Capitolul II. Uzufructul

Secţiunea 1. Dispoziţii generale

Art. 703. Noţiune.

Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa.

Comentariu

1. Noţiune. Dreptul de uzufruct este un drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, cu caracter temporar, care conferă posibilitatea de a stăpâni bunul altuia în calitate de uzufructuar şi prerogativa folosinţei asupra acelui bun, precum şi posibilitatea exercitării acestor atribute în aceleaşi condiţii ca şi proprietarul, având însă îndatorirea de a-i conserva substanţa (jus alienis rebus utendi, fruiendi, salva rerum substantia).

2. Conţinut juridic. Dreptul de uzufruct presupune dezmembrarea dreptului de proprietate prin divizarea atributului posesiei şi prin pierderea de către proprietar a elementelor usus şi fructus. Dreptul de a folosi bunul şi de a culege fructele acestuia, ca prerogative ale dreptului de uzufruct sunt expres prevăzute de art. 703 NCC. Atributul posesiei este în parte păstrat de nudul proprietar care continuă să aproprieze bunul şi să îl stăpânească în această calitate. Uzufructuarul preia o parte din atributul posesiei, precum şi atributul folosinţei asupra bunului, inclusiv posibilitatea de a transmite dreptul său (art. 714 NCC). De altă parte, uzufructuarul poate încheia acte de administrare şi conservare, poate constitui o ipotecă (art. 2.379 alin. 1 lit. b NCC), dar nu are posibilitatea să înstrăineze bunul ori să renunţe la accesoriile de care acesta profită. Spre exemplu, el nu poate renunţa la o servitute de care se bucură fondul asupra căruia exercită folosinţa, cel mult având posibilitatea să nu o exercite pe durata uzufructului. Alături de prerogativele substanţiale ale dreptului său, uzufructuarul are exerciţiul acţiunilor prin care dreptul de uzufruct poate fi valorificat, care dau conţinut laturii procesuale a dreptului de uzufruct. Sintagma „întocmai ca proprietarul” din noţiunea legală a uzufructului subliniază atât puterea dobândită de uzufructuar, cât şi limitele dreptului său. El dobândeşte, în principiu, exclusivitatea folosinţei bunului (art. 709 NCC), dar sarcinile care îl grevează continuă să existe. În plus, uzufructuarul trebuie să păstreze substanţa bunului pentru a-l restitui la încetarea uzufructului, aşa încât, în principiu, el nu poate aduce nicio schimbare bunului dat în uzufruct. Dar această regulă este atenuată prin art. 716 NCC care admite, în anumite condiţii, că uzufructuarul are dreptul de a face lucrări necesare adăugate sau îmbunătăţiri, şi prin urmare, de a aduce anumite schimbări bunului. El dobândeşte chiar jus abutendi în situaţia bunurilor consumptibile sau a celor care, fără a fi consumptibile, se deteriorează rapid prin utilizare (art. 712, art. 713 alin. 3 NCC).

Art. 704. Constituirea uzufructului.

(1) Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege, dispoziţiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.

(2) Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente.

Comentariu

1

1. Dobândire prin act juridic. Dreptul de uzufruct se poate constitui prin acte inter vivos sau mortis causa. Prin contract se poate constitui, pe de o parte, cu titlu gratuit ori cu titlu oneros, iar pe de altă parte, în direct sau indirect. În mod direct (per translationem), uzufructul se constituie prin transmiterea prerogativelor care constituie dreptul de uzufruct unei alte persoane. În mod indirect (per deductionem), se constituie prin transmiterea nudei proprietăţi unei altei persoane, în timp ce proprietarul iniţial îşi rezervă prerogativele specifice uzufructului. Constituirea în mod direct sau indirect are efecte asupra obligaţiei uzufructuarului de constituire a garanţiei, potrivit art. 726 alin. 1 şi 2 NCC: când este constituit în mod indirect nu există obligaţia constituiri garanţiei pentru îndeplinirea obligaţiilor uzufructuarului. În virtutea autonomiei de voinţă, actul juridic prin care se constituie acest drept poate fi pur şi simplu ori afectat de modalităţi (art. 882 NCC), chiar dacă dispoziţiile exprese în acest sens ale art. 519 C.civ. nu se regăsesc în NCC. În situaţia în care uzufructul se constituie asupra unui imobil, actul juridic trebuie încheiat în formă autentică, pentru a fi respectate „dispoziţiile în materie de carte funciară” (art. 704 alin. 1 partea finală; art. 888, art. 1.244 NCC). Însă, anterior intrării în vigoare a NCC, forma actului va fi supusă legii în vigoare la momentul încheierii acestuia (tempus regit actum).

Prin testament nuda proprietate poate fi lăsată unei persoane, iar uzufructul altei persoane (cum prevedea expres art. 805 C.C 1864). Autorul poate constitui dreptul de uzufruct direct, prin transmiterea acestui drept legatarului, sau indirect, prin transmiterea nudei proprietăţi unui legatar şi păstrarea dreptului de uzufruct pentru moştenitori sau transmiterea lui către un alt legatar. Vor fi aplicabile regulile generale din materia moştenirii testamentare, iar legatarul uzufructului universal ori cu titlu universal are obligaţia prevăzută de art. 743 alin. 3 NCC.

2. Dobândirea prin uzucapiune. Manifestarea exterioară a prerogativelor dreptului de uzufruct este tocmai posesia ca stare de fapt corespunzătoare acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate privată. Chiar în condiţiile în care art. 518 C.civ. nu menţiona uzucapiunea printre modurile de constituire a dreptului de uzufruct, s-a admis dobândirea acestui drept prin uzucapiune sau prin posesie de bună credinţă asupra bunurilor mobile. În prezent, vor fi avute în vedere dispoziţiile legale privind uzucapiunea extratabulară (art. 930 NCC) sau tabulară (art. 931 NCC), în situaţia bunurilor imobile, ori dispoziţiile art. 939 NCC, în situaţia bunurilor mobile. În ambele situaţii, posesia trebuie să fie corespunzătoare dreptului de uzufruct, iar uzufructuarul trebuie să aibă reprezentarea subiectivă că stăpâneşte bunul în această calitate, iar nu în calitate de proprietar. De aceea, în ipoteza uzucapiunii extratabulare, dobândirea acestui drept este mai mult teoretică întrucât, din punct de vedere practic, cel care stăpâneşte bunul va prefera să susţină calitatea de proprietar.

3. Alte moduri prevăzute de lege. În situaţia divorţului pronunţat din culpa exclusivă a soţului pârât, prestaţia compensatorie de care poate beneficia soţul reclamant poate fi stabilită şi sub forma unui drept de uzufruct asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului, potrivit art. 392 NCC. În această situaţie, uzufructul se constituie prin hotărârea de divorţ pe toată durata vieţii celui care solicită prestaţia compensatorie sau pe o perioadă mai scurtă (art. 392 alin. 3 NCC). El va fi supus regulilor speciale privind modificarea sau încetarea prestaţiei compensatorii (art. 394-395 NCC). De menţionat că în cazul partajului judiciar, în absenţa înţelegerii părţilor, nu s-ar putea decide încetarea stării de coproprietate sau indiviziune prin atribuirea nudei

2

proprietăţi unei părţi şi a uzufructului celeilalte părţi. Aşadar, uzufructul nu se poate constitui prin hotărâre judecătorească (per adjudecationem) pentru că instanţa nu poate să decidă, împotriva voinţei părţilor, naşterea altor drepturi reale decât cele existente. De altă parte, uzufructul poate să rezulte dintr-un partaj voluntar, fără a fi însă în situaţia unui „alt mod” de dobândire în sensul art. 704 NCC, ci în cazul dobândirii prin act juridic civil.

Potrivit art. 704 alin. 1 partea finală NCC în materia constituirii dreptului de uzufruct rămân aplicabile „dispoziţiile în materie de carte funciară”. Dat fiind efectul constitutiv al înscrierii (art. 885 NCC), în situaţia în are ca obiect un imobil, dreptul de uzufruct se dobândeşte numai prin înscriere în cazul convenţiei şi al uzucapiunii tabulare (art. 931 NCC) şi fără înscriere în cazul testamentului (art. 887 alin. 1 NCC).

4. Titularul dreptului. Potrivit art. 704 alin. 2 NCC dreptul de uzufruct se poate constitui „numai în favoarea unei persoane existente”. În situaţia persoanei fizice, acest text trebuie corelat cu prevederile art. 36 NCC, astfel încât uzufructul poate fi constituit în favoarea copilului conceput, sub condiţia de a se naşte viu, potrivit adagiului infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis eius agitur. În situaţia persoanei juridice acest text trebuie corelat cu dispoziţiile art. 205 alin. 3 NCC, astfel încât se poate constitui un drept de uzufruct în favoarea unei persoane juridice supuse înregistrării chiar de la data actului de înfiinţare, „însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil”. Aşadar, persoana juridică poate dobândi un drept de uzufruct din momentul în care are capacitate de folosinţă limitată, pe parcursul procesului de constituire. În fine, capacitatea de folosinţă încetează „odată cu moartea acesteia” (art. 35 teza a doua NCC) sau, după caz, la „data radierii” din registrele în care au fost înscrisă (art. 251 NCC), până la acest moment fiind „persoană existentă” în sensul art. 704 alin. 2 NCC.

Art. 705. Acţiunea confesorie de uzufruct.

Dispoziţiile art. 696 alin. (1) se aplică uzufructului în mod corespunzător.

Comentariu

1. Noţiune şi caractere juridice. Acţiunea confesorie de uzufruct este acţiunea prin care reclamantul, titularul unui drept de uzufruct, care a pierdut stăpânirea materială specifică dreptului său, îl cheamă în judecată pe pârât şi solicită instanţei de judecată să îi recunoască dreptul său şi să îl oblige pe pârât să-i permită exercitarea lui deplină şi netulburată şi să îi restituie stăpânirea materială a bunului. Este acţiunea prin care se ocroteşte sau se valorifică dreptul de uzufruct.

Este, ca şi acţiunea confesorie de superficie, o acţiune petitorie şi reală. Mai întâi, în procesul declanşat, reclamantul invocă dreptul său real principal de uzufruct, iar nu doar posesia bunului; el trebuie să dovedească existenţa dreptului să, aşa încât va proba, de regulă, modul prin care a dobândit dreptul de uzufruct (onus probandi incubit actori). În al doilea rând, ea poate fi introdusă împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului de uzufruct, chiar şi împotriva nudului proprietar al bunului (art. 705 coroborat cu art. 696 alin. 1, teza a doua NCC). În fine, este o acţiune prescriptibilă extinctiv în termenul de 10 ani prevăzut de art. 2.518 pct. 1 NCC, care începe să curgă de la data când titularul dreptului de uzufruct a cunoscut sau trebuia să cunoască încălcarea dreptului său (art. 2.523 NCC). În acest sens se observă că art. 705 NCC trimite, pe bună

3

dreptate, numai la primul alineat al art. 696 NCC, care prevede caracterul real al acţiunii confesorii (de superficie), dar nu şi la cel de-al doilea alineat, care prevede caracterul imprescriptibil al acesteia.

2. Mijloace juridice indirecte. Se poate menţiona că uzufructuarul are la îndemână acţiunile posesorii (art. 949 NCC), acţiunea în grăniţuire (art. 560 NCC), precum şi acţiunile care rezultă din actul constitutiv ori din actele juridice încheiate cu terţii. De asemenea, el poate să utilizeze mijloace juridice specifice de drept tabular (acţiunile de carte funciară) prin care se asigură protecţia dreptului de uzufruct, având în vedere dispoziţiile art. 704 alin. 1 partea finală NCC.

Art. 706. Obiectul uzufructului.

Pot fi date în uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incorporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă-parte din acestea.

Comentariu

1. Bunuri care sunt în circuitul civil. Dreptul de uzufruct, fiind un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, nu se poate constitui asupra bunurilor din domeniul public (art. 860 NCC). Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este dezmembrabil, aşa încât asupra bunurilor din domeniul privat poate fi constituit dreptul de uzufruct. Aşadar, bunurile asupra cărora poate fi constituit dreptul de uzufruct sunt cele care se află în circuitul civil (art. 1.229 NCC). Pot fi bunuri mobile prin natura lor ori prin anticipaţie (art. 540 NCC), după cum poate fi vorba de bunuri imobile prin natura lor (art. 537 NCC) sau prin destinaţie (art. 538 NCC). De altă parte, poate fi un bun care are o existenţă materială, fiind uşor perceptibil simţurilor omului (corporal), sau care are o existenţă ideală (incorporal). În această ultimă ipoteză, dreptul de uzufruct poate avea ca obiect o masă patrimonială (nu un patrimoniu), o universalitate de fapt (art. 541) sau o cotă-parte din acestea.

2. Universitas juris. Masa patrimonială este o parte a unui patrimoniu, care păstrează o unitate specifică determinată de scopul căruia îi este afectată şi de regimul juridic special. Spre deosebire de universalitatea de fapt, care se constituie fie prin voinţa legiuitorului, fie prin voinţa titularului patrimoniului, masa patrimonială (universitas juris) are întotdeauna un temei legal (art. 31 NCC). Divizarea patrimoniului în mai multe mase patrimoniale poate fi întâlnită în situaţii precum: comunitatea matrimonială (legală sau convenţională), patrimoniul profesional individual (art. 33 NCC), transmisiunea moştenirii (art. 1114 alin. 2, art. 1156 alin.1 NCC). În condiţiile legii, masa patrimonială poate fi alienabilă ori inalienabilă, avându-se în vedere scopul căruia îi este afectată. În aceleaşi condiţii, masa patrimonială poate constitui obiectul unui drept de uzufruct. De menţionat că uzufructul asupra patrimoniului succesoral este, în realitate, un uzufruct asupra unei mase patrimoniale, pentru că patrimoniul succesoral este în patrimoniul moştenitorului o masă patrimonială.

3. Prerogativele dreptului de uzufruct se exercită asupra bunului altuia, pentru că nimeni nu poate avea un drept de uzufruct asupra unui bun propriu (nulli enim res sua servit). În funcţie de obiectul său, uzufructul poate să fie cu titlu particular, când are ca obiect unul sau mai multe bunuri individuale, cu titlu universal sau universal, când are ca obiect o fracţiune sau o întreagă universalitate. Această distincţie are importanţă practică în ceea ce priveşte prerogativele şi obligaţiile uzufructuarului, după cum vom vedea (art.

4

743 NCC). În fine, există posibilitatea coexistenţei mai multor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate cu privire la acelaşi bun. Dacă s-a constituit mai întâi un drept de uzufruct, constituirea unui drept de servitute asupra aceluiaşi bun imobil este posibilă numai cu acordul nudului proprietar şi al uzufructuarului. În fine, nu se poate constitui un drept de uzufruct asupra unei servituţi independent de fondul dominant.

Art. 707. Accesoriile bunurilor ce formează obiectul uzufructului.

Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum şi asupra a tot ce se uneşte sau se încorporează în acesta.

Comentariu

1. În situaţia în care uzufructul este constituit asupra unui bun principal, se consideră că priveşte şi toate bunurile accesorii, având în vedere corelaţia dintre ele. Este o aplicare a principiului prevăzut de art. 546 alin. 3 NCC potrivit căruia, dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare a bunului principal (accesorium sequitur principale). Spre exemplu, pentru că dreptul de servitute este un accesoriu al fondului căruia îi profită, uzufructuarul are dreptul să se folosească de servitute (art. 563 C.civ.), după cum el este ţinut să suporte servituţile care ar greva bunul imobil obiect al dreptului său. Practic, uzufructuarul are nu numai dreptul, dar chiar obligaţia de a exercita servituţile care profită bunului dat în uzufruct, pentru a nu se stinge prin neuz (art. 770 pct. f NCC) şi de a nu îngădui constituirea unui drept de servitute asupra acestuia prin uzucapiune (art. 763 NCC), având în vedere îndatorirea de a conserva substanţa bunului.

2. De altă parte, prin accesiune, potrivit art. 567 NCC, proprietarul unui bun devine proprietarul „a tot ce se alipeşte cu bunul ori se încorporează în acesta”. Pe durata uzufructului accesiunea îi profită şi uzufructuarului, în sensul că prerogativele dreptului său (usus şi fructus) se vor extinde asupra a tot ce se uneşte sau se încorporează bunului dat în uzufruct. Din redactarea textul s-ar părea că regulile art. 707 NCC se aplică numai în situaţia uzufructului constituit prin act juridic („bunului dat în uzufruct”). În realitate, nu există niciun impediment ca acestea să se aplice indiferent de modul de constituire a uzufructului. Nu este însă exclus ca părţile să convină altfel, pentru că limitele materiale ale dreptului de uzufruct pot fi stabilite prin actul juridic prin care acesta se constituie.

Art. 708. Durata uzufructului.

(1) Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager.

(2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel mult 30 de ani. Atunci când este constituit cu depăşirea acestui termen, uzufructul se reduce de drept la 30 de ani.

(3) Dacă nu s-a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că este viager sau, după caz, că este constituit pe o durată de 30 de ani.

(4) Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vârstei stabilite.

Comentariu

1. Drept esenţialmente temporar. Dreptul de uzufruct este un drept esenţialmente temporar având în vedere interesul societăţii ca proprietatea să nu devină

5

iluzorie în mâinile proprietarului (ne tamen in universum inutiles essent proprietates). În consecinţă, dispoziţiile art. 708 alin. 1 şi 2 NCC care impun limitele temporale ale dreptului de uzufruct sunt imperative, iar prezumţiile legale prevăzute de art. 708 alin. 3 NCC sunt absolute în sensul că nu se poate proba o durată mai mare.

2. Persoana fizică. Mai întâi, în situaţia în care titularul dreptului de uzufruct este o persoană fizică, uzufructul poate fi cel mult viager. În consecinţă, părţile nu pot să declare uzufructul transmisibil moştenitorilor. Prin voinţa părţilor se poate stabili un termen cert (ad diem), dar uzufructul încetează dacă uzufructuarul moare până la împlinirea termenului. Un caz special de uzufruct constituit cu termen este reglementat în art. 708 alin. 4 NCC (art. 560 CC 1864): în ipoteza în care uzufructul se constituie „până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă”, se consideră că părţile au avut în vedere un număr determinat de ani (certa curricula), iar nu vârsta terţului. În acest caz, uzufructul nu se stinge dacă terţul decedează înainte de vârsta precizată în actul de constituire, ci va continua până în momentul în care terţul ar fi împlinit vârsta respectivă. Această soluţie se întemeiază pe prezumţia legală relativă că aceasta a fost voinţa reală a părţilor. Ca urmare, nu se aplică atunci când rezultă din termenii actului constitutiv al uzufructului sau din circumstanţele cauzei, că durata uzufructului depinde chiar de viaţa terţului, caz în care se va stinge prin moartea acestuia (părţile au avut în vedere condiţia ca terţul să trăiască, iar nu un termen). Pe de altă parte, contractul cu titlu oneros prin care se constituie un drept de uzufruct viager este un contract aleatoriu (art. 1.172 NCC).

