NOTE DE CURS

DREPT FUNCIAR

CURSUL 1

DEFINIŢIA ŞI DOMENIUL DREPTULUI FUNCIAR

Putem defini dreptul funciar ca un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale privitoare la terenurile ce constituie fondul funciar al României , indiferent de deţinători şi de forma de proprietate asupra acestora .

Relaţiile sociale cu privire la terenuri care fac obiectul de reglementare al dreptului funciar au loc între particulari –persoane fizice şi persoane juridice de tip privat , între persoanele juridice de tip public , precum şi între acestea din urmă şi particulari . De aceea , unele norme juridice cu privire la terenuri aparţin dreptului public , iar altele aparţin dreptului privat .

Obiectul său de reglementare este complex , ceea ce impune o anumită sistematizarea normelor sale juridice . Normele juridice care formează ramura dreptului funciar se pot clasifica , după obiectul lor de reglementare , în mai multe categorii, astfel :

- norme juridice care reglementează formele proprietăţii asupra terenurilor şi regimul lor juridic ;

- norme care reglementează folosirea , protecţia li ameliorarea terenurilor ;- norme juridice care reglementează modul de exploatare a terenurilor în

România ;- norme care reglementează sistemul de evidenţă şi publicitate imobiliară.

IZVOARELE DREPTULUI FUNCIAR ŞI PUBLICITĂŢII IMOBILIARE

Prin izvor de drept civil înţelegem forma specifică de exprimare a normelor de drept civil ; norma de drept civil poate fi definită ca fiind regula generală şi abstractă care reglementează conduita subiectelor în raporturile juridice civile .

Constituţia este cel mai important izvor al dreptului funciar , întrucât cuprinde norme care configurează cadrul general al reglementării în domeniul proprietăţii , precum şi norme care reglementează , in mod expres , anumite aspecte legate de proprietate , cum ar fi formele proprietăţii în România , bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice , regimul juridic al acestora , garantarea proprietăţii .

Cele mai importante legi speciale în domeniul dreptului funciar sunt :

- legea nr. 18/1991 privind fondul funciar – publ. în M.Of. nr. 37/1991 şi republ. în M.Of. 1/1998 , republicată în baza legii nr. 169/1997 care a fost publ. în M.Of. nr. 299/1997,

- legea nr. 1/2000 publ. în M.Of. nr. 8/2000 de modificare şi completare a legii nr. 18/1991 ,

- legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publ. în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005.- renta viageră agricolă reglementată prin legea nr. 247/2005 - titlul XI. - legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, publ. în M.Of. nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005 - Hotărârea de Guv. Nr. 1172/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare

a legii nr. 18/1991 , publ. în M.Of. nr. 829/2001,- Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 publ. în M.Of. nr. 204/2001,

aşa cum a fost modificată şi de legea nr. 286/2006, publ. În M.Of. nr. 621/2006.- Legea nr. 16/1994 – legea arendării , publ. în M.Of. nr. 91/1994 , aşa cum a fost

modificată prin legile nr. 223/2006 şi 276/2005. - Legea proprietăţii publice şi regimul juridic al acesteia nr. 213/1998 , publ. în

M.Of. nr. 448/1998 , , - Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 care reglementează

sistemul de evidenţă a tuturor terenurilor şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg cuprinsul ţării , publ. în M.Of. nr. 61/1996 ,

- Decretul lege nr. 115/1938 privitor la cărţile funciare ce se aplică în Transilvania , Banat şi Bucovina , pus în aplicare prin legea nr. 241/1947 ,

- Codul silvic aprobat prin legea nr. 26/1996, publ. În M.Of. nr. 93/1996. - Ordinul nr. 2371/C/1997 al Ministrului Justiţiei de aprobare a Regulamentului

de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor publ. în M.Of. nr. 84/1998 ,

- Şi nu în ultimul rând Codul civil .

Noţiunea de fond funciar şi clasificarea terenurilor

Potrivit art. 2 din legea nr. 18/1991 , fondul funciar al României este constituit din totalitatea terenurilor , indiferent de destinaţie , de titlul pe baza căruia sunt deţinute sau forma de proprietate .

În funcţie de destinaţie , terenurile se clasifică astfel :- terenuri cu destinaţie agricolă , care se împart în :

- terenuri agricole productive : terenuri arabile , viile , livezile , păşunile , fâneţele , pepinierele viticole , pomicole .

- terenuri cu vegetaţie forestieră , amenajări piscicole.- terenuri cu destinaţie forestieră , din care fac parte .

