Eveniment… «» 02 Lansare de carte * Ştefania Cociorvă «» 03 Un tânăr vlăstar «» 04 Dragă fiinţă «» 05 Ghiocelul vorbăreţ «» 07 A vorbi despre Eminescu… «» 07 Dulcele meu vis «» 08 8 Martie «» 09 Întrebări şi opinii «» 10 Trei miliarde de păcate plus o blasfemie «» 11 Poezii «» 13 Obscuritate «» 24 Ora de muzică «» 24 Autoportret «» 25 Dragostea mea «» 26 Poezii «» 27 Scrisoare «» 30 Miss şi Mister Dragobete «» 31 Bounjour Amis * Le champs de bataille «» 32 9 Mai «» 33 7 curiozităţi excepţionale… «» 34 Testul psihologic… «» 36 Contribuţia CDI-ului «» 38 Deşeurile şi reciclarea lor «» 41 Viaţa şi creaţia lui Joseph Haydn «» 43

2

● EVENIMENT... Activitatea trupei de teatru francofon a Colegiului Naţional

„Tudor Arghezi” din Târgu Cărbuneşti, pentru perioada desfăşurării Festivalului

Internaţional de Teatru Francofon “Jeune Francophone”, Barcelona, Spania (21.03-

26.03.2010)

Ceea ce părea cu puţin timp în

urmă doar un vis, iată că s-a

transformat în realitate şi echipa de

teatru francofon a colegiului nostru a

participat la Festivalul de Teatru

“Jeune Francophone” desfăşurat în

perioada 21.03-26.03. 2010 la

Barcelona, Spania. Costurile acestei

deplasări erau destul de mari pentru

elevii din trupă, dar, datorită

demersurilor domnului director Birău

Gabriel, am reuşit să facem rost de

banii necesari.

Dorim să mulţumim pentru

sprijinul acordat Primăriei Oraşului

Târgu Cărbuneşti, Societăţii RETIM S.A. Timişoara şi societăţii pe care noi am promovat-o

ca sponsor oficial LOTERIA ROMÂNĂ.

Pentru toţi cei prezenţi la Barcelona, era prima vizită într-o ţară cunoscută doar din

paginile cărţilor, din documentare sau din povestirile celor ce munciseră acolo. Emoţiile ne-au

însoţit încă de la plecare: călătoria cu avionul era o premieră pentru toţi şi pentru mulţi era

prima deplasare în afara graniţelor ţării. Ajunşi în Spania, am realizat destul de repede că

singurul punct comun al celor două ţări este că limba spaniolă şi limba română au origine

latină. Ţara gazdă ne-a impresionat cu o infrastructură care în oraşe supraaglomerate nu îţi dă

deloc senzaţia că te sufoci, cu o arhitectură impunătoare în care se simte puternic influenţa

stilului maur, chiar şi în cazul clădirilor moderne, cu o vegetaţie mediteraneană şi un climat

poate puţin prea umed pentru noi.

În acelaşi timp, am putut observa

că ospitalitatea poporului român nu este

un clişeu. Am simţit putină răceală,

indiferenţă din partea localnicilor. Mult

prea mândri de cultura lor, învaţă cu

greutate o limbă străină, şi nu de puţine

ori am constatat că limba franceză sau

limba engleză nu ne-au fost de prea mult

folos.

Emoţiile elevilor români au fost

spulberate încă din prima zi. Simţeau o

oarecare povară pe umeri datorită

faptului că au fost aleşi să deschidă

festivalul, dar s-au mobilizat rapid şi

reprezentaţia lor a fost apreciată. Tema piesei, costumele, prestaţia pe scenă, pronunţia în

limba franceză au fost aspecte lăudate de către cei prezenţi la festival. Un alt moment în

care elevii noştri au reuşit să capteze atenţia publicului a fost „ Seara Internaţională „. Fiecare

trupă de teatru participantă a prezentat un spectacol în care au cântat cântece specifice regiunii

3

din care provin. Au cântat, au jucat şi nu mică le-a fost mirarea când au văzut că toată sala a

cântat împreună cu ei faimosul cântec al trupei O-zone „Vrei sa pleci”.

Programul festivalului a fost destul de încărcat. Două zile au fost dedicate în întregime

reprezentaţiilor trupelor venite din Franţa, Luxemburg, Belgia, Italia, Turcia, Spania. În cea

de a treia zi cu toţii am vizitat oraşul Barcelona, oraş impunător care ne-a încântat pe toţi.

Ultima zi a festivalului a fost dedicată spectacolelor oferite de către liceul gazdă. În ultima

seară, cu toţii ne-am spus „ pe curând „, în speranţa că ne vom reîntâlni la un alt festival,

pentru a promova cultura, teatrul şi limba franceză. Am încercat să dezvoltăm eventuale

parteneriate între colegiul nostru şi licee din alte ţări pentru promovarea valorilor culturale.

Am revenit acasă, încântaţi de ceea ce am văzut, de ceea ce am vizitat, bucuroşi că am

putut fructifica astfel munca de aproape doi ani, mândri că nu am fost cu nimic mai prejos faţă

de tinerii veniţi din alte ţări.

La sosire în localitate am fost primiţi de către oficialităţile locale (primar Maziliu

Mihai) şi presa.

Coordonator activitate,

Prof. Anghelescu Alina

● Lansare de carte

Prof. Novac Aurora

CNTA Târgu Cărbuneşti

Miercuri, 17 martie 2010, o

mică parte din locuitorii

Cărbuneștiului s-a adunat pentru un

nou eveniment cultural. Se știe că în

orașul nostru arta este la ea acasă, cu

toate că suntem o comunitate foarte

mică, dar care tot timpul a reușit să

promoveze într-un fel sau altul

frumosul. Avem atâția artiști plastici

de o mare valoare națională și

internațională, urmați de mulți tineri

care bat la porțile consacrării; avem

artă teatrală care s-a bucurat de succese, grupul colegiului nostru condus de doamna

profesoară Alina Anghelescu, reprezentându-ne în Spania la un festival de teatru; avem

ansamblul folcloric și trupe de dans modern.

La Cărbunești au fost mereu evenimente literare organizate de biblioteca oraşului în

colaborare cu cele doua școli. La o astfel de reuniune am participat și în această frumoasă zi

de primăvară. Este vorba despre lansarea cărții de debut a elevei Ștefania Cociorvă, intitulată

„Spinii Dragostei”.

În rândurile semnate de această tânără descoperim gânduri adânci și bine ascunse până

acum în inima ei. Tânăra făuritoare de cuvinte ne face să descoperim sentimente profunde pe

care le-am trăit cu toții, însă ea a avut curajul și harul să le transpună pe hârtie. În panseurile

ei se conturează un univers dominat de incertitudini, de melancolie, de tristețe, însă uneori

întrezărim și raze firave de fericire. Ștefania dansează cu aceste sentimente, oferindu-ne nouă,

4

cititorilor, un spectacol de neuitat. Cu toate că pare a fi o fire pesimistă, sper să se schimbe

pentru a reuși să treacă cu o mai mare ușurință prin praful vieții.

La acest eveniment, din păcate, nu au participat atâtea persoane câte ne-am fi dorit,

însă pentru cei care au lipsit și sunt interesați vă putem oferi o mostră din ceea ce Ștefania a

scris cu mare pasiune. În acest fel vă invităm la lectură.

”Oare nu-ţi e milă de ochii aceştia îndureraţi, de acest plâns amar, de aceşti fiori reci

pe care îi simt, de sufletul ce-mi e plin de lacrimi? Aş vrea să-mi amintesc doar acele clipe în

care fugeam împreună prin fumul vieţii, în care ne eram alături, însă trădarea ta îşi face loc

printre gândurile mele. Dacă înainte nu simţeam decât petalele moi ale trandafirului

dragostei, acum îi simt doar spinii

cum mă înţeapă adânc...Dacă ai fi

avut vreo clipă de luciditate, sunt

convinsă că acum ai avea cel puţin

câteva urme de remuşcări, de

regrete, însă ai avut numai

satisfacţia că m-ai metamorfozat

într-o victimă... Şi da...recunosc...aş

vrea să ne scufundăm împreună în

ploaia de lumină, să-ţi arăt că

grăuntele meu de iubire este cât

muntele...” (Spinii Dragostei)

Îi doresc Ștefaniei să ajungă

o mare scriitoare, dar dacă nu se va

întâmpla sunt convinsă că ea va

rămâne în sfera artelor, zonă în care

comunicarea este mai facilă, artele nu se disociază, dimpotrivă, se întrepătrund, iar sinestezia

valorilor își găsește expresia cea mai profundă pe tărâmul artelor.

● UN TÂNĂR VLĂSTAR

Cu sufletul încleştat într-o emoţie ucigătoare, cu gândul înălţat spre cele mai tainice şi

mai profunde dorinţe, am trecut împreună, elevi şi profesori, bibliotecari, dar şi oameni

obişnuiţi, pragul sălii de şedinţă a Primăriei micuţului oraş gorjean, Târgu Cărbuneşti, în

minunata zi de 17 martie 2010, care a fost împodobită cu strălucitoarea coroană fericirii

depline şi a viselor devenite realitate. Entuziasmul a cuprins o mare parte a comunităţii

cărbuneştene, căci un eveniment memorabil le-a adus aminte tuturor că dragostea şi speranţa

există pretutindeni în jurul nostru, şi pentru a atinge fericirea nu trebuie să facem altceva decât

să ne prindem în vârtejul nesfârşit al iubirii şi al speranţelor.

A apărut o nouă speranţă a literaturii noastre, un tânăr vlăstar a luat viaţă dintr-o

experienţă de viaţă prematură şi a uimit prin harul său de a da glas şi viaţă literelor. Este vorba

de Cociorvă Ştefania Doriana, strălucitoarea elevă a clasei a X-a C, de la Colegiul Naţional

„Tudor Arghezi”, o copilă care, la doar 16 ani, a cumulat în sufletul său pueril, sentimente

profunde pe care le-a aşternut pe hârtie cu o impresionantă măiestrie, rezultând cartea sa de

debut intitulată în mod sugestiv „Spinii dragostei”. Un real izvor al celor mai profunde

sentimente de iubire, de dor, de suferinţă, de nostalgie, lansarea cărţii reprezintă sperăm, un

imbold într-o strălucitoare carieră de scriitoare. Este de admirat la această tânără speranţă atât

harul cu care e înzestrată, cât şi curajul de care a dat dovadă, prezentând în faţa tuturor, cele

mai tainice sentimente ale sale.

5

Munca sa neistovită depusă în ultimul an, , dorinţele şi speranţele s-au fructificat într-

un mod minunat, iar sentimentele, chiar şi cele de nostalgie şi de suferinţă s-au dovedit a fi

oarecum folositoare, căci a reuşit să stârnească admiraţia tuturor, şi mândria că în oraşul

nostru atât de mic, cultura evoluează permanent datorită acestor tineri talentaţi care ne

reprezintă atât oraşul, cât şi ţara.

Ceremonialul de lansare a

cărţii a decurs minunat, tânăra

autoare, aşa cum merită să o numim

acum, a rostit un discurs emoţionant,

în care a prezentat, pe scurt,

conţinutul cărţii sale şi, emoţionată, a

sculptat frumoasele cuvinte care s-au

spus despre ea.

Doamna Aurora Novac,

profesoara de limba şi literatura

română a Ştefaniei, i-a făcut acesteia

o caracterizare demnă de o fiinţă

sensibilă, înzestrată cu cele mai

nobile calităţi, cuvinte de laudă

venind şi de la fosta sa dirigintă din

şcoala generală, totodată o excelentă profesoară de limba română, Ivănoiu Mariana.

După rostirea primelor cuvinte prin care şi-a prezentat cartea, Ştefania a citit câteva

din cele mai frumoase creaţii ale sale, momente urmate de aplauzele frenetice ale celor aflaţi

în sală.

Sperăm ca din sentimentele Ştefaniei să se nască noi creaţii, iar sufletul său să rămână

veşnic pueril, visător şi pur.

Bujor Andrada Bianca

Clasa a IX-a C

●Dragă fiinţă, Este ora opt seara. Îmi aduc aminte perfect clipele petrecute cu tine, primii trei ani, cei

mai frumoşi din viaţa mea. Totul a fost special. Simţeam că, împreună cu tine, pot zbura, pot

muta munţii din loc, pot trezi deşerturile la viaţă, pot face orice. Totul a fost absolut, însă

iubirea mea pentru tine a fost, este şi va fi infinită...

Pe cer, Luna îşi arăta colţii , sfâşiind bolta, aruncând o rază pătrunzătoare de speranţă

pentru această scrisoare. Pentru iubirea ta m-aş alia cu Luna să te privesc neîncetat seară de

seară, m-aş duela cu Soarele pentru cea care mă luminează zi de zi, singura care a reuşit să-mi

dovedească unicitatea perfecţiunii, tu...

Acum, când dansul însufleţit de văpăi îmi părăseşte foaia, mă rog încet, cu mâinile

triste, să-mi apari în vis, sub umbra nucului bătrân, unde prima dată ne-am sărutat. A fost un

moment dulce, când şi-ai lăsat părul în soarta mâinilor mele, deschizându-ţi sufletul vorbind

cu mine, mărturisindu-mi că sunt sufletul tău pereche, dulcele tău domn, cel ce îţi ascultă

tremurătorul glas, paznicul podului de nuferi ce duce către inima ta...