3. Persoana juridică. În al doilea rând, în situaţia în care titularul dreptului de uzufruct este o persoană juridică, uzufructul poate avea durata de cel mult 30 de ani (art. 559 CC 1864). Pentru că dispoziţiile legale în materie sunt de ordine publică, dacă părţile au convenit un termen mai mare, dreptul de uzufruct se reduce la 30 de ani. A contrario, părţile pot să convină un termen mai redus. În toate situaţiile, termenul pentru care a fost constituit uzufructul, stabilit de părţi ori impus de lege, începe să curgă din momentul constituirii sau transmiterii dreptului de uzufruct, care poate fi data încheierii actului (art. 1.273 NCC), cu respectarea dispoziţiilor în materie de carte funciară.

Secţiunea a 2-a. Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar

Exercitarea în timp. Potrivit art. 69 din Legea nr. 71/2011 „dreptul de uzufruct în fiinţă şi după intrarea în vigoare a Codului civil se exercită potrivit dispoziţiilor acestuia, dacă nu se prevede altfel prin prezenta lege”.

§1. Drepturile uzufructuarului şi ale nudului proprietar

Art. 709. Drepturile uzufructuarului.

În lipsă de stipulaţie contrară, uzufructuarul are folosinţa exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele acestuia.

Comentariu

6

1. Caracter exclusiv. Prerogativele dreptului de uzufruct se exercită în mod direct şi nemijlocit de către titularul acestui drept, fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane ori o prestaţie specifică din partea nudului proprietar. Dacă posesia bunului este divizată între uzufructuar şi nudul proprietar, dreptul de folosinţă constituie monopolul uzufructuarului. În acest cadru, art. 709 NCC prevede caracterul exclusiv al dreptului de a folosi bunul, cu menţiunea că acesta ţine de natura, iar nu de esenţa dreptului. Ca urmare, părţile pot să convină că dreptul de a folosi bunul se exercită în comun, în condiţii specifice, de către uzufructuar şi nudul proprietar sau un terţ. De altă parte, exercitarea prerogativelor uzufructuarului are o dublă limită. Mai întâi, uzufructuarul trebuie să conserve substanţa bunului care formează obiectul dreptului său; însă, el poate să diminueze substanţa bunului ca urmare a uzurii determinate de folosinţa normală. În al doilea rând, limitele materiale şi juridice ale exercitării dreptului de proprietate care stă la baza constituirii dreptului de uzufruct, sunt, în egală măsură, limite ale exercitării prerogativelor dreptului de uzufruct. De menţionat că întinderea drepturilor uzufructuarului se determină prin voinţa părţilor, aşa încât în virtutea libertăţii de a contracta (art. 1.169 NCC) ele pot deroga de la dispoziţiile secţiunii de faţă; în lipsa unor stipulaţii contrare, se vor aplica însă aceste dispoziţii.

2. Utilizarea întregului bun. Caracterul exclusiv al folosinţei bunului îi oferă uzufructuarului posibilitatea de a utiliza singur întregul bun, toate accesoriile acestuia, precum şi tot ce se uneşte sau se încorporează în bun, înainte de constituirea dreptului său şi, mai ales, pe durata acestuia. Exploatarea comercială a imaginii bunului privită ca o manifestare a prerogativei folosinţei aparţine uzufructuarului. Nudul proprietar nu poate pretinde, în lipsa acordului uzufructuarului, folosinţa unei părţi din bun, pe motiv că ar depăşi nevoilor acestuia.

3. Culegerea tuturor fructelor. Prerogativa folosinţei specifică dreptului de uzufruct nu se confundă cu dreptul de folosinţă ca atribut al dreptului de proprietate şi nici cu dreptul de folosinţă ca drept real autonom. Folosinţa unui bun, în sens juridic, cuprinde nu numai utilizarea acestuia (usus/ ius utendi), ci şi culegerea fructelor (fructus/ ius fruendi). În principiu, fructele se cuvin proprietarului bunului (art. 550 NCC), dar prin constituirea dreptului de uzufruct acesta a cedat ius fruiendi. Uzufructuarul, indiferent de modul de constituire a dreptului său, are posibilitatea de a dobândi prin percepere proprietatea tuturor fructelor bunului, de orice natură ar fi. Legea distinge, pe un alt plan, între fructele naturale, industriale şi civile.

Art. 710. Fructele naturale şi industriale.

Fructele naturale şi industriale percepute după constituirea uzufructului aparţin uzufructuarului, iar cele percepute după stingerea uzufructului revin nudului proprietar, fără a putea pretinde unul altuia despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate de producerea lor.

Comentariu

1. Reciprocitatea riscului. Din momentul naşterii dreptului de uzufruct, titularul este îndreptăţit să perceapă fructele bunului care constituie obiectul dreptului său. Regula potrivit căreia dreptul de proprietate asupra fructelor naturale (art. 548 alin. 2 NCC) şi industriale (art. 548 alin. 3 NCC) se dobândeşte de la data separării de bunul care le-a produs (art. 550 alin. 2 NCC), este deplin aplicabilă şi în materia uzufructului. Fructele pot fi considerate ca percepute de către uzufructuar chiar dacă ele au fost separate fără

7

voia lui, de o furtună sau de un terţ (care le abandonează). Dispoziţiile art. 710 NCC impun o excepţie de la regula potrivit căreia cel care suportă cheltuielile necesare pentru producerea fructelor poate cere restituirea cheltuielilor şi are în acest sens un drept de retenţie (art. 550 alin. 4-5 NCC). Această soluţie poate fi justificată de ideea reciprocităţii riscului: la începutul uzufructului riscul aparţine proprietarului, iar la stingerea lui, acest risc trece asupra uzufructuarului. Interpretarea gramaticală a textului – „fără a putea pretinde unul altuia despăgubiri” – impune ideea că această excepţie se aplică numai în raporturile dintre uzufructuar şi nudul proprietar. Dacă un terţ avansează aceste cheltuieli, el va fi despăgubit de cel care se foloseşte de fructe, aplicabilă fiind regula generală (fructus non intelliguntur nisi deductis impesis).

2. Soluţie inechitabilă. Regula impusă de art. 710 NCC este inechitabilă cel puţin pentru uzufructuar, în detrimentul căruia proprietarul se îmbogăţeşte fără justă cauză. Practic, în cazul uzufructului constituit cu titlu gratuit se poate admite că nudul proprietar, care îi procură uzufructuarului un folos patrimonial, îi oferă bunul în starea în care se găseşte; de asemenea, în cazul uzufructului constituit cu titlu oneros se poate presupune că părţile au avut în vedere şi problema fructelor, care au fost evaluate corespunzător. Situaţia este diferită în momentul stingerii uzufructului, când cheltuielile necesare pentru producerea fructelor sunt avansate de uzufructuar, iar nudul proprietar profită. Se pare că această soluţie a fost menţinută (art. 524 CC 1864) considerându-se că simplificată operaţiunea de predare a bunului prin înlăturarea dificultăţilor inerente calculelor cheltuielilor respective. Dar, apariţia anumitor dificultăţi practice în exercitarea unui drept subiectiv, nu poate constitui un argument solid pentru ca acest drept să nu fie recunoscut. De aceea, ar fi preferabilă soluţia ca atât nudul proprietar, cât şi uzufructuarul, să poată pretinde o indemnizaţie echitabilă. Oricum, potrivit principiului autonomiei de voinţă părţile pot deroga de la dispoziţiile art. 710 NCC.

Art. 711. Fructele civile.

Fructele civile se cuvin uzufructuarului proporţional cu durata uzufructului, dreptul de a le pretinde dobândindu-se zi cu zi.

Comentariu

În situaţia fructelor civile (art. 548 alin. 4 NCC) se aplică un sistem al repartiţiei proporţionale, în conformitate cu regula potrivit căreia dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeşte zi cu zi (art. 550 alin. 3 NCC). Este un sistem mai echitabil decât acela aplicabil fructelor naturale şi industriale, care are în vedere durata uzufructului, element obiectiv care clarifică acest aspect. Practic, totalul fructelor civile anuale se împarte la numărul zilelor dintr-un an, iar uzufructuarul va primi fructele corespunzătoare numărului zilelor sale de folosinţă. Acest calcul necesar repartizării fructelor prezintă interes numai pentru anul de începere şi de stingere a uzufructului, întrucât, pentru ceilalţi ani intermediari, uzufructuarul culege în întregime fructele civile. De altă parte, plata acestor fructe se poate pretinde la termenele stabilite în actul juridic în temeiul căruia ele se produc, iar nu în fiecare zi. Există situaţii în care fructele civile nu se percep în mod regulat, cum este aceea a venitului de sezon pe care îl aduce un hotel situat într-o staţiune la mare. În aplicarea principiului prevăzut de art. 711 NCC (art. 525 CC 1864), în lipsa unor stipulaţii contrare, se poate menţine operaţiunea matematică menţionată: venitul anul se împarte la 365 sau 366 părţi, iar uzufructuarul primeşte

8

fructele proporţional cu numărul de zile cât a avut folosinţa, adică în raport cu durata dreptului său.

Art. 712. Cvasiuzufructul.

Dacă uzufructul cuprinde, printre altele, şi bunuri consumptibile, cum ar fi bani, grâne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi cantitate, calitate şi valoare sau, la alegerea proprietarului, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului.

Comentariu

1. Jus abutendi. Prin natura sa dreptul de uzufruct nu poate fi constituit asupra bunurilor mobile a căror întrebuinţare obişnuită determină consumarea substanţei lor (art. 544 NCC), dacă avem în vedere salva rerum substantia. În aceste condiţii, cvasiuzufructul are un caracter excepţional şi accesoriu unui uzufruct mai larg stabilit asupra unei universalităţi sau a unei fracţiuni dintr-o universalitate, care cuprinde „printre altele, şi bunuri consumptibile”; enumerarea legală – bani, grâne, băuturi – nu este limitativă. Spre deosebire de uzufruct care conferă numai o dezmembrare a proprietăţii (jus utendi et jus fruendi), cvasiuzufructul transferă întreaga proprietate (jus utendi, fruendi et abutendi). De altă parte, uzufructuarul trebuie să restituie bunul pe care l-a primit, de unde rezultă că dacă bunul piere fortuit, el este liberat, consecinţele juridice privindu-l numai pe nudul proprietar; dimpotrivă, cvasiuzufructuarul, care devine proprietarul bunului, suportă riscul pierii fortuite (art. 1.634 alin. 6 NCC).

2. Dreptul proprietarului de a alege. În momentul stingerii dreptului uzufructuarului, proprietarul are posibilitatea de a alege între două soluţii posibile: 1. primeşte „bunuri de aceeaşi cantitate, calitate şi valoare”; sau, 2. „contravaloare bunurilor” la acea dată. Menţiunea „bunuri de aceeaşi... valoare” poate fi derutantă, cel puţin în situaţia bunurilor corporale, atâta timp cât, practic, valoarea bunurilor consumptibile poate fi mult diferită în cele două momente: stingerea şi constituirea dreptului. Trebuie să avem în vedere că opţiunea legii pentru „contravaloarea la data stingerii uzufructului” este fermă, fără a distinge după cum aceasta diferă sau nu de valoarea iniţială. În realitate, în situaţia cvasiuzufructului, bunurile sunt privite ca valori fungibile, iar restituirea lor la sfârşitul uzufructului se face prin echivalent. În acest cadru, dacă proprietarul solicită restituirea în natură, uzufructuarul va preda bunuri „de aceeaşi specie, cantitate şi calitate”, care constituie echivalentul bunurilor primite. În fine, proprietarul are posibilitatea să opteze în termenul de prescripţie extinctivă în care, după stingerea uzufructului, este îndreptăţit să solicite restituirea bunurilor respective (art. 2.515 NCC).

Art. 713. Uzufructul asupra bunurilor neconsumptibile.

(1) Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri care, fără a fi consumptibile, se uzează ca urmare a utilizării lor, uzufructuarul are dreptul de a le folosi ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor.

(2) În acest caz, el nu va fi obligat să le restituie decât în starea în care se vor afla la data stingerii uzufructului.

9

(3) Uzufructuarul poate să dispună, ca un bun proprietar, de bunurile care, fără a fi consumptibile, se deteriorează rapid prin utilizare. În acest caz, la sfârşitul uzufructului, uzufructuarul va restitui valoarea pe care ar fi avut-o bunul la această din urmă dată.

Comentariu

1. Delimitare. Se distinge între două categorii de bunuri neconsumptibile, chiar dacă denumirea marginală trimite la bunurile neconsumptibile în general. Mai întâi, bunuri care se uzează ca urmare a întrebuinţării lor obişnuite (art. 713 alin 1 şi 2 NCC), iar, în al doilea rând, bunuri care se deteriorează rapid prin utilizare (art. 713 alin. 3 NCC). Ab initio vom reţine că, în ambele situaţii, suntem în faţa unui drept de uzufruct, iar nu a unui cvasiuzufruct, aşa încât nu se aplică dispoziţiile art. 712 NCC; ca urmare, printre altele, proprietarul nu are un drept de opţiune cu privire la ce se restituie la stingerea uzufructului. De altă parte, distincţia între bunuri care „se uzează” şi bunuri care „se deteriorează” poate fi prea subtilă dacă avem în vedere că „a se uza” este sinonim cu „a se deteriora” şi cu „a se strica” prin întrebuinţare. Clarificarea poate veni de la adverbul „rapid” (rapidus), care stabileşte că în ipoteza art. 713 alin. 3 NCC deteriorarea intervine cu repeziciune. Oricum, rămâne de verificat în practică dacă această distincţie este utilă sau rezultă dintr-o meticulozitate exagerată într-o chestiune de mică importanţă. În fine, în această materie se poate avea în vedere şi faptul că prin voinţa părţilor un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil (art. 544 alin. 3), cum poate fi situaţia băuturilor folosite pentru expoziţii, nu pentru consum.

2. În primul caz, al bunurilor care se strică şi se ponosesc treptat prin folosirea lor, se constituie un veritabil drept de uzufruct, iar prerogativele acestuia se exercită asupra lor în mod normal – „ca un bun proprietar”. De această dată, nu există nicio exemplificare legală, aşa încât poate fi vorba, exempli gratia, de mobilierul dintr-un imobil, cearşafuri, feţe de masă, obiecte de îmbrăcăminte (art. 528 CC 1864). Uzufructuarul nu dobândeşte proprietatea, ci doar dreptul de folosinţă potrivit destinaţiei bunurilor, după natura lor sau voinţa proprietarului. Pentru că poate folosi aceste bunuri direct sau indirect, el are posibilitatea să le închirieze, dacă nu îi este interzis expres ori dacă nu sunt bunuri destinate uzului personal; în această ultimă situaţie, se presupune că un bun gospodar nu le-ar folosi astfel (quia vir bonus ita non uteretur). El trebuie să le restituie, la finele uzufructului, în starea în care se vor afla, oricât de stricate şi de ponosite ar fi. Dacă bunurile sunt complet distruse din cauza întrebuinţării lor, fără dolul sau cupla uzufructuarului, el este liberat şi nu va restitui nimic.

3. În al doilea caz, al bunurilor care se deteriorează rapid prin utilizare, uzufructuarul primeşte şi prerogativa dispoziţiei (art. 713 alin. 3 NCC). Aceste dispoziţii legale sunt de strictă interpretare pentru că recunoaşterea posibilităţii uzufructuarului de a dispune de bun intervine numai în mod excepţional. Pe de altă parte, acest aspect apropie această situaţie de ipoteza cvasiuzufructului: în ambele cazuri există ius abusus. Spre deosebire de situaţia cvasiuzufructuarului, la sfârşitul uzufructului, el nu are o obligaţie alternativă în care proprietarul creditor are alegerea prestaţiei (art. 1.462 NCC), ci o obligaţie pură şi simplă, cu un singur obiect, pentru că trebuie să restituie valoarea bunului la acea dată; indiferent dacă această valoare este diferită de cea iniţială. În plus, în ipoteza art. 713 alin. 3 NCC uzufructuarul „poate să dispună, ca un bun proprietar” de bunurile respective, în timp ce în cazul cvasiuzufructului are pur şi simplu „dreptul de a dispune” de ele (art. 712 NCC).

10

4. În fine, obligaţia uzufructuarului de a folosi bunul ca un bonus pater familias prevăzută în art. 713 alin. 1 şi 3 NCC (art. 541 CC 1864) este legată atât de îndatorirea specifică de a conserva substanţa bunului, cât şi de obligaţia generală negativă corespunzătoare dreptului de nudă proprietate. Ea constituie fundamentul criteriului obiectiv de apreciere a culpei uzufructuarului în situaţia în care nudul proprietar pretinde despăgubiri pentru daunele suferite.

Art. 714. Cesiunea uzufructului.

(1) În absenţa unei prevederi contrare, uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar, dispoziţiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.

(2) Uzufructuarul rămâne dator exclusiv faţă de nudul proprietar numai pentru obligaţiile născute înainte de cesiune. Până la notificarea cesiunii, uzufructuarul şi cesionarul răspund solidar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor faţă de nudul proprietar.

(3) După notificarea cesiunii, cesionarul este dator faţă de nudul proprietar pentru toate obligaţiile născute după notificarea cesiunii. În acest caz, uzufructuarului i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile legale din materia fideiusiunii.

(4) După cesiune, dreptul de uzufruct continuă, după caz, până la împlinirea termenului iniţial sau până la decesul uzufructuarului iniţial.

Comentariu

1. Drept transmisibil inter vivos. Titularul dreptului de uzufruct este liber, în lipsa unei stipulaţii contrare, să transmită dreptul său prin acte inter vivos; ca urmare, la constituirea uzufructului prin acte juridice nu se mai presupune că proprietarul a avut în vedere calităţile personale ale uzufructuarului. Dacă dreptul de uzufruct nu se constituie, de regulă, intuitu personae, rezultă că viciul constând în eroare asupra persoanei (error in persona) nu este cauză de nulitate relativă a actului juridic civil (art. 1.207 pct. 3 NCC). Prin excepţie, părţile pot să impună prin voinţa lor expresă caracterul incesibil al dreptului de uzufruct. Potrivit principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet, transmiterea uzufructului nu schimbă cu nimic starea lui iniţială şi nici conţinutul juridic originar. Mai întâi, dreptul se transmite în limitele materiale şi juridice stabilite iniţial. În al doilea rând, dreptul de uzufruct încetează în condiţiile stabilite în actul prin care a fost constituit, iar limitele sale temporale sunt cele convenite iniţial (art. 714 alin. 4 NCC), dacă prin actul prin care s-a transmis nu s-a stabilit un termen mai redus. Când obiectul uzufructului este un imobil, actul juridic prin care se transmite trebui încheiat în formă autentică (art. 888 NCC). În fine, dacă uzufructul este cesibil, urmărirea bunurilor date în uzufruct apare ca o aplicare a regulii cesibilităţii; creditorii pot să urmărească uzufructul, situaţie care este distinctă de cea prevăzută în art. 744 NCC, în care pot fi urmărite chiar bunurile date în uzufruct.

