drumuri deschise nr. 136

Nr. 136Decembrie 2010

Meditaţie şi RugăciuneDumnezeu Tatăl l-a dăruit pe Isus oamenilor,

pentru ca şi ei, la rândul lor, să iubească fără rezerve.

Intenţie Misionară:Pentru ca în viaţa tuturor să strălucească steaua care vesteşte naşterea

Omului-Dumnezeu.Intenţie Generală:

Pentru ca toţi creştinii să-şi reînnoiască în inimi bucuria prin naşterea Mântuitorului.

Drumuri Deschise

Nr. 136 - DecembrieRevista studenţilor Institutului Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” Iaşi

AdresaRedacţia Drumuri DeschiseStr. Theodor Văscăuţeanu nr. 6Ro - 700462Tel: 0232/225228E-mail: [email protected] http://www.editurasapientia.rohttp://www.itrc.ro

Redactori:Anghel Gabriel-CristianToma Remus-AlinHălănduț GabrielFarcaș LeonardPal Gabriel

Fotograf:Petre Iustian-Ionuț

Meditaţie şi RugăciuneDumnezeu Tatăl l-a dăruit pe Isus oamenilor,

pentru ca şi ei, la rândul lor, să iubească fără rezerve.

Intenţie Misionară:Pentru ca în viaţa tuturor să strălucească steaua care vesteşte naşterea

Omului-Dumnezeu.Intenţie Generală:

Pentru ca toţi creştinii să-şi reînnoiască în inimi bucuria prin naşterea Mântuitorului.

Drumuri Deschise

Nr. 136 - DecembrieRevista studenţilor Institutului Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” Iaşi

AdresaRedacţia Drumuri DeschiseStr. Theodor Văscăuţeanu nr. 6Ro - 700462Tel: 0232/225228E-mail: [email protected] http://www.editurasapientia.rohttp://www.itrc.ro

Redactori:Anghel Gabriel-CristianToma Remus-AlinHălănduț GabrielFarcaș LeonardPal Gabriel

Fotograf:Petre Iustian-Ionuț

33

Îmi amintesc o povestioară care, pe scurt, sună cam aşa: în timpul unui război încrâncenat, între liniile părţilor

combatante cineva vede deodată un copilaş care se juca netulburat printre gloanţele care zburau dintr-o parte în alta. Nimeni nu ştia cum ajunsese acolo. Cel care l-a observat strigă: „Staţi, nu mai trageţi� �ste un copil pier-ai trageţi� �ste un copil pier-dut pe front� Încetaţi focul, riscaţi să-l răniţi�”

Atunci, ca prin minune, toate armele tac. Imaginea copilaşului gingaş care ar putea fi rănit sau chiar mai rău, îi înspăimântă pe toţi. Fiecare îşi aruncă armele şi se apropie în grabă să vadă dacă copilaşul este teafăr. Apoi, îşi strâng mâinile cu bucurie şi în ziua aceea uită cu toţii de război.

Poate aţi mai citit sau aţi mai auzit povestioara de nenumărate ori, dar pe mine mă impresionează de fie-care dată. Mă impresionează în primul rând câtă forţă are nevinovăţia, cu câtă uşurinţă ea transformă ura şi adversitatea în linişte şi bucurie. Ce impact dezarmant are gingăşia şi puritatea� Într-o clipită sunt date uită-rii toate relele şi omul, ca prin farmec, îşi întoarce faţa spre valoare, spre frumuseţe, spre ceea ce-i aduce linişte sufletească. Şi toate acestea datorită unui copil�

Pruncul Isus vine în lume sub o formă umilă, de slăbiciune şi totuşi, atât de vulnerabil cum este, cât de multă forţă emană� Câtă fascinaţie în jurul lui� Pe bună dreptate este numit Principe al păcii.

În acest timp suntem şi noi invitaţi să lăsăm la o parte conflictele personale, tot ce ne împovărează inima şi mintea. Să ne lăsăm dezarmaţi de pacea pe care o răspândeşte Pruncul Isus. Şi precum eşti fascinat şi total schimbat în faţa unui copil, la fel şi noi să ne adunăm în jurul ieslei lui Isus şi să lăsăm spiritul Crăciunului să ne pătrundă.

Vă urez un Crăciun binecuvântat şi un An Nou fe-ricit�

Redactor, Gabriel-Cristian Anghel

Cuprins• Mesaj de CrăCiun

Pr. Dr. Wilhelm Dancă ...4

• ajută-ne să fiM luMină!Cohanovschi Vasili ...5

• urătură ...6

• seMnifiCaţia Coroanei de advent

Dumitrescu Andrei ...7

• a treCut la doMnul...Dumitrescu Andrei ...8

• vestire

Ciobanu Petru ...9

• luMina disCretă a CrăCiunului


• un preţios aniversar


• despre aliMente

Blaj Marian ...12-13

• MaxiMe

Budău Damian ...14

Drumuri Deschise nr. 136

Mes

aj de

Cra

ciun

4

Iaşi, 15 decembrie 2010

Dragi seminarişti,

Lăsând deoparte diferenţele de vârstă şi deosebirile în slujire care există între noi, cred că toţi cei care trăim şi muncim în Seminarul diecezan – preoţi formatori şi seminarişti, profesori, surori şi personalul auxiliar - formăm o singură familie spirituală. Cred că avem aceleaşi idealuri şi căutăm să trăim aceleaşi valori creştine. Nu spun care sunt acestea, fiindcă le ştim, dar printre ele, una este fundamentală, întrucât ne leagă pe toţi, şi anume idealul sau valoarea extraordinară a sfintei preoţii.

Fiind o familie, chiar şi spirituală, şi noi avem, din când în când, evenimente deosebite cărora vrem să le acordăm atenţia cuvenită. De exemplu, Crăciunul este un eveniment deosebit. Cu această ocazie specială, vă propun o întâlnire cu mons. Anton Durcovici, încercând să vedem ce ar putea să ne spună nouă, preoţi şi viitori preoţi, în anul de graţie al Domnului 2010, când se împlinesc o sută de ani de la hirotonirea lui ca preot (24 septembrie 1910).