Mi-ai dat ocazia să cunosc o altă lume şi am acceptat-o. Păream un tânăr voievod la

începutul domniei, iar tu, tânăra mea domniţă. Eram amândoi pe o cărare nouă, înconjurată de

flori, pe un cal alb, tânăr, dispus să ne ducă foarte departe. Frunzele presimţeau şi ele seninul

sufletelor noastre şi cădeau plutind în adevăr. Îţi mai aduci aminte de banalele pânze de

păianjen pe care demult le ocoleam, dar, atunci, le foloseam ca un şablon ce poartă pas cu pas

rătăcitoare inimi care nu s-au cunoscut niciodată?

6

Acum, când fata mea de-atâta fior s-apleacă pentru a privi cu voluptate aceste rânduri,

gândurile-mi curmă dorinţa dea a-ţi scrie.

Trăiesc sentimente la fel ca în zilele glorioase de revărsare a dragostei, care nu mă lasă

să scriu. Probabil aş renunţa dacă nu ai fi iubirea mea dintâi şi visul meu din urmă. Îţi mai

aduci aminte versurile pe care le-am scris în cinstea-ţi?

De ce nu vine umbra mai aproape,

A nucului cel lacom din grădină,

Să mă-nconjoare ca o haină moale,

Să-mi fure raza Soarelui, lumina?

Azi par un fluture născut din lavă,

A cărui aripi îndreptăţite-arată,

Drumul sfâşietor va muşca seva,

Sunt singură-n ocean, o barcă.

O barcă fericită, legănate-n spume,

O barcă ameţită, fără nume,

Ajută-mă s-ating pământul rătăcit

Izvorul vieţii, suflet prea iubit.

Este ora doisprezece. Pleoapele-mi adormite mă atrag către aşternut. De această dată

mă las pradă viselor în care se împletesc îngeri , dealuri, câmpii însufleţite de mii de culori,

mari, în care se oglindeşte chipuri tău şi orizonturi nemărginite al dorului faţă de tine.

În final, dă-mi voie să-ţi cerşesc un dulce sărut, asemeni unor tineri îndrăgostiţi, exilaţi

într-o barcă, la capătul lumii, pe care totul, în afară de adierea aripilor unui fluture, îi poate

ucide.

Cu drag, Mituţ George, Clasa a XI-a C

7

●Ghiocelul vorbăreţ

De 8 martie, eram nehotărâtă ce cadou special i-aş putea oferi mamei. Mă plimbam prin

grădină... Acolo primii ghiocei scoseseră căpşorul la lumina soarelui...

- Scumpii mei ghiocei, de-aţi putea vorbi voi... multe a-ţi

mai ştii... Nu termin bine gândul că rând pe rând, ei şi-au

deschis petalele şi mi-ai zis:

- Şi ce ai vrea să ştii dacă am putea vorbi?... Gândul că

era un vis mă înfiora, aşa că am atins ghiocelul cu mâna.

Câteva clipe de uimire mi-au străbătut mintea. După ce

mi-am revenit din spaimă, l-am întrebat:

- Oare eşti tu, oare...cea mai frumoasă floare?

- Dar cui vrei să mă dăruieşti, pe mine, floarea din

poveşti?

- Măicuţei mele, căci nu mai vreau să-i dau lalele...!

- Şi pentru care sărbătoare te-ai gândit la aşa floare?

- Pentru 8 Martie. Cum? Nu ştiai că o floare mamei trebuie să îi dai?

- Atunci... cea mai frumoasă floare... eşti chiar TU ÎNSĂŢI.

- Poate că ai şi tu dreptate dar trebuie un gând la toate.

Atunci ghiocelul se întristă:

- Ia-mă, de la fraţii mei şi du-mă lângă ai tăi. Du-mă la măicuţa ta s-o veghez şi eu pe ea.

- Mulţumesc, m-ai ajutat. (Dar ca să nu fac păcat, gândul eu mi-am adunat);

- Mai bine-i duc un trifoi din acel cu patru foi. Ghiocel, îţi mulţumesc şi acum te părăsesc.

Popescu Maria, Clasa a V-a A

● „A vorbi de Eminescu este ca şi cum ai striga

într-o peşteră vastă”

Între romantici europeni, Mihai Eminescu ocupă, prin

vremea, spaţiul şi viziunea despre lume pe care le reprezintă, un

loc proeminent, un loc aparte.

Primul contact cu opera lui Eminescu a avut un efect

plăcut asupra mea. Pot spune că m-a fermecat. Am simţit în

versurile sale bucurie, iubire, dăruire, şi cu fiecare poezie citită,

am trăit alături de poet, sentimentele pure şi stările sufleteşti

care-l încercau.

Poetul romantic şi-a transpus fiecare gând, fiecare trăire şi

moment important din viaţa sa, în versuri.

Astfel, viaţa sa a devenit o carte unică şi preţioasă; putem

spune comoara cea mai de preţ a poporului român.

Tudor Arghezi afirma despre el: „Într-un fel, Eminescu

este sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul

dramatic al vieţii lui s-a ales un Crucificat. Fiind foarte român,

Eminescu e universal. Asta o ştie oricine citeşte: cu părere de

rău că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile

străine”.

8

Mihai Eminescu a scris o poezie pură, încărcată de sentimente şi trăiri sufleteşti, o

poezie sinceră şi plină de patos, accesibilă tuturor cititorilor, de toate vârstele.

Versurile sale, deschid cititorilor noi orizonturi, o lume de basm încărcată de farmecul

doinei şi susurul izvorului.

Eminescu, ne trimite cu ajutorul imaginaţiei, într-un spaţiu mirific, al codrului, al

lacului albastru, pe care plutesc lin nuferi albi, unde vântul răspândeşte uşor miresme de tei

sau de salcâmi, sub privirea discretă a astrului selenar, într-un loc în care sensibilul,

frumuseţea artei şi iubirea domnesc.

Buşe Cristina, Clasa a XII-a A

● dulcele meu vis Te-ai întrupat, în sfârşit, ai căpătat aripi de înger şi m-ai purtat cu tine pe culmile

binecuvântate ale fericirii. Figura ta, odată dezgolită de expresivitate, a căpătat strălucire şi

culoare, privirea-ţi rătăcită a devenit cristalină şi plină de speranţă, zâmbetul şters ţi –a

transformat într-o adevărată minune,

ai ieşit din obscuritatea din care te-ai

ascuns atâta timp şi ai devenit stăpân

al fericirii şi al iubirii. Ochii tăi de o

pasiune devorantă mă învăluie într-

un nesfârşit vârtej al fericirii, iar

îmbrăţişarea pătimaşă

Mă transformă în prizoniera unei

lumi imaginare care se rezumă doar

la noi.

Mereu în mână cu făclia

iubirii, îmi îndrumi paşii puerili şi

incerţi pe cărarea luminată sfielnic de

stele; presărată cu petale catifelate

de trandafir, cărarea fericirii, a

iluziilor, unde speranţa nu stagnează niciodată la stadiul de vis. Mi-ai apărut adeseori în vis în

chip de înger, ştiam că exişti, ştiam că eşti departe, şi totuşi atât de aproape de sufletul meu,

ştiam că într-o zi cărările întortocheate ale vieţii ni se vor uni şi nu trebuia să fac altceva decât

să te aştept.

Am aşteptat, iar îngerul din vis a căpătat aspect uman, însă sufletul a rămas pur. Acum

exişti... şi exişti pentru mine.

Oare iubirea noastră adolescentină ne va îndruma departe, mult prea departe de

barierele realului şi vom ajunge la un moment dat să rătăcim în întuneric şi să ne trezim

speriaţi de noi înşine? Să nu mă crezi puerilă când îţi spun că îmi place să trăiesc aşa, ca un

copil nevinovat, ca o visătoare care crede cu tărie în povestea ei. De ce nu aş privi viitorul

nostru cu optimism dacă totul depinde doar de soarta noastră, şi nu de noi?

O să rămân o visătoare, iar dacă sămânţa rea va răsări printre cele bune, voi fi fericită

că nu am crezut niciodată în ea.

Bujor Andrada Bianca, Clasa a IX-a C

9

Uşoară maică, uşoară

C-ai putea să mergi călcând

Pe seminţele ce zboară

Între ceruri şi pământ

Grigore Vieru

8 Martie,

pentru mama

Aflaţi la început

de primăvară 2010 şi

însufleţiţi de primii

ghiocei, elevii din

Colegiul Naţional „Tudor

Arghezi” Târgu

Cărbuneşti, au animat şi

mai mult atmosfera prin

participarea la câteva

activităţi potrivite acestei

perioade. Aşadar, pe data

de 8 martie, începând cu

ora 11,00 în spaţiul

Centrului de Documentare

şi Informare a avut loc

activitatea: 8 Martie

pentru mama dedicată

tuturor mamelor,

doamnelor şi

domnişoarelor profesoare.

La eveniment a participat

un număr mare de elevi

din toate clasele CNTA,

dar în mod special elevi

din clasele mai mici: a V-

a, a VI-a, a VII-a.

Momentul a fost

deschis de membrii

grupului vocal, elevi ai

Colegiului, conduşi de

prof. Glăvan Mirela. Cântecele vesele au amintit tuturor

celor prezenţi de venirea primăverii şi de importanţa zilei de

8 Martie.

Evenimentul a continuat apoi cu un recital de poezie,

moment în care elevii participanţi au recitat versuri şi şi-au

exprimat opiniile şi gândurile sincere în ceea ce priveşte

fiinţa cea mai importantă din viaţa noastră, MAMA.

Evenimentul a avut loc la propunerea şi sub

îndrumarea Consilierului de Proiecte şi Programe

Educative, prof. Ianăş Rodica, în strânsă colaborare cu

cadrele didactice din comisia metodică Limbă şi

Comunicare şi Centrul de Documentare şi Informare şi a

avut următoarele obiective:

- Sensibilizarea în ceea ce priveşte relaţia mamă-copil

- Socializarea

- Îmbogăţirea orizontului cultural

- Dezvoltarea gustului pentru lectură

- Stimularea creativităţii

Printre flori de primăvară, cântece şi poezii, gânduri

şi fotografii, profesorul documentarist, Băbu Daniela, a

înmânat ţi două premii pentru participarea la concursul

„Zile de iubire, zile de poezie” (care s-a lansat pe 1 Martie

şi s-a încheiat pe 8 Martie).

Astfel, premiul I pentru cea mai frumoasă scrisoare

de dragoste şi de recunoştinţă a fost acordat elevului Mituţ

George din clasa a XI-a C, elev care a impresionat cititorii

prin talentul, sensibilitatea şi sinceritatea cu care scrie, şi

respectiv, premiul al II-lea pentru cea mai frumoasă poezie

de dragoste, acordat elevei Redeca Maria din clasa a VII-a..

Premiile au constat în cărţi şi ciocolată.

Prof. Responsabil CDI,

Băbu Daniela

10

●Întrebări şi ...opinii Care este, după opinia dumneavoastră, tâlcul vorbelor de mai jos rostite în parabola

„Marele Inchizitor” din romanul Fraţii Karamazov?

„Taina existenţei umane nu constă în a trăi,

ci în a şti pentru ce trăieşti”

●Boţoteanu Izabela, clasa a XII-a A

Pentru F.M. Dostoievski existenţa umană reprezintă o cale de a alege între bine şi rău,

între ceea ce îi este omului benefic şi ce nu îi este. Existenţa umană este adesea tratată ca o

taină pe care omul încearcă şi tinde să o descifreze. Pe de altă parte omul lui Dostoievski se

află într-o continuă sete de cunoaştere dar şi de libertate. În general, personajele sale aleg una

dintre aceste căi iar ulterior vocea conştiinţei îi eliberează de păcat. Intervine divinitatea.

Taina existenţei constă în a şti pentru ce trăieşti deoarece viaţa ne oferă atât oportunităţi cât şi

dificultăţi. Totodată, în parabola „Marele Inchizitor” ironia divinităţii, a mântuiri prin

Dumnezeu nu este decât o modalitate şi mai fină prin care autorul ne pune în situaţia de a-l

primi sau nu în suflet pe Dumnezeu. Dostoievski are înclinaţia de a-şi izbăvi personajele de

păcate prin iubire, prin lumină în ciuda crimelor comise sau a degradării şi a întunericului ce

le macină conştiinţa. Mulţi oameni din ziua de azi trăiesc, se pare, pentru nevoile de zi cu zi,

însă mai sunt şi dintre aceia care trăiesc pentru adevăr, pentru spirit căci prin ele ni s-ar putea

revela într-o zi, taina existenţei noastre…

●Surugiu Mihaela, clasa a XII-a A:

Consider că afirmaţia lui F.M. Dostoievski cu privire la taina existenţei umane prezintă un

mare adevăr pentru că, important în viaţă este cum anume valorificăm noi existenţa noastră.

Viaţa este bunul cel mai de preţ iar omul trebuie sa aibă mereu un motiv pentru a trăi: trebuie

să aibă un scop şi o cale. Precum un scriitor are menirea de a exprima în operele sale

experienţele, gândurile şi sentimentele sale, fiecare om ar trebui să fie o carte deschisă din

care cei din jur sa înveţe. Dostoievski a sugerat lumii, prin opera sa, trăirile din experienţa

proprie, aceea de a fi fost condamnat la moarte şi graţiat în ultima clipă, primind astfel

miracolul unei noi şanse în viaţă. E adevărat, Dumnezeu dă fiecăruia o viaţă, un destin care

trebuie înţeles şi acceptat pentru că fiecare avem ceva unic în noi. Toţi trăim dar nu toţi trăim

la fel. Fiecare avem existenţe diferite pentru că toţi avem personalităţi diferite care ne

individualizează, ne face unici.

Aşadar consider că omul trebuie motivat de ceva pentru a-şi crea drum în viaţă iar în ceea ce-l

priveşte pe marele om de geniu F.M. Dostoievski, afirm precum F. Nietzsche că „Dostoievski

este singurul psiholog de la care am avut de învăţat”.

