17 Noembrie 1929

ANUL VIII Nr. 8 6

4 LEI

/ APARE DUMINECA Bucureşti, Str . Bateriilor 4. Tef. 67 31

DUŞMANII Acestui om nu i-ai smul s lu iu­

bita. El lo priveşte to tuş pieziş. în ­dreaptă asupră- ţ i o u n d ă de ură. pe care o simţi, deodată , p a n i in cuibul sensibil în care sensaţiile capă tă un înţeles. Şi-ţi t r e sa re în sine, de un aver t i sment fizic, fiinţa, aşa cum ea se întoarce, la o adiere şi află geamul deschis.

Privirea lui e o pa tă vie de olravn. gândul lui stă de veghe ca o ursii a. rea, cuvântul lui nerosl i t , e un blestem şi râsul, o capcană vădită. Viaţa îi lunecă pe- lângă a ta ca un r â u pe sub r âpă şi-ţi iei grabnic pasul depe t ă r âmul acesta t r ădă to r . E un st ră in care se tope.şle în tine. păs t rându-se întreg şi vă tămăto r pr in tot sângele. Cu o subită luare-ani inle iţi su rp r inde visul, se năpus teş te în porţile tale zăvorite, pogoară fulgerând în adâncu l fântânilor, vântuie şi-ţi s cu tu ră a r ­borii şi grădinile. Nimic totuş neobiş­nuit nu se pet rece în a p a r e n t a r â n -duială a străzii cu trecători , a încă­perii cu lume. Când ap rop ie rea ne-gândită, s a în t âmpla t , fiorul p u r c e s a si răzbit pr in line cu ascuţimile-i de p u m n a l cu spiralele de repti lă şi a-proape în aceeaş clipă, sufletul jignit de agresiune, a făcut faţă. ca un cru­ciat smuls somnului , c a răspu te r i , credinţa şi a r m u r ă . Isbire mistică a două esenţe, — crun tă . în văzduh , răspânt ie a două paloşe de foc, —- vic­torie spontană a năvălitului. Şi o p a u z i înteţită în care v'aţi m ă s u r a t inten­ţiile, v'aţi scruta t la nesfârşit vieţile. Şti alunei dacă u r m e a z ă să te re t ragi cu ochiul aţintit la saltul care te paşte, sau dacă t rebuie să dispreţ u-îeşti şi să ridici d in umer i . Ai recu­noscut pe cel implacabil , pe cel croit de cine ştie când. să te subjuge, să te înlănţuie, să treacă pr in line ca pr in-t r 'un frunziş fără rost, sau ai identi­ficat pe micul agresor p izmaş , pe a-pasul mişel, f lămând de o p r a d ă u-şoară.

Ce rugăciune te poale isbăvi sau ce descântec. Ia revelarea aceslei ie­rarhi i , care îţi destăinuie p rezen ţa ce­lor îmbibaţi de forţe dcstrucl ive în potnvă-ţ i , celor investiţi cu porunci, asupră-ţ i dacă li te impnlriveşt i? Şi nici nu şti deosebi iureşul veninului de insinuarea copleşitoare a balsamului. . . La fel de umilit şi de-unul şi de altul, te strecori ca un câine bătut . Şi-ţi cauţi. în fund. vina care-ţi iea a rmele si tăria. Şi te în t rebi decând porţi îu tine această de veacuri înfrângere pe care o eludezi fugind spre mor­m â n t ? Pe care o înfrunţ i n u m a i spă-lându-ţi fruntea cu o slea ce nu se găseşte...

...Unul şi-a întâlnii v ră jmaşu l în" tr 'o femeie şi în iubirea din ochii ei. Răsboiul lor a fost îndelunga clesmier-dare a braţelor şi î ncân t a r ea vrăjito­rească a glasului ei ales din şoaptă şi din cântec. Şi sufletul lui sbâ tu t n u s'a putut despr inde d in încleş tarea lină şi absurdă. Totuş , când soar ta îl în tâmpinase p r i n s t a tu ra ei de co­loană ncerescută , fiorul clipei 1-a p r e ­vestii.

Altul şi-a descoperi t necru ţă to ru l s tăpân, în lârziul une i prietenii care-i

pregăt ise cătuşele. Soar ta nu fusese desluşită la întâ lni rea lor. Ci a, crescut cu ei d impreună . . .

D a r duşmani i de rând , cei m ă r u n ţ i şi trişti ai tu turora? . , . Duşmăn ia lor n a r e a p r o a p e nici o semnificaţie.

Sunt dintre cei meniţi la r ându l lor să te supor te , scrâşnind. Ret ina lor iţi mistuie zadarnic imaginea, în­tră) vrajă fără efect. Şi m â n a ' pe ca re le-o întinzi ţi-o scaldă, imună ca u n Siegfrid, in s t rângerea lor vâscoasă de impotenţă şi de hislerie. Dinţii su­fletului lor sunt fără tăiş.

Pe toate t reptele , în ju ru l vostru, de pază , îngerii .

I. Vinea

Dobrogea departe

s'aude-un chiot şi-un câine cum latră... In t re viaţă şi basm se împarte Dobrogea de colb şi de piatră... Şi'n liniştea asta do vis si de moarte, o moschee pe-aproape ca o navă-nălucă se gată parcă de ducă departe pe ape...

A. Cotruş Hans Arp : „Ancore şi ombilic, într'un munte pe bancă !il

Ministeriabilitatea în massa Guvernul Maniu a dat, fără îndo­

ială, dovadă de-o soliditate unică... Toate încercăr i le conducător i lor iui do a-1 pr imeni cât de puţ in au r ă m a s vane , ba — d u p ă opinia u n o r sinceri prieteni ai lui — chiar ridicole. Ni­mic nu se poate sch imba sau disloca din precipi ta tul de selecţie ministerială obţinut de par t id la 10 Noembr ic a n u l t recu t ! E un în t reg inal terabi l , din caro nu poţi desface, fă ră pericolul do a-1 pierde cu totul, nici m ă c a r o iă rămi turâ . . . O i m p u n ă t o a r e şi de­concer tan tă granif icare în categoricul coheziunei căreia se s fa rmă orice ten­tativă — directă sau furişie — de reorându i re . Aşa cum n u poţi sch imba dispoziţia şi cât imea atomilor u n u i corp compus în cupr insu l firii neînsiw fleţite, lot astfel nu e cu pu t in ţă să te alingi de solidaritatea, cu totul me­canicii, a elementelor ce eonslituiesc molecula guve rnamen ta l ă de azi. Ca­binetul Maniu e însăşi formula chi­mică a par t idu lu i naţ ional- ţărănisl . . . Tot alât de imposibil e să scri^vitriolul] altfel decâl SOMI-', c u n \ e isăi înfăţişezi minis terul naţ ional- ţărănis t altfel do cum 1-a fixat decretul regal fericit dela 10 Noembr ic 1928!

Veţi recunoaş te că puţ ine guverne au prezintal p â n ă azi în lume o a tâ t do viguroasă legătură . Dar , veţi a-dăoga, poate, că e în această i m p r e ­s ionantă fixitate chimică şi oarecare nepu t in ţ ă mora lă .

Eu vă voi r ă s p u n d e că. în regnul politic, iui in teresează decât posibi­lităţile sau imposibilităţile cari se r i ­dică peste fluiditatea aparen ţe lo r mo­rale pen t ru a lua proporţ i i le s imple­lor necesităţi ale maleriei . Indiferent, deci. de motivele p e n t r u car i nu se poate r e m a n i a un guvern , noi n ' avem do înregistrat decât soliditatea intan­gibilă a compoziţiei luL Sun tem îna- . iuţea real izăr i i celei ma i str igate do-rinţi a criticilor politici d in toate ta-berile aspiraţ iei : continui tatea guver­namenta lă . , .

