EDITORIAL

Centenarul Genocidului Armean ar trebui să fie

mult mai mult decît un simplu moment simbolic. Acesta nu doar arată că planul genocidar nu și-a atins scopul – căci noi am fost, sîntem și vom fi –, dar ridică în fața noastră o seamă de noi provocări și responsabi-lități. Noua Armenie indepen- dentă, cea de a treia Repub-lică a Armeniei, și-a ocupat locul cuvenit în clubul statelor lumii, ceea ce a constituit un impuls neprețuit pe de o par-te pentru susținerea Cauzei Armene, iar de cealaltă parte pentru reanimarea și revigor-area Diasporei. Trebuie să ne arătăm nouă și lumii întregi că sîntem o națiune unitară și unită, cu o reală conștiință de sine, ce poate acționa ca un singur om. Diaspora trebuie să dovedească faptul că nu con-stituie doar o platformă de pe care voci răzlețe cer dreptate, ci susține Armenia și se implică în consolidarea patriei comune a tuturor armenilor. Deseori se creează impresia că pentru o parte deloc neglijabilă a Di-asporei dreptatea – pur morală și simbolică – cerută de la co-munitatea internațională este

mai presus decît viitorul țării din care ne tragem. Ca națiune, această atitudine nu poate fi decît una suicidară. Indiferent dacă omenirea recunoaște sau nu, centenarul Genocidului este momentul cu încărcătura sim-bolică și emoțională cea mai intensă pentru a arăta că noi, ar-menii, nu cerem și nu depindem

doar de bunăvoința guvernelor lumii, că sîntem nu numai un popor de negustori risipiți în în-treaga lume, ci o adevărată nați-une politică, care ține și apără o țară.

Vartan MARTAIAN

MAI MULT DECÎT SIMBOL

Fotografii de Andreea Tănase

4

Duminică, 17 mai 2015, în Catedrala arhiepis-

copală din București, Sfân-ta Liturghie a fost oficiată de către PC Arhim. Dr. Za-reh Baronian, fost vicar al Arhiepiscopiei Bisericii Ar-mene din România.După oficierea Sfintei Liturghii PS Datev Hagopian, Episcop al Eparhiei Bis-ericii Armene din România a citit Gramata Patriarhală a Sanctității Sale Karekin al II lea, Catolicos al Tuturor Armenilor, adresată PC Ar-him. Dr. Zareh Baronian, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la hirotonire întru preot.La aniversare au participat E.S. Hamlet Gasparian, Ambasador al Armeniei în România, senatorul Varujan Vosganian, deputatul Varu-jan Pambuccian, reprezen-tanți ai comunității armene din România.Cei prezenți au participat apoi la un cockta i l l a Biblioteca Dudian unde a fost prezentat volumul ,,Cu-vânt despre Liturghia Bise-ricii Armene și liturghiile răsăritene” scrisă de PC Arh. Dr. Zareh Baronian și reeditată prin bunăvoința Uniunii Armene din România.

50 de ani de la hirotonire a Arhim. Dr. ZAREH BARONIAN

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

E V E N I M E N T

Am fost înștiințați din par-tea Prea Sfințitului Datev

Hagopian, Episcop al Eparhiei Bisericii Armene din România, că în acest an se împlinesc 50 de ani de la hirotonirea întru preot ieromonarh. Este arhi-cunoscut slujirea devotată și zelul dumneavoastră în grădina sfintei nostre Biserici.Cu mulțumiri în suflet, vă emitem Gramata Patriarhală și înalta apreciere că timp de jumătate de secol v-ați consa-crat prin sârguința și capacita-

tea dumneavostră specifică spre binele bisericii și vieții spi-rituale a poporului nostru trăi-tor în România.Prin slujirea cu zel a Înalt Prea-cuvioșiei Voastre, ați meditat dragostea sinceră și evlavia fiilor noștri, fiind un bun exem-plu pentru cler și credincioși.Pentru noi este o bucurie să constatăm că în întreaga dumneavoastră slujire ați dat dovadă și de dragostea su-fletească și fidelitatea față de Sfântul Scaun din Ecimiadzin.La acest moment aniversar, prin Gramota noastră Patriarhală, vă

GRAMATA PATRIARHALĂ de binecuvântare și apreciere preaiubitului noastru fiu și slujitorului emerit al bisericii noastre apostolice, Înalt Preacuviosului Arhimandrit Mitrofor Zareh Baronian

transmitem felicitările și bunele urări de la centrul spiritual al tuturor armenilor Sfântul Scaun din Ecimiadzin, rugându-l pe Dumnezeu să păzească sub bi-necuvântarea Sa pe devotatul și emeritul slujitor al bisericii dăruindu-vă zile însorite și sănătate deplină, succes și toate cele bune.

Cu binecuvântare,

Patriarh Suprem Catolicos Karekin al II-lea

Ecimiadzin 17 martie 2015

Întâlnire la Patriarhia Română cu Patriarhul Daniel și Catolicosul Karekin II - August 2012

6

Înalt Prea Cuvioase Părinte Arhim. Dr.

Zareh Baronian,

În numele consiliilor parohiale și a con-siliului eparhial pre-cum și al tuturor cre- dincioșilor Eparhiei Noastre vă felicităm cu ocazia aniversării a 50 de ani de la hiro-tonirea IPC Voastre!Urarea noastră pornește din adâncul sufletelor către IPC Voastră, slujitor ales și păstor dăruit sfintei noastre biserici și credincioșilor armeni.Ați slujit cu devotament spre mântuirea sufletelor celor păstoriți, mereu cu încrederea și nădejdea desavârșită în îm-plinirea bunei rodiri a trudei IPC Voastre.De-a lungul veacurilor viața poporului armean a fost dăruită binelui, slavei bisericii sale și păstrării demnității acestei nați-uni, călăuzit mereu de vrednicii săi păstori, prin truda cărora s-a hrănit cu încredere din seva credinței în Hristos.Astăzi datoria noastră este de a exprima cu aleasă bucurie apre-cierea tuturor pentru rodnica activitate a IPC Voastre, pentru binecuvântata slujire dăruitoare arătată de-a lungul celor 50 de ani de preoție. Ați fost de-a lun-gul acestor ani un vrednic ex-emplu al bunului pastor, pilda trăitoare a truditorului dăruit slavei Bisericii Armene și slu-jirii binecuvântatului nostru

popor, aducând cinste și

fală Eparhiei noastre și întregii Biserici Armene. Întreaga co-munitate armeană din România s- a întărit spiritual din exem-plul trăirii IPC Voastre, iar bucuria slujirii Voastre a fost mereu forța dătătoare de viață și imboldul spre întreținerea văpaii credinței și a conștiinței naționale.Au trecut 50 de ani de la acea fericită zi a hirotonirii Voas-tre, bucuria de atunci fiind de neegalat. Harul slujirii, râvna și zelul spre mântuirea credincioșilor, spre chiverni-sirea bunurilor acestei eparhii și spre slava bisericii noastre strămoșești v-au călăuzit în-treaga viață. Biserica noastră, de-a lungul veacurilor, și-a îm-plinit misiunea bineplacută lui Dumnezeu prin slujirea jertfel-nică arătată de vrednicii sai pre-oți.IPC Voastra, iubite Parinte Zareh, sunteți unul dintre aceș-tia, pilde a marilor pilduitori, care pentru toată slujirea Voas-tra v-ați bucurat de respectul și dragostea tuturor. În persoana IPC Voastre Biserica Armeană și-a aflat un apărător desăvarșit

al renumelui și falei sale, al învățăturii creștine pe care ați propăvăduit-o cu fer-mă convingere vreme de jumatate de veac. Prin strădania Voas-tră s-a mai pus o pi-atra la întărirea zidi-rii ravnei sfințitoare a strămoșilor noștri pe aceste meleaguri, s-a înmulțit rodul

vieții noastre bisericești în aceste ținuturi binecuvântate de Dumnezeu. Aleasă și minunată a fost chemarea care v-a întărit atâția ani, ținându-vă veșnic hăruit dăruirii și slujirii!Avem bucuria și șansa de a vă putea urma pilda vieții în cred-ința, staruință și statornicie, pilda de iubire și slujire neînce-tată.

Vă încredințăm IPC Voastră de dragostea și aprecierea Noas-tră, de respectul tuturor credin-cioșilor acestei eparhii.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă dea sănătate și încă mulți ani de rodnica viață duhovni-cească, ani mulți de viață sub Dreapta ocrotitoare a Tatălui nostru Ceresc.

Cu binecuvântări,

† Datev HAGOPIAN,Episcop al Eparhiei Bisericii

Armene din RomâniaBucurești , 17 mai 2015

Cuvânt rostit la aniversarea a 50 de ani de la hirotonirea

IPC Arhim. Dr. Zareh Baronian

E V E N I M E N T

AA

AR R

T9- 10 / 2015

La jumătatea lunii mai se îm-plinesc cinci decenii de când

Înalt Preacuviosul Arhimandrit Mitrofor dr. Zareh Baronian şi-a pus întreaga capacitate in-telectuală şi duhovnicească în slujba Bisericii Apostolice Or-todoxe Armene din Bucureşti.

Coincidenţa face ca acum, în 2015, când armenii de pre-tutindeni, împreună cu întreaga lume civilizată, au marcat cen-tenarul Genocidului Armean, acel eveniment de tristă aducere aminte pentru noi toţi, să săr-bătorim cu respect, cu smerenie şi cu recunoştinţă pe acest vrednic slujitor al Bisericii Ar-mene – unul dintre principalele suporturi ale supravieţuirii nea-mului nostru, greu încercat de-a lungul istoriei sale zbuciumate.

Să amintim că sărbătoritul nos-tru s-a născut la Bucureşti, în ziua de 2 octombrie 1941, în familia unor distinşi dascăli ai vechii Şcoli Armene din capita-la României – cadrul didactic şi

deopotrivă directorul Zareh Ba-ronian (un sensibil poet care îşi semna creaţiile lirice cu pseu-donimul Zareh Blbul în publi-caţiile armene ale timpului) şi doamna Haiguhi Baronian, care preda limbile armeană şi ger-mană, amândoi îndrumând cu competenţă generaţii întregi de tineri armeni din comunitatea noastră, care s-au risipit ulteri-or în cele patru zări ale lumii. De reţinut că bunicul matern al tânărului Agop Baronian a fost preotul Nerses Keropian, aşa cum şi ambii unchi – matern şi patern – au fost tot preoţi, ceea ce va explica mai târziu che-marea compatriotului nostru pentru a se pune în slujba cu-vântului lui Dumnezeu.