●Duţescu Adela, clasa a XII-a A:

Parabola este inspirată din Biblie deci are un substrat profund religios dar şi filozofic.

Parabola în cauză este subiectul unui poem pe care Ivan Karamazov intenţiona să-l scrie. Prin

aceasta personajul îşi exprimă concepţia despre noţiunile de Bine şi Rău, el fiind mai interesat

de problematica răului. Dostoievski este un fin observator şi un bun psiholog iar personajele

sale reprezintă o varietate de tipologii umane, fiind puse în situaţia de a alege mereu între a

face fapte bune sau rele iar „taina existenţei umane” reflectă situaţia unora care nu înţeleg ce

au de făcut în viaţă şi se resemnează….

11

Moment Pencea Marian, Clasa a XI-a A

Trei miliarde de păcate plus o blasfemie

Pentru a-nerca să-mi imaginez cele două părţi antagonice ale existenţei noastre de

după moarte, trebuie să clarific situaţia cu „ obştescul sfârşit”. Moartea este o certitudine, şi

încă una eternă, ea apare ca finalitate sigură a vieţii şi unii o văd ca pe o „reintegrare în sânul

veşnicei naturi”.

Nimeni nu a ieşit viu din lupta cu moartea, nimănui nu-i putem să-i admirăm victoria

într-o astfel de competiţie, oamenii mir, iar moartea poate fi asociată cu gâdele ce-ţi curmă

agonia unei vieţi teribile, sau doctoria ce-ţi răpeşte tot ce ai avut mai scump.

Marin Sorescu spunea că ne-mbolnăvim de moarte când ne naştem şi ca să-l înţeleg

mai bine m-am născut. Însă, n-am venit pe această lume cu de la sine putere, iar astfel, fără

acordul părţilor cred că viaţa are din ce în ce mai puţin sens. Lăsând însă tema inutilităţii

pentru altă dată, revin la moarte şi întreb: de ce ne preocupă viaţa în general şi cu atât mai

mult viaţa de dincolo de fizic?

De ce ne iubim existenţa într-atât încât ne plăsmuim noi şi noi alternative după

expirarea celei curente, noi şi noi soluţii ca avatari ori serafimi, ca sfinţi sau pur şi simplu

draci; de ce suntem domnule atât de lacomi? Adică viaţa asta nu e de ajuns , ţinem atât de

mult să tăcem şi pe lumea „ailaltă”sau să vorbim anapoda, plictisindu-l pe Lucifer cu

elucubraţii despre existenţă, moarte şi reîncarnare?

- Răspuns? Vreţi răspuns?

- De la cine? Căci eu nu vreau să răspund nimănui, sunt egoist, deci lacom, şi-mi făuresc doar

pentru mine o lume, două, o mie... care să m-aştepte atunci când mă hotărăsc să mor.

Zic: „În primul rând, Raiul a fost şi este o grotă, un loc infertil, un spaţiu deşertic ce

conţine în mijloc un pom al cunoaşterii şi doi idioţi. Nu degeaba maestrul Dürer l-a văzut aşa,

şi şu degeaba Adam şi-a luat femeia şi s-a dus să populeze Pământul”.

Astfel vezi cum e omul: el are demnitate, Adam nu a fost alungat şi a plecat singur,

Raiul e urât şi acru, iar Dumnezeu e chitit şi n-are altă treabă decât să contorizeze păcatele

mele, uite trei miliarde plus o blasfemie caldă.

Ei şi?! Aşa sunt eu şi de aceea cred ca Raiu-i indezirabil, că n-are dor şi durere,

sentimente profund impregnate în adâncul sufletului meu. Paradisul meu e cast şi mie-mi

place desfrâul, e apolinic şi eu îl ador pe Dionis, e perfect

iar eu am un ochi mai negru decât celălalt, deci e paradisul

unei fericiri interzise flecarilor.

Acum caut la subsol înţelegere, la fiul renegat, la

alt flecar, ce s-a văzut Dumnezeu şi a fost trimis la colţul

existenţei, în Iad.

Infern? Tartar? Iad? Fie cum vreţi voi, tot un

drac..., că uite m-a luat gura pe dinainte şi iar mă-nseamnă

Dumnezeu la răboj pentru vorbe necurate şi înc-o

impietate creştină. N-am griji, căci sunt protejat tot ce spun

se înregistrează la păcătoşii de aici, şi de când s-au abolit

indulgenţele, toţi dracii s-au cocoşat şi mai rău.

Iadul meu n-are uşă şi pare-mi-se că nici graniţe,

uite-l văd şi pe poştaşul nostru care bagă mâna-n

corespondenţe şi pe beţivul anonim „cu-a lui haină roasă-n

coate”, îl văd şi pe domnul respectabil din cartier, care-şi

12

poartă elegant câinele, poate animalul să fie păcătos că individul pare cel puţin ascet, dacă nu

chiar schimnic.

Mai văd şi-o oglindă, dar nu mă uit în ea, nu-mi place tenul meu atunci când e prea

închis de la soare şi aici soarele s-ar simţi complexat căci prea mult jar arde-n furnale şi parcă

hornu-i o conductă ce străbate pământu‟ tot şi am auzit că a ajuns cu un pas mic şi pe Lună.

Iad ca toate iadurile, că parcă acum îl văd pentru prima dată, am fost aici şi ieri şi

alaltăieri şi cred că viu şi mâine, că-n lume dacă merg şi nu văd niciun refugiu dar altminteri

în ungherul fiinţei mele unde şade criticul cu fraza pregătită.

Acum înaintez, şi dintr-o eroare regretabilă mă uit în oglindă şi mă văd. Nu sunt eu,

adică nu sunt doar eu, sunt doi de eu într-un corp hidos, biped.

Cum adică doi de eu? Poate e vreo greşeală de scriere, poate nu mai văd bine?

NU ştiu nimic şi nu cred nimic, mă văd doi şi-ar trebui să înţeleg dar nu vreau, şi-mi

ating faţa. Ea e una singură şi-mi pare ireală, sun la metafizic şi-mi răspunde ocupat, iar eu

orbecăi între Infern şi Paradis şi nici măcar pe mine nu mă cunosc

P.S. Scuzaţi scrierea, dar trebuie să înţelegeţi că scrisul se află în faza poeziei lui Marin

Sorescu şi acum are „o durere în regiunea fiinţei”

13

Aud,…

… trosnesc stejarii şi scorburi se închid,

se pleacă ramuri iar crengile se rup,

poteca veche se-nalţă ca un zid

ce strânge şi înghite bătrânul ţării trup.

E o cortină de praf udat de ploaie,

peste un câmp de iarbă şi de soc.

Este un trup pe care cad şiroaie,

de sânge şi durere, azi prefăcute-n foc.

Si mistuie. Un rapt făcut de furi,

pârjol atavic precum în fostul mod

ne alungau în munţi şi în păduri,

în puşcări ne aruncau, ca pe un pumn

de glod.

Aud din nou cum se deschide cerul

Să ne cuprindă-n stoluri pentru zei

Să nu mai suferim doctrinele şi gerul

Cotropitorilor, tiranilor mişei

Ce ne-ar fi salvat.

- Moş Gerilă, tataie, Moş

Gerilă!

- Da, Moş Crăciun!

- Ge-ri-lă! Ăsta aduce

multe cadouri.

- Moş Crăciun ne aduce

multe jucării, aşa e.

- Nu că e tâmpit, mă ţâcă,

Moş Crăciun nu există,

există numai moş Gerilă

şi ăsta e şi bun şi

adevărat.

- Gerilă e bun?

-Da!

- Şi e singurul adevărat?

- Da!

- Atunci, bunicule eu anu‟

ăsta nu mai vreau niciun

cadou.

Pencea Marian

Clasa a XI-a A

14

Pe-o stradă-ngustă, cât palma unui zeu

Şi galbenă de praful tălpilor cereşti,

Cortina roşie se-ntinde ca un zmeu,

Linţoliu pentru demoni pe frunţile crăieşti.

Actorul orb aici îşi duce viaţa

A personajelor istorii si trăiri,

Fără de mâini îşi spune cutezanţa

Doar pentru umbrele pierduţilor martiri

Inexpresiv si singur pe o scenă

El fără greş frământ-o “naţiune”

Şopteşte monologul, mai cântă o catrenă,

Mai plânge la comandă, mai face-o plecăciune.

Martirii toţi tresaltă la strigătul său viu,

Se văd aievea prin tânărul actor

Prin umbra deasă trecutul e-un pariu,

De sânge şi credinţă în bunul viitor

Prezentul însă, e rămăşagul fost.

E jertfă fără margini, este redempţiune?

Nu-i chiar o mântuire, e lucru fără rost

Al celor mici şi singuri pentru deşertăciune

“[...] mai vrednic oare e să rabzi în cuget

a vitregiei praştii şi săgeți […]”

Actorul se opreşte, vântul straniu anunţă

lipsa spectatorilor.

El se aşează trist pe scaun şi …

- Inc-un spectacol ratat. Nu-i rău …

Timpul trece dragilor, iar noi …

Noi vom strânge cortina şi vom pleca

…………………………………………………………..

Cât despre voi… ,

Voi să nu stingeţi lumina,

Deşi sunt orb, mai am înc-o speranţă.

Dansul ploii

Afară, întunericul de-o zi

În noapte plouă cu lumină

Iar ropote cad mii şi mii

Cu îngerii căzuţi în vină.

E-un dans nebun, diavolesc

Al cutezanţei şi-al mândriei

E serafimul cel burlesc

Sătulul rob al tiraniei.

Sunt picături de sânge roş

Ce picură pe ochi de om

Ce intră-n suflet de leproşi

Suav stropind mărul din pom.

Caci Lucifer nu-i doar eres

Ori şarpe crud sub coptul măr

E mlădierea dintr-un mers

Şi nurii galbenului păr.

El dansul ploii ne-a „nvăţat

Cu unduiri de râs vulgar

Ne-a fericit, ne-a fermecat

Cazând ca proştii în Tartar.

Pencea Marian

Clasa a XI-a A

15

Reţetă Se ia o foaie, de preferabil “albă”

şi se mototoleşte ca pe un pui de mâţ.

Se-nmoaie într-o cană, într-o găleată,

ori un butoi dogit (mereu după gust),

care a fost umplut în prealabil cu lacrimi.

Butoiul, căci suferinţa la noi trebuie să fie mare,

va avea toate găurile astupate iar hârtia,

de preferabil „albă” şi foarte şifonată va trebui

spălată în baia de tristeţi.

Când totul s-a sfârşit, se ia bucata de celuloză tratată

şi se pune la uscat cu „faţa” către răsărit..

Apoi luăm rezultatul şi-l dosim la păstrare într-un

borcan minuscul, aşezat cu eticheta în afară pe raftul

dintr-un beci ... oarecare.

Rezultatul: După mulţi ani de aşteptare hârtia va fi

aproape netedă, cu mici cute şi puţine găuri, dar neagră

şi urât mirositoare , numai bună de şters ... aparenţele.

Sfaturi practice: Lacrimile trecutului nu spală conştiinţele

„albe” din prezent.

Nu folosiţi în exces suferinţa acestui neam, respectaţi şi iubiţi prezentul.

Cât despre reţeta iniţială ... am uitat-o şi poate e prea mult gust amar

pentru a-l mai putea îndulcii vreodată.

Niciodată …

Niciodată marţea nu spui te iubesc.

E un fetiş al nostru, iubire interzisă

În ziua Lui de-a doua sau a treia.

Niciodată primăvara pentru că miroase a mucegai

Şi niciodată în genunchi, e prea stereotip.

Să nu spui te iubesc sub lună plină

Lumina satelitului te va da de gol

Şi să nu minţi. În dragoste totul e simplist.

Nu te grăbi cu “ te iubesc”

.

Fii intim! Nu vulgar.

Şi spune-i-o numai în gând

Niciodată marţea nu spui te iubesc

Poartă ghinion şi e posibil să dureze o viaţă

Pencea Marian

Clasa a XI-a A

16

Modus vivendi Mă uit pe fereastră, prin ochiul din casă

Mă uit la o gloată de tineri bătrâni.

Mă uit… suspendat într-un cuget

Departe de logic, departe de ei,

Îi privesc superior din celulă

Şi-ncerc să-i ascult.

Discută.

Polemizează in treacăt şi sunt cordiali,

Mestecă gumă, şi mă zăresc la fereastră.

Cu degetul mă salută unul din ei.

Toţi se întorc, mă privesc parcă trişti,

Vor să-mi vorbească iar eu sunt închis,

Vor să m-asculte iar eu port un scut.

Mă vor prietenul vechi şi fidel, iar eu…

Eu, mă vreau printre ei.

Le fac un semn de-nţelegere,

Ei mă cheamă, insistă,

Le arăt cu tristeţe fereastra în semn că:

Nu pot!

………………………………………….

Iar am visat. Un coşmar, un mister?

Ştiu doar că mereu vin alţi tineri în visul meu

Şi mereu mă zăresc…

Palid mă strâng şi mă aplec spre caiet,

Iau călimara, stiloul şi scriu:

-Modus vivendi-

Toamna florile au vacanţa lor

Gura de rai , de nu mă uita

Şi se adună-n pământ pe covor

Cu pasările-n secundă încep a spera.

Se pierd în uitarea verilor calde

Fără să-mbete un roi de regine

Ajung coloritul banalelor nade

Şi prind în tăcere zeci de suspine

Zboară acustic spre-naltul zenit

Spre zarea uitării în timpul uituc

Florile dalbe din noi au pierit

Cu frumosul iubirii-

eternul caduc.

