Academia “Ştefan cel Mare”

a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova

LUCRARE DE DOMICILIU

Catedra : Drept civil

Disciplina : Drept procesual civil

Tema : Participantii la procesul civil

A efectuat : Saulea Elena

Grupa 531

Chişinău 2015

Cuprins

Introducere ……………………………………………………………………………………….3

Trimitere…………………………………………………………………………………………..4

1. Noţiunea şi poziţia părţilor în procesul civil…………………………………………………...5

2. Instanta…………………………………………………………………………………………5

3.Partile: Reclamantul si paratul.....................................................................................................5

4.Terţele persoane în procesul civil……………………………………………………………….7

4. 1. Aspecte generale şi condiţii de admisibilitate ale participării terţelor persoane în procesul

civil……………………………………………………………………………………………….7

4.2. Forme de participare a terţelor persoane în procesul civil…………………………………...7

5.  Rolul şi importanţa participării procurorului în procesul civil. Poziţia lui procesuală………..8

5.1.  Formele de participare a procurorului în procesul civil……………………………………9

6.Drepturile şi obligaţiile participanţilor la process……………………………………………..10

Concluzie………………………………………………………………………………………..13

Bibliografie………………………………………………………………...……………………14

2

Introducere

Se consideră participanţi la proces: părţile, intervenienţii, procurorul, persoanele care, în

conformitate cu art.7 alin.(2), art.73 şi 74, sînt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în

apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane sau care intervin în

proces pentru a depune concluzii în apărarea drepturilor unor alte persoane, precum şi persoanele

interesate în pricinile cu procedură specială. [1] Procesul civil este o notiune care implica, in

desfasurarea sa, mai multe persoane. Toate aceste persoane care - intr-o maniera sau alta - isi

aduc contributia la desfasurarea procesului civil, pot fi denumite participanti la procesul civil. In

sensul larg al cuvantuiul s-ar putea include si cei ce asista la desfasurarea procesului, participarea

lor fiind afectiva. Dar acestia nu au nici o contributie la deslusirea raporturilor dintre partile

implicate, la luarea vreunei hotarari sau la punerea sa in executare. Participantii la procesul civil

au, insa, drepturi si obligatii procesuale bine definite, iar activitatea lor este menita a contribui

efectiv la buna desfasurare a procesului. Asa, de pilda, un martor are obligatia de a spune

adevarul dar si dreptul de a i se restitui cheltuielile ocazionate de prezenta la instanta, iar

declaratia sa tinde la lamurirea situatiei de fapt deduse judecatii. Pe de alta parte, ori de cate ori

legiuitorul a considerat necesar ca o persoana sa participe la procesul civil I-a atribuit si o

denumire. Putem numi participant la procesul civil acea persoana care contribuie la desfasurarea

procesului civil, pozitia sa fiind bine precizata de legile de procedura prin drepturile si obligatiile

care ii incumba, precum si prin denumirea specifica ce ii este atribuita. In raport de pozitia in

proces, de drepturile si obligatiile lor, participantii pot fi clasificati in:

- subiectii procesului civil

- persoane si organe rara de care procesul nu poate fi conceput, respectiv partile (inclusiv tertii

introdusi sau care au intervenit in cauza), judecatorii, procurorul si autoritatea tutelara (atunci

cand participarea celor din urma este obligatorie);

- participantii ce contribuie esential la buna organizare si indeplinire a actelor dispuse de

judecator: grefieri, aprozi, agenti procedurali, executori judecatoresti, arhivari si registratori,

interpreti;

  - participanti ce contribuie esential la stabilirea faptelor pe baza carora se pronunta judecatorul:

martori si experti;

 - reprezentantii partilor (parinti, tutori, curatori, avocati, mandatari).

3

Trimitere

[1]. Codul de procedura civila al Republicii Moldova, art. 55.

[2]. V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Editura National, Bucuresti, voI.

1, 1996, pag. 304-306; E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare, voI. 1, Institutul de Arte

Grafice 'Lupta', Bucuresti, 1932, pag. 141-144.