Am găsit în arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi mai multe documente în care episcopul Durcovici a vorbit în mod direct sau indirect despre preoţie. Am cules aceste cuvinte pentru mine, pentru voi, şi vi le propun acum spre meditaţie. Aş vrea ca aceste cuvinte să vă tulbure puţin şi, în acelaşi timp, să întărească în noi răspunsul la chemarea sacerdotală.

Astfel, într-o scrisoare adresată diaconului Gheorghe Ciuraru din Valea Seacă, îi scria acestuia în ziua de 5 august 1948: „Ceea ce mă bucură îndeosebi, este faptul cum te porţi faţă de Părintele Paroh. Ia-ţi-l drept pildă: Fortiter in re, suaviter in modo (…). Nu strică apoi să te pregăteşti cu încetul de pe acum la examenul pentru preoţie, atât studiind, cât şi meditând în faţa tabernacolului, unde dumnezeiescul Învăţător îţi va da din belşug tot ce-ţi trebuie, lumină şi har, mângâiere şi putere” (Anton Durcovici, Scrisoare, 5 august 1948).

Într-o altă scrisoare, care era adresată parohului de Bârgăoani din 1948, spunea un lucru evident, dar greu de ţinut minte, şi anume că preoţii sfinţi „nu se nasc, ci se fac cu ajutorul lui Dumnezeu; nu hirotonirea Episcopului, ci practicarea virtuţilor sfinţeşte pe preot. Dar este mângâietor în această privinţă, că: volenti et facienti quod est in se, non deerit gratia. Apoi ceva mai departe adăuga: „Parohienii vreau în primul rând să vadă în Sf. Voastră o viaţă exemplară. Daţi-le mereu această învăţătură a pildei bune, cea mai de seamă şi cea mai convingătoare. Verba movent, exempla trahunt. Despre Isus însuşi citim: Coepit Jesus facere et docere (Act. 1, 1). Mai întâi a învăţat prin faptele sale ceea ce mai târziu a învăţat prin cuvântul Său. Amintiţi-vă de sfântul paroh de Ars. Cum şi-a convertit el parohia părăsită şi parcă sălbăticită? Prin pilda vieţii sale, însoţită de rugăciune, pocăinţă şi catehizare frecventă, chiar zilnică. Se înţelege că aceste roade nu se culeg într-o zi, nici într-o săptămână sau lună. Totuşi, cu încetul, binele îşi face pârtie şi sufletele devin mai înţelegătoare şi ascultătoare. Dacă trăim timpuri eroice, cum spuneţi foarte nimerit, Dumnezeu, cel mai bun cunoscător al timpurilor, potriveşte măsura harului Său cu nevoile noastre, ca să fim la înălţime. Revizuiţi-vă cât mai des în faţa Tabernacolului programul de viaţă preoţească; cereţi cu încredere şi veţi primi din belşug har pentru realizarea acestui program” (Anton Durcovici, Scrisoare, din 16 decembrie 1948).

Aşadar, preotul este un om care dă pildă bună credincioşilor săi prin rugăciune, practicarea virtuţilor şi, mai ales, prin adoraţia euharistică. Dar „preotul bun şi sfânt” pe care ni-l recomandă episcopul Anton Durcovici are o legătură specială cu Maica Domnului. Iată ce spunea el într-o scrisoare circulară din 1948: printre datoriile preotului, una este deosebită, şi anume aceea de a „a trezi şi a menţine râvna credincioşilor în cinstirea Maicii Domnului”. Asta deoarece „nouă preoţilor ne revine privilegiul şi datoria sfântă de a merge înaintea credincioşilor, arătându-le calea”. Din acest punct de vedere, fiecare preot trebuie să fie un devot al Maicii Domnului, fiindcă ea este, prin excelenţă, calea spre Isus: per Mariam ad Jesum. Prin urmare, „cu pilda şi cuvântul nostru să-i învăţăm cine este Prea Sfânta Fecioară Maria, ce înseamnă să o venerezi şi să o iubeşti, cât de frumos ascultă Domnul rugăciunile ei şi cât de darnică este ea însăşi faţă de cei ce o iubesc. De la prima minune săvârşită de Isus, în Cana Galileei, la simpla dorinţă a Maicii Sale, câte fapte măreţe şi minunate, dobândite prin mijlocirea Mariei nu se ţin lanţ în istoria Bisericii, până în zilele pe care noi le trăim!” (Anton Durcovici, Scrisoare circulară, din 14 aprilie 1948).

Într-un mod tainic, cu ocazia sărbătorilor Crăciunului, an de an, steaua care s-a oprit deasupra Betleemului şi a arătat locul unde s-a născut Isus se opreşte şi asupra noastră. Să încercăm la lumina acestei stele să vedem mai bine profilul preoţiei noastre, ajutaţi fiind şi de cuvintele episcopului martir Anton Durcovici.

Vă doresc din toată inima haruri îmbelşugate pentru sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului. Pruncuşorul Dumnezeiesc din iesle să vă ă binecuvânteze pe voi toţi! La mulţi ani!

Rector, Pr. Dr. Wilhelm Dancă

5

Drumuri

Deschise

nr. 136

Doamne, ajuta-ne sa fim

lumina!

Doamne, ajuta-ne sa fim lumina!

5

Iată că au trecut foarte repede cei şapte ani ai creşterii mele în „pământul” bine îngrijit al Seminarului din Iaşi. Acum a sosit timpul venirii „Grădinarului ceresc” pentru a căuta

roade. Oare va găsi el roade? Vor fi ele coapte, pentru a-l bucura pe „Grădinarul ceresc” prin dulceaţa lor, sau vor fi încă verzi? Vor fi de ajuns aceste fructe la toţi cei care vor veni la pomul vieţii mele ca să se bucure de ele? Vor fi ele hrănitoare sau vor provoca şi mai multă foame?

