noaptea sf

103
Noaptea SF.ANDREI Pe 30 noiembrie, creștin ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei. Sfântul Andrei împreună cu fratele sau, Petru, au fost printre primii ucenici ai lui Iisus Hristos. Se spune că în noaptea dintre 29 spre 30 noiembrie lumea spritelor se întrepătrunde cu lumea celor vii. La sate există superstiția potrivit căreia strigoii ies din morminte și atacă oamenii. Pentru a fi alungate spiritele rele, în gospodarii sunt atârnate căpățâni cu usturoi, iar clanța ușii, ferestrele sau diverse obiecte, cum ar fi cuțite, topoare sunt unse cu usturoi că nu cumva să se întâmple lucruri necurate. Noaptea din 29 noiembrie, adică în ajun de Sfântul Andrei, este prielnică practicilor magice. Tinerele nemăritate își pot află ursitul prin diverse ritualuri, în funcție de zonă. Fețele din Bucovina își puneau sub pernă 41 boabe de grâu, iar culcare îl rugau pe Sfântul Andrei să le arate în vis ursitul. În alte regiuni, tinerele fețe își fac o turtă foarte sărată pe care o mănâncă înainte de culcare. Tradiția spune că bărbatul din vis care le va aduce apa pentru a-și potoli setea este viitorul soț. Un alt obicei menit pentru aflarea ursitului este ca fețele să toarne 9 cești cu apă într-o oală, în seara de 29 noiembrie și să o lase până a două zi. Dimineața măsoară din nou ceștile de apă. Dacă rămâne apă în oală, vor avea noroc. Dacă ultima ceașcă nu se umple complet înseamnă că nu se vor mărită în anul care urmează și nici nu vor avea noroc. Pentru a află dacă anul care vine va fi unul roditor, gospodarii puneau grâu într-un ghiveci. În funcție de cât de repede și cât de des va răsări grâul, așa de rodnic și de bun va fi anul care urmează.

Upload: dienutza-diana

Post on 15-Feb-2015

212 views

Category:

Documents


6 download

TRANSCRIPT

Page 1: Noaptea SF

Noaptea SF.ANDREI

Pe 30 noiembrie, creștin ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei. Sfântul Andrei împreună cu fratele sau, Petru, au fost printre primii ucenici ai lui Iisus Hristos. Se spune că în noaptea dintre 29 spre 30 noiembrie lumea spritelor se întrepătrunde cu lumea celor vii. La sate există superstiția potrivit căreia strigoii ies din morminte și atacă oamenii. Pentru a fi alungate spiritele rele, în gospodarii sunt atârnate căpățâni cu usturoi, iar clanța ușii, ferestrele sau diverse obiecte, cum ar fi cuțite, topoare sunt unse cu usturoi că nu cumva să se întâmple lucruri necurate. Noaptea din 29 noiembrie, adică în ajun de Sfântul Andrei, este prielnică practicilor magice. Tinerele nemăritate își pot află ursitul prin diverse ritualuri, în funcție de zonă. Fețele din Bucovina își puneau sub pernă 41 boabe de grâu, iar culcare îl rugau pe Sfântul Andrei să le arate în vis ursitul. În alte regiuni, tinerele fețe își fac o turtă foarte sărată pe care o mănâncă înainte de culcare. Tradiția spune că bărbatul din vis care le va aduce apa pentru a-și potoli setea este viitorul soț. Un alt obicei menit pentru aflarea ursitului este ca fețele să toarne 9 cești cu apă într-o oală, în seara de 29 noiembrie și să o lase până a două zi. Dimineața măsoară din nou ceștile de apă. Dacă rămâne apă în oală, vor avea noroc. Dacă ultima ceașcă nu se umple complet înseamnă că nu se vor mărită în anul care urmează și nici nu vor avea noroc. Pentru a află dacă anul care vine va fi unul roditor, gospodarii puneau grâu într-un ghiveci. În funcție de cât de repede și cât de des va răsări grâul, așa de rodnic și de bun va fi anul care urmează.

Deochiul și moartea

       În practicile oculte ale tuturor popoarelor,deci și ale românilor,există credința că anumiți oameni,femei și bărbați sunt înzestrați cu dar demonic,îi pot îmbolnăvi pe alți oameni asupre cărora își fixează privirea,cu răutate ori invidie.      Deochiul este efectul privirii care deoache,boala pricinuită de această uitătură dușmănoasă.Cel bolnav din pricina deochiului este deochiat.      Poate fi deochiat în mod fatal,orice om,mai ales copilul.Mai poate fi deochiat animalul din bătătură.Dacă vezi un vițel frumos pe lângă vacă ori purceluși sugând pofticioși la țâțele scroafei,ca să nu deochi cumva,trebuie să spui neapărat:,,Să nu te deochi!,,și să scuipi de trei ori:Phtiu!Phtiu!Phtiu!numai așa necuratul e alungat.

                  CE SE ÎNTÂMPLĂ CU OMUL,VIETATEA,OBIECTUL DEOCHIAT?

Page 2: Noaptea SF

            -Copilul sau omul matur capătă deodată,ca din senin,groaznice dureri de cap.Se rumenește la față,are călduri,făcând temperatură.-Începe să-i țiuie urechile,e apucat de vărsături,îi curge sânge din nas.-Își pierde pofta de mâncare și slăbește/Se umple de bube.-Cât privește animalele(caii,vitele,mieii deochiați)încep să tremure,tânjesc ,își pierd vigoarea și se prăpădesc.Plantele și florile deochiate se usucă.La fel și pomii deochiați.    Până  și lucrurile neînsuflețite sunt cuprinse de această magie.O moară a fost deochiată,când se strică din senin.O vioară minunată care nu mai cântă frumos-înseamnă că cineva a deochiat-o.O lulea,cțnd nu mai arde ca lumea,se zice că cineva a dorit-o.....

           CINE POATE DEOCHIA?

-Pot deochia cei cu ochi albaștri,verzi,negri.-Cei cu sprâncenele îmbinate.-Chiorii sunt reputați în Orient ca provocatori ai deochiului.-Oameni pociți,urâți,cu diverse metehne ale trupului.-Pot deochia și oamenii cu părule rășu ,spânii.-Aceeași putere magică ar avea-o și copiii născuți cu tichie.

       CINE POATE FI DEOCHEAT?

-Copiii sunt cei mai expuși deochiului.E de ajuns ca un copil să fie frumos sau să pară foarte deștept,pentru ca lumea,minunându-se de el și lăudându-l peste măsură,fără a fi întrebuințat formula obișnuită,,Să nu fie de deochi!,,.să-l învenineze cu deochiul ucigaș.-Dintre oamenii mari,mirele și mireasa sunt expuși deochiului.-Femeile gravide(lăuzele)sunt mereu în primejdie de a fi deochiate de cei din jur.-Pot fi deochiate animalele domestice frumoase(cai,cornute,porci sau miei)-Se pot deochia și păsările de casă,în special puii.-Stupii de albine,mai ales la vremea culesului.De aceea se recomandă să fie legați cu brâu roșu.-Viermii de mătase se deoache foarte ușor.Ca să nu piară se pune în mijlocul lor un ou de la Paști.-Mai pot fi deocheate grânele,legumele,pomii roditori.-Chiar și aluatul pentru pâine ori cozonac poate fi lovit de această boală ocultă.Nu mai crește și dă îndărăt.â-Până și laptele vacii poate să sece,prin simpla iutătură răutăcioasă a omului.

Page 3: Noaptea SF

             CUM NE FERIM DE DEOCHIUL PERICULOS?

-Cel mai sigur mijloc este să nu te miri de frumusețea ori de calitățile copilului,animalului,plantei sau obiectului întâlnit.Să nu le aduci laude,fără a scuipa de trei ori zicând:,,Phtiu!Phtiu!Phtiu! să nu fie de deochi!,,-Ca să-l ferești de deochi trebuie dat copilului să sugă de la sânul unei țigănci.-Folosind culoarea roșie,care are putere magică,ne putem feri de duhurile rele.La fel,ne ferește de deochi-usturoiul,bun și pentru izgonirea strigoilor.

          AMULETE ȘI TALISMANE CARE ALUNGĂ BOALA DEOCHIULUI

-I se leagă copilului la gât sau la încheietura mâinii,un fir roșu sau o panglică roșie.-Se leagă la mâna copilului nou născut o coardă furată de la o vioară.-Alt amulet e un săculeț cu cărbuni pus la gâtul copilului.-În unele locuri( Bucovina),fetele înșiră coarnele de la rădașcă la mărgele sau le poartă în cozile părului-În scufița copilului se coase o monedă de aur,iar în leagăn se pun obiecte din metal,precum și tămâie.

Auto-farmecul

      Iată o practică veche,de toată frumusețea pe care tânăra o poate reînvia,fără să pară ridicolă.Pentru că nu toate fetele sunt răpitoare,unele sunt așa și așa.....dar ar dori,prin orice mijloc modern să-și sporească frumusețea fizică și să fia dorite și,mai ales ,iubite,căutate de cel drag.     Acest ,,auto-farmec,, de frumusețe se face în timpul verii,așa cum îl practicau altădată,fetele cu gâțe.Întrebați-le pe bătrânele de la țară dacă nu e adevărat!Cărțile de folclor spun toate că-i adevărat!     E un obicei magic strămoșesc,care se făcea după ce apărea luna nouă,în zilele de marți,joi și sâmbătă,dis de dimineață,chiar înainte de răsăritul soarelui.Nu vă speriați voi, care faceți azi nudism ori umblați pe caniculă în costume sumare! Și strămoașele voastre,într-o vreme de mari prejudecăți,erau-în acea dimineață-ceva mai emancipate.Deci......      Goală pușcă ori foarte transparent îmbrăcată,ieși pe o pajiște cu flori,poate în grădină și plimbă-te romantic,desculță prin iarba plină de rouă.Trage după tine o pânză albă,ca o trenă care să se îmbibe de apă,din roua florilor miraculoase.Culege un buchețel de flori.Iar într-o ulcică stoarce roua florilor din poiană.      Tot goală întoarce-te acasă,fă-ți cunună din florile adunate,pune-o pe cap cu dichis,la oglindă,leagă-ți la gât,peste sâni,trena umezită de rouă și spune așa:

Dimineața m-am sculat, Roua-n câmp am adunat,Și cu rouă m-am spălat,În rouă m-am îmbrăcat.

Page 4: Noaptea SF

       Acum toarnă picăturile de rouă din ulcică în palme și spală-te pe față,pe gât,pe sâni,peste tot ca să ,,prindă,,farmecul de frumusețe,zicând mai departe:

M-am uitat la miazănoapte,M-am uitat la miazăzi,M-am uitat la răsărit,M-am uitat la apusȘi pereche n-am aflat.Ochii-mi sunt ca stelele,Obrajii ca florile,Buzele ca zmeura,Părul ca grânele,Mijlocelul subțirelParcă-i tras ca prin inel.

Crai nou,cât vei lumina,De pe cer eu te-oi chemaSă-mi dai frumusețea,Să-mi dai blândețea,Frumusețea florilor,Și blândețea zorilor,Să fiu mai frumoasăȘi mai arătoasăDecât toate fetele,Decât toate nevestele.Să fiu cea mai frumoasă,Cea mai drăgăstoasă,Cea mai dorită,Cea mai iubită,Decât toate feteleȘi toate nevestele!

Cum străluceșteLuna între stele,Așa să strălucesc euPrintre oameni!

Page 5: Noaptea SF

Cum se face vraja cu .....ulcica?

                Din vechea noastră magie albă(deci care aduce binele),descrisă în multe cărți de folclor,face parte obiceiul,,făcutul cu ulcica,,,vrajă frumoasă care se poate relua azi,de către tineri și tinere.Fata sau băiatul pot transmite astfel telepatic,o sugestie,un gând curat de iubire și comuniune sufletească.De ce să facă acest lucru?În dorința de a fi iubit mai mult de către prieteni ori prietene.Uneori ești singur,neînțeles în intimitatea ta și dorești să folosești telepatia pentru a te face îndrăgit.                Ca în vechime,poți să faci o mică vrajă cu ulcica.Ia o ulcică de lut sau de metal nouă și pune-o invers.Pe fundul acesteia pune niște tăciuni aprinși,așa cum procedau bunicile și străbunicile de la țară.Ia ulcica în mâini și învârtește-o ușurel în sensul acelor ceasornicului,având grijă să nu cadă cărbunii.Spune așa:

Eu nu învârtesc ulcica,Ci întorc gândulȘi cuvântulȘi inima lui....(Rostește numele dorit)De la alții către mine.Să-i par din față cuconiță,Iar din spate păuniță!Câți în urmă mi-or călca,Toți m-or lăuda.Câți în față mi-or căta,De mână m-or lua,În ochi s-or uita,Vorbele mi-or ascultaȘi n-or mai pleca.....

         Făcutul cu ulcica,atât de simplu,îți va face un bine mare sufletesc.Te vei liniști,iar în perioada ce urmează s-ar putea ca cel drag(cei dragi) să se reapropie de tine și să nu mai fii singur(singură).

,,Doftorii,, și vrăjitorii fără descântece

  Din ce parte vine mirele

Înspre ziua de Sf.Vasile sau Sf. Andrei,fata ia 9 linguri,iese în ogradă,se suie tiptil pe poartă și bate în linguri deodată.De unde încep a lătra câinii,din acea parte îi va veni mirele.

Page 6: Noaptea SF

    Doftorii

Pentru tuse-Gălbenuș de ou bătut în apă caldă și pus în cafea.Sau ceai de sâmburi de gutui,cu tărâțe de grâu și zahăr.

Pentru înăbușeală-Sânge de iepure împușcat ,sau dulceață de...hrean.

Pentru limbrici- Scurgi zeamă de la alămâi,cu untdelemn.

Pentru stricarea stomacului-Ceai de mentă sau picături de unt din mentă puse pe zahăr.

Pentru oprirea sângelui din nas-Să iei de la fierar praf de jgheab,unde moaie pămătuful,să amesteci cu oțet de vin și să legi la ceafă.

Pentru ca femeia să aibă lapte-Să bea sămânță de mărar pisată,mazăre cu rădăcini de pătrunjel și rozmarin,în ciorbă.

Pentru ulcior pe geana ochiului-Când fierbe mămăliga,aruncă un fir de orz pe foc și ieși afară,fără a te uita înapoi și va trece ca prin farmec....

Pentru bătături la picioare-Vâră picioarele în leșie de ciocălăi,fierbinte cât poți suferi.Stai răbdător acolo până se răcește leșia,taie cu briciul bătătura,apoi leagă usturoi pisat și repetă de mai multe ori.Mai pune acolo și piatra iadului.

Pentru curățirea petelor pe obraz- Bați un albuș de ou până se face spumă,amesteci cu apă de Colonia,de obraz;uzi petele adesea cu o peticuță,dar mai pui și o felie de alămâie.

Pentru norocire-Omul vrea să aibă noroc în an,în noaptea de Sf Vasile,pândește când se deschide cerul.Atunci să ceară lui Dumnezeu ce poftește și toate i se vor da.

Pentru mirosul rău al gurii-Ia praf de cuișoare,praf de coajă de rodie,fierbe-le într-un ibric cu oțet de trandafir și fă gargară călduță,prelungă,astfel dispărând putoarea din gură.

Pentru a nu rămâne pete după vărsat-Când urmează a se usca vărsatul,întinde pe față(de 4 ori pe zi)pasta făcută din linte fiartă în lapte dulce.

Pentru gurguitul țâțelor-Dacă pruncul aspru la supt țâță rănește mamela,ia unt de ceară și unge de 

Page 7: Noaptea SF

câteva ori pe zi,apoi dă cu alifie de morcovi.

Pentru a nu se sfârși banii din pungă-Ia un ou din cuibul de rândunică,fierbe-l și pune-l la loc.La trei zile vei găsi în cuib o buruiană mică,pe care ia-o și păstreaz-o în pungă,căci pe urmă paralele ce vei cheltui cu ușurință îți vor veni înapoi.

Pentru somn-Omul care n-are somn,să facă și să bea ceai de căciulii de mac sau să caute o plantă somnoroasă din câmp și s-o pună sub pernă.

Alungarea țânțarilor din casă-Cu fum de tărâțe sau de iarbă de mare.

Pentru alungarea muștelor-Frunze din lemnul Domnului,chimion și cimbru.

Pentru purici-Pune noaptea sub pat și în așternut pelin verde.

Spirite rele-Strigoiul

STRIGOIUL (VAMPIRUL)-este cea mai cumplită creatură demonică,născocită în folclorul carpatin,răspândită prin povestiri terifiante,romane și povestiri de groază în întreaga lume.   Cum arată un strigoi sau un vampir?Îl vedem concret pe ecran,hâd și respingător  până la greață.Are chip de ființă omenească(bărbat sau femeie),este înalt,cu ochii roșii,cu gura înroșită de sângele supt,cu dinții ascuțiți,cu mâinile păroase,cu degetele ca acele sau ghearele de pisică,iar șira spinării e prelungită în formă de coadă acoperită cu păr.

Page 8: Noaptea SF

   Picioarele sunt de cal,de gâscă sau altă ființă,Strigoii și strigoaicele sunt de o răutate neînchipuită,ucid pruncii și le sug sângele,mușcă femeile și le distrug căsniciile,iau mana de la vaci și de la semănături.Când moare una din aceste ființe satanice,i se vâră în inimă o frigare înroșită în foc sau un par ascuțit,pentru ca sufletul să nu mai poată ieși din mormânt și să chinuiască oamenii noaptea.   Cum scapi de strigoi,care vine mai ales în noaptea de groază a Sf Andrei?Credința magucă zice că cel mai eficace leac este....usturoiul.Oamenii mănîncă sdravăn usturoi,se ung cu el pe la umeri,pe piept,genunchi,ung cu el ușile,ferestrele și porțile,ocoalele vitelor,în formă de cruce,ung țâțele vacilor,coarnele boilor,ca să nu-i pocească necurații de strigoi.

Spirite rele

IELELE-sunt duhuri frumoase și de temut.Au chip de fete seducătoare-3,5,7,9,sau 12 la număr.Au aripi,apar îmbrăcate în alb,poartă zale pe piept și clopoței la picioare.Umblă despletite și cu capul plin de flori.Trec zburând prin văzduh și cântă în zăvoaie.Întind o horă și joacă după miezul nopții.Unde joacă nu mai crește iarba.Cine trece pe acolo e pocit de Iele.Cum poți să te ferești de aceste duhuri parșive? Pui o căpățână de cal în parul gardului....

Page 9: Noaptea SF

RUSALIILE-sunt urâte și răutăcioase.Ele sunt în număr de 3 sau 7 și umblă mai ales în Săptămâna Rusaliilor.Zboară și ele prin văzduh,cântă și joacă la răspântii.Ologesc oamenii,scot ochii și schilodesc,folosind unelte tăioase,frigări ascuțite.

ZBURĂTORUL(ZMEUL)este o altă ființă demonică.Apare ca un flăcău care vine noaptea pe horn,chinuiește fetele și nevestele.Le pricinuiește prin neodihnă și frământare multe vânătăi pe corp și mare oboseală.Cică dacă un flăcău iubește din cale afară o fată,iar părinții ei nu vor să i-o dea și o mărită cu altul,atunci el se preface în zburător.Vine noaptea la casa fetei,intră pe hogeac,pe fereastră,prin gaura cheii,se apropie de fata care doarme,o mușcă(mai ales de gât)și-o chinuiește în tot felul.Fata îl vede,sare prin somn,bâiguie,e cuprinsă de fiori și slăbește văzând cu ochii.Boala se numește lipitură,iar babele caută s-o lecuiască rostind descântece magice.

Page 10: Noaptea SF

Care sunt spiritele rele?

VIDMA-este demonul care schimbă copiii.Mamele cred că atunci când copiii plâng încontinuu,ori nu se satură de a suge la tâță,ori au fost schimbați de urâtele ființe supranaturale numite vidme.CIUMA-boala cumplită,este personificată ca o ființă cu cap de om,coarne de bouși coadă de șarpe,având la vârful ei un ghimpe cu care îi înțeapă pe oameni și-i infectează.HOLERA-altă boală este întruchipată într-o babă foarte urâtă,umblând cu secera în mână,ca să-și caute victimele.SAMCA-e duh spurcat care îmbolnăvește copiii și-i chinuiește.Copiii bolnavi de samcă tremură,tresar prin somn oftează,slăbesc.La fel pățesc și femeile însărcinate.Samca se arată pruncilor și femeilor însărcinate,ziua și noaptea,sub diferite chipuri:capră,pisică,porc,câine,broască,cioară,păianjen.Scapi de spurcăciune numai cu descântece meșteșugite.MUMA-PĂDURII-altă ființă mitologică știută din basme,arată ca o femeie bătrână,neagră la față și urâtă foc,înaltă cât casa,cu trupul păros,cu păr lung până la călcâie și despletit,aproape cât o claie de fân,cu gura cât o șură,cu dinții ca lopețile,cu copite de cal.Umblă despuiată,cântând și bocind prin codru.Uneori ia chip de călugăriță,alteori jumătate femeie,jumătate bărbat;sau jumătate trup omenesc,jumătate trunchi de copac.Iese noaptea și cutreieră pădurile,alăptând copacii ca pe copii.Se dă la bărbați,caută să-i drăgostească.Cică fură copiii mici și-i mănâncă pofticios,Ca să nu vină Muma- Pădurii,se pune în leagănul copilului un obiect de metal.Sau o mătură.Dar cel mai eficace e descântecul Babei Doftoroaia.....

Page 11: Noaptea SF

Șarpele casei

Știți că SARPELE CASEI este purtător de noroc?

      Această târâtoare dizgrațioasă și înfricoșătoare nu este de loc un ...spirit rău.Dimpotrivă! Potrivit unor credințe vechi din popor,fericirea și norocul casei depind de acest șarpe,care este blând,nu mușcă și nu este veninos.Fiecare casă își are șarpele ei.Ba mai mult,fiecare om își are șarpele său,care trăiește și moare o dată cu omul.Șarpele casei stă ascuns prin ziduri și nu se arată decât copiilor.Dacă totuși este văzut,nu trebuie ucis,deoarece se distruge cu el și norocul casei.     Polonezii și cehii cred că acest șarpe stă sub pragul casei.În Banat,se crede că șarpele casei,la anumite ore ale nopții,prin lovituri misterioase în zid,anunță stăpânul gospodăriei că îl pândește o mare primejdie,de care trebuie să se păzească.

Norocul providențial

Page 12: Noaptea SF

Omul are un însoțitor bun pe cărările vieții:norocul.Acesta e invizibil,dar omul îl simte bine.Omul cu noroc devine bogat,fiindcă norocul lucrează pentru el,iar cel cu noroc mic rămâne sărac,orice ar face,fiindcă nu-și poate schimba norocul care-i fusese dat la naștere.Așa crede poporul.....   Și totuși norocul se apropie ori se îndepărtează de om,după cum se comportă acesta.Iată câteva credințe vechi românești:   -Norocul îl abandonează pe omul care înjură sau face păcate mari.   -În schimb se atașează de omul vesel și bun.    -Norocul fuge  dacă te uiți în oglindă când mănânci.   -Vine mai ușor la omul în casa căruia unde își fac cuib rândunelele. La fel și în casa unei perechi,la nunta căreia a plouat din belșug.   -Sunt norocoși cei care albesc la păr de tineri ori au vârtejuri de fire în cap.   -Dacă te trezești dimineața cu fața în sus,atunci norocul te va ajunge în ziua aceea.   -Un câine pripășit la casa cuiva aduce noroc și nu trebuie alungat.   -Noroc aduce un lucru găsit(de exemplu,o potcoavă) ori un ban.   -Omul cu mâinile păroase se crede că are noroc și va lua nevastă bogată.   -Se obișnuiește ca,la moartea unui om norocos,să i se taie câteva fire de păr,ca norocul să nu plece cu el din casă.   -Cine strănută în seara de SF Vasile va avea noroc tot anul.   -Dacă mănânci cu strachina pe genunchi,îți mănânci norocul.La fel dacă mănânci în prag.

Credințe și superstiții populare

             Despre ochi

-Ochii albaștri sau verzi au darul nenorocit de a deochia.-Nu sunt plăcuți la vedere cei care se uită cruciș(cu ochi încrucișați,chiombi,spanchii,sașii),adică cei ce caută ,,cu un ochi la slănină și altul la făină,,,mai ales că au și ei puterea de a deochia.De aceea femeia gravidă se ferește de a turna cuiva,,apă îndărăt,,,căci va face copii cu ochi încrucișați.Capătă ochi încrucișați și copiii care se uită prin sită sau ciur.-La noi,când ți se bate ochiul drept e semn de bucurie.-Când ți se bate ochiul stâng-te vorbesc dușmanii.-Când unui bolnav i se bate tare și de mai multe ori un ochi-e semn de moarte.-Va orbi acela care se uită când ouă găina.-Să nu se uite nimeni pe fereastră în casa altuia,căci va face urcior la ochi.-Poate orbi cine lucrează în ziua de Rusalii.-Dacă te uiți la cârtiță poți căpăta dureri de ochi.-Cine are dureri de ochi și va purta licurici la sine,acela se va însănătoși.

