CURS

DREPT PROCESUAL CIVIL

Lector Dumitru-Ionel PAVEN2002

1

Capitolul I. NOTIUNI GENERALE SI PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL I. NOTIUNI GENERALE

1. Definirea procesului civil In cadrul infaptuirii justitiei, procesul civil este activitatea pe care o desfasoara organelle de stat competente, cu participarea partilor interesate, in vederea rezolvarii conflictelor ce se ivesc in circuitul civil. In principiu procesul civil parcurge doua mari faze: a) faza judecatii propriu-zise care se desfasoara mai intai in fata instantei de fond si se finalizeaza cu deliberarea si pronuntarea hotararii, urmata de judecata in calea ordinara de atac (apelul), etapa dupa care hotararea ramane dfinitiva sau irevocabila, urmata daca este cazul, de judecata in caile extraordinare de atac recursul, contestatia in anulare si revizuirea, recursul in interesul legii, care vizeaza hotararile definitive sau irevocabile ; b) faza executarii silite a hotararii judecatoresti, incluzand activitatea activitatea instantei de executare si a executorilor judecatoresti care isi indeplinesc atributiile procesuale sub controlul instantei. 2. Izvoarele dreptului procesual civil Notiune de izvor de drept poate fi analizata in doua acceptiuni : a) In sens material, prin care se intelege conditiile social-economice ce impun crearea unui ansamblu de norme ; b) In sens juridic, prin care se intelege normele astfel create ca mijloace specifice, puse la dispozitia organelor specializate ale statului, exprimate prin acte normative, care sa apere relatiile economice si sociale. Ca forma de exprimare a normelor juridice, izvoarele dreptului procesual civil sunt aceleasi ca si ale altor ramuri de drept.

2

2.1.Constitutia Constitutia, Legea fundamentala a tarii consacra autoritatii judecatoresti capitolul IV intitulat Autoritatea judecatoreasca al Titlului III care se refera la Autoritatile publice. Sub denumirea de autoritate judecatoreasca a capitolului VI este reglementata activitatea instantelor de judecatoresti, Ministerul Public si Cosiliul Superior al Magistraturii. Constitutia consacra si alte principii fundamentale pe baza carora se realizeaza activitatea de judecata, cum ar fi : principiul legalitatii, al publicitatii dezbaterilor si altele. Totodata Constitutia configureaza natura si continutul principalelor institutii ale dreptului procesual civil. 2.2. Legile Legile organice si ordinare care in concordanta cu principiile constitutionale contin dispozitii cu caracter procedural, reprezinta un important izvor de drept procesual civil, potrivit art. 126 alin 1 din Constitutie Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege, iar in alin 2 competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege. Legea de drept comun in materie este Codul de procedura civila care, cu numeroasele modificari aduse in cei peste130 de ani de la intrarea in vigoare, constituie principalul izvor de drept procesual civil. O alta lege importanta ce contine dispozitii procedurale este Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, care cuprinde norme referitoare la : compunerea si functionarea instantelor judecatoresti, Ministerului Public, Corpul magistratilor si Cosiliul Superior al Magistraturii. Alte legi de o mai mare importanta pentru dreptul procesual civil sunt : Legea nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala; Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare ; Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat ; Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti 2.3. Actele normative subordonate legii In aceasta categorie intra decretele, cum ar fi : Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice; Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului 31/1954. Tot in aceasta categorie intra ordonantele si hotararile Guvernului cu character normative, cum sunt: Odonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adoptie ; Odonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de de procedura civila s.a. De asemenea mai pot constituii izvoare ale dreptului procesual civil, actele emise de administratia publica centrala si locala daca au caracter normativ. 2.4. Practica judiciara Procesul civil presupune o apreciere din partea judecatorului a situatiei de fapt, la care ajunge pe baza probelor administrate in cauza, dupa care trebuie sa procedeze la incadrarea acestor fapte in textul de lege corespunzator. Interpretarea normei fiind o faza de aplicare a acesteia, nu poate da dreptul judecatorului sa creeze el norma de drept, ci el va trebui sa se limiteze la aplicarea legii ori a principiilor generale ale dreptului, atunci cand se confrunta cu situatii ce nu sunt reglemenate expres de lege avand in vedere varietatea de situatii si aspecte noi ce nu au putut fi prevazute la elaborarea legii. In literatura juridica din tara noastra cu mici exceptii, nu i se recunoaste practicii judiciare caracterul de izvor de drept. Exceptiile fac Deciziile Curtii Constitutionale care potrivit art. 147 alin 4 din Constitutie, . Sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

3

II. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL 1. Notiuni introductive Principiile organizarii si functionarii justitiei pot fi definite ca acele reguli cu caracter general pe baza carora sunt structurate si isi exercita atributiile prevazute de lege sistemul de institutii care compun puterea judecatoreasca, raporturile dintre aceste institutii precum si relatiile pe care le stabilesc cu celelalte institutii ale statului precum si relatiile pe care le stabilesc cu alte autoritati ale statului, cu organizatiile private si cu cetatenii. Principiile dreptului procesual civil confera institutiilor puterii judecatoresti o fizionomie proprie si le guverneaza activitatea. Totodata stabilesc reguli esentiale care determina structura interna a procesului civil, si pe temeiul carora se stabilesc raporturile procesuale dintre partile aflate in litigiu, precum si aceste parti si instanta de judecata chemata sa infatuiasca justitia, si in felul acesta sa restabileasca drepturile subiective, incalcate sau contestate. 2. Principiile dreptului procesual civil 2.1. Principiul legalitatii Legalitatea este o cerinta fundamentala a activitatii instantelor judecatoresti, asa cum rezulta si din art. 123 din Constitutie justitia se infaptuieste in numele legii. Definind principiul legalitatii se poate spune ca desfasurarea intregii activitati procesuale, toate actele participantilor la procesul civil, deliberarea si hotararea pronuntata, trebuie sa aiba loc si sa se realizeze numai in conformitate cu prevederile legii. Potrivit art. 123 din Constitutie judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Ca urnare, aplicarea principiului legalitatii se realizeaza prin doua moduri specifice, legalitatea instantei si independenta judecatorilor si supunerea acestora numai legii. 2.2. Principiul aflarii adevarului. Principiul aflarii adevarului exprima cerinta ca toate pricinile ce se judeca sa fie stabilite intocmai asa cum s-a petrecut in realitatea lor obiectiva1. Conditiile ce se ce a fi indeplinite pentru a asigura aflerea adevarului in procesul civil sunt : a) inlaturarea formalismului execesiv, pastrand numai acele forme, reguli, regului procesuale care asigura buna organizare a justitiei, si care garanteaza drepturile procesuale ale partilor ; b) probele sa fie apreciate de judecator potrivit convingerii sale intime, desfintandu-se regimul probelor formale, ceea ce inseamna ca valoarea probelor era prestabilita de lege, judecatorul neavand rolul de a aprecia valoarea acestora in contextul celorlalte probe sau mijloace materiale de proba, al derularii procesului in ansablul sau ; c) inscrierea in Codul de procedura civila a rolului activ al judecatorului constituie o garantie pentru aflarea adevarului, deoarece acesta are posibilitatea de a solicita in instanta probele pe care le considera necesare aflarii adevarului, chiard aca partile se impotrivesc ; d) organizarea instantelor de judecata potrivit Legii nr. 92/1992, ca judecatorii, tribunale, curti de appel, Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituie garantarea unui control judiciar pe mai multe trepte.

1

I. Soenesc,, S. Zilberstein, Teoria generala, op. cit., p 109; Fl. Magureanu, op. cit., p. 31

4

2.3. Principiul dreptului la aparare Principiul dreptului la aparare este in stransa legatura cu principiul contradictorialitatii, dreptul la aparare fiind un aspect al contradictorialitatii, deoarece acesta din urma are in vedere ata afirmarea si sustinerea pretentiilor cat si apararea. Principiul dreptului la aparare este in legatura si cu alte principii : egalitatea in drepturi, folosirea limbii materne, oralitatea si publicitatea dezbaterilor. Dreptul la aparare are doua laturi : a) ansamblul drepturilor si garantiilor procesuale pe acre le are in temeiul legii, orice parte in proces pentru a I se asigura sustinerea si valorificarea in justitie a intereselor sale legitime; b) dreptul partilor din proces, persoane fizice sau jurideice, de a fi asistate sau reprezentate de un aparator, avocat sau consilier juridic dupa caz. In procesul civil judecata se poate face in absenta partilor numai daca procedura de citare a fost legal indeplinita. Daca o cauza este repus ape rol trebuie facuta o noua citare. Pentru asigurarea pregatirii apararii este necesar ca partea sa fie incunostintata din vreme, prin citare si prin comunicarea actului de sesizare a instantei, asupra termenului de judecata. 2.4. Principiul publicitatii si principiul oralitatii dezbaterilor Intre aceste doua principii exista o stransa legatura rezultata din rolul pe care il au in procesul civil. Astfel : 2.4.1. Principiul publicitatii Este consacrat de Constitutie, care, la art. 127, prevede ca sedintele de judecata sunt publice, afara de aczurile prevazute de lege. Importanta acestui principiu rezulta din aceea ca : a) prin acest principiu se asigura finalitatea principiilor legalitatii si aflarii adevarului, in conditiile unei depline egalitati de contradictorialitate, nerespectarea acestui principiu ducand la nulitatea hotararii ; b) judecata in sedinta publica mobilizeaza pe judecatori in a acorda o atentie sporita modului in care judeca si motiveaza hotararile, putand in acest mod sa fie controlati si urmariti de cei care asista la judecata (presa, radio, televiziune, revistele de specialitate, care le consemneaza solutiile). Acest principiu cunoaste si unele exceptii. Astfel, Codul de procedura civila in art. 121 alin (2), prevede ca instanta poate sa dispuna ca dezbaterile sa se faca in sedinta secreta, daca dezbaterea publica ar putea vatama ordinea sau moralitatea publica sau pe parti. In acest caz, partile vor putea fi insotite, in afara de aparatorii lor, de cel mult doua persoane desemnate de ele. Sunt insa si situatii in care legea prevede ca judecata se face fara prezenta partilor, cum ar fi de exemplu, cazul rezolvarii unor incidente, dar in acest caz nu se are in vedere cercetarea fondului cauzei. De mentionat faptul ca instanta este obligata sa motiveze luarea masurii ca judecata sa fie secreta, masura care poate fi luata la cererea uneia din parti sau chiard in oficiu. 2.4.2. Principiul oralitatii dezbaterilor Codul de procedura civila consacra principiul oralitatii dezbaterilor la art. 127 Pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel. Acest principiu se completeaza cu principiul publicitatii, deoarece numai in cazul unei dezbateri care permite partilor sa-si exprime parerile lor prin viu grai se poate asigura o corecta infaptuire a justitiei. Datorita acestui fapt principiul oralitatii dezbaterilor prezinta urmatoarele avantaje2 : a) asigura o publicitate reala ; b) asigura contradictorialitatea efectiva a dezbaterilor; c) asigura executarea in conditii optime a dreptului la aparare, intrucat da posibilitatea partilor sasi exprime sis a sustina toate cererile d) influenteaza atentia judecatorilor in examinarea cauzei;2

V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, op. cit., p. 52-53; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria generala, op. cit., p. 115-116.