[3]Concepţie exprimată în literatura de specialitate de către A. Hilsenrad şi I. Stoenescu, în

lucrarea ’’Procesul civil în R.P.R’’, Editura Ştinţifică, Bucureşti, 1957, pag. 66;

[4]A. Hilsenrad şi I. Stoenescu, în lucrarea ’’Procesul civil în R.P.R’’, Editura Ştinţifică,

Bucureşti, 1957, pag. 66;

[5]D. Radu, ’’Acţiunea în procesul civil. Partea generală’’, Editura Junimea, Iaşi, 1974, p.111-

113;

[6] Codul dprocedura civila al Republicii Moldova, art 56.

4

1. Noţiunea şi poziţia părţilor în procesul civil

Codul de procedură civilă foloseşte deseori noţiunile de parte, reclamant, pârât fără precizarea

unui conţinut exact al acestora. Lipsa unei definiţii legale a generat naşterea unor controverse în

literatura de specialitate, referitoare cel mai adesea la condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a

fi parte în procesul civil sau pentru exercitarea acţiunii civile.

Astfel, în determinarea noţiunii de parte s-au avut în vedere uneori interesele contrarii ale

persoanelor între care s-a ivit litigiul[3]. În această concepţie părţi în procesul civil devin

persoanele care exprimă interese contrare, în sensul că cel puţin una dintre ele ’’…pretinde că

are de realizat un drept împotriva celeilalte sau celorlalte, care au nesocotit acest drept’’[4]. Într-o

altă opinie s-a susţinut că ’’interesele contrare’’ nu pot fi afirmate ’’fără o bază de drept material

care să le justifice pe plan procesual’’ [5].

2.Instanta

Cuvantul instanta are diverse semnificatii[2], cele ma importante fiind acelea de complet de

judecata si de institutie: statului. Prin instanta ca si complet de judecata se intelege judecatoru

sau judecatorii din completul de judecata, adica acele persoane can conduc intregul proces civil

si care solutioneaza cauza dedusa judecatii. Prin instanta ca si institutie se intelege Inalta Curte

de Casatie si Justitie, curte a de apel, tribunalul sau judecatoria pe rolul careia se; afla cauza,

respectiv cladirea in care functioneaza si personalul, adica magistratii (inclusiv asistentii judiciari

de la Inalta Curte de Casatie si Justitie si personalul auxiliar (grefierul de sedinta si aprodul care

indeplinesc actele procedurale si masurile dispuse de judecator, registratorul care primeste

cererea de chemare in judecata, arhivarul, etc.)

3.Partile: Reclamantul si paratul

Institutia procesului civil a luat nastere in scopul rezolvarii situatiilor litigioase, a conflictelor.

Atunci cand persoanele implicate in derularea unui raport juridic de drept material au

intereseconvergente, ele isi armonizeaza reciproc conduitele. Nu de putine ori se ajunge la

incheierea unor contracte civile.Vointele subiectilor raporturilor juridice fiind convergente, nu se

justifica interventia unui arbitru. Insa, atunci cand intre doua sau mai multe persoane se naste un

litigiu cu privire la o situatie de fapt sau de drept, calea de ultima instanta pentru rezolvarea sa o

constituie procesul. In forma cea mai simpla, procesul civil presupune participarea a doua

persoane: una care formuleaza pretentii si una fata de care se formuleaza pretentii. Prima se

numeste reclamant, iar ce de-a doua parat. In mod firesc, pozitia lor este tot timpul

