drept procesual civil 2011

1

OBIECTIVE SPECIFICE DISCIPLINEI DREPT PROCESUAL CIVIL

1. Cunoaştere şi înţelegere

însuşirea noţiunilor de bază în legătură cu cele două faze ale procesului civil-judecata şi

executarea silită;

cunoaşterea şi utilizarea adecvată a normelor care reglementează procedurile speciale.

2. Explicare şi interpretare

explicarea desfăşurării judecăţii în etapa scrisă, etapa dezbaterilor, etapa deliberării şi

pronunţării, etapa căilor de atac

explicarea mecanismului executării silite

3.Obiective instrumental – aplicative

abilitatea de a conduce şedinţa de judecată şi de a decide la finalul procesului

abilitatea de a administra probe

însuşirea tehnicii pledoariei orale şi a concluziilor scrise

explicarea modului de întocmire a actelor procedurale

4. Obiective atitudinale

promovarea ideilor de legalitate, adevăr, independenţă şi imparţialitate în desfăşurarea

procesului şi pronunţarea soluţiei

angajarea în relaţii de colaborare şi de respect a drepturilor procesuale a tuturor

participanţilor

manifestarea unei atitudini responsabile în întocmirea actelor de procedură, pregătirea şi

desfăşurarea procesului, pregătirea şi expunerea pledoariei, deliberarea, pronunţarea şi

redactarea hotărârilor

promovarea unei atitudini de protejare a drepturilor creditorilor şi debitorilor în faza

executării silite

participarea permanentă la propria dezvoltare profesională

2

• Gabriela Răducan, Drept procesual civil român şi comunitar european,

Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2009 (curs universitar), în apariţie: ediţia a 3-a , 2011

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

• Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor

• Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara

• Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

• Codul de procedură civilă

• Gabriela Răducan, Dreptul executarii silite. Titlul executoriu european, ediţia a 2-

a revizuită şi adăugită, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2010 (curs universitar)

• Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Drept procesual civil. Teste grilă şi speţe pentru

examene, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2011

• V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I şi II.,

Ed.National, Bucureşti, 1997

• V.M. Ciobanu, G. Boroi, T.C.Briciu, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste

grilă. Ed.CH Beck, Bucureşti, 2011

• Gabriel Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol.I si II, Ed.All

Beck, Bucureşti, 2001

• V.M. Ciobanu, T. Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil. Îndreptar pentru

seminarii si examene, Ed.CH Beck, Bucureşti, 2009

3

PARTEA I

TEMA I

ACTIUNEA CIVILĂ

I.1.Notiune

I.2.Conditiile de exercitare a actiunii civile

I.2.1.Afirmarea unui drept

I.2.1.1. Conditii

I.2.1.2. Exceptii de la cerinta ”actualitătii dreptului”

I.2.2.Interesul

I.2.2.1.Noţiune

I.2.2.2.Condiţiile interesului:

I.2.2.3.Sancţiunea lipsei interesului

I.2.3.Capacitatea procesuală

I.2.3.1.Notiune

I.2.3.2.Capacitatea procesuala de folosinta

I.2.3.3.Capacitatea procesuala de exercitiu

A.Reprezentarea

B.Asistarea

C.Autorizarea

I.2.4.Calitatea procesuală

I.2.4.1.Transmiterea calitatii procesuale

A.Transmisiunea legala

B.Transmisiunea conventionala

I.3.Clasificarea actiunilor civile

I.3.1 Clasificarea actiunilor in functie de scopul material urmarit prin introducerea

cererii de chemare în judecată

I.3.1.1.Actiuni in realizare

I.3.1.2.Actiuni in constatare

I.3.1.3.Actiuni in constituire de drepturi

I.3.2.După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului ce se valorifică cererile

se impart in:

I.3.2.1.cereri nepatrimoniale

4

I.3.2.2.cereri patrimoniale

A.cereri personale

A.1. cereri personale mobiliare

A.2. cereri personale imobiliare

B.cereri reale

B.1.cereri reale mobiliare

B.2.cereri reale imobiliare

B.a.cereri petitorii

B.b.cereri posesorii

C.cereri mixte

I.3.3. Dupa calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului,

actiunile/cererile se clasifică în:

A.Cereri principale

B.Cereri accesorii

C.Cereri incidentale

I.3.3.1. Importanta clasificării

I.4.Întrebări si exercitii

I.4.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

I.4.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

I.4.3.Rezolvati următoarea spetă

- insusirea notiunilor de cerere de chemare în judecată si actiune civilă si a elementelor

care le diferentiază;

-întelegerea celor patru conditii cumulative de exercitare a actiunii civile si a

consecintelor pe care le produce în plan procesual lipsa uneia dintre acestea ;

-calificarea diferitelor tipuri de cereri ce pot fi adresate instantei de judecată in functie

de criteriile de clasificare a actiunilor civile

Obiective:

5

I.ACTIUNEA CIVILA

• Acţiunea civilă este definită în literatura de specialitate ca fiind ansamblul mijloacelor

procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se urmăreşte protecţia drepturilor subiective

civile sau a situaţiilor juridice ocrotite de lege

I.1.Noţiune

1

• Exercitarea acţiunii civile este o facultate, o libertate a oricărui subiect de drept căruia

i se încalcă sau contestă un drept subiectiv sau un interes legitim.

.

• Este necesar a nu se confunda cererea de chemare în judecată cu acţiunea civilă,

întrucât cererea de chemare în judecată reprezintă doar una din formele de manifestare a

acţiunii civile, cea prin care se pune în mişcare acţiunea civilă, însă, acţiunea civilă există

anterior cererii, chiar şi atunci când titularul dreptului subiectiv civil nu sesizează instanţa.

(de asemenea, pe lângă cererea de chemare in judecata, actiunea civila se poate realiza si prin

formularea intampinarii sau a cererii reconventinale de catre parat, etc).

I.2.Conditiile de exercitare a actiunii civile

Pentru a fi parte in proces se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii, care sunt şi condiţii

de exercitare ale acţiunii civile:

1.afirmarea unui drept sau a unei situatii juridice pentru a carei realizare poate fi folosita calea

justitiei.

2.existenta unui interes

3.calitatea procesuala

4.capacitatea procesuala

1 V.M.Ciobanu, G.Boroi,Drept procesual civil, Curs selectiv, Ed.CH Beck, 2009, p.1

I.2.1.Afirmarea unui drept

Acesată condiţie presupune existenţa unui drept subiectiv civil ce se cere a fi protejat

sau a unui interes legitim care trebuie ocrotit.

6

I.2.1.1.Dreptul subiectiv civil afirmat, pentru a se bucura de protecţie juridică, trebuie să

îndeplinească anumite

a. – să fie recunoscut şi ocrotit de lege;

condiţii:

b. – să fie exercitat în limitele sale externe ( care pot fi de ordin material sau juridic) şi în

limitele sale interne (adică numai potrivit scopului economic şi social pentru care a fost

stabilit sau creat de lege).

c. – să fie exercitat cu bună credinţă

d. – să fie actual – adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.

În legătură cu această ultimă condiţie, a actualităţii dreptului, se impun anumite precizări

dacă, în urma probelor administrate şi a dezbaterilor contradictorii, instanţa constată că

dreptul subiectiv pretins de reclamant nu există sau că, deşi există, acesta nu îndeplineşte

condiţiile de validitate impuse de lege pentru a putea fi exercitat (altele decât cerinţa de a fi

actual), atunci cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată (nefondată,

netemeinică);

:

însă, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual, mijlocul procesual de

invocare a lipsei acestei condiţii fiind excepţia de prematuritate a cererii (excepţie de fond,

absolută şi peremptorie), cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca prematură

(soluţie generică de inadmisibilitate).

Mijlocul procesual de invocare a prematuritatii cererii este exceptia de prematuritate,

care este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie, putand fi invocata de oricare dinte parti,

de procuror, daca participa sau de catre instanta din oficiu.

I.2.1.2. Exceptii de la cerinta”actualitătii dreptului”

Exista insa anumite situatii, expres prevazute de lege, in care, desi dreptul subiectiv civil nu

este actual, cererea este admisibila.

Astfel, exista excepţii de la cerinţa actualităţii dreptului in urmatoarele situatii expres

prevzaute de dispozitiile art.110 C.proc.civ.:

- cererea pentru predarea unui imobil, la împlinirea termenului de locaţiune, poate fi făcută

chiar înainte de împlinirea acestui termen(alin.1);

- se poate solicita, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau altei

prestaţiuni periodice (alin.2)

7

- preşedintele instanţei poate încuvinţa, în general, înainte de împlinirea termenului orice

cereri pentru executarea la termen a unei obligaţii, dar numai când socoteşte că cererile sunt

îndreptăţite pentru întâmpinarea unei pagube însemnate (alin.3).

De mentionat este faptul ca hotararea obtinuta in conditiile art.110 C.proc.civ nu va

putea fi pusa in executare decat la momentul la care dreptul subiectiv civil va deveni actual.

I.2.2.Interesul

• material, de natură patrimonială (de exemplu: atunci când se urmăreşte revendicarea

unui bun, recuperarea unei creanţe, repararea unui prejudiciu, obligarea pârâtului la

restituirea unui împrumut sau a unui bun etc.)

I.2.2.1.Noţiune

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.

Interesul poate fi:

• moral, de natură nepatrimonială (de exemplu: în cazul punerii sub interdicţie etc.).

I.2.2.2.Condiţiile interesului

- să fie legitim – să nu vină în contradicţie cu legea;

:

- să fie personal şi direct– în folosul practic, să-l vizeze pe cel ce recurge la forma

procedurală şi nu pe altcineva; şi în cazul în care acţionează alte persoane sau organe în

locul titularului, folosul se resfânge asupra lor;

- să fie născut şi actual – să existe la momentul la care se exercită acţiunea, în sensul că,

dacă cel care actionează s-ar abţine, s-ar expune unui prejudiciu.

I.2.2.3.Sancţiunea lipsei interesului:

Lipsa interesului sau a uneia dinte condiţiile acestuia se invocă pe calea excepţiei, care dacă

va fi admisă, va conduce la respingerea acţiunii ca lipsită de interes.

Excepţia lipsei de interes este o excepţie:

- de fond (vizează lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune)

- peremptorie/dirimantă (duce la respingerea sau stingerea procesului)

- absolută (priveşte încălcarea unor norme cu caracter imperativ).

Respingerea acţiunii pentru lipsa de interes nu poate fi invocată cu autoritatea de lucru

judecat într-o altă acţiune promovată într-un moment în care interesul s-a născut şi

îndeplineşte şi celelalte cerinţe.

8

I.2.3.Capacitatea procesuala

I.2.3.1.Noţiune

Noţiune generală – constituie aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea

drepturi şi obligaţii pe plan procesual (capacitate procesuală de folosinţă), respectiv

aptitudinea de a-şi valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini obligaţiile

procedurale, de a sta în judecată (capacitate procesuală de exerciţiu).

• În privinţa persoanelor fizice, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă

aptitudinea generală şi abstractă a acestora de a avea, în principiu, orice drepturi şi obligaţii de

natură procesuală.

I.2.3.2.Capacitatea procesuala de folosinta

Noţiune - consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual.

• În privinţa persoanelor juridice, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă

aptitudinea generală şi abstractă a acestora de a avea, potrivit principiului specialităţii

capacităţii de folosinţă, acele drepturi şi obligaţii necesare realizării scopului declarat, în

condiţiile legii, prin actul de înfiinţare, autorizare sau constituire.

• Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă este sancţionată cu nulitatea absolută a actului

de procedură făcut cu încălcarea acestei condiţii;

-Mijlocul procesual de invocare a lipsei acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile îl constituie

excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă (excepţie de fond, absolută şi peremptorie).

-Soluţia instanţei în cazul în care va admite excepţia ca fiind întemeiată, va fi anularea cererii

ca fiind introdusă de o persoană care nu are capacitatea procesuală de folosinţă sau împotriva

unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

În funcţie de întinderea capacităţii civile de exerciţiu, vom distinge:

I.2.3.3.Capacitatea procesuala de exercitiu

Noţiune - consta in aptitudinea unei persoane care are folosinta drepturilor sale, de a le

valorifica in justitie singura, exercitandu-le personal si indeplinind tot astfel obligatiile

procesuale. Altfel spus, prin capacitate de exercitiu se intelege capacitatea unei persoane de a

sta in judecata.

9

lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu pentru: minori, până la împlinirea vârstei de 14

ani, şi interzişii judecătoreşti (persoane în privinţa cărora s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă

de punere sub interdicţie judecătorească;

capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă pentru minorii cu vârstele cuprinse între 14

şi 18 ani ;

capacitate procesuală deplină de exerciţiu pentru: persoanele care au împlinit 18 ani

sau, în mod excepţional, dacă legea prevede, chiar anterior împlinirii acestei vârste.

Potrivit art.42 C.proc.civ.: „ persoanele care nu au exercitiul drepturilor lor nu pot sta in

judecata decat daca sunt reprezentate, asistate sau autorizate in chipul aratat in legile sau

statutele care randuiesc capacitatea sau organizarea lor”. Prin urmare, articolul citat, face

referire la trei situatii:

A.Reprezentarea –

intervine în cazul minorilor sub 14 ani şi a persoanelor puse sub

interdicţie judecătorească (lipsa totală a capacităţii de exerciţiu). Aceste persoane nu stau

personal în judecată, ci prin reprezentanţii lor legali. Art. 44 C. proc. civ. dispune că instanţa

poate numi un curator special care să reprezinte interesele celui lipsit de capacitate de

exerciţiu până la numirea reprezentantului legal, ori de câte ori există urgenţă în soluţionarea

pricinii sau există contrarietate de interese între reprezentant şi cel reprezentat.

B.Asistarea

–intervine în cazul minorilor de la 14 la 18 ani (capacitate de exerciţiu

restrânsă). Aceştia vor sta personal în proces, vor fi citaţi şi vor fi asistaţi de ocrotitorul legal

(citat, la rândul său), care vor semna alături de minori actele de procedură Şi în cazul

persoanelor cu capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă instanţa poate numi un curator

special în condiţiile art. 44 C. proc. civ. Sancţiunea nerespectării normelor privind autorizarea

este nulitatea relativă a actului de dispoziţie astfel încheiat

C.Autorizarea

– intervine în cazul actelor procesuale de dispoziţie (renunţare la

judecată sau la dreptul pretins, achiesare, tranzacţie etc.). şi presupune autorizarea specială a

acestor acte, încheiate de minori sau interzişi şi reprezentanţii sau ocrotitorii legali ai acestora,

de către organul competent (autoritatea tutelară ).

Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice – se dobandeste in temeiul legii de la data

infiintarii lor si sfarseste odata cu incetarea persoanelor juridice. Este, de asemenea, limitata

10

de principiul specializarii, persoana juridica neputand sa exercite drepturi si sa-si asume

obligatii care exced scopului in vederea caruia a fost creata.

Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile procesuale prin

intermediul organelor sale, in limita puterilor ce le-au fost conferite, aceste organe fiind

reprezentantii legali ai persoanei juridice.

Sanctiunea lipsei capacitatii procesuale

Exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta este o exceptie de fond, absolută si

peremptorie. Ea poate fi ridicata de oricare din parti, de procuror sau de instanta din oficiu in

orice stare a pricinii.

Ca urmare a admiterii exceptiei, cererea introdusa de o astfel de persoana sau

impotriva unei asemenea persoane va fi respinsa ca fiind introdusă de o persoana fara

capacitate procesuala de exercitiu sau impotriva unei persoane fara capacitate de exercitiu.

Actele de procedura facute de o persoana fizica sau juridica fara capacitate de

exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa sunt anulabile. Conform art.43 C.proc.civ.:

„lipsa capacitatii de exercitiu a drepturilor procedurale poate fi invocata in orice stare a

pricinii.Actele de procedura indeplinite de cel care nu are exercitiul drepturilor procedurale

sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea insa confirma

toate sau numai o parte din aceste acte”. Asadar, nulitatea nu intervine in mod automat,

potrivit art.161 alin.1 C.proc.civ.: „ instanta putand acorda un termen pentru ca partea sau

reprezentantul sau sa faca dovada capacitatii de exercitiu”. Daca lipsurile nu se implinesc in

termenul acordat de instanta in acest sens, judecatorul va anula cererea (art161 alin.2

C.proc.civ.).

I.2.4.Calitatea procesuala

Noţiune. Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului

si persoana care se pretinde (este) titular al dreptului subiectiv in raportul juridic dedus

judecatii (calitate procesuala activa) si intre persoana paratului si cel obligat in acel raport

juridic (calitate procesuala pasiva).

Regulă: reclamantul este cel care trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală activă,

cât şi pe cea pasivă; ulterior sesizării, la rândul său, instanţa trebuie să verifice ex officio,

îndeplinirea condiţiei calităţii procesuale

11

Regula determinarii calitatii juridice procesuale a partilor cu ajutorul raportului juridic

litigios nu este exclusiva, existand si o serie de exceptii. Astfel, legea recunoaste legitimare

procesuala activa sau pasiva si altor categorii de organe sau persoane care nu figureaza ca

subiecte in raportul juridic litigios.

Exemple:

A.

- autoritatea tutelara;

- procurorul – conform art.45 C.proc.civ.

- creditorii chirografari pe calea actiunii oblice – art.974 c.civ.

Calitate juridica procesuala activa:

B. Calitatea procesuala pasiva

- raspunderea pentru altul – art.1000 C.civ.;

- raspunderea fidejusorului - art.1663 C. civ.

:

Justificarea calitatii procesuale. Reclamantul, in cuprinsul cererii de chemare in judecata, prin

expunerea motivelor de fapt pe care isi intemeiaza cererea si, uneori, prin anexarea unor acte

doveditoare, trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa cat si pe cea pasiva.

I.2.4.1Transmiterea calitatii procesuale. Drepturile si obligatiile ce intra in raportul juridic

dedus judecatii pot fi transmise in cursul procesului, avand loc in acest caz o transmisiune a

calitatii procesuale active sau pasive.

Transmisiunea poate fi legala sau conventionala.

A.Transmisiunea legala:

• ipoteze în care transmiterea calităţii procesuale nu este posibilă: în materia cererilor

strict personale.Exemplu: atunci când în timpul unui proces de divorţ pendinte

decedează unul dintre soţi, căsătoria va înceta prin deces, circumstanţă specială de

care instanţa va lua act, fiind inadmisibilă continuarea procesului dintre soţul

supravieţuitor şi moştenitorii celuilalt soţ.

se realizează prin efectul succesiunii, în cazul persoanelor fizice

sau prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice parte în proces.

Succesorii părţilor preiau drepturile şi obligaţiile autorului lor şi continuă, în locul acestuia,

litigiile referitoare acestea, dobândind, după caz, calitatea de reclamant sau pârât pe care a

avut-o şi autorul lor.

12

B.Transmisiunea conventionala : are loc ca efect al încheierii anumitor categorii de acte

juridice, în urma cărora cel care preia calitatea procesuală este subdobânditorul acelui drept

sau bun litigios, cum ar fi: contractul de vânzare sau donare a dreptului litigios (cumpărătorul

sau donatarul dobândind calitatea procesuală deţinută în proces de cel care a cedat dreptul

său), cesiunea de creanţă (cesionarul preluând poziţia procesuală deţinută de cedent)

Din punct de vedere al intinderii, transmisiunea poate fi:

- universala;

- cu titlu universal;

- cu titlu particular.

Indiferent de felul transmisiunii, cel care dobandeste calitatea procesuala preia procesul in

starea in care se gaseste in acel moment, actele procesuale savarsite de antecesorul sau fiindu-

i opozabile.

Sanctiunea lipsei calitatii procesuale

Lipsa calitatii procesuale poate fi invocata pe cale de exceptie (care este o excepţie de fond,

absoluta si peremptorie) de partea interesata, procuror sau instanta din oficiu, in orice stare a

procesului, iar in caz de admitere atrage respingerea actiunii ca fiind introdusa de o persoană

fara calitate procesuală activă sau impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Daca pentru a se stabili existenta sau inexistenta calitatii a fost nevoie sa se uneasca exceptia

cu fondul, iar instanta constata ca dreptul exista, dar actiunea a fost pornita de o persoana fara

calitate sau impotriva unei persoane fara calitate, nu o va respinge ca nefondata, ci ca urmare

a admiterii exceptiei lipsei de calitate. In acest caz exista posibilitatea ca procesul sa fie

redeschis de o persoana care ar justifica legitimarea procesuala sau impotriva persoanei care

are calitate procesuala pasiva.

I.3.Clasificarea actiunilor civile

Clasificarea actiunilor civile, are in vedere intelesul restrans al notiunii de actiune, acela

de cerere de chemare in judecata.

I.3.1.Clasificarea actiunilor in functie de scopul material urmarit prin introducerea

cererii de chemare în judecată:

13

In functie de acest criteriu actiunile sunt impartite in:

-actiuni in realizarea dreptului,

-actiuni in constatarea existentei sau inexistentei unui drept si

-actiuni in constituire de drepturi.

I.3.1.1.ACTIUNILE IN REALIZAREA DREPTULUI (in condamnare, in

adjudecare, de executare) – acelea prin care reclamantul, pretinzându-se titularul unui drept

subiectiv solicită instanţei obligarea pârâtului la respectarea acelui drept, iar în cazul în care

nu mai există această posibilitate, la despăgubiri pentru prejudiciul creat. Această categorie de

acţiuni conduce întotdeauna la hotărâri susceptibile de executare silită.

Caracteristici:

• Restabilirea sau valorificarea interesului se pretinde a se face direct, iar daca acest lucru nu

mai este cu putinta, prin echivalent;

• Solutionand o asemenea actiune, instanta il condamna pe parat sa dea, sa faca sau sa nu

faca ceva;

• Hotararea instantei constituie titlu executoriu;

• Actiunea in realizare primeaza intotdeauna fata de o eventuala actiune in constatare

(art.111 Cpc).

Exemple:

In practica judiciara actiunile in realizare sunt cele mai numeroase (de exemplu:

actiunea in revendicare, actiunea prin care se solicita predarea unei sume de bani,

evacuarea dintr-un imobil, indeplinirea unor obligatii contractuale, rezilierea sau

rezolutiunea unui contract, anularea unui act etc.).

I.3.1.2.ACTIUNILE IN CONSTATARE (in recunoastere, in confirmare) –. acele

cereri prin care reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte pe care le invocă, în

scopul de a crea o situaţie juridică nouă între părţi (se vizează schimbarea sau desfiinţarea

unui raport juridic existent şi crearea unui nou raport juridic, ca efect al hotărârii ce se va

pronunţa).

14

Astfel art 111 prevede ca:” partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea

existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere

realizarea dreptului”.

Caracteristici:

• Dispozitia de mai sus se aplica in cazul constatarii existentei sau inexistentei unui drept, nu

si a unei stari de fapt

Exemple de actiuni in constatare

- constatarea calitatii de constructor de buna-credinta,

:

- actiunea unuia din soti in constatarea calitatii de bun propriu a unui bun

dobândit de ambii soti in timpul căsătorie (pentru motive temeinice),

- constatarea existentei consimtământului pârâtului la efectuarea unor anumite

imbunătătiri de către reclamant la imobilul proprietatea pârâtului, etc.

Nu trebuie confundată cererea in constatare existentei sau inexistentei unui drept cu

cererea privind constatarea unei anumite situatii de fapt. In acest caz, cererea adresată

instantei prin care se solicită constatarea unei situatii de fapt va fi respinsă ca inadmisibilă.

Sunt astfel de cereri: aceea prin care se solicită instantei să constate ca un inscris s-a pierdut în

anumite imprejurări.

• Din obiectivul limitat - constatarea existentei sau inexistentei dreptului – rezulta o

particularitate a hotararilor, si anume ca ele

nu constituie titluri executorii, nu pot fi puse in

executare (este vorba numai de capatul de cerere principal, nu si de cele accesorii)

Exemplu: daca debitorul anterior declansării executării silite solicită instanţei să se constate

prescriptia dreptului creditorului de a solicita executarea sa silită, iar in subsidiar, obligarea

creditorului la plata cheltuielilor de judecată, capătul principal de cerere privind constatarea

prescripţiei dreptului creditorului de a cere si obtine executarea silita nu constituie titlu

executori, insă, capătul accesoriu privind plata cheltuielilor de judecată, in caz de admitere,

constituie titlu executori, si pe cale de consecintă poate fi pus în executare silită.

15

• Actiunea in constatare are un caracter subsidiar – aceasta cale nu este deschisa atata timp cat

partea poate cere realizarea dreptului. Legiuitorul acorda preferinta realizarii dreptului pentru

a inlatura definitiv neintelegerile cu privire

la dreptul respectiv.

Spre exemplu, in situatia in care reclamantul solicită instenţei să se constate ca suprafata de

50 mp detinută de vecinul său este proprietatea sa, instanţa va respinge actiunea ca

inadmisibilă, reclamantul având posibilitatea ca pentru valorificarea drepturilor sale sa

introducă o actiune în revendicare impotriva pârâtului şi nu o actiune in constatare.

• Clasificarea actiunilor in constatare

1.acţiuni în constatare pozitive – se solicită constatarea existenţei unui drept (unui raport

juridic între reclamant şi pârât);

2.acţiuni în constatare negative – constatarea inexistenţei unui drept al pârâtului (de exemplu,

să se constate inexistenţa unei anumite datorii a reclamantului faţă de pârât, creanţa acestuia

din urmă fiind stinsă prin prescripţie sau prin compensare etc.)

- declaratorii – se cere instantei sa se constate existenta sau inexistenta unui raport juridic,

pentru a se inlatura o situatie de incertitudine (spre exemplu, partile supun instantei

interpretarea unei clauze contractuale in conformitate cu vointa lor; beneficiarul unui legat

cere instantei sa constate caracterul ilicit al conditiei puse de testator etc.)

:

- interogatorii – sunt acelea prin care reclamantul cheama in judecata o persoana care ar putea,

eventual sa-i conteste dreptul, obligand-o imediat sa opteze pentru una din conduitele

posibile, in situatia juridica data (actiunea prin care mostenitorii legali cer paratului sa

exhibe testamentul in baza caruia el se pretinde legatar universal; actiunea prin care

mostenitorii de un rang subsecvent il obliga pe cel de un rang preferabil sa declare daca

accepta succesiunea sau renunta la ea; actiunea prin care partea dintr-un contract

susceptibil de nulitate relativa cere celeilalte sa opteze intre a confirma cauza de nulitate sau

a invoca nulitatea etc).

- provocatorii – acelea prin care titularul unui drept cheama in judecata pe cel care ii cauzeaza

o tulburare importanta in exercitarea dreptului sau – aceasta persoana este astfel determinata

16

sa-si valorifice dreptul pe care pretinde ca l-ar avea, sub sanctiunea de a nu-l mai putea invoca

daca nu si-l demonstreaza.

I.3.1.3.ACTIUNILE IN CONSTITUIRE DE DREPTURI (in transformare ) - sunt acele

actiuni prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte si date pe care le invoca,

pentru a deduce consecintele ce se impun, in vederea crearii unor situatii juridice noi.

Exemple de actiuni in constituire de drepturi:

-divortul,

-adoptia

-punerea sub interdictie,etc.

Consecinte:

- tind la schimbarea sau desfiintarea unor raporturi juridice vechi si la crearea unor raporturi

juridice noi intre parti;

- in principiu, hotararile pronuntate produc efecte numai pentru viitor, ex nunc (sunt

exceptii, hotararile pronuntate in materie de desfiintare a casatoriei, stabilirea filiatiei fata de

mama si fata de tata, tagaduirea paternitatii, declararea judecatoreasca a mortii etc.).

I.3.2.După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului ce se valorifică cererile

se impart in:

I.3.2.1. cereri nepatrimoniale – acelea prin care se valorifică drepturi subiective fără

conţinut economic, legate indisolubil de persoana titularului lor.

Exemplu:sunt cereri nepatrimoniale

-cererea de divort;

-cererea in tăgada paternitătii sau stabilirea paternitătii;

-adoptia

-cererea prin care se solicită anularea căsătoriei, etc

I.3.2.2. cereri patrimoniale

B.cereri reale

– sunt acelea al căror continut este evaluabil in bani

Cererile patrimoniale, la rândul lor se subclasifică in:

A.cereri personale

17

C.cereri mixte

A. Cererile personale – sunt acele actiuni prin care se valorifica un drept personal, de

creanta. Aceasta este categoria cea mai vasta a actiunilor civile intrucat drepturile de creanta

sunt practic nelimitate ca numar, ele putandu-se naste din orice conventie a partilor, din lege,

dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii etc

Actiunile personale, la rândul lor se subclasifică in:

-actiuni personale mobiliare;

-actiuni personale imobiliare

A.1Actiunile personale mobiliare – sunt acele actiuni in cadrul carora dreptul personal

valorificat are ca obiect un bun mobil

Exemple:

-plata unei sume de bani,

- predarea unor bunuri fungibile, etc.

A.2.Actiuni personale imobiliare – cand dreptul personal valorificat are ca obiect un bun

imobil

Exemple:

-obligarea locatorului la predarea bunului imobil către locatar

B.Cererile reale – sunt cele prin care se urmareste valorificarea unui drept real sau după caz,

apărarea posesiei unui bun.

Exemple:

-actiunea in revendicare;

-actiunea confesorie sau negatorie;

-acţiunea în grăniţuire

-actiunea prin care vânzătorul solicită rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare;

-petitia de ereditate

-actiunea de partaj, etc.

La rândul lor, actiunile reale se împart în:

B.1.Cereri reale mobiliare – atunci cand dreptul real valorificat prin actiune are ca obiect un

bun mobil

18

Exemplu:

-revendicarea bunului mobil de la posesorul de rea-credintă

B.2.Cereri reale imobiliare – dreptul real valorificat are ca obiect un bun imobil.

Pe lângă clasificarea mai sus expusă, cererile reale se mai împart în:

-cereri petitorii;

-cereri posesorii.

B.a.Cererea petitorie – este aceea prin care se tinde la apararea unui drept real

B.b.Cererea posesorie – are ca obiect apararea posesiei asupra unui bun imobil impotriva

oricaror tulburari de fapt sau de drept, ori, dupa caz, redobandirea posesiei, daca ea a fost

pierduta.

C.Cererile mixte – sunt acele actiuni prin care se valorifica in acelasi timp un drept real si un

drept de creanta, in cazul in care drepturile invocate au aceeasi cauza generatoare sau se afla

intr-un raport de conexitat.

In acest caz, cum s-a remarcat deja in literatura de specialitate, ne aflam practic in

prezenta unui cumul obiectiv de actiuni: una personala si una reala. In mod conventional au

fost incluse in aceasta notiune doua categorii de actiuni:

• actiunile in executarea unui act juridic prin care s-a transferat ori a fost creat un drept real

imobiliar, dand nastere totodata unei obligatii personale (se considera ca in aceasta situatie

reclamantul exercita doua drepturi, unul personal referitor la executarea obligatiei si altul

real avand ca obiect remiterea bunului).

• actiunea in rezolutiune, in revocare, in resciziune, in reductiune si cea in anularea unui act

translativ sau creator de drepturi reale imobiliare, daca reclamantul solicita si repunerea

partilor in situatia anterioara, respectiv restituirea bunului

I.3.2.2.1.Importanţa clasificării cererilor patrimoniale

Aceasta clasificare prezinta importanta în raport de trei aspecte, si anume:

-calitatea procesuală,

- competenta teritorială;

- prescriptia

In ceea ce priveste calitatea procesuala, in cazul actiunilor pesonale nu poate fi

chemat in judecata ca parat decat subiectul pasiv al raportului obligational, pe cand in cazul

19

actiunilor reale, poate fi chemat in judecata orice detinator al lucrului, deoarece reclamantul

urmareste dreptul asupra bunului sau chiar bunul in mainile oricui s-ar afla, titularul avand si

dreptul de urmarire.

Actiunea reala confera si un drept de preferinta fata de ceilalti creditori ai paratului, in timp ce

actiunea personala nu exclude concursul celorlalti creditori privilegiati. Actiunea reala

urmareste obtinerea bunului in natura, pe cand actiunea personala nu duce la acest rezultat

decat atunci cand este vorba de executarea unei obligatii de a da; in cazul obigatiei de a face

sau a nu face pentru neexecutarea obligatiei se pot obtine numai daune-interese.

In ceea ce priveste competenta teritoriala

In ceea ce priveste actiunile mixte, acestora le sunt aplicabile dispozitiile art 10 pct.1

C.proc.civ, potrivit cărora ” în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente

următoarele instanţe: 1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau

rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în

parte, a obligaţiunii…”

In ceea ce priveste

, in cazul actiunilor personale se aplica in

principiu, regula de drept comun, fiind competenta instanta de la domiciliul paratului (art.5).

In cazul actiunilor reale imobiliare, competenta este instanta pe raza careia se afla imobilul

(art.13).

prescriptia

dreptului de a obtine condamnarea paratului, termenul

este diferit in functie de natura actiunii. Astfel, in cazul actiunilor personale termenul general

de prescriptie este de 3 ani. Sub aspectul actiunilor reale, exista actiuni reale imprescriptibile

extinctiv (de exemplu, actiunea in revendicare imobiliara sau actiunea având ca obiect iesirea

din indiviziune), actiuni prescriptibile in 30 ani (– art.1890 c. civ. - actiunea in revendicare

mobiliara introdusa impotriva posesorului de rea-credinta, a hotului sau a gasitorului), 1 an in

cazul reglementat de art. 498 c.civ.etc.

I.3.3 Dupa calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului,

actiunile/cererile se clasifică în:

-principale,

-accesorii si

- incidentale.

A.Cererile principale : cele prin care se declanşează procesul (procedura judiciară).

Însă, nu întotdeauna actul de procedură prin care este sesizată instanţa constituie cererea

20

principală, în întregul său, adesea fiind formulate cereri de chemare în judecată cu mai multe

capete de cerere, din care una e principală şi altele sunt accesorii

Exemplu:

-cererea de chemare în judecată

B.Cererile accesori

Exemple:

-repunerea părtilor în situatia anterioară incheierii contractului dacă prin cererea principală s-a

solicitat anularea contractului;

-păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei de către celălalt sot în cadrul procesului de

divort, etc.

i : a căror rezolvare depinde de soluţia din cererea principală,

aflându-se într-o relaţie de subsidiaritate faţă de aceasta. Trebuie, însă, precizat că o astfel de

cerere ar putea fi formulată ulterior şi pe cale separată, ca o cerere de sine stătătoare.

C.Cererile incidental

Exemple:

-cererea reconventională prin intermediul căreia pârâtul invocă drepturi proprii impotriva

reclamantului;

-cererea de interventie voluntară;

-cererea de chemare în garantie, etc

e acelea care pot avea o existenţă independentă (precum cererea

principală), dar care sunt formulate într-un proces deja iniţiat.

I.3.3.1.Interesul clasificării

Clasificarea prezinta interes sub mai multe aspecte:

• Sub aspectul competentei - actiunile accesorii si incidentale sunt in sarcina instantei care

judeca cererea principala (art.17);

• Anumite actiuni se pot formula numai pe cale principala (de exemplu, actiunea in tagada

paternitatii) sau numai pe cale accesorie (de exemplu, cererea de incuviintare a pastrarii

numelui din casatorie dupa divort), alte actiuni se pot formula atat pe cale principala, cat si pe

cale accesorie sau incidentala (incredintarea copiilor minori).

• Exista actiuni accesorii sau incidentale care trebuie solutionate din oficiu de instanta

investita cu solutionarea cererii principale (incredintarea copiilor minori intr-un proces de

21

divort, pensia de intretinere, numele pe care sotii urmează să-l poarte după desfacerea

căsătoriei);

• Persoana care formuleaza o actiune incidentala dobandeste calitatea de parte, astfel incât

hotararea care se va pronunta ii va fi opozabila;

• Hotararea care se refera la actiuni accesorii sau incidentale este supusa acelorasi cai de atac

si termene prevazute pentru actiunea principala, chiar daca in situatia in care ar fi exercitate

separat ar fi supuse altor cai de atac sau altor termene.

Rezumat

Acţiunea civilă este definită în literatura de specialitate ca fiind ansamblul mijloacelor

procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se urmăreşte protecţia drepturilor subiective

civile sau a situaţiilor juridice ocrotite de lege.

Sunt conditii de exercitare ale actiunii civile: afirmarea unui drept sau a unei situatii juridice

ocrotite de lege, interesul, capacitatea procesuală, calitatea procesuală.

• Gabriela Răducan, Drept procesual civil român şi comunitar european, în apariţie:

ediţia a 3-a , 2011

Bibliografie


a revizuită şi adăugită


examene

• V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I şi II.

• V.M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă.

• G. Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat

• V.M. Ciobanu, T. Briciu, Claudiu Dinu, Drept procesual civil. Îndreptar pentru

seminarii si examene.

I.4.Întrebări si exercitii:

22

I.4.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

1.Mentionati care este diferenta intre cererea de chemare in judecată si actiunea civilă.

2.Enumerati conditiile de exercitare a actiunii civile.

3.Când o actiune in constatare va fi respinsă de către instanţa de judecată ca inadmisibilă

in temeiul art.111 C.proc.civ.?

4.Care sunt situatiile in care, desi dreptul subiectiv pretins de reclamant nu a devenit

actual, instanta va solutiona cererea pe fond?

5.Enumerati două cazuri de transmitere legala a calitătii procesuale.

6. Actiunea prin care reclamantul solicită instantei să constate nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat intre el si parat, este o actiune in constatare sau in realizare?

Argumentati.

I.4.2. Rezolvati următoarele grile:

1. Excepţia lipsei de interes a cererii de chemare in judecată:

a.poate fi invocată doar de către instanta de judecată;

b.este o exceptie relativă;

c.poate fi invocată de oricare dintre părti, de procuror sau de instantă din oficiu

2.Asistarea intervine:

a.în cazul minorilor intre 14-18 ani;

b.in cazul minorilor sub 14 ani;

c.în cazul minorilor intre 16-18 ani

3.Sunt conditii de exercitare a actiunii civile:

a. părtile, obiectul, cauza;

b.afirmarea unui drept, interesul, capacitatea procesuală, calitatea procesuală

c. cauza, capacitatea procesuală, calitatea procesuală

4. Reclamantul poate solicita înainte de împlinirea termenului, executarea la termen a

unei obligatii alimentare?

a.da, întrucât reprezintă o exceptie de la cerinta actualitătii dreptului;

b.nu, întrucât dreptul reclamantului nu este actual;

23

c.da, dacă pârâtul renunţă la invocarea exceptiei de prematuritate a cererii

5.Dacă pârâtul invocă exceptia de prematuritate a cererii de chemare în judecată

întrucât la momentul introducerii acesteia dreptul pretins de către reclamant nu era

actual, însă pe parcursul solutionării cauzei, acesta a devenit actual, instanta:

a.va admite exceptia prematuritătii cererii şi va respinge actiunea ca fiind prematur introdusă;

b.va respinge exceptia de prematuritate, trecând la solutionarea pe fond a pricinii;

c.va admite exceptia de prematuritate şi va anula cererea reclamantului

I.4.3.Rezolvati următoarea spetă

X a solicitat în contradictoriu cu Y să se constate că imobilul apartament pe care îl

foloseşte în baza contractului de închiriere încheiat cu Primăria Buftea reprezintă o unica

unitate locativă.