Page 13: Noaptea SF

                 Credințe și superstiții populare despre sprâncene

-Dacă ți se zbate sprânceana dreaptă-vei primi o veste.-Dacă ți se zbate ce stângă-vei avea o sfadă cu cineva.-Pot deochia cei cu sprâncenele îmbinate-credință aflată în folclorul român și străin.O găsim la germani,la sașii din Transilvania,la unguri,bulgari,greci.La vechii indieni,cei cu sprâncenele îmbinate erau socotiți  că pot fi buni vrăjitori.Azi în Europa găsim credința că această particularitate a sprâncenelor unite la un individ înseamnă că poate fi strigoi ori moroi.....

                Superstiții despre frunte

-Oamenii cu fruntea lată și înaltă sunt foarte deștepți. De aici și expresia,,a fi cu șapte palme în frunte,,-La deochi,după ce lacuitoarea a descântat,se suflă de trei ori pe fruntea bolnavului ca să se vindece.-Tot la deochi,baba linge frunteabolnavului(copilului) -Paza de același periculos deochi se asigură și așa:mama face un benghi în fruntea copilului cu cenușă,noroi de pe talpă,cărbune,funingine.

                 Credințe și superstiții despre nas

-Dacă-l mănâncă pe cineva nasul,are să mănânce bătaie,îi va fi ciudă de ceva sau va plânge.-Femeia însărcinată să nu mănânce melci,căci copilul care se va naște va fi mucos.-Se numește,, muscă,,  o vână la rădăcina nasului,vizibilă la anumite persoane.Se zice că nu vor trăi mult copiii care au o astfel de muscă la nas.Credința e răspândită la români,italieni,germani dar și la americanii din Statele Unite.-Îi curge sânge din nas celui deochiat.

                 Credințe și supertiții despre gură ,buze.

-Cui îi intră musca în gură-va trage mare necaz.-Când se duce omul într-un loc unde n-a mai fost,să ia o pietricică sub limbă,ca să nu i se întâmple ceva acolo.-Să nu-ți coși singur haina cu care ești îmbrăcat,fără să ții o ață în gură;astfel,ți se coase mintea sau gura,devii uituc sau capeți junghiuri.  -Venețienii cred că cel ce cască nu trebuie să deschidă gura prea tare,căci poate rămâne cu fălcile încleștate.-Cine are buzele umflate e bine să sărute un brotac,că-i trece.

Page 14: Noaptea SF

-Femeia însărcinată poate naște un copil cu buzele diforme.tăiate în două,dacă taie ceva duminica sau lemne în prag.-Cine vrea să nu-i crape buzele.trebuie să pupe oala cu unt,luni dimineața,în săptâmâna mare,după a brânzei.

                Credințe și superstiții despre obraji

-Femeia care vrea să aibă obrajii alb-lucioși și frumoși,să se spele cu apă din coada curcubeului.-Când îți ard obrajii,te vorbește cineva de rău.-Dacă mănânci caș în prima zi de Paști,vei fi alb la față tot anul.-În scăldătoarea noului născut se pune bujor,ca să fie fața rumenă ca bujorul.-În seara de Bobotează,femeile fac piftie,ca să fie fața fragedă ca piftia.-Dacă umbli cu puii de rândunele,faci pistrui pe obraz.-Dacă pe o alunică de pe obraz crește păr,e semn că ai noroc;să nu tai părul de acolo ,căci îți piere norocul.-La primul scăldat al noului născut,moașa îi pune degetele mari de la ambele mâini pe amândouă fețele obrazului,ca acel prunc să capete gropițe în obraji.

Superstiții la înmormântare

-Când o persoană bolnavă e în agonia morții,i se pune în mâna dreaptă o lumânare de ceară aprinsă,pentru ca dându-și sfârșitul să nu se apropie duhurile necurate de dânsul și pe lumea cealaltă să aibă lumină.Cel care moare fără lumânare în mână,pe lumea cealaltă va sta în întuneric.-Când o persoană trage să moară,se lasă ferestrele și ușile casei deschise,ca să aibă pe unde ieși sufletul.-După ce un om a murit,corpul i se scaldă într-o albie,ca să se ducă dincolo curat.-Unui mort i se bagă un ban la degetul mic de la mâna dreaptă,ca să aibă cu ce plăti vama pe lumea cealaltă.-Groapa uni mort se păzește ca să nu treacă peste ea vreun câine.Altfel vor mai muri și alți membri ai familiei.-Un mort este păzit ca să nu treacă peste el vreo pisică,deoarece se poate face strigoi și pot muri toți din casă.-Dacă vreo persoană ce se află în casa mortului strănută,să-și rupă puțin din cămașă sau haină,ca să nu i se întâmple același lucru.-Dacă moare o femeie lăuză,să i se ia mai multe fire de păr neîmpletite,ca s-o vadă Dumnezeu că e lăuză și să-i ierte păcatele.

Page 15: Noaptea SF

-După ce moare cineva,să i se închidă ochii,ca să nu mai vadă jalea și durerile celor ce-l înconjoară.-Un mort se înmormântează cu hainele cele mai bune pe care le-a avut,ca înfățișându-se înaintea lui Dumnezeu să fie curat.-Fiindcă omul se naște cu capul înainte,la mormânt se duce contrariu,cu picioarele înainte.-Dacă un mort se trece peste o apă,una din rudele lui aruncă în acea apă un ban-plata podului.-La locul unde un om și-a dat obștescul sfârșit,în trei seri la rândul după înmormântare,se pune o ulcică de vin,una cu apă ,o bucată de pâine și o lumânare aprinsă.Vinul și pâinea se dau unui bărbat sau femeie apropiați de cel prăpădit,ca să mănânce și să beie în cele trei seri,însă tot în acel loc unde omul și-a dat sfârșitul.Bărbatul sau femeia reprezintă persoana mortului,ce se crede că umblă nevăzut trei zile,întorcându-se acasă obosit și găsește de mâncare și de băut.Lumânarea se duce la biserică de arde la icoana Maicii-Domnului,apoi se pune aprinsă la mormânt.-Copilul ce se naște cu căiță pe cap se crede că după moarte se va face strigoi;de aceea când moare,trupul lui se leagă cu rug și așa se pune în mormânt,apoi se mai pune în gura lui,în ochi,în nas,în urechi boabe de mei,ca să nu se facă strigoi.-Dacă la șase săptămâni de la moartea cuiva mai moare o persoană din familie,atunci primul mort se dezgroapă neapărat si,dacă este găsit cu fața în jos,se crede că este strigoi și îndată i se bate un par în inimă,păzindu-se prin asta de a mai muri unul din casă.-Lunea nu se îngroapă morții,căci o ia de lunea ,capul săptămânii -și e rău pentru cei în viață.-Celui omorât de trăznet i se iartă păcatele și se duce drept în rai.-Dacă mortul până la înmormântare capătă miros greu,se crede că în viața lui a făcut multe păcate.-Cei care petrec mortul la groapă,când se întorc acasă să se spele pe mâini cu apă,apoi să  stropescă     înapoi,ca să nu se lipească ceva de ei;după aceea,sar peste un foc,în semn de curățenie,afumare.-În casa unde se află un mort nu se mătură până nu se înmormântează,fiind rău de moarte pentru alte rude.-În perna care se pune sub capul unui mort,se așează săpunul cu care a fost scăldat,pieptenele cu care s-a pieptănat și acul cu care i s-au cusut hainele,ca să aibă acolo săpun de spălat,pieptene de pieptănat și ac de cusut.-După ce un mort este îngropat,se dă peste mormânt o găină,apoi acea găină se dă de pomană pentru acel mort,ca pe lumea cealaltă găina să-i râcâie potecile de ciulini.-După ce un mort se pornește spre mormânt,se ia apa din oala cu care a fost scăldat,se stropește cu ea în urma lui,apoi oala se trântește în mijlocul casei și se sparge,ca să se spargă toate neajunsurile, supărările și să înceteze de a mai muri cineva din acea casă.-De o parte și de alta a coșciugului,se face câte o mică fereastră,ca să aibă mortul pe unde răsufla,să vadă pe cei ce-l conduc pe ultimul drum și să-și ia la revedere de la ei.-În ziua Înălțării Domnului,cei care au morți în familie,împart azime calde,ceapă verde și rachiu,pentru sufletele morților;prin asta se crede că,în acea zi se înalță sufletele morților la cer și trebuie să aibă merinde de drum.-Omul care moare,sufletul lui umblă timp de șase săptămâni pe unde a umblat cu trupul,apoi vine la mormânt,își adună tot ce i s-a dat de pomană,se suie pe cruce,apoi se înalță la cer.Dacă n-are cruce,stă pe mormânt până i se pune o cruce și după aceea se înalță.

Supersitiții legate de nuntă

Page 16: Noaptea SF

-După ce mireasa se suie în căruță sau mașină,ca să plece la biserică,să se uite la răsărit și să zică:,,Un porumbel și o porumbiță!,,adică va naște un băiat și o fată sănătoși.-Când mirele vine la casa miresei s-o ia la biserică,se uită pe fereastră printr-o salbă,ca să facă prunci frumoși.-Când mirii stau în biserică la cununie,mireasa obișnuiește să pună ușurel,fără să fie observată,un picior peste al mirelui,ca să fie mai mare și mai cu autoritate în casă.-Alt obicei în biserică!Mirii aflați la cununie au la picioare o scoarță pe care se aruncă bani sunători,călcând în picioare toate măririle deșarte care se fac prin bani,dorind deci numai fericirea casnică.-Trebuie ca nuna care cunună să nu fie însărcinată;altfel nu vor trăi copiii noilor căsătoriți.-După ce se termină serviciul religios al cununiei,un nuntaș aruncă prin biserică cu flori,cofeturi,alune,nuci,în semn că din acea zi tinerii cununați trebuie să părăsească toate jocurile copilărești și să înceapă a se ocupa numai de lucruri serioase,pentru o viață conjugală.-Mirii când pleacă la târg,după cumpărături,să ia două scule de mătase,unul roșu pentru mire și altul alb pentru mireasă.Acasă măsoară sculele și al cui va fi mai lung,acela va trăi mai mult.-Când o femeie se mărită de al doilea,fiindu-i bărbatul mort,o altă femeie în timpul cununiei toarnă o căldare de apă pe mormântul celui dintâi bărbat,ca să-i trăiască cel de al doilea și să stingă focul ce arde mortul pe lumea cealaltă.Altfel,cât va sta femeia măritată cu al doilea bărbat,cel mort stă în foc.-Când mirii vin de la cununie acasă,mireasa ia soacra în brațe și,de-o va putea ridica,tânăra va fi mai mare în casă;iar de nu,mai mare va fi soacra.-După cununie,seara la masă,amândoi mirii mănâncă dintr-un ou ouat de o puică întâi,ca să trăiască amândoi nedespărțiți până la moarte.

Superstiții despre femeia însărcinată

Page 17: Noaptea SF

-Dacă femeia gravidă va sta pe vreo albie,va naște fată.-Ea nu trebuie sămănânce două poame împreunate(prune,cireșe,etc.)pentru că va naște copii gemeni.-Gravida să nu dea cu piciorul în vreun câine,căci va naște prunc câinos la inimă.-Femeia gravidă care culege în poală surcele de la rindea,va face copilul cu părul creț.-Femeile însărcinate să citească mereu visul Maicii-Domnului,ca să nască ușor și să le trăiască pruncii.-Dacă o femeie însărcinată cunună,îi va muri pruncul în pântece.

Superstiții despre copii

-Copiii care nu sunt botezați și plâng mult înseamnă că cer botezul.-În scăldătoarea unui copil mic se pune sare,ca să nu se opărească.-Un copil mic să nu se țină mereu acoperit pe față,căci făcându-se mare va fi rușinos.-Copilul mic să  nu se pupe la șezut,căci atunci când va fi mare,va întoarce dosul celui care l-a pupat acolo.-Copilului de țâță să nu i se șteargă gura cu cârpe de la fundul lui,deoarece când va fi mare,îi va mirosi 

Page 18: Noaptea SF

gura.-La un copil nu i se întărește moalele capului până nu va zice:Piatră!-Din banii ce se câștigă la botez,să se cumpere o căldare,ca să trăiască mult copilul.-Când copilul se scaldă pentru prima oară de la botez,în scăldătoare se pune o bucată de pâine și una de slănină de porc,ca să crească precum pâinea în cuptor și să se îngrașe ca un purcel.-Când un copil se uită la altul printre picioare,se crede că mumă-sa va naște și alții.-Copiii care râd prin somn îi mângâie Miaca -Domnului.-Când un copil doarme mereu cu fundul în sus,cobește a rău.-Copiii care stau în ploaie cresc mai repede.-Să nu care cumva să pășești peste copil,că nu va mai crește.-Copilului mic să nu i se taie unghiile până la un an,căci se învață hoț.

Superstiții legate de zilele săptămânii

LUNEA-să nu dea cineva bani,că toată săptămâna va da.-Când cineva primește lunea bani,să se bucure,că toată săptămâna va primi.-Lunea să nu se spele rufe,deoarece unul de-al casei va face buboaie.-Să nu se ia lunea ouăle din cuibar,căci va fi părăsit acel cuibar.-Cine postețte lunea,acela va avea noroc în viață.

-Cine vrea să facă o călătorie să nu plece MARȚEA căci e rău de moarte.

MIERCURI e ziua Maicii -Domnului și se postește în cinstea ei.Dacă mănânci de frupt e rău de primejdii și de năpaste.

VINEREA e cea mai primejdioasă zi din săptămână,mai ales pentru femeile care nu o respectă,făcând unele lucruri nepermise.În această zi,multe femei postesc,nemâncând nimic și nu se culcă cu bărbații,ca să fie ferite de boli grele.

-Dacă SÂMBĂTA se croiește ceva,tot în această zi să se și isprăvească;altfel e rău de boală.-Toate visele visate sâmbăta noaptea spre duminică se izbândesc.

-Să nu se sădească DUMINICA plante,deoarece toate se usucă.-Nu se pune duminica varză în putini pentru iarnă, căci se clocește.

Superstiții din bătrâni

Page 19: Noaptea SF

                     SUPERSTIȚII LEGATE DE ANUMITE ZILE ȘI SĂRBĂTORI

ANUL NOU-În ziua de SF.Vasile,cine va dormi,tot anul va dormita.-Seara,în ajunul lui SF.Vasile,fetele pun într-un vas cu apă un fir de busuioc și o ramură de măr,apoi un ban cu punte,lăsându-le astfel,în noaptea Anului Nou,pentru a-l visa pe tânărul ce va lua fata în căsătorie.-Femeile măritate fac răcituri,ca să le fie corpul gras și fraged ca piftia.

-LA BOBOTEAZĂ-În ajun,fetele pun busuioc prin gard și dimineața al cui va fi cu brumă,aceea ia bărbat bogat.La fel,nu mănâncă nimi până a doua zi,ca să aibă noroc de soț frumos și harnic. 

ÎN POSTUL PAȘTILOR-Să nu se aducă în casă flori galbene,căci nu mai ouă găinile .La jumătatea postului,se numără ouăle,ca să nu se strice până la Paști.-Joi în săptămâna patimilor,să nu se spele rufe,căci la morți în loc să li se aducă pomană ce li se dă,se duc lături din spălătură.În vinerea Paștelui,când vine lumea de la biserică,purtând lumânările aprinse,se ocolește casa de trei ori și se face cruce cu lumânarea pe pereți,pentru ca locuința să fie ferită de foc,boli,trăsnet.-De Paști,cine va pune degetele pe sare,toată vara îi vor năduși mâinile.

SF GHEORGHE-Cine va dormi în această zi,va lua somnul mieilor.-Cine se spală pe față cu rouă în dimineața SF.Gheorghe,toată vara va fi sănătos și nu-i vor ieși pete pe față.-Dimineață ,se pune pe la casă verdeață,ca semn de primăvară.

SF ILIE-În această zi,SF.Ilie umblă prin cer și-l caută pe diavol să-l trăznescă,pentru a scăpa lumea de ispită.-Să nu lucreze femeile la aceste sărbători de vară,fiind rău de foc,trăsnet,boli grele.-Dacă trăznește și fulgeră la SF.Ilie,să nu stai lângă mâță ori câine,deoarece divolul se ascunde în părul lor și poate ca să trăznească și pe oamenii din jur.

SF.PARASCHIVA-La 14 octombrie nu se coase nimic fiind rău de trăznet,grindină,boli de ochi.

-SF ANDREI-În ajunul Sf.Andrei,se descântă sare și se îngroapă în staule de vite,apoi a doua zi,de Sf Andrei,se scoate sarea și se dă vitelor să lingă,ca să fie ferite de vrăjitoare.-Se ung țâțânele ușilor cu usturoi,ca să nu se poată apropia duhurile rele,mai ales strigoii și moroii.

Page 20: Noaptea SF

Prevestirea timpului după diferite semne

SEMNE DE PLOAIE ȘI FURTUNĂ

-când muștele ciupesc-ciorile se strâng în stoluri și croncănesc,zburând neliniștite-pițigoiul se agită și cântă-păsările de curte se scaldă în țărână și se giugiulesc-pisica se spală mai ales la urechi-câinii se joacă-râmele ies pe uscat,furnicile deasupra mușuroiului-broaștele se agită și orăcăie-rândunelele zboară foarte sus la înălțime,ciripind

SEMNE CARE ANUNȚĂ VREMEA VIITOARE ȘI RODUL

-dacă în februarie plouă cu piatră și tunete-anul va fi îmbelșugat.-dacă plouă în aprilie-podgoria va da mulți struguri.-dacă plouă de Florii,va ploua și de Paște.-dacă plouă de Săptămâna Mare a Paștilor-vor fi fructe puține în acel an.-dacă plouă în mai-va fi mălai.-dacă în iunie zilele vor fi însorite și caniculare-va fi belșug de grâu.-dacă ninge în octombrie,toamna va fi scurtă și capricioasă.-dacă în luna noiembrie va fi secetă-iarna va fi lungă și grea.

Semne care prevestesc viitorul

Page 21: Noaptea SF

Dar există și reversul medaliei.Iată câteva dintre SEMNELE RELE,care ne aduc necazuri,nenorociri,chiar moarte.-O cometă care săgetează cerul noaptea-înseamnă moartea cuiva.-Apariția unei comete pe cer-prevestește război.-Cocoșul care cântă insistent în ziua unei nunți-prezice neînțelegere în căsnicie.-Cioara care zboară prin partea noastră stângă-anunță o neplăcere,o veste rea.-Apariția unui păianjen dimineața,a unui cuc cântțnd,câine urlând,sau a unui liliac ce chițăie în zborul nopții-prevestește nenorocire sau chiar moarte.-Un păianjen care-și țese pânză-dușmanii urzesc împotriva ta.-Doi vulturi care zboară împreună-prevestesc decesul unui om apropiat,în scurt timp.-Batista găsită prevestește o dureroasă despărțire.-Lumânarea căzută- aduce o dureroasă despărțire.-Când două cuțite fac crucee semn de necazuri.-Când două furculițe fac cruce-vei auzi vești proaste.-Când o lingură și o furculiță fac cruce-bucurie efemeră,urmată de tristețe dureroasă.-Când ți se varsă călimara de cerneală-vei avea necazuri în afaceri.-Când se varsă sarea din solniță-apare ceartă în casă.-Om purtând căldarea goală pe drum-aduce nenoroc.

Din observațiile milenare ale oamenilor,transmise din generație în generație,desprindem mai întâi câteva SEMNE BUNE:-Când vezi dimineața albina zburând-îți vestește muncă rodnică și zi plină de satisfacții.-Apariția unui bou -anunță bogăție și afaceri bune.-Vederea unui cal bălțat,a unui vultur zburând,a unui păianjen( în timpul serii)-înseamna noroc la jocuri în general și la cele de cărți în special.-Un măgar ce se tăvălește în praf-anunță timp frumos. -Plantele alburii- vestesc o mângâiere.-Plantele cu patru foi-aduc mare noroc, izbândă,fericire.

Page 22: Noaptea SF

-Toate florile roșii-anunță o bucurie apropiată. -Potcoava de cal găsită întâmplător pe drum aduce noroc și se păstrează în casă agățată, ca,, port bonheur.,,-Frânghia găsită ori apărută în cale-aduce noroc.-Când două chibrite fac cruce-vei avea o satisfacție imediat.-Dacă șiretul de la încălțăminte ți se desface deodată-vei primi o noutate plăcută.-Om purtând căldarea plină pe drum -aduce noroc.

Superstitii de noroc si ghinion – Superstitii noi si vechi – Vorbe de bine si de rau – Superstitii generale

Superstitiile sunt niste prejudecati care decurg din credinta spiritelor bune sau cele rele si sunt semne prevestitoare care sunt mostenite din mosi stramosi si transmise generatiilor viitoare, prin viu grai sau prin astfel de medii.Iata cateva dintre cele mai cunoscute superstitii, despre ce este bine sa faci, ce aduce noroc si din contra ce nu trebuie sa faci si ce aduce ghinion. Vorbe de piaza buna si piaza rea, superstii de sarbatori mari, cum ar fi superstii de Anul Nou sau de Paste si Craciun, superstitii care aduc nu numai ghinion, ci si noroc…

- Ti-ai cumparat o pereche de incaltaminte noua? Nu o pune pe masa ca vei atrage ghinionul.- Nu schimba asternutul intr-o zi de vineri, ca vei visa urat in acea noapte.- Nu incepe niciodata o calatorie vineri, altfel vei avea parte de ghinion.- Nu incepe niciodata sa iti confectionezi o haina vineri, decat daca o poti termina tot in acea zi, altfel vei fi urmarit de ghinion.- Daca ti se zbate ochiul stang este semn de bine, dar daca ti se zbate ochiul drept, atunci se anunta neplaceri.- Se spune că daca o fata coase si ata i se incurca iînseamna ca iubitul se gandeşte la ea, o alta versiune este ca se va tine mandra cand va imbraca lucrul pe care-l coase.- Nu se da cadou batista caci ea inseamna despartire.- Se spune ca daca rupi, pe rand, petalele unei margarete spunand la fiecare „ma iubeste – nu ma iubeste”, afli daca esti iubit sau nu.- Daca te visezi zburand, iti va fi recunoscuta cinstea.- Daca te trezesti plangand, inseamna ca vei avea bucurii.- Se spune ca ceea ce visezi joia spre vineri si sambata spre duminica, ti se va implini.- Se spune ca daca dimineata te uiti pe fereastra, vei uita ce ai visat.- Nu deschide umbrela in casa, caci atragi spiritele rele.- Se spune ca atunci cand omul stranuta, ii intra sau ii iese prin nari un duh. De aceea, pentru a nu se intampla ceva rau celui care stranuta, ii se ureaza” Sa-ti fie de bine” sau “Sanatate” .- Cand stranuti de mai multe ori la rand este semn ca vei face chef.- Ai noroc daca: atingi cocoasa unui cocosat, iti iese un cosar in cale sau daca iti tiuie urechea stanga

Page 23: Noaptea SF

- Nu tine painea rasturnata pe masa, atrage saracia.- Daca cineva bea ceai si il varsa din intamplare pe el, este semn bun.- Cand te mananca palma dreapta e semn ca vei da bani altei persoane, iar daca te mananca palma stanga, vei primi bani.- Daca porti o camasa pe dos este semn ca ti se intoarce norocul spre rau.- Daca dintre doua persoane care spun ca te iubesc, vrei sa aflii care te iubeste mai mult, da numele lor degetelor mari de la cele 2 maini, apoi leaga-ti degetele cu o ata, un deget la un capat al ei si celalalt deget la celalalt capat; departeaza brusc mainile, ata se va rupe – degetul care are cea mai lunga bucata din ata initiala, iti va spune cine te iubeste cu adevarat.- Daca iti iese in cale cineva cu galeata goala, aduce ghinion, iar daca iese cu galeata plina, aduce noroc.- Daca mirele, la cununie scapa verigheta, atunci cuplul se spune ca nu va fi fericit.- Daca nu faci un cadou in ajun de Craciun, anul urmator prosperitatea te va parasi.- Daca presari petale de trandafir prin casa, calmezi spiritele, inlaturi stresul si readuci armonia in familie.- Daca te mananca nasul, se spune ca te certi cu cineva.- Daca te mananca spinarea, iei bataie.- Daca te viseaza cineva ca esti tras la fata, palid, inseamna casatorie.- Daca versi sarea, vei avea parte de cearta.- Daca visezi ceva urat, sa nu povestesti nimanui inainte de ora 12 dupa-amiaza, caci visul se va implini.- Oglinda sparta inseamna ca urmeaza 7 ani de ghinioane.- Se spune ca mirele nu trebuie sa vada mireasa imbracata in rochia de nunta, inainte de a pasi spre altar, caci aduce ghinion relatiei.- Daca femeia vrea sa-si aiba iubitul sub cuvant, trebuie sa-si calce partenerul usor pe picior la altar.- Se spune ca mireasa trebuie sa poarte la nunta ceva nou, ceva vechi, ceva imprumutat si ceva albastru, pentru a avea noroc in casnicie.- Vinerea nu se spala rufe ca aduce boala sau ghinion.- Daca iti taie calea o pisica neagra, iti va merge rau in ziua respectiva, iar daca iti trece calea o pisica alba vei avea noroc.- Se spune ca daca soarele este rosu la asfintit, a doua zi va fi vant.- Cand vezi luna noua, daca pui mana pe un obiect de argint, o sa ai noroc si bogatie.- Daca in dimineata Pastelui te speli cu apa dintr-un vas in care ai pus un ou rosu si un banut de argint, ai noroc si vei fi sanatos tot anul.- Daca in cale iti iese un cal alb, vei avea noroc.- Daca iti iese in cale un popa, e semn rau.- Daca un cutit sau o foarfeca iti cade din mana si se infige in podea, primesti musafiri neasteptati.- Daca un paianjen cade pe tine, inseamna noroc.- Daca vezi lilieci zburand si le auzi tipatul, este semn rau.- Nu este bine sa arunci gunoiul dupa asfintitul soarelui, aduce ghinion.- Daca te mananca mana stanga e semn ca vei primi bani, iar mana dreapta, e semn ca va trebui sa dai bani.- Nu face cadou un portofel gol, aduce saracie.- Daca faci cadou un portofel, pune in el bani sa urezi celui caruia ii faci cadoul, noroc la bani.