Pencea Marian, XI-a A

17

Dau sfat …

Celor care se vor primii în toate:

Uitați-vă în jur! Noncombatul e

uneori cea mai simplă metodă

de a nu te lua la întrecere cu nebunii.

Celor care se văd perfecţi:

Afirmaţi-o cât mai des, e posibil ca

la un moment dat, măcar voi să credeţi asta.

Celor singuri:

Nu disperaţi, e mult mai trist să fii singur

printre oameni.

Celor optimişti:

Aveţi de ce să credeţi.

Lucrurile n-au atins încă apogeul răului.

Celor ce gândesc:

Treziţi-vă! Sunteţi în minoritate.

Celor “ proşti da‟ mulţi”:

Bucuraţi-vă, majoritatea dictează.

Celor încă tineri şi nedegeneraţi:

Fiţi realişti!

Cereţi imposibilul!

Sfat pentru autor:

Nu mai da sfaturi.

Sunt oameni care nu cred în iubire, nici să-i pici cu ceară.

Cică e neprofitabilă auzi, şi are valoare efemeră,

“ Nu se merită domnule” spune lumea în cor.

Eu nu ştiu ce să cred, poate au şi dânşii dreptatea lor:

“Iubirea trece prin stomac, tinere!

Cum să iubeşti dacă n-ai ce mânca?”

Ce să le răspund?

Mă resemnez, ascultând docil şi îi confirm gregar.

Nu mai am prea multă răbdare şi parcă m-aş lua puţin la întrecere

cu timpul.

Pencea Marian, XI-a A

18

Mai dezmorţesc puţin oasele astea şi poate încep să uit.

Ziua în care corectitudinea şi cinstea

nu s-au întâlnit.

I

Anul 1959, o iarna comunistă printre cele patru

gratii de la fereastra închisorii.

Miliţianul cheamă deţinuţii în curte.

Credincios doctrinei, “torţionarul” mutilează seva acestui neam.

Intelectuali chinuiţi doar pentru că s-au vrut elite, doar pentru că

partidu‟ n-a apreciat manuscrisul, sau pur şi simplu pentru că

nu poartă bască.

II

Treizeci de ani mai târziu.

O iarnă de tranziţie, bate vântul schimbării.

1989 şi un strigăt răzbate din mulţime:

“Miliţia e cu noi! - Miliţia e cu noi!”

Corolar I

În primul tablou miliţia face totul sub litera legii.

Sunt corecţi, numai că legea nu este tocmai cinstită.

Corolar II

“ Miliţia e cu noi”.

NOI-care?

Şi mai ales

NOI-când?

Epilog.

În prezent constatăm cu tristeţe că cinstea nu se învaţă

Niciodată.

Pencea Marian

Clasa a XI-a A

19

Copiii nenăscuţi se vor prinţi

Fierar, secolul XVIII.

-Marginal.

Calau, inchiziţie.

-Prea plin de speranţă.

Cerşetor contemporan.

-Prea intelectual.

Stăpân peste mongoli.

-Prea Han.

Asasin din principiu.

-Nu sunt filantrop.

Poate prinţ într-o lume de cavaleri boemi

şi prinţese neprihănite.

-Vreau totuşi să mă nasc.

Atunci cum vrei să fii?

-Copil inocent, om matur

şi bătrân senil într-un palat

insular.

Vrei să fii rege?

-Vreau!

Peste Troada?

-NU! Sunt monogam.

Peste habsburgi?

-Nu, pentru că ar însemna să

fiu împărat iar eu am vocaţie

de sedentar.

Atunci spune tu unde vei fi rege.

-Voi fi prinţ moştenitor şi

rege peste ţara mea.

(trist)

-Voi fi un hoinar.

Dileme De ce iubesc românii jalea doinelor?

-Pentru că nu ştiu a plânge decât frumos.

De ce-şi ascund bogăţiile?

-Pentru că au duşmani care le vor şi tristeţile.

De ce-şi păstrează credinţa?

-Pentru că trebuie să riposteze şi ei cu ceva.

De ce au muieri frumoase?

-Pentru că n-au încotro.

De ce iubesc?

-Pentru că pot!

Pencea Marian, XI-a A

20

Comedie

Un beţiv cu sticluţă de molan,

Câine rău cu un cioban,

Puştanul cu o femeie,

Mecanicul cu o cheie.

Frizer cu uşă-n prăvălie,

Învăţător cu moţ în pălărie,

Ţiganu‟ cu baba de braţ,

Bătrânul o caută cu nesaţ.

Ciobanul la umbra unui dud,

Purcelul rodea morcov crud,

Un agent şi o maşină,

Şoferul spunea că nu-i de vină.

Ţăranul se înfoaie

Pe bogatul în galoşi de ploaie

Săracul în ochi de o jună,

Dănciugul şparleşte o prună.

Chirurgul cu o pradă,

Ţiganu‟ cu baba-n ladă

Poliţistul sperie hoţi,

Un nor negru îi liniştea pe toţi.

Toate acestea spuse acum,

Comedia se făcu scrum.

Bine şi rău

Întotdeauna să înţelegi,

Între bine şi rău să alegi

Fapte bune, rele, tu culegi

Intensitatea vieţii o înţelegi.

Nici un lucru de lângă tine

Trezeşte ceva cunoscut şi totuşi străin

Rele-n Univers, fapte...vin

Ceea ce ne poate opri să trăim.

Viaţa-ntrezărire către spirit

Nimic de făcut. Ai ajuns la finit

Împletirea realităţii

De partea răutăţii sau a dreptăţii.

O fisură apare-n viaţă

A unei deghizări provizorii

A existenței aţă se poate termina

A răului sau a binelui victorii.

Gigan Mirela

Clasa a X-a B

21

Teatrul

Dansează teatrul românesc

Pe pământul strămoşesc

Trece, fuge şi dispare

Operă de trei parale.

Chiar şi fără invitaţii

Se adună depravaţii

Unde-i minte-i şi prostie

Teatrul e lovit, se ştie.

Când îşi mai pierdeau răbdarea,

Artiştilor le băteau spinarea

Ba, poate mai mult,

Se făcea şi un consult.

Răsturnau scaune-n viteză

De ieri şi până astăzi

Mulţi s-au ciocnit în freză,

Făcând teatrul scrum.

Artiştii oftează că piesa e dusă

Se ţin toţi de gură

Se întreabă cum şi de ce

Lumea e aşa de rece.

Singurătate

Atunci când omul pierde tot

Se-nchide-n el

Devine singur pe loc

Singur, singurel

În luptă cu viaţa

Omul trebuie să iubească

Pe cineva să cunoască

Cu adevărat să trăiască.

Iubire, sentiment fără cuvinte

Singurătate, amintiri triste primite

Tristeţe...multe suferinţe,

Pentru nişte fiinţe.

Întâmplarea distruge un destin,

Atunci, lucrul divin

Apare la cei care trăim

De cei plecaţi, ne amintim.

Gigan Mirela

Clasa a X-a B

22

Nu vreau

Nu vreau nimic de la tine,

Nu vreau lacrimi şi suspine,

Vreau să-mi spui o vorbă bună,

Să-mi ajungă la inimă.

Nu vreau bani, nu vreau avere,

Eu la viaţă ce-i pot cere?

Vreau din când în când iubire,

Şi un strop de fericire.

Nu vreau luna de pe cer,

Vreau să am puterea să sper

Că iubirea totuşi există,

Chiar dacă uneori e tristă.

Vorbe

Printre atâtea vorbe goale,

Există o rază de soare.

Nu sunt numai vorbe-n vânt

Ce mă fac mereu să plâng.

Mi-ai spus multe vorbe rele,

Pentru mine sunt prea grele.

Nu uita ce mi-ai promis,

Că vom trăi ca într-un vis.

Sufletul în mine zace,

Şi-mi fac deşarte speranţe

Inimioara nu-mi dă pace,

Fiindcă eşti acum departe.

Ai plecat pe un alt drum,

Nu mai am nimic să-ţi spun,

Vorbele tale frumoase,

Au fost dulci şi totuşi false.

Viziteu Ilinca Liliana

Clasa a X-a A

23

Oriunde

Oriunde-n lume m-aş afla,

Să nu-mi trădaţi încrederea,

Că v-am iubit şi vă iubesc,

Vă voi iubi cât mai trăiesc.

Chiar de-aş pleca în ţări străine,

Voi să nu uitaţi de mine.

De e nevoie vă dau viaţa,

Că tot ce am este frăţia.

Oricine şi orice ar face,

Sângele apă nu se face.

Voi m-aţi învăţat să zbor,

Când credeam că am să mor.

Eu vreau să vă ştiu fericiţi,

Să vă văd mereu că zâmbiţi,

Să aveţi tot ce vă doriţi,

Şi mai ales să fiţi iubiţi.

Vise

Mi-am dorit să fiu poetă

Şi s-ajung mare vedetă

O adolescentă talentată

Şi de lume adorată.

Am vrut s-ajung actriţă mare,

Să am lumea la picioare,

Am pornit cu greu de jos

Şi mi-a fost de mare folos.

Am trecut prin multe-n viaţă,

Dar am mers mereu în faţă

Şi-am să merg în continuare,

Ca să ajung în viaţă mare.

Am fost mereu o visătoare,

Dar o mare luptătoare.

Şi-am să lupt cât voi trăi

Pentru cei ce mă vor iubi.

Viziteu Ilinca Liliana

Clasa a X-a A

24

Oscuritate

În obscuritatea ce mă-nconjoară

încerc să mă strecor printre grămezi de ură,

printre stropii aproape inexistenţi de iubire,

încerc să disting persoanele malefice de

prietenii ce-mi vor răul...încerc să găsesc

încredere, dar nu reuşesc.

Poate nu am forţa necesară, poate

am nevoie de tine, demon angelic! Ajută-

mă să găsesc lumina, sau măcar un licăr să-

mi nutrească speranţele... sau mai bine fi-

mi alături, dă-mi voie să adorm în braţele

tale şi să simt protecţia de care nu am avut

parte.

Te rog, nu mă decepţiona şi tu, nu

mă prăbuşi încă, mai lasă-mi câteva clipe

şi dă-mi oportunitatea să le trăiesc intens

alături de tine...

Cociorvă Ştefania Doriana

Clasa a X-a C

Ora de muzică

În viaţa de elev sunt mai multe

clipe stresante: emoţiile unui extemporal la

care nu şti dacă o să-ţi mai aminteşti tot ce

ai repetat, privirea încruntată a vreunui

profesor care parcă te avertizează din start

că ceea ce vei spune este total greşit,

stresul să nu întârzii la cursurile de mate,

sau oboseala acumulată la ultimele ore...

Dar, când priveşti şcoala ca pe un

ansamblu, în această complexitate

întrezăreşti parcă o rază de lumină, o

energie pozitivă care te înviorează brusc.

Vorbesc despre ora de muzică!

Acolo, dincolo de fascinaţia

notelor, este uimitor să afli despre genii ale

muzicii şi inspiraţia lor divină. Să afli cum

Beethoven şi-a compus parte din simfonii

fiind surd, sau să te laşi purtat prin

„Anotimpurile” lui Vivaldi şi să trăieşti

odată cu Ciprian Porumbescu şi muzica lui

„Balada”, sau celebra „Ciocârlie”.

Compozitorii clasici sau

contemporani, cu toţii parcă sunt sub vraja

unei baghete, împletind prin Univers notele

unei simfonii supreme.

Dogariu Oana, Clasa a IX-a C

25

● autoportret Uneori poate că îmi doresc să iu altă

persoană, să trec peste barierele realului şi

permisului şi să trăiesc într-o lume perfectă, în care

speranţele să nu rămână iar la stadiul de vis, unde

lacrima să fie doar un semn al fericirii, unde

zâmbetul şi privirile dulci să fie dăruite din adâncul

sufletului, într-o lume în care să nu observ în jurul

meu chipuri crispate, zâmbete prefăcute, vorbe

încărcate de minciună şi absurditate.

Rămân în continuare, însă, doar o visătoare, o

banală elevă între miile de liceeni, o sămânţă sădită

pe un pământ neroditor, care încearcă din răsputeri să răsară, dar ambiţia, voinţa, vigilenţa de

a ocroti capcanele nu au căpătat încă puterea necesară.

Sunt o fire optimistă, însă ratările, nerealizările, greşelile pe care le comit în mod

inconştient îmi ucid treptat, treptat speranţa şi îmi slăbesc voinţa. Aş vrea să am o

personalitatea mult mai puternică şi să fiu în orice situaţie hotărâtă şi sigură pe mine, însă

aceste calităţi mă caracterizează doar într-o mică măsură, căci, în principiu, sunt o fire slabă,

pun mult suflet în ceea ce fac, căci îmi doresc mereu ca totul să fie bine, dar sfârşesc de cele

mai multe ori să fiu dezamăgită fie de propriile-mi capacităţi de a săvârşi totul perfect, fie de

cei din jurul meu. Şi atunci, starea de optimism îmi este înlocuită cu o stare de melancolie şi

nemulţumire de sine ce persistă, uneori neavând puterea de a-mi reveni şi dea învinge

barierele obscurului. Ar trebui să pun mai puţin suflet în ceea ce fac, ar trebui să tratez totul

cu superficialitate, ar trebui să nu îmi mai pese de părerile celor din jur. Cu siguranţă aţa mi-ar

fi mult mai bine, însă, caracterul pe care mi l-am format de mică, a devenit imposibil de

schimbat.

Ca orice alt adolescent, sunt pusă în postura de fiică, elevă, prietenă, colegă, şi încerc

să fac faţă acestor situaţii cât mai bine, mereu cu speranţa de anu deranja pe nimeni. Însă, în

mod involuntar mi se întâmplă să-mi supăr părinţii sau prietenii, momente dificile pentru

mine, căci mă simt frustrată, vinovată că dezamăgesc, şi nu găsesc nici măcar puterea de a

vorbi, ci mă închid în mine, refuz să mă exteriorizez, să-mi dezvălui sentimentele.