În motivarea cererii X a arătat că imobilul în cauză deşi este folosit în baza a doua

contracte de închiriere, unul încheiat cu reclamantul iar celălalt cu pârâtul, în realitate a fost

conceput pentru a servi unei singure familii.

Pârâtul a invocat inadmisibilitatea acţiunii faţa de prevederile art.111 C.proc.civ.

Ce a decis instanţa cu privire la excepţia invocată ?

TEMA II

PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL

Cuprins:

II.1.Notiune

II.2 INSTANTA

II.2.1.Intelesurile notiunii

II.2.2.Compunerea instanţei

II.2.3.Constituirea instanţei

II.2.4.Incidente procedurale privind compunerea şi constituirea instanţei

24

II.2.4.1.Incompabilitatea

A.Cazurile de incompatibilitate

B.Procedura de soluţionare a incompatibilităţii

II.2.4.2.Abtinerea si recuzarea

A.Noţiune

B.Cazuri:

C.Reguli

II.3.1.PĂRŢILE

A.Drepturile si obligatiile procesuale ale partilor.

B.Abuzul de drept procesual

C.Coparticiparea procesuală

II.3.2.PARTICIPAREA TERŢILOR LA JUDECATĂ

II.3.2.1.INTERVENŢIA VOLUNTARĂ

II.3.2.1.1.Interventia voluntară principală

A.Notiune

B.Natură juridică

C.Termen de depunere

D.Procedura de judecată

E.Efecte

II.3.2.1.2.Intervenţia voluntară accesorie

A.Noţiune

B.Natură juridică

C.Conditii

D.Termen de depunere

E.Procedura de judecată

F.Solutii

II.3.2.2.Intervenţia fortată

II.3.2.2.1.Cererea de chemare in judecata a altor persoane

A.Noţiune

B. Conditii

C. Termen de depunere

D.Efecte

II.3.2.2.2. Cererea de chemare in garantie

25

A.Noţiune

B.Conditii



II.3.2.2.3.Aratarea titularului dreptului

A.Notiune

B.Conditii


D.Ipoteze

II.4.Reprezentarea partilor in procesul civil

A.Notiune

II.4.1.Reprezentarea prin mandatar neavocat

A.Conditii:

II.4.2.Reprezentarea prin avocat

II.5. Participarea procurorului in procesul civil

II.5.1.Formele de participare

II.6.Întrebări si exercitii

II.6.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

II.6.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

II.6.3.Rezolvati următoarea spetă

-intelegerea distictiei dintre participantii la procesul civil si părţile procesului civil;

-insusirea si intelegerea formelor de interventie ale tertilor in procesul civil (interventia

vountară si interventia fortată), precum si a elementor ce le aseamănă si a celor care le

deosebesc;

Obiective:

PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL

II.1.Notiune

26

Solutionarea litigiilor civile implica, cu necesitate, participarea la activitatea

judiciara a unor autoritati statale si a unor persoane fizice. Autoritatile si persoanele care

participa la activitatea de judecata se numesc participanti în procesul civil.

In activitatea judiciara un rol central il ocupa instanta de judecata, în fata acesteia

derulându-se faza judecătii procesului civil. Însă, solutionarea cauzei nu poate fi conceputa

fara participarea partilor intre care s-a ivit litigiul şi anume reclamantul, care demarează

procesul-civil prin introducerea cererii de chemare în judecată si paratul. In cadrul si in cursul

procesului civil pot interveni si alte persoane din proprie initiativă (in cazul interventiei

voluntare principale si în cazul interventiei voluntare accesorii) sau din initiativa uneia din

partile initiale (prin intermediul cererii de chemare în judecată a altor personae, cererii de

chemare în garanţie sau a cererii de arătare a titularului dreptului formulată de către pârât).

In procesul civil pot participa si alte persoane, cum ar fi: martorii, expertii,

interpretii etc. Acestia sunt insa participanti procesuali auxiliari; rolul lor este subsidiar si

vizeaza doar lamurirea unor imprejurari de fapt ale cauzei.

O pozitie aparte in procesul civil revine Ministerului Public, reprezentat prin

procurori, care participă la solutionarea litigiilor in cazurile prevăzute de art.45 C.proc.civ.,

precum si în celelalte situatii în care legea prevede expres participarea acestora.

II.2 INSTANTA

II.2.1.Intelesurile notiunii:

- în sensul cel mai larg, prin instanţă se înţelege organul împuternicit de lege să soluţioneze

un conflict între părţi;

- într-un sens mai restrâns, prin notiunea de instanţă se inţelege:

- numai instanţa de judecată;

- un anumit grad de jurisdicţie;

- completul de judecată.

II.2.2.Compunerea instanţei

În condiţiile Legii de organizare judecătorească nr. 304/2004, cauzele date în competenţa

de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judeca în complet format

Noţiune

Prin „compunerea instanţei” se înţelege alcătuirea instanţei cu numărul de judecători

prevăzut de lege.

27

dintr-un judecator, cu excepţia cauzelor privind conflictele de munca si asigurari sociale, care

se judeca in prima instanta in complet format din doi judecatori si doi asistenţi judicari.

La judecata apelurilor şi a recursurilor se aplică sistemul colegialităţii. Astfel, apelurile

se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile in complet format din 3

judecători.

II.2.3.Constituirea instanţei

Noţiune

„Constituirea instanţei” desemnează alcătuirea completului de judecată cu toate persoanele şi

organele prevăzute de lege. Este vorba de participarea alături de judecători a grefierului,

magistratului-asistent de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului, precum şi a

asistenţilor judiciari

II.2.4.Incidente procedurale privind compunerea şi constituirea instanţei

II.2.4.1.Incompabilitatea

Incompatibilitatea desemnează situaţia în care un judecător este împiedicat să ia parte

la soluţionarea unei pricini, in cazurile prevăzute de lege.

a.

A.Cazurile de incompatibilitate

Incompatibilitatea este reglementată în art. 24 C.proc.civ.fiind reglementate trei

cazuri de incompatibilitate:

Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea

aceleiaşi pricini în apel sau recurs

b.

. (presupune situaţia în care un judecător, după ce a

pronunţat o hotărâre în primă instanţă sau în apel, este avansat la o instanţă superioară, la

care vine spre soluţionare apelul, sau după caz recursul declarat împotriva hotărârii

respective; este firesc ca judecătorul să nu-şi controleze propria hotărâre, fiind puţin

probabil ca judecătorul să fie dispus să revină asupra soluţiei pe care a dat-o).

Judecătorul care a pronunţat o hotărâre nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi

pricini în cazul în care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.(se presupune că

judecătorul care şi-a exprimat o dată părerea asupra unei cauze, numai cu greu şi-o va

schimba şi că de aceea nu este indicat să mai ia parte la judecarea ei).

28

c.

Toate aceste 3 cazuri sunt de strictă interpretare şi ca atare, nu pot fi extinse prin analogie.

Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absolută a

hotărârii, aceasta fiind reglementată de norme de ordine publică.

Judecătorul care a fost martor,expert sau arbitru într-o pricină nu poate judeca acel

proces.

B.Procedura de soluţionare a incompatibilităţii

Dacă judecata este în curs de desfăşurare, mijlocul procesual de invocare a

incompatibilităţii este excepţia de incompatibilitate, care este o excepţie de procedură,

absolută şi dilatorie. Ea poate fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă

din oficiu, în orice fază a judecaţii.

Excepţia se judecă de instanţa sesizată cu pricina respectivă, în a cărei compunere va intra

şi judecătorul aflat într-un caz de incompatibiliate.

Dacă excepţia de incompatibilitate este respinsă, se va pronunţa o încheiere interlocutorie,

care nu va putea fi atacată cu apel sau, dupa caz, cu recurs decât odată cu fondul.

Admiterea excepţie are drept consecinţă înlocuirea judecătorului incompatibil cu un alt

judecăzor de la aceeaşi instanţă judecătorească. În ipoteza în care nu s-ar mai putea constitui

în mod valabil completul de judecata, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din

circumscripţia acelei curţi de apel, presedintele curtii de apel poate delega judecatori de la alte

instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al acestora.

II.2.4.2.Abtinerea si recuzarea.

A.Noţiune

Abţinere : situaţia în care un judecător, cunoscând că se află într-unul din cazurile

prevăzute de lege, se abţine de la judecata unei anumite pricini.

Obligaţiei judecătorului de a se abţine îi corespunde dreptul părţii care are motive să

se îndoiască de imparţialitatea judecătorului de a-l recuza pe acesta.

Recuzare: situaţia în care una dintre părţi cere, în cazurile strict determinate de

lege, înlăturarea unuia sau mai multor judecători de la judecarea unei anumite pricini.

Asemănări:

1) cazurile de abţinere şi cele de recuzare sunt identice;

29

2) procedura de soluţionare a celor două incidente procedurale este comună.

Deosebiri:

1) în timp ce recuzarea este propusă de părţi, abţinerea provine chiar de la cel aflat în

vreunul din cazurile prevăzute de lege;

2) caracterul normelor care reglementează cele două instituţii este de natură diferită:

abţinerea este reglementată de norme imperative, în timp ce recuzarea este reglementată de

norme de ordine privată (partea interesată având facultatea de a-l recuza pe judecător sau de a

accepta să fie judecată de către acesta, exprimându-şi astfel încrederea în imparţialitatea sa)

B.Cazuri:

Judecatorul poate fi recuzat:

1. cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii

sau cand este sot, ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

2. cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la al patrulea

grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora

sotului uneia din aceste persoane;

3. cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia din parti pana la al patrulea

grad inclusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii;

4. daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemanatoare cu

aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator;

5. daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani

inaintea recuzarii;

6. daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;

7. daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;

8. daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de indatoriri;

9. daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad inclusiv

si una din parti, sotii sau rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv.

C.Reguli

→Nu se pot recuza judecatorii, rude sau afini ai acelora care stau in judecata ca tutore, curator

sau director al unei institutii publice sau societati comerciale, cand acestia nu au interes

personal in judecarea pricinii.

30

→ Nu se pot recuza toti judecatorii unei instante sau ai unei sectii a acesteia.

→Cererile de recuzare a instantelor ierarhic superioare formulate la instanta care solutioneaza

litigiul sunt inadmisibile.

→Pentru aceleasi motive de recuzare nu se poate formula o noua cerere impotriva aceluiasi

judecator.

→Propunerea de recuzare se va face verbal sau in scris pentru fiecare judecator in parte si

inainte de inceperea oricarei dezbateri.

→Cand motivele de recuzare s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor, partea va trebui sa

propuna recuzarea de indata ce acestea ii sunt cunoscute.

→ Judecatorul impotriva caruia e propusa recuzarea poate declara ca se abtine.

→ Recuzarea judecatorului se hotaraste de instanta respectiva, in alcatuirea careia nu poate sa

intre cel recuzat.

→ In cazul cand din pricina recuzarii nu se poate alcatui completul de judecata, cererea de

recuzare se judeca de instanta ierarhic superioara.

→ Instanta decide asupra recuzarii, in camera de consiliu, fara prezenta partilor si ascultand

pe judecatorul recuzat.

→ Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare.

→ In cursul judecarii cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedura.

→ Daca recuzarea a fost admisa, judecatorul se va retrage de la judecarea pricinii.

Incheierea prin care s-a hotarat recuzarea va arata in ce masura actele indeplinite de

judecatorul recuzat urmeaza sa fie pastrate.

Incheierea prin care s-a incuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a

incuviintat recuzarea, nu este supusa niciunei cai de atac.

Incheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o data cu fondul.

Dispozitiile care reglementează abtinerea si recuzarea, in afara de art. 24 si 27 pct. 7, se

aplica si procurorilor, magistratilor asistenti si grefierilor.

II.3.1.PĂRŢILE

A.Drepturile si obligatiile procesuale ale partilor. Abuzul de drept procesual

Drepturi si obligatii procesuale

31

Pentru a garanta exercitiul liber al actiunii civile, legea procesuala acorda partilor o serie de

drepturi procesuale dintre care mentionam:

• Dreptul partilor de a adresa cereri instantei;

• Dreptul de a participa la judecarea pricinii, deci dreptul la citare;

• Dreptul la aparare;

• Dreptul de a recuza pe judecatori, grefieri, procurori etc.;

• Dreptul de a face acte de dispozitie;

• Dreptul de a exercita caile de atac;

• Dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecata in cazul castigarii procesului etc.

Legea prevede insa si o serie de indatoriri procesuale pentru parti dintre care mentionam cu

titlu de exemplu:

- indeplinirea actelor de procedura in conditiile, ordinea si termenele prevazute de lege sub

sanctiunea nulitatii, perimarii, decaderii etc.

- exercitarea cu buna-credinta a drepturilor procesuale, potrivit scopului in vederea caruia au

fost recunoscute de lege (art.723 alin.1 C.proc.civ.).

B.Abuzul de drept procesual

Cel care nu respecta prevederile art. 723 C.proc.civ. savarseste abuz de drept procesual.

Formele acestuia de manifestare presupun existenta a doua elemente:

- elementul subiectiv - exercitarea cu rea-credinta a dreptului procesual;

- elementul obiectiv – deturnarea dreptului procedural de la scopul socio-economic pentru

care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legala.

Cerinţe (pentru a caracteriza un act de procedură ca abuziv):

- autorul actului să fie titularul dreptului procedural în cauză şi să fie capabil să îl exercite;

- dreptul procedural să fie utilizat în limitele sale externe, fixate de lege, să respecte

dispoziţiile legale referitoare la condiţiile în care se exercită dreptul procedural, la forma

actului şi la termenul în care trebuie efectuat acesta;

- dreptul procedural să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost

acordat de lege;

- dreptul procedural să fie exercitat cu rea-credinţă.

Exemple:

32

- introducerea cu rea-credinta a unei cereri vadit netemeinice, cu scopul de a-l sicana, de a-l

discredita pe parat sau rezistenta cu rea-credinta a paratului in fata unei cereri a carei

temeinicie este evidenta ;

- introducerea unei cereri fara punerea in intirziere a paratului daca acesta recunoaste la

primul termen pretentiile reclamantului;

- introducerea cu rea-credinta a unei cereri de recuzare, de stramutare, de acordare a

asistentei juridice gratuite, de verificare de scripte etc.

-invocarea de către pârât a exceptiei de neconstitutionalitate privind un text dintr-o lege sau

ordonantă doar in scopul obtinerii suspendării cauzei, si, pe cale de consecintă, a

tergiversării judecării litigiului

Aprecierea exercitarii abuzive a drepturilor procedurale revine judecatorului,

respingerea unei cereri de chemare in judecata sau a unei cai de atac, a unei cereri de recuzare

sau de stramutare neconducand automat la concluzia ca partea a exercitat abuziv dreptul

procedural.

Exercitarea cu rea-credinta a unor drepturi procesuale, atrage o serie de sanctiuni

specifice: amenzi judiciare catre stat (art.108¹ C.proc.civ.) si, eventual, despagubiri la cerere

pentru prejudiciul cauzat (art.1083,4 C.proc.civ.).

C.Coparticiparea procesuala

Notiune

Legislatia noastra procesuala permite ca mai multe persoane sa fie reclamante sau parate in

cadrul unui proces civil. Aceasta situatie in care procesul civil se desfasoara intre mai multi

reclamanti si parati poarta denumirea de coparticipare sau litisconsortiu procesual.

Sediul materiei: art. 47- 48 C.proc.civ.

Potrivit art.47: „mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul

pricinii este un drept sau o obligatiune comuna ori daca drepturile sau obligatiile lor au

aceeasi cauza”.

Felurile coparticiparii procesuale

Dupa pozitia partilor coparticiparea procesuala poate fi:

- activa: cand mai multi reclamanti actioneaza in judecata, prin aceeati cerere un singur parat;

33

- pasiva: cand un reclamant isi indreapta pretentiile prin aceeasi cerere impotriva mai multor

parati;

- mixta: daca mai multi reclamanti actioneaza in judecata prin aceeasi cerere mai multi parati.

In functie de rolul vointei partilor in formarea sa, coparticiparea poate fi:

- facultativa

- necesara

Din redactarea art.47 C.proc.civ. ar rezulta ca intotdeauna coparticiparea procesuala este

facultativa, dar coroborand aceste dispozitii si cu alte texte din legislatia civila trebuie sa

tragem concluzia ca exista si cazuri de coparticipare necesara, obligatorie.

Efectele coparticiparii

Efectele coparticipării procesuale:

- raporturile dintre coparticipanţii procesuali sunt guvernate de principiul independenţei

procesuale; conform art. 48 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură, apărările şi concluziile

unuia dintre coparticipanţi nu pot folosi, dar nici vătăma celorlalţi. Excepţie: când – prin na-

tura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale – efectele hotărârii se întind asupra

tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau

termenele procedurale încuviinţate unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură

vor profita şi celorlalţi;

- dacă actele de procedură ale unora dintre coparticipanţi sunt potrivnice actelor făcute de

ceilalţi coparticipanţi, atunci se va ţine cont de actele cele mai favorabile.

Alte efecte ale coparticipării procesuale:

- atunci când coparticipanţii au aceleaşi interese, ei pot avea un singur mandatar, caz în

care se va comunica o singură copie de pe cererea de chemare în judecată [art. 113 alin. (2) C.

proc. civ. ] sau de pe întâmpinare [art. 116 alin. (2) C. proc. civ.], după cum coparticipanţii

sunt pârâţi sau reclamanţi;

- dacă unii dintre coparticipanţi nu s-au prezentat înaintea instanţei ori nu au îndeplinit un

act de procedură în termen, ei vor fi totuşi citaţi în continuare [art. 48 alin. (2) teza finală C.

proc. civ.];

- actele de procedură făcute în interes comun sau împotriva coparticipanţilor cu acelaşi

interes sunt supuse unei singure taxe de timbru;

34

- coparticipanţii vor suporta cheltuielile de judecată, dacă este cazul, în funcţie de interesul

fiecăruia sau de natura raportului juridic dintre ei, fie în mod egal, fie proporţional, fie solidar

(art. 277 C. proc. civ.).

II.3.2.PARTICIPAREA TERŢILOR LA JUDECATĂ

Noţiunea de terţi are o dublă conotaţie:

- se referă la persoane complet străine de proces (penitus extranei);

- desemnează şi persoanele introduse într-un proces pendente, devenind şi ele părţi; însă,

pentru a nu fi confundate cu părţile iniţiale (reclamant şi pârât) sunt denumite fie

intervenienţi, fie terţi intervenienţi.

Pentru ca hotărârea civilă să îşi producă efecte şi faţă de alte persoane este necesară

introducerea acestora în proces.

Necesitatea atragerii unui terţ la judecată poate să decurgă din folosul practic pe care l-

ar putea realiza una din părţile iniţiale (reclamantul sau pârâtul), care urmăreşte să i se

recunoască ori să i se stabilească anumite drepturi şi faţă de terţul respectiv.

Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare poate să aparţină şi

terţului, fie pentru a-şi valorifica un drept al său, fie pentru a apăra pe una din părţile în litigiu,

cu care se găseşte în raporturi speciale şi care fac ca hotărârea ce se va pronunţa să fie folosită

de parte pentru a formula pretenţii împotriva terţului, ţinând cont şi de faptul că, uneori,

interesele legitime ale unei persoane pot fi afectate direct sau indirect de pronunţarea unei

hotărâri la care nu a fost parte.

Codul de procedură civila reglementează următoarele forme de participare a terţilor la

judecată:

1.Intervenţia voluntară (art.49-art.56) – intervenţia voluntară principală;

- intervenţia voluntară accesorie

2.Intervenţia forţată – chemarea în judecată a altor persoane (art.57-art.59);

- chemarea în garanţie(art.60-art.63);

- arătarea titularului dreptului(art.64-art.66)

II.3.2.1.INTERVENŢIA VOLUNTARĂ

Noţiune

35

Intervenţia voluntară reprezintă cererea unui terţ de a intra într-un proces pornit de alte părţi,

pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din acel proces.

Elemente definitorii:

- existenţa unui proces civil în curs de judecată;

- interventia unui terţ, din propria iniţiativă, în procesul respectiv.

II.3.2.1.1.Intervenţia voluntară principală

A.Noţiune

Poartă denumirea de intervenţie voluntară principală cererea prin care un terţ solicită

introducerea sa într-un proces în curs de judecată, pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept

propriu.

B.Natură juridică

Intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată, îndreptată

împotriva părţilor iniţiale, deci, atât a reclamantului, cât şi a pârâtului. Terţul intervenient

poate să îşi formuleze pretenţia pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar

figura ca reclamant, iar părţile din proces ar fi pârâte. Dacă însă terţul preferă să invoce

pretinsul său drept în litigiul pendente, cererea sa dobândeşte caracter incidental, devenind o

cerere care se grefează pe cererea principală, dar care poate fi soluţionată şi independent de

aceasta.


Cererea de intervenţie în interes propriu poate fi formulată numai în faţa primei

instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor. (art.50 alin.2 C.proc.civ.)

Prin excepţie, art.50 alin. final C.proc.civ. dispune că intervenţia principală se poate

face, cu învoirea părţilor, şi în fata instanţei de apel.

În legătură cu învoirea părţilor, trebuie reţinut că e necesar acordul persoanelor care au

calitatea de parte în apel. Ca atare, dacă în prima instanţă au figurat mai multe părţi, dar apelul

nu le priveşte pe toate, părţilor care au avut această calitate numai în primă instanţă nu li se va

mai cere acordul.

Întrucat nu se prevede până la ce moment poate fi formulată cererea de intervenţie în

interes propriu în apel, înseamnă că se vor aplica dispoziţiile de la judecata în primă instanţă,

astfel încât şi la etapa apelului cererea poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor.


36

Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie în interes propriu este de competenţa

instanţei care judecă cererea principală.

Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o

încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va

respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.

Cererea de intervenţie voluntară principală se judecă odată cu cererea principală, însă,

dacă ar duce la întârzierea soluţionării acesteia, art 55 C.proc.civ. permite instanţei să dispună

disjungerea. Măsura disjungerii se ia printr-o încheiere care, având caracterul unui act pentru

mai buna administrare a justiţiei, nu este supusă niciunei căi de atac.

Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei;

actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul nu va

putea solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior momentului

admiterii în principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de

procedură relative ce trebuieau invocate anterior admiterii intervenţiei.

E.Efectele admiterii în principiu a cererii de intervenţie:

- învestirea instanţei cu judecarea cererii de intervenţie;

- prorogarea legală de competenţă, când este cazul (art. 17 C. proc. civ.);

- terţul devine parte în proces, cu toate drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând din

acest fapt; va avea o poziţie independentă faţă de părţile iniţiale;

- dreptul subiectiv dedus judecăţii de terţ devine litigios;

- întreruperea prescripţiei extinctive;

- părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient;

- instanţa dispune comunicarea cererii de intervenţie către părţile iniţiale şi stabileşte un

termen în care poate fi depusă întâmpinarea;

- terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte la momentul încuviinţării în

principiu, iar, pe viitor, toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el;

- hotărârea ce se va pronunţa în cauză va avea putere de lucru judecat şi faţă de

intervenientul principal;

- intervenientul principal poate exercita căile de atac, indiferent dacă părţile iniţiale au

atacat sau nu hotărârea.

II.3.2.1.2.Intervenţia voluntară accesorie

37

A.Noţiune

Reprezintă intervenţie voluntară accesorie cererea prin acre un terţ ce justifică un interes

solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare, pentru a apăra drepturile uneia

din părţile iniţiale.

B.Natură juridică

Intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare făcută în favoarea părţii pentru care a

intervenit în proces.

C.Condiţii

Primind cererea de intervenţie, instanţa va asculta părţile şi pe cel ce intervine şi va verifica

o serie de aspecte pentru a se putea pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a acesteia.

Astfel, instanţa va trebui să verifice:

- dacă intervenientul justifică un interes propriu;

- existenţa unei legături între cererea principală şi cererea de intervenţie, care să justifice

rezolvarea împreună a celor două cereri;

- dacă este admisibilă intervenţia voluntară principală în litigiul pendente, având în vedere

natura acestuia.

D.Termen de depunere

Potrivit art.51 C.proc.civ., cererea de intervenţie voluntară accesorie se poate face

chiar înaintea instanţei de recurs. A fortiori, ea poate fi formulată şi în faţa instanţei de apel.

Soluţia legislativă conform căreia intervenţia accesorie poate fi făcută nu numai înaintea

primei instanţe, ci în orice fază a judecăţii, chiar direct în căile de atac, este justificată de

natura juridică a acestei forme de intervenţie voluntară, de faptul că terţul nu supune judecăţii

o pretenţei proprie, astfel încât, prin ipoteză, nu se răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie.

E.Procedura de judecată

Soluţionarea cererii de intervenţie voluntară principală:

- se judecă întotdeauna împreună cu cererea principală (fiind o simplă apărare); deci, nu

poate fi disjunsă niciodată de cererea principală;

- instanţa pronunţă o unică hotărâre, opozabilă tuturor părţilor, inclusiv intervenientului;

38

- soluţia ce se va da cererii de intervenţie accesorie depinde de soluţia dată în privinţa

cererii principale, după cum s-a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului.

→Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie accesorie este de competenţa instanţei care

judecă cererea principală.

→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o

încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va

respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.

→Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele

de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul nu va putea

solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior momentului admiterii în

principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de procedură relative

ce trebuieau invocate anterior admiterii intervenţiei.

→Terţul are o poziţie procesuală subordonată părţii pe care o apără şi astfel nu poate face

decât acele acte de procedură care profită părţii respective.

→Cererea de intervenţie voluntară accesorie fiind o simplă apărare în favoarea uneia dintre

părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial, se judecă întotdeauna împreună

cu cererea introductivă de instanţă.

F.Soluţii

• când intervenţia voluntară accesorie este în favoarea pârâtului, distingem:

cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie

- când cererea principală se respinge, pârâtul nu a pierdut procesul, astfel că se va admite

cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului fiind considerată utilă);

- când cererea principală se admite, pârâtul a pierdut procesul, astfel că se va respinge

cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului nefiind considerată utilă);

• când intervenţia voluntară accesorie este în favoarea reclamantului, distingem:

- când cererea principală se respinge, reclamantul a pierdut procesul, astfel că se va

respinge şi cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului nefiind considerată utilă);

- când cererea principală se admite, reclamantul a câştigat procesul, astfel că se va admite

şi cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului fiind considerată utilă).

Stingerea judecăţii în privinţa cererii principale atrage automat şi stingerea judecăţii cu

privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie.

39

Potrivit art. 56 C. proc. civ. apelul sau recursul declarat de intervenientul accesoriu se

socoteşte neavenit dacă partea în favoarea căreia a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau

recurs.

II.3.2.2.INTERVENŢIA FORŢATĂ

Interventia tertilor la judecarea pricinii poate avea loc atât din proprie initiativă (ca în

cazul intervenţiei principale si accesorie), cât şi in mod fortat, prin introducerea acestora in

proces de către una din părtile initiale (cererea de chemare în judecată a altor persoane,

cererea de chemare în garantie, cererea de arătare a titularului dreptului).

II.3.2.2.1.Cererea de chemare in judecata a altor persoane

A.Noţiune

Este o actiune introdusa de una din parti, in scopul preintampinarii unui litigiu viitor,

impotriva tertilor care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul.Cererea de chemare

în judecată a altor persoane poate fi formulată atât de reclamant, cât şi de pârât.

B.Conditiile chemarii in judecata a altor persoane

- sa existe posibilitatea ca tertul vizat sa pretinda acelasi drept ca si reclamantul.


Diferă după calitatea părţii ce a făcut cererea de intervenţie forţată:

- dacă e făcută de către pârât – se depune o dată cu întâmpinarea sau, când întâmpinarea nu

este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare;

- când e făcută de către reclamant – se depune cel mai târziu până la închiderea

dezbaterilor înaintea primei instanţe.

Prin excepţie, nerespectarea termenului (legal peremptoriu) de depunere a cererii de

chemare în judecată a altor persoane e nu atrage sancţiunea decăderii, art. 135 C. proc. civ.

stabilind o sancţiune specifică, anume judecarea separată a cererii întemeiate pe art. 57 C.

proc. civ., exceptând cazul când părţile consimt ca aceasta să se judece împreună cu cererea

principală.

40

D.Efectele cererii de chemare în judecată a altor persoane

Efecte:

- învestirea instanţei cu judecarea cererii de intervenţie;

- prorogarea legală de competenţă, când este cazul (art. 17 C. proc. civ.);

- terţul devine parte în proces, cu toate drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând din

acest fapt; va avea o poziţie independentă faţă de părţile iniţiale;

- dreptul subiectiv dedus judecăţii de terţ devine litigios;

- întreruperea prescripţiei extinctive;

- părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient;

- instanţa dispune comunicarea cererii de intervenţie către părţile iniţiale şi stabileşte un

termen în care poate fi depusă întâmpinarea;

- terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte la momentul introducerii sale în

proces, iar, pe viitor, toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el;

- hotărârea ce se va pronunţa în cauză va avea putere de lucru judecat şi faţă de terţul

chemat în judecată;

- terţul chemat în judecată poate exercita căile de atac, indiferent dacă părţile iniţiale au

atacat sau nu hotărârea.

II.3.2.2.2. Cererea de chemare in garantie

A.Noţiune - mijlocul procesual prin care una din părţile iniţiale solicită introducerea în proces

a unei terţe persoane împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere în garanţie sau în

despăgubire, dacă ar cădea în pretenţii în litigiul pendente

B.Conditiil

- să existe o legătură suficientă între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie

(„de dependenţă şi de subordonare între cele două cereri, aşa încât soluţia ce se va da cu

privire la cererea principală să poată influenţa soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de

chemare în garanţie”

e chemarii in garantie:

- să existe un proces civil pendente, în primă instanţă;

(2

(2) V.M. Ciobanu, G. Boroi , op. cit., p. 83.

).

41


Cererea facuta de parat se va depune o data cu intampinarea, cand intampinarea nu

este obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare.

Cererea de chemare in garantie facuta de reclamant se poate depune, pana la

inchiderea dezbaterilor, inaintea primei instante.

Instanta va dispune ca cererea sa fie comunicata celui chemat in garantie si, daca

intampinarea este obligatorie, va fixa termenul in care aceasta urmeaza sa fie depusa de cel

chemat in garantie.

Sancţiunea nedepunerii cererii de chemare în garanţie în termen – potrivit art. 135

C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie tardiv formulată (de către pârât) se va judeca

separat de cererea principală afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul consimt ca aceste

cereri să se judece împreună.


Efecte:

- terţul chemat în garanţie devine parte în proces, dobândind toate drepturile şi obligaţiile

procesuale prevăzute de lege pentru părţile principale;

- hotărârea ce urmează a se pronunţa va fi opozabilă şi chematului în garanţie, după cum şi

el se va putea prevala de hotărârea respectivă;

- chematul în garanţie se bucură de independenţă procesuală, de unde rezultă că acesta fie

poate sprijini partea care l-a chemat în garanţie, fie se poate apăra şi împotriva acesteia.

Soluţionarea cererii de chemare în garanţie:

- se judecă simultan cu cererea principală;

- dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin soluţionarea cererii de chemare în

garanţie, instanţa poate să dispună disjungerea, iar în anumite cazuri judecarea cererii de

chemare în garanţie poate fi suspendată până la rezolvarea cererii principale, în temeiul art.

244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Soluţii posibile:

42

• când de chemare în garanţie este formulată de pârât, distingem:

- când cererea principală se respinge, pârâtul nu a pierdut procesul, astfel că cererea de

chemare în garanţie formulată de acesta se va respinge ca lipsită de obiect sau de interes;

- când cererea principală se admite, pârâtul a pierdut procesul, astfel că se va admite şi

cererea de chemare în garanţie formulată de acesta, dacă este întemeiată; însă, terţul chemat în

garanţie nu poate fi obligat direct faţă de reclamant (între ei neexistând nici un raport juridic

procesual, iar eventuala insolvabilitate a terţului chemat în garanţie nu trebuie să fie suportată

de către reclamant, ci de către pârât);

• când de chemare în garanţie este formulată de reclamant, distingem:

- când cererea principală se respinge, reclamantul a pierdut procesul, cererea de chemare în

garanţie formulată de acesta, dacă este întemeiată, se va admite, având astfel dreptul să se

îndrepte împotriva celui pe care l-a chemat în garanţie;

- când cererea principală se admite, reclamantul a câştigat procesul, astfel că se cererea de

chemare în garanţie formulată de reclamant se va respinge ca lipsită de obiect sau de interes.

II.3.2.2.3.Aratarea titularului dreptului

A.Notiune

Cererea de aratare a titularului dreptului poate fi facuta numai de paratul care,

detinand un lucru pentru altul, sau exercitand in numele altuia, un drept asupra lucrului, este

chemat in judecata de o persoane ce pretinde un drept real asupra lucrului.

B.Conditii de admisibilitate:

- arătarea titularului dreptului poate fi făcută numai de către pârât;

- reclamantul să urmărească valorificarea unui drept real;

- pârâtul să deţină cu titlu precar sau să exercite în numele altuia un drept asupra lucrului

care formează obiectul dreptului real invocat de reclamant;

43

- pârâtul să îl indice pe titularul dreptului (legea nu impune pârâtului obligaţia de a indica

pe adevăratul titular al dreptului).


Potrivit. art. 65 c.p.c., cererea privitoare la aratarea titularului dreptului va fi motivata

si se va depune o data cu intampinarea, iar daca aceasta nu este obligatorie, cel mai tarziu la

prima zi de infatisare.

Tertului i se va comunica cererea de aratare a titularului dreptului, copie de pe cererea

de chemare in judecata, copie de pe inscrisurile aflate la dosar.

Primind cererea, instanţa nu mai trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii în

principiu a cererii de arătare a titularului dreptului (specifică formelor intervenţiei voluntare),

ci doar va lua act prin încheierea de şedinţă de depunerea acesteia, va dispune direct comu-

nicarea cererii atât către terţul indicat ca titular al dreptului real, cât şi către reclamant,

împreună cu copiile de pe cererea de chemare în judecată şi înscrisurile depuse la dosar.

D.Ipoteze

a) cel aratat ca titular al dreptului se infatiseaza si recunoaste sustinerile paratului, iar

reclamantul consimte sa fie inlocuit paratul initial.

Solutia aratata de art. 66 alin 1 c.p.c.: titularul va lua locul paratului, acesta din urma fiind

scos din judecata

b) tertul se infatiseaza, dar tagaduieste aratarile paratului, sau cel aratat ca titular al dreptului,

desi regulat citat, nu se infatiseaza.

Solutia art. 66 alin. 2 c.p.c.: tertul va dobandi calitate de intervenient principal, judecata

continuand intre reclamant, parat si intervenient

c) tertul se prezinta si recunoaste sustinerile paratului, dar reclamantul nu este de acord cu

inlocuirea. Legiuitorul nu da o solutie in aceasta ipoteza, astfel ca in practica si doctrina a

conturat următoarea solutie:tertul ramane in proces in calitate de intervenient, procesul

continuand intre reclamant, parat si tert.

II.4.Reprezentarea partilor in procesul civil

44

A.Notiune

Prin reprezentare se desemneaza acea situatie in care o persoana numita reprezentant

indeplineste acte procedurale in numele si in interesul altei persoane care este parte in

procesul civil.

Reprezentarea procesuala cunoaste doua forme principale: reprezentarea legala si

reprezentarea conventionala.

Reprezentarea legala a fost tratata distinct la conditia capacitatii procesuale a partilor, ne vom

ocupa in continuare numai de reprezentarea conventionala.

Cu anumite exceptii, (chemarea la interogatoriu, divortul), partea in proces, persoana

fizica sau juridica nu este obligata sa stea personal in procesul civil, ea putand fi reprezentata

de catre un mandatar (art.67 C.proc.civ.)

II.4.1.Reprezentarea prin mandatar neavocat

A.Conditii

Mandatarul trebuie sa faca dovada calitatii sale printr-o procura speciala sau o printr-o

procura generala care contine o clauza speciala in acest sens. Conform art.67 alin.2,3:”

mandatarul cu procura generala poate sa reprezinte in judecata pe mandant, numai daca

acest drept I-a fost dat anume. Daca cel care a dat procura generala nu are domiciliul si nici

resedinta in tara, sau daca procura este data unui prepus, dreptul de reprezentare in judecata

se presupune dat”. De asemenea, procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată

:

1. Orice persoana care are capacitate de exercitiu poate reprezenta in judecata o alta

pesoana,cu doua precizari importane:

- dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune

concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă

partea ;

- exceptiile de la regula precedenta sunt incidente dacă : asistarea de către avocat nu este

cerută doctorilor sau licenţiaţilor în drept când ei sunt mandatari în pricinile soţului sau

rudelor până la al patrulea grad inclusive; de asemenea, asistarea de către avocat nu este

cerută la judecătorii când partea este reprezentată prin soţ sau rudă până la al patrulea grad

inclusiv.

45

sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul

când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor

Potrivit art. 68 alin. (1) C. proc. civ., procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în

judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată.

Potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. civ., dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin

declaraţie verbală, făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă.

2.Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecatii, chiar daca nu cuprinde nici o

aratare expresa in aceasta privinta; el poate fi insa restrans numai la anumite acte sau numai la

o anumita instanta (art.68 alin.3 C.proc.civ.).

3.Actele procesuale de dispozitie pot fi facute de mandatar numai in temeiul unei procure

speciale (art.69 C.proc.civ.).

4.Prin derogare de la dreptul comun al mandatului, potrivit art.71 C.proc.civ.: „mandatul nu

inceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici daca acesta a devenit incapabil. Mandatul

dainuieste pana la retragerea lui de catre mostenitori sau de catre reprezentantul legal al

incapabilului”.

5.Renuntarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusa celeilalte parti decat de la

comunicare, afara numai daca a fost facuta in sedinta, in prezenta partii. Mandatarul care

renunta la imputernicire, este tinut sa instiinteze atat pe cel caruia i-a dat mandatul cat si

instanta, cu cel putin 15 zile inainte de termenul de infatisare sau de implinirea cailor de atac.

II.4.2.Reprezentarea prin avocat

In conformitate cu art.2 alin.3 Lg.51/1995 : „mandatarul avocat are dreptul sa

reprezinte si sa asiste persoanele fizice si juridice in fata tuturor instantelor”.

Potrivit art.68 alin.1 si art.83 C.proc.civ., mandatarul avocat isi dovedeste calitatea tot

printr-o procura, semnatura fiind certificata potrivit legii avocatilor. Potrivit legii speciale,

avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte o parte in baza contractului de asistenta juridica

incheiat cu aceasta in forma scrisa. Contractul prevede expres intinderea puterilor pe care

clientul le confera avocatului, in baza acestuia avocatul legitimandu-se printr-o imputernicire

avocatiala.

46

In ceea ce priveste actele de dispozitie, intrucat art. 69 alin.1C.proc.civ. nu face

distinctie intre mandatarul avocat si cel neavocat, consideram ca si avocatul are nevoie de o

procura speciala in acest sens.

Potrivit art.69 alin.2 C.proc.civ.: „avocatul care a asistat pe o parte la judecarea

pricinii, chiar fara mandat, poate face orice acte pentru pastrarea unor drepturi supuse unui

termen si care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate sa exercite de asemenea

orice cale de atac impotriva hotararii date; in acest caz insa, toate actele de procedura se vor

indeplini numai fata de partea insasi”.

