3

Cuprins• E primăvară, iarăşi primăvară! Roca Paul ...4

•iosifE, TErEza!Ciobanu Petru ...5

•scurT isToric al sEminarului

Bucevschi Eduard-Iulian ... 6

•Bucuria dE a sluji

Pr. diac. Dumitrescu Andrei ...7

• coasTa dE fildEş: "mErgi la fraţii mEi şi spunE-lE..." Herciu Aurelian ...8-9

• o ExpEriEnţă pEnTru o viaţă Luca Laurenţiu ...10-11

•anul pasToral la Presa Bună

Gabor Sergiu . . . 1 2

• familia...o provocarE?Blaj Marian . . . 1 3

• d E s p r E d r E p T a T E

Roca Alexandru ...14

• a g â n d i l i B E r

Pr. diac. Dumitrescu Andrei ..15

• TElEvizorul: priETEn sau duşman?H e r c i u A u r e l i a n . . . 1 6

• provocări din culTura gEnErală

Blaj Marian . . . 17-18

• a s T E n i a d E p r i m ă va r ă

Neculăeşi Claudiu-Gabriel . . . 1 9

• lEcţia dE TEologiE

Chelaru-Dămoc Cezar . . . 20

•19 marTiE: momEnT dE sărBăToarE

Bulai Claudiu . . . 2 1 - 2 2

• nu singur iuda vinovaT

Costache Ioanid ...22

Dragi cititori

A trecut ceva timp de la ultimul nostru număr. De atunci, am început un nou an, am susţinut o sesiune de examene şi iată-ne în timpul Postului Mare.

Aceste activităţi, şi altele, ne-au împiedicat să scri-em articole pe care să le publicăm în aceste pagini. Totodată, acest timp ne-a îmbogăţit cu multe cu-noştinţe şi trăiri, pe care sperăm că le veţi împărtăşi şi cu alţii, în numerele viitoare ale revistei.

Vă dorim ca acest an să fie unul plin de roade şi să vă apropie tot mai mult de idealul preoţiei. Fiecare zi pe care o trăiţi să fie o transformare continuă în preotul care vreţi să fiţi "mâine".

Mult succes şi mult har de Sus!

Redacţia vă doreşte:

Un Post Mare rodnic şi un Paşte plin de lumină!

P.S.: Redacţia revistei Drumuri deschise cere scuze lui Tarciziu Erdeş, deoarece, din motive tehnice, articolul său din ultimul număr a fost publicat parţial.

4

Primăvara este o copilă gingaşă, superbă, înfăşurată în razele soarelui, reprezentată tot timpul de culoarea verde, culoare ce este

doar o promisiune pentru spicele aurii ale grâului şi a tuturor plantelor. Adesea, ea mai este reprezentată de cei mai mulţi artişti ca având şi aripi ce îţi duc gândul încolo şi-ncoace, la bucurii adevărate. Ea este vizibilă în viaţa oamenilor printr-un surâs continuu şi, totodată, se poate citi acum pe buzele fiecăruia, un sincer mulţumesc, adresat realmente Creatorului.

Este o vreme superbă în care razele soarelui coboară din abundenţă ca nişte săgeţi de foc desprinse dintr-un cărbune aprins, încercând să se strecoare prin aerul intensificat, dând astfel o puternică lumină şi, totodată, aducând multă căldură şi fericire pământului. Cerul s-a lepădat de norii afurisiţi care ne-au ţinut captivi o perioadă îndelungată şi, astfel, el s-a îndepărtat de pământ pentru a-l putea admira pe acesta în toată splendoarea sa. Ciripitul păsărilor, alături de zumzetul albinelor îngână nişte melodii superbe, spectacol la care participă şi trupa de balet a florilor, bătute de firul uscăţiv al vântului. De asemenea, ghioceii şi toporaşii, auzind şi simţind toate aceste lucruri uimitoare prezente pe pământ, au îndrăznit să-şi înalţe capetele afară, participând astfel la complexitatea primăverii.

Primăvara este anotimpul cel mai frumos, este anotimpul cel mai tânăr, dar, cu toate acestea, el este cel mai capabil de a ne învăţa că natura este ca o mamă care se îngrijeşte continuu de tine. Această perioadă este cea mai potrivită de a-ţi arăta clar o formă nobilă de iertare. Acum, totul o ia de la capăt, natura însăşi şterge cu buretele toate nedreptăţile omului îndreptate asupra ei şi îi mai dă o şansă. Ea reînvie, dar parcă întotdeauna o face într-un mod diferit deoarece, cu fiecare an ce trece, ea reînvie într-un mod mai demn, parcă fumosul, uşor, uşor devine mai frumos arătând astfel că şi natura, printr-un mod uimitor progresează, dând omului tot ceea ce are mai bun.

Primăvara este perioada în care aerul este copleşit de stările de fericire ale oamenilor, astfel încât, făcând o plimbare vei simţi cum nişte sunete emanate fie de păsări, fie de plante, fie de oameni, te fac să te bucuri, aşa, fără niciun motiv anume. Până şi albinele, acum în prima parte a acestui anotimp, în loc de polen în săculeţi adună bucurie şi o răspândesc peste tot. Totul e fascinant acum, livezile se reîntorc acasă punându-se pe treabă, insectele reîncep a cutreiera pământul,

E primăvară, iarăşi primăvară!

gingaşele flori se răsfaţă cu tot felul de parfumuri, omul îşi pune în practică planurile concepute după o lungă perioadă de contemplaţie. Până şi Cristos a ales această perioadă să revină între noi prin Misterul Pascal cu scopul de a fi plinătatea bucuriei noastre.

Aşadar, acest anotimp este unul deosebit, despre care nu pot spune prea multe deoarece, forma cea mai clară de a înţelege şi de a admira acest fenomen este să trăieşti în mijlocul lui. Acum, ca niciodată, natura şi omul au parte de o relaţie de prietenie adevărată, care se traduce prin fericire, fericire şi iar fericire.

Roca Paul

Anul I

5

Fiul tău, Iosife sfinte, m-a chemat la Seminar,

Să-i slujesc prin preoţie, ca prin jertfa de pe altar,

Prin cuvântul ce-l predic la poporul credincios

Să devin un alter Christus – să devin un alt Cristos.

Să fiu, sfinte, împotrivă, n-am putut şi „da” i-am zis,

Alegând prin Preoţie să-l urmez pe Cel Promis.

Precum el, Păstorul veşnic, turma lui s-o păstoresc,

Să-i vestesc cuvântul vieţii, cu-al său trup să o hrănesc.

Lui, supremului Maestru, ca şi ţie-ţi datorez

Seminarul că există, ca aici să mă formez

Să devin cum se cuvine: preot bun, curat şi drept,

Sfânt, umil, plin de iubire, credincios şi înţelept.

Prin voinţa lui divină şi ajutorul ce l-ai dat

Vrednicul păstor Camilli Seminarul a fondat.

S-a-ngrijit de el cum tatăl grijă are de-ai săi fii,

Căci alumnii devenit-au pentru el ai săi copii.

Au urmat şi alţi episcopi, şi oricare păstor nou

A iubit întâi de toate Seminarul din Copou.

Vremuri vitregi cu războaie de-au lovit în Seminar

N-au oprit din dezvoltare arborele de muştar.

Comunişti cu stea în frunte şi sufletul ateu

Încercat-au să-l distrugă ca să moară Dumnezeu.

N-au putut, căci cu Tereza, mica floare, te-ai rugat

Să reziste Seminarul. Şi Isus v-a ascultat.

Iosife, Tereza!...Jubileul de 125 de ani

N-a fost singura-ncercare: un cutremur nemilos

A făcut ce nu făcut-a un regim necredincios.

Dar la fel cum din cenuşă phoenix-ul a renăscut

Tot aşa şi Seminarul templul şi l-a refăcut.

I-o frântură din Mesia Seminarul de la Iaşi

Ca să sufere continuu nu puteai nicicum să-l laşi.

Precum Fiu-ţi mort pe cruce înviat-a glorios,

Şi el, sfinte, din prigoană a ieşit victorios.

Azi se bucură de pace şi aduce rod bogat.

Tu în ceruri cu Tereza vă rugaţi neîncetat,

Ca nimic să nu-i lipsească. Şi din cer îl ocrotiţi,

Orice har şi orice bine pentru el îi mijlociţi.

Vreau prin tine, o, Iosife, sfânt ocrotitor ceresc

Şi prin tine, o Tereza, lui Isus să-i mulţumesc

Pentru marea-i bunătate, pentru Seminar, păstori,

Pentru preoţi şi profesori, pentru binefăcători.

Ciobanu Petru

Anul V Pastoral

6

La 28 Ianuarie studenţii anului II au organizat Academia Tomistă. În cadrul ei, printr-un montaj video, au prezentat anumite momente

din istoria Seminarului. Iată aici un rezumat al acestei istorii: 3 aprilie 1873: ajunge în Moldova, pr. Nicolae

Iosif Camilli, ca preot misionar, duhovnic şi capelan al călugăriţelor de la Notre Dame de Sion;  Pe data de 16 septembrie 1881: papa Leon al XII-lea

l-a numit pe pr. Nicolae Iosif Camilli episcop titular de Mosynopolis şi vizitator apostolic al Moldovei; 10 august 1883: ep. Nicolae Iosif Camilli

prezintă Congregaţiei De Propaganda Fide, proiectul Missio Moldavica, în care menţiona dorinţa de a înfiinţa un Seminar; 13 decembrie 1883: prin scrisoarea Quae in

christiani nominis incrementum, papa Leon al XIII-lea a decretat înfiinţarea Episcopiei Catolice de Iaşi şi deschiderea unui Seminar, şi îl numea pe ep. Nicolae Iosif Camilli episcop de Iaşi; 29 septembrie 1886: episcopul Nicolae Iosif

Camilli deschide Seminarul Catolic al Episcopiei de Iaşi; 28 martie 1896: vizita ministrului Cultelor şi al

Instrucţiunii Publice, Petru Poni, care a adus un ajutor substanţial pentru Seminar din partea Guvernului; 16 decembrie 1903: revenirea Episcopului

