Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică.

Dreptatea nu este altceva decât iubirea de om a înţeleptului.

Deseori combătută și falsificată, dreptatea rămâne a fi una dintre bazele morale a unei persoane. Astfel, dreptatea apare ca salvatorul suprem pentru cei ce o caută și ca cel mai temut călău pentru cei ce se ascund de ea.

În primul rând, cum zice un proverb rus, ” fiecare are propriul său adevăr”; dacă pentru cineva dreptatea, deci adevărul înseamnă un anumit set de idei și acțiuni, pentru altul dreptatea e cu totul altfel. Perceperea dreptății diferă de la individ la individ, influiențată de anumiți factori precum educația, religia, înclinațiile spre anumite lucruri, anturajul, felul de a gândi și emoțiile.

În al doilea rând, dreptatea nu este tot timpul dreaptă. Deseori este fie combătută, fie falsificată, fie transformată în nedreptate. Acest lucru se datorează oamenirii, în special dorinței de a evita o eventuală pedeapsă pentru dreptate sau pentru a face pe altcineva nefericit alterând realitatea. Astfel, în lume există atâtea nedreptăți încât mulți oameni își pierd curajul și motivația de a afla ceva; totuși, există și cei care continuă să lupte, să îndure orice și să ajungă, până la urmă, la descoperirea dreptății.

Am fost întrebat adesea de cititori ce anume înţeleg exact prin valori precum Onoare, Tradiţie şi Excelenţă şi prin mijloacele de implementare a lor, respectiv Curaj, Bun-simţ şi Raţionalitate/Gândire critică. M-am gândit că o clarificare a acestui lucru ar putea nu doar să răspundă acestor cititori, ci să aibă o anvergură mai mare, pentru publicul larg. Încep aşadar analiza cu valoarea Onoare şi cu mijlocul asociat ei, Curaj, celelalte valori şi mijloace de implementare a lor urmând să fie abordate în articolele viitoare.

Ce este Onoarea?Onoarea are sensuri şi semnificaţii multiple. Ea a fost analizată mai ales în filosofie şi teologie, dar implicaţiile ei pragmatice au fost studiate experimental în psihologie. Definiţia de lucru, după care mă voi ghida, este aceea care ne spune că Onoarea înseamnă să ai o grila explicită de valori pe care să o implementezi constant în ceea ce faci, iar atunci când nu o implementezi, din motive diverse, inclusiv independente de tine, să fii dispus să-ţi asumi comportamente corective şi responsabilitatea eşecului (responsabilitate operaţionalizabilă comportamental).  În contextul moralei (care se referă la valori – ce trebuie făcut) şi al eticii (care se ocupă de studiul sistematic al valorilor), Onoarea apare ca un profil valoric/cod de valori care ne ghidează comportamentul într-un mediul social. Aşadar, esenţa Onoarei sunt valorile şi implementarea lor. Simplu spus, valorile reprezintă generalizări ale valenţelor la nivel social, valenţele definind la rândul lor capacitatea unor lucruri/fenomene de a ne satisface nevoile. Aşa cum ne ştim numele, înălţimea etc., ar trebui să ştim explicit care sunt cele 2-3 valori cardinale pe care le avem (eventual încă câteva principale şi secundare). Această conştientizare a profilului valoric ne ajută să-l implementăm în viaţa de zi cu zi. Asta nu înseamnă că nu există oameni cu Onoare care nu-şi conştientizează însă valorile. Există, dar valorile lor sunt implicite, adesea asimilate printr-o educaţie/creştere într-un mediu în care guvernează bunul simţ; aceşti oameni au Onoare, pot funcţiona ca modele implicite pentru alţii, dar nu îşi realizează maximal trăirea subiectivă pozitivă şi rolul de modele sociale, prin asumarea şi promovarea explicită a unor valori.

Sigur, valorile care constituie fundamentul Onoarei trebuie să aibă anumite caracteristici, astfel încât Onoarea să fie una sănătoasă şi constructivă. Iată cele mai importante caracteristici de acest tip:

• Valorile trebuie să corespundă unui model cultural-ideal şi/sau să nu vină în opoziţie cu valorile umane generale. Dacă nu corespund unui model cultural-ideal (vezi detalieri aici) şi au consecinţe negative pentru individ şi/sau societate, probabil că se înscriu în ceea ce numit tulburări psihice, de tipul psihopatiei sau sociopatiei; sunt valori nesănătoase! • Valorile trebuie să fie flexibile. Altfel spus, valorile, deşi prescriptive, trebuie formulate preferenţial, nu în termeni rigizi şi absolutişti (vezi articolul anterior despre raţionalitate aici).• Valoare formulată raţional (preferenţial): „Vreau să fiu un bun creştin şi fac tot ce depinde de mine omeneşte în acest sens; în consecinţă, încerc să-mi iubesc aproapele, iar dacă greşesc cer iertare şi încerc să mă corectez.”