La aceste întrebări, şi încă multe altele, am încercat să găsesc răspuns împreună cu fraţii mei, mai ales în timpul zilelor de exerciţii spirituale în vederea ridicării la treapta diaconatului. �ste foarte greu să-mi descriu toate acele sentimente care mă umplu şi care trezesc în mine acel frumos sentiment al sfintei frici de cele dum-nezeieşti. În două cuvinte aceste sentimente se rezumă la următoarele:

Simt cu întreaga mea fiinţă că Dumnezeu mă chea-mă. Simt că vrea de la mine nu numai ceea ce am, adică sentimentele mele, calităţile mele, faptele mele, ci mai degrabă vrea ceea ce sunt. Dumnezeu mă cheamă ca pe Cohanovschi Vasili, un tânăr din Republica Moldova, dintr-un mic sătuc din care n-a mai fost un preot de mai bine de 60 de ani. Fascinant, nu-i aşa? Dumnezeu mă cheamă pe nume� Şi pe fiecare dintre noi, cei care simţim chemarea sa, ne cheamă pe nume, trebuie doar să-i răspundem: „Iată-mă, sunt aici�” Restul nu mai contează� Nu mai contează cât de gras sau cât de slab sunt, cât de înalt sau cât de mic, cât de isteţ sau „mai umil” în cele ale ştiinţei. Nu contează, deoarece pen-tru mine şi cred că pentru fiecare dintre noi, care prin prezenţa noastră răspundem la vocea interioară care ne cheamă – Dumnezeu este totul� Dumnezeu este totul, este viaţa noastră, este respiraţia noastră, este comoara noastră� Nu există decât �l, iar eu exist şi chemarea mea există pentru că �l vrea acest lucru. Restul pentru mine nu mai are valoare, ba mai mult, nu mai există.

Am fost îmbrăcat în dalmatică, şi o dată cu ea am îmbrăcat diaconia lui Cristos. În această „îmbră-

care” mă fascinează faptul că dalmatica o pot da jos, însă diaconia lui Cristos nu

pot. Nu pot pentru că a devenit parte integrantă a fiin-ţei mele. Cu ea adorm şi cu ea mă trezesc. Mare mister şi totodată responsabilitate, despre care n-avem voie să uităm nici o clipă. Şi în sfârşit, însă nu în ultimul rând, vreau să accentuez faptul că acum se cristalizează în mod vizibil, la ce suntem chemaţi să renunţăm din prima zi a intrării noastre în seminar. Am în vedere cuvântul „eu”. „�u” – nu mai există, „aş dori” – nu mai are valoare, „aş prefera” – nu-şi mai are rostul.

În timpul exerciţiilor spirituale, datorită părintelui Anton Diacu, am găsit o nemaiîntâlnită pace sufletească şi totodată hotărâre. Sper că ne vom conforma cuvin-telor unui mare duhovnic rus (Serafim de Sarov), care spunea: „Dobândeşte pacea interioară şi o mulţime de oameni îşi vor găsi bucuria mântuirii lângă tine�”

Noi cei ridicaţi la treapta diaconatului, vă rugăm fră-ţeşte să fiţi părtaşi la bucuria noastră. Îngrijiţi bine ceea ce aţi primit în dar; dăruiţi fără rezerve ceea ce v-a fost încredinţat; încălziţi cu ceea ce arde în interiorul vostru lumea îngheţată în care trăim; hrăniţi-vă din roadele vo-caţiei voastre şi hrăniţi cu ele pe cei care îndură foame spirituală. „În dar aţi primit, în dar să daţi” (Mt 10,8).

Domnul să ducă la bun sfârşit lucrarea sa cea bună pe care a început-o în noi.

Cohanovschi Vasili


Urat

ura

6

Aho, aho, seminarişti iubiţi,

Ce sunteţi mereu uniţi

Hai, veniţi cu mic, cu mare

Şi-ascultați a mea urare.

Anul iar se înnoieşte

Şi preţul la ţigări va creşte.

Dar noi nu ne întristăm,

Că de mult nu mai fumăm.

A trecut un an cam greu

Ce ne-a lăsat făr’-un leu.

Dar sperăm că noul an ce vine

Ne va aduce buzunare pline

Ca s-avem de und’ să dăm

Pe săraci să-i ajutăm.

Ia mai strigaţi măi

Să se-audă peste D1 şi D2

Mânaţi măi, hăi, hăi…

Foaie verde şi-o alună

La cantină treaba-i bună.

Pizza, paste şi desert,

Câteodată şi-un ou fiert.

Mâncare bună primim

Domnului să-i mulţumim.

Aoleu că am uitat,

Sper că nu v-aţi supărat,

De iubita sesiune

Ce vă putem spune?

S-aveţi numai note mari

Şi să fiţi mereu tari.

Să ne fie de folos

Ce ne-a învăţat Cristos.

Frunză verde de castan

S-a mai dus încă un an,

În care multe-am realizat

De-am muncit şi nu am stat.

În seminarul nostru iubit,

Noi n-avem timp de dormit.

Toată lumea se zbate, munceşte

Unul mătură, altul deszăpezeşte.

Formatorii exemplu bun ne dau,

Niciodată ei nu stau.

Au mintea mereu trează,

Asupra noastră veghează.

Iar de vreunul se simte rău,

Formatorul îl păzeşte de Cel Rău:

- Nu te poţi însănătoşi în pat,

Ia treci tu la studiat�

De când ascultaţi a mea urare,

m-a prins dorul cel mare,

Dor de mamă, dor de tată,

Nici nu mai ştiu cum arată.

Că de când nu i-am văzut,

O cisternă de ceai am băut.

De visat, multe visăm,

Dar nimic nu realizăm

Dacă în Cristos nu avem speranţă

Că el o să ne aducă viaţă.

Ia sunaţi din zurgălăi,

Să se-audă-n munţi şi văi.