5

contradictorie. Reclamantul va incerca prin toate mijloacele permise de lege sa-si dovedeasca

pretentiile, iar paratul va adopta o pozitie defensiva, incercand sa dovedeasca netemeinicia

pretentiilor celui dintai. Uneori paratul paraseste atitudinea defensiva, formuland pretentii fata de

reclamant prin cerere reconventionala, incat se ajunge la un judicium duplex. O 'parte' nu poate

avea, ca regula, in procesul civil, o existenta de sine statatoare, independenta total de alta 'parte',

existenta procesului fiind conditionata sine qua non de existenta a cel putin doua parti cu interese

contrarii. Textul mentionat prevede imperativ ca cererea de chemare in judecata trebuie sa

cuprinda nqmele partilor. Folosind argumentul per a contrario tragem concluzia ca o cerere care

nu cuprinde numele a cel putin doua parti nu poate fi considerata cerere de chemare in judecata

(chiar daca are toate celelalte elemente), iar in lipsa unei cereri de chemare in judecata nu avem

proces, deci nici 'parte' in proces.Notiunea de parte nu poate fi analizata in afara si independent

de afirmarea existentei unui raport juridic civil. Ca regula, partile dintr-un proces civil sunt

partile raportului juridic civil, devenit litigios. Unele analize au pornit numai de la ideea afirmarii

de catre reclamant a unui raport juridic civil si de aceea concluziile au aparut partial eronate.

Daca, insa, se are in vedere ca raportul juridic civil poate fi afirmat de oricare din parti si ca

tocmai aceasta conduce la declansarea litigiului, atunci se poate formula o definitie cu un grad

mai mare de generalitate decat cele anterioare. Chiar in situatia in care reclamantul ar invoca nu

un drept, ci un simplu interes, interesul respectiv are o natura foarte apropiat fie de cea a unui

drept subiectiv, fie de cea a unei obligatii naturale.Nu totdeauna persoana care afirma dreptul il

pretinde pentru sine. Uneori persoana care sta in. proces in calitate de parte afirma, pretinde,

drepturi ale altora si pentru altii, exemple elocvente in acest sens regasindu-se in atributiile

procurorului si in drepturile creditorului chirografar. Alteori, persoana care apare in fata

magistratului este doar un reprezentant al persoanei care afirmi dreptul. Notiunea de parte nu se

limiteaza numai la ceea ce se desemneaza prin cuvintele de reclamant sau parat, ci include si

persoanele care intervin in procesul deja declansat pentru a afirma aceleasi drepturi sau drepturi

conexe. In raport de cele enuntate credem ca putem formula urmatoarea definitie: Partile sunt

acele persoane cu interese contradictorii ale caror drepturi si obligatii reciproce constituie

obiectul procesului civil. De regula, in procesul civil exista un singur reclamant si un singur

parat. Nu putine sunt, insa, situatiile cand in acelasi proces participa mai multi reclamanti, mai

multi parati sau mai multi reclamanti si parati. Asemenea situatii se intalnesc in cazul actiunilor

derivand din sau implicand obligatii solidare, in solidum sau conjuncte, coproprietatea devalmase

ori pe cote-parti, actiunilor drivand din mostenirea de catre mai multe persoane impreuna a unei

anume mase de bunuri, in cazul unor actiuni de dreptul familiei. In exemplele enuntate este nu

numai util, dar uneori chiar necesar, sa se recurga la o forma de participare in proces a mai

6

multor persoane care sa aiba calitatea de parat sau reclamant. Doar astfel se creeaza posibilitatea

rezolvarii complete si corecte a litigiilor in care sunt implicate mai multe persoane, se inlatura

riscurile unor solutii contradictorii, se asigura respectarea drepturilor procesuale ale tuturor

persoanelor implicate, probele se administreaza mai rapid, se evita pronuntarea unor hotarari

ineficiente.

4.Terţele persoane în procesul civil

4. 1. Aspecte generale şi condiţii de admisibilitate ale participării terţelor persoane în procesul

civil.

Conceptul de terţe persoane este folosit destul de frecvent în doctrină şi jurisprudenţă.

Semnificaţia acestei noţiuni este, în mod evident, diferită în dreptul procesual civil faţă de

dreptul substanţial. Codul de procedură civilă se referă la acest concept în cartea a II-a, capitolul

III din Titlul I, intitulat: „Alte persoane care pot lua parte la judecată”.