2. Notificarea cesiunii. Dreptul de uzufruct se transmite între cedent şi cesionar prin acordul de voinţă al părţilor (art. 1.273 NCC), cu respectarea dispoziţiilor în materie de carte funciară când este cazul. Dar, transmiterea dreptului de uzufruct, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, trebuie notificată nudului proprietar pentru a-i fi opozabilă. Până la notificarea cesiunii, uzufructuarul şi cesionarul răspund solidar (art. 1443 NCC) pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor faţă de nudul proprietar, care poate cere plata oricăruia

11

dintre ei, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de diviziune (art. 1447 NCC). După notificarea cesiunii, cesionarul este dator faţă de nudul proprietar pentru toate obligaţiile născute din acest moment. Cesiunea nu atrage desfiinţarea raportului juridic stabilit între nudul proprietar şi uzufructuarul originar nici după notificare, dar intervine o modificare a conţinutului acestuia. Ca urmare, uzufructuarului cedent i se aplică în virtutea legii, în mod corespunzător, dispoziţiile legale din materia fideiusiunii. De menţionat că el trebuie să îndeplinească şi acele condiţii de solvabilitate şi de domiciliu impuse pentru a deveni fideiusor (art. 2.285 NCC). Litigiile cu privire la caracterul suficient al fideiusiunii se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 2.287 NCC.

3. Aplicarea în timp. Potrivit art. 70 din L. nr. 71/2011 dispoziţiile art. 714 NCC se aplică indiferent de data constituirii uzufructului. În cazul uzufructului constituit prin convenţie încheiată anterior intrării în vigoare a NCC, acesta este şi rămâne incesibil, mai puţin în cazul în care părţile convin altfel. Legea distinge după modul de constituire a dreptului de uzufruct, între cel constituit prin convenţie, pe de o parte, şi cel constituit prin celelalte moduri prevăzute de lege. În aceste condiţii, din momentul intrării în vigoare a NCC, dreptul de uzufruct dobândit prin uzucapiune, prin posesie de bună credinţă asupra bunurilor mobile ori prin testament, în sistemul CC 1864, prin efectul legii pierde caracterul incesibil. Prin urmare, pe viitor, el poate fi transmis prin acte inter vivos în condiţiile impuse de art. 714 NCC.

Poate fi analizată distinct situaţia dreptului de uzufruct testamentar constituit anterior intrării în vigoare a NCC, cel puţin atunci când testatorul a prevăzut expres că a avut în vedere calităţile personale ale uzufructuarului (intuitu personae). Se observă, mai întâi, că dacă uzufructul testamentar constituit anterior intrării în vigoare a NCC este considerat cesibil indiferent de voinţa testatorului (art. 70 din L. 71/2011), pe viitor, sub noua reglementare, prin aceeaşi voinţă, el poate avea un caracter incesibil (art. 714 alin. 1 teza I NCC). Acest tratament diferenţiat nu poate fi justificat însă, de situaţiile relevant diferite în care s-ar afla cei doi testatori. În al doilea rând, se observă că în noua concepţie, pe bună dreptate, principiul autonomiei de voinţă are prioritate faţă de regula cesibilităţii uzufructului. În acest cadru, o interpretare sistematică a dispoziţiilor legale aplicabile poate argumenta menţinerea caracterului incesibil al uzufructului testamentar constituit intuitu personae în sistemul CC 1864 după intrarea în vigoare a NCC.

Art. 715. Contractele de locaţiune.

(1) Uzufructuarul are dreptul de a închiria sau, după caz, de a arenda bunul primit în uzufruct.

(2) Locaţiunile de imobile încheiate de uzufructuar, înscrise în cartea funciară, sunt opozabile proprietarului sau moştenitorilor acestuia, după stingerea uzufructului prin decesul sau, după caz, încetarea existenţei juridice a uzufructuarului, până la împlinirea termenului lor, dar nu mai mult de 3 ani de la încetarea uzufructului.

(3) Reînnoirile de închirieri de imobile sau de arendări făcute de uzufructuar şi înscrise în cartea funciară înainte de expirarea contractelor iniţiale sunt opozabile proprietarului şi moştenitorilor săi pe o perioadă de cel mult 6 luni ori, după caz, de un an, dacă la data stingerii uzufructului nu au fost puse în executare. În niciun caz, locaţiunile nu pot dura mai mult de 3 ani de la data stingerii uzufructului.

12

(4) În cazul în care uzufructul s-a stins prin expirarea termenului, locaţiunile încetează, în toate cazurile, odată cu stingerea uzufructului.

Comentariu

1. Cadrul general. Folosinţa bunului ca prerogativă a dreptului de uzufruct poate fi exercitată direct de titular sau indirect, adică prin intermediul altei persoane. În primul caz, el poate exercita folosinţa prin săvârşirea unor acte materiale sau prin încheierea unor acte juridice de conservare sau administrare. În ipoteza uzufructului care are ca obiect o universalitate, actele de administrare vor fi privite în raport cu universalitatea, iar nu în raport cu fiecare bun în parte. În al doilea caz, uzufructuarul cedează emolumentul uzufructului, care presupune încheierea unor acte juridice, precum locaţiune, arenda sau comodatul. Cedarea emolumentului cu titlu oneros nu este un drept distinct de dreptul de a culege fructele bunului, pentru că uzufructuarul obţine în schimbul cedării folosinţei bunului fructe civile. În acest cadru, uzufructuarul are dreptul de a încheia, fără acordul nudului proprietar, contracte de locaţiune având ca obiect bunurile date în uzufruct. Pentru că dreptul de uzufruct este esenţialmente temporar (art. 708 NCC), el nu ar putea să asigure unei alte persoane folosinţa bunului pentru timpul când dreptul său de uzufruct nu ar mai exista (nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet). Ca urmare, odată cu stingerea uzufructului, nudul proprietar redobândeşte dreptul de folosinţă asupra bunului, iar eventualele drepturi dobândite de terţi prin acte încheiate cu uzufructuarul încetează (resoluto jure dantis, solvitur jus accipientis).

2. Locaţiunea de imobile. De la aceste reguli generale, art. 715 NCC, care prevede regimul juridic al locaţiunilor de imobile încheiate de uzufructuar, impune două excepţii semnificative. Ele vor fi aplicabile dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: a) locaţiunea de imobile a fost înscrisă în cartea funciară (art. 902 alin. 2 pct. 6 NCC); şi b) stingerea uzufructului intervine pe cale principală prin moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea personalităţii juridice (art. 746 alin. 1 lit. a NCC). Efectul înscrierii în cartea funciară şi caracterul intempestiv (cel puţin în situaţia persoanei fizice) al stingerii dreptului de uzufruct, justifică menţinerea, în anumite limite, a dreptului terţului. Mai întâi, locaţiunea este opozabilă proprietarului sau moştenitorilor acestuia, până la împlinirea termenului stabilit de uzufructuar şi terţ, dar nu mai mult de 3 ani de la încetarea uzufructului (art. 715 alin. 2 NCC). Pe de altă parte, este posibil ca, înainte de expirarea contractului iniţial de locaţiune, uzufructuarul să reînnoiască acest contract şi să înscrie reînnoirea în cartea funciară. Dacă uzufructul se stinge înainte de expirarea contractului iniţial, deci înainte să devină operantă prelungirea, totuşi prelungirea va fi opozabilă proprietarului pe o perioadă de cel mult 6 luni, dacă este vorba despre închiriere, respectiv de cel mult un an, dacă este vorba despre arendare, de la data expirării contractului iniţial. În niciun caz, noua locaţiune nu poate dura mai mult de 3 ani de la data stingerii uzufructului (art. 715 alin. 3 NCC). În concluzie, în condiţiile strict prevăzute de lege, dreptul terţului locatar de a folosi bunul poate să supravieţuiască dreptului de uzufruct cel mult 3 ani.

3. Domeniul de aplicare. Dispoziţiile art. 715 alin. 2 şi 3 NCC sunt de strictă interpretare şi aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis), aşa încât în alte cazuri drepturile terţilor asupra bunului dat în uzufruct se sting prin stingerea uzufructului. Mai întâi, potrivit art. 715 alin. 4 NCC dacă uzufructul s-a stins prin expirarea termenului, locaţiunile încetează, în toate cazurile, odată cu stingerea uzufructului. Pe de altă parte, opozabilitatea faţă de proprietar sau moştenitorii acestuia nu operează în situaţia

13

locaţiunilor de imobile încheiate de locatar ori a reînnoirilor neînscrise în cartea funciară, indiferent de cauza stingerii uzufructului. De menţionat că legea este clară când prevede aceste excepţii numai pentru locaţiune, contract cu titlu oneros, în care ambele părţi contractante urmăresc un interes patrimonial. Dacă folosinţa bunului se transmite cu titlu gratuit, contractul este nul ca locaţiune, dar poate fi valabil ca un împrumut de folosinţă (commodatum), însă fără a se aplica art. 715 alin. 2 şi 3 NCC. Desigur, domeniul de aplicare al acestor dispoziţii legale nu include locaţiunile de mobile încheiate de uzufructuar. În fine, pe durata dreptului de uzufruct, uzufructuarul încheie liber contracte de locaţiune, în condiţiile legii, iar pentru că are dispoziţia dreptului său, el nu este ţinut de prevederile restrictive ale art. 1.784 alin. 3 NCC care impun o limită maximă de 5 ani pentru locaţiune.

4. Aplicarea în timp. Potrivit art. 71 din L. 71/2011 dispoziţiile art. 715 alin. 2 – 4 NCC se aplică numai în cazurile în care încheierea sau reînnoirea contractelor de locaţiune ori de arendare are loc după intrarea în vigoare a NCC. A contrario, pentru locaţiunile de imobile încheiate de uzufructuar înainte de intrarea în vigoare a NCC sunt aplicabile dispoziţiile art. 534 C.civ. Se va avea în vedere că, în aplicarea acestor dispoziţii legale, în cazul în care uzufructul a încetat, contractul de locaţiune va rămâne valabil pentru o perioadă de 5 ani, adică în limitele unui act de administrare, chiar dacă el a fost încheiat pe o perioadă mai mare de timp. Dacă locaţiunea a fost încheiată de uzufructuar în frauda drepturilor nudului proprietar, acesta poate invoca, după încetarea uzufructului, nulitatea (reducerea termenului) contractului (fraus omnia corrumpit), aşa cum se întâmplă, exempli gratia, atunci când, prevăzând sfârşitul dreptului său, uzufructuarul încheie contractul de locaţiune în schimbul unui preţ foarte mic. Dacă locaţiunea a fost încheiată pe mai mult de 3 ani, trebuie să fie efectuate formalităţile de publicitate imobiliară pentru a fi opozabil terţilor (art. 19 lit C din L. nr. 7/1996; art. 711 pct. 9 C.pr.civ.).

Art. 716. Lucrările şi îmbunătăţirile.

(1) La încetarea uzufructului, uzufructuarul nu poate pretinde vreo despăgubire pentru lucrările adăugate unui bun imobil, cu excepţia celor necesare, sau pentru îmbunătăţirile aduse unui bun mobil, chiar atunci când prin acestea s-a sporit valoarea bunului.

(2) Dacă lucrările sau îmbunătăţirile au fost făcute fără încuviinţarea proprietarului, acesta poate cere obligarea uzufructuarului la ridicarea lor şi la readucerea bunului în starea în care i-a fost încredinţat.

(3) Uzufructuarul va putea cere o indemnizaţie echitabilă pentru lucrările necesare adăugate. De asemenea, el va putea cere o indemnizaţie echitabilă şi pentru celelalte lucrări adăugate sau pentru îmbunătăţirile făcute cu încuviinţarea proprietarului, dacă prin acestea s-a sporit valoarea bunului.

(4) În cazul lucrărilor autonome făcute de uzufructuar asupra unui bun imobil, vor fi aplicabile, în mod corespunzător, în lipsă de stipulaţie sau dispoziţie legală contrară, dispoziţiile din materia accesiunii imobiliare artificiale.

Comentariu

1. Obligaţia uzufructuarului de a respecta nuda proprietate, salva rerum sbstantia, care presupune şi păstrarea destinaţiei lucrului aşa cum a fost impusă de proprietar, stabilesc limitele materiale şi juridice ale dreptului de uzufruct şi restrâng semnificativ

14

posibilitatea uzufructuarului de a aduce modificări bunului pe durata dreptului său. Un mecanism juridic complex, care include elemente precum imposibilitatea de a pretinde despăgubiri pentru schimbările efectuate, interdicţia de a schimba destinaţia bunului ori riscul sancţiunii pentru abuz de folosinţă, menţine un echilibru între interesele în prezenţă. Fără a fi absolut interzise, dacă avem în vedere şi voinţa părţilor, lucrările şi îmbunătăţirile sunt supuse unei reglementări speciale.

2. Lucrări adăugate. Regula. Prin excepţie de la principiul îmbogăţirii fără justă cauză, uzufructuarul nu poate pretinde vreo despăgubire pentru lucrările adăugate (art. 578 alin. 3 NCC) unui bun imobil sau pentru îmbunătăţirile aduse unui bun mobil, chiar atunci când prin acestea s-a sporit valoarea bunului. Este un avertisment ferm în sensul că el are numai posibilitatea să se folosească de acestea pe durata dreptului său. La încetarea uzufructului, nudul proprietar are un drept de opţiune între două soluţii posibile: 1. primeşte bunul în starea în care se află şi se bucură de sporul de valoare, când acesta există; 2. cere readucerea bunului în starea în care i l-a încredinţat iniţial uzufructuarului, având în acest sens o acţiune în justiţie (art. 516 alin. 2 NCC) prescriptibilă în termenul general de 3 ani, care începe să curgă din momentul stingerii dreptului de uzufruct (art. 2.517, art. 2523 NCC).

3. Excepţie. Lucrările adăugate necesare, în lipsa cărora imobilul ar pieri sau s-ar deteriora, constituie o excepţie firească (art. 583 NCC) în această materie dacă avem în vedere salva rerum substantia. Uzufructuarul poate cere o indemnizaţie echitabilă care poate consta în contravaloarea lucrărilor actualizată la data plăţii. Această situaţie nu se confundă cu ipoteza prevăzută de art. 730 alin. 2 NCC, dar nu este exclusă interferenţa domeniilor lor de aplicare (exempli gratia, situaţia unor contraforturi). Dacă proprietarul a fost de acord cu efectuarea altor lucrări adăugate (art. 578 alin. 3 NCC) sau cu realizarea unor îmbunătăţiri, uzufructuarul poate cere o indemnizaţie echitabilă, dacă prin acestea s-a sporit valoarea bunului.

4. Lucrări autonome. Realizarea unor lucrări cu caracter de sine stătător (construcţii, plantaţii, etc.) asupra imobilului dat în uzufruct este privită de legiuitor cu mai multă severitate. Dacă părţile nu convin altfel ori nu există dispoziţii legale speciale, se aplică soluţiile din materia accesiunii imobiliare artificiale. Practic, uzufructuarul este supus tratamentului juridic aplicat constructorului de rea credinţă (art. 596 alin. 2 NCC) în situaţia lucrărilor autonome cu caracter durabil (art. 582, art. 587 alin. 2 NCC). În ipoteza în care a realizat lucrări autonome cu caracter provizoriu sunt aplicabile dispoziţiile art. 588 NCC. Se va avea în vedere că el este îndreptăţit să realizeze acele construcţii sau lucrări care sunt necesare folosinţei sale, precum hambare ori alte anexe necesare, şi, a fortiori, să finalizeze construcţiile începute de proprietar în acest scop. Pe de altă parte, el nu are posibilitatea să demoleze o clădire existentă pe terenul primit (neque villam diruere). De menţionat că pe durata uzufructului, în situaţia în care uzufructuarul realizează anumite lucrări ori aduce îmbunătăţiri bunului, nudul proprietar nu are posibilitatea de a se opune direct, susţinând că acestea nu sunt necesare, şi nu dispune de o acţiune în acest sens. El se poate opune indirect, în temeiul art. 747 NCC, dacă probează că uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului. Se poate susţine că în cadrul raporturilor juridice specifice uzufructului, în principiu, a construi pe un fond nu înseamnă a abuza de acesta.

15

Art. 717. Exploatarea pădurilor tinere.

(1) Dacă uzufructul cuprinde păduri tinere destinate de proprietarul lor unor tăieri periodice, uzufructuarul este dator să păstreze ordinea şi câtimea tăierii, potrivit regulilor stabilite de proprietar în conformitate cu dispoziţiile legale, fără ca uzufructuarul să poată pretinde vreo despăgubire pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului.

(2) Arborii care se scot din pepiniere fără degradarea acestora nu fac parte din uzufruct decât cu obligaţia uzufructuarului de a se conforma dispoziţiilor legale în ce priveşte înlocuirea lor.

Comentariu

1. Preliminarii. Corespunzător art. 529-532 CC1864, art. 717-719 NCC reglementează drepturile uzufructuarului asupra pădurilor ce fac obiectul uzufructului. Legea distinge între pădurile tinere (art. 717) şi pădurile înalte (art. 718) şi avertizează că drepturile uzufructuarului se exercită „în conformitate cu dispoziţiile legale”. Fondul forestier naţional este supus regimului silvic, sistem unitar de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile. Se vor avea în vedere dispoziţiile Legii nr. 46/2008 – Codul silvic (M. Of. nr. 238 din 23 martie 2008) şi normele tehnice specifice. Potrivit art. 2 alin. 1 din Codul silvic, sunt considerate păduri şi sunt incluse în fondul forestier naţional terenurile cu o suprafaţã de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori, care trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie.

De altă parte, diferenţierea etapelor şi fazelor de dezvoltare la arborete are loc după o dinamică variată, dependentă de întreg complexul de factori endogeni şi exogeni care întreţin toate procesele de nivel ecosistemic în pădure. În mod firesc, prin analogie cu dezvoltarea arborilor, la arborete se pot diferenţia trei etape de dezvoltare şi mai multe faze calitativ diferite, de care reglementarea în materia uzfructului trebuie să ţină seama: a) etapa tinereţii, care cuprinde mai multe stadii de dezvoltare: lăstăriş, desiş, nuieliş (majoritatea arborilor ating diametrul de 4-5 cm), prăjiniş (diametrul între 5-10 cm), respeciv faza de păriş (diametrul mediu al arboretului are mărimi cuprinse între 10-20 cm); b) etapa maturităţii, care începe după prima fructificaţie, se încheie când arboretul ajunge într-o avansată perioadă de deperciune (lâncezire) şi cuprinde faza de codrişor sau codru tânăr, până când diametrul mediu atinge 35 cm, şi faza de codru mijlociu; c) etapa bătrâneţii, are o singură fază, de codru bătrân, şi se întâlneşte doar în arboretele rezervate, exceptate de la tăieri de produse pricipale. În pădurea cultivată, arboretele devin exploatabile înainte de încheierea stadiului de codru mijlociu (diametrul mediu între 35-50 cm) şi, practic, acum se pregătesc pentru exploatare, iar pădurea pentru reîntinerire prin regenerare.