Mânaţi măi, hăi, hăi…

7

Drumuri

Deschise

nr. 136

Semnificatia coroanei de Advent

Semnificatia coroanei de Advent

7

Coroana de Advent, atât de cunoscută creştinilor, este unul dintre simbolurile creştine folosite pentru a aminti de venirea lui Mesia. Fiecare timp liturgic

are propriile semne. De exemplu, pentru Postul Mare – în care aşteptăm manifestarea slavei lui Cristos înviat prin misterul pascal – este specific ritul impunerii cenuşii; iar Adventul reprezintă tot un timp de aşteptare, orientat spre Cristos care va veni în glorie (cf. Is 4,5; 2Pt 1,16). Coroana de Advent provine din nordul �uropei, mai exact din Scandinavia, iar în ultimii ani a intrat puternic în comunităţile noastre creştine. În ţările germanice este obiceiul ca această coroană să se ia acasă şi să se pună în locurile importante din casă, pentru a arăta aşteptarea lui Mesia; astfel, celebrarea liturgică intră zi de zi în viaţa de familie, imprimând viaţa creştinului cu semnificaţii creştine şi cu arome mesianice.

�a constă dintr-un cerc de ramuri verzi, fără flori, pe care sunt puse patru lumânări. Cel mai bine este să fie de culoare violet. Lumânările simbolizează cele patru săptămâni ale Adventului şi sunt treptat aprinse în fiecare dintre duminici. Coroana trebuie pusă într-un loc vizibil, foarte aproape de altar sau de amvon, pe o masă mică sau atârnată de tavan.

Coroana de Advent este încărcată de un simbolism teologic profund, cercul arată că venirea lui Cristos este veche şi în acelaşi timp nouă (vechii greci îşi imaginau timpul ca o înlănţuire ciclică a aceloraşi evenimente, care se repetau sub o altă formă, dar rămâneau actuale în semnificaţie). �ste un eveniment din trecut care este actualizat în celebrarea liturgică. Biserica este, mai întâi de toate, mireasa lui Cristos, singurul Preot suprem. În acest sens, ea este cea care primeşte sacramentele, nu cea care le produce sau le creează. Biserica celebrează sacramentele ca o colaboratoare a Mirelui de la care primeşte viaţa şi totul, pentru a putea acţiona. Din acest motiv, sensul şi scopul celebrării liturgice este tocmai să facă generaţiile să participe activ la opera de mântuire a lui Cristos. În Advent opera de mântuire se exprimă în mod escatologic, adică înţelegerea ei este orientată spre viitorul credinţei noastre.

�ste vorba de Cristos judecător, domn şi rege care va veni la sfârşitul timpurilor. Misterul cultului liturgic face posibil ca veşnicia să irumpe în vremelnicie pentru ca misterul originar să fie celebrat şi mântuirea să ajungă la toate generaţiile. Timpul Adventului conduce Biserica spre pragul existenţei sale, şi tocmai de aceea marea trăsătură a Adventului trebuie să fie speranţa. Suntem chemaţi să realizăm în mod deplin planul pe care Dumnezeu îl are cu noi. Acest lucru ni-l aminteşte Adventul care plăsmuind prezentul ne prezintă viitorul.

Adventul este un timp real şi actual. Ascultând profeţiile încă neîmplinite, vedem cum lumea trece pe sub ochii noştri şi tânjim la lumea viitoare, pe care începem să o trăim şi pentru care ne pregătim în prezent. În timp ce aşteptăm un mâine fericit şi râvnit, lucrăm în prezentul actual şi plin de speranţă, privim spre trecut – întruparea lui Cristos – şi suntem bucuroşi că l-am avut printre noi, întăriţi fiind în trupul nostru care a fost şi al lui, care de aceea este plin de puterea mântuitoare oferită de el. Adventul este un timp real şi prezent care, adâncit în trecutul mesianic, ne proiectează spre viitorul profetic. Sfânta Treime este prezentă în întregul proces: Tatăl care crează, Fiul care vine în această lume şi o răscumpără, iar Duhul Sfânt care o sfinţeşte şi o uneşte în iubire.

Dumitrescu Andrei


A tr

ecut

la D

omnu

l...

A trecut la Domnul...

8

Cerul plumburiu al lui noiembrie, care mar-chează de obicei zilele penultimei luni ale anului calendaristic, reprezintă o chemare discretă la amintirea celor răposaţi şi la înăl-

ţarea unui gând pios în memoria înaintaşilor noştri. În această lună, în bisericile noastre se aud adesea cântări menite să ne hrănească dorul după valorile veşniciei, după casa Tatălui. Între aceste cântări remarcăm cunos-cuta melodie „Cerul e dorul meu”, care mişcă inima prin sensibilitatea şi profunzimea sa.

Da, cerul este, de fapt, cea mai înaltă năzuinţă a ini-mii noastre, iar cugetul creştinesc ştie că adevărata sa îm-plinire se află numai în Domnul. Până să-l întâlnească în Paradis, sufletul omului este călător prin istorie, prin timpul contingent, aşa cum a fost trasat din veşnicie de înţelepciunea Tatălui. În aceste zile, călătoria unui suflet consacrat Domnului prin hirotonirea preoţească s-a ter-minat pentru acest pământ.

Aşa cum v-aţi dat seama, aceste rânduri sunt dedicate memoriei părintelui Anton Ghiurcă, trecut la Domnul în seara zilei de 24 noiembrie 2010. S-a născut la 13 de-cembrie 1950 în localitatea Fărăoani din judeţul Bacău şi a urmat cursurile Institutului Teologic Romano-Ca-tolic „Sf. Iosif ” din Iaşi, fiind hirotonit preot de către episcopul Petru Pleşca la 24 iunie 1975. După câţiva ani de activitate pastorală a fost trimis la Roma pentru a-şi continua studiile, obţinând licenţe în teologie catehetică şi ştiinţe biblice. Din anul 1985 până la moarte a lucrat în Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iaşi ca profesor şi formator.

În dimineaţa zilei de 26 noiembrie 2010, în cape-n dimineaţa zilei de 26 noiembrie 2010, în cape-la Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iaşi, a fost celebrată o sfântă Liturghie cu Requiem în memoria părintelui Anton Ghiurcă. Liturghia a fost prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, asistat de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, Preasfinţitul Anton Coşa, episcop de Chişinău, de corpul profesoral al institutului şi de alţi preoţi din Iaşi. Cântarea din cadrul Liturghiei a fost animată de seminarişti. O prezenţă de deosebită în capela institutului nostru a fost aceea a familiei părintelui răposat.