- terenurile împădurite- terenurile destinate împăduririlor ,- terenurile neproductive – râpe , bolovănişuri , dacă acestea sunt cuprinse

în amenajamentele silvice .- terenuri aflate permanent sub ape : albiile cursurilor de ape , fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale .- terenuri din intravilan , aferente localităţilor urbane şi rurale pe care sunt amplasate construcţiile , alte amenajări ale localităţilor- terenuri cu destinaţie specială , din care fac parte : terenuri folosite pentru transporturi , terenuri folosite pentru construcţii şi instalaţii hidrotehnice , de transport al energiei electrice şi gazelor naturale , exploatări miniere şi petroliere , plajele , rezervaţiile , monumentele naturii , ansamblurile şi siturile istorice şi altele asemenea.

După forma dreptului de proprietate asupra terenurilor , terenurile se clasifică în:

- terenuri aflate în proprietate privată - terenuri aflate în proprietate publică .

Dreptul de proprietate

Dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului său posesia , folosinţa şi dispoziţia asupra unui bun , exclusiv şi perpetuu, în putere proprie şi în interes propriu , cu respectarea normelor juridice în vigoare .

Dreptul de proprietate publică este acel drept de proprietate care poartă asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional şi din domeniul public de interes local aparţinând statului şi unităţilor administrativ teritoriale ; el este inalienabil , imprescriptibil şi insesizabil . Proprietatea publică aparţine numai statului şi unităţilor administrativ teritoriale : comuna , oraşul , municipiul , judeţul .

În calitate de persoane juridice de drept public , statul şi unităţile administrativ teritoriale sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public , iar în calitate de persoane juridice private sunt proprietare ale bunurilor din domeniul privat .

Bunurile care aparţin domeniului public sunt determinate , în mod expres , prin lege sau pot fi determinate după anumite criterii legale .

Domeniul public este acel domeniu din care fac parte numai bunurile care alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate publică al statului şi a unităţilor administrativ teritoriale . Constituţia României stabileşte bunurile care fac obiectul exclusiv al domeniului public al statului : bogăţiile subsolului , căile de comunicaţii , spaţiul aerian , plajele . Legea nr. Domeniul public al statului este alcătuit şi din bunurile prevăzute la pct. 1 din Anexa legii nr. 213/1998 , precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional , declarate ca atare prin lege . Domeniul public poate fi însă şi de interes judeţean sau local , caz în care proprietatea asupra bunurilor respective aparţine , tot în regim de drept public , judeţelor , oraşelor şi comunelor .

Determinarea apartenenţei unui teren la domeniul public , când aceasta nu a fost făcută în mod expres de către legiuitor , se poate face ţinând seama de natura sau afectaţiunea terenului respectiv . Un bun este de interes public dacă este de uz public , chiar prin natura lui , de a fi folosit de toţi cei administraţi şi la care au acces toate persoanele : pieţele , parcurile publice , străzile .

Domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ teritoriale este alcătuit din terenurile care nu fac parte din domeniul public ( de interes local sau naţional ) , aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile şi modurile prevăzute de lege, astfel : terenurile care au aparţinut C.A.P. neatribuite conform legii nr. 18/1991 , terenurile provenite din fostele iazuri comunale folosite ca păşuni şi restituite comunelor , oraşelor , bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 , dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil .

Terenurile care nu fac parte din domeniul public sau privat constituie proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat .

Regimul juridic al terenurilor aparţinând domeniului public este diferit de cel al terenurilor din domeniul privat , după cum urmează :

- terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile , imprescriptibile şi insesizabile

- terenurile aparţinând domeniului public pot fi date în administrare numai regiilor autonome şi instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate Terenurile din domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale

sunt supuse dispoziţiilor de drept comun . Aceste terenuri pot fi vândute, concesionate, închiriate sau chiar date în folosinţă gratuită în scopul îndeplinirii unor activităţi de interes public local . Statul sau unit. adm.-teritoriale pot face orice acte de dispoziţie cu privire la terenurile din domeniul lor privat , asemenea oricărui proprietarparticular . Legea nr. 215/2001 prevede că înstrăinarea bunurilor aparţinând domeniului privat al comunelor , oraşelor sau judeţelor , schimburile de terenuri , partajarea imobilelor aflate în indiviziune cu acest domeniu privat , se fac pe bază de expertiză însuşită de consiliu . Vânzarea , concesionarea , închirierea şi locaţia de gestiune se fac prin licitaţie publică . Actele de dispoziţie asupra terenurilor din proprietatea unităţilor administrativ teritoriale , indiferent de natura sa , sunt de competenţa consiliilor locale şi judeţene .