5

e) face posibila nemijlocirea si exercitarea rolului active al judecatorului, intrucat acesta poate intervenii solicitand elemente noi, suplimentare, ori poate recurge la confruntare sau alte procedee care sa-l conduca la aflarea adevarului ; f) asigura rol educativ procesului civil.

2.5. Principiul rolului activ al judecatorului Codul de procedura civila consacra principiul rolul activ al judecatorului in cadrul art. 129, 130 si alte numeroase articole. Rolul activ al judecatorului constituie o premisa deosebit de importanta pentru aflarea adevarului, deoarece acesta si-a format convingerea utilizand toate mijloacele aflate la dispozitia sa. Rolul activ exercitat in limitele prevazute de lege si fara subiectivism contribuie la aflarea adevarului, neafectand principiul adevarului. Judecatorul nu poate incalca normele de drept material sau procesual in exercitarea rolului activ. Rolul activ al judecatorului in procesul civil se concretizeaza, in principal, prin : a) lamurierea, indreumarea sau sprijinul pe care judecatorul poate sa-l dea partilor si celorlalti participanti in procesul civil, in vederea exercitarii de catre acestia a drepturilor si obligatiilor procesuale. Aceasta obligatie revine judecatorului pe tot parcusul procesului, indiferent de faza in care se afla. b) obligatia judecatorului de a face uz de dispozitiile legale menite sa antenueze prevederile restrictive ale legii, cum ar fi admisibilitatea probei cu martori si prexumtii in cazul inceputului de dovada scrisa (art.1197 C. civ.) c) sarcina instantei de a pune in discutia partilor orice imprejurare de fapt sau de drept care duce la rezolvarea pricinii peste apararile si sustinerile partilor din actiune si intampinare3. d) instanta este obligata sa verifice daca actele de dispozitie ale partilor (renuntarea la judecata, la caile de atac, la insusi dreptul subiectiv, tranzactia, etc.) nu urmaresc un scop ilicit, potrivnic intereselor generale ; e) obligatia instantei de a dispune din oficiu prezentarea de probe, chiard aca partile se impotrivesc. Proba dispusa de instanta trebuie sa fie legala, concludenta si pusa in discutia partilor pentru a fi dezbatuta. 2.6. Principiul disponibilitatii Procesul civil este caracterizat de dreptul partilor de a dispune de obiectul procesului si de mijloacele procesuale acordate de lege. Principiul disponibilitatii presupune4 : a) dreptul unei persoane care prezinta un interes de a porni sau mu un proces civil ; b) dreptul de a determina limitele cererii de chemare in judecata sau ale apararii ; c) dreptul de a renunta la judecata sau la dreptul subiectiv, de a stinge litigiul printr-o tranzactie sau achiesare ; d) dreptul de a ataca sau nu prin caile de atac legale hotararea judecatoreasca, si de a starui sau nu in calea de atac exercitata ; e) dreptul de a cere executarea hotararilor judecatoresti. De la principiul disponobilitatii (partile fixeaza limitele in care va avea loc judecata, atat in ce priveste judecata cat si al persoanelor si al fundamentului pretentiilor) nu se poate deroga pe temeiul rolului activ al judecatorului.3 4

A se vedea Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 636/1954 si nr. 630/1952, in C.D. pe anii 1952-1954, vol. I, p. 336-340 V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, op. cit., p. 46-51; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria generala, op. cit., p. 125-130; FL. Magureanu, op. cit., vol. I, 1997p. p. 46-49; Al. Velescu, Disponibilitatea in dreptul procesual civil, in R.R.D. nr. 9/1971, p. 15-27.

6

Instanta trebuie sa se pronunte asupra a tot ce s-a cerut, neputand sa dea mai mult decat s-a cerut si de asemenea nu poate sa introduca din proprie initiativa un tert in proces. De asemenea, nu exista nici un text de lege care sa permita judecatorului sa schimbe fundamentul pretentiei dedusa judecatii. Judecatorul are insa obligatia sa dea calificarea corecta cererii, independent

de denumirea data de cel ce a formulat-o, insa nu poate modifica imprejurarile de fapt si de drept pe care reclamantul isi intemeiaza pretentia. 2.7. Principiul contradictorialitatii In toate fazele sale, procesul civil, cu exceptia procedurii necontencioase, este contradictoriu5, intrucat presupune doua parti cu interese contrare, rolul procesului fiind acele de a pune acpat unei asemenea stari conflictuale, si de a restabilii adevarul. Acest principiu se manifesta in toate fazele si etapele procesului civil, exceptie facand etapele delibararii si pronuntarii hotararii. Exercitarea rolului activ de catre judecator nu trebuie sa duca la atingere dreptului de aparare al partilor, astfel ca instanta atunci cand ordona probe din oficiu, invoca exceptii absolute etc, trebuie sa acorde tuturor partilor din proces posibilitatea de a discuta in contradictoriu aceste aspecte. Primul care are cuvantul in dezbaterea fondului cauzei este reclamantul, ultimul avand cuvantul paratul. Daca paratul formuleaza o cerere reconventionala sau ridica o exceptie ordinea se inverseaza. Un alt aspect al contradictorialitatii il constityie faptul ca incuvintarea probelor se face in sedinta publica. Nici o proba nu poate fi opusa celeilalte parti, daca nu i s-a dat posibilitatea de a o discuta, hotararea neputandu-se intemeia pe un act depus dupa incheierea dezbaterilor, far aca el sa fi fost pus in discutia partilor. Principiul contradictorialitatii se intalneste si la judecarea cailor de atac, intrucat instanta poate sa invoce, din oficiu, motive, dar in prealabil acestea vor fi puse in disctia partilor. 2.8. Principiul nemijlocirii Este strans legat de principiul aflarii adevarului, si consta in obligatia instantei de a cerceta nemijlocit toare elementele care servesc la lamurirea imprejurarilor cauzei6. Exceptii de la principiul nemijlocirii : a) ascultarea prin comisie rogatorie a martorilor ce se afla in alte localitati, la distante mari fata de localitatea unde isi are sediul instanta sesizata cu judecarea pricinii ; b) administrarea de probe prin procedura asigurarii dovezilor, atunci cand exista urgenta in administrarea probelor (art. 235 si urm.); c) dovezile administrate de o instanta necompetanta sau intr-o cerere care s-a perimat, raman valabile pentru instanta competanta a judeca cauza, sau intr-o noua cerere (art. 160 si 254 alin 2), daca nu este necesara refacerea lor; d) in cazul administrarii cererii de stramutare, instanta care a solutionat aceasta cerere poate hotari ca actele indeplinite si probele administrate de instanta inainte de stramutare, sa ramana valabile (art. 40 alin 4).

2.9. Principiul continuitatii

5 6

A se vedea, in acest sens, si: V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, op. cit., p. 41-42; I. Deleanu, Tratat, op. cit., p. 32; FL. Magureanu, op. cit., 43-44. A se vedea, in acest sens V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, op. cit., vol I, p 53

7

Ca si principiul nemijlocirii, principiul continuitatii priveste activitatea de judecata, si contribuie la aflarea adevarului. Principiul continuitatii presupune ca judecarea priciniisa se faca de la inceput si pana la sfarsit de acelasi complet de judecata, intr-o singura sedinta, care sa se incheie prin deliberarea judecatorilor si pronuntarea hotararii. In acest mod sunt create conditii ca deliberarea sa se fac ape baza unor analize recente a faptelor, si sa se poata realiza rolul educativ al instantei. In felul acesta sunt respectate si alte principii, cum ar fi principiul aflarii adevarului, al dreptului la aparare, al contradictorialitatii si al nemijlocirii7.

Capitolul II. ACTIUNEA CIVILA 1.Notiunea si natura juridica a dreptului la actiune 1.1. Notiune Codul de procedura civila cuprinde o regelmentare a actiunii civile insa in doctrina au fost formulate mai multe conceptii referitoare la aceasta. O prima conceptie actiunea civila este identificata cu dreptul subiectiv pe care il apara. Asimilarea actiunii civile cu dreptul subiectiv duce insa la un cerc vicios si anume ca reclamantul care actioneaza in justitie pentru recunosterea dreptului va trebui presupus ca este deja titularul dreptului pretins. Ori in situatia in care atat reclamantul cat si paratul actioneaza in procesul civil, doar judecatorul va putea hotari care din cei doi este titularul dreptului. Alta conceptie actiunea civila este distincta de dreptul subiectiv, deosebindu-se de acesta sub aspectul obiectului cauzei, efecte si conditii de exercitare. Astfel, se considera actiunea civila ca fiind un drept subiectiv public indreptat impotriva statului, ori un drept subiectiv privat de sine statator. Actiunea civila se defineste ca fiind : ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protectia judiciara a drepturilor subiective si a situatiilor juridice ocrotite de lege. 1.2. Natura juridica In stabilirea naturii juridice a dreptului la actiune trebuie avute in vedere atat definitia actiunii civile cat si faptul ca actiunea se individualizeaza in momentul in care se apeleaza la ea, imprumutand din natura si caracterul dreptului subiectiv ocrotit. Ca urmare, dreptul la actiune poate fi definit ca posibilitatea de a pune in miscare mijloacele procesuale ce alcatuiesc actiunea civila, in scopul realizarii protectiei judiciare a unui drept subiectiv (afirmat) sau a unei situatii pentru a carei realizare calea judecatii este obligatorie.

2. Elementele actiunii civile Elementele actiunii civile sunt: obiectul ; cauza ; partile. 2.1. Obiectul actiunii civile Actiunea civila are ca obiect protectia unui drept subiectiv sau a unei situatii juridice pentru a carei realizare calea judecatii este obligatorie si se concretizeaza in raport de forma concreta de manifestare a acesteia. Obiectul trebuie sa fie licit, pasibil si determinat.7

In practica s-a apreciat ca imprejurarea ca unul din membrii completului de judecata nu mai participa la un anumit termen la administrarea in continuare a probelor, nu are drept effect nulitatea absoluta a hotararii, sub motiv ca nu s-a respectat principiul continuitatii intrucat, prin actele de procedura indeplinite dupa aceasta data, de catre un complet de judecata legal format, partile nu au fost prejudiciate si, prin urmare, nu este intrunita cerinta prevazuta de art. 105 alin 2 C. proc. civ. A se vedea in acest sens: Trib. Jud Sibiu, dec. civ. nr. 59/1989, in R.R.D. nr. 7/1989, p. 61-62, cu nota de V. Patulea; Trib. Bucuresti, s. III civ., dec. nr. 162/1990, in rev. Dreptul nr. 2/1992, p.82.

