Constrângrile strategiei militare româneşti

Strategia militară se prezintă deopotrivă ca stiinţă, experienţă si artă de punere în operă a unei decizii politice cu privire la compunerea pregătire şi intrebuinţarea forţelor şi mijloacelor necesare războiului şi luptei armate, dar şi ca modalitate de expertiză militară pentru decidentul politic. 1

Strategia este considerată ca traducere a politicii in planuri de acţiune din punct de vedere a resurselor, a forţelor puse la dispoziţie şi de legile acţiunii, respectiv, de legile angajării militare, în cazul acestui tip de acţiuni.

Prin strategie se realizează o proiecţie a acţiunii raportată la forţe, resurse, legi, mijloace, obiective şi scopuri fixate.

În unele concepţii se susţine că strategia şi-a lărgit aria conţinutului atâta timp cât presupune mai pe lângă înşelarea inamicului, şi modalitate de înlăturare a tensiunulor si de rezolvare a situaţiilor conflictuale.

Alte idei sustin că strategia nu există fără o competiţie, fără o luptă şi fără decident, adică nu poate exista în lipsa decizie şi a unei entităţi care decide. S-a pus de asemenea problema utilizării în sens larg a termenului şi a provenienţei sale sociale originale. Punctul de vedere militar susţine că termenul aparţine mediului militar deoarece strategia, în majoritatea accepţiunilor trebuie sa aibă în spate o politică, pe lângă decizie.

În elaborarea unei strategii bune sunt determinante următoarele 4 elemente: concepte, realism, viziune şi creativitate. Conceptele permit structurarea gândirii. Realismul este necesar pentru a interpreta corect o situaţie, la un moment dat. Prospectiva este indispensabilă, căci trebuie să fie capabil de a anticipa evoluţiile. Creativitatea este un element determinant, căci trebuie să fie în măsură să se imagineze diferitele acţiuni ce se vor derula pentru a avea succesul scontat. La toate acestea trebuie adăugată voinţa de a acţiona.2

Strategia permite, prin mizele sale complexe dar riguros formulate, conducerea si coordonarea acţiunilor spre atingerea obiectivelor fie ele politice, economice sau personale. De asemenea perminte utilizarea forţelor militare ale unui stat sa atace sau sa se apere.

Spre deosebire de tactica al cărei obiectiv este limitat in timp si efective, spre exemplu să câştige o bătalie, strategia are obiectiv global şi pe termen lung, cum ar fi câştigarea războiului.

Construirea unei strategii impune: pe de o parte, estimarea probabilităţii de realizare a eventualităţilor susceptibile de a fi reţinute; pe de altă parte, adoptarea unei reguli sau a unui indicator de preferinţă ce permite clasarea

1 Bădălan Eugen, Strategie militară contemporană, Bucureşti, Editura CTEA, 20062 Duţu Petre, Strategie militară a României în contextul noilor repere europene şi euro-atlantice de securitate, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", 2011

1

rezultatelor scontate prin punerea în practică a diferite scenarii. Strategia se prezintă sub două forme: nivelul de organizare şi modul de conducere. Ca mod de conducere, strategia este o modalitate de a acţiona în incertitudine incluzând incertitudinea în conducerea acţiunii. Atunci, ea este aproape de viclenii şi stratageme. În această manieră, strategia se distinge de execuţia unui program, a unui produs sau a ceea ce este predeterminat. Pe de altă parte, ca nivel de organizare, există nivelul politic care: alege între război sau pace; atribuie resursele necesare; orientează şi delimitează strategiile posibile de război sau de pace.3

Ținând cont de contextul geopolitic actual, avem în vedere faptul că strategia militară romanească, suportă o serie largă de constângeri, de natură, valoare și cu consecințe diferite, lucru care reduce compactarea conținutului și îl fluidizează și îi restrânge substanțial libertatea găsirii soluțiilor la problemele principale ale pregatirii și ducerii luptei armate. Aceste constrângeri, însă, o fac mai elaborată si rațională, o ancorează mai bine în realitățile naționale și internaționale, și sporesc caracterul integrator in contactul cu strategiile specializate din alte domenii de confruntare ale războiului și îi evidențiază cu suficientă claritate locul și rolul in cadrul securității, și apărării naționale și in cadrul artei strategice.