Pot afirma chiar că sunt o persoană dependentă de prieteni, fără de care nu mi-aş putea

imagina existenţa. Ador să fiu înconjurată de prieteni, să le privesc ochii visători, ca şi ai mei,

zâmbetul sincer, să le ascult glumele, vocile cristaline, sfaturile care sunt pentru mine speranţa

de care mă agăţ în momentele grele. Sensibilă şi melancolică, totodată, situaţiile dificile

reprezintă reale piedici pentru mine, căci nu mă pot abţine de a privi şi partea întunecată a

lucrurilor, fapt ce uneori mă demoralizează în mod crunt.

Sunt, însă, conştientă de calităţile şi defectele mele şi sper ca pe viitor, balanţa să

cântărească în mod hotărâtor în favoarea calităţilor, iar defectele să ocupe doar o parte infimă

a caracterului meu.

Bujor Andrada Bianca, Clasa a IX-a C

26

Dragostea mea Încep această scrisoare pentru a-ţi menţiona că-mi este tare dor de tine, de ochii tăi

fantastici, de zâmbetul tău fermecător, de pielea ta fină, de sărutul tău divin şi mă tot gândesc

la clipele frumoase pe care le-am petrecut împreună.

Stau şi privesc cerul înstelat şi parcă o stea îmi zâmbeşte. Mă gândesc, oare, acea stea

nu eşti tu, nu voi ştii niciodată acest răspuns, acum eşti departe şi am o senzaţie de pustiu ce

mă cuprinde şi mă domină. Oare cât timp va mai trece până când te voi strânge iar în braţe?

Mai trece o zi, mai trece un ceas, în sufletul meu tu ai rămas. Mai trece un minut şi mi-e dor

de un sărut, şi-n secunda care vine, iar mi-e tare dor de tine.

Dragostea mea, privesc prin ochii tăi, respir prin fiinţa ta şi simt prin pielea ta, tu eşti

îngeraşul meu, eşti dulcea visare ce-mi smulge mereu un zâmbet, pot să caut fericirea şi

iubirea pe drumuri de mult uitate, dar ştiu că pe toate le pot regăsi în aceeaşi fiinţă, în tine,

dragostea mea.

Înainte de a te cunoaşte am crezut că am iubit,

dar nu am iubit niciodată cu adevărat pe altcineva în

afară de tine. Înainte să te întâlnesc, nici măcar nu

ştiam ce înseamnă să iubeşti sau să fii iubit. Îmi

doresc să fi fost tu cea căreia î-am dăruit primul

sărut, cea cu care am dansat prima oară. Nu a fost să

fie, dar cu tine am învăţat să iubesc cu toată fiinţa

mea. Dragostea luminează viaţa şi tu mi-ai luminat-o

pe a mea. Te iubesc pentru că am nevoie de dragoste,

şi pentru că tu eşti singura pe care o iubesc aşa de adânc şi necondiţionat. Pentru restul lumii

poţi fi o oarecare, dar pentru mine eşti o lume întreagă. Mă faci fericit cum niciodată nu am

fost şi cum nu mi-am imaginat niciodată că voi fi. Iubiţi-vă, e atât de simplu dar totuşi

complicat şi găsesc că este uşor să te iubesc şi împotriva firii să nu te iubesc.

Pentru mine, tu eşti absolutul, cu tine am descoperit fericirea, fericirea care mă face să

simt că trăiesc cu adevărat eşti tu, tu dimineaţa mă alinţi, tu mă cerţi, tu mă atingi. Împlinirea

şi fericirea au venit odată cu tine, şi dacă nu ai fi, nu aş fi nici eu, pentru că eu am devenit tu.

Trăiesc prin tine fiecare clipă a vieţii şi voi trăi toată viaţa mea.

Gândul meu zboară spre tine, realizând acum că eşti soarele meu, iar lumina ta îmi

deschide cărarea spre perfecţiunea sufletelor noastre, în puritatea ta găsesc puterea de a mă

ridica indiferent cât de adânc aş aluneca în întuneric. Tu eşti lumina nopţii mele de

singurătate, eşti soarele care mă încălzeşte, eşti izvorul de apă vie din care îmi potolesc setea

de dragoste şi de tandreţe şi îţi mulțumesc pentru că exişti şi mă faci foarte fericit.

Prinţesa mea cu chip de înger, în sfârşit pot să zic că sunt fericit şi vreau să-ţi dăruiesc

un sărut ce vreau să fie etern şi împreună să creăm o frumoasă idilă în care eu să fiu prinţul

fermecat, iar tu încântătoarea prinţesă din castel, să mă iubeşti, să te iubesc şi niciodată să nu

mă părăseşti.

În final, nu pot să mai zic decât să ai mare grijă de tine şi fie ca toate visele şi toate

dorinţele să ţi se îndeplinească şi să ştii că în lumea asta mare şi lipsită de prejudecăţi există o

persoană care te iubeşte din toată inima şi va fi alături de tine indiferent de ceea ce se va

întâmpla.

Te iubesc mult şi te voi iubi mereu îngeraşul meu micuţ!

Al tău pentru totdeauna, Buşe Ştefan Daniel

27

Moştenitorul iubirii mele

Coloane din suflet ţâşnesc,

Şi te înalţă peste vise,

În Veşnicie se opresc,

Să găseşti porţile deschise.

Creată să o locuieşti

Nemărginirea îţi zâmbeşte

Ai început s-o construieşti

De când lumina te priveşte.

Tunel în iris mi-ai făcut,

Cu bunătatea ta aleasă

Te preţuiesc atât de mult...

Îmi dai căldura de acasă.

Rog infinitul să se-ntindă,

Să se lărgească grandios,

Aşa, putând să te cuprindă

Cât eşti de tânăr şi frumos.

Un Adevăr cu ochii dragi,

Absoarbe stolul meu de gânduri

Emani arome vii de fragi,

Îmbujorate de săruturi.

Fascinezi cu mersul falnic,

Mă răsfeţi, cu nori de stele,

Spiritul tău dârz şi trainic

E magnetul vieţii mele.

Energia ta curată,

Încărcată de emoţii,

M-a orientat deodată

Către culmile virtuţii.

Lunecând în atmosferă,

Glasul tău plin de umor,

Seva vieţii îmi oferă,

Cu mirajul hrănitor.

Emisferele născute

Să dezvolte Casa Ta,

Sunt Fiinţe ne-ntrecute

Să-şi păstreze liniştea.

Alegi oxigen cu mâna

Să-l respir cu-ndestulare

Vei rămâne totdeauna

Iubirea mea crescătoare

Dulce şi înfloritoare.

Redeca Maria

Clasa a VI-a

28

Geografia Bucuriei

În inima Ţării, pe Munţii Retezat,

Trecea George Enescu, de unde-a adunat,

Din anii pierduţi prin vreme, mănunchi de

glasuri vii,

Le făcu portativul marilor rapsodii!

Preluă apoi ştafeta, culese regiunea

George Coşbuc, în strofe redă perfecţiunea

Când pictă prea nostalgic relieful întreg,

Potecile de unde cerbii hrana culeg!

Toamnele încărcate cu poame moi şi dulci,

Covor întins pe sol de la vârf către lunci,

Semn de prietenie şi că bogat e anu‟,

Le cântă cu iubire, doar George

Topârceanu!

Ne inspirăm cultura din trunchiul luminos

De unde-şi ia Natura seva miraculos,

Rămânem prinşi în hora frumoaselor

virtuţi,

În lumea mare, nouă, creată de cei mulţi!

Şi numim Paradis necuprins în albume

Acest tărâm de vis:

RETEZATUL – O MINUNE!

Unde ne-ntâlnim să scriem veşnicia,

Aceste-i Patrii sfinte, numită România!

Colţ de Rai

........................................

Parcul Nobil Retezat

Parcul Nobil Retezat

Graţios ca o felină

Peste Ţară aşezat

Pentru anii ce-or să vină!

Este torţă veşnic vie

Cu rădăcina în sol,

Îşi primeşte energie

Din albastrul norilor!

Alifie sufletească,

Medicament pentru cord,

Ştie să întinerească

Desăvârşitul norod!

Flamură topind cuminte

Universul îngheţat

Imprimată-n ochi fierbinte

La român adevărat;

Care stă şi ocroteşte

România minunată,

De dragul ei înfloreşte,

N-o părăseşte vreodată!

Curcubeul se hrăneşte

Tocmai din culoare sa,

Raiul sfânt se odihneşte

Cu flora şi fauna!

Pentru toţi oamenii

...................................

Redeca Maria

Clasa a VII-a

29

Comorile naturii acrostih

Culoarea razelor, pornite de la Soare,

Orânduie esenţă peste Pământ şi Mare;

Miracole de Fiinţe, de Plante şi de Clipe,

Oferă tuturor, ale Timpului Aripe.

Rămâne, o...dragi Oameni, când realizaţi ceva,

În preajma Dumneavoastră să luaţi pe Cineva

La care să îi cereţi să fie-nsoţitor;

El ne priveşte tainic, ne mângâie cu Dor.

Nu-L alungaţi să plece că staţi în Palma Sa,

Apoi, a Lui tristeţe, pe voi vă va durea.

Tu, formă, înţelege că ai nobleţe doar,

Un El fiindcă ţi-o pune, n-o pierde în zadar.

Râul sărută piatra, frunza mângâie Cerul,

Întinde ciripitul când saltă Curcubeul;

Înalt peste Acestea, cu drag domneşte EUL.

R E D E C A

M A R I A

ClASA A VII A

30

Aceasta este o scrisoare concepută de către un elev în cadrul unui proiect realizat prin

intermediul Centrului de Documentare şi Informare

31

●Miss & Mister Dragobete

Pe vremuri, cel mai adesea pe data

de 24 februarie, se sărbătorea

Dragobetele. Potrivit tradiţiei,

Dragobetele era „o zi frumoasă pentru

băieţii şi fetele mari, ba chiar pentru

bărbaţii şi femeile tinere”. Cu timpul,

Dragobetele nu a mai avut o asemenea

importanţă, românii imitând forma

occidentală de sărbătoare a dragostei,

Valentine‟s Day. Noi am vrut să

readucem din nou bucuria acestei

sărbători şi să le reamintim tuturor că

Dragobetele reprezintă sărbătoarea de

dragoste autentică a românilor.

Astfel, pe data de 24 februarie, am

organizat un concurs intitulat „Miss & Mister Dragobete”, cu scopul de a sărbători această

frumoasă zi, dar de asemenea şi cu scopul strângerii de fonduri pentru trupa de teatru a

liceului nostru. Trupa de teatru s-a ocupat de organizarea acestui concurs ce a avut un real

succes. În cadrul concursului au participat 14 elevi ai liceului nostru. Probele din concurs au

fost interesante, însă proba care a pus în valoare concurenţii a fost proba talentului în care

fiecare concurent a trebuit să arate ce poate. Concurenţii au mimat, au cântat, au jucat scenete

şi ne-au arătat cât de talentaţi sunt. După atâta dans şi declaraţii de dragoste, câştigătorii

trebuiau să fie anunţaţi. Premiul întâi a fost câştigat de Rădulea Cristina şi Ibrea Ionuţ,

premiul al doilea a fost câştigat de Cociorvă Ştefania şi Pavel Alexandru, premiul al treilea a

fost câştigat de Pistol Cătălin şi Motocu Alexandra, iar premiul de popularitate a fost câştigat

de Roşu Iosif şi Nică Mihaela.

Pe această cale vrem să le mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat, domnului primar

al oraşului Târgu Cărbuneşti, domnului director al Casei de Cultură din Târgu Cărbuneşti şi

mai ales domnului director al Colegiului Naţional „Tudor Arghezi” care ne-a sprijinit în

realizarea acestui demers.

Avram Teodora

clasa a X a A

32

Bonjour amis!

Ajourd’hui c’est Vendredi, la ville

de notre départ en Espagne.

Une pluie d’emotions est arrivé

pour nous tous. Nous avons milles des

questions dans les têtes. Personellement

j’attends ce depart depuis longtemps.

Chaque jour signifie un plan pour

mieux passer notre temps. J’éspère de lier

de nouvelles amitiés, de connâitre d’autres

personnes et leurs manieres de

s’amuser, les objectifs touristiques qui

attendent d’êtrenos principales

préocoupations.

S’il foudrait de vous exprimer l’état

d’ésprit qui domine l’atmosphère, je ne

crois pas que ca soit pour moi c’est un

mélange du bonheur, des émotions et aussi

de la peur, ça c’est probablement à cause

du vol par l’avicre, c’est déjà tard, il est

necéssaire que je vous dise « Au revoir » et

à bientôt avec des nouvelles de

l’Espagne.Je vous promets aussi de vous

tout raconter à mon rétour. Alors,il faut

que je finisse cette pettite confession, parce

que c’est le temps de frâncher la frontière

de deux mondes semblables,européens.

Varogea Larisa

Clasa a XI-a A

Le champs de bataille

Je veux que tu voies comme est un

champs de bataille, qui est vide dans un

monde loin du reél, quand l‟amour et la

haine facent, quand le vainqeur n‟est pas

celui que tu attends à être. Tout est noir, les

personages disparaissent en partie dite de

fees de la vie, le ciel s‟assombrit,la pluie

d‟étoiles ne s‟affiche plus, la mois te sourit

sarcastique et tout semble devenir ton

ennemi. Les hirondelles se transforment en

des hiboux, les pigeons aux aigles, le

sourire en larmes et la beauté en ugly. Ni

toi, tu ne sais pas ce que tu veux: l‟amour

ou la haine. Tu ne veux pas être mauvais!