NOTE DE CURS

DREPT FUNCIAR

CURSUL NR. 5

Exploatarea terenurilor agricole în România .

1. Desfiinţarea şi lichidarea fostelor cooperative agricole de producţie .

Pentru reconstituirea proprietăţii private asupra terenurilor şi crearea condiţiilor pentru o nouă organizare a exploatării acestora , prin lege , s-a dispus desfiinţarea fostelor cooperative agricole de producţie şi lichidarea acestora . În scopul lichidării patrimoniului fostelor cooperative agricole de producţie , prin decizia Prefecturii a fost constituită o comisie .

Comisia de lichidare , constituită în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii nr. 18/1991 , avea obligaţia să procedeze , în termen de 9 luni de la desfiinţarea cooperativei , la realizarea activului şi la plata pasivului acestei unităţi . În acest scop , comisia de lichidare şi-a început activitatea prin efectuarea , împreună cu conducerea unităţii , a inventarierii întregului patrimoniu şi încheierea unui bilanţ care să constate situaţia reală a activului şi pasivului . Comisia a primit în gestiune patrimoniul cooperativei şi actele de evidenţă , asigurând conservarea şi paza bunurilor în condiţii corespunzătoare .

După inventarierea patrimoniului şi în baza bilanţului încheiat , comisia de lichidare a procedat la realizarea activului şi la plata pasivului unităţilor agricole cooperatiste . Pentru realizarea activului , comisia de lichidare a procedat la valorificarea bunurilor din patrimoniul unităţii agricole în lichidare . Aceste bunuri au fost vândute , prin licitaţie publică , persoanelor fizice şi juridice , urmând ca din preţul realizat să se achite datoriile de orice fel ale fostei cooperative . Legea a exceptat bovinele şi ovinele , precum şi plantaţiile de vie şi pomi , care au fost atribuite foştilor cooperatori .

După realizarea activului , plata pasivului , stabilirea şi acordarea drepturilor ce se cuvin foştilor cooperatori , comisia de lichidare a întocmit o situaţie privind evidenţa muncii efectuate de cooperatorii activi şi veniturile obţinute de aceştia, pe care au înaintat-o organelor judeţene ale Casei de pensii şi asigurări sociale a ţărănimii.

După terminarea operaţiunilor de lichidare , comisiile aveau obligaţia să prezinte bilanţul de lichidare şi raportul explicativ compartimentului de control financiar al prefectului , pentru descărcare de gestiune .

Legea prevede că bunurile din patrimoniul cooperativelor agricole în lichidare care nu au fost vândute în termen de 1 an de la data desfiinţării cooperativei , trec în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale , unde acestea sunt situate , fără nici o despăgubire , şi în administrarea primăriilor – art. 29 alin. 7 .

De asemenea , prin lege , anumite bunuri se exceptează de la trecerea lor în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice , ceea ce înseamnă că ele nu au putut fi valorificate în nici un mod de către comisia de lichidare . Astfel , construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec , fără plată , în regim de drept public , în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea primăriilor – art. 29 alin. 9.

După terminarea operaţiunilor de lichidare , registrele şi actele unităţilor desfiinţate s-au predat de către comisie , prin proces-verbal , consiliilor locale care aveau obligaţia să le păstreze timp de 5 ani.

2. Formele actuale de exploatare a terenurilor şi de asociere în agricultură .

Exploatarea terenurilor agricole se poate face în mod individual de către deţinătorii lor , dar şi în diferite forme de asociere .

Formele de asociere în vederea exploatării terenurilor pot fi :1. asocieri simple care iau naştere pe bază de înţelegere între două sau mai multe familii , având ca scop exploatarea terenurilor agricole , creşterea animalelor , prelucrarea şi vânzarea produselor . Aceste asocieri se pot constitui prin înţelegere verbală sau scrisă , fără alte formalităţi , cei în cauză stabilindu-şi singuri obiectul de activitate şi condiţiile în care înţeleg să-şi desfăşoare activitatea . În cazul în care asociaţii doresc , ei pot încheia contracte de societate în condiţiile prevăzute de Codul civil . Aceste forme de asociere nu au personalitate juridică .2. societăţi comerciale cu personalitate juridică , constituite în baza legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale .3. societăţi agricole cu personalitate juridică constituite în temeiul legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură .

Arendarea terenurilor se face în condiţiile prevăzute de legea arendării nr. 16/1994 .

3. Societăţile agricole .

Societatea agricolă este o societate de tip privat , cu capital variabil şi un număr nelimitat şi variabil de asociaţi , având ca obiect de activitate exploatarea agricolă a pământului , uneltelor , animalelor şi a altor mijloace aduse în societate , precum şi realizarea de investiţii de interes agricol .

Exploatarea agricolă poate consta în : organizarea şi efectuarea de lucrări agricole şi îmbunătăţiri funciare , utilizarea de maşini şi instalaţii , aprovizionarea , prelucrarea şi valorificarea produselor agricole şi neagricole , alte asemenea activităţi .

Societatea agricolă , reglementată prin legea nr. 36/1991 , publ. în M.Of. nr. 97/1991 , nu are caracter comercial şi , prin urmare , în raporturile dintre asociaţi , dintre aceştia şi societăţile agricole , precum şi în raporturile dintre societăţile agricole, nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului comercial .

Uneltele agricole şi alte utilaje , mijloacele materiale şi băneşti , precum şi animalele pot fi aduse în societate în proprietate sau numai în folosinţa acesteia .

Terenurile agricole se aduc numai în folosinţa societăţii , asociaţii păstrându-şi dreptul de proprietate asupra acestora .

La intrarea în societatea agricolă bunurile mobile sau imobile , precum şi animalele se vor evalua pentru a se determina părţile sociale subscrise de fiecare membru asociat .

Obligaţiile societăţii agricole sunt garantate cu patrimoniul social , asociaţii fiind răspunzători numai cu părţile lor sociale .

Prin statut se vor determina condiţiile pentru admiterea asociaţilor în societate . numărul minim de asociaţi , care nu poate fi mai mic de 10 , capitalul social format din părţi sociale de valoare egală , a căror mărime nu poate fi mai mică de 10.000 lei fiecare , numărul de părţi sociale pe care îl poate avea un asociat , modul de evaluare a părţilor sociale , în cazul aportului în natură , inclusiv a folosinţei pământului .

Societăţile agricole se constituie prin act scris autentificat de notar şi prin statut.Actul de constituire va fi semnat de membrii fondatori , iar semnăturile acestora

şi împuternicirile vor fi legalizate de primar. Actul de constituire împreună cu statutul vor fi prezentate notarului public de către împuterniciţii membrilor fondatori ai societăţii .

Actul de constituire va cuprinde ;- denumirea şi forma societăţii ,- obiectul activităţii ,- numele , prenumele şi domiciliul asociaţilor,- valoarea părţilor subscrise şi vărsate de fiecare asociat ,- felul răspunderii asociaţilor ,- numele şi prenumele administratorilor şi cenzorilor desemnaţi ,- numele şi prenumele persoanelor care au semnătură legală,- numele şi prenumele peroanelor asociate , împuternicite pentru îndeplinirea

formalităţilor de constituire .Statutul va cuprinde , în afara celor prevăzute mai sus , următoarele elemente :

- enumerarea activităţilor ce constituie obiectul societăţii şi delimitarea sa teritorială ,

- durata societăţii ,- sediul societăţii ,- prevederi referitoare la constituirea , majorarea sau diminuarea capitalului

social,- modul de vărsare a părţilor sociale subscrise şi de restituire a lor ,- modul de admitere , retragere sau excludere a asociaţilor,- regulile privind desemnarea , componenţa şi funcţionarea consiliului de

administraţie , a comisiei de cenzori , a comitetului de direcţie , dacă este cazul , competenţele , îndatoririle şi responsabilităţile acestor organe ,

- modul de convocare a adunării generale , modul de deliberare , condiţiile de validitate a hotărârilor , precum şi atribuţiile adunării generale ,

- reguli privind ţinerea evidenţei contabile ,- modul de împărţire a profitului şi pierderilor ,

- dispoziţii referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţii agricole ,- orice alte clauze necesare .

Cererea de înscriere a societăţii agricole , însoţită de actul de constituire şi statut ambele în patru exemplare , se depune la judecătoria în circumscripţia căreia îşi va avea sediul societatea . La aceasta se vor anexa şi specimenele de semnătură a împuterniciţilor care o reprezintă .

