de la nașterea sa, într-o perioadă când geniul românesc este

apreciat la justa valoare, socotim că ar fi potrivit ca presa de specialitate să facă evocarea acestui talentat

artist român. De asemenea socotesc că ar fi potrivit ca unei săli de spectacol din orașul său natal, Huși, să

i se atribuie numele de Mihail Florescu.

Anexăm în copie două articole din presa românească a timpului care elogiază talentul său.

Trăiască RSR

Petru P. Harnagea / Aleea Dorohoi, 8, ap. 15 / Buucurești.

P. P. Harnagea, Cartea de onoare închinată Hușului, Manuscris, 1979, f. 235, copie.

- <1975 iulie 29>. Petru P. Harnagea propune Consiliului Popular al orașului Huși evocarea

actorului Mihail Florescu și acordarea numelui său unei săli de spectacol de la cinematograful din

localitate.

Către CONSILIUL POPULAR al or(așului) Huși

Vă aduc la cunoștință următoarele:

Unul din fiii Hușului care a făcut cinste orașului natal și patriei a fost și artistul de

cinematograf Mihail Florescu, născut în Huși în anul 1895 și mort la Veneția în anul 1925, în

pragul gloriei.

Pentru edificarea D(umnea)v(oastră), Vă înaintez în copie două articole din ziarele

românești apărute în 1924 și 1925, din care se poate vedea cât de apreciat a fost talentul și

personalitatea sa și regretul că s-a stins înainte de a da societății tot ce-ar fi putut da talentul său.

Vă rog a aprecia dacă în acest an când se împlinesc 80 de ani de la nașterea sa, n-ar fi

potrivit să se atribuie numele său sălii de cinematograf din Huși, spre a se numi „sala artist

Mihail Florescu”, pentru a cinsti astfel memoria acestui mare talent, fiu al orașului Huși, care a

făcut cinste locului natal și țării, atât în interior cât și peste hotare.

Socotesc de asemeni că ar fi nimerit să se pună o placă comemorativă pe peretele sălii

spre a se arăta datele sale biografice și istoricul activității sale ca artist.

De asemeni ar putea fi menționat în monografia orașului printre oamenii de seamă ai

orașului.

Trăiască RSR

P. P. Harnagea


-1975 august 14. Generalul maior Constantin Antip, șeful Muzeului Militar Central din

București mulțumește lui Petru P. Harnagea pentru fotografiile trimise.

Republica Socialistă România

Ministerul Apărării Naționale

Muzeul Militar Central

Nr. 785 din 14. 8. 1975

COPIE

Către

Tov(arășul) P.P. Harnagea


Aleea Dorohoi 8 / București

Confirmăm prin prezenta că am primit cele 31 de fotografii oferite de către D(umnea)v(oastră)

Muzeului Militar Central, pe care le reținem pentru fondul de documentare.

Folosesc acest prilej pentru a vă transmite mulțumirile noastre.

Șeful Muzeului Militar Central

General Maior Antip Constantin


-1975 noiembrie 9. Președintele Comitetului Județean pentru Cultură și Educație

Socialistă Vaslui răspunde lui Petru P. Harnagea în urma sesizării privitoare la evocarea

actorului hușean Mihail Florescu și acordarea numelui său unei săli de spectacol de la

cinematograful din orașul Huși.

COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ ȘI

EDUCAȚIE SOCIALISTĂ VASLUI

Nr. 172 din 9. XI. 1975

Către

TOVARĂȘUL PETRE P. HARNAGEA – BUCUREȘTI

Analizând propunerile d(umnea)v(oastră) expuse în scrisoarea adresată ziarului

„România liberă” din data de 29. 07. 1975 vă comunicăm următoarele:

- Nu considerăm oportun ca o sală de spectacole din orașul Huși să poarte numele

actorului Mihail Florescu, de această localitate legându-se numele a numeroși alți oameni de artă

și cultură români care s-au bucurat de prestigiu pe plan intern și internațional.

- Pentru a aduce un omagiu talentatului actor român care s-a afirmat în cinematografia

franceză în perioada interbelică, vom organiza în cadrul cineclubului Casei de cultură Huși o

seară omagială „Mihail Florescu”.

Vă mulțumim pentru interesul manifestat față de fiii meleagurilor vasluiene cât și pentru

propunerile făcute.

Președinte <ss> D. Bran

P. P. Harnagea, Cartea de onoare închinată Hușului, Manuscris, 1979, f. 237, original. _________________________

1 Redăm și comentariul scurt scris în creion la subsol de către Petru P. Harnagea: „o singură dată?”

-1975 decembrie 2. Redacția ziarului „România liberă” îl informează pe Petru P. Harnagea

despre propunerea eliminării unor neologisme din vocabularul limbii române.

România liberă

COTIDIANUL CONSILIULUI NAȚIONAL

AL

FRONTULUI UNITĂȚII SOCIALISTE

Telefon: 17.60.10

București: 2 XII 1975

Piața Scânteii, Nr. 1

Tovarășe Harnagea

Am primit scrisoarea d(umnea)v(oa)s(tră) privitoare la eliminarea unor neologisme din

vocabularul limbi române și am înaintat-o Academiei RSR, de unde veți primi răspunsul.

110

Șeful secției scrisori <ss>

P. P. Harnagea, Cartea de onoare închinată Hușului, Manuscris, 1979, f. 227-227 v.,

original.

-1975 decembrie 29. Medicul Vasile Posticescu scrie lui Petru P. Harnagea.

Dragă Petrică

Numele tău îmi place să-mi amintească povestea muzicală pentru copii de Prokofiev, atât de

savuroasă, pe care cred că o cunoști: Petrică și lupul, când o ascult. Tu ai descoperit orașul copilăriei,

când ai depășit-o de mult și depui mărturii cu râvnă, adunând ca o albină ceia ce va sluji altuia să

compună, cu harul cuvenit, monografia ce o visezi.

Am cetit o carte scrisă de Iosif C. Drăgan intitulată / necorespunzător / Prin Europa, 1973,

Edit(ura) Eminescu, carte care mi s-a părut foarte sugestivă pentru un astfel de țel și având o iconografie

corespunzătoare.

Pentru noi a sosit timpul reflecțiilor: e dureros să-ți descoperi mediocritatea abia când e prea

târziu. Am fost crescuți să credem în modestie, reținere, autocritică. Timpul depărtat al copilăriei se

desfășoară cinematic în sensul invers și stârnește după el un iz de melancolie, neîmpliniri, regret. Iluzii

înșelătoare, întâmplări fără noimă ale vieții.

Să vedem cum toți oamenii par să aibă un deficit sau altul al trupului sau al minții, sau boli ale

spiritului și devin instrumente oarbe și neputincioase ale sorții, opunându-se unii altora într-o încăierare

dementă cu soarta, atât de inegală.

Ce va însemna Hușul și Fălciul pentru noi? Poate va arăta puterea și vitalitatea oamenilor de

acolo, precum și o asigurare pentru viitor.

Păstrăm cu pietate amintiri despre oameni care ne-au fost model. Unul dintre ei Cons(tantin)

Asiminei / „O speranță”: N(icolae) Iorga / și atâția alții, gândim la oameni ce au fost și ceia ce ar fi putut

fi, privim critic în repertoarul viu al vieții celor cu care am fost și au trecut și încercăm să discernem

sensul acelor oameni și lucruri.

De aceia râvna cu care ai reținut memoria și scurta lor istorie îți făurește un aer de arheolog și

istoriograf.

Așadar înainte cu toți ai noștri!

Te felicit pentru zelul tău, și pentru anul nou 1976 îți doresc ție și tuturor celor dragi ție, cu

sinceritate numai.

<ss>Vasile Posticescu1

1975 XII 29

P. P. Harnagea, Cartea de onoare închinată Hușului, Manuscris, 1979, f. 213 – 213 v., original.

_________________________ 1 Vasile Posticescu, promoția 1927, medic.

-1976 ianuarie 17, Iași. Dumitru Miron scrie lui Petru P. Harnagea pentru oferirea unor

date biografice.

Iași, 17 ian(uarie) 1976

Iubite Domnule Harnagea,

Te felicit pentru activitatea neobosită pe care o depui în sprijinul menținerii și ridicării

prestigiului liceului „Cuza Vodă”.