De ce vă plângeţ i? Că rezul ta tu l acesta n u e fructul

unei putinţ i melodice ci mai de grabă al unei neput in ţ i cuminle , n a r e decât o î n semnă ta t e discursivă. Fap tu l e prec i s : avem un guvern pe care nimic nu-1 poate s u p ă r a cu vr 'o s t r icare de continuitate. . . Regula e da tă : „ r ă m â n e fiecare la locul lui!" „Noii mei tan-gere". J

Că sudarea aceasta inatacabilă a minis terului nu c chiar fructul cohe­ziunei pasionate a componenţ i lor lui. ci n u m a i a echil ibrului forţelor fu­rioase ce s 'au repezit să-1 r u p ă , — n ' a r e impor t an ţă . K d r ep t că mi­niştrii n u se ţin, aşa do, indestruct ibi l , legaţi unii de. alţii î n t r ' un snop d e îmbră ţ i şa re , — dimpotr ivă , se simt m e r e u a lă tur i locmai fiindcă au. fie­care , b ra ţe le ocupa te : să î m b r â n ­cească pe cei ce dau b u z n a la porto­foliu. Spate în spate, ei se simt una fă ră să se vadă, — s a i r t o c m a i fiindcă fără să se vadă, — sau ' t ocma i fiindcă n u se văd... Cine ştie dacă. 'a l t fel , n ' a r ajunge să-şi scoată ochii!...

Chestia minisloriahilităţii nu e aşa de locală c u m vă închipuiţ i . Ea' apasă ţoale democraţ i i le ca şi toate dictatu­rile. Do în ţe leap tă ei rezolvare de>ţ p inde, negreşit , a s igu ra rea linişloi u-nui regim. Nu o do mi ra re , deci. ca soluţiile ce s'au dat în orândui r i du lat i tudine mora lă foarte depăr ta te , să fie totuş a s e m ă n ă t o a r e . Se p a r e că pre tu t indeni leacul e unul s ingur : p rac t i ca unei inlenso şi generoase mi-nisteriabilităţi .

Priviţ i ce-a făcut, b u n ă oară, Mus-, solini.

Ducele a a juns să înfiinţeze un adevă ra t stagiu ministerial . F iecare f run taş fascist se cade să fie, odată şi Câte puţ in , minis t ru . Tot fascistul la rAndul lui!... De aceia, vedem în

fiecare an cum Ducele îşi sch imbă subsecretar i i . - • fiindcă minis t ru în­treg e n u m a i el, de d r e p t divin.

lată acum şi in F r a n ţ a prac l icân-du-se aceiaşi metodă, cu o mică a-m e n d a r e : d. Tard ieu a accepta i ..mi­nisteriabil i tatea în massâ. A numit deodată 28 de miniştri . In aşa fel, încât, un glumeţ inteligent şi-a permis

după consti tuirea uriaşului cabinet francez — să afişeze in sala paşilor p ierduţ i a Pala tu lui Burbon u r m ă t o r u l a n u n ţ : „toţi deputaţ i i car i n a n fost numiţ i încă miniştr i , sun t rugaţ i să t reacă pe la preşedinţ ia consiliului p e n t r u a li se a ran ja situaţia".

D-l Tardieu lasă pe glumeţi să rădâ . d a r reuşeşte să dea Franţe i liniştea şi un guvern . V. ceiace trebuie.

Fac rău conducători i pa r t idu lu i na -ţ ional- ţărănosc - - d-nii Maniu. Vaida. Madgearu, Mihalache — că n u a-doptă metoda apl ica tă în cele două ţăr i suror i .

O intensă şi generoasă nunis ler ia-bilitate, - iată soluţia crizei care com­promite par t idul . Sa se creieze :>i la noi stagiul ministerial . Fiecare la r â n ­dul lui, odată, şi câte niţel... Să ştie, tot R o m â n u l că, d u p ă „ t ragerea sor­ţului ' ' vine, toi aşa de inevitabil, şi obţ inerea minis terului . Multă linişte s a r coborî în ţ a r ă î n ziua când oa­menii n u s'ar mai bate, terfeli şi t ică­loşi din dor in ţă do minister . Şi. ce aspect nobil a r avea Pa t r i a când' a r fi locuită de o m â n d r ă popula ţ ie de foşti miniş t r i ! îş i dă cineva s eama do ur ­măr i l e m i n u n a t e ale unei astfel d» „mimster ia l izăr i" î n massă a Româ­niei ?

Deci, r e p e d e : „să se instituie s ta ­giul ministerial!"

Dem. Theoilorescu

A TEL IER de RADU BOUREANU In atelier nu e nimeni. Aştept. Aici am mai fost, şi totul îmi

este aproape cunoscut. Atelierul piopiiu zis, e una din odăiie unei case vechi, cum se întâlnesc ades s prin marginile oraşului, şi care se apleacă pe spate să vadă, cerul cu orbitele ferestrelor. Ca.sa e în fundul curţii. D toamna. 0 horă de copaci negri, noduroşi, pleşuvi, întind ameninţător braţele vânjoase părând că vor să însface căsuţa asemi unei cutii de carton albe, şi s'o arunce pe dealu­rile cenuşii de nori. Toate gândurile astea mi le pricinuiesc, copacii i,ari s e leagănă ameninţători greoi în fV.ţa fe­restrelor. Ferestrele sunt două. Una că­tre rruază-noapte, alta către răsăr.t. Uşa atelierului dă într 'un antret îngust, po­dit cu scânduri atât de uscate, în cat, atunci când treci ai impresia că cineva te însoţeşte, atât de ciudat răsună

Stau pe un pat acoperit cu macat ro , şu şi cu capul rezemat de o uşă ascunsă cu scoarţă. Deasupra capului e atârnat autoportretul imens al pietonului care priveşte încruntat. In dosul uşei de care stau rezemat, se aude din când plânsul unui copil. Pe pereţii burduşiţi, câteva tablouri, dintre cari mai ciudat este chi­pul unui preot cu barba aibă, cu sutana neagră şi cu ochi de drac. Odată mi s'a părut chiar că popa a clipit dintr 'un ochiu. Are pe chip un amestec de şire­tenie şi de perversitate. De câte o r i ' î l privesc am imprt-sia că un spiriduş mic roşu îi sburleşte mustaţa stângă.

E c iudat ! Pictorul are o înfăţişare de sfânt; părul auriu, mustăţile mici şi barba aurie şi în toată faţa un zâmbet luminos de stea. Mâinile însă îi sunt ciudate. Albe, prelungi ca mâinile mor­ţilor, însă nervoase. De câte ori le mişcă, ddgetele par o svârcolire de zece tipări albi. Mâinile lui ciudate, zugrăvesc fel de fel de spectre, ai zice visate, pe cari el le priveşte apoi îndelung cu zâmbe-tu- i luminos de stea.

Acum, pe şevalet, o pânză nouă, un cap care la prima vedere aduce cu un călugăr fioros, cu potcapul turti t , într'o parte, faţa arămie, cu expresia de lup arămiu, dinţii rari, galbeni proiectaţi pe negrul adânc căscat al gurei rânjite, na­sul, lat cu baza pătrată, de sub potcap, curg şuviţe de păr, groase, de aramă, ochii îusă sunt groasnici şi aruncă pri­viri negre şi îndobitocite îndreptate în spre fereastră, ca şi cum ar fi aşteptat ca cineva să apară în cadrul ei: chipul de aramă al monahului îmi aminti de feţele sanguine şi înebunite de pe bari­cade din vremea revoluţiei.

îmi întorc privirea chinuită de spectrul sângeriu. Mă scol, să răsfoiesc un vraf de schite, compoziţii, proiecte, în cari predmoină straniul, dintre toate m'a is-bit mult un călău, am descoperit îndată o mare asemănare între chipul monahu­lui de aramă şi chipul călăului.

O clădire uriaşe de t rup cu umori e-normi, acoperiţi cu o manta in falduri stilizate.

Trupul uriaş pur ta t de nişte picioare răşchirate şi strâmbe. Costumul e al că­lăilor din evul mediu, un crac de pan­talon cu vergi albastre dealungul iar ce-lălat galben. Cu o mână îşi suflecă mâ­neca la cămaşe, cu cealaltă ţine coada unei securi albe, rnan şi cu tăişul ro­tund, atât de albă de mare şi de ro­tundă, încât ar fi despicat grumazul unui taur, cu uşurinţa cu care ai deca­pita un harbuz, repezind un cuţit. Pe un gurmaz de taur e aşezat capul călău­lui, cât un pumn de al lui, un cap de animal, totul pe un fond de sânge—gra­dat: am trânti t vraful de schiţe, năs­când un nor de praf, care voia să îm­brace în ceaţa arătarea de spaimă.

Pictorul nu mai venea. Copacii însă par'că umblau prin dreptul ferestrelor. Copilul din camera vecină care tăcuse o vreme începu iar să plângă monoton. i4colo nu se auzea nimeni venind sau ieşind şi copilul plângea întruna ca sa­şi treacă de urît, urâtul însă începuse să se reverse în sufletul meu.