 • Valoare formulată iraţional (absolutist): „Trebuie sa fiu un bun creştin şi în consecinţă trebuie cu necesitate să-mi iubesc aproapele; nu pot accepta şi tolera să greşesc, iar dacă greşesc este groaznic/catastrofal, de neacceptat, iar eu sunt damnabil.”

Dacă valorile nu sunt formulate preferenţial ajungem la fundamentalism.

• Profilul valoric pe care îl asumăm trebuie să ne asigure capacitatea să acceptăm şi să înţelegem valorile (sănătoase) altora, chiar atunci cand ele sunt în opoziţie cu ale noastre. Altfel spus, asumarea personală a unor valori nu trebuie să ducă la încălcarea valorilor sănătoase ale altora. Libertatea ta de a avea valori (sănătoase) care nu îmi plac este condiţia libertăţii mele de a avea valorile proprii! Dacă nu există acest lucru ajungem la intoleranţă.

Onoarea trebuie să fie însoţită de Curaj. Într-adevăr, nu este uşor să-ţi exprimi valorile atunci când în jurul tău sunt oameni care nu le înţeleg, care te descurajează, te judecă, sau te atacă. În astfel de situaţii eşti mereu tentat să renunţi şi să te adaptezi contextului. Sigur, cineva ar putea spune: dacă valorile corespund unui model cultural-ideal, de ce s-ar opune cineva (sau societatea) la ele? Ei bine, modelul cultural-ideal este multidimensional, cu valori care se pot opune unele altora. Apoi, oamenii şi grupurile diferite de oameni şi asumă valori diferite din repertoriul divers oferit de modelul cultural-ideal. Aşadar, este posibil ca valori care corespund unui model cultural-ideal să nu fie apreciate într-un context anume. Curajul este însă mecanismul care permite valorilor să se exprime comportamental, chiar atunci când contextul nu le favorizează; altfel Onoarea rămâne o vorbă frumoasă! Concluzionând, dacă Onoarea este scopul, Curajul este mijlocul de atingere a scopului.

De ce este importantă Onoarea?Individual vorbind, Onoarea este fundamentul Demnităţii, care, în formularea kantiană, îţi asigură autonomia şi independenţa ca fiinţă umană. Îţi eşti răspunzător doar ţie şi valorilor (sănătoase) pe care le ai. De asemenea, profilul valoric este fundamentul pentru ceea ce se numeşte „meanigful life”, adică viaţa cu sens, o componentă cheie a stării de fericire. Social vorbind, Onoarea este mijlocul de promovare a valorilor şi a modelelor cultural-ideale, cele care trag societatea înainte, cele care transformă „o ceată/un grup de homo sapines” într-o civilizaţie umană. Civilizaţia şi progresul societăţii sunt asigurate doar de câţiva oameni care sunt creatori şi asumatori de valori. Ei sunt eroii şi geniile care ne creează paradigmele în care trăim şi pe care, atunci când au şi Onoare, uneori îi ridicăm la rang de sfinţi (ca să folosesc paradigma lui Ţuţea).Riscurile OnoareiParadoxal, deşi sună bine şi mulţi vorbesc despre ea, puţini sunt cei care înţeleg şi apreciază cu adevărat Onoarea. Cei mai mulţi vor avea atitudini negative faţă de un om cu Onoare, atitudini exprimate adesea prin două tipuri de reacţii, în funcţie de nivelul lor de înţelegere:

(1) Unii te vor acuza că eşti rigid, mai ales când implementarea valorilor tale îi afectează negativ, dar justificat, pe ei şi/sau pe tine.

(2) Unii te vor acuza că nu ai coloana vertebrală. Într-adevăr, paradoxal, un profil valoric te poate face să fii astăzi într-o echipă, iar mâine în altă echipă. Schimbarea nu este determinată de oportunism, ci de faptul că eşti cu acea echipă care îţi asumă valorile. Faptul ca ieri erai în echipă cu X, iar astăzi cu Y, nu înseamnă că tu faci compromisuri, ci, pentru un om cu Onoare, înseamnă că X nu mai respectă astăzi valorile în care aţi crezut împreună ieri. Acestea fiind spuse, evident, dacă Onoarea permite o schimbare de acest tip, nu înseamnă că orice schimbare de acest tip exprimă Onoare (uneori schimbarea de acest tip este doar simplu oportunism, prostie, ignoranţă, sau slăbiciune).

Aşadar, calea Onoarei nu este uşoară, de aceea îşi trebuie Curaj pentru a o implementa; implicaţiile pozitive pe termen mediu şi lung sunt însă evidente atât pentru individ cât şi pentru societate. Să avem aşadar Curaj în a o implementa!

Pastilă psihologică pentru dezvoltarea Onoarei• Stabileşte-ţi 2-3 valori cardinale care te definesc şi în cadrul cărora doreşti să-ţi trăieşti viaţa; poţi să-ţi nuanţezi profilul valoric cu valori principale şi secundare, dar cele cardinale sunt cheie!