Îți mulțumesc de asemenea pentru portretul cam prea măgulitor pe care mi-l faci.

Ar fi poate de corectat că n-am avut bursă pentru străinătate, căci nu era niciuna pentru

specialitatea mea, am beneficiat numai de un schimb avantajos acordat de Legația română din

Paris, la stăruința prof(esorului) meu de fr(anceză) de la Univ(ersitate) N. Șerban.


Din motive de economie schimbul nu s-a mai dat ulterior și cei fără stare materială

proprie, ca mine, ne-am întors în țară.

Ar fi poate de adăugat, la locul cuvenit după aprecierea d(umi)tale, că în timpul cât am

fost director la Liceul din Huși am condus Ateneul popular, contribuind cu multe conf(erințe)

personale despre poezia lui M(ihai) Eminescu, romantismul francez, teatrul lui Ibsen etc.

Am invitat să conferențieze la Ateneul pop(ular) prof(esori) de vază de la Univ(ersitatea)

din Iași, Mihai Ralea, Mihai David, Ilie Bărbulescu1.

De menționat de asemenea măcar câteva studii de specialitate și literare publicate în

diferite reviste: Valoarea educativă a limbii a limbii franceze în „Buletinul Seminarului

Pedagogic Universitar”, 1922; Inspirația religioasă în opera lui Lamartine în „Mitropolia

Moldovei”, 1927; Reflexiuni cu privire la morală din teatrul lui Ibsen în „Mitropolia Moldovei”,

1928; Simțul măsurii și al compozițiilor clasicilor francezi în „Însemnări ieșene”, 1937; L. B.

Picard et la tradition de la comédie clasique sous le Premier Empire în „Gallia”, 1929;

Propoziția infinitivală de tip latin în „Analele Universității din Iași”, 1957.

Știu că unii, care au lucrat și scris mai mult, și-au trimis din lucrările lor.

Am citit cu placere placheta cu versuri umoristice a lui G. Vasilescu. Va stârni mult haz,

trezind amintiri plăcute. Mi-ar părea bine, desigur, întrunindu-vă la Huși mai multe serii, (dacă)

m-ați invita și pe mine, tot nu am putut eu lua parte la frumoasele d(umnea)v(oastră) reuniuni.

Cu dragoste

Prof. D(umitru) Miron2

Scuză-mi scrisul puțin citeț din cauza vederii mele slabe.


original.

_________________________ 1 Ilie Bărbulescu (3 decembrie 1873 – 5 iunie 1945), filolog și lingvist român, membru al Academiei

Române, autorul studiului Formele scrise și pronunțarea numelor orașelor Iași și Huși din vechile texte în „Arhiva”,

Iași, An XLV, 1938, nr. 1-2, p. 104-109. 2 Dumitru Miron, născut la 7 octombrie 1894, în satul Rusca – Șchiopeni, județul Fălciu, director al

Liceului de băieți „Cuza Vodă” din Huși între 1 septembrie 1924 și 1 februarie 1926.

-1976 martie 17. Medicul Vasile Posticescu scrie lui Petru P. Harnagea.

Dragă Petruță,

Ești direct emoționant cum îți desfășori energia pentru a alia pe cei risipiți în patru zări și

a reînvia un trecut vai! Atât de depărtat.

Atâția oameni de valoare au fost obsedați de trecutul și copilăria pierdută, au încercat în

lucrările lor literare să reînvie atmosfera și parfumul acelor ani, a senzațiilor lor și simțirilor lor

de atunci. Probabil și tu faci așa ceva, că faci proză fără să știi.

Oricui meritoriu din partea ta că stăruiești cu atât succes să aduni puricii hușenești la

alma mater, de altă dată.

Oameni, incontestabil, mulți dintre ei de valoare, tu pui cimentul sufletului tău, să-i aduni

ca o cloșcă grijulie.

M-am întristat că a murit Iorgu Donea, era un om cu multe calități sufletești și

intelectuale, cred că a făcut în viață bine de câte ori a putut, că așa era el. Poate nu a suferit prea

mult, ar fi meritat.

Am primit, datorită ție scrisori de la Vasile Coban, care a rămas tot așa, un entuziast

poate puțin cam naiv, i-am răspuns mulțumindu-i pentru aducerile aminte, la lucruri petrecute

acum cincizeci de ani în urmă, ani care au trecut lăsând după ei amintiri și dureri trecute, dar nu

uitate.

112

Mi se pare că încerci să-ți umpli golul și solitudinea consolând pe alții și ascultând pe

unul și pe altul vorbindu-ți de nefericirile lor ca și cum nu le vei având și avut pe ale tale.

Se vede că rezerva ta afectivă îți e de ajuns să aline dureri multe. Oricum a un suflet larg

și înțelegător și pentru aceasta ai toată prețuirea mea.

Frații mei de care ai pomenit odată au murit de mulți ani: Andrei, prin accident, a lăsat un

băiat, Aurel a murit la Toplița în Sanatoriul TBC, dar de cancer la coloana vertebrală,

Constantin, pensionar CFR, a murit anul trecut cu cancer generalizat, iar Eugen a murit la

Constanța prin hemoragie cerebrală.

Am primit vești și de la Florin Zachiu, căruia îi răspund atât de târziu, cu regret și

cerându-i iertare.

Nu m-au ocolit și nu m-au cruțat suferințe și dureri nici pe mine, am soția cardiacă și în

prezent în spital.

Mă bucur că nu-ți lipsește vitalitatea caracteristică de totdeauna.

Vei fi totdeauna binevenit la noi, venind din turneele tale, ar fi bine să fiu însă prevenit /

30492 /.

De acum trebuie să facem numărătoarea inversă, nu-i așa Scumpule, dorindu-ți binele te

îmbrățișez, transmițând salutări celor în viață că, celorlalți ... nu le avem adresa exactă!

Vasile Posticescu

Sibiu, martie 17, 1976


original.

-1976 aprilie 30, Sibiu. Scrisoarea scriitorului Aurel Călinescu către Petru P.

Harnagea.

Sibiu

30 IV 1976

Dragă Petruță,

În primul rând un „Adevărat a Înviat” la cartea ta poștală din 24. 4. 976.

Am primit scrisoarea ta „lungă”, dar am fost o săptămână plecat la Brașov și nu ți-am

răspuns la timp, fapt pentru care mă condamn și-ți cer scuze multe, multe.

Caracterizarea pe care i-ai făcut-o lui „Bădița David” m-a încântat. E veridică, lirică și

omagioasă. Te încredințez că și eu îi port aceiași dragoste și recunoștință fiindcă mi-a dat bursă

și o corecție binemeritată și la timp. Mi-amintesc că în timpul examenelor p(en)t(ru) bursă în

cl(asa) II de liceu, eu aflându-mă la Iași, în tratament antibiotic, acest exemplar profesor și

„părinte” a amânat examenul de bursă la cl(asa) II-a până la întoarcerea mea. Care altul în locul

lui David ar fi făcut-o?

Am vorbit cu Vasile despre tine. Primește zeci de scrisori de la foștii lui colegi de clasă și

e încântat. „Toate acestea se datoresc lui Petruță”, zice el; „care a scormonit mușuroiul de hușeni

adormiți”, zic eu. Și amândoi avem dreptate.

Dragul meu, ți-am promis câteva din lucrările mele. Am căutat în bibliotecă și nu le-am

găsit decât într-un singur exemplar, așa că nu m-am putut despărți de ele. Am început însă

investigații pe la prieteni și anticariat și pe măsură ce le adun ți le păstrez pentru cazul când vei

veni prin Sibiu sau ți le trimit. Trebuie să-mi apară curând în revista „Transilvania” o nuvelă

„Nunta Domniței” pe care ți-o voi trimite în două exemplare..

Pe aici a fost un timp mizerabil și n-am putut ieși nicăieri nici cu mașina. Cred că în

curând voi veni la București pentru a preda la Teatrul „Bulandra” o piesă de teatru pe care am

terminat-o recent.


Cu dragoste cu adevărat hușană

A(urel) Călinescu


original.

-1976 mai 15. Directorul Muzeului Județean Suceava mulțumește lui Petru P. Harnagea

pentru donația propusă.