Undeva răsuna un ceasornic nevăzut, tic-tac-tic-tac. Mă substituii ceasornicu­lui, şi începui să plesnesc cu limba în cerul gurii, imitând sunetul t impului şoptit de fiare, tic-tac-tic-tac. Dar sune­tul luă proporţii uriaşe înlăuntrul cra­niului. Fugar, mi-1 închipuiam pe mo­nahul de aramă, arucându-mi o privire tâmpă si isbind o limbă roşie-vânâtă de cerul gurii, imitând ceasornicul şi pe mine, iar pe popa cu barbă albă sutană neagră şi ochii e drac, clipind r i tmat dintr'un ochiu, şi mişcând mustaţa.

Plânsul copilului înceta iar. Tăcerea începu să mă înfăşure chinuitor, iar ceasornicul in loc să mă liniştească cu sunetul lui metalic. îmi dădea impresia că numără cu bătăile, sorocul unui lu­cru râu, care pândea undeva în umbră. Afară copaci, se clătinau pe la fereastră iar marele zugrav răsturna căldările, cu culorile amurgului. S'a prelins întâiu în odaie, o penumbră verde, apoi, alta al­bastru închis, şi după o vreme in drep­tul fiecărei terestre s"a aşezat cineva cu spete late, cu haine negre, şi în atelier s'a făcut dint'o dată noapte. Copilul a plâns, şi a tăcut iar, când am aprins lampa cu mâinile tremurânde şi cu ră­suflarea tăiată, în atelier s'a răspândit o lumină galbenă, topind umbrele din colţuri. Dar mi s'a părut că lumina e prea tare, şi că toate lucrurile ies la viaţă, Acum băgaide seamă cum într 'un colţ, pe un maldăr de reviste un craniu galben rostogolea două hrube negre, Afurisii inciudat, apucătura romantică a pictorului— care păstra în casă un obiect, atât de puţin prietenos pe vreme de noapte şi singurătate, şi pictorul nu mai venea.

Venea însă de afară un svon ciudat, ea şi cum copacii s'ar fi plimbat prin dreptul ferestrelor.

Lumina mâ supăra acum, apăsându-mi pe ochi apele ei galbene. Craniul rân­jea, însă nu rânjetul dinţilor mă nelini­

ştea, ci hrubele rotunde cari se adân­ceau, şi se lungeau ca două tulumbe negre, în raza privirii mele. Acum ochii mei priveau ca prin două burlane ne­gre. Şi ciudat, undeva în fundul acelui întunerec de smoală, cu gesturi desmá­tate se strâmba cineva.

Mi se păru că recunosc ceva din cla­sicul costum al lui Hamlet. Un Hamlet meschin, de lemn jucat de un păpuşar nevăzut. Hamletul, ţinea în mâini un craniu aidoma celui în care mi se scu­fundaseră privirile, şi miorlăia pe cea mai piţigăiată notă de vioară : A Fiiiii sau a nu Fiiiii ! îmi intra ca o sârmă fluidă în auz, şi undeva în su­flet simţeam durere. Deodată craniul din mâna Hamletului de lemn asvârli şi el două tulumbe negre de priviri, cari aci se trăgeau în ele aci se repezeau în a-fară ca nişte coarne moi şi nervoase de limax. Tulumbele crescură enoim apoi svâcniră vertiginos înapoi, în craniul gal­ben din colţ., în odaia vecină copilul plângea iar. M'am pomenit în mână, cu uu pătrat de hârtie, am acoperit cu el sticlă afumată de lampă. Apoi am în­lemnit iar pe pat, gâfâind, cu capul re­zemat de uşa de unde veuea plânsul.

Picioarele le ghemuisem sub mine, trăgându-le repede să nu atingă podeaua.

Lumina se făcuse melc în jurul lăm-pei şi colţurile stăteau într 'o penumbră cenuşie dar acum era mai rău. In um­bră toate se lăbărţau şi făceau gesturi deşuchiate. Simţeam cum fiecare nerv mi se lungeşte dureros. Nu puteam să fac nici o mişcare, parcă mă adânceam. Mă gândii să fac cruce cu limba, însă mă temeam să nu văd iar pe popă fă­când cu ochiul şi mişcând mustaţa iar pe monahul de aramă mişcând rotund limba roşie.

Pe t rup îmi alergau şerpi de răcoare. Deodată arcul ceasornicului se destinse şi tictacul îngheţă cu ultimul su et în vid. Ceva mai puterniedecât vo in ţ imea , îmi prelinse privirile spre monahul de aramă. Ochii i se mişcau ca păpuşilor de poreţlan, şi făceau în spre fereastra din dreapta, d ncolo de ea se auzea un foşnet surd.

Mi se părea că în dosul ferestrii cineva, priveşte stăruitor, şi simţeam cum în spate mişcă o secure ca o limbă de pendul. Mă uitai Ia monach. Monachul de ara­mă rânjea. Simţeam cum cel din afară trece la a doua fereastră, se apleacă, se uită iar lung, mişcând securea, inimaîmi bătea gr'eoi şi tare, ca şi cum cineva ar fi făcut sâ-i răsune umbletul în ea. Îmi închipuiam cum cel de afară trece la uşa antreului, o deschide, li auzeam parcă paşii. Îmi era ciudă că-mi bate inima, le confundam sunetul cu bătăile ei. In fata uşei s'a oprit. Toate sgomotele s'au strâns într 'un sâmbure de nemişcare. A-poi am simţit, cum pătrunde în odaia în care copilul începuse iar să plângă groaznic. Copilul tăcu brusc.

Aşteptam. Nu puteam să fac nici o mişcare, odaia din faţa mea prinse a se

învârti, până ajunse un cerc cenuşiu în care nu se mai desluşia nimic, Toată fiinţa—îmi-era legată de uşa de care-mi era rezemat capul. Xu mă puteam des-lipi de ea. Şi cineva în dosul ei se pre­gătea se pregătea. Auzeam şi vedeam cum securea albă se ridică şi se lasă tăind aerul ca pe ceva dens, făcându-si drum. Nu mai exista nimic, decât lu­cirea, chinuitoare a securei albe... care se mişcă ameninţător, t intuind locul..

Pictorul intră în atelier.

ŞTIINŢE NATURALE

S O A R E L E Un latifundiar care nu poale li ex­

propr ia t . \i legal de p ă m â n t p r in t r ' o aureolă de scobituri.

Vecinie în în târz iere la chil orie! D a r trezii de insistenţa cocoşului consimte să-şi facă rondul .

Cum s"a urni t face o pagubă:; c r a p ă , de zi.

Are totuşi un succes imens în toatei s t r a tu r i l e : r â n d (la oeliii eu el. ţă­ranu l se scarp ină si înjugă.

Se joaca de-a aseunselea eu luna şi-şi vinde amurgu l pe versuri .

Când plouă se spală pe dinţi. •,' X are domiciliu declarat . S ingura

lui or ien tare e ceasornicul catedralei.' In eele din u r m ă se culcă pe o

bancă în fund.,. La soare te poţi uila da r la el ba.

CÂINELE Ca să co respundă t ipu lu i zoologic.

Cerber şi-a păs t r a i unul £in cele t re i capete p ierdute în mitologic.

Cliberat de balaslul unei p r e a m ă r i intel igente s a consacrat oamenilor şi gospodăriei .

Capitalist inăscut prin l imbă şi coada; exploatează mila şi vanitatea.

Aţâ ţă l i teratura domestică, (tar u-raş te cerşitul şi corespondenţa .

Deşi retor nu e ipocrit, Si-a făcut din a m o r o profesiune de credinţă, .pu­blica.

Idealul lui in dragoste r ă m â n e fi­gura suror i lor s iameze.

Xu poate suferi pisica pen l rucă scuipă. >

K meloman, da r preferii ..vocea stă­pânulu i" . SI cabot in: sp r e deosebire de pisică, se joacă p e n t r u plăcerea altora.

A lăsat să se în rădăc ineze credinţa că e necesar . De fapt cândf e V g a l nu riscă nimic.

Câinii de vân,ătoare sânt clin poiv ţelan. Ki păzesc scrumiere le .

Ceilalţi, ca să-şi uşureze lupta .pun* t ru existenţa, s a u împăr ţ i t în două: unii ca re dorm ziua. alţii noaptea.

Câinii car i n u dorm nici noaptea sân t nebuni .

K adevăra t că nu la t ră câinele"care muşcă , fiind ocupat .