La seule chose que tu saches, c‟est

que cette bataille de l‟amour et de la haine

est le plus désagreable surtout lorsque tu es

impliquée dans ce bataille! C‟est la plus

cruelle chose.

Vous ne croyez pas?

Cociorvă Ştefania Doriana

clasa a X a C

33

● 9 mai Ziua Independenţei,

Ziua Victoriei, Ziua Europei „ O lacrimă şi o cunună de stejar nu sunt însă destul pentru acest mormânt. Să nu plângem şi

să nu împletim cununa dacă nu ne aducem aminte că avem mari şi grele datorii către cei

căzuţi în luptă” (M. Eminescu)

Diana Iane

Cules de prof. Istorie, Ianăş Rodica

CNTA Târgu Cărbuneşti

În acest an, la 9 Mai, popoarele lumii şi în primul rând cele de pe

bătrânul continent comemorează încheierea ostilităţilor celei mai

sângeroase conflagraţii din istoria omenirii, când declanşatorul

celui de-al II-lea război mondial, nazismul fascist german, cel mai

odios duşman al civilizaţiei umane, a fost învins, zdrobit şi

desfiinţat ca stat. După aproape 5 secole de luptă împotriva

dominaţiei otomane, după rezistenţa opusă celorlalte imperii

expansioniste, care devastau, jefuiau periodic şi au mutilat teritorial ţările române, după

revoluţiile din 1821 şi 1848, după memorabilul act al unirii Moldovei cu Muntenia în anul

1859 proclamarea independenţei de stat şi consfinţirea ei prin purtarea războiului din 1877-

1978, au înscris un moment culminant spre spirala dezvoltării României.

Cel de-al doilea eveniment pe care îl asociem cu efigia zilei de 9 Mai, este victoria

dobândită împotriva nazismului fascist german, victoriei la care ţara noastră şi armata ei a

avut o contribuţie demnă de toată consideraţia. În perioada anilor 1939-1945, acţiunile

militare au cuprins aproape întregul glob pământesc; ele s-au desfăşurat în Europa, Asia,

Africa de Nord, precum şi în spaţiile maritime şi oceanice limitrofe. Cele mai ample acţiuni şi

mari bătălii s-au desfăşurat în Europa şi în cuprinsul Oceanului Pacific. La 9 Mai 1945, sub

loviturile concentrice ale forţelor Naţiunilor Unite, Germania nazistă a fost silită să capituleze

necondiţionat, astfel cel de-al II-lea Război Mondial declanşat de axa Berlin-Roma-Tokio, în

anul 1939, a luat sfârşit în Europa. În rândul statelor învingătoare se afla şi ţara noastră, care

la 23 August 1944 iese din alianţa cu Germania nazistă şi trece în alianţa cu ţările din

Naţiunile Unite, cu întreg potenţialul economic, cu armata de peste 600 de mii de oameni.

Pierderile armatei române în cel de-al doilea Război Mondial 1939-1945 au fost de peste 850

de mii de militari morţi, răniţi şi dispăruţi, iar din 1944 - 23 august până la 25 octombrie

acelaşi an 62 mii militari, pagube materiale şi mari distrugeri comise de armatele germane şi

hortiste ungare. Tuturor acestor eroi, care dorm somnul de veci în glia strămoşească,

aprindem în suflete candela recunoştinţei pentru eroii neamului nostru, care nu au apucat Ziua

Victoriei şi îşi odihnesc osemintele în glia străbună, în pământuri străine sau în adâncul

apelor, unii fără morminte şi cruci la căpătâi.

Ca un omagiu adus învingătorilor, 9 Mai a fost proclamată şi Zi a Europei, cu

semnificaţia ei în marcarea importanţei pentru europeni, a procesului de construcţie Europene

începând cu anul 1945 până în zilele noastre, în scopul dezvoltării armonioase a statelor

europene în pace şi progres economic. Intrarea ţării noastre în NATO, eforturile şi pregătirile

ei pentru că în anii următori în 2007 să devină membră cu drepturi depline în Uniunea

Europeană, înseamnă o noua pagina de istorie, sfârşitul războiului rece şi, în felul acesta, ţara

noastră încetând de a mai fi o zona tampon între E-V. Sperăm ca, până la urmă, raţiunea şi

înţelepciunea vor triumfa. Omenirea se va convinge că bunăstarea şi prosperitatea nu se pot

realiza într-o lume sfâşiată de războaie şi terorism, că numai pacea şi înţelegerea domoleşte

furia talazurilor dezlănţuite şi asigură liniştea şi bunăstarea omenirii.

34

7 curiozităţi excepţionale despre creierul uman

Cules de prof. Bucă Loredana

Creierul ascunde multe mistere şi în încercarea de elucidare şi descoperire a acestora sunt

câteva curiozităţi excepţionale care au ieşit la iveală. Vă prezentăm unele din cele mai

interesante lucruri pe care le ştim despre creier.

Creierul uman rămâne încă o enigmă pentru cercetători, neurologi, anatomişti, medici

şi pentru lumea întreagă. Se spunea că ne folosim doar o parte din creier, încă nu se ştie exact

cât, însă ce se întâmplă cu restul nefolosit? Sau ce anume din posibilul comportament sau

simţuri ori interpretări se ascund în acele zone? Cum am putea explica patologiile nervoase şi

neurologice, bolile mintale sau, de ce nu, inteligenţa? Am putea-o influenţa prin manipularea

materiei nervoase? Creierul ascunde multe mistere şi în încercarea de elucidare şi descoperire

a acestora sunt câteva curiozităţi excepţionale care au ieşit la iveală. Vă prezentăm unele din

cele mai interesante lucruri pe care le ştim despre creier.

7 lucruri pe care nu le știai despre creier

1. Creierul, mai rapid ca... gândul? Se spune că gândul are una din cele mai mari viteze, şi

totuşi... Să vă dau un exemplu pentru a înțelege mai clar:

mergând, se întâmplă uneori să te împiedici şi în mai puţin de o

secundă corpul tău reuşeşte să se şi redreseze, deci el în mai puţin

de o secundă interpretează toate modificările tridimensionale ale

echilibrului şi reuşeşte să identifice organele care ar putea

interveni în refacerea acestui echilibru postural, trimiţându-le şi

semnalele pentru mişcările necesare. Abia după ce ţi-ai reglat

echilibrul te dezmeticeşti şi îţi dai seama că te-ai împiedicat şi era să cazi. Mecanismele sunt

foarte complexe, undeva în urechea internă se află organele responsabile de echilibru, cel

puţin al capului, dar la nivel cerebral există organe nervoase specializate în menţinerea

echilibrului întregului corp etc. Ideea este că noi ar trebui să citim tratate întregi pentru a

înţelege funcţia echilibrului, o funcţie cu care creierul lucrează în mai puţin de o secundă.

Cum este posibil? Se pare că viteza cu care circulă informaţiile între sinapsele neuronale este

foarte mare, de peste 270km/h. Este excepţional cum mecanisme biofizice şi biochimice pot

atinge o astfel de performanţă!

2. Creierul este mai activ noaptea decât ziua

În urma tuturor activităţilor pe care le întreprindem ziua, raportat la odihna din timpul

nopţii, am tinde să credem că cea mai mare parte a activităţii creierului se produce ziua.

Totuşi, prin studii electrice şi nu numai, cercetătorii au sesizat că noaptea, creierul este mult

mai activ decât ziua. Oamenii de ştiinţă nu au putut explica cert mecanismele care stau în

spatele acestui rezultat uimitor, însă ei cred că activarea intensă cerebrală din timpul somnului

se datorează tuturor proceselor reparatorii atât la nivel celular şi energetic, cât şi ca ansamblu

funcţional, ca structurare a memoriei, estompare a stimulilor afectivi prea puternici sau

marcanţi, deci practic are loc o reechilibrare atât fizică, dar şi psihică, emoţională,

comportamentală.

3. Cu cât avem un IQ mai mare, cu atât visăm mai mult

Având în vedere explicaţia de la subpunctul 2 devine logică această

concluzie. Cu cât creierul nostru reuşeşte să acumuleze şi să proceseze mai

multă informaţie, cu atât are mai multă nevoie de a amortiza excesele, pe care

le prelucrează şi le inhibă sau potenţează ori eliberează sub formă de vise.

Ideea de interpretare a viselor are deci un gram de adevăr, astfel că dimineața,

dacă vă gândiţi la ce aţi visat, puteţi deduce unde sunt punctele de tensiune în

35

subconştientul vostru, puncte ce vă pot afecta viaţa, având puterea de a le estompa şi în mod

conştient.

4. Neuronii sunt regenerabili şi continuă să crească toată viaţa

Mai bine de o sută de ani s-a considerat că neuronii nu se

regenerează. Ulterior, prin studii recente s-a ajuns la concluzia că

marea majoritate a neuronilor cresc şi se dezvoltă până în jurul

vârstei de 7 ani, de aceea copilul mic trebuie să aibă tot felul de

activităţi care să îi pună la treabă atât capacităţile intelectuale, cât şi

motrice (dans, pian, alte sporturi ce necesită o coordonare mai

intensă, nu doar alergare). Ulterior, alte studii au scos în evidenţă că

unii neuroni se regenerează chiar la 2 săptămâni. Acest fapt s-a aflat

în încercarea de a explica funcţia olfactivă (mirosul). La anumite mirosuri foarte puternice sau

care conţin noxe toxice neuronii olfactivi, o bună parte din ei, mor. La câteva astfel de

întâmplări, dacă nu s-ar regenera, ar trebui să fie distruşi toţi şi noi să rămânem fără miros.

Însă acest lucru nu se întâmplă, pentru că la două săptămâni neuronii olfactivi se regenerează,

menţinându-ne funcţia olfactivă în bune condiţii. Totodată alţi neuroni din creier se

regenerează, unii însă cu o rată foarte lentă, de exemplu de 30 de ani. Astfel, dacă moartea

unui astfel de neuron s-a produs la 40 de ani, teoretic regenerarea lui ar trebui să fie finalizată

undeva la 70 de ani, însă la aceasta din urmă vârstă este mai puţin probabil datorită proceselor

de senescenţă (îmbătrânire) care intervin. Şi regenerarea neuronală rămâne încă neelucidată

complet. S-a mai descoperit de asemenea că axonii neuronilor cu mielina se regenerează doar

dacă în continuitatea lor se află tot teaca de mielina. Mai clar exprimat, dăm un exemplu:

neuronii cu mielină intră în structura nervilor membrelor. Dacă un om într-un accident îşi taie

mâna, el se poate duce rapid la spital şi mâna i se pune la loc. Axonul neuronal din mâna

tăiată (neuronul arată ca un copăcel, coroana e corpul neuronal, de obicei se află în creier,

trunchiul e axonul şi poate fi foarte lung, chiar un metru, iar rădăcinile butonii terminali unde

se fac sinapse) ar trebui să moară, însă restul axonal din braţul care a rămas legat de corp îşi

trimite prelungirea în continuare prin teaca de mielină care îi creează un mediu favorabil

creşterii, astfel se regenerează.

5. Creierul nu poate simţi durerea Deşi el reprezintă centrul de percepţie şi interpretare a durerii, totuşi materia nervoasă

propriu-zisă nu prezintă receptori pentru durere. Vă gândiţi probabil: atunci cum ne doare

capul? Sau de ce apar la un moment dat acele dureri insuportabile când există o tumoră

cerebrală care creşte şi apasă pe materia nervoasă? Aceste dureri aparţin ţesuturilor adiacente

materiei nervoase, ele fiind inclusiv de natură vasculară (când creşte tensiunea intracraniană

ne doare capul).

6. Creierul este cel mai mare consumator de energie

Deşi reprezintă doar 2% din greutatea corpului, creierul are nevoie de 15% din

cantitatea totală de sânge şi de 20% din cantitatea de oxigen pentru a funcţiona, precum şi de

o mare cantitate de glucoză pentru a-şi desfăşura procesele.

7. Ne folosim mai mult de 10% din creier

Există un mit cum că noi ne-am folosi în jur de 7% din creier şi doar Einstein a folosit

10%. Cercetătorii au ajuns însă la concluzia că în orice moment tot creierul nostru are o

activate mai mult sau mai puţin intensă, însă cel puţin o activitate bazală, care să-i menţină

tonusul. Practic nu există zonă inactivă în creier şi după rezultatele cercetătorilor ne folosim

mai mult din materia nervoasă, practic fiecare arie intră în activare intensă în anumite situaţii.

De asemenea capacitatea noastră de a stoca informaţii în memorie este imensă, celulele

creierului uman pot stoca de cinci ori mai multă informaţie decât Enciclopedia Britanică (sau

cel puţin aşa susţin teoriile).

36

TESTUL PSIHOLOGIC – INSTRUMENT DE CUNOAŞTERE,

DIVERTISMENT SAU SURSĂ MAJORĂ DE STRES?

Profesor-psiholog VĂDUVA ELENA

În cele mai multe cazuri, prezentarea la o testare psihologică este privită ca fiind

echivalentă susţinerii unui examen. De obicei, nu ne prezentăm la un examen fără a avea o

anumită pregătire şi, în aceste condiţii, orice „candidat” la o testare psihologică se întreabă

cum se poate pregăti pentru o astfel de încercare.

