Conf. univ. dr. Gabriela RăducanAsist.univ.drd. Mădălina Dinu

Drept procesual civil

Curs pentru învăţământ la distanţă

Semestrul IPartea I

BUCUREŞTI2013-2014

1

OBIECTIVE SPECIFICE DISCIPLINEI DREPT PROCESUAL CIVIL

1. Cunoaştere şi înţelegere

însuşirea noţiunilor de bază în legătură cu cele două faze ale procesului civil-judecata şi

executarea silită;

cunoaşterea şi utilizarea adecvată a normelor care reglementează procedurile speciale.

2. Explicare şi interpretare

explicarea desfăşurării judecăţii în etapa scrisă, etapa dezbaterilor, etapa deliberării şi

pronunţării, etapa căilor de atac

explicarea mecanismului executării silite

3.Obiective instrumental – aplicative

abilitatea de a conduce şedinţa de judecată şi de a decide la finalul procesului

abilitatea de a administra probe

însuşirea tehnicii pledoariei orale şi a concluziilor scrise

explicarea modului de întocmire a actelor procedurale

4. Obiective atitudinale

promovarea ideilor de legalitate, adevăr, independenţă şi imparţialitate în desfăşurarea

procesului şi pronunţarea soluţiei

angajarea în relaţii de colaborare şi de respect a drepturilor procesuale a tuturor

participanţilor

manifestarea unei atitudini responsabile în întocmirea actelor de procedură, pregătirea şi

desfăşurarea procesului, pregătirea şi expunerea pledoariei, deliberarea, pronunţarea şi

redactarea hotărârilor

promovarea unei atitudini de protejare a drepturilor creditorilor şi debitorilor în faza

executării silite

participarea permanentă la propria dezvoltare profesională

2

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

• Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor

• Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara

• Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

• Codul de procedură civilă – Legea nr.134/2010

Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Mirela Stancu, Drept procesual civil.

Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2013 (2014)

• V.M Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil,

arbitraj, drept notarial, Curs de bază, Ed.Național, 2013

Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Octavia Spineanu-Matei, Carmen Negrilă,

Andreia Constanda,Delia Narcisa Theohari, Veronica Danilă, Dumitru Marcel Gavris,

Flavius George Păncescu, Marius Eftimie, Noul cod de procedura civila, comentariu pe

articole, vol II, Ed. Hamangiu, 2013

•Ciobanu V.M., Nicolae M., (coord.), F.Baias, V.Belegante, T.C.Briciu, C.C.Dinu,

B.Dumitrache, Ghe.Florea, M.Fodor, I.Gîlcă, D.Ghinoiu, C.Irimia, A.Nicolae, E.Oprina,

A.Rădoi, M.Stancu, A.Ștefănescu, M.Tăbârcă, N.Turcu, M.Ursuța, Ghe.L.Zidaru, Noul

Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, Vol.I – art.1-526, Ed.Universul Juridic,

2013

Deleanu, I., Tratat de procedură civilă, vol.I, Universul Juridic, 2013

3

PARTEA I

TEMA I

ACTIUNEA CIVILĂ

I.1.Notiune

I.2.Conditiile de exercitare a actiunii civile

I.2.1.Afirmarea unui drept

I.2.1.1. Conditii

I.2.1.2. Exceptii de la cerinta ”actualitătii dreptului”

I.2.2.Interesul

I.2.2.1.Noţiune

I.2.2.2.Condiţiile interesului:

I.2.2.3.Sancţiunea lipsei interesului

I.2.3.Capacitatea procesuală

I.2.3.1.Notiune

I.2.3.2.Capacitatea procesuala de folosinta

I.2.3.3.Capacitatea procesuala de exercitiu

A.Reprezentarea

B.Asistarea

C.Autorizarea

I.2.4.Calitatea procesuală

I.2.4.1.Transmiterea calitatii procesuale

A.Transmisiunea legala

B.Transmisiunea conventionala

I.3.Clasificarea actiunilor civile

I.3.1 Clasificarea actiunilor in functie de scopul material urmarit prin introducerea

cererii de chemare în judecată

I.3.1.1.Actiuni in realizare

I.3.1.2.Actiuni in constatare

I.3.1.3.Actiuni in constituire de drepturi

4

I.3.2.După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului ce se valorifică cererile

se impart in:

I.3.2.1.cereri nepatrimoniale

I.3.2.2.cereri patrimoniale

A.cereri personale

A.1. cereri personale mobiliare

A.2. cereri personale imobiliare

B.cereri reale

B.1.cereri reale mobiliare

B.2.cereri reale imobiliare

B.a.cereri petitorii

B.b.cereri posesorii

C.cereri mixte

I.3.3. Dupa calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului,

actiunile/cererile se clasifică în:

A.Cereri principale

B.Cereri accesorii

C.Cereri incidentale

D.Cereri adiționale

I.3.3.1. Importanta clasificării

I.4.Întrebări si exercitii

I.4.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

I.4.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

I.4.3.Rezolvati următoarea spetă

Obiective:

- insusirea notiunilor de cerere de chemare în judecată si actiune civilă si a elementelor

care le diferentiază;

-întelegerea celor patru conditii cumulative de exercitare a actiunii civile si a

consecintelor pe care le produce în plan procesual lipsa uneia dintre acestea ;

-calificarea diferitelor tipuri de cereri ce pot fi adresate instantei de judecată in functie

de criteriile de clasificare a actiunilor civile

5

I.ACTIUNEA CIVILA

I.1.Noţiune

Acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru

protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice,

precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în process.

Exercitarea acţiunii civile este o facultate, o libertate a oricărui subiect de drept căruia

i se încalcă sau contestă un drept subiectiv sau un interes legitim.

Este necesar a nu se confunda cererea de chemare în judecată cu acţiunea civilă,

întrucât cererea de chemare în judecată reprezintă doar una din formele de manifestare a

acţiunii civile, cea prin care se pune în mişcare acţiunea civilă, însă, acţiunea civilă există

anterior cererii, chiar şi atunci când titularul dreptului subiectiv civil nu sesizează instanţa.

(de asemenea, pe lângă cererea de chemare in judecata, actiunea civila se poate realiza si prin

formularea intampinarii sau a cererii reconventinale de catre parat, etc).

I.2.Conditiile de exercitare a actiunii civile

Pentru a fi parte in proces se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii, care sunt şi condiţii

de exercitare ale acţiunii civile:

1.afirmarea unui drept sau a unei situatii juridice pentru a carei realizare poate fi folosita calea

justitiei.

2.existenta unui interes

3.calitatea procesuala

6

4.capacitatea procesuala

I.2.1.Afirmarea unui drept

Acesată condiţie presupune existenţa unui drept subiectiv civil ce se cere a fi protejat

sau a unui interes legitim care trebuie ocrotit.

I.2.1.1.Dreptul subiectiv civil afirmat, pentru a se bucura de protecţie juridică, trebuie să

îndeplinească anumite condiţii :

a. – să fie recunoscut şi ocrotit de lege;

b. – să fie exercitat în limitele sale externe ( care pot fi de ordin material sau juridic) şi în

limitele sale interne (adică numai potrivit scopului economic şi social pentru care a fost

stabilit sau creat de lege).

c. – să fie exercitat cu bună credinţă

d. – să fie actual – adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.

În legătură cu această ultimă condiţie, a actualităţii dreptului, se impun anumite precizări:

dacă, în urma probelor administrate şi a dezbaterilor contradictorii, instanţa constată că

dreptul subiectiv pretins de reclamant nu există sau că, deşi există, acesta nu îndeplineşte

condiţiile de validitate impuse de lege pentru a putea fi exercitat (altele decât cerinţa de a fi

actual), atunci cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată (nefondată,

netemeinică);

însă, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual, mijlocul procesual de

invocare a lipsei acestei condiţii fiind excepţia de prematuritate a cererii, cererea de

chemare în judecată va fi respinsă ca prematură (soluţie generică de inadmisibilitate).

admiterea excepției de prematuritate cu consecința respingerii cererii de chemare in

judecată ca prematur introdusă nu are autoritate de lucru judecat, astfel incât cererea va putea

fi reiterată in momentul in care s-a implinit termenul sau condiţia care afectează dreptul

subiectiv civil.

I.2.1.2. Exceptii de la cerinta”actualitătii dreptului”

7

Exista insa anumite situatii, expres prevazute de lege, in care, desi dreptul subiectiv civil nu

este actual, cererea este admisibila.

Astfel, exista excepţii de la cerinţa actualităţii dreptului in urmatoarele situatii expres

prevzaute de dispozitiile art.34 C.proc.civ.:

-cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi făcută chiar

înainte de împlinirea acestui termen;

- executarea la termen a obligaţiei de întreţinere sau a altei prestaţii periodice;

- alte cereri pentru executarea la termen a unor obligaţii, ori de câte ori se va constata că

acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar aştepta

împlinirea termenului.

De mentionat este faptul ca hotararea obtinuta in conditiile art.34 C.proc.civ nu va

putea fi pusa in executare decat la momentul la care dreptul subiectiv civil va deveni actual.

I.2.2.Interesul

I.2.2.1.Noţiune

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.

Interesul poate fi:

material, de natură patrimonială (de exemplu: atunci când se urmăreşte revendicarea unui

bun, recuperarea unei creanţe, repararea unui prejudiciu, obligarea pârâtului la restituirea unui

împrumut sau a unui bun etc.)

moral, de natură nepatrimonială (de exemplu: în cazul punerii sub interdicţie etc.).

I.2.2.2.Condiţiile interesului:

Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

- să fie legitim – să nu vină în contradicţie cu legea;

- să fie personal– în folosul practic, să-l vizeze pe cel ce recurge la forma procedurală şi nu pe

altcineva; şi în cazul în care acţionează alte persoane sau organe în locul titularului, folosul se

resfânge asupra lor;

- să fie născut şi actual – să existe la momentul la care se exercită acţiunea, în sensul că, dacă

cel care actionează s-ar abţine, s-ar expune unui prejudiciu.

EXCEPȚIE DE LA CERINȚA DREPTULUI DE A FI NĂSCUT ȘI ACTUAL

8

Deși interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni

încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube

iminente şi care nu s-ar putea repara.

I .2.2.3. Sanc ţ iunea lipsei interesului :

Lipsa interesului sau a uneia dinte condiţiile acestuia se invocă pe calea excepţiei, care dacă

va fi admisă, va conduce la respingerea acţiunii ca lipsită de interes.

Excepţia lipsei de interes este o excepţie:

- de fond (vizează lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune)

- peremptorie/dirimantă (duce la respingerea sau stingerea procesului)

- absolută (priveşte încălcarea unor norme cu caracter imperativ).

Respingerea acţiunii pentru lipsa de interes nu poate fi invocată cu autoritatea de lucru

judecat într-o altă acţiune promovată într-un moment în care interesul s-a născut şi

îndeplineşte şi celelalte cerinţe.

I.2.3.Capacitatea procesuala

I.2.3.1.Noţiune

Noţiune generală – constituie aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea

drepturi şi obligaţii pe plan procesual (capacitate procesuală de folosinţă), respectiv

aptitudinea de a-şi valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini obligaţiile

procedurale, de a sta în judecată (capacitate procesuală de exerciţiu).

I.2.3.2. Capacitatea procesuala de folosinta

Noţiune - consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual.

În privinţa persoanelor fizice, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă

aptitudinea generală şi abstractă a acestora de a avea, în principiu, orice drepturi şi obligaţii de

natură procesuală.

În privinţa persoanelor juridice, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă

aptitudinea generală şi abstractă a acestora de a avea, potrivit principiului specialităţii

capacităţii de folosinţă, acele drepturi şi obligaţii necesare realizării scopului declarat, în

condiţiile legii, prin actul de înfiinţare, autorizare sau constituire.

Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă este sancţionată cu nulitatea absolută a actului

de procedură făcut cu încălcarea acestei condiţii;

9

-Mijlocul procesual de invocare a lipsei acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile îl constituie

excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă (excepţie de fond, absolută şi peremptorie).

-Soluţia instanţei în cazul în care va admite excepţia ca fiind întemeiată, va fi anularea cererii

ca fiind introdusă de o persoană care nu are capacitatea procesuală de folosinţă sau împotriva

unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

I.2.3.3. Capacitatea procesuala de exercitiu

Noţiune - consta in aptitudinea unei persoane care are folosinta drepturilor sale, de a le

valorifica in justitie singura, exercitandu-le personal si indeplinind tot astfel obligatiile

procesuale. Altfel spus, prin capacitate de exercitiu se intelege capacitatea unei persoane de a

sta in judecata.

În funcţie de întinderea capacităţii civile de exerciţiu, vom distinge:

lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu pentru: minori, până la împlinirea vârstei de 14

ani, şi interzişii judecătoreşti (persoane în privinţa cărora s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă

de punere sub interdicţie judecătorească;

capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă pentru minorii cu vârstele cuprinse între 14

şi 18 ani ;

capacitate procesuală deplină de exerciţiu pentru: persoanele care au împlinit 18 ani

sau, în mod excepţional, dacă legea prevede, chiar anterior împlinirii acestei vârste. (situația

minorului de 16 ani care se căsătoreste si dobânziște prin efectul căsătoriei capacitate deplină

de exercițiu, )

Potrivit art.57 alin.2 C.proc.civ.: „partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale

nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată în condiţiile

prevăzute de legile sau, după caz, de statutele care îi reglementează capacitatea ori modul de

organizare”. Prin urmare, articolul citat, face referire la trei situatii:

A.Reprezentarea – intervine în cazul minorilor sub 14 ani şi a persoanelor puse sub

interdicţie judecătorească (lipsa totală a capacităţii de exerciţiu). Aceste persoane nu stau

personal în judecată, ci prin reprezentanţii lor legali. Art. 58 alin.1 C. proc. civ. dispune că

instanţa în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor

civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator

special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii, aceeași fiind

10

situația și în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o

persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în

judecată, nu are reprezentant. De reținut este și faptul că, numirea acestor curatori se va face

de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou

pentru fiecare instanţă judecătorească, curatorul special având toate drepturile şi obligaţiile

prevăzute de lege pentru reprezentantul legal.

B.Asistarea –intervine în cazul minorilor de la 14 la 18 ani (capacitate de exerciţiu

restrânsă). Aceştia vor sta personal în proces, vor fi citaţi şi vor fi asistaţi de ocrotitorul legal

(citat, la rândul său), care vor semna alături de minori actele de procedură Şi în cazul

persoanelor cu capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă instanţa poate numi un curator

special în condiţiile art. 58 C. proc. civ. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are

exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul sau ocrotitorul legal al

acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte. Sancţiunea

nerespectării normelor privind asistarea este nulitatea relativă a actului de dispoziţie astfel

încheiat.

C.Autorizarea – intervine în cazul actelor procesuale de dispoziţie (renunţare la

judecată sau la dreptul pretins, achiesare, tranzacţie etc.). şi presupune autorizarea specială a

acestor acte, încheiate de minori sau interzişi şi reprezentanţii sau ocrotitorii legali ai acestora,

de către organul competent (autoritatea tutelară ).

Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice – se dobandeste in temeiul legii de

la data infiintarii lor si sfarseste odata cu incetarea persoanelor juridice. Persoana juridica isi

exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile procesuale prin intermediul organelor sale, in

limita puterilor ce le-au fost conferite, aceste organe fiind reprezentantii legali ai persoanei

juridice.

Sanctiunea lipsei capacitatii procesuale

Exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta este o exceptie de fond, absolută si

peremptorie. Ea poate fi ridicata de oricare din parti, de procuror sau de instanta din oficiu in

orice stare a pricinii.

11

Ca urmare a admiterii exceptiei, cererea introdusa de o astfel de persoana sau

impotriva unei asemenea persoane va fi respinsa ca fiind introdusă de o persoana fara

capacitate procesuala de exercitiu sau impotriva unei persoane fara capacitate de exercitiu.

Actele de procedura facute de o persoana fizica sau juridica fara capacitate de exercitiu

sau cu capacitate de exercitiu restransa sunt anulabile. Conform art.57 alin.3 C.proc.civ.:

Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a

procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor

procedurale sunt anulabile. Reprezentantul sau ocrotitorul legal al acestuia va putea însă

confirma toate sau numai o parte din aceste acte ”. Asadar, nulitatea nu intervine in mod

automat, potrivit art.57 alin.5 C.proc.civ.: „când instanţa constată că actul de procedură a fost

îndeplinit de o parte lipsită de capacitate de exerciţiu va acorda un termen pentru confirmarea

lui. Dacă actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui.”

I.2.4.Calitatea procesuala

Noţiune. Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului

si persoana care se pretinde (este) titular al dreptului subiectiv in raportul juridic dedus

judecatii (calitate procesuala activa) si intre persoana paratului si cel obligat in acel raport

juridic (calitate procesuala pasiva).

Regulă: reclamantul este cel care trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală activă,

cât şi pe cea pasivă; ulterior sesizării, la rândul său, instanţa trebuie să verifice ex officio,

îndeplinirea condiţiei calităţii procesuale

Regula determinarii calitatii juridice procesuale a partilor cu ajutorul raportului juridic

litigios nu este exclusiva, existand si o serie de exceptii. Astfel, legea recunoaste legitimare

procesuala activa sau pasiva si altor categorii de organe sau persoane care nu figureaza ca

subiecte in raportul juridic litigios.

Exemple:

A. Calitate juridica procesuala activa:

- autoritatea tutelara;

- procurorul – conform art.92 C.proc.civ.

12

- creditorii chirografari pe calea actiunii oblice;

-Asociațiile de protecție a consumatorilor

B. Calitatea procesuala pasiva :

- raspunderea pentru altul.;

- raspunderea fidejusorului .