Când tu rbează devine xenofob. J. O. Costiii

Limbutia dintre generaţii Sfadă de zidar. în marg ine de bâl-

ciu s'a încins în t re tăgăduitori „ge­neraţ iei t inere" şi unii dintre cei ce nâzuesc a fi îndri tuiţ i ca întâii gladia­tori ai acestei t inereţi .

Xu seobor în aria luptei o pavăză un trident de nouă trufie. Lupta a-ceasta „Discuţie în ju ru l o r i e n t ă m spir i tuale a tinerilor", p recum pare. e mai mu l t iscată de vre-o momeală de undiţă intelectuală decât din adânca nevoie de lăuntr ica l ămur i re . Pro­nosticul a ra t ă că răsboirea aceasta de gazetă se va slei repede . Xu e ni­mic ' in ea din pr imejd ia roşie, pe viaţă si moar te a învrăjbi r i lor vânjoase. (iladiatorii noşlrii î na rma ţ i cu tocul d rep t lancie, s a u p r in s la întrecere, să huiduiască şi să scuipe cu stropi de cerneală cât mai maes t ru cu pu­tinţă. Din dispreţ , din zeflemea, din plictiseală, fiecare încearcă un p rea învechit mijloc de a se învedera pe sine cu faima celui mai tare în lim-buţie. Arunci în talgerul discuţiei p ro­blemele mar i . pe care nu un foileton de ziar le poate deslega. să te ştie pc n u m e gura lumii. Gâdelitor lucru azi să fii şam pion şi mai ales şampionul cuvântului zilei. P ia t ra a fost zvârli tă în apă si toţi înţelepţii se reped să o

scoată. Vrăşmăşie verbală se încinge în t re câţi mal mulţi luptători . Xici unul nu are o p ă r e r e prea bună despre ceilalţi. Se cunosc între ei p rea bine. Omul pe care de obşte îl cu­noşti e totdeauna un fleac, sau, un escroc. Pent ru aceasta şi protivnicul delà ziarul advers e josnic şi de nimic. Prin cinism tot cuvântul ajunge un mijloc de a coborî sau d ă r â m a . Ma­turizai , doreşti ceeace s a r putea numi sfinţenie laică, l impezimea const ruc­tivă a logicei".' Un foileton a p a r e în care eşti etichetat cu titlul: învechit , pozitivist mărgini t , in t ransigent şi scro­bit r ep rezen t an t al generaţiei ma tu re .

Ai avântul de viaţă al tânărului , deschizător de d r u m u r i noi; î nd răz ­neşte să spui sub fiorul Sfintei, Bă-îiuieli că prezinţ i oeeace delà o v r e m e nu se mai t r ăeş le ; ceri o asceză a duhovniciei de mâ ine şi de to tdeauna prin care să aflăm „Calea. Adevărul .şi Viaţa"? Se a ra tă un alt foileton în care eşti înfierai d rep t ortodox mecanizant , mistic obscurantis t , un tolerat picolo intelectual în mare l e res­t au ran t al geniilor consacrate , on sol­dat i m b e r b pc m a i d a n u r i în cetatea pur i lor creatori .

Discuţia u r m e a z ă şi se învierşu-

nează. fiecare înc.adrânclu-şi u şu r in ţ a şi îngâmfarea cu mici scârnăvi i de stil. invenţ iuni năzdrăvane necesare gustului picant al cititorului.

Dacă de obicei v răşmaş i i nu se poi iubi. după porunca evanghel ică, vrăjmaşi i de gazetă nici nu se urăsc . Sunt lotus uneor i „duşmanu l de m o a r t e " dar nu se lovesc, nu se s t ră­pung , nu se ucid. Sunt polilicoşi şi civilizaţi pe stradă.. . Când se întâl­nesc în loc de a se sgâria m ă c a r din ascuţişul peniţ i i îşi fac, elogii unul altuia.

Ca ţoale discuţiile, şi discuţia in juru l cuvântu lu i „genera ţ ie" nu e de­cât o lup tă , o f r ă m â n t a r e iluzorie ce n u are nici cel puţin viziunea şi pi torescul ce-1 dădea Cavalerul Tristei Figuri . L a sfârşit din toată îneăe ra -rea nu va u rca din a r e n ă decât pu­ţin praf în ochi, ce va face pe pr i ­vitor să s t r ă m u t e şi să zvârle vre-o ocară luptători lor păcălitori. Astfel ca to tdeauna p â n ă la o altă flecăreală, p â n ă la o altă gâlceava, p â n a la o altă discuţie. Şi războinicii condeiului daca poate cu loţi se îndăesc une­ori de ceeace susţin, de un lucru însă nu se îndoesc nici odată, că în ciuda a fost ce s a r spune , ei suni nişte, apostoli, apostolii scrisului, apostolii celei de a pa t ra pu te re din stat. şi de când avem şi o ligă a naţiunilor a pa t r a pu te re din lume.

Din nefericire lupta dintre arma­tele scribilor adevereşte numai cu des-tubi prisosinţă că din cear ta pentru adevăr nu r ă m â n e decât ceartă. Pen­t ru Sfântul Adevăr. Viul Adevăr nu poţi însă decât să le jertfeşti şi să jertfeşti . Cu sânge cald. prelins pică­tură dure roasă prin piroanele crucii creşte Unicul Adevăr. Lupta pentru LI aduce spaima sudorilor roşii din grădina ( ihe ts imani lor şi bucuria mar­tirilor sfâşiaţi în arene .

Lupta pent ru LI îţi înfige fiorul predest inăr i i , cuiul celui ce se laşii să fie fără voe ales. Atunci simţi că eşti o a r m ă în Mâna nevăzută.

Viaţa e anticul Agonia; luptă. \l tragică, suprana tu ra lă , ţâşneşte „Din­colo". Luptele cele mari ale Istoriei, luptele dintre generaţii, luptele din­tre neamur i uu se pun la calc dc noi muritori i . Xu eşti într 'o tabără sau alta. pen t ru că tu o voe.şti şi îţi place, ci de cele mai multe ori împotr iva la însuţi ceeace înseamnă cu adevăra t a fi un luptător liber.

F ă r ă voe ajuns aci îmi dau seama cum cuvintele mele capătă din ce în ce miros şi mai s t răpungător de tămâc , ceeace face să s trâmbe na­suri le demonizaţilor de azi.

Domniile lor o clipă vor rezista cu nepăsare , apoi vor deslănţui o ma­cabră de h o h o t e la u rmă o vor rupe la fugă. Xu pot răbda astfel ele rai-

MIŞCAREA ECONOMICA Intre parazitar si falimentar....

Fernand Leger : Compoziţie

Ministerul Industriei si Comerţului • *

Direcţiunea Generală a Minelor Copie clapă Deciziunea minis. No. 1301S(> din 7 Noembrie 1S29.

Deciziune Noi. Ministru, Secretar de Stat la Departamentul industriei şi comerţului ; Având în vedare dispozitiunile art. 39 şi ale arc. 184 al. 3, 4. 5 şi 6 din Legea mine­

lor în vigoare şi Autorhat prin Jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 1G27 din 30 Iulie 1929 şi Nr. 2356

din 6 Noembrie 1929 :

D e c i d e m : Art. 1. Se vor concesiona prin bună învoială, în condiţiunile generale ale legii mine­

lor, următoarele perimetre petrolifere, declarate proprietatea minieră concesionabilă prin Jurnalul Consiliului de miniştri Nr. 1G27 din 30 Iulie 1929 şi anume :

Pcrim. t Gura O m i t " (Valea cu apă) supr. 40 Ha. , I i i Gorftota (Gu.-a Pădurii) „ 40 . ., VIII Ocniţa (Plaiul Măgurii) ,. „ 8000 mp. „ X Moreni Piscuri „ 28 „

\ [ fioraet Cricow (Tocilele A) .. 40 „ XII „ „ (Tocilele Bl ,. 10 -

" XIII ' „ „ (Tocilele C.) , M „ XV - ,, (Rogojasca

Sf. Ion B> „ 8 , „ XVI Tazlău ,, 45 , 4000 m.p. .. "XXII , 4S . 4000 . '. XVIII , 45 , 4000 ,.

XIX Moiueşti .. 40 , 8000 ,. \ \ „ 40 „ 8000 .

, XXI Seăeni „ 5H „ — Total suprafeţii 4(>4 Ha. G00 m.p.