2. Pădure tânără şi pădure matură. Aspectele care ţin de legile şi procesele de viaţă ale păduri nu vor fi ignorate în materia uzufructului constituit asupra pădurilor. În funcţie de specie (răşinoase - brad, molid, pin, foioase tari – stejar, gorun, fag, salcâm, carpen, mesteacăn, gârniţă, sau foioase moi – plop, salcie, tei) vârsta la care arboretul intră într-o anumită fază este diferită, iar înălţimea pădurii diferă, de asemenea, de la o specie la alta. În aceste condiţii, drepturile şi obligaţiile uzufructuarului pot fi diferite în funcţie de vârsta pădurii, având în vedere stadiul său de dezvoltare (prăjiniş, păriş,

16

codrişor, codru mijlociu), iar nu după înălţimea acesteia. Practic se va distinge între pădurea tânără şi pădurea matură sau bătrână, iar nu între pădurea tânără şi cea înaltă. Potrivit art. 58 din Codul silvic produsele pădurii aparţin proprietarilor sau deţinătorilor acesteia (inclusiv uzufructuarului), după caz, cu excepţia faunei de interes cinegetic şi a peştelui din apele de munte. Pot fi produse lemnoase şi produse nelemnoase. Având în vedere produsele lemnoase specifice (art. 58 alin. 2 Codul silvic), pădurea tânără este cea în care se fac tăieri de produse secundare, iar pădurea matură este cea în care se fac tăieri de produse principale; tăierile de produse accidentale şi produse de igienă se fac în ambele etape de dezvoltare potrivit normelor tehnice aplicabile.

3. Reguli stabilite de proprietar. În situaţia în care obiectul uzufructului îl constituie o pădure tânără destinată de proprietar unor tăieri periodice, uzufructuarul este obligat să păstreze ordinea şi câtimea tăierii stabilite de proprietar. El nu poate să efectueze tăieri mai mari şi mai multe decât proprietarul pădurii, care este îndreptăţit să împiedice o tăiere anticipată. De altă parte, dacă uzufructuarul a lăsat vreo parte din pădure netăiată în cursul uzufructului, nu poate cere (nici moştenitorii săi) despăgubiri de la nudul proprietar, având în vedere regula potrivit căreia fructele naturale şi industriale se dobândesc numai perceperea lor (art. 550 alin. 2 NCC) şi ideea reciprocităţii riscului (art. 710 NCC). Dacă proprietarul a exploatat pădurea cu încălcarea normelor tehnice specifice, uzufructuarul nu poate să urmeze acest mod de exploatare. El este obligat să folosească pădurea ca un bun proprietar, iar normele care impun regimul silvic au prioritate faţă de „regulile” stabilite de proprietar.

Arborii care au fost plantaţi pentru împodobirea fondului, cum ar fi cei dintr-un parc sau grădină, nu se consideră fructe şi, prin urmare, nu pot fi tăiaţi de uzufructuar. În fine, uzufructuarul unei pepiniere, pentru a-i conserva substanţa, trebuie să înlocuiască arborii scoşi pentru a-i transplanta (art. 717 alin. 2 NCC).

Art. 718. Exploatarea pădurilor înalte.

(1) Uzufructuarul poate, conformându-se dispoziţiilor legale şi folosinţei obişnuite a proprietarului, să exploateze părţile de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, fie că se fac numai pentru un număr de arbori aleşi pe toată suprafaţa fondului.

(2) În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii înalţi; va putea însă întrebuinţa, pentru a face reparaţiile la care este obligat, arbori căzuţi accidental; în acest scop poate chiar să taie arborii trebuincioşi, cu îndatorirea însă de a constata, în prezenţa nudului proprietar, această trebuinţă.

Comentariu

1. Arborii înalţi sunt producte. În situaţia în care obiectul uzufructului îl constituie o pădure matură titularul dreptului de uzufruct este îndreptăţit să continue modul de exploatare stabilit de proprietar. El poate exploata partea din pădure care a fost destinată de proprietar tăierii regulate. În această situaţie, „arborii înalţi” care nu se află în partea de pădure matură destinată unor tăieri ordonate, nu sunt consideraţi ca fructe. În conformitate cu art. 549 NCC „copacii unei păduri” sunt producte şi, ca atare, aparţin nudului proprietar. De altă parte, în timpul uzufructului, nudul proprietar nu poate să îi taie, chiar dacă ei nu alcătuiesc o pădure, ci ar fi izolaţi pe fond, dacă exerciţiul acestui

17

drept încalcă dreptul de folosinţă al uzufructuarului (exempli gratia, îl lipseşte de produsele nelemnoase specifice).

2. Voinţa părţilor. În situaţia în care uzufructul s-a constituit prin act juridic civil, părţile sunt libere să decidă, în conformitate cu dispoziţiile legale, modul concret de exploatare a produsele lemnoase: a) produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor; b) produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor; c) produse accidentale, rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici destabilizatori sau din defrişări de pădure legal aprobate; d) produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală; e) alte produse: arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită, puieţi şi diferite produse din lemn (art. 58 alin. 2 Codul silvic).

3. Arbori necesari pentru reparaţii. Prin excepţie de la regula impusă de art. 718 alin. 2 teza I, uzufructuarul poate folosi arborii din pădurea matură pentru a efectua reparaţiile de întreţinere a bunului la care este obligat potrivit art. 729 alin. 1 NCC. Pentru că reparaţiile mari nu sunt în sarcina sa, el nu-i poate folosi în aces scop nici în ipoteza art. 730 alin. 2 NCC (când este îndreptăţit, nu obligat). Mai întâi, poate folosi arborii căzuţi accidental (dezrădăcinaţi de furtună, vi ventorum). Dacă aceştia nu sunt suficienţi pentru efectuarea reparaţiilor de întreţinere, el poate să taie arborii necesari, cu obligaţia de a constata această necesitate înainte de tăiere şi în prezenţa nudului proprietar.

Dacă nudul proprietar refuză să se prezinte sau tergiversează constatarea acestei trebuinţe, uzufructuarul are o acţiune în justiţie în acest sens. De altă parte, nudul proprietar poate cere instanţei să oprească o tăiere pe care nu a consimţit-o, considerând-o exagerată ori nejustificată de reparaţiile invocate de uzufructuar. În ambele situaţii, urgenţa poate justifica procedura ordonanţei preşedinţiale, la care se poate recurge dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de lege.

Art. 719. Alte drepturi ale uzufructuarului asupra pădurilor ce fac obiectul uzufructului.

Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii; poate, de asemenea, lua produsele anuale sau periodice ale arborilor, cu respectarea folosinţei obişnuite a proprietarului, în limitele dispoziţiilor legale.

Comentariu

Păstrând soluţia impusă de art. 532 CC1864, art. 719 teza I NCC reglementează dreptul uzufructuarului de a lua din pădure „araci pentru vii”. Nu este vorba numai de aracii pentru viile care fac obiectul uzufructului, dar şi de cei necesari pentru pomii roditori sau alte plante de grădină (fasole, mazăre etc), chiar dacă textul nu prevede expres această posibilitate (ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet).

Uzufructuarul este îndreptăţită să culeagă produsele nelemnoase specifice pădurii, precum: fructe de pădure, seminţe forestiere, ciuperci comestibile din flora spontană, plante medicinale şi aromatice, răşină. Va avea în vedere că recoltarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier se face pe baza avizelor, a autorizaţiilor şi a actelor de estimare eliberate de unităţile silvice pe principiul teritorialităţii, în conformitate cu normele tehnice aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură (art. 58 alin. 5 Codul silvic). De asemenea, el va avea posibilitatea, respectând dispoziţiile legale în materie, să vâneze şi să organizeze orice alte activităţi în pădurea care formează obiectul dreptului de uzufruct.

18

Art. 720. Dreptul asupra pomilor fructiferi.

Pomii fructiferi ce se usucă şi cei căzuţi accidental se cuvin uzufructuarului cu îndatorirea de a-i înlocui cu alţii.

Comentariu

Uzufructul pomilor fructiferi constă în perceperea fructelor lor. Uzufructuarul nu are dreptul să-i taie pentru că, spre deosebire de arborii din pădure, pomii fructiferi nu au această menire. El se va folosi însă de pomii roditori care se usucă şi pier, ca şi de cei căzuţi accidental, cu obligaţia de a-i înlocui cu alţi pomi din aceiaşi specie. Această obligaţia se consideră îndeplinită numai după ce pomul a prins rădăcini. Dispoziţiile art. 720 NCC, de la care părţile pot deroga liber, sunt o consecinţă a principiului care îl obligă pe uzufructuar a se folosi de bunul supus uzufructului ca „un bun părinte de familie” (art. 713 NCC) şi a conserva substanţa bunului (art. 703 NCC).

Art. 721. Dreptul asupra carierelor de piatră şi de nisip aflate în exploatare.

În condiţiile legii, uzufructuarul se foloseşte întocmai ca nudul proprietar de carierele de piatră şi de nisip ce sunt în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.

Comentariu

Corespunzător art. 537-538 CC 1864, art. 721-722 NCC reglementează uzufructul constituit asupra carierelor de piatră şi de nisip. În esenţă, uzufructuarul este îndreptăţit să exploateze carierele de piatră şi de nisip a căror exploatare era deschisă în momentul constituirii dreptului de uzufruct, dar nu are niciun drept asupra celor nedeschise încă în acest moment. Practic, uzufructuarul poate să continue exploatarea începută de proprietar, fără însă a avea posibilitatea să înceapă el însuşi exploatarea. El va respecta şi în această materie dispoziţiile legale privind exploatarea acestor cariere, pe de o parte, precum şi modul de exploatare impus de nudul proprietar, pe de altă parte. În situaţia în care proprietarul a exploatat cariera fără a respecta dispoziţiile legale în materie, uzufructuarul nu poate invoca acest fapt pentru a continua o astfel de exploatare.

Dacă în momentul constituirii dreptului de uzufruct, cariera era exploatată de o altă persoană decât nudul proprietar, uzufructuarul este îndreptăţit să primească redevenţa plătită de concesionar, întrucât aceasta reprezintă folosinţa carierei de piatră sau de nisip. Din actul constitutiv al uzufructului poate să rezulte o soluţie contrară, pentru că părţile sunt libere să deroge de la regula prevăzută de art. 721 NCC.

Art. 722. Situaţia carierelor de piatră şi de nisip nedeschise şi a comorilor.

Uzufructuarul nu are niciun drept asupra carierelor nedeschise încă şi nici asupra comorii ce s-ar putea descoperi în timpul uzufructului.

Comentariu

În realitate piatra sau nisipul dintr-o carieră nu sunt fructe, pentru că ele nu se reproduc în mod periodic. Ele sunt producte (art. 549 NCC), părţi din însuşi fondul respectiv, aşa încât se cuvin proprietarului (art. 550 NCC). Uzufructuarul nu are niciun drept asupra carierelor nedeschise încă în momentul constituirii dreptului său, pentru că el trebuie să se folosească de fond ca însuşi proprietarul acestuia, iar acesta din urmă nu a considerat aceste produce ca fructe. El nu este îndreptăţit să ia din cariera nedeschisă nici piatra sau nisipul de care ar avea nevoie pentru efectuarea reparaţiilor de întreţinere; art.

19

718 alin. 2 NCC care îi permite să taie în acest scop arborii înalţi ce nu sunt destinaţi unei tăieri regulate, este o dispoziţie specială care nu poate fi extinsă prin analogie. De altă parte, nici nudul proprietar nu poate începe exploatarea acestor cariere în timpul uzufructului, fără acordul uzufructuarului, pentru că el trebuie să se abţină de la orice acţiune care ar aduce atingere dreptului uzufructuarului.

De asemenea, comoara care este descoperită în timpul uzufructului în bunul imobil sau mobil ce formează obiectul uzufructului nu este un fruct. De aceea uzufructuarul nu are niciun drept asupra acesteia. În condiţiile art. 946 NCC, comoara descoperită de uzufructuar i se cuvine pe jumătate, dar nu în calitate de uzufructuar, ci în calitate de descoperitor. Rămân aplicabile aici dispoziţiile legale imperative privind bunurile mobile culturale.

§2. Obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar

Art. 723. Inventarierea bunurilor.

(1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care se află la data constituirii uzufructului; acesta nu va putea intra însă în posesia lor decât după inventarierea bunurilor mobile şi constatarea stării în care se află imobilele, cu excepţia cazului în care uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune.

(2) Inventarul se întocmeşte numai în prezenţa nudului proprietar ori după notificarea acestuia.

Comentariu

1. Starea bunurilor date în uzufruct. Observând regula impusă de art. 723 alin. 1 teza I NCC, rezultă că uzufructuarul nu poate, în lipsa unei clauze contrare, să pretindă de la nudul proprietar ca bunul, care ar fi deteriorat în momentul constituirii dreptului de uzufruct, să fie predat în stare bună. Sub acest aspect uzufructul se deosebeşte de locaţiune, de vreme ce locatorul este obligat să predea bunul „în stare corespunzătoare utilizării acestuia” (art. 1.787 NCC). Dacă locatorul este obligat să asigure locatarului utila folosinţă a bunului şi să-l menţină în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata locaţiunii (art. 1786 NCC), nudul proprietar trebuie numai să-i permită uzufructuarului folosinţa bunului (tenetur in abstinendo, sed non in faciendo). Este însă clar că uzufructuarul nu va fi obligat să sufere degradările pe care proprietarul le aduce bunului după constituirea dreptului său. Pe de altă parte, dacă primeşte bunul în starea în care se află la data constituirii dreptului său, uzufructuarul, potrivit art. 546 alin. 3 NCC, este îndreptăţit să primească toate accesoriile acestuia (adminicula usus-fructus).

2. Inventarierea. Obligaţia impusă uzufructuarului de art. 723 NCC (art. 540 CC1864) are în vedere problemele care pot să apară între nudul proprietar şi uzufructuar la încetarea uzufructului şi are menirea de a înlesni probele pentru pretenţiile ce pot să apară în acel moment. Prin executarea acestei obligaţii se stabileşte obiectul uzufructului şi întinderea obligaţiei de restituire ce-i revine uzufructuarului la încetarea dreptului. Pentru a evita ca exactitatea documentelor întocmite să fie ulterior pusă în discuţie, legea impune îndeplinirea acestei obligaţii în prezenţa nudului proprietar sau cel puţin notificarea sa în acest sens. Inventarul este actul prin care sunt enumerate şi descrise bunurile mobile, menţionând cantitatea, calitatea, gradul de uzură şi orice aspect care

20

fixează starea lor reală la momentul constituirii uzufructului. În situaţia cvasiuzufructului se va menţiona şi valoarea bunurilor consumptibile. Legea nu impune o anumită formă, aşa încât inventarul se întocmeşte fie prin înscris sub semnătură privată, fie prin înscris autentic. Nu trebuie să fie un act distinct de actul constitutiv, pentru că bunurile mobile pot fi menţionate chiar în actul prin care este constituit uzufructul. De altă parte, scopul constatării stării imobilelor este de a putea aprecia gradul lor de deteriorare sau modificările suferite în timpul uzufructului. De aceea se va consemna starea lor materială la momentul constituirii dreptului. Practic, cele două acte sunt cârmuite de aceleaşi reguli. În ambele ipoteze, fotografiile sau înregistrările video realizate prin acordul părţilor pot fi utile. În fine, cheltuielile determinate cu întocmirea acestor acte aparţin uzufructuarului

3. Sancţiunea. Pentru a asigura executarea acestei obligaţii legea impune o sancţiune preventivă. Concret, nudul proprietar poate refuza, cât timp formalităţile legale nu au fost îndeplinite, predarea bunurilor supuse uzufructuarului, având în această situaţie un drept de retenţie (art. 2495 NCC). De asemenea, el este îndreptăţit să-i pretindă uzufructuarului să-şi execute această obligaţie, având o acţiune în justiţie în acest sens. Cu toate acestea, uzufructuarul nu pierde dreptul la fructe pe perioada în care amână îndeplinirea acestor formalităţi, dar ele nu-i vor fi predate decât după ce inventarul va fi fost întocmit. Uzufructuarul care nu a întocmit inventarul nu riscă pierderea dreptului său. Numai abuzul de folosinţă, constând în principal în degradări ale bunului, poate antrena încetarea uzufructului, această sancţiune (art. 747 NCC) nefiind ataşată altor obligaţii ale uzufructuarului străine folosinţei bunului, cum ar fi obligaţia de a întocmi inventarul bunurilor mobile ori de a constata starea bunurilor imobile.

Art. 724. Respectarea destinaţiei bunurilor.

În exercitarea dreptului său, uzufructuarul este ţinut să respecte destinaţia dată bunurilor de nudul proprietar, cu excepţia cazului în care se asigură o creştere a valorii bunului sau cel puţin nu se prejudiciază în niciun fel interesele proprietarului.

Comentariu

1. Regula. Regula impusă de dispoziţiile art. 724 teza I NCC potrivit căreia uzufructuarul trebuie să respecte destinaţia dată bunurilor nudul proprietar este anunţată de art. 703 NCC care, definind uzufructul, recunoaşte uzufructuarului dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fructele acestuia „întocmai ca proprietarul” (art. 517 CC 1864). Ea afirmă concepţia clasică potrivit căreia uzufructuarul nu va putea nici transforma bunul, nici schimba modul lui de folosinţă, nici a-i da o altă întrebuinţare decât aceea pe care i-o stabilise proprietarul. El nu va putea, exempli gratia, să transforme o casă de locuit în depozit de mărfuri sau în restaurant. În esenţă, el trebuie să dea bunurilor aceeaşi întrebuinţare şi să le păstreze destinaţia căreia îi erau afectate la data constituirii dreptului de uzufruct. În situaţia în care proprietarul ar fi folosit bunul în mod abuziv, având în vedere obligaţia uzufructuarului de a se comporta ca un „bun proprietar”, se admite că el nu poate continua acest mod de utilizare a bunului.

2. Excepţii. Obligaţia uzufructuarului de a nu schimba destinaţia bunului încetează în situaţia în care o asemenea schimbare asigură o creştere a valorii bunului sau cel puţin nu se prejudiciază în niciun fel interesele proprietarului. Prima excepţie poate fi justificată şi de interesul economic al proprietarului în situaţia fericită în care creşterea

21

valorii bunului s-ar păstra şi la momentul reîntregirii dreptului de proprietate. Nu este însă exclus ca în momentul schimbării destinaţiei bunului să se asigure o creştere a valorii bunului, dar ulterior această decizie să se dovedească păguboasă. Cea de a doua excepţie, pare să susţină numai interesele uzufructuarului şi să adâncească temerile privind dezavantajele economice ale dreptului de uzufruct. La limită, uzufructuarul poate să schimbe destinaţia dată bunului de nudul proprietar după bunul său plac, invocând formal lipsa oricărei atingeri aduse intereselor acestuia. Există riscul ca obligaţia sa de a nu schimba destinaţia bunului să fie golită de conţinut, iar nudul proprietar să fie pus în dificultate. Acest risc este parţial atenuat de principiul reglementat de art. 725 NCC. Interpretarea noţiunii de „interes al proprietarului” va juca un rol important în menţinerea unui echilibru în această materie. S-ar putea admite că dacă circumstanţele economice şi tehnice s-au schimbat semnificativ faţă de momentul constituirii dreptului său, uzufructuarul poate schimba destinaţia bunului, de vreme ce un bun proprietar ar schimba el însuşi această destinaţie.

Art. 725. Răspunderea uzufructuarului pentru prejudicii.

Uzufructuarul este obligat să îl despăgubească pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzătoare a bunurilor date în uzufruct.

