Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; Joi - Spovedanie, ora 18;

A treia vineri din lună – Sf. Maslu, ora 19-15; Sâmbăta – Spovedanie, h 16.

(În post, vinerea - spovedanie, h 16:00)

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Săptămâna a II-a din Postul Mare:

Duminică: Evr 11, 24-26, 32-40; In 1, 43-51 - Sf. Cuv. Mc. Evdochia.

Luni: Is 4, 2 - 5, 7 - Sf. Sf. Mc. Teodot, episcop al Cirenei din Cipru.

Marţi: Fc 3, 21 - 4, 7; Pr 3, 34 - 4, 22; Is 5, 7-16 - Sf. Mc. Eutropiu, Cleonic.

Miercuri: Fc 4, 8-15; Pr 5, 1-15; Is 5, 16-25 - Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan.

Joi: Fc 4, 16-26; Pr 5, 15 - 6, 3; Is 6, 1-12 - Sf. Mc. Conon din Isuaria.

Vineri: Fc 5, 1-24; Pr 6, 3-20; Is 7, 1-14 - Sf. 42 Mucenici din Amoreea.

Sâmbătă: Evr 3, 12-16; Mc 1, 35-44 - Sf. Sf. Mc. Efrem, episcopul Tomisului.

Sf. Sf. Mc. Efrem, episcopul Tomisului Sf. Sfinţit Mucenic Efrem s-a născut undeva la sud de Dunăre, din

părinţi creştini. Ajungând la maturitate, acesta pleacă la Locurile Sfinte pentru a se închina, iar sosind aici hotărăşte să îmbrace haina preoției, devenind mai apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului. Patriarhul îl trimite, la începutul veacului al IV-lea, în Dacia Pontică pentru a propovădui Evanghelia lui Hristos şi a-i păstori pe credincioşii daco-romani din Eparhia Tomisului. Odată ajuns aici, şi

luându-şi atribuţiile sale de ierarh, prin puterea "cuvântului lui Dumnezeu", episcopul Efrem aduce la credinţa în Hristos numeroşi daco-romani dar şi goţi sau sciţi. În scurtul timp al păstoririi sale rodnice, numeroşi barbari au primit sfântul botez şi mulţi creştini au primit martiriul pentru credinţa lor nestrămutată în Hristos. Episcopul Efrem a avut însă grijă să răscumpere sfintele lor moaște, pe care le îngropa în locuri de taină, ridicând mai apoi, de-asupra lor, numeroase biserici. Cu voia lui Dumnezeu, în timpul persecuțiilor asupra creştinilor duse de împăratul Dioclețian în anii 300-304, episcopul Efrem este prins şi dus la Cherson, în Crimeea. Aici sfântul părinte este întemniţat şi chinuit cumplit de romani pentru a se lepăda de Dumnezeul creştinilor şi a se închina idolilor păgâni. Însă episcopul Efrem nu a hulit pe Dumnezeul său, ci a mărturisit credinţa şi dragostea pentru Hristos, fiind ucis de aceştia prin tăierea capului. Astfel, fericitul episcop Efrem al Tomisului şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Mântuitorului lumii primind cununa mucenicească.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An VIII, Nr. 10 (1 martie 2015)

n vremea aceea a vrut

Iisus să meargă în

Galileea şi a găsit pe

Filip şi i-a zis: vino

după Mine. Şi Filip era

din Betsaida din oraşul

lui Andrei şi al lui

Petru. Filip a găsit pe

Natanael şi i-a zis: am găsit pe

Acela despre care a scris Moise în

lege şi au scris proorocii, pe Iisus,

fiul lui Iosif din Nazaret. Iar

Natanael i-a zis: din Nazaret poate

să fie ceva bun? Şi Filip i-a

răspuns: vino şi vezi. Iisus a văzut

pe Natanael venind către Dânsul şi

a zis despre el: iată cu adevărat

israelitean în care nu este vicleşug!