8

2.2. Cauza actiunii civile Prin cauza actiunii civile trebuie inteles scopul spre care se indreapta vointa celui ce reclama sau apara. Cauza actiunii civile trebuie sa existe, sa fie reala, sa fie licita si morala. 2.3. Partile actiunii civile In literatura partile sunt definite ca fiind persoanele fizice sau juridice care au un litigiu cu privire la un drept subiectiv dedus judecatii si asupra carora se vor rasfrange efectele hotararii judecatoresti ce urmeaza a fi pronuntate. 2.3.1. Notiune: Notiunea de parte in proces este generica si acopera atat ipoteza in care procesul care se afla in faza judecatii, cat si in faza executarii silite. 2.3.2. Conditii pentru a fi parte in proces. O persoana poate deveni parte in proces daca nu a fost pusa in miscare actiunea civila prin introducerea cererii de depunere in judecata si formularea unei pretentii. De asemenea, alaturi de aceasta conditie, persoana trebuie sa aiba interes, calitate si capacitate personala. Elementele actiunii civile prezinta interes practic pentru a se vedea daca este cazul sau nu sa se puna in miscare procedura juridica.

3. Caracterele actiunii civile. 3.1. Caracter facultativ Persoana care se pretinde titularul dreptului subiectiv poate sa decida daca va apela sau nu la actiune. Acest caracter prezinta anumite limite. Astfel, in cazul incapabilului, se poate spune ca reprezentantul legal al acestuia este obligat sa actioneze. Mai au posibilitatea de a actiona in justitie, in situatii speciale, procurorul, autoritatea tutelara, etc. 3.2. Caracter liber Legea acorda un fel de protectie celui care pune in miscare actiunea civila, in sensul ca simplul fapt al pierderii procesului nu antreneaza raspunderea sa civila. Acest caracter nu trebuie sa-i protejeze insa pe cei ce sunt de rea credinta, astfel ca cei ce isi exercita abuziv drepturile procesuale vor raspunde pentru pagubele pricinuite si pot fi obligati sa plateasca amenzi judiciare.

4. Conditiile de exercitiu ale actiunii civile 4.1. Dreptul Pentru exercitarea actiunii civile si implicit pentru a fi parte in proces este necesar ca o persoana sa pretinda un drept subiectiv civil. Pentru a se bucura de protectie juridica dreptul subiectiv trebuie sa indeplineasca anumite cerinte: a) sa fie recunoscut si ocrotit de lege; b) sa fie exercitat cu buna credinta, adica potrivit scopului economic si social in vederea caruia este recunoscut de lege; c) sa fie actual. Cand nu este actual, deci este supus unei conditii suspensive sau termen suspensiv, titularul poate cere masuri de asigurare sau conservare a dovezilor. Existenta dreptului subiectiv pretins si indeplinirea cerintelor de mai sus, se stabilesc de catre instanta. 4.2. Interesul Prin interes se intelege folosul practic urmarit de cel ce a pus in miscare actiunea civila. Interesul poate fi material sau moral. Cerinte: a) Sa fie legitim adica sa fie in legatura cu pretentia formulata. b) Sa fie nascut si actual, deci sa existe in momentul in care se exercita dreptul la actiune.9

c) Sa fie personal si direct, in sensul ca folosul practic trebuie sa-l vizeze pe cel ce recurge la forma procedurala. Exceptia lipsei de interes este o exceptie prezumtorie (care pune capat procesului), de fond. Daca interesul nu este nascut si actual, cererea se respinge ca prematur introdusa. In celelate cazuri se va respinge ca lipsita de interes, fara a mai fi cercetata in fond. 4.3. Capacitatea procesuala. Este aptitudinea generala a persoanelor de a dobandi si exercita drepturi si de a-si asuma obligatii, in plan procesual pentru a valorifica in justitie dreptul sau interesul in legatura cu care s-a nascut litigiul. 4.3.1. Capacitatea procesuala de folosinta Consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual. In cazul persoanelor fizice incepe la nasterea lor si inceteaza la moartea lor, iar la persoanele juridce se dobandeste la data inregistrarii sau autorizarii si inceteaza la data incetarii pesoanelor juridice prin comasare, divizare totala sau dizolvare. 4.3.2.Capacitatea procesuala de exercitiu Aptitudinea unei persoane de a-si valorifica singura drepturile procesuale. Persoanele fizice dobandesc capacitarea de exercitare deplina la 18 ani. Minora de 16 sau 15 ani dobandeste prin casatorie capacitatea deplina de exercitiu. Capacitatea de exercitare inceteaza prin moarte, punerea sunb interdictie judecatoreasca. Potrivit art.42 C. proc civ. Persoanele care nu au exercitiul drepturilor lor nu pot sta in judecata decat daca sunt reprezentate, asistate ori autorizate. a) Reprezentarea intervine in cazul persoanelor fara capacitate de exercitare (minori sub 14 ani si interziceri judecatoresti) care vor sta in proces prin reprezentantii lor legali (parinti, tutore sau curator). Instanta va numi curator atunci cand exista contrarietate de interese intre reprezentat si reprezentant. b) Asistarea intervine in cazul persoanelor cu capacitate de exercitare restransa. Daca minorul implineste in cursul procesului 14 ani, reprezentarea se transforma in asistare, astfel ca minorul va fi citat personal. In litigiile ce izvorasc din contractul de munca se citeaza numai minorul si tot el efectueaza exclusiv actele de procedura. c) Autorizarea intervine cand reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercitare sau cel cu capacitate restransa si ocrotitorul sau legal, efectueaza acte procedurale de diapozitie. Pentru aceste acte este necesara autorizarea autoritatii tutelare. Persoana juridica isi exercita drepturile si indeplineste obligatiile prin organele sale de conducere, actele facute de aceste organe fiind actele persoanei juridice insasi. Asosiatiile si societatile care nu au personalitate juridica pot sta in judecate ca parate daca au organe proprii de conducere. Exceptia lipsei capacitatii de folosinta este o exceptie de fond, absoluta si peremtorie. Actele de procedura facute de persoane lipsite de capacitatea de exercitare sunt anulabile. Instanta va putea acorda un termen pentru implinirea lipsurilor, iar actele vor putea fi confirmate total sau partial de ocrotitorul legal. Exceptia capacitatii de exercitare poate fi invocata in orice stare a pricinii, chiar si de adversar care are interes sa se pronunte o hotarare valabila. 4.4. Calitatea procesuala. Cand este vorba de un anumit proces, in afara capacitatii procesuale, trebuie justificata si indreptatirea de a sta in acel proces, adica calitatea procesuala. 4.4.1. Definitia calitatii procesuale si justificarea ei. Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre reclamant si cel care este titularul dreptului afirmat si intre parat si cel ce este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii. Reclamantul trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa cat si pe cea pasiva. Dupa ce a fost sesizata, instanta trebuie sa verifice calitatea procesuala activa si pasiva fie inainte de inceperea10

dezbaterilor (in cereri personale) sau in timpul dezbaterilor asupra fondului dreptului ( in cazul cererilor reale). Calitatea procesuala nu se confunda cu interesul deoarece exista situatii in care dreptul la actiune nu poate fi exercitat de unele persoane, desi ar putea justifica un interes personal. Alteori legea atribuie calitate procesuala unor persoane sau organe care nu ar justifica un interes personal. Astfel : In cazul actiunii oblice (art. 974 Cod civil), creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului, cu exceptia celor exclusiv personale; Procurorul poate introduce cerere in cazurile in care considera ca este necesar pentru apararea drepturilor minorilor si a celor pusi sub interdictie; Autoritatea tutelara are calitate procesuala activa in cazurile prevazute de art. 44 alin.1, art. 109, 143 si 151 din Codul Familiei. 4.4.2. Transmisiunea calitatii procesuale Drepturile si obligatiile procedurale pot fi transmise in cursul procesului, ceea ce echivaleaza cu transmisiunea calitatii procesuale activa si pasiva, legala sau convetionala. In cazul persoanelor fizice transmisiunea legala se realizeaza pe calea mostenirii, mostenitorii preluand pozitia procesuala pe care o avea antecesorul decedat, cu exceptia cazurilor cand legea nu permite aceasta (drepturi cu caracter strict personal). In cazul persoanelor juridice transmisiunea legala are loc pe calea reorganizarii persoanei juridice care este parte in proces. Transmisiunea conventionala poate avea loc ca urmare a a cesiunii de creanta, a vanzarii sau donarii bunului litigios, a preluarii datoriei cu consimtamantul creditorului. Transmisiunea poate fi: universala, cu titlu universal si cu titlu particular. Cel ce dobandeste calitatea procesuala ca urmare a transmisiunii, preaia procesul in starea in care se gaseste la momentul transmisiunii. 4.4.2. Sanctiunea lipsei calitatii procesuale Lipsa calitatii procesuale poate fi invocata in afara de partea interesata, de procuror si de instanta, din oficiu, in orice stare a procesului. Exceptia lipsei calitatii procesuale a exercitarii de fond este absoluta si peremptorie. Daca instanta constata lipsa calitatii procesuale respinge cererea ca fiind introdusa de o persoana fara calitate sau impotriva unei persoane fara calitate procesuala8. In cazul in care instanta constata ca dreptul exista, dar actiunea a fost pornita de o persoana fara calitate procesuala nu va respinge actiunea ca nefondata, ci ca find introdusa de o persoana fara calitate.