Art. <?. Societăţile care au capacitatea technică şi financiară. însă sunt lipsite de re­zerve indestulătăare şi doresc să obţină în concesiune unul sau mai mnlte perimetre dintre cele arătate sub art. 1 de mai sus, vor prezenta cererile lor întocmite în conformitate cu art. 39 din legea minelor, pentru fiecare perimetru separat, în termen de 16 zile dela data publicării deciziunii de faţă în Monitorul Oficial.

Cererile vor purta t imbre în valoare de 1.320 lei conform art. 4 § 32 e, din legea timbrului cu modificările sale ulterioare şi vor fi însoţite în afară de anexele prevăzute de art. 33 din legea minelor şi de dovezile necesare în ceeace priveşte rezervele de care dis­pun solicitatorii.

Societăţile solicitatoare vor declara prin cererile lor pieţul pe care înţeleg să-1 ofere în afară de redevenţele prevăzute de legea minelor, sau pulsul de redevenţă pe care se obli­că a-1 plăti peste cotele prevăzute de art. 189 şi 190 din legea minelor.

Art. .V. Atribuirea perimetrelor solicitate se va face în conformitate cu art. 184 al. 5 din legea minelor.

Art. 4. Direcţiunea generala a minelor este însărcinată cu aducerea Ia îndeplinire a prezentei deciziuni.

Dată în Cabinetul nostru astă-zi 7 Noembrie 1929.

Am arătat în primul nostru articol starea în care se află câteva din prin­cipalele noastre industrii—şi anume cele de interes internaţional. Continuăm as­tăzi cu analiza celor de interes local.

Industria zahărului constituie cel mai formidabil paradox economic. Preţul in­digen reprezintă aproape de trei ori preţul mondial iar alimentul acesta fiind un lux, ţara noastră prezintă cel mai redus con­sum pe cap de locuitor. Cele 3 elemente constitutive sfecla, combustibilul, mâna de lucru sunt indigene, totuşi această indus­trie îşi trage beneficiile ei din tariful vamal. Se înţelege dela sine ce ar deveni această industrie m coz de reducere a taxei vamale. In acest răstimp Cehoslo­vacia exportă .'50% şi Bulgaria 20 % din totalul producţiei lor. Şi industria indi­genă care stă cu stocuri nevândute din campania 1927 si pierde zeci de milioane la timide încercări de export, nici nu se gândeşte la o campanie de propagandă întinsă pentru mărirea cel puţin a con­sumului intern, care să aibă ca urmare scăderea preţurilor.

Industria cimentului, a uleiurilor ve­getale, a hârtiei, a pielăriei trăesc pe seama tarifului vamal. E deajuns să spunem că atât cimentul ungar sau belgian cât şi uleiurile vegetale din Olanda sau An­glia, hârtia din Austria sau pielăria ger­mană revin în porturile noastre sau la staţiunile de frontieră corespunzătoare mai ieftin, inclusiv transport şi benefi­ciile intermediare, decât produsele indi­gene fabricate în întregime, sau aproape, din materii prime indigene. Şi sunt cu­noscute condiţiunile în cari fabricile de hârtie se aprovizionează cu lemne din pă­durile statului.

TJn capitol din cele mai dureroase îl formează:

Industria Textilă. încurajată de stat, această ramură a ştiut să capteze înce­tul cu încetul bunăvoinţa factorilor de­cisivi si să ridice un zid prin diferitele articole vamale, după cari se adăposteşte. Rezultatul: în locul unei industrii sănă­toase, încercate— avem o industrie, pre­zentând pe deoparte tendinţe detrustifi-care pronunţată cu concursul uneia din marile institute banrare, pe de altă parte un grad de anemie financiară care a dus la marile falimente înregistrate recent în această industrie — ca rezultat al unei ipertrofii de investiţiuni şi a lipsei de ca­pital rulant sau credit eftin.

Industr ia explozivelor şi a gazului me­tan prezintă aspecte şi mai descurajante — dacă este posibil. Prima, creiată cu participarea statului se bucură de privi­legii speciale. Produsele ei se vând 300°/a

valoarea lor reală, de schimb şi grevează până la inaniţie industriile care se ser­vesc de explozivi. A doua din cauza unei politici de o inexplicabilă dar consecventă miopie — care constă într'o urcare con­tinuă a preţurilor, determină industria din regiunea Mediaş-lurda să utilizeze cărbune în loc de gaz metan şi astfel îşi reduce ea însăşi debuşeul, în loc de a-l stimula.

Se cuvine o menţiune specială pentru societăţile de navigaţie -— absolut toate neutilate şi deficitare—pentru industria forestieră distrusă aproape de politica ta­xelor de export şi a tarifului c. f. r. şi pentru industria electrică menţinută in faza embrionară din cauza tendinţelor de acaparare ale unor întreprinderi spri­jinite de stat. Iar în ce priveşte indus­tria morăritului, altă dată în floare, ea se află azi în plin marasm, cu instalaţii de s"te de milioane neutilizate — din cauza lipsei de export şi a preţului ri­dicat al cerealelor noastre.

Emporttd este unitatea de măsură cu care se poate verifica vitalitatea econo­miei naţionale. Din punct de vedere industrial, o industrie care produce intre 35—200n/0 peste preţurile mondiale nu este numai parazitară, ci falimentară iar plusvaluta cCire se pompează an de an din punga contribuabilului — în loc să îngăduie realizarea de economii şi crearea unei noi bogăţii a sfârşit prin a-l sărăci iremediabil iar prin scumpirea vieţii şi manei de lucru a avut ca urmare sugrumarea producţiuneî.

Iar bogăţia naţională — dacă se poate numi astfel — este măcinată între două pietre de moară : — protecţionismul va­mal şi intervenţionismul de stat- rău în­ţeles şi greşit aplicat — care vor zgudui înşişi temeliile politice şi fundamentul moral cd naţiunei.

Iată dece o grabnică şi fundamentală revizuire a întreg ei politice economice se impune. neîntârziat.

Repet, nu suntem pe pragul falimen­tului, ci în plin dezastru.

Numai o sistematizare de ansamblu poate să îndrepteze ceeace anarhia econo­mică a distrus din avuţia publică şi particulară a acestei ţări.

Iar baza acestei revizuiri nu poate să fie decât îndrumarea industriei parti­culare si a întreprinderilor de stat, coin­teresate sau comanale, spre nivelul preţuri­lor mondiale prin temperarea treptată până la supresiuwa protecţionismului excesiv, de ori ce fel, vamal, tarifar sau legislativ, practicat azi.

Inevitabila consecinţă va fi o eftinire generală a vieţii, un puternic impuls dat producţiei. In modul acesta resursele bugetare — prelevate asupra plus va­lutei ce se va creia, nu asupra însăşi bogăţiei naţionale, vor creşte fără a necesita noi sarcini fiscale ci înlesnind — dimpotrivă. — o mai dreaptă repar­tiţie a impozitelor directe şi indirecte.

Înaintea Europei solidare şi unificate de mâine. România nu trebuie să rămâie refugiul tuturor anachron>şinelor şi par a-doxelorpoliticeşieconomice, patria arbitra­rului şi anarhiilor de tot felul, altfel sancţiunea nu va întârzia şi vom trăi — un popor de 18 milioane într'o ţară liberă — de voie de nevoie sub regimul tutelar al Societăţii Naţiunilor, făcând carantina de rigoare în anticamera Statelor-Unite ale Europei.

St. Yidran

rezme popeşti . Voi u r m a totuş eu gândul tocmai de a pric inui această nemu l ţumi re . A venit v r emea alun­gării, scoaterii diavolilor.

Cum s p u n e a m a fi un drept lup­tă tor al vieţii, e a fi un chemat care pr imeşte a rmele cerului ca un rob supus fără prefer in ţe şi fără res-tricţ iuni .

Citez (nu vă î n s p ă i m â n t a ţ i ' din F.vanghelie: ..luaţi toate a rme le lui Dumnezeu ca să puteţi sta împot r ivă in ziua cea rea, şi toate, biruindu-le să r ă m â n e ţ i în picioare. Ţineţi-vă bine, deci. având mijlocul vostru încins cu adevărul şi î m b r ă c â n d u - v ă cu pla­toşa dreptăţ i i . Şi înă l ţa te picioarele, voastre, gata fiind pen t ru evanghel ia păc i i Peste tot. luaţi pavăza credinţii cu • care veţi p u t e a să stingeţi toate săgeţile cele a rză toare ale vicleanu­lui. Lua ţ i şi coiful mân tu i r e i şi sabia D u h u l u i care este cuvântu l lui Dum­nezeu".

