2014 – ANUL DUMITRU MATCOVSCHI

Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…

În Memoriam: Dumitru Matcovschi s-a întors acasă pentru totdeauna: În zi de sâmbătă, la data de 29 iunie 2013, în legătură cu funerariile naţionale ale poetului Dumitru Matcovschi, în toată ţara a fost anunţată zi de doliu naţional. La dorinţa Lui , poetul a fost înmormântat în satul de baştină, Vadul Raşcov din raionul Şoldăneşti, sat, ce cîndva a fost în componenţa raionului Rezina. Alături de familia şi rudele Maestrului, la înmormântare au participat: preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, alte persoane oficiale, scriitori, compozitori, consăteni, dar şi mulţi reprezentanţi ai raionului Rezina. Poetul a fost înmormântat cu onoruri militare, sub acordurile Imnului de Stat al Republicii Moldova.

Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939, în satul Vadul Raşcov, pe malul bătrânului Nistru, în familia lui Leonte şi Eudochiei Matcovschi. Copilăria i-a fost vegheată de valurile Nistrului, râul casei părinteşti, de stâncile abrupte, pline de farmec şi mister, de oamenii minunaţi de la baştină...

Fiind înzestrat de Dumnezeu cu harul de a scrie cei, care îi cunosc mai îndeaproape opera, dar şi concepţiile de viaţă ale Maestrului, desluşesc în creaţia lui o adevărată artă prin care a venerat într-un mod deosebit casa părintească, familia, baştina, pe care o numea cu dragoste “mărgioară” pentru că „marginile au fost întotdeauna frumoase”. Şi răspunsul la întrebarea: de ce Poetul a ales anume mărgioara drept loc pentru odihna veşnică îl găsim în multe poezii, dar şi în interviul “Viaţa e o luptă, cea mai grea din toate”, oferit de Maestrul Dumitru Matcovschi în exclusivitate săptămânalului „Cuvîntul”, ziarul interraional Rezina: Noţiunea „acasă”, Poetul a descifrat-o laconic: ”Locşorul sfânt, cel mai sfânt, altarul, unicul”. Solicitat să spună ce lucruri îi amintesc mai des de casa părintească Domnia sa menţiona: „Casa părintească e singulară, e un tot întreg, nu există „lucruri” importante şi ne-importante, este o insulă de lumină casa mea de-acasă, oază, cea mai veche şi mai aproape de toate, omul din oameni până la trecerea în neagra veşnicie nu pleacă în lume, părăsindu-şi casa părintească pe veci. Din păcate cosmopolitismul şi globalizarea au făcut şi mai fac încă din om neom, în antichitate, încă, la romani, dar şi la greci, nişte rătăciţi de neam se vedeau „cetăţeni ai universului”, a fost, după mine, o blasfemie acest cosmopolitism timpuriu, cum e şi globalizarea de azi”:

Să nu mai avem datini, ar însemna.Să nu mai avem locşor sfânt.Să nu mai avem nici un Dumnezeu.Să ne fie bine peste tot.

Dumitru şi Alexandrina Matcovschi: Nunta de aur, sărbătotorită la casa părintească împreună cu consătenii şi prietenii săi

Poetul mai spune: ”Nu sunt omul care se acomodează unde îl prinde vremea. Casa mea de acasă e la vad, la Nistru, la mărgioară. Totul îmi aminteşte de ea. Şi limba pe care o vorbesc, şi pâinea pe care o doresc întotdeauna de la mama, şi icoana la care, copil, mă închinam; rupt din sfânta realitate, omul se va transforma până la urmă în gânganie bipedă. Casa de acasă dintotdeauna mi-a fost aidoma axei morale”.

Şi totuşi, recunoştea în continuare Poetul: „Eu rămân cel care am fost întotdeauna, nu dau Mărgioare pe nicio metropolă, pe nici un Paris..., am fost şi am rămas om al pământului, aici eu cred în oameni şi în zei, aici mă plouă stelele cu şoapte, aici eu râd şi plâng cu toţi ai mei...Cât mai există vadul, comuna de la mărgioară, exist şi eu. Rătăcit în lumea mare, omul e nimeni în fond. Unul din mulţi”.