• Înţelege-le bine şi aminteşte-ţi de ele (valorile cardinale) ca de propriul nume

• Asumă-le şi implementează-le în tot ceea ce faci  (valorile cardinale); lasă-le să-ţi coloreze viaţa cotidiană

• Chiar dacă beneficiul pe termen scurt al valorilor asumate nu pare clar uneori, pe termen mediul şi lung vei fi protejat de ele; aşadar, implementează-le chiar dacă doare, cu Curaj!

Iată un cuvînt pe cale de dispariţie – onoare.  Aşa cum multe cuvinte au dispărut din vocabular pentru că au dispărut din viaţa oamenilor obiectele pe care le desemnau, cam acelaşi proces este pe cale să se petreacă şi cu acest cuvînt care deja este sleit, golit de sens şi aproape fără obiect.Onoare – un cuvînt cu adevărat nobil, o virtute cu adevărat valoroasă. Cine mai pune azi preţ pe onoare? Cine mai dă valoare acestei virtuţi şi pentru cine onoarea mai reprezintă singurul mod de a trăi demn printre oameni? Ne încălcăm atît de uşor cuvîntul, ne încălcăm promisiunilor cu aceeaşi rapiditate cu care se petrec lucrurile în secolul vitezei şi al culturii de trei minute.  Onoarea nu-şi mai găseşte locul, verticalitatea şi rădăcinile în vremurile noastre. De la o virtute colectivă şi de prim rang, onoarea a ajuns cel mult o virtute ocazională, cu manifestări sporadice şi pe arii tot mai restrînse. Mai relativă ca niciodată, onoarea este prima abandonată, prima la care renunţăm atunci cînd viaţa ne cere un preţ. Renunţăm foarte uşor la onoare! Mulţi au devenit indiferenţi faţă de onoare, mulţi nu-i mai înţeleg sensul şi rostul. Chiar şi cei care îi mai cunosc valoarea o manifestă selectiv, cînd şi cînd.

Este adevărat şi faptul că au fost vremuri în care s-a exagerat în ce priveşte respectarea onoarei, s-au realizat destule atrocităţi şi în numele onoarei, dar extrema în care s-a ajuns acum este mai descalificantă pentru noi ca oameni. Nu poţi fi cu adevărat om fără să ai un dram de onoare, fără să-ţi asumi responsabilitatea cuvîntului dat, fără să trăieşti cu adevărat corect şi aceasta nu de frica legii sau a gurii lumii, ci pur şi simplu pentru ca aşa se cade să trăiască un om de onoare, un om omenos.

A trăi cu onoare înseamnă a trăi cu respect faţă de valorile reale şi imuabile, faţă de legile universale ale lui Dumnezeu şi ale omeniei.

Căutaţi în viaţă onoarea şi nu onorurile! Preţuiţi onoarea, e mult mai valoroasă decît onorurile deşarte!

Acest articol a fost publicat în Arta de a trai. Salvează legătura permanentă.

←   Fără aşteptări

Bucuria   →

2 răspunsuri la Onoarea1. Cristian Ţurcanu spune:

7 iulie 2011 la 10:30

Este adevărat că onoarea este deja o calitate foarte valoroasă. Să spunem

că ar fi o virtute care se predă cam pe la liceu în timp ce majoritatea dintre

noi, majoritatea familiilor, are un nivel cam de şcoală primară în ce priveşte

domeniul virtuţilor. Vorbisem într-un articol precedent despre RESPECT.

Respectul este o alta calitate sau virtute necesară şi totodată mai accesibilă.

Cine a perseverat în manifestarea respectului va înţelege mai uşor onoarea.

Din păcate, trăim nişte vremuri în care oamenii au ajuns să creadă că

succesul în viaţă depinde de cît de şmecher eşti, cît de descurcăreţ, şi nu de

valoarea ta ca OM de omenie, care şi-a dezvoltat o serie de cuoştinţe şi

deprinderi sănătoase şi de bun simţ.

Onoarea se învaţă într-adevăr din sursele educaţionale neinstituţionalizate.

Onoarea se învaţă la şcoala vieţii. Dacă nu avem în jurul nostru oameni de

onoare ne va fi greu să înţelegem şi să asimilăm această virtute. Nu se

poate pune problema de a preda la şcoală ore despre onoare sau respect.

Dar din comportamentul dascălilor se pot extrage şi aceste învăţăminte.

Numai că dascălii au fost supuşi în ultimii 20 de ani la multe umilinţe, au

trebuit să facă multe compromisuri, iar într-o societate în care BANUL a

devint valoarea principală profesorii şi-au pierdut locul şi influenţa. Chiar şi

aşa mulţi au rămas oameni de onoare, oameni respectabili, numai că

ponderea pe care o are comportamentul dascălilor în viaţa tinerilor este

foarte mică pe lîngă ponderea pe care o au părinţii, colegii de şcoală,

internetul sau mass-media, în general. Ori aceste medii sînt sărace în

manifestarea respectului, onoarei şi chiar a bunului simţ!