Denuntarea contractului de asistenta juridica se poate face cu acordul ambelor parti

sau unilateral, in conformitate cu prevederile expres mentionate in contract. In cazuri de

impiedicare sau incetare a exercitarii profesiei, avocatul trebuie sa-si asigure substituirea.

A.Sanctiunea in cazul nejustificarii calitatii de reprezentant conventional

-Mijlocul procesual de invocare îl constituie excepţia lipsei calităţii de reprezentant –

excepţie de fond, absolută şi mixtă (începe prin a avea un caracter dilatoriu şi tinde spre un

efect peremptoriu).

-Dat fiind caracterul mixt al excepţiei se vor aplica dispoziţiile art. 161 C. proc. civ., în sensul

că, atunci când reprezentantul părţii nu prezintă dovada calităţii sale, instanţa poate acorda un

termen pentru împlinirea acestei lipse, iar dacă în termenul acordat lipsa nu se acoperă, va

anula cererea.

-Având în vedere caracterul absolut al excepţiei, aceasta poate fi invocată în orice stadiu al

pricinii, chiar şi de procuror sau instanţă, din oficiu. Însă, potrivit dispoziţiilor legale, titularul

dreptului poate ratifica actele făcute de persoana ce nu avea calitatea de reprezentant.

II.5. Participarea procurorului in procesul civil

a)promovarea actiunii civile – pe cale principala, cand el este cel ce promoveaza actiunea ori

pe cale incidenta, cand intervine intr-un proces pendent. Ministerul Public poate porni

II.5.1.Formele de participare:

47

acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime

ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri

expres prevăzute de lege.

b)Participarea la judecată în procesul civil

De reţinut este faptul că procurorul poate lua parte la solutionarea oricăror pricini, chiar

dacă acestea au un caracter personal.

De regulă, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege, participarea procurorului în procesul

civil este facultativă. Sunt însă anumite situaţii în care participarea acestuia este obligatorie.

Exemple de situaţii în care particparea procurorului este obligatorie:

-in solutionarea cererilor de declarare a disparitiei ori a mortii,

-in solutionarea exproprierilor.

c)exercitarea căilor de atac prevăzute de lege impotriva oricăror hotărâri, indiferent dacă a

participat sau nu la solutionarea lor în primă instantă.

d)solicitarea procurorului de punere în executare silita a hotărârilor pronuntate în favoare

minorilor, dispărutilor si a persoanelor puse sub interdictie. Astfel, i se recunoaste

procurorului dreptul de a solicita punerea in executare a hotararilor judecatoresti, limitat

numai la hotararile pronuntate in art.45 (1).



Bibliografie




examene






48

II.6.Întrebări si exercitii:

II.6.1.Răspundeti succint următoarelor probleme:

1.Enumerati formele interventiei fortate.

2.Care este momentul până la care se poate depune cererea de intervenţei voluntară

principală?

3.Care sunt efectele cererii de chemare în judecată a altor persoane, ca formă a intervenţiei

fortate?

4. Dati 3 exemple de drepturi si obligatii care le revin părtilor din proces.

II.6.2.Rezolvati urmatoarele teste grilă

1.Cererea de recuzare a unui judecător:

a. se soluţionează printr-o încheiere care se atacă întotdeauna odată cu fondul ;

b. se judecă în camera de consiliu, fără citarea părţilor

a) este întotdeauna facultativă;

;

c. se judecă în sedinta publica, cu citarea părţilor

2.Coparticiparea procesuală :

b) deşi regula în materie este coparticiparea facultativă, sunt anumite situaţii în care aceasta

poate fi şi obligatorie

c)este guvernată în toate cazurile de principiul independenţei procesuale

3.Judecătorul este incompatibil când:

a) a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricina;

b) este tutore sau curator al uneia din părţi;

c) a fost sesizat cu o contestaţie în anulare sau cu o cerere de revizuire împotriva hotărârii

pe care a pronunţat-o

4.Au calitatea de ”părţi” în cadrul procesului-civil:

a.reclamantul, pârâtul, intervenienţii;

b.instanţa de judecată, procurorul;

c.reclamantul, pârâtul, instanţa de judecată, procurorul, grefierul

49

5.Instanţa va pronunţa o încheiere de admitere în principiu în cazul :

a) cererii de chemare in judecată a altor persoane;

b) intervenţiei principale

c) cererii de arătare a titularului dreptului

II.6.3.Rezolvati următoarea spetă:

X a formulat recurs împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Giurgiu.

În motivarea recursului s-a arătat că pricina a fost judecată în prima instanţa de către

un judecător incompatibil. Reclamantul a arătat că judecătorul M.V. a judecat aceeaşi cauză

intr-un prim ciclu procesual şi a dispus declinarea competenţei de la Judecătoria Giurgiu la

Tribunalul Giurgiu. Hotărârea pronunţată a fost atacată cu recurs iar instanţa de recurs a

dispus casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Ulterior, în faza de rejudecare după casare judecătorul M.V. a judecat cauza.

Ce va decide instanţa de recurs ?

TEMA III

Competenta instantelor judecatoresti

Cuprins:

III. Competenta instantelor judecatoresti

III.1 Notiunea de competenta a instantei

III. 2 Competenta generala

III.3.Competenta materiala

III.3.1. Competenta materiala a Judecătoriei

III.3.2. Competenta materiala a Tribunalului

III.3.3. Competenta materiala a Curtii de Apel

III.3.4. Competenta materiala a Înaltei Curti de Casatie si Justitie

III.4.Competenta teritoriala a instantelor judecătoresti

III.4.1. Competenţa teritorială de drept comun

III.4.2. Competenta teritoriala alternativa

50

III.4.3. Competenta teritoriala exclusiva

III.5.Prorogarea de competenta

III.5.1Prorogarea legala de competentă

III.5.2Prorogarea judecatoreasca de competentă

III.5.3Prorogarea conventionala de competentă

III.6 Exceptia de necompetenta

III.7 Conflictele de competenta

III. 8.Întrebări si exercitii

III. 8.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

III. 8.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

III.8.3.Rezolvati următoarea spetă

-intelegerea notiunii de competenta a instantelor de judecată si delimitarea intre

competenta generală, competenta materiala si competenta teritorială;

-insusirea si intelegerea formelor de prorogare a competentei, a exceptiei de

necompetenta (a modalitătii de invocare a acestei exceptii), precum si asimilarea

situatiilor in care apar conflictele de competenta si a regulilor de solutionare a acestora

Obiective:

În materia dreptului procesual civil, prin competenţă înţelegem aptitudinea

recunoscută prin lege unei instanţe judecătoreşti sau organ jurisdicţional (ori cu activitate

jurisdicţională) de a judeca un anumit litigiu.

III.1 Notiunea de competenta a instantei

3

3 A se vedea V.M.Ciobanu, op.cit., pg. 371, S.Satta, C.Punzi, Diritto processuale civile, Cedam, Padova, 1993, pg. 28

Menţionăm faptul că noţiunea de competenţă trebuie raportată la instanţele

judecătoreşti sau organe jurisdicţionale şi nu la judecători. În acest sens, competenţă este

reglementată, aşa cum am amintit, de norme de competenţă. În funcţie de obiectul de

reglementare al normelor de competenţă, putem avea mai multe clasificări relative tema din

prezentul capitol.

51

Dacă ne raportăm la organe din sisteme diferite vorbim de norme de competenţă

generală iar dacă avem în vedere organe din acelaşi sistem sunt incidente norme de

competenţă jurisdicţională. Pe cale de consecinţă, vom avea o competenţă generală şi o

competenţă jurisdicţională.

Dacă ne situăm în cadrul aceluiaşi sistem de organe (competenţa jurisdicţională)

delimităm competenţa materială (instanţe judecătoreşti de grad diferit) şi competenţa

teritorială (instanţe de aceleaşi grad). În privinţa competenţei teritoriale, aceasta se

subclasifică în competenţă teritorială de drept comun (cererea se introduce la instanţa de drept

comun), competenţa teritorială alternativă (reclamantul are alegerea între mai multe instanţe

deopotrivă competente) şi competenţa teritorială exclusivă (cererea va fi introdusă numai la o

anumită instanţă).

Din punctul de vedere al caracterului normelor de competenţă (imperative sau

dispozitive), competenţa se mai clasifică în competenţă absolută (reglementată de norme

imperative – competenţa generală, competenţă materială, competenţă teritorială exclusivă) şi

competenţă relativă (reglementată de norme de competenţă dispozitive – art. 159 c.pr.civ. şi

art. 19 c.pr.civ. – competenţa teritorială alternativă).

Exemplu:

Potrivit dispozitiilor art.11 din Legea 47/1992, Curtea Constitutională este organul cu

activitate jurisidictionala care:

Competenta generala a instantelor judecatoresti

Prin competenta generala se desemneaza acea institutie procesuala prin intermediul

careia se delimiteaza activitatea instantelor judecatoresti de atributiile altor organe

jurisdictionale sau cu activitate jurisdictională.

Potrivit prevederilor art.126 alin.1 din Constitutie: „justitia se realizeaza prin Inalta Curte

de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege”. În raport de

textul de lege mai sus evocat, înfaptuirea justitiei este incredintata de regula, instantelor

judecatoresti, dar exista, potrivit legii, si alte organe de jurisdictie sau cu activitate

jurisdictionala care rezolva anumite conflicte de interese aparute in circuitul civil.

-se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea

Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei

52

Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi

sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a

Constituţiei;

- se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, înainte de

ratificarea acestora de Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a

unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

- se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia

dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin

50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

- hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în

faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate direct de

Avocatul Poporului;

- soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la

cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-

ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

- hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic

III.3 COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANTEI

Prin această competenţă se delimitează pe vertical, între instanţe de grad diferit,

cauzele ce urmează a fi soluţionate de către aceste instanţe. Astfel, cauzele civile sunt

repartizate, spre soluţionare ori judecătoriei, ori tribunalului, ori curţii de apel sau a Î.C.C.J.

Competenţa materială este reglementată atât în Codul de procedură civilă (art. 1-41

c.pr.civ.) cât şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (art. 21-27 din lege). De

asemenea, competenţă materială este reglementată şi în reglementări speciale. Normele de

competenţa materială sunt imperative, în consecinţă se aflăm în ipoteza unei competenţe

absolute (părţile nu pot conveni, chiar cu acordul instanţei, să deroge de la aceste norme.)

III.3.1.COMPETENŢA MATERIALĂ A JUDECĂTORIEI

În conformitate cu art. 1 alin. 1 pct. 1 c.pr.civ., judecătoriile judecă „în primă instanţă,

toate procesele şi cererile în afară de cele date de lege în competenţa altor instanţe”. Pornind

de la acest text legal, se desprinde ideea că judecătoriile au plenitudine de competenţă, din

moment ce acestea sunt instanţe de drept comun pentru judecată în primă instanţă, în fond.

53

În ceea ce priveşte teza finală a art. 1 alin. 1 pct. 1 c.pr.civ., menţionăm faptul că

termenul „instanţe” nu trebuie interpretat restrictiv, în sensul de instanţe judecătoreşti. Textul

vizează atât instanţele judecătoreşti propriu-zise cât şi alte organe cu activitate jurisdicţională.

Pornind de aceste consideraţii, concluzionăm că ori de câte ori legea nu prevede a altă

competenţă, cererea va fi adresată judecătoriei.

În scopul soluţionării cu celeritate a cauzelor şi pentru degrevarea instanţelor

superioare de judecarea căilor de atac în procesele şi cererile al căror obiect are o valoare

mică, la art. 1 C.proc.civ. a fost introdus prin Legea 202/2010 pct. 11, potrivit căruia se

atribuie judecătoriei, în primă şi ultimă instanţă, procesele şi cererile privind creanţe având ca

obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv. Ca atare, hotărârile pronunţate în

privinţa acestor creanţe nu sunt supuse niciunei căi de atac cu caracter de reformare.

Domeniul de aplicare al dispoziţiilor art.1 pct.11 coroborate cu art. 299 alin. (11

- sunt deduse judecăţii pe cale principală, deoarece în măsura în care sunt accesorii sau

incidente vor urma calea prevăzută pentru cererea principală

)

C.pr.civ. este limitat la cereri şi procese ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

- sunt evaluabile în bani, în materie civilă sau comercială, decurgând din obligaţii contractuale

sau extracontractuale;

- au ca obiect sume de bani, iar nu obligaţii de a face, a nu face sau predarea unor bunuri;

4

În privinţa determinării valorii obiectului în cazurile în care există mai multe capete de

cerere sau intervin modificări ale cererii iniţiale, jurisprudenţa şi doctrina au determinat

criterii de determinare a valorii obiectului în vederea stabilirii competenţei materiale, criterii

ce sunt aplicabile şi în vederea aplicării corecte a noilor dispoziţii procedurale menţionate

anterior

;

- nu reprezintă creanţe ce presupun plăţi periodice, chiar dacă suma aferentă unei prestaţii ar fi

până la 2.000 lei inclusiv;

5.

Prevederile sus-menţionate nu au aplicabilitate în domeniile procedurilor speciale ale

somaţiei de plată (OG nr. 5/2001) şi ordonanţei de plată (OUG nr. 119/2007).

Dispoziţiile art.1 pct.11

În conformitate cu art. 1 alin. 1 pct. 2 c.pr.civ. judecătoriile judecă „plângerile

împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor

C.pr.civ. relative la suprimarea căilor de atac sunt aplicabile

hotărârilor judecătoreşti pronunţate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

4 V.M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C.Dinu, Revista română de drept privat nr.6/2010, p.25-26 5 A se vedea V.M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil, ed 4 a, Editura C.H. Beck, 2009, p. 135-137.

54

organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege”. Astfel, judecătoriile sunt instanţe

de control judecătoresc cu privire la organele cu activitate jurisdicţională din afara sistemului

judecătoresc. Avem în vedere un control judecătoresc şi nu control judiciar (care se realizează

prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare).

Noţiunea de „plângere” trebuie înţeleasă în sens larg, adică orice cale de atac

împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor

organe cu astfel de activitate. De asemenea, noţiunea de „hotărâri” are o interpretare largă,

incluzând toate actele ce provin de la organe din afara sistemului judecătoresc.

În fine, conform art. 1 alin. 1 pct. 3 c.pr.civ. judecătoriile mai judecă „în orice alte

materii date prin lege în competenţa lor.” În acest sens, putem da câteva exemple : cereri de

asigurare a dovezilor, cereri de îndreptare erori materiale, căi extraordinare de retractare ori

contestaţia la executare.

Aşa cum rezultă din art. 2 pct. 1 lit. b c.pr.civ., tribunalul judecă în primă instanţă

„procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500 000 lei, cu

excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor

neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept

comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin

aplicarea legilor în materia fondului funciar”. Şi în materie civilă, competenţa materială de

primă instanţă este împărţită între judecătorie şi tribunal, pragul valoric fiind de data aceasta

de 500 000 lei. Menţionăm faptul că art. 2 pct. 1 lit. b c.pr.civ. exceptează de la regula

pragului valoric cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor

neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept

comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin

aplicarea legilor în materia fondului funciar. În aceste situaţii exceptate, indiferent de valoarea

III.3.2.COMPETENŢA MATERIALĂ A TRIBUNALULUI

În conformitate cu art. 2 pct.1 lit. a c.pr.civ. tribunalul judecă în primă instanţă

„procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100 000 lei,

precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani”. Din

interpretarea per a contrario a art. 2 pct. 1 lit. a c.pr.civ. şi prin raportare la art. 1 alin. 1 pct.

c.pr.civ. rezultă că procesele şi cererile în materie comercială cu valoare maximă de 100 000

lei sunt în competenţa de primă instanţă a judecătoriei. Aşadar, în materie comercială, în

privinţa litigiilor evaluabile în bani, competenţa materială cu privire la judecata în primă

instanţă este împărţită între judecătorie şi tribunal.

55

obiectului cererii de chemare în judecată, aceste procese se vor judeca în primă instanţă de

judecătorie, în conformitate cu art. 1 alin. 1 pct. 3 c.pr.civ.

Tribunalele judecă în primă instanţă şi „conflictele de muncă, cu excepţia celor date

prin lege în competenţa altor instanţe” (art. 2 pct. 1 lit. c c.pr.civ.). Reamintim faptul că aceste

cereri vor fi judecate în complet de 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari.

În materia contenciosului administrativ, tribunalele judecă în primă instanţă „procesele

şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor

de apel” (procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele

autorităţilor şi instituţiilor central).

De asemenea , tribunalele judecă în primă instantă:

- procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială;

- procesele şi cererile în materie de expropriere;

-cererile pentru încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei;

-cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele

penale;

-cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a

hotărârilor date în ţări străine;

Ca instanţe de apel, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor

pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Ca instanţe de recurs, tribunalele sunt comepetente a solutiona recursurile declarate

împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

Dacă prin lege specială se instituie o competentă specială a tribunalului in judecarea

anumitor cereri, atunci acestea vor solutiona si alte litigii in raport de normele legii speciale

chiar dacă acestea nu se regăsesc enumerate de prevederile art. 2 C.proc.civ., având in vedere

prevederea finală a acestei text de lege potrivit căreia, ”tribunalele judecă în orice alte materii

date prin lege în competenţa lor”.

Potrivit dispozitiilor art.3 C.proc.civ., Curtea de Apel este instanta competentă a

solutiona: în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ

privind actele autorităţilor şi instituţiilor central, ca instanţe de apel, apelurile declarate

împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă, ca instanţă de recurs,

recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva

hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse

III.3.3. COMPETENŢA MATERIALĂ A CURTII DE APEL

56

apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege. De asemenea, ca si in cazul

tribunalului, Curtea de Apel va solutiona orice alte cereri date prin lege în competenţa sa,

intrând in această categorie:

- cererea de suspendare a grevei, in conformitate cu prevederile art.56 alin.1 din Legea

nr.168/1999;

- contestatia impotriva hotărârilor comisiei ce privesc solutionarea intâmpinărilor

referitoare la propunerile de expropriere;

- conflictul de competentă intre o judecătorie si un tribunal, intre două tribunale aflate

in raza sa teritorială, precum si inte două judecătorii care nu se află in circumscriptia

aceluiasi tribunal dar se află in circumscriptia aceleiasi curti de apel;

- cererea de recuzare, dacă din cuaza recuzării, nu se mai poate constitui completul de

judecată;

- cererile referitoare la indreptarea, completarea sau lămurirea propriilor hotărâri,

conform dispozitiilor art.281 C.proc.civ., etc.

III.3.4. Competenta materiala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Aşa cum rezultă din art. 126 alin. 1 din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege. Aşadar

înfăptuirea justiţiei este un monopol se stat.

Pe de o parte, prin prisma textului constituţional mai sus-invocat, sigurele autorităţi

abilitate să realizeze justiţia sunt instanţele de judecată, stabilite prin lege. Avem în vedere

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 126 alin. 1-4 din Constituţie şi art. 1 alin. 1, art. 2 alin.

2, art. 18-34 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară) şi curţile de apel,

tribunalele, tribunalele specializate şi judecătoriile (art. 2 alin. 2 şi art. 35-55 din Legea

304/2004 privind organizarea judiciară).

Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu competenţa fiecăreia,

soluţionează:

a) cererile de strămutare, pentru motive de sigurantă public si bănuială legitimă

b) conflictele de competenţă ivite intre două judecătorii, două tribunale sau o judecătorie si

un tribunal ce se află in circumscriptia unor curti de apel diferite diferite, precum si conflictele

de competenţă ivite intre două curti de apel.

c) orice alte cereri prevăzute de lege, putând fi nominalizate in această categorie:

57

-cererea de delegare a instantei când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa

competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, aceasta, la cererea părţii

interesate, va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina

Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează şi recursurile declarate împotriva

hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe

nici o altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

Potrivit dispozitiilor art.21 din Legea nr.304/2004, ” Secţia civilă şi de proprietate

intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile

de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege”.

III.4.Competenta teritoriala a instantelor judecătoresti

După momentul stabilirii instantei competente de a solutiona pricina din punct de

vedere material (judecătorie, tribunal etc.), este necesar a se realiza o nouă delimitare, in

sensul de a se stabili care dintre instantele de acelasi grad este competentă din punct de vedere

teritorial a solutiona pricina (spre exemplu, după ce s-a stabilit că pricina este de competenta

judecătoriei este necesar a se verifica la care dintre judecătorii urmează a se introduce

cererea).

III.4.1. Competenţa teritorială de drept comun

Regula in materia competentei teritoriale este prevăzută în art.5 C.proc.civ., conform

căruia ” cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului”. De asemenea, în ipoteza în care

pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa

reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau

reşedinţei reclamantului.

Dacă cererea reclamantului este îndreptată împotriva mai multor pârâţi, atunci aceasta

se poate depune la instanţa competentă pentru oricare dintre ei; în cazul in care printre pârâţi

sunt şi obligaţi accesorii, cererea se face la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii

principali.

III.4.2. Competenta teritoriala alternativa

58

Pot exista unele situatii, in care, pe lângă instanta de la domiciliul pârâtului,

competenta de a solutiona pricina poate apartine si unei alte instante, alegerea instantei care

va solutiona procesul fiind un atribut exclusiv al reclamantului.

Astfel :

1.Articolul 6 C.proc.civ stabileste că in situatia in care pârâtul, în afară de domiciliul său,

are în chip statornic o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole,

comerciale sau industriale, cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări sau

îndeletniciri, pentru obligaţiile patrimoniale şi care sunt născute sau care urmează să se

execute în acel loc.

2. Articolul 7 alin.2 C.proc.civ prevede că cererea se poate face şi la instanţa locului unde ea

are reprezentanţă, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din

acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.

3. Articolul 9 C.proc.civ statuează că cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi

făcută la instanţa competentă pentru oricare dintre ei; în caz când printre pârâţi sunt şi obligaţi

accesorii, cererea se face la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

4. Articolul 10 C.proc.civ stabileste că, in afara instantei de la domiciliul pârâtului, mai sunt

competente următoarele instante:

- în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract,

instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii;

- în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil, în acţiunile în justificare

sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se află imobilul;

- în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa locului de plată;

- în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau

aceea a locului plăţii;

- în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire;

- în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensia de întreţinere, instanţa

domiciliului reclamantului;

- în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel

fapt.

În ipoteza in care reclamantul sesizează o altă instantă decât cele competente potrivit

legii, intrucât este vorba de o competentă relativă, doar pârâtul ar putea solicita declinarea

competentei in favoarea unei dintre instantele competente potrivit dispozitiilor legale. In

59

situatia in care pârâtul nu solicită declinarea competentei, având in vedere caracterul de ordine

privată al normelor care reglementează competenta alternativă, instanta nu va putea invoca

din oficiu exceptia de necompetentă, ci va rămâne competentă să solutioneze pricina cu care a

fost investită.

III.4.3. Competenta teritoriala exclusiva

Este acea forma a competentei prin care, în anumite materii, doar o anumită instantă

este competentă a solutiona pricina, fără a mai exista posibilitatea pentru părti de a stabili ca

litigiul să fie solutionat de o altă instantă, ceea ce inseamnă că instanta determinată de

prevederile legale are o competentă teritorială exclusivă.

Aceasta forma a competentei este prevazuta de norme imperative, de la care partile nu

pot deroga prin vointa lor .

În acest context, cazurile de competenta exclusiva sunt prevazute expres si nu pot fi

extinse prin analogie. Astfel, părtile nu pot stabili ca o altă instantă să solutioneze litigiul in

următoarele situatii:

1.Potrivit prevederilor art.13 C.proc.civ., cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la

instanta in circumscriptia careia se afla imobilele, iar atunci când imobilul este situat in

circumscriptiile mai multor instante, cererea se va face la instanta domiciliului sau resedintei

paratului, daca acesta se afla in vreuna din aceste circumscriptii, iar in caz contrar la oricare

dintre instantele in circumscriptiile carora se afla imobilul”. Dispozitia isi are justificarea in

ideea ca la locul unde este situat imobilul se pot administra cu mai multa usurinta probele

necesare pentru solutionarea acestor categorii de cauze. S-a retinut in acest sens atât in

doctrină cât si in jurisprudentă ca regula se aplica tuturor actiunilor reale imobiliare cunoscute

(actiunea in revendicare, actiunile negatorii si actiunilor confesorii), intrucât, pentru cererile

cu caracter personal art.10 pct.1 C.proc.civ. stabileste o competentă teritorială alternativă.

Exemple :

-cererea in revendicare;

- cererea confesorie;

- cererea negatorie;

-cererea in grănituire;

60

-cererea posesorii cu privire la imobil;

-cererea prin care vânzătorul imobilului solicită rezolutiunea contractului de vânzare-

cumpărare, etc.

2.In materie de mostenire art.14 C.proc.civ. prevede ca sunt de competenta instantei celui din

urma domiciliu al defunctului:

-cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;

Exemplu:

-cererea pentru anularea unui testament;

- cererea pentru constatarea validitătii unui testament, etc.

-cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii

le-ar avea unul impotriva altuia;

Exemplu:

-cererea având ca obiect anularea certificatului de mostenitor;

-cererea pentru reductiunea liberalitătilor excesive;

-cererea pentru raportul donatiilor, etc.

-cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau

impotriva executorului testamentar.

Exemplu:

-cererea pentru predarea unui legat cu titlu particular;

-cererea prin care creditorul personal al defunctului valorifică drepturi din contracte incheiate

cu acesta din urmă, etc.

În ceea ce priveste stabilirea competentei instantei in raport de ultimul domiciu al

defunctului, interesează ultima locuintă efectivă a lui de cuius, iar nu eventualul domiciliu

care era înscris in actul de identitate al acestuia.

3.Al treilea caz de competenta teritoriala exclusiva este prevazut in art.15 C.proc.civ. si

prevede că, cererile in materie de societate, pana la sfarsitul lichidarii in fapt, sunt de

competenta instantei locului unde societatea isi are sediul principal.

61

• dispozitia isi gaseste aplicarea numai in privinta litigiilor dintre societari sau dintre

asociati si societate, in litigiile dintre asociati sau societate cu tertii aplicandu-se regulile

de drept comun;

De retinut:

• textul se aplica tuturor formelor de societate, civile sau comerciale;

• regula se aplica in timp numai pana la momentul lichidarii in fapt a societatii, adică până

în momentul impărtirii intregului activ al societătii.

4. Al patrulea si ultimul caz de competenta exclusiva este prevazut in cuprinsul art 16

C.pr.civ. , in raport de care cererile in materia reorganizarii judiciare si a falimentului sunt de

competenta exclusiva a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul principal al

debitorului’.

III.5.Prorogarea de competenta

Prorogarea intervine in cazul in care o instanta competenta sa solutioneze cererea cu

care a fost sesizata de catre reclamant, devine competenta in temeiul legii (prorogarea legală),

a unei hotarari judecatoresti (prorogarea judecătorească) sau a conventiei partilor (prorogarea

conventională) sa rezolve si cereri care, in mod obisnuit, nu intra in competenta sa.

III.5.1Prorogarea legala de competentă

Prorogarea legala de competenta are loc atunci cand instanta sesizata isi prelungeste

competenta in temeiul unei dispozitii exprese a legii, respectiv in cazurile prevăzute de art.9,

art.17 si art.164 C.proc.civ.

1.Astfel, conform art.9, instanta sesizată de către reclamant devine competentă să solutioneze

litigiul si in raport de pârâtii care domiciliază în circumscriptiile altor instante.

2.Un al doilea caz de prorogare a competentei este prevăzut de art.17 C.proc.civ., conform

căruia: „cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece cererea

principala”. Ca atare, instanta sesizată cu cererea principală formulatp de către reclamant va

solutiona si cererile accesorii si incidentale, chiar dacă acestea, dacă ar fi fost formulate pe

cale separată, ar fi determinat competenta unei alte instante.

62

Exemplu:

-instanta sesizată cu cererea de chemare in juducată este competentă să solutioneze si cererile

de atragere in proces a tertilor: cererea de interventie voluntară sau accesorie, chemarea in

judecată a altor persoane, chemarea in garantie, arătarea titularului dreptului.

3. Conexitatea reprezintă un al treilea caz de prorogare legală a competentei, reglementat de

art.164 C.proc.civ. Potrivit prevederilor art. 164 alin.1 părţile vor putea cere întrunirea mai

multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în

care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între

dânsele o strânsă legătură.

De retinut:

-conexitatea justifică prorogarea legală teritorială de competenţă, dacă astfel nu s-ar încălca

regulile competenţei teritoriale exclusive;

- conexitatea nu se poate, în general, produce prin încălcarea normelor imperative în materie

de competenţă;

-conexarea se face la instanţa mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer

trimiterea dosarului la una din celelalte instanţe sau dacă pricina este de competenţa unei

instanţe pe care părţile nu o pot înlătura, situaţie în care conexarea se va face la acea

instanţă;

- în orice stare a judecăţii, pricinile întrunite pot fi despărţite, dacă instanţa consideră că

numai una dintre ele este în stare de a fi judecată.

-instanţa devenită competentă prin conexare îşi păstrează această competenţă şi după

disjungere.

III.5.2Prorogarea judecatoreasca de competentă

Prorogarea judecătorească de competentă reprezintă acea formă de extindere a

competenţei instanţei intervenită prin intermediul unei hotărâri judecătoresti.

Astfel, sunt cazuri de prorogare judecătorească a competentei:

-când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp

mai îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate,

va delega o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina – art. 23 C. proc. civ.;

63

-în cazul in care, când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, precum

şi în cazul când recuzarea priveşte pe toţi judecătorii unei instanţe, instanţa superioară

învestită cu judecarea cererii de recuzare, dacă ea consideră această cerere ca fiind întemeiată,

va dispune trimiterea pricinii la o altă instanţă decât cea învestită iniţial, dar de acelaşi grad –

art. 30 alin. 2 şi art. 33 alin. 1 C. proc. civ.;

- când una din părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre

magistraţii instanţei sesizate cu judecarea pricinii-art. 37 alin. 1-C. proc. civ., când există

motive de bănuială legitimă asupra nepărtinirii judecătorilor, din cauza împrejurărilor pricinii,

calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale -art. 37 alin. 2 C. proc. civ.- sau pentru siguranţă

publică, cererea de strămutare a pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad, depusă, după caz, la

instanţa imediat superioară sau la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, poate avea ca rezultat –

dacă ea este admisă – trimiterea pricinii spre judecată la o altă instanţă, strămutarea deci a

pricinii – art. 40 alin. 3 C. proc. civ.;

- dacă instanţa a cărei hotărâre a fost recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea

fondului ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost corect citată la administrarea

probelor şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând hotărârea, va putea trimite cauza

unei alte instanţe decât cea care a judecat fondul, dar de acelaşi grad – art. 312 alin. 5 C. proc.

civ.;

- când administrarea dovezilor urmează să se facă într-o altă localitate, ea se va îndeplini, prin

delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate

nu există o instanţă de acelaşi grad -art. 169 alin. 2 C. proc. civ.

III.5.3 Prorogarea conventionala de competentă

Prorogarea conventionala de competentă intervine in temeiul unei intelegeri

(conventii) a partilor, in acele cazuri in care legea procesuala ingaduie partilor sa deroge de la

regulile de competenta pe care le stabileste.

Conditii ce se ce a fi indeplinite pentru a opera prorogarea conventională de competentă:

- partile sa aiba capacitate de exercitiu;

- consimtamantul lor sa fie liber si neviciat;

- conventia partilor sa fie expresa;

-partile sa determine in mod neechivoc instanta aleasa;

-instanta aleasă sa nu fie necompetenta absolut.

64

- competenţa materială şi teritorială exclusivă, care sunt reglementate de norme de ordine

publică, dar mijlocul de invocare a încălcării acestora are o natură mixtă, caracterizată prin

faptul că poate fi invocată de oricare dintre părţi cât şi de instanţă, dar numai până la prima zi

de înfăţişare şi nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului

III.6 Exceptia de necompetenta

Exceptia de necompetentă reprezintă mijlocul prin care, in cursul proces pendente, se

invocă faptul că, instanta sesizată nu este competentă să solutioneze litigiul.

Exceptia de necompetentă se invocă diferit, după cum norma care se pretinde a fi

încălcată este de ordine publică sau privată.

Necompetenţa de ordine publică se împarte, sub aspectul regimului juridic, în două

categorii :

- competenţa generală, în legătură cu care exceptia se poate invoca de oricare dintre părti, de

procuror sau de instantp din oficiu, in orice moment procesual;

6.

În ce priveşte necompetenţa de ordine privată (cea teritoriala care nu are caracter

exclusiv) ea poate fi invocată numai de către pârât, pe calea întâmpinării iar dacă

întâmpinarea nu este obligatorie, la prima zi de înfăţişare, în limine litis.

Sub aspectul căilor de atac susceptibile de a fi exercitate împotriva hotărârii prin care

ainstanţa s-a declarat necompetentă, această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac,

dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională

competent.

6 6 V.M. Ciobanu, T.C. Briciu, C.C.Dinu, Revista română de drept privat nr.6/2010, p.27

III.7 Conflictele de competenta

Conflictul de competenta se defineste ca fiind situatia in care doua sau mai multe

instante judecatoresti sau alte organe cu activitate jurisdictionala se considera competente sau

dimpotriva, necompetente, sa solutioneze o cauza civila concreta si isi declina astfel, reciproc,

competenta.

Conflictele de competenta pot fi pozitive sau negative.

Exista conflict pozitiv de competenta ori de cate ori doua sau mai multe instante se

declara concomitent sau succesiv abilitate sa solutioneze aceeasi cauza civila, declinandu-si

reciproc competenta.

65

Conflictul negativ de competenta apare, dimpotriva, in acele cazuri in care doua sau

mai multe instante se declara necompetente sa solutioneze o anumita cauza civila, declinandu-

si reciproc competenta.

Pentru a ne afla in prezenta unui conflict pozitiv de competenta trebuie ca in fata

instantei necompetente (dintre cele doua care vor ajunge in conflict) sa fie ridicata exceptia de

necompetenta, exceptie care prin respingerea ei declanseaza conflictul de competenta. De

asemenea, poate aparea conflict pozitiv de competenta si in situatia in care doua sau mai

multe instante deopotriva competente sunt sesizate cu judecarea aceleiasi pricini ( spre ex., in

cazul competentei alternative), situatie care impune ridicarea exceptiei de litispendenta.

Conflictul se declanseaza in momentul respingerii exceptiei de catre instanta abilitata sa o

solutioneze si in fata careia s-a invocat.

Pentru a ne afla in prezenta unui conflict negativ de competenta trebuie indeplinite cumulativ

urmatoarele cerinte

- sa existe cumulativ doua sau mai multe instante sesizate cu judecarea aceleiasi pricini

(tripla identitate: parti, obiect cauza juridica );

:

- instantele sa se fi declarat necompetente prin hotarari ramase irevocabile;

- declinarile de competenta intre instantele sesizate sa fie reciproce ( nu exista conflict de

competenta daca declinarile sunt succesive, intervenite intre mai multe instante, daca acestea

sau cel putin doua dintre ele nu au intrat in contradictie);

- cel putin una dintre aceste instante sa fie competenta sa solutioneze cererea respectiva;

daca instanta sesizata cu solutionarea conflictului negativ de competenta considera ca nici una

dintre instante nu este competenta, apreciind ca fiind competenta o alta instanta, va trimite

acesteia dosarul, pe cale administrativa.

Solutionarea conflictelor de competenta

- se face pe calea regulatorului de competenta, de catre instanta superioara instantelor

aflate in conflict;

(art. 21-22 C.proc.civ.)

- o data cu sesizarea instantei superioare, instanta in fata careia s-a ivit conflictul suspenda

solutionarea cauzei si inainteaza dosarul instantei indreptatite sa se pronunte asupra acestuia;

- conflictele de competenta se pot ivi si intre instantele judecatoresti si celelalte organe cu

activitate jurisdictionala (art. 20 C.proc.civ.); situatie in care conflictul se solutioneaza de

catre instanta ierarhic superioara celei aflate in conflict (art. 22 alin.4);

66

- in cazul in care conflictul de competenta se iveste intre I.C.C.J. si o alta instanta, acesta se

rezolva Curtea Suprema, hotararea pronuntata constituind in acelasi timp atat declinator cat si

regulator de competenta;

- Instanta competenta sa solutioneze conflictul va hotari in camera de consiliu, fara citarea

partilor;

- Impotriva regulatorului de competenta se poate face recurs in termen de 5 zile de la

comunicare; dosarul va fi trimis instantei competente spre solutionare numai dupa ramanerea

irevocabila a regulatorului de competenta; recursul, neexistand norme derogatorii, se

solutioneaza potrivit normelor de drept comun;

- Hotararea irevocabila prin care se statueaza asupra conflictului de competenta este

obligatorie pentru instanta desemnata.

Rezumat

→Prin competenţă înţelegem aptitudinea recunoscută prin lege unei instanţe judecătoreşti

sau organ jurisdicţional (ori cu activitate jurisdicţională) de a judeca un anumit litigiu.

→ Dacă ne situăm în cadrul aceluiaşi sistem de organe (competenţa jurisdicţională) delimităm

competenţa materială (instanţe judecătoreşti de grad diferit) şi competenţa teritorială (instanţe

de aceleaşi grad). În privinţa competenţei teritoriale, aceasta se subclasifică în competenţă

teritorială de drept comun (cererea se introduce la instanţa de drept comun), competenţa

teritorială alternativă (reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă

competente) şi competenţa teritorială exclusivă (cererea va fi introdusă numai la o anumită

instanţă).

→ Din punctul de vedere al caracterului normelor de competenţă (imperative sau dispozitive),

competenţa se mai clasifică în competenţă absolută (reglementată de norme imperative –

competenţa generală, competenţă materială, competenţă teritorială exclusivă) şi competenţă

relativă (reglementată de norme de competenţă dispozitive – art. 159 c.pr.civ. şi art. 19

c.pr.civ. – competenţa teritorială alternativă).

→ Prorogarea de competentă intervine in cazul in care o instanta competenta sa solutioneze

cererea cu care a fost sesizata de catre reclamant, devine competenta in temeiul legii

(prorogarea legală), a unei hotarari judecatoresti (prorogarea judecătorească) sau a conventiei

partilor (prorogarea conventională) sa rezolve si cereri care, in mod obisnuit, nu intra in

competenta sa.

67

→ Exceptia de necompetentă reprezintă mijlocul prin care, in cursul proces pendente, se

invocă faptul că, instanta sesizată nu este competentă să solutioneze litigiul.

→Conflictul de competenta se defineste ca fiind situatia in care doua sau mai multe instante

judecatoresti sau alte organe cu activitate jurisdictionala se considera competente sau

dimpotriva, necompetente, sa solutioneze o cauza civila concreta si isi declina astfel, reciproc,

competenta.



Bibliografie




examene






IV. Întrebări si exercitii

IV. 1.Răspundeti succint următoarelor probleme

1.Enuntati trei cazuri de competenta teritorială alterinativă a instantelor.

2.Care sunt cazurile de competentă teritorială exclusivă?

3.Care sunt situatiile in care operează prorogarea judecătorească a competentei?