Dar la începutul adolescenţei sale, după absolvirea Şcolii Ar-mene din Bucureşti, Agop Ba-ronian a plecat la Erevan pent-ru a studia la Liceul Pedagogic din capitala armeană, după care în perioada 1959-1961 s-a în-tors la Bucureşti, la vechea

şcoală, pentru a merge pe urme-le părinţilor săi învăţători. Dar chemarea pentru biserică a fost mai puternică, astfel că, graţie propunerii noului ierarh de atunci al Eparhiei Armene din România, Episcop Dirayr Mard-ichian, tânărul Agop Baronian a plecat în 1961, de data aceasta la Sfântul Scaun al Patriarhiei Armene din Ecimiadzin, pentru a urma cursurile Academiei Te-ologice, sub directa supraveghe-re şi îndrumare a celui ce a fost Vasken I, Catolicosul şi Patriar-hul suprem al tuturor armenilor, ori- ginar din România.

În 1963, de ziua Înălţării Sfin-tei Cruci, cu binecuvântarea aceluiaşi Vasken I, tânărul A. Baronian a fost hirotonit diacon şi a fost trimis pentru un an de studii la Academia Teologică din Zagorsk (Rusia). După ce la începutul anului 1965 şi-a susţinut licenţa, pe 10 ianuarie, el a fost hirotonit Ieromonah şi, conform canoanelor bisericeşti, a primit numele de Zareh, ast-fel că, întors la Bucureşti, la jumătatea lunii mai a aceluiaşi an – deci exact acum 50 de ani – a început să slujească în bise- rica „Sfinţii Mihail şi Gavriil”, fiind înconjurat de la început cu afecţiune de către credincioşi, devenind o figură luminoasă în viaţa comunităţii armene din România, slujind cu devota-ment şi evlavie în „grădina cu flori a lui Dumnezeu”, cum îi place să spună el însuşi. De subliniat că din 1973 până în anul pensionării din 2001, dis-tinsul prelat a ocupat şi funcţia de vicar administrativ al Arhie-piscopiei Armene din România.

ÎN GRĂDINA CU FLORI A LUI DUMNEZEU

8

Între timp, a urcat treptele ie- rarhiei ecleziastice, astfel că, în 1969, a fost hirotonit Arhiman-drit (Vardapet) în celebra bi- serică din Oşakan, unde se află osemintele Sf. Mesrop Maştoţ, creator al alfabetului armean (sec.V).În acelaşi an, a primit prima sa „Cruce Patriarhală”. În 1971, a fost ridicat la rangul de Arhimandrit Mitrofor (Dzayra-kuyn Vardapet) la Catedrala Pa-triarhală din Ecimiadzin, când a fost onorat şi cu o nouă „Cruce Patriarhală”. Era anul când îşi încheiase cursurile de doctorat la Institutul Teologic din Bu-cureşti. Teza sa de doctorat s-a intitulat „Liturghia Bisericii

Armene în cadrul celorlalte ri-turi liturgice răsăritene – studiu comparativ”, sub îndrumarea preotului prof. dr. Ene Branişte şi încununat cu calificativul „Excepţional”. Era primul pre-lat armean din România care şi-a susţinut o teză de doctorat aici, lucrare publicată în 1975 şi tradusă în limbile armeană şi germană. Autorul a revenit la aceeaşi temă în lucrarea „Cu-vânt despre liturghia Bisericii Armene şi liturghiile răsări-tene”, publicată în 2003 la edi-tura Eikon.

De-a lungul anilor, distinsul prelat a colaborat la reviste te-

ologice din România, de fiecare dată abordând teme de larg in-teres pentru slujitorii Bisericii Ortodoxe din ţara noastră, cum ar fi imnurile liturgice, cărţile de slujbă, cultul sfintelor icoane, monumente de artă din Moldova sau despre lăcaşuri de cult armene din Transilvania, precum şi despre personalităţi de seamă din istoria armenilor, cum ar fi Nerses Şnorhali (sec. XII ), teolog, poet, compozitor al unor imnuri religioase, pa-triarh al Armeniei, sau savan-tul H. Dj. Siruni (1890-1973), membru post-mortem al Aca- demiei Române.

Numele său nu a lipsit nici din paginile „Ararat”-ului, periodicul Uniunii Armenilor din România, în care a închinat pagini du-hovniceşti de valoare despre isto-ria Bisericii Armene sau vibrante evocări ai unor slujitori ai vechii Şcoli Armene din Bucureşti.

Toată această activitate căr-turărească a fost desfăşurată în paralel cu slujirea cu ataşament a canoanelor Bisericii Armene, fiind o prezenţă caldă în mijlo-cul comunităţii noastre, parti- cipând la viaţa fiecărui cred-incios, ca duhovnic vrednic de respect şi preţuire, fiind prezent atât la momentele de bucurie – logodne, cununii, botezuri, dar şi în momentele de tristeţe, pro-vocate prin despărţirea de fiinţe dragi.

Înalt Preacuviosul Arhimandrit a fost o prezenţă activă în viaţa ecumenică din România, fiind preţuit de toţi reprezentanţii cultelor religioase, dar şi de cele mai înalte foruri naţionale. Astfel, încă din 1971, patriarhul Justinian Marina al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat importanta distincţie „Crucea

Împreună cu Catolicosul Vasken I - București 1975

-

E V E N I M E N T

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

Patriarhală” pentru contribuţia la adâncirea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Apostolică Ortodoxă Armeană. În 2001, la împlini-rea vârstei de 60 de ani, Patriar-hul Teoctist Arăpaşu i-a confer-it o a doua „Cruce Patriarhală”. Iar în 2004, domnul Ion Iliescu, fostul Preşedinte al României, i-a acordat Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer.

Fiecare slujbă rostită de Înalt Preacuviosul părinte Arhimandrit a fost întotdeauna ca săvârşirea unui adevărat ritual sfânt, cu glasul său baritonal (nu degea-ba în adolescenţă şi-ar fi dorit să devină cântăreţ de operă!) şi plin de blândeţe şi înţelepciune.

Cu statura sa impozantă şi fi- gura-i carismatică, el a atras a- tenţia încă din anii tinereţii, admiraţia celor care l-au cunoscut în cercurile cultur-ale româ- neşti.. Cu chipul său „frumos ca o icoană bizantină”, cum l-a imortalizat scriitorul Varujan Vosganian în celebrul său roman „Cartea şoaptelor” (pagina 464 din Capitolul Un-sprezece), într-adevăr, Î.P.C. Arhimandrit dr. Zareh Baro-nian este o prezenţă marcantă în viaţa culturală românească, fiind nelipsit de la spectacolele Operei Naţionale Române, de la concertele simfonice de la Ateneul Român ale Filarmon-icii”George Enescu” sau din studioul „Mihail Jora” al Ra-diodifuziunii Române, fiind iubit şi preţuit de cei mai mari muzicieni ai ţării, de-a lungul anilor ataşându-se cu deosebire de nume ilustre ale comunităţii noastre, cum ar fi regretaţii Garbis Zobian şi David Ohane-sian sau Eduard Tumageanian şi atâţia alţi artişti români. De altfel, pentru conaţionalul nos-

tru muzica înseamnă echilibru şi hrană sufletească.Deşi ieşit la pensie de peste un deceniu, Î.P.Arhimandrit dr. Zareh Baronian continuă, din când în când, mai cu seamă la solicitarea noului nostru P.S. Datev Hagopian, Episcop al Eparhiei Bisericii Armene din România să fie prezent sub cu-pola lăcaşului nostru de cult din Bucureşti, centenar şi el în acest an, îndeplinindu-şi cu acelaşi devotament misiunea sa du-hovnicească, ca vrednic slujitor al bisericii noastre strămoşeşti.

În aceste zile aniversare, în nu-mele conducerii Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, a tuturor credincioşilor şi a admiratorilor săi armeni şi români, îi transmitem cele mai bune urări de sănătate, viaţă lungă, plină de mulţumire pen-tru împlinirea misiunii sale du-hovniceşti mult iubitului nostru Î.P.Arhimandrit Mitrofor dr. Zareh Baronian!

Arhiepiscopia Armeană din România

Împreună cu Patriarhul Teoctist și Catolicosul Karekin II la București - Septembrie 2006

10

Duminică, 10 mai 2015, PS Datev Hagopian, Episcop

al Eparhiei Bisericii Armene din România, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în Cat-edrala Arhiepiscopală Sfinții Arhangheli “Mihail și Gavril” din București, începând cu ora 10:30. După oficierea Sfintei Liturghii s-a săvârșit slujba de parastas spre odihna sufletului celui mereu vrednic de pomeni-re Arhiepiscop Dirayr Mard-ichian, fostul conducător al Eparhiei Armene din România, trecut la Domnul în urma cu 5 ani.

În sala bibliotecii, au fost ex-puse numeroase fotografii, cărți și însemne bisericești care vin să păstreze vie în memoria tuturor truda desfășurată de regretatul Arhiepiscop Dirayr Mardichian în cei 50 de ani de arhiepăstorire a acestei Eparhii. A fost vizionat și un film despre viața și activitatea regretatului Arhiepiscop și au fost oferite volumele editate la Editura Ar-arat.