Judecătorul va examina actul de constituire şi statutul şi , dacă acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege , va dispune , prin încheiere , înscrierea societăţii agricole în registrul rezervat anume acestor societăţi . De la data înscrierii , societatea agricolă dobândeşte personalitate juridică . Încheierea judecătoriei se va afişa , în extras , la sediul acesteia şi a consiliului local pe raza căruia îşi are sediul societatea , urmând a se publica în Monitorul oficial al României .

Orice modificare a statutului trebuie să fie hotărâtă de adunarea generală . Hotărârea nu este opozabilă terţilor decât după îndeplinirea formalităţilor de înscriere în registrul societăţilor agricole .

Societăţile agricole îşi pot înfiinţa , pe baza hotărârii adunării generale , una sau mai multe sucursale sau filiale în orice localitate , dar numai cu condiţia ca acestea să fie înscrise în registrul societăţilor agricole .

Organele de conducere ale societăţii agricole sunt : consiliul de administraţie şi adunarea generală .

Consiliul de administraţie este compus dintr-un număr de 3-13 membri aleşi dintre asociaţi . Consiliul de administraţie este ales de adunarea generală pe un anumit termen . Acesta reprezintă societatea în justiţie şi faţă de terţi .

Adunarea generală este constituită din totalitatea asociaţilor unei societăţi agricole . Adunarea generală are următoarele atribuţii principale :

- să aprobe şi să modifice bilanţul , bugetul de venituri şi cheltuieli ,- să fixeze suma necesară până la care consiliul de administraţie poate angaja

societatea în cursul anului ,- să aprobe structura culturilor ce se vor înstrăina , modul de angajare şi execuţie

a lucrărilor agricole , retehnologizările şi investiţiile , importurile de bunuri şi mijloace , modul de desfacere a produselor agricole şi late operaţiuni legate de activităţile productive ale societăţii ,

- să aleagă membrii consiliului de administraţie şi cenzorii ,- să delibereze asupra rapoartelor de control ,- să hotărască asupra modificării sau completării statutului ,- să hotărască asupra dizolvării societăţii sau schimbării obiectului de activitate ,- să hotărască asupra oricăror alte măsuri necesare .

Prin încetarea persoanei juridice se înţelege sfârşitul calităţii de subiect colectiv de drept civil al acestei persoane . Legea stabileşte trei moduri de încetare a existenţei persoanei juridice , şi anume : comasare , divizare totală şi dizolvarea urmată de lichidare .

Hotărârea adunării generale şi , respectiv, a judecătoriei prin care s-a dispus dizolvarea societăţii agricole , se înscrie în registrul acelei societăţi şi se publică în Monitorul oficial al României .

Arendarea bunurilor agricole .

Sediul acestei materii îl reprezintă legea nr. 16/1994 denumită legea arendării , act normativ care reglementează condiţiile generale şi speciale , ce trebuiesc îndeplinite pentru a lua naştere şi a produce efecte un raport juridic de arendare . Legea arendării - publ. în M.Of. nr. 91/1994 , a fost completată şi modificată prin legea nr. 58/1995 şi legea nr. 65/1998 . Potrivit legii arendării nr. 16/1994 , prin arendare se înţelege contractul încheiat între proprietar , uzufructuar sau alt deţinător legal de bunuri agricole numit arendator şi arendaş , cu privire la exploatarea bunurilor agricole pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi .

Contractul de arendare este o varietate a contractului de locaţiune reglementat prin art. 1454-1469 din Codul civil .

Contractul de arendare are ca obiect bunurile agricole . potrivit art. 1 alin. 2 din lege , prin bunuri agricole care pot fi arendate înţelegem terenurile cu destinaţie agricolă , animalele , construcţiile de orice fel , maşinile , utilajele şi alte asemenea bunuri destinate exploatării agricole .

Contractul de arendare se încheie în formă scrisă , în atâtea exemplare câte părţi sunt , plus un exemplar care se depune la consiliul local , în a cărui rază teritorială se află bunurile arendate , în termen de 15 zile de la data încheierii . Contractul se înregistrează într-un registru special , ţinut de secretarul consiliului local .

Forma scrisă a contractului de arendare este o condiţie de validitate – ad validitatem , întrucât , potrivit legii , sunt valabile şi opozabile numai contractele de arendare încheiate în scris şi înregistrate la consiliul local – art. 6 alin. 4 . Durata contractului de arendare se stabileşte de către părţi.