Comentariu

Ideea potrivit căreia protecţia drepturilor nu trebuie să se transforme într-o frână în calea punerii în valoare a bunurilor poate justifica puterea de decizie oferită uzufructuarului pe planul schimbării destinaţiei bunului. Când aceasta este menită să crească valoarea bunului, prin ipoteză, nu-l poate prejudicia pe proprietar de vreme ce uzufructuarul nu poate cere despăgubiri pentru sporul de valoare adus bunului. Dar această schimbare a destinaţiei nu trebuie să aducă modificări constructive sau de altă natură structurii materiale a bunului. Legea impune aici concepţia materială, în detrimentul celei funcţionale, şi acceptă, chiar dacă excepţional, posibilitatea schimbării destinaţiei bunului de către uzufructuar. Îl avertizează imediat că folosirea necorespunzătoare a bunului dat în uzufruct îl obligă la despăgubiri. Regula prevăzută de art. 725 NCC nu aduce însă nimic nou pe planul protecţie drepturilor nudului proprietar faţă de reglementarea obligaţiilor uzufructuarului de a conserva substanţa bunului (art. 703 NCC), de a le folosi ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor (art. 713 NCC) ori de a le menţine în bună stare (art. 729 NCC). Conţinutul noţiunii de „folosire necorespunzătoare” a bunurilor este cel care rezultă din reglementarea obligaţiilor menţionate. Principiului răspunderii civile a uzufructuarului pentru prejudiciul cauzat nudului proprietar sau moştenitorilor săi prin „folosirea necorespunzătoare” a bunurilor este o aplicare a principiului general al răspunderii civile (art. 1349- 1350 NCC).

Art. 726. Constituirea garanţiei pentru îndeplinirea obligaţiilor uzufructuarului.

(1) În lipsa unei stipulaţii contrare, uzufructuarul este obligat să depună o garanţie pentru îndeplinirea obligaţiilor sale.

(2) Sunt scutiţi să depună garanţie vânzătorul şi donatorul care şi-au rezervat dreptul de uzufruct.

(3) În cazul în care uzufructuarul este scutit de garanţie, instanţa poate dispune depunerea unei garanţii sau luarea unei măsuri conservatorii atunci când

22

uzufructuarul, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate în care se află, pune în pericol drepturile nudului proprietar.

Comentariu

1. Garanţie personală sau o garanţie reală. Pe lângă obligaţia de a întocmi inventarul bunurilor mobile şi de a constata starea bunurilor imobile (art. 723 NCC), în momentul constituirii dreptului său, uzufructuarul are obligaţia să depună o garanţie pentru îndeplinirea obligaţilor sale (art. 541 CC 1864). Pentru că legea nu distinge, poate fi o garanţie personală (art. 2279 şi urm. NCC) sau o garanţie reală (ipotecă imobiliară sau mobiliară, art. 2343 şi urm. NCC). Fideiusorul, exempli gratia, se obligă să execute el în locul uzufructuarului, dacă va fi cazul, obligaţia de restituire şi de a plăti daunele aduse nudului proprietar prin încălcarea obligaţiilor. El trebuie să îndeplinească toate condiţiile impuse de lege pentru a deveni fideiusor: capacitatea deplină de exerciţiu, domiciliază în România, are şi menţine în ţară bunuri suficiente pentru a satisface creanţa (art. 2284 NCC). În situaţia cvasiuzufructului, garanţia nu are ca scop supravegherea modului de folosinţă, ci asigurarea restituirii unor bunuri de aceeaşi calitatea sau contravalorii lor (art. 712 NCC).

2. Nu au această obligaţie. Obligaţia de a depune o garanţie îi oferă nudului proprietar prerogative suplimentare împotriva riscului insolvabilităţii uzufructuarului. El are posibilitatea să renunţe la aceste prerogative, aşa încât, prin actul constitutiv sau ulterior, îl poate scuti pe uzufructuar de această obligaţie. Această scutire poate fi expresă sau tacită. Pe de altă parte, această obligaţie există numai în cazul uzufructului constituit direct. În situaţia în care uzufructul s-a constituit pe cale indirectă, prin păstrarea acestui drept şi înstrăinarea nudei proprietăţi, vânzătorul şi donatorul nu sunt obligaţi să depună garanţie (art. 726 alin. 2 NCC; art. 541 CC 1864).

Dacă în timpul uzufructului apar modificări în situaţia uzufructuarului scutit de a depune garanţie, care ar periclita drepturile nudului proprietar, acesta este îndreptăţit să solicite o garanţie. A fortiori, uzufructuarul scutit de garanţie, poate fi supus acestei obligaţii dacă abuzează de folosinţa bunurilor (art. 747 NCC). În lipsa unei înţelegeri, nudul proprietar are o acţiune în justiţie împotriva uzufructuarului care, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate în care se află, îi pune în pericol drepturile (art. 726 alin. 3 NCC). Instanţa poate dispune obligarea uzufructuarului la depunerea unei garanţii sau luarea unei măsuri conservatorii menite a garanta îndeplinirea obligaţiilor sale.

Art. 727. Numirea administratorului.

(1) Dacă uzufructuarul nu poate oferi o garanţie, instanţa, la cererea nudului proprietar, va numi un administrator al imobilelor şi va dispune ca fructele civile încasate şi sumele ce reprezintă contravaloarea fructelor naturale şi industriale percepute să fie depuse la o instituţie de credit aleasă de părţi. În acest caz, uzufructuarul va încasa numai dobânzile aferente.

(2) Nudul proprietar poate cere vânzarea bunurilor ce se uzează prin folosinţă şi depunerea sumelor la o instituţie de credit aleasă de părţi. Dobânzile produse în cursul uzufructului revin uzufructuarului.

(3) Cu toate acestea, uzufructuarul va putea cere să îi fie lăsate o parte din bunurile mobile necesare folosinţei sale sau familiei sale, cu obligaţia de a le restitui la stingerea uzufructului.

23

Comentariu

În situaţia în care uzufructuarul întârzie în depunerea garanţiei sau nu poate oferi o garanţie suficientă, nudul proprietar are o acţiune în justiţie prin care solicită instanţei luarea măsurilor prevăzute de art. 727 NCC. Cu privire la imobile, poate cere instanţei să numească un administrator (art. 794 NCC). Veniturile încasate şi sumele ce reprezintă contravaloarea fructelor naturale şi industriale se depună la o instituţie de credit aleasă de părţi; în lipsa înţelegerii părţilor, decide instanţa având în vedere siguranţa plasamentelor. În cursul uzufructului, până la darea unei garanţii, uzufructuarul va încasa numai dobânzile aferente acestor sume. Cu privire la bunurile mobile care se uzează prin folosinţă (art. 713 alin. 1 NCC), instanţa poate dispune vânzarea lor şi depunerea sumelor la o instituţie de credit, dobânzile revenind uzufructuarului. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul bunurilor consumptibile (art. 712 NCC) sau celor care se deteriorează rapid prin utilizare (art. 713 alin. 3 NCC). Dacă uzufructul are ca obiect un fond de comerţ se poate proceda la vânzarea mărfurilor şi chiar la cesiunea acestui fond, dacă uzufructuarul nu depune o garanţie.

Pe de altă parte, la cererea uzufructuarului, instanţa poate admite ca o parte din bunurile mobile, necesare folosinţei sale sau familiei sale, să-i fie lăsate, cu obligaţia de a le restitui (art. 727 alin. 3 NCC; art. 543 CC 1864). În această situaţie legea priveşte cu multă bunăvoinţă interesul uzufructuarului pe care, practic, îl scuteşte de obligaţia de garanţie. Uzufructuarul restituie aceste bunuri în starea în care se vor afla la data stingerii uzufructului şi nu este responsabil de distrugerea lor dintr-un caz fortuit, ci numai de dolul şi cupla sa (nemo præstat casum fortuitum).

Art. 728. Întârzierea în depunerea garanţiei.

Întârzierea în depunerea garanţiei nu afectează dreptul uzufructuarului de a percepe fructele care i se cuvin de la data constituirii uzufructului.

Comentariu

Întârzierea sau imposibilitatea executării obligaţiei de a depune o garanţie nu înlătură dreptul uzufructuarului de a culege fructele bunului. În preocuparea constantă de a apăra interesele nudului proprietar şi, totodată, de a nu sacrifica nici interesul uzufructuarului, art. 727 NCC impune anumite măsuri. După cum am observat, nici neexecutarea obligaţiilor impuse de art. 723 NCC nu afectează dreptul uzufructuarului de a se bucura de fructele bunurilor primite în uzufruct. Practic, uzufructuarul are dreptul de a percepe fructele ce i se cuvin de la data constituirii uzufructului chiar dacă nu îşi îndeplineşte obligaţiilor născute în momentul constituirii dreptului său (inventarierea bunurilor şi constituirea garanţiei). Această soluţie se întemeiază pe conţinutul juridic al dreptului de uzufruct (art. 703 NCC), iar neîndeplinerea acestor obligaţii nu afectează naşterea dreptului de uzufruct sau prerogativa folosinţei. Per a contrario, această întârziere poate afecta celelalte prerogative ale dreptului de uzufruct.

Există anumite deosebiri între imposibilitatea executării obligaţiei de depunere a garanţiei şi întârzierea acestei executări. În prima situaţie, nudul proprietar se poate adresa instanţei pentru a lua măsurile prevăzute de art. 727 NCC, menite să concilieze interesele ambelor părţi. În cea de a doua situaţie, dacă nudul proprietar, care refuză predarea bunurilor, va culege chiar el fructele, le va restitui retroactiv, de îndată ce uzufructuarul depune garanţia. El are un drept de retenţie până la restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea şi perceperea fructelor (art. 550 NCC).

24

Art. 729. Modul de suportare a reparaţiilor de către uzufructuar şi nudul proprietar.

(1) Uzufructuarul este obligat să efectueze reparaţiile de întreţinere a bunului.

(2) Reparaţiile mari sunt în sarcina nudului proprietar.

(3) Sunt reparaţii mari acelea ce au ca obiect o parte importantă din bun şi care implică o cheltuială excepţională, cum ar fi cele referitoare la consolidarea ori reabilitarea construcţiilor privind structura de rezistenţă, zidurile interioare şi/sau exterioare, acoperişul, instalaţiile electrice, termice ori sanitare aferente acestora, la înlocuirea sau repararea motorului ori caroseriei unui automobil sau a unui sistem electronic în ansamblul său.

(4) Reparaţiile mari sunt în sarcina uzufructuarului atunci când sunt determinate de neefectuarea reparaţiilor de întreţinere.

Comentariu

1. Reparaţiile de întreţinere. Ca o manifestare a obligaţiei generale de a salva substanţa bunului şi a obligaţiei de a se folosi de acesta ca un bun proprietar, uzufructuarul are, în timpul uzufructului, obligaţia de conservare (art. 713 alin.1 şi art. 734 NCC; art. 541 şi 554 CC 1864), prin care se apără, în primul rând, substanţa juridică a uzufructului şi a nudei proprietăţi, precum şi obligaţia de întreţinere a lucrului în bună stare (art. 729-731 NCC; art. 545-547 CC1864), prin care se asigură substanţa materială a bunului. Legea distinge în materia uzufructului între reparaţiile de întreţinere şi reparaţiile mari. Uzufructuarul, care are dreptul de a folosi bunul şi de a culege fructele acestuia (art. 703 NCC), are, pe cale de consecinţă, şi obligaţia de a-l întreţine în bună stare. Aceste obligaţii „uzufructuare” nu se confundă cu obligaţiile locative, de întreţinere curentă a bunului, care sunt în sarcina locatarului (art. 1802 NCC). Pe acest plan, obligaţiile uzufructuarului sunt mai întinse decât acelea ale locatarului, pentru că obligaţiile de întreţinere cuprind şi pe cele locative. Sensul noţiunii de „reparaţii de întreţinere” poate să rezulte din interpretarea a contrario a art. 729 alin. 3 NCC: nu au ca obiect o parte importantă din bun şi implică o cheltuială obişnuită.

Din momentul în care a intrat în posesia bunurilor şi până când, încetând dreptul său, le restituie nudului proprietar, uzufructuarul are obligaţia de a efectua aceste reparaţii, iar nudul proprietar este îndreptăţit să-i pretindă efectuarea lor. În plus, nudul proprietar poate cere instanţei autorizarea de a efectua el însuşi aceste reparaţii pe cheltuiala uzufructuarului (art. 1528 NCC). La rândul său, dacă renunţă la uzufruct (art. 746 lit. d NCC), uzufructuarul va fi scutit pentru viitor de efectuarea acestor reparaţii, dar rămâne responsabil de reparaţiile pricinuite anterior din culpa sa.

2. Reparaţiile mari. Fiind sarcini extraordinare ale proprietăţii, reparaţiile mari revin nudului proprietar. Prin excepţie, revin uzufructuarului dacă prin înţelegerea părţilor s-a decis astfel ori dacă sunt determinate de neefectuarea reparaţiilor de întreţinere (art. 729 alin. 4 NCC). De asemenea, revin uzufructuarului şi în situaţia în care sunt cauzate de fapta sa ilicită (art. 1349 NCC). Legea defineşte înţelesul noţiunii de reparaţie mare şi exemplifică în materia construcţiilor şi a automobilelor (art. 729 alin. 3 NCC; art. 546 CC1864 enumera limitativ reparaţiile mari în situaţia clădirilor). Prin analogie sensul acestei noţiuni va fi stabilit şi pentru alte categorii de bunuri.

25

Art. 730. Efectuarea reparaţiilor mari.

(1) Uzufructuarul este obligat să îl înştiinţeze pe nudul proprietar despre necesitatea reparaţiilor mari.

(2) Atunci când nudul proprietar nu efectuează la timp reparaţiile mari, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat să restituie contravaloarea lor până la sfârşitul anului în curs, actualizată la data plăţii.

Comentariu

Dispoziţiile art. 730 NCC reglementează o soluţie nouă în această materie. În interpretarea şi aplicarea art. 545 CC1864 s-a admis că nudul proprietar nu poate fi constrâns să efectueze reparaţiile mari, ele fiind facultative pentru acesta, ca şi înainte de constituirea dreptului de uzufruct. Era o aplicare a ideii potrivit căreia nudul proprietar nu trebuie să procure folosinţa bunului, ci trebuie numai să suporte sarcina reală a uzufructului ce grevează bunul său. În consecinţă, pe acest plan, nudul proprietar nu avea o obligaţie personală sau, mai exact, el avea o obligaţie negativă, nu una pozitivă.

Potrivit art. 730 alin. 2 NCC, uzufructuarul poate cere instanţei autorizarea de a efectua el însuşi marile reparaţii pe cheltuiala sa, iar nudul proprietar este obligat să restituie contravaloarea lor, actualizată la data plăţii, până la sfârşitul anului în care au fost efectuate (finalizate). Instanţa apreciază şi dacă „este timpul” să se efectueze marile reparaţii şi evaluează necesitatea lor (o expertiză tehnică se impune). Dacă nudul proprietar nu plăteşte, uzufructuarul are o acţiune în aceste sens, care poate fi introdusă imediat, fără a aştepta încetarea dreptului său. În acest cadru, pe planul obligaţiei de a efectua aceste reparaţii, în mod nejustificat, situaţia nudului proprietar se aseamănă cu cea a locatorului (art. 1788 NCC).

Soluţia prevăzută de art. 730 NCC, care se îndepărtează de la tradiţia dreptului roman şi poate să fie injustă, nu-l obligă însă pe nudul proprietar să efectueze marile reparaţii care au cauze anterioare constituirii dreptului de uzufruct (art. 723 NCC). De asemenea, nu este obligat să efectueze marile reparaţii care sunt datorate vechimii bunului (art. 731 NCC).

De altă parte, dacă avem în vedere obligaţia impusă de art. 730 alin. 1 NCC, se poate admite că nudul proprietar nu trebuie să restituie contravaloarea actualizată a reparaţiilor mari până la sfârşitul anului în curs, dacă nu a fost anterior înştiinţat despre necesitatea efectuării lor. Legea nu impune aici o anumită formă, aşa încât el poate fi anunţat prin orice mijloace (precum, mijloacele obişnuite de corespondenţă dintre părţi), dar sarcina probei comunicării revine uzufructuarului. Dacă, fără a-l înştiinţa pe nudul proprietar, uzufructuarul efectuează marile reparaţii, el poate să fie despăgubit la sfârşitul uzufructului în temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză (art. 1345 NCC).

Art. 731. Distrugerile datorate vechimii ori cazului fortuit.

Uzufructuarul şi nudul proprietar nu sunt obligaţi să reconstruiască ceea ce s-a distrus datorită vechimii ori dintr-un caz fortuit.

Comentariu

Soluţia art. 731 NCC (art. 547 CC1864) nu se aplică numai construcţiilor, chiar dacă textul prevede expres că părţile nu sunt obligate „să reconstruiască” ceea ce s-a distrus datorită vechimii ori dintr-un caz fortuit. Pentru identitate de raţiune, ea se aplică şi altor categorii de bunuri (automobilele, maşini agricole etc) care pot fi astfel afectate.

26

În ceea ce îl priveşte pe uzufructuar, el nu poate fi ţinut să repare stricăciunile neimputabile neglijenţei sale. Responsabilitatea sa intervine numai dacă, exempli gratia, ruina edificiului este datorată lipsei de întreţinere. Cu privire la nudul proprietar, art. 731 NCC clarifică domeniul de aplicare a dispoziţiilor art. 730 alin. 2 NCC cu privire la obligaţia de efectuare a reparaţiilor mari. Dacă prevederile asemănătoare ale art. 547 CC 1864 păreau inutile în sistemul vechiului cod, dispoziţiile art. 731 NCC, care exclud reparaţiile mari datorate vechimii, sunt utile pentru clarificarea întinderii răspunderii nudului proprietar. Se va aprecia in concreto dacă aceste reparaţii sunt sau nu determinate de vechime ori au alte cauze. În situaţia în care bunul piere în întregime dintr-un caz fortuit, dreptul se uzufruct se stinge, iar dacă bunul a fost distrus în parte, uzufructul continuă asupra părţii rămase (art. 748).

Art. 732. Uzufructul cu titlu particular.

Uzufructuarul cu titlu particular nu este obligat la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat, iar dacă le va plăti, are acţiune contra nudului proprietar.

Comentariu

În principiu, uzufructuarul nu este obligat să plătească datoriile nudului proprietar, pentru bunurile date în uzufruct. Dar nimic nu îl împiedică să le plătească, indiferent de motivaţia pentru care face plata. O soluţie contrară art. 732 NCC poate să rezulte din actul constitutiv. În situaţia în care uzufructul poartă asupra unui bun determinat, existenţa unei ipoteci nu împiedică exerciţiul prerogativelor dreptului de uzufruct, chiar dacă bunul ar fi fost, între timp, dobândit de o altă persoană decât constituitorul uzufructului. Dispoziţiile art. 732 NCC (art. 551 CC 1864) nu disting între dobândirea acestui drept prin act cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, aşa încât în ambele situaţii se aplică regula respectivă (ubi lex non distinquit, nec nos distinguere debemus). Dacă uzufructuarul, fiind constrâns indirect ori de bună voie, plăteşte datoria pentru care bunul este ipotecat, el are acţiune împotriva nudului proprietar pentru restituirea sumei. Dar dispoziţiile art. 732 teza finală NCC nu exclud acţiunea uzufructuarului împotriva debitorului, atunci când acesta nu este nudul proprietar. În ipoteza în care uzufructuarul cu titlu particular are şi calitatea de moştenitor, el poate fi ţinut să plătească ipoteca în condiţiile art. 1155 alin. 3 lit. c NCC.