5. Clasificarea actiunilor civile.

In literatura de specialitate actiunile civile sunt clasificate dupa urmatoarele criterii: a) scopul urmarit de reclamant; b) natura dreptului ce se valorifica prin actiune; c) calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului ei. Notiuni generale. Actiunile civile pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii: - scopul material urmarit de reclamant prin actiunea sa; - natura dreptului care se valorifica prin intermediul actiunii ; - calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului ei9 5.1.Scopul material urmarit de reclamant 5.2.1. Actiuni in realizarea dreptului Mai sunt numite si actiuni in adjudecare, in constatare sau in executare si sunt acele actiuni prin care reclamantul, ce se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicita instantei sa-l oblige pe parat la8

Legislatia noastra nu prevede posibilitatea inlocuirii persoanei chemate in judecata care nu are calitate procesuala pasiva, cu o alta persoana care ar avea aceasta calitate. Exceptie face art. 66 alin 1 C. proc civ. care prevede posibilitatea inlocuirii paratului cu titularul dreptului, dar numai cu incuvintarea reclamantului si daca cel aratat ca titular recunoaste sustinerile paratului. 9 V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, op. cit., vol. I, p. 87; E. Heroveanu, Principiile, op. cit., p. 240-241; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria generala, op. cit., p.240

11

respectarea dreptului sau, iar daca acest lucru nu mai este posibil, la despagubiri pentru prejudiciul suferit. Hotararile pronuntate in cadrul acestor actiuni constituie titluri executarii. 5.2.2. Actiuni in constatare Mai sunt numite si in recunoastere a dreptului sau in confirmare, prin care reclamantul solicita instantei sa constate numai existenta unui drept al sau, sau inexistenta unui drept al paratului impotriva sa. Aceste actiuni prezinta unele particularitati fata de cele in realizarea dreptului. Astfel: - art. 111 C.pr. civ. are in vedere cererile pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept. De aici rezulta particularitatea ca hotararile pronuntate in actiuni in constatare nu constituie titluri executorii; - actiunea in constatare are un caracter subsidiar astfel ca partea nu poate folosi actiunea in constatare cata vreme are deschisa actiune in realizarea dreptului. In doctrina si in practica judiciara se intalnesc anumite clasificari ale actiunilor in constatare. Astfel: a) actiuni pozitive prin care se cere constatarea existentei unui drept al reclamantului; b) actiuni negative prin care se cere constatarea inexistentei unui drept al paratului fata de reclamant; c) actiuni declaratorii cele prin care se cere instantei sa constate existenta sau inexistenta unui raport juridic. Exemplu: cele prin care partile de comun acord supun instantei interpretarea unei clauze indoielnice dintr-un contract, cea introdusa de beneficiarul unui legat care solicita instantei sa constate caracterul ilicit sau imoral al conditiei puse de testator; d) actiuni interogatorii cele prin care titularul dreptului, in mod preventiv cheama in judecata o persoana care ar putea eventual sa-i conteste dreptul, pentru a raspunde si a se lua act daca recunoaste sau nu dreptul. Exemplu: mostenitorii legali, in cazul in care o persoana se pretinde legatar universal o pot chema in judecata pentru a fi obligat sa exhibe (sa-l arate publicului, sa-l dezvaluie) testamentul, in caz contrar conformandu-se drepturile reclamantilor asupra intregii averi a defunctului; e) actiuni provocatorii prin care titularul unui drept cheama in judecata pe cel care ii cauzeaza o tulburare serioasa in exercitiul dreptului sau. 5.2.3. Actiuni in constituire de drepturi Mai sunt numite si in transformare si sunt acele actiuni prin care reclamantul solicita aplicarea legii la numite fapte si date pe care le invoca, pentru a deduce consecintele ce se impun, in vederea crearii de situatii juridice noi (sau actiuni care tind la schimbarea sau desfiintarea unor raporturi juridice vechi si crearea unora noi). Hotararile pronuntate in aceste actiuni produc efecte juridice doar pentru viitor. In aceasta categorie intra actiunile de divort, actiuni pentru desfacerea adoptiei, pentru punerea sub interdictie, etc actiuni prin care se tinde la transformarea antecontractului intr-un contract de vanzare cumparare a unui imobil. 5.3. Natura dreptului ce se valorifica prin actiune 5.3.1. Actiuni personale Actiunile personale sunt acele actiuni prin care se valorifica un drept personal, de creanta. Exemplu: - actiunea proprietarului pentru plata chiriei sau evacuare; - actiuni pentru plata pensiei de intretinere; - actiuni in revocarea unei donatii; - actiuni in reductiunea liberalitatilor si cea prin care se cere raportul donatiilor. a) Actiuni personale mobiliare cand dreptul personal valorificat are ca obiect un bun mobil prin natura sa, prin determinarea legii si prin anticipatie. Exemplu: - actiuni care urmaresc plata unei sume de bani, predarea unor lucruri fungibile; - indeplinirea unei obligatii de a face sau a nu face ceva; - actiuni prin care se cere contravaloarea unor investitii. b) Actiuni personale imobiliare cand dreptul personal valorificat are ca obiect un bun imobil prin natura sa, prin destinatie, prin obiectul la care se apeleaza. 5.2.2. Actiuni reale Actiuni reale sunt acele actiuni prin care se valorifica un drept real. Exemplu:12

- actiunea in revendicare; - actiunea confesorie; - actiunea negatorie (prin care se apara un drept de servitute, superficie, uz, uzufruct, abitatie); actiunea prin care se valorifica un drept real accesoriu (actiunea ipotecara sau actiunea creditorului gajist). a) Actiuni reale mobiliare cand dreptul real valorificat prin actiune are ca obiect un bun mobil. (Exemplu: actiuni in revendicare a bunului mobil de la posesorul de rea credinta). b) Actiuni reale imobiliare daca dreptul real valorificat are ca obiect un bun imobil (Exemplu: actiuni in revendicare a unui bun imobil). Aceste actiuni se clasifica in petitorii si posesorii, dupa cum urmaresc apararea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil sau posesia bunului imobil. 5.2.3. Actiuni mixte Actiunile mixte sunt acele actiuni prin care se valorifica in acelasi timp un drept de creanta si un drept real. Exemplu: - actiuni care urmaresc executarea unui act juridic care a creat, transferat un drept real asupra unui imobil, dand nastere unor obligatii personale (actiunea in predarea unui imobil in baza unui contract de vanzare consensual); - actiuni prin care se cere anularea sau rezolutiunea unui act juridic prin care se transmite sau constituie un drept real imobiliar (actiunea in revocarea donatiei unui imobil pentru neexecutarea de sarcini); - actiunea vanzatorului pentru rezolutiunea vanzarii este reala si nu mixta, conform art. 1368 C. civ. Aceasta clasificare prezinta interes in ce priveste: a) calitatea procesuala: - in cazul actiunilor personale titularul dreptului se indreapta impotriva subiectului pasiv, neputand actiona impotriva tertului care detine bunul; - in cazul actiunilor reale reclamantul urmareste bunul, indiferent in mana cui este; b) competenta teritoriala: - actiunea personala se aplica regula de drept comun (domiciliul paratului); - actiuni reale - imobiliare (instanta in raza careia se afla bunul imobil); In ceea ce priveste prescriptia : a) actiunile personale, termenul de prescriptie este de 3 ani. b) actiunile reale difera astfel, sunt imprescriptibile (actiunea in revendicare imobiliara si cea negatorie); si prescriptibile in 30 ani (actiunea in revendicare mobiliara introdusa impotriva posesorului de rea credinta; c) alte termene, 1 an, in caz de evaluare; 5 ani, bunul imobil, adjudecat la licitatie. 5.4. Calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului Dupa acest criteriu actiunile se impart in : - principale cand actiunea este pusa in miscare. - accesorii a caror rezolvare depinde de solutia din actiunea principala. - incidentale care ar putea avea existenta de sine statatoare dar care au fost formulate deja intr-un proces inceput (intr-un proces de divort, cererea de imparteala a bunurilor comune formulata prin cerere reconventionala este incidentala). Clasificarea dupa acest criteriu prezinta importanta din mai multe puncte de vedere, dintre care exemplificam : a) sub raportul competentei, actiunile acesorii si incidentale sunt de competenta instantei care judeca cererea principala; b) actiuni in tagaduirea paternitatii poate fi doar principala; actiunea sotului in divort care cere sa poarte numele dobandit prin casatorie este doar accesorie; c) exista actiuni acesorii care trebuie rezolvate din oficiu de catre instanta sesizata cu actiunea principala. Exemplu: in divort instanta este obligata sa se pronunte din oficiu in legatura cu incredintarea copiilor minori si stabilirea pensiei de intretinere (art. 42 C. fam.);13

d) actiuni acesorii si incidentale formulate in cadrul actiunii principale sunt supuse cailor de atac prevazute pentru actiunea principala; e) tertul care introduce o actiune incidentala dobandeste calitatea de parte si hotararea care se va pronunta ii va fi opozabila.

Capitolul III. PARTICIPANTII LA PROCESUL CIVIL 1. Notiuni introductive La activitatea de judecata a cauzelor civile si de executare a hotararilor pronuntate in aceste cauze, participa : instanta, partile, procurorul, organul de executare, alte persoane si organe care poarta denumirea generala de participanti la procesul civil. Trei dintre aceste persoane (subiecti) sunt indispensabile desfasurarii procesului civil : instanta de judecata si cele doua parti reclamantul si paratul. 2. Participantii la procesul civil 2.1. Instanta de judecata. 2.1.1. Notiuni generale Prin instanta se intelege organul de stat imputernicit de lege sa rezolve litigiul dintre parti. Activitatea instantei in materie civila cuprinde doua functii procedurale: - cercetarea cauzei; - solutionarea cauzei. Si cuprinde o serie de acte de procedura: primirea cererilor, masuri pregatitoare pentru judecata, administrarea probelor, ascultarea concluziilor partilor, deliberarea si pronuntarea. 2.1.2. Rolul si pozitia instantei in procesul civil. Art. 129 al 2, 5 C. pr. Civ. judecatorul in tot cursul procesului conduce desfasurarea acestuia, vegheaza la respectarea dispozitiilor legale si ordona masurile necesare judecarii cererii. In cazul in care partile sunt asistate sau reprezentate de avocat sau mandatar, judecatorul le va da indrumari cu privire la drepturile si obligatiile ce le revin in proces, ei vor putea ordona administrarea dovezilor pe care le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc. Pentru ca probele sa fie ordonate din oficiu de instanta de judecata, trebuie ca : - proba sa fie legala atat din punctul de vedere al normelor de drept natural cat si de dreptul procesual; - sa fie pusa in prealabil in discutia partilor; - proba sa fie concludenta. Rolul activ al judecatorului se mai manifesta si prin faptul ca trebuie sa lamureasca, sa indrume si sa sprijine partile care nu sunt asistate de avocat sau mandatar in exercitarea dreptului si indeplinirea obligatiilor procesuale. Astfel, ii vor fi puse in vedere reclamantului lipsurile cererii de chemare in judecata, paratului neasistat ca nu a depus intampinare etc. Alta forma de manifestare a rolului activ al judecatorului consta in faptul ca va atenua unele dispozitii legale restrictive prin aplicarea altor dispozitii legale. Astfel, inlaturarea sanctiunii decaderii prin repunerea in termen etc. Judecatorul poate cere partilor explicatii cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca in sustinerea pretentiilor lor, si de asemenea poate invoca din oficiu incalcarea normelor juridice de ordine publica. Instanta este obligata sa ridice din oficiu o exceptie absoluta si sa o puna in discutia partilor. Rolul activ al judecatorului nu este un principiu general al procedurii civile. Ca urmare, exercitarea rolului activ nu este motiv pentru desfiintarea hotararii. Daca insa un text de lege stabileste14