Una din constrângerile strageiei militare românești se deduce din principiile doctrinei militare care sunt întemeiete pe baza a ceea ce este indicat sau nu pentru a face în războiul de apărare. Aici avem în vedere evitare cu mari eforturi a producerii unei confruntări majore în Europa, astfel ca nici un stat să nu se considere agresor sau inamic al statului român atâta timp cat statul roman are o conduită pașnică și acceptăsa duca principaleleațiuni militare pe teritoriul național. Aceste aspecte de securitate comună îngreunează pregătirea și ducerea acțiunilor militare, pot constitui prelungirea costurilor si confruntărilor violente cu un eventual inamic.

Voința naționala constituie o altă constrângere fiind un element dinamic al puterii statului. În această privință se dă un rol foarte important mass-mediei, în sensul de a contura si informa motivațiile și ideile principale ale oricărei concepții militare viitoare.

Fără îndoială legislația va crea un cadru-impediment pentru elaborarea strategiei militare afectându-i dezvoltarea teoretică și practic aplicativă. Acest cadru legal este format din legile țării, atribuțiile persoanelor abilitate în realizarea apărării naționale, relațiile dintre executiv și legislativ si de dreptul internațional umanitar. Astfel pot fi afectate eliberarea oportună a deciziilor de ordin politico militar, adecvare unor masuri strategice in conjunctura unei situașii de criză politico-militară, validarea unor concepții strategice raționale, crearea din timp de pace a bazei tehnico-materiale a războiului, acordarea sau primirea ajutorului militar extern. Războiul și apărarea au propriile rațiuni, politice și militare. Acestea coexistă și devine important sa se identifice și

3 Idem

2

recunoască care dintre ele sunt dominante, pentru apărarea intereselor fundamentale ale statului.

Constrângerile geografice sunt foarte greu modificabile atâta timp cat se păstrează poziția geostrategică, vecinii, natura ți configurația frontierelor, marime teritoriului național, accesul la mare, fluviu, caracteristicile fizico-geografice, infrastructure ș.a. Oricâte restricții s-ar exercita, o autentică concepție strategică nu poate fi privată de o componentă esențială, de natură geostrategică externă, care să includă referiri precise asupra direcțiilor probabile de producere a agresiunii, spațiile favorabile constituirii grupărilor de invazie, condițiile în care se poate realiza surprindeerea strategică etc. Toate acestea impun cunoașterea teritoriului national si a scenariilor de invazie spre a se lua masuri preventive și acțiuni adecvate de răspuns. O altă constrângere se desprinde de aici și anume utilizarea cadrului natural ca factor de putere.4

Structura forțelor armate si riscul pot reprezenta o constângere deoarece, deoarece concepțiile strategice pot fi modificate ușor sub presiunea diverșilor factori geopolitici sau geostrategici, însă durează mult dezvoltarea sau reorganizarea forțelor. Nelinierea strategiei militare cu realitate existenta va reprezenta un eșec in favoarea inamicului.

Diferența de potențial militar ditre țări va obliga statele la negocieri internaționale asupra armelor, mijloacelor de atac și de ducere a luptei armate. Astfel iau forma si alianțele.

Este evident că resursele economice vor reprezenta o constrângere a strategiei militare romanești care are de suferit din cauza amârii sau reducerii fondurilor.

Nu pot sa evit sa prezin o ultimă canstrangere a strategiei, și aici se va observa aplicabilitatea ca in orice domeniu ca factor de intarziere, ingreunare, amanare, evitare și eroare, și anume rutina și rezistența la inovații a birocrației prolixe.

Sunt de părere că aceste impedimente sau elemente ca forțează și de care se ține cont obligatoriu în cursul normal de elaborare si aplicare a strategiei militare românești pot fi studiate dintr-o perspectivă mai relevantă pentru viitor prin contextul apartenenței României la NATO. Prin aderare s-au creat oportunități dar și riscuri. Să vedem cum este conturat acest cadru la un nivel oficial.

Strategia militară a României se întocmește la fiecare mandat prezidențial. Programul de guvernare 2009-2012 cuprinde in capitolul 23, „Apărarea națională” următoarele:

Politica de apărare naţională a României este determinată, în mod obiectiv, de evoluţiile politice, economice, sociale şi culturale care au loc pe plan intern şi extern.