Nicolae Iosif Camilli; 1930: jubileul de 50 de ani de la înfiinţarea

Seminarului; 5/6 iunie 1944: are loc bombardamentul aviaţiei

americane, care a distrus aproape întreg seminarul; 1 septembrie 1945: pr. Petru Pleşca prezintă

printr-o scrisoare adresată autorităţilor, o autorizaţie de funcţionare a Seminarului; Începutul anului şcolar 1945-1946: s-a redeschis

Seminarul din Iaşi, în clădirile de lângă Episcopie; 1948: terminarea reparaţiilor Seminarului de

pe Copou; cheltuielile estimative fiind de circa 500 de milioane lei; 4 august 1948: a fost emisă Legea pentru

reforma generală a învăţământului prin care Seminarul era obligat să-şi înceteze activitatea; În toamna anului 1948: s-a înfiinţat la Alba Iulia

un Institut Teologic Arhidiecezan pentru studenţii din toate diecezele din ţară; La sfârşitul anului 1951 s-a deschis oficial

Institutul Teologic Arhidiecezan, deoarece Ministerul Cultelor a întârziat elaboraerea statutului pentru învăţământul catolic din România. În acest sens s-a elaborat un regulament pentru Şcolala de Cantori a cultului catolic din R.P.R. cu sediul la Alba Iulia;

 În anul 1952 s-a ivit posibilitatea şi pentru seminariştii ieşeni să urmeze cursurile acestui Seminar; 3 octombrie 1956: s-a redeschis Seminarul din

Iaşi; Academia Teologică a primit denumirea de Secţia Română a Institutului Teologic Romano Catolic din Alba Iulia;  În anul 1965 a fost propus un nou Regulament

al Institutului Teologic Romano-Catolic de grad Universitar din Republica Socialistă Română, aprobat la 1 iulie 1965; 21 decembrie 1965: s-a semnat afilierea

Institutului Teologic Romano-Catolic Alba Iulia, secţia română Iaşi la Pontificia Universitas Lateranensis. Din motive politice, acestă afiliere nu a putut fi pusă în aplicare; În toamna anului 1974, Seminarul a primit

aprobarea de a se numi Institutul Teologic Romano-Catolic de Grad Universitar Iaşi (secţia română), respectiv Şcoala de cantori din Iaşi; 29 septembie 1986 a avut loc centenarul

Seminarului. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Mons. Petru Gherghel, la care au participat ep. Ioan Robu şi peste 150 de preoţi; În urma schimbărilor politice din decembrie

1989, la nivelul Seminarului din Iaşi se organizează un Comitet al Frontului Salvării Naţionale; 27 februarie 1990: Statul român recunoaşte

funcţionarea Diecezei de Iaşi şi a Seminarului; 6 iunie 1990: a avut loc încheierea Protocolului

între Ministerul Cultelor şi Ministerul Învăţământului; 1991: a avut loc semnarea altor două Protocoale

cu Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei privind admiterea în seminariile liceale şi bacalaureatul pentru absolvirea Seminarului teologic liceal; 24 aprilie 1995: a fost emis actul de afiliere

a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi la Pontificia Universitas Lateranensis. 23 noiembrie 2006: celebrarea a 50 de ani de la

redeschidere şi 120 de ani de la înfiinţare a Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif ” din Iaşi.

Bucevschi Eduard-IulianAnul II

Scurt istoric al Seminarului

7

Ziua de 8 decembrie a anului 2011 va rămâne pentru totdeauna întipărită în chip deosebit în viaţa mea. Este ziua în care Cristos, prin

intermediul Bisericii, m-a constituit ca slujitor al poporului său în treapta diaconatului. Momentul hirotonirii ca diacon rămâne unul dintre cele mai frumoase evenimente din viaţa mea şi o primă împlinire a celor zece ani de formare seminarială.

În mod firesc, după diaconat au apărut anumite întrebări: unde voi fi trimis pentru perioada Crăciunului? Cum mă voi adapta în această misiune?

Cu câteva zile înainte de a pleca în vacanţa de Crăciun, întrebările mele au început să capete răspunsuri. Am aflat că voi sluji ca diacon în parohia Slobozia din judeţul Ialomiţa, care are ca filială oraşul Urziceni. Această parohie este mică, are aproximativ 30 de familii (cu tot cu cele din filiala Urziceni) şi este păstorită de pr. Anton Ghiuzan. Pentru început am avut anumite emoţii, deoarece cunoşteam cum se prezenta situaţia; ştiam că părintele este singur în casa parohială şi mă gândeam că nu ştiu cum mă voi descurca în cazul în care ar avea nevoie de ceva la care nu m-aş fi priceput. În sfârşit, am stabilit că în dimineaţa zilei de 24 decembrie mă voi prezenta la parohie şi acolo „vom pune ţara la cale”.

Aşadar, am ajuns pentru prima dată în oraşul Slobozia. De la bun început m-a uimit seninătatea şi bucuria pe care o degaja părintele Anton Ghiuzan, în ciuda problemelor de sănătate. Părintele mi-a făcut o primire călduroasă şi ne-am înţeles excepţional. Multe lucruri pe care le auzisem despre el (că este foarte bolnav, că trebui să stau la dispoziţia lui mereu, etc.) s-au spulberat în momentul în care l-am văzut. După ca am luat o gustare, părintele mi-a spus că tot ce trebuie să fac este să predic şi să îmi îndeplinesc atribuţiile de diacon, iar de restul se ocupă el. Şi s-a ocupat în mod admirabil!

Nu m-am aşteptat să fiu atât de bine primit şi dau mărturie că părintele, deşi singur, ţinea casa în ordine şi făcea toate treburile casnice. În acea zi am făcut şi cumpărăturile pentru sărbători, dar şi pentru masa pe care părintele o face pentru copiii din parohie cu ocazia Sărbătorii Pruncilor Nevinovaţi.

Prima Liturghie din ajunul Crăciunului am celebrat-o la ora 18.00 în filiala Urziceni. Iniţial, Urziceniul şi Slobozia erau filiale ale parohiei Buzău; iar când s-au desprins de la parohia Buzău, centrul parohial era la Urziceni. Cu timpul, a fost mutat la Slobozia, unde s-a construit biserica şi casa parohială. Liturghiile în Urziceni se fac într-o casă situată în centrul oraşului, dar aflată într-o stare avansată de degradare. Cu toate acestea, am întâlnit un grup de vreo patruzeci de credincioşi, care se ocupă de întreţinerea acestei case şi de pregătirea, cu mai mare seriozitate, a tot ceea ce trebuie pentru Sfânta Liturghie.

M-a surprins că printre aceşti credincioşi, mai bine de jumătate erau copii şi tineri, pe faţa cărora am citit bucuria revederii cu păstorul parohiei. Liturghia, deşi simplă, mi-a transmis unitate, seriozitate şi participare activă.

În parohie, Liturghia din ajunul Crăciunului a avut loc la ora 2300, şi am văzut şi aici mulţi copii şi tineri. Întrucât îmi place simplitatea unită cu profunzimea, lucruri pe care le-am văzut la acei credincioşi, m-am bucurat că slujirea mea ca diacon începe într-un cadru asemănător cu cel al primei comunităţi creştine din Faptele Apostolilor. Nu credeam că pot întâlni cu adevărat oameni care să participe cu toată inima la celebrările liturgice şi care să colaboreze aşa frumos cu preotul.

În ziua de 27 decembrie m-am întors acasă. După ce am participat la onomastica ÎPS dr. Ioan Robu, am ajuns în parohia de provenienţă, iar părintele paroh mi-a dat ocazia să predic zilnic, uneori chiar şi la două Liturghii pe zi. Între 3 şi 7 ianuarie, am mers la sfinţirea de locuinţe şi am văzut iarăşi, entuziasm şi spirit de colaborare din partea credincioşilor. Desigur, au fost şi unele situaţii mai puţin plăcute, dar ele au pus în lumină mai mult frumuseţea momentelor înălţătoare.

Vacanţa de Crăciun a trecut ca un vis, deosebit de frumos. Entuziasmul şi chipurile senine ale celor pe care i-am întâlnit în perioada scurtă de pastoraţie m-au însoţit şi m-au încurajat să-mi continui cu şi mai multă dăruire perioada de formare care a mai rămas până la sfinţirea ca preot.

După sesiunea de iarnă, am avut iarăşi parte de o săptămână plină de activităţi la parohia de unde provin. Mi-a părut bine că părintele paroh are încredere în mine şi mă încurajează prin oferirea de noi ocazii care să perfecţioneze formarea mea pastorală. Iar acum aştept să văd unde voi petrece cele aproape două luni de pastoraţie, când sper să fiu util celor din jur, cu ajutorul Domnului.

Îmi amintesc că în anii anteriori îi întrebam pe colegii mai mari dacă „merită” să mergi până la capăt. Toţi, fără excepţie, îmi răspundeau cu hotărâre „DA”. Acum m-am găsit în postura de a fi şi eu întrebat exact la fel, şi am dat acelaşi răspuns.

Merită să mergi cu curaj pe drumul formării preoţeşti, dacă ai încredere în Dumnezeu şi îl laşi să lucreze în viaţa ta.

Merită să investeşti în vocaţie, dacă nu urmăreşti scopuri secundare şi dacă nu cauţi beneficii trecătoare.

Merită să investeşti în urmarea lui Dumnezeu, dacă simţi că bucuria ta cea mai mare este aceea de a fi în folosul fraţilor. Iar ocaziile de a te simţi util nu vor întârzia să apară.

Mă bucur că mi s-a descoperit capacitatea de a preţui un zâmbet, un chip luminos, un răspuns pozitiv la o iniţiativă de a mea. Prin slujirea ca diacon şi colaborarea celor pe care i-am întâlnit în pastoraţie am simţit frumuseţea slujirii creştine şi bucuria de a realiza lucruri frumoase, simple, dar profunde.

pr. diac. Dumitrescu Andrei Anul VI

Bucuria de a sluji

8

Interviu cu seminaristul Herciu Aurelian, din anul V, care a desfăşurat anul pastoral în parohia „Notre Dame de L'Assomption” din Djébonoua, Arhidieceza de Bouaké, Coasta de Fildeş

Cu toţii avem sădit în noi un spirit misionar, o do-rinţă misionară care se dezvoltă în fiecare în moduri şi măsuri diferite, în funcţie de Duhul Sfânt care împarte carismele sale după cum voieşte. Cum s-a dezvoltat în dumneavoastră vocaţia misionară şi dorinţa pentru o activitate misionară?