Contractul de arendare poate fi reînnoit potrivit înţelegerii părţilor. Dacă nu este reînnoit , contractul de arendare încetează la expirarea termenului pentru care a fost încheiat . El poate înceta şi înainte de împlinirea termenului , prin acordul părţilor .

Contractul de arendare va cuprinde :- părţile contractante şi domiciliul sau sediul acestora ,- obiectul contractului , complet şi precis determinat .

Obiectul contractului trebuie să cuprindă descrierea amănunţită a bunurilor agricole arendate , inventarul acestora şi planul de situaţie al terenurilor .

- obligaţiile fiecărei părţi , expres şi complet menţionate,- durata arendării ,- arenda , modalităţile şi termenele de plată ale acesteia ,- răspunderea fiecărei părţi .

Orice suprafaţă de teren sau orice alt bun agricol ce se va reţine de către proprietar, uzufructuar sau deţinător legal se vor specifica separat în contract ;

- alte clauze convenite de părţi şi permise de lege .Contractele de arendare încheiate cu nerespectarea acestor condiţii de fond şi de

formă , sunt nule sau anulabile .Legea interzice , de asemenea , subarendarea totală sau parţială şi oficiile de

arendaşi , dispunând că orice act de subarendare este nul – art. 22 .Părţile contractului de arendare sunt :

- proprietarul , uzufructuarul sau alt deţinător de bunuri agricole , în calitate de arendator ,

- arendaşul.Părţile contractului de arendare trebuie să îndeplinească condiţii generale de a

contracta , ele trebuind să aibă , în primul rând , capacitate juridică civilă . Au capacitate juridică civilă , persoanele fizice majore şi persoanele juridice înfiinţate şi înregistrate în mod legal.

Pentru a putea fi arendaşi , legea stabileşte şi unele condiţii speciale – art. 3 alin. 2 şi 3 .

Părţile contractului de arendare au următoarele obligaţii principale :1. arendatorul :- să predea bunurile arendate la termenul şi în condiţiile stabilite ,- să garanteze pe arendaş de evicţiunea totală sau parţială ,- să execute toate celelalte obligaţii prevăzute în contract .2. arendaşul :- să folosească bunurile arendate , ca un bun proprietar , în condiţiile stabilite . El nu poate schimba categoria de folosinţă a terenului decât cu acordul prealabil dat în scris de proprietar şi în condiţiile legii .- să menţină potenţialul productiv al bunurilor arendate ,- să restituie la încetarea contractului , bunurile arendate ,- să plătească arenda la termenele şi în modalităţile stabilite ,- să execute toate obligaţiile contractuale.

Impozitele şi taxele datorate , potrivit legii , pentru bunurile agricole arendate , sunt în sarcina proprietarului , uzufructuarului sau deţinătorului legal.

Părţile contractului de arendare au şi anumite drepturi , astfel .1. Arendatorul , în calitate de proprietar sau posesor al bunului arendat , are

dreptul de a controla oricând modul în care arendaşul administrează bunul respectiv.2. Arendaşul are la rândul său , următoarele drepturi :

- arendaşul persoană fizică are un drept de preemţiune , în cazul vânzării terenurilor agricole arendate , situate în extravilan , care se exercită în condiţiile legii .- în calitate de producător agricol , arendaşul beneficiază de facilităţile de creditare şi impozitare , prevăzute de actele normative în vigoare .- la încetarea contractului arendaşului , I se poate recunoaşte , prin hotărâre judecătorească , un drept de retenţie cu privire la contra pretenţiile sale faţă de arendator , izvorâte din contract .

Arenda reprezintă preţul pe care arendaşul îl plăteşte în schimbul folosinţei şi exploatării bunurilor agricole . Plata arendei se poate face potrivit înţelegerii părţilor contractante şi se execută la termenele şi la locul stabilite în contract.

În privinţa răspunderii părţilor contractante,legea prevede că acestea pot stabili , prin contract , cazurile şi limitele suportării daunelor produse de calamităţile naturale .

De asemenea , ele pot să prevadă suportarea pierderilor totale sau parţiale ale bunurilor arendate ca urmare a unor cazuri fortuite sau de forţă majoră.

În lipsă de stipulaţie contrară în contract , riscul pierii fortuite a recoltei ( grindină , inundaţii ) este suportat de arendaş . Dacă contractul s-a încheiat pe un an şi , înainte de a fi culeasă , a pierit cel puţin jumătate din recoltă ( în raport de o recoltă mijlocie ) , arendaşul are dreptul să ceară o reducere proporţională din arendă .