În accepţiunea sa obişnuită, noţiunea de terţe persoane are în vedere situaţia unor persoane

străine de un anumit raport juridic. Într-o primă perspectivă, prin terţe persoane se desemnează

participarea la activitatea judiciară a acelor persoane care au intervenit sau au fost introduse în

proces după promovarea iniţială a actului de sesizare (caz în care aceştia primesc în momentul

introducerii în proces calitatea de părţi). Într-o altă perspectivă conceptul de terţe persoane

desemnează chiar poziţia unor subiecţi de drept până în momentul introducerii lor în proces. Prin

urmare, stricto sensu, prin terţe persoane determinăm acei subiecţi de drept care sunt străini de

procesul civil existent între reclamant şi pârât.

4.2. Forme de participare a terţelor persoane în procesul civil.

Codul de procedură civilă reglementează formele de participare a terţelor persoane la procesul

civil amănunţit în art. 49-66. Aceste dispoziţii legale consacră următoarele forme de participare a

terţilor la activitatea judiciară:

–      intervenţia (art. 49-56 Cod proc.civ.);

–      chemarea în judecată a altor persoane (art. 57-59 Cod proc. civ.);

–      chemarea în garanţie (art. 60-63 Cod proc. civ.);

–      arătarea titularului dreptului (art. 64-66 Cod proc. civ.).

Prevederile procedurale în vigoare nu fac însă o distincţie categorică între intervenţia voluntară şi

cea forţată. Această distincţie este facută de literatura de specialitate, si are la bază criteriul

7

iniţiativei persoanei care solicită lărgirea cadrului procesual cu privire la părţi. Astfel, când

iniţiativa participării la proces aparţine chiar terţului, intervenţia are un caracter voluntar

(intervenţia voluntară mai este denumită uneori şi intervenţie activă, directă sau propriu-zisă).

Dacă participarea terţului în proces este determinată de iniţiativa uneia dintre părţile principale,

intervenţia are un caracter forţat (acest tip de intervenţie cuprinde următoarele forme de

participare a terţilor la proces: chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanţie,

arătarea titularului dreptului). Este de subliniat faptul că atragerea unui terţ la judecată la

iniţiativa reclamantului sau a pârâtului (intervenţia forţată) nu este permisă decât în cazurile

prevăzute expres de lege. Spre deosebire de dispoziţiile legale care stabilesc dreptul terţelor

persoane de a interveni într-un proces în curs de desfăşurare ori de câte ori au un interes, legea

nu prevede în mod general introducerea în procesul civil, pe calea intervenţiei forţate, a oricărei

persoane ce ar avea vreun interes în legătură cu pricina ce se judecă şi care nu figurează ca pârât

în cererea de chemare în judecată. Aşadar, nu poate fi introdus forţat într-un litigiu orice terţ care

ar avea posibilitatea să intervină voluntar, deoarece intervenientul voluntar îşi apără de bunăvoie

propriile interese, în timp ce intevenientul forţat este chemat fie să recunoască dreptul unei părţi

din proces, fie să se constate că nu are nici un drept asupra părţii care l-a introdus în proces.

5.  Rolul şi importanţa participării procurorului în procesul civil. Poziţia lui

procesuală

Conform art.124 din Constituția RM și art.1 alin.2) al Legii cu privire la procuratură, procurorul

prin exercitarea atribuțiilor sale reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de

drept, drepturile și libertățile cetățenilor. Astfel, procurorul sesizează instanţa de judecată,

participă la judecarea pricinilor în primă instanţă, dacă procesul a fost intentat la cererea lui cît şi

foloseşte căile de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti. Procurorul participînd în procesul civil

sprijină în mod activ apărarea drepturilor subiective recunoscute persoanelor fizice ori de cîte ori

acestea au fost încălcate.