Justificarea calitatii procesuale. Reclamantul, in cuprinsul cererii de chemare in judecata, prin

expunerea motivelor de fapt pe care isi intemeiaza cererea si, uneori, prin anexarea unor acte

doveditoare, trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa cat si pe cea pasiva.

I.2.4.1Transmiterea calitatii procesuale. Drepturile si obligatiile ce intra in raportul juridic

dedus judecatii pot fi transmise in cursul procesului, avand loc in acest caz o transmisiune a

calitatii procesuale active sau pasive.

Transmisiunea poate fi legala sau conventionala.

A.Transmisiunea legala: se realizează prin efectul succesiunii, în cazul persoanelor fizice

sau prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice parte în proces.

B.Transmisiunea conventionala : are loc ca efect al încheierii anumitor categorii de acte

juridice, în urma cărora cel care preia calitatea procesuală este subdobânditorul acelui drept

sau bun litigios, cum ar fi: contractul de vânzare sau donare a dreptului litigios (cumpărătorul

sau donatarul dobândind calitatea procesuală deţinută în proces de cel care a cedat dreptul

său), schimbul, donația, aducerea ca aport a bunului litigios în cazul în care bunul trece în

patrimoniul societăţii, şi, în ipoteza raporturilor juridice obligaţionale, în temeiul cesiunii de

creanţă, subrogaţiei personale, novaţiei prin schimbare de creditor/debitor, stipulaţiei pentru

altul şi preluării de datorie.

Din punct de vedere al intinderii, transmisiunea poate fi:

- universala;

- cu titlu universal;

13

- cu titlu particular.

Efectele transmiterii calităţii procesuale

Indiferent de felul transmisiunii, cel care dobandeste calitatea procesuala preia procesul in

starea in care se gaseste in acel moment, actele procesuale savarsite de antecesorul sau fiindu-

i opozabile.

Transmiterea dreptului litigios prin acte între vii cu titlu particular

Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular,

judecata va continua între părţile iniţiale.

Transmiterea dreptului litigios prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte

Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru cauză de

moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului, după

caz.

   Atât in cazul in care dreptul litigious se transmite prin acte între vii cu titlu particular

cât și prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte succesorul cu titlu particular este

obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie

introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanţa va decide, după împrejurări şi

ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu

universal al acestuia va rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau,

după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata

va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se

află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauză.

Efectele hotărârii.

Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al

acestuia, după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi

întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, chiar şi în ipoteza în care nu a fost introdus în

14

proces, însă numai în privinţa bunului transmis, apreciindu-se că, deşi nu a participat la

judecată, acesta reprezintă persoana autorului său în ceea ce priveşte dreptul în discuţie

Sanctiunea lipsei calitatii procesuale

Lipsa calitatii procesuale poate fi invocata pe cale de exceptie (care este o excepţie de fond,

absoluta si peremptorie) de partea interesata, procuror sau instanta din oficiu, in orice stare a

procesului, iar in caz de admitere atrage respingerea actiunii ca fiind introdusa de o persoană

fara calitate procesuală activă sau impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Daca pentru a se stabili existenta sau inexistenta calitatii a fost nevoie sa se uneasca exceptia

cu fondul, iar instanta constata ca dreptul exista, dar actiunea a fost pornita de o persoana fara

calitate sau impotriva unei persoane fara calitate, nu o va respinge ca nefondata, ci ca urmare

a admiterii exceptiei lipsei de calitate. In acest caz exista posibilitatea ca procesul sa fie

redeschis de o persoana care ar justifica legitimarea procesuala sau impotriva persoanei care

are calitate procesuala pasiva.

I.3.Clasificarea actiunilor civile

Clasificarea actiunilor civile, are in vedere intelesul restrans al notiunii de actiune, acela

de cerere de chemare in judecata.

I.3.1.Clasificarea actiunilor in functie de scopul material urmarit prin introducerea

cererii de chemare în judecată:

In functie de acest criteriu actiunile sunt impartite in:

-actiuni in realizarea dreptului,

-actiuni in constatarea existentei sau inexistentei unui drept si

-actiuni in constituire de drepturi.

I.3.1.1.ACTIUNILE IN REALIZAREA DREPTULUI (in condamnare, in

adjudecare, de executare) – acelea prin care reclamantul, pretinzându-se titularul unui drept

subiectiv solicită instanţei obligarea pârâtului la respectarea acelui drept, iar în cazul în care

15

nu mai există această posibilitate, la despăgubiri pentru prejudiciul creat. Această categorie de

acţiuni conduce întotdeauna la hotărâri susceptibile de executare silită.

Caracteristici:

Restabilirea sau valorificarea interesului se pretinde a se face direct, iar daca acest lucru nu

mai este cu putinta, prin echivalent;

Solutionand o asemenea actiune, instanta il condamna pe parat sa dea, sa faca sau sa nu faca

ceva;

Hotararea instantei constituie titlu executoriu;

Actiunea in realizare primeaza intotdeauna fata de o eventuala actiune in constatare (art.35

Cpc).

Exemple:

In practica judiciara actiunile in realizare sunt cele mai numeroase (de exemplu:

actiunea in revendicare, actiunea prin care se solicita predarea unei sume de bani,

evacuarea dintr-un imobil, indeplinirea unor obligatii contractuale, rezilierea sau

rezolutiunea unui contract, anularea unui act etc.).

I.3.1.2.ACTIUNILE IN CONSTATARE (in recunoastere, in confirmare) –. acele

cereri prin care reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte pe care le invocă, în

scopul de a crea o situaţie juridică nouă între părţi (se vizează schimbarea sau desfiinţarea

unui raport juridic existent şi crearea unui nou raport juridic, ca efect al hotărârii ce se va

pronunţa).

Astfel art.35 prevede ca:” cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau

inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului

pe orice altă cale prevăzută de lege. ”.

Caracteristici:

Dispozitia de mai sus se aplica in cazul constatarii existentei sau inexistentei unui drept, nu

si a unei stari de fapt

Exemple de actiuni in constatare:

16

constatarea calitatii de constructor de buna-credinta,

actiunea unuia din soti in constatarea calitatii de bun propriu a unui bun dobândit de ambii

soti in timpul căsătorie (pentru motive temeinice),

constatarea existentei consimtământului pârâtului la efectuarea unor anumite imbunătătiri de

către reclamant la imobilul proprietatea pârâtului, etc.

Nu trebuie confundată cererea in constatare existentei sau inexistentei unui drept cu

cererea privind constatarea unei anumite situatii de fapt. In acest caz, cererea adresată

instantei prin care se solicită constatarea unei situatii de fapt va fi respinsă ca inadmisibilă.

Sunt astfel de cereri: aceea prin care se solicită instantei să constate ca un inscris s-a pierdut în

anumite imprejurări, cererea prin care se solicită instanței să constate identitatea intre

persoana sa și cel care figurează sub un alt nume intr-un act juridic, etc

Din obiectivul limitat - constatarea existentei sau inexistentei dreptului – rezulta o

particularitate a hotararilor, si anume ca ele nu constituie titluri executorii, nu pot fi puse in

executare (este vorba numai de capatul de cerere principal, nu si de cele accesorii)

Exemplu: daca debitorul anterior declansării executării silite solicită instanţei să se constate

prescriptia dreptului creditorului de a solicita executarea sa silită, iar in subsidiar, obligarea

creditorului la plata cheltuielilor de judecată, capătul principal de cerere privind constatarea

prescripţiei dreptului creditorului de a cere si obtine executarea silita nu constituie titlu

executori, insă, capătul accesoriu privind plata cheltuielilor de judecată, in caz de admitere,

constituie titlu executori, si pe cale de consecintă poate fi pus în executare silită.

Actiunea in constatare are un caracter subsidiar – aceasta cale nu este deschisa atata timp cat

partea poate cere realizarea dreptului. Legiuitorul acorda preferinta realizarii dreptului pentru

a inlatura definitiv neintelegerile cu privire la dreptul respectiv.

17

Spre exemplu, in situatia in care reclamantul solicită instenţei să se constate ca suprafata de

50 mp detinută de vecinul său este proprietatea sa, instanţa va respinge actiunea ca

inadmisibilă, reclamantul având posibilitatea ca pentru valorificarea drepturilor sale sa

introducă o actiune în revendicare impotriva pârâtului şi nu o actiune in constatare.

Actiunea in constatare este imprescriptibilă. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2502 alin. (2)

pct. 2 NCC, sunt imprescriptibile drepturile privitoare la acţiunea în constatarea existenţei sau

inexistenţei unui drept.

Actiunea in constatare poate fi transformată intr-o cerere in realizare si viceversa. Până la

închiderea dezbaterilor, reclamantul poate înlocui cererea în constatare printr-o cerere în

realizare şi invers, dacă cererea în constatare poate fi primită, fără a se acorda termen de

judecată, instanţa luând act de precizare şi consemnându-se în încheierea de şedinţă

declaraţiile verbale ale părţii în acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 4 NCPC.

În cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei vreunui drept, competenţa instanţei

se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului,

potrivit art. 125 NCPC.

Clasificarea actiunilor in constatare :

1.acţiuni în constatare pozitive – se solicită constatarea existenţei unui drept (unui raport

juridic între reclamant şi pârât);

2.acţiuni în constatare negative – constatarea inexistenţei unui drept al pârâtului (de exemplu,

să se constate inexistenţa unei anumite datorii a reclamantului faţă de pârât, creanţa acestuia

din urmă fiind stinsă prin prescripţie sau prin compensare etc.)

- declaratorii – se cere instantei sa se constate existenta sau inexistenta unui raport juridic,

pentru a se inlatura o situatie de incertitudine (spre exemplu, partile supun instantei

interpretarea unei clauze contractuale in conformitate cu vointa lor; beneficiarul unui legat

cere instantei sa constate caracterul ilicit al conditiei puse de testator etc.)

- interogatorii – sunt acelea prin care reclamantul cheama in judecata o persoana care ar putea,

eventual sa-i conteste dreptul, obligand-o imediat sa opteze pentru una din conduitele

18

posibile, in situatia juridica data (actiunea prin care mostenitorii legali cer paratului sa

exhibe testamentul in baza caruia el se pretinde legatar universal; actiunea prin care

mostenitorii de un rang subsecvent il obliga pe cel de un rang preferabil sa declare daca

accepta succesiunea sau renunta la ea; actiunea prin care partea dintr-un contract

susceptibil de nulitate relativa cere celeilalte sa opteze intre a confirma cauza de nulitate sau

a invoca nulitatea etc).

- provocatorii – acelea prin care titularul unui drept cheama in judecata pe cel care ii cauzeaza

o tulburare importanta in exercitarea dreptului sau – aceasta persoana este astfel determinata

sa-si valorifice dreptul pe care pretinde ca l-ar avea, sub sanctiunea de a nu-l mai putea invoca

daca nu si-l demonstreaza.

I.3.1.3.ACTIUNILE IN CONSTITUIRE DE DREPTURI (in transformare ) - sunt acele

actiuni prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte si date pe care le invoca,

pentru a deduce consecintele ce se impun, in vederea crearii unor situatii juridice noi.

Exemple de actiuni in constituire de drepturi:

-divortul,

-adoptia

-punerea sub interdictie,etc.

Consecinte:

- tind la schimbarea sau desfiintarea unor raporturi juridice vechi si la crearea unor raporturi

juridice noi intre parti;

- in principiu, hotararile pronuntate produc efecte numai pentru viitor, ex nunc (sunt

exceptii, hotararile pronuntate in materie de desfiintare a casatoriei, stabilirea filiatiei fata de

mama si fata de tata, tagaduirea paternitatii, declararea judecatoreasca a mortii etc.).

I.3.2.După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului ce se valorifică cererile

se impart in:

19

I.3.2.1. cereri nepatrimoniale – acelea prin care se valorifică drepturi subiective fără

conţinut economic, legate indisolubil de persoana titularului lor.

Exemplu:sunt cereri nepatrimoniale

-cererea de divort;

-cererea in tăgada paternitătii sau stabilirea paternitătii;

-adoptia

-cererea prin care se solicită anularea căsătoriei, etc

I.3.2.2. cereri patrimoniale – sunt acelea al căror continut este evaluabil in bani

Cererile patrimoniale, la rândul lor se subclasifică in:

A.cereri personale

B.cereri reale

C.cereri mixte

A. Cererile personale – sunt acele actiuni prin care se valorifica un drept personal, de

creanta. Aceasta este categoria cea mai vasta a actiunilor civile intrucat drepturile de creanta

sunt practic nelimitate ca numar, ele putandu-se naste din orice conventie a partilor, din lege,

dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii etc

Actiunile personale, la rândul lor se subclasifică in:

-actiuni personale mobiliare;

-actiuni personale imobiliare

A.1Actiunile personale mobiliare – sunt acele actiuni in cadrul carora dreptul personal

valorificat are ca obiect un bun mobil

Exemple:

-plata unei sume de bani,

- predarea unor bunuri fungibile, etc.

20

A.2.Actiuni personale imobiliare – cand dreptul personal valorificat are ca obiect un bun

imobil

Exemple:

-obligarea locatorului la predarea bunului imobil către locatar

B.Cererile reale – sunt cele prin care se urmareste valorificarea unui drept real sau după caz,

apărarea posesiei unui bun.

Exemple:

-actiunea in revendicare;

-actiunea confesorie sau negatorie;

-acţiunea în grăniţuire

-actiunea prin care vânzătorul solicită rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare;

-petitia de ereditate

-actiunea de partaj, etc.

La rândul lor, actiunile reale se împart în:

B.1.Cereri reale mobiliare – atunci cand dreptul real valorificat prin actiune are ca obiect un

bun mobil

Exemplu:

-revendicarea bunului mobil de la posesorul de rea-credintă

B.2.Cereri reale imobiliare – dreptul real valorificat are ca obiect un bun imobil.

Pe lângă clasificarea mai sus expusă, cererile reale se mai împart în:

-cereri petitorii;

-cereri posesorii.

B.a.Cererea petitorie – este aceea prin care se tinde la apararea unui drept real

21

B.b.Cererea posesorie – are ca obiect apararea posesiei asupra unui bun imobil impotriva

oricaror tulburari de fapt sau de drept, ori, dupa caz, redobandirea posesiei, daca ea a fost

pierduta.

C.Cererile mixte – sunt acele actiuni prin care se valorifica in acelasi timp un drept real si un

drept de creanta, in cazul in care drepturile invocate au aceeasi cauza generatoare sau se afla

intr-un raport de conexitat.

In acest caz, cum s-a remarcat deja in literatura de specialitate, ne aflam practic in

prezenta unui cumul obiectiv de actiuni: una personala si una reala. In mod conventional au

fost incluse in aceasta notiune doua categorii de actiuni:

actiunile in executarea unui act juridic prin care s-a transferat ori a fost creat un drept real

imobiliar, dand nastere totodata unei obligatii personale (se considera ca in aceasta situatie

reclamantul exercita doua drepturi, unul personal referitor la executarea obligatiei si altul

real avand ca obiect remiterea bunului).

actiunea in rezolutiune, in revocare, in resciziune, in reductiune si cea in anularea unui act

translativ sau creator de drepturi reale imobiliare, daca reclamantul solicita si repunerea

partilor in situatia anterioara, respectiv restituirea bunului

I.3.2.2.1.Importanţa clasificării cererilor patrimoniale

Aceasta clasificare prezinta importanta în raport de trei aspecte, si anume:

-calitatea procesuală,

- competenta teritorială;

- prescriptia

In ceea ce priveste calitatea procesuala, in cazul actiunilor pesonale nu poate fi

chemat in judecata ca parat decat subiectul pasiv al raportului obligational, pe cand in cazul

actiunilor reale, poate fi chemat in judecata orice detinator al lucrului, deoarece reclamantul

urmareste dreptul asupra bunului sau chiar bunul in mainile oricui s-ar afla, titularul avand si

dreptul de urmarire.

22

Actiunea reala confera si un drept de preferinta fata de ceilalti creditori ai paratului, in timp ce

actiunea personala nu exclude concursul celorlalti creditori privilegiati. Actiunea reala

urmareste obtinerea bunului in natura, pe cand actiunea personala nu duce la acest rezultat

decat atunci cand este vorba de executarea unei obligatii de a da; in cazul obigatiei de a face

sau a nu face pentru neexecutarea obligatiei se pot obtine numai daune-interese.

In ceea ce priveste competenta teritoriala, in cazul actiunilor personale se aplica in

principiu, regula de drept comun, fiind competenta instanta de la domiciliul paratului

(art.107). In cazul actiunilor reale imobiliare, competenta este instanta pe raza careia se afla

imobilul (art.117).

In ceea ce priveste prescriptia dreptului de a obtine condamnarea paratului, termenul

este diferit in functie de natura actiunii. Astfel, in cazul actiunilor personale termenul general

de prescriptie este de 3 ani. Sub aspectul actiunilor reale, exista actiuni reale imprescriptibile

extinctiv (de exemplu, actiunea in revendicare sau actiunea având ca obiect iesirea din

indiviziune), actiuni prescriptibile 1 an in cazul de avulsiune, etc.

I.3.3 Dupa calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului,

actiunile/cererile se clasifică în:

-principale,

-accesorii,

- incidentale,

-adiționale.

A.Cererile principale : cele prin care se declanşează procesul (procedura judiciară).

Însă, nu întotdeauna actul de procedură prin care este sesizată instanţa constituie cererea

principală, în întregul său, adesea fiind formulate cereri de chemare în judecată cu mai multe

capete de cerere, din care una e principală şi altele sunt accesorii

Exemplu:

-cererea de chemare în judecată

23

B.Cererile accesorii : a căror rezolvare depinde de soluţia din cererea principală,

aflându-se într-o relaţie de subsidiaritate faţă de aceasta.