expres nu numai dreptul ci si obligatia judecatorului de a avea rol activ, neindeplinirea acesteia poate duce la desfiintarea hotararii prin intermediul apelului sau recursului. 2.1.3. Compunerea instantei de judecata Potrivit alin (1) art. 17 din Legea nr. 92/1992, asa cum a fost modificata, Cauzele date, potrivit legii, in competenta de prima instanta a judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de apel se judeca de un singur judecator. Alin (2) Apelurile se judeca de tribunale si de curtile de apel in complet format din 2 judecatori. Alin (3) Recursurile se judeca de tribunale si de curtile de apel in complet format din 3 judecatori. Potrivit prevederilor art. 282 alin 1 C. pr. Civ. Modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003, hotararile date in prima instanta de judecatorii si tribunale sunt supuse apelului la curtea de appel, iar potrivit art.299 alin. 2 asa cum a fost modificat prin aceiasi ordonanta, recursurile se solutioneaza de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, daca prin lege nu se prevede altfel. 2.1.4. Constituirea instantei. Constituirea instantei inseamna alcatuirea ei complexa, cu toate organele si persoanele cerute de lege. Alaturi de completul de judecata, in instanta, la solutionarea pricinilor civile, mai participa si grefierul (magistrat asistent la nivelul instantei supreme), persoana auxiliara a instantei care realizeaza o serie de activitatii cum ar fi : redacteaza incheierea de sedinta, semneaza minuta si dispozitivul hotararii etc. Constituirea instantei nu se confunda cu compunerea instantei care am descris-o in subsectiunea anterioara10. 2.1.5. Incidente procedurale privind compunerea si constituirea instantei Art. 24-36 C. pr. Civ. reglementeaza incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea, ca incidente procedurale in compunerea si constituirea instantei. 2.1.5.1. Incompatibilitatea. Situatia in care un judecator este oprit sa ia parte la solutionarea unei pricini in cazurile expres prevazute de lege. Este reglementata de art. 24 C. pr. Civ. si este un incident procedural care priveste doar compunerea instantei. Exista trei cazuri de incompatibilitate: a) Judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sau in recurs. Este vorba despre cazul in care un judecator,dupa ce a pronuntat o hotarare in prima instanta sau in apel este avansat la instanta superioara. Judecatorul nu-si poate controla propria hotarare. b) Judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o cauza nu poate lua parte la judecata aceleiasi cauze in caz de rejudecare dupa casare ( cand hotararea se caseaza cu trimitere spre rejudecare). c) Nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau arbitru in aceeasi pricina. Acest caz de incompatibilitate cuprinde 3 ipoteze: 1. Judecatorul a fost martor in cauza care este in curs de solutionare. Cand un judecator care face parte din completul de judecata, cunoaste faptele care formeaza obiectul litigiului, iar instanta apreciaza ca depozitia sa este necesara pentru rezolvarea cauzei, el va putea fi ascultat ca martor, insa pentru aceasta va trebui sa se retraga din completul de judecata. Daca un judecator a fost ascultat camartor in cadrul procesului de asigurare a dovezilor pe cale principala, atunci el nu va participa la solutionarea litigiului in care ar urma sa se utilizeze ca mijloc de proba declaratia sa. 2-3. Celelalte doua ipoteze presupun ca judecatorul si-a indeplinit efectiv insarcinarea de expert sau de arbitru in cauza care i-ar reveni spre rezolvare. Normele care reglementeaza incompatibilitatea sunt de ordine publica, de stricta interpretare si aplicare, astfel ca aceste cazuri nu pot fi extinse prin analogie. Nu exista incompatibilitate cand: a) in contestatie la executare, pentru judecatorul care a participat la solutionarea litigiului in care s-a pronuntat hotararea ce se executa silit; b) judecatorul este sesizat cu aceeasi cauza dar nu in urma casarii ori a exercitarii apelului sau a recursului ci in cazul in care se introduce o a doua cerere de chemare in judecata dupa ce a fost respinsa ca nefondata prima cerere avand acelasi obiect si aceeasi cauza;10

A se vedea supra 2.1.3. Pentru mai multe amanunte privind organizarea instantelor judecatoresti, a se vedea Fl. Magureanu, Organizarea instantelor judiciare, op. cit., p., 42-70.

15

c) judecatorul chemat sa solutioneze un litigiu a fost intr-o faza anterioara avocatul unei dintre parti; d) judecatorul care intr-o prima faza a procesului a pus concluzii ca procuror. Normele referitoare la incompatibilitate sunt de ordine publica si nerespectarea lor atrage nulitatea absoluta a hotararii. Daca judecata este in curs de desfasurare, incompatibilitatea se invoca pe calea exceptiei (care este o exceptie absoluta si dilatorie care poate fi invocata de orice parte interesata in orice faza a judecatii si care tinde la o intarziere a judecatii prin transferarea dosarului de la un complet de judecata la altul). Aceasta exceptie se solutioneaza inainte de a se intra in cercetarea fondului cauzei fara a se putea uni exceptia cu fondul. Exceptia se judeca de insasi instanta sesizata cu pricina respectiva, in a carei compunere poate intra si judecatorul la care se refera exceptia. Daca exceptia este respinsa se va pronunta o incheiere interlocutorie care nu va putea fi atacata cu apel decat odata cu fondul. Admiterea exceptiei are drept consecinta inlocuirea judecatorului incompatibil cu un altul de la ceeasi instanta. Daca s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca de prima instanta cu nerespectarea dispozitiilor privind incompatibilitatea, partea interesata sau procurorul pot declara apel chiar daca la prima instanta exceptia nu a fost invocata. Daca apelul este intemeiat, instanta de apel va solutiona cauza pe fond. 2.1.5.2. Abtinerea si recuzarea a) Abtinerea cand judecatorul stiind ca se afla intr-unul din cazurile prevazute de lege, solicita retragerea sa de la judecata unei anumite pricini. Obligatiile judecatorului de a se abtine ii corespunde dreptul partii care se indoieste de impartialitatea judecatorului, de a-l recuza pe acesta. b) Recuzarea cand una din parti cere in cazurile strict prevazute de lege, indepartarea unuia sau mai multor judecatori de la solutionarea unei anumite pricini. Cazurile de abtinere si recuzare sunt identice si de asemenea si procedura de solutionare. Normele ce le reglementeaza sunt insa de natura diferita. Astfel, abtinerea este reglementata de norme imperative, iar recuzarea este reglementata de norme de drept privat, partea interesata avand facultatea de a-l recuza pe judecator sau de a accepta sa fie judecata de acesta. De aceea, nerespectarea obligatiei de abtinere nu afecteaza valabilitatea hotararii, ci atrage eventuale sanctiuni disciplinare. Cazuri in care judecatorul poate fi recuzat: 1. Cand el, sotul sau ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda sau afin pana la al IV-lea grad inclusiv cu vreuna din parti. 2. Cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la al IV-lea grad inclusiv cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora uneia din aceste persoane. 3. Cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin pana la al IV-lea grad inclusiv, cu una dintre parti sau daca fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii. 4. Daca el, sotul sau rudele lor pana la IV-lea grad inclusiv au o pricina asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator. 5. Daca intre el, sotul sau rudele lor pana la al IV-lea grad inclusiv si una dintre parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea recuzarii. 6. Daca este tutore sau curator al uneia din parti. 7. Daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca. 8. Daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri sau alte indatoriri. 9. Daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al IV-lea grad inclusiv si una din parti, sotii sau rudele acestora pana la gradul al III-lea inclusiv. Cazurile de recuzare sunt enumerate limitativ de lege. Sunt si alte situatii in care judecatorul poate fi considerat ca ar fi lipsit de obiectivitate, insa daca nu se pot incadra in cazurile de mai sus nu se poate admite cererea de recuzare sau de abtinere. Procedura de solutionare. Abtinerea se propune de judecator prin instiintarea presedintelui instantei, inainte ca partea interesata sa formuleze cererea de recuzare.16

Recuzarea se propune de partea interesata verbal sau scris, pentru fiecare judecator in parte, inainte de inceperea oricaror dezbateri, daca motivele sunt cunoscute. Momentul la care partea a cunoscut motivele recuzarii este o chestiune de fapt si este lasat la aprecierea instantei care solutioneaza cererea de recuzare. Nerespectarea termenului in care trebuie propusa recuzarea atrage sactiunea decaderii partii din dreptul de a-l recuza pe cel in cauza. Competenta de a se pronunta asupra abtinerii si recuzarii apartine instantei sesizate cu pricina in care au fost ridicate aceste incidente, fara participarea judecatorului recuzat. Daca recuzarea se propune verbal se va lua act despre aceasta in incheierea de sedinta in care se mai metioneaza motivele de recuzare si mijloacele de proba indicate de parte. Cand cererea se face scris, ea trebuie sa cuprinda: indicarea instantei, numele, domiciliul sau resedinta, obiectul cererii, inclusiv numele celui recuzat, semnatura, motivele de recuzare siprobele pentru dovedirea acestora. Judecarea cererii de recuzare si de abtinere se judeca in camera de consiliu fara prezenta partilor si a judecatorului recuzat sau care s-a abtinut. Instanta pronunta o incheiere care se citeste in sedinta publica. Daca se admite cererea, judecatorul recuzat sau care s-a abtinut se va retrage de la judecarea pricinii si nu are voie sa asiste nici la deliberarea celorlalti judecatori in aceea cauza. Daca este respinsa cererea, va fi reluata judecarea pe fond cu participarea judecatorului in discutie. Incheierea prin care s-a incuviintat recuzarea, sau prin care s-a rezolvat abtinerea (indiferent daca s-a admis sau respins abtinerea) nu sunt supuse cailor de atac (ordinare sau extraordinare). Incheierea prin care s-a respins recuzarea, poate fi atacata numai odata cu fondul. Dispozitiile legale referitoare la abtinere si recuzare se aplica si procurorilor, grefierilor sau magistratilor asistenti, acestora pentru a fi recuzati pentru aceleasi motive ca si judecatorii, in afara de cazul cand si-au exprimat parerea cu privire la pricina care se judeca. 2.1.5.3. Alte incidente referitoare la compunerea instantei. Instanta este gresit compusa daca: a) la judecata participa un numar mai mic sau mai mare de judecatori decat cel prevazut de lege pentru pricina respectiva; b) din completul de judecata face parte un judecator care nu a depus juramantul prevazut de art. 48 al 1 Lg. 92/92; c) la judecata participa un judecator stagiar, inainte sa fi trecut termenul de 6 luni de la numirea sa in functie; d) un judecator stagiar care a promovat examenul prevazut de art. 54 al.2 Lg. 92/92, solutioneaza o alta pricina decat cele mentionate in art. 54 din Lg. 92; e) completul de judecata este alcatuit cu un judecator suspendat sau eliberat din functie; f) cand la judecata nu participa procurorul desi in cauza respectiva concluziile acestuia sunt obligatorii; g) participa la judecata un procuror care nu a depus juramantul, nu a promovat examenul pentru obtinerea dreptului de a pune concluzii in instanta; h) nu participa la sedinta de judecata grefierul sau magistratul asistent. Mijloacele procedurale prin care pot fi puse in discutie aceste incidente sunt dupa caz, exceptia procesuala, apelul sau recursul. 2.2. Partile 2.2.1. Pozitia procesuala a partilor Partile poarta denumiri diferite in raport de mijlocul procesual folosit. De exemplu, in cazul cererii de chemare in judecata reclamant sau parat. a) Reclamantul, este aceea persoana care se adreseaza organului de jurisdictie cu o cerere prin care se declanseaza un proces civil, solicitand stabilirea sau recunoasterea unui drept subiectiv al carui titular pretinde ca este. b) Paratul, este persoana chemata in judecata pentru a fi obligata sa recunoasca sau sa respecte dreptul afirmat.17