După aceste evenimente in-vitații au luat parte la o agapă frățească spre pomenirea Înalt Preasfințitului Dirayr Mardi-chian.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bisericii Armene

din România

Evocarea Arhiepiscopului Dirayr Mardichian la 5 ani de la trecerea la Domnul

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

-

C R E D I N Ț Ă

AA

AR R

T

Arhiepiscopul Dirayr Mard-ichian, fostul Întâistătător

al Arhiepiscopiei Bisericii Ar-mene din România, de care astăzi cu evlavie ne amintim, a fost ierarhul bisericii noastre care, prin slujirea sa timp de 50 de ani în folosul comunității credincioșilor armeni din Ro-mania, a lăsat un izvor de lu-mină și plăcută aducere aminte în sufletele tuturor. Și-a pus în-treaga viață și toate strădaniile spre a străjui bise- rica noastră strămoșească, spre a-și apăra poporul, clerul, spre a păzi credința.Răsfoind paginile istoriei Bi-sericii Armene din România

din perioada acelei de multe ori învolburate jumătăți de veac, aflăm cu bucurie și ve-dem cu ochii inimii pilda unui adevărat slujitor al bisericii. Dăruirea deplină, căldura su-fletească, omenia, bunătatea, întărite cu înțelepciune și cred-ință, l-au făcut atât de iubit! A pășit mereu cu demnitate pe drumul adevărului, al cinstei, al virtuții, conștientizând valoar-ea trecutului și arătându-se re-sponsabil pentru prezentul și viitorul bisericii și al credin-cioșilor pe care îi păstorea.Odrăslit în Beirut, a stăruit apoi în ucenicia primilor pași ai vieții dăruite lui Dumnezeu

în școala mănăstirii armene din Ierusalim. Repatriat împre-ună cu familia în patria mama se învrednicește, după anii de studiu în Mănăstirea Sf. Eci- miazdin, de hirotonire întru preoție, devenind ieromonahul Dirayr. Nu după mulți ani, prin mila Domnului și voia Catoli-cosului cel vrednic de pome-nire Vazken I, este hirotonit și uns episcop pentru Eparhia armeană din România pe care o păstorea deja. A fost lângă noi, între noi, 50 de ani! 50 de ani de arhipăstorire, de încercări și bucurii, marcați de permanența sa încredere în reușita, în în-făptuirea gândurilor și planuri-

EPISCOP DATEV HAGOPIAN: Cuvânt de recunoștință, rostit la slujba de pomenire a Arhiepiscopului Dirayr Mardichian, cu prilejul împlinirii a 5 ani de la trecerea sa din viața pământească

12

lor bineplăcute lui Dumnezeu. Toate ale sale, gânduri, vorbe, fapte, toate erau în sprijinul bi-sericii, în folosul poporului său, spre bucuria și mândria tuturor. Dacă ar fi să ne amintim doar salvarea de la demolare a bi-sericii Sf. Maria din Galați ar fi de ajuns ca sa înțelegem cine a fost Dirayr Sârpazan, cum a trăit, cum a reusit să biruiască.În anii grei ai urgiei ateismului, când ofensiva comunistă îm-potriva religiei și a bisericilor se întețea de la o zi la alta, Arhiepiscopul Dirayr a reușit să faca încă un pas înainte, un pas capital pentru viitorul Bi-sericii armene din România și a comunității armene. Prin gri-ja și îndemnul său mai mulți tineri iau calea spre Academia Teologică de la Sf. Ecimiadzin sau spre seminarul armean din Ierusalim. O nouă generație de slujitori ai sfintelor altare va aduce, în timp, un nou suflu în viața spirituală a armenilor din România.Arhiepiscopul Dirayr și-a închi-nat viața slujirii lui Dumnezeu și a făcut aceasta în anii grei ai prigonirii religiei, în anii când creștinii adăpostiți în cata-combele comunismului aveau nevoie de încurajare, de un cu-vânt întăritor. Mulți dintre noi au aflat acest sprijin, această

încurajare din partea tânărului episcop. Părea că poartă cu el strălucirea înțelepciunii și măi-estria diplomației, moștenite de la pilduitorii sai învățători, Catolicoșii Kevork al VI lea si Vazken I. A continuat strădania acestora, trăgând neostoit jugul cel aducător de izbăvire. A de-venit unul dintre “misionarii aleși,, ai primei generații de te-ologi armeni de dupa cel de-al doilea război mondial,după re-deschiderea academiei teolog-ice.Era generația care pornea la luptă pentru renașterea Bis-ericii Armene.

Iubiți credincioși,

P ă s t r ă m v i e î n m e m o r i e imaginea Arhiepiscopului Dirayr, auzim încă predicile sale însuflețitoare. Am avut și mai avem multe de învățat din gândirea sa, din viața sa și din slujirea sa, toate împodobite de-a lungul anilor cu modes-tia omului, dar și cu vorbele de aleasă apreciere, nedorite și necăutate de ierarhul veșnic truditor, dar cu atât mai mult mai meritate!A fost probabil ierarhul cu cea mai lungă păstorire din istoria Bisericii armene din România. A lăsat urme adânci în toate domeniile vieții bisericești și

a comunității armene de pe aceste meleaguri. Doar un orb nu le-ar vedea, iar cine are ure-chi de auzit…va auzi mereu despre Dirayr Sârpazan! O viață sub semnul crucii, o viață dăruită Bisericii noastre Apos-tolice, patriei Armenia și nea-mului armenesc. A fost pentru noi preot și învățător, episcop și slujitor, frate și părinte, pri- eten și judecător…Dumnezeu l-a chemat în lumina Sa cea veșnică în urmă cu 5 ani, după o viața binecuvântată de 80 de ani…Nu mai e printre noi, dar pilda vieții sale truditoare ne în-suflețește mereu, prin imaginea bisericilor salvate și renovate, prin amintirea glasului tunător și a predicilor minunate și, nu în ultimul rând, prin slujirea preoților pentru a căror formare și îndrumare și-a arătat mereu părinteasca grijă.Precum păstorul cel bun a cre-zut în Dumnezeu și s-a arătat neobosit și de neoprit în a-și purta crucea, povara cea atât de grea, dar aducătoare de fericire , a slujirii oamenilor și a slujirii lui Dumnezeu.Astăzi datoria de suflet a noas-tră, a tuturor, este să-l pome-nim cu evlavie și respect, să ne rugăm ca Domnul să-l păstreze în ceata drepților și să se roage pentru noi în fața Prea Sfintei Treimi.

Iubiți frați și surori,Să-i urmăm pilda de credință și slujire, spre folosul, bucuria și mândria credincioșilor din în-treaga Eparhie! Amin.

† Datev HAGOPIAN

Episcop al Eparhiei Bisericii Armene din România

București 10 mai 2015

A C U M 7 5 D E A N I

M a i 1 9 4 0

Sosise în sfârşit şi primăvara prin ţinuturile noastre. Deşi erau vremuri grele, război, România nu părea afectată, ar-menii de aici parcă renăscuseră. Sau poate nu era decât o părere înşelătoare. Trecuseră şi Sfin-tele sărbatori Pascale iar Revis-ta Ararat se afla din nou în eu-forie. De data aceasta cu ocazia Zilei de 10 Mai, doar era ziua Regelui şi armenii trebuiau şi ei cumva să-şi arate loialitatea. Direct de pe prima pagină: “In-imile tuturor românilor dar şi ale armenilor dela Tisa pâna la Mare şi ale celor de peste ho-tare bat în această zi cu putere şi se îndreaptă pline de mândrie către trecut către regii glorioşi către sfetnicii lor întelepţi şi ostaşii viteji (n.n – într-adevăr, întelepţi sfetnici şi viteji os-taşi mai ales peste o lună in iunie 1940 când Basarabia şi Bucovina au fost pierdute că-tre ruşi făra ca măcar armata română să fi tras un singur foc de armă). Ţara întreagă însu-fleţită de cele mai înălţătoare sinţăminte strigă astăzi într-un glas – Trăiasca Regele Carol II ! Trăiasca România! Trăias-că Armata Româna vitează si invincibilă! “

Sosea în sfârşit şi prima veste bună primăverii din 1940. Cul-tul armean, Biserica Armeană din România în sfârşit primea subvenţii de la stat. Au con-tribuit pâna la sacrificiu pentru această cauza mai ales Arhie-piscopul Husik Zohrabian dar şi Patriarhul României Nicodim. Iată ce scria acesta din urmă printre altele Ministrului Fi-nanţelor din acea vreme: “Din partea noastră recomandăm bunăvoinţei Domniei Voastre această cerere spre a fi satis-facută nu numai pentru faptul că este un cult recunoscut şi că deci are drept a fi subvenţionat întocmai ca şi celelalte creştine şi necreştine dar şi pentru fap-tul că acest cult este mult mai aproape de cultul nostru or-thodox, iar armenii atât de pri-goniţi în ţara lor de origină sunt mult mai buni cetăţeni ai Statu-lui Român decât alţi membri ai altor secte şi culte ce primesc subvenţii de la acest Stat ! ”Între timp, întreaga suflare ar-menească din Transilvania se afla în doliu. “A repausat în-tru Domnul în varsta de 76 de ani Arhiepiscopul Majlath sub jurisdicţiunea căruia se afla cultul Armeano Catolic din Transilvania. Răposatul avea

AA

AR R

T9 - 10 / 2014

mari simpatii pentru poporul armean. În semn de doliu s-au tras clopotele la toate bisericile armeano catolice şi s-au ce- lebrat parastase pentru odihna sufletului înaltului prelat.”În sfârşit, un mic articol într-un colţ al revistei ne-a atras mai cu seamă atenţia. Este vorba despre Arşac Bogdan Căuş, unul dintre mentorii noştri cel căruia în primul rând îi da-torăm reapariţia Revistei Ara-rat, seria noua din 1990 dar şi Dicționarul Figurilor de Arme-ni din România (un instrument indispensabil de lucru pentru noi). “Primăvara în Viaţă- Sub acest titlu, tânărul poet Bog-dan Căuş (A.Bogossian) a dat la lumină un volumaş de gin-gaşe poeme scrise în momente de inspiraţiune privind desigur apele albastre si jucăuşe ale Mării. Lucrarea aparută la Edi-tura Talazul a găsit pretutin-deni o simpatică primire. Iată o mostră :

”Şi îmi vor cerceta chiar casa, în căutarea Muzei ascunsă

Steaua de foc din mine smulsă. Eu n-am cerut nimănui un sfat

Mi-am zis, sunt tânăr, sunt efeb şi nu-i frumos ca să ma întreb. Mă mulţumesc ca să închid în tom

Parte din viaţa-mi ce-a apus. Şi cred că duc Celui de Sus jertfa promisă de un Atom.”

Nici nu bănuia atunci bietul Bogdan Căuş că puţini ani mai târziu, Securitatea noului regim comunist chiar îi vor cauta la propriu casa, şi nu pentru a-i gasi Muza ascunsă…

Eduard ANTONIAN

14

Cam așa s-ar putea rezuma ( din prezentările făcute pe internet) cei trei ani ( între 2007 și 2010) de conviețuire între armeni și fotojurnalista Andreea Tănase care, iată, abia cum în 2015 – în anul Centenarului Genocidului – a reușit să-și vadă visul îm-plinit. Adică publicarea volu-mului-album despre armenii din România. Nu a fost ușor, fi-nanțarea albumului s-a făcut în regie proprie ( poate e mai bine așa, pentru a nu fi influențată de posibile ingerințe ale sponsoru-lui !) și sunt încă probleme cu calitatea tiparului. De aceea la lansarea de la Muzeul Țăranu-

LANSARE DE CARTE Andreea Tănase și poveștile armenilor de lângă…ea !