4.Pănă la ce moment procesual se poate invoca exceptia de necompetentă materială a

instantei?

a.procesele si cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 1000

lei inclusiv ;

IV. 2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

1.Judecătoriile judecă în primă şi ultimă instanţă :

68

b. plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate

jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

c. procesele si cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la

2000 lei inclusiv

2.Dacă excepţia de necompetenţă este admisă, instanţa pronunţă o hotărâre de declinare

a competenţei :

a. care poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare ;

b. care poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare ;

c. care nu este supusă niciunei căi de atac

3.Competenţa materială presupune:

a.o delimitare între instanţele de acelaşi grad;

b.o delimitare între instanţe de grad diferit;

c.o delimitare între instanţele de judecată şi organele cu activitate jurisdicţională

4.Regula potrivit căreia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa

domiciliului pârâtului îşi găseşte aplicarea:

a.in orice situaţie, indiferent de obiectul cererii de chemare în judecată;

b.doar în materia cererilor având ca obiect bunurile mobile;

c.ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din

punct de vedere teritorial

5.Cererea de partajare a bunurilor imobile dobândite de soţi în timpul căsătoriei,

formulată în cadrul procesului de divorţ, este de competenţa:

a.instanţei de la locul situării bunurilor imobile;

b.instanţei de la domiciliul pârâtului

c.instanţei sesizate cu cererea de divorţ

IV.3.Rezolvati următoarea spetă

69

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la Tribunalul Bucureşti, reclamanta a

solicitat obligarea lui B.I. la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că paratul se face vinovat de producerea

accidentului de circulaţie care a provocat daune în valoare de 300.000 lei lui A.E. Reclamanta

a mai arătat că, in calitate de asigurător, a achitat suma menţionată lui A.E., dar este în drept

să recupereze această sumă de la persoana care se face vinovată de producerea accidentului.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei

solicitând declinarea competenţei în favoarea judecătoriei.

Ce soluţie va pronunţa instanţa asupra excepţiei de necompetenţă ?

TEMA V

Etapa scrisă a judecăţii in faţa primei instanţe

V.1.Judecata in primă instantă

V.1.2.Cererea de chemare in judecată

V.1.2.1.Cuprinsul cererii de chemare in judecată

V.1.2.2.Efectele cererii de chemare in judecată

V.1.3.Întâmpinarea

V.1.4.Cererea reconventională

V.1.5. Întrebări si exercitii

V.1.5.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

V. 1.5.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

V.1.5.3.Rezolvati următoarea spetă

-intelegerea elementelor cererii de chemare in judecată, întâmpinare, cerere

reconventională;

-insusirea elementelor de diferentiere ale celor trei tipuri de cereri si ale elementelor de

asemănare

Obiective:

70

V.1.Judecata in primă instantă

V.1.2.Cererea de chemare in judecată

Potrivit art.109 alin.1 C.proc.civ. „oricine pretinde un drept impotriva unei alte

persoane trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente”.

Prin urmare, cererea de chemare in judecata reprezinta actul de procedura prin care o

parte formuleaza pretentiile sale impotriva altei parti si cu care sesizeaza instanta de judecata

in vederea solutionarii conflictului ivit .

Nu intotdeauna actul prin care este investita instanta civila se numeste cerere de

chemare in judecata, potrivit unor acte normative speciale cererea respectiva putand purta

denumirea de : contestatie (in materia litigiilor de munca ), plangere ( in materie

contraventionala) etc.

V.1.2.1.Cuprinsul cererii de chemare in judecată

Potrivit art.112 C.proc.civ., cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda:

1.Numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partilor, ori pentru persoanele

juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul

comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar.

Daca reclamantul locuieste in strainatate va arata si domiciliul ales in Romania, unde

urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul.

Indicarea numelui partilor este deosebit de importanta pentru ca prin aceasta se

identifica partile intre care urmeaza sa se desfasoare procesul.

Indicarea in cerere a domiciliului partilor este de asemenea, un element necesar pentru

individualizarea partilor, pentru citarea lor in fata instantei de judecata si, nu in ultimul rand,

pentru determinarea competentei teritoriale a instantei.

In privinta notiunii de domiciliu, se observa ca, din punct de vedere procedural, sensul

notiunii are un caracter mai general decat in civil, semnificand, in fapt, locuinta. Ceea ce

intereseaza cu privire la aceasta notiune este locul unde partea poate fi gasita pentru a i se

comunica actele de procedura, iar nu locuinta inscrisă in actele de stare civilă.

Distinct de domiciliul real, reclamantul poate mentiona in cerere domiciliul ales

Exemplu:

, in

ipoteza in cae doreste să-i fie comunicate actele de procedură la o altă adresă decât aceea la

care locuieste efectiv.

71

In ipoteza in care partea este reprezentată de avocat, ea poate opta ca toate actele de procedură

să se comunice la sediul biroului de avocatură caz in care va indica sediul profesional al

avocatului ca domiciliu ales al său.

Tratarea notiunii impune cu necesitate referirea la art.93 C.proc.civ. in care se prevede

ca: „in caz de alegere de domiciliu, daca partea a aratat si persoana insarcinata cu primirea

actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana, iar in lipsa unei

asemenea aratari, la domiciliul partii”.

Identificarea persoanelor juridice, spre deosebire de persoanele fizice, se face prin

indicarea unor elemente suplimentare, pe langa denumire si sediu, fiind necesar a se arata in

cererea de chemare in judecata si numarul de inregistrare in registrul comertului sau de

inscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar.

In cazul in care reclamantul nu cunoaste domiciliul paratului si aduce instantei dovezi

din care rezulta ca a facut tot ceea ce i-a stat in putinta pentru a-l afla (inclusiv recurgerea la

ajutorul organelor de politie – sectia evidenta populatiei), cererea va putea fi primita si fara

indicarea domiciliului paratului, citarea efectuandu-se prin publicitate (art.95).

2.Numele si calitatea celui care reprezinta partea in proces, iar in cazul reprezentarii

prin avocat, numele acestuia si sediul profesional;

Textul are in vedere situatia in care cererea de chemare in judecată este făcută de

altcineva decât titularul dreptului dedus judecătii, adică de un reprezentant al titularului , caz

in care este necesar a se indica atât persoana reprezentatului cât si cea a reprezentantului.

Asadar, in procesul civil, participarea directa a partilor in proces nu este obligatorie decat cu

caracter de exceptie (spre exemplu, in procesele divort). Prin urmare, partile isi pot alege in

mod conventional un reprezentant, fie fara studii de specialitate (mandatar), fie un avocat sau,

in cazul persoanelor juridice, consilier juridic. Pe de alta parte, sunt situatii in care, partile,

datorita lipsei capacitatii lor de exercitiu sau restrangerii acestei capacitati prin lege trebuie

reprezentate sau asistate in proces de reprezentantii lor legali.

In oricare din aceste situatii, in cuprinsul cererii de chemare in judecata trebuie

mentionata calitatea in care cel care face cererea sta in proces (in nume propriu sau ca

reprezentant al unei parti.

72

Însă, cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în

încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă:

3.Obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand pretuirea

este cu putinta.

Prin obiect al cererii de chemare in judecata se intelege tocmai pretentia dedusa

judecatii. Aceasta poate fi: o suma de bani, restituirea sau predarea unui bun, anularea sau

constatarea nulitatii unui contract, schimbarea unei anumite stari (in actiunile privind starea si

capacitatea persoanelor) etc.

Determinarea obiectului cererii prezinta interes sub mai multe aspecte:

- paratul cunoaste inca de la inceput pretentiile adversarului si se poate apara

impotriva lor, respectandu-se principiile contradictorialitatii si dreptului la aparare;

-obiectul este un element necesar intrucât instanta este investită sa dispuna numai in

limitele cererii de chemare in judecata ( art.129alin.ultim);

-cunoasterea obiectului este necesara pentru corecta solutionare a unor exceptii (spre

exemplu: autoritatea de lucru judecat, litispendenta si conexitatea);

-precizarea obiectului este necesara pentru determinarea competentei instantei, iar

evaluarea obiectului după pretuirea reclamantului este necesară in vederea stabilirii pe de o

parte, a valorii taxei de timbru (in ipoteza in care cererea este evaluabilă in bani), pe de altă

parte a competentei materiale a instantei.

De retinut este faptul că reclamantul nu este tinut de obiectul cererii de chemare in

judecată, acesta având posibilitatea în conditiile art.132 C.proc.civ., de a-si modifica sau după

caz, completa cererea de chemare in judecată până la prima zi de înfătisare in fata primei

instante. Astfel, la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru

întregirea sau modificarea cererii precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa

dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii

întâmpinării.

1. când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;

2. când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;

3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

4. când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau

dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.

73

Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinare la cererea

reconvenţională şi a propune dovezile în apărare.

4.Aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea

Motivele de fapt constau in expunerea in detaliu a faptelor si imprejurarilor pe care se

intemiaza pretentia reclamantului, descrierea raportului juridic litigios.

Motivele de drept constau in indicarea temeiului juridic pe care se sprijina cererea, cu

aratarea articolelor de lege care protejează dreptul subiectiv civil sau situatia juridică.

(contractul de vanzare- cumparare, faptul ilicit cauzator de prejudicii etc.).

5.Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor alatura la cerere atatea copii cati parati

sunt, mai mult cate o copie de pe fiecare inscris pentru instanta; copiile vor fi certificate de

catre reclamant ca sunt la fel cu originalul.

Se va putea depune si numai o parte dintr-un inscris privitor la pricina, ramanând că

instanta să dispună, la nevoie, infatisarea inscrisului in intregime.

Daca inscrisurile sunt scrise in limba străină sau cu litere vechi, se vor depune

traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.

Cand reclamantul voieste sa-si dovedeasca cererea sau vreunul din capetele cererii

sale, prin interogatoriul paratului, va cere citarea acestuia cu mentiunea ”personal la

interogatoriu” .

Cand se va cere dovada cu martori, se va arata numele si locuinta acestora.

Indicarea dovezilor reclamantului prin cererea de chemare in judecata urmareste un

dublu scop: celeritatea procesului – instanta putand aprecia asupra admisibilitatii probelor de

indata (daca acestea sunt propuse in conditiile cerute de art.112) si punerea partilor intr-o

situatie de egalitate juridica, paratul nefiind in masura sa se apere eficient daca nu cunoaste

mijloacele de aparare ale adversarului.

Astfel, cu caracter general, legiuitorul arata ca solicitarea probei cu inscrisuri impune

cu necesitate depunerea acestora in copii certificate, conforme cu originalul. Aceste inscrisuri

trebuie depuse in atatea exemplare cati parati sunt, plus un exemplar pentru instanta.

Solicitarea corespunzatoare a probei testimoniale, impune, de asemenea indicarea

numelui si locuintei acestora, numai pe baza acestor mentiuni putandu-se efectua in mod legal

procedura de citare.

74

6.Semnatura – reprezinta acordul reclamantului la cuprinsul cererii.

Cererea de chemare in judecata trebuie sa fie semnata personal de catre reclamant sau

trebuie semnata de reprezentantul acestuia in cazul in care reclamantul a dat mandat de

reprezentare unei alte persoane.

Semnatura trebuie situata la sfarsitul redactarii, in acest fel constituind o achiesare la

intregul sau continut.

Conditiile prevazute in art.112 C.proc.civ. se intregesc cu dispozitiile art.113

referitoare la indeplinirea formalitatii multiplului exemplar si cu privire la cererea de chemare

in judecata: „La cererea de chemare in judecata se vor alatura atatea copii de pe cerere cati

parati sunt.

Daca mai multi parati au un singur reprezentant sau daca paratul are mai multe calitati

juridice, se va comunica o singura copie de pe actiune si de pe inscrisuri si se va inmana o

singura citatie”.

O conditie esentiala pentru primirea cererii de chemare in judecata, nementionata

expres insa in Codul de procedura civila, este timbrarea cererii.

Infaptuirea justitiei, asa cum este si firesc necesita o serie de cheltuieli care sunt

suportate de catre bugetul de stat. O parte din aceste cheltuieli sunt insa recuperate de la

justitiabili prin intermediul taxelor de timbru. Acestea, la randul lor, se compun din taxa

judiciara de timbru si timbru judiciar.

Numele, prenumele, adresa părtilor, obiectul si semnătura sunt prevăzute sub

sanctiunea nulitătii.

V.1.2.2.Efectele cererii de chemare in judecată

Cererea de chemare in judecata, ca mijloc procedural prin care se declanseaza procesul

civil produce o serie de efecte specifice:

1. Investeste instanta cu judecarea cauzei: partile dobandesc drepturi si obligatii

procesuale; instanta dobandeste dreptul si in acelasi timp obligatia de a cerceta si solutiona

cauza; dreptul ce se tinde a se valorifica devine drept litigios; de la data introducerii cererii de

chemare in judecata, in principiu, se vor produce efectele hotararilor judecatoresti, intrucat

majoritatea hotararilor civile au un caracter constitutiv (cu exceptia celor care au caracter

declarativ).

75

2. Cererea de chemare in judecata determina cadrul procesual: sunt fixate partile intre

care se va purta procesul si obiectul acestuia. Dupa acest moment sfera persoanelor care pot

participa in calitate de parti la proces nu poate fi largita decat prin introducerea unor terte

persoane in proces, in conditiile art.49-66 C.proc.civ. sau, in mod exceptional, prin

substituirea unei parti cu o alta persoana (art.66 alin.1, art.243 pct.1C.proc.civ.). Instanta, din

oficiu, nu poate introduce terte persoane in proces.

In mod similar, instanta este indreptatita sa se pronunte numai asupra pretentiilor

deduse prin cererea de chemare in judecata, ea neputandu-se pronunta asupra a ceea ce nu s-a

cerut si nici nu poate acorda mai mult decat s-a cerut (art.304 pct.6; art.322 pct.2 C.proc.civ.).

Cadrul procesual cu privire la obiect poate fi insa extins de parat prin formularea unei

cereri reconventionale sau de catre tertii intervenienti prin formularea unei cereri de

interventie, ori de catre ambele parti printr-o cerere de chemare in garantie.

3. Se determina competenta teritoriala a instantei – competenta generala – art.5

alin.1C.proc.civ., iar in cazul competentei alternative – prin introducerea cererii inceteaza

dreptul de optiune al reclamantului.

Tot relativ la competenta se poate mentiona ca prin introducerea cererii de chemare in

judecata se creeaza starea de litispendenta; introducerea unei noi cereri in fata unei instante

diferite, chiar competente, avand acelasi obiect, intre aceleasi parti si o cauza identica,

determinand aparitia litispendentei care trebuie solutionata in sensul dezanvestirii celei din

urma instante sesizate (art. 163 C.proc.civ)

4. Cererea de chemare in judecata intrerupe prescriptia Conform art.16

lit.b)D.167/1958, prescriptia se intrerupe prin: „introducerea unei cereri de chemare in

judecata ori arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca sau la un

organ de arbitrare necompetent”.

Cererea de chemare in judecata se considera depusa in ziua primirii ei la instanta, chiar

daca este neregulata, sau in ziua expedierii ei prin posta, daca a fost trimisa recomandat.

Intreruperea sterge prescriptia inceputa inainte de a fi intervenit imprejurarea care a

provocat-o; deci, dupa intrerupere curge un nou termen de prescriptie.

Pentru ca acest efect specific sa subziste trebuie ca cererea sa fie admisa, intrucât

prescriptia nu se considera intrerupta in acele cazuri in care cererea a fost respinsa, anulata,

daca s-a perimat ori daca cel care a formulat-o a renuntat la ea.

5. De la data introducerii cererii opereaza punerea in intarziere a paratului, cu efecte

diferite, dupa cum urmeaza:

76

- inceteaza buna-credinta avuta anterior de posesorul cu aceasta calitate, prin urmare,

de la momentul introducerii cererii de chemare in judecata el datoreaza fructele;

- in actiunile care au ca obiect predarea unui bun determinat, de la aceasta data riscul

pieirii bunului trece asupra paratului;

- cererea de chemare in judecata face sa curga dobanzile pentru creantele care anterior

nu erau purtatoare de dobanzi (art.1088 C.civ.);

- in cazul obligatiilor de a da sau a nu face ceva, din ziua introducerii cererii de

chemare in judecata se datoreaza daune-interese;

- anumite actiuni cu caracter strict personal trec asupra mostenitorilor daca au fost

introduse de autorul dreptului in timpul vietii sale: actiunea privind stabilirea filiatiei fata de

mama(art.52 alin.2 C. fam.); actiunea pentru tagada paternitatii ( art.59 alin.2 C. fam.);

actiunea privind stabilirea paternitatii din afara casatoriei (art.54 alin.2 C. fam.) si actiunea

privind revocarea unei donatii pentru ingratitudine(art.833 C. civ).

V.1.3.Întâmpinarea

Intâmpinarea este actul procedural prin care pârâtul răspunde la pretentiile

reclamantului, arătând totodată apararile sale.

Ea face parte, alaturi de cererea de chemare in judecata si cererea reconventionala, din

etapa scrisa a judecătii.

Potrivit art.115 C.proc.civ., intampinarea trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni:

1. Exceptiile de procedura pe care paratul le ridica la cererea reclamantului

2. Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii

3. Dovezile cu care se apara impotriva fiecarui capat de cerere formulat de către

reclamant. Modalitatea prin care se indica acestea este aceeasi cu cea de la cererea de chemare

in judecata.

4. Semnatura

Potrivit art. 116 alin.1, ca si la cererea de chemare in judecata la intampinare se adauga

un numar de copii similar numarului de reclamanti; de asemenea se vor adauga acelasi numar

de copii certificate de pe inscrisurile pe care se sprijina paratul, mai mult un rand de copii

pentru instanta. În ipoteza în care mai multi reclamanti au un singur reprezentant, sau un

reclamant sta in judecata in mai multe calitati juridice, se va depune la dosar pentru aceste

Semnatura constituie si in acest caz o formalitate esentiala, fapt pentru

care lipsa ei conduce la nulitatea intampinarii.

77

parti cate o singura copie (art.116 alin.2 C.proc.civ). Potrivit art.117 C.proc.civ., in caz de

coparticipare procesuala pasiva, paratii pot raspunde printr-o singura intampinare.

Faptul ca in actualul sistem depunerea intampinarii este obligatorie are ca principal

efect instituirea sanctiunii decaderii paratului din dreptul de a mai propune probe si de a

invoca exceptii relative, cunoscute anterior primului termen de judecata.

Sanctiunea nu este insa nici de aceasta data atat de drastica pe cat pare la prima vedere.

Potrivit alin.3 al art.118 C.proc.civ.: „in cazul in care paratul nu este reprezentat sau asistat de

un avocat, presedintele ii va pune in vedere, la prima zi de infatisare, sa arate exceptiile,

dovezile si toate mijloacele sale de aparare despre care se va face vorbire in incheierea de

sedinta; instanta ii va acorda, la cerere, un termen pentru pregatirea apararii si depunerea

intampinarii”.

De asemenea, chiar dacă pârâtul nu a formulat intâmpinare, el va putea propune probe

in conditiile art.138 C.proc.civ., adică atunci:

-când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;

- când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii;

- când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a

părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat.

De asemenea, sanctiunea decaderii trebuie corelata cu dispozitiile art.114¹alin.2-3.

Depunerea intampinarii trebuie facuta cu 5 zile inainte de termenul stabilit pentru judecata,

dar paratul trebuie sa primeasca citatia si copie de pe cererea de chemare in judecata cu cel

putin 15 zile (5 zile in pricinile urgente), numai in acest mod avand suficient timp pentru a-si

pregati apararea. Asadar, daca nedepunerea intampinarii in termen este subsecventa unei

culpe a instantei de judecata, sanctiunea decaderii nu mai poate opera.

Credem ca mai sunt necesare alte doua precizari:

a.) daca, in conditiile art.132 alin.1, la prima zi de infatisare instanta acorda reclamantului un

termen pentru intregirea sau modificarea cererii si pentru a propune noi dovezi, cererea

modificata se comunica paratului, in vederea depunerii intampinarii., care consideram noi

trebuie depusa tot in termenul prevazut de art. 114¹alin.2, cu 5 zile inainte de urmatorul

termen de judecata

b.) Intampinarea nu este un act specific numai judecatii in prima instanta. In sensul art.289

alin.2 si 308 alin.2, intampinarea trebuie depusa in apel si in recurs cu cel putin 5 zile inainte

de termenul stabilit pentru judecata.

78

V.1.4.Cererea reconventională

Cererea reconventionala reprezinta actul procedural prin intermediul caruia paratul

urmareste valorificarea unui drept propriu fata de reclamant. Cererea reconventionala se

infatiseaza ca o facultate procesuala pentru parat, acesta avand dreptul de a alege intre

valorificarea pretentiilor sale pe cale incidenta sau printr-o actiune civila separata.

Asa cum dispune legea procesual civila, daca paratul are pretentii in legatura cu

cererea reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala (art. 119 C. proc. civ).

Valorificarea pretentiilor paratului prin intermediul cererii reconventionale ofera insa

o serie de avantaje dintre care pot fi amintite:

-asigura solutionarea a doua litigii intr-un singur cadru procesual, evitându-se

pronuntarea unor hotărâri contradictorii in ipoteza in care pârâtul ar opta pentru a-si valorifica

pretentiile pe cale separată;

- determina realizarea unei economii de timp si cheltuieli;

- ofera conditii pentru o mai buna judecata, judecatorii fiind pusi in situatia de a cu

noaste in toata complexitatea lor raporturile juridice dintre parti.

Cererea reconventionala nu este o simpla aparare, ci are natura juridică a unei

veritabile cereri de chemare in judecată, prin intermediul acesteia paratul valorificându-se un

drept propriu fata de reclamant.

Din punct de vedere al conditiilor de exercitiu cererea reconventionala trebuie sa

indeplineasca toate cerintele unei actiuni civile obisnuite. Din punct de vedere al formei

cererea reconventionala este asimilata cu o cerere de chemare in judecata, C. proc. civ.

statuand ca: “cererea trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute pentru cererea de

chemare in judecata”.

Pe langa aceste conditii generale C. proc. civ. impune ca si conditie suplimentara,

aceea ca actiunea reconventionala sa aiba legatura cu “cererea reclamantului”.

Cererea reconventionala se judeca, de instanta sesizata cu cererea principala.

Potrivit C. proc. civ. cererea reconventionala se depune o data cu intampinarea sau

daca paratul nu este obligat la intampinare, cel mai tarziu la prima zi de infatisare.

Nerespectarea termenului mentionat mai sus atrage dupa sine solutionarea separata a

cererii paratului de actiunea principala. Cu toate acestea, cererea reconventionala se poate

79

solutiona in continuare impreuna cu actiunea principala daca reclamantul consimte la aceasta.

O situatie speciala intalnim in materia divortului.

Cererea reconventionala se judeca o data cu cererea principala. Daca, insa, numai

cererea principala este in stare de judecata, instanta o poate judeca separat.

In procesul civil cererea reconventionala poate fi formulata de catre parti si impotriva

unei interventii principale, caci si aceasta din urma se infatiseaza ca o veritabila cerere de

chemare in judecată.

Asupra actiunii principale si asupra cererii reconventionale formulate de parat instanta

trebuie sa se pronunte printr-o singura hotarare, care va cuprinde solutii cu privire la ambele

cereri.

Rezumat

Cererea de chemare in judecata reprezinta actul de procedura prin care o parte formuleaza

pretentiile sale impotriva altei parti si cu care sesizeaza instanta de judecata in vederea

solutionarii conflictului ivit .

Intâmpinarea este actul procedural prin care pârâtul răspunde la pretentiile reclamantului,

arătând totodată apararile sale

Cererea reconventionala reprezinta actul procedural prin intermediul caruia paratul

urmareste valorificarea unui drept propriu fata de reclamant.



Bibliografie




examene






80

V.1.5. Întrebări si exercitii

V.1.5.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

1.Care sunt elementele cererii de chemare in judecată?

2.Care este natura juridică a intâmpinării? Dar a cererii reconventionale?

3.Care este momentul procesual până la care pârâtul poate depune întâmpinare?

V. 1.5.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

1.Întâmpinarea:

a.este obligatorie în orice proces civil;

b.este obligatorie, dacă legea nu prevede în mod expres altfel;

c.se timbrează conform regulilor aplicabile cererii de chemare în judecată

2.Nedepunerea în termen a întâmpinării:

a.poate fi considerată un abuz de drept procesual;

b.atrage sancţiunea decăderii de a invoca orice excepţie procesuală;

c.atrage, de regulă, decăderea din dreptul de a propune probe

3.Cererea reconvenţională:

a.este actul de procedură prin care pârâtul poate invoca pretenţii proprii în legătură cu cererea

reclamantului;

b.trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru întâmpinare;

c.de regulă, nu este supusă taxei judiciare de timbru

4.Nedepunerea în termenul legal a cererii reconvenţionale:

a.atrage respingerea acesteia ca tardivă;

b.nu atrage nicio sancţiune;

c.determină judecarea separată a cererii reconvenţionale

5.Cererea reconvenţională:

a.se judecă de instanţa competentă, în conformitate cu criteriul valoric;

b.este obligatorie în procesele comerciale;

81

c.poate fi disjunsă de cererea principală, dacă această cerere este în stare de judecată

V.1.5.3.Rezolvati următoarea spetă

A.B. a chemat în judecată pe C.D. solicitând obligarea acestuia la plata unei sume de

15.000 lei, cu titlul de împrumut nerestituit.

A fost stabilit termen de judecată la data de 11.07.2010. Citaţia împreună cu cererea de

chemare în judecată şi înscrisurile ataşate au fost comunicate pârâtului la 20.06.2010.

La data de 05.07.2010, pârâtul, C.D. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a

invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

La primul termen de judecată, reclamantul a solicitat instanţei să i se comunice o copie

a întâmpinării formulate de pârât şi să se dispună amânarea judecăţii pentru a lua cunoştinţă

de conţinutul acesteia.

Pârâtul, C.D. s-a opus la cererea de amânare, arătând că nu există un text legal care să

prevadă obligativitatea comunicării întâmpinării şi că reclamantul putea să ia cunoştinţă de

conţinutul întâmpinării prin consultarea dosarului, deoarece întâmpinarea a fost depusă cu

respectarea termenului legal de 5 zile înaintea termenului fixat pentru judecată.

Ce va decide instanţa cu privire la cererile formulate de reclamant?

PARTEA A II-A

TEME VI

Masurile asigurătorii

VI.1.Măsurile asigurătorii

VI.1.1.Notiune si clasificare

VI.2.Sechestrul asigurător

VI.3.Poprirea asigurătorie

VI.4.Sechestrul judiciar

VI.5. Întrebări si exercitii

VI. 1.Răspundeti succint următoarelor probleme

VI. 2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

VI.3.Rezolvati următoarea spetă

82

-intelegerea notiunii de măsuri asigurătorii;

-insusirea si intelegerea cazurilor in care pot fi incidente măsurile asigurătorii;

Obiective:

VI.1.Măsurile asigurătorii

VI.1.1.Notiune si clasificare

Măsurile asigurătorii reprezintă mijloacele procesuale prin care se indisponibilizează

bunurile urmăribile ale debitorului sau a celor ce formează obiectul litigiului având ca scop

asigurarea părtii asupra executării silite efective in ipoteza in care va fi obtinut titlul

executoriu.

Codul de procedură civilă reglementează trei măsuri asigurătorii:

1.sechestrul asigurător (art.591-596 C.proc.civ.)

2.poprirea asigurătorie (art.597 C.proc.civ.)

3.sechestrul judiciar (art.598-601C.proc.civ.)

II. Creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi

depune, o dată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată, poate,

VI.2.Sechestrul asigurător

Sechestrul asigurator reprezintă masura asigurătorie menita sa indisponibilizeze

bunurile mobile sau imobile ale pârâtului până la terminarea procesului. Sechestrul asigurator

se aplica numai atunci cand obiectul actiunii consta in plata unei creante.

În ceea ce priveste conditiile de infiintare a sechestrului asigurător, trebuie să

avem în vedere mai multe situatii:

I.Creditorul nu are titlu executoriu, dar creanţa sa este constatată prin act scris şi este

exigibilă, caz in care poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor

mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat acţiune. El poate fi obligat la

plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.

83

de asemenea, solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile

ale debitorului.

III.De asemenea, instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar dacă creanţa nu este

exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau

nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la

urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să

dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege, adică faptul că a introdus

cererea de chemare in judecată prin intermediul căreia a declansat litigiul de fond şi să depună

o cauţiune al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.

Pentru toate situatiile de mai sus, in ipoteza in care creditorul nu depune cauţiunea în

termenul fixat de instanţă, atunci sechestrul se va desfiinţa de drept.

Cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care judecă procesul de fond.

Instanţa va decide de urgenţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere

executorie, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauţiunii şi termenul înăuntrul căruia

urmează să fie depusă aceasta. Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de

la comunicare. Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a

părţilor.

VI.3.Poprirea asigurătorie

Poprirea asiguratorie este acea măsură care constă în indisponibilizarea sumelor de

bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale, urmaribile, datorate

debitorului de catre un tert ori care vor fi datorate in viitor.

Atât pentru sechestrul asigurător cât şi pentru poprirea asigurătorie, sunt

comune atât conditiile de infiintare, cât si aducerea la indeplinire si ridicarea acestor

măsuri asigurătorii.

VI.4.Sechestrul judiciar.

Sechestrul judiciar este măsura asigurătorie prin intermediul căreia se

indisponibilizeaza bunul care face obiectul litigiului, acesta fiind incredintat spre pastrare si

administrare, de regula, unui tert.

Conditii de infiintare:

84

1) sa existe un proces cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului, obiect al

judecatii;

2) sechestrul sa fie cerut, iar instanta sa considere necesara masura de asigurare;

3) reclamantul sa depuna cautiune (masura facultativa, lasata la aprecierea instantei)

Exceptii

a) debitorul ofera alt bun pentru liberarea celui in litigiu;

: se poate sechestra un alt bun daca:

b) nu exista un proces, dar creditorul are motive temeinice sa creada ca bunul va fi

sustras, distrus ori alterat de posesorul lui actual;

c) asupra unor bunuri mobile care alcatuiesc garantia creditorului, cand acesta

invedereaza insolvabilitatea debitorului sau cand se teme ca debitorul va fugi ori va

distruge bunul.

Sechestrul judiciar se judecă intotdeauna cu citarea partilor. În caz de admitere, instanţa va

putea să oblige pe reclamant la darea unei cauţiuni . O data cu aprobarea sechestrului, se

numeste si un administrator-sechestru (depozitar), prin acordul partilor sau din oficiu.

Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare.

Paza bunului sechestrat va fi încredinţată persoanei desemnate de părţi de comun acord,

iar în caz de neînţelegere, unei persoane desemnate de instanţă, care va putea fi chiar

deţinătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării

bunului ce urmează a fi pus sub sechestru şi-l va da în primire, pe bază de proces-verbal,

administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat şi instanţei care a

încuviinţat măsura.

Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare şi administrare, va

încasa orice venituri şi sume datorate şi va putea plăti datorii cu caracter curent, precum şi

cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecată în numele

părţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a

instanţei care l-a numit.

Rezumat

Sechestrul asigurator reprezintă masura asigurătorie menita sa indisponibilizeze

bunurile mobile sau imobile ale pârâtului până la terminarea procesului. Sechestrul asigurator

se aplica numai atunci cand obiectul actiunii consta in plata unei creante.

Poprirea asiguratorie este acea măsură care constă în indisponibilizarea sumelor de

bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale, urmaribile, datorate

85

debitorului de catre un tert ori care vor fi datorate in viitor.

Sechestrul judiciar este măsura asigurătorie prin intermediul căreia se

indisponibilizeaza bunul care face obiectul litigiului, acesta fiind incredintat spre pastrare si

administrare, de regula, unui tert



Bibliografie




examene






VI.5. Întrebări si exercitii

VI. 1.Răspundeti succint următoarelor probleme

1.Care sunt situatiile in care se poate infiinta sechestrul asigurător?

2.Care este procedura de judecată a sechestrului judiciar?

2.În cazul sechestrului asigurător, creditorul care nu are un titlu executoriu însă are o

creanţă constată prin act scris şi exigibilă:

VI. 2. Rezolvati urmatoarele teste grilă:

1.Sechestrul asigurător se poate înfiinţa :

a.în toate cazurile, dacă creanţa creditorului este exigibilă şi constată prin act scris,

b.chiar dacă partea nu dovedeşte că a intentat acţiune;

c. dacă partea dovedeşte că a intenta acţiune

86

a.este obligat, in toate cazurile, la plata unei cauţiuni în cuantum de 10% din valoarea

reclamată;

b.poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă;

c.este obligat ca odată cu cererea de sechestru să depună o cauţiune de jumătate din valoarea

reclamată

3.Sancţiunea nedepunerii ce către creditor a cauţiunii în termenul fixat de instanţă

ulterior admiterii cererii de sechestru asigurător constă în:

a.nulitatea încheierii de infiinţare a sechestrului;

b.decăderea creditorului din dreptul de a solicita punerea in executare a încheierii de

încuviinţare a sechestrului;

c.desfiinţarea de drept a sechestrului

4.Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de poprire asigurătorie este

supusă:

a.recursului în 15 zile de la comunicare;

b.recursului in 5 zile de la pronunţare;

c.recursului în 5 zile de la comunicare

5.Depunerea cauţiunii în cazul popririi asigurătorii:

a.este lăsată, în toate cazurile, la aprecierea instanţei de judecată;

b.este, in toate cazurile, obligatorie;

c. este obligatorie numai dacă creditorul nu are creanţa constatată în scris

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că bunurile în legătura cu care a solicitat

aplicarea sechestrului fac parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului său tată

şi că acestea se afla la pârâta, soţie supravieţuitoare, care încearcă să le înstrăineze, făcând în

acest fel imposibilă aducerea lor la masa partajabilă. Reclamantul a solicitat instanţei ca

măsura sechestrului judiciar să fie aplicată pe calea ordonanţei preşedinţiale, singura care

VI.3.Rezolvati următoarea spetă:

M.N. a solicitat în contradictoriu cu P.T. instituirea unui sechestru judiciar asupra mai

multor bunuri mobile, opere de artă, aflate în stăpânirea pârâtei.

87

asigură celeritatea necesară pentru a nu se prejudicia dreptul său prin dispariţia sau

înstrăinarea bunurilor mobile.

Reclamantul a ataşat cererii de sechestru dovada intentării acţiunii de partaj

succesoral.

Ce va decide instanţa învestită cu cererea de sechestru judiciar ?

TEMA VII

EXCEPTIILE PROCESUALE

VII.1.Exceptiile procesuale

VII.1.1.Notiune

VII.1.2.Clasificarea exceptiilor procesuale

VII.1.3.Procedura de solutionare a exceptiilor procesuale

VII.1.4.Caracteristicile exceptiilor procesuale

VII.2.Intrebări si exercitii

VII.2.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

VII.2.2 Rezolvati urmatoarele teste grilă

VII.2.3.Rezolvati următoarea spetă

-intelegerea notiunii de exceptie procesuală si distinctia fata de apărările de fond;

-insusirea diferitelor tipuri de exceptii procesuale, a modului de solutionare a acestora,

precum si a efectelor pe care le produc

Obiective:

excepţiile procesuale nu trebuie confundate cu apărările de fond.

VII.1.1.Notiune

Exceptiile procesuale reprezinta mijloacele prin care in cursul procesului civil, partea

interesata, procurer sau instanta din oficiu invoca, fara a pune in discutie fondul pretentiei

deduse judicator neregularitati procedurale sau lipsuri privind exercitiul dreptului la actiune,

avand ca efect intarzierea sau impiedicarea judecatii in fond.

88

Exemplu:

-exceptia netimbrării;

-exceptia de necompetentă;

-exceptia de incompatibilitate;

-exceptia nelegalei citări

VII.1.2Clasificarea exceptiilor procesuale

1.După obiectul lor:

a. excepţii de procedură - care vizează încălcarea regulilor procedurale privind

compunerea instanţei, competenţa acesteia şi procedura de judecată; prin intermediul

excepţiilor de procedură se invocă anumite neregularităţi procedurale, deci au în

vedere condiţiile formale ale judecăţii

b. excepţii de fond - sunt în strânsă legătură cu litigiul, mai precis, cu exerciţiul dreptului

la acţiune. Ca atare, în această categorie trebuie incluse excepţiile al căror obiect

constă în invocarea unor lipsuri privind condiţiile exercitării dreptului la acţiune, dar şi

acele excepţii care intrinsec legate de elementele dreptului la acţiune.

Exemplu:

-exceptia lipsei de interes;

-exceptia de prematuritate;

-exceptia lipsei calitătii procesuale active/pasive;

-exceptia lipsei capacitătii de exercitiu/de folosintă;

-exceptia prescriptiei;

-exceptia autoritătii de lucru judecat

2.După efectul lor:

a. excepţii dilatatorii - tind la amânarea judecăţii, declinarea judecăţii sau refacerea

unor acte;

Exemplu:

-exceptia de necompetentă;

-exceptia de incompatibilitate;

89

-trimiterea dosarului la o altă instanţă sau transferul dosarului de la un complet de

(prin admiterea excepţiei de litispendenţă, excepţiei de conexitate etc.

b. excepţii peremptorii - care tind la respingerea sau anularea cererii ori la stingerea

procesului.

Exemplu:

-exceptia de prematuritate;

-exceptia lipsei calitătii procesuale active/pasive;

-exceptia prescriptiei;

-exceptia autoritătii de lucru judecat;

Unele excepţii peremptorii încep prin a avea un efect dilatatoriu în sensul că se acordă

un termen pentru împlinirea lipsei şi nu se anulează automat cererea.(ex.: exceptia

insuficientei timbrari, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant). Aceste exceptii mixte

pot amana initial judecarea cauzei, insa daca la termenul acordat de catre instanta lipsa

invocata nu se complineste, procesul se poate stinge in faza in care se gaseste.

3. După caracterul imperativ sau dispozitiv al normai încălcate:

a. excepţii absolute - care privesc încălcarea unor norme imperative şi pot fi invocate de

părţi, procuror sau instanţă din oficiu în orice faţă a procesului chiar în apel sau recurs;

b.excepţii relative - care privesc încălcarea unor norme dispozitive şi pot fi invocate numai

de partea interesată şi numai într-un anumit termen (la prima zi de înfăţişare sau la următorul

termen în care s-a săvârşit neregularitatea).

Dacă excepţia invocată este întemeiată, instanţa o va admite şi va pronunţa o încheiere

atunci când dispune amânarea judecăţii sau o hotărâre. În cazul respingerii excepţiei, instanţa

VII.1.3.Procedura de solutionare a exceptiilor procesuale

Potrivit articolului 137 C.pr.civilă, instanţa este obligată să se pronunţe înainte de a

intra în fondul dezbaterilor asupra excepţiilor de procedură şi de fond care fac de prisos în

total sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Numai în mod excepţional, excepţia poate fi

unită cu fondul numai atunci când pentru soluţionarea ei este necesară administrarea unui

prabatoriu legat şi de fondul pricinii.

90

pronunţă o încheiere interlocutorie, care nu poate fi atacată decât odată cu fondul şi continuă

judecata pricinii.

VII.1.4.Caracteristicile exceptiilor procesuale

-excepţia procesuală presupune existenţa unui proces în curs.