Într-adevăr, misiunea face parte din viaţa noas-tră. Biserica este din natura ei misionară, iar vestirea Evangheliei face parte din esenţa ei. Însă, fără Duhul Sfânt, activitatea misionară a Bisericii ar fi o operă doar umană.

Cât mă priveşte, vocaţia misionară a început oda-tă cu vocaţia la sfânta preoţie. Mai exact, prin clasa a IX-a, am auzit prima dată de misiune şi misionari. Atunci, pentru prima dată, la un cerc pastoral, am luat contact cu persoane care au fost în misiune. Nu ştiam, mai înainte, că sunt credincioşi, din aceeaşi dieceză cu mine, care au mers la alte popoare să-l vestească pe Cristos. Am privit cu admiraţie la ele, şi gândul mi-a rămas la acele locuri îndepărtate. Pot spune că sămân-ţa a fost sădită în acei ani.

Peste ani, am întâlnit alţi preoţi care au fost în misi-uni. Ei au ştiut să ne vorbească atât despre frumuseţea acestei vieţi printre cei care nu-l cunosc pe Cristos, cât şi despre greutăţile ei. Abia acum înţelegeam că e nevoie de vocaţie pentru a ajunge acolo, că nu poate merge oricine. Iar dorinţa mea a crescut până în ziua în care am spus „Da!” propunerii superiorilor de a merge în misiune.

2. Care este aportul pe care îl aduc credincioşii laici din Coasta de Fildeş în vederea construirii unui edificiu spiritual, al cărui cap este Cristos?

Marea „descoperire” făcută de mine în anul pasto-ral desfăşurat în Parohia Djébonoua, Arhideiceza de Bouaké, Coasta de Fildeş, a fost aceasta: şi acolo există Biserica Catolică; şi ei sunt fiii lui Dumnezeu, iar el îi iubeşte la fel de mult ca pe fiecare dintre noi. Credeam că sunt mult diferiţi, dar aveam să constat contrariul.

Descoperirea încheiată, am început să „explorez” viaţa comunităţii locale. Viaţa liturgică şi sacramen-tele sunt aceleaşi. Poate mai vii şi mai dinamice decât la noi.

Fiind o Biserică relativ tânără (Arhidieceza de Bouaké are 50 de ani de existenţă, deşi în sudul ţării misionarii au venit în secolul al XIX-lea), au multe grupuri şi asociaţii care să întărească credinţa şi unitatea Bisericii. Dintre acestea, ar fi: J.E.C. (Tinerii

Studenţi Catolici), C.V.A.V. (Inimă Puternică - Suflet Puternic: asociaţia copiilor), C.E.B. (Comunitate Eclezială de Bază). Aceasta din urmă a fost o noutate pentru noi, deoarece noi nu avem o astfel de structură. Ea este o împărţire a comunităţii pe regiuni, unde se întâlnesc pentru rugăciune, Lectio divina, citirea şi aprofundarea diferitelor documente bisericeşti…

Însă aportul lor major la construirea edificiului spi-ritual este credinţa, modul cum participă la viaţa li-turgică. Credinţa lor este mare, pentru că mari sunt faptele lor. Liturghiile lor sunt adevărate „spectacole divine”, ceea ce Conciliul numeşte „participare activă”. Odată ce l-au cunoscut pe Dumnezeu, totul pentru ei este sacru. Acolo am văzut ce înseamnă „bucuria de a crede”, o credinţă exprimată cu toată fiinţa.

3. Există acolo o luptă pentru formarea unor preoţi autohtoni? Dacă există, cum vi se pare modul lor de formare în comparaţie cu formarea de la noi, din In-stitut?

Da, există mai multe „lupte” în Coasta de Fildeş, însă mă voi referi acum la cea a formării la preoţie.

Preoţii autohtoni sunt mulţi, dar nu suficienţi pentru a răspunde cerinţelor pastorale locale. De exemplu, în Arhidieceza de Bouaké sunt 55 de preoţi, care se îngrijesc de 20 de parohii, fiecare cu zeci de filiale. Părintele Gabriel Cimpoeşu, parohul de Djébonoua, are 30 de filiale, iar alte 20 de sate urmează a fi evanghelizate. În sudul ţării, preoţii sunt mai prezenţi decât în restul ţării, deoarece acolo sunt condiţii mai bune de viaţă. Tot acolo sunt şi Seminariile de teologie şi filozofie. De precizat, că cele două dimensiuni ale formării sunt separate, având Seminarii de teologie şi Seminarii de filozofie.

În parohia „Adormirea Maicii Domnului”, din Djébonoua, sunt doi seminarişti, ambii la teologie. Aceasta arată că există o pastoraţie a vocaţiilor, care aduce roade.

Formare pe care viitorii clerici o primesc în Semi-nar este adaptată vieţii de acolo, din misiune. Vorbind cu cei doi seminarişti, ne-au spus că programul este

Coasta de Fildeş: „Mergi la fraţii mei şi spune-le…”V

iaţa

misi

onar

ă

9

în mare acelaşi, timpul fiind împărţit între rugăciu-ne, studiu, muncă si timp liber. Etapele de formare corespund şi ele: filozofie şi teologie. Şi ei primesc reverenda în anul trei, iar în ceilalţi ani de teologie, lectoratul şi acolitatul. Se pune, însă, mult accent pe pastoraţie. În fiecare vacanţă, fiecare seminarist merge o lună într-o parohie. Tot acest parcurs vocaţional nu este lipsit de peripeţii, cei drept, din cauza situaţiei po-litice. Ciriaque (seminaristul mai mare din parohie), ne spunea ce a trăit, pe viu, în timpul conflictelor din capitală, din primăvara trecută. Este inuman ce a vă-zut el acolo, sunt de nedescris situaţiile întâlnite de el. Şi, totuşi, a fost nevoit să stea în Seminar şi să suporte toate acele restricţii impuse.

Condiţiilor politice instabile li se adaugă şi cultura locală. Tradiţia îi cere primului născut al familiei anu-mite obligaţii, pe care el trebuie să le respecte chiar şi preot fiind. Primul născut ia pe umerii săi creşterea celorlalţi fraţi mai mici, iar această regulă este pentru toate familiile. De multe ori, preoţii sunt împărţiţi în-tre propria familie şi parohia încredinţată. Preoţilor li se spune, acolo, „părinte” (Mon Père), şi acesta nu este doar un apelativ.

4. Care a fost activitatea principală în care v-aţi simţit cu adevărat un misionar?

Chiar dacă împreună cu Laurenţiu, colegul meu, am desfăşurat multe activităţi, una a fost deosebită. Celebrarea Liturgiei Cuvântului m-a făcut să trăiesc cu adevărat perioada misionară. Dintre acestea, cea mai frumoasă a fost celebrarea din Vinerea Sfântă de anul trecut. Am experimentat atunci ce lucru măreţ e să le vorbesc oamenilor despre Dumnezeu, cât de asemănători suntem în faţa crucii, şi cât de puternic este Dumnezeu. Aceasta din urmă, deoarece la Calea Crucii, toată muzica din sat s-a oprit. Bine-înţeles, ca-tehetul a vorbit pentru aceasta, dar trecerea prin sat, la fiecare staţiune, a fost privită cu mare respect.

Consider că şi numai pentru acest singur moment din Vinerea Sfântă s-a meritat să merg în misiune.

5. Cât vă este acum de folos experienţa pe care aţi avut-o acolo?

Experienţa trăită acolo o folosesc aici zilnic. De ce spun aceasta? Voi da un exemplu. Într-o zi mă întor-ceam de la cateheză, împreună cu catecumenii. Pe drum, o întâlnesc pe Leti, unul dintre copiii de la cate-heză. Mă apropii şi o salut, întrebându-o când poate să dea evaluarea, pe care ceilalţi au primit-o în acea zi. Atunci o văd că plânge. Iar un copil îmi spune: „Părin-te, nu vorbi aşa, deoarece un alt copil nu a mai venit la cateheză, când i-a murit mama”. Am aflat că sora ei de un an tocmai murise. Când am auzit lucrul acesta, am lăsat deoparte cateheza şi am încercat să mă apropii de

suferinţa ei. Atunci am învăţat „să mă fac una” cu cel din faţa mea. El este, în acel moment, cel mai impor-tant. La fel trăiesc şi azi.

Apoi sunt lucrurile pastorale pe care le-am învăţat: fraternitatea de la întâlnirile decanale, dialogul care există între ei (fiecare întâlnire începea cu cererea noutăţilor), neutralitatea politică pe care trebuie să o aibă un preot, întrebările puse de cateheţi la întâlni-rile de formare, colaborarea cu ajutorul primit (cele mai multe finanţări pe care le primesc ivorienii sunt parţiale, restul trebuind să vină de la ei), importanţa „ofrandei văduvei” (chiar şi Liturghiile cu cei mai pu-ţini credincioşi aveau o colectă, deoarece ei voiau să-şi ofere contribuţia lor, oricât de mică), multa, multa răbdare pe care trebuie să o ai când lucrezi cu oamenii, şi, mai ales, încrederea pe care trebuie să le-o acorzi…

Nu în ultimul rând, îmi foloseşte enorm de mult dorinţa lor de viaţă. Vitalitatea lor este extraordinară. Nicio viaţă nu este abandonată (a se vedea familiile ivoriene) şi o trăiesc cu o simplitate uluitoare. M-a fascinat mereu dansul lor şi mă întreb de unde au atâ-ta bucurie. Cultura lor este una a vieţii, pur şi simplu.

6. V-aţi mai întoarce? Sau, mai bine spus, ce v-ar face cel mai mult să vă întoarceţi în "Coastă"?

Cred că aceasta este întrebarea principală pe care o primim toţi cei care am fost în misiune. Este ca un fel confirmare, pentru cei care o adresează, că timpul pe-trecut acolo „s-a meritat”. Da, m-aş întoarce din toată inima acolo. De altfel, acolo, înainte de a pleca de la ci-neva trebuie să ceri permisiunea. Ea ţi se acordă doar pe jumătate, deoarece vei mai reveni. Sunt, oarecum, „obligat” să mă întorc. Dorinţa de a mă întoarce este „hrana” mea de fiecare zi.