„Am început să mă doc-umentez despre comu-nitatea armenilor din România pentru că m-a impresionat ceea ce am citit despre genocidul armean. Mi-am dorit să stau de vorbă cu oamenii despre lucruri nespuse şi să transmit poveştile mai departe oamenilor de lângă noi. Mi-am dorit, de asemenea, să cunosc trecutul şi istoria noas-tră. După câteva luni de documentare, mi-a fost limpede că activităţile comunităţii armenilor din România sunt con-

centrate în jurul bise-ricii, aşa că am hotărât să îi întâlnesc pe armeni în momentele lor de de sărbătoare. […]

Albumul de fotografie Armenii din România. Poveștile oamenilor de lângă noi este o carte de vizită a comunităţii armenilor din România, aşa cum sunt ei azi. Este o incursiune în istoria armenilor, dar şi o carte despre is toria ş i po-veştile lor personale. […]

Andreea Tănase

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

C U L T U R Ălui Român de vineri 8 mai nu am avut plăcerea să cumpărăm acest minunat și unic album, care îi prezintă pe armenii din România așa cum sunt. La ei acasă cu credința lor, cu obi-ceiurile, bucuriile și grijile lor. Andreea, așa cum spunea unul din vorbitorii de la lansare (Varujan Vosganian) a stat prin-tre armeni timp de cîțiva ani cu discreție, fără să le influențeze ritmul de viață comunitară dar, în acelați timp a fost atît de pătrunsă de ceea ce face încît a devenit, aproape, o membră a acestei comunități. Un parti- cipant la lansare, Hrandt, spunea că nici nu știe cînd a întîlnit-o prima oară pe Andreea, parcă o știe dintotdeauna în mijlocul comunității. Și uite așa noi armenii ne-am ales cu un ex-cepțional album unde ne putem privi parcă în oglindă… Deși doar ne-am delectat cu imagi-nile proiectate pe un ecran cei interesați, și sunt convins sunt mulți, se pot înscrie pe o listă iar Albumul va fi gata , sperăm, cît mai repede. La prezentare au mai vorbit realizatorul de la DIGI 24, Balazs Barabas, Mi-hai Stepan Cazazian, redactor șef al revistei Ararat și Bogdan Cristel fotojurnalist Reuters care i-a fost un adevărat sfătu-itor pe tot parcursul demersului jurnalistic.

Au fost prezenți E.S. Hamlet Gasparian, ambasador al Ar-meniei în România care a scris prefața la acest album și PS Datev Hagopian, Episcop al Eparhiei Bisericii Armene din România.

Să ne revedem cu Andreea cît mai curînd și să vină cu brațele pline de albume !

M.S.

Sâmbată 9 Mai chiar de ziua Europei, la Galeria Cuhnia, din incinta Palatului Mogoşoaia a avut loc vernisajul Expoziţiei cunoscutei artiste ceramist Marta Jakobovits de la Oradea, soţia regretatului artist plastic și restaurator Miklos Jakobo-vits. Expoziţia este o adevărată încântare vizuală ce conţine prețioasele creaţii ceramice ale artistei, grupate sub titlul Meta-morphosis – Mimesis.

Referindu-se la operele sale, Marta Jakobovits se destăinuie: “Urmăresc cu respect deosebit schimbările minimale ale ma-teriei ca manifestare a voinţei materialului şi a mesajului pe care acesta îl transmite. Lu-crările, obiectele,fragmentele

EVENIMENT CULTURALVernisajul expoziţiei METAMORPHOSIS MIMESIS al artistei

MARTA JAKOBOVITSde obiecte ceramice care se nasc, formează ansambluri, cercuri, drumuri, pelerinaje, vizualizând demersul prin care se reciteşte dorinţa puternică de apropiere de Marele Secret şi copleşirea în faţa imposibilităţii explorării acestui scop. Ansam-blurile de lucrări sunt rearan-jabile, renasc şi intră în dialog cu spaţiul în care se desfăşoară, încercându-se cu nuanţe ciu-date de sensuri noi conferite de spiritul locului. “

Expoziţia este deschisă şi o puteţi vizita pâna la data de 10 iunie, o alternativă de a evada către abstract, către absolut.

Eduard ANTONIAN

16

La Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi a

avut loc deschiderea oficială a expoziției “O privire a istoriei Armeniei prin reprezentări car-tografice” realizată de Ruben Galician. Evenimentul a fost organizat de Ambasada Ar-meniei din România și Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi, Ministerul Culturii din Armenia și Comitetul de Stat pentru Coordonarea Evenimen-telor de Comemorare a Cente-narului Genocidului Armean.

La vernisaj au participat E.S. Hamlet Gasparian Ambasador

al Republicii Armenia,

președintele U- niunii Armenilor din România, senator Varujan Vosganian, P.S. Episcop Da-tev Hagopian, reprezentanți ai ministerul de ex-terne român și ai corpului diplo- matic.

Î n c u v â n t u l său E.S. Ham-let Gasparian, Ambasador al Republicii Ar-menia a spus :

“Orice mărturie legată de istoria ș i g e o g r a f i a A r m e n i e i n e d u c e s p r e l e -

gende, geneza omenirii, pribe-gia popoarelor sau năvăliri în goana calului ce au trecut pes-te aceste teritorii aflate între marile imperii ale lumii antice și i-au hotărât destinul. În ul-timii 100-150 de ani, ceea ce în vremurile cele vechi se numea Armenia Major, din pricina șocurilor geo-politice, a noilor împărțiri ale lumii, a succesi- velor deportări și exterminări ale armenilor aproape că a fost golită de populația sa autohtonă și lăsată fără amintirea strălu-citei sale civilizații armenești de odinioară.Ceea ce astăzi e greu de ima- ginat, o Armenie în întregimea

ei, se regăsește cu generozitate în hărți, așezată peste Platoul Armeniei, între Pontul Euxin și Mediterana, cu piscul se-mețului Ararat fiindu-i creștet. Uneori picioarele-i ajung la țărmurile Ciliciei, iar trunchiul și-l scaldă în apele Mării Negre. Armenia trece printr-o continuă schimbare, aflată în voia vre-murilor învolburate, a stăpâni-torilor proprii și a celor străini, a cotropirilor și împărțirilor, dar din vechime, mereu și fără întrerupere, este prezentă pe acele teritorii unde s-au născut și s-au dezvoltat civilizații, re-ligii și învățături universale.

Ruben Galician a realizat o lu-crare extrem de utilă, adunând laolaltă acest mănunchi de hărți istorice ale Armeniei, lu-crare care dă o imagine asupra drumului parcurs și luptelor purtate de poporul armean din vremuri imemoriale și până în zilele noastre când, căzând și ridicându-se, stă ghemuit astă-zi pe un petec de pământ, dând dovadă de o remarcabilă poftă de viață și neabătută voință cre-atoare.

Cu mulțumiri Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi pentru amabilitatea și solicitudinea cu care nu numai că a găzduit această expoziție, dar a și completat-o cu valoroa-se exponate din excepțional de bogata și unica sa colecție. ”

Expoziția de hărți din Armenia a fost deschisă cu ocazia Nopții Muzeelor, în data de 16 mai, și a fost vizionată de peste 700 de vizitatori.

Într-un spațiu separat au fost expuse și hărți aflate în patri-moniul muzeului în care apare menționată Armenia.

VERNISAJ “O privire a istoriei Armeniei prin reprezentări cartografice”

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

C U L T U R ĂPe 23 mai a avut loc în orașul Dumbrăveni un simpozion de- dicat centenarului genocidului Armean. Organizatori au fost Primăria orașului Dumbrăveni, Uniunea Armenilor din România, Fundația Armeană Dumbrăveni, Colecția Muzeală Transilvană Armenească – Cas-tel Apafi, Despărţământul Astra Dumbrăveni, Muzeul de Istorie al Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca iar printre par-ticipanții care au vorbit au fost Ambasadorul Armeniei, E.S. Hamlet Gasparian, președin-tele UAR, senatorul Varujan

Vosganian și primarul orașu-lui Dumbrăveni, Georgeta Irimie. Referate științifice, bine documentate, au prezen-tat cercetătorii Jozsef Luk-acs, Tiberiu Iordan, Cristina Sîntămărian și Oana Habor.Președintele filialei UAR din

Dumbrăveni dl. Ion Călinescu i-a invitat pe participanți apoi să viziteze Muzeul Armean al Transilvaniei și Catedrala armeano-catolică Sfînta Eli- sabeta, veche de 250 de ani, unde a avut loc un concert de muzică clasică.

DUMBRĂVENI Simpozion dedicat Genocidului Armean

Între 22-24 mai, Muzeul Național al Țăranului Român a prezentat două expoziții tema- tice cu ocazia Centenarului Genocidului Armean. Este vor-ba de prezentarea unor imagini care ilustrează Educația arme-nilor din provinciile vestice și Nunta la armeni în Imperiului Otoman. Evenimentul a fost or-ganizat de Ambasada Armeniei în România și Muzeul Național al Țăranului Român în colabo-rare cu Muzeul-Institut al Geno-cidului de la Erevan și Uniunea Armenilor din România.

În cadrul expoziției pe 23 mai, la Sala “Horia Bernea” au fost difuzate documentarele Ar-menia — The Land of Noah și From Ararat to Europe. În cur-tea muzeului a fost organizat un Târg armenesc și un atelier de caligrafie.Aceste manifestări au încheiat

seria de acțiuni dedicate Geno- cidului Armean care au început pe 24 aprilie cu vernisajul ex-poziției De la Ararat la Stra-da Armenească găzduită de Muzeul Țăranului Român care a prezentat prin obiecte și foto-grafii viața, cultura și obiceiurile armenilor din spațiul românesc.