În ceea ce priveşte acţiunile civile alăturate celor penale, activitatea desfăşurată de procuror în

materie civilă, se deosebeşte de cea desfăşurată în materie penală. Exemplu: procurorul este

obligat să participe în procesul civil numai în cazurile cînd delictele au fost comise de către

minori sau persoane incapabile, pe cînd în procesul penal, participarea lui este obligatorie,

indiferent de subiectul infracţiunii sau obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte participarea procurorului în procesul civil propriu – zis, esenţial este faptul că

el promovează nu în nume propriu, dar în favoarea unui alt subiect de drept acţiunea civilă, şi ca

atare devine parte în procesul civil, asupra sa răsfrîngîndu-se drepturile şi obligaţiile procedurale

8

specifice calităţii respective, fără ca asupra lui să se extindă consecinţele de drept material ale

hotărîrii judecătoreşti.

Precizarea poziţiei procesuale a procurorului în procesul civil implică examinarea raporturilor în

care acesta se află cu instanţa, cu părţile şi cu ceilalţi participanţi la proces, a drepturilor şi

obligaţiilor sale, precum şi examinarea trăsăturilor specifice poziţiei sale procesuale şi

consecinţele ce decurg din aceasta. În opinia unor doctrinari, în ipoteza în care procurorul

înaintează acţiunea civilă el devine parte în proces şi totodată devine titularul drepturilor şi

obligaţiilor specifice rolului pe care îl are în proces. Exemplu: cînd el înaintează acţiunea civilă

dobîndeşte poziţia procesuală de parte la proces, o poziţie egală cu a celorlalte părţi în proces, iar

titularul dreptului la care se referă acţiunea va fi și el introdus în proces în calitate de reclamant.

Ca parte în procesul civil, procurorul are o poziţie specifică, care nu afectează egalitatea sa cu

celelalte părţi. Specificul poziţiei procurorului rezultă din faptul că el nu este subiect al raportului

de drept subiectiv material şi se exprimă prin imposibilitatea de a face acte de dispoziţie asupra

dreptului civil respectiv (cum ar fi de ex: tranzacţia de împăcare).

Se apreciază totuşi, că există o deosebire între procuror, ca parte în proces şi o parte obişnuită:

procurorul se bucură numai de drepturile procedurale, fără ca asupra lui să se extindă

consecinţele de drept material ale hotărîrii judecătoreşti, în sensul că hotărîrea nu se pronunţă

nici în favoarea, nici în detrimentul lui; de asemenea procurorul nu va putea fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată faţă de partea pîrîtă.

Unii autori consideră că procurorul nu este parte în proces,ci este participant, acesta nefiind

adversarul vreuneia din părţile aflate în litigiu, el este străin de pretenţiile acestora. Împrejurarea

că el este ţinut să respecte formele procedurale, ordinea şi termenele în care trebuie îndeplinite

actele de procedură nu-i stabileşte poziţia de parte în proces, deoarece nu numai părţile, ci toţi

participanţii trebuie să se conformeze normelor legale. Deși, reprezintă interesele reclamantului,

procurorul nu poate fi considerat reprezentant, deoarece el apără drepturile altor persoane pentru

interesele societății în general și nu urmărește decît scopul menținerii ordinii de drept, care

exclude orice încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenilor.

În concluzie, procurorul dispune în procesul civil de o calitate procesuală deosebită. Poziția

procesuală a procurorului în procesul civil rezultă din interesele procesuale pe care le are acesta

și din volumul de drepturi și obligații pe care legea procesuală i le oferă. Potrivit art.72 alin.1)

CPC, procurorul are drepturile și obligațiile procesuale ale reclamantului. Însă, ținînd cont de

faptul că procurorul nu este subiect al raportului material litigios, el nu poate dispune de obiectul

litigiului, adică de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății, fapt care

determină lipsa interesului juridic material și existența numai a celui procesual. Procurorul nu are

9

calitatea de reclamant, deși la solicitarea lui are loc intentarea procesului civil. Reclamant este

titularul dreptului subiectiv încălcat, care din anumite motive nu poate să-l apere personal. Deși

nu are calitatea de reclamant, interesul său  procesual juridic coincide cu cel al reclamantului și

constă în admiterea acțiunii.