Page 24: Noaptea SF

- Nu face plati intr-o zi de luni, ca vei da bani toata saptamana.- Nu fluiera seara in casa, aduce paguba.- In noaptea de Anul Nou, nu taia nimic cu foarfeca, caci iti vei taia norocul la bani in anul ce vine.- Daca spargi din greseala un pahar este semn bun, cu exceptia unui paharelor de culoare verde, care inseamna tristete.- Daca imprastii betele de chibrituri dintr-o cutie este un semn foarte norocos.- Daca un tablou cade din senin de pe peretele unde este atarnat, este semn ca in curand vei auzi de o boala grava pentru un membru al familiei.- Daca ti se rupe unul din bratele foarfecii, e semn de cearta, iar daca le rupi amandoua bratele se va intampla ceva foarte rau.- Daca turnati apa sau orice bautura intr-un pahar care mai are pe fund putin, chemati prin acest gest spiritele rele.- Nu trece pe sub scara ca aduce ghinon, iar daca trebuie sa treci musai, pune-ti o dorinta cand esti sub scara.- Nu le ura noroc vanatorilor, pescarilor, cartoforilor ca le aduci ghinion.- Prima oara cand intri intr-o cladire nu calca cu stangul, ca iti va merge prost.- Prima oara cand intri intr-o institutie sau casa nu calca cu stangul, ca iti va merge prost.- Sa nu mananci direct din oala mare cu mancare, ca iti va ploua la nunta, cu toate ca se mai spune si ca daca-ti ploua la nunta ai belsug in casnicie.- Sa nu pui mana pe sare in ziua de Paste, ca iti transpira mainile tot anul.- E bine ca Anul Nou sa te prinda cu bani in buzunar si busuioc, pentru a avea noroc la bani anul viitor.- Daca porcul umbla cu paiul in gura, se schimba sau se strica vremea.- Daca visezi oua înseamna ca va ninge.- Daca gasesti un trifoi cu patru foi, sa-l păstrezi asupra ta si prima persoana de sex opus cu care te intalnesti va fi ursitul tau.- Daca bati un magarus vei fi blestemat, te va urmari ghinionul, fiindca magarul a fost animalul pe care a intrat calare Isus in Ierusalim.- Daca broastele oracaie seara foarte tare si fara incetare, a doua zi urmeaza ploaie.- Daca vrei sa se prinda un pom sau o floare pe care o sadesti, infasoara cateva fire din părul tau pe radacina apoi sadeste-le.- Daca te inchei gresit, stramb, la nasturi, vei avea ghinion.- Daca iti trece un gand rau prin gand, bate de 3 ori in lemn si vei alunga raul.- Daca iti cade din mana cutitul, vei primi in vizita un barbat, iar daca iti cade din mana furculita, va veni in vizita o femeie.- Daca femeile se piaptana si isi prinde parul si ramane o suvita neprinsa se spune ca va e semn rau si va muri cineva din neam.- Cei nascuti intr-o data de 13, vor avea un destin fericit.- Daca gasesti o potcoava vei fi aparat de ghinion. Trebuie sa o pastrezi si sa o agati deasupra usii, dar neaparat cu deschizatura in sus, pentru ca sa nu se piarda norocul din ea.- Daca din greseala iti agati hainele intr-un maracine sau tufis, e semn bun, vei castiga bani.- Daca versi din greseala vin, este semn de bogatie.- Daca se intampla sa spui un cuvant exact in acelasi timp cu altcineva, trebuie sa-ti spui o dorinta, caci ai 

Page 25: Noaptea SF

toate sansele sa se indeplineasca.- Aduce ghinion sa intorci fila de calendar inainte ca ziua sau luna sa se incheie.

Vrăji, farmece și măritiș. Superstiții populare legate de Sfântul Andrei

Noaptea de 29 spre 30 noiembrie, cea care precede Sărbătoarea Sfântului Andrei, este considerată favorabilă pentru vrăji, farmece şi incantaţii de ghicire a ursitului unei fete sau de \"legare\" a unui viitor bărbat pentru o tânără femeie.

Se spune că "la Sfântul Andrei creşte ziua cât bobul de mei" şi că, în această noapte toate animalele vorbesc între ele, dar nu este bine să le asculţi. În unele zone ale ţării, fetele îşi pun sub pernă 41 de boabe de grâu şi, dacă visează că le ia cineva grâul, se mărită. În special la sate se practică diverse ritualuri pentru protecţia de rele, bunăstare şi dragoste. 

Cele mai multe ritualuri sunt dedicate atragerii iubirii. De pildă, prin ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc sfinţit, se crede că se obţine în vis imaginea "ursitului". Pentru "atragerea" acestuia este mult folosită şi metoda "făcutului cu ulcica". La miezul nopţii, singură la gura sobei, tânăra întoarce cu gura în jos o ulcică nouă de lut, iar pe dosul vasului lasă să pâlpâie trei cărbuni. În timp ce roteşte ulcica uşor, rosteşte o incantaţie menită a suscita o atracţie irezistibilă pentru cel iubit. 

Un obicei de pe vremea bunicii este şi cel conform căruia unele tinere încearcă “să îşi vadă" viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, într-o cameră întunecoasă, cu câte o lumânare în fiecare mână, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tânăra îşi vede viitorul soţ sau, iar în unele cazuri că i se dezvăluie scene din viitor. 

Un pantof în uşa casei părinteşti 

Sfântul Andrei este ocrotitorul României, Rusiei şi Scoţiei, "cel dintâi chemat la apostolie" de către Mântuitorul lumii. În Scoţia de exemplu, în zonele unde se respectă tradiţia, femeile tinere trebuie să se roage în noaptea de 29 noiembrie, urmând ca a doua zi să desluşească un semn despre un viitor soţ. 

Pentru a face aceasta, ele trebuie să arunce un pantof în uşa casei părinteşti. Dacă vârful pantofului este îndreptat către cas , ele sunt menite a rămâne necăsătorite încă un an. Dacă, dimpotrivă, vârful pantofului nu este orientat către casă, înseamnă că se vor mărita curând. 

Un alt vechi obicei scoţian este cel ca o tânără femeie să decojească un măr dintr-o singură şi continuă mişcare a cuţitului. Coaja de măr urmează apoi să fie descifrată drept o iniţială a numelui viitorului soţ. 

Page 26: Noaptea SF

În legendele populare din Moldova, Basarabia şi Transilvania, Apostolul Andrei apare ca un bătrân cu o aureolă luminoasă, căruia fiarele sălbatice i se supun. Conform credinţei populare, în noaptea dinainte de Sfântul Andrei (29 noiembrie) ies strigoii. Pentru a se proteja gospodăria de lupi şi strigoi, în anumite zone ale ţării se ung cu usturoi ţăruşii de la porţi, ferestrele, pragul uşilor, chiar şi fântânile. 

Un bob de grâu, o dorinţă 

Din bătrâni, ziua mai este numită şi "Sântandrei", "Ziua lupului" sau "Noaptea strigoilor". Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup... Se crede că de Sântandrei, lupul devine mai sprinten şi îşi poate îndoi gâtul ţeapăn – de aici şi credinţa că "îşi vede lupul coada". 

Odinioară, în Moldova, noaptea Sfântului Andrei se numea Păzitul Usturoiului şi se celebra ca un Revelion (de aici şi ipoteza că în noaptea de 29 noiembrie dacii serbau trecerea în Noul An). 

Tinerii se adunau în cea mai mare casă din sat, ale cărei ferestre şi uşi erau mânjite cu usturoi încă de cu zi. De cum se făcea seară începeau petrecerea, mâncau şi beau, iar dimineaţa ieşeau în curte unde, împreună cu lăutarii jucau covata cu usturoi ce era păzită peste noapte de o bătrână din sat. După terminarea petrecerii, usturoiul din covată era împărţit între ei şi pus la icoane pentru a fi feriţi peste an de boli şi farmece. 

În această seară se obişnuieşte să se semene grâu în diverse vase, iar pentru fiecare bob aşezat se spune în gând o dorinţă. Dacă răsare un grâu frumos şi des, cel care l-a semănat va fi sănătos şi norocos în noul an!

Tradiţii de Paşte în lume

Anul acesta catolicii şi ortodocşii sărbătoresc Învierea Domnului în aceeaşi zi. Aşa că şi obiceiurile sunt mai multe şi diferite de la o ţară la alta. Iată câteva dintre ele.

Bulgaria, oul la înaintare 

Vecinii bulgari obişnuiesc să ciocnească un ou roşu de zidul Bisericii. Tot ei în ziua de Paşte, între membrii familiei aruncă un ou de la unul la celălalt. Se spune că cel care ajunge la finalul jocului cu oul întreg va avea noroc tot anul. În plus, cea mai în vârstă femeie din familie mângâie obrajii copiilor cu primul ou vopsit, pentru ca micuţii să fie fericiţi şi sănătoşi tot anul. 

Grecii sparg farfurii 

Chiar dacă ţara lor e greu lovită de criza economică, grecii nu se dau în lături de la nimic când vine vorba despre ospăţul de Paşte. Din meniul lor nu lipsesc preparatele tradiţionale. Grecii petrec cum ştiu mai 

Page 27: Noaptea SF

bine cu toată familia alături. Dansează şi ascultă muzică. La fel ca noi românii, grecii merg la Biserică în noaptea de Înviere şi iau lumină. 

În Corfu,  cu ocazia Paştelui, oamenii aruncă vase din ceramica de la balcon. 

„Oamenii aruncă vase de ceramica pline cu apă sau vin de la balcon - sunt mult mai zgomotoase dacă sunt pline. Cei care aruncă cele mai mari vase sunt răsplătiţi cu aplauzele", povesteşte europarlamentarul elen Sylvana Rapti citată euractiv.ro. 

Spargerea ceramicii aduce noroc, aşadar „culegeţi de pe jos neapărat o bucată spartă de ceramică şi veţi avea noroc pentru tot restul anului", a mai spus Rapti. 

Spargerea vaselor simbolizează şi începutul primăverii şi faptul că recoltele vor fi culese în vase noi. 

Nemţii ard de Paşte brazii de Crăciun 

În unele zone din Germania, de Paşte, se ard brazii care au fost împodobiţi de Crăciun. Potrivit tradiţiei flăcările vor alunga ultimele semne ale iernii ca să facă loc primăverii. 

În Franţa se dă lupta cocoşilor 

Încă din 1923, în unele zone din Franţa se organizează chiar în duminica Paştelui lupte între cocoşi. Cei din Blangy-sur-Ternoise au reluat tradiţia în urmă cu două decenii. Aşa că din 1991 şi până azi nu e Paşte fără dueluri între înaripate. Ringul se amplasează în baruri sau în cafenele. Luptătorii sunt pe categorii de greutate, ca la box, scrie La Voix du Nord. Duelul cocoşilor ţine fix cinci minute.  

Legănatul în Letonia 

La fel ca şi în România, letonii au obiceiul de a vopsi şi ciocni ouă. „Unul din obiceiurile noastre este vopsitul oualelor cu ceapa şi frunze şi ciocnitul ouălelor. Cine are oul cu coaja cea mai rezistentă, vor trai cel mai mult", povesteşte europarlamentarul leton Roberts Zile, potrivit euractiv.ro 

Un alt obicei în Letonia este legănatul din dimineaţa de Paşte: „Legănatul protejează împotriva muşcăturilor de tânţari şi a tăunilor din timpul verii", a mai spus oficialul. 

Slovacii stropesc fetele 

Pe lângă mâncărurile tradiţionale şi vopsitul ouălelor, baieţii slovaci stropesc fetele cu apă. "Prin acest obicei, băieţii vor să transfere o parte din puterea vitala a apei - unei fete. Aceasta tradiţie provine din trecut, când stramoşii slavilor se foloseau de simbolismul şi puterea magică a apei", a declarat Miroslav Mikolasik din Grupul Partidului Popular European, Slovacia. 

În schimb, la noi în Ardeal fetele sunt stropite cu parfum. 

Şi în Polonia există obiceiului udatului. Oamenii aruncă cu apa unii pe alţii ca să fie sănătoşi. 

Polonezii îşi decorează masa de Paşte cu frunze verzi. 

Page 28: Noaptea SF

Ruşii merg la morminte 

Ţară profund ortodoxă, Rusia este în stare de şoc, după dublul atentat de la metroul din Moscova. Serviciile de securitate sunt în alertă. Oamenii bisericii i-au încurajat pe ruşi să nu se teamă şi să meargă la Înviere. Azi, în ziua de Paşte ruşii merg la morminte cu ouă roşii, vin şi cozonac. 

Americanii şi vânătoare de ouă 

Concursurile de căutat ouă ascunse în iarbă sunt la ordinea zilei în Statele Unite. Copiii sunt cei mai fericiţi. Obiceiul se ţine la americanii de rând, dar şi la Casa Albă. În unele locuri competiţa este organizată pe grupe de vârste începând de la 3-4 anişori. Părinţii n-au voie să-i ajute pe micuţi. 

Ritual pentru spor in casa

Cu o zi inainte de a face acest ritual, imprastie peste tot prin casa praf de scortisoara macinata. Lasa totul asa peste noapte, iar a doua zi matura dinspre interior spre exterior ( din ultima camera pana spre usa de la intrare). Pune apoi o lumanare alba in mijlocul unei farfurii; ia din faras putin praf care s-a strans dupa ce ai maturat si presara-l pe farfurie, in jurul lumanarii. Restul gunoiului arunca-l in afara casei, cat mai departe.Fa apoi un amestec de dedergent lichid, amoniac, putina albastreala de rufe, un pic de sapun albastru ras si fiert in apa calda.Cu aceasta solutie spala apoi atent parchetul si covoarele, tocurile usilor si ale ferestrelor, apoi clateste totul cu apa curata.Fa apoi un alt amestec din apa sfintita si putin parfum; pune intauntru doua monezi diferite, un lantisor de argint si un obiect de aur. Inmoaie in acest amestec o carpa curata si stropeste din nou prin casa, podele, pereti, mobila, tot.Aprinde apoi lumanarea si putina tamaie intr-o lingura si treci prin toate camerele casei cu lumanarea si tamaia, spunand Tatal Nostru, rugandu-te la Dumnezeu sa-ti deschida poarta prosperitatii, norocului si fericirii.Cand lumanarea a ars toata, sa cureti farfuria de ceara si de praful luat din faras si arunca-le cat mai departe de casa.

Ce este cromoterapia?

Page 29: Noaptea SF

Principiul cromoterapiei consta in tratarea corpului bolnav cu ajutorul unor doze mai mari din culorile in deficit.Pentru aceasta, poti monta becuri colorate corespunzator, in lumina carora pacientul sa se cufunde efectiv. Sau poti lipi pe ferestre folie colorata, astfel incat lumina ce patrunde in camera sa aiba o anumita culoare - totusi, este deosebit de important ca aceasta lumina colorata sa cada chiar peste corpul pacientului, in special asupra partilor afectate. In principiu, capatul rosu al spectrului luminos stimimuleaza, pe cand cel violet linisteste. Iata proprietatile terapeutice ale celor sapte culori ale spectrului:

Rosu: Cald si tonifiant. Excelent in cazul bolilor de sange, de ficat si al anemiei.

Oranj: Apropiat de rosu, insa nu la fel de intens. Indicat pentru aparatul respirator sau in cazul astmului si bronsitei. Are, de asemenea, proprietati tonice si purgative.

Galben: Excelent pentru intentestine. Sedativ usor, ce alunga temerile si insufla optimism. De asemenea, este indicat in cazul indigestiei, arsurilor stomacale, constipatiei si impotriva durerilor menstruale la femei.

Verede: Marele Vindecator, verdele este un tonifiant si un energizant universal. Excelent in cazul afectiunilor cardiace, ulcerului, durerilor de cap si al furunculelor.

Albastru: Antispetic si calmant. Excelent impotriva oricarui tip de inflamatie, inclusiv a organelor interne. Indicat in cazul taieturilor si al arsurilor; de asemenea, bun pentru reumatism.

Indigo: In cazul tulburarilor emotionale, aceasta culoare va imprastia temerile - in special frica de intuneric. Indicat pentru ochi si in cazul pierderii auzului.

Violet: Indicat pentru sistemul nervos si in cazul tulburarilor mentale; de asemenea, in cazul pierderii vazului si al bolilor femeiesti.

Ritual pentru reusita la examene

Page 30: Noaptea SF

Ai nevoie de o icoana a Domnului Nostru Iisus Hristos si de trei lumanari,una rosie,una verde si una alba,pentru ca aceste trei culori sunt cheia ce deschide MEMORIA,parte importanta a oricarei incercari la invatatura.Pune apoi in piulita un pumn de orez si piseaza-l,apoi picura pe el putina apa,cat sa-l poti omogeniza,pana ajunge de consistenta smantanii.Pe o coala pe care ai scris materia la care dai examen,fa cu un betisor inmuiat in pasta de orez simbolul suprem al intelepciunii,spirala.Foaia trebuie asejata in cele trei lumanari.Sufla spre fiecare dintre ele,ca orice influenta malefica sa dispara,apoi aprinde-le pe rand,spunand de fiecare data:

Prin voia lui Iisus HristosFie ca maine sa reusesc la examen.

Ritualul se face in ziua de dinaintea examenului,iara daca examenul dureaza mai multe zile,trebuie repetat la sfarsitul fiecareia dintre ele. 

ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE TAINA SFINTEI CUNUNII (CĂSĂTORII)

Cei necununați pot folosi vreo sfințenie? Ce anume?

Cei necununați nu pot folosi nici o sfințenie, decât după ce se spovedesc și se cunună.

Se pot trece pe pomelnic la vii persoane necununate la biserică?

Despre cei care trăiesc în păcate grele, deci și cei necununați (care trăiesc în curvie), se zice că nu prea e bine să-i pomenim la Sfânta Liturghie, deși nu știm noi exact pentru ce unii au fost pomeniți și la Sfânta Liturghie și au fost ajutați iar altora dimpotrivă, le-a fost mai rău după ce au fost pomeniți la Sfânta Liturghie.

În unele mănăstiri există permanent o maică sau un călugăr care explică oamenilor că e bine să se pomenească cei prea păcătoși doar la Acatiste și Psaltire, iar ceilalți și la Sfânta Liturghie. Astfel separă pomelnicele, la Sfânta Liturghie pomenindu-se cei care nu trăiesc în păcate grele, iar cei foarte păcătoși se pomenesc doar la Acatiste și Psaltire. În bisericile de mir este imposibil să se facă așa deoarece majoritatea pomelnicelor se primesc de către preoți în timpul slujbei, când nu se poate realiza un dialog cu creștinii, aceștia în majoritate necunoscând aspectul împărțirii celor trecuți pe pomelnic în funcție de starea lor de păcătoșenie. Așa se face că aici ajung să fie pomeniți

Page 31: Noaptea SF

la Sfânta Liturghie și cei necununați.

Problema aceasta e sabie cu două tăișuri. Unii spun că fiind păcătoși, au mai mare nevoie de rugăciune și noi avem datoria să ne rugăm pentru aproapele nostru. Alții zic că fiecare Sfântă Liturghie înseamnă o împărtășire indirectă cu Trupul și Sângele Domnului a tuturor celor care sunt pomeniți și cei foarte păcătoși împărtășindu-se cu nevrednicie, vor păți rău, după cum ne zice Sfântul Apostol Pavel în Epistola Întâi către Corinteni la capitolul al 11-lea.

Ambele variante fiind la fel de reale, rămâne doar ca mila lui Dumnezeu să aleagă. Cea mai bună variantă ar fi însă SA NU MAI TRĂIM ÎN PĂCATE GRELE!

Din experiența personală, vă pot spune că eu am procedat astfel: am pomenit la Sfânta Liturghie pe cei care aveau părere de rău și ar fi vrut să se lase de păcatele mari, iar pe cei care trăiau nepăsători în păcate, precum porcul în noroi, nu i-am pomenit. Alegerea am făcut-o în măsura în care am cunoscut problemele creștinilor.

Cei care au trăit necununați la biserică, ce pot face pentru iertarea acestui păcat?

Pentru cei ce au trăit necununați la biserică și unul din dânșii a murit, cel rămas face spovedanie completă, cu hotărârea să ducă viață curată și poate să facă toată rânduiala pentru cei morți, cu rugăciuni și pocăință.

Cei care sunt rudenii, se pot căsători?

În primul rând nu este voie să se căsătorească rudenii, iar cei care au făcut-o și au copii, să se hotărască să trăiască în curăție, dacă vor să le fie bine, dacă nu pot, să se despartă. Nu au voie să se căsătorească rudeniile până la gradul al 6-lea (în cazul rudeniei prin cuscrie) sau al 7-lea (în cazul rudeniei de sânge).

Ce rol au naşii de Cununie şi ce condiţii trebuie să îndeplinească?

Ca şi la Taina Sfântului Botez, tinerii sau mirii, care urmează a se cununa, sunt însoţiţi de naşi sau de nuni. Naşii asistă pe finii lor atât la logodnă, cât şi la cununie şi se implică sau participă activ la săvârşirea acestor două slujbe îndeplinind împreună cu preotul anumite gesturi sau acte liturgice, între care punerea inelelor în degetele mirilor, la logodnă, şi punerea şi luarea cununiilor de pe capetele mirilor, la cununie. De asemenea, ei ţin lumânările de o parte şi de alta a mirilor. Aceste lumânări sunt un simbol al luminii sau căii celei adevărate pe care trebuie să meargă viitorii soţi, naşii angajându-se să le fie garanţi sau chezaşi ai seriozităţii şi trăiniciei vieţii de familie pe care cei doi tineri o încep.

Page 32: Noaptea SF

Aşadar, naşii nu au numai un rol estetic sau întregitor al decorului care însoţeşte slujba cununiei religioase. Ei nu sunt simpli asistenţi aşa cum sunt ceilalţi nuntaşi, ci ei sunt sau devin din acel moment părinţii sufleteşti sau spirituali ai finilor. Aşa cum fiecare se naşte din părinţii trupeşti, apoi se renaşte spiritual prin Botez, asistat de părinţii sufleteşti, adică de naşi, la fel şi la cununie, când se naşte şi se formează un nou şi unic trup, care este trupul familiei, avem nevoie de părinţi spirituali care sunt naşii sau nunii.

Având în vedere această calitate deosebită a naşilor şi răspunderea lor pentru buna călăuzire a viitorilor soţi, tradiţia bisericească cere ca naşii să îndeplinească anumite calităţi sau condiţii.

În primul rând, ei trebuie să fie ortodocşi. Rânduielile canonice mai vechi şi mai noi cer cu insistenţă ca naşii să nu fie de altă confesiune şi aceasta pentru faptul că buna călăuzire a finilor trebuie făcută în spiritul tradiţiei şi credinţei ortodoxe. În Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare și de judecată din Biserica Ortodoxă Română, articolul 47, se precizează că „clericii sunt obligaţi să nu oficieze slujba cununiei decât între ortodocşi, asistaţi de nuni ortodocşi”. De aceea, asistenţa mirilor la cununie de către naşi de confesiune catolică sau protestantă nu este îngăduită. Cu atât mai mult, aceştia nu pot fi de altă religie, adică de exemplu de religie musulmană.