-excepţia procesuală este un mijloc de apărare fiind de regulă folosit de pârât.

-excepţia procesuală este un mijloc tehnic prin care se invocă încălcări ale normelor de drept

material sau procesual.

-admiterea excepţiei constituie în cazul excepţiilor dilatatorii un obstacol temporar în

soluţionarea cererii principale, iar în cazul excepţiilor peremptorii un obstacol dirimant,

determinând stingerea litigiului in faza in care se găsea la momentul admiterii exceptiei.

-admiterea excepţiei procesuale nu afectează în principiu dreptul reclamantului, iar hotărârea

pronunţată ca urmare a admiterii unei excepţii nu are putere de lucru judecat în ceea ce

priveşte fondul dreptului

- conform art. 136 C. proc. civ., excepţiile relative neinvocate în termen nu vor mai putea fi

ridicate în cursul judecăţii

Sancţiunea: decăderea părţii interesate din dreptul de a mai invoca ulterior respectiva

excepţie relativă.

Rezumat:

Exceptiile procesuale reprezinta mijloacele prin care in cursul procesului civil, partea

interesata, procurer sau instanta din oficiu invoca, fara a pune in discutie fondul pretentiei

deduse judicator neregularitati procedurale sau lipsuri privind exercitiul dreptului la actiune,

avand ca efect intarzierea sau impiedicarea judecatii in fond



Bibliografie




examene


91





VII.2.Intrebări si exercitii

VII.2.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

1.Care este distinctia intre exceptie procesuală si apărare de fond?

2.Dati 5 exemple care conduc la amânarea judecării pricinii.

3. Clasificati după cele 3 criterii exceptia prescriptiei dreptului material la actiune

VII.2.2 Rezolvati urmatoarele teste grilă

1.Excepţia de necompetenţă materială este :

a.excepţie procesuală relativă;

b.excepţie procesuală de procedură

c.excepţie procesuală de fond şi dirimantă

2.Exceptiile de procedură:

a.se solutionează înaintea celor de fond;

b.pot fi unite cu fondul cauzei;

c.nu pot fi invocate din oficiu de către instanţă

3.Excepţiile menţionate şi invocate concomitent trebuie rezolvate în următoarea ordine :

a.netimbrare, prescripţie, puterea de lucru judecat;

b.puterea de lucru judecat, netimbrarea, prescripţie;

c.netimbrare, putere de lucru judecat, prescripţie

4.Excepţiile procesuale :

a.pot fi unite cu fondul dacă sunt strâns legate de fondul pricinii;

b.tind la amânarea sau împiedicarea judecăţii;

c.pot fi invocate, întotdeauna, de părţi, procuror sau instanţă din oficiu

5.Excepţia de incompatibilitate:

a.este o exceptie de procedură, admiterea sa conducând la stingerea procesului;

92

b.este o excepţie de fond;

c.este o exceptie de procedură, admiterea sa conducând la amânarea judecăţii

VII.2.3.Rezolvati următoarea spetă

A.B. a chemat în judecată pe B.C,. solicitând anularea contractului de vânzare –

cumpărare încheiat între el şi pârât, având ca obiect un imobil.

La primul termen de judecată niciuna din părţi nu s-a prezentat, instanţa dispunând

suspendarea cauzei .La repunerea pe rol a cauzei, pârâtul, B.C., a invocat următoarele:

- între aceleaşi părţi se desfăşoară un proces având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză;

- că între aceleaşi părţi s-a mai pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă cu

privire la cererea de anulare a aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare;

- de la data suspendării cauzei a curs o perioadă mai lungă de un an, ceea ce

presupune că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată.

Care va fi ordinea în care instanţa va soluţiona excepţiile invocate de B.C.?

TEMA VIII

PROBELE ÎN PROCESUL CIVIL

VIII.1.Notiunea de probă

VIII.2.Clasificarea probelor

VIII.3.Subiectul, obiectul si sarcina probei

VIII.4.Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor

VIII.4.1.Admisibilitatea probelor

VIII.4.2.Administrarea probelor

VIII.4.3.Aprecierea probelor

VIII.5.Proba cu înscrisuri

VIII.6.Proba cu martori sau testimonială

VIII.7.Mărturisirea

93

VIII.8.Expertiza judiciară

VIII.9.Cercetarea la faţa locului

VIII.10. Intrebări si exercitii

VIII.10.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

VIII.10.2 Rezolvati urmatoarele teste grilă

VIII.10..3.Rezolvati următoarea spetă

-intelegerea notiunii de probă si a importantei acestora in procesul civil

-insusirea notiunilor referitoare la fiecare mijloc de probă

Obiective:

VIII.1.Notiunea de probă

În sens larg prin probă se înţelege acţiunea de stabilire, existenţei sau inexistenţei unui

raport juridic.

În sens restrâns prin probă se desemnează mijlocul legal pentru dovedirea unui fapt

care este folosit fie de sine stătător, fie pentru dovedirea unui alt fapt material. În mod

obişnuit noţiunea de probă este folosită în sensul de mijloc de probă (expertize, martori).

VIII.2.Clasificarea probelor

A)După cum se fac în faţa instanţei sau în afara ei:

-probe judiciare:

-probe extrajudiciare

B)După natura lor:

-probe personale - mărturisirea;

-probe materiale;

C)După cum duc direct sau nu la stabilirea faptului principal:

-probe directe

-probe indirecte

D)După caracterul originar sau derivat:

-probe primare ( imediate, nemijlocite);

-probe secundare (mediate, mijlocite);

94

E)După modul de percepţie al faptelor de către judecător:

-probe care constau în perceperea personală a judecătorului - cercetarea la faţa

locului;

-probe care constau în perceperea de la alte persoane.

Convenţiile asupra probelor sunt în principiu admise cu condiţia ca ele să ducă la

lărgirea posibilităţilor de probă fără a se încălca normele imperative din dreptul material sau

procesual. Convenţia de restrângere a posibilităţilor de probă sunt nule.

VIII.3.Subiectul, obiectul si sarcina probei

Subiectul probei: judecătorul.

Obiectul probei: faptele juridice care servesc la dovedirea raportului juridic litigios,

mai exact, faptele juridice lato sensu din care izvorăsc drepturile şi obligaţiile referitoare la

litigiul dedus judecăţii.

Precizare: obiectul probei nu include şi dreptul subiectiv invocat şi nici norma juridică

aplicabilă în speţă.

Sarcina probei

1. In cazul prezumtiilor legale relative, cand legea presupune ca starii de fapt ii

corespunde o anumita stare de drept, beneficiarul prezumtiei trebuie sa dovedeasca

numai faptul din care decurge prezumtia, iar partea potrivninica, daca doreste sa

rastoarne aceasta stare, este obligata sa administreze proba contrara

: revine, potrivit articolul 1169 C.civ., celui ce face o propunere

înaintea judecătorului. Procesul fiind pornit de catre reclamant, prin introducerea cererii de

chemare in judecata, este firesc ca el sa-si dovedeasca pretentia supusa judecatii.

Sunt insa anumite situatii in care sarcina probei revine paratului:

2. Sarcina probei este rasturnata si in acele litigii de munca in care angajatorul este

parat, intrucat potrivit art.287 C.muncii, ”sarcina probei in conflictele de munca

revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la

prima zi de infatisare”

3. O alta situatie in care sarcina probei este rasturnata este cea prevazuta de art.58

95

alin.2 C.fam., potrivit caruia, ”daca recunoasterea de paternitate este contestata de

mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitatii este in

sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai”.

VIII.4.Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor

VIII.4.1.Reguli comune privind admisibilitatea

Condiţii generale ale probei:

- să fie legală (să nu fie oprită de legea materială sau procesuală).

- să fie verosimilă (să nu contravină legilor naturii, să nu tindă la dovedirea unor fapte

imposibile, ci a unor fapte reale, demne de a fi crezute);

- să fie pertinentă (să aibă legătură cu obiectul procesului);

- să fie concludentă (adică să poarte asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la

rezolvarea cauzei respective); potrivit art. 167 alin. (1), dacă există pericolul dispariţiei probei

prin întârziere, este permisă încuviinţarea probei, fără a se mai examina concludenţa.

VIII.4.2.Reguli comune privind administrarea probelor

Administrarea probelor presupune examinarea a trei aspecte:

1. Propunerea probelor

2. Incuviintarea probelor

3. Administrarea propriu-zisa a probelor

Propunerea probelor se face de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de

pârât prin întâmpinare. Sancţiunea nerespectării acestor dispoziţii: decăderea părţilor din

dreptul de a propune dovezile (art. 138 alin. (1) C. proc. civ). Excepţii:

– când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea (contraproba

este permisă);

– când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii;

96

– când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de

pregătire a părţii care nu a fost reprezentată sau asistată de avocat(contraproba este

permisă).

Dacă o parte renunţă la probele pe care le-a produs, acestea pot fi însuşite de cealaltă

parte, iar dacă ambele părţi renunţă instanţa din oficiu poate administra probele.

Partea decăzută din dreptul de a administra probe poate să se apere discutând în fapt şi

în drept temeinicia susţinerilor şi dovezilor adversarului.

Probele propuse de catre parti sunt puse de catre instanta in discutia contradictorie a

partilor. Dupa acest moment, instanta le va încuviinţa sau le va respinge prin încheiare

motivată.

Administrarea probelor - dacă legea nu dispune altfel, administrarea se face în faţa

instanţei de judecată, în ordinea dispusă de aceasta (regula), înainte de începerea dezbaterilor

asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii.

Există situaţii (de excepţie) când dovezile nu sunt administrate de instanţa care le-a

încuviinţat:

- administrarea probelor prin comisie rogatorie;

- probele administrate de o instanţă necompetentă / de la care pricina a fost strămutată pot

rămâne câştigate judecăţii unui litigiu;

- într-o cerere perimată – art. 254 alin. (2) C. proc. civ.

probele se apreciază liber de către judecător.

VIII.4.3.Reguli comune privind aprecierea

aprecierea reprezintă procesul mental al judecătorului cauzei, efectuat

pentru a determina forţa probantă şi valoarea fiecărei probe în parte,

dar şi ale tuturor dovezilor în ansamblu

97

VIII.5.Proba cu înscrisuri

Inscrisul reprezinta orice declaratie despre un act sau fapt juridical, facuta prin scrierea

de mana, dactilografiere,litografiere, imprimare pe hartie sau pe orice alt material.

Inscrisurile preconstituite se clasifica in:

1.inscrisuri autentice

2.inscrisuri sub semnatura privata

1.Inscrisurile autentice= înscrisurile întocmite cu respectarea solemnităţile cerute de lege,

de un funcţionar public, care are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a încheiat.

Constituie inscrisuri autentice: înscrisurile autentice notariale, hotărârile judecătoreşti,

actele de stare civilă, actele de procedură îndeplinite de executorii judecătoreşti, procesele-

verbale întocmite de agenţii procedurali însărcinaţi cu înmânarea actelor de procedură etc.

Forta probanta:

- inscrisurile autentice se bucura de prezumtia de autenticitate si validitate, astfel incat cel care

il foloseste este scutit de orice dovada, proba contrara revenind celui care il contesta;

- data inscrisului autentic face credinta pana la inscrierea in fals, fiind opozabil si tertilor

- inscrisul autentic face dovada pana la declararea falsului in ceea ce priveste constatarile

personale ale agentului instrumentation, percepute prin propriile lui simturi

Conversiunea inscrisului autentic in inscris sub semnatura privata sau in inceput de

dovada scrisa

- in ipoteza in care forma ad validitatem nu era ceruta, inscrisul este valabil ca inscris sub

semnatura privata, cu conditia de a fi semnat de partile contractante; daca nu este semnat,

valoreaza inceput de dovada scrisa

- daca insa forma solemna era ceruta ad validitatem, actul juridic respectiv va fi lovit de

nulitate absoluta

Procedura falsului

98

În cazul înscrisurilor autentice care sunt contestate există în Codul de procedură civilă

instituţia procedurii înscrierii în fals. În cazul în care se declaşează această procedură, dacă

partea care foloseşte înscrisul nu este prezentă în instanţă se va amâna cauza şi se va dispune

înfăţişarea părţii personal sau prin mandatar cu procură specială. La termenul prezentării cel

ce a invocat înscrisul îl va depune pentru verificare şi va indica mijloacele sale de apărare.

Preşedintele instanţei constată prin proces-verbal starea materială a înscrisului dacă

există pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări iar apoi îl va semna împreună cu grefierul şi

părţile şi îl va depune la grefă.

Tot la acest termen preşedintele întreabă partea care a depus înscrisul dacă înţelege să

se folosească de el. Dacă partea refuză să răspundă, nu se prezintă sau declară că nu se mai

foloseşte de înscris acesta va fi înlăturat din proces.

În cazul în care se stăruie în defăimarea înscrisului, înscrisul împreună cu procesul-

verbal se va trimite procurorului pentru cercetări. Procurorul face cercetările şi va informa

instanţa.

În cazul sesizării procurorului, dacă partea care s-a înscris în fals arată şi pe autorul

sau complicele falsului, instanţa civilă poate suspenda judecata.

Inscrisul sub semnatura privata

= acele înscrisuri întocmite de părţi, fără intervenţia vreunui organ al statului, semnate de

părţile sau de partea de la care emană.

Conditia generala pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata este semnatura

partii sau, dupa caz, semnaturile partilor de la care emana inscrisul.

Pentru anumite categorii de inscrisuri legea prevede anumite conditii speciale

reglementate de art.1179 (formalitatea multiplului exemplar)si art.1180 C.civ.(mentiunea

”bun si aprobat”)

Formalitatea multiplului exemplar:

- se cere in cazul inscrisurilor sub semnatura privata care constata conventii sinalagmatice

-presupune ca inscrisul sa fie redactat in atatea exemplare originale cate parti cu interese

contrare sunt, iar pe fiecare exemplar sa se faca mentiune de numarul exemplarelor originale

intocmite

99

Nu este necesara formalitatea multiplului exemplar atunci cand:

- un inscris este nevalabil ca inscris authentic, dar este valabil ca inscris sub semnatura privata

- conventia sinalagmatica este constatata printr-o hotarare judecatoreaca;

- contractul a fost incheiat prin corespondenta;

-in materie comerciala, cu exceptia acelor situatii in care legislatia comerciala cere intocmirea

acelui inscris;

- când una dintre părţi şi-a executat integral obligaţia asumată prin convenţia sinalagmatică,

înainte sau simultan cu semnarea înscrisului;

- formalitatea nu este cerută pentru actele juridice unilaterale şi nici pentru înscrisurile ce

constată convenţii unilaterale;

- dacă s-a redactat un singur exemplar, lăsat în păstrare unui terţ etc.

Mentiunea ”bun si aprobat”

- este ceruta in cazul inscrisurilor sub semnatura privata care constata obligatii unilaterale

- nu este o formula sacramentala, putand fi inlocuita prin alta echivalenta

-nu este necesara daca inscrisul este scris in intregime de cel ce se obliga

-menţiunea este cerută în cazul înscrisurilor sub semnătură privată ce au ca obiect obligaţii

unilaterale. Exemple:

- când mai mulţi debitori se obligă prin acelaşi înscris către un singur creditor, acesta se

poate întocmi într-un singur exemplar, dar fiecare debitor trebuie să adauge înainte de

semnătura sa şi menţiunea „bun şi aprobat”;

- se aplică atât obligaţiilor principale, cât şi celor accesorii;

- se aplică şi atunci când obligaţia unilaterală constă în plata unei rente / plata unei sume de

bani în urma unei dări de socoteli etc;

- când o obligaţie unilaterală este constatată într-un înscris în formă aparentă de convenţie

sinalagmatică etc.;

100

-sanctiunea nerespectarii acestei formalitati : respectivul înscris nu este valabil ca înscris

sub semnătură privată, dar valorează început de dovadă scrisă, putând fi probat prin orice alt

mijloc de dovadă, valabilitatea obligaţiei cuprinse nefiind, însă, afectată.

Forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată

a) înscrisul este nesemnat de părţi sau de una dintre părţi:

- înscrisul nu este valabil ca instrumentum;

- când forma scrisă nu este cerută ad validitatem, operaţiunea juridică (negotium) este

valabilă şi poate fi dovedită cu alte mijloace de probă (ex. recunoaşterea);

- când înscrisul este opus părţii care l-a scris, poate constitui început de dovadă scrisă;

b) înscrisul este semnat, dar nu s-a îndeplinit formalitatea multiplului exemplar sau, după

caz, menţiunea „bun şi aprobat” – acesta valorează întotdeauna început de dovadă scrisă.

Modalităţile de dobândire a datei certe (limitativ prevăzute)

- din ziua în care înscrisul a fost prezentat la o instituţie publică şi a fost înregistrat la

aceasta, sau s-a făcut pe înscris o menţiune despre data prezentării, certificată cu ştampilă;

- prin trecerea actului, chiar şi în prescurtare, în acte întocmite de funcţionari de stat, cum

ar fi procese-verbale pentru punere de sigilii, de inventariere etc.;

- din ziua înscrierii lui într-un registru anume destinat (ex.: la un notar, avocat, executor, la

judecătorie etc.);

- din ziua morţii părţii care a semnat înscrisul sau a uneia dintre părţile care a semnat;

Alte modalităţi:

- actele supuse formalităţilor de publicitate imobiliară sunt opozabile terţilor numai din

momentul înscrierii în cartea funciară;

- cesiunea de creanţă este opozabilă terţilor numai după notificarea cesiunii făcută

debitorului sau după acceptarea cesiunii de către debitor prin înscris autentic (art. 1393 C.

civ.) ori după înscrierea acesteia în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare;

101

- pentru privilegii şi ipoteci, preferinţa faţă de alţi creditori privilegiaţi sau ipotecari se

stabileşte prin rangul inscripţiei;

- gajul şi garanţia reală mobiliară sunt opozabile terţilor de la data înscrierii în Arhiva

Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Procedura verificarii de scripte

- când se contestă un înscris sub semnătură privată de către partea căreia i se opune

înscrisul respectiv (se tăgăduieşte scrierea sau/şi semnătura), dar poate viza şi cazul când

înscrisul emană de la un terţ.

- aceasta înseamnă că partea căreia i se impune înscrisul este obligată să recunoască sau să

conteste semnătura sau scrisul, singuri care pot să adopte o poziţie neutră fiind moştenitorii şi

succesorii autorului actului.

Etapele procedurii sunt:

- confruntarea înscrisului cercetat cu scrierea sau semnătura făcută în faţa instanţei;

- confruntarea de către instanţă a înscrisului tăgăduit/ nerecunoscut cu alte înscrisuri

(piese /scripte de comparaţie), ori cu porţiunea din înscris care nu este contestată;

- expertiza.

Dacă partea declară că nu recunoaşte scrisul sau semnătura, preşedintele completului îl va

obliga să scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris. Refuzul de a scrie sau semna va

putea fi socotit ca o recunoaştere a înscrisului. Dacă verificarea nu este concludentă pentru

instanţă se va dispune efectuarea unei expertize. Pentru aceasta părţile vor depune înscrisuri

autentice sau sub semnătură privată urmând a se trimite toate acestea împreună cu înscrisul

tăgăduit şi cu probele luate de judecător, expertului .

Rezultatul verificării de scripte se consemnează într-o încheiere interlocutorie. Ipoteze:

- dacă se constată că înscrisul emană de la partea care l-a tăgăduit sau de la persoana căreia

i se atribuie, va fi reţinut şi folosit ca mijloc de probă;

102

- când se constată că înscrisul nu emană de la persoana căreia i se opune sau i se atribuie,

acesta va fi înlăturat din proces.

Administrarea probei prin inscrisuri

Potrivit articolul 112 şi 116 Codul de procedură civilă, părţile anexează la cererea de

chemare în judecată şi la întâmpinare, copii certificate de pe înscrisurile folosite ca mijloace

de probă.

Dacă ele sunt într-o limbă străină sau cu litere vechi se vor depune traducerile sau

copii cu litere latine certificate de părţi.

În cazul în care se contestă traducerile se poate apela la un traducător certificat. Părţile

sunt datoare să aibă asupra lor originalele înscrisurilor sau să le depună spre păstrare la grefă

sub pedeapsa de a nu se ţine seama de ele.

Toate înscrisurile depuse la dosar rămân dobândite judecăţii şi nu se pot retrage fără

învoirea celorlalte părţi.

Dacă partea învederează că adversarul deţine un înscris privitor la pricină, instanţa

poate ordona înfăţişarea lui. În cazul în care adversarul refuză să răspundă la interogatoriul

luat pentru dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisurilor sau se dovedeşte că l-a ascuns sau

distrus sau pur şi simplu nu vrea să-l înfăţişeze, instanţa poate socoti că înscrisul are

conţinutul pe care-l pretinde partea care a solicitat înfăţişarea lui.

Art. 173 C. proc. civ. prevede că instanţa va trebui să respingă cererea de înfăţişare a

înscrisului, în întregime sau în parte, în următoarele situaţii:

- înscrisului priveşte chestiuni absolut personale/intime;

- prezentarea înscrisului ar încălca obligaţia de a păstra secretul/caracterul strict

confidenţial al acestuia;

- prezentarea înscrisului ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte

persoane, ori ar expune-o dispreţului public.

Dacă înscrisul se găseşte la o autoritate sau o terţă persoană instanţa va lua măsuri

pentru ca acesta să fie adus la dosar. În cazul în care înscrisul nu se poate trimite, cercetarea

lui se va face cu citarea părţilor la acea autoritate.

103

martorii – persoane, neinteresate de drepturile disputate în litigiu, chemate să descrie

instanţei fapte privind pricina ce se judecă, care ar putea servi la soluţionarea acesteia.

VIII.6.Proba cu martori sau testimonială

depoziţia (declaraţia) de martor sau mărturia – constituie mijlocul de probă şi constă în

relatarea făcută de martor în faţa instanţei;

mărturia (proba testimonială) – „declaraţia orală făcută de o persoană fizică, înaintea

instanţei de judecată, cu privire la un fapt trecut, precis şi pertinent, despre care are cunoştinţă

personală”.

Admisibilitatea probării actelor juridice prin declaraţii de martori

există două reguli cuprinse în art. 1191 alin. (1) şi alin. (2) C. civ.

I) interdicţia de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decât cea

prevăzută de lege;

II) interdicţia de a dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.

În procesul civil, martorii pot fi numai persoane fizice care au cunoştinţă despre

faptele care formează obiectul judecăţii.

Legea prevede că aprecierea depoziţiei martorului care este minor sub 14 ani sau este

o persoană lipsită vremelnic de discernământ se va ţine seama de situaţiile arătate. Articolul

189 C.proc.civ., prevede persoanele care sunt exceptate de a fi acceptate ca martori:

-rudele şi afinii până la gradul 3 inclusiv;

-soţul sau fostul soţ

-interzişi judecătoreşti

- cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.

În pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ se pot audia rudele şi afinii cu excepţia

descendenţilor.

Există o categorie de persoane care ar putea fi martori, dar pe care legea le scuteşte să

depună mărturie:

-cei ţinuţi de secretul profesional;

-cei ţinuţi de secretul de serviciu, dar numai asupra împrejurărilor secrete de

care a luat cunoştinţă în timpul serviciului;

104

-cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei însuşi sau ar expune rudele,

afini ori soţul la o pedeapsă penală sau dispreţul public.

Propunerea probei cu martori se face la prima zi de înfăţişare. Lista cu numele şi

adresa acestora urmând să fie depusă sub sancţiunea nulităţii în cel mult 5 zile de la

încuvinţare. Instanţa poate limita numărul martorilor propuşi cu respectarea principiului

egalităţii părţilor, iar martorii care au fost încuvinţaţi se vor asculta neputându-se renunţa la

ei.

Odată propuşi martorii, înlocuirea acestora se va putea face numai în caz de moarte,

dispariţie sau motive temeinice (certificate medicale).

După încuvinţare, instanţa dispune citarea martorilor care pot fi ascultaţi în instanţă

sau la locuinţa lor.

Ascultarea martorilor se face:

de regulă în faţa instanţei sau, în cazuri întemeiate, la locuinţa lor, dacă aceştia nu pot

veni în instanţă; când martorul locuieşte într-o altă localitate, se poate apela la o comisie

rogatorie.

când la termenul fixat pentru audiere nu se prezintă toţi martorii, instanţa poate acorda

un alt termen pentru ascultarea simultană a tuturor martorilor sau îi va asculta pe cei prezenţi

şi va fixa un nou termen pentru audierea celor absenţi, soluţia fiind apreciată de instanţă de la

caz la caz;

instanţa poate emite mandat de aducere pentru martorul citat, care nu se prezintă, iar

când există urgenţă se poate uza de mandatul de aducere chiar la primul termen; potrivit art.

1081

când nici după mandatul de aducere, martorul nu se prezintă, instanţa poate trece la

judecarea pricinii [art. 188 alin. (1)-(3)C. proc. civ.], nefiind însă vorba despre o decădere,

fiind vorba despre un termen judecătoresc.

şi urm. C. proc. civ., se poate amenda martorul care, deşi legal citat, nu se prezintă sau,

deşi se prezintă în instanţă, refuză să depună mărturie.

Fiecare martor va fi ascultat deosebit în ordinea stabilită de preşedinte, cei ce urmează

a fi ascultati ulterior fiind îndepărtaţi din sală.

Înainte de a se lua mărturia, preşedintele îi cere martorului:

-să arate domiciliul, profesia, vârsta;

105

-dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad;

-dacă se află în serviciul unei părţi şi dacă este în judecată, duşmănie sau legătură de interese

cu vreuna din părţi, după aceasta martorul depune jurământul.

Martorii fără confesiune jură pe conştiinţă, iar cei care din motive confesionale sau de

conştiinţă nu depun jurământ se obligă să spună adevărul şi să nu ascundă nimic.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământul dar i se atrage atenţia să spună

adevărul.

În depoziţia sa, martorul arată împrejurările pe care le cunoaşte şi răspunde la

întrebările preşedintelui şi ale părţilor. El nu are voie să citească un răspuns dinainte dar cu

încuvinţaea preşedintelui se poate cu privire la cifre şi denumiri.

Martorul trebuie să răspundă la întrebările preşedintelui, ale părţii care l-a propus, ale

părţii adverse, eventual ale procurorului. În timpul audierii, martorul nu are voie să citească

un răspuns scris anterior, dar, cu încuviinţarea instanţei, poate folosi însemnări legate de cifre

/denumiri.

Dacă preşedintele găseşte că întrebarea pusă de părţi nu este concludentă, jignitoare

sau tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire este oprită de lege o va respinge. Respingerea

împreună cu motivarea se trec în încheierea de şedinţă. Mărturia se face orar şi se

consemnează în scris de frefier la dictarea preşedintelui. Depoziţia este semnată pe fiecare

pagină şi la sfârşitul ei de preşedinte, grefier şi martor după ce citeşte declaraţia.

Când cel care urmează să fie martor este mut sau surd şi nu poate fi înţeles va fi pus să

scrie răspunsul. Dacă nu ştie să scrie se folosesc experţii interpreţi.

Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în depoziţie se vor semna de judecător, grefier

şi martor sub sancţiunea neluării lor în seamă. Locurile nescrise se barează pentru a nu se

adăuga nimic.

După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţă dacă instanţa nu decide altfel.

VIII.7.Mărturisirea

=reprezinta recunoasterea de catre o parte a unui fapt pe care partea potrivnica isi itemize o

pretentie sau o aparare si care este de natura sa produca impotriva autorului ei consecinte

juridice.

Caractere marturisirii:

106

- este un act juridic unilateral;

- este un act juridic de dispozitie

-este un act juridic personal;

- constituie un mijloc de proba impotriva autorului ei si in favoarea celui care isi intemeiaze

pretentia sau apararea pe faptul marturisit

In principiu, marturisirea este admisibila in toate materiile.

Prin exceptie, marturisirea nu este admisibila:

-cand este expres interzisa de lege;

-daca prin admiterea marturisirii s-ar eluda dispozitii legale imperative;

-cand prin admiterea marturisirii s-ar putea ajunge la pierderea totala sau partiala a unui drept

la care nu se poate renunta sau care nu poate face obiectul unei tranzactii;

-daca legea cere ca unele fapte juridice sa fie dovedite numai prin anumite lijloace de proba

Interogatoriul

Interogatoriul este admis în toate materiile şi toate procesele civile. Mărturisirea are ca

obiect numai fapte şi este admisibilă numai în legătură cu drepturile de care o parte poate să

dispună.

În anumite procese mărturisirea singură nu poate duce la admiterea acţiunii.

Mărturisirea fiind un act personal poate fi făcută numai personal de parte scop în care

dacă nu este prezentă va fi citată cu menţiunea personal la interogatoriu.

Partea care vrea să recunoască apărările, pretenţiile păţii adverse o poate face şi printr-

un mandatar cu procură specială.

Când partea are domiciliul în străinătate interogatoriu se comunică în scris

mandatarului care va depune răspunsul părţii în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice.

Preşedintele poate respinge din interogatoriu acele întrebări care nu sunt concludente

sau jignitoare. Răspunsurile se trec pe aceeaşi foaie cu întrebările şi fiecare pagină va fi

semnată de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus şi de partea care a răspuns.

Statul şi persoanele juridice de drept privat sau public răspund în scris la interogatoriu

care li se comunică.

Dacă partea, deşi a fost citată nu se prezintă la interogatoriu sau deşi se prezintă refuză

să răspundă fără a avea motive temeinice, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o

mărturisire deplină sau ca un început de dovadă scrisă.

107

VIII.8.Expertiza judiciară

- ca probă este folosită atunci când pentru lămurirea faptelor care formează obiectul unui

proces este necesară părerea unei persoane care are cunoştinţe de specialitate în acel domeniu.

- mijloc de probă prin care expertul aduce la cunoştinţa instanţei pe baza unor cercetări

concrete, situaţie de fapt concretă.

Modalităţi de efectuare a expertizei:

1) în instanţă, când expertul îşi poate exprima pe loc opinia, caz în care va fi ascultat în

şedinţă, declaraţiile sale fiind consemnate într-un proces-verbal (art. 207 C. proc. civ.);

2) în afara instanţei, când expertiza necesită verificări, analize, măsurători, deplasări etc.,

iar pentru efectuarea ei este nevoie de timp.

- există situaţii în care expertiza este obligatorie:

-in cazul punerii sub interdicţie - expertiza psihiatrică;

-in cazul înregistrarii tardive a naşterii - expertiza medico-legală cu

privire la stabilirea vârstei;

- propunerea ei se face de părţi sau instanţă din oficiu după punerea în discuţie a părţilor.

- se efectuează de experţii judiciari atestaţi de Ministerul Justiţiei.

- pentru numirea expertului, completul solicită biroului local de expertize o listă de experţi din

care va numi prin încheiere pe cel desemnat cu efectuarea expertizei.

- prin aceeaşi încheiere se stabilesc obiectivele expertizei, onorariul provizoriu şi data

depunerii lucrării.

- dacă efectuarea expertizei necesită o lucrare la faţa locului, expertul este obligat sub

sancţiunea nulităţii să citeze părţile prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire ,

arătând zilele şi orele la care va fi prezent în teren.

- după numirea sa ca expert, acesta este obligat să vină la instanţă şi să depună un jurământ în

camera de consiliu fără citarea părţilor în faţa instanţei. Instanţa constată depunerea

jurământului prin încheiere.

- dacă părţile nu se învăiesc cu privire la numirea expertului, instanţa va stabili expertul prin

tragere la sorţi.

108

- lucrările se concretizează într-un raport de expertiză care se depune la instanţă în atâtea

exemplare câte părţi sunt + 1 exemplar pentru instanţă.

Raportul de expertiză:

-trebuie să aibă conţinut complet, răspunzând tuturor obiectivelor încuviinţate, descriind

toate operaţiunile/măsurătorile/formulele de calcul aplicate etc.

-concluziile trebuie să motivate şi de natură ca instanţa să poată aprecia asupra valorii

acestora. Concluziile expertizei trebuie întemeiate pe date şi raţionamente precise, nu pe

aprecieri subiective ale expertului

-trebuie depus cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, în caz contrar,

părţile fiind îndreptăţite să solicite un termen în vederea studierii acestuia şi a formulării unor

eventuale obiecţiuni sau a concluziilor pe fond

-forţa probantă: instanţa nu este ţinută de concluziile din raportul de expertiză, acesta fiind

lăsat la libera apreciere a judecătorului, ca şi celelalte mijloace de probă. Excepţii: expertiza

nu poate fi înlăturată decât printr-un alt mijloc de probă de o valoare ştiinţifică egală:în cazul

expertizelor medico-legale, când acestea sunt contradictorii, instanţa trebuie să le supună spre

avizare Comisiei superioare medico-legale, iar nu să îşi însuşească una dintre ele fără

sesizarea respectivă.

- dacă părţile sau instanţa au obiecţiuni întemeiate se poate dispune completarea raportului sau

o nouă expertiză.

- expertul poate fi convocat în instanţă pentru a da lămuriri asupra expertizei.

- instanţa nu este legată de concluziile expertizei însă ea trebuie să-şi motiveze poziţia, însă

este legată de constatările de fapt, de cercetările efectuate la faţa locului şi de susţinerile

părţilor, ele făcând dovada până la înscrierea în fals.

- în domeniile în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererile părţii, instanţa

poate solicita puncte de vedere a unora sau unui specialist în domeniul respectiv sau la

autorităţi.

- punctul de vedere se prezintă în camera de consiliu sau în şedinţă publică cu prezenţa

părţilor.

- la efectuarea expertizei pot participa şi experţi care sunt desemnaţi de părţi - experţi parte.

109

VIII.9.Cercetarea la faţa locului

- probă judiciară;

- se solicită de părţi, din oficiu de instanţă;

- se ordonă prin încheiere, în care se arată împrejurările de fapt în legătură cu care se face

cercetarea;

- poate fi efectuată de întreg completul sau numai de unul dintre judecători în prezenţa părţilor

care vor fi citate;

- la faţa locului pot fi audiaţi martori şi experţi, desfăşurarea cercetării se consemnează într-un

proces verbal care se depune la dosar;

- rezultatul cercetării se consemnează într-un proces-verbal, conţinând descrierea operaţiilor

efectuate la faţa locului;

- procesul-verbal va avea forma şi conţinutul unei încheieri de şedinţă, cercetarea la faţa lo-

cului nefiind altceva decât o şedinţă de judecată (un termen de judecată) desfăşurată în afara

sediului instanţei, la locul de situare a probei materiale cercetate;

-procesul-verbal se depune la dosarul cauzei, pentru ca părţile să poată lua cunoştinţă de el şi

să-l poată discuta în concluziile pe fond.

Rezumat:

Subiectul probei: este judecătorul.

Obiectul probei: sunt faptele juridice în sens larg care au creat, modificat sau stins

raportul juridic ori faptele care au determinat ineficacitatea acestuia.

Sarcina probei: revine, potrivit articolul 1169 C.civ., celui ce face o propunere înaintea

judecătorului.



Bibliografie



110


examene






VIII.10.Intrebări si exercitii

VII.10.1.Răspundeti succint următoarelor probleme:

1.Care este forta probantă a inscrisului autentic?

2.Care sunt caracterele mărturisirii?

3.Care sunt persoanele scutite de a fi martori?

4.Minorul sub 14 ani poate depune mărturie?

VIII.10.2 Rezolvati urmatoarele teste grilă

1. Sarcina probei in litigiile privitoare la excutarea unui contract individual de munca

revine:

a.angajatului;

b.angajatorului;

c.atat angajatului cat si angajatorului

2.Inscrisul autentic:

a.se bucura de o prezumtie de validitate;

b.reprezinta inscrisul intocmit si semnat de parti, fara a mai fi nevoie de indeplinirea unei alte

formalitati;

c.are, in toate cazurile putere de titlu executoriu

3.Formalitatea multiplului exemplar este ceruta:

a.in cazul inscrisurilor autentice;

b.in cazul inscrisurilor sub semnatura private care constata conventii sinalagmatice;

c. in cazul inscrisurilor sub semnatura private care constata obligatii unilaterale

111

4.In pricinile privitoare la divort, pot fi ascultati ca martori:

a. părinţii sotilor;

b.descendentii, dacă sunt mai mari de 18 ani;

c.descendentii, dacă au împlinit vârsta de 14 ani

5.Expertiza este obligatorie:

a.in cazul punerii sub interdictie;

b.in cazul partajului judiciar;

c.in cazul revendicarii unui imobil

VIII.10.3.Rezolvati următoarea spetă

Judecătoria Buftea a respins ca nefondată acţiunea prin care reclamantul contestă

recunoaşterea de paternitate făcută de pârât.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că reclamantul nu a putut dovedi că

recunoaşterea de paternitate făcută de pârât prin act autentic nu corespunde adevărului,

sarcina probei revenindu-i în calitate de reclamant.

Analizaţi legalitatea hotărârii pronunţate.

TEMA IX

Suspendarea judecătii si perimarea

IX.1. Suspendarea judecătii

IX.1.1.Notiune

IX.1.2.Clasificarea cazurilor de suspendare

IX.1.3.Suspendarea voluntară

IV.1.4.Suspendarea legală

IV.1.4.1. Suspendarea legală de drept

IV.1.4.2. Suspendarea legală facultativă

IX.2.Perimarea

IX.2.1.Notiune, natură juridică

IX.2.3.Caracteristicile perimării

IX.2.4.Efectele perimării

112

IX.3.Intrebări si exercitii

IX.3.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

IX.3.2 Rezolvati urmatoarele teste grilă

IX.3.3.Rezolvati următoarea spetă

-intelegerea notiunii de suspendare a judecătii si a cazurilor in care aceasta devine

incidentă;

-insusirea notiunii de perimare

Obiective:

IX.1.1.Notiune

Suspendarea reprezinta oprirea cursului procesului datorită unor imprejurări voite de

părţi care nu mai stăruie în soluţionarea cauzei sau independent de voinţa lor când sunt în

imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecata pricinii.

IX.1.2.Clasificarea cazurilor de suspendare

După natura împrejurărilor care a determinat suspendarea, intalnim:

-Suspendare voluntară reglementată de prevederile art.242 C.proc.civ.

-Suspendare legală care la rândul său se subdivide in suspendare legală de drept (art.243

C.proc.civ )si suspendare facultativă (art.244 C.proc.civ.)

IX.1.3.Suspendarea voluntară

Suspendare voluntară => intervine datorită manifestării de voinţă a părţilor care poate

fi expresă sau tacită.

Pentru ca acest consimţământ tacit al părţii trebuie ca la termenul respectiv ambele

părţi să fie legal citate sau cu termen în cunoştinţă şi nici una să nu fi solicitat judecarea în

lipsă. Judecata se suspendă chiar dacă cererea nu este legal timbrată.

Reînceperea judecăţii în aceste cazuri se face ca urmare a unei cereri de repunere pe

rol făcută de partea care justifică un interes, care va trebui să achite 1 din taxa de timbru

datorată pentru proces + timbrul judiciar.

Instanţa nu poate repune cauza pe rol din oficiu.

Potrivit art.242 Cpc, instanta va suspenda judecata:

113

1. cand amandoua partile o cer;

2.daca niciuna dintre parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii

Insa, pricina va fi judecata daca una dintre parti, reclamantul sau paratul, au cerut in

scris judecarea in lipsa.