În predică, Preasfinţitul Aurel a subliniat valoarea înţelegerii creştine a morţii şi a pregătirii sufletului pentru acest moment. Părintele Anton Ghiurcă este al patrulea preot diecezan răposat în acest an, din cadrul clerului die-cezei de Iaşi. Faptul că părintele Anton a murit în luna în care Biserica îi cinsteşte pe credincioşii răposaţi reprezintă o invitaţie la o aprofundare a misterului morţii şi la înăl-ţarea unui gând pios în memoria înaintaşilor noştri. S-a subliniat faptul că încă nu împlinise 60 de ani, dar avea deja 35 de ani de preoţie, dintre care 25 i-a petrecut în Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iaşi, în calitate de profesor şi formator al viitorilor preoţi.

A fost un profesor sensibil, discret şi foarte răbdător cu studenţii săi. Părintele Anton Ghiurcă s-a distins prin dis-creţia sa, capacitatea sa de muncă şi sensibilitatea deosebită faţă frumos, faţă de natură; sensibilitate care s-a concreti-zat în organizarea şi întreţinerea spaţiului verde din incinta seminarului pe care l-a îngrijit personal ani de zile. Aceste calităţi au fost evidenţiate de PS Petru Gherghel, care l-a cunoscut îndeaproape, numindu-l un dar” pe care Dum-nezeu l-a făcut Bisericii noastre locale.

Plecarea tăcută a părintelui Anton a lăsat o urmă în via-ţa comunităţii seminariale şi nădăjduim ca sufletul său să se bucure de răsplata slujitorului credincios, care a căutat să facă voinţa Tatălui în viaţa sa.

Sâmbătă, 27 noiembrie, la ora 10, părintele Anton a fost înmormântat în cimitirul comunităţii din Fără-oani, comunitate în care s-a născut, a primit sămânţa vieţii creştine şi chemarea la sfânta Preoţie, fiind asis-tat pe ultimul drum de reprezentanţi ai corpului pro-fesoral şi ai studenţilor din Seminar, locul în care şi-a petrecut mai bine de jumătate din viaţă, în calitate de alumn şi de formator al viitorilor slujitori ai altarului.

Dumitrescu Andrei

9

Drumuri

Deschise

nr. 136

Vestire

Vestire

9

Cine-i cel promis din vremuri după-a omului cădere,Aşteptat fiind de-acesta mântuire să-i ofere?�ste Fiul care-n lume a voit să se coboare

Şi din sânul să se nască al preagingaşei Fecioare.

Cine-i cel pe care psalmii îl aclamă ca Mesia?Cine vine azi în lume şi se naşte din Maria?

�ste Fiul ce coboară şi-şi asumă-a noastră fireSă vestească lumii pace şi a Tatălui iubire.

Cine-i cel ce cu speranţă l-au vestit demult profeţiiCă va coborî în lume precum roua dimineţii?

�ste Fiul ce se-arată astăzi lumii în tăcereSă-i aducă omenirii suferinde mângâiere.

Cine-i cel vestit în noapte de o stea strălucitoareCe inundă universul cu lumina-i orbitoare?

�ste Fiul ce în lume a voit ca să se nascăCa întreaga omenire cu iubire să o pască.

Cine-i cel pe care-un înger îl vesteşte din tărie?Cui îi cântă-n coruri cerul cântece de bucurie?

�ste Fiul ce în lume azi se naşte în neştire Să-i ofere lumii noastre pace, har şi mântuire.

Cine-i cel pe care-n grabă merg păstorii să-l priveascăŞi-i aduc în dar ofrande din sudoarea păstorească?

�ste Fiul care zace într-o iesle sărăcuţăAdorat de sfântul Iosif şi de sfânta sa Măicuţă.

Cine-i cel pe care magii vin voioşi din ţări străineSă-l adore, să-l contemple, daruri scumpe să-i închine?

�ste Fiul care cortul printre oameni azi şi-l pune, �ste soarele cel veşnic ce nicicând nu mai apune.

� Isus Cristos ce roagă toată firea omeneascăSă-i ofere inimi-iesle ca în ele să se nască

Şi avându-l noi în inimi să-l purtăm în lumea-ntreagăSă le fie tuturora viaţa veselă şi dragă.

Ciobanu Petru


10

Luna decembrie, cunoscută contempo-ranilor noştri ca fiind „luna cadourilor” străbate ca o rază de căldură inima fiecă-rui om. Mirajul vitrinelor frumos împo-

dobite, al străzilor luminate de beculeţe şi al colinde-lor descreţesc frunţile şi trimit cu gândul la copilărie, la simplitate.

Însă în mirajul acesta uităm de cel mai important lucru al acestei luni: marea solemnitate a Naşterii Domnului. Mai este valabil mesajul creştin al Crăciunului în lumea lui Moş Crăciun şi a prietenilor săi, în lumea cadourilor? Nu riscăm să ne pierdem în avalanşa comercială care, parcă devenită tradiţie, ne cufundă în fel de fel de calcule şi planuri?

Cred că Naşterea Domnului este o chemare dis-cretă la simplitate. Dacă Isus, Fiul unic şi deopotrivă egal cu Tatăl, nu s-a sfiit să îmbrace natura noastră limitată, pentru a ne da un exemplu de umilinţă şi de iubire, nu suntem şi noi datori să devenim cu adevă-rat mai buni, mai înţelegători faţă de cei de lângă noi? De ce suntem sensibili numai în această perioadă, iar apoi redevenim reci, poate chiar duri faţă de cei de lângă noi?

Isus a ales umilinţa şi iubirea din momentul întru-pării şi continuă şi astăzi să fie umil, din moment ce rămâne neîncetat cu noi în tabernacol. Devenind ase-menea nouă, el ne invită să ne facem una cu celălalt, să nu-i îngreunăm crucea zilnică a încercărilor, ci să căutăm să-i fim cu adevărat frate şi prieten.