MUZEUL JUDEȚEAN SUCEAVA

STR. ȘTEFAN CEL MARE

Nr. 794 / 15. 05. 1976

Stimate tovarășe prof(esor) Harnagea,

Scrisoarea d(umnea)v(oastră) dovedește, încă odată, că muzeul nostru are mulți prieteni.

Intenția d(umnea)v(oastră) de a dona Muzeului județean Suceava, numerele ce le posedați

din ziarul „Lupta poporului” este un semn de prietenie, un act de cultură. Și aceasta cu atât mai

mult cu cât în Suceava nu există o colecție completă a acestei publicații deosebit de importantă

pentru reconstituirea evenimentelor anilor 1946-1950.

Numerele din aceste zile ne sânt necesare pentru a fi expuse în secția de istorie modernă

și contemporană care este în curs de reorganizare.

Pentru perfectarea formelor este necesar să ne trimiteți odată cu ziarul și un act de donație

în care să specificați că donați muzeului nostru publicația respectivă, cu clauza că donația să nu

iasă din patrimoniul muzeului.

Vă mulțumim

DIRECTOR <ss> Octav Monoranu

ȘEF SECȚIE <ss> Cocuz Ioan


-1976 mai 16. Petru P. Harnagea donează Muzeului Județean din Suceava 10 numere

din ziarul „Lupta poporului” (1946-1947) și 8 memorii.

16. V. 1976. Vă înaintez cu deosebită plăcere un număr de 10 ziare: Lupta Poporului,

apărute în Suceava, în anii 1946-47, precum și 8 memorii bătute la mașină, reprezentând articole

oferite ziarului sau comunicări făcute în adunările cooperatorilor din jud(ețul) Suceava, din acea

vreme, cu rugămintea de a le valoriza cât mai potrivit (...)1muzeului d(umnea)v(oastră). Cu prima

ocazie sper să vă pot vizita.

P. P. Harnagea, Cartea de onoare închinată Hușului, Manuscris, 1979, f. 230 v., copie.

_________________________ 1 Indescifrabil.

-1976 mai 19. Răspunsul academicianului Al. Graur către Petru P. Harnagea în privința

scrisorilor acestuia.

ACADEMIA

REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

114

COMISIA PENTRU CULTIVAREA LIMBII ROMÂNE

SECȚIA DE ȘTIINȚE FILOLOGICE, LITERATURĂ ȘI ARTE

BUCUREȘTI 19 mai 1976

Calea Victoriei, 125

Nr. 194

Tovarășului Harnagea P. Petru

Aleea Dorohoi, 8, ap. 16

7 Loco, sect(or) 5

Scrisorile d(umnea)v(oa)s(tră) din 15. XI. 1975 și 16. III. 1976, adresate ziarului

„România liberă” au fost transmise Institutului de lingvistică București, spre a fi avute în vedere

de autorii lucrărilor lingvistice normative aflate în planul de activitate al acestei unități.

PREȘEDINTELE SECȚIEI

<ss> Acad(emician) Al. Graur


-1976 iunie 30. Directorul Muzeului Județean Suceava mulțumește lui Petru P.

Harnagea pentru donațiile făcute.

MUZEUL JUDEȚEAN SUCEAVA

STR. ȘTEFAN CEL MARE

Nr. 1013 / 30. 06. 1976

Stimate tovarășe prof(esor) Harnagea,

Am primit atât prima donație cât și celelalte materiale care au intrat în patrimoniul

Muzeului județean Suceava.

Vă mulțumim încă odată și pe această cale pentru actul de cultură pe care l-ați făcut,

donația d(umnea)v(oa)s(tră) fiind deosebit de valoroasă pentru muzeul nostru.

DIRECTOR <ss> Octav Monoranu

ȘEF SECȚIE <ss> Cocuz Ioan


-1976 septembrie 14. Violeta Bazarciuc, directorul Muzeului Orășenesc din Huși

confirmă primirea documentelor donate de Petru P. Harnagea.

MUZEUL ORĂȘENESC HUȘI

Nr. 67

1976 septembrie 14

Către,

Prof(esor) Petru Harnagea

Str. Aleea Dorohoi, nr. 8, Of. 15 / Sector 5 – BUCUREȘTI

Vă comunicăm prin prezenta că actele de familie donate instituției noastre au fost

înregistrate la nr. 90785.

Vă aducem cu această ocazie mulțumirile noastre pentru grija pe care o aveți în păstrarea

unor documente ale istoriei patriei noastre.

Cu mulțumiri colegiale,


DIRECTOR <ss> prof. V. Bazarciuc


-1976 septembrie 21. Invitație la comemorarea pr. prof. dr. Doc. Mihai Bejenaru, fost

director al Seminarului și Liceului de Băieți „Cuza Vodă” din Huși.

Invitație

Ca prinos de recunoștință, cei care – sub felurite forme pastorale și didactice – s-au

bucurat de oblăduirea preotului profesor doctor, / Mihail Bejenaru / precum și cei care l-au

cunoscut și prețuit, sânt rugați a lua parte la comemorarea și sfințirea pietrei fundamentale, ce va

avea loc la cimitirul Andronache – Colentina, în ziua de joi, 7 oct(ombrie), ora 10.

Din partea organizatorilor,

Preot, D. Argint

Tramvaie: 1, 4, 21 (capăt).

Autobuze: 63, 76, 109 (capăt).

București 21 spet(embrie) 1976.


-1976 noiembrie 30. Răspunsul directorului Direcției Sanitare a Municipiului București

la sesizarea făcută de Petru P. Harnagea ziarului „România Liberă”.

DIRECȚIA SANITARĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

B-DUL GH. GHEORGHIU-DEJ, Nr. 27

Data: 30 noiem(brie) 1976

Nr. 1475 / 30 . XI. 1976

Către

Tov(arășul) Petre P. Harnagea

Aleea Dorohoi, 8, ap. 15, sector V

La scrisoarea d(umnea)v(oa)s(tră) adresată ziarului „România Liberă” în care prezentați

situația serviciului de stomatologie al teritoriului, amplasat în mod corespunzător în incinta

spitalului dr. Gh. Marinescu, vă facem cunoscut că apreciem modul cum a-ți pus problema

acestui serviciu, aspectele prezentate de d(umnea)v(oa)s(tră) fiind reale.

Vă asigurăm că la nivelul Direcției Sanitare și al organizațiilor locale de stat sânt

cunoscute condițiile de funcționare ale cabinetelor de stomatologie și se fac eforturi pentru

găsirea unei soluții de remediere.

Recent a apărut perspectiva mutării acestui serviciu într-un imobil pe care Consiliul

Popular al sect(orului) V îl va pune la dispoziția sectorului sanitar în acest scop.

Întrucât imobilul propus necesită unele lucrări de amenajări care să-i asigure o

funcționalitate corespunzătoare, mutarea va avea loc probabil în semestrul I al anului viitor.

Vă mulțumim pentru atenția ce o acordați sectorului nostru de activitate și apreciem că

intervenția d(umnea)v(oa)s(tră) vine în sprijinul eforturilor noastre de a ridica permanent nivelul

activității de ocrotire a sănătății populației.

DIRECTOR <ss> Dr. Francisc Proinov

116

MEDIC INSPECTOR <ss> Dr. M. Sragăr


original.

-1977 ianuarie 19. Tincuța Munteanu, directorul școlii din Târgu Bujor, județul Galați,

mulțumește lui Petru P. Harnagea pentru documentele puse la dispoziție, necesare redactării

monografiei.

Tg. Bujor – 19. 01. 1977

Mult stimate domnule profesor,

Îngăduiți-mi ca mai întâi de toate să vă transmit caldele mulțumiri ale colectivului de

cadre didactice și elevi precum și al meu personal, pentru gestul d(umnea)v(oastră) nobil de a ne

pune în posesia portretului unui dintre iluștrii dascăli ai acestei școli, despre care se mai vorbește

încă la Tg. Bujor.

Noi, cei care îndeplinim astăzi înalta misiune educativă, sântem în majoritate cadre

tinere, venite din alte localități ale județului Galați. Avem preocupări în ceea ce privește

cercetarea istoricului acestei școli, dar prea puține date am putut afla până în prezent și acestea

mai mult de la puținii oameni vârstnici din localitate care-și mai amintesc despre foștii lor

dascăli.