IV.1.4.Suspendarea legală

Suspendare legală => poate interveni de drept sau este lăsată la aprecierea instanţei.

IV.1.4.1. Suspendarea legală de drept

Suspendarea legală de drept - articolul 243 - reglementează 5 cazuri de suspendare de

drept şi anume:

- moartea uneia din părţi - valabil şi pentru S.C. în cazul dizolvării şi lichidării;

- punerea sub interdicţie sau curateră a unei părţi până la numirea tutorelui sau

curatorului;

- moartea mandatarului uneia din părţi dacă a intervenit cu 15 zile înaintea termenului de

judecată;

- încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului;

- prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului reclamantului în

temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

- Suspendarea intervine dacă aceste cauze au apărut înainte de închiderea dezbaterilor.

- Judecata reîncepe prin cererea de repunere pe rol făcută de persoana îndreptăţită.

Alte cauze de suspendare de drept:

-articolul 21 - care reglementează conflictul de competenţă;

-articolul 155 - care spune că după amânare în temeiul învoieli părţilor dacă ele

nu stăruie acesta va fi suspendat;

IV.1.4.2. Suspendarea legală facultativă

Suspendarea legală facultativă => este lăsată la aprecierea instanţei. Este reglementată

în articolul 244 Cpc si intervine in 2 situaţii :

114

- când dezlegarea procesului atârnă în tot sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept

face obiectul altei judecăţi;

- apare când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire

hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da.

În cazul în care se dispune suspendarea în baza articolul 244 aceasta dăinuie până

când hotărârea pronunţată în cauză civilă sau penală a devenit irevocabilă, respectiv

definitivă.

În toate cazurile de suspendare instanţa se pronunţă printr-o încheiere care poate fi

atacată separat cu recurs; recursul se declară cât timp durează suspendarea.

În cazul în care se respinge cererea de repunere pe rol, încheierea de respingere

pronunţată este atacabilă şi ea cu recurs în acelaşi termen ca şi recursul pentru suspendare.

Suspendarea operează în bloc faţă de toate părţile din proces şi are ca efect rămânerea

în nelucrare a cauzei. Orice act de procedură făcut în această perioadă este lovit de nulitate.

La repunerea pe rol la cauzele suspendate citarea părţilor este obligatorie.

Efectele suspendării

-Încheierea de suspendare a judecăţii nu dezînvesteşte instanţa ce o pronunţă de

soluţionarea cauzei, însă, litigiul rămâne în nelucrare, iar eventualele acte de procedură

efectuate pe parcursul suspendării – exceptând, desigur, cererea de repunere pe rol – sunt

anulabile, sancţiunea putând fi invocată doar de beneficiarul suspendării.

-Efectul produs de suspendare este unul general, faţă de toate părţile litigante, neavând nici

o relevanţă calitatea lor.

-Dacă suspendarea ar privi o cerere incidentală, instanţa poate dispune disjungerea acesteia

de cererea principală (dacă legea permite disjungerea), continuând judecata cererii principale.

IX.2. Perimarea

Sediul materiei: articolul 248 şi următoarele din Codul de procedură civilă, potrivit

cărora „ orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă

cerere de reformare sau revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a

IX.2.1.Notiune, natură juridică

115

rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an în materie civilă şi 6 luni în materie

comercială”.

Natura juridică :

- perimarea are o natură juridică mixtă, reprezentând o sancţiune procedurală pentru neres-

pectarea termenului legal, dar şi o prezumţie de desistare de judecată.

Soluţii:

IX.2.3.Caracteristicile perimării

Condiţiile perimării

Pentru a interveni perimarea, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii:

- învestirea instanţei cu o cerere care a declanşat o judecată în primă instanţă sau într-o cale

de atac;

- rămânerea pricinii în nelucrare timp de un an în materie civilă

- lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

-Perimarea se aplică acţiunilor imprescriptibile cât şi acţiunilor prescriptibile.

-Este aplicabilă atât în faza de judecată în primă instanţă cât şi în căile de atac.

-Lăsarea în nelucrare a cauzei să se datoreze părţilor.

-Nu există culpă când actul de procedură trebuie efectuat din oficiu.

Perimarea începe să curgă de la îndeplinirea ultimului act de procedură. Termenul

poate fi întrerupt sau suspendat.

- Întreruperea se face prin îndeplinirea oricărui act de procedură de către părţi sau din oficiu.

- Termenul este suspendat până la încetarea cauzei care a dus la suspendarea legală facultativă

244, iar în cazul suspendării legale de drept - 243 - de 3 luni de la data când s-au petrecut

faptele care au dus la suspendare.

Constatarea perimării se face printr-o hotărâre judecătorească care este supusă

recursului în termen de 5 zile de la pronunţare.

Părţile se citează pentru constatarea judecării perimării. La judecarea acestei cereri

compunerea completului fiind aceeaşi cu cea care ar trebui să judece procesul.

Poate fi invocată şi pe cale de excepţie în cursul judecăţii în primă instanţă.

116

- când instanţa constată că nu a operat perimarea, pronunţă o încheiere, ce poate fi atacată

numai simultan cu fondul;

- dacă instanţa constată că a operat perimarea, pronunţă o hotărâre supusă recursului

(numai dacă şi hotărârea ce s-ar fi pronunţat în cererea perimată ar fi susceptibilă de recurs),

în termen de 5 zile de la pronunţare;

- potrivit art. 252 alin. (3) C. proc. civ., perimarea cererii de chemare în judecată nu poate

fi ridicată pentru prima oară în apel, ceea ce înseamnă că sancţiunea se acoperă, iar hotărârea

primei instanţe nu ar putea fi desfiinţată pe motiv că se împlinise termenul de perimare înainte

de pronunţarea ei.

Efectele perimării:

-stingerea procesului, în faza în care acesta se află, împreună cu toate actele de procedură

efectuate în acea instanţă;

-operează contra oricăror persoane fizice sau juridice, inclusiv împotriva incapabililor,

potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

-când se constată perimarea cererii de chemare în judecată, efectul acesteia de a întrerupe

prescripţia extinctivă nu se mai produce şi nici celelalte efecte ale introducerii cererii de

chemare în judecată.

-dacă dreptul la acţiune nu s-a prescris, este admisibilă o nouă cerere (în care părţile pot

folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate, dacă instanţa nu apreciază

necesară refacerea lor), perimarea neafectând nici dreptul subiectiv civil, nici dreptul la

acţiune.

IX.2.4.Efectele perimării

Perimarea stinge procesul împreună cu actele de procedură. Dacă se perimă cererea de

chemare în judecată cade şi efectul întreruptiv de prescripţie. Perimarea opereaza impotriva

oricaror persoane fizice sau juridice, inclusiv impotriva incapabililor.

117

Perimarea se resfrange asupra tuturor partilor din proces, indiferent de pozitia lor

procesuala si aceasta datorita caracterului unitar al procesului civil. Astfel, perimarea se va

rasfrange nu numai asupra partilor initiale, ci si asupra etrtilor intervenienti.

Într-o nouă cerere părţile pot folosi probele administrate în dosarul perimat.

Perimarea apelului sau recursului stinge posibilitatea introducerii unui nou apel sau

recurs.

Rezumat

Suspendarea reprezinta oprirea cursului procesului datorită unor imprejurări voite

de părţi care nu mai stăruie în soluţionarea cauzei sau independent de voinţa lor când sunt în

imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecata pricinii.

Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă

cerere de reformare sau revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a

rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an în materie civilă şi 6 luni în materie

comercială. Natura juridică a perimării este mixtă, aceasta fiind atât o sancţiune procesuală

cât si o prezumţie de desistare a părţilor.



Bibliografie




examene






IX.3..Intrebări si exercitii

IX.3.1.Răspundeti succint următoarelor probleme:

118

1.Care sunt cazurile de suspendare de drept a judecatii?

2.Care este natura juridică a perimării?

3.Care este mijlocul procesual de invocare al perimării?

4.În ce situatii intervine suspendarea voluntară a judecătii?

IX.3.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă:

1.Suspendarea judecătii este facultativă, fiind lăsată la aprecierea instanţei:

a.când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare

asupra hotărârii ce urmează să se dea;

b.în cazul în care după amânarea judecăţii cauzei în temeiul învoielii părţilor, acestea nu

stăruie în judecată;

c.când amândouă părţile o cer;

2.Perimarea se suspendă:

a.pe timpul cât partea este împiedicată a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai

presus de voia sa;

b. pe timpul cât dăinuieşte suspendarea judecăţii în cazul prevăzut în art. 242 C. proc. civ;

c. prin cererea părţii interesate care invocă motive temeinice

3.Dacă reclamantul nu se prezintă la termenul de judecată şi nu a solicitat judecata in

lipsă a cauzei, iar pârâtul nu a fost legal citat:

a.instanţa va suspenda judecarea cauzei pentru neprezentarea părţilor;

b.instanţa va anula cererea;

c.instanţa va amâna judecata şi va dispune refacerea procedurii de citare

4.Dacă niciuna dintre părţile legal citate nu se înfăţisează la strigarea pricinii şi niciuna

dintre părţi nu a solicitat judecarea în lipsă a cauzei:

a.instanţa va suspenda judecata;

b.instanţa poate suspenda judecata;

c.instanţa va amâna judecata şi va dispune refacerea procedurii de citare

119

5.Dacă pe parcursul soluţionării litigiului intervine decesul uneia dintre părţile din

proces:

a.instanţa va suspenda judecata cauzei, în toate situaţiile, până la momentul introducerii în

cauză a moştenitorilor;

b.instanţa va suspenda judecata cauzei, cu excepţia situaţiei în care partea interesată solicită

termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor;

c.instanţa va continua judecarea pricinii

IX.3.3.Rezolvati următoarea spetă:

Prin sentinţa civilă nr.4212/11.11.2005, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a constatat

perimarea cererii prin care reclamanta, A.D., l-a chemat în judecată pe pârâtul, M.T., pentru

constatarea convenţiei de vânzare-cumpărare a unei construcţii, ce a fost încheiată de părţi la

05.08.2000.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că la termenul din 05.10.2004,

constatând lipsa nejustificată a părţilor, s-a dispus suspendarea cauzei şi din acel moment

pricina a rămas în nelucrare.

Împotriva hotărârii reclamanta a declarat recurs la 26.11.2005.

Ce va decide instanţa de recurs?

TEMA X

CĂILE DE ATAC

X.1.Notiuni generale despre căile de atac

X.2.Apelul

X.2.1. Caracteristicile căii de atac a apelului

X.2.2.Obiectul apelului

X.2.3.Subiectele apelului

X.2.4.Termenul de apel

X.2.5.Întreruperea termenului de apel:

X.2.6.Sanctiunea nerespectării termenului de apel

X.2.7.Instanţa competentă pentru soluţionarea apelului

X.2.8.Continutul cererii de apel

120

X.2.9.Depunerea cererii de apel

X.2.10 Efectele cererii de apel

X.2.11.Procedura de judecată a apelului

X.2.12. Solutiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel

X.3.Intrebări si exercitii

X.3.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

X.3..2 Rezolvati urmatoarele teste grilă

X.3..3.Rezolvati următoarea spetă

X.4. Recursul

X.4.1. Precizări introductive

X.4.2. Condiţiile de fond ale recursului. hotărârile susceptibile de recurs, subiectele şi

termenul de exercitare

X.4.3. Condiţiile de formă ale recursului

X.4.4. Motivele de recurs (de nelegalitate)

X.4.5. Desfăşurarea propriu-zisă a judecăţii

X.4.6. Soluţiile instanţei de recurs

X.4.7. Judecata în fond după casare

X.5. Întrebări şi exerciţii

X.6. Contestaţia în anulare

X.6.1. Contestaţia în anulare obişnuită

X.6.1.1. Motivele contestaţiei în anulare obişnuită

X.6.1.2. Admisibilitatea contestaţiei

X.6.2. Contestaţia în anulare specială

X.6.2.1. Motivele contestaţiei în anulare speciale


X.6.3. Sesizarea instanţei

X.6.4. Judecata contestaţiei în anulare


X.8. Revizuirea

121


X.8.2. Motivele de revizuire


X.8.4. Judecata revizuirii


-intelegerea notiunii de căi de atac;

-intelegerea si asimilarea căii de atac ordinare in sensul de a cunoaste cazurile in care

partea le poate declara , continutul cererilor, termenule, instanţele competente, precum

si solutiile care pot fi pronuntate de către instanţe.

Obiective:

Exemplu:

-în unele cazuri este suprimată calea apelului, partea având posibilitatea să exercite doar calea

de atac a recursului;

-sunt cazuri in care partea nu are posibilitatea de a exercita nicio cale de atac impotriva

hotărârii primei instante (de exemplu, conform prevederilor art.1

X.1.Notiuni generale despre căile de atac

Căile de atac sunt mijloace procesuale prin intermediul cărora partea interesată

poate solicita examinarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti şi remedierea

eventualelor erori săvârşite.

Existenţa căilor de atac constituie pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor

fundamentale şi o garanţie pentru calitatea acţiunii de justiţie.

Dreptul la folosirea căilor de atac este un drept constituţional - articolul 128 din

Constituţie prevede acest principiu în sensul că impotriva hotărârilor judecătoreşti părţile şi

Ministerul Public pot exercita căile de atac.

Nu este un drept absolut şi nu crează posibilităţi pentru exercitarea tuturor căilor de

atac, unele putând fi fi suprimate in totalitate sau doar in parte.

1 C.proc.civ., judecătoriile

judecă in primă si ultimă instantă procesele si cererile privind creante având ca obiect plata

unei sume de bani de până la 2000 lei inclusiv).

122

Codul de procedură civilă prevede o sigură calea de atac ordinara=> apelul

-3 căi extraordinare de atac:

-recursul;

-revizuirea;

-contestaţia în anulare;

- o cale speciala de atac: recursul in interesul legii

X.2 APELUL

X.2.1. Caracteristicile căii de atac a apelului

Reglementare: => articolul 282 - 298 Codul de procedură civilă.

- este cale de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă şi suspensivă de executare.

X.2.2.Obiectul apelului

Obiectul apelului îl constituie hotărârile susceptibile de a fi atacate cu această

cale de atac si anume:

- hotărârile date în primă înstanţă de judecătorie care sunt supuse apelului la tribunal;

- hotărârea dată în prima instanţă de către tribunal sunt supuse apelului la Curtea de Apel;

Sunt şi unele situaţii când printr-o dispoziţie legală specială imperativă calea de atac a

apelului este suprimată. Suprimarea căi de atac este prevăzută în diferite dispoziţii şi cu

formulări diferite, de exemplu:

- nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile

privitoare hotărările autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi a altor

organe cu astfel de activitate dacă legea nu prevede altfel;

- când legea prevede că hotărârea primei instanţe este definitivă;

Dacă este definitivă, nu avem apel, ci numai recurs!!!!

Pot forma obiectul apelului şi încheierile premergătoare, dar împotriva acestora apelul

poate fi exercitat numai odată cu fondul cauzei. În această regulă generală există unele

excepţii: încheierea prin care a fost întrerupt cursul judecăţii .

Dacă hotărârea este definitivă şi irevocabilă incă din fata primei instante, atunci partea nu

mai poate exercita nici calea de atac a apelului nici a recursului.

X.2.3.SUBIECTELE APELULUI

123

Părţile din proces

Hotărârea judecătorească produce efecte numai în privinţa persoanelor care au

participat în calitate de părţi în procesul în care a fost pronunţată acea hotărâre.

Terţelor persoana care nu au participat în proces nu le este opozabilă hotărârea

pronunţată tocmai de aceea numai părţile care s-au judecat în faţa primei instanţe au dreptul

de a exercita calea de atac a apelului în afară de unele situaţii expres prevăzute.

Oricare dintre părţi poate ataca hotărârea pronunţată dar este evident că trebuie să

justifice un interes pentru folosirea acestei căi de atac, întrucât în lipsa interesului apelul ar fi

inadmisibil.

Prin urmare, apelul declarat de o parte căreia i s-a admis în întregime cererile

formulate este lipsit de interes.

Terţii care au intervenit în proces din proprie iniţiativă sau au fost introduşi din

iniţiativa uneia din părţi dobândesc calitatea de părţi şi astfel ele au dreptul de a ataca

hotărârea pronunţată.

Se impune precizarea în ceea ce priveşte terţul care intervine în proces în interesul

uneia din părţi poate folosi calea de atac a apelului numai dacă şi partea în favoarea căreia a

intervenit declară apel. Astfel, apelul intervenientului accesoriu este neavenit.

În cazul coparticipării procesuale prin declararea apelului, pot fi apărate numai

interesele proprii ale apelantului, ţinând seama de principiul independenţei procesuale a

coparticipanţilor, cu toate acestea în cazul în care există o obligaţie comună care crează

părţilor aceeaşi situaţie juridică. Efectele apelului făcut de 1 vor fi extinse şi asupra celorlalţi

care nu au făcut apel sau a cărora a fost respins fără a fi cercetat în fond.

Este evident că apelul poate fi exercitat şi de către succesorii în drepturi a părţilor din

proces.

Pot exercita calea de atac a apelului şi persoanele şi organele care au dreptul de a

formula o acţiune civilă în baza unor dispoziţii exprese ale legii pentru apărarea drepturilor

altor persoane dacă cererea de chemae în judecată a fost introdusă de ele.

Partea poate exercita calea de atac a apelului personal sau prin reprezentant

convenţional. Dacă reprezentantul este avocat şi acesta a asistat partea la proces în faţa primei

instanţe el poate chiar fără mandat să declare apel dar pentru a putea susţine apelul trebuie să

aibă o nouă imputernicire avocaţială.

124

Dreptul de a exercita calea de atac a apelului este recunoscut procurorului prin

articolul 45 alin.5 Codul de procedură civilă.

Apelul poate fi exercitat de procuror impotriva oricărei hotărâri chiar dacă nu a

participat în faţa primei instanţe la judecarea cauzei. În aceast această privinţă nu prezintă

relevanţă dacă este un litigiu în care participă în calitate de parte un minor, persoane puse sub

interdicţie sau dispărute sau dacă este o altă cauză în care nu figurează asemenea persoane.

Posibilitatea acordată procurorului de a supune procedurii instanţei de apel orice

hotărâre impotriva căreia se poate folosi această cale de atac, îşi are temeiul în articolul 130

din Constituţie care prevede rolul Ministerului Public în apărarea intereselor generale ale

societăţii.

Persoanele care nu au avut calitatea de parte în faţa primei instanţe

Regula: - nu au dreptul la exercitarea căi de atac a apelului chiar dacă justifică un interes.

În unele situaţii de excepţie li se recunoaşte şi acestor persoane dreptul de a exercita

apelul şi anume:

-orice persoană interesată poate declara apel chiar dacă nu a fost citată la soluţionarea cererii

împotriva încheierii pronunţate în cazul procedurii necontencioase;

-dreptul de a apela hotărârea este recunoscut şi dobânditorului cu titlu particular a unui drept

sau bun ce formează dreptul litigiului dar numai dacă transmisiunea a avut loc după

pronunţarea hotărârii primei instanţe şi înainte de expirarea termenului de apel;

-pot folosi calea de atac a apelului în baza articolul 274 creditorii chirografari în numele

debitorului lor în afara situaţiei în care cauza în care s-a pronunţat hotărârea are caracter strict

personal.

X.2.4.Termenul de apel

Termenul de apel este de 15 zile si curge de la comunicarea hotărârii primei instante

dacă legea nu prevede altfel.

Există derogări, atât în ceea ce priveşte punctul de pornire, cât şi cu durata acestuia:

În ceea ce priveşte MOMENTUL când începe să curgă, legea prevede 3 cazuri de

echipolenţă (echipolenţă = echivalenţă):

1. comunicarea hătărârii făcută odată cu somaţia de executare este echivalentă, în ceea ce

priveşte momentul începerii curgerii termenului de apel, cu comunicarea hotărârii

părţii respective în vederea exercitării apelului - articolul 284 alin. 2 - .

125

2. depunerea cererii de apel înainte de comunicarea este echivalentă, în ceea ce priveşte

momentul începeri curgerii termenului de apel cu comunicarea hotărârii pentru partea

respectivă - articolul 284 alin.3 -.

3. depunerea unei cererii prin care o parte cere comunicarea hotărârii părţii potrivnice este

echivalentă, în ceea ce priveşte momentul începerii curgerii termenului de apel cu

comunicarea hotărârii părţii care a făcut o astfel de cerere.

X.2.5.Întreruperea termenului de apel:

Dispozitiile legale prevăd 2 cazuri de intrerupere a termenului de apel:

1. Moartea părţii care are interes să facă apel

În acest caz, se face o singură comunicare a hotărârii la cel din urmă domiciliu al

părţii, pe numele moştenirii. Nu se va arăta numele şi calitatea fiecărui moştenitor; de la data

acestei comunicări începe să curgă un nou termen de apel.

Dacă sunt şi moştenitori incapabili, moştenitori cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori

dispăruţi precum şi în cazul moştenirii vacante, termenul de apel va curge din ziua în care se

va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu.

2.Moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea

Se va face o nouă comunicare părţii respective la domiciliul ei. Termenul curge din

nou de la data acestei comunicări.

X.2.6.Sanctiunea nerespectării termenului de apel

SANCŢIUNEA nerespectării termenului de apel este DECĂDEREA, întrucât este un

termen imperativ şi absolut.

Excepţia de tardivitate poate fi invocată de:

-partea interesată

-procuror

-instanţă din oficiu

Apelul introdus după termen va fi respins ca fiind tardiv.

- momentul rămânerii definitive a hotărârii atacate cu apel este momentul expirării termenului

de apel şi nu data respingerii apelului ca tardiv !!

X.2.7.Instanţa competentă pentru soluţionarea apelului

126

Tribunalul este instanta competentă pentru solutionarea apelului declarat impotriva

hotărărilor de la Judecătorii în primă instanţă.

Curtea de Apel este instanta competentă pentru soluţionarea apelurilor declarate

împotriva hotărârilor pronunţate de Tribunale în primă instanţă.

Inalta Curte de Casatie si Justitie- nu are competenţă în soluţionarea căii de atac a

apelului.

1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi

sediul, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere

în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în

străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate

comunicările privind procesul;

X.2.8.Continutul cererii de apel

Elementele cererii de apel sunt:

2. arătarea hotărârii care se atacă;

3. motivele de fapt şi de drept pe care se înaintează apelul;

4. dovezile invocate în susţinerea apelului;

5. semnătura.

Cerinţele de la pct. 2 şi 5 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la pct. 3 şi

4, sub sancţiunea decăderii. Aceste cerinţe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de

înfăţişare.

Apelul trebuie declarat in termenul de apel iar motivarea sa se poate face până la cel

târziu prima zi de înfăţişare in fata instantei de apel.

X.2.9.Depunerea cererii de apel

Legea prevede în mod expres că ea se depune la instanţa a cărei hotărâre este atacată.

Ea se depune în atâtea exemplare câti intimaţi sunt + 1 exemplar pentru instanţă;instanţa la

care s-a depus cererea va verifica implinirea termenului de apel pentru toate părţile din dosar

şi va anexa la acest dosar toate dovezile de comunicare a hotărârii şi toate cererile de apel

formulate în cauză şi va înainta dosarul instanţei de apel.

127

X.2.10 Efectele cererii de apel

-învestirea instanţei de apel care se produce în momentul depunerii cererii de apel;chiar dacă

imediat după înregistrarea cererii de apel la instanţa a cărei hotărâre este atacată, apelantul

renunţă la apel, dosarul cauzei impreună cu cererea de apel trebuie să fie înaintat instanţei de

apel, singura competentă de a lua act de renunţare la apel.

-suspendarea executării hotărârii primei instanţe împotriva căreia s-a exercitat calea de atac, a

apelului:

- dacă cererea a fost depusă în termenul prevăzut de lege, efectul suspendării executării,

durează până la data soluţionării apelului de către instanţa de apel.

-Efectul devolutiv al apelului ce constă în aceea că instanţa de apel va rejudeca în fond

pricina în întregul ei, atât cu privire la problemele de fapt cât şi cu privire la cele de drept.

X.2.11.Procedura de judecată a apelului

Preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul cauzei de la prima instanţă,

va fixa termenul de judecată potrivit articolul 114 şi va dispune citarea părţilor.

Termenul de judecată va fi fixat în aşa fel încăt de la data primirii citaţiei intimatul să

aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în pricinile urgente cel puţin

5 zile.

Dacă intimatul locuieşte în străinătate preşedintele va fixa un termen mai îndelungat.

Prin citaţie i se pune în vedere intimatului că are obligaţia de a-şi alege domiciliul în

România, domiciliul la care se vor face toate comunicările privind procesul.

Dacă intimatul nu se conformează obligaţiei comunicarea se face prin scrisoare

recomandată, recipisa de predare la Poşta Română a scrisorii ţinând loc de dovadă de

îndeplinire a procedurii.

În cuprinsul recipisei de predare a scrisorii la poştă trebuie menţionate actele ce se

expediază.

În toate cazurile, odată cu citaţia i se comunică intimatului o copie de pe cerere şi de

pe motivele de apel precum şi copii certificate de pe înscrisurile alăturate care nu au fost

înfăţişate la prima instanţă.

Dacă apelantul a solicitat prin cererea de apel, preşedintele odată cu fixarea termenului

de judecată va putea dispune citarea intimatului la interogatoriu şi poate lua orice măsuri

pentru administrarea probelor.

128

Exemplu: citarea martorilor dar numai sub rezerva dezbaterii la prima zi de înfăţişare.

Dacă sunt mai mulţi intimaţi care au un singur reprezentant, se va înmâna o singură

copie de pe cerere sau motivele de apel precum şi de pe înscrisuri. La fel se va proceda şi în

situaţia în care intimatul are mai multe calităţi juridice în cauza respectivă.

Toate apelurile făcute impotriva aceleiaşi hotărâri vor fi repartizate la o singură secţie

a instanţei de apel.

De asemenea, prin citaţie i se pune în vedere intimatului că are obligaţia să depună

întâmpinarea la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată fixat pentru judecarea

apelului.

Neîndeplinirea obligaţiei => atrage decăderea intimatului de a nu mai propune probe şi

a invoca excepţii în cursul procesului în faţa instanţei de apel.

În cazul în care intimatul nu a primit cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de judecată fixat

sau cu 5 zile în cauzele urgente comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va

putea cere la prima zi de înfăţişare acordarea unui termen pentru a putea depune întâmpinarea

la dosar, astfel:

1. Dacă intimatul lipseşte la primul termen şi instanţa constată că motivele de apel nu au fost

comunicate, va dispune amânarea cauzei şi efectuarea comunicării.

2. Dacă motivele de apel au fost comunicate, dar nu s-a respectat termenul prevăzut de lege,

instanţa va dispune deasemenea amânarea cauzei şi fixarea unui termen cu respectarea

dispoziţiilor legale.

X.2.12. Solutiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel:

- poate respinge apelul ca nefondat, ca inadmisibil sau ca tardiv;

În cazul respingerii apelului, soluţia primei instanţe este confirmată în întregime - articolul

296.

- anularea apelului dacă nu îndeplineşte vreuna din cerinţele prevăzute de lege sau nu a fost

achitată taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar

- admiterea apelului dacă instanţa de apel admite apelul declarat împotriva unei hotărâri a

primei instanţe, poate pronunţa una din SOLUŢIILE:

- schimbarea hotărârii în totalitate sau parţial;

- anumarea hotărârii atacate, evocarea fondului şi judecarea procesului;

- anularea în tot sau în parte a procedurii urmate în faţa primei instanţe precum şi a hotărârii

pronunţate şi reţinerea cauzei spre judecare;

129

- anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente sau altui

organ cu activitate jurisdicţională competent ori reţinerea procesului spre judecare de către

instanţa de apel

Rezumat

Apelul este o cale de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă şi suspensivă

de executare.

Termenul de apel este de 15 zile si curge de la comunicarea hotărârii primei instante

dacă legea nu prevede altfel.

Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de

apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori

în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate

rezultă din dezbateri.



Bibliografie




examene






2.Care sunt caracteristicile căii de atac a apelului?

X.3.Intrebări si exercitii

X.3.1.Răspundeti succint următoarelor probleme:

1. Care sunt subiectele apelului?

130

3.Care sunt cazurile de intrerupere ale termenului de apel?

4.Care sunt solutiile pe care le pronunta instanta de apel?

X.3..2 Rezolvati urmatoarele teste grilă

1.Este cale de atac cu efect devolutiv:

a.apelul;

b.contestaţia în anulare;

c.revizuirea

2.În cazul în care apelul este declarat peste termenul legal imperativ:

a.instanţa va respinge apelul ca inadmisibil;

b.instanţa va respinge apelul ca tardiv formulat;

c.instanţa va respinge apelul ca prescris

3.Partea care a declarat apel poate motiva apelul:

a.înăuntrul termenului de apel;

b.odată cu declararea apelului;

c.până la prima zi de înfăţişare in faţa instanţei de apel

4.Cererea de apel în materie civilă:

a.de regulă, nu suspendă executarea hotărârii atacate;

b. de regulă, suspendă executarea hotărârii atacate;

c.suspendă executarea doar la cererea părţii interesate

5.Nu este supusă niciunei căi de atac:

a. cererea prin care reclamantul a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 2000

lei in materie civilă;

b.hotărârea de divorţ pronunţată din culpa exclusivă a unuia dintre soţi;

c.cererea prin care reclamantul a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 5000

lei in materie comercială

X.3..3.Rezolvati următoarea spetă

131

U.I. a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria sectorului 2

Bucureşti.

La prima zi de înfăţişare în faţa instanţei de apel, intimatul F.G., a invocat nulitatea

apelului deoarece acesta a fost înregistrat direct la tribunal iar nu la instanţa care a pronunţat

hotărârea atacată.

Apelantul, U.I., a solicitat respingerea excepţiei, argumentând că depunerea cererii de

apel direct la tribunal nu a produs nici o vătămare părţii adverse, deoarece tribunalul a

solicitat pe calea unei adrese către Judecătoria sectorului 2 Bucureşti trimiterea dosarului iar

intimatului i-a fost comunicată o copie a cererii de apel pentru a putea pregăti apărarea.

Ce va decide instanţa de apel cu privire la excepţia de nulitate a apelului ?

X.4. Recursul

este o cale de atac extraordinară;


Recursul reprezintă calea de atac prin intermediul căreia părţile sau procurorul, pentru motive anume

determinate strict de lege, solicită desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în apel sau de un

organ fără activitate jurisdicţională sau nesusceptibile de apel.

Sediul materiei îl constituie art. 299-316 C. proc. civ.

Caracterele recursului:

este o cale de atac de reformare (se adresează unei instanţe superioare pentru exercitarea

controlului judiciar şi în scopul casării hotărârii nelegale şi netemeinice);

este o cale de atac nedevolutivă, cu excepţia cazului prevăzut de art. 304¹

C. proc. civ., care se referă la hotărârile nesusceptibile de apel, ce pot fi analizate sub toate aspectele şi

nu doar în limita celor zece motive de casare.

de principiu, este o cale de atac nesuspensivă de executare, excepţiile fiind strict prevăzute de

lege, astfel:

potrivit art. 300 alin (1) C. proc. civ. „recursul suspendă executarea hotărârii numai în cazurile

privitoare la strămutare de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o

aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege”;

X.4.2. Condiţiile de fond ale recursului: hotărârile susceptibile de recurs, subiectele şi

termenul de exercitare

132

Hotărârile susceptibile de recurs:

hotărârea atacată să fie susceptibilă de recurs (potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse

recursului hotărârile judecătoreşti pronunţate în apel sau de un organ fără activitate jurisdicţională sau

nesusceptibile de apel);

hotărârile fără drept de apel constituie o excepţie, materiile în care se pronunţă fiind strict

prevăzute de lege; de exemplu: hotărârea de expedient (art. 273 C. proc. civ.), hotărârile din materie

contravenţională etc.;

potrivit art.299 alin.(11) C.proc.civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în

cererile prevăzute la art. 1 pct. 11”, respectiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate de

judecătorie, în primă şi ultimă instanţă, în procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata

unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv

hotărârile date în apel sunt supuse întotdeauna recursului, numai ca – omissio medio – recursul

nu poate fi exercitat, fără să se fi urmat mai întâi calea apelului, ori de câte ori nu suntem în materia

hotărârilor nesusceptibile de apel;

;

pentru hotărârile pronunţate de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale, recursul constituie tocmai

calea prin care se poate exercita controlul judecătoresc. Exemple: actele administrativ-jurisdicţionale la

care se referă art. 4 din Legea nr. 29/1990, unele încheieri judecătoreşti, precum încheierea de suspendare

a judecăţii etc.

Subiectele recursului:

părţile iniţiale – în recurs se numesc recurent (cel care atacă hotărârea cu recurs) şi intimat

(persoana contra căreia se exercita recursul); oricare parte iniţială poate dobândi calitatea de recurent sau

intimat, neavând relevanţa calitatea avută iniţial, în faţa instanţelor de fond;

procurorul – art. 45 C. proc. civ. îi recunoaşte dreptul de a exercita căile de atac, indiferent

dacă a participat sau nu la judecata în faţa instanţelor de fond;

terţii – intervenienţii pot exercita calea de atac în condiţiile în care au devenit participanţi,

precum şi cu respectarea art. 56 C. proc. civ.

Termenul de exercitare:

termenul de drept comun în materie este dat de art. 301 C. proc. civ. stabileşte că „termenul de

recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”;

legea procesuală consacră, însă, şi termene speciale de recurs, în anumite materii; de exemplu:

termenul de recurs de 5 zile din materia ordonanţei preşedinţiale, a conflictelor de competenţă etc.,

133

termenul de 30 de zile din materia divorţului, termenul de 10 zile din materia conflictelor de drepturi

etc.;

Regula este că termenul de recurs curge de la comunicare, însă, există cazuri când curge de la

pronunţare, punctul de pornire calculându-se diferit, după cum hotărârea atacată a fost dată cu

sau fără citarea părţilor; de exemplu: în materia ordonanţei preşedinţiale, a asigurării de

dovezi etc

principiul echipolenţei are aplicabilitate şi în materia recursului, astfel:

când partea face recurs anterior comunicării hotărârii, caz în care aceasta se consideră

comunicată la data depunerii cererii de recurs, potrivit art. 284 alin. (3) C. proc. civ.;

când hotărârea s-a comunicat părţii simultan cu somaţia de executare, potrivit art. 284 alin. (2)

C. proc. civ.;

conform art. 102 C. proc. civ., termenul pentru exercitarea recursului începe să curgă împotriva

părţii care a cerut comunicarea, de la acea data.

pentru procuror, termenul curge de la pronunţare / de la comunicare, după cum acesta a

participat sau nu la judecată;

termenul de recurs este imperativ şi peremptoriu; totuşi, poate fi întrerupt, în condiţiile legii

(art. 285-286 C. proc. civ. etc.);

nerespectarea termenului atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita recursul, fiind

posibilă, însă, repunerea în termen în condiţiile art. 103 C. proc. civ.

Notă: potrivit art. 310 C. proc. civ. „dacă nu se dovedeşte la prima zi de înfăţişare, că recursul a fost

depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti depus în termen”;

această dispoziţie derogă de la dreptul comun, ceea ce înseamnă că, dacă la prima zi de înfăţişare în

recurs nu se invocă excepţia de tardivitate, calea de atac va fi considerată ca fiind exercitată în

termen.

numele/denumirea, domiciliul/reşedinta/sediul părţilor, după caz, atributele de identificare ale

persoanelor juridice; când partea domiciliază în străinătate trebuie indicat domiciliul ales în România;

X.4.3. Condiţiile de formă ale recursului

Potrivit art. 302¹ C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele

menţiuni:

indicarea hotărârii care se atacă;

134

motivele de nelegalitate pe care e întemeiat recursul (instanţa supremă a decis că motivarea

recursului „nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor, condiţia legală a dezvoltării

motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi

în drept, indicarea probelor pe care se bazează”; motivele de recurs trebuie depuse simultan cu cererea

de declarare a recursului sau, oricum, în interiorul celor 15 zile ale termenului de exercitare; când

declararea recursului s-a făcut anterior comunicării hotărârii, termenul de recurs se calculează de la

comunicare; motivele de recurs sunt limitativ prevăzute de lege în art. 304 C. proc. civ., exceptând

situaţia hotărârilor nesusceptibile de apel, care pot fi cercetate şi în afara celor zece motive de recurs.

Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul nemotivat în termenul legal va fi declarat nul, iar potrivit

alin. (2), motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţă.

dovezile în susţinerea recursului (privesc înscrisurile noi);

semnătura recurentului.

motivul are în vedere nerespectarea dispoziţiilor legale privind compunerea şi constituirea legală

a instanţei, deci: completul de judecată nu a fost alcătuit cu numărul de judecători prevăzut de lege, când

au soluţionat cauza judecători incompatibili, când a lipsit din complet procurorul, deşi legea prevedea

obligativitatea concluziilor sale;

X.4.4. Motivele de recurs (de nelegalitate)

* Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. – când instanţa nu a fost alcătuită

potrivit dispoziţiilor legale

constituie un motiv de casare de ordine publică, atrăgând nulitatea hotărârii; reamintim, astfel, că

normele privind compunerea şi constituirea instanţei, exceptându-le pe cele privind recuzarea, precum şi

cele privind incompatibilitatea sunt imperative; posibilă invocarea acestui motiv de ordine publică, chiar

după expirarea termenului de motivare a recursului, atât de părţi, cât şi de instanţă din oficiu

* Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. – când hotărârea a fost pronunţată

de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a cauzei

acest motiv de casare vizează încălcarea principiului continuităţii dezbaterilor în procesul civil;

constituie un motiv de casare de ordine publică, atrăgând nulitatea hotărârii, nulitate ce vizează

atât minuta, cât şi hotărârea redactată ulterior; este vorba despre o nulitate necondiţionată de existenţa

vreunei vătămări;

presupune două ipoteze: 1) că pronunţarea hotărârii s-a făcut de către alţi judecători decât cei

care au participat la soluţionarea cauzei, după închiderea dezbaterilor şi luarea cuvântului părţilor asupra

135

fondului cauzei; 2) la repunerea cauzei pe rol, după închiderea dezbaterilor, participă alţi judecători

decât cei în faţa cărora au început dezbaterile.

* Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. - când hotărârea s-a dat cu

încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;

motivul de casare vizează normele de competenţă absolută şi cele de competenţă relativă, dar şi

pe cele de competenţă generală, materială sau teritorială;

necompetenţa generală a instanţei şi necompetenţa internaţională vor putea fi invocată de orice

parte interesată, procuror sau de instanţă din oficiu, în orice fază a procesului, chiar direct în recurs;

necompetenţa materială şi cea teritorială, indiferent că este vorba despre cea absolută sau despre

cea relativă însă, poate fi invocată numai în termenele arătate de noul art.1591

necompetenţa teritorială alternativă (relativă) poate fi invocată exclusiv de către pârât în faţa

primei instanţe în limine litis, respectiv o dată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare

în pricinile în care întâmpinarea nu este obligatorie); doar în cazul în care pârâtul a invocat excepţia de

necompetenţă relativă potrivit legii, însă prima instanţă, după caz, şi instanţa de apel au respins-o, acesta

va putea să o reitereze prin intermediul acestui motiv de casare;

C.proc.civ, sub sancţiunea

decăderii;

neinvocată în termenul prevăzut de lege, în faţa primei instanţe, necompetenţa acesteia, chiar de

ordine publică (materială şi teritorială exclusivă) se acoperă definitiv, nefiind posibilă invocarea acesteia

în căile de atac, nici chiar din oficiu (ca motiv de ordine publică), această soluţie impunându-se, în

temeiul coroborării tuturor textelor relevante, atât în apel cât şi în recurs (soluţie unanimă).

prin noţiunea „instanţă”, legiuitorul a vizat atât instanţele judecătoreşti proprie-zise, dar şi

organele cu activitate jurisdicţională;

constituie un motiv de casare de ordine publică, atrăgând nulitatea hotărârii.

* Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. – când instanţa a depăşit atribuţiile

puterii judecătoreşti

presupune un exces de putere constând în încălcarea principiului constituţional al separării

puterilor în stat, mai exact situaţia în care autoritatea judecătorească săvârşeşte acte ce constituie

imixtiuni în puterea executivă sau în cea legislativă a statului: aplică texte abrogate; creează texte de

lege, peste cele edictate de legiuitor; contestă puterea legiuită a altor texte; critică legiuitorul /legea în

conţinutul hotărârii;pronunţă pe baza unor dispoziţii generale etc.


136

* Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. – încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancţiunea art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

se referă la orice neregularitate de ordin procedural ce poate fi sancţionată cu nulitatea

prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., precum şi la orice încălcări ale altor principii ale procesului

civil, decât cele care se regăsesc distinct între motivele de casare;

motivul de casare vizează atât nulităţile absolute, cât şi pe cele relative, însă, la invocarea

acestui motiv că trebuie avute în vedere distincţiile date de caracterul normelor nesocotite;

astfel, nulităţile relative pot fi valorificate în recurs, doar dacă au fost invocate legal în faţa

instanţelor anterioare, dar fără succes pentru partea interesată, sau dacă e vorba despre acele nulităţi ce

se referă chiar la hotărârea atacată, pentru care partea interesată nu avea alt mijloc procedural la

îndemână;


* Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. – instanţa a acordat mai mult decât

s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut

vizează respectarea principiului disponibilităţii procesuale – art. 129 alin. (6) C. proc. civ. -,

deci soluţionarea litigiului în cadrul procesual determinat de părţi. Excepţii: textul nu e aplicabil în acele

situaţii în care instanţa – ex oficio – trebuie să se pronunţe asupra unor cererii cu care nu fusese iniţial

învestită

motivul vizează două ipoteze: plus petita (instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut) şi extra

petita (instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut), pentru ipoteza de minus petita (instanţa a acordat mai

puţin decât s-a cerut) partea interesată putând solicită completarea hotărârii potrivit dispoziţiilor art.

281² C. proc. civ.;

însă, aceste ipoteze, inclusiv minus petita, constituie şi motivul de revizuire prevăzut de art.

322 pct. 2 C. proc. civ.

* Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. – hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii

presupune fie nemotivarea hotărârii, fie situaţia când motivarea cuprinde consideraţii străine de

natura pricinii, sau motive contradictorii, fapt care semnifică – în realitate – tot nemotivare;

tot de nemotivare putem vorbi şi atunci când hotărârea este sumară, insuficientă sau /şi

confuzăori atunci când se observă o contrarietate flagrantă între dispozitiv şi considerentele ce-l preced;

137

deşi este privit ca un motiv de netemeicie, apreciem că acest motiv de casare este, totodată, şi

un motiv de nelegalitate, întrucât obligaţia judecătorului de a-şi motiva hotărârea este una legală,

constituind şi o garanţie a asigurării posibilităţii exercitării unui control judecătoresc ulterior;

Excepţii: hotărârile discreţionare, care nu se motivează (ex.: art. 40 C. proc. civ. privind hotărârea

asupra strămutării, hotărârea privind admiterea divorţului la acord, care nu se motivează, la cererea

părţilor).

*Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. – interpretarea greşită a actului

juridic dedus judecăţii, schimbarea naturii sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia

presupune faptul că instanţa a nesocotit termenii conveniţi de părţi în actul juridic, a interpretat

greşit voinţa părţii/părţilor, conferind actului un alt înţeles decât cel avut în vedere de părţi;

de exemplu, dacă instanţa a apreciat că pretenţia dedusă judecăţii îşi are izvorul într-un contract

de asociere în participaţiune, deşi clauzele contractului stabilite de părţi dovedeau indubitabil încheierea

unui contract de vânzare-cumpărare, în condiţiile art.1650 NCC înseamnă că soluţia a fost pronunţată cu

neobservarea obiectului şi cauzei precizate, astfel că instanţa, schimbând natura contractului şi având în

vedere motive străine de natura pricinii, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc.

civ.

denaturarea înţelesului actului se produce ori de câte ori concluzia dedusă de instanţă din

interpretarea actului este evident eliminată şi contrazisă prin sensul clar şi vădit neîndoielnic al

conţinutului acelui act;

constituie un motiv de netemeinicie a hotărârii.

* Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – hotărârea pronunţată este lipsită

de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii

vizează încălcarea normelor de drept substanţial şi presupune două ipoteze:

1) lipsa de temei legal a hotărârii pronunţate – lipsa de fundament juridic, de bază legală, deci,

absenţa normelor legale care să constituie „premisa silogismului judiciar faţă de soluţia dată”(7

2) încălcarea sau aplicarea greşită a legii la pronunţarea unei hotărâri – presupune orice greşeală a

instanţei în raport cu motivarea în drept a hotărârii, cum ar fi: interpretarea eronată a unei norme, nesoco-

tirea regulilor aplicabile în caz de conflict între norma generală şi cea specială, fundamentarea soluţiei pe

norme neincidente în cauză, aplicarea legii române când elementul de extraneitate reclama aplicarea legii

), succint:

lipsa motivării în drept a hotărârii;

(7) I. Deleanu, op. cit., p. 398.

138

străine şi invers etc.; vizează şi încălcarea sau aplicarea greşită a unui principiu sau a unei maxime

juridice consacrate de doctrină şi jurisprudenţă;

constituie motiv de nelegalitate a hotărârii.

a) „numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul

lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul

persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar; dacă recurentul locuieşte în străinătate, va indica şi

domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

X.4.5. Desfăşurarea propriu-zisă a judecăţii

- Sub sancţiunea nulităţii, cererea de recurs, va cuprinde următoarele menţiuni:

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz,

menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;

d) semnătura.

- sub sancţiunea nulităţii, cererea de recurs se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă; este vorba

de o nulitate expresă, partea interesată fiind scutită de a dovedi vătămarea.

- după depunerea cererii de recurs, instanţa de fond trebuie să înainteze dosarul instanţei competente,

numai după împlinirea termenului de recurs pentru toate părţile şi împreună cu cererea / cererile de

recurs formulate;

- daca s-a formulat cerere de suspendare a executării hotărârii atacate cu recurs, recursul va fi trimis

imediat instanţei competente;

- instanţa de recurs, după verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare a hotărârii atacate către

toate părţile, va fixa termen de judecată, dispunând citarea părţilor şi comunicarea motivelor de

recurs;

administrarea probelor în recurs este limitată de art. 305 C. proc. civ. numai la înscrisurile noi,

incluzând însă şi procedura falsului sau a verificării de scripte cu privire la acestea; înscrisurile noi pot fi

depuse până la închiderea dezbaterilor;

când instanţa invocă din oficiu motive de ordine publică, va respecta principiul

contradictorialităţii dezbaterilor;

concluziile pe fond vizează dezvoltarea fiecărui motiv de recurs în parte de către recurent, iar

intimatul trebuie să răspundă în acelaşi mod;

părţile pot stinge litigiul printr-o tranzacţie chiar şi în recurs; de asemenea, sunt posibile

incidentele procedurale (suspendarea, perimarea, achiesarea, desistarea).

139

X.4.6. Soluţiile instanţei de recurs

Admiterea recursului

modificarea hotărârii atacate – dacă se admite recursul pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 6-10 C. proc. civ.;

– această soluţie se pronunţă în cazul în care se consideră că hotărârea

instanţei de fond este nelegală şi /sau netemeinică, mai exact, atunci când motivele de recurs sunt găsite

întemeiate (fie şi doar unul dintre acestea şi indiferent că sunt cele invocate de parte sau de instanţă din

oficiu). Admiterea recursului, potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., poate determina una din

următoarele soluţii:

casarea (desfiinţarea) hotărârii atacate – dacă se admite recursul pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 1-5 C. proc. civ.; casarea poate fi totală sau parţială. Astfel, atunci când instanţa de recurs

critică doar o parte din aspectele vizate sau numai o parte din raporturile dintre părţi, casarea este

parţială, însă, atunci când este incident un motiv care atrage nulitatea totală absolută a hotărârii atacate,

casarea va fi totală.

Desfiinţarea hotărârii atrage fie casarea cu reţinere, fie casarea cu trimitere la instanţa de fond.

presupune reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs;

Casarea cu reţinere:

în toate cazurile în care nu se impune casarea cu trimitere, instanţa de recurs va rejudeca ea

însăşi cauza, sub toate aspectele;

în acest caz, art. 312 alin. (4) C. proc. civ. prevede că tribunalele şi curţile de apel judecă cauza

pe fond fie la termenul la care au admis recursul, pronunţând o decizie unică, fie vor acorda un nou

termen pentru rejudecare, caz în care instanţa ar trebui să pronunţe doua decizii;

Casarea cu trimitere

art. 312 alin. (5) C. proc. civ. – când instanţa a cărei hotărâre este casată a soluţionat litigiul

fără a intra în cercetarea fondului

intervine atunci când:

art. 312 alin. (6) C. proc. civ. – când hotărârea e casată pentru necompetenţă (art. 304 pct. 3 C.

proc. civ.), dosarul se trimite spre rejudecare instanţei competente sau organului cu activitate

jurisdicţională competent, iar în cazul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., va admite recursul, va

casa hotărârea, iar pe fond va respinge cererea ca inadmisibilă;

sau, când judecata a avut loc în lipsa părţii ce nu a fost legal citată la

administrarea probelor şi la dezbaterea fondului;

Casarea cu reţinere constituie regula pentru curţile de apel şi tribunale, excepţia fiind casarea

cu trimitere. Pentru instanţa supremă regula o constituie casarea cu trimitere.

140

Respingerea recursului

recursul poate fi respins ca inadmisibil (când e exercitat omissio medio etc.);

– această soluţie se pronunţă în cazul în care se consideră că hotărârea

instanţei de fond este legală şi temeinică, precum şi în următoarele situaţii:

poate fi respins ca tardiv formulat;

poate fi respins ca nesusţinut, în materia divorţului, potrivit art. 619 alin. (2) C. proc. civ.;

poate fi respins ca neavenit, când este exercitat de intervenientul accesoriu în condiţiile art. 56

C. proc. civ.;

anularea recursului (ex. ca netimbrat etc.);

perimarea recursului.

Notă: când recursul se respinge, hotărârea atacată devine irevocabilă.

Hotărârea dată în recurs:

hotărârea dată în recurs se numeşte decizie, ca şi în cazul hotărârii date în apel;

decizia dată în recurs are caracter irevocabil; astfel, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs

(eventuala cerere urmând a fi respinsă ca inadmisibilă), dar poate fi atacată cu căile de atac de retractare

(revizuirea şi contestaţia în anulare);

dacă recursul se respinge, hotărârea atacată îşi consolidează definitiv puterea de lucru judecat;

„hotărârea casată nu are nici o putere” (art. 311 C. proc. civ.); însă, dacă este vorba de o casare

parţială, partea necasată din hotărâre îşi consolidează puterea de lucru judecat;

actele de executare făcute în baza unei hotărâri casate sunt desfiinţate de drept, însă dovezile

administrate şi actele de procedură valabile, rămân câştigate judecăţii, ceea ce demonstrează că efectele

casării afectează doar părţile; de la regula relativităţii lucrului judecat există şi câteva excepţii:

a) coparticiparea procesuală obligatorie;

b) în materia proprietăţii comune a soţilor, datorită mandatului tacit reciproc, recursul declarat de

un soţ profită şi celuilalt soţ;

c) în materia cererii de chemare în garanţie, când admiterea recursului reclamantului, readuce în

discuţie şi cererea de intervenţie.

principiul non reformation in peius este aplicabil şi în recurs, astfel că efectele casării trebuie

privite şi în raport de acesta.

casarea, indiferent dacă este cu reţinere sau cu trimitere, determină rejudecarea cauzei şi

pronunţarea unei noi hotărâri judecătoreşti;

X.4.7. Judecata în fond după casare

141

la casarea cu reţinere de către instanţa de recurs se pronunţă o hotărâre irevocabilă; judecătorii

care au pronunţat decizia de casare nu sunt incompatibili să judece aceeaşi cauză la casarea cu reţinere;

la casarea cu trimitere, rejudecarea se face după aceleaşi reguli aplicabile la judecata în faţa

primei instanţe sau în apel, însă, hotărârea este susceptiblă de apel dacă s-a trimis cauza spre rejudecare

la prima instanţă, sau e susceptibilă numai de recurs, dacă se trimite cauza instanţei de apel; judecătorii

care s-au pronunţat deja în cauză devin incompatibili şi nu pot rejudeca şi după casarea cu trimitere (art.

24 C. proc. civ.);

rejudecarea după casare presupune respectarea unor limite:

art. 315 alin. (1) C. proc. civ.– hotărârile instanţei de casare (ca instanţă de control judiciar)

privind problemele de drept dezlegate de aceasta, ca şi necesitatea administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului;

însă, stabilirea stării de fapt în urma administrării probelor dispuse de instanţa de casare,

aparţine exclusiv judecătorilor fondului;

de asemenea, limitele rejudecării sunt stabilite şi de împrejurările care au atras casarea

hotărârii.

REZUMAT

Recursul reprezintă calea de atac prin intermediul căreia părţile sau procurorul, pentru motive

anume determinate strict de lege, solicită desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în

apel sau de un organ fără activitate jurisdicţională sau nesusceptibile de apel.

Caracterele recursului:cale de atac extraordinară;de reformare, nedevolutivă, cu excepţia

cazului prevăzut de art. 304¹ proc. civ., care se referă la hotărârile nesusceptibile de apel, ce pot fi

analizate sub toate aspectele şi nu doar în limita celor zece motive de casare, de principiu

nesuspensivă de executare.

Termenul de drept comun în materie este dat de art. 301 C. proc. civ. : 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Soluţii: Admiterea recursului- modificarea hotărârii atacate

- casarea (desfiinţarea) hotărârii atacate: totală sau parţială, cu

trimitere sau cu reţinere;

Respingerea recursului- hotărârea devine irevocabilă.

142


X.5.1.Răspundeţi, motivat, la următoarele probleme:

1.Enumeraţi motivele de recurs prevăzute de Codul de procedură civilă.

2.Ce soluţii poate determina admiterea recursului?

3.Care sunt efectele hotărârii pronunţate în recurs?

4. Analizaţi regulile judecăţii în fond după casare.

X.6. Contestaţia în anulare

o cale de atac „extraordinară, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare”, care se

exercită doar împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege;

X.6.1. Contestaţia în anulare obişnuită

sediul materiei îl constituie art. 317-321 C. proc. civ.;

clasificare:

1) contestaţia în anulare obişnuită, de drept comun (art. 317 C. proc. civ.);

2) contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

- presupune fie faptul că citarea este obligatorie, fie că instanţa a dispus citarea părţilor, iar în

oricare dintre situaţii partea nu a fost deloc citată /citarea a fost neregulată la termenul când s-a judecat

cauza şi s-a pronunţat hotărârea, iar partea a lipsit.

X.6.1.1. Motivele contestaţiei în anulare obişnuită

1) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerinţele legii;

Situaţii incidente: când partea nu este citată la domiciliul indicat, când citaţia nu cuprinde elementele

esenţiale, când s-a considerat în mod greşit că partea are termenul în cunoştinţă, când agentul de

procedură nu a înmânat citaţia în condiţiile legii, când citarea prin publicitate s-a făcut cu rea-credinţă

etc.

Observaţie: contestaţia în anulare este inadmisibilă, fiind deschisă după caz, calea apelului sau a

recursului, dacă a fost neregulat îndeplinită atât procedura de citare pentru termenul când a avut loc

judecata, cât şi procedura de comunicare a hotărârii, ori când termenul de apel sau recurs curge de la

pronunţare (procedura de citare îndeplinind şi funcţia procedurală a comunicării hotărârii); din acelaşi

143

considerent, contestaţia este inadmisibilă în cazul în care comunicarea hotărârii s-a făcut legal ori dacă

se invocă numai comunicarea nelegală a hotărârii.

2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare

la competenţă.

- presupune faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu nesocotirea normelor de competenţă

absolută (a competenţei generale, a competenţei materiale şi a competenţei teritoriale exclusive – art.

159 C. proc. civ.);

- pentru a se putea însă invoca acest motiv trebuie ca în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă să

nu se fi invocat şi respins excepţia de necompetenţă absolută;

- pe calea acestui motiv nu se poate invoca incompatibilitatea ori alte neregularităţi privind

compunerea sau constituirea completului de judecată, acestea privind norme de organizare

judecătorească, iar nu de competenţă.

Condiţiile de admisibilitate trebuie verificate anterior examinării motivului invocat:


1) hotărârea care se atacă să fie irevocabilă.; sunt vizate hotărârile prin care s-a soluţionat în fond

acţiunea sau calea de atac, precum şi deciziile de casare intermediare, hotărârile de expedient sau prin

care s-a pronunţat o soluţie formală (anularea cererii, respingerea ca tardivă, ca perimată etc.), hotărârile

din materia ordonanţei preşedinţiale ori din materia rezolvării conflictelor de competenţă; de asemenea,

unele încheieri care se pronunţă înaintea sau în urma judecăţii sau prin care se sfârşeşte un proces

2) motivele să nu fi putut fi invocate pe căile de atac de reformare comune (apelul / recursul); ca atare,

ori de câte ori partea avea la dispoziţie cel puţin una din căile de atac de reformare comune şi nu a folosit-

o, contestaţia în anulare este inadmisibilă(deci, nu există opţiune între apel ori recurs şi contestaţia în

anulare.

Însă, contestaţia este admisibilă când motivele s-au invocat prin cererea de recurs, dar instanţa le-a

respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt ori dacă recursul s-a respins fără a fi fost judecat în

fond (când este anulat ca neregulat introdus / ca netimbrat sau perimat etc.), dar este inadmisibilă dacă

recursul s-a respins ca tardiv, deoarece un recurs tardiv e socotit a nu fi fost introdus.

Pot forma obiect al contestaţiei în anulare de drept comun şi hotărârile pronunţate în ultimă

instanţă (nesusceptibile de apel) şi deciziile instanţei de apel, care au fost recurate, dar recursul a fost

respins fiind necesare verificări de fapt sau fiind respins fără a fi cercetat în fond

144

X.6.2. Contestaţia în anulare specială

1) când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale; se au în vedere erori

materiale evidente, privind aspectele formale ale judecării recursului: respingerea greşită a unui recurs

ca tardiv, anularea greşită ca netimbrat

X.6.2.1. Motivele contestaţiei în anulare specială

Pentru a se admite contestaţia în anulare, trebuie ca respectiva greşeală materială să fie esenţială,

determinantă pentru soluţia instanţeişi să nu fi fost invocată în faţa instanţei de recurs, iar aceasta să

se fi pronunţat asupra lor.

sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare,

pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

2) când instanţa respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să

cerceteze vreunul din motivele de casare. Acest motiv poate fi invocat numai atunci când recursul a fost

respins sau admis în parte deoarece, când casarea e totală, cu prilejul rejudecării în fond, partea va putea

invoca şi aspectele omise. Este admisibilă contestaţia pentru acest motiv şi atunci când, în cauză s-au

declarat mai multe recursuri, iar instanţa a omis să se pronunţe asupra unuia dintre acestea, dar este

inadmisibilă dacă, motivul asupra căreia instanţa de recurs nu s-a pronunţat fusese formulat tardiv.

se numesc contestator şi intimat; au legitimare procesuală activă: reclamantul sau pârâtul de la

prima instanţă, succesorii lor în drepturi, persoanele care au intervenit voluntar în proces sau au fost

introduse la cererea părţilor;


Vizează numai obiectul contestaţiei speciale, respectiv faptul că pe calea ei se poate urmări numai

desfiinţarea hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs


- Contestaţia în anulare este de competenţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, indiferent de

motivul care se invocă şi niciodată de competenţa instanţei superioare.

- Părţile în contestaţia în anulare

contestatorul trebuie, însă, să justifice un interes, deoarece altfel cererea urmează a fi respinsă ca

lipsită de interes;

- Termenul de exercitare

Referitor la termenului de exercitare a contestaţiei, art. 319 alin. (2) C. proc. civ. distinge între

hotărârile susceptibile de executare silită şi cele nesusceptibile. Astfel, pentru hotărârile susceptibile de

145

executare silită contestaţia în anulare se poate formula anterior începerii executării şi în tot cursul ei,

până la săvârşirea ultimului act de executare; pentru hotărârile nesusceptibile de executare silită,

contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotă-

râre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă; jurisprudenţa a arătat că

acest termen îşi găseşte aplicare nu doar în cazul hotărârilor nesusceptibile de executare prin natura lor,

ci şi a celor ce nu mai pot fi executate, întrucât – în fapt – au fost deja executate

procedura de judecată a contestaţiei este asemănătoare celei de la instanţa de fond, însă, iar

dacă se atacă o decizie a instanţei de recurs devin aplicabile regulile specifice acestei căi de atac;

X.6.4. Judecata contestaţiei în anulare

judecata se face de urgenţă şi cu precădere, întâmpinarea fiind obligatorie şi trebuind depusă

cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului de judecată;

instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare poate suspenda executarea hotărârii a

cărei anulare se cere, numai dacă se depune o cauţiune;

Soluţii posibile:

- dacă se admite contestaţia:

- când partea nu a fost legal citată la termenul când a avut loc judecata, se anulează hotărârea

atacată şi se rejudecă litigiul;

- când se constată necompetenţa absolută a instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, se

anulează hotărârea şi se pronunţă o hotărâre de declinare în favoarea instanţei competente sau a

organului jurisdicţional, competent potrivit legii;

- când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale se desfiinţează hotărârea

din recurs şi se rejudecă calea de atac;

- când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să

cerceteze vreunul din motivele de casare, soluţia dată contestaţiei diferă: 1) se anulează hotărârea

atacată, atunci când prin soluţionare motivului de casare omis se ajunge la o casare totală

Hotărârea dată într-o contestaţie în anulare obişnuită este recurabilă doar atunci când s-a atacat o

hotărâre pronunţată în ultimă instanţă sau o decizie a instanţei de apel;

Hotărârea dată într-o contestaţie în anulare specială, având ca obiect doar hotărâri irevocabile ale

instanţele de recurs, nu mai pot fi atacate cu recurs

sau 2) se

completează judecata, când s-a omis un motiv de casare ce ar determina numai casarea parţială, în

privinţa unui anumit capăt de cerere.

146


X.7.1. Răspundeţi, motivat, la următoarele probleme:

1. De câte feluri este contestaţia în anulare?

2.Care sunt motivele de contestaţie în anulare obişnuită/specială?

3. Care este termenul de exercitare a contestaţiei în anulare?

4.Care sunt căile de atac în cazul hotărârilor pronunţate în contestaţia în anulare?

X.7.2.Răspundeţi la următoarele întrebări grilă:

1. Pe calea contestaţiei în anulare obişnuite pot fi atacate:

a) numai hotărâri definitive;

b) numai hotărâri irevocabile;

c) atât hotărâri definitive, cât şi hotărâri irevocabile, dacă prin ele s-a evocat fondul;

d) niciuna din variantele de mai sus.

2. Contestaţia în anulare obişnuită este admisibilă când:

a) partea nu a fost citată în mod legal la termenul când a avut loc judecata;

b) a fost neregulat îndeplinită atât procedura de citare pentru termenul când a avut loc

judecata, cât şi procedura de comunicare a hotărârii;

c) hotărârea atacată nu a fost comunicată legal;


3. Contestaţia în anulare specială poate fi exercitată când soluţia dată în recurs:

a) este rezultatul unei greşeli materiale;

b) este rezultatul unei greşeli de judecată;

c) cuprinde erori materiale;


147

4. Sunt motive ale contestaţiei în anulare obişnuite:

a) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;

b) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică

privitoare la competenţă;

c) când a fost neregulat îndeplinită atât procedura de citare pentru termenul când a avut loc

judecata, cât şi procedura de comunicare a hotărârii;


5. Pe calea contestaţiei în anulare specială pot fi atacate:

a) orice hotărâri irevocabile;

b) numai hotărârile irevocabile pronunţate de instanţele de apel;

c) numai hotărârile irevocabile pronunţate de instanţele de recurs;


X.8. Revizuirea

Noţiune: o cale de atac extraordinară, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare;


sediul materiei îl constituie art. 322-328 C. proc. civ.

pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare,

precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs când evocă fondul (deci, prin care s-a soluţionat fondul

pretenţiei deduse judecăţii);

în principiu, prin revizuire se urmăreşte îndreptarea erorilor săvârşite în legătură cu starea de

fapt stabilită în hotărârea definitivă ori irevocabilă, astfel că, poate fi exercitată concomitent cu recursul

care, de regulă, vizează remedierea erorilor de drept, cele două căi de atac fiind complementare.

X.8.2. Motivele de revizuire

148

1. art. 322 pct. 1 – dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la

îndeplinire

presupune existenţa unor dispoziţii contradictorii în dispozitivul hotărârii atacate dispoziţii

contradictorii (exemple: se admite ieşirea din indiviziune, dar şi cererea reconvenţională a

coproprietarului ce a solicitat să se constate uzucapiunea privind imobilul pentru care s-a cerut ieşirea

din indiviziune; s-au admis integral, atât cererea reclamantului, cât şi cererea de intervenţie principală

având acelaşi obiect etc.);

partea interesată poate recurge la revizuire, dacă nu a uzitat procedura prevăzută de art. 2811

este inadmisibilă revizuirea când contrarietatea există între considerentele hotărârii, ori între

ele şi dispozitiv

C.

proc. civ.;

2. art. 322 pct. 2 – dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a

pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut

sau atunci când este necesară lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului.

instanţa s-a pronunţat şi asupra unor lucruri care nu s-au cerut în scris sau oral (când legea

permite– extra petita; însă, revizuirea este inadmisibilă dacă instanţa a primit şi soluţionat o cerere cu

încălcarea dispoziţiilor legale (greşeală de judecată), cum ar fi: primirea şi rezolvarea unei cereri noi

(inadmisibile) în apel, primirea şi soluţionarea unei cereri de intervenţie principală în apel, deşi părţile

iniţiale s-au opus etc.;

instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere formulate de părţile din proces

(indiferent dacă ele au caracter principal, accesoriu sau incidental) – minus petita (exemple: instanţa a

uitat să se pronunţe asupra cererii reconvenţionale sau vreunei cereri de intervenţie, deşi s-a solicitat

cheltuieli de judecată, instanţa a omis să le acorde etc.); însă, revizuirea este inadmisibilă dacă instanţa a

respins acţiunea în temeiul unei excepţii peremptorii, dacă instanţa a răspuns la toate capetele de cerere,

însă a admis pretenţiile numai în parte sau a respins un capăt de cerere etc.;

instanţa a dat reclamantului, mai mult decât a cerut, deşi acesta nu şi-a modificat sau completat

cererea, în condiţiile legii (art. 132 C. proc. civ.) – plus petita;

3. art. 322 pct. 3 – dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă

revizuirea poate fi cerută pentru acest motiv dacă, printr-o hotărâre definitivă ori irevocabilă

care evocă fondul, cu o singură condamnare, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert

şi determinat, iar acesta a pierit după pronunţarea hotărârii

149

revizuirea este admisibilă şi în situaţia în care reclamantul a cunoscut pieirea / pierderea

lucrului în timpul procesului, dar nu şi-a modificat cererea, deşi avea posibilitatea să o facă conform art.

132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

4. art. 322 pct. 4-dacă un judecător, martor sau expert)

prima ipoteză a textului vizează cazul în care soluţia din hotărârea atacată se datorează lipsei

de obiectivitate a judecătorului sau mărturiei mincinoase săvârşite de martor sau expert.

, care a luat parte la judecată, a fost

condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în

temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În cazul în care, în ambele

situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de

revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei

infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii

Condiţii de admisibilitate:

1) să existe o condamnare definitivă pentru o infracţiune privitoare la pricină;

2) infracţiunea săvârşită de judecător, martor sau expert să fi fost esenţială, determinantă în

rezolvarea cauzei a cărei hotărâre e supusă revizuirii.

a doua ipoteză a textului vizează cazul în care hotărârea supusă revizuirii e întemeiată pe un în-

scris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii;

Condiţii de admisibilitate:

1) să existe dovada săvârşirii infracţiunii (de regulă, printr-o hotărâre penală);

2) înscrisul respectiv să fi fost determinant pentru pronunţarea hotărârii atacate.

teza finală a art. 322 pct. 4 C. proc. civ. reglementează ipoteza când nu s-ar mai putea obţine o

hotărâre penală de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de declarare a falsului, caz

în care, chiar instanţa de revizuire este chemată să cerceteze şi, după caz, să constate (pe cale inci-

dentală) dacă s-a săvârşit sau nu infracţiunea pretinsă, citarea învinuitului în procesul de revizuire fiind

obligatorie, legea nereglementând – însă – în ce calitate va fi citat acest participant la judecată.

5. art. 322 pct. 5 - dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de

partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor,

ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei

revizuire se cere

Condiţii de admisibilitate (trebuie îndeplinite cumulativ):

150

1) revizuientul să-şi întemeieze cererea pe un înscris ce are forţă probantă prin el însuşi, un înscris

nou (nefolosit de părţi şi necunoscut de instanţă în procesul în care s-a dat hotărârea atacată);

2) respectivul înscris să fi existat la data când s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii; s-a apreciat

că este îndeplinită condiţia şi atunci când înscrisul are o dată ulterioară, dacă se referă la situaţii atestate

de alte înscrisuri preexistente;

3) înscrisul să nu fi putut fi prezentat instanţei întrucât a fost reţinut de partea adversă, sau datorită

unor circumstanţe mai presus de voinţa părţii;

4) înscrisul nou trebuie depus de revizuient, neputând cere instanţei să-l administreze din oficiu;

5) înscrisul invocat în revizuire să fie esenţial, determinant astfel că dacă instanţa l-ar fi cunoscut cu

ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.

Cea de-a doua situaţie prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. presupune că hotărârea supusă

revizuirii este fundamentată pe o hotărâre desfiinţată / modificată ulterior;

Condiţie de admisibilitate:

- hotărârea care a fost modificată /desfiinţată să fi fost determinantă pentru soluţia din hotărârea

atacată

6. art. 322 pct. 6 - dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică,

dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie

de cei însărcinaţi să-i apere

pentru situaţia în care statul, alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică,

dispăruţii, cei fără capacitate de exerciţiu ori cu capacitate restrânsă sau ce puşi sub curatelă nu au fost

apăraţi deloc, revizuirea este admisibilă numai dacă e vorba despre lipsa totală de apărare (indiferent de

cauza căreia i se datorează); textul nu vizează şi eventuala apărare greşită sau incompletă;

pentru situaţia în care statul, alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică,

dispăruţii, cei fără capacitate de exerciţiu ori cu capacitate restrânsă sau ce puşi sub curatelă au fost apăraţi

cu viclenie, se cer două condiţii de admisibilitate: 1) să fi fost făcută de persoanele însărcinate să-l apere

pe revizuient; 2) aceste persoane să fi uzat de manopere dolosive, determinante pentru pierderea

procesului.

7. art. 322 pct. 7- Dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de

grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate

Condiţii de admisibilitate (cumulative):

151

1) să privească hotărâri definitive contradictorii, indiferent dacă au rezolvat sau nu fondul cauzei;

2) să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu (să fi existat triplă identitate de elemente: părţi,

obiect şi cauză;

3) hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate în procese (dosare) diferite;

4) să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat în cel de-al doilea proces ori, deşi s-a invocat,

să nu se fi discutat;

5) prin revizuire să se solicite anularea celei de a doua hotărâri, date cu încălcarea puterii lucrului

judecat

8. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 8 - dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la

judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa

presupune citarea legală a părţii, care, datorită unei împrejurări mai presus de voinţa sa, a lipsit

de la judecată;


1) partea să nu se fi putut prezenta la judecată;

2) să nu fi putut înştiinţa instanţa.

Instanţa va aprecia de la caz la caz, dacă respectiva împrejurare era sau nu mai presus de voinţa

părţii.

9. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 - dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti,

iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin

revizuirea hotărârii pronunţate.


1) să existe o hotărâre irevocabilă pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a

admis cererea petentului împotriva statului roman, cerere prin care acesta s-a plâns asupra modului de

rezolvare şi, implicit, asupra soluţiei date de instanţele române în cauza sa (deci, o decizie de condamnarea

a statului roman);

2) consecinţele grave ale soluţiei asupra căreia s-au oprit instanţele române să nu fi fost încă

remediate, ele continuând să se producă;

3) consecinţele grave ale soluţiei asupra căreia s-au oprit instanţele române să nu poată fi înlăturate

decât prin revizuirea hotărârii pronunţate; per a contrario, atunci când statul român realizează reparaţia,

revizuirea ar fi inadmisibilă.

152

cererea de revizuire se introduce la instanţa ce a pronunţat hotărârea definitivă ce se atacă pe

această cale, în aceeaşi compunere ca şi cauza în care s-a pronunţat hotărârea atacată, exceptând cazul

prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care se va soluţiona de către instanţa superioară în grad faţă de

instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ.;


În revizuire, părţile se numesc revizuent şi intimat.

instanţa competentă este aceea care a pronunţat hotărârea de fond, chiar dacă ar exista şi hotărâri

pronunţate de alte instanţe, dar care nu evocă fondul;

dacă se cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, competenţa aparţine instanţei mai mare

în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile contradictorii, astfel:

- când instanţele sunt din circumscripţii judecătoreşti diferite, competenţa aparţine instanţei

superioare celei care a dat prima hotărâre;

- când e vorba de instanţe de recurs, iar una dintre ele este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

revizuirea se soluţionează de instanţa supremă

Termenul de exercitare

art. 324 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că termenul de revizuire este de o lună şi se calculează

astfel:

pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1) C. proc. civ., termenul curge de la

comunicarea hotărârilor definitive; când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea

fondului, termenul curge de la pronunţare, iar în cazul hotărârilor la care se referă art. 322 pct. 7 alin. (2)

C. proc. civ. (dacă sunt pronunţate de către instanţe de recurs) termenul curge de la pronunţarea ultimei

hotărâri;

în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ., termenul curge de la cel din urmă act de

executare (îndeplinit în procedura efectivă de executare pornită de creditor);

pentru cazurile de la art. 322 pct. 4 C. proc. civ., termenul curge din ziua când partea a luat

cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului sau de

hotărârea prin care s-a declarat fals înscrisul; când nu există o astfel de hotărâre termenul curge de la

data când partea a luat cunoştinţă de circumstanţele datorită cărora constatarea infracţiunii nu se mai

poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;

153

pentru cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., termenul curge, după caz, fie din ziua

când s-au descoperit înscrisurile ce se invocă, fie din ziua când partea a cunoscut că hotărârea pe care s-

a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere a fost desfiinţată / modificată;

în cazurile de la art. 322 pct. 6 C. proc. civ., termenul curge de la data comunicării hotărârii

definitive către stat / persoanelor de drept public sau utilitate publică;

însă, art. 324 alin. (1) pct. 5 teza a doua C. proc. civ. dispune că termenul de revizuire este de 6

luni când dispăruţii sau incapabilii nu au fost apăraţi deloc / au fost apăraţi cu viclenie şi curge de la

întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacităţii;

în cazul p revăzu t d e art. 3 2 2 p ct. 8 C. p roc. civ. termenul d e rev izuire este de 15 zile şi se

socoteşte de la încetarea împiedicării;

în cazul p revăzu t d e art. 3 2 2 p ct. 9 C. p roc. civ. termenul d e rev izuire este de 3 luni şi se

socoteşte de la data publicării hotărârii C.E.D.O. în Monitorul Oficial al României;

pentru procuror, termenul este acelaşi ca cel stabilit pentru părţi, chiar dacă nu a participat la

judecată şi nu i s-a comunicat hotărârea;

în condiţiile art. 103 C. proc. civ. revizuentul poate solicita repunerea în termen, dacă nu a

putut exercita calea de atac în termenul prevăzut de lege, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

cererea de revizuire se judecă conform dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în

judecată, dar trebuie avute în vedere şi regulile speciale din materia revizuirii; dezbaterile privesc

admisibilitatea revizuirii şi faptele pe care se întemeiază cererea;

X.8.4. Judecata revizuirii

întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de

judecată;

instanţa poate suspenda executarea hotărârii atacate, la cererea revizuentului care trebuie, însă,

să depună o cauţiune, cuantumul fiind stabilit de instanţă;

când se admite cererea de revizuire, instanţa va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată;

în cazul revizuirii pentru contrarietate de hotărâri se va anula ultima hotărâre

Modalităţile de judecată diferă în funcţie de motivul de revizuire invocat, astfel:

- pentru art. 322 pct. 1, instanţa pronunţă o hotărâre unică, prin care se va înlocui dispozitivul

hotărârii atacate cu un dispozitiv clar, univoc;

- pentru art. 322 pct. 2, dacă s-a invocat extra petita sau plus petita, instanţa dă o hotărâre unică,

modificând dispozitivul în limitele obiectului stabilit de reclamant; însă, în caz de minus petita, se va

154

rezolva în fond şi capătul de cerere omis, instanţa pronunţând o nouă hotărâre, ce o va completa pe cea

dintâi;

- pentru art. 322 pct. 3, după dezbateri contradictorii cu privire la pieirea lucrului şi stabilirea

despăgubirii, instanţa va modifica hotărârea atacată, obligând pârâtul la plata contravalorii lucrului;

- pentru art. 322 pct. 4, când se invocă condamnarea judecătorului se pronunţă o primă hotărâre prin

care se desfiinţează hotărârea atacată, iar după rejudecarea procesului se pronunţă o nouă hotărâre; când

se invocă faptul că materialul probator care a stat la baza hotărârii este fals, instanţa pronunţă mai întâi o

încheiere de admitere în principiu a revizuirii (interlocutorie), după care va administra probe noi, iar faţă

de noua situaţie de fapt, după dezbateri, fie va menţine fosta soluţie (respingând cererea de revizuire),

fie va da o altă soluţie, admiţând cererea de revizuire; însă, dacă nu există o hotărâre penală de

condamnare / de constatare a falsului, se vor administra mai întâi probe pentru constatarea infracţiunii;

- pentru art. 322 pct. 5, instanţa va da mai întâi o încheiere de admitere în principiu, dacă sunt

îndeplinite cerinţele legale, iar, după administrarea probelor şi concluziile părţilor, va da o unică

hotărâre de admitere a revizuirii când ajunge la concluzia că hotărârea atacată era greşită sau de

respingere, dacă stabileşte că soluţia era legală şi temeinică; când se invocă desfiinţarea / modificarea

hotărârii pe care s-a întemeiat hotărârea atacată, judecarea fie se face dintr-odată atunci când nu mai sunt

probe noi de administrat, fie va da mai întâi o încheiere de admitere în principiu iar, după administrarea

probelor devenite necesare, va da o singură hotărâre de admitere /respingere a cererii de revizuire;

- pentru art. 322 pct. 6, când se constată lipsa de apărare /apărarea cu viclenie, prin hotărâre se va

desfiinţa hotărârea atacată, iar după rejudecare se va da o nouă hotărâre de fond;

- pentru art. 322 pct. 7, instanţa de revizuire va pronunţa o unică hotărâre, de anulare a celei de-a

doua hotărâri deoarece e pronunţată cu încălcarea puterii lucrului judecat;

- pentru art. 322 pct. 8, când motivul se consideră întemeiat, instanţa dă o hotărâre prin care

retractează hotărârea atacată şi trece apoi la rejudecarea în fond a procesului, pronunţând o nouă

hotărâre; însă, dacă revizuientul nu solicită probe, se poate da o hotărâre unică;

- pentru art. 322 pct. 9, apreciem că – dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate – instanţa de

revizuire poate pronunţa o unică hotărâre de admitere a cererii de revizuire (prin care, mai întâi, va

desfiinţa hotărârea anterioară – ce a făcut şi obiectul cercetării şi admiterii cererii petentului la C.E.D.O.