C.Cererile incidentale acelea care pot avea o existenţă independentă (precum cererea

principală), dar care sunt formulate într-un proces deja iniţiat.

Exemple:

-cererea reconventională prin intermediul căreia pârâtul invocă drepturi proprii impotriva

reclamantului;

-cererea de interventie voluntară;

-cererea de chemare în garantie, etc

D. Cererile adiționale sunt cererile prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare.

O astfel de cerere poate fi formulată de către reclamant (în privinţa cererii principale sau a

cererii de intervenţie promovate de acesta), pârât (în privinţa cererii reconvenţionale sau a

cererii de intervenţie formulate de acesta) sau terţ intervenient (în privinţa cererii de

intervenţie introduse de el).

I.3.3.1.Interesul clasificării

Clasificarea prezinta interes sub mai multe aspecte:

Sub aspectul competentei - potrivit art. 123 alin. (1) NCPC, cererile accesorii, adiţionale,

precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar

dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia

cererilor prevăzute la art. 120 NCPC (cereri în materia insolvenţei sau concordatului

preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are

sediul debitorul).;

Anumite actiuni se pot formula numai pe cale principala (de exemplu, actiunea in tagada

paternitatii) sau numai pe cale accesorie (de exemplu, cererea de incuviintare a pastrarii

numelui din casatorie dupa divort), alte actiuni se pot formula atat pe cale principala, cat si pe

cale accesorie sau incidentala (exercitarea autorității părintesti față de copii minori).

24

Exista actiuni accesorii sau incidentale care trebuie solutionate din oficiu de instanta

investita cu solutionarea cererii principale (exercitarea autorității părintesti față de copii

minori, pensia de intretinere, numele pe care sotii urmează să-l poarte după desfacerea

căsătoriei);

Persoana care formuleaza o actiune incidentala dobandeste calitatea de parte, astfel incât

hotararea care se va pronunta ii va fi opozabila;

Hotararea care se refera la actiuni accesorii sau incidentale este supusa acelorasi cai de atac

si termene prevazute pentru actiunea principala, chiar daca in situatia in care ar fi exercitate

separat ar fi supuse altor cai de atac sau altor termene.

Rezumat

Acţiunea civilă este definită în literatura de specialitate ca fiind ansamblul mijloacelor

procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se urmăreşte protecţia drepturilor subiective

civile sau a situaţiilor juridice ocrotite de lege.

Sunt conditii de exercitare ale actiunii civile: afirmarea unui drept sau a unei situatii juridice

ocrotite de lege, interesul, capacitatea procesuală, calitatea procesuală.

Bibliografie

Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.Hamangiu,

Bucureşti, 2013

• V.M Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil,

arbitraj, drept notarial, Curs de bază, Ed.Național, 2013

Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Octavia Spineanu-Matei, Carmen Negrilă, Andreia

Constanda, Delia Narcisa Theohari, Veronica Danilă, Dumitru Marcel Gavris, Flavius

George Păncescu, Marius Eftimie, Noul cod de procedura civila, comentariu pe articole,

vol II, Ed. Hamangiu, 2013

I.4.Întrebări si exercitii:

25

I.4.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

1.Mentionati care este diferenta intre cererea de chemare in judecată si actiunea civilă.

2.Enumerati conditiile de exercitare a actiunii civile.

3.Când o actiune in constatare va fi respinsă de către instanţa de judecată ca inadmisibilă

in temeiul art.35 C.proc.civ.?

4.Care sunt situatiile in care, desi dreptul subiectiv pretins de reclamant nu a devenit

actual, instanta va solutiona cererea pe fond?

5.Enumerati două cazuri de transmitere legala a calitătii procesuale.

6. Actiunea prin care reclamantul solicită instantei să constate nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat intre el si parat, este o actiune in constatare sau in realizare?

Argumentati.

I.4.2. Rezolvati următoarele grile:

1. Excepţia lipsei de interes a cererii de chemare in judecată:

a.poate fi invocată doar de către instanta de judecată;

b.este o exceptie relativă;

c.poate fi invocată de oricare dintre părti, de procuror sau de instantă din oficiu

2.Asistarea intervine:

a.în cazul minorilor intre 14-18 ani;

b.in cazul minorilor sub 14 ani;

c.în cazul minorilor intre 16-18 ani

3.Sunt conditii de exercitare a actiunii civile:

a. părtile, obiectul, cauza;

b.afirmarea unui drept, interesul, capacitatea procesuală, calitatea procesuală

c. cauza, capacitatea procesuală, calitatea procesuală

4. Reclamantul poate solicita înainte de împlinirea termenului, executarea la termen a

unei obligatii alimentare?

a.da, întrucât reprezintă o exceptie de la cerinta actualitătii dreptului;

b.nu, întrucât dreptul reclamantului nu este actual;

c.da, dacă pârâtul renunţă la invocarea exceptiei de prematuritate a cererii

26

5.Dacă pârâtul invocă exceptia de prematuritate a cererii de chemare în judecată

întrucât la momentul introducerii acesteia dreptul pretins de către reclamant nu era

actual, însă pe parcursul solutionării cauzei, acesta a devenit actual, instanta:

a.va admite exceptia prematuritătii cererii şi va respinge actiunea ca fiind prematur introdusă;

b.va respinge exceptia de prematuritate, trecând la solutionarea pe fond a pricinii;

c.va admite exceptia de prematuritate şi va anula cererea reclamantului

6.In cazul transmisiunii in condițiile legii a calității procesuale:

a.dacă dreptul litigios este transmis prin acte intre vii cu titlu particular, judecata va continua între

partea care nu a instrăinat dreptul și partea care a preluat dreptul;

b. dacă dreptul litigios este transmis prin acte intre vii cu titlu particular, judecata va continua între

părțile inițiale;

c.în toate cazurile succesorul cu titlu particualr este obligat să intervină in cauză dacă are cunoștintă

de existenta procesului

7.In privinţa cererilor in justiţie:

a) cererea principală poate cuprinde atat capete de cerere principale, cat şi capete de

cerere accesorii;

b) cererile accesorii sunt cele prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare;

c) cererile incidentale sunt cele formulate in cadrul unui proces aflat in curs de

desfăşurare

I.4.3.Rezolvati următoarea spetă

X a solicitat în contradictoriu cu Y să se constate că imobilul apartament pe care îl

foloseşte în baza contractului de închiriere încheiat cu Primăria Buftea reprezintă o unica

unitate locativă.

În motivarea cererii X a arătat că imobilul în cauză deşi este folosit în baza a doua

contracte de închiriere, unul încheiat cu reclamantul iar celălalt cu pârâtul, în realitate a fost

conceput pentru a servi unei singure familii.

Pârâtul a invocat inadmisibilitatea acţiunii faţa de prevederile art.35 C.proc.civ.

Ce a decis instanţa cu privire la excepţia invoca

27

TEMA II

PARTICIPAN Ţ II LA PROCESUL CIVIL

Cuprins:

II.1.Notiune

II.2 INSTANTA

II.2.1.Intelesurile notiunii

II.2.2.Compunerea instanţei

II.2.3.Constituirea instanţei

II.2.4.Incidente procedurale privind compunerea şi constituirea instanţei

II.2.4.1.Incompabilitatea

A.Cazurile de incompatibilitate absolută

B.Cazurile de incompatibilitate relativă

II.2.4.2. Mijloacele de invocare a incompatibilității

II.2.4.3.Momentul până la care poate fi formulată recuzarea

II.2.4.4.Procedura de judecată a abținerii si a recuzării

II.2.4.5.Căi de atac

II.3.1.P ĂRŢILE

A.Drepturile si obligatiile procesuale ale partilor.

B.Abuzul de drept procesual

C.Coparticiparea procesuală

II.3.2.PARTICIPAREA TERŢILOR LA JUDECATĂ

II.3.2.1.INTERVENŢIA VOLUNTARĂ

II.3.2.1.1.Interventia voluntară principală

A.Notiune

28

B.Natură juridică

C.Termen de depunere

D.Procedura de judecată

E.Efecte

II.3.2.1.2.Intervenţia voluntară accesorie

A.Noţiune

B.Natură juridică

C.Conditii

D.Termen de depunere

E.Procedura de judecată

F.Solutii

II.3.2.2.Intervenţia fortată

II.3.2.2.1. Cererea de chemare in judecata a altor persoane

A.Noţiune

B. Conditii

C. Termen de depunere

D. Procedura de soluționare a cererii de chemare in judecată a altor persoane

E.Efecte

II.3.2.2.2. Cererea de chemare in garantie

A.Noţiune

B.Conditii

C.Termen de depunere

D.Procedura de judecată

II.3.2.2.3.Aratarea titularului dreptului

A.Notiune

B.Conditii

29

C.Termen de depunere

D.Ipoteze

II.3.2.3.Introducerea din oficiu a terților

II.4.Reprezentarea partilor in procesul civil

A.Notiune

II.4.1.Reprezentarea prin mandatar neavocat

A.Conditii:

II.4.2.Reprezentarea prin avocat

II.5. Participarea procurorului in procesul civil

II.5.1.Formele de participare

II.6.Întrebări si exercitii

II.6.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

II.6.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

II.6.3.Rezolvati următoarea spetă

Obiective:

-intelegerea distictiei dintre participantii la procesul civil si părţile procesului civil;

-insusirea si intelegerea formelor de interventie ale tertilor in procesul civil (interventia

vountară si interventia fortată), precum si a elementor ce le aseamănă si a celor care le

deosebesc;

30

PARTICIPAN Ţ II LA PROCESUL CIVIL

II.1.Notiune

Solutionarea litigiilor civile implica, cu necesitate, participarea la activitatea

judiciara a unor autoritati statale si a unor persoane fizice. Autoritatile si persoanele care

participa la activitatea de judecata se numesc participanti în procesul civil.

In activitatea judiciara un rol central il ocupa instanta de judecata, în fata acesteia

derulându-se faza judecătii procesului civil. Însă, solutionarea cauzei nu poate fi conceputa

fara participarea partilor intre care s-a ivit litigiul şi anume reclamantul, care demarează

procesul-civil prin introducerea cererii de chemare în judecată si paratul. In cadrul si in cursul

procesului civil pot interveni si alte persoane din proprie initiativă (in cazul interventiei

voluntare principale si în cazul interventiei voluntare accesorii), din initiativa uneia din partile

initiale (prin intermediul cererii de chemare în judecată a altor personae, cererii de chemare în

garanţie sau a cererii de arătare a titularului dreptului formulată de către pârât), sau la

inițiativa instanței de judecată (introduceea din oficiu a terților în procesul civil).

In procesul civil pot participa si alte persoane, cum ar fi: martorii, expertii,

interpretii etc. Acestia sunt insa participanti procesuali auxiliari; rolul lor este subsidiar si

vizeaza doar lamurirea unor imprejurari de fapt ale cauzei.

O pozitie aparte in procesul civil revine Ministerului Public, reprezentat prin

procurori, care participă la solutionarea litigiilor in cazurile prevăzute de art.92 C.proc.civ.,

precum si în celelalte situatii în care legea prevede expres participarea acestora.

Prin urmare:

Sunt participanți la procesul civil:

-instanța de judecată;

-procurorul;

-grefierul;

-martorii;

-experții;

31

-arbitrii;

-magistrații asistenți;

-asistenții judiciari;

-avocații.

Sunt părți in procesul civil:

-reclamantul;

-pârâtul;

-terții intervenienți.

II.2 INSTANTA

II.2.1.Intelesurile notiunii :

- în sensul cel mai larg, prin instanţă se înţelege organul împuternicit de lege să soluţioneze

un conflict între părţi;

- într-un sens mai restrâns, prin notiunea de instanţă se inţelege:

- numai instanţa de judecată;

- un anumit grad de jurisdicţie;

- completul de judecată.

II.2.2. Compunerea instanţei

Noţiune

Prin „compunerea instanţei” se înţelege alcătuirea instanţei cu numărul de judecători

prevăzut de lege.

În condiţiile Legii de organizare judecătorească nr. 304/2004, cauzele date în competenţa

de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judeca în complet format

32

dintr-un judecator, cu excepţia cauzelor privind conflictele de munca si asigurari sociale, care

se judeca in prima instanta in complet format din doi judecatori si doi asistenţi judicari.

La judecata apelurilor şi a recursurilor se aplică sistemul colegialităţii. Astfel, apelurile

se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile in complet format din 3

judecători.

II.2.3. Constituirea instanţei

Noţiune

„Constituirea instanţei” desemnează alcătuirea completului de judecată cu toate persoanele şi

organele prevăzute de lege. Este vorba de participarea alături de judecători a grefierului,

magistratului-asistent de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului, precum şi a

asistenţilor judiciari.

II.2.4.Incidente procedurale privind compunerea şi constituirea instan ţ ei

II.2.4.1.Incompabilitatea

Incompatibilitatea desemnează situaţia în care un judecător este împiedicat să ia parte la

soluţionarea unei pricini, in cazurile prevăzute de lege.

A.Cazurile de incompatibilitate absolută

Incompatibilitatea absolută este reglementată în art. 41 C.proc.civ.fiind

reglementate trei cazuri de incompatibilitate:

a. Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre într-o pricină nu

poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în apel, recurs, contestație în anulare sau

revizuire. (presupune situaţia în care un judecător, după ce a pronunţat o hotărâre în primă

instanţă sau în apel, este avansat la o instanţă superioară, la care vine spre soluţionare apelul,

sau după caz recursul declarat împotriva hotărârii respective; este firesc ca judecătorul să nu-

şi controleze propria hotărâre, fiind puţin probabil ca judecătorul să fie dispus să revină asupra

33

soluţiei pe care a dat-o; aceeași este soluția și in cazul in care după ce a soluționat cauza in

primă instanță, in apel sau recurs impotriva hotărârii pronunțate de el in condițiile legii se

exercită revizuire sau contestație în anulare). Totodată judecătorul care a pronunțat o incheiere

interlocutorie (a admis/respins cererea de intervenție a terțului) nu poate soluționa cauza intr-o

cale de atac ordinară sau extraordinară.

b. Judecătorul care a pronunţat o hotărâre nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în

cazul în care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.(se presupune că judecătorul

care şi-a exprimat o dată părerea asupra unei cauze, numai cu greu şi-o va schimba şi că de

aceea nu este indicat să mai ia parte la judecarea ei).

c. Judecătorul care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-

asistent sau mediator în aceeaşi cauză nu poate judeca acel proces.

Toate aceste 3 cazuri sunt de strictă interpretare şi ca atare, nu pot fi extinse prin analogie.

Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absolută a

hotărârii, aceasta fiind reglementată de norme de ordine publică.

Înainte de primul termen de judecată grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului

cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate

absolută şi, când este cazul, va întocmi un referat corespunzător.

Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat

să se abţină de la judecarea pricinii. Declaraţia de abţinere se face în scris de îndată ce

judecătorul a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate sau verbal în şedinţă, fiind

consemnată în încheiere

B.Cazurile de incompatibilitate relativă

Incompatibilitatea absolută este reglementată în art. 42 C.proc.civ

Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:

   1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat

să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept,

potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil;

   2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţii ori

descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;

34

   3. când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori

reprezentantul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre

aceste persoane;

   4. când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu

vreuna dintre părţi;

   5. dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt

părţi într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre părţi este judecător;

   6. dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după

caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să

judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul

devine incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;

   7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;

   8. dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de

daruri ori alte avantaje de la una dintre părţi;

   9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor,

după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la

gradul al patrulea inclusiv;

   10. dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa până

la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi

pricini înaintea altei instanţe;

   11. dacă este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt

membru al completului de judecată;

   12. dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau

asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;

   13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la

imparţialitatea sa.

    Aceste dispoziţii privitoare la soţ se aplică şi în cazul concubinilor.

II.2.4.2.Mijloacele de invocare a incompatibilității.

35

Indiferent de motivul de incompatibilitate, acesta se invocă de judecător, caz in care

mijlocul de invocare al incompatibilității este abținerea sau poate fi invocate de partea

interesată prin intermediul recuzării.

Abţinere : situaţia în care un judecător, cunoscând că se află într-unul din cazurile

prevăzute de lege, se abţine de la judecata unei anumite pricini.

Obligaţiei judecătorului de a se abţine îi corespunde dreptul părţii care are motive să

se îndoiască de imparţialitatea judecătorului de a-l recuza pe acesta.

Recuzare: situaţia în care una dintre părţi cere, în cazurile strict determinate de

lege, înlăturarea unuia sau mai multor judecători de la judecarea unei anumite pricini.

Asemănări:

1) cazurile de abţinere şi cele de recuzare sunt identice;

2) procedura de soluţionare a celor două incidente procedurale este comună.

Deosebiri:

1) în timp ce recuzarea este propusă de părţi, abţinerea provine chiar de la cel aflat în

vreunul din cazurile prevăzute de lege;

2) caracterul normelor care reglementează cele două instituţii este de natură diferită:

abţinerea este reglementată de norme imperative, în timp ce recuzarea este reglementată de

norme de ordine privată (partea interesată având facultatea de a-l recuza pe judecător sau de a

accepta să fie judecată de către acesta, exprimându-şi astfel încrederea în imparţialitatea sa)

II.2.4.3.Momentul până la care poate fi formulată recuzarea

Pentru cazurile de incompatibilitate absolută, recuzarea poate fi invocată în orice stare

a pricinii, in timp ce recuzarea pentru cazurile de incompatibilitate relativă poate fi invocată

înainte de începerea oricărei dezbateri, iar când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au

fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea

de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.