M-aş întoarce pentru a termina acea Vinere Sfântă şi a le vorbi de Înviere. Au nevoie de Dumnezeu. Să le vorbesc de Dumnezeu este singurul motiv pentru care m-aş întoarce la acei oameni minunaţi.

Herciu Aurelian

Anul V

Viaţa m

isionară

10

Interviu cu seminaristul Luca Laurentiu, din anul V, care a desfăşurat anul pastoral în parohia „Notre Dame de L'Assomption” din Djébonoua, Arhidieceza de Bouaké, Coasta de Fildeş.

De câţiva ani se tot vorbeşte de misiunea de evanghelizare. Cum s-a dezvoltat acest concept de-a lungul timpului până la faptul concret de a ajunge acolo, în misiune? În ce măsură s-au împlinit aşteptările pe care le-aţi avut în această privinţă?

Pentru a înţelege mai bine cum se desfăşoară activitatea în Coasta de Fildeş voi reda pe scurt istoria parohiei Djébonoua.

Djébonoua este o parohie relativ tânără; a fost înfiinţată în anul 2007, iar conducerea acestei parohii a fost încredinţată preoţilor misionari italieni, având colaborator pe părintele Gabriel Cimpoeşu, actualul paroh al comunităţii. Parohia aparţine arhidiecezei de Bouake şi tribului baoule (care este tribul majoritar din Coasta de Fildeş cu un procentaj de 25% din populaţia totală a ţării. Este unul din cele 62 de triburi), mai exact sectorului „S”.

Djébonoua este o comună care înglobează 51 de sate. Dintre aceste sate, până când noi am ajuns acolo, 28 de sate erau deja evanghelizate (adică cel puţin o dată pe lună sau o dată la două luni se celebra o Liturghie în aceste 28 de sate). Pe parcursul unui an pastoral au loc două evanghelizări. Au loc doar două evanghelizări pentru ca noile comunităţi să reuşească să se organizeze: să-şi dobândească proprii cateheţi, propriul loc de cult. În procesul lor de formare, aceste noi comunităţi sunt ajutate de cateheţi şi de comunităţile vecine. Toate aceste sate nou evanghelizate ajung să aibă cateheţii săi proprii (cel puţin unul) care au o misiune foarte importantă. Ei celebrează Liturgia Cuvântului în fiecare Duminică şi sărbătoare, fac pregătire cu catecumenii, fac cateheze cu credincioşii din satul lor, pregătesc

O experienţă pentru o viaţă

comunitatea sub aspectul liturgic. Pentru a reuşi să-şi îndeplinească cât mai bine misiunea lor, cateheţii, după ce au urmat cursurile necesare pentru a deveni cateheţi (şase luni – au loc în Bouake), ei participă lunar la pregătirea cateheţilor ţinută de părintele paroh. La noi, în Djébonoua, această formare avea loc în prima miercuri din lună. Pe durata celor şase luni noi am participat la două evanghelizări (una în noiembrie şi o alta în ianuarie).

La evanghelizarea unui sat, participa întreaga parohie. În realizarea evanghelizării catehetul are un loc decisiv. El, pe durata unui an (uneori mai mulţi ani), vorbeşte mai întâi cu şeful satului şi cu notabilii pentru a le cere permisiunea de a evangheliza satul respectiv. În ziua evanghelizării, parohia întreagă (adică credincioşii din cele 28 de sate evanghelizate) se adună în satul respectiv. Au loc saluturile (foarte importante în cultura tribului baoule), câteva dansuri şi apoi momentul central: patima, moartea şi învierea lui Cristos. Liturghia, animată de diferite coruri, poate dura mai mult de trei ore şi jumătate. După Liturghie se organizează o agapă frăţească. După această agapă, diferite coruri din diferite filiale îşi manifestă bucuria

credinţei prin cântece şi dansuri. Catehetul vorbeşte cu notabilii satului pentru a fixa data următoarei Liturghii. Apoi fiecare se întoarce acasă.

Înainte de a merge în misiune nu ştiam mai nimic despre evanghelizare decât, bineînţeles, la nivel teoretic. Foarte surprinzător pentru mine a fost

Via

ţa m

ision

ară

11

să constat că evanghelizarea şi catecumenatul se desfăşoară conform normelor pe care le găsim în Magisteriul Bisericii în mod strict.

2. Care au fost activităţile principale care au caracterizat actul misionar în timpul anului pastoral?

Activităţile principale au fost numeroase: în primul rând participam zilnic la Sfânta Liturghie în sat ajutându-l pe preotul paroh, iar apoi îl însoţeam şi în celelalte filiale. Miercurea făceam pregătire cu copiii din anul al III-lea de catecumenat (care au fost botezaţi cu o săptămână înainte de plecarea noastră) despre sacramente. Apoi, Duminica, pe rând, împreună cu Aurelian, celebram Liturgia Cuvântului în şase dintre cele mai importante filiale. Tot duminica participam la întâlnirile copiilor (C.V.-A.V.) şi ale tinerilor (J.E.C.).

Apoi, bineînţeles erau şi alte activităţi secundare: vizitarea bolnavilor, întâlnirile de sector, (un fel de întâlniri decanale de la noi). Participarea la C.E.B. (comunităţi ecleziale de bază, în număr de nouă în Djébonoua. La aceste întâlniri, care aveau loc în fiecare miercuri seara, se făcea un fel de Lectio divina).

3. Ştim că există o diferenţă semnificativă de cultură, tradiţii, obiceiuri, între noi şi cei din Coasta de Fildeş. Dar credinţa? Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte trăirea credinţei?

Chiar dacă parohia este tânără, credinţa bouleilor este foarte vie, foarte activă; sunt oameni care odată botezaţi se implică activ în viaţa Bisericii. Cei din parohie participă zilnic la Sfânta Liturghie şi

se împărtăşesc toţi (la Liturghie participă zilnic cel puţin 15 persoane), iar Duminica cel puţin 500-600 de persoane, iar participarea este vie, activă, cu multe cântece şi dansuri. Credinţa lor se poate vedea din bucuria pe care o manifestă şi din faptele lor. Dacă ar fi să fac o comparaţie între credinţa lor şi a mea pot spune că: am mers în misiune cu gândul de a-i evangheliza şi de a-i catehiza, şi m-am trezit că eu sunt cel care a fost catehizat de ei. Chiar dacă au fost de curând evanghelizaţi, credinţa lor este mult mai matură decât credinţa noastră.

4. Care a fost punctul culminant al misiunii?

Mi-e greu să stabilesc unul singur; probabil că momentul culminant a fost cel al botezului copiilor şi al adulţilor în prima Duminică a Paştelui. A fost unul dintre multele momente emoţionante: mai întâi pentru că cei 10 copii, pe care i-am pregătit şase luni au fost botezaţi (cu o vârstă între 12 şi 20 de ani), apoi pentru că, în momentul botezului am văzut persoane de peste şaptezeci de ani şi chiar pe unii dintre copiii pe care i-am pregătit plângând de bucurie. Pe lângă acest moment au fost şi multe alte momente: cele două evanghelizări, Liturgiile Cuvântului pe care le-am celebrat, sărbătorile Crăciunului şi ale Paştelui, ziua diecezană a tineretului care a avut loc în Djébonoua, anul trecut, Calea sfintei Cruci din fiecare vineri a Postului Mare, Duminica Floriilor, şi, bineînţeles, ultima Liturghie. Modul de a trăi aceste momente forte ale anului pastoral dau dovadă de bogăţia credinţei lor.

5. Te-ai mai întoarce?Şi mâine.

Luca Laurenţiu

Anul V

Viaţa m

isionară

12

Redactarea acestui articol îmi aminteşte de activitatea pe care am desfăşurat-o în anul pastoral la redacţia editurii Presa Bună. Pentru

cei care nu cunosc această redacţie, deşi mă îndoiesc că ar exista vreo astfel de persoană în Seminarul din Iaşi, le pot spune că editura Presa Bună aparţine Episcopiei de Iaşi şi îşi are sediul în palatul episcopal de lângă catedrala „Sfânta Fecioară Maria Regină”. Aceasta are ca redactor pe pr. Cornel Cadar, care este ajutat în munca sa de două surori din cadrul Institutului Diecezan „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”şi de doi laici, cu diferite competenţe în acest domeniu.

Împreună cu al meu coleg, în persoana domnului Claudiu Bulai, am petrecut anul pastoral în cadrul acestei redacţii. Activitatea noastră pe tot parcursul acestui an, în mare parte, s-a desfăşurat în această direcţie, doar în week-end ţineam o oră de religie pentru un grup de copii din clasele a VII-a şi a VIII-a.

Într-o primă perioadă am lucrat la realizarea unei arhive foto a tuturor revistelor apărute la editura Presa Bună (prima revistă fiind tipărită în anul 1913). Acest lucru a necesitat câteva săptămâni bune de „şedinţe foto” (cred că am fotografiat câteva zeci de mii de pagini). Apoi am colaborat la redactarea revistelor: „De la Răsărit până la Apus”, „Lumina creştinului”şi „Isus prietenul copiilor”. De asemenea, am contribuit la corectura şi tehnoredactarea a diferite cărţi care au fost editate la editura cu pricina. Trebuie menţionat că majoritatea cărţilor tipărite la Presa Bună îl au ca autor pe pr. Anton Dancă, un mare scriitor în viaţă, care activează ca „vicar” în satul meu natal (Iugani).

Aceeaşi redacţie se ocupă şi de sit-ul Diecezei de Iaşi (ercis.ro), pe care seminariştii îl accesează zilnic (e în topul preferinţelor). Îndatorirea noastră, vizavi de acest sit, era de a corecta textele ce erau publicate (desigur că nu au lipsit reclamaţiile referitoare la corectitudinea unor texte, cârcotaşi se găsesc la orice colţ de stradă – corectio fraterna), precum şi realizarea unor articole referitoare la evenimentele petrecute în dieceza noastră.

Nu au lipsit momentele în care a trebuit să fim şi „reporteri”: aveam datoria de a fi prezenţi la orice eveniment mai deosebit din viaţa Bisericii Catolice ce avea loc în Iaşi, de a imortaliza acele momente (prin fotografii) şi de a scrie un articol. Au existat numeroase astfel de evenimente.

Un moment frumos din timpul anului pastoral l-a reprezentat Liturghia de la radio, de Duminică dimineaţa. Era un moment înălţător, deoarece eram conştient că prin acea transmisie radio ne uneam în rugăciune cu numeroşi bolnavi care urmăreau în fiecare săptămână acea celebrare liturgică.