Pe c ruc ieru l vieţii şi al morţ i i ast­fel î n a r m a t . D o m n u l îl însemnează in mi r cu pecetea nepe r i toa re a ale­gerii lui. . .F runtea aceasta u n dia­m a n t mai ta re decât c r e m e n e a " se sch imbă . L u m i n o a s ă şi l impede e Jnin-tea alesului, mare lu i mistic c u m s a r s p u n e azi. Mintea văză toru lu i , d u p ă l imba cea veche a scr ip tur i i d o/astfel de nes t imată s t răvezie în care totul

se oglindeşte ţ,cu pl inăta te neştirbită In adevăr tot omul e sub h a r u l

nevăzut . Soarele s t răluceşte şi peste cei buni şi peste cei răi. Tot omul are daru l viziunii Adevărulu i viu. Doară dacă omul acesta e 'înx desăvâr­şită p l inăta te , dacă duhu l lui e l in iş t i t , nesch imbă to r şi pu te rn ic , a tunci si viziunea care i se dărueş te i se a-ra tă ca în t r 'o oglindă perfect senină, în a rmonie cu toate facultăţile raţio­nale. Din potrivă, dacă sufletul e vul­gar, e nedesăvârşi t , r ă u formal , a ră­ta rea adevăru lu i se încheagă ca în­tr 'o oglindă spa r t ă , cu contrafacer i şi în tunec imi : loate pat imile inimei t u l b u r ă în cule încrucişate , abia o dâ ră s labă se mai vede din viziunea cerească. I n oamenii aceştia şi pen t ru aceştia, mist icismul e prot ivnic raţio­nalului , supra -na tu ra lu l . bunu lu i simţ comun . Cu b u n ă d rep ta te ei sunt negatorii a lot ce trece de, pipăi t şi concret . Tă r i a ma le r i a l ă le dă s ingura cer t i tudinea. Ajung astfel orgolioşi sol­daţi ai pozitivului.

Când însă îţi dai s e a m a ca î n tine s'a oglindit cel pu ţ in p e n t r u o clipă icoana cerească, când ai pr imi t să fii unul din ostaşii tainei, încep i să-ţi pr icepi toată nimicnicia t a în a fa ră de ea. în ţe legi cât de g r e a îţi este sarcina. T e tu lbu r i şi te rogif Marelui D u m n e z e u să-ţi ia p o v a r a ca dela u n

nevrednic . \ ;' ! ' j ff | j Clarvăză toru l profet Lzechiel nu a

fugit din locul unde a primiit sem­nul chemăr i i? LI fuge şi vine la cei din captivitate ce locuiau lângă râu l Ciiebar. şi se aşează acolo în t ru as­cuns. A r ă m a s în t ru dânşii îngrozit şi m u t şapte zile. Când po r ţ i Cuvântu l Domnu lu i pecetea amintiri i îţi ce­ti ueşle gura .

Vor pu tea înţelege aceasta când vor flecari limbuţii zilei, cu ce. vor besc despre toate şi ori c â n d ?

Cupr insu l dintre cer şi p ă m â n t ne despa r t e de ceeace fură al tă da tă Slujitorii Sfântului D u h , bărbaţ i i le­gendari ai spiri tuali tăţi i . Piticii, surz i şi miopi, degeneraţ i moşteni tor i ai vre­mur i lo r epice. încercăm să batem da­r a b a n a luptei . Facem l a rma răsboi-nică p e n t r u a n e minţ i copi lăreşte pe noi înş ine şi pe ceilalţi, ma i ales .pe ceilalţi. Poate şi p e n t r u că uneori , se deş teaptă în sângele nos t ru păcă tos chiotul s t răbuni lor răsboinici . Secătuiţi însă de vlagă, fă ră simţul proporţ i i lor , m i m ă m n u m a i gestul avântului , na ş -tem n u m a i zvoana luptei . L a r m ă şl zarvă cât mai m u l t ă p e n t r u a da iluzia răsboiri i f ă r ă pr imejdie . Mai ales azi se adevereşte voroava bă t râ ­ni lor : . .După răsboi mulţ i viteji se ara t ă" .

Vorbim, vorb im mai mul t ca ori­

când. Am uitat să t ă c e m : ..Să tăcem CE pământu l" ' (ce vorbă f rumoasă şi rodnică ca h u m a : . Am uitat că îna­intea mar i lo r fur tur i , calmul e mai m a r e ca ori când. I scăm gălăgia asur ­zitoare bă tând toba în tingirile micii noastre bucal arii intelectuale. Totul se reduce la asurz i torul acesta de tini­chea. Discutăm n e î n t r e r u p t despre cele ce numai de înfăptui t sunt şi nu înfăptuim decât în jghebăr i de vân t şi gâlceava.

Dacă de d r e p t sun t em î n pragul celei de a doua naş ter i , a unei sfinte învieri , istoric spus în p ragu l Re­naşterii , unu l din s e m n e ar fi un nou şi p roaspă t simţ. Un nou şi proaspă t bun simţ laic şi sacerdotal al p ropr ie i fapte, al propr iu lu i gând, care să-ţi lumineze în inimă, fără să mai aîbe nevoe să fie în t r 'o astfel vădită.

P r e z e n ţ a noas t ră vie t re ime să fie cea mai îna l tă şi c u m p ă n i l o a r e dovadă a adevăru lu i ce p u r t ă m şi sluj im. Să nu ne ascundem d u p ă cuvân tu l ticluit, migălit şi potrivit.

î n ţ e l epc iunea acestui veac se va sfârşi c u r â n d cu toată zădărn ic ia şi vu ia rea ei de v â n t Tăceţ i şi înd răz ­niţi să fiţi adevăra ţ i fii ai O m u l u i şi al Celui ce T a i n ă negră i t ă este.

, .Xu ştiţi că sun te ţ i chivot sfânt al Marelui Dumnezeu" ' . SanduTudor

POVESTEA VORBI

Irina Coilreanu: Sculptură

D. Madgearii şi Subvenţiile

Mici nu se va uscu cerneala depe decretul care-l numeşte titular la h inanţe si 1 irgil Madgearu va fi asaltat de roiul ce fermentea­ză şi sccătueşte, în fiecare an, fondul subven­ţiilor artistice. 11 putem asigura depe acum că, pentru anul in care se scot la pensie si se concediază o cincime din funcţionari, i se cere nici mai mult nici mai puţin decât dublarea fondului de subvenţie artistică. D. Ilebreanue nevoit, fireşte, să fie port-cavântul celor ce-l hărtuiesc. Cererea nu-si are îndreptăţire. Mi­nisterul artelor a fost desfiinţat şi înlocuit printrun directorat hibrid, tocmai pentru a realiză o diferenţă de cheltueli, pe care spo­rirea subvenţiei ar anula-o. Producţia noastră artistică nu marchează, in nici o privinţă, vreo întetire sau vreun progres care să justifice noui sacrificii ale statului. Că totul se reduce la pofta devorantă a câtorva nărăviţi antre­prenori de companii dramatice deficitare, con­sumatori sistematici de pomeni copioase, de firme pentru turneuri de ruşinoasă memorie si calitate, prin ţară.

I). Madgearii să ieâ seama la faptul că de ani de zile, teatrele deficitare dau directori chiaburi şi directorese în perpetuă ambulare pe linia Bucureşti—l'aris—Cythera. Să ia seama că pe când directorii şi patronii se îmbogăţesc, trupa e nemâncată şi neplătită Sau e plătită cu salarii de mizerie cari obli­gă jetele la prostituţie deghizată şi băeţii la un vagabondaj special, mascat.

Să iea seama că printre zeloşii avântului tcatral si ci propagandei artistice se insinuia-ză ţi se statornicesc prin forţa obiceiului, in­divizi fără nici o afinitate cu arta, şi propa­ganda culturală : sunt profitorii mizeriei ta­lentelor şi ai tinereţii şi a înjosirii gustului public.

Să ieâ seama că nici o argumentare nu poate susţine că statul e dator să întreţie şeapte tea­tre deficitare într'o capitală fără publicul corespunzător.

Si mai ales, că milioanele anuale mi mai pot fi jertfite apetitului atâtor cotoroanţe cu limuzină si căni de lux, şi de agrement, pe simpla recomandafie, suspectă, suspectă, sus-peetă, a oficinelor distribuitoare.