În al doilea rând, este bine şi recomandabil ca naşii sau nunii să fie mai în vârstă decât mirii, pentru a avea mai multă autoritate în faţa lor şi mai multă experienţă de viaţă, din care să împărtăşească şi viitorilor soţi. Naşii trebuie să fie şi din punct de vedere al vârstei ca nişte părinţi ai tinerilor soţi. Obiceiul ca mirii să fie asistaţi de naşi de aceeaşi vârstă sau chiar mai tineri, nu este recomandabil, pentru că prin aceasta se diminuează seriozitatea instituţiei năşiei, devenind o simplă formalitate. De aceea, obiceiul ca naşii de botez să fie şi de cununie, respectat încă în mediul rural, este foarte sănătos. Când naşii sunt mai în vârstă decât finii, şi respectul faţă de ei este mai mare. Cât priveşte persoanele care pot să îndeplinească calitatea de naşi, acestea pot fi şi rude apropiate: fraţi, surori, veri şi cumnaţi. Părinţii nu pot fi naşii propriilor lor copii. De asemenea, ca şi în cazul Botezului, călugării nu pot îndeplini calitatea de naşi, deoarece, trăind departe de lume, nu se pot ocupa de educaţia şi îndrumarea religioasă a finilor.

În al treilea rând, naşii trebuie să fie cununaţi şi cu viaţă morală exemplară. Nu este recomandat ca naşii să fie tineri necăsătoriţi, pentru că nu se poate angaja şi garanta seriozitatea noului cuplu, neputând fi un exemplu de urmat. De asemenea, nu este de dorit ca naşii să fie mamă şi fiu sau tată şi fiică, ci cuplu căsătorit. Cât priveşte viaţa morală exemplară a naşilor, aceasta trebuie să fie condiţia esenţială a vieţii lor. Finii trebuie să vadă în tot ceea ce fac naşii un exemplu de urmat. În privinţa aceasta, Sfântul Simeon al Tesalonicului precizează că nunii care asistă la unirea celor doi tineri ţin locul de părinţi şi învăţători. De aceea trebuie să fie ortodocşi şi iubitori de Dumnezeu. Obiceiul practicat în Moldova şi mai ales în Bucovina, ca la cununie să fie mai multe perechi de naşi, nu este recomandat.

Năşia de cununie, că şi năşia de botez creează rudenia spirituală sau religioasă care este respectată ca atare în Biserica Ortodoxă Română, în Biserica Ortodoxă Sârbă şi o parte din Biserica Bulgară. În Bisericile de limbă greacă şi celelalte de limbă slavă, rudenia spirituală a năşiei de cununie nu este

Page 33: Noaptea SF

socotită la fel ca şi cea de la Botez.

În legătură cu practica năşiei de cununie, aş dori să amintesc un obicei care trebuie reactualizat şi anume datoria de a săruta mâna naşilor atât în momentul săvârşirii Cununiei, cât şi în viaţa civilă. Dacă luăm în serios această instituţie a năşiei şi-i dăm greutatea pe care Biserica i-o dă din totdeauna, şi dacă socotim pe naşi ca pe părinţii spirituali, atunci semnul văzut al respectului faţă de ei este sărutarea mâinii. Dintr-un modernism exagerat şi rău înţeles s-a renunţat la un străvechi şi frumos obicei românesc, care trebuie adus în actualitate.

Ce este Logodna?

Logodna este slujba prin care mirii făgăduiesc unul către altul că se vor cununa. De obicei se săvârșește deodată cu Taina Cununiei, dar se poate săvârși și separat. Logodna este cunoscută în popor sub numele de „jumătate de Cununie”, denumire falsă însă.

În canonul 98 al sinodului al 6-lea Trulan, se zice: „Cel ce ia spre însoţire de căsătorie pe femeia logodită cu altul, trăind încă logodnicul, să fie pus sub învinuire de adulter”. Acest canon este întărit de Sfântul Ioan Postitorul în canonul al 22-lea. Iar Sfântul Vasile cel Mare tot în canonul al 22-lea spune că, dacă cineva răpește o femeie logodită deja cu altul, răpitorul să nu fie primit la pocăință decât dacă fecioara răpită a fost slobozită să se întoarcă la logodnicul său.

Din aceste prescripțiuni canonice rezultă deci că logodna consfințită prin slujbă bisericească are în mod indiscutabil putere de căsătorie. În caz de desfacere a logodnei, căsătoria viitoare a fiecărui logodnic este socotită ca a doua nuntă. Logodna era socotită și asimilată în multe privinţe cu căsătoria, căci se încheia prin facerea promisiunii reciproce de căsătorie a celor ce se logodeau. Biserica a considerat totdeauna şi actul logodnei ca având o importanţă asemănătoare cu acela al căsătoriei şi de aceea a supus şi logodna aproape aceluiaşi regim ca şi căsătoria. Se înţelege deci că în cazul acesta, pedepsele prevăzute pentru cei care strică logodna erau asemănătoare cu acelea pentru cei care strică o căsătorie.

Până astăzi Biserica tratează logodna cu aceeaşi severitate, şi asimilând logodna cu căsătoria, nu permite hirotonia acelor candidaţi care la intrarea în cler au fost logodiţi bisericeşte şi apoi au stricat logodna, considerându-i ca şi când ar fi divorţaţi şi neîngăduindu-Ie să se căsătorească cu o altă persoană, dacă vor să devină clerici, pentru că această căsătorie se socoteşte ca a doua.

De la faptul că Logodna echivalează cu Cununia excepție face împreunarea soților, care nu este permisă decât după slujba Sfintei Taine a Cununiei. Aceasta deoarece cei doi soți devin una de-abia după ce primesc harul care-i unește, ceea ce se petrece numai și numai prin Taina Cununiei.

Începând din ianuarie 2012, după intrarea în vigoare a noului Cod Civil, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să nu mai fie permisă în nici o situație săvârșirea Logodnei separat de Sfânta Taină a Cununiei. Nici măcar în cazul încheierii logodnei civile Biserica nu este obligată să

Page 34: Noaptea SF

oficieze această Ierugie separat de Sfânta Taină a Cununiei.

Este întemeiat obiceiul de a nu se săvârşi cununii în luna mai? Când se fac şi când nu se fac cununii?

Înainte de a răspunde la întrebarea adresată, socotesc necesar să fac unele precizări legate de cuvintele care sunt întrebuinţate pentru a defini legătura dintre bărbat şi femeie în cadrul vieţii de familie şi pentru a stabili care este sensul lor corect ca şi noţiunile pe care Ie exprimă. Precizările acestea sunt necesare pentru că, în limbajul obişnuit, cuvintele care exprimă aceste noţiuni sunt întrebuinţate greşit, producând confuzie.

Pentru a defini unirea bărbatului cu femeia în viaţa de familie, se întrebuinţează de regulă trei termeni: cununie, nuntă, căsătorie, fiecare având un sens aparte care însă, de multe ori, se întrebuinţează necorespunzător. Greşita lor întrebuinţare porneşte de la faptul că se confundă, de cele mai multe ori, aspectul religios al unirii bărbatului cu femeia cu cel civil. În practica din ţara noastră se obişnuieşte ca mai întâi să se facă sau să se încheie căsătoria civilă, adică actul juridic prin care cei doi parteneri îşi exprimă liberul consimţământ în faţa oficiului de stare civilă şi prin care ei devin soţ şi soţie. Căsătoria efectuată la oficiul de stare civilă este aceea care creează în faţa legilor efecte juridice legate de datoriile soţilor între ei şi faţă de copii, moştenire şi altele.

Spre deosebire de acest act civil care se şi numeşte căsătorie civilă, se obişnuieşte să se spună actului religios săvârşit în Biserică, căsătorie religioasă, ceea ce este incorect, fiindcă acolo avem de-a face cu o Sfântă Taină prin care se binecuvântează şi se sfinţeşte legătura bărbatului cu femeia. Ea nu se mai numeşte căsătorie, ci Taina Cununiei sau Taina Nunţii, prin care se creează asupra celor doi soţi efecte harice sau sfinţitoare. Termenul de nuntă, în limbajul obişnuit, are sensul sau se referă mai ales la petrecerea legată de momentul căsătoriei şi al cununiei, dacă avem în vedere că, în marea majoritate a cazurilor, căsătoria civilă se încheie legată de cea religioasă.

De aceea, dacă ne referim la întrebarea de faţă, ea are în vedere mai ales cununia sau slujba ori Taina Nunţii, săvârşită în biserică. În legătură cu această problemă trebuie să spunem că există o tradiţie, foarte respectată de altfel, că în luna mai nu este bine să se facă nunţi, cununii sau căsătorii, înţelegând prin aceasta şi căsătoria civilă, şi slujba religioasă, şi petrecerea legată de aceste evenimente. Practica este destul de răspândită şi respectată, invocându-se doar simplul motiv că asemenea căsătorii săvârşite în luna mai nu durează sau „nu ţin”, adică se desfac sau se destramă. Pe ce se bazează această restricţie şi dacă este îndreptăţită?

Din punct de vedere teologic sau bisericesc, nu este nici un fel de referire la o asemenea practică. Nu întâlnim în canoanele bisericeşti nici un fel de aluzie măcar la aşa ceva. Conform poruncii a IX-a a Bisericii, există zile precise în care nu se fac nunţi în timpul unui an bisericesc. Aceste zile sunt legate de perioade importante din anul bisericesc, care se referă fie la zilele de post, fie la marile praznice împărăteşti. Aşa, de pildă, nu se fac nunţi în următoarele zile din timpul anului bisericesc:

1. În cele patru posturi de peste an, adică Postul Paştelui, care începe cu şapte săptămâni înainte de

Page 35: Noaptea SF

această sărbătoare, Postul Crăciunului (15 noiembrie - 24 decembrie), Postul Sfinţilor Apostoli, variabil de la an la an, adică de la Duminica tuturor sfinţilor până în ziua sărbătorii. S-a păstrat ca un fel de pogorământ special îngăduinţa de a se face nunţi în Postul Crăciunului, până Ia Sfântul Nicolae (6 decembrie), însă numai cu dezlegarea sau dispensa acordată de episcopul locului, în cazuri de excepţie şi fără petrecerea legată de căsătorie, şi într-un cadru mult mai sobru şi mai auster. De asemenea, este îngăduită uneori în cazuri de excepţie logodna în două din zilele postului Paştelui şi anume de ziua Bunei Vestiri (25 martie), dacă aceasta nu cade în Săptămâna Patimilor şi în Duminica Floriilor.

2. În toate zilele de miercuri şi vineri din timpul anului, fiind zile săptămânale de post.

3. În zilele de 14 septembrie, care este ziua Înălţării Sfintei Cruci, şi 29 august, care este sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuite totdeauna cu post, indiferent de ziua din săptămână în care cade.

4. În săptămâna brânzei, adică cu şapte zile înainte de postul Paştelui, numită şi Săptămâna Albă, fiind socotită ca perioadă de pregătire pentru post.

5. În Săptămâna Luminată, adică între Paşti şi Duminica Tomii, în Duminica Rusaliilor, în ajunul şi în ziua tuturor praznicelor împărăteşti şi în perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie).

De obicei, aceste zile sunt menţionate clar în calendarul bisericesc din fiecare an. Biserica interzice săvârşirea cununiilor în perioadele şi zilele de post, pentru că bucuria, petrecerile şi ospeţele care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocăinţă, înfrânare şi sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunţi în aceste zile înseamnă a sfida, dacă nu chiar a batjocori rânduielile bisericeşti aşezate în vederea desăvârşirii noastre morale. De aceea se şi spune că nunţile oficiate în timpul posturilor nu durează, ca un fel de pedeapsă a lui Dumnezeu şi plată pentru nesocotirea rânduielilor sfinte. Chiar dacă dobândim dispensă sau dezlegare de la episcop să facem nuntă în asemenea perioade, este bine să nu le oficiem. Neglijarea şi sfidarea lui Dumnezeu şi a rânduielilor sfinte nu rămân niciodată fără răsplată. De asemenea, Biserica a interzis săvârşirea cununiei în zilele de praznice împărăteşti, în ajunul lor sau în perioade legate de ele, pentru ca bucuria duhovnicească a respectivelor sărbători să nu fie umbrită sau micşorată de cea lumească a petrecerii legate de sărbătoarea căsătoriei.

Cât priveşte petrecerea legată de nuntă, trebuie să spunem că ea este îngăduită în limitele bunei-cuviinţe şi ale măsurii. Ea face parte din bucuria de familie şi din tradiţia curată românească. Acuzaţia adusă de sectanţi şi uneori şi de unii creştini ortodocşi mai rigorişti, că la petrecerea de nuntă se consumă vin, este neîntemeiată. Nunta este un prilej de bucurie şi de comuniune sufletească şi nicidecum de destrăbălare. Să nu uităm că însuşi Mântuitorul a luat parte la o asemenea bucurie sufletească, unde a fost chemat cu mama şi ucenicii Săi şi că a transformat apa în vin, pentru că acesta se terminase. EI nu a interzis nici atunci şi nici altă dată consumarea de vin, iar rânduielile noastre bisericeşti, canonice şi liturgice nu cuprind asemenea restricţie.

Page 36: Noaptea SF

Iată, aşadar, care sunt măsurile pe care le impune Biserica în privinţa cununiei sau nunţii. Obiceiul de a nu se săvârşi nunţi în luna mai apare bizar şi de neînţeles. Nu există nici un temei teologic, canonic sau liturgic care să ne oprească de la săvârşirea nunţii în această perioadă. De aceea o putem săvârşi fără nici un fel de teamă de pedeapsă sau nerealizare. Să ne ferim să săvârşim nunta în perioadele stabilite de Biserică, pentru motivele serioase pe care le-am văzut şi nu într-o perioadă care s-a impus mai degrabă ca o superstiţie decât ca o tradiţie sănătoasă.

Este îngăduit a se săvârşi cununia unei persoane vii cu una decedată?

Între abaterile cele mai grave pe care un preot le poate săvârşi este şi oficierea slujbei cununiei unei persoane decedate cu una vie. Şi aceasta se poate întâmpla datorită ignoranţei atât a săvârşitorului, cât mai ales a celor care solicită o asemenea slujbă. Este vorba de persoane, soţ şi soţie cununaţi civil, care au trăit, fără să li se oficieze şi slujba religioasă. Din punct de vedere religios, teologic şi canonic, aceste persoane se consideră că au trăit în concubinaj, căsătoria civilă fiind un contract laic care creează doar efecte juridice, pe când căsătoria religioasă, Taina Nunţii sau Cununia, este aceea care creează efecte harice, adică sfinţeşte şi binecuvântează legătura dintre bărbat şi femeie în vederea naşterii de prunci, ajutorului reciproc şi a satisfacerii, în graniţele legale, a impulsurilor fireşti.

Pentru a nu fi vinovat de acest păcat al concubinajului, soţul rămas în viaţă, de cele mai multe ori la imboldul familiei, cere preotului să-l cunune cu cel mort, pentru a fi consideraţi înaintea lui Dumnezeu, una, aşa cum au trăit toată viaţa, şi pentru a li se ierta, prin aceasta, păcatul convieţuirii în fărădelege.

Ce trebuie să facă preotul când i se solicită săvârşirea unei asemenea slujbe? Din capul locului trebuie să spunem că aşa ceva nu se poate săvârşi în nici un caz, sub nici un pretext şi cu nici o justificare. A săvârşi aşa ceva înseamnă o profanare a celor sfinte. Aceasta, pentru că în asemenea situaţie operează un principiu dogmatic de netrecut şi anume: Sfintele Taine nu se săvârşesc decât persoanelor vii. Ele presupun o angajare sufletească conştientă şi liberă a persoanei asupra căreia se săvârşeşte Taina pentru că efectul Tainei depinde, în această situaţie, de voinţa primitorului. Taina nu lucrează forţat asupra persoanei, dacă aceasta nu vrea să o primească. Ca şi în cazul Botezului maturilor, al Spovedaniei, al Împărtăşirii, Maslului şi Hirotoniei, acestea nu pot produce efecte dacă primitorul nu vrea să le primească. Ori, în cazul decedatului, acesta nu-şi poate exprima consimţământul şi credinţa. De aceea, Taina nu i se poate administra.

Pe de altă parte, căsătoria sau cununia unei persoane vii cu una moartă presupune una dintre cere mai penibile situaţii. Moartea este unul din momentele de tristeţe şi de durere care nu se potriveşte cu nimic atmosferei de bucurie pe care o presupune cununia. Şi atunci, ce se trăieşte în asemenea situaţie, bucuria sau durerea? De aceea socotim că nici măcar nu se poate concepe aşa ceva. Moartea firească a fiecăruia, survenită mai devreme sau mai târziu, devine ceva macabru prin asocierea ei cu un moment de bucurie cum este cununia. Nu mi-am putut imagina niciodată ce parte de slujbă ar putea fi pusă şi care omisă, fiindcă toate sunt solemne şi măreţe. Să încununezi un

Page 37: Noaptea SF

cadavru şi să-i cânţi: „Isaie, dănţuieşte” mi se pare cea mai cumplită bătaie de joc de cele sfinte. De aceea, nu trebuie să gândim că este posibil aşa ceva, iar dacă vreun preot ar îndrăzni pentru scopuri pecuniare, căci altele nu pot fi, să săvârşească o asemenea lucrare, trebuie exemplar pedepsit.

Ceea ce trebuie să facă slujitorii Bisericii în asemenea situaţii este să le spună un cuvânt de învăţătură în care să sublinieze gravitatea abaterii pe care ar săvârşi-o dacă ar accepta oficierea slujbei. De asemenea, să sublinieze gravitatea păcatului desfrânării, sub forma concubinajului, evidenţiind necesitatea spovedaniei şi a căinţei celui viu, ca şi obligativitatea rugăciunii pentru cel răposat. Apoi, o asemenea situaţie poate fi un semnal de alarmă pentru a veghea ca asemenea cazuri să nu se mai repete, făcând o catehizare sistematică în care să atace şi o asemenea temă.

Ce este cununia de argint (aur, platină) şi care este rânduiala după care se săvârşeşte?

Există obiceiul destul de răspândit, dar nu generalizat, ca soţii care s-au cununat religios, după o perioadă de 25 de ani de împreună-vieţuire, să marcheze acest eveniment de familie printr-o ceremonie religioasă cunoscută sub denumirea foarte îndătinată, dar improprie, de „cununia de argint”. Aceeaşi ceremonie săvârşită la 50 de ani de căsătorie poartă numele de „cununia de aur”, iar la împlinirea vârstei de 75 de ani de căsătorie - situaţie destul de rară - ea se numeşte „cununia de platină”. Ceremonia, indiferent că este vorba de cea de argint, aur sau platină, poartă greşit denumirea de „cununie”, fiindcă în realitate nu este o slujbă a Tainei Sfintei Cununii, ci o slujbă de mulţumire care nu are nimic comun cu rânduiala Sfintei Cununii.

Aşa cum prevăd rânduielile canonice şi tipiconale, Taina Sfintei Cununii nu se mai readministrează aceloraşi soţi, niciodată, în prima ei formă, ci numai dacă aceştia divorţează şi se recăsătoresc cu alte persoane care nu au mai fost cununate religios, deci cărora nu li s-a oficiat slujba Cununiei. Dacă ei se recăsătoresc după divorţ, li se oficiază slujba de la a doua nuntă.

Fiind vorba deci de o slujbă de mulţumire, la această ceremonie nu folosim nici cununiile, nici paharul cu vin şi pâine, aşa cum nu se face nici înconjurarea mesei pe care este aşezată Sfânta Evanghelie, alături de Sfânta Cruce şi lumânări. Pentru ceremonie folosim doar inelele care vor fi de argint, aur sau platină, după cum este vorba de una din cele trei ceremonii.

Rânduiala ei se săvârşeşte exact ca în cărţile de cult amintite, cu unele mici adaptări la situaţia prezentă şi anume la ectenia mare de la începutul slujbei se adaugă şi cererea aceasta de mulţumire: „Pentru binefacerile ce au fost asupra robilor lui Dumnezeu (numele) în timpul celor 25 (50 sau 75) de ani de împreună-vieţuire”. Această cerere se adaugă şi la ectenia întreită de după Sfânta Evanghelie, ca şi la rugăciunea de mulţumire de la sfârşitul slujbei.

Pentru a marca evenimentul sărbătorit, se obişnuieşte ca să se aşeze în degetele sărbătoriţilor pentru care se oficiază slujba inele de argint, aur sau platină. Din indicaţia pe care o cuprinde Molitfelnicul, reiese că inelele se pun în degetele inelare ale celor pentru care se săvârşeşte slujba de mulţumire, după ce se face cu ele semnul Sfintei Cruci pe Sfânta Evanghelie, cu formula

Page 38: Noaptea SF

următoare: Se binecuvântează robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin (de trei ori).

De asemenea, se menţionează că se obişnuieşte ca punerea inelelor să se facă înainte de Rugăciunea de mulţumire, naşii schimbându-le ca la logodnă.

Cate cununii sunt admise?

Prima cununie este adevărata binecuvântare, este Sfântă Taină, a doua și a treia sunt îngăduite. A patra este păcat mare.

De menționat este faptul că încă de la începuturile creștinismului se admitea a doua căsătorie, dar numai în condiții speciale, iar a treia căsătorie era menționată ca o extremă. Iată ce spune Sfântul Vasile cel Mare în canonul al 4-lea:

„În privința celor ce se căsătoresc a treia oară și a celor ce se căsătoresc mai de multe ori, am hotărât același canon, care este corespunzător și pentru cei ce se căsătoresc a doua oară; adică pentru cei ce se căsătoresc a doua oara, un an; alții însă au hotărât doi ani; iar pe cei ce se căsătoresc a treia oara îi afurisesc pe trei, de multe ori și pe patru ani. Și pe una ca aceasta o numesc nu nuntă, ci poligamie, ba mai curând desfrânare, ce se pedepsește; pentru aceea și Domnul a zis samaritencei, care schimbase cinci bărbați: „Pe care-l ai acum nu-ți este bărbat” (Ioan 4;18). Pentru că cei ce au trecut peste limita nunții a doua nu mai sunt vrednici să se numească cu numirea de bărbat, sau de soție. Apoi în privința celor ce se căsătoresc a treia oară am primit obiceiul de afurisire pe cinci ani, nu din vreun canon, ci din urmarea celor primite mai înainte. Dar nu trebuie a-i opri pe ei cu totul de la Biserică, ci a-i învrednici de ascultare, doi ori trei ani; și după aceea să li se dea voie să stea împreună, iar de la împărtășirea Sfintei Taine celei bune să fie ținuți departe, și atunci când vor arăta vreun rod de pocăință, să se așeze la locul împărtășirii”.

În canonul 50 Sfântul Vasile zice că „Pentru a treia căsătorie nu este lege; drept aceea nunta a treia nu se aprobă de lege. Deci pe unele ca acestea le privim ca pe niște întinăciuni ale Bisericii; dar nu le supunem osândirilor publice, ca pe unele ce sunt mai tolerabile decât desfrâul deschis.”

Iar în canonul 87, Sfântul Vasile cel Mare zice: „Eu deci mărturisesc fiecăruia, care mă consultă asupra căsătoriei, că <<va trece chipul lumii acesteia şi timpul este scurt, ca şi cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea>> (1 Corinteni 7;29). Iar dacă-mi va răspunde cineva aceasta: <<Creşteţi şi vă înmulţiţi>> (Facere 1;18) râd că el nu face deosebire între timpurile legiferărilor. Nunta a doua este remediu împotriva desfrâului, dar nu mijloc de încurajare pentru necumpătare. <<Dar dacă nu se înfrânează, căsătorească-se>> (I Corinteni 7;9) zice, iar nu şi căsătorindu-se, să facă fărădelege.”

Sfântul Vasile deci consideră ca adevărată căsătorie, numai prima căsătorie. Pe a doua o tolerează însă ca o indulgență față de slăbiciunea omenească. În aceste canoane, Sfântul Vasile are în vedere însă pe cei ce contractează o a treia sau a patra căsătorie. Întrucât, pentru cei ce se căsătoresc a doua oară s-a fixat prin canonul 1 Laodiceea, o epitimie de un an sau doi, după felul pocăinței,

Page 39: Noaptea SF

Sfântul Vasile în canonul 50 zice că a treia căsătorie este interzisă de lege; iar pentru cei ce din necesitate sau din alt motiv oarecare încheie o astfel de căsătorie, el prescrie o epitimie de cinci ani. Observăm totuși în canonul 50 că Sfântul Vasile cel Mare manifestă toleranță pentru a treia căsătorie, deși în canonul al 4-lea o numește „poligamie, ba mai curând desfrânare”, iar în canonul 50 o numise „întinăciune a Bisericii”.

Când vine vorba de căsătoria a patra, în canonul 80, Sfântul Vasile cel Mare consideră căsătoria a patra ca pe un păcat mai mare ca desfrâul și ca o faptă animalică. În privința acesteia nu mai manifestă nici măcar toleranță, ca la căsătoria a treia. Această învățătură a Sfântului Vasile era doctrina întregii Biserici în acele timpuri.

De remarcat că în veacul al 10-lea însuși împăratul Leon Filozoful, care a consfințit această rânduială prin Novela 90, a încălcat-o, contractând a patra căsătorie. Împăratul călcând doctrina Bisericii, autoritatea bisericească a fost nevoită să se ocupe din nou de problemă, dând răspuns oficial, canonic, la întrebarea: „De câte ori poate să se admită încheierea căsătoriei pentru o persoană rămasă văduvă?”