O persoana nu devine automat parat prin simplu fapt al chemarii sale in judecata, ci este necesar sa se solicite obligarea sa la ceva. De asemenea, paratul trebuie nominalizat, nefiind posibila introducerea unei cereri contencioase impotriva unei persoane nedeterminate sau a unui grup de persoane, fara a fi individualizati membrii acestuia. In cursul judecatii pot sa apara incidente procedurale care antreneaza o suprapunere a calitatii de reclamant si parat. Astfel, daca se formuleaza o cerere reconventionala, paratul din cererea de chemare in judecata devine reclamant in cererea reconventionala, iar reclamantul din cererea principala, parat in cererea incidentala. De asemenea, in cazul partajului sau actiunii in granituire reclamantul este si parat si reclamant. Paratul care se foloseste de caile de atac, devine reclamant (recurent sau apelant) reclamantul devenind parat - intimat. 2.2.2. Coparticiparea procesuala 2.2.2.1. Notiune si clasificare. Potrivit art. 47 C. pr. Civ. mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul pricinii este un drept sau o obligatie comuna ori daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza. Coparticiparea procesuala este de regula facultativa, existand insa si cazuri de coparticipare procesuala necesara si anume cand mai multe persoane se gasesc intr-un raport juridic unic si indivizibil (ex: in cazul iesirii din indiviziunea succesorala, coparticiparea procesuala este obligatorie daca sunt cel putin trei mostenitori care au acceptat succesiunea). Coparticiparea mai este si subiectiva cand exista pluralitate de persoane cu aceleasi interese sau obiectiva cand sunt conexate mai multe cereri daca in unele din acestea exista si alte parti. Coparticiparea se mai clasifica si in activa si pasiva sau mixta, dupa cum in proces sunt mai multi reclamanti si un singur parat, mai multi parati si un singur reclamant, mai multi reclamanti si mai multi parati. 2.2.2.2. Efectele coparticiparii. Coparticiparea procesuala este guvernata de principiul independentei procesuale (actele de procedura, apararile si concluziile unuia din participanti nu pot folosi si nici vatama celorlalti) exceptia facand cazul in care natura raportului juridic sau dispozitiile legale extind efectele actelor utile asupra celorlalti (in cazul in care intre coparticipanti exista raporturi obligatoriale de solidaritate sau indivizibilitate). In materie de perimare art. 251 C.pr. civ. stabileste ca cererea de perimare introdusa de un coparticipant foloseste si celorlalti. Alte efecte: a) cand coparticipantii au aceleasi interese ei pot avea un singur mandatar; b) daca unii intre coparticipanti nu s-au prezentat in fata instantei sau nu au indeplinit un act de procedura in termen, ei vor fi citati in continuare; c) actele de procedura facute in interes comun sau impotriva coparticipantilor cu aceleasi interese sunt supuse unei singure taxe de timbru; d) coparticipantii vor suporta cheltuielile de judecata, daca este cazul, in functie de interesul propriu, fie in mod egal, proportional sau solidar. 2.2.3. Drepturile si indatoririle procesuale ale partilor In vederea exercitarii actiunii civile, partile au drepturi procesuale, cu ar fi: a) dreptul de a adresa cereri instantei; b) dreptul de a participa la judecata, ceea ce implica si dreptul de a fi citate; c) dreptul de aparare care include dreptul de a propune probe, de a le administra, de a cunoaste toate piesele dosarului, de a folosi limba materna sau un interpret; d) dreptul de a indeplini actele de procedura si de a participa la raporturile procesuale personal; e) dreptul de a recuza pe judecatori, procurori, grefieri, experti, interpreti, de a invoca incompatibilitatea unor judecatori, dreptul de a cere stramutarea; f) dreptul de a dispune de soarta procesului, prin renuntarea la judecata sau la dreptul subiectiv pretins, prin recunoasterea pretentiilor reclamantului ori prin incheierea unei tranzactii; g) dreptul de a solicita cheltuielile de judecata avansate, in cazul castigarii procesului;18

h) dreptul de a exercita caile de atac prevazute de lege; i) dreptul de a cere executarea silita. Principalele indatoriri ale partilor sunt: a) de a indeplini actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecatori sub sanctiunea nulitatii absolute, perimarii, decaderii, etc; b) de a executa drepturile pocedurale cu buna credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege, in caz contrar, savarsind un abuz de drept; Abuzul de drept. Partea care exercita cu rea credinta drepturile procesuale savarseste un abuz de drept procedural. Pentru a caracteriza un act de procedura ca abuziv, trebuie indeplinite urmatoarele cerinte: 1. autorul actului sa fie titularul dreptului procedural in cauza si sa fie capabil sa il exercite; 2. dreptul procedural sa fie utilizat in limitele sale externe, fixate de lege, adica sa se respecte dispozitiile legale referitoare la forma actului si termenul in care trebuie efectuat acesta; 3. dreptul procedural sa fie dirijat spre realizarea unui alt scop decat acela pentru acre a fost acordat de lege; 4. dreptul procedural sa fie exercitat cu rea credinta. Simplul fapt al respingerii unei cereri nu duce la concluzia ca partea a exercitat abuziv dreptul de a formula cererea respectiva, ci instanta va aprecia daca exista sau nu abuz de drept procedural. Uneori chiar legea califica unele acte ca abuzive. Sanctionarea abuzului de drept procedural art. 723 al.2 C.pr.civ. stabileste ca partea care foloseste drepturile procedurale in drept abuziv raspunde pentru pagubele pricinuite. Despagubirile se pot solicita si pe cale separata, termenul de prescriptie fiind de 3 ani de la data la care a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel ce raspunde de aceasta. Pe langa obligatia de a plati despagubiri, partea care a folosit cu rea credinta anumite drepturi procedurale poate fi sanctionata cu amenda civila. Exemple de acte abuzive: a) introducerea cu rea credinta a unei cereri de chemare in judecata vadit netemeinica; b) rezistenta paratului cu rea credinta in fata unei pretentii a carei temeinicie este evidenta; c) formularea cu rea credinta a unor cereri de recuzare, stramutare; d) cereri repetate de amanare a judecatii; e) angajarea mai multor avocati desi nevoile apararii nu justifica aceasta. 2.2.4. Participarea tertilor la procesul civil Cadrul procesual, sub aspectul partilor intre care se stabilesc raporturile procesuale este fixat de reclamant prin indicarea persoanei impotriva careia isi formuleaza pretentia. Pentru ca hotararea civila sa devina opozabila si altor persoane care nu sunt parti este necesara introducerea acestora in proces. Interesul de a introduce un tert in proces poate sa apartina reclamantului sau paratului (decurgand din dorinta de a i se recunoaste drepturi fata de acest tert), sau chiar tertului (pentru a-si apara un drept al sau). In anumite cazuri expres prevazute de lege tertii sunt obligati sa intervina in proces, sub sanctiunea de a nu-si mai putea valorifica ulterior drepturile sau interesele lor. Participarea tertilor la judecata prezinta avantaje in sensul ca se reunesc intr-un singur proces toate persoanele interesate de pretentia supusa judecatii, dar si inconveniente deoarece pot intarzia solutionarea cererii principale sau poate ridica probleme in ce priveste competente. C.pr.civ. reglementeaza interventia voluntara (art. 49-56) si trei forme de interventie fortata: chemarea in judecata a altor persoane (art. 57-59); chemarea in garantie (art. 60-63) si aratarea titularului dreptului (art. 64-66). Atragerea unui tert la judecata din initiativa reclamantului sau paratului nu este permisa decat in cazuri expres prevazute de lege. De asemenea, nu poate fi introdus fortat intr-un litigiu orice tert care ar avea posibilitatea sa intervina voluntar. 2.2.4.1. Interventia voluntara.19

Notiune. Este cererea unui tert de a intra intr-un proces pornit de alte parti pentru a-si apara un drept propriu sau pentru a apara dreptul unei parti din acel proces. Elemente: a) existenta unui proces civil in curs; b) introducerea unui tert din anturajul acestuia in procesul respectiv; Cererea de interventie voluntara poate fi formulata de orice tert care ar putea fi prejudiciat in vreun fel de hotararea ce ar urma sa se pronunte intr-o pricina, dar nu si de o persoana care a dobandit deja calitatea de parte in acel proces. Reprezentantul legal sau conventional al unei parti, nelucrand in nume propriu si fiind tert fata de pretentia supusa judecatii, poate sa formuleze o cerere de interventie voluntara (in nume propriu). Interventia voluntara reglementata de art. 49 C.pr.civ. este de 2 feluri: 1. intervetie voluntara principala (tertul invoca un drept propriu); 2. interventie voluntara accesorie (tertul apara drepturile uneia din parti). 2.2.4.1.1. Interventia voluntara principala Notiune: cererea prin care un tert solicita introducerea sa intr-un proces in curs de judecata pentru a i se recunoaste sau stabili un drept propriu (interventie agresiva). Cererea poate fi facuta pe cale principala intr-un proces distinct sau pe cale incidentala intr-un proces in curs. Interventia voluntara principala presupune invocarea de catre un tert a unui drept propriu, fara a fi necesar sa existe identitate intre dreptul pretins de tert si dreptul ce formeaza obiectul cererii de chemare in judecata, fiind insa necesar ca intre acestea sa existe o legatura care sa justifice rezolvarea impreuna a celor doua cereri. Interventia voluntara principala este admisibila in principiu in orice proces civil. Este inadmisibila in pricinile cu caracter strict personal: in divort, tagada paternitatii, punerea sub interdictie, ridicarea interdictiei, etc. In astfel de procese interventia voluntara principala este admisibila daca s-au facut cereri accesorii sau incidentale iar interventia vizeaza aceste cereri. In cazul unui litigiu arbitral, interventia voluntara principala este admisibila numai daca tertul a fost parte in conventia arbitrala. Conform disp. art. 50 al 1 C.pr.civ., cererea de interventie voluntara principala trebuie facuta in forma ceruta pentru cererea de chemare in judecata, si sa se refere la cererea principala. Ea se poate face numai in fata primei instante si inainte de inchiderea dezbaterilor. Recent Curtea Suprema a decis ca in procesele de partaj, cererea de interventia voluntara principala care se referea la probleme asupra carora s-a statuat prin incheierea de admitere in principiu, nu mai poate fi facuta dupa inchiderea dezbaterilor privind admiterea in principiu. Cererea de interventie voluntara principala poate fi introdusa in instanta de apel, dar numai cu invoiala partilor, situatie in care tertul intervenient nu se va putea prevala de hotararea obtinuta in apel si fata de partile pentru care hotararea apelata a ramas definitiva si irevocabila (care nu au participat la apel). Nu este admisibila interventia voluntara principala in recurs pentru ca recursul nu este devolutiv. In cazul rejudecarii fondului dupa casare se disting urmatoarele situatii: - daca s-a casat cu retinere, cererea este inadmisibila; - casare cu trimitere la instanta de apel, cererea este admisibila cu acordul partilor; - casare cu trimitere pentru necompetenta instantei de apel sau de fond, cererea este admisibila si se depune pana la intrarea in dezbaterea fondului. Asupra admisibilitatii cererii de interventie voluntara principala instanta se va pronunta printr-o incheiere, prin care va incuviinta in principiu cererea tertului sau o va respinge ca inadmisibila. Incheierea nu poate fi atacata decat odata cu fondul si are caracter interlocutoriu (instanta nu mai poate reveni asupra ei). Efectele cererii de interventie voluntara principala: - investeste instanta cu judecarea pretentiei tertului intervenient; - competenta instantei va fi prorogata;20