EXPOZIȚIE Despre educația și nunta la armenii din Imperiul Otoman

18

Vorbind despre fenomenul de mediatizare crescândă a

tuturor aspectelor vieții sociale si personale, celebrul artist Andy Warhol spunea în 1968 : in the future, everybody will be world famous for 15 minutes . Se pare că pentru noi, arme-nii, a sosit momentul acela; am așteptat, ce-i drept 100 ani , dar ni s-a acordat mai mult de un sfert de oră…

Săptămâna trecută în Franța, toate jurnalele TV începeau cu știri despre comemorarea cen-tenarului genocidului armean, toată luna au avut loc la tel-eviziune, la radio, pe pagina întâi a presei scrise de orice orientare politică, în diverse asociații culturale dezbateri, interviuri, documentare, filme artistice cu și despre armeni. Faptul că dintre toți președinții statelor occidentale președ-intele Franței, François Hol-lande a fost singurul care a fost

prezent la comemorarea de 24 aprilie la Erevan a făcut ca în Franța ponderea comemorărilor să fie extraordinară. Am simțit deodată că suntem propulsați pe scena mondială, cu doc-umentare pline de durere și lacrimi, la limita noastră de a suporta (mai ales că noi arme-nii știam aproape toate aceste evenimente și documente, ele au menirea să informeze și să impresioneze ne-armenii, odar- neră despre ce poate face omul, sub cea mai abjectă înfățișare a sa, altui om). Din fericire însă, avem parte și de o multitudine de manifestări culturale, de exemplu Concertul Orchestrei Centenarului, de care v-am vor-bit săptămâna trecută, și Con-certul With You, Armenia, ce a avut loc pe 26 aprilie la Bozar, la Bruxelles.

Pot spune că a fost un moment de reală încântare, Filarmonica din Bruxelles, sub conducerea

dirijorului Georges Pehliva-nian, ne-a dăruit un moment de o calitate exceptională ! In-tenția dirijorului armean a fost sà aducà un omagiu victimelor genocidului și un dar descend-enților acestora, aducând alătu-ri de această orchestră extraor-

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES With you, Armenia

dinară o multitudine de soliști ne-armeni de renume mondial. Și rezultatul a fost la înălțime !

În program : Aram Khatchatu-ryan Spartacus

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

D I A S P O R A– Alexander Arutyunyan, con-certul pentru trompetă , solist celebrul Sergei Nakariakov

-Alexander Iradyan, cu creația mondială DNA 15-15, piesă pentru vioară, violoncel, pian și orchestră, a uluit publicul prin forța creației sale și prin vârsta sa -25 ani ! Soliștii au fost : Alexei Moshkov (vioară), Sevak Avanesyan (violoncel), Julien Libeer (pian), toți foarte tineri.

-Pyotr Tchaikovsky, ne-a încân-tat întâi cu Nocturnă pentru violoncel și orchestră în do diez minor, cu marele Mischa Maisky la violoncel.

Minunat. Iar bis-ul a fost o piesă de Komitas.A urmat Capriccio italian în la major și, ca apoteoză, Con-certul pentru vioară în re ma-jor, în integralitate cu sublimul maestru Maxim Vengerov . Publicul care ovaționa în pi-cioare această performantà de virtuozitate, a primit în dar un bis, Grunk ! Putea fi o seară mai minunată ?

La Concertul de la Bruxelles am fost însoțiți de un cuplu de prieteni români, rafinați melomani, care ne-au mărturi- sit la sfârșit emoția profundă pe care au avut-o în sala cuprinsă de fiori, plângându-și trecutul, savurând frumusețea prezentu-lui și gândind viitorul în spiritul de unitate națională. Au simțit aceeasi emoție cu cea care emana din prezentarea operei Nabucco , dirijată de Riccardo Muti în 2011, la sărbătorirea a 150 ani de independență a Italiei. Concertul a avut loc la Teatro dell’Opera di Roma, iar publicul a fost emoționat până la lacrimi la auzul lui va pen-

siero din corul sclavilor, la fel ca și publicul nostru, îndurerat și plin de mândrie de a se ști încă armean, în ciuda voinței turcilor de a ne anihila.

La Bruxelles, prietenii români care ne-au însoțit la concert, au împărtășit cu noi bucuria și mândria de a ve-dea capitala Europei, gazdă a unor manifestări culturale de înalt nivel, cu o participare masivă a pu- blicului belgian ( sala arhiplină, aplauze de bis-uri entuziaste), toate ace-

stea sub semnul de nu-mă-uita al comemorării geno- cidului.

Ne-am simțit iubiți, admirați și susținuți în ambele ocazii.

Alice PAMBUCCIAN GRIGORIAN

In stânga, dirijorul de renume international George Pehlivanian

În timpul pauzei, cu Mischa Maisky, elev al lui M.Rostropovitch și partener de muzică de cameră cu Radu Lupu, Y.Bashmet,

M.Vengerov, M.Argerich

20

Pavilionul Armeniei, cîştigăto-rul Leului de Aur din acest an,

iese de pe harta oficială a Biena- lei, e indicat cu o săgeată şi trebuie să îl identifici pe altfel de hărţi, să găseşti un vaporetto care te poate duce acolo. Armenity ocupă Isola di San Lazzaro degli Armeni, un-deva nu departe de Lido. O insulă cu o istorie interesantă, a excluzi-unii. În 1182 se stabilea aici o co- lonie de leproşi – de aici şi numele Sfîntului Lazăr, patronul spiritual al acestora. Mult mai tîrziu, după cîteva secole de uitare, în 1717, devine spaţiul Ordinului Mekh-itarist al Armenilor şi deţine de atunci încoace un rol important în prezervarea culturii armene. S-au

împlinit 100 de ani de la genocidul armean, „primul genocid al seco-lului XX“, iar curatoarea Adelina Cüberyan von Fürstenberg a in-vitat 16 artişti din diaspora arme-nească să intervină în arhitectura insulei, în spaţiul mănăstirii, să integreze elemente ale acesteia pentru a-şi spune propriile naraţi-uni. Sarkis, un artist expus în 2014 la Bucureşti, e prezent atît în acest pavilion, cît şi în cel al Turciei. Artiştii intervin pe insulă în vas-ta colecţie de icoane şi picturi, pătrund în valoroasa bibliotecă cu 150 de mii de volume, unde Hera Büyüktaşçıyan aminteşte de Lordul Byron, care era ataşat de acest loc, unde a învăţat şi limba

OBSERVATORUL CULTURAL „Insula“ Armeniei cîştigă Leul de Aur la Veneţia

armeană. Hrair Sarkissian expune fotografii care vorbesc despre is-toriile traumatice ale armenilor, nevoiţi să îşi suprime propria identitate şi propria religie.Nu mulţi au fost interesaţi de acest

Pavilion insular înainte de aflarea că el e marele cîştigător. Dar mulţi îl vor vizita cu siguranţă de acum încolo, pînă în 22 noiembrie. Asta e Bienala de la Veneţia: alergăm dintr-o ţară în alta, mai ales în acele pavilioane consacrate, stăm la cozi interminabile şi apoi schimbăm impresii, parcă am fi într-o sectă şi ne jucăm cu ţările ca nişte mici dumnezei ai artei: „nu mi-a plăcut Anglia, Franţa e o glumă, dar belgienii sînt mişto, iar Hito Steyerl e cea mai bună, deşi Pavilionul Germaniei e slab în rest“ etc.

Daria GHIUObservatorul Cultural

Jibilian Gorky, “A life in 3 acts (i.birth)”, 2008

D I A S P O R A

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

Pe lista limbilor străine în care a fost tradusă Cartea șoaptelor s-a adăugat în acest an polona. Versiunea poloneză îi aparține traducătoarei Joanna Kor-naś-Warwas și a fost lansată în 24 aprilie a.c., la editura Książkowe Klimaty.În acest an, Editura Książkowe Klimaty a inițiat publicar-

ea unei serii de cărți din lite-ratura română, care a debutat cu Apropierea lui Marin Măla-icu-Hondrari. Cartea șoaptelor este al doilea volum românesc din seria care va continua, în 2016, cu Nostalgia lui Mircea Cărtărescu. Volumele deja pu-blicate în limba polonă au be- neficiat de sprijinul Centrului

Național al Cărții, prin pro-gramul Translation and Pub-lication Support Programme (TPS).În perioada 13-15 mai, Insti-tutul Cultural Român de la Varșovia organizează două evenimente de promovare a cărții, la Varșovia și Cracovia, în prezența autorului și tra-ducătoarei. La Varșovia, întâl-nirea va fi găzduită de frumoasa librărie Moda na Czytanie, iar la Cracovia de spațiul artistic De Revolutionibus. Books&-Cafe, patronat de importantul săptămânal Tygodnik Powsze-chny. Evenimentul cracovian face parte din programul celei de-a opta ediții a Festivalului Culturii Române la Cracovia, care în acest an va avea ca temă cultura minorităților naționale din România.

“Cartea șoaptelor” lansată la Varșovia și Cracovia, în prezența autorului Varujan Vosganian

După cum am anunțat în 24 aprilie a avut loc la Muzeul Țăranului Român vernisajul ex-poziției Istorisiri armene de la Ararat la Strada Armenească care a fost deschisă timp de o lună, pînă la 24 mai..Realizatorii expoziției au edi-tat, cu acest prilej, un album, cu același titlu care cuprinde po- vești ale unor familii armenești din România, despre obiceiuri și meșteșuguri, o prezentare

generală a istoriei armenilor, personalități precum și un bogat fond de ilustrații.Albumul realizat de Editura Martor a Muzeului Țăranului și tipărit în condiții excelente la Tipografia Ararat a fost co-ordonat de muzeograf Carmen Mihalache.Puteți procura acest album de la librăria Muzeului Țăranului Român

SEMNAL EDITORIAL A apărut volumul Istorisiri armene de la Ararat la Strada Armenească

22

Dana E. Walrath, rezidentă în SUA, este de pro-fesie antropolog, de aseme-nea scriitoare și plasticiană. A obținut doctoratul în antro-pologie la Universitatea din Pennsylvania, a absolvit secția de creație literară la College of Fine Arts în Vermont și la Bar-

nard College de la Universita-tea din Columbia. Actualmente, predă medicina de familie la Universitatea din Vermont, orașul în care locuiește. Este nepoata unor supraviețuitori din Genocidul armean. În 2013, a stat în Armenia cu o bursă Fulbright pentru un proiect de

realizare a unei serii de amin- tiri în benzi desenate, intitulată Aliceheimer’s (Harvest, 2013), evident un joc de cuvinte alu-ziv la boala Alzheimer de care suferă mama ei octogenară. În 1984, a făcut o călătorie în Ar-menia apuseană, vizitând prin-tre altele locurile de baștină ale bunicilor ei originari din Palu. În cele din urmă, aceste co- nexiuni s-au materializat într-o carte, debutul său ca autoare, Like water on stone (Delacorte/Random House, 2014).