Împăratul Leon Filozoful a pierdut în timp de câțiva ani două soții. Nevoit să se căsătorească a treia oara, în același an i-a murit și a treia soție. Împăratul fiind încă tânăr și neavând moștenitori legali voia să se căsătorească a patra oară cu o femeie cu care avea deja un copil nelegitim. Nicolae I, patriarhul Constantinopolului n-a voit să binecuvânteze această căsătorie, motivând că este potrivnică dispozițiilor canonice ale Bisericii. Întrucât, din porunca împăratului, acesta a fost cununat de un preot, patriarhul a exclus pe împărat din Biserică, iar pe preotul respectiv l-a caterisit. Ofensat, împăratul a dispus ca patriarhul să fie exilat și la un sinod din 908, format din adepți ai împăratului, patriarhul a fost caterisit și s-a ales un alt patriarh (Eutimiu), iar căsătoria împăratului a fost declarată legală. Faptul acesta a produs mare tulburare în Biserică. Murind Leon la 912, urmașul său la tron împăratul Alexandru a convocat de îndată un sinod care a reintegrat în scaun pe patriarhul Nicolae, care cu greu a liniștit spiritele.

Patriarhul Nicolae, pe vremea împăraților Constantin al 7-lea și Roman I, la anul 920 a convocat un sinod care a condamnat tot ceea ce s-a hotărât la sinodul din 908 împotriva prescripțiilor canonice ale Bisericii și s-a emis un „Tomos Unionis”, rămas celebru în istoria dreptului bisericesc, adică actul de unire și împăcare a Bisericii cu Statul.

Acest Tomos conține următoarele dispoziții canonice: după o cuvenită introducere, se împarte în șapte canoane. Primele trei se referă la chestiunea pentru care s-a convocat acest sinod.

În canonul 1 se spune că de atunci începând nimenea nu mai are voie să încheie a patra căsătorie, iar dacă face acest lucru, căsătoria aceasta nu se va mai recunoaște, și nu numai că respectivul se desparte de orice comuniune cu Biserica, ci i se interzice și intrarea în Biserică, până când rămâne în astfel de legătură ilegală.

Canonul 2 vorbește despre căsătoria a treia, și spune că în genere și această căsătorie trebuie privită

Page 40: Noaptea SF

ca interzisă, admițându-se excepții numai în cazuri determinate.

În privința căsătoriei a treia, canonul dispune în special următoarele:

a) dacă cineva este de 40 de ani și fără copii, și dorește să se căsătorească a treia oară, acela cinci ani de zile nu poate să se cuminece;

b) dacă cineva este de 40 de ani și are copii, aceluia îi este interzis să se căsătorească a treia oara;

c) dacă cineva este de 30 de ani și are copii din primele căsătorii, și totuși dorește să se căsătorească a treia oară, acela să se oprească pentru patru ani de la cuminecatură;

d) dacă cineva este de 30 de ani și nu are copii, aceluia i se poate permite căsătoria a treia, dar i se dă și epitimie.

În canonul al treilea se prescrie epitimie de șapte ani, ca și pentru căsătoria prima și a doua, dacă se dovedește că cineva a răpit soția, sau dacă înainte de căsătorie a avut relații sexuale. În acest canon se mai adaugă și că preotul care dă Sfânta Cuminecatură (Împărtășanie) cuiva împotriva dispoziției cuprinse în acel canon, din acel moment își pierde și el slujba sa și cade și el sub epitimie de șapte ani. Aceste trei canoane se cuprind în acest tomos, care s-a confirmat de împărații menționați, și s-a promulgat și ca lege de stat.

Dar nici această hotărâre nu a mulțumit pe cei ce țineau riguros la sfintele canoane, deoarece ei vedeau în această slăbiciune față de puterea de stat, în urma dispoziției despre căsătoria a treia și combăteau totodată această hotărâre. Abia pe vremea împăraților Vasile al 2-lea și Constantin al 8-lea și a patriarhului Sisinius, s-au liniștit lucrurile. La anul 997, s-a adus în fața marelui sinod tomosul, confirmându-se în chip solemn, și adăugându-i-se încă patru canoane. Dintre aceste canoane:

- în canonul 1 (4) se anatematizează cei ce îndrăznesc să introducă inovațiuni în doctrina bisericească;

- canonul 2 (5) anatematizează pe cei ce acuză Biserica de slăbiciune, fiindcă împăratul Leon a recunoscut acea căsătorie a patra pentru pacea bisericească;

- canonul 3 (6), anatematizează pe cei ce îndrăznesc să spună că Sfânta Biserică nu ar fi păstrat curată și nealterată doctrina predanisită;

- canonul 4 (7) anatematizează pe cei ce îndrăznesc să nu primească vreunul dintre sfintele canoane, care au fost date mai înainte și care au fost primite de Biserica întreagă.

După aceea au încetat tulburările din Biserică și Tomosul a fost primit și recunoscut de către toți, și dispozițiile cuprinse într-însul au rămas în vigoare în întreaga Biserică Ortodoxă până în ziua de azi.

Page 41: Noaptea SF

În vremurile noastre, lucrurile s-au schimbat puţin, fără însă a afecta rostul şi semnificaţia Cununiei.

Mai întâi legătura dintre un bărbat şi o femeie capătă caracter oficial prin căsătorie civilă, care creează efecte juridice. Spre deosebire de căsătoria civilă, cununia sau nunta creează şi efecte harice sau sfinţitoare.

Prin cununie sau nuntă se sfinţeşte de fapt căsătoria, încât putem spune că din punct de vedere religios, o căsătorie nu este deplină fără cununie sau nuntă sau fără binecuvântarea Bisericii. În unele state ortodoxe, cum este Grecia, slujba cununiei creează efecte juridice. Legătura aceasta dintre bărbat şi femeie este concepută, după învăţătura Bisericii, ca indisolubilă, ea putând fi întreruptă doar prin moartea fizică şi prin moartea morală care se produce prin săvârşirea adulterului de către unul din soţi. Acesta a fost singurul motiv pentru care biserica a admis la început divorţul, pe temeiul celor învăţate de Mântuitorul Hristos Însuşi: „Oricine va lăsa pe femeia să, în afară de vina de desfrânare, şi va lua alta, săvârşeşte adulter, iar cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter” (Matei 19;9). Mai târziu, ea a admis şi alte motive de divorț care se deosebesc de cele luate în considerare de către legile de stat, anume:

1. Motive care produc moartea religioasă: apostazia, erezia, năşia de botez sau primirea în braţe la botez a propriului fiu;

2. Motive care produc moartea morală: alienaţia incurabilă, crima, avortul, atentatul la viaţa soţului, păcate foarte mari (păcate strigătoare la cer): adulter, silirea la acte imorale, refuzul convieţuirii conjugale, părăsirea domiciliului);

3. Motive care produc moartea civilă: anularea unei căsătorii prin hotărâre judecătorească, călugărirea şi alegerea ca episcop.

Pentru aceste motive canonice de divorţ, până în 1865, judecata o făcea la noi Biserica prin instanţele sale judecătoreşti numite dicasterii. De la această dată ele au încetat să mai existe, judecarea cazurilor de divorţ şi pronunţarea acestuia revenind instanţelor civile.

Divorţul civil însă produce numai efecte juridice, nu şi efecte harice sau sacramentale. De aceea, o căsătorie desfăcută prin divorţ civil continuă să rămână valabilă din punct de vedere haric, pentru că „ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu se despartă” (Matei 19;6). Pentru a fi socotită desfăcută şi din punct de vedere religios, s-a instituit aşa-numitul „divorţ religios sau bisericesc”, care are la bază hotărârea ierarhului locului, în baza cererii prezentate de cei în cauză, în urma declarării divorţului civil. Declararea divorţului bisericesc este numai de competenţa episcopului, şi nu a altor organe administrative, conform Statutului pentru Organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, unde se spune că episcopul „acordă dispense bisericeşti de căsătorie şi desface căsătoria bisericească, după ce s-a pronunţat divorţul de către judecătoria civilă” (art. 90, al.1). Pronunţarea divorţului bisericesc are deci menirea de a separa şi din punct de vedere haric pe cei doi foşti soţi, chiar dacă el nu este un act sacramental sau o rânduială expresă de slujbă, care ar retrage binecuvântarea şi sfinţirea căsătoriei. Prin actul care se întocmeşte pentru declararea divorţului bisericesc numit „carte de despărţire”, semnată de episcop, căsătoria religioasă se declară

Page 42: Noaptea SF

desfăcută. Divorţul bisericesc nu este aşadar numai un act administrativ de cancelarie, ci, prin aprobarea lui de către episcop şi prin semnarea cărţii de despărţire, căsătoria este desfăcută şi din punct de vedere religios. Aceasta aduce după sine posibilitatea ca persoanele divorţate religios să se poată recăsători cu alte persoane sau între ele. Ceea ce nu se anulează prin divorţul bisericesc este rudenia sau legăturile de înrudire create prin căsătoria foştilor soţi divorţaţi, relaţii care nu se şterg, ci continuă să creeze impedimente la căsătorie, ca şi când căsătoria nu ar fi fost despărţită. De aceea, rudele rezultate din prima căsătorie nu se pot căsători decât în limita îngăduinţei pe care o acordă gradul de rudenie respectiv.

Din păcate, însă, acest divorţ bisericesc nu s-a mai solicitat şi nu s-a mai practicat în Biserica noastră, unde s-a luat ca normativ doar divorţul civil. Revenirea la starea normală a vieţii religioase impune cu necesitate reintroducerea divorţului religios acolo unde se produce cel civil, pentru că în funcţie de cel religios administrăm sau nu soţilor despărţiţi şi recăsătoriţi slujba cununiei. De aceea, dacă doi soţi s-au despărţit civil şi au cerut şi divorţ bisericesc, ei sunt socotiţi liberi să se căsătorească cu alte persoane sau între ei. În cazul în care se căsătoresc cu persoane care au mai fost căsătorite şi divorţate, civil şi religios, li se administrează cea de-a doua nuntă. Dacă se recăsătoresc fără să fi avut declarat divorţul religios, atunci nu li se mai administrează slujba cununiei, fiindcă ei reintră în starea creată de prima cununie, stare care nu a fost desfiinţată prin vremelnica lor despărţire şi nici prin divorţul civil care nu creează efecte harice sau sacramentale. De aceea, chiar dacă o cer, cununia nu mai trebuie administrată. Sfinţenia vieţii de familie se recapătă, în cazul acesta, prin Taina Sfintei Spovedanii şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, în urma canonisirii, pentru păcatele săvârşite eventual în perioada despărţirii sau vieţuirii lor separate. Înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii, soţii despărţiţi numai prin divorţ civil sunt consideraţi a fi în unitatea pe care o creează cununia. Atenţia preotului trebuie sporită pentru a nu comite greşeala repetării unei Taine care şi-a creat efectul la prima săvârşire. La rândul lor, credincioşii trebuie să aibă curajul să mărturisească preotului starea în care se află, pentru a nu-l lăsa pe preot să greşească. Necunoaşterea tuturor parohienilor, obiceiul de a se căsători la alte biserici decât la cele parohiale, uneori graba sau lipsa de interes a preotului în oficierea Tainei Cununiei, ne fac să greşim, săvârşind un act care poate fi socotit drept sacrilegiu, nerespectând învăţătura canoanelor şi practica tradiţională a Bisericii în săvârşirea Tainei Cununiei, luând de bază doar actul de stare civilă în care nu ni se face nici un fel de specificare dacă soţii se află la prima, la doua sau la a treia căsătorie.

Oricum, problema divorţului religios trebuie privită cu mare atenţie şi reactivată în viaţa bisericească pentru a nu oficia, în lipsa lui, cununii care nu ar trebui săvârşite şi care ar însemna binecuvântarea sau sfinţirea concubinajului, a bigamiei sau a trigamiei.

Mai este demn de menționat că numai prima Cununie este Sfântă Taină; Cununia a doua și a treia nu mai sunt Sfinte Taine, ci fac parte din categoria sfintelor slujbe numite Ierugii. Ierugiile sunt slujbe care se săvârșesc la diferite trebuințe din viața creștinului. Prin urmare, în conformitate cu aceasta, după dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe, căsătoria a patra este cu totul interzisă iar căsătoria a treia este permisă numai în cazuri excepționale, și anume numai cu încuviințarea episcopului competent. S-a obişnuit însă în vremurile noastre ca această rânduială privitoare la a doua și a treia căsătorie să se încalce tot mai des, iar preoții sunt puși în imposibilitatea de a o

Page 43: Noaptea SF

combate, mai ales în localitățile mari, unde preotul nu are posibilitatea de a obține informații sigure despre căsătoriile anterioare ale creștinilor, singura sursă de informare fiind creștinii și sinceritatea acestora. Creştinii trebuie să răspundă sincer la întrebările puse de preot, privitoare la aceste amănunte, pentru că de vor minţi, nu pe preot îl vor minţi, ci pe Dumnezeu. De asemenea creştinii trebuie să ştie că a patra nuntă sau cununie religioasă nu este îngăduită, iar clericul care îndrăzneşte să o oficieze cu bună ştiinţă cade sub incidenţa canoanelor bisericeşti, care, în astfel de cazuri, prevăd pedepsirea cu caterisirea. La fel şi creştinii care ascund preotului adevărul că sunt la a patra cununie, greşesc de moarte.

Când se săvârşeşte slujba Sfintei Taine a Cununiei şi când se săvârşeşte slujba celei de-a doua Cununii?

Când slujba se săvârşeşte persoanelor care nu au mai fost cununate, se urmează rânduiala logodnei şi a cununiei aşa cum o prescriu cărţile de slujbă numite Molitfelnic sau Agheasmatar, indiferent dacă cei care solicită slujba sunt tineri sau mai în vârstă. Tot aceeaşi rânduială se săvârşeşte şi în cazurile în care unul dintre miri (indiferent care) a mai fost cununat sau logodit. Dacă însă amândoi mirii au mai fost cununaţi sau dacă unul din miri a fost cununat iar celălalt mire doar logodit, atunci li se oficiază o rânduială deosebită de slujbă, numită nunta a doua. Ea este socotită un pogorământ pentru neputinţa şi slăbiciunea firii omeneşti. Slujba este mai scurtă şi mai puţin solemnă, rugăciunile având un caracter penitenţial. Aceeaşi rânduială se oficiază şi la nunta a treia.

Dacă doi tineri se împreună unul cu altul înainte de Cununie, iar după aceea se vor cununa, fac ei păcatul curviei?

Da, sunt curvari. Orice relație sexuală între două persoane necununate se cheamă desfrânare. Tinerii trebuie să fie feciorelnici atunci când li se săvârşeşte Taina Cununiei.

Care sunt zilele când soții nu trebuie să aibă relații între ei?

Soții trebuie să se păzească în cele patru posturi de peste an, miercurile și vinerile, sâmbetele și duminicile, Tăierea Capului Sfântul Ioan Botezătorul (29 august), Înălțarea Sfintei Cruci (14 sept.), sărbătorile de la Înviere până la Duminica Tomii, (Săptămâna Luminată), de la Crăciun până la Bobotează și toate sărbătorile din cursul anului.

Am fost la părintele cutare şi nu a vrut să mă cunune fără certificatul de căsătorie civilă. A procedat corect?

Preotul a procedat aşa conform Statutului pentru Organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe

Page 44: Noaptea SF

Române care prevede ca nici un preot să nu săvârşească vreo cununie fără să i se fi prezentat de către miri certificatul de căsătorie civilă. Căsătoria civilă este importantă şi necesară pentru că prin ea se exprimă consimţământul celor doi parteneri de a se căsători, lipsa acestuia constituind un impediment fundamental la încheierea căsătoriei.

Părinte dă-mi cheile să deschid eu biserica, să se mărite şi fata mea.

Aceasta este o practică vrăjitorească. Să nu confundăm deschiderea uşilor bisericii cu deschiderea împărăţiei cerurilor. Rugăciunea este singura cheie care poate deschide porţile împărăţiei cerurilor şi poate aduce împlinirea dorinţelor. Rugaţi-vă la Dumnezeu cu credinţă și duh curat și EI vă va auzi.

Părinte, daţi-mi cheile bisericii să le spăl ca să se mărite fata mea.

Aceasta este o practică vrăjitorească. Poţi să speli nu numai cheile bisericii, ci şi uşile, chiar şi cununiile, şi tot nu vei face nimic pentru că nu ai de ce să le speli, fiindcă ele sunt curate. În mod sigur ar trebui spălat sufletul fetei: prin post, rugăciune, mers la biserică în fiecare duminică, spovedanie, împărtăşanie, fapte bune, milostenie etc..

Dacă vrei să ţi se căsătorească băiatul sau fata trebuie să mergi la un preot să spele cununiile şi copilul respectiv să bea acea apă. Ca să se dezlege cununiile trebuie să meargă persoana în cauza la 9 biserici, dar nu în zig-zag ci numai în cerc sau în linie dreaptă.

Aceasta este o practică vrăjitorească. Dezlegarea cununiilor frământă pe mulţi tineri, în general fete. Într-adevăr sunt vrăjitori care leagă, dar pentru aceasta sunt rugăciuni de dezlegare. Nu mersul în cerc sau linie dreaptă spre o biserică le dezleagă cununiile, ci mai bine mergeţi la preot să vă citească rugăciuni din Molitfelnic. Dacă aveţi credinţă, este de ajuns, dacă nu, puteţi colinda toată ţara şi nu veţi face nimic.

Să spele limba clopotului şi să bea acea apă ca să se dezlege cununiile.

Aceasta este o practică vrăjitorească. Nu spălatul obiectelor - clopot, chei, cununii - vă va ajuta să se căsătorească copiii, ci credinţa. Dacă beţi apa din spălatul limbii clopotului, s-ar putea chiar să vă îmbolnăviţi rău, aceasta fiind coclită şi plină de praf şi de microbi şi apoi să ajungeţi la spital.

Părinte, am venit la biserică să-mi faceţi şi mie apă de dragoste. Părinte, vă rog să-mi daţi şi mie apă de cununii.

Page 45: Noaptea SF

Aşa ceva nu s-a făcut şi nu se va face niciodată în Biserică Ortodoxă. Aceste ape le fac vrăjitoarele cu invocarea diavolului (duhului bălţii) între orele 12 şi 2 noaptea şi apoi să te ţii, necazuri în casele unde este dusă această apă.

La nuntă se agaţă cutii goale de conserve după maşini ca să alunge duhurile rele.

Acele cutii le agăţau copiii neastâmpăraţi, pentru ca atunci când trecea maşina, să atragă atenţia că acolo se întemeia o nouă familie sau poate o făceau doar pentru distracţie.

Mirele trebuie să treacă peste pragul casei cu mireasa în braţe, pentru că în prag stau duhurile rele.

Trecând-o peste prag sunt alungate duhurile rele. Superstiţie! În lemnul pragului casei nu se sălăşluiesc duhuri rele, aşa cum nu se sălăşluiesc nici în copacii pădurilor, nici în giurgiuvelele geamurilor...

Nu este bine să se cunune doi fraţi în acelaşi an căci vor divorţa.

Oare este mai bine ca unul să se cunune cu soţia, iar celalalt să trăiască cu viitoarea lui soţie în păcatul adulterului (desfrânare), decât să primească binecuvântarea lui Dumnezeu? Multe perechi de fraţi s-au cununat religios în acelaşi an şi au fost fericiţi şi binecuvântaţi până la adânci bătrâneţi. Cei care spun ca au eşuat în căsnicie aducând argumentul de mai sus nu cunosc adevăratele cauze. Nu timpul când se cunună oamenii contează, ci sentimentele: Credinţa şi Iubirea sau Obiceiul şi Interesul. Aşa cum avem doua mâini, tot aşa şi mirii trebuie să aibă deja primite în ziua nunţii cele doua binecuvântări: a părinţilor (cuscrilor) şi a preotului duhovnic. Deosebit de important este ca înainte cu câteva zile de cununia religioasă, indiferent ca au greşit sau nu trupeşte până atunci (fericiţi cei ce n-au greşit), ginerele şi mireasa să se spovedească şi să se împărtăşească şi odată cu ei să facă acelaşi lucru şi naşii lor.

Pentru a se căsători o fată, trebuie să meargă la un preot să-i treacă apa prin cununii.

Aceasta este o practică vrăjitorească. Cununiile cuiva nu se pot lega sau dezlega prin lucrări pământeşti. Apa trecuta prin cununii nu are nici o putere. Sfatul pentru cele care vor să se căsătorească este să o facă din iubire curata, respectând poruncile lui Dumnezeu.

Ce se face cu batista pe care preotul o ia de la cununie (cea cu care au fost legaţi cei doi miri)?

Aceasta e un obicei şi nu se găseşte în rânduiala slujbei Cununiei. La fel este şi obiceiul aşezării pe

Page 46: Noaptea SF

spatele mirilor a unei bucăţi de pânză. Nu o pânză sau o batistă îi uneşte pe cei doi miri, ci harul lui Dumnezeu e cel care consfinţeşte legătura lor.

Este bine să se spovedească mirii înainte de Cununie?

Dacă mirii nu se spovedesc regulat în toate cele 4 posturi, este foarte bine şi de mare ajutor pentru ei să se spovedească măcar înainte de Cununie, mai ales dacă au trăit unul cu altul până la cununie. Timpul trăit împreună, fără cununie religioasă, se consideră ca o perioadă de desfrânare şi de săvârşire a altor păcate care trebuie spovedite. Atitudinea duhovnicilor care nu au îngăduit celor care au trăit unul cu altul, să primească Sfânta Împărtăşanie, rămânând doar cu spovedania şi cu eventuala canonisire primită, este corectă.

„Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului”. (Efeseni 5;22)

„Bărbații să-și iubească femeile lor ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia, pe sine se iubește”. (Efeseni 5;28)

„Astfel și voi, fiecare așa să-și iubească femeia ca pe sine însuși, iar femeia să se teamă de bărbat”. (Efeseni 5;33)

ÎNVĂȚĂTURI CORECTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI GREȘITE DESPRE NAȘTERE, BOTEZ ȘI DESPRE COPIII MICI ȘI MAMELE LOR 

 

De la câte zile se poate boteza copilul? 

Botezul copilului ar fi bine să se facă la 40 de zile. Dacă pruncul este în primejdie de moarte se poate chiar din prima zi. 

 

Ce este cristelniţa? 

Cristelniţa este vasul din metal în care se face Sfântul Botez.  

 

La botez se pun bani în cristelniță? 

Page 47: Noaptea SF

Nu se pun bani în cristelniță și nici altceva în afară de untdelemn sfințit, pe care-l pune preotul. 

 

Tăierea moțului este o datină sau o rânduială bisericească; dacă se face și ce reprezintă? 

Aceasta nu este ceva legat de credința ortodoxă, ci o datină bătrânească și un prilej de veselie între neamuri. Deci nu are nici o legătură cu credința.  

 

În cazul în care a pierdut sarcina, mama trebuie să respecte toate rânduielile de lăuzie? 

În acest caz lăuza trebuie să respecte toate rânduielile lăuziei, dar să spună preotului că a pierdut sarcina, pentru a i se citi o rugăciune specială. 

 

Există în unele locuri obiceiul, dat de unii preoți drept canon, pentru ispășirea păcatului avortului, anume de a boteza copii, iar la botez să aprindă atâtea lumânări și să folosească atâtea crâșme, câte avorturi are. Este bun acest obicei? 

A încreștina copii este bine și se poate face această milostenie. Aprinderea mai multor lumânări și folosirea mai multor crâșme este un obicei pe care nu-l găsim nicăieri în cărțile sfinte. Este o invenție. Dar, ca la orice păcat, pentru a fi iertați de Dumnezeu în primul rând trebuie pocăință și hotărârea de a nu mai face astfel de păcate. 

 

Este corect a se repeta botezul? 

După cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice „un Domn, o credință, un botez” (Efeseni 1;5) nu, pentru că păcatul strămoșesc nu se poate repeta și atunci săvârșirea unei alte Taine a Botezului în numele Sfintei Treimi ar fi inutilă. Păcatele personale săvârșite după Botez se iartă printr-o altă Sfântă Taină, cea a Spovedaniei, care se mai numește și „al doilea Botez”. Botezul se poate repeta și este strict necesară repetarea lui dacă nu a fost săvârșit în numele Sfintei Treimi. Orice Botez este considerat valabil doar dacă a fost săvârșit în numele Sfintei Treimi. În acest caz, dacă un credincios aparținând Bisericilor Romano-Catolică, Calvină sau Lutherană, ori altor culte neoprotestante care săvârșesc Botezul în numele Sfintei Treimi, trece la ortodoxie, acestuia i se administrează doar Taina Mirungerii. Precum este imposibil ca un om să primească de două ori preoția, așa este imposibil ca același om să fie din nou botezat (acela care a fost corect botezat). 

 

Este corect botezul prin stropire? 

Page 48: Noaptea SF

Nu. Pentru cei botezați la vârsta maturității, se pot folosi vase mari. Excepțional, oamenilor bătrâni și bolnavi li se poate face Botezul stând în pat și turnând apă peste ei de trei ori, ca și cum s-ar afunda în apă, pentru că Sfântul Apostol Pavel vorbește despre „baia nașterii celei de-a doua” (Tit 3;5). 