Fotografii însă nu avem, aceasta de la d(umnea)v(oastră) este singura de acest fel, pentru

care vă mulțumesc foarte mult și vă asigur că o vom păstra la loc de cinste.

Avem în școală un colț muzeistic cuprinzând obiecte care vizează etnografia locuitorilor,

documente de legislatură mai vechi, manuale școlare, monede, cusuturi naționale etc.

Ne-am bucura foarte mult dacă ne-ați mai putea trimite și alte fotografii ale unor foști

elevi ai acestei școli și eventual dacă știți pe unde i-am putea găsi spre a le cere relații în vederea

alcătuirii unei monografii a școlii pe care intenționăm s-o realizăm în viitor.

Nu avem suficiente cunoștințe nici despre fiii învățătorului Ifrim, pe care de asemenea i-

am putea ruga să ne furnizeze unele informații sau documente pe care le-ar putea deține în

legătură cu școala din Bujor.

Așadar, după cum vedeți, amabilul d(umnea)v(oa)s(tră) gest este cu atât mai prețuit de

noi, cu cât el vine să ne ajute la realizarea unei dorințe care ne frământă de o bucată de vreme.

Acum câțiva ani am avut intenția să organizăm sărbătorirea centenarului școlii, pentru că

îmi închipui că are deja o sută de ani acest local. Din cercetările pe care le-am făcut în arhivă, nu

am găsit însă niciun document care să ateste data construirii acestui local, iar la solicitarea unui

răspuns de la Arhivele Statului din Iași n-am primit ceva sigur; există acolo o dată a înființării

școlii primare din Umbrărești-Bujor și nu din Tg. Bujor, așa că am sistat cercetarea pe acest

motiv.

Scrisoarea d(umnea)v(oastră) însă mă determină, cel puțin pe mine personal, care am și

funcția de director de câțiva ani, să continui a face totuși ceva, pentru ca amintirea celor care au

trudit în scopul luminării unor generații de tineri din această localitate, să sălășluiască peste ani.

Aștept dar, cu nerăbdare să ne trimiteți și alte documente pentru care Vă mulțumesc în numele

colegilor și elevilor mei.

<ss> Prof. director Tincuța Munteanu


original.


-1977 aprilie 12. Violeta Bazarciuc, directorul Muzeului Orașului Huși acceptă obiectele

donate de Petru P. Harnagea.

MUZEUL ORAȘ(ULUI) HUȘI

Nr. 23

1977 aprilie 12

Stimate domnule prof(esor) Harnagea

Am primit scrisoarea d(umnea)v(oa)s(tră) care ne-a suscitat un interes deosebit prin

obiectele pe care doriți să le donați instituției noastre. Obiectele menționate de

d(umnea)v(oa)s(tră) vor putea fi înscrise în patrimoniul nostru, deoarece intenționăm ca în

perioada imediat următoare să ne reorganizăm secțiile existente prin colecții noi.

Dacă mai cunoașteți și alte persoane care locuiesc în București și vor să facă donații

instituției noastre, noi vom confirma primirea acestor donații.

În speranța că veți rămâne un colaborator al nostru, așteptăm primirea obiectelor propuse

de D(umnea)v(oa)s(tră).

Cu stimă

DIRECTOR <ss> prof. Violeta Bazarciuc


-1977 august 1. Invitație primită de Petru P. Harnagea de la absolvenții Liceului

Comercial din Chișinău.

București. 1 august 1977

Stimate Coleg,

La reuniunea noastră din 24 mai 1975 s-a căzut de acord ca următoarea reuniune să aibă

loc în anul 1977.

În urma scrisorii de sondaj trimisă de către colegul nostru Ciobanu Nicolae în iunie a. c.,

majoritatea covârșitoare a colegilor s-a pronunțat pentru data de 17 septembrie a. c.

În acest scop vă adresăm prezenta invitație cu rugămintea de a participa la revederea

noastră ce va avea loc sâmbătă 17 septembrie la București.

Rugăm stăruitor să faceți acest efort pentru dragul de a ne revedea și de a ne aminti de

frumoasele clipe din anii petrecuți în școala care a legat sufletește promoțiile 1927-1945 datorită

neuitatului nostru sprijinitor Director Alexandru Ebervein.

Totodată vă rugăm a înștiința despre această revedere și pe alți colegi care n-au avut

prilejul să participe la reuniunile din 30 iunie 1973 și 24 mai 1975.

Programul de desfășurare a reuniunii:

Ora 10 - Întâlnire la Academia de Științe Economice (ASE) din Piața Romană.

Ora 10-12 - Ședință festivă și vizitarea Muzeului de istoria învățământului economic de

la Academia de Științe Economice.

Ora 12-13 - Comemorarea foștilor noștri profesori și colegi la Biserica Schitu Darvari,

str. Schitu Darvari (Grădina Icoanei).

Ora 14 – 23 - Masa colegială la Restaurantul „PALAS” str. Brezoianu, nr. 24.

În cadrul revederii Comitetul de organizare va face o informare despre Comemorarea a

10 ani de la moartea directorului Al(exandru) Ebervein ce a avut loc la Craiova la 29 mai 1976.

118

Totodată se va proceda la alegerea noului comitet. Se vor coopta membri din toate

promoțiile ca să se țină legătura mai strânsă pentru secțiunile următorilor ani.

Vă așteptăm cu drag

COMITETUL DE ORGANIZARE

Jereghie Nicanor

Ciobanu Nicolae

Gavaliugov Nicolae

Ciobanu Nicolae

Bejenaru Sergiu


Întâlnirea cu foștii elevi ai Liceului Comercial din Chișinău

(Aula Academiei de Studii Economice din București, 24 mai 1975)


-1977 octombrie 13. Pintilie Mihai, directorul școlii din satul Homița, comuna Cristești,

județul Iași, mulțumește lui Petru P. Harnagea pentru sprijinul acordat.

13 octombrie 1977

Stimate tov(arășe) profesor,

Am primit cu mare bucurie scrisoarea d(umnea)v(oastră) și prin mica noastră scrisoare pe

care v-o adresăm vă mulțumim din tot sufletul că ne-ați făcut o propunere de mare preț.

Dorim și vă rugăm să ne trimiteți fotografiile care ilustrează chipurile celor care au slujit

la catedra școlii din satul Homița.

Colțul muzeistic îl începem cu fotografiile și datele biografice pe care o să le primim din

partea d(umnea)v(oastră) pentru primii dascăli ai satului Homița, respectiv soții Gheorghe și Ana

Savu care, așa cum ați menționat și d(umnea)v(oastră) în scrisoarea adresată direcțiunii școlii

Homița, au fost mulți ani director și învățători. Propunerea d(umnea)v(oastră) pentru înființarea

unui colț muzeistic la școala noastră o considerăm ca un nesecat izvor pentru cei care au

răspândit știința și cultura în rândul oamenilor de la sate.

Trimițându-ne ceea ce ați scris d(umnea)v(oastră) pentru școala noastră vă rugăm să ne

spuneți cu ce vă putem fi recunoscători și de trebuie să plătim fotografiile, gândindu-ne la

reproducerea lor de pe altele, vă rugăm să ne scrieți și noi trimitem prin poștă banii. Ne-am

bucura mult de tot să ne trimiteți și din partea d(umnea)v(oastră) o fotografie, s-o alăturăm de

grupul pe care-l vom completa.

Chipul d(umnea)v(oastră) va ilustra imaginea celui care a propus să constituim un colț

muzeistic în școala noastră cu chipurile membrilor corpului didactic care au contribuit și

contribuie la educarea generațiilor de elevi și au răspândit și răspândesc cultura în rândul

maselor.

120

Vă dorim multă sănătate d(umnea)v(oastră) personal și familiei d(umnea)v(oastră), multă

fericire și mult succes.

Cu toată stima

Pintilie Mihai / director al școlii generale, satul Homița, comuna Cristești, județul Iași.

P. P. Harnagea, Cartea de onoare închinată Hușului, Manuscris, 1979, f. 172 – 172 v,

original.

-1977 noiembrie 24. Răspunsul dat de către D. Bran, președintele Comitetului Județean

pentru Cultură și Educație Socialistă Vaslui în privința conacului Rosetti din satul Solești.

COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ ȘI

EDUCAȚIE SOCIALISTĂ VASLUI

Nr. 16 / 24. XI. 1977

Stimate tovarășe Petru Harnagea

Referitor la scrisoarea dumneavoastră adresată ziarului „România liberă” prin care

semnalați o serie de neajunsuri la monumentul istoric „Casa Rosetti Solescu”1, vă facem

cunoscut că cele semnalate de d(umnea)v(oa)s(tră) sânt adevărate și cunoscute de noi, acest

monument a avut de suferit foarte mult de pe urma cutremurului din 4 martie a. c. S-au luat

măsuri pentru curățirea localului și a împrejurimilor.

Cât privește însă reparațiile, ele ridicându-se la o sumă foarte mare nu se pot realiza din

fondurile județului.

Față de această situație s-a ajuns de acord cu Direcția Patrimoniului Cultural Național

pentru a-l include în planul lor de restaurări, urmând a se întocmi proiectele necesare, iar apoi să

înceapă reparațiile, care sperăm să se realizeze în anul 1978.

PREȘEDINTE <ss> D. Bran


_________________________ 1

La sfârșitul anului 2015 instanța de judecată a hotărât ca proprietari ai conacului pe Ane-Marie și

Stephanie Rosetti, moștenitoarele cunoscutei familii boierești, care locuiesc în Franța și Germania.

-1978 martie 3. Scrisoarea lui Emil Văcăreanu către Petru P. Harnagea.

Dragă Petruță,

Scrisoarea ta a picat în timpul când scriam o scrisoare frumoasă pentru Franța; așa că

scrisoarea ta a avut un val de trecere de la sentimente triste la acelea mult mai plăcut, care te fac

să retrăiești câteva clipe din amintiri, care de mult au trecut în capitolul uitării.

Fotografia ce mi-ai trimis, cred că este din clasa 7 a de liceu, mi-a produs o bucurie

neașteptată și m-a făcut să reflectez că totuși Petruță e un bun băiat. Cu aceste gânduri am

întrerupt cealaltă scrisoare, pentru ca răspunsul meu să te prindă acasă.

Îmi pare bine că ați reușit să rezolvați cu bine problema venerabilului profesor David,

rămânând a termina cu o parte care, poate e mai ușor de împlinit. Oricum e meritul vostru, a

câțiva, care v-ați gândit și ați îndeplinit o recunoștință a foștilor elevi. Acum, când placa va fi

montată, profesorul Ion David nu va mai putea spune, „recunoștința e o floare rară”, aceste

cuvinte mi-au rămas ad memoriam de la dânsul.


Mulțumesc de întrebare, și-ți voi răspunde că sântem sănătoși ca la vârstele noastre

împlinite.

Îți doresc petrecere bună la Borsec și să te întorci plin de sănătate, cu plămânii ozonați,

nu așa cum te-ai întors de la Lipova.

Cu toată dragostea

<ss> E(mil) Văcăreanu

25. 03. 78


original.

-1978 iunie 15. Ghe. P. Harnagea scrie foștilor elevi de la Liceul „Cuza Vodă” și Școala

Normală din Huși, în numele grupului de organizare, pentru colectarea fondurilor necesare

executării criptei funerare a fostului profesor și director Ion D. David.

Buc(urești), 15 iunie 1978

Către ...

La rugămintea D(oam)nei Apollina David, văduvă lui Ion David, unul dintre profesorii

străluciți ai generației noastre (1920-1938), un grup de foști elevi ai săi din București, se ocupă

încă din anul 1977 de realizarea în cimitirul de la Huși, a unei cripte funerare, care este de dorit,

pe mormântul dascălului nostru, acum când se împlinesc 40 de ani de la moartea sa.

În acest scop, ne-am adresat puținilor elevi în viață, de la Liceul Cuza Vodă și Școala

Normală din Huși, rugându-i să contribuie la strângerea sumei necesare, sumă ce inițial era greu

de stabilit pentru că nu exista un plan al lucrărilor.

S-a colectat până în prezent suma de 7200 lei, din care 2000 lei, contribuția personală a

D(oam)nei David. În prezent când există un plan al criptei, pe care îl anexăm în copie, se

apreciază costul la circa 11000 lei, deci ar mai fi necesară suma de lei 3800, pentru care

organizatorii apelează la foștii elevi, în număr de 25, care încă n-au contribuit până în prezent să

binevoiască a trimite o contribuție relativ modestă, în memoria profesorului care, la timpul său,

le-a creat condiții să ajungă OAMENII de astăzi.

Banii se pot trimite pe adresa Anton Cârțu, str. Valea Argeșului, nr. 8, Bloc M-23, ap. 42,

sect(or) 7.

Grupul de organizare va justifica în final suma cheltuită în care se vor cuprinde costul

materialelor și plăcilor la Huși, eventualele deplasări la Huși, etc.

În numele grupului de organizare

Ing. Gh. P. Harnagea


-1978 iulie 10. Răspunsul șefului directorului Direcției domeniului public din cadrul

Consiliului Popular al Municipiului București la sesizarea făcută de Petru P. Harnagea ziarului

„România Liberă”.

CONSILIUL POPULAR AL MUNICIPIULUI BUC(UREȘTI)

Direcția domeniului public

Nr. 220 / S

10 iulie 1978

122

PETRU P. HARNAGEA

Aleea Dorohoi, nr. 8, sector 5

La scrisoarea d(umnea)v(oastră) adresată redacției ziarului România liberă, prin care

combateți modul de comportare necivilizat al unor cetățeni care aduc prejudicii plantațiunilor din

zonele stațiilor mijloacelor de transport în comun, pentru a căror refacere se cheltuiesc

importante fonduri bănești și forțe de muncă, vă facem cunoscut că împărtășim acest punct de

vedere.

Propunerea ca platbandele destinate spațiilor verzi din stațiile ITB să se amenajeze ca

trotuar, vă comunicăm că a fost reținută, urmând ca administrațiile domeniului public ale

sectoarelor să analizeze fiecare situație în parte și să ia măsuri de asfaltare a porțiunilor

respective.

DIRECTOR

<ss> Ing. I. Iepureanu

ȘEF BIROU

<ss> Ing. E. Alexandrescu


original.

-1978 iulie 15. Răspunsul directorului întreprinderii Balneoclimaterica Borsec în

privința comportamentului ghizilor.

ÎNTREPRINDEREA BALNEOCLIMATERICĂ

-BORSEC-

Nr. 143 / 15 iulie 1978

Către

Tov(arășul) HARNAGEA PETRU – BUCUREȘTI –

La sesizarea D(umnea)v(oa)s(tră) înregistrată la nr. de mai sus, privitor la comportarea

ghizilor,

Vă facem cunoscut că la începerea sezonului aspectul sesizat de D(umnea)v(oa)s(tră) a

fost prelucrat cu toți ghizii și colaboratorii noștri care participă la excursiile ce se organizează din

stațiune și li s-a pus în vedere că astfel de aspecte să nu se mai repete.

Director <ss>


-1978 august 20. Răspunsul Oficiului Județean de Turism Iași la sesizarea făcută de

Petru P. Harnagea.

OFICIUL JUDEȚEAN DE TURISM

-IAȘI-

Nr. 21 / 20 august 1978


STIMATE TOVARĂȘE PETRE HARNAGEA

Sesizarea d(umnea)v(oastră) este justă, accesul la hotelul „Moldova” din Pașcani

aparținând CJT-ului Iași se face cu multă dificultate datorită amplasamentului necorespunzător și

a lipsei de indicatoare sugestive amplasate cât mai judicios în oraș.

Spre informarea d(umnea)v(oastră), vă comunicăm că acest spațiu de cazare a fost

amenajat la solicitarea conducerii de partid și stat din județul Iași, datorită lipsei unor spații

similare în orașul Focșani care cunoaște o dezvoltare urbanistică impetuoasă și a zonei

industriale.

Având în special menirea să deservească zona industrială a orașului, unitatea s-a

amenajat într-un imobil situat într-o zonă mai grea accesibilă.

De importanța indicatoarelor ne-am dat seama și noi, amplasându-le în oraș la punerea în

funcțiune a obiectivului, din păcate persoane certate cu etica le-au distrus.