Instanța in fața căreia s-a formulat cererea de recuzare o poate respinge ca inadmisibilă

atunci când:

-cererea de recuzare este intemeiată pe alte motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42 sau nu

36

este deloc motivată;

- cererea de recuzare privitoare la alţi judecători decât cei care fac parte din completul de

judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluţionare;

-cererea îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate.

II.2.4.4.Procedura de judecată a abținerii si a recuzării

Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se

abţine, caz in care, declaraţia de abţinere se soluţionează cu prioritate.

Instanţa in fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare

hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe judecătorul

recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi

condiţii, instanţa va putea asculta şi părţile.

   În cazul în care la acelaşi termen s-au formulat cereri de recuzare şi de abţinere

pentru motive diferite, acestea vor fi judecate împreună. În caz de admitere a declaraţiei de

abţinere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsă, prin aceeaşi

încheiere, ca rămasă fără obiect. În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin

aceeaşi încheiere instanţa se va pronunţa şi asupra cererii de recuzare

Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.

Admiterea excepţie are drept consecinţă înlocuirea judecătorului incompatibil cu un alt

judecător de la aceeaşi instanţă judecătorească, prin incheierea de admitere a recuzării sau

abținerii, urmând a se arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul aflat intr-unul din

cazurile de incompatibilitate urmează să fie păstrate.

II.2.4.5.Căi de atac

→ încheierea prin care s-a admis abținerea

37

→ încheierea prin care s-a respins abținerea NU SUNT SUPUSE

→ încheierea prin care s-a admis recuzarea NICIUNEI

→ încheierea prin care s-a respins recuzarea CĂI DE ATAC

pe motiv că cererea de recuzare a rămas fără obiect

ca urmare a admiterii cererii de abținere

→ încheierea prin care s-a respins recuzarea →1.POATE FI ATACATĂ ODATĂ CU

FONDUL FIIND SUPUSĂ ACELORAȘI

CĂI DE ATAC CA SI HOTĂRÂREA PE

FOND

→2.POATE FI ATACTĂ CU RECURS IN 5

ZILE DE LA COMUNICAREA

HOTĂRÂRII

ATUNCI CÂND HOTĂRÂREA DATĂ

PE FOND ESTE DEFINITIVĂ

→

II.3.1.P ĂRŢILE

A.Drepturile si obligatiile procesuale ale partilor. Abuzul de drept procesual

Noţiunea de „părţi” desemnează persoanele fizice sau juridice care au un litigiu referitor la

un drept subiectiv civil dedus judecăţii sau la o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea

judecăţii este obligatorie şi asupra cărora poartă efectele hotărârii judecătoreşti ce se va

pronunţa ori care a fost deja pronunţată. De altfel, art. 55 C.proc.civ. prevede că „sunt părţi

reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar

sau forţat în proces”.

→La judecata în primă instanţă, părţile din cererea de chemare în judecată se numesc

reclamant şi pârât.

38

→În apel, partea care exercită calea de atac se numeşte apelant, iar cealaltă parte

după cum la recurs avem recurent şi intimat, în revizuire, revizuent

contestaţia în anulare, contestator şi intimat.

→În materia executării silite, denumirea părţilor este de creditor

Drepturi si obligatii procesuale

Pentru a garanta exercitiul liber al actiunii civile, legea procesuala acorda partilor o serie de

drepturi procesuale dintre care mentionam:

Dreptul partilor de a adresa cereri instantei;

Dreptul de a participa la judecarea pricinii, deci dreptul la citare;

Dreptul la aparare;

Dreptul de a recuza pe judecatori, grefieri, procurori etc.;

Dreptul de a face acte de dispozitie;

Dreptul de a exercita caile de atac;

Dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecata in cazul castigarii procesului etc.

Legea prevede insa si o serie de indatoriri procesuale pentru parti dintre care mentionam

cu titlu de exemplu:

- indeplinirea actelor de procedura in conditiile, ordinea si termenele prevazute de lege sub

sanctiunea nulitatii, perimarii, decaderii etc.

- exercitarea cu buna-credinta a drepturilor procesuale, potrivit scopului in vederea caruia au

fost recunoscute de lege

B.Abuzul de drept procesual

Potrivit art. 12 alin. (2) C.proc.civ., „partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod

abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată,

potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare”, iar potrivit art. 12 alin. (3) C.proc.civ.,

„partea care nu îşi îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiile procesuale răspunde potrivit

alin. (2)”.

39

.

Formele de manifestare ale abuzului de drept presupun existenta a doua elemente:

- elementul subiectiv - exercitarea cu rea-credinta a dreptului procesual;

- elementul obiectiv – deturnarea dreptului procedural de la scopul socio-economic pentru

care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legala.

Cerinţe (pentru a caracteriza un act de procedură ca abuziv):

- autorul actului să fie titularul dreptului procedural în cauză şi să fie capabil să îl exercite;

- dreptul procedural să fie utilizat în limitele sale externe, fixate de lege, să respecte

dispoziţiile legale referitoare la condiţiile în care se exercită dreptul procedural, la forma

actului şi la termenul în care trebuie efectuat acesta;

- dreptul procedural să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost

acordat de lege;

- dreptul procedural să fie exercitat cu rea-credinţă.

Exemple:

- introducerea cu rea-credinta a unei cereri vadit netemeinice, cu scopul de a-l sicana, de a-l

discredita pe parat sau rezistenta cu rea-credinta a paratului in fata unei cereri a carei

temeinicie este evidenta ;

- introducerea unei cereri fara punerea in intirziere a paratului daca acesta recunoaste la

primul termen pretentiile reclamantului;

- introducerea cu rea-credinta a unei cereri de recuzare, de stramutare, de acordare a

asistentei juridice gratuite, de verificare de scripte

– - folosirea cu rea-credinţă a posibilităţii de a solicita citarea pârâtului prin publicitate;

– cererile repetate de amânare a judecăţii, etc.

Aprecierea exercitarii abuzive a drepturilor procedurale revine judecatorului,

respingerea unei cereri de chemare in judecata sau a unei cai de atac, a unei cereri de recuzare

40

sau de stramutare neconducand automat la concluzia ca partea a exercitat abuziv dreptul

procedural.

Exercitarea cu rea-credinta a unor drepturi procesuale, atrage o serie de sanctiuni specifice:

amenzi judiciare catre stat (în cuantumul stabilit de art. 187 sau de art. 188 C.proc.civ.) si,

eventual, despagubiri la cerere pentru prejudiciul cauzat (in temeiul răspunderii civile

delictuale pentru fapta proprie). Astfel, partea care a suferit un prejudiciu patrimonial sau

moral, ca urmare a exercitării abuzive a unui drept procedural de către partea adversă, are

dreptul de a fi despăgubită. Pentru a nu se încălca principiul disponibilităţii, despăgubirile vor

fi acordate numai la cerere, nu şi din oficiu.

C.Coparticiparea procesuala

Notiune

Legislatia noastra procesuala permite ca mai multe persoane sa fie reclamante sau

parate in cadrul unui proces civil. Aceasta situatie in care procesul civil se desfasoara intre

mai multi reclamanti si parati poarta denumirea de coparticipare sau litisconsortiu procesual.

Sediul materiei: art. 59- 60 C.proc.civ.

Potrivit art.59: „mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul

procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi

cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură”.

Felurile coparticiparii procesuale

Dupa pozitia partilor coparticiparea procesuala poate fi:

- activa: cand mai multi reclamanti actioneaza in judecata, prin aceeati cerere un singur parat;

- pasiva: cand un reclamant isi indreapta pretentiile prin aceeasi cerere impotriva mai multor

parati;

- mixta: daca mai multi reclamanti actioneaza in judecata prin aceeasi cerere mai multi parati.

In functie de rolul vointei partilor in formarea sa, coparticiparea poate fi:

41

- facultativa

- necesara

Regula o constituie participarea facultativă, insă sunt si situații în care coparticiparea

este obligatorie.

Cazuri de coparticpare obligatorie: din prevederile art. 1163 alin. (1) C.civ., ce declară nul

partajul de ascendent la care nu au participat toţi descendenţii, se poate concluziona că, în

cazul ieşirii din indiviziunea succesorală, coparticiparea procesuală este

dacă sunt cel puţin trei moştenitori care au acceptat succesiunea; tot astfel, art. 684 alin. (2)

C.civ. dispune că partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate

absolută

Efectele coparticiparii

Efectele coparticipării procesuale:

- raporturile dintre coparticipanţii procesuali sunt guvernate de principiul independenţei

procesuale; conform art. 60 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură, apărările şi concluziile

unuia dintre coparticipanţi nu pot folosi, dar nici vătăma celorlalţi.

Excepţie: când – prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale –

efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură

îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele procedurale încuviinţate unora dintre ei

pentru îndeplinirea actelor de procedură vor profita şi celorlalţi;

- dacă actele de procedură ale unora dintre coparticipanţi sunt potrivnice actelor făcute de

ceilalţi coparticipanţi, atunci se va ţine cont de actele cele mai favorabile.

Alte efecte ale coparticipării procesuale:

- atunci când coparticipanţii au aceleaşi interese, ei pot avea un singur mandatar, caz în

care se va comunica o singură copie de pe cererea de chemare în judecată sau de pe

întâmpinare [art. 149 alin. (1) C.proc.civ.], după cum coparticipanţii sunt pârâţi sau

reclamanţi; totodată, art. 207 C.proc.civ. prevede că, atunci când sunt mai mulţi pârâţi, aceştia

42

pot răspunde împreună, toţi sau numai o parte din ei, printr-o singură întâmpinare (indiferent

dacă pârâţii au sau nu un reprezentant comun);

- dacă unii dintre coparticipanţi nu s-au prezentat înaintea instanţei ori nu au îndeplinit un

act de procedură în termen, ei vor fi totuşi citaţi în continuare [art. 60 alin. 3 C. proc. civ.];

- actele de procedură făcute în interes comun sau împotriva coparticipanţilor cu acelaşi

interes sunt supuse unei singure taxe de timbru;

- coparticipanţii vor suporta cheltuielile de judecată, dacă este cazul, în funcţie de interesul

fiecăruia sau de natura raportului juridic dintre ei, fie în mod egal, fie proporţional, fie solidar

(art. 455 C. proc. civ.).

II.3.2.PARTICIPAREA TERŢILOR LA JUDECATĂ

Noţiunea de terţi are o dublă conotaţie:

- se referă la persoane complet străine de proces (penitus extranei);

- desemnează şi persoanele introduse într-un proces pendente, devenind şi ele părţi; însă,

pentru a nu fi confundate cu părţile iniţiale (reclamant şi pârât) sunt denumite fie

intervenienţi, fie terţi intervenienţi.

Pentru ca hotărârea civilă să îşi producă efecte şi faţă de alte persoane este necesară

introducerea acestora în proces.

Necesitatea atragerii unui terţ la judecată poate să decurgă din folosul practic pe care l-

ar putea realiza una din părţile iniţiale (reclamantul sau pârâtul), care urmăreşte să i se

recunoască ori să i se stabilească anumite drepturi şi faţă de terţul respectiv.

Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare poate să aparţină şi

terţului, fie pentru a-şi valorifica un drept al său, fie pentru a apăra pe una din părţile în litigiu,

cu care se găseşte în raporturi speciale şi care fac ca hotărârea ce se va pronunţa să fie folosită

de parte pentru a formula pretenţii împotriva terţului, ţinând cont şi de faptul că, uneori,

interesele legitime ale unei persoane pot fi afectate direct sau indirect de pronunţarea unei

hotărâri la care nu a fost parte.

43

Codul de procedură civila reglementează următoarele forme de participare a terţilor la

judecată:

1.Intervenţia voluntară– intervenţia voluntară principală;

- intervenţia voluntară accesorie

2.Intervenţia forţată – chemarea în judecată a altor persoane (art.68-art.71);

- chemarea în garanţie(art.72-art.74);

- arătarea titularului dreptului(art.75-art.77)

3. Introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane (art.78-art.79)

II.3.2.1.INTERVENŢIA VOLUNTARĂ

Noţiune

Intervenţia voluntară reprezintă cererea unui terţ de a intra într-un proces pornit de alte părţi,

pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din acel proces.

Elemente definitorii:

- existenţa unui proces civil în curs de judecată;

- interventia unui terţ, din propria iniţiativă, în procesul respectiv.

II.3.2.1.1.Intervenţia voluntară principală

A.Noţiune

Poartă denumirea de intervenţie voluntară principală cererea prin care un terţ solicită

introducerea sa într-un proces în curs de judecată, pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept

propriu.

Prin urmare, intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot

sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta

B.Natură juridică

44

Intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată, îndreptată

împotriva părţilor iniţiale, deci, atât a reclamantului, cât şi a pârâtului. Terţul intervenient

poate să îşi formuleze pretenţia pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar

figura ca reclamant, iar părţile din proces ar fi pârâte. Dacă însă terţul preferă să invoce

pretinsul său drept în litigiul pendente, cererea sa dobândeşte caracter incidental, devenind o

cerere care se grefează pe cererea principală, dar care poate fi soluţionată şi independent de

aceasta.

C.Termen de depunere

Cererea de intervenţie în interes propriu poate fi formulată numai în faţa primei

instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor in fond. (art.62 alin.2 C.proc.civ.)

Prin excepţie, art.60 alin. final C.proc.civ. dispune că intervenţia principală se poate

face, cu acordul expres al părţilor, şi în fata instanţei de apel.

În legătură cu învoirea părţilor, trebuie reţinut că e necesar acordul persoanelor care au

calitatea de parte în apel. Ca atare, dacă în prima instanţă au figurat mai multe părţi, dar apelul

nu le priveşte pe toate, părţilor care au avut această calitate numai în primă instanţă nu li se va

mai cere acordul.

Întrucat nu se prevede până la ce moment poate fi formulată cererea de intervenţie în

interes propriu în apel, înseamnă că se vor aplica dispoziţiile de la judecata în primă instanţă,

astfel încât şi la etapa apelului cererea poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor asupra

fondului cauzei.

D.Procedura de judecată

Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie în interes propriu este de competenţa

instanţei care judecă cererea principală.

Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o

încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va

respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul in caz de admitere.

In cazul in care instanța respinge ca inadmisibilă cererea de interventie a terțului:

- aceasta poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea

prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă

45

încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic

superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel;

-dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei

competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului.

- întâmpinarea nu este obligatorie.

-apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare.

-judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva

încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.

Cererea de intervenţie voluntară principală se judecă odată cu cererea principală, însă,

dacă ar duce la întârzierea soluţionării acesteia, art 66 alin.2 C.proc.civ. permite instanţei să

dispună disjungerea, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în

parte, însuşi dreptul dedus judecăţii, caz in care disjungerea nu este posibilă. Măsura

disjungerii se ia printr-o încheiere care, având caracterul unui act pentru mai buna

administrare a justiţiei, nu este supusă niciunei căi de atac.

Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei;

actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul nu va

putea solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior momentului

admiterii în principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de

procedură relative ce trebuieau invocate anterior admiterii intervenţiei.

Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii

intervenţiei, dar va putea solicita administrarea de probe prin cererea de intervenţie sau cel

mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenţie. Actele de

procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de el.

E.Efectele admiterii în principiu a cererii de intervenţie:

- învestirea instanţei cu judecarea cererii de intervenţie;

- prorogarea legală de competenţă, când este cazul (art. 123 C. proc. civ.);

46

- terţul devine parte în proces, cu toate drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând din

acest fapt; va avea o poziţie independentă faţă de părţile iniţiale;

- dreptul subiectiv dedus judecăţii de terţ devine litigios;

- întreruperea prescripţiei extinctive;

- părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient;

- instanţa dispune comunicarea cererii de intervenţie către părţile iniţiale şi stabileşte un

termen în care poate fi depusă întâmpinarea;

- terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte la momentul încuviinţării în

principiu, iar, pe viitor, toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el;

- hotărârea ce se va pronunţa în cauză va avea putere de lucru judecat şi faţă de

intervenientul principal;

- intervenientul principal poate exercita căile de atac, indiferent dacă părţile iniţiale au

atacat sau nu hotărârea.

II.3.2.1.2.Intervenţia voluntară accesorie

A. Noţiune

Reprezintă intervenţie voluntară accesorie cererea prin acre un terţ ce justifică un

interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare, pentru a apăra drepturile

uneia din părţile iniţiale.

B.Natură juridică

Intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare făcută în favoarea părţii pentru

care a intervenit în proces.

C.Condiţii

Primind cererea de intervenţie, instanţa va asculta părţile şi pe cel ce intervine şi va verifica

o serie de aspecte pentru a se putea pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a acesteia.

Astfel, instanţa va trebui să verifice:

47

- dacă intervenientul justifică un interes propriu;

- existenţa unei legături între cererea principală şi cererea de intervenţie, care să justifice

rezolvarea împreună a celor două cereri;

- dacă este admisibilă intervenţia voluntară principală în litigiul pendente, având în vedere

natura acestuia.

D.Termen de depunere

Potrivit art.63 alin.2 C.proc.civ., cererea de intervenţie voluntară accesorie se poate

face până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de

atac. Soluţia legislativă conform căreia intervenţia accesorie poate fi făcută nu numai înaintea

primei instanţe, ci în orice fază a judecăţii, chiar direct în căile de atac, este justificată de

natura juridică a acestei forme de intervenţie voluntară, de faptul că terţul nu supune judecăţii

o pretenţei proprie, astfel încât, prin ipoteză, nu se răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie.