Art. 733. Suportarea sarcinilor şi a cheltuielilor în caz de litigiu.

(1) Uzufructuarul suportă toate sarcinile şi cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosinţa bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor.

(2) Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt plătite de uzufructuar.

Comentariu

1. Sarcinile. Corespunzător prerogativelor dreptului său, uzufructuarul preia parţial sarcinile şi cheltuielile pe care orice proprietar trebuie să le facă, în mod obişnuit, cu bunul său (art. 548 CC 1864). Sarcinile privind folosinţa bunului şi culegerea fructelor sunt suportate de uzufructuar pentru că este echitabil ca cel care are folosinţa unui bun să aibă şi sarcinile acestuia (secundum naturam est, commoda cujusque rei eum sequi, quem sequuntur incommoda). Aceste sarcini sunt datorate de uzufructuar proporţional cu durata dreptului său şi indiferent de cuantumul veniturilor bunurilor supuse uzufructului (ultra vires emolumenti). Potrivit art. 1515 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, „La constituirea sau transmiterea dezmembrămintelor dreptului de

27

proprietate, impozitul se determină la valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 20% din valoarea orientativă stabilită prin expertiza întocmită de camera notarilor” (HG nr. 44 din 22 ianuarie 2004, publicată în M.Of. nr. 112/6 februarie 2004).

Dacă bunul este asigurat, în lipsa unei convenţii contrare, uzufructuarul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite (art. 2.206 NCC) în contractul de asigurare. În acest cadru, el este obligat să întreţină bunul asigurat în condiţii corespunzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat (art. 2216 NCC). În cazul producerii riscului asigurat, uzufructul va continua asupra indemnizaţiei de asigurare (art. 748 alin. 2 şi art. 2208 NCC). De altă parte, uzufructuarul nu este obligat să încheiei un contract de asigurare pentru bunul care nu era asigurat la momentul constituirii dreptului său (dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut expres).

2. Cheltuielile în caz de litigiu. Uzufructuarul este obligat, de asemnea, la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de litigiile privind folosinţa şi culegerea fructelor bunului. În procesele privind aceste aspecte (art. 553 CC 1864) el va plăti toate cheltuielile de judecată (taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu de expert, despăgubirile martorilor, onorariu de avocat, alte cheltuieli potrivit art. 274 CPC), dar şi despăgubirile la care poate fi condamnat (sau este îndreptăţit să primească aceste despăgubiri, după caz). El va suporta aceste cheltuieli pentru cauzele născute în timpul uzufructului, chiar dacă procesul se finalizează după stingerea dreptului său.

Art. 734. Înştiinţarea nudului proprietar.

Uzufructuarul este obligat să aducă de îndată la cunoştinţa nudului proprietar orice uzurpare a fondului şi orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancţiunea obligării la plata de daune-interese.

Comentariu

Obligaţia uzufructuarului de a conserva substanţa juridică şi materială a bunului este o consecinţă firească a obligaţiei generale de salva substanţa bunului. De asemenea, fiind obligat a se folosi de acesta ca un bun proprietar (diligens et studiosus paterfamilias), uzufructuarul este ţinut să vegheze la paza şi conservarea bunului, pentru a-l restitui proprietarului (nam fructuarius custodiam præstare debet). Pe planul conservării materiale a bunului, el are obligaţia prevăzută de art. 730 alin. 1 NCC, iar pe planul conservării substanţei juridice a acestuia, are obligaţia prevăzută de art. 734 NCC (art. 554 CC 1864). În acest cadru, este obligat să anunţe imediat orice uzurpare a fondului şi orice contestare a dreptului de proprietate. Denunţarea terţului uzurpator poate fi făcută sub orice formă, chiar verbal, dar dovada comunicării îi aparţine uzufructuarului. Nudul proprietar are împotriva uzufructuarului o acţiune prin care poate pretinde plata daunelor cauzate prin tăcerea sau întârzierea acestuia. Chiar şi în situaţia în care câştigă procesul împotriva uzurpatorului, nudul proprietar va avea dreptul la despăgubiri, de câte ori neîndeplinirea obligaţiei impuse uzufructuarului prin art. 734 NCC i-a adus un prejudiciu.

Art. 735. Suportarea sarcinilor şi a cheltuielilor proprietăţii.

(1) Cheltuielile şi sarcinile proprietăţii revin nudului proprietar.

(2) Atunci când sarcinile şi cheltuielile proprietarului au fost suportate de uzufructuar, nudul proprietar este obligat la rambursarea acestora, iar când uzufructul este cu titlu oneros, nudul proprietar datorează acestuia şi dobânda legală.

28

Comentariu

Corelativ dispoziţiilor art. 733 NCC, art. 735 prevede că sarcinile proprietăţii revin nudului proprietar (art. 549 CC 1864), inclusiv cheltuielile ocazionate de litigiile privind nuda proprietate. Potrivit art. 1515 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, „La transmiterea nudei proprietăţi, impozitul se determină la valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 80% din valoarea orientativă stabilită prin expertiza întocmită de camera notarilor”. Potrivit dispoziţiilor C.fisc., impozitul pe clădiri (art. 249), impozitul pe teren (art. 256), taxa asupra mijloacelor de transport (art. 261), se datorează de către „persoana care are în proprietate” aceste bunuri. Potrivit principiului autonomiei de voinţă, părţile pot să convină că acestea vor fi suportate de uzufructuar, pentru că dispoziţiile legale respective nu sunt de ordine publică. Este posibil ca uzufructuarul să suporte aceste cheltuieli, fără să fie obligat prin actul constitutiv. Cu privire la întinderea obligaţiei nudului proprietar de a le restitui, legea distinge între uzufructul cu titlu gratuit şi uzufructul cu titlu oneros, în sensul că numai în ultimul caz el datorează şi dobânda legală. Pentru restituirea acestor sume, uzufructuarul are o acţiune împotriva nudului proprietar.

Cu privire la cheltuielile de judecată, este posibil ca procesul să intereseze deopotrivă pe uzufructuar şi pe nudul proprietar, aşa cu se întâmplă în situaţia acţiunii în revendicare intentată de un terţ, care pretinde că are un drept de proprietate asupra bunului dat în uzufruct. El pretinde părţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul şi solicită restituirea fructelor. În acest caz, dispoziţiile art. 733 şi 735 NCC obligă ambele părţi să suporte aceste cheltuieli, dar determinarea întinderii obligaţiei fiecăruia poate fi dificilă.

Art. 736. Obligaţiile în caz de pieire a turmei.

(1) Dacă turma dată în uzufruct a pierit în întregime din cauze neimputabile uzufructuarului, acesta va restitui numai pieile ori valoarea acestora.

(2) Dacă turma nu a pierit în întregime, uzufructuarul este obligat să înlocuiască animalele pierite cu cele de prăsilă.

Comentariu

1. Uzufructul animalelor considerate ut singului. Uzufructul animalelor poate fi constituit cu privire la unul sau mai multe animale considerate în mod individual, ut singului (art. 555 CC 1864), pe de o parte, sau asupra mai multor animale privite ca universalitate de fapt (universitas facti). Când uzufructul are ca obiect unul sau mai multe animale determinate (ut singuli), uzufructuarul este îndreptăţit să le folosească potrivit destinaţiei şi să culeagă toate fructele (lână, lapte, sporul animalelor potrivit art. 548 alin. 2 NCC, premiile câştigate la diferite competiţii, cum ar fi cazul unui cal de curse, etc). Uzufructuarul care se îngrijeşte de animale ca un bun proprietar, nu este obligat să înlocuiască animalul care ar fi pierit fără cupla sa şi nici să plătească valoarea acestuia. Fiecare animal constituie obiectul unui uzufruct distinct, iar dreptul proprietarului se stinge odată cu moartea animalului. Uzufructuarul este obligat să restituie pielea animalului sau valoarea acesteia, dacă a întrebuinţat-o, pentru că pielea nu este considerată ca fruct, ci este o parte a bunului, care aparţine proprietarului.

2. Uzufructul animalelor considerate ut universitas. Art. 736 NCC reglementează uzufructul animalelor privite ca universalitate de fapt (art. 556 CC 1864). Obiectul uzufructului este un ansamblu de animale (domestice), aşa încât uzufructuarul

29

are obligaţia să păstreze turma (cireada, herghelia, cârdul), care constituie substanţa bunului. El trebuie să înlocuiască animalele pierite cu cele care provin din spor. În această situaţie, uzufructuarul nu restituie pieile animalelor pierite decât dacă turma dată în uzufruct a pierit în întregime în condiţiile art. 736 alin. 1 NCC. De vreme ce le înlocuieşte prin altele provenite din cele de prăsilă, animalele care se scot din turmă aparţin uzufructuarului. În aceste condiţii, uzufructul nu se stinge decât atunci când turma a pierit în întregime (art. 748 alin. 1 NCC). Dacă turma piere în întregime din cauze imputabile uzufructuarului, el este obligat să restituie un număr de animale egal cu acela care exista la constituirea uzufructului. El poate să probeze că animalele care lipsesc au pierit dintr-un caz fortuit şi că sporul de valoare nu a fost suficient pentru a le înlocui. În caz contrar, el va plăti valoarea animalelor care lipsesc.

§3. Dispoziţii speciale

Art. 737. Opozabilitatea uzufructului asupra creanţelor.

Uzufructul asupra unei creanţe este opozabil terţilor în aceleaşi condiţii ca şi cesiunea de creanţă şi cu îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.

Comentariu

Pentru a transmite uzufructul unei creanţe nu este necesar consimţământul debitorului, care este un terţ faţă de convenţia dintre nudul proprietar (cedent) şi uzufructuar (cesionar). Prin această convenţie se transmite temporar atributul folosinţei (elementele usus şi fructus) din conţinutul juridic al dreptului de creanţă, de la cedent către cesionar. În acest cadru, pentru ca actul de constituire a uzufructului să fie opozabil terţilor, deci inclusiv debitorului (cedat temporar), legea impune îndeplinite formalităţilor prevăzute în materia cesiuni de creanţă (art. 1578 NCC). Mai întâi, dacă debitorul acceptă constituirea uzufructului asupra creanţei, aceasta are semnificaţia faptului că el a luat la cunoştinţă despre constituirea uzufructului şi de drepturile uzufructuarului (art. 738 NCC) pe perioada uzufructului. Acceptarea trebuie făcută printr-un înscris cu dată certă (art. 1393 alin. 2 CC 1864 impunea forma autentică), spre a fi opozabilă tuturor categoriilor de terţi. Dacă este făcută prin act sub semnătură privată care emană de la debitor, dreptul de uzufruct asupra creanţei va fi opozabil numai acestuia. Pe de altă parte, creditorul poate să opteze pentru comunicarea scrisă a constituirii uzufructului asupra creanţei (potrivit art. 1393 alin. 1 CC 1864, notificare). Comunicarea poate fi „pe suport de hârtie sau în format electronic” şi trebuie să menţioneze expres identitatea uzufructuarului, creanţa asupra căreia se constituie uzufructul şi solicitarea ca debitorul să plătească uzufructuarului. Pentru opozabilitatea faţă de terţi a uzufructului asupra unei universalităţi de creanţe se aplică art. 1579 NCC care impune înscrierea în arhivă.

Art. 738. Drepturile şi obligaţiile în cazul uzufructului asupra creanţelor.

(1) Uzufructuarul are dreptul să încaseze capitalul şi să perceapă dobânzile creanţei şi să îndeplinească toate actele necesare pentru conservarea ori încasarea dobânzilor. Titularul dreptului de creanţă poate face toate actele de dispoziţie care nu aduc atingere drepturilor uzufructuarului.

30

(2) După plata creanţei, uzufructul continuă asupra capitalului, cu obligaţia uzufructuarului de a-l restitui creditorului la stingerea uzufructului.

(3) Uzufructuarul suportă toate cheltuielile şi sarcinile referitoare la dobânzi.

Comentariu

Corespunzător prerogativelor de a folosi şi de a culege fructele creanţei, art. 738 NCC menţionează conţinutul juridic al dreptului de uzufruct asupra creanţelor, precum şi conţinutul juridic al dreptului titularului creanţei, care păstrează atributul dispoziţiei (specific nudei proprietăţi). Dacă uzufructuarul are dreptul de a percepe, la termenele stipulate, dobânzile creanţei, el nu are însă posibilitatea de a cesiona creanţa, a face o novaţie, a remite datoria debitorului ori de a-i prelungi termenul de plată. Chiar dacă are dreptul să încaseze capitalul, el nu devine proprietarul acestuia, fiind obligat să-l restituie la stingerea uzufructului. Cu privire la dreptul uzufructuarului de a încasa capitalul creanţei la scadenţă, s-a propus a se distinge între două situaţii. Mai întâi, dacă uzufructul are ca obiect o universalitate de bunuri în care se află şi creanţa, uzufructuarul ar avea acest drept. În al doilea caz, când uzufructul este constituit cu titlu particular asupra unei creanţe determinate, uzufructuarul nu ar putea pretinde sau primi capitalul, care poate fi plătit valabil numai în mâinile titularului creanţei. În prezent, dispoziţiile art. 738 alin. 1 NCC care menţionează în primul rând dreptul uzufructuarului de a încasa capitalul, fără a distinge între diferite situaţii, înlătură orice dubiu cu privire la acest aspect. Uzufructuarul ar avea acest drept şi în situaţia în care debitorul plăteşte anticipat datoria. De altă parte, în situaţia în care termenul de plată a creanţei este mai lung decât termenul pentru care a fost constituit uzufructul asupra creanţei, uzufructuarul, în lipsa unei stitpulaţii contrare, nu ar avea posibilitatea să încaseze capitalul.

Dacă uzufructul asupra creanţei s-a constituit cu titlu oneros, nudul proprietar garantează existenţa creanţei la data constituirii uzufructului, fără a răspunde şi de solvabilitatea debitorului. La rândul său, uzufructuarul nu răspunde dacă debitorul creanţei a devenit insolvabil în cursul uzufructului. De altă parte, creditorii personali ai uzufructuarului nu pot urmări creanţa, pentru că acesta nu este proprietarul creanţei, dar sunt îndreptăţiţi să execute dobânzile sau însuşi dreptul de uzufruct asupra creanţei.

Uzufructuarul culege dobânzile zi cu zi, proporţional cu durata uzufructului (art. 711 NCC), iar cheltuielile şi sarcinile referitoare la acestea sunt suportate de el, fiind de principiu că cel care culege fructele este obligat să susţină şi cheltuielile necesare pentru perceperea (şi producerea) lor.

Art. 739. Uzufructul rentei viagere.

Uzufructuarul rentei viagere are dreptul de a percepe, pe durata uzufructului său, veniturile dobândite zi cu zi. Acesta va fi obligat numai la restituirea veniturilor încasate cu anticipaţie.

Comentariu

Uzufructul poate fi constituit asupra unei rente viagere aşa cum poate fi constituit asupra unei creanţe (art. 527 CC 1864). Nudul proprietar are calitatea de credirentier în contractul de rentă viageră (art. 2242 NCC) şi transmite uzufructuarului dreptul de a percepe, pe durata uzufructului, veniturile acestei rente, aşa încât acesta va dobândi proprietatea lor zi de zi (art. 550 alin. 3 NCC). El poate transmite dreptul de a percepe aceste venituri în întregime sau numai într-o cotă parte, păstrând pentru sine restul. Uzufructuarul este îndreptăţit să solicite executarea silită a ratelor de rentă (art. 2.250

31

NCC), având în vedere prerogativele şi opozabilitatea dreptului său. În raporturile dintre nudul proprietar şi uzufructuarul rentei viagere nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2.247 NCC. În lipsa unor prevederi exprese în actul de constituire a uzufructului sau în contractul de rentă viageră, uzufructuarul este îndreptăţit să primească ratele de rentă, potrivit art. 2.248 NCC, trimestrial în avans şi indexate în funcţie de rata inflaţiei. La încetarea dreptului său, uzufructuarul este obligat să restituie veniturile încasate cu anticipaţie. Concret, dacă a primit plata în avans pe un trimestru, iar dreptul său încetează după prima lună, va fi obligat să restituie (el sau moştenitorii săi) veniturile încasate anticipat pentru ultimele două luni. Dacă renta se stinge în cursul dreptului de uzufruct, uzufructuarul nu va avea nimic de restituit.

Art. 740. Dreptul de a spori capitalul.

(1) Dreptul de a spori capitalul care face obiectul uzufructului, cum ar fi cel de a dobândi valori mobiliare, aparţine nudului proprietar, iar uzufructuarul are numai dreptul de a exercita uzufructul asupra bunurilor astfel dobândite.

(2) Dacă nudul proprietar cedează dreptul său, bunul dobândit în urma înstrăinării este predat uzufructuarului, care va da socoteală la sfârşitul uzufructului.

Comentariu

În cazul uzufructului asupra unei creanţe, nuda proprietate şi dreptul de uzufruct păstrează prerogativele clasice (art. 703 NCC), iar dispoziţiile speciale din secţiunea de faţă clarifică specificitatea modului lor de exercitare. Dreptul de a spori capitalul face parte din prerogativa dispoziţiei asupra creanţei, astfel încât el aparţine nudului proprietar. Cu privire la prerogativele dreptului de a spori capitalul, textul legal exemplifică: posibilitatea dobândirii unor valori mobiliare. Potrivit art. 2 alin. 1 pct. 33 din L. Nr. 297/2004 (M.Of. nr. 57 din 29.06.2004) termenul „valori mobiliare” are următoarele semnificaţii: a) acţiuni emise de societăţi comerciale şi alte valori mobiliare echivalente ale acestora, negociate pe piaţa de capital;  b) obligaţiuni şi alte titluri de creanţa, inclusiv titlurile de stat cu scadenţa mai mare de 12 luni, negociabile pe piaţa de capital; c) orice alte titluri negociate în mod obişnuit, care dau dreptul de a achiziţiona respectivele valori mobiliare prin subscriere sau schimb, dând loc la o decontare în bani, cu excepţia instrumentelor de plata ( termenul „instrumente financiare” este definit la pct. 11).

De altă parte, exercitarea dreptului nudului proprietar de a spori capitalul nu trebuie să aducă atingere drepturilor uzufructuarului (art. 738 alin. 1 teza finală NCC), ca manifestare a obligaţiei generale negative corelative dreptului de uzufruct (art. 539 alin. 1 CC 1864). În fine, bunurile (acţiuni, obligaţiuni, titlurile de stat, unităţile de fond etc.) dobândite prin exercitarea prerogativelor nudului proprietar asupra dreptului de creanţă, precum şi bunurile dobândite prin transmiterea acestui drept, vor fi grevate de dreptul de uzufruct (în condiţiile actului de constituire).