Ca apa pe piatră este un roman în versuri albe, având și o structură aparte. El se de-schide cu un motto – „Supra-viețuitorilor, celor care au căzut și celor care trec peste deose- biri pentru a preveni un geno-cid“ – și cu un proverb arme-nesc – „Acolo unde intră acul intră și ața“, cărora le urmează o listă de nume în chip de dis-tribuție cu enumerarea persona-jelor din roman, ca într-o piesă de teatru. O hartă regională cu indicarea traseului Palu-Marsi-lia-New York completează și încheie aceste pagini introduc-tive, pentru ca volumul în sine să se termine cu Nota autoarei, cu Mulțumiri și cu un Glosar de noțiuni armenești și turcești traduse. Caracterul dramaturgic al narațiunii e dat de împărțirea ei în capitole care sunt în fapt monologuri și pe alocuri dia-loguri succesive ale personaje-lor, numele acestora constituind rând pe rând și iterativ titlurile capitolelor. Epic, cartea este di-vizată în patru părți localizate: I Palu 1914, II Masacrul 1915, III Călătoria (consemnată cro- nologic în 63 zile menționate ca atare, cu locurile de trecere, ca tit-luri de capitole), IV Alep 1919.

N O T E D E L E C T O R

Dana Walrath: “Ca apa pe piatră”

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

R E C E N Z I E Romanul este odiseea a trei frați orfani supraviețui-tori din Genocid, demarând în Palu cu viața lor de familie și apoi cu fuga lor din mijlocul atrocităților și sfârșind, după un popas la Alep, la bordul unui vas care îi transportă la New York, unde locuiește unchiul lor. De altfel, acesta fusese chi-ar visul lui Shahen în vremuri de pace, să plece în America, pe când sora lui geamănă, Sosi, în-drăgostită, își dorise să rămână ca să întemeieze o familie. Ge-menii Donabedian, în vârstă de 14 ani, și sora lor mai mică, Mariam, scapă de ororile cărora le cad victime părinții și ceilalți doi frați ai lor și pornesc într-o călătorie fără țintă, străbătând munți, câmpii și așezări. Sin-gurul obiect pe care îl poartă cu ei și de care au mare grijă este o oală din bucătăria casei lor, așa cum – conform măr-turisirii autoarei – bunica și frații acesteia ajunseseră în SUA cu o oală rămasă apoi ca moștenire în posesia urmașilor. Derularea peregrinării, cu toate avatarurile ei, este pusă în gura protagoniștilor, din aceste mo- nologuri închegându-se unul dintre episoadele dramatice care au însoțit tragedia unei națiuni exterminate în propriul său cămin. Shahen, Sosi, Ma- riam vin la rampă și povestesc pe rând detaliile unei silnice aventuri supraomenești pentru etatea lor fragedă. Titlul scrierii este devoalat încă de la început, într-un aparté al lui Shahen care se plânge de învățătura pe care este nevoit s-o asimileze: „Ca apa pe piatră se revarsă lecțiile peste mine“, căci gân-dul lui e în altă parte: „Fiece carte, fiece hartă, fiece lecție de istorie/mă trimite la unchiul meu din America“.

Un element insolit, o perpetuă prezență fictivă, dar de mare efect literar, este Ar-dziv (Vultur, în armeana apu-seană), chiar o pasăre care, planând deasupra capetelor, îi însoțește pe copii de-a lungul întregului lor parcurs. El rela-tează din perspectiva sa aeriană cele văzute pe sol, comentează și eva-luează, uneori îi prote-jează pe fugarii care înfruntă primejdiile cu temeritate și cu matură pricepere, și este un contrapunct de realism magic la firul epic cu nuanțe lirice al ro-manului. Ardziv practic încheie cartea consemnând senin și înțelept sosirea celor trei în por-tul din New York: „Trei tineri/o oală neagră,/o singură pană,/și un ghemotoc de lână roșie/este destul/pentru a începe o nouă viață/într-un nou ținut./Știu că-i adevărat/fiindcă am văzut.“

Dana Walrath afirmă că nu ea a ales forma romanu-lui său, ci dimpotrivă, deoarece „limbajul cotidian nu poate exprima amploarea și oroarea

genocidului“. Ceea ce a reușit ea să facă, însă, din această ma-trice formală este o creație mai sugestivă și mai impresionantă decât o relatare oricât de fidelă și de severă a faptelor petrecute într-un timp în care umanitatea părea să se fi cufundat în letar-gie. Scriitorul Chris Bohjalian, el însuși autor al unui roman inspirat din evenimentele adia-cente Genocidului, The sand-castle girls (Fetele castelelor de nisip), a făcut o apreciere proprie a cărții Like water on stone: „Am umblat prin rămășițele civilizației armene din Palu și din Çunkuș. Am șe-zut pe malul Eufratului. Și tot n-am fost pregătit să fiu adânc mișcat de evocarea pătrun-zătoare, precisă a Genocidului armean de către Dana Walrath. Lirica ei frumoasă și istorisirea abilă au stărui în mine mult după ce am încheiat acest put-ernic roman în versuri“.

Sergiu SELIAN

24

Comemorarea a o sută de ani a tragediei din 1915

care sîngerează și astăzi a fost un moment de aducere aminte a unui trecut dramatic, dar și de reflecție pentru evaluarea unei situații de fapt. Actuale. Unde, în ce punct ne situăm pe curba istoriei omenirii, ce ar mai fi de făcut,ce se întîmplă cu noi înșine. Cu popoare întregi. Cu fiecare individ în parte. Sigur că gestul Papei Francisc I de a se alătura armenilor în sufe-

rința lor și de a recunoaște

barbaria comisă îm 1915 nu a fost doar un gest simbolic. A fost, și este, crezul unui lider al Bisericii Catolice de a veni ală-turi de capii Biserilor Armene și al Președintelui Armeniei de a admite, recunoaște și con-sfinți un adevăr istoric. Dincolo de toate consecințele politice, diplomatice, strategice, eco-nomice. Dincolo de crimele care se comit în Siria și Irak de către djihadiștii Statului Is-lamic, în numele unui islam ieșit din matcă.Ieri, ca și astăzi.

Dincoace de voința unui popor de a se identifica cu propria tragedie, dincoace de eforturile, scandaloase, ale oficialităților turcești de a nega, și combate printr-o propagandă agresivă, lipsită de orice temei, asumarea crimelor comise în 1915. Am dezvoltat aceste idei într-un extins Dosar 1915 apărut în re-vista Observator Cultural, așa cum am tot încercat să punctăm cursul evenimentelor politice și istorice legate de acest su-biect din ultimele două dece-nii. Cu cît trec anii, numărul documentelor ce ies la iveală din arhive pînă acum secrete – cum ar fi a Vaticanului sau a Ministerul German de Externe – dar și al comentării lor crește exponențial. Un fapt lăuda-bil este asociarea a numeroși cercetători și istorici turci sau kurzi la acest process de recu-parare a adevărului. Căci Ches-tiunea Genocidului Armean este esențială atît pentru Re-publica Turcia, cît și pentru comunitatea internațională. De aceea insistăm pe acest subiect, care poate părea plictisitor, comparativ cu alte evenimente ce se consumă în timp real, dar avem îndîrjirea, încăpățâna- rea (inadciutiun) de a crede că adevărul Genocidului din 1915 va fi asumat de toată lumea. Faptul că anul acesta Austria și Germania, aliatele Imperiu-lui Otoman în Primul Război Mondial au recunoscut oficial Genocidul nu este decît încă un pas, important, pentru adevăr. Faptul că la Washington vice-președintele Biden și Samantha Power, ambasadoarea SUA la ONU au participat la o slujbă în memoria victimelor este de asemenea un gest de apreciat. Ca și scrisoarea Președintelui României, Klaus Iohannis, care pentru prima dată în numele

Bedros Horasangian

Memoriile Elizei Zarughian (Gocian)

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

DOSAR 1915unui șef de stat român își arată compasiunea, chiar dacă pînă la recunoșaterea Genocidului de către România mai este de așteptat. Nu facem un bilanț a ceea ce s-a întîmplat prin lume și la Erevan în ultimele două luni – avem un dosar de presă extrem de bine articulat, vrem doar să punctăm ideea că DO- SAR-ul 1915 nu s-a închis după 24 aprilie 2015. De aceea dăm glas unui alt document, istoric, de familie, Memoriile Elizei Zarugian (Gocian) din Er-zerum. Născută în 1900, are la data deportării 15 ani. Va nota peste ani, ajunsă în România, în limba armeană, parte din tot ce a văzut, auzit, trăit. Mulțumim și pe această cale Dnei Maria Dvoracek din Botoșani, fiica memorialistei, pentru efor-tul depus de a păstra, traduce și astăzi a-l face public. Ar fi bine să urmărim pe o hartă lo-calitățile care apar în text – Er-zerum, Kharpert, Kemagh, Ci-flig, Cilic - așa cum nu avem cum să nu remarcă nume pre-cum Aristaches sau Hericnaz, de sorginte persană, cum purta și dragul de Arșavir Acteri-an, bunul nostru prieten. În ce privește pomenirea lucrării IS-TANBUL a lui Orhan Pamuk, apărută la Editura Polirom 2011, într-o notă de subsol, dincolo de melancoliile person-ale ale autorului – pe care i le putem înțelege – nu avem cum să nu remarcăm faptul că în 500 de elegante și duioase aduceri aminte din orașul mult iubit, au dispărut, cu totul, și greci și armenii și evreii, în general toți ghiaurii. Am polemizat pe acest subiect, legat de huzum- nos-talgie, melancolie, spleen, mal de siècle etc. pe care-l atribuie Pamuk marelui oraș Constanti-nopol, ce nu are însă o legătură directă cu realitatea istorică.