După cum se poate observa, activitatea noastră pastorală nu a fost prea intensă, noi ne-am ocupat mai mult de a face cunoscută pastoraţia pe care o realizau alţii. Totuşi, nu pot spune că acest timp nu a însemnat nimic pentru drumul meu de pregătire la sfânta preoţie. Anul acesta am învăţat să apreciez munca celor care lucrează în domeniul mass-media, am realizat cât efort necesită redactarea unei reviste şi cât de greu este să convingi pe unii să colaboreze (un gând de apreciere pentru animatorii noştri culturali). Apoi am experimentat ce înseamnă să lucrezi cel puţin opt ore pe zi (aveam acelaşi program de lucru cu angajaţii editurii, diferenţa o făcea remuneraţia…), să ai un program fix, şi să faci aceeaşi muncă în fiecare zi. Am avut onoarea să lucrez cu un grup de oameni deosebiţi, care se dedicau trup şi suflet pentru munca lor, pot spune că m-am simţit ca într-o familie. Consider că unul dintre lucrurile importante care nu ar trebui să lipesească seminariştilor în timpul anului pastoral este încerederea în ceilalţi, doar astfel se poate realiza ceva frumos şi constructiv.

În încheiere, dorec să vă îndemn să apreciaţi mai mult munca celor care lucrează în domeniul mass-media şi să nu vă sfiiţi atunci când vă cer să contribuiţi cu un articol la realizarea revistei Seminarului.

Gabor Sergiu

Anul V

Anul pastoral la Presa BunăA

nul p

asto

ral

13

A merge pentru binecuvântarea caselor, în postura seminaristului, a celui care se roagă sau îl ajută pe preot, dându-i la mână ceea

ce are nevoie, este o experiență destul de interesantă: deoarece nu eşti tu în prim-planul familiei vizitate, ci eşti acea persoană care, probabil cum ar gândi unii „e tânărul care îl ajută pe părintele”. Totuşi este captivant, în această postură, să stai şi să observi diferitele forme de familii din ziua de astăzi: familii complete sau incom-plete, cu copii sau fără, cu membrii tineri sau în vârstă; familii mixte (şi este interesant cum diferenţa de religie nu este întotdeauna un impediment pentru a trăi o viață de familie reuşită) sau familii catolice; dar şi familii în care soțul sau soția sunt plecați în străinătate pentru a lucra şi a întreține pe cei lăsați în țară din diferite motive (şcoala copiilor, serviciul partenerului, imposibilitatea de a merge toată familia în străinătate sau doar dorința provizorie de a lucra peste hotare); familii care îl aşteaptă cu drag pe „părintele de la Biserică” sau familii cărora le este indiferent dacă vine preotul sau nu, etc. Familii diverse care constitue comunitatea parohială de astăzi, Biserica actuală, în care preotul trebuie să slujească, să-l propună pe Dumnezeu, chiar să-l facă prezent.

Stările pe care le resimţeam erau fie de bucurie (când întâlneam familii tinere ce priveau cu speranţă spre vii-tor sau familii cu copii mici ce se bucurau de venirea părintelui), fie de descurajare (când observam familii triste, deoarece unul dintre părinţi era la muncă pes-te hotare, departe de cei dragi sau familii înjumătăţite datorită separării voite a soţilor sau părinţi în vârstă rămaşi singuri care duceau dorul copiilor ce au plecat la casele lor etc.). Nu ştiam în nici un moment ce tip de familie avea să urmeze, trebuind să mă adaptez la fiecare situaţie întâlnită. Toate acestea au determinat în mine întrebări diferite: de ce familia este atât de diversă? Oare voi reuşi pe viitor să înţeleg şi să sprijin aceste familii? Oare cum vede familia de azi rolul preotului în viaţa sa? Preotul mai face faţă unor asemenea situaţii sau a renunţat să mai lupte? Sunt întrebări şi în acelaşi timp provocări pentru fiecare dintre noi.

Noul an al familiei, al doilea în dieceza noastră, este un timp propice pentru a reflecta la situaţia familiei de astăzi, la valorile ce trebuie să o caracterizeze, la contribuţia ce tre-buie să o aducă preotul în sânul ei, la aportul ce îl putem aduce noi în cadrul familiilor pe care le cunoaştem şi cu care colaborăm, printr-o relaţie de prietenie ce ne leagă; putem reflecta la familia din care provenim, la raportul familial la care suntem datori să contribuim străduindu-ne să construim cât mai fidel conform îndemnurilor Bi-sericii. Până la urmă pentru a ajunge la familia celuilalt trebuie să porneşti din familia proprie unde se dobândesc primele “noţiuni” despre familie.

Această nouă perioadă dedicată familiei poate fi privită ca pe un dar din partea lui Dumnezeu, pentru ca noi să ne oprim, din când în când, din activităţile noastre cotidiene, pentru a ne întoarce privirea către un aspect important ce influenţează viaţa noastră – familia. Să privim cu iubire spre familia noastră şi a celuilalt, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru familia în care ne-am născut, în care am dobândit credinţa, cât şi pentru familia celui de lângă noi, deoarece în ea avem posi-bilitatea de a descoperi diversitatea. De la El să cerem binecuvântarea şi darurile sale asupra familiei proprii, a celuilalt, asupra familiei comunităţii din care facem parte (în cazul nostru poate fi şi cea a Seminarului), asu-pra întregii familii care constituie Biserica.

Aşadar familia trebuie să fie în centrul gândurilor noastre, într-un timp dedicat special pentru aceasta, iar reflexia despre ea este datoria fiecăruia întrucât este mar-torul unei perioade speciale în această privinţă. Oare toate acestea nu sunt o provocare specială din partea lui Dumnezeu adresată personal fiecăruia? Răspundem? Cum?

Blaj Marian,

Anul V

Familia…o provocare?

14

Dreptatea este o adevărată punte între oameni, este o virtute etică inestimabilă întâlnită la prea puţini din societatea contemporană.

De-a lungul timpului, persoana umană a trecut prin diferite momente, creând astăzi o interogaţie boldită cu privire la conceptul de dreptate. Se pune întrebarea: mai există dreptatea practică astăzi sau doar teoretică? Dreptatea, atât de suavă şi nevinovată, nu a reuşit niciodată să se bucure de o autonomie. Întotdeauna a fost dependentă şi divizată de multe ori până la inexistenţă.

Fireasca întrebare care ne mişcă este: de ce? Păcatul a fost, este şi va fi cealaltă latură a dreptăţii. Această afirmaţie pusă în lumină arată limita noastră în raport cu Creatorul. Dreptatea prin excelenţă este Dumnezeu Întreit. Acesta nu o păstrează pentru sine, ci este gata s-o ofere fiecăruia în mod gratuit. Aşa cum filiala bancară îşi extrage resurse, politici monetare, administrative de la banca mamă, la fel şi creştinul pentru a supravieţui şi convieţui cât mai bine trebuie să se raporteze la dreptatea absolută, dreptatea supremă. Sofişti sau împăraţi, fascişti sau comunişti, toţi au încercat prin diferite metode (de regulă torturi şi falsificarea adevărului) de a ascunde tezaurul dreptăţii divine, considerându-se ei înşişi stăpâni peste toate şi peste tot. S-a constatat însă că au fost doar o umbră ucigaşă ce avea să piară în întunericul timpului.

Cu toate acestea, astăzi, într-o societate mai liberă, mai echilibrată, în ciuda faptului că aveau toate la îndemână căutăm dreptatea departe de locul ei natal. Virtuţile teologale, morale, cele ce ar trebui să lege relaţiile dintre oameni, se umbresc luând forme noi, păgâne, înrămând răul şi ignorând binele, binele comun. Mă întreb: Ce s-ar fi întâmplat dacă deţineam această libertate (ca cea de astăzi) încă din timpul lui Cristos?

Consecinţele unei dreptăţi pripite se văd astăzi ca printr-un binoclu. Ura, nedreptatea, răzbunarea nu fac altceva decât smulgerea dreptăţii rămase din noi înşine; încăpăţânarea de a accepta condiţia de creatură şi caracteristica relativităţii şi incomplexităţii omului dependent de dreptatea abolută.

Oare orgoliul, funcţia şi alte titluri îţi dau dreptul să faci ce vrei cu aproapele tău?

„Fiecare trebuie să-l considere pe aproapele fără nici o explicaţie ca pe un”el însuşi” ţinând seamă de viaţa lui şi de mijloacele necesare pentru a trăi cu demnitate” (GS 27).

Despre dreptate

Mai mult decât atât „Ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40).

E drept că natura umană este îndreptată spre concupiscenţă cum ar spune sf. Augustin, că, deşi ne asemănăm cu el, nu ne reflectăm în oglinda divină. Cu toate acestea rămâne un gram de speranţă că omul va reuşi să se regăsească în puzzle-ul dreptăţii.

Chiar dacă dreptatea pare a fi la apusul existenţei sale, chiar dacă dezastrele nedreptăţii consumă şi puţina speranţă rămasă, să rămânem noi înşine o oază în grădina Domnului, admirată de ceilalţi în speranţa extinderii acesteia de la un capăt la celălalt al pământului.

Dreptatea este în mine, este în tine! Facem o constituţie din ea? O astfel de constituţie va îndrepta societatea spre o relaţie închegată, evitând mai mult jugul păcatului, a cărui consecinţă o simţim astăzi în crizele economice, politice, războiul de dominaţie gata să ne ducă în larg, departe de dreptatea absolută.

Roca Alexandru

Anul I

15

A gândi liber

Am urmărit cu sufletul la gură starea de spirit care a cuprins România începutu-lui de an 2012. O nemulţumire colectivă

provocată de proiectul de lege pentru sănătate a condus la o degenerare socială, care a arătat opiniei internaţionale că în ţara noastră încă nu s-a ieşit din epoca de piatră (la propriu). Piatra ca instrument de atac/de apărare era mijlocul utilizat cu precădere în urmă cu mii de ani până să fie înlocuită de armele făcute din metale…

Vrem libertate, vrem drepturi, ba chiar spunem că suntem o naţiune creştină, dar faptele ne contrazic fără drept de apel. Dar gândim liber?