E.Procedura de judecată

Soluţionarea cererii de intervenţie voluntară principală:

- se judecă întotdeauna împreună cu cererea principală (fiind o simplă apărare); deci, nu

poate fi disjunsă niciodată de cererea principală;

- instanţa pronunţă o unică hotărâre, opozabilă tuturor părţilor, inclusiv intervenientului;

- soluţia ce se va da cererii de intervenţie accesorie depinde de soluţia dată în privinţa

cererii principale, după cum s-a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului.

→Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie accesorie este de competenţa instanţei care

judecă cererea principală.

→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o

încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va

respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul in caz de admitere.

In cazul in care instanța respinge ca inadmisibilă cererea de interventie a terțului:

48

- aceasta poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea

prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă

încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic

superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel;

-dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei

competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului.

- întâmpinarea nu este obligatorie.

-apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare.

-judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva

încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.

→Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele

de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul nu va putea

solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior momentului admiterii în

principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de procedură relative

ce trebuieau invocate anterior admiterii intervenţiei.

→Terţul are o poziţie procesuală subordonată părţii pe care o apără şi astfel nu poate face

decât acele acte de procedură care profită părţii respective.

→Cererea de intervenţie voluntară accesorie fiind o simplă apărare în favoarea uneia dintre

părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial, se judecă întotdeauna împreună

cu cererea introductivă de instanţă.

→Judecarea cererii de intervenţie accesorie nu poate fi disjunsă de judecarea cererii

principale,

→După admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunţe la judecarea cererii

de intervenţie doar cu acordul părţii pentru care a intervenit.

→Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea

pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori

aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.

F.Soluţii cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie

49

când intervenţia voluntară accesorie este în favoarea pârâtului, distingem:

- când cererea principală se respinge, pârâtul nu a pierdut procesul, astfel că se va admite

cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului fiind considerată utilă);

- când cererea principală se admite, pârâtul a pierdut procesul, astfel că se va respinge

cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului nefiind considerată utilă);

când intervenţia voluntară accesorie este în favoarea reclamantului, distingem:

- când cererea principală se respinge, reclamantul a pierdut procesul, astfel că se va

respinge şi cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului nefiind considerată utilă);

- când cererea principală se admite, reclamantul a câştigat procesul, astfel că se va admite

şi cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului fiind considerată utilă).

Stingerea judecăţii în privinţa cererii principale atrage automat şi stingerea judecăţii cu

privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie.

II.3.2.2. INTERVENŢIA FORŢATĂ

Interventia tertilor la judecarea pricinii poate avea loc atât din proprie initiativă (ca în

cazul intervenţiei principale si accesorie), cât şi in mod fortat, prin introducerea acestora in

proces de către una din părtile initiale (cererea de chemare în judecată a altor persoane,

cererea de chemare în garantie, cererea de arătare a titularului dreptului). Totodată, terții pot fi

intrudși din oficiu de către instanța de judecată in condițiile art.78-79 C.proc.civ.

II.3.2.2.1. Cererea de chemare in judecata a altor persoane

A.Noţiune

Este o actiune introdusa de una din parti, in scopul preintampinarii unui litigiu viitor,

impotriva tertilor care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul.Cererea de chemare

în judecată a altor persoane poate fi formulată atât de reclamant, cât şi de pârât.

50

B.Conditiile chemarii in judecata a altor persoane

- sa existe posibilitatea ca tertul vizat sa pretinda acelasi drept subiectiv civilca si

reclamantul.

C.Termen de depunere

Diferă după calitatea părţii ce a făcut cererea de intervenţie forţată:

- dacă e făcută de către pârât – se depune o dată cu întâmpinarea sau, când întâmpinarea nu

este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată;

- când e făcută de către reclamant sau de intervenientul principal - se va depune cel mai

târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.

Nerespectarea termenului (legal peremptoriu) de depunere a cererii de chemare în

judecată a altor persoane e atrage sancţiunea decăderii părții interesate de a mai formula o

astfel de cerere, acesta având insă posibilitatea de a-și valorifica pretențiile pe cale separată

impotriva terțului.

D. Procedura de soluționare a cererii de chemare in judecată a altor persoane

→Cererea va fi motivată şi, împreună cu înscrisurile care o însoţesc, se va comunica atât celui

chemat în judecată, cât şi părţii potrivnice.

 →La exemplarul cererii destinat terţului se vor alătura copii de pe cererea de chemare în

judecată, întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar;

→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o

încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va

respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul in caz de admitere.

In cazul in care instanța respinge ca inadmisibilă cererea de interventie:

- aceasta poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea

prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă

încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic

superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel;

51

-dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei

competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului.

- întâmpinarea nu este obligatorie.

-apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare.

-judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva

încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie

E.Efectele cererii de chemare în judecată a altor persoane

Efecte:

- învestirea instanţei cu judecarea cererii de intervenţie;

- prorogarea legală de competenţă, când este cazul (art. 123 C. proc. civ.);

- terţul devine parte în proces, cu toate drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând din

acest fapt; va avea o poziţie independentă faţă de părţile iniţiale;

-Cel chemat în judecată dobândeşte poziţia procesuală de reclamant, iar hotărârea îşi

produce efectele şi în privinţa sa;

- dreptul subiectiv dedus judecăţii de terţ devine litigios;

- întreruperea prescripţiei extinctive;

- părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient;

- instanţa dispune comunicarea cererii de intervenţie către părţile iniţiale şi stabileşte un

termen în care poate fi depusă întâmpinarea;

- terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte la momentul introducerii sale în

proces, iar, pe viitor, toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el;

- hotărârea ce se va pronunţa în cauză va avea putere de lucru judecat şi faţă de terţul

chemat în judecată;

- terţul chemat în judecată poate exercita căile de atac, indiferent dacă părţile iniţiale au

atacat sau nu hotărârea.

52

II.3.2.2.2. Cererea de chemare in garantie

A.No ţiune - mijlocul procesual prin care una din părţile iniţiale solicită introducerea în proces

a unei terţe persoane împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere în garanţie sau în

despăgubire, dacă ar cădea în pretenţii în litigiul pendente

B.Conditiile chemarii in garantie:

- să existe un proces civil pendente, în primă instanţă;

- să existe o legătură suficientă între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie (de

dependenţă şi de subordonare între cele două cereri, aşa încât soluţia ce se va da cu privire la

cererea principală să poată influenţa soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în

garanţie).

→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de chemare in garantie

printr-o încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va

respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul in caz de admitere.

In cazul in care instanța respinge ca inadmisibilă cererea de interventie:

- aceasta poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea

prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă

încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic

superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel;

-dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei

competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului.

- întâmpinarea nu este obligatorie.

-apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare.

-judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva

încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie

C.Termen de depunere

Cererea facuta de parat se va depune o data cu intampinarea, cand intampinarea nu

este obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la primul termen de judecată.

53

Cererea de chemare in garantie facuta de reclamant sau de intervenientul principal se

poate depune, pana la inchiderea dezbaterilor, inaintea primei instante.

Instanta va dispune ca cererea sa fie comunicata celui chemat in garantie si, daca

intampinarea este obligatorie, va fixa termenul in care aceasta urmeaza sa fie depusa de cel

chemat in garantie.

Sancţiunea nedepunerii cererii de chemare în garanţie în termen – potrivit art. 185

C. proc. civ., este decăderea părții din dreptul de a o mai formula in litigiul in curs de

desfășurare.

D.Procedura de judecată

Efecte:

- terţul chemat în garanţie devine parte în proces, dobândind toate drepturile şi obligaţiile

procesuale prevăzute de lege pentru părţile principale;

- hotărârea ce urmează a se pronunţa va fi opozabilă şi chematului în garanţie, după cum şi

el se va putea prevala de hotărârea respectivă;

- chematul în garanţie se bucură de independenţă procesuală, de unde rezultă că acesta fie

poate sprijini partea care l-a chemat în garanţie, fie se poate apăra şi împotriva acesteia.

Soluţionarea cererii de chemare în garanţie:

- cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală. Cu toate acestea,

dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanţie, instanţa

poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat. În acest din urmă caz, judecarea cererii

de chemare în garanţie va fi suspendată până la soluţionarea cererii principale

Soluţii posibile:

când de chemare în garanţie este formulată de pârât, distingem:

- când cererea principală se respinge, pârâtul nu a pierdut procesul, astfel că cererea de

chemare în garanţie formulată de acesta se va respinge ca lipsită de obiect sau de interes;

- când cererea principală se admite, pârâtul a pierdut procesul, astfel că se va admite şi

cererea de chemare în garanţie formulată de acesta, dacă este întemeiată; însă, terţul chemat în

garanţie nu poate fi obligat direct faţă de reclamant (între ei neexistând nici un raport juridic

54

procesual, iar eventuala insolvabilitate a terţului chemat în garanţie nu trebuie să fie suportată

de către reclamant, ci de către pârât);

când de chemare în garanţie este formulată de reclamant, distingem:

- când cererea principală se respinge, reclamantul a pierdut procesul, cererea de chemare în

garanţie formulată de acesta, dacă este întemeiată, se va admite, având astfel dreptul să se

îndrepte împotriva celui pe care l-a chemat în garanţie;

- când cererea principală se admite, reclamantul a câştigat procesul, astfel că se cererea de

chemare în garanţie formulată de reclamant se va respinge ca lipsită de obiect sau de interes.

II.3.2.2.3.Aratarea titularului dreptului

A.Notiune

Cererea de aratare a titularului dreptului poate fi facuta numai de paratul care,

detinand un lucru pentru altul, sau exercitand in numele altuia, un drept asupra lucrului, este

chemat in judecata de o persoane ce pretinde un drept real asupra lucrului.

B.Conditii de admisibilitate:

- arătarea titularului dreptului poate fi făcută numai de către pârât;

- reclamantul să urmărească valorificarea unui drept real;

- pârâtul să deţină cu titlu precar sau să exercite în numele altuia un drept asupra lucrului

care formează obiectul dreptului real invocat de reclamant;

- pârâtul să îl indice pe titularul dreptului (legea nu impune pârâtului obligaţia de a indica

pe adevăratul titular al dreptului).

C.Termen de depunere

55

Potrivit. art. 76 c.p.c., Cererea va fi motivată şi se va depune înaintea primei instanţe în

termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării. Dacă întâmpinarea nu este

obligatorie, cererea se poate face cel mai târziu la primul termen de judecată.

Tertului i se va comunica cererea de aratare a titularului dreptului, copie de pe cererea

de chemare in judecata, copie de pe inscrisurile aflate la dosar.

Primind cererea, instanţa trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a

cererii de arătare a titularului dreptului printr-o încheiere interlocutorie prin care, după caz, va

încuviinţa în principiu cererea sau o va respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată

numai odată cu fondul in caz de admitere. In cazul in care instanța respinge ca inadmisibilă

cererea de interventie aceasta poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare

pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este

numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la

instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel;dosarul se

înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei competente să

soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului.

- întâmpinarea nu este obligatorie.

-apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare.

-judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva

încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.

D.Ipoteze

Dacă acela arătat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul

consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din proces.

   Dacă reclamantul nu este de acord cu înlocuirea sau când cel arătat ca titular nu se

înfăţişează sau contestă cele susţinute de pârât, terţul dobândeşte calitatea de intervenient

principal.

II.3.2.3.Introducerea din oficiu a terților

56

Potrivit art. 78 alin. 1, in cazurile expres prevăzute de lege (de ex., art. 54 alin. 1 din

Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările; art. 33 din O.G. nr.2/2001 privind

regimul juridic al contravenţiilor), precum şi in proceduranecontencioasă, judecătorul va

dispune din oficiu introducerea in cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se impotrivesc. Pe

de altă parte, in materie contencioasă, cand raportul juridic dedus judecăţii o impune,

judecătorul va pune in discuţia părţilor necesitatea introducerii in cauză a altor persoane.

Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea in cauză a terţului, iar judecătorul

apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea ca

inadmisibilă. Această hotărare este supusă numai apelului.

Introducerea in cauză va fi dispusă, prin incheiere, pană la terminarea cercetării

procesului in faţa primei instanţe.

Cel introdus in cauză va fi citat, odată cu citaţia comunicandu-i-se, in copie, incheierea

de incuviinţare, cererea de chemare in judecată, intampinarea, precum şi inscrisurile anexate

acestora.

Prin citaţie i se va comunica şi termenul pană la care ar putea să arate excepţiile,

dovezile şi celelalte mijloace de apărare de care inţelege să se folosească.

Terţul ia procedura in starea in care se află in momentul introducerii in proces, dar

instanţa, la cererea lui, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi

probe. Actele de procedură ulterioare vor fi indeplinite şi faţă de acesta.

II.4.Reprezentarea partilor in procesul civil

A.Notiune

Prin reprezentare se desemneaza acea situatie in care o persoana numita reprezentant

indeplineste acte procedurale in numele si in interesul altei persoane care este parte in

procesul civil.

Reprezentarea procesuala cunoaste trei forme principale: reprezentarea legala,

reprezentarea judiciară și reprezentarea conventionala.

57

Reprezentarea legala a fost tratata distinct la conditia capacitatii procesuale a partilor, ne vom

ocupa in continuare numai de reprezentarea conventionala.

Cu anumite exceptii, (chemarea la interogatoriu, divortul), partea in proces, persoana

fizica sau juridica nu este obligata sa stea personal in procesul civil, ea putand fi reprezentata

de catre un mandatar (art.80 C.proc.civ.) Părţile sunt deci libere să opteze şi pentru soluţia

reprezentării convenţionale, care, de regulă, se realizează prin avocat

II.4.1.Reprezentarea prin mandatar neavocat

A.Conditii:

1. Orice persoana care are capacitate de exercitiu poate reprezenta in judecata o alta

pesoana,cu următoarele precizari:

Regula: dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu

poate pune concluzii in faţa instanţei asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului

decat prin avocat, atat in etapa cercetării procesului, cat şi in etapa dezbaterilor.

Excepție: sunt exceptați de la regula de mai sus licenţiaţii in drept cand sunt

mandatariin cauzele soţului sau rudelor pană la gradul 2 inclusiv, care pot pune concluzii in

faţa oricăror instanţe. De asemenea, asistarea de către un avocat nu este obligatorie, cand

dreptul de reprezentare rezultă din lege sau dintr-o hotărare judecătorească

   Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional in faţa instanţelor

judecătoreşti numai prin consilier juridic sau avocat, in condiţiile legii.

Mandatarul neavocat trebuie sa faca dovada calitatii sale prin inscris autentic. Însă,

Conform art.85 alin.2:” dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală,

făcută în instanţă şi consemnată în încheierea de şedinţă, cu arătarea limitelor şi a duratei

reprezentării. ”.

Prin urmare, dreptul de reprezentare dat unui mandatar neavocat se face prin:

-inscris autentic sau

- prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă

58

limitelor şi a duratei reprezentării

!!!!!!

La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi la exercitarea

recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea

nulităţii, numai de către un avocat, iar in cazul persoanelor juridice de către un consilier

juridic sau un avocat. Aceeaşi este soluţia şi pentru contestaţia in anulare şi revizuire

dacă vizează hotărari ale instanţelor de recurs.

Reguli

1. Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă

acest drept i-a fost dat anume. Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu şi nici

reşedinţă în ţară sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se

presupune dat

2. Renunţarea la judecată sau la dreptul dedus judecăţii, achiesarea la hotărârea pronunţată,

încheierea unei tranzacţii, precum şi orice alte acte procedurale de dispoziţie nu se pot face de

reprezentant decât în baza unui mandat special ori cu încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a

autorităţii administrative competente (art.81).

3.Prin derogare de la dreptul comun al mandatului, potrivit art.88 C.proc.civ.: „mandatul nu

inceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici daca acesta a devenit incapabil. Mandatul

dainuieste pana la retragerea lui de catre mostenitori sau de catre reprezentantul legal al

incapabilului”.

4.Renuntarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusa celeilalte parti decat de la

comunicare, afara numai daca a fost facuta in sedinta, in prezenta partii. Mandatarul care

renunta la imputernicire, este tinut sa instiinteze atat pe cel caruia i-a dat mandatul cat si

instanta, cu cel putin 15 zile inainte de termenul de infatisare sau de implinirea cailor de atac.

59

II.4.2.Reprezentarea prin avocat

In conformitate cu art.2 alin.3 Lg.51/1995 : „mandatarul avocat are dreptul sa

reprezinte si sa asiste persoanele fizice si juridice in fata tuturor instantelor”.

Potrivit art.85 alin.3 C.proc.civ., împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau

persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit

legilor de organizare şi exercitare a profesiei. Potrivit legii speciale, avocatul are dreptul sa

asiste si sa reprezinte o parte in baza contractului de asistenta juridica incheiat cu aceasta in

forma scrisa. Contractul prevede expres intinderea puterilor pe care clientul le confera

avocatului, in baza acestuia avocatul legitimandu-se printr-o imputernicire avocatiala.

In ceea ce priveste actele de dispozitie, intrucat art. 81 C.proc.civ. nu face distinctie

intre mandatarul avocat si cel neavocat, consideram ca si avocatul are nevoie de o procura

speciala in acest sens.

Potrivit art.87 alin.2 C.proc.civ.: „avocatul care a reprezentat sau asistat partea la

judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor

supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să

introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. În aceste cazuri, toate actele de

procedură se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea căii de atac se poate face numai în

temeiul unei noi împuterniciri”.

Denuntarea contractului de asistenta juridica se poate face cu acordul ambelor parti

sau unilateral, in conformitate cu prevederile expres mentionate in contract. In cazuri de

impiedicare sau incetare a exercitarii profesiei, avocatul trebuie sa-si asigure substituirea.