4 Onișor Constantin, Elemente de artă strategica românească, Bucuresti, Editura Fundației Naționale de Aparare, 2001.

3

În ceea ce priveşte influenţa mediului internaţional de securitate actual asupra politicii de apărare naţională, pot fi luate în considerare următoarele caracteristici: diversificarea riscurilor şi ameninţărilor (de natură militară şi non-militară) la adresa securităţii naţionale; manifestarea riscurilor şi ameninţărilor asimetrice, în paralel cu menţinerea celor de natură clasică; amplificarea competiţiei pentru resurse şi pieţe de desfacere; afirmarea unor actori non-statali în procesul decizional la nivel internaţional; creşterea rolului organismelor de securitate europene si euro-atlantice în gestionarea situaţiilor de criză; complexitatea situaţiei de securitate în regiuni de interes strategic pentru România, în special în zona vecinătăţii sale estice (Regiunea Extinsă a Mării Negre); noile tendinţe ale relaţiilor dintre SUA şi Federaţia Rusă - relaţiile dintre cei doi actori par să se bazeze pe identificarea unor puncte de interes comun şi pe realizarea unor înţelegeri în domenii de interes strategic; efectele crizei financiare şi economice la nivel global.

Pe plan intern, politica de apărare a României poate fi influenţată, în perioada următoare, de o serie de evoluţii generate, în primul rând, de considerente economice si financiare: constrângerile bugetare generate de criza economică şi financiară vor crea dificultăţi de finanţare a domeniului apărării; acumularea unor restanţe succesive în îndeplinirea obiectivelor din domeniul apărării -amânarea acestora în anii anteriori determină suprapunerea termenelor de îndeplinit cu cele fixate pentru perioada actuală, fapt care conduce la perspectiva creşterii nevoii de finanţare.

Rectificările bugetare din anii 2007-2009 au presupus şi o reducere a cheltuielilor de înzestrare cu circa 406 milioane Euro; există premise favorabile, pe de o parte, încheierea participării trupelor române în misiunea din Irak - situaţie care va disponibiliza unele resurse financiare pentru programele din domeniul apărării, dar noile cerinţe pentru teatrul de operaţii Afganistan impun însă creşterea participării României în cadrul ISAF cu elemente semnificative („multiplicatori de forţă"), care vor presupune costuri suplimentare.5

De aici deducem ca Strategia militară a României are și mai multe constrângeri care au fost puncte de orientare in elaborare: diversificarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale; manifestarea riscurilor şi ameninţărilor asimetrice, în paralel cu menţinerea celor de natură clasică; amplificarea competiţiei pentru resurse şi pieţe de desfacere; afirmarea unor

5 www.cdep.ro/Programul de guvernare 2009-2012

4

actori nonstatali în procesul decizional la nivel internaţional; creşterea rolului organismelor de securitate europene şi euro-atlantice în gestionarea situaţiilor de criză; complexitatea situaţiei de securitate în regiuni de interes strategic pentru România, în special în zona vecinătăţii sale estice; noile tendinţe ale relaţiilor dintre SUA şi Federaţia Rusă – relaţiile dintre cei 2 actori par să se bazeze pe identificarea unor puncte de interes comun şi pe realizarea unor înţelegeri în domenii de interes strategic şi efectele crizei financiare şi economice la nivel global.

Drept concluzie, factorul de constrângere cel mai evident pentru strategia militară românească este reducerea de buget, care oferă oportunitatea oricărui militar sa observe si celelate discontinuități care constrâng la rândul lor.

5

Bibliografie

1. Bădălan Eugen, Strategie militară contemporană, Bucureşti, Editura CTEA, 2006

2. Duţu Petre, Strategie militară a României în contextul noilor repere europene şi euro-atlantice de securitate, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", 2011.

3. Onișor Constantin, Elemente de artă strategica românească, Bucuresti, Editura Fundației Naționale de Aparare, 2001.

4. Programul de gvernare 2009-2011.

5. Udeanu Gheorghe, Elemente de strategie militara contemporană, București, Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", 2006.

6. Udeanu Gheorghe, Elemente de arta militară, Sibiu, Editura AFT, 2008.

7. ***, Surse de instabilitate la nivel global și regional, Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", 2004.

8. Vaduva Gheorghe, Strategie militară pentru viitor, București, Editura Paideia, 2003.

6