La data sesizării d(umnea)v(oastră) se aflau în execuție un nou rând de indicatoare care

imediat ce au fost gata s-au amplasat în punctele cele mai importante ale orașului (gara, centrul

orașului, strada Moldova);

Faptul că nu a-ți găsit condica de sugestii și reclamații la recepția hotelului, aceasta

constituie o abatere asupra căreia au fost atenționați cei în cauză.

ȘEF OFICIU <ss> Zota Mihai

ȘEF BIROU TEHNIC <ss> ing. Comșa C.


-1978 octombrie 28. Cuvântul de închinare la sfințirea criptei funerare a fostului

profesor și director Ion D. David.

ÎNCHINARE

Subsemnații, foști elevi ai școlilor secundare existente în orașul Huși acum peste o

jumătate de secol, acum când se împlinesc 40 de ani de la moartea sa, spre a-i aduce un prinos de

recunoștință pentru prodigioasa sa activitate didactică și culturală ce a desfășurat în orașul nostru

în cursul vieții sale, am luat inițiativa să construim pe mormântul său o criptă monumentală prin

care să cinstim memoria sa.

Lucrarea s-a executat din inițiativa și contribuția foștilor săi elevi, specificați în tabloul

alăturat, s-a procurat marmura din București, unde au fost sculptate ornamentele respective, au

fost transportate la Huși plăcile de marmură și materialul necesar, s-a făcut schița mormântului

de către colegul nostru arhitect Gh. Turcanu, care a condus lucrările de construcție și s-a făcut cu

mare pompă sfințirea în ziua de 28 octombrie 1978, zi în care s-a sărbătorit și aniversarea a 60 de

ani de existență a liceului Cuza Vodă.

La sfințire a participat un mare număr din foștii săi elevi care au luat cuvântul, arătându-

se aportul profesorului David, la educarea și formarea a numeroase elemente, în special copiii de

țărani săraci, pe care i-a ajutat în diferite chipuri spre a ajunge oameni de nădejde, patrioți care

au luptat întreaga viață pentru ridicarea spirituală și materială a scumpei noastre patrii.

Pentru toate cele de mai sus, noi foștii săi elevi îi purtăm o vie recunoștință, fapt pentru

care îi închinăm acest monument care să amintească generațiilor viitoare pe „Omul” car a fost

Ion D. David.

Să-i fie țărâna ușoară și amintirea veșnică!

Făcut în dublu exemplar, din care unul a fost expus în Galeria Absolvenților de la liceul

uza Vodă din Huși.

Organizatori:

124

Ing. Gh. p. Harnagea, prommoția 1924.

Preofesor Petru P. Harnagea, prom(oția) 1928.

Arhitct Gh. Turcanu, prom(oția) 1929.

Insp(ctor) Școlar Anton Cârțu, prom(oția) 1924.

Ioniță Ștefan, proiectant, prom(oția) 1930.

Insp(ector) școlar Bucureșteanu Andrei, prom(oția) 1924.

Niculescu Andrei, profesor, prom(oția) 1924.

-1978 noiembrie 10. Scrisoarea lui Emil Văcăreanu către Petru P. Harnagea.

Dragă Petruță,

Reîntors de câteva zile din Franța, am găsit acasă corespondența pe care a-i binevoit a-mi

trimite.

M-a impresionat mult vederea mormântului funerar, cu figura juvenilă a lui bădița David.

E meritul vostru, al acestora care de ani de zile vă străduiți să lăsați în slove, un fir de reamintire

generațiilor viitoare. Meritați într-adevăr felicitările noastre, a celor ce am fost simpli spectatori.

La Paris, am fost pe la Veselei; la el l-am întâlnit și pe Bercu Meirovici din Huși; în acel

timp, amândoi se pregăteau să-ți trimită o depeșă, probabil ai primit-o! Ei nu mi-au spus nimic

despre a 60 a aniversare a liceului nostru. Cred că evenimentul s-a petrecut în bune condițiuni,

spre a fi în lauda și cinstea organizatorilor. Regret că nu am putut participa.

Cu toată dragostea

<ss> E(mil) Văcăreanu

Arad, 10.XI. 1978


original.



-1978 decembrie 23. Petre Dache, directorul Muzeului de Istorie a municipiului

București mulțumește lui Petru P. Harnagea pentru fotografia donată.

MUZEUL DE ISTORIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

Data 23 XI 978

Nr. 4296

STIMATE DOMNULE HARNAGEA PETRU

Conducerea Muzeului de istorie a municipiului București și colectivul de muzeografi vă

confirmă intrarea în patrimoniul muzeului a fotografiei cu aspecte din București pe care ați avut

amabilitatea de a o oferi ca donație și vă mulțumesc pentru gestul d(umnea)v(oa)s(tră).

Director <ss> Prof. Petre Dache


-1979 februarie 7. Închinare învățătorilor Gheorghe și Elena Savu, originari din

Bucovina.

ÎNCHINARE

În timpul celui de-al doilea război mondial am fost camarad de arme cu învățătorul

Gheorghe Savu, locotenent în rezervă, căzut ca un erou la datorie.

Învățătorul Gh. Savu1 și soția sa, învățătoarea Elena Savu

2, s-au născut în Bucovina, în

com(una) Stupca, astăzi Ciprian Porumbescu, sub regimul austro-ungar.

În timpul primului război mondial, înainte de Unire, amândoi au trecut clandestin

frontiera, în România, la Fălticeni și intrat în învățământul primar, întreaga viață dedicând-o

pentru ridicarea nivelului de viață cultural și material al țăranilor din satul Homița, com(una)

Cristești, jud(ețul), unde au trăit întreaga lor viață.

Gheorgh Savu, imdiat după trecerea în „regat”, s-a înrolat ca voluntar în Corpul

voluntarilor a românilor de peste graniță, refugiați în țară.

În semn de omagiu pentru patriotismul lor, anul trecut am luat legătura cu urmașii lor,

care mi-au pus la dispoziție unele documente care mi-au folosit la întocmirea alăturatei scurte

monografii.

Originalul lucrării și fotografiilor respective au fost oferite școlii generale din Homița

pentru a servi la organizarea unui colț muzeistic școlar.

Petru P. Harnagea

București, 7 februarie 1979.

126


_________________________ 1

Gheorghe Savu (23 august 1893 – 11 octombrie 1944), născut la Stupca, județul Suceava, fost învățător

în satul Homița, comuna Cristești, județul Iași.

2 Elena Savu (30 august 1894 – 30 august 1970), născută la Stupca, fostă învățătoare în satul Homița,

județul Iași.

-1979 iunie 20. Răspunsul șefului Secției Tehnică-Investiții din cadrul Consiliului

Popular al județului Neamț la sesizarea făcută de Petru P. Harnagea ziarului „România

Liberă”.

CONSILIUL POPULAR AL JUDEȚULUI NEAMȚ

SECȚIA TEHNICĂ-INVESTIȚII

Nr. 1617 din 20. 06. 1979

Către,

Cetățeanul Petru P. Harnagea

Aleea Dorohoi, nr. 8, ap. 15.

BUCUREȘTI

Sectorul 5

La scrisoarea d(umnea)v(oastră) adresată ziarului „România Liberă” cu privire la

răspunsul dat de Consiliul popular al orașului T(âr)g(u) Neamț în ce privește lucrările din parcul

de la poalele Cetății Neamțului, comunicăm următoarele:

Lucrarea sus menționată a fost sistată de către Banca de Investiții în anul 1978, ca lucrare

neproductivă. În anul 1979, luna iunie, Banca de investiții a redeschis finanțarea. Urmare acestui

fapt, beneficiarul, Consiliului oraș(ului) T(âr)g(u) Neamț a început achiziționarea materialelor,

urmând să termine restul lucrărilor în cel mai scurt timp.

În ceea ce privește mențiunea d(umnea)v(oastră) că lucrarea ar fi devenit un depozit de

gunoaie, nu este întemeiată.