Prin întruparea sa, Isus a iubit şi iubeşte primul. Ca întotdeauna. De aceea, cine vrea cu adevărat să trăiască un Crăciun binecuvântat, trebuie să fie gata să-l înţeleagă pe aproapele său, chiar şi pe cel care i se

Lum

ina

disc

reta

a C

raci

unul

ui

Lumina discreta a Craciunului

împotriveşte, fără a emite judecăţi temerare. Fiecare dintre noi ştie cât de dureroasă este bârfa, cât de ruşinoasă este catalogarea unui om doar în baza unor prejudecăţi… Isus nu s-a călăuzit după prejudecăţi, după păreri superficiale; fiecare om ocupă un loc privilegiat în inima sa, devenindu-i astfel frate.

Crăciunul luminează sufletul fiecărui om cu raza che-mării la bunătate, dar la o bunătate educată, autentică. Iar aceasta se traduce exclusiv în faptele cele mai mici: a fi binevoitor, săritor; de aici rezultă şi faptele mari. Prin trăirea autentică a Crăciunului, cu spirit de bucurie şi de recunoştinţă, vom putea înţelege îndemnul papei Leon cel Mare: „Creştinule, aminteşte-ţi de demnitatea ta�” Or, demnitatea creştinului este tocmai conformarea propriei vieţi vieţii lui Cristos.

Crăciunul ne învaţă cea mai înaltă lecţie de umilinţă şi de iubire, este cel mai profund moment al apropierii lui Dumnezeu de om.

Vom simţi binecuvântarea Crăciunului nu în mulţimea cadourilor pe care le vom primi, nu în fastul decorului de Crăciun, nu în belşugul mesei din ziua de Crăciun. Toa-te acestea trec şi în definitiv trec şi din memoria noastră. Cred că adevăratul cadou de Crăciun este convertirea sin-ceră şi reală, care va putea fi remarcată în primul rând prin faptele noastre.

Să luăm aminte la această lumină discretă a convertirii, care poate să transforme şi inima noastră, dacă dorim cu adevărat. Isus nu se va impune niciodată, ci va bate neîn-cetat la uşa inimii noastre. Depinde doar de noi dacă vrem să-i deschidem.

Crăciun fericit�

Dumitrescu Andrei

11

Drumuri

Deschise

nr. 136

11

Data de 8 decembrie reprezintă în calendarul creştin o serie de comemorări şi sărbători speciale. Pe lângă Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, Biserica îşi aminteşte în fiecare an

încheierea lucrărilor Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965).

În acest an se împlinesc 45 de ani de la încheierea sesiunii a IV-a a Conciliului, care a reprezentat totodată şi închiderea lucrărilor conciliare.

Foarte contestat şi uneori înţeles greşit, Conciliul al II-lea din Vatican s-a impus ca un răspuns pastoral pe care Biseri-ca l-a oferit nevoilor şi cerinţelor societăţii contemporane. Anii ’60 erau deosebit de încordaţi pe mapamond. În anul 1961, U.R.S.S. a trimis primul om în spaţiu (Iuri Gagarin); deja erau utilizaţi sateliţi orbitali pentru telecomunicaţii; în Cuba şi Vietnam situaţia politică era delicată. Aceste ţări con-stituiau puncte de interes politic şi strategic pentru blocul capitalist (reprezentat de SUA) cât şi pentru blocul socialist (reprezentat de U.R.S.S.). Apoi, s-au înregistrat numeroase schimbări pe plan socio-cultural: expansiunea mijloacelor de comunicare socială, o reevaluare a valorilor morale din partea generaţiei tinere, mişcări studenţeşti în masă de factură mar-xistă. Pe scurt, faimosul Război Rece era în plină desfăşurare; iar Biserica părea un factor nesemnificativ în ceea ce priveşte crearea unei imagini corecte asupra lumii.

În anul 1958 murea papa Pius al XII-lea (1939-1958), al cărui pontificat a fost marcat de desfăşurarea celui de-al doilea Război Mondial (1939-1945) şi de ororile nazismului şi ale comunismului stalinist. „Relaxarea” propusă de N.S. Hrusciov în anul 1956 nu aducea nici o schimbare pe plan religios. Cei 19 ani de pontificat ai acestui papă diplomat tre-buiau analizaţi cu atenţie, dată fiind influența sa discretă, dar indiscutabilă, în teribilele evenimente cu care s-a confruntat. De aceea, cardinalii s-au gândit să aleagă un papă „de tran-

ziţie”, motiv pentru care atenţia lor s-a îndreptat spre umi-lul patriarh de Veneţia, cardinalul Giuseppe Angelo Roncalli (născut în anul 1881). Acest prelat, în vârstă de 77 de ani, poseda o experienţă de viaţă, fiind nunţiu apostolic în Bulga-ria, Grecia, Turcia, �lveţia şi Franţa. Tocmai de aceea, având la inimă propriile sale experienţe pastorale, noul papă Ioan al XXIII-lea a făcut în Bazilica San Paolo fuori le mura, la 25 ianuarie 1959, un anunţ istoric: convocare unui sinod diece-zan pentru dieceza de Roma, reformarea Codului de Drept Canonic (promulgat în anul 1917 de către papa Benedict al XV-lea) şi convocarea unui nou conciliu ecumenic. Acest anunţ a stârnit o adevărată surpriză, însă papa Ioan al XXI-II-lea nu s-a lăsat descurajat de vocile acelor care au încercat „să-i explice” gravitatea unui astfel de anunţ. Au fost trimise scheme şi întrebări teologice tuturor episcopilor şi Institute-lor Superioare de Învățământ patronate de Biserică. După o muncă titanică, la 11 octombrie 1962, a început Conciliul al II-lea din Vatican, care a reunit peste 2500 de episcopi şi teo-logi; cel mai mare număr de participanţi înregistrat vreodată la un astfel de eveniment.