Dreptul de uzufruct se extinde şi asupra bunurilor dobândite prin exercitarea dreptului de a spori capitalul de către nudul proprietar (art. 707 NCC), iar bunurile dobândite în urma înstrăinării dreptului de creanţă primesc regimul juridic special al elementelor pecuniare care au ieşit din patrimoniul nudului proprietar şi, prin urmare, vor fi supuse dreptului de uzufruct (art. 740 alin. 2 NCC). Uzufructuarul va da socoteală la sfârşitul uzufructului, având obligaţia de restituire a bunului care a format obiectul

32

dreptului de uzufruct; el este obligat să restituie, după caz, bunul în starea în care se află bunuri de aceeaşi calitate sau contravaloarea lor (art. 703; art. 712 art. 713 NCC).

Art. 741. Dreptul de vot.

(1) Dreptul de vot aferent unei acţiuni sau altei valori mobiliare, unei părţi indivize, unei cote-părţi din dreptul de proprietate sau oricărui alt bun aparţine uzufructuarului.

(2) Cu toate acestea, aparţine nudului proprietar votul care are ca efect modificarea substanţei bunului principal, cum ar fi capitalul social sau bunul deţinut în coproprietate, ori schimbarea destinaţiei acestui bun sau încetarea societăţii, reorganizarea ori încetarea persoanei juridice sau, după caz, a unei întreprinderi.

(3) Repartizarea exercitării dreptului de vot în alte condiţii decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) nu este opozabilă terţilor, afară de cazul în care aceştia au cunoscut-o în mod expres.

Comentariu

1. Dreptul de vot aferent bunului dat în uzufruct aparţine uzufructuarului atunci când exercitarea sa priveşte conservarea sau administrarea bunului. Potrivit art. 124 alin. 1 din L. 31/1990 privind societăţile comerciale, dacă acţiunile sunt grevate de un drept de uzufruct, dreptul de vot conferit de aceste acţiuni aparţine uzufructuarului în adunările generale ordinare şi nudului proprietar în adunările generale extraordinare. Legea specială împarte astfel exercitarea dreptului de vot pe considerente care ţin de competenţa fiecărui tip de adunare generală. Adunarea generală ordinară, având atribuţii care privesc problemele curente de gestiune a societăţii, săvârşeşte acte de conservare şi administrare, iar adunarea generală extraordinară, având atribuţii care exced activităţii curente a societăţii, săvârşeşte acte de dispoziţie. În plus, uzufructuarul fiind direct interesat de „fructele” produse de acţiuni, este chemat să voteze în adunarea generală care hotărăşte cu privire la distribuirea dividendelor. Dreptul uzufructuarului de a vota în cadrul adunărilor generale ordinare izvorăşte din atributele dreptului său de uzufruct (posesia şi folosinţa asupra acţiunilor), iar nu din voinţa nudului proprietar de a-l împuternicire în acest sens. În materia dreptului de vot privind acţiunile grevate de uzufruct dispoziţiile art. 124 alin. 1 din L. 31/1990 au caracter imperativ şi constituie reglementarea specială în raport cu dispoziţiile art. 741 NCC (specialia generalibus derogant).

În situaţia bunurilor aflate în proprietate comună dreptul de vot aferent unei cote-părţi sau unei părţi indivize se exercită în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile. În cazul coproprietăţii obişnuite se va avea în vedere distincţia între regimul juridic legal şi regimul juridic convenţional (art. 634-645 NCC). Uzufructuarul poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalţi coproprietari (art. 639 NCC) şi fără acordul nudului proprietar. El exercită dreptul de vot aferent cotei-părţi în cazul actelor de administrare cu privire la bunul comun (art. 641 alin. 1 NCC) când se impune acordul coproprietarilor ce deţin majoritatea cotelor-părţi.

2. Dreptul de vot aferent bunului dat în uzufruct aparţine nudului proprietar atunci când exercitarea sa priveşte dispoziţia asupra bunului. În cazul societăţilor comerciale, L. 31/1990 impune condiţii speciale privind mărirea sau reducerea capitalului social, prelungirea duratei societăţii, dizolvarea anticipată a societăţii, fuziunea şi divizarea societăţii, transformarea societăţii. În astfel de situaţii care presupun modificarea

33

societăţii, dreptul de vot aparţine nudului proprietar. De altă parte, în cazul coproprietăţii obişnuite, în ipoteza art. 641 alin. 4 NCC sau în cazul coproprietăţii forţate, în ipoteza art. 650 NCC, dreptul de vot aparţine nudului proprietar, dacă nu există o stipulaţie contrară în actul de constituire a dreptului de uzufruct.

3. Protecţia terţilor. Regulile prevăzute de art. 741 alin. 1 şi 2 privind exercitarea dreptului de vot nu sunt imperative, aşa încât părţile pot să deroge de la ele prin actul de constituire a dreptului de uzufruct. Ca o măsură de protecţie a terţilor, care ar putea să fie surprinşi de o altă partajare a exercitării dreptului de vot prin convenţia părţilor, art. 741 alin. 3 prevede inopozabilitatea acestor convenţii. Prin excepţie, terţii care au cunoscut „în mod expres” repartizarea convenţională a exercitării dreptului de vot, nu pot invoca inopozabilitatea acesteia. Pentru dreptul de vot aferent unei acţiuni nu se pune problema unei repartizări diferite faţă de cea impusă prin dispoziţiile art. 124 L. 31/1991.

Art. 742. Dreptul la dividende.

Dividendele a căror distribuire a fost aprobată, în condiţiile legii, de adunarea generală în timpul uzufructului se cuvin uzufructuarului de la data stabilită prin hotărârea adunării generale.

Comentariu

1. Preliminarii. Adunarea generală ordinară se întruneşte în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate şi să fixeze dividendul (art. 111 alin. 2 lit. a din L. 31/1990). Din momentul stabilirii dividendului, dreptul la beneficii al asociatului încetează sa mai fie un drept societar şi devine un drept de creanţă individual al asociatului faţă de societate. Dividendul este cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat, iar dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, se distribuie proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat (art. 67 din L. nr. 31/1990). Dispoziţiile art. 742 NCC confirmă soluţia impusă prin interpretarea dispoziţiilor art. 124 alin. 1 L. 31/1990 în sensul că dacă acţiunile sunt grevate de un drept de uzufruct dreptul de a primi dividendele aparţine uzufructuarului. Acordând uzufructuarului dreptul de a vota în adunarea generală ordinară, care fixează dividendul, legiuitorul a înţeles ca exercitarea acestui drept să fie efectivă. De altă parte, culegerea dividendelor ţine de exerciţiul normal al prerogativelor dreptului de uzufruct (art. 703 NCC).

2. Data adunării generale. Uzufructuarul culege dividendele a căror distribuire a fost aprobată, în condiţiile legii, de adunarea generală în timpul uzufructului. Problema care poate să apară este dacă dividendele se cuvin uzufructuarului proporţional cu durata uzufructului. Răspunsul afirmativ ar fi susţinut de împrejurarea că sunt fructe civile (art. 548 alin. 4 NCC) şi dreptul de a le pretinde se dobândeşte zi de zi (art. 711 NCC). Potrivit art. 742 NCC, nu durata uzufructului este avută în vedere, ci împrejurarea că adunarea generală ordinară care a aprobat distribuirea lor s-a desfăşurat „în timpul uzufructului”. Această soluţie are în vedere condiţiile care trebuie îndeplinite pentru naşterea dreptului la dividende şi momentul naşterii acestui drept. Practic, acest drept se naşte dacă sunt îndeplinite două condiţii: înregistrarea un profit şi adoptarea unei hotărâri a adunării generale prin care să se fixeze dividendele. Momentul la care se naşte acest drept este data hotărârii adunării generale ordinare care a fixat dividendele. Din acest moment dreptul la dividende intră în patrimoniul acţionarului (uzufructuarului). Numai plata dividendelor este supusă unui termen suspensiv prevăzut prin hotărârea adunării

34

generale, care nu poate fi mai mare de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat Uzufructuarul are dreptul şi la daune-interese pentru perioada de întârziere a plăţii dividendelor (art. 67 din L. nr. 31/1990). Dacă avem în vedere că dispoziţiile art. 742 NCC nu sunt de ordine publică, rezultă că părţile pot să prevădă prin actul de constituire a uzufructului soluţii diferite de cele prevăzute de lege.

De altă parte, în cazul coproprietăţii obişnuit, repartizarea beneficiilor se face proporţional cu cota parte din drept (art. 635 NCC), astfel încât uzufructuarul dobândeşte aceste beneficii proporţional cu durata uzufructului şi cu această cotă parte, dacă în actul de constituire a uzufructului sau în contractul de administrare a coproprietăţii nu se prevede altfel.

Art. 743. Obligaţia nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar.

(1) Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plăteşte datoriile aferente masei patrimoniale sau părţii din masa patrimonială date în uzufruct, nudul proprietar trebuie să restituie sumele avansate, la stingerea uzufructului, fără nicio dobândă.

(2) În cazul în care uzufructuarul nu plăteşte datoriile prevăzute la alin. (1), nudul proprietar poate, la alegere, să le plătească el însuşi sau să vândă o parte suficientă din bunurile date în uzufruct. Dacă însă nudul proprietar plăteşte aceste datorii, uzufructuarul datorează dobânzi pe toata durata uzufructului.

(3) Legatarul uzufructului universal ori cu titlu universal este obligat să achite, în proporţie cu obiectul uzufructului şi fără niciun drept de restituire, legatele cu titlu particular având ca obiect obligaţii de întreţinere sau, după caz, rente viagere.

Comentariu

1. Dobânda datoriilor. În principiu, uzufructuarul nu este obligat să plătească datoriile aferente bunurilor date în uzufruct, iar art. 732 NCC impune această regulă în cazul uzufructului cu titlu particular. În cazul uzufructului universal sau cu titlu universal soluţia este nuanţată (art. 552 CC 1864), dar, în esenţă, nudul proprietar plăteşte datoriile (capitalul), iar uzufructuarul dobânda datoriilor (legală sau convenţională). Soluţia este echitabilă de vreme ce, în timpul uzufructului, toate fructele masei patrimoniale (părţii) sunt culese de uzufructuar. Dobânda se plăteşte proporţional cu obiectul uzufructului: în întregime de către uzufructuarul universal sau potrivit cotei părţi de către cel cu titlu universal.

În acest cadru, în ipoteza art. 743 alin. 1 NCC, nudul proprietar restituie sumele avansate de uzufructuar pentru datoriile aferente, fără nicio dobândă pentru perioada din momentul plăţii până la sfârşitul uzufructului. Uzufructuarul nu poate recupera aceste sume în timpul uzufructului, iar dreptul său la acţiune se prescrie începând cu momentul stingerii uzufructului (indiferent de cauză). După stingerea uzufructului, nudul proprietar datorează dobânda legală. În ipoteza art. 743 alin. 2 NCC, nudul proprietar are un drept de opţiune: a) plăteşte el însuşi datoria, iar uzufructuarul va plăti dobânda legală din momentul plăţii, pe toată durata uzufructului; b) vinde o parte din bunurile date în uzufruct suficientă pentru a plăti datoria. În acest caz, nudul proprietar este liber să decidă

35

vânzarea, dar uzufructuarul se poate opune ca anumite bunuri să fie vândute, de vreme ce se vinde deplina proprietate care include şi uzufructul. În lipsa unei înţelegeri între părţi, instanţa va decide care bunuri (parte din masa patrimonială) se vor vinde pentru plata datoriei.

2. Obligaţia de întreţinere. Renta viageră. Legatarul uzufructului universal sau cu titlu universal este direct şi personal obligat să plătească legatele cu titlu particular având ca obiect obligaţiile menţionate de art. 743 alin. 3 NCC. Credirentierul sau creditorul întreţinerii au o acţiune directă împotriva uzufructuarului în temeiul acestei dispoziţii legale. Uzufructuarul plăteşte aceste obligaţii în proporţie cu obiectul uzufructului, pe toată perioada existenţei dreptului său (dacă este cazul), fără a avea posibilitatea să solicite restituirea sumelor plătite de la nudul proprietar. Din interpretarea gramaticală a textului, poate să rezulte că art. 743 alin. 3 NCC are în vedere uzufructul constituit prin testament, precum şi obligaţiile de întreţinere sau rentele viagere constituite, de asemenea, prin testament. În acest cadru, obligaţiile care rezultă din contracte de întreţinere (art. 2254 NCC) sau contracte de rentă viageră (art. 2242 NCC) încheiate în timpul vieţii de autor, precum şi obligaţiile legale de întreţinere nu s-ar achita potrivit art. 743 alin. 3 NCC. Ele vor apăsa asupra întregii moşteniri şi vor fi executate potrivit dreptului comun (art. 1555 şi urm. NCC).

Legatarul uzufructului universal sau cu titlu universal este obligat să plătească şi el dobânda datoriilor aferente masei patrimoniale sau părţii din masa patrimonială în condiţiile art. 743 alin. 1 şi 2 NCC. În fine, este de menţionat că art. 743 NCC nu distinge între uzufructul constituit cu titlu gratuit şi cel constituit cu titlu oneros. Dacă se admite că dobânditorul unui uzufruct cu titlu oneros a plătit echivalentul dreptului său, pare inechitabil a-l obliga să plătească (chiar şi în parte) datoriile nudului proprietar. Dar uzufructuarul nu va plăti datoriile ultra vires emolumenti, ci numai până la concurenţa emolumentului său.

Art. 744. Dreptul creditorilor asupra bunurilor uzufructului.

Dacă plata datoriilor nu se va face în modul prevăzut la art. 743, creditorii pot să urmărească bunurile date în uzufruct.

Comentariu

Textul prevede în favoarea creditorilor posibilitatea să urmărească deplina proprietate a bunurilor din masa patrimonială supusă uzufructului până la concurenţa creanţei lor. Nu se distinge între creditorii menţionaţi în art. 743 alin. 1 şi 2 NCC, pe de o parte, sau credirentieri şi creditorii întreţinerii, pe de altă parte (alin. 3). Toţi sunt îndreptăţiţi să urmărească bunurile date în uzufruct pentru executarea creanţei lor. În prima ipoteză, creditorii nu ar putea pretinde, în principiu, de la uzufructuar plata datoriei, pentru că el nu datorează decât dobânda. Dar, în condiţiile art. 744 NCC, ei pot să urmărească bunurile date în uzufruct, aşa încât uzufructuarul este interesat de plata datoriilor dacă doreşte să menţină intactă universalitatea. În cele din urmă, executarea silită a datoriilor aferente masei patrimoniale determină practic o stingere pro parte a dreptului de uzufruct.

Art. 745. Uzufructul fondului de comerţ.

În lipsă de stipulaţie contrară, uzufructuarul unui fond de comerţ nu poate să dispună de bunurile ce îl compun. În situaţia în care dispune de aceste bunuri are obligaţia de a le înlocui cu altele similare şi de valoare egală.

36

Comentariu

Fondul de comerţ este ansamblul bunurilor mobile şi imobile, corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenţii, vad comercial) utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale, în scopul atragerii clientelei şi obţinerii de profit. Asupra fondului de comerţ se constituie un veritabil drept de uzufruct, iar nu un cvasiuzufruct, de aceea, în principiu, uzufructuarul nu poate să dispună de bunurile ce îl compun (art. 745 teza I NCC). Obiectul uzufructului îl constituie fondul de comerţ privit ca universalitate de fapt (art. 541 NCC), iar obligaţia uzufructuarului de a conserva ansamblul ca atare este o aplicaţie a obligaţiei de a conserva substanţa lucrului (salva rerum substantia).

Uzufructuarul are dreptul de a folosi şi de a culege fructele fondului de comerţ, adică profitul. În timpul uzufructului, el este îndreptăţit să folosească firma comercială, emblema, clientela şi vadul comercial, drepturile de proprietate intelectuală (invenţiile, know-how-ul, desenele şi modelele industriale, mărcile şi indicaţiile geografice), drepturile de autor, precum şi bunurile corporale, imobile şi mobile, care fac parte din fondul de comerţ. Cu privire la anumite bunuri mobile corporale, aşa cum sunt materiile prime şi materialele, menite a fi prelucrate, ori produsele, mărfurile, rezultate din activitatea comercială, este de reţinut că ele sunt destinate valorificării prin vânzare către clientelă. În lipsa unei prevederi contrare, actele juridice privind fondul de comerţ privesc şi mărfurile. Prin urmare, pe planul dreptului de uzufruct, dacă fondul de comerţ include astfel de bunuri, valorificarea lor prin vânzare revine uzufructuarului, care are obligaţia de a le înlocui cu altele similare şi de valoare egală (art. 745 teza a II-a NCC). El are dreptul de a dispune de astfel de bunuri, aşa încât suntem în prezenţa unui cvasiuzufruct (art. 712 NCC).

Pornind de la obligaţia generală de a salva substanţa lucrului şi de a se folosi de acesta ca un bun proprietar, se poate reţine că uzufructuarul este obligat să exploateze fondul comercial pentru a menţine sau a îmbunătăţi aptitudinea acestuia de a atrage publicul şi de a aduce profit. El este liber să decidă, spre exemplu, asupra factorilor multipli care particularizează vadul comercial dobândit, precum: amenajarea spaţiului, calitatea mărfurilor şi serviciilor oferite clienţilor, atitudinea personalului, eficienţa reclamei comerciale. De altă parte, el se poate apăra împotriva actelor şi faptelor ilicite de sustragere a clientelei, dar şi împotriva atingerilor aduse dreptului asupra firmei sau emblemei (art. 25 din L. nr. 26/1996) şi este îndreptăţit să solicite repararea prejudiciului suferit. În raporturile dintre nudul proprietar şi uzufructuarul fondului de comerţ, problema continuării unui comerţ de acelaşi gen de către nudul proprietar se rezolvă potrivit actului constitutiv. Cel puţin în situaţia constituirii cu titlu oneros, este de aşteptat ca nudul proprietar să îşi asume obligaţia de a nu face concurenţă prin începerea unui comerţ de acelaşi gen la mică distanţă de vadul iniţial, oferit acum uzufructuarului. În principiu, voinţa părţilor încorporată în titlul de constituire a dreptului de uzufruct este suverană, aşa încât în conformitate cu aceasta se clarifică întinderea drepturilor şi obligaţiilor fiecăreia; în lipsa unor clauze contractuale contrare, dispoziţiile legale în materie se aplică în mod corespunzător şi în situaţia uzufructului asupra fondului de comerţ.

37

Secţiunea a 3-a. Stingerea uzufructului

Art. 746. Cazurile de stingere a uzufructului.

(1) Uzufructul se stinge pe cale principală prin:

a) moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea personalităţii juridice;

b) ajungerea la termen;

c) consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar şi de nud proprietar se întrunesc în aceeaşi persoană;

d) renunţarea la uzufruct;

e) neuzul timp de 10 de ani sau, după caz, timp de 2 ani în cazul uzufructului unei creanţe.

(2) Uzufructul se stinge prin decesul ori, după caz, încetarea existenţei juridice a uzufructuarului chiar dacă termenul nu s-a împlinit.