 

Copiii morți se botează? Dar cei lepădați sau avortați? 

Sfintele Taine, acele lucrări sfinte și sfințitoare, se administrează doar persoanelor vii pentru că acestea să-și poată exprima voința lor în raport cu lucrarea Tainei. Chiar dacă la botez credința e mărturisită de nași, voința copilului nefiind capabilă atunci pentru un asemenea act, botezul nu se poate administra copiilor morți. 

„S-a hotărât să nu se dea Euharistia trupurilor moarte, căci scris este: <<Luați, mâncați>> (Matei 26;26), dar trupurile morților nu pot lua și nici mânca” (canonul 83 al sinodului al VI-lea ecumenic). 

„Presbiterii să nu boteze din neștiință pe cei care au murit deja...” (canonul 18 al sinodului de la Cartagina). 

„Dacă copilul moare nebotezat din neglijența părinților săi, părinții se înlătură de la Împărtășanie pe trei ani, mâncând în acești trei ani mâncare uscată și să se roage, ca să capete milostivire” (canonul 37 al Sfântului Ioan Postitorul). 

Așa expun canoanele această problemă. Deci părinții unui prunc mort nebotezat trebuie să mărturisească în scaunul Spovedaniei, ținând cont de sfatul preotului duhovnic. Referitor la copiii avortați, în Moldova există chiar un obicei de a boteza acești copii în ziua Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Este chiar o bătaie de joc față de Taina Sfântului Botez! Aceasta înseamnă de fapt o Taină săvârșită fără prezența primitorului, adică a celui asupra căruia acționează harul celor 7 Sfinte Taine. Un slujitor care face o astfel de slujbă nu este decât un fur de cele sfinte. Dacă Biserica ar fi găsit necesară o așa practică, ar fi existat o slujbă sau un ritual care să facă excepție de la slujbă obișnuită a Botezului. Ori, așa ceva nu există. Există însă o „rânduială” foarte ciudată: stropirea unui mormânt cu apă sfințită și rostirea formulei botezului. Însă niciodată botezul unui mormânt nu poate fi unul și același cu botezul unui prunc viu! Iar referitor la pruncii avortați botezul lor e chiar un paradox: încercarea de a sfinți o crimă. Avortul este de fapt ucidere, căci știința a dovedit existența unei ființe vii imediat după momentul fecundației, iar Sfântul Vasile cel Mare a spus: „Femeile care-și omoară copilul în pântece prin meșteșugire se supun canonisirii ucigașilor” (canonul 2). Deci se cuvine ca atât femeia care a săvârșit păcatul, cât și soțul sau să-și mărturisească păcatele, ascultând sfaturile duhovnicului. 

 

Copiii epileptici sunt cei cărora nu li s-au citit la botez rugăciunile de exorcizare (lepădările)? 

Bineînțeles că nu, deoarece efectul Botezului nu este condiționat de citirea sau necitirea exorcismelor. Se știe că un botez săvârșit în grabă, prin rostirea doar a formulei botezului, este valabil la fel ca un botez la care s-a oficiat toată slujba. Însă și citirea exorcismelor își are rostul ei: înlăturarea celui rău. Din acest 

Page 49: Noaptea SF

motiv recitirea exorcismelor pentru copilul epileptic mai poate fi îngăduită; repetarea Botezului însă nu. Însă și această repetare a exorcismelor pune multe semne de întrebare, deoarece împotriva celui rău avem alte slujbe (exemplu Molitfele Sfântului Vasile cel Mare ). 

 

Dacă se botează mai mulți prunci la aceeași slujbă a botezului, doar primul este cel botezat deplin? 

Categoric nu. Puterea sfințitoare a apei rămâne aceeași pentru toate persoanele care s-ar cufunda în ea. Ea rămâne apă sfințită chiar și după săvârșirea Botezului, dar pentru că în ea s-au cufundat pruncii, nu se consumă, ci se varsă într-un loc curat, special amenajat numit umivalniță. Validitatea Botezului mai multor copii în aceeași apă este atestată și de practica veche a Bisericii, de a boteza mulțimi de catehumeni în bazine special amenajate. Ce s-ar face oare un preot care botează, spre exemplu, un orfelinat întreg? 

 

Botezul se face cu apă caldă sau rece? 

În toata istoria creștinismului nu este menționat nici un caz în care s-a folosit apa caldă. Creștinii de azi însă, mai ales pe timpul iernii, dintr-o slăbiciune a credinței lor și necunoașterea lucrării Botezului, obișnuiesc să ceară apă caldă. Deși grija lor este oarecum justificată, totuși ea devine exagerată. Nu se cunosc cazuri de copii care să se fi îmbolnăvit în urma Botezului. 

 

Este bine ca mama și tatăl să participe la botezul propriului său copil? 

În toate canoanele Bisericii Ortodoxe nu se găsește nicăieri interdicție asupra părinților de a participa la Botezul propriului prunc. Răspunsul este însa următorul, și vom vedea și de ce: dacă botezul se face până la a 40-a zi de la naștere, mama nu poate intra în biserică; dacă Botezul se face după cele 40 de zile de la naștere, mama poate participa la slujbă, însă cu condiția ca mai înainte să i se fi citit „Rugăciunile care se citesc după 40 de zile femeii care a născut”. În ceea ce-l privește pe tată, el nu are nici o restricție de a nu participa la botezul propriului copil. În zilele noastre se neglijează foarte mult rânduiala femeii după naștere în cele legate de biserică. Există astfel „Rânduiala în ziua întâi la femeia lăuză”, apoi în a 8-a zi de la naștere „Rugăciunile la femeia lăuză” și „Rugăciune la însemnarea pruncului”, iar în ziua a 40-a slujba mai sus menționată. De asemenea după rânduielile canonice, în condiții normale pruncul trebuia botezat în ziua a 7-a de la naștere (canonul 37 al Sfântului Ioan Postitorul), sau mai târziu (secolul al XI-lea), cel mult în a 40-a zi. Se interzicea depășirea acestui termen. Acest obicei, ca mama să nu participe la Botezul pruncului sau s-a păstrat din aceste vremuri. În vremurile actuale ele însă nu se mai respectă și, cum am arătat mai sus, mama poate să participe la slujbă după ce i s-a oficiat rânduiala la 40 de zile, dar și celelalte rânduieli, nu toate deodată, ci fiecare la timpul ei. 

 

Page 50: Noaptea SF

Ce este „Rânduiala în ziua întâi la femeia lăuză”? 

Este o sfințire mică și specială a apei, legată direct de această zi. Cineva din membrii familiei sau moașa (nu doar moașa, cum se obișnuiește în unele locuri) vine la preot cu puțină apă într-un vas. Preotul o sfințește și din ea gustă lăuza și se stropește ea și pruncul. Se mai obișnuiește ca din această apă să se toarne în baia (scăldătoarea) pruncului. La ziua întâi se face deci sfințirea apei de către preot, pe care o poate folosi lăuza în loc de alte sfințenii pentru ea și pentru copil. Este o slujbă specială, care durează foarte puțin, 3-4 minute doar. 

 

Care este rânduiala în ziua a 8-a de la naștere? 

„Rugăciunile la femeia lăuză” sunt molitfe de curățire pentru mama și celelalte femei care s-au atins de ea, rugăciuni care se citesc la 8 zile după naștere. Cu acest prilej preotul stropește casa cu apă sfințită și însemnează pe prunc la frunte, la gură și la inimă, binecuvântându-l. „Rugăciunea la însemnarea pruncului, când i se pune numele” este pentru punerea numelui copilului și încheie molitfa la 8 zile după naștere. Din nefericire această rânduială nu se păstrează decât pe alocuri, mama și pruncul rezumându-se, în cel mai fericit caz, să vină la biserică să li se citească această rânduială, ceea ce este parțial bine deoarece nu se stropește casa cu apă sfințită. Pe de altă parte însă, mama poate fi încă slăbită și acest efort îi poate dăuna. La 8 zile, i se citesc mamei de către preot rugăciunile speciale. În cartea de slujbe numită Molitfenic, este scris că preotul trebuie să meargă la casa lăuzei și să citească aceste rugăciuni. Nu am văzut nicăieri să se respecte această rânduiala. Majoritatea femeilor care au născut fie sar peste această molitfă de 8 zile, fie vin la biserică la 20 de zile după naștere cerând să li se citească „jumătate de molitfă”. Cel mai bine este să respectăm ceea ce se spune în Molitfelnic, adică la 8 zile după naștere. 

 

Cum se procedează în ziua a 40-a de la naștere? 

Pruncul e adus la biserică chiar de mama lui, care trebuie să fie însoțită și de naș, prilej cu care preotul citește două rugăciuni pentru curățirea mamei și trei pentru prunc, după care îl îmbisericește, dându-l nașului. Dacă copilul nu a fost botezat până atunci, i se poate face atunci această Sfântă Taină. 

 

Care este rostul nașului la botez? 

Nașul (nașa) își asumă răspunderea unei bune educații spirituale pe care o va da copilului. De aceea persoana care joacă rolul de naș mărturisește credința în locul pruncului. Se cuvine deci ca nașul să fie un creștin ortodox capabil să asigure o bună educație creștină pentru copilul în locul căruia a mărturisit credința. Dacă după Botez intervin niște relații reci și distante între nași și familia celui botezat, aceasta e o mare greșeală: între nași și fini, atât de cununie, cât și de botez, există rudenia spirituală de gradul 1, întocmai ca între părinți și fii și apropierea sufletească e mai mult decât necesară. 

Page 51: Noaptea SF

 

Este adevărat că mama nu trebuie să iasă din casă până în ziua a 40-a după naștere? 

Desigur că nu. Nicăieri în Canoanele Bisericii și nici în istoria ei nu găsim prevederi referitoare la așa ceva. Problema însă trebuie pusă altfel: după naștere femeia este slăbită și se recomandă repaosul și odihna chiar la pat dacă e cazul, și nicidecum efortul fizic. De aceea se mai zice și că, până la 40 de zile, femeia care a născut nu are voie să facă nici una din treburile casei. Deci problema se pune mai mult din punct de vedere medical și nu religios. 

 

Ce trebuie să facă femeia care a născut pruncul mort? 

Trebuie să meargă la biserică pentru ca preotul să-i citească rugăciunile corespunzătoare, în pridvorul bisericii, după care poate intra în biserică. De asemenea trebuie să-și mărturisească și acest păcat la Spovedanie, deoarece se socotește a se fi întâmplat așa din cauza păcatelor părinților. 

 

Este adevărat că, în caz de urgență, oricine poate boteza? 

Surprinzător, răspunsul este da. Acest botez se numește botezul de necesitate. În mod normal, doar preotul sau episcopul poate săvârși botezul. Însă Canoanele 44 și 45 ale Sfântului Nichifor Mărturisitorul ne spun că în lipsa preotului poate boteza și călugărul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul e pe moarte, îl poate boteza orice creștin, bărbat sau femeie, și chiar tatăl pruncului. Cum? Afundând pruncul de trei ori în apă curată și rostind formula botezului: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, amin, și al Fiului, amin, și al Sfântului Duh, amin, acum și pururea și în vecii vecilor, amin”, sau mai pe scurt „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin”. Deci oricine care este la rândul său botezat, deci este creștin ortodox, poate boteza pruncul, însa numai dacă pruncul este muribund. Dacă timpul îngăduie este de preferință ca cel care botează sa fie un creștin cu o viață mai îmbunătățită și să fie bărbat. Daca nu, chiar și părinții copilului îl pot boteza. Important e ca cel care botează să rostească formula botezului menționată mai sus. Dacă nu există condiții de afundare a pruncului, se poate boteza și prin stropire în chipul crucii. Iar dacă pruncul trăiește, părinții trebuie să-i spună preotului ce au făcut, iar preotul va săvârși toată slujba botezului, în afară de afundarea pruncului în apă. „De nevoie, și monahul simplu şi nepreoţit botează copil, aşijderea şi diaconul.” - Canonul 44 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul „Pruncii cei nebotezaţi, când nu este de faţă preotul, se cade a-i boteza oricine s-ar întâmpla, măcar şi însuşi tatăl lor, sau oricare altul, numai să fie creştin. Şi nu păcătuieşte.” - Canonul 45 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul. „Se cuvine a şti iarăşi, că de va fi pruncul slab, precum mai sus s-a zis, şi nu s-ar întâmpla preot, atunci ca să nu moară pruncul nebotezat, orice parte bărbătească ortodoxă, sau nefiind nimenea dintre bărbaţi, atunci moaşa sau oricare altă femeie, luând apă, să-l boteze, zicând „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin”. Iar de va trăi pruncul după acest Botez, trebuie să fie adus la preot, ca să plinească ungerea cu 

Page 52: Noaptea SF

Sfântul și Marele Mir şi toată slujba Botezului, după cuviinţă.” - indicație din Molitfelnic; Molitfelnicul este cartea folosită de către preot, care cuprinde printre altele și rânduiala slujbei Botezului. 

 

Se fac botezuri în post? 

Firește că da. Cum s-ar putea ca un copil să moară nebotezat din cauză că este post? Botezul se poate săvârși în orice zi din an. Slujba Botezului nu are nici o legătură cu postul. Discutabilă este însă petrecerea care se obișnuiește a se face în ziua botezului, aceasta într-adevăr neputându-se face în post. 

 

Ce este crâşma? Ce se face cu ea? 

Crâșma este o pânză albă pe care nașa o ține pe mâini pentru a primi de la preot copilul, după ce este cufundat în cristelniță. Ea simbolizează curăția sufletului pruncului celui nou botezat. Nașa înfășoară copilul mai întâi cu această crâșmă, după ce i se face copilului și Taina Mirungerii. Copilul va rămâne înfășurat în această pânză până când i se face baie. 

 

La botez, nașul (nașa) trebuie să se înfășoare cu crâșmă (pânza albă) copilului? 

Nu, acesta este un obicei băbesc și trebuie înlăturat. 

 

După ce s-a născut copilul, ca să fie ferit de rău până la botez, să i se pună sub pătuţ o mătură şi un săpun sau să i se lege usturoi la gât. 

Dacă diavolul ar fugi de mătură şi de săpun, n-ar mai fi nevoie de post şi rugăciune, de biserici şi de slujbe religioase. Ne-am lega fiecare câte o mătură şi un usturoi de gât, un săpun în buzunar şi gata, ar fugi toţi dracii, n-am mai avea ispite. Dar nu e aşa! Iisus spunea: „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17;21). 

 

Copilul când se naşte este deja cu şapte păcate. 

De ce şapte şi nu nouă, de ce nouă şi nu două, ca în jocul cu portocalele? Noi ştim că ne naştem doar cu păcatul lui Adam - NEASCULTAREA - datorită căruia vom şi muri trupeşte. Întrebat despre copilul născut orb Iisus a spus: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate prin el slava lui Dumnezeu” (Ioan 9;3). 

 

Dacă moaşa nu este curată la botez, copilul trebuie dus la vrăjitoare. 

Page 53: Noaptea SF

Nu poţi şti de la naştere cum va fi moaşa la botez. Şi apoi, ce să căutăm la vrăjitoare, când în Vechiul Testament vrăjitoarele erau omorâte cu pietre: „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască!” (Ieșire 22;18) şi tot acolo Dumnezeu prin proorocul Isaia ne ceartă: „Ce caută poporul meu la ghicitori, vrăjitori, descântători şi să vorbească cu morţii, nu se cade oare să alerge la Dumnezeul său?” (Isaia 8;19). 

 

Femeia gravida nu are voie să intre în biserică. 

Nu este adevărat. Iisus a oprit să intre în biserică pe cel care este neîmpăcat cu aproapele sau. „Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Iasă darul tău acolo înaintea altarului şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău” (Matei 5;23-24). O femeie gravidă înseamnă binecuvântarea lui Dumnezeu peste ea şi peste familia ei şi tocmai acum are ea mai mare nevoie să intre în biserică atât pentru ea cât şi pentru „darul lui Dumnezeu” ce-l poartă în pântece. Oare Fecioara Maria după Buna Vestire nu a mai mers la rugăciune? Ba da! 

 

Nu este bine să-i cumperi copilului haine înainte de a se naşte. 

Este o superstiţie şi se spunea aşa fiindcă nu se putea şti ce va fi copilul: parte bărbătească sau parte femeiască. 

 

Femeia gravida să nu se uite la pisică deoarece va naşte copilul păros. 

Zicala românească „Ce semeni aceea răsare” este adevărată. După ce ai semănat poţi da cu orice, nu va ieşi din grâu secară sau invers. Starea sufletească a femeii se va întipări în sufletul noului născut. Fiţi buni şi veţi avea copii buni! 

 

Să nu-i tai copilului unghiile când este mic pentru că apoi când se va face mare va fi hoţ. 

Dacă nu tăiem unghiile copilului când este mic, s-ar putea să se zgârie pe faţă, se poate lovi cu unghiile în ochi, şi atunci vom regreta faptul că plecăm urechea la învăţăturile greşite ale unora. Obiceiurile nu se moştenesc, ci se învaţă, Mântuitorul spunea că sluga va face ce vede stăpânul făcând, iar copilul va face ce fac părinţii. Sunt şi alte cauze care duc la îndeletniciri rele, dar feriţi copiii de ele. Trupeşte, spălaţi-i, tăiaţi-le unghiile şi nu se va întâmpla nimic rău, ba din contră vor fi mai sănătoşi. Cel mai mult contează dacă-i creştem în credinţa ortodoxă, dacă îi împărtăşim la fiecare 40 de zile până la 7 ani, iar după vârsta de 7 ani, spovedanie şi împărtăşanie cel puţin de patru ori pe an. Duminica să meargă la biserică, să postească măcar miercurea şi vinerea, să se roage în fiecare dimineaţă şi seară, să-i ferim de televizor. 

 

Page 54: Noaptea SF

Când copilul este mic şi este bolnav, pentru a se vindeca trebuie vândut pe geam şi să-i pună alt nume pentru a nu-l recunoaşte bolile; dacă nu este răscumpărat pe lumea cealaltă nu mai este al părinţilor. 

Acest obicei nu numai că nu are nici un fel de legătură cu Sfânta Tradiţie Ortodoxă, dar ne şi intrigă prin aceste poveşti cu tentă vrăjitorească. 

 

Să nu speli lenjeria copilului după asfinţit că este păcat. 

Într-adevăr există un verset în Biblie care spune aşa: „Trebuie să fac, până ce este ziuă, lucrările celui ce M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze” (Ioan 9;4), însă aceste cuvinte se referă la viaţă şi moarte, la lucrarea spre mântuirea sufletului pe care trebuie să o facă fiecare credincios cât timp este viu. Copilul trebuie ţinut curat, deci nu contează la ce oră din zi îi spală mama lui lenjeria (doar să nu fie cruce roşie în calendar). Contează doar dacă începând cu vârsta de 7 ani, mama lui îl duce la spovedanie şi împărtăşanie cel puţin în cele 4 posturi mari ale anului pentru a-i spăla astfel „cămaşa sufletului”. 

 

Ce se face cu părul pe care îl tunde preotul de la noul botezat? 

Aceasta este scrisă în carte (Molitfelnic) la rânduiala slujbei Botezului: părul tuns de la copilul nou botezat se pune în cristelniţă (vasul în care s-a făcut Botezul). 

 

Câte lumânări trebuie să aibă nașii la botez? 

O singură lumânare pentru fiecare copil botezat. 

 

Ce trebuie să ducă nașii la biserică pentru botez? 

Lumânarea, crâșma, faşa, un prosop şi un săpun, iar în unele locuri şi puțin ulei. 

 

Ce trebuie să ducă părinții la biserică pentru botez? 

Certificatul de naștere al copilului și... copilul. 

 

Cine trebuie să țină copilul în brațe? Nașul dacă este un băiat sau nașa dacă este fetiță? 

Page 55: Noaptea SF

Nu e obligatoriu ca nașul să țină doar băiat și nașa doar fata. Se poate și invers. Nu este o regulă. Oricum este nevoie de ambii soți nași deoarece cel care ține copilul nu poate ține și lumânarea. 

CE TREBUIE ŞI CE NU TREBUIE SĂ FACEM LA ÎNMORMÂNTARE ŞI POMENI

 

ÎNMORMÂNTAREA

 

Biserica Ortodoxă ne învaţă că moartea este despărţirea sufletului de trup. Sfânta Scriptură (Biblia) arată că atunci când „omul merge la locaşul său de veci”, trupul trebuie „să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care l-a dat” (Ecclesiastul 12;5-7). Bogat sau sărac, rege sau rob, înţelept ori analfabet, toţi părăsim această viaţă într-o zi şi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu care ne va judeca, rânduindu-ne răsplata cuvenită. Dar legătura celor morţi cu cei vii nu încetează, ci ea se menţine prin rugăciune neîncetată pe care Biserica o face pentru sufletele răposaţilor, păstrând comuniunea de iubire şi nădăjduind în învierea tuturor la sfârşitul veacurilor.

Când un creştin a murit, rudele acestuia de multe ori trec prin momente de derută, întrucât apar păreri şi tradiţii diferite în legătură cu datinile ce înconjoară ceremonia înmormântării. Pentru a evita atât confuziile, dar şi superstiţiile şi datinile fără sens ori care nu au legătură cu credinţa creştină ortodoxă, am însemnat cele ce urmează, folosind lucrările menţionate în bibliografia de la sfârşit, încercând astfel să sprijinim familia decedatului.

Nu ne vom ocupa aici de problemele socio-administrative care angajează alte instituţii (oficiul stării civile, medicul specialist în eliberarea documentului de constatare a decesului, administraţia cimitirului etc.), ci numai de aspectele în care Biserica şi slujitorii săi sunt implicaţi.

Povăţuirile au mai mult caracter practic, întrucât nu ne-am propus - şi nici nu este cazul - o abordare teologică a morţii şi ceremonialului înmormântării.

Ce trebuie să facem?

 

Moartea unuia dintre creştini este, fireşte, prilej de îndurerare şi de întristare. Când se întâmplă decesul, familia trebuie să anunţe preotul parohiei din care decedatul face parte, solicitând slujitorului bisericesc toate informaţiile necesare. Preotul este cea mai autorizată persoană la care membrii familiei trebuie să apeleze. Astfel şi preotul îşi ia măsurile cuvenite pentru a împlini cum se cuvine slujbele de pomenire şi înmormântare. De la biserică se vor solicita un sfeşnic, lumânări, tămâie, cărbune pentru ars tămâia, toiagul (o lumânare mare de ceară curată în formă de colac), o cruce (de

Page 56: Noaptea SF

obicei din ceară sau din lemn), o icoană. De asemenea, se fixează cu preotul data şi ora înmormântării şi orele potrivite pentru slujbele de seară, premergătoare înmormântării (cina sau stâlpii). Clopotarul bisericii, la soroacele cunoscute, va trage clopotul bisericii, „pentru a vesti şi celorlalţi membri ai parohiei că unul dintre ei a plecat pe calea veşniciei, îndemnându-i să se roage pentru acesta”.

Trupul mortului este spălat (scăldat) cu apă curată, care aminteşte de apa botezului prin care cel răposat a devenit membru al Bisericii, este stropit cu agheasmă şi îmbrăcat apoi cu haine noi şi curate (asemenea Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care a fost înfăşurat într-un giulgiu nou şi închipuind veşmântul cel nou al nestricăciunii, cu care vom învia la ziua judecăţii) şi este pus în sicriu, cu privirea spre răsărit (întrucât de acolo va veni Hristos la învierea tuturor).

Pe piept i se pune o icoană sfinţită (pentru a arăta că respectivul creştin îşi dă duhul întru Hristos) şi lângă mâinile care stau încrucişate pe piept (dreapta peste stânga, simbolizând rugăciune şi iertare), toiagul care se aprinde atunci când preotul slujeşte. În mâini se pune crucea din ceară sau lemn.

Trupul e acoperit apoi cu o pânză albă, arătând că răposatul se află sub acoperământul lui Hristos.

La căpătâiul mortului se aşează sfeşnicul în care rudele şi cunoscuţii care vin până la înmormântare aprind lumânări, rostind rugăciunea scurtă „Dumnezeu să-l (sau s-o) ierte!”

Atât lumânările care se aprind în sfeşnic ori se ţin în mâini de către cei prezenţi, în timpul slujbei, ca şi toiagul care arde pe pieptul mortului simbolizează candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care creştinul va întâmpina pe Hristos la Judecata de apoi. Lumânarea este şi călăuza sufletului pe calea spre veşnicie, risipind întunericul morţii şi apropiindu-se de Hristos care a spus: „Eu sunt lumina vieţii: cel ce-Mi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Evanghelia după Ioan 8, 12).

Deasupra uşii de la intrarea în casă se aşează o pânză de doliu (de culoare neagră) care rămâne acolo până la pomenirea de 40 de zile.