A.Sanctiunea in cazul nejustificarii calitatii de reprezentant conventional

-Mijlocul procesual de invocare îl constituie excepţia lipsei calităţii de reprezentant –

excepție care începe prin a avea un caracter dilatoriu şi tinde spre un efect peremptoriu.

-Dat fiind caracterul mixt al excepţiei se vor aplica dispoziţiile art. 82 C. proc. civ., în sensul

că, atunci când reprezentantul părţii nu prezintă dovada calităţii sale, instanţa poate acorda un

termen pentru împlinirea acestei lipse, iar dacă în termenul acordat lipsa nu se acoperă, va

anula cererea.

60

- Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocată

pentru prima oară în calea de atac.

II.5. Participarea procurorului in procesul civil

II.5.1.Formele de participare:

a)promovarea actiunii civile – pe cale principala, cand el este cel ce promoveaza actiunea ori

pe cale incidenta, cand intervine intr-un proces pendent. Ministerul Public poate porni

acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime

ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri

expres prevăzute de lege.

b)Participarea la judecată în procesul civil

Procurorul poate particpa în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că

este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor.

De reţinut este faptul că procurorul poate lua parte la solutionarea oricăror pricini, chiar

dacă acestea au un caracter personal.

De regulă, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege, participarea procurorului în procesul

civil este facultativă. Sunt însă anumite situaţii în care participarea acestuia este obligatorie.

Exemple de situaţii în care participarea procurorului este obligatorie:

-in solutionarea cererilor de declarare a disparitiei ori a mortii,

-in solutionarea exproprierilor;

-in cererile având ca obiect punerea sub interdictie sau ridicarea interdicției;

- in cererile având ca obiect inființarea/radierea/dizolvarea partidelor politice

c)exercitarea căilor de atac prevăzute de lege impotriva hotărârilor pronunţate pentru

apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi

61

ale dispăruţilor chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la

judecată, în condiţiile legii.

d)solicitarea procurorului de punere în executare silita a hotărârilor pronuntate în favoare

minorilor, dispărutilor si a persoanelor puse sub interdictie. Astfel, i se recunoaste

procurorului dreptul de a solicita punerea in executare a hotararilor judecatoresti, limitat

numai la hotararile pronuntate in art.92 (1).

Bibliografie

• Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

• Codul de procedură civilă – Legea nr.134/2010

Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.Hamangiu,

Bucureşti, 2013

• V.M Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil, arbitraj,

drept notarial, Curs de bază, Ed.Național, 2013

Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Octavia Spineanu-Matei, Carmen Negrilă, Andreia

Constanda,Delia Narcisa Theohari, Veronica Danilă, Dumitru Marcel Gavris, Flavius George

Păncescu, Marius Eftimie, Noul cod de procedura civila, comentariu pe articole, vol II, Ed.

Hamangiu, 2013

II.6.Întrebări si exercitii:

II.6.1.Răspundeti succint următoarelor probleme:

1.Enumerati formele interventiei fortate.

2.Care este momentul până la care se poate depune cererea de intervenţei voluntară

principală?

3.Care sunt efectele cererii de chemare în judecată a altor persoane, ca formă a intervenţiei

fortate?

4. Dati 3 exemple de drepturi si obligatii care le revin părtilor din proces.

62

5.Care sunt cazurile de incompatibilitate absolută?

6. Pană la ce moment procesual se poate formula cererea de recuzare?

7.Care este regimul excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant?

8.Indicaţi trei exemple de situaţii in care partea a exercitat drepturile procesuale in

mod abuziv.

9. Care este regimul căilor de atac in privinţa incheierii prin care instanţa se pronunţă

asupra cererii de admitere in principiu a cererii de intervenţie?

10. Care sunt drepturile procesuale ale intervenientului accesoriu?

11.Care sunt formele de particpare a procurorului in procesul civil?

II.6.2.Rezolvati urmatoarele teste grilă

1.In ceea ce priveşte incheierea cu privire la admisibilitatea in principiu, in cazul

intervenţiei voluntare:

a) aceasta se atacă numai odată cu fondul;

b) aceasta se atacă numai cu apel, dacă s-a respins cererea de intervenţie ca inadmisibilă;

c) aceasta se atacă numai odată cu fondul, dacă s-a admis in principiu cererea de

intervenţie

2.Incheierea prin care s-a soluţionat cererea de recuzare:

a nu este susceptibilă de nicio cale de atac;

b) este susceptibilă numai de apel;

c) este susceptibilă de atac numai in caz de respingere

3.In materia coparticipării procesuale:

a) exceptia o constituie coparticiparea facultativă;

b) se aplică, in toate cazurile, principiul independenţei procesuale;

c) reclamanţii sau paraţii care nu s-au infăţişat ori nu au indeplinit un act de procedură

63

in termen vor continua să fie citaţi dacă nu au termen in cunoştinţă.

4.Procurorul poate porni procesul civil:

a) cu privire la orice acţiuni, cu excepţia celor strict personale;

b) atunci cand este necesar pentru apărarea intereselor legitime ale minorilor, ale

dispăruţilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie;

c) numai in acţiunile personale

5.Procurorul poate exercita căile de atac:

a) dacă a participat la judecată;

b) dacă hotărârea nu s-a pronunţat într-o acţiune strict personală;

c) împotriva oricăror hotărâri, chiar dacă nu a participat la judecată;

d) dacă hotărârea se referă la minori, persoane puse sub interdicţie sau dispăruţi

6.Au calitatea de ”părţi” în cadrul procesului-civil:

a.reclamantul, pârâtul, intervenienţii;

b.instanţa de judecată, procurorul;

c.reclamantul, pârâtul, instanţa de judecată, procurorul, grefierul

7.Coparticiparea procesuală:

a) este întotdeauna facultativă;

b) are drept efect suportarea cheltuielilor de judecată în mod egal, proporţional sau, după caz, solidar,

de către coparticipanţii care au pierdut procesul;

c) poate exista şi atunci când părţile consimt să se judece împreună;

8. În caz de coparticipare procesuală:

a) renunţarea la judecată a unuia dintre coparticipanţi produce efecte şi asupra celorlalţi;

64

b) renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi faţă de unul dintre pârâţi produce automat efecte

faţă de toţi pârâţii;

c) renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi nu produce efecte faţă de ceilalţi reclamanţi;

II.6.3.Rezolvati următoarea spetă:

X a formulat recurs împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Giurgiu.

În motivarea recursului s-a arătat că pricina a fost judecată în prima instanţa de către

un judecător incompatibil. Reclamantul a arătat că judecătorul M.V. a judecat aceeaşi cauză

intr-un prim ciclu procesual şi a dispus declinarea competenţei de la Judecătoria Giurgiu la

Tribunalul Giurgiu. Hotărârea pronunţată a fost atacată cu recurs iar instanţa de recurs a

dispus casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Ulterior, în faza de rejudecare după casare judecătorul M.V. a judecat cauza.

Ce va decide instanţa de recurs ?

TEMA III

Competenta instantelor judecatoresti

Cuprins:

III. Competenta instantelor judecatoresti

III.1 Notiunea de competenta a instantei

III. 2 Competenta generala

III.3.Competenta materiala

III.3.1. Competenta materiala a Judecătoriei

III.3.2. Competenta materiala a Tribunalului

III.3.3. Competenta materiala a Curtii de Apel

III.3.4. Competenta materiala a Înaltei Curti de Casatie si Justitie

65

III.3.5. Determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de

instanţă

1.Valoarea obiectului cererii reprezintă un criteriu de delimitare a competenţei intre

judecătorie şi tribunal

2.Momentul introducerii cererii de chemare in judecată

3.Alte reguli de stabilire a competenței materiale a instanței. Situația mai multor capete de

cerere principale si/sau accesorii

4.Stabilirea competenței materiale a instanței in cazul cererii formulate de mai mulți

reclamanti 

III.4.Competenta teritoriala a instantelor judecătoresti

III.4.1. Competenţa teritorială de drept comun

III.4.2. Competenta teritoriala alternativa

III.4.3. Competenta teritoriala exclusiva

III.5.Prorogarea de competenta

III.5.1Prorogarea legala de competentă

III.5.2Prorogarea judecatoreasca de competentă

III.5.3Prorogarea conventionala de competentă

III.6 Exceptia de necompetenta

III.7 Conflictele de competenta

III. 8.Întrebări si exercitii

III. 8.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

III. 8.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

III.8.3.Rezolvati următoarea spetă

Obiective:

-intelegerea notiunii de competenta a instantelor de judecată si delimitarea intre

competenta generală, competenta materiala si competenta teritorială;

-insusirea si intelegerea formelor de prorogare a competentei, a exceptiei de

necompetenta (a modalitătii de invocare a acestei exceptii), precum si asimilarea

situatiilor in care apar conflictele de competenta si a regulilor de solutionare a acestora

III.1 Notiunea de competenta a instantei

66

În materia dreptului procesual civil, prin competenţă înţelegem aptitudinea

recunoscută prin lege unei instanţe judecătoreşti sau organ jurisdicţional (ori cu activitate

jurisdicţională) de a judeca un anumit litigiu.

Menţionăm faptul că noţiunea de competenţă trebuie raportată la instanţele

judecătoreşti sau organe jurisdicţionale şi nu la judecători. În acest sens, competenţă este

reglementată, aşa cum am amintit, de norme de competenţă. În funcţie de obiectul de

reglementare al normelor de competenţă, putem avea mai multe clasificări relative tema din

prezentul capitol.

Dacă ne raportăm la organe din sisteme diferite vorbim de norme de competenţă

generală iar dacă avem în vedere organe din acelaşi sistem sunt incidente norme de

competenţă jurisdicţională. Pe cale de consecinţă, vom avea o competenţă generală şi o

competenţă jurisdicţională.

Dacă ne situăm în cadrul aceluiaşi sistem de organe (competenţa jurisdicţională)

delimităm competenţa materială (instanţe judecătoreşti de grad diferit) şi competenţa

teritorială (instanţe de aceleaşi grad). În privinţa competenţei teritoriale, aceasta se

subclasifică în competenţă teritorială de drept comun (cererea se introduce la instanţa de drept

comun), competenţa teritorială alternativă (reclamantul are alegerea între mai multe instanţe

deopotrivă competente) şi competenţa teritorială exclusivă (cererea va fi introdusă numai la o

anumită instanţă).

Din punctul de vedere al caracterului normelor de competenţă (imperative sau

dispozitive), competenţa se mai clasifică în competenţă absolută (reglementată de norme

imperative – competenţa generală, competenţă materială, competenţă teritorială exclusivă) şi

competenţă relativă.

Competenta generala a instantelor judecatoresti

Prin competenta generala se desemneaza acea institutie procesuala prin intermediul

careia se delimiteaza activitatea instantelor judecatoresti de atributiile altor organe

jurisdictionale sau cu activitate jurisdictională.

67

Potrivit prevederilor art.126 alin.1 din Constitutie: „justitia se realizeaza prin Inalta Curte

de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege”. În raport de

textul de lege mai sus evocat, înfaptuirea justitiei este incredintata de regula, instantelor

judecatoresti, dar exista, potrivit legii, si alte organe de jurisdictie sau cu activitate

jurisdictionala care rezolva anumite conflicte de interese aparute in circuitul civil.

Exemplu:

Potrivit dispozitiilor art.11 din Legea 47/1992, Curtea Constitutională este organul cu

activitate jurisidictionala care:

-se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea

Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi

sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a

Constituţiei;

- se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, înainte de

ratificarea acestora de Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a

unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

- se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia

dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin

50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

- hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în

faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate direct de

Avocatul Poporului;

- soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la

cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-

ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

- hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic

III.3 COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANTEI

68

Prin această competenţă se delimitează pe vertical, între instanţe de grad diferit,

cauzele ce urmează a fi soluţionate de către aceste instanţe. Astfel, cauzele civile sunt

repartizate, spre soluţionare ori judecătoriei, ori tribunalului, ori curţii de apel sau a Î.C.C.J.

Competenţa materială este reglementată atât în Codul de procedură civilă (art. 94-

97c.pr.civ.) cât şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (art. 21-27 din lege). De

asemenea, competenţă materială este reglementată şi în reglementări speciale. Normele de

competenţa materială sunt de ordine publică.

III.3.1.COMPETENŢA MATERIALĂ A JUDECĂTORIEI

În conformitate cu art. 94 c.pr.civ., judecătoriile judecă    

1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz,

neevaluabil în bani:

   a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de

cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;

   b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;

   c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau

spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind

raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane

juridice, după caz;

   d) cererile de evacuare;

   e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor,

dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate

prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească;

   f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;

   g) cererile posesorii;

   h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de

izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor

instanţe;

   i) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;

69

   j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de

calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;

   .

   2. căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate

jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

(noţiunea de „hotărâri” are o interpretare largă, incluzând toate actele ce provin de la organe

din afara sistemului judecătoresc).

   3. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. (în acest sens, putem da câteva

exemple : cereri de asigurare a dovezilor, cereri de îndreptare erori materiale, căi

extraordinare de retractare ori contestaţia la executare).

III.3.2.COMPETENŢA MATERIALĂ A TRIBUNALULUI

DE REȚINUT!!!!!!

Potrivit Noului Cod de Procedură Civilă, Tribunalul este instanța cu plenitudine de

competență in soluționarea cauzelor in primă instanță. Cu alte cuvinte, ori de căte ori o

anumită cauză nu este dată in competența unei alte instanțe, aceasta va fi soluționată in

primă instanță de către Tribunal.

   Astfel, potrivit dispozițiilor art. 95 NCPC, Tribunalele judecă:

   1. în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;

   2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în

primă instanţă;

   3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

   4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

70

Ca atare, tribunalul va soluționa in primă instanță toate cererile care nu sunt date prin

lege în competenţa altor instanţe.

Ca instanţe de apel, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor

pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

   Ca instanţe de recurs, tribunalele sunt competente a solutiona recursurile in cazurile

anume prevăzute de lege.

    Dacă prin lege specială se instituie o competentă specială a tribunalului in judecarea

anumitor cereri, atunci acestea vor solutiona si alte litigii in raport de normele legii speciale

chiar dacă acestea nu se regăsesc enumerate de prevederile art. 95 C.proc.civ., având in

vedere prevederea finală a acestei text de lege potrivit căreia, ”tribunalele judecă orice cereri

date prin lege în competenţa lor”. Astfel, cu titlu de exemplu, la atribuţiile in materie

electorală [Legea nr. 67/2004 privind alegerile autorităţilor administraţiei publice locale şi

Legea nr. 35/2008 privind alegerile parlamentare, Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi

desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European şi in legătură cu inscrierea unei

federaţii constituită din două sau mai multe asociaţii sau fundaţii (O.G. nr. 26/2000).

Totodată, Tribunalul solutionează şi căile extraordinare de atac sau contestaţiile la

titlu privind propriile hotărari.

III.3.3. COMPETENŢA MATERIALĂ A CURTII DE APEL

Potrivit dispozitiilor art.96 C.proc.civ., Curtea de Apel este instanta competentă a

solutiona:

1) in primă instanţă, cererile in materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii

speciale; (potrivit art.10alin.1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004,

litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale,

precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum ş iaccesorii

ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios

administrativ şi fiscal ale curţilor de apel,dacă prin lege organică specială nu se prevede

altfel).

2) ca instanţe de apel, apelurile declarate impotriva hotărarilor pronunţate de tribunale in

primă instanţă;

71

3) ca instanţe in recurs, in cazurile anume prevăzute de lege;

4) orice alte cereri date prin lege in competenţa lor. Astfel, cad sub incidența acestei

prevederi, soluționarea căilor de atac de retractare indreptate impotriva propriilor hotărari,

cererea de suspendare a grevei in conformitate cu prevederile art.56 alin.1 din Legea

nr.168/1999, conflictele de

competenţă dintre două tribunale din raza sa teritorială, cererile referitoare la indreptarea,

completarea sau lămurirea propriilor hotărâri, etc.

III.3.4. Competenta materiala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Aşa cum rezultă din art. 126 alin. 1 din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege. Aşadar

înfăptuirea justiţiei este un monopol se stat.

Pe de o parte, prin prisma textului constituţional mai sus-invocat, sigurele autorităţi

abilitate să realizeze justiţia sunt instanţele de judecată, stabilite prin lege. Avem în vedere

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 126 alin. 1-4 din Constituţie şi art. 1 alin. 1, art. 2 alin.

2, art. 18-34 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară) şi curţile de apel,

tribunalele, tribunalele specializate şi judecătoriile (art. 2 alin. 2 şi art. 35-55 din Legea

304/2004 privind organizarea judiciară).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionează:

   1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în

cazurile prevăzute de lege;

   2. recursurile în interesul legii;

   3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme

de drept;

   4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, putând fi nominalizate in această

categorie:

-cererea de delegare a instantei când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa

competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, aceasta, la cererea părţii

72

interesate, va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina (art.147

C.proc.civ.,)

-conflictele de competenţă intre două curţi de apel

 

III.3.5. Determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de

instanţă

Determinarea competenței instanței suscită interes in condițiile in care este posibil ca o

cerere de chemare in judecată să cuprinsă mai multe capete de cerere principale evaluabile in

bani, un capăt sau mai multe principale si altele accesorii, caz in care competența de

soluționare a cauzei va fi stabilită prin raportare la următoarele criterii

1. Valoarea obiectului cererii reprezintă un criteriu de delimitare a competenţei intre

judecătorie şi tribunal. În acest sens, determinarea valorii obiectului cererii va fi stabilită de

reclamant, prin cererea de chemare in judecată, prin raportare la următoarele reguli:

-în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea

competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea

a părţii din obiectul dedus judecăţii.