Șef secție <ss> Liviu Gagiu



CALEIDOSCOP

FIZICĂ DISTRACTIVĂ

Prof. Mona-Lisa BALAN

REBUS

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

DEFINIȚII

1. câmp magnetic …

2. are doi poli, Nord şi Sud

3. a studiat fenomenul de inducţie electromagnetică

4. produsul scalar dintre vectorul „inducţie magnetică” şi vectorul „suprafaţă orientată”

5. …indicator

6. unitate de măsură pentru inducţia magnetică

7. electronul -… electrică negativă

8. … hexazecimale

9. sensul curentului indus se determină cu ajutorul regulii lui…

10. aparat folosit pentru măsurarea intensităţii curentului electric

128

11. a fost simulat pe calculator

12. poate fi electric sau magnetic

13. tensiune electromotoare (abreviere)

14. bobina are mai multe….

15. fir de legătură

16. unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric indus

17. computer

18. … mâinii drepte

19. formată din mai multe spire

20. întrerupe circuitul

21. se stabileste cu ajutorul regulii burghiului drept

22. unitate de măsură pentru t.e.m.

23. unitate de măsură pentru timp

24. arie

SOLUŢIE

1. INDUS

2. MAGNET

3. FARADAY

4. FLUX MAGNETIC

5. AC

6. TESLA

7. SARCINĂ

8. GRADE

9. LENZ

10. MILIAMPERMETRU

11. EXPERIMENT

12. CÂMP

13. T. E. M.

14. SPIRE

15. CONDUCTOR

16. AMPER

17. CALCULATOR

18. REGULA

19. BOBINA

20. ÎNTRERUPĂTOR

21. SENSCURENT

22. VOLT

23. SECUNDE

24. SUPRAFAŢĂ


MATEMATICA ÎN TESTELE DE INTELIGENȚĂ

Dan-Marian MIHĂICĂ,

clasa a X-a Științe Naturale3

1. Ce număr ar trebui să înlocuiască în mod logic semnul de întrebare ?

2. Care cuvânt nu se potrivește cu celelalte ?

heptagon, triunghi, hexagon, cub, pentagon.

3. Care număr nu se potrivește cu celelalte ?

9678, 4572, 5261, 5133, 3527, 6895, 7768


5.Ce număr ar trebui să înlocuiască în mod logic semnul de întrebare ?


130


71, 81, 74, 77, 77, 73, 80, 69, ?

8. Ce numere ar trebui să înlocuiască în mod logic semnele de întrebare ?


Bibliografie:

1. Philip Carter, Ken Russell, Teste de inteligență Q5, București,Editura Meteor Press,

vol.1, 208 pagini.

Raspunsuri:

1. 4 ;

2. cub ; 3.(suma primelor 2 cifre trebuie să fie egală cu suma ultimelor 2 cifre) :

3527 ;

4. 5 ; 5. (cercul mic este egal cu raportul dintre suma cifrelor aflate în cercul

mare și numărul de segmente ale cercului mare) 8 ;

6. 13 ; 7.(șirul este format din 2 șiruri intercalate) : 83 ;

8. ?=18 ;36 ;15 ;

9. 8.


METODICĂ

METODE MODERNE DE ÎNVĂŢĂMÂNT - PROBLEMATIZAREA

Prof. Manuela IACOB

CLARIFICĂRI CONCEPTUALE

Din punct de vedere etimologic, termenul „metodă” provine din limba greacă („metha” =

„spre”; „odos” = „cale”) şi desemnează o cale eficientă de urmat pentru atingerea anumitor

scopuri.

Prin „metodă de învăţământ” se înţelege, aşadar, o modalitate comună de acţiune a

cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte,

metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situaţie de învăţare,

mai mult sau mai puţin dirijată”.

Sub raportul structurării, metodă este un ansamblu organizat de operaţii, de procedee.

În anumite situaţii, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex.

Problematizarea poate fi inclusă într-o demonstraţie).

Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relaţie

cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor. De aceea, opţiunea pentru o

anumită strategie didactică condiţionează utilizarea unor metode de învăţământ specifice.

Totodată, metodele de învăţământ fac parte din condiţiile externe ale învăţării, care

determină eficienţa acesteia. De aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor

corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.

Sistemul metodelor de învăţământ conţine:

- Metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu

condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern, ca şi particularităţilor

educaţiei adulţilor;

- Metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele dintre

acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev în situaţia

de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică

tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).

În educaţia modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate metodele de

învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile să declanşeze angajarea

elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile cognitive şi

creatoare.

Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele formative ale

acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor.

Metoda problematizării este o metodă modernă, de predare-învăţare propriu-zisă, utilă în

transmiterea şi dobândirea cunoştinţelor. Totodată, este o metodă frontală după modul de

organizare a activităţii elevilor şi euristică după tipul de strategie didactică în care este integrată.

Alte clasificări propun includerea acestei metode în categoria celor de comunicare orală.

PROBLEMATIZAREA

Procesul de învăţare implică dimensiuni cognitive, afective şi motivaţionale ale

personalităţii umane. Pentru adulţi, învăţarea nu este o problemă de acumulare sau de completare

132

a cunoştinţelor, ci, din contră, ea reprezintă o reorganizare, o restructurare. Iată de ce considerăm

că metoda problematizării este una dintre cele mai adecvate educaţiei adulţilor.

Esenţa acestei metode constă în crearea, pe parcursul învăţării, a unor „situaţii-problemă”

şi rezolvarea acestora de către elevi care, pornind de la cunoştinţe anterior însuşite, ajung la

adevăruri noi. Noile cunoştinţe nu mai sunt astfel „predate” elevilor gata elaborate ci sunt

obţinute prin efort propriu.

„Situaţia-problemă” este de obicei definită ca „o situaţie contradictorie, conflictuală, ce

rezultă din trăirea simultană a două realităţi (de ordin cognitiv şi motivaţional) incompatibile

între ele - pe o parte experienţa trecută, iar pe de altă parte elementul de noutate şi de surpriză,

necunoscutul, cu care este confruntat”, un conflict care se declanşează între datele vechi şi datele

noi pe care le primeşte elevul şi care par să le contrazică pe primele. Contradicţia poate apărea

între teorie şi aspectele practice, între general şi un caz particular, între experienţa emipirică şi

cunoştinţele ştiinţifice etc. Se creează astfel o stare de tensiune psihică, de nelămurire, de

curiozitate care declanşează activitatea de cunoaştere, de rezolvare a problemei, prin formulare

de ipoteze, verificarea lor şi desprinderea unor concluzii.

Conceptul pedagogic de situaţie-problemă nu trebuie confundat cu conceptul pedagogic de

problemă, care presupune o sarcină didactică rezolvabilă prin aplicarea unor cunoştinţe

dobândite anterior pe o cale de investigaţie liniară, care angajează un procent de reuşită cu

probabilitate maximă.

Rezolvarea situaţiei-problemă solicită reorganizarea şi chiar restructurarea cunoştinţelor

dobândite anterior pe o cale de investigaţie caracterizată prin provocarea, sesizarea şi

valorificarea unui „conflict epistemic” între ceea ce elevul ştia înaintea angajării metodei

problematizării şi ceea ce i se cere elevului într-un nou context pedagogic şi social.

Aplicarea cunoştinţelor dobândite (productivă în cazul rezolvării unei probleme) este

ineficientă în cazul rezolvării unei situaţii-problemă care solicită reconsiderarea experienţei

cognitive dobândite în sensul altor criterii valorice, impuse de evoluţia ştiinţei şi a vieţii sociale

sau de procesul adaptării unor cerinţe generale la condiţii particulare şi concrete, teritoriale şi

locale.

Instruirea prin problematizare se poate realiza la diferite niveluri:

Expunerea problematizată de către profesor a materialului de învăţat;

Crearea de către profesor a unei situaţii problemă şi rezolvarea ei de către elevi împreună

cu profesorul;

Crearea de către profesor a unei situaţii problemă şi rezolvarea ei de către elevi în mod

independent;

Sesizarea şi rezolvarea problemei de către elevi.

O posibilă structură de organizare a acestei metode, poate fi:

Formularea problemei la nivelul unei situaţii-problemă, activitate proiectată şi realizată de

cadrul didactic în termenii asumării unor obiective pedagogice specifice şi concrete;

Sesizarea şi conştientizarea „conflictului epistemic”, activitate realizată de elevi sub

îndrumarea cadrului didactic;

Restructurarea cunoştinţelor şi a capacităţilor dobândite de elevi, necesară pentru

rezolvarea conflictului epistemic sesizat pe circuitul gândire convergentă - gândire divergentă;

Rezolvarea situaţiei-problemă prin valorificarea deplină a resurselor de creativitate propriei

gândiri.