DE REŢINUT:

- Nu este potrivit şi nici îngăduit ca pe icoană ori pe trupul mortului să se aşeze bani de către rude şi cunoscuţi. Cei care doresc să sprijine băneşte familia îndoliată pot să o facă punând banii pe o tavă care se poate aşeza lângă sicriu ori în altă parte a casei.

- Nu este de nici un folos pentru suflet să se pună în buzunarul hainei mortului bani (motivându-se că „să plătească vămile cu ei”), ac, aţă, pieptene, verighetă pe deget, ceas la mână, tăierea sau vopsitul unghiilor, rujatul, fardatul. Toate aceste lucruri îl îngreunează foarte mult pe suflet şi nu-i fac decât rău. Banii şi lucrurile de valoare pe care vor să le îngroape e mai bine să le dea de pomană. Fardurile, rujatul şi celelalte sunt obiceiuri păgâneşti, pentru care vor suferi şi cei ce îl împodobesc pe mort cu astfel de lucruri deoarece fac mare păcat. Din religiile păgâne au pătruns în creştinism unele obiceiuri,

Page 57: Noaptea SF

fără a avea o logică sau chiar o simplă explicaţie. În antichitate se puneau morţilor toate cele necesare vieţii, iar la unele triburi se omora soţia şi se îngropa cu soţul ei. Iisus a venit să schimbe aceste obiceiuri. EI a fost pus în groapă învelit într-o pânză mare şi una mică - giulgiurile - fără oglindă sau piepten sau alte obiecte, şi a înviat. Nu-i împovăraţi pe morţi cu tot felul de obiecte că nu au nevoie de ele. Şi nici să nu le puneţi bani în buzunare, căci mai de folos este a le face pomeni din acei bani, iar vămile judecăţii lui Dumnezeu nu se pot plăti cu bani, ci eventual cu faptele bune săvârşite în această viaţă.

- Rudele apropiate ale decedatului poartă pe reverul hainelor o panglică mică de culoare neagră, numită doliu. De regulă, acest doliu se poartă 40 de zile. În semn de întristare, bărbăţii nu se bărbieresc până la pomenirea de 40 zile. Hainele de ceremonie ale celorlalţi trebuie să evite culorile vii, ţipătoare, nepotrivite cu sobrietatea momentului.

- De la moarte până la înmormântare salutăm pe membrii familiei (când mergem la casa celui decedat ori când plecăm de acolo, precum şi la biserică, cu ocazia slujbei înmormântării) cu cuvintele „Dumnezeu să-l ierte sau, dacă este femeie, „Dumnezeu s-o ierte!”

Acelaşi este salutul cu care ne adresăm şi cunoscuţilor sau străinilor pe care-i găsim adunaţi lângă trupul răposatului.

Aceste cuvinte de salut înlocuiesc pe cele de bună dimineaţa, bună ziua, bună seara, la revedere, noapte bună! etc., care nu se folosesc în astfel de momente.

- Nu este obligatoriu ca înmormântarea sa aibă loc în a treia zi de la deces, ci se poate şi mai devreme. Uneori, mai ales atunci când există riscuri majore ca mortul să miroasă (de exemplu canicula verilor din ultimii ani), chiar se recomandă aceasta.

PRIVEGHERE ŞI STÂLPI (CINĂ)

 

În zilele de până la înmormântare, preotul este chemat de familie, de regulă, după-amiaza, pentru a săvârşi slujba „Stâlpilor” sau cina. Această slujbă este o rugăciune scurtă (numită bisericeşte panihidă) pentru sufletul celui răposat, la care se adaugă citirea unor părţi din Sfintele Evanghelii.

Pentru aceasta, se pregătesc din vreme cădelniţa sau căţuia în care se aprinde cărbune şi se pune tămâie, precum şi o colivă (de obicei din fructe, cozonac, biscuiţi etc.), un pahar cu vin şi pe alocuri și mâncare, pe care preotul le va binecuvânta la vreme.

Coliva făcută din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr, închipuie însuşi trupul mortului, deoarece hrana principală a trupului omenesc e grâul. Ea este totodată o expresie materială a credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul Însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie

Page 58: Noaptea SF

îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (1 Corinteni 15;36). Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi, ori dulceaţa vieţii celei veşnice, pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul.

În timpul cât preotul săvârşeşte slujba, arde şi toiagul aşezat pe pieptul mortului.

DE REŢINUT:

- Unii credincioşi pregătesc tămâia cu care se va tămâia decedatul în obiecte improvizate (căni, farfurii, cutii de conserve etc.), ceea ce nu numai că este inestetic şi nepractic, dar constituie şi o lipsă de respect pentru cel decedat. Pentru a se evita astfel de situaţii, este indicat să se cumpere de la biserică ori de la magazinele specializate o căţuie (obiect destinat pregătirii tămâiei şi tămâierii) sau să se confecţioneze un astfel de obiect, cu deosebită grijă, de un meseriaş priceput.

- Nu este potrivit apoi ca, pentru a arde tămâia să se folosească drept „foc” sau „jar” spirt, hârtie, capete de lumânare, ciocani de porumb ori alte materiale inflamabile. Acestea, prin ardere, scot fum şi miros neplăcut anihilând mirosul aromat al tămâiei şi afectând respiraţia celor prezenţi. Cel mai potrivit este să se procure cărbune special pentru cădelniţă si căţuie.

- În timpul slujbei încetează orice altă activitate, iar cei prezenţi păstrează liniştea şi o atitudine serioasă, rugându-se împreună cu preotul pentru sufletul celui răposat. Nu se vorbeşte, nu se fac gesturi, nu se râde. De asemenea, fiind moment de rugăciune, membrii familiei trebuie să-şi impună o reţinere de a plânge zgomotos ori cu vorbe, pentru a nu perturba rânduiala slujbei. Bocetul este de fapt o manifestare a egoismului, pentru că noi nu plângem atât de mult pe cel mort cât ne plângem pe noi care am rămas fără el. Cei care ţin lumânări aprinse în mâini să fie atenţi să nu aprindă hainele celor din jur şi să aibă grijă să nu curgă ceară pe jos, fie că sunt în casă, la capela mortuară sau în biserică.

- Dacă în ziua respectivă este zi de post, mâncarea trebuie să fie de post, asemenea şi alimentele folosite la alcătuirea colivei. Pentru a nu greşi, este bine să ne uităm în calendarul bisericesc, întrucât sunt şi perioade de dezlegare la anumite mâncăruri de dulce.

- După plecarea preotului este bine, dacă se face priveghere de toată noaptea, să se citească de către credincioşii mai evlavioşi, din Sfintele Evanghelii şi Psaltirea.

- Nu se fumează, nu se fac glume, nu se râde, nu se spun poveşti, ci se păstrează o atitudine solemnă.

- Unii credincioşi, în situaţia când decedatul nu s-a spovedit şi nu s-a împărtăşit sau nu i s-a aprins lumânarea atunci când şi-a dat sufletul, solicită preotului ca la ectenie (rugăciunea de pomenire) să adauge „mort nespovedit, neîmpărtăşit şi fără lumânare”. Într-adevăr, Biserica ne învaţă că „trecerea

Page 59: Noaptea SF

cuiva din viaţă fără spovedanie şi fără grijanie (adică ultima împărtăşire, înainte de a-şi da sufletul) este socotită, pe drept cuvânt, nu numai ca o mare pagubă pentru sufletul celui răposat, ci şi un mare păcat pentru cei ai lui, rămaşi în viaţă, dacă lucrul s-a petrecut din vina sau nepurtarea lor de grijă”.

Dincolo de aceste situaţii, în cazul când moartea s-a produs accidental, iar decedatul când era în viaţă se spovedea şi se împărtăşea, catehismul ortodox îngăduie ca atunci când se face pomenire sau parastas pentru astfel de morţi, numele lor să fie însorit de arătarea „mort neîmpărtăşit şi nespovedit ”, iar uneori şi „fără lumânare”. Nu este însă obligatoriu să se adauge aceste cuvinte pentru ca nu sunt de nici un folos pentru sufletele celor răposaţi.

RITUALUL ÎNMORMÂNTĂRII

 

În ziua şi la ora stabilite de comun acord cu preotul pentru înmormântare, rudele pregătesc tămâia şi oferă preotului şi cântăreţului câte o lumânare aprinsă.

După slujba ce se oficiază la casa decedatului (ori la capela sau casa mortuară), se organizează procesiunea de înmormântare, care rămâne aceeaşi până la cimitir.

Convoiul mortuar se aranjează astfel: în frunte merge un credincios cu crucea (care va fi pusă la căpătâiul mortului); urmează cei ce poartă coliva şi vinul, pomul cu darurile ce se împart săracilor (simbol al pomului vieţii şi al morţii din care au mâncat Adam şi Eva, închipuind raiul în care se doreşte a ajunge sufletul mortului), cei cu coroanele (dacă sunt), purtătorii de sfeşnice, cântăreţul şi preotul, carul mortuar (dricul) cu sicriul, rudele mortului şi ceilalţi participanţi.

Pe drum până la biserică şi apoi până la cimitir, se cântă „Sfinte Dumnezeule” funebru de către cor sau credincioşi, sub conducerea cântăreţului.

Când convoiul ajunge la anumite răspântii de drumuri ori în locurile legate de viaţa şi activitatea decedatului sau în dreptul unei biserici, preotul zice în dreptul sicriului ectenia pentru morţi. Numărul de opriri nu este unul prestabilit.

DE REŢINUT:

- Obiceiul de a sparge o cană sau un vas atunci când decedatul este scos din casă pentru înmormântare este păgân şi exprimă menţinerea unei superstiţii care denotă ignoranţă.

- Când se scoate mortul din casă, cât şi pe tot parcursul drumului până la cimitir, există pe alocuri obiceiul de a se aşeza în calea mortului aşa numitele „punţi”. Ele conţin diferite obiecte: perne, pături, lenjerii de pat, feţe de mese etc.. În rânduiala bisericească nu există nimic referitor la aceste punţi şi nici la numărul lor. Lucrurile care se pun la aceste punţi se pot da de pomană şi fără să treacă mortul

Page 60: Noaptea SF

peste ele. Ele chiar constituie pericol de răsturnare a sicriului cu cel mort atunci când se aşează pe pragul încăperii în care a stat mortul, mai ales dacă sunt de exemplu perne. Cei care de-abia reuşesc să care sicriul riscă să se împiedice de aceste punţi puse pe pragul casei şi să răstoarne sicriul. De aceea folosirea lor se poate evita.

- Fanfara la înmormântare este un obicei străin de tradiţia ortodoxă, care n-a admis cântarea instrumentală în cult. De multe ori, astfel de formaţii cântă piese muzicale populare, romanţe, marşuri, care sunt în total dezacord cu sobrietatea evenimentului înmormântării. Astfel de practici dovedesc lipsa de seriozitate a celor care le solicită şi puţinul respect ce-l poartă celor decedaţi. Îndeosebi, în perioadele celor patru mari posturi din an, trebuie evitată cu desăvârşire angajarea unei fanfare la înmormântare.

- În timpul slujbei din biserică se va păstra aceeaşi atmosferă de linişte şi de reculegere.

- Celor prezenţi li se împart lumânări aprinse (uneori însoţite de o batistă, o pânză albă sau prosop, precum şi un covrig, un măr, un colăcel etc.), de sufletul celui răposat. Cei ce primesc aceste daruri sunt datori să spună „Dumnezeu să-l ierte” sau „Bogdaproste!” (cuvânt slav, încetăţenit la noi, dar care în traducere înseamnă tot „Dumnezeu să-l ierte!”). Aceste formule înlocuiesc pe cea obişnuită de „mulţumesc” ori franţuzismul „mersi” care nu se folosesc în asemenea ocazii.

- Unii credincioşi atenţionează persoanele însărcinate cu oferirea lumânărilor, adesea chiar în timpul slujbei, să nu dea şi rudelor apropiate ale celui decedat. Practica aceasta este nefondată. Oferirea şi primirea lumânării aprinse reprezintă credinţa comună în „Lumina - Hristos” care călăuzeşte sufletul decedatului pe calea veşniciei. Cu atât mai mult, rudele apropiate sunt chemate să se adauge celor ce mărturisesc această credinţă şi să poarte în mâini simbolul „luminii celei neapuse”.

- La sfârşitul slujbei, membrii familiei şi ceilalţi credincioşi sărută icoana aflată pe pieptul mortului, iar cei mai apropiaţi ca rudenie, mâna ori faţa mortului, aceasta reprezentând sărutarea cea mai de pe urmă. Gestul acesta, semnul iertării şi al împăcării prin care ne „luăm rămas bun de la cel ce pleacă dintre noi, se face în perfectă ordine şi linişte, întrucât ne aflăm în locaşul bisericii şi nu trebuie perturbată atmosfera slujbei de înmormântare.

- Obiceiul de a arunca bani atunci când se merge cu cortegiul mortuar pe stradă, nu este de nici un folos pentru suflet. Cu acei bani se pot face altele, folositoare pentru suflet.

- Practica de a lipi pe crucea din mâna mortului o monedă este păgână şi trebuie părăsită. Cu acest ban se credea că morţii plătesc luntraşului Caron trecerea peste Stix (un fluviu) a infernului. A ataşa un ban de Sfânta Cruce reprezintă o impietate şi perpetuarea unei superstiţii pe care orice creştin ortodox autentic nu o poate susţine.

- Când preotul citeşte rugăciunea de dezlegare, unii credincioşi, nefiind atenţi la sensul cuvintelor, se reped să dezlege panglica cu care sunt legate picioarele mortului. Gestul acesta trebuie evitat, ridicarea piedicii urmând să se petreacă nu în biserică, ci la cimitir, pe marginea gropii. Preotul, de fapt, se roagă astfel: „Dezleagă, Doamne, pe adormitul robul Tău (aici îi spune numele) de păcatul

Page 61: Noaptea SF

sufletesc şi trupesc...”, iar a doua rugăciune: „Şi-i iartă lui toate câte a păcătuit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, dezlegându-l şi de legătura pusă în orice chip asupra lui, cu care el însuşi din mânie sau din altă pricină s-a legat pe sine...” Deci, este limpede că preotul nu se roagă pentru dezlegarea piedicii de la picioare, ci pentru dezlegarea păcatelor.

- Coliva, vinul, colacul şi capetele se vor aduce în biserică unde rămân pe parcursul slujbei înmormântării. În colivă, colac si în capete se aprind lumânări, arzând tot timpul slujbei.

- Coroanele şi pomul rămân la uşa bisericii.

- Bărbaţii vor intra în locaşul sfintei biserici cu capul descoperit.

- La căpătâiul celui decedat se aşează unul sau două sfeşnice, în care cei prezenţi aprind lumânări.

- La organizarea convoiului funebru se obişnuieşte ca, lângă cruce, cineva să poarte fotografia îndoliată a celui decedat sau icoana cu patronul numelui.

- Atunci când se fac opriri pentru a rosti preotul ectenia, unii credincioşi desemnaţi din vreme aşează sub carul mortuar ori înaintea acestuia bucăţi de pânză albă numite poduri. Ele reprezintă „vămile văzduhului ”, peste care trebuie să treacă sufletul celui decedat, în ascensiunea sa spre tronul de judecată al lui Dumnezeu. Tot acum se împart daruri de pomană şi bani celor săraci, spre pomenirea celui răposat.

- Dacă vreunul din membrii familiei sau un alt credincios (prieten, coleg de serviciu etc.) doreşte să ţină un cuvânt la catafalcul celui decedat, trebuie să ia legătura cu preotul slujitor care-i va indica momentul cel mai potrivit pentru aceasta.

- Pentru economia de timp a celor prezenţi (unele rude sunt venite de la mari depărtări) şi pentru faptul că un cortegiu funerar nu trebuie să fie un prilej de fală ori de paradă, este indicat să se evite plimbările lungi cu acest prilej, alegându-se drumul cel mai scurt spre cimitir.

- Există şi o altă înţelegere greşită în legătură cu traseul de parcurs de la casa decedatului la biserică şi de acolo la cimitir. Toţi ştiu că cel decedat se duce „pe drumul fără de întoarcere ”. Această expresie înseamnă în fapt că mortul nu se mai întoarce, evident, acasă (există chiar o zicală populară - „mortul de la groapă nu se mai întoarce”). Mulţi însă consideră că expresia „drumul fără întoarcere” ar însemna că nu trebuie sub nici un chip să te întorci cu mortul pe acelaşi drum. De aici, o serie întreagă de complicaţii, încercându-se itinerarii greoaie, care consumă timpul şi supun pe cei îndoliaţi la parcurgerea pe jos a unor distanţe mari de drum, accentuându-le inutil oboseala. Pentru a evita astfel de situaţii, cei care se ocupă cu organizarea ceremonialului este bine să se sfătuiască, în prealabil, cu preotul.

- Mai dăinuie pe alocuri şi superstiţia că în prima zi a săptămânii - luni - nu este bine să se facă înmormântare („pentru că e începutul săptămânii şi ar muri toţi din casă”). Fireşte că o atare „credinţă” este falsă şi nu trebuie luată în considerare, înmormântarea putând să se facă în orice zi a săptămânii.

Page 62: Noaptea SF

LA CIMITIR

 

După încheierea slujbei prohodului din biserică se porneşte, în aceeaşi procesiune, către cimitir. Pe marginea gropii, preotul rosteşte ultima ectenie şi se cântă „Veşnică pomenire”. Înainte de acoperirea sicriului, cei ce n-au putut să-şi ia ultimul rămas bun, pot să o facă acum, sărutând icoana de pe pieptul celui decedat şi, după caz, mâna acestuia. Preotul apoi săvârşeşte tot ritualul de îngropare (varsă untdelemn şi vin peste cel decedat, pecetluieşte groapa) şi binecuvântează coliva şi darurile care se împart la cimitir.

DE REŢINUT:

- Icoana de pe pieptul mortului se ia de către rude şi se duce acasă, ea folosindu-se, de regulă, şi la pomenirea de patruzeci de zile (panaghia). De asemenea - deşi nu este obligatoriu - şi toiagul poate fi luat acasă şi aprins la zilele de pomenire pentru cel decedat.

- Acum se scoate - de către rude - piedica de la picioarele mortului care se lasă în sicriu.

- Florile care au fost puse în sicriu este potrivit să se strângă şi, după acoperirea mormântului, să fie aşezate deasupra, ele amintind de frumuseţea raiului.

- Pomul (ramura de copac) împodobit cu fructe, dulciuri, covrigi etc., care s-a purtat înaintea cortegiului mortuar, se înfige la mormânt lângă cruce, după ce a fost golit de bunătăţile din el, care se dau de pomană.

- Tot acum se împart, pentru sufletul răposatului, diferite daruri. De preferat ca această milostenie să se îndrepte către străinii nevoiaşi.

- S-a încetăţenit tradiţia ca, după astuparea mormântului, să se dea „peste groapă ”, de pomană, o plapumă (ori o pătură), perne, o căldare cu apă, o găină vie, o oaie etc. Toate acestea nu au decât o singură semnificaţie: milostenia pentru sufletul celui răposat care nu trebuie să treacă neapărat de la cel ce dă către cel ce primeşte peste mormânt, gestul neimplicând nici o rezonanţă şi neavând nici o încărcătură religioasă.

- Familia şi aşa încercată de durere nu trebuie să facă excese în ceea ce priveşte pregătirea de înmormântare. Un astfel de trist eveniment nu trebuie transformat în prilej de fală sau într-o întrecere în a face pregătiri cât mai multe şi cât mai scumpe. Trebuie păstrată măsura în tot ceea ce întreprindem, preocupându-ne mai mult de rugăciunea pentru sufletul celui decedat, decât de mese îmbelşugate şi daruri costisitoare. Nu coşciugul (sicriul) scump, nici multele coroane sau jerbe ori mâncărurile rafinate şi abundente trebuie să preocupe familia, ci rugăciunea profundă de care sufletul decedatului are nevoie, căci se pregăteşte de întâlnirea cu Dumnezeu.

Page 63: Noaptea SF

Cel mai potrivit este, în astfel de situaţii, să se facă milostenii (adică să se dea de pomană) din alimente şi haine creştinilor care trăiesc o viaţă grea în azilurile de bătrâni, orfanilor, văduvelor, caselor de copii, asociaţiilor de handicapaţi, într-un cuvânt, străinilor care efectiv au nevoie şi se bucură de o haină ori de o farfurie cu mâncare.

POMENIREA DUPĂ ÎNMORMÂNTARE

 

Familia celui decedat cheamă la masă, după înmormântare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuţi şi, îndeosebi, pe cei care au ajutat la pregătirile de înhumare.

După oficierea slujbei şi binecuvântarea ofrandelor de mâncare şi băutură, cei prezenţi sunt datori să mănânce cu cuviinţă şi cu rugăciune în gând, pentru cel decedat. Nu se vorbeşte fără rost, nu se fac glume, nu se râde, dar nici nu se mănâncă şi nici nu se bea întocmai ca la nuntă. În loc de ,,noroc!” sau altă urare, atunci când se gustă din pahar, se zice ,,Dumnezeu să-l ierte!” (sau s-o ierte!), iar când se primeşte un vas, îmbrăcăminte etc. de pomană, nu se zice mulţumesc, ci ,,Dumnezeu să primească”.

Obiceiul de a vărsa vin din pahar la pomană trebuie să dispară. Cine varsă vin pe covoare dovedeşte nu numai că se ţine de obiceiuri păgâneşti, dar este lipsit de buna cuviinţă, murdărind fără rost covorul ori altceva acasă sau la biserică.

Când cineva pleacă beat de la pomană a păcătuit atât acela, dar şi cel care i-a dat băutură peste măsură.

Milostenia cea mai primită este cea făcută celor lipsiţi, infirmilor, bolnavilor, bătrânilor neajutoraţi, celor care nu pot munci, familiilor nevoiaşe cu mulţi copii, celor abandonaţi în casele sau leagănele de copii.

Când decedatul face parte dintr-o familie fără posibilităţi materiale, este potrivit ca rudele să apeleze la preot care le va ajuta din fondurile bisericii şi va angaja comitetul parohial, obţinând cele necesare din donaţiile credincioşilor. Astfel, familia nu se va simţi umilită, întrucât a apelat la marea familie a parohiei, iar preotul şi credincioşii au posibilitatea de a împlini porunca dragostei creştine care trebuie vădită prin fapte concrete, în astfel de situaţii.

DE REŢINUT:

- Cei care se întorc de la înmormântare, întrucât urmează să ia parte la masă, sunt aşteptaţi de gazdă cu apă de spălat pe mâini. S-a încetăţenit obiceiul ca cei ce se spală să nu se şteargă, pentru că „nu se şterge”. Fireşte că această practică este lipsită de sens. Ea, probabil, ţine de o anumită strategie a familiei care cu greu poate oferi mai multe prosoape de şters atunci când cei poftiţi la masă sunt în număr mare.

Page 64: Noaptea SF

- Trebuie avut în vedere faptul că, dacă ziua de pomenire cade în post, toate mâncărurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeşte păstrarea credinţei autentice, iar pe de altă parte, rugăciunea conjugată cu postul este mai puternică. Se mai aud uneori voci care spun că ar trebui să se facă şi mâncare de dulce, pentru că „mortului nu-i plăcea mâncarea de post”. Aceasta este o viziune îngustă asupra relaţiei pe care noi, cei vii, o păstrăm cu cei decedaţi, prin rugăciune şi prin post. Mortul nu mănâncă, nu bea, pentru că sufletul este imaterial, iar „împărăţia lui Dumnezeu - spune Hristos - nu este mâncare şi băutură”.

Deci, se cuvine a păstra şi respecta cu sfinţenie rânduiala Bisericii, apelându-se permanent la sfatul competent al preotului.

POMENIRILE DE DUPĂ ÎNMORMÂNTARE

 

Biserica învaţă că viaţa omului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului. De aceea, creştinii nu-şi uită morţii după îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei şi de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuală a morţilor în Biserica Ortodoxă sunt următoarele:

- În ziua înmormântării (de obicei a treia zi după moarte), în cinstea Sfintei Treimi şi a învierii din morţi a Mântuitorului a treia zi.

- La 9 zile după moarte, „ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele 9 cete îngereşti şi în amintirea ceasului al 9-lea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri”.

- La 40 de zile (sau şase săptămâni), în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, „pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer”.

- La trei, şase şi nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi.

- La un an, după exemplul creştinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo.

- În fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creaţiei.

Numărătoarea zilelor începe deci din ziua morţii.

DE REŢINUT:

- Spre a nu greşi în privinţa pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia legătura, în prealabil, cu preotul. Acest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun acord, data şi ora săvârşirii pomenirii.

Page 65: Noaptea SF

- De obicei, soroacele nu se fac în orice zi a săptămânii, ci marţea, joia, cu precădere sâmbăta şi pe alocuri duminica.

- După ce s-a făcut pomenirea de 40 de zile pentru cel mort, la celelalte parastase pe care le facem pentru el, se pot trece pe pomelnic şi alte persoane decedate. Aceasta nu afectează cu nimic pomenirea celui pentru care s-a făcut parastasul.