Un gânditor grec din secolul al XVIII-lea, Rigas Fer-eos, spunea că „cine gândeşte liber, gândeşte bine”.

A gândi liber înseamnă a avea capacitatea de a spune lucrurilor pe nume, de a observa ce nu merge şi de ce nu merge, şi de a veni cu soluţii. În mod sigur, în situaţiile de criză, nu piatra (oricare ar fi forma şi consistenţa ei) aruncată orbeşte în cei din jur ne va elibera de muntele de poveri, nu ura dezlănţuită in-util va fi cheia care va deschide uşa tainică a fericirii. Ceea ce schimbă la nivel individual şi comunitar situaţia este gândirea.

A gândi liber (şi bine) înseamnă a şti că nu omul deţine soluţiile absolute.

A gândi liber (şi bine) înseamnă a constata că eşti limitat şi că nu ai nevoie de ajutor.

A gândi liber (şi bine) înseamnă a căuta ajutor şi a realiza că acest ajutor vine numai de la Dumnezeu cu adevărat.

Oamenii de credinţă au gândit cu adevărat liber. Şi au gândit bine, în conformitate deplină cu logica Evangheliei şi a lui Dumnezeu.

A gândi liber înseamnă a face un act de voinţă de-osebit, care să te despartă de ceea ce te leagă în fiinţa ta: respectul omenesc căutat cu orice preţ, comodi-tatea, convenienţa. Aş spune că a gândi liber este o cale spre sfinţenie, spre angajare concretă şi actuală pentru ceilalţi. Chiar şi în zilele noastre au fost şi sunt oameni care

au curajul de a gândi liber. Fericita Maica Tereza de Calcutta (1912-1997); Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea (1920-2005) şi mulţi alţii. Chiar şi actualul papă, Benedict al XVI-lea gândeşte liber şi detaşat.

Ca viitori slujitori ai altarului suntem datori să cultivăm în suflet atitudinea omului liber. Singura cauză a eventualei noastre stări de întristare trebuie să fie păcatul de care Dumnezeu ne eliberează prin sacramente. Astfel, pentru ce ne-am teme? Pentru ce am recurge la diferite acţiuni care să denote că suntem oameni ai fricii şi nu ai libertăţii?

Să luăm aminte că Isus Cristos a fost pe deplin liber; el ne cheamă să-l urmăm, iar dacă o facem, să mergem pe urmele lui respirând aerul curat al libertăţii.

pr. diac. Andrei Dumitrescu

Anul VI

16

Postul Mare, şi nu numai, este un timp al deciziilor de a schimba ceva în viaţa noastră. Acum vedem ce merge şi ce nu merge în viaţa

noastră şi încercăm să ne îndreptăm. Însă buna intenţie nu ajunge. Trebuie să facem ceva concret, practic. Unul dintre cele mai importante lucruri în viaţa noastră este timpul. Pentru a avea rezultate cât mai bune la învăţat, trebuie să ne organizăm cât mai bine timpul. Să analizăm puţin raportul dintre timpul acordat televizorului şi rezultatele asupra studiului, asupra vieţii noastre.

Un prim duşman/prieten al învăţatului este televizorul.

Eu iţi voi spune câte ceva despre acest obiect nelipsit din orice casă, iar tu vei decide dacă îţî foloseşte sau nu.

Mai întâi voi spune ce crede lumea despre televizor.

Mulţi spun că el te ajută să cunoşti lumea, ce se mai întâmplă. Alţii spun că te ajută să-ţi formezi o opinie. Sunt unii care susţin că el te-ar ajuta să gandeşti, să te cultivi. Copiii se bucură că pot vedea desene, filme la acest obiect minune. Tinerii îi admiră pe micul ecran pe cei care le vor fi modele. Gospodinele, şi nu numai ele, îşî trec în agendă telenovelele. Iar soţii nu ratează niciun meci sau film bine realizat. Deci, întrega societate şi familie este captivată de televizor.

Să vedem acum şi reversul medaliei, faţa mai puţin cunoscută a televizorului.

Televizorul afectează în mod covârşitor imaginaţia. Omul şi-a uşurat atât de mult „privirea”, capacitatea lui de „a vedea”, adică de a avea propriile vederi. Şi voi explica în ce constă aceasta. Efectul principal pe care îl are televiziunea asupra imaginaţiei sunt reveriile, visarea cu ochii deschişi. Televizorul este o altă lume care ne rupe de realitate: visăm să fim ca actorii preferaţi, să avem tot ce se promovează la TV, să avem o viaţă „ca în filme”.Şi ne închipuim că chiar se poate.

Efectele tehnice fac ca majoritate informaţiilor transmise prin televiziune să aibă un impact subliminal, adică să nu fie complet sau deloc conştientizate de telespectator, deşi ele pătrund în mintea acestuia şi sunt depozitate în memorie.

Acest impact face ca şi voinţa să fie manipulată. Privitul la televizor influenţează în mod definitoriu viaţa omului contemporan. Oamenii ajung să gândească, să se comporte, să se îmbrace după cum le sugerează televiziunea.

Televiziunea ne influenţează însăşi structura corticală din cauza gradului ridicat de repetitivitate (zilnic), duratei şi intensităţii experienţei vizionării.

Micul ecran este un puternic concurent al lecturii din mai multe motive:

-plăcerea facilă a privitului e mai preferabilă decât satisfacţia lecturii,

-televizorul presupune un efort mental mai mic,

-televizorul ne ia timpul necesar rezolvarii problemelor (dar ele rămân nerezolvate),

-televiziunea depăşeşte capacitatea omului de a prelucra informaţia (te-ai întrebat vreodată de ce te ridici obosit de la televizor?).

Primul efect al televiziunii este crearea unei atitudini mentale pasive. În faţa televizorului nu prea poţi, şi nici nu ai timp, să te gândeşti. E mult prea uşor să stai şi să priveşti decât să citeşti, să munceşti, să alergi...

După ce omul a încetat să mai gândească, totul este posibil. În acest caz se dovedeşte mai bine ca oricând că „somnul raţiunii naşte monştri”. În faţa televizorului raţiunea doarme, iar monştrii îi vedem după aceea (aviz amatorilor „ştirilor de la ora 5” sau fanilor senzaţionalului canal 0TV).

Televiziunea nu manipulează impunând cu forţa un model de acţiune, ci sugerând sau punând în lumină pozitivă anumite comportamente şi atitudini care, prin repetare, ne vor modela imaginaţia şi atitudinile interioare, fără ca noi să ştim sau măcar să acceptăm acest lucru (a se vedea viaţa imorală a vedetelor TV).

Nu numai cititul, dar şi capacitatea de a scrie este afectată ca urmare a timpului petrecut în faţa televizorului. Tinerii nu mai dispun de capacitatea de a-şi prezenta în scris ideile, gândurile, simţămintele sau ceea ce vor să spună (a se vedea. prescurtările de pe internet, smile-urile ce înlocuiesc cuvintele, răspunsurile scurte şi ambigue, mesajele de pe mobil din care nu înţelegi nimic, scrisorile ce au devenit un lux..).

„Pentru ca răul să învingă e de ajuns ca cei buni să nu facă nimic”(motto-ul unui film despre totalitarism).

Tu cum lupţi cu răul din jur?

Herciu Aurelian

Anul V

Televizorul: prieten sau duşman?Pa

gina

form

ativ

ă

17

Iată răspunsurile corecte la întrebările din numărul trecut:

1. Materialul folosit la început de vechii chinezi pentru scris şi desenat. A) Tuş.

Tuşul chinezesc (sau cerneala indiană) este un pigment negru, comercializat sub formă de beţigaşe care trebuie umezite înainte de a fi folosite pentru scris şi desenat. Sau sub formă de praf fin dizolvat într-un lichid, de regulă în apă amestecată cu o substanţă cleioasă. Beţigaşele sau bucăţile de tuş sunt fabricate din negru de fum, tratat special, amestecat cu o substanţă elastică sau cleioasă şi uneori, parfumată. Tuşul era cunoscut în China şi Egipt cu sute de ani înainte de Cristos, şi este considerat şi astăzi una dintre cele mai bune cerneluri, graţie opacităţii şi durabilităţii sale.

2. A creat statueta care se înmânează odată cu premiile Oscar. C) George Stanley.

Proiectul statuetei – un cavaler care stă pe o rolă de film şi ţine o sabie – îi este atribuit lui Cedric Gibbons, director artistic al Metro-Goldwin-Mayor (MGM). Sculptorul G. Stanley a primit comanda de a crea statueta pe baza schiţei lui Gibbons. Mulţi ani la rând, statuetele au fost turnate în bronz şi învelite în foiţă de aur de 24 de carate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ele au fost realizate din ipsos, din cauza lipsei metalului. Astăzi sunt fabricate din britannium placat cu aur. Forma lor a rămas neschimbată, cu excepţia piedestalului, care din 1945 a devenit mai înalt. Statueta are 34,5 cm lungime şi cântăreşte 3,8 kg.

3. Zeiţa greacă care a aruncat mărul discordiei, provocând astfel războiul troian. A) Eris.

Întruchipare a vrajbei, Eris este cunoscută în primul rând, pentru contribuţia sa la începerea Războiului Troian. Când s-a văzut singura neinvitată la nunta lui Perseu cu Tetis, Eris a aruncat printre oaspeţi un măr de aur pe care stătea scris „celei mai frumoase”. Hera, Atena şi Afrodita au socotit fiecare că mărul li se cuvine, iar Zeus i-a încredinţat lui Paris sarcina de a hotărâ cui să-i aparţină. Paris a oferit mărul Afroditei, care l-a ajutat apoi, s-o câştige pe Elena din Troia. În războiul care a urmat, Hera şi Atena au rămas inamicii neînduplecaţi ai Troiei.

4. Marşul revoluţionarilor români de la 1848, compus de Anton Pann. C) Deşteaptă-te, române!

Vechi cântec patriotic românesc, compus de Anton Pann pe versurile poemului „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu. Marş al revoluţionarilor români

în 1848, a devenit imn de stat al României începând cu 1 ianuarie 1990, şi imn de stat al Republicii Moldova între 1991-1994. În România, Ziua Imnului se sărbătoreşte în fiecare an, pe data de 29 iulie.

5. Prima staţiune turistică din România care a fost menţionată documentar pentru prima dată în 153 d.Cr. C) Băile Herculane.