(3) În cazul imobilelor sunt aplicabile dispoziţiile în materie de carte funciară.

Comentariu

1. Preliminarii. Dreptul de uzufruct este esenţialmente temporar, iar art. 746 NCC prevede care sunt modurile specifice de stingere a acestui dezmembrământ. Pe lângă acestea, există şi alte moduri de stingere care rezultă din aplicarea unor principii generale ale dreptului. Astfel, prin desfiinţarea cu caracter retroactiv, pe orice cale, a titlului de proprietate a celui care a constituit uzufructul, desfiinţarea actului juridic prin care s-a constituit uzufructul (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), uzucaparea sau dobândirea prin posesie de bună-credinţă a dreptului de proprietate de către un terţ asupra bunului care formează obiectul dreptului de uzufruct. În situaţia în care obiectul uzufructului este un bun imobil se vor avea în vedere dispoziţiile în materie de carte funciară (art. 746 alin. 3 NCC; art. 885 NCC).

2. Încetarea capacităţii de folosinţă. Termenul. Când titularul este o persoană fizică, uzufructul, fiind un drept viager, se stinge prin moartea uzufructuarului indiferent care ar fi cauza acesteia, fie chiar un omor comis de nudul proprietar, şi chiar dacă intervine imediat după constituirea uzufructului. Dispoziţiile art. 2247 NCC care declară fără efect contractul de rentă viageră constituit pe durata vieţii unei persoane afectate de o boală letală din cauza căreia a murit în 30 de zile de la încheierea contractului, nu se aplică în materie de uzufruct. Regula instituită de art. 708 alin. 1 NCC nu interzice ca uzufructul să fie constituit în favoarea mai multor persoane chemate să-l exercite împreună (concomitent) sau una după moartea alteia (succesiv). Se impune ca fiecare dintre couzufructuari sau uzufructuarii succesivi să fie născut sau cel puţin conceput în momentul constituirii dreptului. În esenţă, şi în aceste situaţii uzufructul este stabilit „pentru o viaţă de om”, fiind limitat la viaţa uzufructuarului care trăieşte mai mult. De altă parte, când titularul este o persoană juridică, dreptul de uzufruct încetează la data încetării personalităţii juridice (art. 251 NCC). Poate fi data radierii din registrele în care a fost înscrisă persoana juridică sau data actului prin care s-a dispus încetarea acesteia ori, după caz, data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.

38

În fine, uzufructul constituit pentru un timp determinat (ad diem) se stinge prin împlinirea acelui termen, dacă el nu s-a stins înainte de acest moment din alte cauze, precum renunţarea uzufructuarului, decăderea pentru abuz de folosinţă, moartea sau încetarea personalităţii juridice a uzufructuarului (art. 746 alin. 2 NCC). Pentru a determina momentul iniţial al termenului pentru care uzufructul a fost constituit se va avea în vedere termenii actului juridic constitutiv şi voinţa concordantă a părţilor (art. 1.266 NCC). Pentru cazurile de singere a uzufructului potrivit art. 746 alin. lit. a şi b NCC, în situaţia în care obiectul acestuia este un bun imobil, se vor avea în vedere şi dispoziţiile art. 885 alin. 2 teza a II-a NCC.

3. Consolidarea. Stingerea dreptului în cazul în care calitatea de uzufructuar şi de nud proprietar se întrunesc în aceeaşi persoană este o aplicarea a regulii res sua nemini servit (art. 557 CC 1864). Consolidarea poate interveni în mâinile nudului proprietar, uzufructuarului sau unui terţ. Dacă are loc prin voinţa părţilor, consolidarea nu afectează drepturile dobândite de terţi prin acte juridice anterioare încheiate cu uzufructuarul (închiriere, arendă, ipotecă imobiliară constituită potrivit art. 2379 alin. 1 lit. b NCC). Dacă nudul proprietar îl moşteneşte pe uzufructuar, dreptul de uzufruct, fiind esenţialmente viager, se stinge prin moartea titularului (art. 746 alin. 1 lit a NCC), iar nu prin consolidare. Când consolidarea este numai parţială, uzufructul se stinge doar pro parte, iar dacă actul juridic prin care a intervenit este desfiinţat, uzufructuarul îşi reia exerciţiul dreptului său. În fine, consolidarea nu poate fi o cauză de încetare atunci când uzufructuarul are ab initio deplina proprietate a bunului (cvasiuzufruct).

4. Renunţarea. Stingerea uzufructului prin renunţare este o aplicare a principiului reglementat de art. 12 NCC (libertatea de a dispune). Uzufructuarul, care are capacitate de exerciţiu deplină, poate renunţa printr-un act unilateral şi irevocabil la dreptul său. Efectul stingerii uzufructului se produce independent de voinţa nudului proprietar, dar nu poate afecta, în principiu, drepturile dobândite anterior de terţi printr-un act încheiat cu uzufructuarul. Renunţarea se poate produce şi prin contract, fie cu titlu gratuit (donaţie indirectă), fie cu titlu oneros. Este o renunţare translativă, spre deosebire de cea care se produce prin act juridic unilateral, care este abdicativă. Testamentul nu poate cuprinde o renunţare la uzufruct, întrucât la moartea autorului, oricum uzufructul se stinge potrivit art. 746 alin. 1 lit. a NCC. Dacă uzufructul are ca obiect un bun imobil, renunţarea trebuie încheiată în formă autentică. În toate cazurile voinţa uzufructuarului trebuie să fie manifestată în mod clar şi neîndoielnic, pentru că potrivit art. 13 NCC este de principiu că renunţarea la un drept nu se prezumă (nemo ita resupinus est ut res suas jactet). De altă parte, creditorii uzufructuarului, prin acţiunea pauliană (art. 1562 şi urm. NCC), au posibilitatea să ceară anularea renunţării de câte ori ea ar fi fost făcută în frauda drepturilor lor.

5. Neuzul. Uzufructul se stinge prin neuz timp de 10 ani indiferent dacă are ca obiect un bun imobil sau un bun mobil (lex non distinguit) şi fără a fi nevoie ca un terţ să dobândească uzufructul asupra aceluiaşi bun prin uzucapiune (art. 930, art. 931 şi art. 939 NCC). De asemenea, nu este relevant dacă uzufructuarul a avut sau nu cunoştinţă de dreptul de uzufruct pe care l-a lăsat să se stingă prin neuz. Nu se impune însă ca uzufructuarul să întrebuinţeze personal bunul, ci este suficient ca un terţ (detentor precar) în numele său (chiriaşul, arendaşul etc.) să exercite acte de folosinţă; în asemenea situaţii, uzufructul nu se stinge prin neuz. Chestiunea de a şti dacă uzufructuarul a uzat sau nu de dreptul său este o chestiune de fapt, care se apreciază în mod suveran de instanţă în

39

cadrul procesului declanşat de nudul proprietar (sau avânzii săi cauză). Uzufructuarul care foloseşte decât o parte din bunurile supuse uzufructului (care fac parte dintr-o universalitate) sau culege numai o parte din fructele bunului, nu îşi pierde dreptul prin neuz. Aşadar, nu este necesar ca uzufructul să exercite toate prerogativele dreptului său. De asemenea, când nu întrebuinţează bunul potrivit destinaţiei sale ori potrivit actului constitutiv, este posibil ca el să comită un abuz de folosinţă, dar nu se pune problema neuzului. Stingerea dreptului de uzufruct prin neuz nu se aplică în situaţia cvasiuzufructului.

Termenul de 10 ani se va socoti după regulile generale ale prescripţiei extinctive şi începe să curgă de la cel din urmă act de folosinţă, chiar şi atunci când uzufructul este susceptibil decât de acte intermitente de folosinţă (exempli gratia, uzufructul unei păduri se va stinge de la ultima tăiere sau de la ultimul act de folosinţă, iar nu din momentul în care trebuia să se facă ultima tăiere). Introducerea acţiunii confesorii înainte de expirarea termenului are ca efect întreruperea prescripţiei extinctive (dacă acţiunea este admisă). Când uzufructul are ca obiect o creanţă termenul este de 2 ani, iar existenţa neuzului se poate aprecia având în vedere drepturile şi obligaţiile specifice acestui uzufruct (art. 738 NCC), precum neîncasarea dobânzilor.

Potrivit art. 72 din L. nr. 71/2011, dispoziţiile art. 746 alin. 1 lit. e NCC se aplică şi drepturilor de uzufruct constituite ulterior intrării în vigoare a NCC. Pentru cele constituite anterior datei de 1 octombrie 2011 se aplică dispoziţiile art. 557 CC 1864 care prevăd un termen de 30 de ani pentru stingerea prin neuz a dreptului de uzufruct care are ca obiect bunuri mobile sau imobile (tempus regit actum).

Art. 747. Stingerea uzufructului în caz de abuz de folosinţă.

(1) Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci când uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, aduce stricăciuni acestuia ori îl lasă să se degradeze.

(2) Creditorii uzufructuarului pot interveni în proces pentru conservarea drepturilor lor; ei se pot angaja să repare stricăciunile şi pot oferi garanţii pentru viitor.

(3) Instanţa poate dispune, după împrejurări, fie stingerea uzufructului, fie preluarea folosinţei bunului de către nudul proprietar, cu obligaţia acestuia de a plăti uzufructuarului o rentă pe durata uzufructului. Când bunul este imobil, pentru garantarea rentei, instanţa poate dispune înscrierea unei ipoteci în cartea funciară.

Comentariu

1. Abuzul de folosinţă. Conţinut. Dreptul de uzufruct nu poate fi exercitat „într-un mod excesiv şi nerezonabil” (art. 15 NCC). Dacă faţă de terţi „folosirea maliţioasă” a dreptului poate atrage răspunderea delictuală a uzufructuarului (malitiis non est indulgentum), nudul proprietar, care îşi vede drepturile puse în pericol, are la îndemână o sancţiune specifică: stingerea dreptului. În această materie sunt vizate atât faptele (acţiunile) uzufructuarului, cât şi pasivitatea sa, iar noţiunea de abuz de folosinţă are un sens larg. Abuzul poate consta în a aduce stricăciuni bunului ori a-l lăsa să se degradeze, ceea ce poate să rezulte din neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei de a se folosi de lucru ca un bun proprietar şi de a salva substanţa acestuia. De asemenea, întârzierea ori neexecutarea reparaţiilor de întreţinere (art. 729 alin. 1 şi 4 NCC) sau neîndepinirea

40

obligaţie de informare impusă de art. 730 alin. 1 sau art. 734 NCC pot avea acest rezultat. În plus, schimbarea destinaţiei bunurilor cu încălcarea limitelor impuse de art. 724 NCC poate avea semnificaţia juridică de abuz de folosinţă. Nu este nevoie să existe dol, fraudă sau rea-credinţă din partea uzufructuarului pentru a exista abuz în sensul art. 747 NCC. Acţiunea nudului proprietar poate fi justificată şi când există o simplă nepăsare sau neglijenţă a uzufructuarului, dacă rezultatul prevăzut de lege s-a produs, pentru că evaluarea folosinţei bunului, analiza comportamentului uzufructuarului, se face după un criteriu abstract (diligens et studiosus paterfamilias). El este obligat să acţioneze direct şi imediat pentru a păstra obiectul uzufructului în bună stare sau să-l anunţe de îndată pe nudul proprietar despre riscurile care pun în pericol substanţa materială sau juridică a bunului. Comite un abuz de folosinţă uzufructuarul care şi-a încălcat în mod grav obligaţiile sale, de manieră să compromită bunurile obiect al uzufructului sau cel care abandonează fără motive întemeiate bunul. Problema abuzului de folosinţă nu se pune în situaţia cvasiuzufructului (art. 712 NCC), pentru că titularul dispune liber de bunurile primite în acest caz.

2. Interesul creditorilor. Stingerea uzufructului pentru abuzul folosinţei atrage o micşorare a patrimoniului uzufructuarului, care este de natură a afecta drepturile creditorilor. De aceea, art. 747 alin. 2 NCC (art. 558 alin. 1 partea finală CC1864), în conformitate cu principiile generale (art. 1558 şi urm. NCC), le acordă posibilitatea să intervină în proces pentru conservarea drepturilor lor. Mai întâi, ei pot să susţină, alături de uzufructuar, că nu există abuz de folosinţă şi să solicite respingerea cererii nudului proprietar. Pe de altă parte, în situaţia în care din probe rezultă că există un abuz al uzufructuarului în sensul art. 747 alin. 1 NCC, „ei se pot angaja să repare stricăciunile şi pot oferi garanţii pentru viitor”. Cele două posibilităţi pot fi oferite alternativ sau cumulativ, iar garanţiile pot fi personale sau reale. A fortiori poate face aceste oferte chiar uzufructuarul. Dacă admite cererea de intervenţie instanţa trebuie să menţioneze care sunt garanţiile sau obligaţiile creditorilor. Cererea poate fi respinsă chiar dacă faptele uzufructuarului care constituie abuz de folosinţă sunt ulterioare constituirii drepturilor creditorilor.

3. Măsuri alternative. În ipoteza art. 747 NCC uzufructul nu încetează de drept. La cererea nudului proprietar (moştenitorilor sau creditorilor săi) stingerea dreptului este pronunţată de instanţă. Fiind vorba de o culpă a uzufructuarului şi de o pedeapsă civilă care i se aplică, trebuie să fi apreciată in concreto de instanţă. Păstrând soluţia de principiu a art. 558 alin. 2 CC 1864, art. 747 alin. 3 NCC prevede posibilitatea instanţei de a decide, în funcţie de „gravitatea împrejurărilor”, fie stingerea uzufructului, fie transformarea într-o rentă (art. 2242 NCC). În situaţia în care uzufructul are ca obiect o masă patrimonială este posibilă stingerea parţială a dreptului, numai cu privire la bunul determinat care a fost stricat ori lăsat să se degradeze. Renta va fi plătită pe perioada uzufructului şi poate fi egală cu valoarea fructelor percepute. Când obiectul uzufructului este un imobil, la cererea uzufructuarului, instanţa poate dispune înscrierea unei ipoteci în cartea funciară pentru garantarea rentei. Aşadar, această creanţa beneficiază de o ipotecă legală în condiţiile art. 2.386 teza I NCC. Într-un cadru mai larg, atunci când uzufructuarul săvârşeşte un abuz de folosinţă, nudul proprietar poate solicita fie stingerea uzufructului, fie obligarea uzufructuarului la repararea bunului şi acoperirea pagubei, fie, în sfârşit, stingerea uzufructului şi daune-interese. În toate cazurile instanţa rămâne suverană să aprecieze dacă se impune sau nu sancţiunea stingerii uzufructului. Încetarea

41

uzufructului nu are doar scopul de a sancţiona greşelile uzufructuarului, ci şi de a înlătura pericolul pentru nudul proprietar de a pierde substanţa bunului său.

4. Aplicare în timp. Potrivit art. 73 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile art. 747 NCC sunt aplicabile şi în cazul uzufructului constituit anterior datei de 1 octombrie 2011, dacă abuzul de folosinţă este săvârşit ulterior acestei date.

Art. 748. Stingerea uzufructului în caz de pieire a bunului.

(1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit. Când bunul a fost distrus în parte, uzufructul continuă asupra părţii rămase.

(2) În toate cazurile, uzufructul va continua asupra despăgubirii plătite de terţ sau, după caz, asupra indemnizaţiei de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului. Dispoziţiile art. 712 se aplică în mod corespunzător.

Comentariu1. Cazul fortuit. Uzufructul este un drept real, prin urmare distrugerea totală a

bunului care constituie obiectul său determină încetarea dreptului. În această materie cazul fortuit şi forţa majoră (art. 1351 NCC) au acelaşi efect juridic: stingerea totală sau parţială a dreptului în funcţie de întinderea distrugerii obiectului uzufructului (art. 563 CC 1864). Pieirea totală a bunului are o triplă semnificaţiei juridică. Mai întâi, poate fi vorba de distrugerea în întregime a lucrului (cum prevede expres textul legal), astfel se pierde întreaga sa substanţă. Pe de altă parte, când dacă substanţa nu a pierit în totalitate, dar s-a transformat, adică i s-a schimbat în totalitate forma iniţială (un iaz ar seca sau un teren arabil este transformat în lac de inundaţii). În fine, când nu piere sau nu se transformă substanţa materială, este posibil să piară substanţa juridică a dreptului (obiectul uzufructului este scos din circuitul civil).

Numai uzufructul se stinge prin distrugerea bunului, nu însă şi cvasiuzufructul. În situaţia unui uzufruct constituit asupra unei mase patrimoniale, universalităţi de fapt ori o cotă parte din acestea, distrugerea unui bun determinat, care face parte din universalitatea juridică, nu afectează existenţa dreptului. El continuă asupra bunurilor existente în această universalitate (art. 736 NCC). Prin aplicarea acestor principii, în situaţia în care uzufructul s-a constituit asupra unei clădiri care este distrusă în întregime dintr-un caz fortuit, uzufructuarul nu va avea dreptul de a se folosi de terenul pe care se află clădirea. În caz de reconstruire, dreptul de uzufruct nu renaşte, iar dacă reconstruieşte fostul uzufructuar, în lipsa unei înţelegeri contrare, el este supus dispoziţiilor din materia accesiuni imobiliare. Pe de altă parte, în situaţia în care uzufructul este constituit asupra unui domeniu, considerat ca o universalitate de fapt, care cuprinde terenuri şi clădirile existente, uzufructuarul este îndreptăţit să folosească terenul după distrugerea clădirii (art. 564 CC 1864).

Stingerea uzufructului ca urmare a distrugerii totale a bunului este absolută şi definitivă. Ea este absolută pentru că uzufructuarul nu are niciun drept asupra materialelor rămase în urma distrugerii şi este definitivă pentru că refacerea bunului (reconstruirea imobilului incendiat, spre exemplu) nu determină renaşterea dreptului de uzufruct (spre exemplu, retrocedarea imobilului expropriat potrivit art. 35 din L. nr. 33-1994 nu are acest efect).

42

2. Subrogaţie reală cu titlu particular. Stingerea dreptului de uzufruct prin distrugerea totală a bunului se produce numai dacă aceasta este determinată de un caz fortuit. În alte situaţii, în care bunul a pierit din culpa unui terţ (a nudului proprietar sau a uzufructuarului), uzufructul va fi exercitat mai departe despăgubirilor, asupra bunului refăcut sau care înlocuieşte bunul distrus. Dispoziţiile art. 748 alin. 2 NCC prevăd un caz de subrogaţie reală cu titlu particular. Despăgubirile plătite de un terţ din culpa căruia a pierit bunul care forma obiectul unui uzufruct, precum şi indemnizaţia de asigurare plătită de asigurător pentru bun, sunt elemente pecuniare care intră în patrimoniul nudului proprietar. Din acest moment primesc regimul juridic al bunului distrus şi constituie obiect al dreptului de uzufruct. În situaţia unui uzufruct constituit prin act juridic civil, uzufructul va continua asupra noului obiect în condiţiile prevăzute în actul constitutiv. Potrivit art. 74 din Legea nr. 71/ 2011, dispoziţiile art. 748 alin. 2 NCC se aplică în toate cazurile în care bunul a fost distrus ulterior datei de 1 octombrie 2011.

43