- tertul devine parte in proces; - dreptul subiectiv pretins de tert devine un drept litigios; - partile initiale sunt puse in intarziere fata de tertul intervenient; - are loc intreruperea prescriptiei extinctive. Procedura. Dupa incuviintarea in principiu a cererii instanta dispune comunicarea acesteia partilor si fixeaza un termen in care poate fi depusa intampinarea. Impotriva cererii de interventie voluntara principala oricare din partile initiale pot formula cerere reconventionala. Cererea de interventie voluntara principala se judeca odata cu cererea principala iar daca ar duce la intarzierea acesteia se va putea disjunge caz in care instanta nu isi va declina competenta operand in continuare prorogare de competenta. Daca cererea principala si cea de interventie voluntara principala sunt judecate impreuna, se va pronunta o singura hotarare opozabila tuturor partilor. 2.2.4.1.2. Interventia voluntara accesorie Notiune: este cererea prin care un tert care justifica un interes solicita introducerea sa intr-un litigiu in curs de desfasurare, pentru a apara drepturile uneia din partile initiale. Interventia voluntara accesorie este o simpla aparare, in care intervenientul sprijina pe reclamant sau pe parat. Este admisibila in principiu, in orice materie cu exceptia proceselor cu caracter strict personal. Intervenientul acestora trebuie sa justifice intotdeauna un interes propriu. Acesta poate sa fie atat patromonial cat si moral. Cererea de interventie voluntara accesorie trebuie sa cuprinda mentiunile prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata. Pe langa mentiunile prevazute de art. 82 al 1 C.pr.civ. trebuie sa cuprinda mentiuni particulare prin care justifica interesul, indica persoana in favoarea careia intervine in proces si individualizarea procesului in care solicita sa fie introdus. Cererea de interventie voluntara accesorie se poate face chiar inaintea instantei de recurs (deci si in apel) si in caile extraordinare de atac (cu exceptia recursului in interesul legii). Procedura de solutionare a cererii este aceeasi ca la cererea de interventie voluntara principala (cererea se comunica partilor principale, se depune intampinare, se da incheiere de admitere in principiu, interlocutorie, etc). Cererea se judeca impreuna cu cererea introductiva iar solutia va depinde de solutia ce se va pronunta asupra cererii principale. Astfel: a) interventie voluntara accesorie in sprijinul paratului se va admite daca se respinge cererea de chemare in judecata; b) cand se admite cererea principala, cererea de interventie voluntara accesorie in sprijinul paratului se repsinge; c) interventia voluntara accesorie in favoarea reclamantului se va admite cand se admite cererea de chemare in judecata; d) daca se respinge cererea principala se va respinge si cererea de interventie voluntara accesorie. Stingerea judecatii cu privire la cererea principala duce la stingerea judecatii cu privire la cererea interventiei voluntare accesorie. Intervenientul nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata. Apelul sau recursul declarat de intervenientul accesoriu nu este valabil daca partea in apararea careia s-a intervenit nu a facut ea insasi apel sau recurs. 2.2.4.2. Interventia fortata. Codul de procedura reglementeaza trei forme de interventie fortata. 2.2.4.2.1. Chemarea in judecata a altor persoane. (art. 57-59 C proc civ). Notiune. Este mijlocul procesual prin care una din partile initiale solicita introducerea in proces a unei terte persoane ce ar putea sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul. De regula interesul de a formula o cerere de chemare in judecata a altor persoane apartine paratului. Dar si reclamantul poate formula o astfel de cerere, cand afla de existenta unui tert care ar fi in masura sa pretinda aceleasi drepturi ca si el, dupa declansarea procesului, situatie in care tertul nu dobandeste calitatea de parat.21

Cererea de chemare in judecata altor persoane facuta de parat se depune odata cu intampinarea, iar cand este facuta de reclamant, se depune pana la inchiderea dezbaterilor inaintea primei instante. Nerespectarea acestui termen duce la judecarea separata a cererii, afara de cazul cand partile consimt sa se judece impreuna cu cererea principala. Tertul chemat in judecata dobandeste calitatea de intervenient principal, iar hotararea ii va fi opozabila. Cererea de chemare in judecata a altor persoane trebuie sa indeplineasca conditiile de forma prevazute pentru cererea principala, iar in plus va cuprinde mentiunile privitoare la individualizarea procesului in care se formuleaza. Taxa de timbru este aceeasi ca pentru cererea principala. Cererea se comunica tertului chemat in judecata (impreuna cu o copie a cererii de chemare in judecata, principala intampinarii etc) si partii adverse si va fi solutionata odata cu fondul. Daca este inadmisibila se da incheiere de respingere care poate fi atacata odata cu fondul. Efecte. Chemarea in judecata a altor personae produce urmatoarele efecte: a) tertul devine parte in proces; b) are loc o prorogare de competenta; c) hotararea este opozabila tertului; d) tertul poate exercita caile de atac indiferent daca partile au atacat hotararea; e) tertul va lua procedura in starea in care se gaseste in momentul introducerii sale in proces. 2.2.4.2.2. Chemarea in garantie. (art. 60-63 C proc civ). Notiune. Este reglementata de art. 60 alin 1 C.pr.cvi. care dispune ca partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul in care ar cadea in pretentii, cu o cerere in garantie sau in despagubire. Cererea de chemare in garantie poate fi formulata impotriva garantului si a succesorilor universali sau cu tutlu universal ai acestuia, nu si impotriva debitorului cu titlu particular. Cererea poate fi formulata de : a) parat in principal; b) reclamant; c) de garantat si succesorii sai universali sau cu titlu universal prceum si cu dobanditorul cu titlu particular; d) de intervenientul voluntar principal; e) de tertul chemat in judecata intrucat ar putea pretinde aceleasi drepturi ca reclamantul; f) tertul chemat in garantie poate chema la randul sau in garantie alta persoana. Garantia este: a) principala, cand beneficiarul acesteia a asteptat sfarsitul procesului in care este parte si in masura in care a cazut in pretentii il cheama in judecata pe garant printr-o cerere principala; b) incidentala, cand, fara a astepta sfarsitul procesului, beneficiarul garantiei il introduce in procesul respectiv pe garantul sau, astfel ca cererea principala si cea de chemare in garantie se vor judeca impreuna. Conditii de admisibilitate - sa existe un proces civil in faza judecatii in prima instanta; - sa existe o legatura intre cererea principala si cea de chemare in garantie; - cererea sa indeplineasca cerintele prevazute de lege pentru cererea principala; - sa fie introdusa in termenul prevazut de lege, respectiv: - paratul o va depune odata cu intampinarea; - real in tot cursul judecatii in prima instanta, pana la inchiderea dezbaterilor. Cererea de chemare in garantie tardiv introdusa se va judeca separat de cererea principala, afara de cazul in care reclamantul si paratul consimt ca aceste cereri sa se judece impreuna. Cererea se comunica tertului chemat in garantie si se fixeaza termen pentru ca cesta sa depuna intampinare. Chematul in garantie devine parte in procesul in care este formulata cererea, fara a fi subordonat partii care l-a chemat. Cererea se judeca odata cu cererea principala iar solutia difera dupa cum chemarea in garantie a fost facuta de reclamant sau parat. Astfel:22

- cand cererea principala a fost admisa se va admite si cererea de chemare in garantie formulata de parat, daca este intemeiata; - cand cererea principala se respinge, se va respinge si cererea de chemare in garantie formulata de parat, ca lipsita de obiect sau interes; - cererea de chemare in garantie formulata de reclamant se va admite daca se respinge cererea de chemare in judecata; - cand se admite cererea de chemare in judecata se va respinge cererea de chemare in garantie ca lipsita de obiect sau interes. 2.2.4.2.3. Aratarea titularului dreptului. Art. 64 C.pr.civ. paratul care detine un lucru pentru altul sau care exercita in numele altuia un drept asupra unui lucru, va putea arata pe acela in numele caruia detine lucrul sau exercita dreptul. Aratarea titularului dreptului poate fi facuta numai de parat si numai in cazul cererilor prin care se urmareste valorificarea unui drept real, in masura in care intre parat si tert exista un raport juridic cu privire la lucrul ce formuleaza obiectul cererii. Cerinte care se cer a fi indeplinite: ? - prin cererea introductiva reclamantul sa valorifice un drept real; - paratul sa detina titlu precar sau sa exercite in numele altuia un drept asupra lucrului care formeaza obiectul dreptului real invocat de reclamant; - paratul sa il indice pe titularul dreptului. Art. 65 C.pr.cirv. paratul poate face aratarea titularului dreptului printr-o cerere motivata, depusa odata cu intampinarea sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Cererea se va comunica persoanei indicata ca titular al dreptului real, impreuna cu copiile de pe cererea de chemare in judecata si inscrisurile de la dosar, dupa care: a) cel aratat ca titular al dreptului real se infatiseaza si recunoaste sustinerile paratului, iar reclamantul consimte sa fie inlocuit paratul initial; b) cel aratat ca titular se infatiseaza si recunoaste sustinerile paratului dar reclamantul nu este de acord cu inlocuirea paratului; c) tertul se infatiseaza, dar tagaduieste sustinerile paratului; d) cel indicat ca titular, desi legal citat, nu se infatiseaza. In prima ipoteza, tertul titular va lua locul paratului, iar acesta va fi scos din judecata asa incat procesul va continua intre reclamant si cel indicat ca titular, care va dobandi calitatea de parat. 3-4. - In ce priveste ultimele doua situatii, tertul dobandeste calitatea de intervenient in interes propriu, iar hotararea ii va fi opozabila. Astfel, judecata va continua intre reclamant, parat si tertul indicat ca titular, acesta dobandind calitatea de intervenient principal. In ce priveste a doua situatie, in literatura de specialitate s-a aratat ca se impune ca tertul sa ramana in proces in calitate de intervenient principal (prima opinie) sau ca judecata va continua fara sa se modifice raportul procesual stabilit prin cererea de chemare in judecata, iar daca se va stabili, in urma dezbaterilor ca titularul dreptului este tertul indicat, cererea de chemare in judecata se va respinge ca gresit indreptata. 2.2.5. Reprezentarea judiciara conventionala a partilor in proces Este acea situatie in care o persoana, numita reprezentant, indeplineste acte de procedura in numele si in interesul altei persoane care este parte in proces. Sunt situatii in care prezenta partii la proces este obligatorie. Acestea sunt: - judecarea divort la instanta de fond - prezenta la interogatoriu 2.2.5.1. Reprezentarea prin mandatar neavocat. Mandatarul care nu are calitatea de avocat poate sa formuleze cereri in instanta, sa propuna probe, sa indeplineasca acte de procedura in numele si in interesul partii pe care o reprezinta, insa nu are dreptul de a pune concluzii. Exceptie de la aceasta regula fac urmatorii: -doctorii sau licentiatii in drept pentru rudele pana la gradul IV inclusiv (la orice instanta); -mandatarul care reprezinta pe sot, ruda pana la gardul IV inclusiv (doar la judecatorie).23