Oraş în judeţul Caraş-Severin, pe râul Cerna. Este o renumită staţiune balneoclimaterică, de interes general, cu funcţionare permanentă, cunoscută încă de pe vremea stăpânirii romane în Dacia sub numele de Aquas Herculis sacras, fiind atestată documentar ca staţiune din 153 d.Cr. are o climă blândă, cu influenţe mediteraneene, aer puternic ionizat, ape minerale sulfuroase, sodice, calcice, magneziene, slab radioactive.

6. Generalii care au înlocuit regalitatea în Roma secolului VI. A) Consuli.

În loc să readucă un rege pe tron, romanii au preferat să înlocuiască regele cu doi magistraţi aleşi anual, denumiţi consuli. Iniţial, cei doi consuli erau generali a căror misiune era să conducă armatele Romei în războaie. Pe timp de război, când era necesar un comandant cu autoritate asupra armatei, Roma numea un dictator în locul consulilor, acela însă, nu putea deţine comanda militară supremă mai mult de şase luni.

7. Cel care a creat personajele Athos, Porthos şi Aramis. C) Alexandre-Dumas, tatăl.

A fost unul dintre cei mai prolifici şi mai iubiţi autori francezi ai secolului al XIX-lea. Fără să înregistreze vreo performanţă literară indiscutabilă, Dumas a reuşit să ajungă la o reputaţie deosebită ca dramaturg, apoi ca autor de romane istorice, mai ales pentru romane cum ar fi „Contele de Monte Cristo” şi „Cei trei muschetari”. Ultimul este istoria aventurilor celor trei, Athos,Porthos şi Aramis.

8. Prima femeie laureată a Premiului Nobel. B) Marie Curie.

Fiziciana franceză, născută în Polonia, este celebră pentru cercetările sale în domeniul radioactivităţii şi a câştigat de două ori Premiul Nobel. În 1903 a împărţit Premiul Nobel pentru fizică cu Henri Becquerol şi Pierre Curie, soţul său. Despre radioactivitate s-a vorbit prima dată în 1896, când Henri Becquerel a descoperit-o în cazul sărurilor duble de uraniu şi potasiu. S-a constatat puţin timp după aceea că toţi compuşii uraniului şi metalul în

Provocări din cultura generală

18

sine aveau o radioactivitate similară. În 1898, Marie şi Pierre Curie au descoperit două alte elemente naturale puternic radioactive, radiul şi poloniul.

9. Substanţa obţinută de plantele carnivore din corpurile animalelor. B) Azot.

O plantă carnivoră este special adaptată pentru a captura insecte şi alte animale mărunte prin curse şi capcane ingenioase supunându-le apoi acţiunii de descompunere a enzimelor digestive, a bacteriilor sau a ambelor. Aceste plante îşi digeră prada printr-un proces de fragmentare chimică analog digestiei la animale. Produşii finali, în special, săruri şi compuşi de azot, sunt absorbiţi de către plante. Se crede că adaptările acestor plante pentru a digera proteinele animale bogate în azot le permit să supravieţuiască în condiţii de mediu altfel extreme sau ostile.

10. Jocul important în care este permisă înlocuirea jucătorilor fără ca jocul să fie oprit. A)hochei pe gheaţă.

Jucătorii sunt înlocuiţi frecvent şi stau rareori pe gheaţă mai mult de două minute. Singura excepţie o constituie portarii, a căror sarcină este să păzească poarta, de care se îndepărtează doar ocazional.

Noi întrebări propuse:

1. Unde au fost făcute pentru prima oară obiecte din porţelan ?

a. Marea Britanie, b. Franţa, c. China, d. Japonia.

2. Cine a decretat primul că anul nou începe pe 1 ianuarie?

a. Regele Arthur, b. Henric V, c. Cristofor Columb, d. Wilhelm Cuceritorul.

3. Cine a despărţit, conform mitologiei greceşti, pământul de cer?

a. Uranus, b. Cronos, c. Zeus, d. Poseidon.

4. În care mănăstire, monument UNESCO, ctitorită de Ştefan cel Mare, se află mormântul lui Daniil Sihastru?

a. Mănăstirea Putna, b. Biserica Trei Ierarhi, c. Mănăstirea Agapia, d. Mănăstirea Voroneţ.

5. Pe teritoriul cărui stat actual se află Mesopotamia?

a. Iran, b. Liban, c. Irak, d. Arabia Saudită.

6. Cine a dat numele oficial de „Casa Albă” reşedinţei preşedintelui Statelor Unite?

a. Thomas Jefferson, b. John Adams, c. Theodore Roosevelt, d. Benjamin Franklin.

7. Din ce roman al lui Lev Tolstoi provine afirmaţia „Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”?

a. Anna Karenina, b. Război şi Pace, c. Moartea lui Ivan Ilici, d. Copilăria, adolescenţa, tinereţea.

8. Care dintre următoarele au fost descoperite de către laureatul premiului Nobel, Alexander Fleming?

a. oxigenul, b. aurul, c. penicilina, d. Planeta Jupiter.

9. Din câte, compartimente este alcătuit stomacul unui om?

a. unul, b. două, c. trei, d. patru.

10. Ce nume are mutarea combinată a regelui şi a turei în şah?

a. şah-mat, b. deschidere, c. captură, d. rocadă.

Ştiaţi că .....

 Lupul are aceeaşi parteneră pe toată durata vieţii? Cel mai în vârstă mascul şi femelă dintr-o haită de lupi se numesc „perechea alfa”, ei sunt singurii care au dreptul să se înmulţească. Totodată, animal carnivor din familia canidelor, lupul este considerat strămoşul câinelui. Statuia Libertăţii a fost dăruită Statelor Unite ale

Americii de către Franţa? Aceasta a fost inaugurată în 1886 şi denumită „Libertatea luminând lumea”. A fost sculptată de artistul francez Frederic-Auguste Bartholdi şi adăugată în 1984 pe lista UNESCO a monumentelor de patrimoniu universal. Primele ceasuri de mână au apărut la scurt timp

după 1500, când Peter Henlein, un lăcătuş din Nurnberg, Germania, a înlocuit greutăţile din mecanismul unui ceas cu un resort? În 1781, Henry Cavendish a stabilit compoziţia

aerului ca fiind de 79,16 % azot şi 20,84 % oxigen, indiferent de zonă şi de condiţiile meteorologice?

Blaj Marian

Anul V

19

Prin urmare această schimbare bruscă, de la un sezon rece la unul cald, afectează sistemul nervos central, care duce la apariţia stărilor nervoase, durerilor de cap, oboselii, disconfortului şi somnolenţei.

Pentru tratarea acestei astenii de primăvară trebuie să consumaţi foarte multe fructe şi legume care aduc un aport important de vitamine şi minerale organismului dumneavoastră şi trebuie să vă odihniţi mai mult, deoarece în timpul somnului, corpul se reface.

Mişcarea face foarte bine corpului şi este recomandat să vă plimbaţi prin parcuri; astfel, organismul se va adapta mai uşor la aceste schimbări.

Mulţi doctori recomandă să se ia vitamine în lunile care conţin în nume litera "r", cum ar fi ianuarie, februarie, martie, aprilie, septembrie, octombrie, noiembrie si decembrie, pentru a nu vă mai simţi obosiţi.

Dacă însă starea dumneavoastră nu se ameliorează, consultaţi medicul !

Neculăeşi Claudiu-GabrielAnul III

Ce înseamnă de fapt astenia de primăvară şi care sunt remediile ei, pentru toţi cei care sunt cuprinşi de ea? Vă voi

prezenta în rândurile care urmează.

În primul rând, simptomele asteniei de primăvară sunt cele de oboseală, iritare, de stare de melancolie, şi apar din cauza faptului că celulele obosesc.

Pe parcursul sezonului rece, aportul de vitamine si minerale scade datorită alimentaţiei nesănătoase şi astfel efortul depus în acest sezon duce la epuizarea celulelor, care, o dată cu începerea sezonului cald, a primăverii, tind să consume mai multă energie decât produc.

Acest lucru duce la un dezechilibru în organism şi astfel apare astenia de primăvară.

Un alt lucru care duce la dezechilibru, îl reprezintă scurtarea anotimpurilor care face ca intensitatea razelor solare să se schimbe radical şi brusc şi, astfel, pe timpul iernii, razele solare sunt slabe, iar la început de primăvară devin mult mai puternice.

Astenia de primăvarăRubrica de sănătate

20

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Lecţia de Teologie

A – B Parte a teologiei dogmatice care tratează despre Duhul Sfânt.

1. Orice activitate care are ca scop răspândirea Evangheliei şi mântuirea sufletului;

2. Sacrament prin care creştinul dobândeşte de la Dumnezeu iertare pentru păcatele săvârşite;

3. Virtute teologală prin care noi credem în Dumnezeu;

4. Sacrament sau taină care imprimă în suflet un caracter de neşters;

5. Mişcare mondială în rândul creştinilor prin care, inspiraţi de Duhul Sfânt, se doreşte unirea acestora;

6. Denumirea latină a cântecului de preamărire adresat lui Dumnezeu de către Preasfânta Fecioară Maria;

7. Creştin care este ucis datorită credinţei şi dragostei sale faţă de Cristos;

8. Văl care acoperă portiţa tabernacolului în care se păstrează ostiile consacrate;

9. Pânză mică, albă, cu care se acoperă potirul în timpul Sf. Liturghii;

10. Obiect de cult în care se aşează Ostia sfântă pentru a fi exspusă credinciosilor spre adorare;

11. Celebrarea cuvântului divin, vestirea Evangheliei, practicarea carităţii;

12. Interval de timp care trebuie să separe primirea diferitelor slujiri în Biserică;

13. Batistă albă, cu care preotul îşi sterge degetele după ce le-a spălat la Ofertoriu.

Chelaru-Dămoc CezarAnul IV

A – B Termen gecesc care, la Conciliu din Niceea, din anul 325, a definit egalitatea Fiului cu Tatăl.