Cele 16 documente (4 constituţii, 9 decrete şi 3 declara-ţii) emise de acest conciliu constituire răspunsul Bisericii - cu profunde fundamente scripturistice, patristice şi magisteriale - la toate bucuriile şi speranțele, tristeţile şi angoasele omu-lui modern. Acest răspuns era absolut necesar, era imperioasă nevoia Bisericii de a ieşi în întâmpinare omului concret, in-diferent de starea şi de ocupaţia sa, pentru a-i arăta cum să ajungă mai uşor la cunoaşterea lui Cristos.

Biserica, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, este rodul apli-cării hotărârilor Conciliului al II-lea din Vatican.

Ca viitori preoţi, suntem datori să cunoaştem bine acest conciliu şi să înălţăm un gând pios de recunoştinţă faţă de cei care au dorit, prin acest conciliu, să ofere un răspuns autorizat la căutările şi aspiraţiile omului modern.

Dumitrescu Andrei

Un pretios aniversar

Un pretios aniversar


12

Desp

re A

limen

te

Despre Alimente

Această lista ar trebui pusă-n ramă, la bucătarie, aşa, ca să o ai la îndemână ori de câte ori ai dubii când cineva

îţi spune ultima modă în diete sau când etichetele alimetelor te vrăjesc cu efectele lor miraculoase. AT SAU FALS D�SPR� PROT�IN�

Carnea fiartă nu îngraşă ? ADEVARAT. Prin fierbere, carnea devine

uşor de digerat, însă trebuie pusă la fiert în apă clocotită, pentru ca porii să se închidă imediat şi toate subsţantele nutritive să rămână în carne, nu în apa de fiert.

Oul fiert tare este indigest? ADEVARAT. Albumina din albuş este o

proteină ce se digeră doar dacă este fiartă, în schimb, gălbenuşul devine indigest dacă este tare. Ideal, oul se mănâncă fiert moale sau cleios.

Carnea de pui este mai sănatoasă decât cea

de porc? DEPINDE. Dacă urmărim conţinutul în

grăsime trebuie evitată carnea de porc în cazul persoanelor cu colesterolul şi trigliceridele crescute. În ceea ce priveşte persoanele anemice, este bine de ştiut că fierul există doar în carnea roşie. În cazul puilor se pune şi problema de câţi hormoni a fost nevoie ca să ajungă în timp record la greutatea unei găini. Părerea mea: carnea roşie, categoric.

Mai bine peşte decât carne de porc, vită sau

pui? ADEVARAT. Peştele conţine proteine ca

şi celelalte tipuri de carne, dar este bogat în grăsimi nesaturate (cele sănatoase) şi minerale şi este mult mai uşor digerabil faţă de acestea. Peştele şi fructele de mare sunt mai puţin calorice şi de aceea este obligatoriu să mâncăm peşte ( de preferinţă proaspăt ) de minim trei ori pe săptămână. Însă nimeni nu va fi certat dacă în

fiecare zi va consuma peşte. Vă mai amintiţi sloganul „nici o masă fără peşte”? �i bine, nu era un slogan comunist.

În spanac găsim mai mult fier decât în carne?

FALS. Chiar dacă conţinutul de fier în spanac şi alte legume cu frunze verzi este foarte crescut, acesta nu poate fi absorbit în intestinul uman. Principala sursă de fier a omului este carnea, cât mai roşie şi mai crudă, alături de organe precum ficatul şi splina, depozite de fier atât la om, cât şi la animale. Fierul din carne se absoarbe şi mai bine în prezenţa vitaminei C, deci o friptură în sânge alături de o salată verde e reţeta perfectă împotriva anemiei.

Regimul vegetarian este mai sănatos? FALS. Legumele şi cerealele nu conţin toţi

aminoacizii esenţiali, prin urmare, unele proteine ce au la bază aceşti aminoacizi, nu pot fi sintetizate. Regimul vegetarian duce şi la o carenţă de vitamine, mai ales cele din grupul B şi vitaminele liposolubile A, D, care se găsesc doar în produsele animale, ca să nu mai vorbim de fier şi zinc. �ste recomandat, ca soluţie de mijloc, regimul lacto-vegetarian pentru a putea asigura organismului toate principiile alimentare de bază. D�VARAT SAU FALS D�SPR� G

Este adevarat că pâinea îngraşă? FALS. Nu pâinea îngraşă, ci produsele care

sunt asociate cu ea. O felie de pâine are 80 de calorii, iar o felie de caşcaval are 180 de calorii. Bineînţeles că o pâine întreagă îngraşă, dar una-două felii la masa sunt obligatorii.

Pâinea proaspătă „umflă” burta? ADEVARAT. În procesul tehnologic de

pregătire al pâinii, se foloseşte drojdia de bere a cărei perioadă completă de fermentaţie este de 12 ore. De aceea, este recomandat să fie consumată pâine „veche” de o zi.

13

Drumuri

Deschise

nr. 136

13

Grahamul sau pâinea cu tărâţe nu îngraşă?

FALS. Pâinea neagră sau intermediară conţine mai multe tărâţe (fibre) care ajută digestia, însă conţinutul caloric este uşor inferior pâinii albe (230 calorii/100g faţă de 280 calorii/100 g). Pâinea neagră (o felie = 35g) este mai grea decât pâinea albă (o felie = 25 g) şi în final se ajunge la echilibru, adică o felie pâine alba 25 g = o felie, pâine neagră 35g = 80 calorii.

Mierea este naturală, deci nu îngraşă? FALS. Mierea este naturală şi sănătoasă,

dar conţine fructoză şi acelaşi număr de calorii ca şi zahărul (4 calorii / gram). Deoarece zahărul este cristalizat şi ocupă volum mai mare, se ajunge la ecuaţia paradoxală: o linguriţă zahăr = 13 calorii, o linguriţă miere = 22 calorii.

Mierea mai are şi proprietatea de a stimula

pofta de mâncare, prin urmare este recomandată copiilor şi persoanelor subnutrite sau care şi-au pierdut apetitul. În cazul în care vreţi să folosiţi miere la îndulcit, un vârf de linguriţă este suficient, pentru că puterea de îndulcire este de 4 ori mai mare decât a zahărului.

