Dreptul civil este ramură a sistemului dreptului, adică o totalitate de normejuridice care sunt cuprinse in „izvoarele dreptului civil” (Codul Civil şi altelegi) ce formează in totalitate conţinutul dreptului civil.

Dreptul Civil ca orice ramură a dreptului are un anumit obiect de reglementare juridică şi anume acele relaţii sociale care cad sub incidenţa normelor juridice civile.Dreptul civil reglementează, in principal, raporturi patrimoniale, adică aceleraporturi sociale care datorită conţinutului şi valorii ei economice pot fi exprimatein bani cum ar fi : raporturile născute din contracte (vanzare - cumpărare, locaţiune,antrepriză etc.). Pe langă raporturile patrimoniale, dreptul civil mai reglementeazăşi raporturi personale nepatrimoniale. Raporturi personale nepatrimoniale suntacele raporturi care nu au conţinut economic, din care rezultă drepturi ce nu potfi evaluate in bani. Persoana fi zică apare ca subiect distinct in raporturile de drept civil, undeaşa cum am specifi cat anterior, capacitatea juridică se imparte in capacitate defolosinţă şi capacitate de exerciţiu, intrucat este de principiu că drepturile civilesă poată fi exercitate şi prin reprezentare, situaţie neintalnită in alte ramuri aledreptului.Persoanele fi zice isi satisfac interesele legitime recunoscute de dreptul pozitivacţionand ca titulari de drepturi şi obligaţii in diverse domenii ale vieţii sociale,prin legarea de raporturi juridice concrete, calea cea mai efi cientă de cooperarein procesul atat de vast şi complex al convieţuirii, al derulării vieţii personale incadrul mai larg al vieţii sociale.Analizand relaţia: capacitate juridică – subiect de drept, va trebui să constatăm,pe de o parte că subiectul de drept nu se manifestă in fi ecare moment ca participantla un raport juridic concret.Atunci cand el devine subiect al unui raport juridic concret, acest fapt este unindiciu sigur că el se bucură de capacitate juridică. Pe de altă parte, capacitateajuridică nu trebuie confundată cu volumul drepturilor subiective de care se bucurăun subiect de drept la un moment dat al acţiunii sale sociale.Capacitatea juridică apare ca o premisă iniţială legală şi teoretică, a calităţii desubiect de drept; ea este deci o condiţie sine qua non, a drepturilor şi obligaţiilorconcrete ce devin sau incubă părţile intr-un raport juridic.Subiectele de drept (persoana sau organizaţiile acestora), dispunand de capacitateajuridică, nu apar in mod automat ca purtătorii unor drepturi şi obligaţiiconcrete in raporturi juridice determinate; ce apar ca titularii facultăţii recunoscutede lege de a avea drepturi şi obligaţii in viitor.Analiza capacităţii juridice de pe poziţiile teoriei dreptului, implică luarea inconsiderare a trăsăturilor caracteristice participării la circuitul juridic in toate ramuriledreptului. Fundamentarea categoriei de capacitate juridică in teoria dreptuluieste un aspect al metodologiei ştiinţifi ce juridice; pentru acest motiv demersul nupoate fi limitat la o ştiinţă de ramură; el trebuie să pună in valoare insuşirile semnificative ale calităţii de subiect de drept in toate raporturile juridice şi să lase la oparte diferenţele individuale nesemnifi cative ale manifestării capacităţii juridiceintr-o ramură sau alta.Uneori s-a incercat să se reducă intreaga problematică a capacităţii juridicela tradiţionala impărţire a acesteia in dreptul civil şi anume: capacitatea de folosinţăşi capacitatea de exerciţiu.O analiză atentă scoate la iveală faptul că nu sepoate vorbi in toate ramurile de drept despre impărţirea capacităţii juridice incapacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu (spre exemplu: capacitateaelectorală, capacitatea de a intra intr-un raport juridic de muncă, intr-un raportjuridic de căsătorie etc). Mai mult, considerăm că este sufi cient să depăşim limiteleraporturilor juridice patrimoniale de drept civil pentru a constata că imediatpierde orice sens teoretic şi practic delimitarea capacităţii de folosinţă şi capacităţiide exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă a persoanei fi ziceCapacitatea de folosinţă este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şiobligaţii civile. Capacitatea de folosinţă a persoanei fi zice cuprinde toate drepturileşi obligaţiile civile recunoscute de dreptul obiectiv. Ea este generală şi egalăpentru toate persoanele fi zice. Capacitatea de folosinţă este determinată de lege,