Cei mai mulți dintre elevii care își pun o astfel de

problemă sunt cei care se pregătesc să urmeze un traseu

educațional și profesional legat de cariera militară și știu că vor fi

supuși unei examinări psihologice serioase, cu caracter

eliminatoriu. Dincolo de aceste cazuri particulare, aproape toți

oamenii vor fi supuși, cu siguranță, de-a lungul vieții active, unei

examinării psihologice în situații cum ar fi : obținerea permisului

de conducător auto, angajarea într-o profesie ce presupune

existența unor abilități și capacități psihice specifice (aviator, conductor de locomotivă, sunt

doar două exemple).

Dacă privim examinarea psihologică din perspectiva unui examen clasic, răspunsul

este : în niciun fel ! Şi nici nu este nevoie de o pregătire specială! Toate metodele de

investigare psihologică, sunt concepute aşa fel încât rezultatele examinărilor să fie cât mai

puţin cu putinţă influenţate de experienţa anterioară a subiectului. Sarcinile pe care trebuie să

le ducă la bun sfârşit cel testat sunt simple şi accesibile tuturor persoanelor normale. În afara

de aceasta, înainte de a începe „rezolvarea” oricărui test psihologic, are loc o scurtă

familiarizare cu acesta, care se realizează prin protocolul de examinare.

Deşi nu poate fi vorba de o pregătire „de specialitate”, ca în cazul altor examene, este

de preferat să se ia totuşi anumite măsuri ce concură la desfăşurarea testării în condiţii optime

pentru cel testat. De aceea :

vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne prezenta la testare în cea mai bună condiţie

fizică şi psihică – odihniţi şi fără să fi consumat în prealabil (chiar şi cu o seară înainte !)

alcool sau droguri ;

vom prevedea posibilitatea ca examinarea să dureze un timp mai lung (în funcţie de scopul

urmărit, o examinare poate dura şi câteva ore !).

O altă mare problemă cu care se confruntă cei ce urmează să fie supuşi unei examinări

psihologice se referă la natura probelor cu care se vor confrunta. Cel mai utilizat instrument

psihologic este, fără îndoială, testul. Noţiunea de „test” cuprinde o mare diversitate de probe

standardizate, care urmăresc punerea în evidenţă, cuantificarea sau compararea anumitor

aspecte ce definesc psihologic o persoană. Deşi testul nu este un instrument de lucru perfect,

el are totuşi câteva calităţi (operativitate, capacitatea de a face

diferenţieri sensibile în sesizarea unor particularităţi psihice) care îl

fac foarte preţios sau chiar indispensabil în procesul examinării

psihologice. Pentru a înţelege mai bine ce este testul psihologic şi care

este adevărata sa natură, trebuie să vorbim despre câteva tipuri de

teste psihologice, cele mai uzuale. Astfel, în funcţie de scopul urmărit

se folosesc teste de performanţă şi teste de personalitate.

Testele de performanţă urmăresc evaluarea eficienţei într-un

anumit tip de sarcină, care poate fi mai simplă sau mai complexă. Ele

există sub formă „creion-hârtie”, sub forma unor aparate sau în variantă „soft”(pe calculator).

Acest gen de teste pun la dispoziţia celui examinat un timp limitat sau timpul necesar

37

rezolvării sarcinilor este înregistrat. În acest caz cel testat intră într-o situaţie dilematică :

viteză sau corectitudine ? Ambele aspecte sunt la fel de importante şi, de regulă, nu trebuie

neglijat unul sau altul dintre acestea.

Testele de performanţă urmăresc punctual evaluarea unor capacităţi cum ar fi atenţia

(concentrată sau distributivă), inteligenţa, timpul de reacţie, coordonarea motrică, etc. dar ele

solicită întregul sistem psihic al individului, întreaga sa personalitate.

Este bine să se cunoască faptul că testele de performanţă sunt

concepute astfel încât nu este posibilă evitarea totală a erorilor dar ele

sunt, în aceeaşi măsură, perfect accesibile tuturor indivizilor cu

abilităţi fizice şi psihice normale(medii).

Testele de personalitate sunt destinate punerii în evidenţă a

particularităţilor în organizarea şi dezvoltarea personalităţii, sub

diferitele ai aspecte sau laturi componente. De cele mai multe ori

acest tip de teste se prezintă sub forma unor chestionare (liste) care

pot cuprinde de la câteva zeci la câteva sute de întrebări, cu

răspunsuri ce trebuie alese din cele câteva variante prezentate.

A face faţă unui astfel de test nu este nici simplu şi nici uşor de realizat având în

vedere faptul că este vorba despre propria persoană, mai ales că orice om este tentat să dea

răspunsurile pe care le consideră a-i crea o imagine favorabilă. Acest lucru poate reprezenta o

adevărată capcană, pentru că semnificaţia întrebărilor nu este întotdeauna corect descifrată aşa

că, uneori, răspunsurile „favorabile” sunt , de fapt, nefavorabile. Recomandarea cea mai bună

care se poate face în cazul acestor teste este aceea de a răspunde sincer şi spontan la toate

întrebările chestionarului.

O altă întrebare cu care se confruntă cei ce urmează să participe la o testare

psihologică are în vedere situaţia concretă de examinare.

Cel testat trebuie să acorde încredere psihologului examinator şi să nu îi atribuie

acestuia intenţia de a-i întinde capcane, de a-l induce în eroare. Nu acesta este rolul

examinatorului ci acela de a respecta individualitatea candidatului şi de a-i da toate

îndrumările necesare rezolvării probelor, de aceea este bine să se acorde atenţie maximă

explicaţiilor care se dau înainte de fiecare probă de testare. Aceste explicaţii sunt complete,

clar formulate şi conţin toate informaţiile necesare şi suficiente pentru buna rezolvare a

sarcinii. De regulă, nu sunt permise de protocoale explicaţiile suplimentare.

Dacă testarea are loc în grup nu este recomandabil să ne confruntăm cu ceilalţi

candidaţi în ceea ce priveşte timpul de rezolvare a sarcinilor, pentru că fiecare dintre noi are

un anumit ritm propriu şi acesta este cel mai adecvat persoanei sale.

Cu privire la semnificaţia pe care o au rezultatele testelor trebuie făcute câteva

precizări :

probele ce compun testarea psihologică nu au caracter eliminatoriu, ele formează un tot, iar

decizia finală are la bază coroborarea tuturor informaţiilor furnizate de aceste probe ;

candidaţii trebuie să rezolve toate sarcinile fără a se gândi la „corectitudinea” rezultatelor pe

care cred că le-au obţinut la unele sau altele dintre acestea !

un aviz psihologic favorabil se referă la situaţia ( de exemplu, selecţia profesională) pentru

care s-a efectuate testarea ; un aviz nefavorabil nu înseamnă o „contraindicaţie” cu caracter

general şi nu poate fi extins asupra altei activităţi decât cea aflată în discuţie!

Acum, că știți câteva lucruri despre ce este testul psihologic și despre modul în care se

desfășoară o activitate de examinare psihologică sunteți mai relaxați ? Eu sper că da și, dacă

în viitorul apropiat vă așteaptă un astfel de eveniment, vă doresc succes!

38

● Contribuţia C.D.I.-ului din Colegiul Naţional “Tudor Arghezi” în procesul educativ

Prof. Documentarist, Daniela Babu

Întotdeauna omul a trăit cu nevoia de informare pentru a învăţa mai bine, a crea, a

decide, a acţiona. Dintotdeauna, el a produs idei, a scris texte şi a contribuit la dezvoltarea

cunoaşterii. Astăzi, el comunică cu uşurinţă cu semenii săi prin telefon, fax sau mesagerie

electronică şi-şi exprimă frecvent părerile la televiziune, în media, sau în reuniuni şi

conferinţe. Această producţie de informaţie generală sau specială a condus la crearea

dispozitivelor legate de difuzarea cunoştinţelor, precum reviste de specialitate, congrese,

biblioteci, centre de documentare, baze de date, serverele noii pânze electronice, numite

Internet. Se dezvoltă azi veritabile pieţe industriale în sânul unei societăţi a informaţiei. Se

impune o nouă filosofie a sistemelor de informare şi documentare. Trebuie să constatăm că un

număr de cercetători sau profesori rămân neştiutori faţă de posibilităţile oferite azi.

A colecta, a tria, a trata, a valida, a difuza informaţia utilă este cu siguranţă problema

specialiştilor în informare şi documentare formaţi corect şi competenţi. Pregătirea tinerilor,

şcoala, universitatea, metodele de informare moderne au devenit o necesitate. Integrarea lor

într-un proiect pedagogic punând informaţia în centrul procesului formativ este mai mult ca

niciodată o prioritate. Diferite unghiuri de abordare oglindesc raporturile între informare şi

formare, pentru formarea cu informaţie şi formare pentru informaţie. Tehnica documentară nu

mai poate fi un scop în sine. Trebuie să te situezi altfel în raport cu utilizatorul, cu nevoile şi

practicile sale de informare. Se trece progresiv de la o logică a producţiei la o nouă logică a

folosirii şi valorificării informaţiei.

Centrele de documentare şi informare reprezintă centre de resurse pluridisciplinare care

pun la dispoziţia elevilor, cadrelor didactice şi a comunităţii informaţii pe diferite suporturi

(fond de carte, reviste, casete video, casete audio, video, CD ROM-uri, calculatoare, etc.) ,

pun în practică proiecte de animaţie culturală, desfăşoară activităţi de formare continuă

pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar.

Pentru a clarifica unele nelămuriri în ceea ce priveşte structurarea spaţiului C.D.I., acesta este

un spaţiu primitor care trebuie să îndeplinească anumite funcţii. Aşadar el trebuie să aibă

potrivit regulamentului de funcţionare şi organizare, următoarele structuri: spaţiul de primire,

informare, împrumut; spaţiul documentelor, spaţiul pentru documentare pedagogică; spaţiul

informatic, spaţiu pentru lectura de plăcere, spaţiu audio-video, spaţiu pentru orientare şi

consiliere profesională, spaţiu de afişaj, spaţiu expoziţional, spaţiu de depozitare şi arhivare,

spaţiu de multiplicare, spaţiu de lucru individual, spaţiu de lucru pe echipe şi un spaţiu pentru

protocol/presă.

C.D.I-ul este un serviciu de tip paliativ în care documentaristul face în locul elevului

demersul de cercetare documentară (spre exemplu, îi furnizează o listă bibliografică pe o temă

dată); parcurgerea împreună cu elevul al unui demers de cercetare documentară care să-l ajute

pe acesta să devină autonom, să dobândească progresiv capacitatea de „a stăpâni informație şi

să o poată oferi utilizatorilor săi. Se impune colaborarea permanentă între corpul profesoral

şi specialiştii ştiinţelor informării şi comunicării. Centrul de documentare şi informare poate

fi locul potrivit în care această colaborare să devină vizibilă şi eficientă. În condiţiile în care

în sistemul educativ românesc nu există încă anumite dispozitive pedagogice de tipul celor din

sistemul educativ francez - veritabile instrumente ale inovaţiei pedagogice asigurând prezenţa

regulată la C.D.I. a elevilor şi a cadrelor didactice, colaborarea documentarist-echipă

pedagogică rămâne în tinerele centre de documentare şi informare româneşti o chestiune de

voinţă personală. Care ar fi axele principale ale acestei colaborări ? Ce tipuri de activităţi se

39

pot realiza în şi prin centrul de documentare şi informare ? Iată câteva obiective propuse:

educaţia pentru informaţie (prezentarea C.D.I şi a tipurilor de resurse, şedinţe de iniţiere în

utilizarea instrumentelor de căutare a informaţiei şi a tehnicii de întocmire a diferitelor

produse documentare: dosar, expozeu, sinteză, afiş) ; dezvoltarea gustului pentru lectură

(concursuri de lectură, ateliere de creaţie literară, editarea unor reviste şcolare, albume BD,

romane-foto, cluburi de lectură, întâlniri cu autori, ilustratori, ziarişti); educaţia pentru

orientarea şcolară şi profesională (întâlniri cu personalităţi din diferite domenii, vizite,

vizionarea/audierea unor emisiuni radio-tv, dezbaterea unor articole din presă, prezentarea

unor meserii); educaţia artistică şi culturală (spectacole, vizionări de filme, expoziţii,

concursuri, schimburi culturale); educaţia civică (inclusă, într-un fel sau altul, în fiecare

activitate organizată de către comunitatea educativă): acţiuni de educare pentru protecţia

civilă, viaţa privată, sănătate, securitate personală, protecţia mediului, drepturile omului,

acţiuni de educare pentru respectarea normelor formale şi informale ale vieţii şcolare/sociale.

Centrul de documentare şi informare poate fi utilizat în mod programat sau liber, în

condiţiile stipulate în Regulamentul său intern de Organizare şi Funcţionare.

În concluzie, credem că astfel de demersuri, au menirea de a-l provoca pe elev să participe

activ la propriul proces de formare, dintr-o reală motivaţie interioară: a (re)descoperirii de

sine şi a capacităţilor şi competenţelor care-i legitimează individualitatea. De exemplu: într-un

proiect de activitate didactică în C.D.I, la materia Limba şi Literatura română, cei responsabili

de proiect îşi vor propune mai presus de orice ca în primul rând să sensibilizeze şi să motiveze

elevii asupra necesităţii lecturii ca act creator depăşind barierele ori complexele de

comunicare, prin dezvoltarea unor competenţe lingvistice, oricare ar fi tema activităţii

respective. Depăşirea barierelor şi a complexelor de comunicare, este poate cel mai important

obiectiv care se vrea a fi urmărit, în general, întrucât s-a observat că există un vădit deficit de

comunicare atât în rândul elevilor cât şi în rândurile oamenilor zilelor noastre; există o lipsă

de comunicare chiar şi între liderii unor instituţii, cauzele fiind numeroase iar când de cele

mai multe ori lipsei timpului i se mai adaugă şi o cauză de ordin socio-uman, comunicarea

devine practic, imposibilă. Ori în societatea de astăzi care se vrea a fi una în perpetuă

mobilitate şi evoluţie, omul nu ar mai trebui să fie personaj zilnic al unui „film mut” în care

să-şi piardă identitatea şi personalitatea. Prin aceste centre de documentare şi informare se

încearcă (printr-un efort evident) să se păstreze viu interesul omului pentru noutate

facilitându-se astfel, accesul elevilor în lumea vitală a informaţiei.