Şi în continuare îşi îndemna pământenii: „Aşi vrea să-i rog să ţină la neamul lor, să ţină foc în vatră, să nu le creadă veniţilor de aiurea care se jură că fraţi ne sunt, basarabeanul a fost dintotdeauna moldovean la Nistru şi român la Prut, limba noastră a fost şi este limba română, ţara noastră, Patria noastră, a fost şi este România, să dăm aşadar mână cu mână, să nu ne uităm pe sub sprâncene unii la alţii, să fim ce-am fost odată, dar poate chiar şi mai mult, întoarcerea la origini să ne fie sfântă, fiul Isus în limba noastră primul cuvânt – ma-ma – a rostit, să vorbim limba mamei, să cinstim datina străbună, să credem într-un Dumnezeu, nu în bezbojnici” (aşa sunt numiţi cei fără credinţă în Dumnezeu - din ruseştele „без бога”, atei ). Dumitru Matcovschi era numit “Unul din cei mai vrednici bărbaţi ai neamului…” şi potrivit mai multor personalităţi notorii din ţară şi de peste Prut, Dumitru Matcovschi a fost şi va rămâne un simbol al demnităţii şi onoarei naţionale, un caracter deosebit.

Scriitorul Ion Hadârcă, prezent la înmorântarea poetului a spus: „Dumitru Matcovschi este un exemplu de demnitate în literatura românească. Niciodată nu s-a supus şi nu a

îngenuncheat, numai Domnul şi rudele ştiu prin ce a trecut. Au fost şi clipe fericite şi vreau să evoc acum o întâmplare din 1981, la Festivalul „Primăvara poeziei” care se desfăşura la Vilnius. Poetul Dumitru Matcovschi a vorbit în limba maternă despre limba maternă. Toată lumea îl aplauda în picioare, în Catedrala din Vilnius şi îl ovaţiona, era o clipă magică”, a mai spus Ion Hadârcă.

Actriţa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, Ninela Caranfil, citată de agenţia IPN, povestea că nu demult Teatrul "Mihai Eminescu" a efectuat un turneu în România, unde a jucat piesa „Pomul Vieţii” (1982), scrisă de Dumitru Matcovschi. De fiecare dată toţi spectatorii se ridicau în picioare şi aplaudau îndelung. „Când am revenit acasă, i-am sunat poetului şi i-am spus: piesa ta a cucerit inima României. S-a bucurat enorm, s-a bucurat ca un copil, pentru că aşa era el, avea suflet de copil. Dumitru Matcovschi este şi va rămâne poetul, omul care a învins moartea. Acum Dumnezeu l-a luat în ceruri, acolo unde sunt prietenii lui, unde sufletului lui îi va fi mult mai bine, decât în această lume”, a concluzionat Ninela Caranfil. Supravieţuire miraculoasă. În luna mai, 1989, poetul a fost implicat într-un grav accident rutier, în urma căreia a fost supus unui ciclu de operaţii la creier şi a rămas în comă aproximativ şase luni. Accidentul, care se presupune că a fost organiyat, a generat activizăţi de interes naţional, întru susţinerea poetului, iar chirurgul care a condus operaţia declara atunci că supravieţuirea maestrului este o minune dumnezeiască.

Urmează o lungă perioadă de recuperare fizică şi morală, la Chişinău, Moscova şi Bucureşti. Suportă peste douăzeci de intervenţii chirurgicale. Condiţia fizică şi vigoarea bărbătească de înainte îi sunt reduse de paralizie. Suferinţa nedreaptă însă i-a călit şi mai mult conştiinţa. În anii de avânt ai mişcării de eliberare naţională (1987-1989) s-a manifestat ca publicist redutabil. Tot atunci a revigorat revista „Nistru", în 1988 schimbându-i denumirea în „Basarabia". A fost redactor-şef al acestei publicaţii până în 1997. Este recunoscut pe plan internaţional de critica literară drept unul dintre marii poeţi ai Republicii Moldova. De-a lungul anilor a editat peste 50 volume - de poezii: „Melodica”, „Grâul”, „Axa”, „Patria”, „Poetul şi balada”, „Tu, dragostea mea”, „Veşnica toamnă”; proză: „Duda”, „Bătuta”, „Toamna porumbeilor albi”, „Focul din vatră”; dramaturgie, inclusiv în limbile rusă şi lituaniană, piese de teatru: „Preşedintele”, „Piesă pentru un teatru provincial”, „Pomul vieţi”, „Ion Vodă cel Viteaz”, „Sperietoare”, „Tata”.