1. Vestirea mesajului evanghelic fiecărei persoane cu scopul de a o face să creadă în Isus Cristos şi de a o converti la Cristos;

2. Calendar liturgic care conţine prescripţiile pentru celebrarea zilnică a Sf. Liturghii şi a Liturgiei Orelor;

3. Ştiinţa interpretării textelor veacului, în special cele biblice;

4. Cartea care conţine lista martirilor şi sfinţilor;5. Expresie care afirmă că Duhul Sfânt purcede de

la Tatăl şi de la Fiul şi că cele trei persoane ale Sf. Tre-imi sunt egale;

6 Făcător de minuni;7. Tendinţă a confesiunilor creştine de a căuta şi de a

ajunge la unitatea mult dorită, analizând cu seninătate problemele controversate;

8. Denumire dată Sf. Împărtăşanii administrate muribunzilor;

9. Sacramental sau rit instituit de Biserică prin care se înlătură influenţa diavolului dintr-o persoană, un lucru sau un loc;

10. Rugăciune care reia şi dezvoltă o rugăciune anterioară.

Chelaru-Dămoc Cezar

Anul IV

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

21

Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi a fost în sărbătoare în ziua de 19 martie 2012, când şi-a comemorat patronul spiritual, sfân-

tul Iosif. Solemnitatea sărbătorii a fost sporită de cei treisprezece studenţi din anul IV şi treisprezece stu-denţi din anul V care au fost instituiţi lectori, respec-tiv acoliţi, de către P.S. Petru Gherghel, în capela Se-minarului în cadrul Liturghiei de hram de la ora 1000.

În ziua în care întreaga Biserică Romano-Catolică se afla în sărbătoarea sfântului Iosif, comunitatea Institutu-lui Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi-a dublat solem-nitatea hramului prin bucuria instituirii noilor lectori şi acoliţi. Această sărbătoare face parte din momentele care marchează anul jubiliar al Seminarului: 125 de ani de la înfiinţare. La celebrare au participat preoţii din Se-minar, cei din Iaşi şi preoţi din comunităţile candidaţi-lor la ministerele lectoratului şi acolitatului.

Sfânta Liturghie a început la ora 10.00 cu procesiu-nea spre altar a candidaţilor şi a preoţilor. Înconjuraţi de atâtea chipuri familiale candidaţii au trăit cu intensi-tate fiecare moment al celebrării, bucurându-se atât de chemarea Domnului la noile slujiri, cât şi de prezenţa familiilor, rudelor şi prietenilor.

După proclamarea sfintei evanghelii părintele rector, Benone Lucaci, a citit numele fiecărui candidat, iar aceştia, plini de emoţii, au răspuns Prezent la chemarea Bisericii şi au făcut un pas în faţă, spre altar.

A urmat apoi cuvântul de învăţătură ţinut de PS Petru Gherghel, în cadrul căruia candidaţii şi seminariştii au fost îndemnaţi să fie fideli chemării pe care au primit-o, înde-plinindu-şi cu sârguinţă misiunea ce le va fi încredinţată ca un semn de slujire în mijlocul poporului lui Dumnezeu, având mereu prezent exemplul sfântului Iosif.

După omilie a urmat instituirea noilor lectori şi aco-liţi. Cu mâinile ridicate în semn de binecuvântare asupra lectorilor, Preasfinţitul a invocat darul lui Dumnezeu prin această rugăciune: "Dumnezeule, izvorul a toată lumina şi bunătatea, tu l-ai trimis pe Fiul tău Unul-năs-cut, Cuvântul vieţii, ca să descopere oamenilor misterul iubirii tale; binevoieşte a-i binecuvânta pe aceşti fraţi ai noştri aleşi pentru slujirea de Lectori. Fă ca, meditând fără încetare cuvântul tău, şi lăsându-se ei înşişi instruiţi de el, să-l poată vesti cu fidelitate fraţilor lor. Prin Cris-tos Domnul nostru. Amin". Apoi, în grupuri de câte doi, candidaţii au îngenuncheat şi, atingând cu mâinile Evangheliarul ţinut de episcop, au primit acest mandat: "Primeşte cartea Sfintei Scripturi şi vesteşte cu fidelita-te cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca el să devină tot mai puternic în inimile oamenilor". Şi fiecare a răspuns Amin.

A urmat apoi instituirea acoliţilor care au primit bi-necuvântarea prin această rugăciune: "Preamilostive Dumnezeule, care prin Fiul tău unul născut ai încredin-ţat Bisericii tale pâinea vieţii, binecuvântează-i pe aceşti fraţi ai noştri aleşi pentru slujirea Acolitatului şi fă ca ei, fiind râvnici pentru sfintele altare, să împartă cu fidelita-te fraţilor lor pâinea vieţii şi să crească necontenit în cre-dinţă şi iubire spre desăvârşirea Bisericii tale. Prin Cris-tos Domnul nostru. Amin". Apoi candidaţii la acolitat s-au apropiat de episcop, doi câte doi, şi, îngenunchind, li s-au înmânat vasele sfinte cu aceste cuvinte: "Primeşte vasul cu pâine şi cu vin pentru celebrarea Euharistiei şi trăieşte astfel încât să poţi sluji cu vrednicie la masa Domnului şi în Biserică". Fiecare a răspuns "Amin", în-crezători în ajutorul Domnului pentru a îndeplini cu fidelitate această misiune de slujire.

După aceste momente, Liturghia şi-a urmat cursul normal, iar la final PS Gherghel i-a felicitat încă o dată pe noi lectori şi acoliţi şi i-a încurajat în noua lor slujire.

Liturghia a fost animată de corul Seminarului, format din colegii noştri.

Mărturii:

Simt ministerul acolitatului ca o responsabilitate şi sper ca, atunci când mi se va cere contribuţia, să o realizez cu încredere şi curaj. (Marian Blaj, anul V)

Prin ministeriul acolitatului, Dumnezeu face din mine un instrument al sfinţirii poporului său. Cer cu încredere de la Isus euharisticul să mărească în mine credinţa, spe-ranţa şi iubirea faţă de Dumnezeu şi de Biserica sa. (Tibe-riu Budău, anul V)

Acolitatul este pentru mine o conştientizare mai profun-dă a trăirii în Trupul mistic al lui Cristos şi un nou pas în drumul meu de formare la sfânta Preoţie. (Florin Lucaci, anul V)

«Prezent»... acesta a fost primul cuvânt rostit la primi-rea slujirii ca lector, pentru ca la sfârşit el să fie pecetluit prin «Amin». Aceste cuvinte, «prezent» şi «amin», îl au ca fundament pe Cristos, cel care mi-a adresat chemarea de a fi un instrument viu în mijlocul poporului său. (Emilian Jitaru, anul IV)

Îi mulţumesc Domnului şi sfintei Fecioarei Maria pen-tru aceste momente de har în care, prin binecuvântarea episcopului, m-a chemat să-i slujesc vestindu-i cuvântul. (Petrică Imbrea, anul IV)

19 Martie: moment de sărbătoare

22

Nu-i singur Iuda vinovatde sângele ce se dădu.Nici marii preoţi, nici Pilat,ci lumea-ntreagă prin păcat!Şi eu, şi tu…

Nu drumul greu spre Golgota,nici biciul, când Isus căzu.Şi dacă crucea grea era,povara noastră şi mai grea!Şi eu, şi tu…

Nu patru cuie L-au pătruns,când El pe cruce se-aşternu.Ci noi, cu sufletul ascuns,cu mii de patimi L-am străpuns!Şi eu, şi tu…

Nu doar bătrânii cărturari,nu doar mai marii preoţi, nu!Şi noi am râs cu ochii murdari,şi noi suntem cei doi tâlhari!Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţicămaşa albă Şi-o dădu.Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!Şi, fără ea, toţi suntem morţi!Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci,nu doar sub lespede zăcu.Ci L-am ascuns ca pentru vecisub piatra unor forme reci,Şi eu, şi tu…

Şi-acum Isus cel condamnatazi El te-ntreabă :”Da sau nu ?Eşti tu sau nu eşti vinovat?”Eu am spus da! Şi-am fost iertat.Eu am spus da.Dar tu ? Dar tu…?

Costache Ioanid

Studenţii din anul IV care au fost instituiţi lectori sunt:

 Balint Sergiu (Parohia Ss. Petru şi Paul, Slobozia) BărBuţ Mădălin (Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus, Nicolae

Bălcescu) Bejenaru Ovidiu (Parohia Sf. Nicolae, Bacău) Chelaru-DămoC Cezar (Parohia Înălţarea Sfintei Cruci,

Buhonca) DoBoş Iosif-Claudiu (Parohia Adormirea Maicii Domnului,

Horgeşti) Galaţanu Anton (Parohia Trupul şi Sângele Domnului,

Gherăeşti) hălănDuţ Gabriel (Parohia Adormirea Maicii Domnului,

Mirceşti) imBrea Andrei-Petrică (Parohia Sf. Elena, Bucureşti) jitaru Emilian (Parohia Sf. Francisc de Assisi, Cleja) PerCu Alexandru (Parohia Ss. Apostoli Petru şi Paul,

Răducăneni) PuşCaşu Cristian (Parohia Trupul şi Sângele Domnului,

Gherăeşti) tamaş Eugen-Dragoş (Parohia Sf. Cruce, Bacău) tulBure Eusebiu (Parohia Fericitul Ieremia Valahul,

Bacău)

Studenţii din anul V care au fost instituiţi acoliţi sunt:

aileni Adrian (Parohia Sfânta Tereza, Iaşi)Bîrnat Gabriel (Parohia Sf. Maria Magdalena,

Frumoasa)Blaj Marian (Parohia Adormirea Maicii Domnului, Iaşi)BuDău Tiberiu (Parohia Sf. Fecioară Maria Îndurerată,

Nicoreşti)Bulai Claudiu (Parohia Fericitul Ieremia Valahul,

Roman)GaBor Sergiu (Parohia Sf. Fecioară Maria Regină, Iugani)herCiu Aurelian (Parohia Sf. Cruce, Bacău)luCa Laurenţiu (Parohia Preasfânta Treime, Oituz)luCaCi Florin-Ionuţ (Parohia Naşterea Sfintei Fecioare Maria,

Hălăuceşti)mărtinaş Marius (Parohia Fericitul Ieremia Valahul,

Roman)milia Gheorghe (Parohia Preasfânta Treime, Butea)roman Ştefan (Parohia Ss. Petru şi Paul, Oneşti)şChioPu Marian (Parohia Sf. Iosif Muncitorul,

Piatra Neamţ)

Bulai ClaudiuAnul V

Nu-i singur Iuda vinovat