Natanael L-a întrebat: de unde mă

cunoşti? Iar Iisus, răspunzând, i-a

zis: mai înainte ca Filip să te

cheme, te-am văzut când erai sub

smochin. Răspuns-a Natanael şi

I-a zis: Rabi, Tu eşti Fiul lui

Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui

Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis:

pentru că ţi-am spus că te-am văzut

sub smochin, crezi? Mai mari decât

acestea vei vedea. Apoi i-a zis:

adevărat, adevărat vă spun că de

acum veţi vedea cerul deschizându-

se şi pe îngerii lui Dumnezeu

suindu-se şi pogorându-se peste

Fiul Omului.

Duminica Întâi din Post (a Ortodoxiei) Ioan 1, 43-51

Fraţilor, prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi

va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în războaie, au întors taberele

Apostol: Evrei 11, 24-26, 32-40

După mai bine de un secol de mari tulburări în Sfânta Biserică, produse de adversarii sfintelor icoane, Sinodul de la Constantinopol din anul 843, convocat de b inecred inc ioasa împărăteasă Teodora şi de Patriarhul Metodie al Constantinopolului, a adus pacea şi liniştea prin reconfirmarea hotărârilor tuturor celor şapte sinoade ecumenice, inclusiv a dogmei cinstirii icoanelor, formulată, potrivit Sfintei Scripturi şi practicii dintotdeauna a Bisericii, la cel de al VII-lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol (787). Întrucât fiecare dintre ereziile condamnate cu acel prilej contesta un aspect sau altul al mântuirii câştigate prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, iar erezia iconoclastă avea ca ţintă însăşi iconomia mântuirii în ansamblul ei, restabilirea cultului icoanelor nu a reprezentat o victorie izolată, ci triumful întregii Ortodoxii.

D e o a r e c e „ c a t a s t r o f a iconoclasmului a necesitat un efort de rezistenţă considerabil, reunirea tuturor forţelor Bisericii, sângele martirilor şi al mărturisitorilor ei, experienţa şi înţelepciunea Părinţilor apărători ai icoanelor, credinţa de neclintit a poporului drept­credincios“, în amintirea acestora şi pentru sărbătorirea triumfului dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor, începând cu data de 11 martie 843, neîntrerupt, în prima duminică a Postului Sfintelor Paş t i , B i se r i ca O r t odoxă de pretutindeni prăznuieşte, an de an, Duminica Ortodoxie i, intonând împreună cu imnograful: „Cinstea icoanei se înalţă la chipul cel dintâi

[…]. Pentru aceasta cu dragoste cinstim icoanele Mântuitorului Hristos şi ale tuturor sfinţilor; ca, sub îndrumarea lor, să nu mai fim supuşi niciodată necredinţei“.

Manifestare văzută a ceea ce nu se poate vedea, icoana nu există prin ea însăşi. Ea este mijlocul prin care suntem conduşi spre alte persoane, este un obiect sfânt care arată prezenţa personală a Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, aşa cum s-a afirmat la Sinodul de la Constantinopol din anul 869: „Icoana ne anunţă şi ne face prezent ceea ce Evanghelia ne spune prin cuvânt“.

Icoana este o memorie vizuală şi o reprezentare a realităţii istorice a Mântuitorului Iisus Hristos întrupat, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, o imagine sau un chip al acestora şi niciodată în Biserica noastră nu s-a confundat icoana cu Însăşi dumnezeirea. „Creştinii nu cinstesc icoanele ca pe nişte dumnezei şi nici prin închinarea la ele nu se depărtează de închinarea adevăratului Dumnezeu. Dimpotrivă, prin ele, ei sunt îndreptaţi spre Dumnezeu, rugându-i pe sfinţii zugrăviţi în ele ca să mijlocească pentru ei la Domnul“.

Din perspectiva învăţăturii de credinţă, reprezentarea lui Dumnezeu în formele artei iconografice a devenit posibilă datorită realităţii întrupării Fiului lui Dumnezeu: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o

vrăjmaşilor pe fugă; unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea ca să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare, au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi,

strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă, ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos“ (1 Ioan 1, 1-3). Prezenţa cu Trupul a Fiului lui Dumnezeu în lume, prin întruparea Sa, este suprema desco­perire a lui Dumnezeu, pentru că în Hristos „locuieşte, t r u p e ş t e , t o a t ă p l i n ă t a t e a dumnezeirii“ (Coloseni 2, 9).