Mult mai aspră. Capitala Im-periului Bizantin și a celui Oto-man n-a fost un loc al spleen-lui și melancoliilor. Capitala Impe-riului a fost un loc al acțiunilor politice, al deciziilor militare, al comerțului și afacerilor de tot felul unde giavur-ii au avut un rol important, extrem de impor-tant. Scoaterea lor din istorie și turcizarea trecutului nu are nici o legătură cu melancoliile dlui Orhan Pamuk. It’a little unfair, ca să nu zicem mai mult. Sau mai rău. Un simplu barcagiu armean, bătrîn și prăpădit și o bombonerie prăpădită a unui grec să fie semn al unei fabuloa-se moșteniri multiculturale din două mii de ani istorie? Cum volumul este ilustrat, bogat il-ustrat, cu lucrările unui faimos fotograf armean din Istanbul, era o minimă datorie morală față de colaboratorul său să menționeze, măcar o vorbă

bună despre el. Ara Güler din vechiul Beyoglu, fotograf pro-fesionist, nu este nici eschimos, nici lapon. Este armean. Prie-tenul lui Orhan Pamuk. Care vorbeste elogios despre foto-grafii, dar despre fotograf iok! Nu prea e ciok ghiuzel!. Facem și noi pe surprinșii, Uite încă o melancolie!La urma urmelor și bunicul meu Bedros, care avea o casă și în Buyuk Ada,Insula Fecioarei, Prinkiponisia cum spun grecii, o minunată insulă în mijlocul Mării Marmara – descopăr în aceste zile că Lev Troțki și-a scris autobiografia tot în acel colț de rai – ar fi pu-tut să mi-o lase mie să melan-colizez despre Istanbul dacă nu era obligat să fugă. Să trecem. Revenind la Memoriile Elizei Gocian. Propunem editurii Ararat să le publice în limba armeană cît și în traducere, ca și acel manuscris, DERSIM, aflat

Istanbulul văzut de fotograful Ara Güler

26

în redacție și care-și așteaptă editorul, tot în limba armeană, memorial dramatic al familiei Lanis Shahazizian.

DOSAR 1915 continuă.Ca noutăți editorial pentru cei interesați, să amintim de o nouă ediție din “Il genocide degli Armeni” ( El Mulino, 2015) al profesorului Marcello Flores, și mai ales lucrările a doi istorici germani, Rolf Hosfeld, “Tod in der Wuste . Der Vorker-mord an den Armeniern” (Verlag C.H.Beck, 2015) și Jurgen Gottschlich “Beihilfe zum Volkermord. Deutschlands Rolle bei der Vernichtung der Armenier “(Ch.Links Verlag, 2015), excelentă punere în ec-uație a responsabilității ger-mane în cele întîmplate în 1915. Lucrarea lui Wolfgang Gust, de mare amploare și cu citarea a zeci de documente din arhivele germane, a apărut anul acesta și într-o ediție americană.E greu de combătut negationismul turc, atunci cînd la zecile de studii aprofundate și mărturii directe, precum a Elizei Gocian se aruncă pe piață diversiuni de genul a fost război civil între ar-meni și turci !!!???Și că au fost cîte 300.000 de victime de ambele părți.

Paginile care urmează reprezintă – în sumar –

narațiunea orală și scrisă în limba armeană de mama mea, Elize, revăzută de mine (Maria Dvoracek), precum și tradu-cerea acestora în limba română. Ele au parcurs un drum sinuos

începând din anul 1952,

rezistând de-a lungul deceniilor până în prezent.Astfel, în anul 1952, din Paris, domnul Leon Mesrol îi adre-sase mamei mele o scrisoare în limba armeană, anunțând-o că se tipărește primul volum al ”Memoriilor din exil”, urmând ca memoriile mamei să fie cu-

prinse in volumul II, cu subli- nierea conform căreia ”Nu este nevoie să trimiteți poze, nici copii. S-ar putea să se piardă și nu vreau să mă simt răspun-zător pentru aceasta”. Memo-riile s-au pierdut. Exemplarul original l-am păstrat,revăzut și-l transmit ca o datorie de o- noare și credință față de memo-ria suferințelor chinuitoare ale ascendenților noștri in 1915.

Maria DVORACEK

O minciună gogonată livrată de autoritățile turce imediat după iritarea cauzată de gestul Papei Francisc I. Ar îndrăzni cineva să spună că evreii uciși în Holocaust au fost victime ale unui război civil între germani și evrei? Armenii asasinați în 1915 erau cetățeni otomani și trebuiau protejați de armata și administrația otomană și nu supuși unor vi-olențe și abuzuri fără margini. Oricît s-ar dori mușamaliza-rea crimelor și negarea unor evidențe prin fel de fel de sub-terfugii adevărul iese pînă la urmă la iveală.

C u m p l i t u l A x o r din Erzerum 1915

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

DOSAR 1915Părinții mei, Aristaches și He- ricnaz Gocian proveneau din Erzerum. Eu însumi, în anul 1900, m-am născut în Erzerum. Ascendentii familiei noastre proveneau din satul Ciflig, în apropiere de Erzerum. În total număram 24 de membri. 1

Dintre toți, cele mai vii amin- tiri le am despre părinții mei și despre trei frați (Pailag, Haic și Diran), din care ultimii doi, au fost singurii, care alături de mine,am scăpat cu viață…

Tatăl meu, Aristaches Gocian, absolvise Colegiul American din Istanbul, apoi fusese ac-ceptat ca asociat al Casei de Cerele Lepian-Aslanian, iar după câțiva ani fusese chemat la Bolis2 unde lucrase la Banca Otomană.

Alături de frații săi Nigohos si Harutiun locuiam într-o veche reședință familială din Istan-bul, refăcută de tatăl meu, de unde drija și controla afacerile (cereale, cafea delicatese etc.), care se întindeau din Erzerum, Istanbul, Sofia, până departe în Europa. 3

În urmă cu câteva zile trăsnetul unei vești cumplite se abătu din Istanbul, până în casa familiei din Erzerum.

Tata se afla într-o situație gravă. Pailak și unchiul nostru Nego-hos ne chemau de urgență, pe mama și pe mine 4 la Istanbul.

Domnul Pastârmangian, direc-torul filialei Bancii Otomane din Erzerum, omologul tatei de la aceeași bancă din Istanbul ne-a înlesnit formalitățile pen-tru urgentarea călătoriei. Vestea ne buimăcise pe toți:

Bunica la Erzerum (la 1900) cu nepoții în brațe (Eliza, fetița de un an) și Pailag (băiețelul de 3 ani)

În una din serile trecute, în mo-mentul plecării tatei din clădirea Băncii s-a încercat un atentat asupra tatei și domnului Aschi-didis – asociatul grec al tatei care fusese ușor rănit. Rana ta-tei fusese mai profundă….Mai profundă?! Adică, cum se tra-ducea pentru noi acest cuvânt?

Nu-mi amintesc prin ce mijloa- ce de transport, cu cine, când și cum am plecat spre Istanbul.

Ne-am trezit pe puntea unui vapor, înghesuite una în alta și parcă auzeam cuvintele dârze și pline de îndemn ale bunicii: ”Aveți grijă de voi și nu uitați cine sunteți! Nu vă lăsați pradă deznădejdii. Trimiteți cât mai repede vești!”

Vaporul urma să acosteze dar nu mai vedeam nimic din fru-musețea peisajului, elegantele vile și case de vacanță. Na-vigând pe Bosfor, lăsam în urmă agitația orașului. Vocea hârâită a unui domn antipatic,

cu mustață si baston ne înfiora prin cuvintele-i de o duritate tenebroasă: ”Da, efendi, ar-menii și grecii ne copleșesc! Totul e în mâinile lor. Comerț, meserii, toată lumea afaceril-or. Uite, doctorii, farmaciștii…învață la francezi și nemți…Si vor să ne conducă pe noi?! Devin periculoși, efendi! Mai ales armenii! Vor Armenia lor….le vom da noi Armenie! De la Ararat la Bolis pe toți îi vom rade… Nu mai e mult!!” Vorbe de rău augur.

Mama și cu mine ne-am strâns una în alta. Mama mă prinse de umeri dar eu nu-mi puteam stăpâni încordarea…

Cei doi însoțitori, care ne ve-gheau de la distanță se apropi-ară discret, gata sa intervina, dar răriră pașii la un consemn al celui de-al treilea 5, care se pre-linse pe lângă noi șoptindu-ne: ”Dighiner 6, imediat vom acos-ta, urmați-mă fără frică! Vin din partea lui Antranic-Pașa 7 să

28

vă conducem de la debarcader, cu ambarcațiunea nostră până acasă la dumneavoastră, unde vom intra prin canalul știut. Nu dați atenție nici cuvintelor nici prostului care le-a rostit.”

L-am condus pe tata, pe ultimul său drum, la cimitirul din Bolis. Eram frânte de durere…

A doua zi urma să plecăm spre Erzerum. Casa noastră din Bo-lis era cuprinsă de tăcerea și li-niștea care urmează zbuciumu-lui marilor dureri epuizante… Cineva cânta, vocea venea din casă, era acompaniată,în sur-dină, de un instrument. Era vo-cea mamei pe melodia ”Aha , modețan mahvan jamerâs”8. O premoniție?

Lumina blândă a amurgului se întindea peste grădina lux-uriantă, ale cărei alei terasate se înălțau dinspre mare, către colinele din jurul frumoasei nostre case străjuită de arbori bătrâni…

Începeam să mă maturizez, dar nu-mi imaginam căror încercări le va face față maturitatea mea. Mă întrebam, în sinea mea, dacă voi mai revedea acest Is-tanbul9, lumina adolescenței mele și începutul calvarului care a urmat….

***Din Erzerum primeam veș-ti alarmante. Am grăbit reîn-toarcerea, cu acceași însoțitori.

Ne aflam în 1915, în luna mai.Locuitorii Erzerumului trăiau zile și ore între moarte și viață. Din toate cartierele, vecinii se adunau, unii la alții, fiecare spunând noutățile pe care le aflau: ”Astăzi l-am văzut pe sfântul părinte Sâmbat Sadatian

când se întorcea seara acasă. Săracul era trist dar și bucu-ros.” În fiecare zi îl chemau la comandamentul turc pen-tru a-i sfătui pe erzurumți10 să plece din oraș(temporar), fără a opune rezistență(pe motiv că acolo va fi teatru de război) și îl asigurau că, dacă plecau, ”nici măcar nasul vreunui armean nu va sângera”.

Turcii și turcoaicele se plim-bau prin casele armenești ca să cumpere mobilă, veselă etc.(aproape pe nimic), spunând că după plecarea ghiaurilor de ar-meni nu vor mai avea meșteri care să le lucreze sau să le facă ceva nou.