Mandatul dat sub forma unei procuri generale ii da dreptul de a reprezenta pe mandant in justitie (cu exceptia cazurilor cand acesta locuieste in strainatate sau mandatul este dat unui prepus. Mandatul judiciar trebuie sa fie o procura data pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata sau reprezentarea in judecata. Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecatii. Pentru acte procedurale de dispozitie (renuntarea la actiune, achiesarea la cererile reclamantului etc), este necesara procura speciala. Procura trebuie data in scris, sub semnatura legalizata. Ea poate fi data verbal, dar numai in fata instantei si trecuta in incheierea de sedinta. Mandatul judiciar nu inceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici daca a devenit incapabil, el fiind valabil pana la retragerea de catre mostenitori sau reprezentantul legal al incapabilului. Retragerea sau renuntarea la mandat nu pot fi opuse celeilalte parti decat de la o comunicare, cu exceptia cazului in care s-au facut in sedinta si in prezenta partilor. Mandatarul care renunta la imputernicire este tinut sa instiinteze atat pe cel care i-a dat mandatul, cat si instanta cu cel putin 15 zile inainte de termenul de judecata sau de implinire a termenelor de introducere a cailor de atac. 2.2.5.2. Reprezentarea prin avocat. Avocatul are dreptul sa reprezinte in temeiu unui contract de asistenta juridica incheiat in forma scrisa de avocat si client sau mandatarul acestuia. Contractul prevede expres intindrea pretentiilor pe care clientul le confera avocatului. Pentru actele procesuale de dispozitie este necesara mentiune speciala in contract sau procura speciala. 2.2.5.3. Reprezentarea persoanelor juridice. Persoanele juridice participa la proces prin consilierul juridic sau prin avocat (uneori chiar prin organele de conducere). Consilierul juridic reprezinta persoanele juridice in baza unei delegatii pentru: g) pornirea actiunii; h) fixarea pretentiilor; i) renuntarea la actiune; j) renuntarea la calea de atac; k) darea raspunsurilor la interogator; Este necesara delegatie speciala. In cazul in care reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, instanta poate acorda termen pentru implinirea acestei lipse, iar daca in termenul dat lipsa nu se implineste, va anula cererea. Exceptia lipsei dovezii calitatii de reperezentant poate fi invocata in orice stare a pricinii, iar titularul dreptului poate verifica actele facute de persoana ce nu avea calitatea de reprezentant. 2.3. Participarea procurorului 2.3.1. Rolul si importanta procurorului in procesul civil Art. 27 Lg. 92/92 atributiile procurorului in materie civila sunt: a) exercitarea actiunii civile in cazurile prevazute de lege; b) participarea in conditiile legii la sedintele de judecata; c) exercitarea cailor de atac impotriva hotararii judecatoresti, in conditiile prevazute de lege; d) supravegherea respectarii legii in activitatea de punere in executare a hotararii judecatoresti si a altor titluri executorii; e) apararea drepturilor si intereselor minorilor si ale persoanelor puse sub interdictie. 2.3.2. Pozitia procesuala a procurorului Dominanta in lietratura juridica este conceptia potrivit careia procurorul este parte in proces. In cazul acestei conceptii se intalnesc doua teze: a) anterioara anului 1948, se considera ca procurorul participa la proces ca parte principala (cand putea exercita dreptul la actiune pentru punerea in valoare a unor interese generale sau particulare), sau ca parte alaturata (cand procesul nu era pornit la initiativa lui ci a altor persoane, iar procurorul doar punea concluziile sale); b) ulterioara anului 1948 care sustine ca procurorul dobandeste pozitia de parte in proces dar isi pastreaza pozitia de organ care vegheaza la respectarea legii in activitatea de judecata.24

In prezent, (opinia lui Boroi) este preferabil sa se considere ca procurorul este acel participant la procesul civil care reprezinta interesele societatii, fara a fi insa parte in procesul civil. 2.3.3. Formele participarii procurorului la procesul civil 2.3.3.1. Pornirea procesului. Ministerul Public poate porni actiunea civila ori de cate ori este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, sau in alte cazuri prevazute de lege. In noua reglementare procurorul poate declansa actiunea civila si in cazul celor cu caracter strict personal, insa numai daca pornirea procesului civil ar fi in interesul persoanelor aratate in textul de lege. Cand procurorul a pornit actiunea, C.pr.civ. dispune ca titularul dreptului va fi introdus in proces, avand posibilitatea fie sa continue judecata, sa renunte la judecata sau sa faca tranzactie. 2.3.3.2. Participarea la judecata. Procurorul poate pune concluzii in orice proces civil, in orice faza a acestora, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept. In anumite materii, expres prevazute de lege participarea procurorului este obligatorie: - punerea sub interdictie si ridicarea interdictiei; -declararea disparitiei si a mortii prezumtive pe cale judecatoreasca sau anularea hotararii de declarare a mortii; - judecarea contestatiei impotriva hotararii comisiei medicale in cazul asistentei bolnavilor psihic periculosi; - judecarea contraventiilor prevazute de Lg. 12/90 a cererii de transformare a amenzii in inchisoare contraventionala; - judecarea contraventiilor la Lg. 61/91 cand contravenientul este retinut, arestat sau minor; - judecarea intampinarilor, contestatiilor sau a altor cereri prevazute de Lg. 70/91 prevazand alegerile locale; - declararea judecatoreasca a abandonului de copii; - solutionarea cererii de expropriere; - procedura de control a averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici; - rezolvarea cererii de inregistrare tardiva a nasterii si a cererilor in materie de acte de stare civila (rectificare, completare etc); - solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonante; - judecarea recursurilor in interesul legii si a recursurilor in anulare. 2.3.3.3. Exercitarea cailor de atac. Procurorul poate exercita caile de atac impotriva oricaror hotarari. El poate exercita caile de atac indiferent daca a prticipat sau nu la judecarea pricinii in care s-a pronuntat hotararea atacata. Recursul in interesul legii si cel in anulare pot fi introduse numai de procurorul general de la Parchetul de pe langa C.S.J. din oficiu sau la cererea ministrului justitiei. 2.3.3.4.. Cererea de punere in executare a hotararii judecatoresti. Procurorul poate sa ceara punerea in executare a hotararii pronuntate in favoarea persoanelor aratae anterior (minori, persoane sub interdictie sau disparuti), numai daca hotararea le este favorabila acestora, indiferent daca a participat sau nu la judecarea cauzei in care s-a pronuntat hotararea. Procurorul poate exercita contestatia la executarea sau cererea de introducere a executarii silite.

Capitolul IV. COMPETENTA INSTANTELOR DE JUDECATA 1. Notiunea si clasificarea competentei 1.1. Notiune

25

Aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti sau unui alt organ cu activitate jurisdictionala de a solutiona o anumita pricina. Competenta se raporteaza la instanta judecatoreasca sau la un alt organ cu activitate jurisdictionala si nu la judecatori. 1.2. Clasificarea normelor de competenta O prima clasificare este aceea in norme de competenta generala si jurisdictionala daca delimitarea se face in raport cu organe din sisteme diferite sau la organe din cadrul aceluiasi sistem. Competenta jurisdictionala este materiala si teritoriala, daca delimitarea se face intre instante judecatoresti de gard diferit sau instante de acelasi grad. A. Competenta materiala a) functionala se stabileste dupa felul atributiunilor ce revin fiecarei categorii de instante si b) procesuala, care se stabileste in functie de obiectul, natura sau valoarea litigiului. B. Competenta teritoriala a) de drept comun; b) alternativa sau facultativa; c) exculsiva sau exceptionala. In functie de caracterul normelor ce reglementeaza competenta aceasta este absoluta si relativa. a) absoluta este reglementata de norme de ordine publica. b) relativa este reglementata de norme de ordine privata. Competenta generala, materiala, competenta teritoriala exclusiva sunt absolute. Competenta teritoriala de drept comun si cea alternativa sunt relative. Consecinte practice. Normele de competenta absoluta sunt obligatorii pentru parti si instanta. Partile nu pot deroga prin conventie de la aceste norme. De la cele de competenta relativa partile pot deroga. Incalcarea normelor de competenta absoluta poate fi invocata de oricare din parti, de procuror sau de instanta din oficiu. Cele de competenta relativa pot fi invocate doar de parat, fiind stabiliite in favoarea sa. Daca instanta sesizeaza ca nu este competenta, pune in vedere paratului ca poate invoca exceptia de necompetenta insa nu-si poate declara din oficiu competenta; Necompetenta absoluta poate fi invocata in tot cursul procesului si direct in apel sau recurs. Necompetenta relativa poate fi invocata doar pana la prima zi de infatisare, daca nu s-a intrat in dezbaterea fondului.

2. Competenta generala a instantelor judecatoresti 2.1. Aspecte generale Art. 125 din Constitutie prevede ca justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte institutii judecatoresti stabilite de lege. Autoritatea judecatoreasca nu cere insa monopolul functiei de a judeca, unele cauze sunt incredintate de lege altor jurisdictii (Curtea de Conturi, Curtea Constitutionala, etc). Legea 92/92 privind organizarea judecatoreasca prevede ca instanta judecatoreasca, judeca toate procese