 -valoarea obiectului actului juridic, sau după caz, valoarea părții din obiectul dedus judecăţii.

valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea,

rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în

situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui

drept.

-in cererile privitoare la contracte de locaţiune ori de leasing, precum şi în acelea privitoare la

predarea sau restituirea bunului închiriat ori arendat, valoarea cererii se socoteşte după chiria

sau arenda anuală.

-când prin acţiune se cere plata unei părţi dintr-o creanţă, valoarea cererii se socoteşte după

partea pretinsă de reclamant ca fiind exigibilă;

- în cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, dacă durata existenţei dreptului

este nedeterminată, valoarea lor se socoteşte după valoarea prestaţiei anuale datorate.

73

2.Criteriul care este avut in vedere la stabilirea competenței vizează momentul introducerii

cererii de chemare in judecată, astfel încât, dacă ulterior învestirii instanței, intervin

modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect, instanța inițial investită va

rămâne competentă să soluționeze cauza.

3.Alte reguli de stabilire a competenței materiale a instanței. Situația mai multor capete

de cerere principale si/sau accesorii

1. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de

cerere.

2. pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum

dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei,

şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii.

    În cazul in care pârâtul contestă valoarea cererii date de către reclamant, atunci

valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi.

3.când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe

fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura

ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa

altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător

competenţa.

4.În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având

aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii

printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se

determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad

mai înalt.

4.Stabilirea competenței materiale a instanței in cazul cererii formulate de mai mulți

reclamanti   

74

1.dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii

proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o

legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se

face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte.

Aceeași este situația şi atunci când unul sau mai mulţi reclamanţi formulează, prin aceeaşi

cerere de chemare în judecată, pretenţii împotriva mai multor pârâţi, invocând raporturi

juridice distincte şi fără legătură între ele.

III.4.Competenta teritoriala a instantelor judecătoresti

După momentul stabilirii instantei competente de a solutiona pricina din punct de

vedere material (judecătorie, tribunal etc.), este necesar a se realiza o nouă delimitare, in

sensul de a se stabili care dintre instantele de acelasi grad este competentă din punct de vedere

teritorial a solutiona pricina (spre exemplu, după ce s-a stabilit că pricina este de competenta

judecătoriei este necesar a se verifica la care dintre judecătorii urmează a se introduce

cererea).

III.4.1. Competenţa teritorială de drept comun

Regula in materia competentei teritoriale este prevăzută în art.107 C.proc.civ.,

conform căruia ” cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei

circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”. Instanţa

inițial investită prin raportare la domiciliul/sediul pârâtului va rămâne competentă să judece

procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul. De asemenea,

în ipoteza în care pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se

introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar

dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie

reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz.

Dacă cererea reclamantului este îndreptată împotriva mai multor pârâţi, aceasta poate

fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, iar în cazul în care printre

pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare

dintre debitorii principali.

75

   În situația în care un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării

instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul

termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

III.4.2. Competenta teritoriala alternativa

Pot exista unele situatii, in care, pe lângă instanta de la domiciliul/sediul pârâtului,

competenta de a solutiona pricina poate apartine si unei alte instante, alegerea instantei care

va solutiona procesul fiind un atribut exclusiv al reclamantului.

Astfel :

1.Articolul 109 C.proc.civ stabileste că in situatia in care cererea de chemare în judecată

este împotriva unei persoane juridice de drept privat, aceasta se poate face şi la instanţa

locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce

urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul

dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.

2. Articolul 111 C.proc.civ prevede că cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi

instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi

introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul

pârâtului.

3.Articolul 113 alin.2vC.proc.civ., stabilește că, atunci când pârâtul exercită în mod statornic,

în afara domiciliului său, o activitate profesională ori o activitate agricolă, comercială,

industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate introduce şi la

instanţa în circumscripţia căreia se află locul activităţii respective, pentru obligaţiile

patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc.

3. Articolul 113 C.proc.civ stabileste că, in afara instantei de la domiciliul pârâtului, mai sunt

competente următoarele instante:

- instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei;

76

- instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la

obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii;

- instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în

cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract;

- instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune

a imobilului;

- instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile în prestaţie tabulară, în justificare

tabulară sau în rectificare tabulară;

- instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de

transport;

- instanţa locului de plată, în cererile privitoare la obligaţiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec,

bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare;

- instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea

nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului

încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse

consumatorilor;

- instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru

cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

-cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de

tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are

domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

-în cazul cererilor privind autorizarea de către instanţa de tutelă şi de familie a încheierii unor

acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită priveşte un imobil, este, de

asemenea, competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie teritorială este situat imobilul;

-in materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în

circumscripţia căreia se află: domiciliul sau sediul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde

s-a produs riscul asigurat.

Odată ce alegerea a fost făcută de către reclamant prin introducerea cererii de chemare

in judecată, instanţa respectivă nu-şi mai poate declina competenţa.

77

III.4.3. Competenta teritoriala exclusiva

Este acea forma a competentei prin care, în anumite materii, doar o anumită instantă

este competentă a solutiona pricina, fără a mai exista posibilitatea pentru părti de a stabili ca

litigiul să fie solutionat de o altă instantă, ceea ce inseamnă că instanta determinată de

prevederile legale are o competentă teritorială exclusivă.

Aceasta forma a competentei este prevazuta de norme imperative, de la care partile nu

pot deroga prin vointa lor .

În acest context, cazurile de competenta exclusiva sunt prevazute expres si nu pot fi

extinse prin analogie. Astfel, părtile nu pot stabili ca o altă instantă să solutioneze litigiul in

următoarele situatii:

1.Potrivit prevederilor art.117 C.proc.civ., cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se

introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul. Atunci când imobilul

este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului

sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz

contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.

    Normele care statuează competența teritorilă exclusivă a instanței locului situării

imobilului se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire,

acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor

de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.

Dispozitia isi are justificarea in ideea ca la locul unde este situat imobilul se pot

administra cu mai multa usurinta probele necesare pentru solutionarea acestor categorii de

cauze. S-a retinut in acest sens atât in doctrină cât si in jurisprudentă ca regula se aplica

tuturor actiunilor reale imobiliare cunoscute (actiunea in revendicare, actiunile negatorii si

actiunilor confesorii), intrucât, pentru cererile cu caracter personal art.113 alin.1 C.proc.civ.

stabileste o competentă teritorială alternativă.

Exemple :

78

-cererea in revendicare;

- cererea confesorie;

- cererea negatorie;

-cererea in grănituire;

-cererea posesorii cu privire la imobil;

-cererea prin care vânzătorul imobilului solicită rezolutiunea contractului de vânzare-

cumpărare, etc.

2.In materie de mostenire art.118 C.proc.civ. prevede ca sunt de competenta instantei celui

din urma domiciliu al defunctului, până la ieşirea din indiviziune :

-cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;

Exemplu:

-cererea pentru anularea unui testament;

- cererea pentru constatarea validitătii unui testament, etc.

-cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar

avea unul impotriva altuia;

Exemplu:

-cererea având ca obiect anularea certificatului de mostenitor;

-cererea pentru reductiunea liberalitătilor excesive;

-cererea pentru raportul donatiilor, etc.

79

-cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau

impotriva executorului testamentar.

Exemplu:

-cererea pentru predarea unui legat cu titlu particular;

-cererea prin care creditorul personal al defunctului valorifică drepturi din contracte incheiate

cu acesta din urmă, etc.

În ceea ce priveste stabilirea competentei instantei in raport de ultimul domiciu al

defunctului, interesează ultima locuintă efectivă a lui de cuius, iar nu eventualul domiciliu

care era înscris in actul de identitate al acestuia.

3.Al treilea caz de competenta teritoriala exclusiva este prevazut in art.119 C.proc.civ. si

prevede că, cererile in materie de societate, pana la sfarsitul lichidarii in fapt, sunt de

competenta instantei locului unde societatea isi are sediul principal.

De retinut:

dispozitia isi gaseste aplicarea numai in privinta litigiilor dintre societari sau dintre

asociati si societate, in litigiile dintre asociati sau societate cu tertii aplicandu-se regulile de

drept comun;

textul se aplica tuturor formelor de societate, civile sau comerciale;

regula se aplica in timp numai pana la momentul lichidarii in fapt a societatii, adică până

în momentul impărtirii intregului activ al societătii.

4. Al patrulea caz de competenta exclusiva este prevazut in cuprinsul art 120 C.pr.civ. ,

cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv fiind de competenţa exclusivă a

tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

5.Al cincilea și ultimul caz de competență teritorială exclusivă, vizează cererile formulate de

un profesionist împotriva unui consumator care pot fi introduse numai la instanţa domiciliului

consumatorului. Totusi, conform prevederilor art.126 alin.2 C.proc.civ., în litigiile din materia

80

protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot

conveni alegerea instanţei competente, numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice

convenţie contrară fiind considerată ca nescrisă.

DE RETINUT!!!

Doar cererile formulate de către profesionist împotriva unui consumator pot

fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului (cu excepția mai sus expusă),

fiind caz de competență teritorială exclusivă; cererile formulate de către consumator

impotriva unui profesionist urmează regulile competentei teritoriale alternative din

cuprisnul art.113 pct.8 C.proc.civ.

III.5.Prorogarea de competenta

Prorogarea intervine in cazul in care o instanta competenta sa solutioneze cererea cu

care a fost sesizata de catre reclamant, devine competenta in temeiul legii (prorogarea legală),

a unei hotarari judecatoresti (prorogarea judecătorească) sau a conventiei partilor (prorogarea

conventională) sa rezolve si cereri care, in mod obisnuit, nu intra in competenta sa.

III.5.1Prorogarea legala de competentă

Prorogarea legala de competenta are loc atunci cand instanta sesizata isi prelungeste

competenta in temeiul unei dispozitii exprese a legii, respectiv in cazurile prevăzute de art.112

alin.1, art.123 si art.139 C.proc.civ.

1.Astfel, conform art.112 alin.1, instanta sesizată de către reclamant devine competentă să

solutioneze litigiul si in raport de pârâtii care domiciliază în circumscriptiile altor instante.

2.Un al doilea caz de prorogare a competentei este prevăzut de art.123 C.proc.civ., conform

căruia: „cererile accesorii, incidentale și adiționate sunt in caderea instantei competente sa

judece cererea principala”. Ca atare, instanta sesizată cu cererea principală formulată de către

81

reclamant va solutiona si cererile accesorii si incidentale, chiar dacă acestea, dacă ar fi fost

formulate pe cale separată, ar fi determinat competenta unei alte instante.

Exemplu:

-instanta sesizată cu cererea de chemare in juducată este competentă să solutioneze si cererile

de atragere in proces a tertilor: cererea de interventie voluntară sau accesorie, chemarea in

judecată a altor persoane, chemarea in garantie, arătarea titularului dreptului.

3. Conexitatea reprezintă un al treilea caz de prorogare legală a competentei, reglementat de

art.139 C.proc.civ. Potrivit prevederilor art. 139 C.proc.civ., în vederea asigurării unei bune

judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleaşi

părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.

De retinut:

-conexitatea justifică prorogarea legală teritorială de competenţă, dacă astfel nu s-ar încălca

regulile competenţei teritoriale exclusive;

- conexitatea nu se poate, în general, produce prin încălcarea normelor imperative în materie

de competenţă;

-conexitatea se invocă pe cale de excepție;

-excepţia conexităţii poate fi invocată de părţi sau din oficiu cel mai târziu la primul termen

de judecată înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa asupra

excepţiei. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul

-conexarea se face la instanţa mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer

trimiterea dosarului la una din celelalte instanţe sau dacă pricina este de competenţa unei

instanţe pe care părţile nu o pot înlătura, situaţie în care conexarea se va face la acea

instanţă;

- în orice stare a judecăţii, pricinile întrunite pot fi despărţite, dacă instanţa consideră că

numai una dintre ele este în stare de a fi judecată.

82

-instanţa devenită competentă prin conexare îşi păstrează această competenţă şi după

disjungere.

4.Litispendența

Conform art.138 alin.1, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză,

acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor instanţe competente sau chiar înaintea

aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte. Cu alte cuvinte, litispendenta reprezintă acea situație in

care s-au formulat mai multe cereri in care există triplă identitate de părți, obiect și cauză.

Litispendența nu constituie un caz de prorogare legală de competență, intrucât nu

vizează cereri diferite.

Reguli:

-presupune investirea unor instanțe diferite dar deopotrivă competente sau a aceleiasă instanțe

cu mai multe cereri intre care există o triplă identitate de părți, obiect și cauză;

-litispendența se invocă pe cale de excepție;

-excepţia litispendenţei poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a

procesului în faţa instanţelor de fond.

-când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia se invocă înaintea instanţei sesizate ulterior.

Dacă excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată primei instanţe învestite.

-când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocă înaintea instanţei de grad inferior.

Dacă excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată instanţei de fond mai înalte în grad.

-încheierea prin care s-a soluţionat excepţia de litispendență poate fi atacată numai odată cu

fondul.

-când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanţelor de fond, acestea

din urmă sunt obligate să suspende judecata până la soluţionarea recursului.

III.5.2Prorogarea judecatoreasca de competentă

83

Prorogarea judecătorească de competentă reprezintă acea formă de extindere a

competenţei instanţei intervenită prin intermediul unei hotărâri judecătoresti.

Astfel, sunt cazuri de prorogare judecătorească a competentei:

-când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp

mai îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate,

va delega o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina – art. 147 C. proc. civ.;

-în cazul in care, când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, precum

şi în cazul când recuzarea priveşte pe toţi judecătorii unei instanţe, instanţa superioară

învestită cu judecarea cererii de recuzare, dacă ea consideră această cerere ca fiind întemeiată,

va dispune trimiterea pricinii la o altă instanţă decât cea învestită iniţial, dar de acelaşi grad –

art. 50 alin. 2 şi art. 52 alin. 1 C. proc. civ.;

- admiterea apelului şi casarea cu trimitere la altă instanţă egală in grad cu prima instanţă,

care a pronunţat hotărarea, dacă părţile au solicitat in mod expres luarea acestei măsuri (art.

480 alin. 3 teza a doua);

– admiterea recursului şi casarea cu trimitere la o altă instanţă decat cea care a pronunţat

hotărarea casată, dar egală in grad (art. 497 teza a doua şi art. 418 alin. 2 teza a doua);

–cand administrarea de probe nu se face de către instanţa care judecă, ci de către o altă

instanţă, prin comisie rogatorie (art. 261 alin. 2-- când administrarea dovezilor urmează să se

facă într-o altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad

sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad).

-strămutarea pricinilor

Strămutarea

Instituția strămutării permite jduecarea și soluționarea cererii de chemare in judecată

de către o altă instanță, egală in grad cu cea de la care se strămută, pentru următoarele motive:

-pentru motive de bănuială legitimă;

-pentru motive de siguranţă publică.

Strămutarea pentru motive de bănuială legitimă

84

Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la

imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, calităţii părţilor ori unor

relaţii conflictuale locale.

Reguli:

-strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranţă publică se poate cere în orice

fază a procesului;

-se solicită de către partea interesată;

- este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o

judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea

de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de

strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată

instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.

-la solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul,

suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru

motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor, chiar

înainte de primul termen de judecată.

-încheierea asupra suspendării nu se motivează şi nu este supusă niciunei căi de atac.

-măsura suspendării judecării procesului va fi comunicată de urgenţă instanţei de la care s-a

cerut strămutarea.

Strămutarea pentru motive de siguranță publică

Constituie motiv de siguranţă publică împrejurările excepţionale care presupun că

judecata procesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.

Reguli:

-se poate cere în orice fază a procesului;

-se poate cere doar de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie;

85

- este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va înştiinţa, de îndată, despre

depunerea cererii instanţa de la care se cere strămutarea.

Reguli de judecată comune indiferent de motivul strămutării

-cererea de strămutare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor din

proces.

- hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.

-instanţa de la care s-a cerut strămutarea va fi încunoştinţată, de îndată, despre admiterea sau

respingerea cererii de strămutare.

Efectele admiterii cererii de strămutare

-în caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei

alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va

strămuta judecarea cauzei la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în

circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei

circumscripţie se află instanţa de la care se cere strămutarea.

-hotărârea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să

fie păstrate. În cazul în care instanţa de la care s-a dispus strămutarea a procedat între timp la

judecarea procesului, hotărârea pronunţată este desfiinţată de drept prin efectul admiterii

cererii de strămutare.

-apelul sau, după caz, recursul împotriva hotărârii date de instanţa la care s-a strămutat

procesul sunt de competenţa instanţelor ierarhic superioare acesteia. În caz de admitere a

apelului sau recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci când legea o prevede, se va face la o

instanţă din circumscripţia celei care a soluţionat calea de atac

III.5.3 Prorogarea conventionala de competentă

Prorogarea conventionala de competentă intervine in temeiul unei intelegeri

(conventii) a partilor, in acele cazuri in care legea procesuala ingaduie partilor sa deroge de la

regulile de competenta pe care le stabileste.

Conditii ce se ce a fi indeplinite pentru a opera prorogarea conventională de competentă:

86

- partile sa aiba capacitate de exercitiu;

- consimtamantul lor sa fie liber si neviciat;

- conventia partilor sa fie expresa;

-partile sa determine in mod neechivoc instanta aleasa;

-instanta aleasă sa nu fie necompetenta absolut.