În acest timp, parcă nu era su-ficientă durerea noastră,prin loviturile turcilor, dar începus-eră și între noi neînțelegerile. O problemă o constituia neînțe-legerea între cele două partide Dașnak și Hânciag11 cu privire la colegiul Mâgârdici Sanasar-ian. Nu-mi amintesc cauzele problemei, dar știam că cei din partea Dasnak voiau sa mute colegiul la Sâvaz, departe de Erzerum, departe de Rusia. Aflasem însă că, și în Sâvaz era mare tulburare. Colegiul Sanasarian reprezenta mândria erzurumțiilor, însemnul lor he-raldic, era al nostru, al tuturor și al fiecăruia în parte. Pen-tru mutarea colegiului au fost multe certuri între cele două partide. În fine, partidul Dașnak a reușit să-l mute. Jale mare în Erzerum. Se părea, că și inima locuitorilor din Erzerum fusese frântă, mutată din locul ei…

Au câștigat dașnagțaganii.

În scurt timp, domnul Pastâr-magian Setrac – din partidul hânciaghian – director la Ban-

ca Otomană din Erzerum – a fost asasinat.

Începeau deportările bărbaților pentru muncă…

Casa familiei Pastârmagian nu era prea departe de casa noas-tră. În noaptea aceea nu am pu-tut dormi, nici cei mari și nici cei mici, de frică și de durere. Bunica mea spunea: ”Câinele de turc știe ce face: la început omoară pe conducători, pe cei mari și învățați, pentru ca poporul să rămână fără cap și orfan.” Săraca familie Paster-maigian avusese, cu o lună în urmă, încă o pierdere, pe doam-na P. care murise la naștere. Cei 5 sau 6 copii au rămas în grija bucătarului, fratele Avedis.

Într-una din zile, unchiul meu Zacar, fratele bunicii, ne aduse din Cillic o notiță în care se scria că un turc vrea să ne scape pe toți (și-a dat cuvântul de onoare), dar trebuia să primim credința turcă, până la sfârșitul războiului. Când cei din casă au aflat despre această propunere s-au supărat și l-au certat pe săracul unchi…

Toți au fost împotiva schim-bării crednței noastre. Spuneau: ”mai bine murim cu demnitate decât să ne transformăm în tur-ci”.

Atunci eu aveam 15 ani și nu puteam judeca pe nimeni.Dar acum, când mă gândesc, îi dau dreptate unchiului meu, pentru că prin schimbarea temporară a credinței, putea să cruțe viața a 24 de persoane, dintre care 10 erau copii între 1 și 17 ani.

Săracul meu unchi când a propus schimbarea credinței bănuia prin ce chinuri vom

AA

AR R

T9 - 10 / 2015

trece dacă nu acceptam. El era fratele mai mare și grija tuturor cădea asupra lui, iar dânsul era trecut de 70 de ani, iar bunica (sora sa), avea 94 ani,iar clanul familial era numeros (fiice, nu-rori, copii). El, sărmanul, dorea să-i scape pe toți de sabia călău-lui turc, dar cei din casă nu l-au înțeles……

Nimeni nu se uita la el și ni- meni nu vorbea cu el, parcă era un criminal… Eu eram de par-tea lui și doream să le spun, a lor mei, că Zacar-amu, nu din dragoste pentru credința musul-mană venise cu această pro-punere ci, ca să-și scape toată familia, să-i scape pe dragii săi copii. Eu însumi, copil fiind, așa ceva nu puteam spune, aș fi mâncat o bătaie bună.

Autoritățile turce anunțau, cu două zile în avans, care fami-lii și cu ce caravană urmau să plece.

Prima caravană a plecat pe drumul CHARPERTULUI, cu toate familiile însemnate, din care nu a scăpat cu viată nimeni. Noi eram încă în Erzerum,când am aflat știrea despre omorârea lor. Dar, lumea nu credea în asemenea știri.

A doua caravană a plecat din nou cu oameni bine înstăriți.

A treia , era compusă din oame-ni cu stare materială bună, clasa mijlocie, din care făceam parte și noi.

Ah! Situația și starea celor din casă era jalnică. Râsul, sărituri-le și joaca băieților nu se mai auzeau. Se uitau la cei mari care păreau niște umbre ce se plim-bau prin casă, una câte una, se uitau dezorientați prin toate

părțile, nu știau ce să ia cu ei, ce să lase sau ce fel de pregătiri sa facă pentru drum…..

1.Un adevărat clan,guvernat după cu-tumele timpului, în care tata deținea un rol hotărâtor.

2. Constantinopol.

3. Una din verișoarele mele, Marousia Thilinghirean, din Lausanne, care lucra la Liga Națiunilor (al cărei tată fusese înmormântat în Cimitirul Armenenesc din Botoșani) căsătorită Vitoz(soțul arhitect elvețian), îmi povestea cât de extinse erau aceste afaceri(Marisilia, Paris, Veneția, Londra, Lausanne) ale familiei noastre.

4. Eu urma să împlinesc 15 ani și toc-mai terminasem clasa a cincea la Cole-giul Sanasarian din Erzerum.

* După ani și ani(când mă stabilisem în România), și mă întâlneam cu di-verși conaționali – hairenaghiț- unii, îmi spuneau cu mândrie nobilară ”sunt absolvent din Mâgârdici Sanasarian”.

* Recent, revista ”Ararat” a publicat un articol semnat de Sergiu Selian care mi-a produs o mare bucurie. Vizitând Turcia, în fosta Armenie, a vizitat și Erzerumul iar în una din fotografiile

publicate se afla și o frumoasa și im-punătoare construcție. Este si astăzi, Colegiul Mâgârdici Sanasarian. Cât de mult s-ar fi bucurat și mama mea, Doamna Elize Zarughian(M.D.)

5. Era unghiul Horen din familia de melici(tiltu nobiliar), despre care fratele Pailag ne povestea că era aghi-otant al lui Antranic , despre a cărui neînfricare se dusese vestea….iar când se avânta în luptă, călărea într-un fel anume, pentru a evita gloanțele… An-tranic, nume de legenda si de cântec, așa cum se va pomeni depre el…

6. Doamnelor.

7. Generalul Antranik, Comandantul Armatei de Voluntari Armeni in 1915

8. Ah, s-au apropiat ultimele ceasuri.

9. Orhan Pamuk, Istanbul. Editura Polirom.2011.(M.D.)

10. Locuitori ai Erzerumului.

11.Federația Revoluționară Armeană (Dașnakțiutun) și Hânciagnutiun (de-mocrații)

DOSAR 1915

Dosar 1915 îngrijit de Bedros HORASANGIAN

Cimitirul armenesc din Erzurum (1895)

30

8. Muzeul Genocidului Armean

În 1995, aproape de liniile austere ale Compexului Memo-rial de la Tsiternakaberd a fost inaugurat un edificiu inedit. So-bră şi simplă, clădirea construită chiar în fiinţa colinei găzduieşte atât Institutul cât şi Muzeul Genocidului Armean. Spaţiul copleşitor mizează pe forţa fo-tografiilor care evocă suferinţa unui neam prigonit din locurile natale în deşertul Siriei. Discur-sul muzeal este impresionant, fiecare sală surprinzând în alt mod şi aducând precizări reve-latoare.Astfel de muzee există în pre-zent pe mai multe continente pentru a condamna crimele în masă. Umbrele politicului şi violenţei sunt prezente în at-mosfera gravă a acestor locuri

răscolitoare care îndemnă la re-actualizarea faptelor reale.Redeschis publicului la 21 aprilie 2015, după o lungă perioadă de reabilitare, Muzeul Genocid-ului din Erevan are o nouă în-făţişare, permiţând parcurgerea unei etape cutremurătoare din istoria armenilor. Distribuit pe

două nivele, acest edificiu a fost proiectat de arhitecţii S. Kala-şian şi A. Tarkhanyan pentru a corespunde tuturor necesităţilor logistice şi tehnice moderne. Păstrarea coloritului specific al

acestei zone şi unicitatea con-ceptului arhitectonic contribuie la integrarea muzeului în pesajul istoric al Erevanului.În subsolul clădirii sunt ampla-sate birourile administraţiei, bi- blioteca, sala de lectură, spaţiile de depozitare şi sala Komitas, având o suta și șaptezeci de lo-

15 zile în ArmeniaJurnal de călătorie

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T9 - 10 / 2015

REDACŢIA ARARAT

curi. La parter, expoziţiile sunt desfăşurate pe o suprafaţă de aproape o mie de metri pătraţi. Pe o harta imensă pe peretele vestic al primei săli sunt prezen-tate teritoriile locuite de armeni înainte de genocid. Tabele ex-plicative cu date despre numărul de locuitori armeni din vilaiete însoţesc fotografii privind viaţa lor paşnică în 1914. În plus este indicat numărul de biserici şi şcoli care funcţionau înainte de începerea deportărilor.A doua sala având o suprafaţă de şapte sute de metri pătraţi conţine fotografii, rapoarte şi documente despre masacrele, marşurile forţate, taberele de refugiaţi şi alte suferinţe la care au fost supuşi armenii. Totul este rostuit pentru a pune în evi-denţă numeroasele mărturii existente, majoritatea foto-grafiilor fiind realizate de ofiţerii germani, participanţi la Primul Război Mondial.Asociate cu preocuparea pentru estetica întregului şi confortul receptorului, soluţiile tehnice moderne din a treia sala con-tribuie la înţelegerea evenimen-telor. De asemenea există şi o galerie de artă pentru expoziţii temporare.Din 2006 directorul aces-tui muzeu- institut este Hayk

Demonyan, autor al multor studii şi volume privind geno-cidul armean, politica externă a Turciei şi conflictul din Na-gorno Karabakh din perioada 1991-1994. Activitatea ştiinţi-fică desfăşurată în acest sediu patronat de Academia Naţio- nală de Ştiinţe a Republicii Armenia este importantă pentru recunoaşterea execuţiilor, de-portărilor, crucificărilor, înecuri-lor în masă şi torturilor pe care le-a îndurat acest popor.De alt-fel, mereu sunt găzduite lansări de carte, dezbateri și simpozio-ane având ca subiect masacrele din 1915-1916.Diaspora creată în urma acestor evenimente tragice şi-a propus să sprijine Armenia pentru a iz-bândi în drumul său pentru re-cunoaşterea acestor episoade ale istoriei recente.

Andreea BARBU

Armenian wedding ceremony, Cesaria, Ottoman Empire, 1901