În 1993 are loc premiera filmului televizat de lung metraj „Troiţa”. În acelaşi an are loc premiera spectacolului „Destinul”, după piesa „Ioan Vodă cel Viteaz” de D. Matcovschi, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, după care apar alte spectacole de răsunet în ţară şi peste hotarele ei.

Un loc aparte în poezia lui Dumitru Matcovschi îl ocupă lirica de dragoste. Sinceritatea sentimentului, simplitatea monologului autoricesc, sonoritatea imaginilor, puritatea şi valoarea etică a mesajului comunicat de scriitor asigură textelor lui o originalitate excepţională, care n-a putut să nu se bucure de atenţia compozitorilor. Multe din poeziile sale au fost puse pe note de compozitorii Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Eugen Doga, Mihai Dolgan, Mircea Oţel, Constantin Rusnac şi mulţi alţii, devenind peste ani şlagăre:

Sărut, femeie, mâna taÎntotdeauna muncitoare,Atât de mică şi de floare,Sărut, femeie, mâna ta.Ca o aripă ce-a zburatŞi-a obosit neobosită,Să odihnească liniştităCa o aripă ce-a zburat.Copiii dorm în cuibul lor,Nevinovat li-i somnul, mamă,

Tot fără griji şi fără teamăCopiii dorm în cuibul lor.Şi-alături mâna ta aici,La căpătâi ca o lumină,Alintătoare şi blajină,Şi-alături mâna ta aici.Sărut, femeie, ochii tăiDe lacrimă şi de scânteie,De împărată şi de zeie,Sărut, femeie, ochii tăi.Sărut cuminte vorba taCu limpezime de izvoare,Cu vraja soarele-i răsare,Sărut cuminte vorba ta.Sărut şi părul tău frumos,Îmbătător ca o secarăCând o-nfioară vânt de seară,Sărut şi părul tău frumos.Şi cad, iubito, în genunchi,Şi îţi sărut piciorul careDe suferinţă e şi doare,Şi cad, iubito, în genunchi.Sfântă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,Sfântă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,Sfântă ni-i casa din leagăn de dor ce coboară,Sfântă ni-i casa ce creşte feciori şi fecioare.

Poezia “Sărut, femeie, mâna ta” a fost pusă pe muzică de Ion şi Doina Aldea Teodorovici, în piesa "Focul din vatră".

În iunie 2013, poetul a fost supus unei intervenții chirurgicale repetate, după ce a fost internat cu diagnosticul “proces expansiv de  tumoare cerebrală” de etiologie post-traumatică ca urmare a acumulării de sânge şi ca urmare a traumei suferite anterior în luna mai 1989.

Începînd cu toamna anului 2011 la Vadul Raşcov, satul de baştină a scriitorului se desfăşoară Festivalului Internaţional de Poezie şi Cântec “Dumitru Matcovschi”, eveniment organizat anual de “Metropolitan Media”, iar printre partenerii Festivalului se mai numără Primăria Comunei Vadul-Raşcov, Consiliul Raional Şoldăneşti, Ministerul Tineretului Republicii Moldova, Editura “Lumina”, Zona Economică Liberă Bălţi, Uniunea Scriitorilor, Primăria municipiului Chişinău, Fundaţia “Viorica Nagacevschi”, Compania Teleradio-Moldova, CassaRecords etc. Festivalul Internaţional de Poezie şi Cântec «Dumitru Matcovschi” contribuie incontestabil la promovarea valorilor şi a culturii naţionale în amalgamul culturilor europene, înscrise pe fila istorică unde şi-a lăsat amprenta poetul şi omul de creaţie Dumitru Matcovschi”.

Tot la Vadul-Raşcov a fost deschisă casa - muzeu „Dumitru Matcovschi”, eveniment ce s-a produs în ziua, când academicianul, a ajuns la cea de-a 72 toamnă. Cu această ocazie, personalităţi notorii din Republica Moldova, dar şi din România s-au adunat pentru a participa la deschiderea muzeului, dar şi la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie şi Cântec consacrat poetului.