Remaniere E trag icomic : d. Pan Halippa, re­

prezentantul panintel igenţei universale , a rămas ministru al Comunicaţ i i lor , al celui mai important m i n i s t e r , — d u p ă al Finanţelor, — actual .

E drept că au eşit din guvern Aurel Vlad 4i chiar Sever Dan.

Dar Pan Hal ippa oare, nu face cât doui ?

Gândiţ i -vă, o cl ipită: Pan Halippa! N u m e l e Iui s p u n e tot. Şi în loc să-1 v e d e m în bronz pe una din pieţile Chi-şinâului, v o m întâlni apariţia lui cu o c h e ­lari, pămătuî sub nas şi servietă , la mi­nister şi în Cameră.

Încolo , d. Mironeseu e neclintit la Cancelaria Regatului , d. Băducanu, la Muncă, d e u n d e idolul triburilor din Ilfov şi din Vlaşca , d.Dere, d. Dcre,nu 1-a putut urni. Totul a încremeni t şi a rămas p e loc , ca într'un oraş antic surprins d e o erupţie vulcanică .

Printr'un a c c i d e n t , p e care nu 1-a d o ­rit, d. Madgearu t r ece la Finanţe... Un nor d e tămâie ni-1 d i s s imulează .

Mihai P o p o v i c i a rămas vict imă defi­nitivă a d-lor lunian şi Mihalache. I s e caută compensaţ i i , dar ce poate c o m ­p e n s a p ierderea ministerului d e Finan­ţ e ? C e poate c o m p e n s a surpr inderea d e a întâlni vrăjmaşi, a c o l o u n d e s e aşteptă la pr ie ten i? .

P o a t e numai o căsător ie fer ic i tă ,—şi d. Mihai P o p o v i c i s'a însurat . C o n c e ­diul politic forţat, pe care 1-a cerut s in­gur, pentru a salvă guvernul , s e trans­formă astfel într'un voiaj d e nuntă. Vic­

tima b e n e v o l ă a unui m o m e n t d e c o n ­fuzie, d e furoare şi d e puerilă râsgân-dire a celorlalţi, câşt igă , în c e l e din urmă, un surâs şi un cămin. (Remanie ­rea cupr inde capitole ca în b u n e l e p o ­veşt i d e altădată).

S e pare, apoi că interese le naţ ionale cereau neapărat să s e g ă s e a s c ă d-lui Vo icu Ni ţescu un minister. Dar , v a i !

... S'a scriscă remanierea aceas ta o -g l indeş te s lăbic iunea d-lui Maniu. Nu e adevărat . Ea îi exprimă numai d e s -gustul .

Aurel Vlad Ia Industrie. — Pentru o re­vistă săptămânală, un fapt survenit subit a-cum două zile este recentissim. Aşa dar după ce a desfiinţat ministerul Artelor, Aurel Vlad trece la Industrie. Prevedem că pasiunea lui destructivă se va perinda şi pe la Prezidenţie. Sau nu mai e nevoie de asta ?

D. Virgil Madgearu l'a prezintat funcţiona­rilor : Ecce homo, cu un serios imperturbabil. Iar secretarul-general, d. Ernest Ene s'a pre­zintat imediat noului ministru, la raport.

La Teatrul Naţional s'a reprezintat, într'o realizare de rară înţelegere, comedia acelui câine al civilizaţiei care se numeşte Bernard Shaw -. Maior Barbara. S'au învederat încă odată două luernri îoarte interesante: capa­citatea publicului bucureştean de a se înfrăţi cu ştrengâria geniului lui Show, şi apoi, po­sibilităţile neîntrecute ale Teatrului Naţional de a înfăţişa în toată valoarea lor, lucrările de mare artă.

Doi artişti de înaltă rasă : D-na Marioara Zimniceanu şi D l R. Bulfinschi, au ţinut cu autoritate rolurile de căpetenie într'un an­samblu constituit din elemente ca ; Marioara Voiculescu, Marietta Sadova, Grigore Măr-culescu, 1. Mânu etc.

La Teatrul Ventura continuă experienţele de întunerec ale d-lui Victor Ion Popa şi cele de spectacole fără public ale d-lui Buzescu

Falimentul bate Ia uşe. S'a cerut d-nei Ventura să vină de urgenţă

la Bucureşti pentru a se face o nouă inter­venţie Ia fonduriie secrete. E singura salvare.

. . . Din acest punct de vedere, d. Buzescu e omul care regretă mai mult ca oricine în Europa că nu s'a constituit guvernul blocu­lui stânga în Franţa cu d-1 Paul Boncour...

D-l Buzescu e socialist francez. #

Dintr'o critică a d-lui d-r Adrian Vera, spe­cialist în gât, nas, urechi şi teatru :

In fruntea interpretării trebuie pusă neîn­doios arta uimitoare a doamnei Marioara Voiculescu. Această artistă de un tempera­ment clocotitor, mai meşteră decât toţi spe­cialiştii ce s'au căznit până astăzi zadarnic să stingă sonda dela Moreni.

Ţine, în adevăr, d-na Voiculescu să stingă sonda dela Moreni ? Cum şi cu ce? e o indis­creţie cu adevărat medicală... Aşa e când se amestecă medicii în cronica teatrală !

Vitrina Gelozia te împiedică să vorbeşti de o fe-

mee care îţi place. Admiraţia te amuţeşte când citeşti o revistă scrisă cu talent, lumi­nată de geniu. Şi totuşi, d. Mircea Damian ne somează să recenzăm „Vitrina Literară* pe care o redactează şi o conduce cu mulţime de atribute naturale...

Adevărul e că ne plictiseşte să scrim cri­tici şi recenzii chiar când am avea un cuvânt rău de spus. Şi n'avem în privinţa Vitrinei Literare, niciunul. Fiindcă Damian ne impune prin talent şi ne atrage atenţia prin (să-i zicem) nepăsare. Am vorbi mai precis dacă ne-am re­feri la curajul lui, dar ştim cât de lehamite îi e de elogii... Colaborează la Vitrina Literară. Camil Petrescu, despre care nu putem spune că dispreţueşte tămâia. Am vrea de aceea să cităm din voiajul lui la Constantinopol, un pasaj de o vizualitate care creiază halucina­ţie. — Dar ce putem face în bietele noastre patru pagini mici ? Ne resemnăm să trimitem „Vitrinei" pe cei cincizeci de mii de cetitori ai ,Contimporanului"...

— A propos, Camil : ce mai e nou ? cum stai cu Rebreanu ? S'a ţinut de cuvânt ? (Ur­mare în numărul viitor).

2. „Remaniere" şi spiritul for­melor..

Chipul în cure şeful guvernului a so­luţionat pentru moment diversele pro­bleme de distribuţie ministerială, „re­manierea' 1 cum zice presa sau „com-plectarea" cum îi place d-lui Maniu să zică, e o deziluzie mai mult. Să fim în­ţeleşi însă asupra termenului. Deziluzie nu poate însemna aici decât un regret de contemplativ. „Contimporanul" şi mai ales „Povestea vorbei" nu militează. Eu însemn doar punctul de vedere al unui intelectual, care dacă nu consimte să descindă hotărît în politică, nu poate totuşi să ignoreze acest mod de acţiune colectivă şi să-i judece rolurile.

Ce e dezolant în ultimul eveniment guvernamental nu e faptul în sine. Tre­burile ţării nu vor merge nici mai bine nici mai râu decât cum merg şi gospo­dăria nu va fi alta, pentru motivul că d-l Sever Dan nu mai e ministru sau că d-l Iuliu Moldovanu a început să fie aproape unul. Iar, după credinţa mea d-l Aurel Vlad nu se va pricepe mai puţin la industrie şi comerţ, decât s'a priceput Ia arte şi culte. In definitiv partidul naţional-ţărănist a cerut guver­nul nu pe temeiul personalităţilor Sale ci pe cel al unei valori de reprezentanţă reală şi simbolică.