- Obiceiul existent pe alocuri, de a face in aceeaşi zi mai multe dintre pomenile care se fac la soroace, nu este deloc bun. Toate la timpul lor. Motivul principal pentru care unii creştini fac aşa, este sărăcia. Dacă totuşi este uneori justificat acest motiv, parastasul se poate face la biserică, unde nu este nevoie decât de cele strict necesare, adică: coliva, colacul (capetele) şi puţin vin. Înainte de toate, contează ca parastasul să fie săvârşit la vremea cuvenită.

ATENŢIE!

Nu se fac parastase în următoarele zile şi perioade din cursul anului:

a) Duminicile de peste an, pentru că duminica, amintind ziua Învierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de întristare. Chiar dacă în unele biserici se fac parastase duminica, cel puţin în duminicile Penticostarului, adică în cele dintre Paşti şi Rusalii, nu se cuvine nicidecum să se facă parastase, pentru a nu se întuneca bucuria praznicului cel mare al Învierii.

b) În cele douăsprezece zile dintre Naşterea şi Botezul Domnului.

c) De la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâi din Postul Mare, sâmbăta Sf. Teodor.

d) Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomii.

e) La praznicele împărăteşti sau sărbători mari.

- În timpul Postului Mare, nu se face parastas în zilele de rând (luni, marţi, miercuri, joi, vineri), deoarece în aceste zile nu se face Liturghie obişnuită sau deplină, în afară de zilele când cade vreun praznic.

- Este de dorit ca pomenirile să se facă legate de săvârşirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importantă slujbă de mijlocire pentru cei morţi. Dacă nu este posibil de fiecare dată, cel puţin la 40 de zile, la un an şi Ia şapte ani ar fi de dorit ca parastasul să urmeze după Sfânta Liturghie.

- La întocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie şi nici recomandat să se adauge ”la pomenirea de nouă zile, 40 de zile, un an, şapte ani etc.” Cărţile de cult nu prevăd aşa ceva şi nici slujitorii nu trebuie să adauge nimic în plus, ca şi când ar trebui să atragem atenţia Mântuitorului asupra sorocului de care este vorba.

Page 66: Noaptea SF

- La pomenirea de 40 de zile, numită pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe lângă celelalte, se pregătesc o icoană şi un colac. Din colac preotul va scoate părticica pe care o va aşeza apoi pe icoană şi din care va împărţi spre gustare rudelor decedatului.

- Referitor la darurile care se dau de pomană, se obişnuieşte ca, la 40 de zile şi un an, să se dea diferite lucruri si mai ales îmbrăcăminte si încălţăminte, obiecte de uz casnic, dar nu ne opreşte nimeni să dăm oricând şi orice pentru cel răposat. Există obiceiul îndătinat să se împartă de fiecare dată farfurii cu mâncare, căni sau pahare şi linguri sau furculiţe: şase, douăsprezece, douăzeci şi patru. Rânduielile bisericeşti nu prevăd nimic în această privinţă şi fiecare poate da cât crede de cuviinţă, numărul acestora neavând nici o influenţă asupra stării sufleteşti a celui răposat.

- Familia trebuie să aibă grijă ca răposatul să fie pomenit cât mai mult cu putinţă în cadrul Sfintei Liturghii. De aceea este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sărindar), ori pentru un an, pe care acesta să-l pomenească la toate Sfintele Liturghii pe care le săvârşeşte. Pentru a ajuta sufletele celor adormiţi, cel mai mult şi mai mult putem să facem aceasta plătind pentru ei sărindare (rânduri de câte 40 de parastase cu 40 de Sf. Liturghii) la cât de multe biserici şi mănăstiri putem, deoarece Sf. Liturghie este cea mai de folos slujbă atât pentru vii cât şi pentru morţi. În privinţa sărindarelor, nu este un număr anume de biserici sau mănăstiri unde trebuie să dam, ci cu cât mai multe, cu atât mai bine. Mai multe detalii despre sărindare găsiţi în pagina „ Puterea celor 40 de Liturghii şi parastase (sărindare)”.

- În fiecare din sâmbetele Postului Mare, pentru cei decedaţi după sărbătoarea Sfintei Învieri din anul precedent, rudele „poartă capetele”, adică fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducând la biserică prescuri (capete), colivă şi vin. Preotul, cu acest prilej, săvârşeşte slujba parastasului.

- Obiceiul, practicat în unele părţi de ţară, de a se deshuma morţii la şapte ani şi a se reînhuma cu slujbă specială nu este prevăzut în cărţile de slujbă. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a înmormântării, ci a parastasului.

- În legătură cu aceste zile de pomenire a morţilor, există grija ca ele să fie respectate cu sfinţenie la momentul în care se împlinesc aceste soroace. Dacă una din ele cade într-o zi sau perioadă în care, conform rânduielilor bisericeşti, nu se fac pomeniri de morţi, atunci este bine ca slujba respectivă să se facă mai înainte pentru ca, atunci când vine sorocul respectiv, slujba să fie deja săvârşită. Este deci indicat ca ea să se facă înainte şi nu după sorocul de pomenire.

- Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de colivă, colac, vin şi lumânări. Celelalte daruri sunt în funcţie de posibilităţile celor care fac pomenirea.

- Dacă zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor răposaţi, este bine ca slujba să se facă în comun şi nu separat, căci cu cât rugăciunea are caracter colectiv, cu atât este mai puternică.

- La aceste zile de pomenire individuală a celor răposaţi, Biserica a stabilit zilele de pomenire generală a morţilor si anume:

Page 67: Noaptea SF

1. Sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoşatei Judecăţi, numită şi Moşii de iarnă.

2. Primele 6 sâmbete din Postul Mare. Există pe alocuri obiceiul ca, în a 6-a sâmbătă, adică sâmbăta lui Lazăr, să se facă parastas în cimitir, după care preotul trece pe la fiecare mormânt şi-l stropeşte cu vin.

3. Joi în săptămâna mare (săptămâna dinainte de Sf. Paşti); obiceiul de a face parastas în această zi este mai rar întâlnit şi bine ar fi să nu se mai ţină, deoarece contrazice învăţăturile mai vechi despre zilele în care nu se fac parastase.

4. Joia Înălţării Domnului, în special pentru eroi.

5. Sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau Moşii de vară.

6. Paştile blajinilor (în duminica Tomii, luni şi marţi după Duminica Tomii, aceste zile diferă dintr-un loc în altul), ocazie cu care creştinii pomeneau încă din vechime pe cei adormiţi pentru ca şi ei să se împărtăşească de bucuria Sfintei Învieri.

7. La sărbătoarea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august) se obişnuieşte, în unele locuri, să se pomenească morţii căzuţi în războaie, care au luptat cu credinţă pentru lege şi patrie, întocmai ca nişte mucenici.

8. Moşii de toamnă (sâmbăta dinaintea sărbătorii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil).

9. Ajunul Crăciunului (24 ianuarie), obicei existent pe alocuri.

10. Ziua hramului bisericii.

Toate aceste zile de pomenire, individuală sau colectivă, sunt momente de vie şi profundă comuniune cu cei răposaţi. Ele trebuie respectate şi cultivate, căci prin aceasta întreţinem viu cultul morţilor şi legătura cu pământul sfânt al ţării care acoperă osemintele lor.

ALTE RÂNDUIELI ŞI POVĂŢUIRI

 

- Pentru cei ce au răposat fără lumânare (adică nu li s-a putut aprinde şi pune în mână o lumânare când şi-au dat sufletul), cu puţin înainte de Sfintele Paşti se dă la altar o lumânare mare (numită făclie), adesea împodobită cu o pânză albă ori un prosop, pe care preotul o aprinde de la Paşti până la Înălţare, la ceremoniile din sfântul locaş. Unii creştini practică această rânduială în fiecare an, până la pomenirea de şapte ani. Este un obicei bun, foloseşte sufletului, nu însă aşa de mult cum se crede. Trebuie însa să fim atenţi să apucăm înainte şi să aprindem în sufletul nostru cât suntem în viaţă lumina lui Hristos, care este învăţătura cu poruncile Sale. După moarte poţi să dai sufletului o mie de lumânări; dacă nu ai aprinsa făclia din suflet tot la întuneric mergi, că numai Domnul Hristos este Lumina lumii. Faptul că cineva a murit fără lumânare este, în ciuda credinţelor băbeşti, nesemnificativ.

Page 68: Noaptea SF

Cu deosebita semnificaţie şi de mare importanţă este pentru cineva să moară spovedit şi împărtăşit. Aceste două Sfinte Taine ajută mult sufletelor noastre atât în această viaţă, cât şi după moarte.

- Tot legat de sărbătoarea Învierii Domnului, mai există pe alocuri obiceiul ca cei ce au morţi fără lumânare, să împartă creştinilor din biserică, lumânări aprinse cu lumina Învierii. Acest obicei nu are nici un temei religios.

- Lumânările folosite la slujbele de înmormântare şi de pomenire a morţilor sunt o jertfă şi ca orice ofrandă adusă lui Dumnezeu, trebuie să fie curată. De aceea, creştinii trebuie să evite procurarea şi folosirea lumânărilor din comerţul de stat ori de la persoane particulare, întrucât în majoritatea covârşitoare a cazurilor fabricarea lor se face fără a respecta procesul tehnologic conservat de Biserică, folosindu-se deşeuri petrolifere şi diverşi înlocuitori care prin ardere provoacă fum înecăcios şi toxic. În acelaşi timp, mulţi din cei ce fabrică în clandestinitate lumânări le sunt necredincioşi şi lucrează în condiţii de neglijenţă şi insalubritate. De aceea, amintind şi faptul că fabricarea lumânărilor de cult este monopol bisericesc, credincioşii au îndatorirea să folosească numai lumânări de la pangarele parohiale, întrucât sunt produse la atelierele specializate ale Episcopiei, de oameni cu frica lui Dumnezeu si în condiţii care le conferă calitatea de dar potrivit pentru jertfă.

- Pentru pruncii morţi până la vârsta de şapte ani, pentru diaconi şi preoţi de mir, precum şi pentru arhierei şi călugări, slujba înmormântării este diferită.

- Pentru toţi decedaţii care se înmormântează în Săptămâna Luminată (între Sfintele Paşti şi Duminica Tomii), slujba înmormântării se face după o rânduială specială.

- Celor care urmează a fi incineraţi (adică li se ard trupurile în crematoriu) nu li se săvârşesc nici slujba înmormântării şi nici slujbele de la soroacele de pomenire a celor morţi, rânduite de Biserică.

- Celor care s-au sinucis cu bună ştiinţă şi în integritatea facultăţilor mintale nu li se săvârşeşte nici o slujbă şi sunt îngropaţi la marginea cimitirului, într-un loc anume destinat. Există unele tradiţii la poporul român în ceea ce priveşte sinucigaşii. Unele tradiţii zic că e bine să mergem la înmormântarea lor, a celor ce şi-au luat viaţa singuri dar nu trebuie să luăm de pomană de la cei care dau pentru ei. Alte tradiţii spun că până la 7 ani nu se pot trece nici în pomelnic; după ce au împlinit 7 ani se face slujba înmormântării, cu toata rânduiala cuvenită.

Aşa s-a obişnuit în unele zone ale ţării noastre şi dacă vreun preot încearcă să schimbe acestea, întâmpină mari piedici din partea oamenilor. De ce ar fi necesară schimbarea? Deoarece Sfintele Canoane spun că cei care s-au sinucis se duc la cimitir fără preot; doar acolo la cimitir vine preotul şi îi cântă „Sfinte Dumnezeule” când este băgat mortul în groapă. Tot Sfintele Canoane spun să nu li se facă pomeni si nu trebuie să participe nimeni la înmormântarea lor, iar dacă li se dă de pomană să nu primim pomana. Ei nu se trec niciodată pe pomelnic si nu trebuie să li se facă pomenile deoarece ei nu au nici o şansă să mai fie scoşi din iad. Aşa învaţă Sfintele Canoane şi putem fi mai siguri că în acestea se spune adevărul, si nu în tradiţia poporului român.

Page 69: Noaptea SF

- Pentru sinucigaşii ieşiţi din minţi se săvârşeşte slujba Înmormântării pe marginea gropii, după un ritual redus. Nu se trage clopotul şi nu se ţin cuvântări.

- Crucea de la mormânt care se „ridică”, de regulă după pomenirea de 40 de zile ori la un an de la moarte, înlocuind pe cea de lemn, se sfinţeşte la cimitir de către preot, printr-o slujbă specială. Pentru aceasta se vor pregăti la mormânt un vas cu agheasmă mică, busuioc, lumânări, tămâie, o colivă şi puţin vin. Unii credincioşi acoperă crucea cu o pânză albă, înainte de a se stropi de către preot cu agheasmă, pânza aceea fiind dată apoi de pomană. Obiceiul este profan şi se practică la dezvelirea unor monumente, sculpturi ori plăci comemorative. Aşadar, prezenţa pânzei nu este absolut necesară.

- Mormintele trebuie îngrijite de rudele decedatului în permanenţă (nu numai la anumite zile de pomenire a morţilor). În legătură cu aceasta, să luăm aminte că unii creştini se silesc a face din morminte adevărate case ori palate luxoase. Se cheltuiesc bani mulţi pentru marmură, pentru feronerie şi grilaje de lux, dar se uită milostenia care trebuie să fie grija de căpătâi pentru cei ce gem sub greutatea lespezilor lustruite, sub povara lanţurilor nichelate, încorsetaţi în adevărate cutii de beton şi mozaic. De multe, ori lângă aceste morminte se aliniază altele pline de bălării şi de negrija noastră. Creştineşte este ca şi mormintele vecine, chiar dacă nu aparţin familiei, să ne preocupe curăţindu-le de buruieni fiindcă responsabilii lor direcţi au uitat de cei morţi sau le neglijează cu vinovăţie.

Timp de 40 zile, după tradiţie, arde la piciorul crucii candela şi mormântul se tămâiază (de una din rude ori de o persoană desemnată în acest scop). Numărătoarea celor 40 de zile se începe din ziua morții, nu din ziua îngropării. Se tămâiază în toate zilele la rând. Obiceiul existent pe alocuri de a nu tămâia trei zile după îngropare și apoi nici în duminici și sărbători nu are nici un temei. Tămâierea mormintelor în duminici și sărbători este bine să o facem mai dimineață, așa încât să nu întârziem la slujbă din această cauză.

- La pomenirea de 7 ani nu se dezgroapă osemintele, după cum se practică pe alocuri, ci se face doar slujba parastasului. Odihna celor răposaţi nu trebuie deranjată cu atât mai mult, cu cât preotul, la înmormântare, a însemnat groapa zicând: „se pecetluieşte mormântul acesta până la a doua venire a Domnului”.

Pentru alte datini, obiceiuri, tradiţii şi practici locale (în măsura în care Biserica le acceptă) trebuie să se ia legătura cu preotul de enorie, aşa cum am mai spus.

Suntem datori însă, ca nişte buni creştini, să facem precum ne-a învăţat Biserica noastră ortodoxă, îndepărtând obiceiurile şi datinile omeneşti şi îndeplinind, pentru folos sufletesc, povăţuirile ei.

DESPRE SINUCIDERE 

 

Page 70: Noaptea SF

Sinuciderea este curmarea vieţii proprii. Animalele nu se pot sinucide deoarece ele nu sunt conştiente misiunea faţă de trupul în care trăiesc şi de rostul lor în această lume şi în viața viitoare. Sinuciderea este cel mai mare păcat fată de sine, căci prin ea omul îşi închide definitiv calea spre pocăinţă. Sinucigaşul dă dovadă de necredinţă sau o credinţă bolnavă (Judecători 9;54-57 – sinuciderea lui Abimelec; 1 Regi 31;4-6 – sinuciderea lui Saul; Matei 27;5 şi Fapte 1;18 – sinuciderea lui Iuda); păcătuieşte contra trupului său care este biserica Duhului Sfânt (1 Corinteni 6;19; Romani 14;8-12), şi deci nu mai are iertare nici în lumea aceasta, şi nici în cea viitoare. De aceea, sinucigaşului nu i se mai poate face nici un fel de slujbă şi nici nu se îngroapă în cimitir cu cei credincioşi. 

Problema înmormântării sinucigaşilor s-a mai luat în discuţie de-a lungul timpului. În această privinţă, Biserica Ortodoxă are un punct de vedere bine precizat. Dacă în privinţa incinerării Biserica nu are un canon expres care să interzică acest lucru, faptul se datorează apariţiei sau, mai bine-zis, introducerii acestei practici în viaţa Bisericii mult mai târziu, adică după încheierea colecţiei oficiale canonice a Bisericii Ortodoxe. După cum se ştie, incinerarea a început să pătrundă în Biserica creştină abia din secolul al XVIII-lea, adică după Revoluţia franceză din 1789. În schimb, pentru sinucigaşi există un canon, din seria celor ale Sfinţilor Părinţi, care interzice oficierea slujbei înmormântării şi a oricărui fel de slujbă de pomenire pentru aceştia. Este vorba de canonul 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei, care opreşte a se aduce jertfă, adică a face pomenire cu Liturghie, pentru sinucigaşi. Canonul este de altfel un răspuns la o întrebare care i-a fost adresată Sfântului Părinte: 

„Întrebare: Dacă cineva fiind ieşit din minte, se sinucide, sau se aruncă în prăpastie, se poate face Liturghie pentru el sau nu? 

Răspuns: Cu privire la sinucigaşi clericii trebuie să se lămurească dacă s-a sinucis fiind cu adevărat ieşit din minţi (adică nu a avut intenţia, sau întâmplarea l-a dus la moarte). Rudele celui sinucis, mint şi spun că era ieşit din minţi, ca să se obţină pomenirea lui la rugăciune. Însă uneori sinucigaşii fac aceasta din pricina persecuţiei oamenilor sau Ia necaz mare, dar nici astfel nu trebuie să se pomenească, căci îşi este sinucigaş. Deci clericul trebuie să cerceteze cu băgare de seamă ca să nu cadă sub osândă (aruncă mărgăritarele înaintea porcilor; Matei 7;7).” (Nicodim Miloş, Canoanele Bisericii Ortodoxe, însoţite de comentarii, voI. II, partea a II-a, Arad, 1936, p. 154-155). 

Pe baza acestui canon, vechile pravile au interzis să se facă slujba înmormântării şi cele de pomenire pentru sinucigaşi. 

În Pravila de la Govora din anul 1640, se spune: „Cine se va ucide singur de bună voie, acestuia să nu i se cânte nici să i se facă pomenirea lui niciodată, iar de va cădea fără voia lui, şi va muri, acestuia să i se cânte şi să i se facă pomeniri.” (glava 40) 

„Orice om de voia lui de se va arunca pe sine dintr-un loc înalt jos şi va muri, sau într-o apă, sau dintr-o piatră, sau se va junghia pe sine însuşi, sau în orice fel de moarte, sau cu o funie se va spânzura; unul ca acela să nu se îngroape ca creştin, nici să-l prohodească, ci să-l lepede pe dânsul ca pe un spurcat. Iar de va fi făcut aceasta pentru Dumnezeu să nu se cruţe, fiindcă nişte bunătăţi ca acelea şi fel de moarte n-a învăţat Dumnezeu pe nimenea. Iar de-i va fi făcut lui altcineva aceasta, pe acela să-l cânte şi să-l îngroape şi pomeniri să-i facă ca şi la tot creştinul”. (glava 143) 

Page 71: Noaptea SF

Pe baza acestor dispoziţii canonice şi legale s-a încetăţenit practica bisericească conform căreia sinucigaşilor să nu li se săvârşească slujba înmormântării ca şi cele ale soroacelor de pomenire. În cazul în care cineva s-a sinucis, preotul merge doar la groapă, care de obicei se sapă într-o margine a cimitirului, nu la rând cu ceilalţi parohieni, şi aici săvârşeşte doar un trisaghion (cântă „Sfinte Dumnezeule” de 3 ori). Această practică se aplică în toată Biserica noastră şi asupra ei Sfântul Sinod nu a mai luat vreo hotărâre, având la bază o dispoziţie canonică, dar din păcate ea nu este menţionată în Panihidă sau Molitfelnice ori Agheasmatare (Panihida, Molitfelnicul şi Agheasmatarul sunt cărţile care cuprind slujba înmormântării). 

Unii sunt de părere că s-ar putea face o slujbă sumară cu aprobarea episcopului, numai la mormânt, fără a fi dus în biserică, celor sinucigaşi a căror moarte ar avea motive de îngăduinţă, cu condiţia, ca preotul să nu facă necrologul (slujba de înmormântare), ci numai să vorbească de păcatul sinuciderii cu scop moral şi pastoral („Mai bună este moartea decât viaţa amară sau decât boala necontenită” - Sirah 30;17; vezi şi Filipeni 1;21-30). 

În ceea ce priveşte însă aplicarea practicii de a nu se face slujba înmormântării celor sinucişi, trebuie să observăm că sunt două feluri de situaţii pe care preotul trebuie să le cunoască şi anume: sinuciderea cu bună ştiinţă sau cu mintea întreagă şi sinuciderea alienaţilor mintali, despre care şi canonul menţionat, 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei, face pomenire şi distincţie. De altfel şi manualele de Liturgică fac această diferenţiere, pe când Molitfelnicele şi Agheasmatarele sau Panihida nu amintesc de nici una din ele şi nici despre vreo interdicţie pentru săvârşirea înmormântării sinucigaşilor. 

În completarea acestui canon, Pravila de la Târgovişte sau Îndreptarea Legii din anul 1652 se spune: „Sinucigaşul de bună voie nu trebuie să fie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci şi-a dat sufletul satanei ca şi luda Iscarioteanul. Cel ce s-a sinucis fiind bolnav şi ieşit din minţi poate fi slujit. Sinucigaşul care s-a omorât din împuţinarea sufletului, adică din frica de oameni, sau de persecuţii, sau de boală care nu i-a atins mintea, acela nu poate fi pomenit.” (cap. 250) Când avem cazuri de sinucidere cu bună ştiinţă sau în integritatea facultăţilor mintale, atunci ne conformăm întru totul practicii îndătinate în Biserica Ortodoxă de a nu acorda asistenţă religioasă celor din această categorie. Aceasta, pentru că o asemenea faptă, de a-şi lua singur viaţa, presupune o atitudine potrivnică lui Dumnezeu, necredinţă sau ateism şi dispreţ faţă de credinţă şi rânduielile bisericeşti. Sinucigaşul se substituie lui Dumnezeu care este singurul Stăpân al vieţii oamenilor, Cel Care ne dă viaţa şi Cel Care ne-o ia atunci când EI socoteşte. Chiar dacă uneori suferinţa, mizeriile, bolile şi atitudinile ostile ale semenilor ating cote de nesuportat, nu avem voie să ne luăm viaţa pe care nu ne-am dat-o noi, păcatul deznădejdii fiind unul din cele mai grave pe care le săvârşim, păcat împotriva Duhului Sfânt şi fără de iertare. „Cine pierde nădejdea în mila lui Dumnezeu, zice Fericitul Augustin, îl necinsteşte la fel cu cel ce se îndoieşte de existenţa Lui”. „Iuda a jignit pe Domnul mai puţin vânzându-L, decât îndoindu-se de bunătatea Lui; el a pierdut nu atât din pricina nelegiuirii sale, cât din pricina deznădejdii sale”, zice Fericitul leronim. Iată de ce celor care se sinucid, din necredinţă sau deznădejde, nu li se săvârşeşte slujba înmormântării. Cum însă această categorie este foarte redusă şi datorită în general instinctului de conservare, chiar şi necredincioşii sau deznădăjduiţii îşi iau cu greu viaţa şi rămâne să credem că majoritatea sinucigaşilor fac acest gest necugetat tocmai fiindcă nu sunt în deplinătatea facultăţilor mintale. Pentru aceştia, canonul menţionat ca şi manualele de Liturgică Iasă a se înţelege că trebuie să avem altă atitudine. Mai întâi, canonul ne 

Page 72: Noaptea SF

îndeamnă la o cercetare a cazurilor în speţă spre a-i deosebi de sinucigaşii de bunăvoie sau cu ştiinţă. Aşa cum se proceda odinioară, la cercetările care se fac de către organele de procuratură şi cele medicale, ar trebui să participe şi păstorul sufletesc al enoriaşilor. Dacă se constată că sinuciderea a avut loc ca urmare a tulburărilor minţii, deci cel în cauză nu a fost în deplinătatea facultăţilor mintale, cum se întâmplă în marea majoritate a cazurilor, socotim că în asemenea situaţii preotul poate săvârşi înmormântarea după rânduiala obişnuită, dar cu mult mai multă sobrietate şi temperanţă, ca un fel de pogorământ. În caz contrar, când argumentele pledează pentru o sinucidere cu bună ştiinţă şi cu mintea întreagă, preotul poate şi trebuie să refuze săvârşirea înmormântării. Cum însă până în prezent, nu avem o hotărâre expresă a Sfântului Sinod privitoare la aceste două situaţii şi dacă în cazul al doilea este îngăduită înmormântarea sinucigaşilor, pentru a nu greşi, calea cea mai bună de urmat este aceea de a cere sfatul şi binecuvântarea ierarhului locului, cu documentaţie bine argumentată