Aceste evenimente au avut loc graţie contribuţiei financiare a primăriei localităţii, a consiliului raional, a unor agenţi economici din raionul Şoldăneşti, iar visul oamenilor din partea locului de a avea o casă-muzeu a lui Dumitru Matcovschi s-a realizat: casa părintească a lui Dumitru Matcovschi, construită mai bine de un secol în urmă, a devenit o carte de vizită pentru

toţi vizitatorii comunei Vadul Raşcov. Revederea pozelor vechi şi a altor obiecte-exponate din fosta casă a dumisale a fost o adevărată surpriză pentru poet:Casa mea de-acasăNu-mi purta bănat,/Ai rămas tot vază,Eu nu te-am uitat.

Prin aceste versuri Dumitru Matcovschi revine acasă ori de câte ori i se face dor. Dor de grinda cu busuioc, de Nistrul tot grăbit şi uliţele şerpuitoare, de focul din vatră…:

Distincţii:

Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1990);

Membru titular al Academiei de Stiinte din R.Moldova (1995);

Cavaler al Ordinului Republicii Moldova (1996);

Cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor (2000);

Cetăţean de onoare al municipiului Chişinău (2010):

Membru titular al Academiei de Ştiinţe din Republicii Moldova (1996);

Deţinător al medaliilor “Mihai Eminescu” şi “Pentru distincţie în muncă”;

Laureat al Festivalului Internaţional de Poezie Nichita Stănescu;

Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural” (2012, decorat de către preşedintele

României, Traian Băsescu);

Laureat al mai multor publicaţii periodice;

Poet Naţional ale cărui poezii sânt cele mai cântate la nivel naţional şi internaţional.

Închinare Poetului

Dacă eşti bărbat

(Grigore Vieru lui Dumitru Matcovschi)

Dacă eşti bărbat,nu lăcrima,ci sângele să-ţi verşiîn mijlocul mulţimii oropsite.Şi nu blajinapâlpâire-a lumânării,ci fulgerul scăpărătorsă-l porţi în mâini.Şi-al tău cuvântsă-l înţeleagă pe deplinmăicuţa ta, copiiişi truditoarea iarbă.Dacă eşti bărbatpe colţul tău de pământ,la marginea Ţării tale,în mijlocul mulţimii oropsite!

Dumitru Matcovschi are o frază care îmi place enorm şi pe care o recitesc ori de câte ori simt necesitatea: "Astăzi cea mai frumoasă moarte este cea de dor... Noi, basarabenii, suntem copiii dorului." EL a fost mereu măcinat de dor: dor de normalitate, de adevăr, de istoria şi de limba română pentru care a luptat toată viaţa. Acum, noi cei care suntem copiii dorului, am rămas orfani şi cu o mare datorie în faţa poetului: să-i recitim cărţile, să-i realizăm idealurile, să-i declamăm poeziile:

Vâzdoaga

(Muzica - Mihai Dolgan)

Nu mi-i dor de-o floare raracare creste-n alta tara,dor-mi-e dor de-o floare-aleasacare creste-n prag, acasa.Intre flori nevinovate,adumbrita e de toate;o culege cine sties-o poarte la palarie.Seamana cu tarancutacare-si da copilul huta;cade roua dimineata,

ea cu roua-si spala fata;arde soarele ca focul,ea nicicand nu-si schimba locul.Bate vantul cu furtuna,ea asteapta vreme buna.Cu-amiros de paine coapta,floarea creste dintr-o soapta.Si-apoi soapta ca-i de fraga,ea se cheama tot vazdoaga.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:Mihai Cimpoi, Poezia casei. In cartea lui: Alte disocieri Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1971; O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia, Chisinau, Ed. Arc, 1996; editia a II-a, 1997.Ion Ciocanu, Soarele si amara lumina a lui. In cartea lui: Dreptul la critica , Chisinau, Ed. Hyperion, 1990.Victor Craciun, Floare Basarabie. In literatura si arta , 1992, 16 aprilie.Ana Ghilas, Dumitru Matcovschi: Parintii. In Limba romana , 1994, nr. 5-6.Gheorghe Mazilu, Resursele atitudinii imnice. In cartea lui: Reabilitarea calitatii artistice, Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1989.Eliza Botezatu, Dumitru Matcovschi intre rapsodie si pamflet. In cartea: Literatura romana postbelica. (Integrari, valorificari, reconsiderari), Chisinau, Firma editorial-poligrafica Tipografia centrala, 1998.http://www.cuvintul.md/

Galina Davîdic, Biblioteca Publică Raională “Mihai Eminescu”, or. Rezina