Problematizarea este o metodă cu un înalt potenţial formativ; ea contribuie la dezvoltarea

operaţiilor gândirii, a capacităţilor creatoare, la cultivarea motivaţiei intrinseci, la educarea

independenţei şi autonomiei în activitatea intelectuală.


Problematizarea poate deveni un procedeu eficient de activare a elevilor în cadrul altor

metode (expunere, demonstraţie) sau poate căpăta o extindere mai mare în metoda studiului de

caz (cazul este o problemă mai complexă).

Bibliografie:

1. Cerghit Ioan, Metode de învăţământ, ediţia a III-a, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,

Bucureşti 1997.

2. Cerghit Ioan, Neacşu Ioan, Negreţ-Dobridor Ion, Pânişoară Ion Ovidiu, Prelegeri

pedagogice, Editura Polirom, Iaşi, 2001.

3. Cucoş Constantin (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade

didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998. Ionescu Miron, Radu Ion, Didactica modernă, Editura

Dacia, Cluj-Napoca, 1995.

4. Iucu Romiţă, Instruirea şcolară Editura Polirom, Iaşi, 2001.

5. Moldoveanu Mihaela, Oproiu Gabriela Carmen, Repere didactice şi metodice în

predarea disciplinelor tehnice, Editura Printech, Bucureşti, 2003.

6. Vlădulescu L., Cârstea M., Chitic M., Ghid metodic pentru proiectarea şi desfăşurarea

activităţilor de calificare în învăţământul profesional tehnic, Editura Cerma, Bucureşti, 1997.

134

Cuprins

Editorial

Utopia eului social, Laura Benea .......................................................................................................... p.3

Interviu

Interviu cu Academicianul Constantin Toma, Laura Benea .................................................................. p.5

Interviu cu Profesorul Universitar Dr. Ionel Miron, Theodora Andrei................................................... p.9

Interviu cu Șef de lucrări Dr. Anca Narcisa Neagu, Estera Bejan ........................................................ p.11

Interviu cu Profesorul Ilie Ștefănescu, Laura Benea și Estera Bejan ................................................... p.14

Interviu cu artistul Andrei Vladimir, Cristina Georgiana Balan ........................................................... p.17

Poesis

Mălina Iftene, Octavian Matei, Iustin Patraș, Ștefania Grecu, Sanda Maria Darie, Denis Popa .......... p.18

Medalion artistic

Iuliana Gheorghiu ................................................................................................................................. p.22

Estera Bejan .......................................................................................................................................... p.24

Dragoș Ionescu ..................................................................................................................................... p.27

Camelia Marian .................................................................................................................................... p.27

Oana Cosmina Ifteni ............................................................................................................................. p.28

Traduceri

Culese și traduse, prof. Georgiana Mocanu ......................................................................................... p.29

Secretul fericirii-The Secret Of Happiness, Nadia Săcăleanu .............................................................. p.30

Sometimes-Câteodată, Raluca Zărnică ................................................................................................. p.31

Exploring your limits, learing something new-Explorarea limiteleor proprii, învățarea de noi

informații, Francesca Iovu .................................................................................................................... p.32

Great expectation-fast forward into future, Răzvan Maftei ................................................................. p.34

Great expectation, Teodora Nălbaru .................................................................................................... p.35

Eseuri

Le jeu de la vie, Ioana Adelina Ralea ................................................................................................... p.36

Șah cu stelele, Naomi Hrapșa ............................................................................................................... p.37

Viața unui copac, Mălina Iftene ........................................................................................................... p.40

Visul, Iuliana Gheorghiu ....................................................................................................................... p.41

Aș putea învăța..., Iuliana Gheorghiu ................................................................................................... p.44

Fii inteligent, nu violent!, Adrian Nantu .............................................................................................. p.45

Puterea unei prietenii și puterea de a ierta, Denisa Ștefania Ionel ...................................................... p.46

Călătorul în timp, Naomi Hrapșa ......................................................................................................... p.47


Late night thoughts-Singurătate, Vlada Bunescu ................................................................................. p.48

Toleranța și comportamentul civic tolerant, Sînziana Georgiana Solomon ......................................... p.50

Ce ne costă poluarea mediului?, Raluca Mihaela Zamfir .................................................................... p.51

Jurnalista, Teodora Buznea .................................................................................................................. p.53

Romanul de dragoste catullian, Maria Diana Biru ............................................................................... p.55

Limba sufletului nostru, Elena Rîpanu ................................................................................................. p.57

Paralelă între romanul de dragoste al lui Catullus și creația eminesciană, Daniela Ioana Bîrsă ....... p.57

Timp împărțit, Sînziana Georgiana Solomon ....................................................................................... p.48

Andromeda, Iuliana Gheorghiu ............................................................................................................ p.61

Despre fantastic și integrarea acestuia în operele literare, Ioana Adelina Ralea ................................ p.62

Crăciunul și tradițiile sale în România, Maria Alexandra Pândaru ..................................................... p.63

A fi eleva Colegiului Național „Cuza Vodă” Huși, Cristina Tiron ...................................................... p.65

Vestimentația personajelor lui Caragiale. Între ridicol și modă, prof. Carmen Hodea ....................... p.66

Principiul încrederii, prof. Cella Sînziana Antal .................................................................................. p.67

Culoarea sunetului, prof. Diana Gabriela Crăsneanu ........................................................................... p.69

Maxime și cugetări celebre, prof. Tatiana Pleșu .................................................................................. p.71

Opera lui Creangă și culegere de paremiologie, prof. Elena Popa ...................................................... p.72

Știință

Știință sau coincidențe stranii, prof. Dumitru Bahnariu ....................................................................... p.76

Mișcările plăcilor tectonice, Alina Roman și Teodora Luca ................................................................ p.79

Laboratorul de acasă, prof. Diana Adumitroaei .................................................................................. p.85

Ochiul și vederea, prof. Maricica Atasiei ............................................................................................. p.86

Câteva aspecte despre rețeaua hidrografică din Depresiunea Elanului,.Constantin Vasluianu ......... p.89

Chimia, sprijin sau obstacol pentru mediul înconjurător?, prof. Ionela Badea ................................... p.92

Chimia-știința vieții, prof. Veronica Brînză ......................................................................................... p.93

Recenzii

Eu sunt Malala, Malala Yousafzai, Laura Benea ................................................................................. p.95

Un veac de singurătate, Gabriel Garcia Marquez, Naomi Hrapșa ....................................................... p.96

Simbolul pierdut, Dan Brown, Estera Bejan ......................................................................................... p.97

Noaptea de sânziene, Mircea Eliade, Naomi Hrapșa ............................................................................ p.98

Etnografie și folclor-

Descântece de deochi, Marina Ioana Popa ............................................................................................... p.99

Semnificația numelui, elevii clasei a X-a Filologie1 ............................................................................... p.101

Arhivă

Arhiva „Zorile”, prof. Costin Clit ...................................................................................................... p.103

136

Caleidoscop

Fizică distractivă, prof. Mona Lisa Balan .......................................................................................... p.127

Matematica în testele de inteligență, Dan-Marian Mihăică ............................................................... p.129

Metodică

Metode moderne de învăţământ – problematizarea, prof. Manuela Iacob ......................................... p.131


COMITETUL DE REDACȚIE

Laura BENEA, clasa a XI - a Filologie2 - redactor șef

Estera BEJAN, clasa a XI- a Filologie2 - redactor șef adjunct

Theodora ANDREI, clasa a X - a Filologie1

Ina TALMACIU, clasa a X - a Filologie1

Profesori îndrumători:

Profesor Costin CLIT

Profesor Manuela IACOB

Redacția revistei Zorile Colegiul Național „Cuza Vodă”

Strada Mihail Kogălniceanu, nr. 11, tel.: 0235481398

Mail: [email protected]

Materialele preluate de pe Internet nu se publică!

Colaboratorii sunt rugați să trimită materialele în Microsoft Word, font Times New

Roman, caractere de 12 și cu diacritice. Materialele nepublicate vor apărea în numărul viitor al revistei.

mailto:[email protected]

editorial · mihai constantineanu și zicman feider de la zoologie, olga necrasov de la anatomia...

Documents