5.1.    Formele de participare a procurorului în procesul civil

Pornirea procesului civil. Pentru o bună înţelegere a acestei forme de participare a procurorului

în procesul civil, trebuie să pornim de la explicarea dreptului procurorului de a introduce

acţiunea civilă şi limitele legale ale exercitării acesteia. Astfel, conform art.71 al. 2 CPC,

acţiunea în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime poate fi intentată de către

procuror:

a)    numai la cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată

personal din cauză de sănătate, vîrstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate.

Acţiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de

existenţa cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. Potrivit Legii cu privire la

procuratură, procurorul apără și interesele minorilor în procesul civil. Astfel, Codul familiei

prevede dreptul procurorului de a cere declararea nulității căsătoriei minorului, de a cere

decăderea din drepturile părintești;

b)    în cazurile prevăzute de lege procurorul este în drept să se adreseze în judecată în apărarea

drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane. De regulă,

sunt cazurile în care procurorul contestă legalitatea actelor normative emise de organele

administrației publice centrale sau locale în instanța de judecată, cazurile de protecție a

drepturilor consumatorilor, de protecție a mediului înconjurător;

c)    de asemenea procurorul se poate adresa în judecată în apărarea drepturilor şi intereselor

statului şi ale societăţii ce ţin de:

1.    formarea şi executarea bugetului;

2.    protecţia proprietăţii aflate în posesiunea exclusivă a statului;

3.    contestarea contractelor ce lezează interesele statului;

4.    declararea nulităţii actelor normative emise de autorităţile publice, alte organe şi organizaţii,

persoane oficiale sau funcţionari publici;

5.    perceperea în beneficiul statului a bunurilor dobîndite ilicit;

6.    protecţia mediului înconjurător;

7.    alte cazuri prevăzute de lege.

Participarea la judecarea procesului civil

10

Potrivit art. 71 al 1 CPC al RM, procurorul participă la judecarea pricinilor în materie civilă în

primă instanţă în cazul în care acţiunea este intentată la cererea sa în condiţiile legii.

Procurorul care participă la judecarea pricinilor civile are dreptul să ia cunoştinţă de materialele

dosarului, să declare recuzare judecătorului, grefierului, expertului şi specialistului, să prezinte

dovezi, să participe la administrarea lor, să formuleze cereri, să dea explicaţii privind acţiunea şi

să îndeplinească alte acţiuni procesuale prevăzute de lege. La fel are toate celelalte drepturi de

care se bucură un reclamant, cu excepţia dreptului de a încheia tranzacţia de împăcare. Nu se

admite înaintarea acţiunii reconvenţionale procurorului. Procurorul nu are obligația de a achita

cheltuielile de judecată.

Neprezentarea procurorului citat legal, în şedinţa de judecată nu împiedică examinarea cauzei,

dacă persoana în interesele căreia s-a înaintat acţiunea susţine examinarea cauzei în lipsa

procurorului. Renunţarea procurorului la acţiune, nu-l lipseşte pe reclamant de dreptul de a

susţine cerinţele acţiunii după achitarea taxei de stat. Dacă reclamantul renunţă să intervină în

procesul intentat de procuror, instanţa scoate cererea de pe rol. În cazul în care reclamantul

renunţă la acţiune, instanţa încetează procesul.

Exercitarea căilor de atac.

Dacă legea prevede obligativitatea participării procurorului la judecarea pricinii civile, această

obligaţie persistă şi pentru căile de atac ce se exercită în procesul respectiv:

    Apelul – acţiune făcută la o instanţă judecătorească superioară, spre a obţine anularea unei

sentinţe date de o instanță inferioară şi judecarea în fond a procesului.

    Recursul – cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare să verifice legalitatea și

temeinicia unei hotărâri judecătorești nedefinitive, în vederea anulării sau modificării ei.

    Revizuirea – cale de atac pentru desființarea unei hotărâri judecătorești definitive, pe baza

unor probe descoperite după judecarea pricinii.