Zahărul brun este mai sănătos decât cel

alb? ADEVARAT. Zahărul brun este extras din

trestia de zahăr şi este mai puţin prelucrat şi rafinat decât zahărul clasic obţinut din sfecla de zahăr. Ca număr de calorii însă este identic.

Zaharina este cancerigenă? FALS. Nu a fost demonstrată ştiinţific

această teorie, însă principalul dezavantaj al zaharinei este acela de a schimba gustul preparatelor la temperatura înaltă. Apariţia îndulcitorilor sintetici pe bază de aspartam a rezolvat această problemă, aceştia fiind stabili termic. Fructoza lichidă este un alt îndulcitor natural ce poate substitui cu succes zahărul.

Laptele cald băut seara te ajută să adormi? ADEVARAT. Senzaţia de foame şi glicemia

scăzută din sânge au ca efect o stare de anxietate, irascibilitate, nervozitate, slăbiciune musculară. Glucidele lente din lapte reuşesc să rezolve această situaţie, cu un aport caloric minim (100 calorii/cană), iar starea de bine ce urmează ne permite să adormim.

Oul trebuie evitat pentru că este bogat în

colesterol? FALS. Oul este un aliment complet ce conţine

proteine de înaltă calitate (proteine etalon), numeroase vitamine (A, D, �, B) şi fier alături de principala lui calitate - este colecistokinetic, adică duce la contracţia vezicii biliare cu eliberarea de săruri biliare esenţiale în digestie. Colesterolul din ou nu duce la creşterea colesterolului din sânge, deci nu există contraindicaţie absolută de a consuma ouă în dislipidemii.

Uleiul de măsline este mai sănătos? ADEVARAT. Uleiul de măsline conţine acizi

graşi nesaturaţi cu rol protector pentru inimă, în timp ce uleiul de floarea soarelui este bogat în vitamina �. O altă mare calitate a uleiului de măsline este stabilitatea termică, adică posibilitatea de a fi încălzit la temperaturi foarte mari fără a-şi modifica structura. �ste corect prin urmare ca prăjelile să fie făcute în ulei de măsline, uleiul de floarea soarelui descompunându-se în produşi toxici (acetilcolina).

Margarina este mai sănătoasa decât untul? FALS. Margarina este un produs inferior

(şi, evident, mai ieftin) obţinut prin solidificarea forţată a uleiurilor vegetale care sunt transformate din starea lor naturală lichidă în stare solidă cu ajutorul hidrogenizării. În jurul acestui proces pot apărea accidente din care rezultă acizi graşi în forma „trans“ care sunt cancerigeni. �ste de preferat să consumăm un unt de calitate superioară, bogat în vitaminele A, D şi � în cantitate mai mică decât să apelăm la margarină. Şi nu uitaţi: caloriile sunt aceleaşi�

Blaj Marian

Despre Alim

ente


Maxim

e

Maxime

14

1. „A nu te putea hotărî înseamnă a te hotărî să nu faci nimic.” Fr. Bacon

2. „Nimeni nu poate să se întoarcă în trecut pen-tru a avea un nou început, dar oricine poate să în-ceapă astăzi să dea naştere unui nou sfârşit.” Maria Robinson

3. „A gândi este cea mai grea muncă din lume, probabil din cauza asta atât de puţini oameni se apucă de ea.” Henry Ford

4. „Un mare gânditor nu-ţi oferă soluţii, dar te pune pe gânduri.” Charles Peguy

5. „Nu contează ce spui, ci cum spui.” Autor necunoscut

6. „�senţa iscusinţei este să extragi înţelesuri din experienţa de zi cu zi.” Arthur Schopenhauer

7. „Avem 40 de milioane de motive pentru a nu reuşi, însă nu avem nici o scuză.” Rudyard Kipling

8. „Neputându-se face ca ceea ce-i drept să fie puternic, lumea a făcut ca ceea ce-i puternic să fie drept.” B. Pascal

9. „A iubi libertatea înseamnă a-i iubi pe ceilalţi, a iubi puterea înseamnă a ne iubi pe noi înşine.” Octavian Paler

10. „Omul este singurul animal care râde şi plânge, fiindcă este singurul izbit de deosebirea dintre ceea ce suntem şi ceea ce s-ar cuveni să fim.” William Hazlitt

11. „Cea mai mare dintre toate greşelile este să nu fii conştient de nici una dintre ele.” Thomas Carlyle

12. „Nu necesită mult timp şi efort să spui vorbe amabile, însă ecourile lor rămân pentru tot-deauna.” Maica Tereza de Calcutta

13. „Cei slabi vor uneori să-i creadă lumea răi; dar cei răi ţin să pară buni.” Vauvenargues

14. „Sensul şi scopul vieţii nu ar trebui să fie a te îmbogăţi, ci să îmbogăţeşti lumea.” B. C. Forbes

15. „Minţile mari au un scop, pe când toate ce-lelalte nu au decât dorinţe.” Richard Denny

16. „Când poţi să vezi atât de clar defectele al-tora, înseamnă că le ai.” Jules Renard

17. „Iertaţi-mi această scrisoare lungă. N-am avut timp să scriu una mai scurtă.” B. Pascal

18. „Comorile nu sunt pentru cine le îngroa-pă.” �schil

19. „Toată viaţa luăm şi dăm exemple.” Lord Acton

20. „�ste preferabil să ştii tot ce faci, decât să faci tot ce ştii.” Gilbert Gratiant

Budău Damian

Redacţia Drumuri Deschise

Vă urează CRĂCIUN BINECUVÂNTAT

şi UN AN NOU FERICIT!

Drumuri DeschiseNr. 136 DecembrieRevista studenţilor Institutului Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” Iaşi

Adresa

Redacţia Drumuri DeschiseStr. Theodor Văscăuţeanu nr. 6Ro - 700462Tel: 0232/225228E-mail: [email protected]://www.editurasapientia.rohttp://www.itrc.ro

drumuri deschise nr. 136

Documents