– şi, rejudecând cauza, va da o nouă soluţie);

hotărârea dată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea

revizuită, după caz, apel sau recurs; hotărârea pronunţată într-o cerere de revizuire ce a avut ca obiect o

decizie a instanţei de recurs prin care s-a evocat fondul este irevocabilă, deci nu mai poate fi atacată;

155

dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice (art. 322 pct. 7

C. proc. civ.) calea de atac este recursul, însă, doar dacă a doua hotărâre atacată cu revizuire, era

susceptibilă de apel sau de recurs; când instanţa a respins / a anulat recursul fără a-l examina în fond / a

constatat perimarea, revizuirea priveşte exclusiv hotărârea primei instanţe, iar dacă aceasta este supusă

recursului şi hotărârea dată în revizuire este susceptibilă de recurs.


X.9.1. Răspundeţi, motivat, la următoarele probleme:

1. Care sunt motivele de reviziure prevăzute de Codul de procedură civilă?

2. Ce condiţii de admisibilitate trebuie să îndeplinească înscrisurile pentru a se încadra în

punctul 5 al art. 322 Cod Procedură civilă?

3.Care este termenul de exercitare a revizuirii? Analizaţi în funcţie de toate motivele de

revizuire.

4.Căror căi de atac le este supusă hotărârea pronunţată în revizuire?

X.9.2. Rezolvaţi următoarele întrebări grilă:

1. Revizuirea este o cale de atac:

a) extraordinară, de retractare, comună şi suspensivă de executare;

b) extraordinară, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare;

c) extraordinară, de reformare, comună şi nesuspensivă de executare;


2. Revizuirea pe motiv că obiectul pricinii nu se află în fiinţă poate fi exercitată dacă:

a) lucrul a pierit în cursul procesului şi reclamantul nu şi-a modificat cererea;

b) obiectul pricinii există fizic, dar i s-a schimbat situaţia;

c) se constată, în cazul unei hotărâri cu condamnare alternativă, că executarea în natură nu

mai este posibilă;


3. Revizuirea pe bază de înscrisuri noi este admisibilă dacă înscrisul:

156

a) exista la data când a fost pronunţată hotărârea;

b) a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, dar a fost interpretat

împotriva înţelesului lămurit şi neîndoielnic al acestuia;

c) a fost întocmit ulterior pronunţării hotărârii şi deci nu a fost folosit în proces;


4. Revizuirea se poate exercita dacă nu a fost apărată deloc sau a fost apărată cu

viclenie persoana:

a) fizică cu discernământ atenuat;

b) juridică de drept privat;

c) fizică pusă sub curatelă;


5. Se poate exercita revizuirea dacă există:

a) contradicţii între considerente şi dispozitiv;

b) în dispozitiv dispoziţii potrivnice care nu pot fi aduse la îndeplinire;

c) în dispozitiv dispoziţii care necesită lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării lor;




Bibliografie




examene

157






TEMA XI

PROCEDURI SPECIALE

XI.1.Procedura necontencioasă

XI.1.1. Precizări introductive

XI.1.2. Procedura de soluţionare a cererii necontencioase

XI.2. Întrebări şi exerciţii

XI.3.Ordonanţa preşedinţială


XI.3.2. Condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale

XI.3.3. Procedura de soluţionare

XI.3.4. Domeniul de aplicare


OBIECTIVE:

-înţelegerea noţiunilor de procedură necontencioasă şi ordonanţă preşedinţială;

-asimilarea condiţiilor de admisibilitate a celor două proceduri speciale;

-însuşirea procedurii de judecată în cazul procedurilor speciale şi a soluţiilor posibile.

Noţiune: este procedura privitoare la cererile pentru care este necesară mijlocirea sau autorizarea

instanţei, fără a se stabili vreun drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum şi cele privitoare la darea

autorizaţiilor judecătoreşti, sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare; mai

este numită procedură graţioasă sau procedură voluntară;

XI.1.Procedura necontencioasă


158

sediul materiei îl constituie art. 331-339 C. proc. civ.;

Domeniu de aplicare: orice cerere adresată instanţei, caracterizată prin lipsa contradictorialităţii,

prin care se urmăreşte:

darea unor autorizaţii judecătoreşti;

învestirea cu formulă executorie;

luarea unor măsuri de asigurare;

luarea unor măsuri de ocrotire şi supraveghere;

eliberarea unor titluri, valori sau înscrisuri aflate în depozitul instanţei;

Caracteristicile procedurii necontencioase:

absenţa unui litigiu (art. 331 C. proc. civ.) – diferă de procedura contencioasă, care presupune

întotdeauna existenţa unor litigiu, a unui conflict de interese între părţile procesului; dacă, în cursul

soluţionării procedurii necontencioase s-ar invoca vreun drept potrivnic, asistăm la transformarea acestei

proceduri în una contencioasă;

învestirea instanţei se face printr-o simplă petiţie (o cerere prin care nu se invocă nici un drept

potrivnic), care e suficient să îndeplinească condiţiile art. 333 C. proc. civ., iar nu printr-o cerere de

chemare în judecată;

presupune întotdeauna exercitarea unui control judiciar din partea instanţei; limitele în care se

exercită acesta fiind diferite, după natura cererii sau a actului supus autorizării;

regimul încheierilor pronunţate în materie contencioasă este diferit de cel al încheierilor de

drept comun, aceste hotărâri legând instanţa doar în măsura în care situaţia de fapt rămâne neschimbată,

nestând nici în putere de lucru judecat.

Competenţa de soluţionare:

XI.1.2. Procedura de soluţionare a cererii necontencioase

- este stabilită generic de art. 332 C. proc. civ., care dispune că cererile necontencioase privind o

lucrare sau un litigiu în curs de soluţionare / soluţionată la o anumită instanţă judecătorească, dacă

vizează eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul instanţei, sunt de competenţa

respectivei instanţe; pentru celelalte cereri necontencioase se va aplica procedura de drept comun în

materie de competenţă, însă, având în vedere caracterul necontradictoriu al procedurii, de regulă, va fi

competentă instanţa de la domiciliul petentului;

învestirea instanţei se face printr-o simplă cerere, ce va cuprinde elementele descrise de art. 333 C.

proc. Civ;

159

procedura este caracterizată de lipsa contradictorialităţii, motiv pentru care citarea este

facultativă;

instanţa se pronunţă asupra cererii printr-o încheiere executorie de drept, care are caracter

constitutiv (deoarece creează situaţii juridice noi), indiferent de soluţie, care este supusă recursului

în termenul de drept comun de 15 zile, care curge de la pronunţare pentru cei prezenţi, respectiv de

la comunicare pentru cei absenţi la soluţionare;

recursul se judecă în camera de consiliu, potrivit art.336 alin.(5) C.proc.civ.

recursul nu este suspensiv de executare, însă, instanţa de recurs – la cerere – poate acorda

suspendarea, cauţiunea fiind facultativă;

prin derogare de la dreptul comun, în materie necontencioasă, recursul poate fi exercitat de

către orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la rezolvarea cererii; pentru terţi, termenul

de recurs curge întotdeauna de la pronunţare, deoarece nu i se comunică încheierea;

în conformitate cu dispoziţiile art.339 C,proc.civ., procedura necontencioasă se aplică şi în

cazurile în care legea dă în căderea preşedintelui instanţei luarea unor măsuri cu caracter

necontencios, caz în careacesta trebuie să pronunţe încheierea în termen de cel mult 3 zile de la

sesizare, iar recursul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal, iar

recursul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau curţii de apel se judecă de un

complet al instanţei respective


1.Care este domeniul de aplicare al procedurii necontencioase?

2.Care sunt caracteristicile procedurii necontencioase?

3.Care sunt derogările faţă de dreptul comun în privinţa procedurii de judecare a

procedurii necontencioase?

XI.3.Ordonanţa preşedinţială


Noţiune: procedura specială prin care se iau măsuri temporare (vremelnice), în cazuri

urgente; totodată, desemnează şi actul de procedură (hotărârea) prin care instanţa se pronunţă

asupra cererii promovate în temeiul art. 581-582 C. proc. civ.

Sediul materiei îl constituie art. 581-582 C. proc. Civ.

XI.3.2. Condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale

160

Urgenţa (a nu se confunda cu celeritatea procesului civil)

se apreciază în concret de către instanţă, prin raportare la circumstanţele obiective ale litigiului;

criteriile subiective nu sunt excluse, dar sunt irelevante, dacă nu însoţesc criteriile obiective;

art. 581 alin. (1) C. proc. civ. enumeră câteva categorii generale de ipoteze prezumate urgente:

- păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere;

- pentru prevenirea unei pagube iminente şi care s-ar putea repara;

- pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Este necesar ca urgenţa să persiste în tot cursul judecării cererii de ordonanţă preşedinţială.

Caracterul vremelnic

presupune ca măsura ordonată de instanţă să fie temporară, întrucât, pe cale de ordonanţă

preşedinţială nu pot fi luate măsuri cu caracter definitiv, care să rezolve litigiul pe fond;

nefiind vorba despre stabilirea unor drepturi definitive pe fondul cauzei, partea nemulţumită de

măsura dispusă prin ordonanţa preşedinţială se poate adresa instanţei cu o cerere pe calea dreptului

comun;

caracterul vremelnic rezidă şi în aceea că, de regulă, măsurile luate prin ordonanţă

preşedinţială sunt limitate în timp (îşi vor produce efectele) până la definitivarea litigiului pe fond; nu este

exclus ca, în situaţia în care nu se urmează calea dreptului comun, măsurile ordonate prin această

procedură să rămână definitive, fapt care nu schimbă însă caracterul vremelnic al ordonanţei preşedinţiale.

Neprejudecarea fondului

când cercetează o cerere de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu poate antama fondul litigiului

dintre părţi, însă, pentru a nu pronunţa o soluţie pur arbitrară, se apreciază că instanţa poate cerceta

aparenţa dreptului; practic, instanţa va proceda la o cercetare sumară a cauzei;

aparenţa dreptului este necesară, dar şi suficientă pentru ca instanţa să poată dispune măsura

solicitată.

instanţele nu sunt competente să rezolve pe cale de ordonanţă preşedinţială cereri care nici pe

fondul cauzei nu ar fi în competenţa lor;

XI.3.3. Procedura de soluţionare

competenţa materială şi cea teritorială se determină prin raportare la dispoziţiile comune

privind cererea pe fondul cauzei;

161

dacă există un litigiu pe fond pendente, ordonanţa preşedinţială va fi soluţionată la aceeaşi

instanţă (chiar şi de către instanţa de apel), potrivit art. 17 C. proc. civ.; de asemenea, preşedintele

instanţei de recurs, în temeiul art. 300 alin. (3) sau art. 403 alin. (4) C. proc. civ. poate dispune, pe cale de

ordonanţă preşedinţială, suspendarea hotărârii recurate.

depunerea întâmpinării este obligatorie,

ordonanţa preşedinţială se poate da şi fără citarea părţilor, dar numai atunci când există o

urgenţă deosebită, însă, în această ipoteză, instanţa va soluţiona cererea fără concluziile reclamantului,

pentru respectarea principiului egalităţii;

cu excepţia cazului în care urmează a fi dată şi fără

citarea părţilor;

când s-a dispus citarea, nu trebuie să se respecte termenul de 5 zile stipulat de art. 89 alin. (1)

C. proc. civ., instanţa putând fixa termen chiar şi în ziua depunerii cererii de ordonanţă preşedinţială,

citarea făcându-se, deci, în aceeaşi zi; în acest caz instanţa va aprecia în ce măsură pârâtul şi-a putut

pregăti apărarea;

când se dispune citarea, nu este obligatorie comunicarea cererii de ordonanţă preşedinţială şi a

înscrisurilor ce o însoţesc către pârât, însă, nu se poate proceda la soluţionarea cauzei dacă procedura de

citare este nelegal îndeplinită;

cererea de ordonanţă preşedinţială se judecă cu urgenţă şi cu precădere faţă de alte cauze;

sub aspect probator, instanţa nu poate încuviinţa probe care atrag tergiversarea soluţionării

cauzei, iar dacă părţile le solicită, totuşi, instanţa trebuie să le respingă;

ordonanţa preşedinţială este executorie de drept, iar – în anumite condiţii – instanţa poate

dispune ca executarea sa să se facă fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen;

ordonanţa preşedinţială poate fi atacată doar cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare

(când părţile au fost citate), respectiv de la comunicare (când părţile nu au fost citate);

recursul se judecă cu urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor; pronunţarea se poate amâna

maxim 24 de ore, iar motivarea maxim 48 de ore de la pronunţare;

a) în materia raporturilor de familie: dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, se poate

formula cerere de ordonanţă preşedinţială şi pentru: reintegrarea soţului sau/şi a copiilor alungat(i) din

locuinţa comună; evacuarea soţului turbulent până la definitivarea partajului; restituirea bunurilor proprii

de strictă necesitate; stabilirea programului de vizitare a minorilor; partajarea folosinţei locuinţei;

XI.3.4. Domeniul de aplicare

162

b) în materia raporturilor locative; exemple: încetarea unor abuzuri de folosinţă, constatarea

stării locuinţei închiriate, eliberarea accesului la camera reclamantului, permisiunea efectuării unor

reparaţii urgente şi necesare etc.

c) în materia raporturilor de proprietate şi vecinătate; exemple: sistarea executării unor lucrări

ce închid accesul la imobil sau îl periclitează, ridicarea unor materiale depozitate defectuos şi care

afectează gardul sau zidul comun, încetarea unei servituţi de trecere etc.

d) în materia raporturilor comerciale; exemple: stoparea unor acte de concurenţă neloială,

suspendarea din funcţie a administratorului, permiterea accesului la un spaţiu comercial, ridicarea măsurii

blocării contului bancar etc.

REZUMAT

Procedura necontencioasă este procedura privitoare la cererile pentru care este necesară mijlo

autorizarea instanţei, fără a se stabili vreun drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum şi

vitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti, sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, oc

asigurare; mai este numită procedură graţioasă sau procedură voluntară.

Domeniu de aplicare: orice cerere adresată instanţei, caracterizată prin lipsa

contradictorialităţii.

Caracteristici: absenţa unui litigiu, lipsa contradictorialităţii, instanţa se pronunţă asupra

cererii printr-o încheiere executorie de drept, care are caracter constitutiv, supusă recursului,

recursul poate fi exercitat de către orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la

rezolvarea cererii.

Ordonanţa preşedinţială este procedura specială prin care se iau măsuri temporare (vre-

melnice), în cazuri urgente; totodată, desemnează şi actul de procedură (hotărârea) prin care

instanţa se pronunţă asupra cererii promovate în temeiul art. 581-582 C. proc. civ.

Condiţii de admisibilitate: urgenţa, caracterul vremelnic, neprejudecarea fondului.

Procedura: cu sau fără citarea părţilor, obligativitatea întâmpinării, judecare de urgenţă şi cu

precădere, caracter executoriu de drept, cale de atac-recurs, 5 zile de la pronunţare sau de la

comunicare în funcţie de citarea părţilor.

Domeniul de aplicare:raporturi de familie, raporturi locative, raporturilor de proprietate şi

vecinătate, raporturi comerciale.

163

b) poate să se facă şi fără citarea părţilor;


XI.4.1. Răspundeţi, motivat, la următoarele probleme:

1.Care sunt condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale?

2. În ce condiţii se poate judeca o ordonanţă preşedinţială fără citarea părţilor?

3.Care este calea de atac împotriva ordonanţei preşedinţiale?În ce termen se poate

introduce şi care este procedura de judecată?

XI.4.2. Rezolvaţi următoarele teste grilă:

1. Ordonanţa preşedinţială:

a) se judecă după procedura necontencioasă;

b) are întotdeauna caracter contencios;

c) este una dintre măsurile pe care le ia preşedintele instanţei sau înlocuitorul acestuia, atunci

când primeşte cererea de chemare în judecată;


2. Condiţiile speciale de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale sunt:

a) urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii solicitate;

b) celeritatea şi caracterul vremelnic al măsurii solicitate;

c) urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii solicitate şi neprejudecarea fondului;


3. Judecarea cererii de ordonanţă preşedinţială:

a) se face numai cu citarea părţilor;

164

c) se face întotdeauna fără citarea părţilor;


4. Pentru a fi admisibilă ordonanţa preşedinţială:

a) este necesar ca urgenţa să persiste pe tot parcursul judecăţii;

b) este suficient ca urgenţa să existe doar la data introducerii cererii;

c) nu este obligatoriu să fie îndeplinită condiţia urgenţei;


5. Ordonanţa preşedinţială poate fi folosită pentru:

a) împărţirea provizorie a folosinţei locuinţei comune, în materia raporturilor de familie;

b) a se obţine suspendarea executării unei hotărâri definitive atacate cu recurs;

c) pentru anularea formelor de executare silită;




Bibliografie:




examene






165

TEMA XII EXECUTAREA SILITĂ

XII.1. Noţiuni introductive

XII.2. Principalele titluri executorii

XII.3.Contestaţia la executare

XII.3.1. Noţiuni generale

XII.3.2. Contestaţia la executare propriu-zisă

XII.3.3. Contestaţia la titlu

XII.3.4.Subiectele contestaţiei la executare

XII.3.5. Obiectul contestaţiei

XII.3.6.Competenţa judecării contestaţiei

XII.3.7. Procedura de soluţionare

XII.4. Întoarcerea executării silite


XII.4.2.Condiţii de admisibilitate

XII.4.3.Aspecte procedurale

XII.5. Întrebări şi exerciţii

TEMA XII EXECUTAREA SILITĂ

– faza judecăţii propriu-zise (cognitio), care începe prin sesizarea instanţei de judecată cu

cererea de chemare în judecată formulată de reclamant (acţiunea civilă) şi care, după

parcurgere altor faze intermediare, de la caz la caz, se finalizează cu o hotărâre judecătorească

XII.1. Noţiuni introductive

Procesul civil este structurat în două mari etape:

166

irevocabilă (actul de dispoziţie al instanţei prin care tranşează cauza dedusă judecăţii de către

părţile litigante);

– faza executării silite (executio), prin care pot fi puse în executare fie hotărârile

judecătoreşti susceptibile de executare silită, fie alte înscrisuri care constituie titluri executorii,

ori de câte ori partea ţinută de îndeplinirea unei obligaţii statuate prin respectivul titlu nu o

face benevol.

XII.2. Principalele titluri executorii

-Noţiune: titlul executoriu este înscrisul întocmit potrivit legii, de organele competente, în

temeiul căruia, în condiţiile legii, creditorul poate solicita declanşare executării silite şi

valorificarea creanţei constatate în acesta, a drepturilor recunoscute prin actul respectiv.

-Rol: de a atesta existenţa creanţei şi faptul că aceasta corespunde cerinţelor legale pentru a

putea fi pusă în executare silită; de altfel, executarea este posibilă doar dacă poartă sau este în

legătură cu obiectul pe care titlul executoriu l-a determinat

Exemple de titluri executorii:

-hotărârile judecătoreşti definitive sau irevocabile susceptibile de executare silită, inclusiv

hotărârile penale definitive, care recunosc anumite pretenţii civile; pentru a constitui titlu

executoriu, toate aceste hotărâri trebuie învestite cu formulă executorie;

– hotărârile de exequatur (de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti străine);

– hotărârile arbitrale;

– hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului;

– titlul executoriu european pentru creanţele necontestate potrivit Regulamentului

Parlamentului şi Consiliului European nr. 805/2004;

– decizia de imputare şi angajamentul de plată (acte de dreptul muncii);

– sentinţa judecătorului sindic de confirmare a planului de reorganizare în temeiul Legii nr.

85/2006;

167

– actele autentice (întocmite de notarii publici);

– decizia/dispoziţia de restituire în natură a imobilului emisă în temeiul Legii

nr. 10/2001;

– acordul/actul încheiat între foştii proprietari cu investitorii în temeiul Legii

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor

forestiere;

– contractul de arendă;

– cambia, biletul la ordin, cecul;

– contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei, împreună cu procesul-verbal de predare-

primire a locuinţei şi contractul de împrumut încheiate în baza Decretului-lege nr. 61/1990

privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului;

– contractul de garanţie reală mobiliară încheiat în temeiul Legii nr. 99/1999 privind unele

măsuri pentru accelerarea reformei economice;

– contractele de credit şi contractul de garanţie reală sau personală încheiate de o instituţie

de credit;

– titlul constatator al creanţei Oficiului de Recuperare a Creanţelor Bancare;

– contractele sau convenţiile de credit sau alte titluri constatatoare ale creanţelor A.V.A.S.;

– contractul de credit ipotecar şi garanţiile reale şi personale născute în temeiul Legii nr.

190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare;

– încheierea executorie din cadrul procedurii somaţiei de plată;

– contractul de asistenţă juridică încheiat între avocat şi client potrivit Legii

nr. 51/1995 actualizată şi Statutului profesiei de avocat;

– contractul de leasing.

XII.3.Contestaţia la executare

168

• Sediul materiei: art. 399-404, precum şi art. 492, art. 521, art. 570 C. proc. civ.


• Formele contestaţiei la executare – contestaţia la executare propriu-zisă şi

contestaţia la titlu

XII.3.2. Contestaţia la executare propriu-zisă

Forme: – contestaţia îndreptată împotriva executării silite înseşi: cerea se întemeiază, de

principiu, fie pe anumite cauze de nulitate/anulabilitate, fie pe posibile impedimente sau alte

cauze de împiedicare sau temporizare ce afectează întreaga executare, cu rezultatul desfiinţării

tuturor formelor de executare sau a stopării executării.

– contestaţia îndreptată împotriva unui act de executare: se critică încălcarea unor norme

de procedură din materia executării silite, efectuarea unor acte de executare ilegale, scopul

vizat constând doar în desfiinţarea actelor de executare, iar nu a întregii executări silite, astfel

încât, în ipoteza admiterii acestei contestaţii, executarea silită va fi reluată de către executor

de la ultimul act de executare valabil efectuat în dosarul de executare.

- contestaţia la titlu poate fi promovată numai dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de

art. 281

XII.3.3. Contestaţia la titlu

-în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului

executoriu.

1 C. proc. civ., fiind astfel condiţionată de neutilizarea celuilalt mijloc procesual –

lămurirea hotărârii(8) – în respectarea puterii de lucru judecat.

Debitorul: ori de câte ori acesta se consideră vătămat în drepturile lui legitime prin

procedura execuţională, în special atunci când bunurile sunt urmărite în mod injust sau sunt

urmărite bunuri insesizabile, precum şi atunci când în procedura de executare demarată se

încalcă dispoziţiile legii referitoare la îndeplinirea actelor de executare silită.

XII.3.4.Subiectele contestaţiei la executare

(8) A se vedea I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001,

p. 909.

169

Creditorul: pentru îndeplinirea unor acte în mod defectuos sau chiar cu încălcarea legii,

pentru fixarea unor termene de îndeplinire a actelor de procedură peste limitele maxime

prevăzute de lege, pentru omisiuni, interpretări eronate ale titlului executoriu, care conduc fie

la diminuarea creanţei, fie la indisponibilizarea insuficientă a bunurilor debitorului, fie la

aprecierea eronată a unor bunuri ca nevandabile etc.

Terţii: atunci când li se urmăresc bunurile.

XII.3.5. Obiectul contestaţiei

– fie executarea însăşi ori un act de executare (contestaţia la executare propriu-zisă);

– fie înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu (contestaţia la titlu);

– fie refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare în condiţiile

prevăzute de lege. Potrivit art. 53 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, în cazul refuzului

nejustificat de îndeplinire a unui act, partea interesată poate promova plângere, în termen de 5

zile de la data când a luat cunoştinţă de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi

are sediul biroul executorul judecătoresc. Precizăm însă că acest text din legea specială nu are

în vedere actele de executare în legătură cu care se exercită contestaţia la executare, ci refuzul

executorului de a îndeplini alte diverse acte date de lege în competenţa lui.

• Competenţa materială: contestaţia la executare propriu-zisă se va înregistra la

instanţa de executare, respectiv la judecătorie; competenţa de rezolvare a

contestaţiei privind înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se

execută va reveni instanţei ce a soluţionat fondul cauzei, ca primă instanţă.

XII.3.6.Competenţa judecării contestaţiei

• Competenţa teritorială: ca regulă, aceeaşi judecătorie este competentă din punct de

vedere teritorial să soluţioneze orice contestaţie în legătură cu executarea silită

îndreptată împotriva unui debitor, dacă acesta domiciliază, primeşte salarii sau

produce venituri şi îşi are principalele bunuri în raza teritorială a aceleiaşi

judecătorii. Totuşi, atunci când imobilul este situat în raza teritorială a altei

judecătorii, contestaţia la executare propriu-zisă este în competenţa instanţei în

circumscripţia căreia se efectuează executarea.

XII.3.7. Procedura de soluţionare

170

• Forma cererii: art. 112 C. proc. civ. privind cererea de chemare în judecată;

• Limitele în care poate fi exercitată contestaţia la executare:

- nu se poate modifica sau anula hotărârea pusă în executare;

- apărările de fond admisibile în contestaţia la executare constau în invocarea unor

cauze de stingere a obligaţiei, care au survenit ulterior rămânerii definitive a

hotărârii;

-În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, debitorul are dreptul

să invoce, prin intermediul contestaţiei la executare, orice apărare de fond privind

existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei, doar în măsura în care legea nu

prevede o cale specială

- nu pot fi invocate pe calea contestaţiei la executare: acţiunea în

nulitatea/anularea actului autentic notarial, care în condiţiile art. 66 din Legea nr. 36/1995,

constituie titlu executoriu; dacă titlul executoriu este un proces-verbal de constatare şi

sancţionare contravenţională, motivele de nelegalitate sau netemeinicie ale acestuia nu pot fi

invocate pe calea contestaţiei la executare

- instanţa de executare are obligaţia de a se conforma hotărârii ce se execută, neavând

dreptul de a interveni în conţinutul acesteia, neputând-o deci modifica, tocmai în respectarea

principiului puterii de lucru judecat, ce nu permite repunerea în discuţie a fondului dreptului.

• Termenul de exercitare: contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data

când:

– contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a

îndeplini un act de executare;

– cel interesat a primit, după caz, comunicarea/înştiinţarea privind înfiinţarea popririi; când

poprirea s-a înfiinţat asupra veniturilor periodice, termenul de contestaţie pentru debitor

începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

171

– debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia sau de la data când a luat

cunoştinţă de primul act de executare, dacă nu a primit somaţia sau când executarea se face

fără somaţie.

- În cazul contestaţiei la titlu privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului

executoriu, aceasta poate fi promovată oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului

de a cere executarea silită.

• Părţile în contestaţia la executare : contestator (poziţia reclamantului din judecata

în primă instanţă) şi intimat (poziţia pârâtului din judecata în primă instanţă);

• părţile sunt „citate într-un termen scurt”, iar judecata se face „cu urgenţă şi

precădere”;

• Instanţa poate suspenda executarea până la soluţionarea contestaţiei la executare,

numai cu dare de cauţiune (al cărui cuantum este facultativ), dacă legea nu

dispune altfel (art. 403 C. proc. civ.);

• Hotărârea pronunţată: susceptibilă doar de recurs;

Excepţii:

– în cazul prevăzut de 400¹ C. proc. civ., hotărârea dată asupra împărţelii bunurilor

este susceptibilă de apel, apoi de recurs;

– în cazul prevăzut de art. 401 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile date în contestaţiile

terţilor ce pretind un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului urmărit

sunt susceptibile de apel, apoi de recurs.

Potrivit art. 402 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea pronunţată asupra contestaţiei la

titlu este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea care se execută. Pe lângă

apel/recurs, hotărârile pronunţate în materie de contestaţie la executare sunt

susceptibile, în condiţiile legii, şi de revizuire sau contestaţie în anulare.

• Soluţiile:

a) dacă se admite contestaţia, efectele diferă după scopul urmărit:

172

– se anulează sau se modifică actul de executare contestat (dacă se constată

nerespectarea dispoziţiilor privind efectuarea actului de executare contestat; în

această ipoteză, executarea se reia de la ultimul act anterior celui anulat, refăcându-

se actul contestat/îndreptat);

– se anulează executarea (dacă se constată nerespectarea dispoziţiilor privind însăşi

executarea silită; după caz, este posibilă şi soluţia anulării în parte a executării,

atunci când o parte a obligaţiei inserate în titlul executoriu a fost deja executată, dar

executarea este efectuată pentru întreaga obligaţie);

– se dispune încetarea executării (atunci când cauza desfiinţării executării a

survenit ulterior declanşării executării silite, de exemplu, s-a stins obligaţia prin

plată sau prin compensare etc.);

– se anulează sau se lămureşte titlul executoriu şi se procedează la executare;

– se dispune efectuarea actului de executare refuzat de executorul judecătoresc;

b) dacă se respinge contestaţia, se reia urmărirea (în ipoteza că fusese suspendată);

o nouă contestaţie la executare, pentru aceleaşi motive, nu e posibilă,

art. 404 C. proc. civ. sancţionând expres abuzul de drept procesual din această

materie. Astfel, potrivit art. 404. alin. (2) C. proc. civ., „În cazul respingerii contes-

taţiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele

cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-

credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 50 lei la 700 lei.

• Noţiune: Întoarcerea executării - mijlocul procesual prin care partea interesată poate

solicita instanţei restabilirea situaţiei anterioare executării, în cazurile în care titlul

executoriu în baza căreia s-a efectuat aceasta sau executarea însăşi au fost desfiinţate

irevocabil.

XII.4. Întoarcerea executării silite


• Sediul materiei :art. 404¹-404³ C. proc. civ.

173

• Se recurge la procedura întoarcerii executării în ipotezele în care, ulterior efectuării

executării silite, titlul executoriu s-a anulat pe calea contestaţiei la executare, pe calea

unei acţiuni de drept comun sau prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege ori

dacă se anulează însăşi executarea

EXEMPLE:

-admiterea acţiunii în nulitatea actului autentic notarial care constată o creanţă

certă, lichidă şi exigibilă, ulterior finalizării executării prin adjudecare etc.)

• Se poate recurge la procedura întoarcerii executării şi în cazul executării vremelnice

(art. 278 şi art. 279 C. proc. civ.), atunci când hotărârea dată cu execuţie vremelnică s-

a modificat sau desfiinţat prin admiterea căilor de atac.

XII.4.2.Condiţii de admisibilitate

– să fi existat o procedură de urmărire silită al cărei rezultat a fost executarea bunurilor

supuse urmăririi;

– ulterior executării bunurilor supuse urmăririi, titlul în baza căruia s-a realizat aceasta

să fi fost desfiinţat irevocabil ori să se fi admis irevocabil contestaţia la executare,

desfiinţându-se executarea însăşi sau actele de executare.

– instanţa judecătorească ce a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare să nu fi

dispus, prin aceeaşi hotărâre, restabilirea situaţiei anterioare executării, potrivit art.

404² alin. (1) C. proc. civ.;

– cel care exercită întoarcerea executării să fie titularul dreptului subiectiv recâştigat

prin desfiinţarea titlului executoriu. Apreciem că şi creditorii chirografari ai acestuia,

pe calea acţiunii oblice, pot exercita procedura întoarcerii executării, având interesul

readucerii bunului urmărit în patrimoniul debitorului lor, consolidând gajul general al

creditorilor.

174

XII.4.3.Aspecte procedurale

1. Instanţa competentă

-instanţa judecătorească ce a desfiinţat titlul executoriu sau executarea însăşi, care la

cererea celui interesat va dispune prin aceeaşi hotărâre şi restabilirea situaţiei anterioare [art.

404² alin. (1) C. proc. civ.];

- instanţa judecătorească ce rejudecă fondul, în ipoteza art. 404² alin. (2) C. proc. civ.;

-când nu sunt incidente cele două dispoziţii sus-menţionate, cererea se va adresa „instanţei

competente potrivit legii”, respectiv judecătoriei/după caz, tribunalului în raza căreia/căruia s-

a realizat executarea.

2. Cererea de întoarcere a executării. Efecte

- cererea trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., la care se va

adăuga dovada desfiinţării titlului executoriu sau a executării înseşi.

- Efectul principal al admiterii cererii de întoarcere a executării constă în restabilirea

situaţiei anterioare executării, distingând:

*dacă era vorba despre o executare silită directă, bunurile asupra cărora s-a realizat

executarea se vor restitui persoanei îndreptăţite;

*dacă executarea s-a realizat prin vânzarea unor bunuri mobile, creditorul trebuie să

restituie sumele rezultate din vânzare, actualizate cu rata inflaţiei, exceptând cazurile în care

ar fi incidente dispoziţiile art. 449 C. proc. civ.

*pentru ipoteza în care creditorul, în temeiul art. 279 C. proc. civ., fusese obligat la

depunerea unei cauţiuni pentru încuviinţarea executării vremelnice, ulterior desfiinţării

hotărârii ce s-a executat, debitorul poate popri cauţiunea, în scopul acoperirii, în tot sau în

parte, a prejudiciului cauzat prin executare.

175

REZUMAT

Faza executării silite (executio) reprezintă a doua fază a procesului civil.

Titlul executoriu, elementul esenţial al acestei faze, este înscrisul întocmit potrivit legii, de

organele competente, în temeiul căruia, în condiţiile legii, creditorul poate solicita declanşare

executării silite şi valorificarea creanţei constatate în acesta, a drepturilor recunoscute prin

actul respectiv.

Contestaţia la executare cunoaşte două forme: contestaţia la executare propriu-zisă şi

contestaţia la titlu . Subiectele ei sunt debitorul, creditorul şi terţii.

Prin contestaţia la executare nu se poate modifica sau anula hotărârea pusă în executare,

instanţa de executare având obligaţia de a se conforma hotărârii ce se execută.

Soluţiile posibile: admiterea contestaţiei (se anulează sau se modifică actul de executare

contestat/ se anulează executarea/ se dispune încetarea executării/ se anulează sau se lămureşte

titlul executoriu şi se procedează la executare/ se dispune efectuarea actului de executare

refuzat de executorul judecătoresc) sau respingerea contestaţiei(reluarea urmăririi).

Întoarcerea executării este mijlocul procesual prin care partea interesată poate solicita

instanţei restabilirea situaţiei anterioare executării, în cazurile în care titlul executoriu în baza

căreia s-a efectuat aceasta sau executarea însăşi au fost desfiinţate irevocabil.

XII.5. Întrebări şi exerciţii

2.Explicaţi cele două forme ale contestaţiei la executare.

XII.5.1. Răspundeţi, motivat, următoarelor probleme:

1.Care sunt principalele titluri executorii?

176

3. Care este competenţa judecării contestaţiei la executare?

4.Analizaţi posibilele soluţii date într-o contestaţie la executare şi efectele lor.

5. Pot creditorii chirografari să exercite procedura întoarcerii executării? Dacă da, pe ce

cale?

6. Enumeraţi efectele admiterii cererii de întoarcere a executării.

XII.5.2. Răspundeţi următoarelor teste grila:

1. Sunt titluri executorii:

a) numai hotărârile definitive sau irevocabile ale instanţelor judecătoreşti;

b) hotărârile de primă instanţă, pronunţate cu execuţie provizorie;

c) încheierile date de instanţă, în cursul judecăţii, şi pe care legea procedurală le califică ca

fiind executorii sau irevocabile;


2. Contestaţia la titlu:

a) nu este o veritabilă contestaţie la executare;

b) se poate face şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea

şi aplicarea titlului executoriu;

c) pune în discuţie însăşi validitatea în fond a titlului executoriu;


3. Competenţa soluţionării contestaţiei la titlu aparţine:

a) instanţei care a pronunţat hotărârea;

b) instanţei superioare celei care a pronunţat hotărârea;

c) executorului judecătoresc;


177

4. Pe calea contestaţiei la executare propriu-zisă se poate invoca:

a) nevalabilitatea pe fond a hotărârii puse în executare;

b) refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;

c) nevalabilitatea titlului, pentru că nu a fost învestit cu formulă executorie;


5. Contestaţia la executare nu poate fi formulată:

a) pentru înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, chiar dacă partea interesată a

uzat de procedura prevăzută de art. 2811

C. proc. civ.

b) dacă executorul judecătoresc refuză să înceapă executarea silită;

c) atunci când se invocă apărări de fond împotriva titlului executoriu, care nu este emis de

către o instanţă judecătorească.


XII.5.3. Răspundeţi întrebărilor de la următoarea speţă:

Prin contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria sector 2 Bucureşti, debitorul Z.M. a

solicitat să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită făcute în temeiul unui bilet la

ordin, deoarece acesta nu a fost învestit cu formulă executorie.

Intimatul-creditor a solicitat respingerea contestaţiei la executare, deoarece dispoziţiile art.

3741 C. proc. civ. stabilesc că înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu

executoriu sunt puse în executare silită, fără a mai fi necesară învestirea lor cu formulă

executorie. Or, biletul la ordin este un asemenea înscris.

Asupra contestaţiei la executare, instanţa a pronunţat o hotărâre prin care a respins

contestaţia la executare, motivând că, din interpretarea dispoziţiilor art. 3741 C. proc. civ.,

raportate la prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 şi la cele ale art. 53 din Legea nr.

59/1994, rezultă că doar cecul trebuie învestit cu formulă executorie, iar nu şi biletul la ordin

şi cambia.

178

Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatorul-debitor, motivând că soluţia este

nelegală, întrucât instanţa de fond trebuia să admită contestaţia, să anuleze toate actele de

executare, deoarece, de lege lata, biletul la ordin trebuie învestit cu formulă executorie pentru

a putea fi pus în executare, soluţie obligatorie şi în temeiul art. 3307

1) Este corect aleasă cale procedurală de către debitor? Explicaţi.

C. proc. civ.

Întrebări:

2) Care este instanţa competentă şi procedura de soluţionare a contestaţiei la executare.

3) Care va fi soluţia instanţei de recurs şi cu ce motivare?



Bibliografie




examene






drept procesual civil 2011

Documents