III.6 Exceptia de necompetenta

Exceptia de necompetentă reprezintă mijlocul prin care, in cursul proces pendente, se

invocă faptul că, instanta sesizată nu este competentă să solutioneze litigiul.

Exceptia de necompetentă se invocă diferit, după cum norma care se pretinde a fi

încălcată este de ordine publică sau privată.

Necompetenţa de ordine publică se împarte, sub aspectul regimului juridic, în două

categorii :

- competenţa generală, în legătură cu care exceptia se poate invoca de oricare dintre părti, de

procuror sau de instantp din oficiu, in orice moment procesual;

- competenţa materială şi teritorială exclusivă, care sunt reglementate de norme de ordine

publică, dar mijlocul de invocare a încălcării acestora are o natură mixtă, caracterizată prin

faptul că poate fi invocată de oricare dintre părţi cât şi de instanţă, dar numai până in fața

primei instante până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

În ce priveşte necompetenţa de ordine privată (cea teritoriala care nu are caracter

exclusiv) poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este

obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa

primei instanţe. .

Sub aspectul căilor de atac susceptibile de a fi exercitate împotriva hotărârii prin care

ainstanţa s-a declarat necompetentă, această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac,

dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională

competent.

III.7 Conflictele de competență87

Conflictul de competenta se defineste ca fiind situatia in care doua sau mai multe

instante judecatoresti sau alte organe cu activitate jurisdictionala se considera competente sau

dimpotriva, necompetente, sa solutioneze o cauza civila concreta si isi declina astfel, reciproc,

competenta.

Conflictele de competenta pot fi pozitive sau negative.

Exista conflict pozitiv de competenta ori de cate ori doua sau mai multe instante se

declara concomitent sau succesiv abilitate sa solutioneze aceeasi cauza civila, declinandu-si

reciproc competenta.

Conflictul negativ de competenta apare, dimpotriva, in acele cazuri in care doua sau

mai multe instante se declara necompetente sa solutioneze o anumita cauza civila, declinandu-

si reciproc competenta.

Pentru a ne afla in prezenta unui conflict pozitiv de competenta trebuie ca in fata

instantei necompetente (dintre cele doua care vor ajunge in conflict) sa fie ridicata exceptia de

necompetenta, exceptie care prin respingerea ei declanseaza conflictul de competenta. De

asemenea, poate aparea conflict pozitiv de competenta si in situatia in care doua sau mai

multe instante deopotriva competente sunt sesizate cu judecarea aceleiasi pricini ( spre ex., in

cazul competentei alternative), situatie care impune ridicarea exceptiei de litispendenta.

Conflictul se declanseaza in momentul respingerii exceptiei de catre instanta abilitata sa o

solutioneze si in fata careia s-a invocat.

Pentru a ne afla in prezenta unui conflict negativ de competenta trebuie indeplinite cumulativ

urmatoarele cerinte:

- sa existe cumulativ doua sau mai multe instante sesizate cu judecarea aceleiasi pricini

(tripla identitate: parti, obiect cauza juridica );

-declinarile de competență intre instantele sesizate sa fie reciproce ( nu exista conflict de

competenta daca declinarile sunt succesive, intervenite intre mai multe instante, daca acestea

sau cel putin doua dintre ele nu au intrat in contradictie);

- cel putin una dintre aceste instante sa fie competenta sa solutioneze cererea respectiva;

daca instanta sesizata cu solutionarea conflictului negativ de competenta considera ca nici una

dintre instante nu este competenta, apreciind ca fiind competenta o alta instanta, va trimite

acesteia dosarul, pe cale administrativa.

88

Solutionarea conflictelor de competenta (art. 135 C.proc.civ.)

- se face pe calea regulatorului de competenta, de catre instanta superioara instantelor

aflate in conflict;

- o data cu sesizarea instantei superioare, instanta in fata careia s-a ivit conflictul suspenda

solutionarea cauzei si inainteaza dosarul instantei indreptatite sa se pronunte asupra acestuia;

- conflictele de competenta se pot ivi si intre instantele judecatoresti si celelalte organe cu

activitate jurisdictionala; situatie in care conflictul se solutioneaza de catre instanta ierarhic

superioara celei aflate in conflict;

- in cazul in care conflictul de competenta se iveste intre I.C.C.J. si o alta instanta, acesta se

rezolva de către I.C.C.J., hotararea pronuntata constituind in acelasi timp atat declinator cat si

regulator de competenta;

- Instanta competenta sa solutioneze conflictul va hotari in camera de consiliu, fara citarea

partilor;

- instanţa competentă să judece conflictul va hotărî asupra acestuia printr-o hotărâre definitivă

Rezumat

→Prin competenţă înţelegem aptitudinea recunoscută prin lege unei instanţe judecătoreşti

sau organ jurisdicţional (ori cu activitate jurisdicţională) de a judeca un anumit litigiu.

→ Dacă ne situăm în cadrul aceluiaşi sistem de organe (competenţa jurisdicţională) delimităm

competenţa materială (instanţe judecătoreşti de grad diferit) şi competenţa teritorială (instanţe

de aceleaşi grad). În privinţa competenţei teritoriale, aceasta se subclasifică în competenţă

teritorială de drept comun (cererea se introduce la instanţa de drept comun), competenţa

teritorială alternativă (reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă

competente) şi competenţa teritorială exclusivă (cererea va fi introdusă numai la o anumită

instanţă).

→ Din punctul de vedere al caracterului normelor de competenţă (imperative sau dispozitive),

competenţa se mai clasifică în competenţă absolută (reglementată de norme imperative –

competenţa generală, competenţă materială, competenţă teritorială exclusivă) şi competenţă

89

relativă (reglementată de norme de competenţă dispozitive –– competenţa teritorială

alternativă).

→ Prorogarea de competentă intervine in cazul in care o instanta competenta sa solutioneze

cererea cu care a fost sesizata de catre reclamant, devine competenta in temeiul legii

(prorogarea legală), a unei hotarari judecatoresti (prorogarea judecătorească) sau a conventiei

partilor (prorogarea conventională) sa rezolve si cereri care, in mod obisnuit, nu intra in

competenta sa.

→ Exceptia de necompetentă reprezintă mijlocul prin care, in cursul proces pendente, se

invocă faptul că, instanta sesizată nu este competentă să solutioneze litigiul.

→Conflictul de competenta se defineste ca fiind situatia in care doua sau mai multe instante

judecatoresti sau alte organe cu activitate jurisdictionala se considera competente sau

dimpotriva, necompetente, sa solutioneze o cauza civila concreta si isi declina astfel, reciproc,

competenta.

Bibliografie

•Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.Hamangiu,

Bucureşti, 2013

• V.M Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil,

arbitraj, drept notarial, Curs de bază, Ed.Național, 2013

•Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Octavia Spineanu-Matei, Carmen Negrilă, Andreia

Constanda,Delia Narcisa Theohari, Veronica Danilă, Dumitru Marcel Gavris, Flavius

George Păncescu, Marius Eftimie, Noul cod de procedura civila, comentariu pe articole,

vol II, Ed. Hamangiu, 2013

•Ciobanu V.M., Nicolae M., (coord.), F.Baias, V.Belegante, T.C.Briciu, C.C.Dinu,

B.Dumitrache, Ghe.Florea, M.Fodor, I.Gîlcă, D.Ghinoiu, C.Irimia, A.Nicolae, E.Oprina,

A.Rădoi, M.Stancu, A.Ștefănescu, M.Tăbârcă, N.Turcu, M.Ursuța, Ghe.L.Zidaru, Noul

Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, Vol.I – art.1-526, Ed.Universul Juridic,

2013

IV. Întrebări si exercitii

IV. 1.Răspundeti succint următoarelor probleme

90

1.Enuntati trei cazuri de competenta teritorială alternativă a instantelor.

2.Care sunt cazurile de competentă teritorială exclusivă?

3.Care sunt situatiile in care operează prorogarea judecătorească a competentei?

4.Pănă la ce moment procesual se poate invoca exceptia de necompetentă materială a

instantei?

5. Ce deosebiri există intre litispendenţă şi conexitate?

6. Care sunt particularităţile hotărarii de strămutare?

IV. 2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

1.Valoarea cererii de chemare in judecată se va stabili după următoarele reguli:

a) in cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, intotdeauna valoarea se

va calcula după valoarea prestaţiei anuale datorate;

b) in cererea avand ca obiect un drept real asupra unui imobil, valoarea se va determina

intotdeauna după valoarea impozabilă;

c) in cererile in materie de moştenire, valoarea se va stabili fără scăderea sarcinilor

sau datoriilor moştenirii.

2. Cererea privitoare la un imobil care se află in circumscripţiile mai multor instanţe:

a) se va introduce intotdeauna la instanţa domiciliului sau reşedinţei paratului;

b) se va introduce intotdeauna la oricare dintre instanţele unde se află imobilul;

c) se va introduce la instanţa de la domiciliul sau reşedinţa paratului, dacă aceasta se

află intr-una dintre aceste circumscripţii.

3. In ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă:

a) dacă aceasta vizează necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, excepţia

se poate invoca de către instanţă ori de către părţi pană la inchiderea dezbaterilor in

primă instanţă;

b) dacă aceasta vizează necompetenţa materială sau teritorială exclusivă, excepţia

trebuie invocată de către părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la

care părţile sunt legal citate, in faţa primei instanţe;

c) dacă aceasta vizează necompetenţa de ordine privată, excepţia poate fi invocată

de către părţi cel mai tarziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate

in faţa primei instanţe.

91

4. In cazul conflictului de competenţă:

a) acesta va fi soluţionat in camera de consiliu, cu citarea părţilor;

b) hotărarea dată cu privire la soluţionarea conflictului este definitivă;

c) sesizarea instanţei competente să soluţioneze conflictul poate fi făcută şi de către

partea interesată;

5. Hotărarea de strămutare se caracterizează prin:

a) se dă in şedinţă publică, fără citarea părţilor;

b) se dă fără motivare;

c) este definitivă.

6. Instanţa competentă să judece o cerere de strămutare este:

a) Tribunalul, in cazul motivului de bănuială legitimă dacă se cere strămutarea cauzei

de la o judecătoria din circumscripţia acestuia;

b) Curtea de apel, in cazul de bănuială legitimă dacă se cere strămutarea cauzei de la

o judecătorie sau de la un tribunal din circumscripţia acesteia;

c) Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie in cazul de bănuială legitimă dacă se cere

strămutarea cauzei de la curtea de apel.

7.Dacă excepţia de necompetenţă este admisă, instanţa pronunţă o hotărâre de declinare

a competenţei :

a. care poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare ;

b. care poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare ; 

c. care nu este supusă niciunei căi de atac

8.Competenţa materială presupune:

a.o delimitare între instanţele de acelaşi grad;

b.o delimitare între instanţe de grad diferit;

c.o delimitare între instanţele de judecată şi organele cu activitate jurisdicţională

9.Regula potrivit căreia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa

domiciliului pârâtului îşi găseşte aplicarea:

92

a.in orice situaţie, indiferent de obiectul cererii de chemare în judecată;

b.doar în materia cererilor având ca obiect bunurile mobile;

c.ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din

punct de vedere teritorial

10.Cererea de partajare a bunurilor imobile dobândite de soţi în timpul căsătoriei,

formulată în cadrul procesului de divorţ, este de competenţa:

a.instanţei de la locul situării bunurilor imobile;

b.instanţei de la domiciliul pârâtului

c.instanţei sesizate cu cererea de divorţ

IV.3.Rezolvati următoarea spetă

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la Tribunalul Bucureşti, reclamanta a

solicitat obligarea lui B.I. la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că paratul se face vinovat de producerea

accidentului de circulaţie care a provocat daune în valoare de 300.000 lei lui A.E. Reclamanta

a mai arătat că, in calitate de asigurător, a achitat suma menţionată lui A.E., dar este în drept

să recupereze această sumă de la persoana care se face vinovată de producerea accidentului.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei

solicitând declinarea competenţei în favoarea judecătoriei.

Ce soluţie va pronunţa instanţa asupra excepţiei de necompetenţă ?

TEMA V

Actele de procedură și termenele procedurale

Cuprins:

V.1.Notiune

93

V.2.Condițiile pentru indeplinirea actelor de procedură

V.3.Termenele procedurale

V.3.1.Modul de calcul al termenelor

V.4. Nulitatea actelor de procedură

V.1.Notiune

Actul de procedură reprezintă orice act (operaţiune juridică sau înscris) făcut pentru

declanşarea procesului civil, în cursul şi în cadrul procesului civil de către instanţa

judecătorească, părţi şi ceilalţi participanţi la proces, legat de activitatea procesuală a acestora.

(V.M.Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept notarial, drept executional

civil – Curs de Baza, Ed.Național, 2013, p.230).

V.2.Condiţiile pentru îndeplinirea actelor de procedură

Condițiile generale pentru indeplinirea oricărui act de procedură

1. actele de procedură trebuie să imbrace forma scrisă – in acest sensi conform art.148

C.proc.civ., ”orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi

să cuprindă indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau

reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau

reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este cazul,

motivele cererii, precum şi semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi

adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi, precum

numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea.

Excepții de la forma scrisă:

-cererile făcute în şedinţă, la orice instanţă, se pot formula şi oral, făcându-se menţiune despre

aceasta în încheiere

2.actul de procedură trebuie să relateze in chiar conţinutul său faptul că au fost indeplinite

cerinţele legii

94

V.3.Termenele procedurale

Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de

timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească

un act de procedură.

Prin urmare, termenele procedural sunt legale (prevăzute de lege), judiciare (stabilite

de către instant de judecată) sau conventionale (stabilite prin acordul de voință al părților).

V.3.1.Modul de calcul al termenelor

Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum

urmează:

   1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare;

   2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă

termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;

   3. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua

corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi

corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi

a acestei luni.

4. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în

prima zi lucrătoare care urmează.

Reguli:

-termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune

altfel.

- se consideră că actul a fost comunicat părţii şi în cazul în care aceasta a primit sub

semnătură copie de pe act, precum şi în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte

părţi.

95

-termenul procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe

faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu

a fost desemnată o persoană care, după caz, să îl reprezinte sau să îl asiste.

- termenul procedural se întrerupe şi un nou termen începe să curgă de la data noii comunicări

în următoarele cazuri:

   1. când a intervenit moartea uneia dintre părţi; în acest caz, se face din nou o singură

comunicare la ultimul domiciliu al părţii decedate, pe numele moştenirii, fără să se arate

numele şi calitatea fiecărui moştenitor;

   2. când a intervenit moartea reprezentantului părţii; în acest caz, se face din nou o singură

comunicare părţii.

V.4. Nulitatea actelor de procedură

Conform art.174 alin.1 C.proc.civ., nulitatea este sancţiunea procedurală care

intervine in cazul actului de procedură ce nu indeplineşte condiţiile, de fond sau de formă,

prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l in tot sau in parte de efectele sale firești.

Noul Cod de procedură civilă face distincţie intre nulitatea condiţionată ca vătămare,

care reprezintă regula, şi nulitatea necondiţionată.

Astfel, potrivit art. 175 alin. 1, actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin

nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi inlăturată decat prin

desfiinţarea acestuia.

Prin urmare, pentru a interveni nulitatea condiţionată este necesară indeplinirea

cumulativă a mai multor condiţii:

a) existenţa unui act de procedură intocmit cu neobservarea cerinţelor legale;

b) actul de procedură să fi produs părţii care invocă nulitatea o vătămare (care poate consta

intr-un prejudiciu patrimonial ori in impiedicarea părţii

de a-şi pregăti apărarea din cauza unei citări nelegale, necomunicării unui act de procedură,

nedepunerii raportului de expertiză in termenul prevăzut de lege);

96

c) vătămarea să nu poată fi inlăturată decat prin anularea actului.

Bibliografie

•Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.Hamangiu,

Bucureşti, 2013

• V.M Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil,

arbitraj, drept notarial, Curs de bază, Ed.Național, 2013

•Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Octavia Spineanu-Matei, Carmen Negrilă, Andreia

Constanda,Delia Narcisa Theohari, Veronica Danilă, Dumitru Marcel Gavris, Flavius

George Păncescu, Marius Eftimie, Noul cod de procedura civila, comentariu pe articole,

vol II, Ed. Hamangiu, 2013

•Ciobanu V.M., Nicolae M., (coord.), F.Baias, V.Belegante, T.C.Briciu, C.C.Dinu,

B.Dumitrache, Ghe.Florea, M.Fodor, I.Gîlcă, D.Ghinoiu, C.Irimia, A.Nicolae, E.Oprina,

A.Rădoi, M.Stancu, A.Ștefănescu, M.Tăbârcă, N.Turcu, M.Ursuța, Ghe.L.Zidaru, Noul

Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, Vol.I – art.1-526, Ed.Universul Juridic,

2013

Întrebări si exercitii

Răspundeti succint următoarelor probleme

1.Ce intelegeti prin act de procedură?

2.Care sunt cazurile de interupere a termenului procedural?

3.Care sunt condițiile pentru a intervene nulitatea conditionată de existent unei

vătămări?

Rezolvati următoarele grile:

1.In ceea ce priveste termenele procedurale:

a) ca regulă, acestea incep să curgă de la data comunicării actelor de procedură;

b) acestea nu pot fi intrerupte;

c) se intrerup faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu cat timp nu a fost desemnată

o persoană care să il reprezinte

97

2.Nulitatea condiţionată de existenţa unei vătămări:

a) reprezintă dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură;

b) intervine atunci când, printre altele, există un act de procedură care a fost întocmit cu

nerespectarea formelor legale sau de către o instanţă necompetentă;

c) intervine atunci când este îndeplinită condiţia de la punctul b) şi vătămarea nu poate fi

înlăturată decât prin anularea actului.

98