Icoanele mărturisesc împreună cu Evanghelia taina întrupării Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu: „Si Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr“ (Ioan 1, 14). Din perspectiva teologiei patristice, sintetizată în chip admirabil de Sfântul Ioan Damaschin, înomenirea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu constituie principalul temei al cinstirii icoanelor. Sfântul Ioan Damaschin spune că: „nu greşim atunci când facem icoana Dumnezeului Care S-a întrupat, Care S-a arătat pe pământ în trup şi a locuit printre oameni, Care a luat, din pricina bunătăţ i i Lui nespuse, f i rea, materialitatea, forma şi culoarea trupului“.

Prin întruparea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat posibilitatea şi dreptul să-I pictăm icoana. Nu este vorba despre o reprezentare a chipului naturii sau fiinţei divine, deoarece aceasta este una spirituală, ci numai o reprezentare după formele felurite în care Dumnezeu sau sfinţii îngeri s-au arătat în lume. În icoană, Domnul Iisus Hristos este prezent ca Dumnezeu-Om, după cum, în mod înţelept, ne î n v a ţ ă S f â n t u l I o a n Damaschin:„Zugrăvesc pe Dumnezeul nevăzut, nu ca nevăzut, ci ca pe unul Care S-a făcut văzut pentru noi prin participarea la trup şi sânge. Nu zugrăvesc dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc trupul văzut al lui Dumnezeu; căci dacă este cu neputinţă să se zugrăvească sufletul,

cu cât mai mult Dumnezeu, Care a dat sufletului imaterialitatea“.

Sfintele icoane sunt pentru noi, creştinii, adevărate „ferestre spre cer“ prin care noi privim spre Dumnezeu şi spre lumea nevăzută şi prin care El priveşte spre noi cu dragoste şi cu bunătate. Prin ele noi primim bucuria vederii duhovniceşti, vederea cerurilor deschise promise de Mântuitorul chiar în Evanghelia zilei de astăzi: „De acum veţi vedea cerul deschizându-se“ (Ioan 1, 51). D e sc h i d e r e a c e r u r i l o r a r a t ă posibilitatea omului de a cunoaşte pe Dumnezeu şi de a dobândi sfinţenia,

prin harul Duhului Sfânt, şi de a realiza tot mai mult asemănarea cu Dumnezeu.

Icoana luminează calea omului spre d e s ă v â r ş i r e a duhovnicească prin

sfinţirea propriei noastre vieţi: de la chipul lui Dumnezeu, descoperit nouă prin har, spre o asemănare tot mai mare cu El, prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt. Asemănarea cu Dumnezeu este cu putinţă după cum o dovedeş te mu l ţ imea s f in ţ i l o r reprezentaţi în icoane, care sunt, cu adevărat, icoane ale sfinţeniei lui Dumnezeu, prin har, împlinind porunca dumnezeiască: „Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt“ (Levitic 11, 44).

Sfintele icoane ne înfăţişează atât smerenia, cât şi slava Domnului nostru Iisus Hristos. De pildă, icoana Naşterii Sale ni-L prezintă în smerenia Lui, ca Prunc în peşteră, iar icoana Învierii ni-L înfăţişează ca Biruitor asupra morţii, plin de lumină şi slavă veşnică. Sfintele icoane sunt o parte din memoria vie a ceea ce a făcut Hristos pe pământ pentru mântuirea noastră, dar şi o vedere profetică a venirii Sale viitoare pe norii cerului, când cei aleşi „Îi vor vedea faţa, şi numele Lui va fi pe frunţile lor“ (Apocalipsa 22, 4).

Înainte de a ne împărtăşi, sărutăm sfintele icoane, pregustând întâlnirea cu Hristos, Care a zis: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară“ (Ioan 6, 37). (fragment, Ziarul Lumina)