În conformitate cu textul legal, procurorul exercită căile de atac, în scopul remedierii tuturor

greşelilor ce s-au săvîrşit în cadrul activităţii de înfăptuire a justiţiei.

6.Drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces [6]

Participanţii la proces sînt în drept să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să facă extrase şi

copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe şi să participe la cercetarea lor, să pună

întrebări altor participanţi la proces, martorilor, experţilor şi specialiştilor, să formuleze cereri, să

reclame probe, să dea instanţei explicaţii orale şi scrise, să expună argumente şi considerente

asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecţii împotriva

demersurilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi, să atace actele judiciare şi

să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă.

11

Participanţii la proces se bucură de drepturi procesuale egale şi au obligaţii procesuale egale, cu

unele excepţii stabilite de lege în dependenţă de poziţia pe care o ocupă în proces.

Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor

procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se

aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.

Concluzie

Întreaga soluţionare a procesului civil implică, cu necesitate, existenţa unor participanţi la

activitatea judiciară, respectiv a unor autorităţi statale  şi a unor persoane fizice. Autorităţile şi

persoanele care devin participanţi la activitatea de judecată poartă denumirea de subiecţi

procesuali. Naşterea oricărui proces implică însă existenţa unor persoane care datorită

nerealizării unor pretenţii pe care le au una împotriva celeilalte pe cale amiabilă, trebuie să se

adreseze instanţei de judecată. Aceste persoane care declanşează un litigiu cu privire la un drept

pentru rezolvarea căruia este necesar să se adreseze instanţei de judecată se numesc părţi. Orice

litigiu presupune, aşadar, participarea a cel puţin două părţi cu interese contrarii şi anume: una

care formulează pretenţii (reclamantul) şi alta împotriva căreia se formulează pretenţia (pârâtul).

Reclamantul şi pârâtul sunt subiecţi procesuali indispensabili, căci fără prezenţa lor activitatea

judiciară nu este posibilă. În cadrul şi în cursul procedurii de judecată mai pot interveni, de

asemenea, şi alte persoane. Acesta este, în primul rând, cazul terţilor care pot participa la

activitatea judiciară, fie datorită propriei lor iniţiative, fie din iniţiaţiva părţilor principale. Odată

introduse în proces terţele persoane devin părţi ale acestuia. Adeseori, procesul civil parcurge şi

ultima sa fază: executarea silită, caz în care şi organele de executare devin participanţi la

activitatea judiciară. Instanţa, părţile, terţele persoane şi organele de executare sunt participanţi

procesuali principali, datorită faptului că prin activitatea lor este influenţată direct naşterea,

desfăşurarea şi soarta procesului civil. În procesul civil mai pot participa şi alte persoane, cum ar

fi: martorii, experţii, interpreţii, etc. Aceştia sunt însă participanţi procesuali auxiliari, rolul lor

fiind unul subsidiar, care vizează doar lămurirea unor împrejurări de fapt ale cauzei. O poziţie

aparte în procesul civil revine Ministerului Public. Acesta partcipă la activitatea judiciară atât în

calitate de subiect procesual, cât şi ca organ de stat specializat în asigurarea şi garantarea

legalităţii.

13

Bibliografie

Codul de procedura civila al Republicii Moldova.

V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Editura National, Bucuresti, voI. 1,

1996; E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare, voI. 1, Institutul de Arte Grafice 'Lupta',

Bucuresti, 1932.

Concepţie exprimată în literatura de specialitate de către A. Hilsenrad şi I. Stoenescu, în

lucrarea ’’Procesul civil în R.P.R’’, Editura Ştinţifică, Bucureşti, 1957;

A. Hilsenrad şi I. Stoenescu, în lucrarea ’’Procesul civil în R.P.R’’, Editura Ştinţifică, Bucureşti,

1957;

D. Radu, ’’Acţiunea în procesul civil. Partea generală’’, Editura Junimea, Iaşi, 1974;

14