În ceea ce priveşte Colegiul Naţional “Tudor Arghezi”, elevii au fost deja informaţi cu

privire la existenţa unui Centru de Documentare şi Informare (care şi-a început activitatea din

septembrie, anul acesta în instituţie), mulţi dintre ei, frecventându-l, iniţial, cu timiditate, mai

apoi cu încredere, atât în mod liber cât şi programat. Activităţile desfăşurate au fost, în primă

fază de ordin comunicativ, partenerial (s-a încercat promovarea lui atât in interior cât şi în

exterior) dar şi de ordin didactic, până la această dată având loc în acest spaţiu activităţi de

recuperare a unor elevi cu eşec şcolar, activităţi de împrumut, activităţi de informare în

vederea unor proiecte şcolare (la care au participat elevi), activităţi de iniţiere pentru colectare

de material artistic în vederea unei expoziţii ce urmează a fi realizată, activităţi de informare,

afişare pliante cu evenimente culturale care au loc în perioada curentă, activităţi de incitare

spre lectură, iniţiativă de propuneri ale unor teme noi pentru realizarea revistei şcolii, activităţi

de parteneriat în vederea unui proiect mai amplu în ceea ce priveşte istoricul şcolii, realizat în

colaborare cu cadre universitare şi studenţi ai Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-

Jiu, etc. Planurile pentru viitor în ceea ce priveşte activităţile C.D.I-ului, nu se vor opri

nicidecum aici, devotamentul cadrelor didactice şi propunerile domniilor lor şi ale elevilor

fiind mai mult decât interesante.

40

... din viitorul meu volum de versuri, Dragă Manole...

ODATĂ

îmi spuneam

rugăciunea de seară;

şi v-am trimis, cuvintelor, în duh:

-Doamne, iartă-i pe cei care n-au har

Poezia e împărăţia ta

răstigneşte-mă pre mine

pre metaforă

BALADA MIRONOSIŢEI

Mă iartă, Doamne c-am iubit

O primăvară şi trei toamne

Sunt ca un înger risipit

În evantaiul unei doamne

M-aş îneca în mări de frunze,

Adânc şi preacuminte, zbor

Au, beată sunt când printre aripi

Încerc să îmi înec amar.

Mă spovedesc, sunt eu femeia

Şi cânt să te-nţeleg puţin,

Acoperă-ţi paharul, Doamne,

Iubirea are gust de vin.

Nu mă ierta, sunt eu poeta

Cu lut pe buze şi pe gleznă;

Mai ţii tu minte, ce păcat

Ne-a rătăcit pe după beznă?

E DOAMNE ...

e Doamne, eclipsă de lună,

de stele, de cer şi pământ,

lipseşte şi zâna cea bună

şi parcă nici semne nu sunt.

e Doamne, eclipsă de nor,

de inimi, de mâini şi inele

trăind nu am vreme să mor

cu oase, cu carne, cu piele.

SE ŢINU SCAI, HAMLET DE MINE

nu ştiu de unde veni în acea dimineaţă

Hamlet pe la mine

părea întârziat şi cam sătul

de femei

s-a aşezat pe spate şi ca niciodată

mă rugă să-i citesc din Horaţiu.

Apoi fugi şi se plânse tuturor

că Yorick pândeşte la colţ şi

l-a fugărit din viaţă în viaţă pentru mine

O, un cuvânt căzu din cer

şi se prefăcu în floare

Atunci m-a strigat pe nume:

Scrie, Daniela, scrie ...

DIALOG CU ÎNGERUL MEU - Ciudato, te-aş face să levitezi…

nu-mi spune că nu vrei. Vieţii

te-aş rupe hotar Iadului şi Raiului

aventuriero! – îmi zice

Îngerul meu, păzitor, maestru.

Nu mă-mbăta, Maestre cu teorii

fixiste, mă lasă pre mine în pace

vezi tu, nu mă cunoşti …

Dar şi aşa pot să te-nvăţ oricând

să levitezi vocală-ntr-o metaforă

Nu mă-mbăta, Maestre – acum am

să-i fiu visului tău

transpiraţie, zău că pot …

oricând

să levitez vocală-ntr-o metaforă

DE-A SUFLETUL

Într-o zi, mi-am dezbrăcat

sufletul de armură

şi mi l-am pus pe buze:

- Vai, sora mea, ce mult

am mai dormit ...

şi degeaba

DANIELA BABU

41

●DEŞEURILE ŞI RECICLAREA LOR Prof. Ciolofan Mirela

Grup Şcolar Industrial Rovinari

În fiecare zi aruncăm câte ceva. Fie că este un obiect de care ne-am folosit numai o zi,

fie că este vorba de un lucru pe care l-am utilizat poate ani de zile, la un moment dat el devine

inutil şi sfârşeşte la gunoi. Ce se întâmplă după aceea cu el?

Deşeurile toxice sunt acele produse pentru care nu se prevede o utilizare directă, dar

care se transportă pentru depozitare, reprocesare, eliminare sau incinerare şi pentru care există

o listă ce prevede cantitatea şi concentraţia de risc a acestora. Deşeurile sunt de mai multe

feluri : menajere, industriale, nucleare etc.

Prin dezvoltarea proceselor industriale, tehnicile de producţie în masă au contribuit la

creşterea nivelului de trai al populaţiei. Însă felul în care folosim materialele prezintă unele

dezavantaje. În primul rând, nu se ţine seama de efectele asupra mediului pe care le provoacă

procesele de producţie. Costurile necesare pentru înlăturarea poluării sau pentru restaurarea

habitatelor naturale deteriorate nu pot fi calculate. Costul poluării produse nu este inclus în

preţul produsului. Cantităţile mari de ambalaje, unele absolut necesare pentru igiena

produselor, altele având un scop pur publicitar, reprezintă un procent ridicat din categoria

deşeurilor menajere. Majoritatea acestor ambalaje sunt de plastic, material ce nu este

biodegradabil . Deşeurile industriale sunt deosebit de periculoase pentru mediul înconjurător.

Ajunse în natură, ele pot cauza mari stricăciuni zonelor în care se află, ameninţând sănătatea

animalelor şi a oamenilor. De departe, însă, cele mai periculoase pentru om sunt deşeurile

nucleare. Ele reprezintă resturile rămase în urma proceselor de fuziune nucleară ce se

desfăşoară în reactoarele centralelor nucleare, iar cea mai mare „calitate” a lor este că sunt

radioactive. Depozitarea lor este extrem de pretenţioasă, şi, deşi dispar singure, prin procesul

de înjumătățire, acest proces durează între sute şi mii de ani.

Reciclarea reprezintă unul dintre cele mai

bune mijloace de prevenire a poluării şi de

conservare a resurselor. Prin reciclare, aproape toate

materialele folosite iniţial la fabricarea unui anumit

produs, sunt redate în folosinţă prin neprelucrarea

sau reutilizarea lor. Ciclurile naturale există de la

începuturile Universului. Nutrienţii sunt reciclaţi în

soluri, (cicluri complexe) .Aproape toate resursele

naturale ale Terrei sunt în scădere. După cum bine

ştim, aceste resurse se vor termina într-o bună zi, de

aceea este necesară o bună înmagazinare a

exploatărilor. Reciclarea este o soluţie a problemei.

Producerea şi folosirea energiei este un

proces ce provoacă multe daune mediului

înconjurător (exploatarea resurselor de combustibili

fosili, producerea de gaze ce provoacă poluarea

aerului, ploile acide şi efectul de seră). Reciclarea materialelor economiseşte această energie

deoarece reduce numărul de procese industriale necesare producerii lor. De exemplu:

reciclarea aluminiului salvează 95% din energia necesară producerii lui; reciclarea hârtiei

foloseşte doar jumătate din cantitatea de energie folosită iniţial la obţinerea ei; fabricarea

sticlei din materiale reciclate (cioburi) economiseşte o treime din energia folosită la început.

42

Milioane de tone de hârtie sunt folosite anual pentru diferite activităţi. Fabricarea

hârtiei prezintă două inconveniente: ea este produsă din materie lemnoasă, ce se obţine prin

tăierea copacilor, iar pentru fabricarea ei se foloseşte o mare cantitate de energie cu efectele

ecologice deja cunoscute, la care se adaugă poluarea surselor de apă cu deşeurile otrăvitoare

rezultate din procesul tehnologic de fabricare a acesteia. Reciclarea hârtiei are un efect

benefic atât asupra protecţiei mediului înconjurător, cât şi asupra economiei. Din hârtie

reciclată se poate obţine o gamă variată de produse, de la coli de scris şi cartoane, până la

hârtie igienică.

Sticla este fabricată în mare parte din nisip şi necesită o cantitate enormă de energie.

Mult mai puţină energie este folosită pentru reciclarea ei.

Reutilizarea sticlelor şi borcanelor prin înapoierea lor producătorilor de bunuri ce sunt

astfel ambalate, determină un efect pozitiv asupra mediului şi economiei.

În lume există peste 50 tipuri de materiale plastice ce sunt fabricate din materii prime

epuizabile, cum ar fi petrolul, cărbunele şi gazul natural. Au o gamă foarte largă de folosinţă,

peste o treime fiind utilizate ca ambalaje, şi reprezentând peste 20% din cantitatea de deşeuri

menajere.

Principala problemă a materialelor plastice este că ele nu sunt biodegradabile,

rezistând în mediu perioade foarte lungi de timp. Resturile organice pot fi refolosite prin

producerea de composturi sau îngrăşăminte naturale.

43

Viaţa şi creaţia lui

Joseph Haydn

Prof. Mirela Glăvan

CNTA Târgu Cărbuneşti

Joseph Haydn s-a născut în 1732 la

Rohrau lângă Viena. Avea o viaţă bună şi

la vârsta de 11 ani a cântat în corul

catedralei Sf. Ştefan din Viena. Avea idei

muzicale frumoase, lucra fără profesor,

sărac, zgribulit în podul casei neîncălzite

studiind în faţa unui clavecin stricat.

Primele sale producţii au fost câteva mici

sonete pentru pian, menuete şi valsuri. Din

1752 îl găsim la curtea prinţului

Eszterhazy, unde rămâne în slujba sa 30 de

ani, fiind maestru la capelă şi compozitor.

I se comandau lucrări de toate

genurile, destinate serbările, festivităţilor,

slujbelor religioase. Este considerat

„părintele simfoniei clasice”, realizând

circa 104 simfonii din care amintim

Programatismul, simfonii legate de cele

trei momente ale zilei: „Dimineaţa, amiaza

şi seara”. Mai putem aminti simfonii ca:

„Focul, Vânătoarea”, scrise în anii 1770-

1780. În perioada 1780-1800 scrie cele

şase simfonii „pariziene” şi ultimele

simfonii 12 „londoneze” constituind

apogeul creaţiei sale.

Din genul vocal – simfonic amintim

oratoriile: „Creaţiunea şi Anotimpurile” ce

se ridică la măiestria lui Bach şi Handel.

Haydn şi-a consacrat viaţa muzicii,

încrezător în opera sa, străbătută de

optimism, ce va încălzi inimile oamenilor.

Haydn spunea că „adesea când luptam cu

piedicile ce-mi îngreunau lucrul, când

puterile mele fizice şi spirituale făcându-

mă să văd cât de greu este să perseverezi

pe calea apucată, un gând tainic îmi șoptea:

nu sunt decât puțini oameni mulțumiți și

fericiți pe acest pământ; pretutindeni

predomină suferințele și grijile”. Poate că

într-o bună zi, truda sa va deveni o sursă

prin care cei istoviţi şi cei împovăraţi de

griji vor putea să soarbă câteva clipe de

destindere şi de înviorare. Ce motiv

puternic de a merge înainte.

Joseph Haydn a trecut în eternitate

în 1809 la Londra. P.I. Ceaikovski a spus

despre Haydn: „ Haydn este o verigă

puternică, necesară în cadrul creaţiei

simfonice, dacă n-ar fi fost el, n-ar fi

existat nici Mozart, nici Beethoven.

44

JOC DE CREION ISSN 1842-0265 / MAI / 2010 / R E D A C Ţ I A

Coordonatori: Prof. Bucă Loredana, Prof. Birău Gabriel

Redactori:

Profesori: Anghelescu Alina, Ionel Emanuela, Corici Simona, Văduva Elena, Ursu Liliana, Novac Aurora, Diaconiţa Gabriel, Băbu Daniela. Elevi: Cociorvă Ştefania, Pencea Marian, Rădulea Cristina

Concepţie grafică/machetare:

Prof. Murăriţa Daniel (GŞ Energetic Nr.1 – Târgu Jiu)

Lucrări grafice: Elevi ai CN Tudor Arghezi – Târgu Cărbuneşti, sub îndrumarea

domnişoarei prof. Israil Raluca

Corectură: Prof. Bucă Loredana; Prof. Anghelescu Alina

Colegiul Naţional „Tudor Arghezi” – Târgu Cărbuneşti, str. Tudor Arghezi, nr.18, jud. Gorj, Cod poştal 215500; e-mail: cntarghezi@yahoo.com, 0253378810, 0253378354

Acest număr apare cu sprijinul Asociaţiei culturale Semn. www.acsemn.wordpress.com Tiparul a fost executat la PintXpert – Craiova.