ea este o aptitudine legală. De aici rezultă că capacitatea de folosinţă – e o parte acapacităţii civile a oamenilor; - constă in aptitudinea oamenilor de a avea drepturişi obligaţii; - poate fi determinată numai prin lege.Caracteristicile capacităţii de folosinţă a persoanei fi zice care sunt reglementatede lege, sunt următoarele: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea,egalitatea şi universalitatea. Generalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fi zice exprimă caracterulabstract şi atotcuprinzător al posibilităţii omului de a avea drepturi şi obligaţii.Acest caracter deosebeşte capacitatea de folosinţă a persoanei fi zice de cea apersoanei juridice.După cum se cunoaşte deja capacitatea de drept civil a persoanei, pe langăcapacitatea de folosinţă, cuprinde şi capacitatea de exerciţiu. De asemenea secunoaşte că simpla existenţă a persoanei fi zice este sufi cient pentru ca ea să poatăavea drepturi şi obligaţii. Această simplă existenţă nu este insă sufi cientă pentruca subiectul de drept civil să poată incheia personal actul juridic. Numai persoanacare a ajuns la o anumită maturitate psihică poate să incheie in mod valabil, conştientşi singur acte juridice. Această maturitate psihică constituie condiţia in carelegea recunoaşte persoanei fi zice respective capacitatea de exerciţiu. Cu alte cuvinte, capacitatea de folosinţă are orice persoană fi zică, capacitateade exerciţiu are numai acea persoană fi zică care are maturitatea psihică, la carene-am referit, de care legea leagă dobandirea acestei capacităţi. C. Statescu defi neşte capacitatea de exerciţiu ca fi ind “capacitatea persoaneide a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvarşind personal şi singuracte juridice”.33

Persoana juridica

După domeniul dreptului de care aparţin avem persoane juridice de dreptpublic:– statul;– unităţile administrativ-teritoriale;– organele puterii legislative;– organele puterii executive;– organele puterii judecătoreşti;– instituţiile de stat;– agenţii economici de stat.şi persoane juridice de drept privat:– partidele politice;– sindicatele;– cultele religioase;– organizaţiile cooperatiste;– asociaţiile şi fundaţiile;– societaţi comerciale.După felul de proprietate care constituie sursa principală a formării patrimoniului,distingem:– persoane juridice fundamentate pe proprietatea publică;– persoane juridice care au la bază atat la proprietatea publică cat şi privată;– persoane juridice care au la bază la proprietate privată.

Contracul este o promisiune sigură făcută de ambele părţi, in care sunt specifi cate obligaţiile fi ecăreia.

O primă clasifi care a contractelor este după conţinutul lor şi după numărul părţilorobligate:– Sinalagmatice (bilaterale);– Unilaterale.Contractele sinalagmatice – atunci cand fi ecare dintre părţi se obligă reciproc,astfel incat obligaţia fi ecăreia dintre ele să fi e corelativă obligaţiei celeilalte. Deexemplu contractul de vanzare-cumpărare, unde vanzătorul işi asumă obligaţiade a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut şi de a-l preda, iarcumpărătorul se obligă să plătească valoarea lucrărilor – preţul.

Contractelor sinalagmatice li se mai spune contracte bilaterale, tocmai pentrua sublinia faptul că ele conţin obligaţii pentru toate părţile.Caracteristica contractelor sinalagmatice este că:– Părţile işi asumă obligaţii, dar dobandesc drepturi;– Obligaţiile părţilor sunt reciproce, adică tuturor părţilor dintr-un astfel decontract le revin obligaţii;– Obligaţiile părţilor sunt in stransă legătură, adică unei obligaţii a unei părţiii revine o anumită obligaţie a altei părţi;– Drepturile dobandite de o parte le corespund obligaţiile celeilalte părţi.Contractele unilaterale sunt acele contracte care nasc obligaţii numai pentruuna dintre părţi. De exemplu contractul de donaţie.O altă clasifi care este după scopul urmărit:– Contracte cu titlu oneros;– Contractele cu titlu gratuit.