Nu persoanele, ci formele au fost de­fectuoase în această remaniere. D-l Ma­niu a ui tat pentru a doua oară alege­rea regentului prea a fost tragică pentru a nu o ţine minte că e şeful unui re­gim parlamentar şi că în principiu de­pinde de majorităţi. A hotărât singur în biroul d-sale, a şters, a înlocuit, a scris. Pent ru noi lucrul nu are importanţă bucuroşi am da dracului toate parlamen­tele, comisiile, proectele şi amendamen-ftele, pentru ca lucrurile să meargă îns-fârşit ca lumea în această ţară. Pentru d-l Maniu însă forma este, trebue să fio o chestiune de viaţă, de consecvenţă şi de structură ideologică. Fără ere devine un politician oarecare, mai inteligent sau nu, mai capabil sau nu, decât d-nii Brătianu, Duca, Averescn... Ignorează d-sa mistica formelor, valoarea lor de suggestie. puterea lor de persuasiune so­cială? Coboară iar viaţa politică în co­tidian şf ulterior?

In ziua în care se vor încheia soco­telile acestei guvernări, ceeace va cum­păni mai greu în dezamăgirea noastră nu va fi poate nici scumpirea vieţii, nici dezorganizarea legislaţiei, nici bu­getul de faliţi, ci numai regretul de a fi pierdut încăodată spiritul formelor. ""3) „Mioara*.

„Mioara" drama d-lui Camil Petrescu „cea mai proastă piesa româneassă aşa cum s'a scris la premiera ei acum 3-4 ani — a apărut în volum. Este una dintre cele mai subtile şi mai dramatice piese de teatru. Nu răspund postum cu acest superlativ, primului superlativ. Ti­tlul de cronicar dramatic nu-1 face pe un domn oarecare suficient şi incult, destul de interesant pentru o polemică. Scriu însă cu plăcere această târzie re­cunoaştere. Cu plăcerea pe care o ai simţind că în locul vorbelor si al ima­ginilor dincolo de fragilitatea lor mo­mentană, rămâne o permanenţă a spiri­tului inalterabilă şi putând fi identifi­cată peste un an, peste zece sau peste o sută. Nici măcar nu regret cazul Mi­oarei. Pentru fixarea atmosferei noas­tre morale a fost necesar. Util chiar. Şi pe urmă, ce frumoasă satisfacţie in­telectuală, aceia de a revizui cu drep­tatea în faţă o sentinţă, care a desca­lificat pentru totdeauna pe judecător. E un privilegiu la care nu renunţ. Va mai trebui poate o luptă. Va fi însă simplă şi decisă. Căci pe un om îl poţi bârfi, 0 inteligenţă o poţi trage pe sfoară, o sensibilitate o poţi răni, dar ce vei face împotriva unei cărţi şi împotriva ade­vărurilor ei ? Toţi aceşti mărunţi con­trabandişti ai scrisului nostru au avut de partea lor superioritatea momen­tului trecător, dar au uitat de superio­ritatea unui element care poate să sfă­râme o mie de socoteli şi să restaureze o singură dreptate : timpul.

4) Iancovescu. Iancovescu anunţă în sfârşit a doua

premieră. A rămas singur în stagiuue, ca un purtător de steag după o lungă bătălie singur pe câmp, să numere mor­ţii şi tunurile fără ghiulele. In jurul lui au căzut insuccese şi au căzut izbânzi, ("fiindcă în lumea teatrelor există izbânzi care cad.) Afişe grăbite s'au succedat

doritor piruetând în jurul aceluiaş spec­tacol singur stabil şi singur „inepuizv= bil". Noi nu jucăm să ne amuzăm. Ea cred că în realitate Iancovescu se în* şeală; fiindcă el joacă totuş ca să se amuze. Altfel, de unde toată această j fantezie do gest şi nuanţă, de nndea-'j ceasta spontaeitate scânteietoare, cate dansează Ia braţ cu vorba de spirit cn humorul şi cu tr isteţea ? De unâe pu­terea de a face dintr 'un rol caricatural o siluetă de graţip, de firesc, de incisi­vitate şi adevăr ?

Nu: Iancovescu nu e un meseriaş. E actor. Pu tea fi poet, pictor sau arhitect; Pretut indeni ar fi adus aceeaşi sensibi­litate cu reflex de pupilă vie şi cu graţie de floare pusă pe o tulpină vân-joasă.

Mihail Sebastian

Ierarhia la teatrul naţional, sau „Cum poţi deveni stea şi în cât timp"!

Vai! Aţi urcat vre'odată, prin str. Câmpi-neanu, scările care duc spre cabinetul di­

rectorial, regizorat, culise şi scenă? Aţi văzut ce luptă tacită, măruntă, închisă,

se dâ între fiecare actor şi mai ales actriţă, ce îndârjire rea, neclintită, ce mers busculat ce lovituri de coate, în dreapta şi'n stânga, pe drumul fascinant al rampei...

Cariera se începe mai întâi modest, ino­fensiv, ingenuu şi prostuţ, cu grija ca cele­lalte", cele încercate şi temporal răsplătite, să nu bage de seamă pe nou venita, picata recent, cu picioarele otova turnate, cu cio­rapii stropiţi de noroiul mahalalelor din Do-rohoi ori din Tecuci... Se gudură întâi pe la uşile regizoratului, pe lângă ajutorii de re­gizori, sufleurii şi actorii care intră în scena îmbrăcaţi de carnaval şi strigând în cor: „Vine Regele ! Trâiascăăă ! Apoi scoboară trei trepte şi cu mişcări neizbutite de elegan/i felină, prelinge marginea meselor, în Wroul şefilor de cabinet ai Directorului Generai. Iar într'o zi, de supremă victorie şi tenace inconştienţă, sub puterea unui bobâmac din afară, pătrunde în cabinetul însuş ai Iui Dalai Lama. (căci nu e oare T. N. o mănăstire?) Şi atunci, această „viitoare art/sfă" purtată de instinct şi de farmecul irezistibil şi blond pe care îl împrăştie cochet, generos şi ado­rabil de simplu, este admirată pentru graţia cu care ştie să-şi miorlăie liric păsurile. Un rol — două — un grad, încă unul, şi împinsă de colectivitatea directorilor schimbaţi de partide, se agaţă greoaie, de mâinile mntinse protector şi părintesc asupra talentului ei tânăr şi plin de făgădueli inefabile.

Se schimbă guvernele. Cei doi direc­tori, predecesor şi succesor, se întâlnesc în cabinetul directorial, şi-şi trec dinpreună cu arhiva şi inventariul teatrului, pe mult fâgă-duitoarea şi de cuvânt-ţiitoarea actriţă.

De la o vreme se obişnuieşte cu omnipo­tenţa şi asiduitatea acestui copleşitor talent de care nu se mai poate lipsi scena roma­nească, regizorii şi cei din fruntea teatrelor naţionale.

Şi iat-o în fruntea distribuţiilor şi a par­tidelor care se perindă la cârma ţârii, mai eroică şi mai neobosită ca o vivandierâ a Marei-Armate.

N. M.

L'Arhitecture vivante a scos într'un minunat volum ultimele lucrări ale arhitecţilor le Cor-busier şi Jeanneret. Cu un cuvânt introductiv de arhitectul Badovici şi câteva pagini de orientare nouă scrise de Corbusier acest al­bum este tot ce modernismul utilitar şi con­structiv a realizat mai puternic în cugetarea arhitectonică. Visiunea mare care stăpâneşte opera acestor doi maeştrii este astăzi unică. Este in fine o dâră de lumină către care con­verg toate cercetările noua.

Ai-i> expune în Galerie Goemans la Paris o serie nouă de reliefuri. Lucrări in care su­fletul său de copil ne vrăjesc şi claritatea concepţiei ne copleşeşte. Alături de dânsul vor fi şi lucrări de Salvadar, Rene Marguritte şi \ves Tanguy.

Pictură şi iar pictură. Ca în fiecare an avem invazie de boiangii. Ede mirare cum această expresie a artei inu­tile nu desgustă încă, nu compromite efortul celor puţini. Dar ei nu mai fac pictură... se spune, slava domnului.

Prietenul nostru Henri Daniel a fost pre­miat şi anul acesta la salonul alb şi negru.

A ajuns timpul recunoaştere!' sale de subtil şi sensual artist. Un cerebral delicat cu mult nerv şi cu reflexe de ironie inedită.

Dela Km. A apărat „La Mort ii Venise" de Thomas

Mann, una din lucrările cele mai importante şi caracteristice ale ilustrului romancier ger­man care uneşts adâncimea analizei şi bogăţia stilului, într'o liniară simplitate.

Hans Arp. Maestrul simplificator, copilul suveran f

teribil rămas cu eroism astfel la 40de ani, şi-a deschis expoziţia la Galerie Goemans, l'aris.

In numărul viitor vremuri de Magherà

Tipografia Cartea Medicală. — c. 3330