drept civil. succesiuni. unitatea 1

Drept civil. Succesiuni 1

1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL SUCCESIUNILOR

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

- să identifici felul moştenirii;

- să răspunzi la întrebările legate de data şi locul deschiderii succesiunii;

- să identifici condiţiile legale pentru ca cineva să poată să vină la moştenire, plecând de la o situaţie concretă.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

1.1. Despre succesiune, felurile ei şi caracterele juridice ale transmisiunii succesorale

8

1.2. Data şi locul deschiderii moştenirii 11

1.3. Condiţiile necesare pentru a putea veni la moştenire 14

1.4. Nedemnitatea succesorală 16

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 22

Teste de autoevaluare 22

Bibliografie minimală 23

Gabriela Lupşan Introducere în studiul succesiunilor


1.1. Despre succesiune, felurile ei şi caracterele juridice ale transmisiunii succesorale

1.1.1. Accepţiunile şi definiţia noţiunii de moştenire

Normele juridice civile care reglementează moştenirea sunt aplicabile numai în cazul încetării din viaţă a unei persoane fizice. Dreptul la moştenire este garantat de art. 46 din Constituţie, iar art. 557 alin. (1) din Noul Cod civil enumeră moştenirea legală şi testamentară printre modurile de dobândire a dreptului de proprietate privată. În privinţa dreptul de proprietate publică, art. 863 lit. c din Noul Cod civil prevede că acesta se dobândeşte prin legat, acceptat în condiţiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dispunătorului, devine de uz ori de interes public.

Deşi la prima vedere, noţiunea de moştenire pare a fi sinonimă cu cea de succesiune, ultima este mai largă decât prima. Astfel, succesiune este susceptibilă de mai multe înţelesuri:

- prin succesiune se înţelege orice transmisiune de drepturi (universală, cu titlu universal sau cu titlu particular) de la o persoană la alta, fie prin acte între vii, fie prin acte pentru cauză de moarte (accepţiune mai largă).

- prin succesiune se înţelege transmisiunea întregului patrimoniului, a unei fracţiuni din acesta ori a unor bunuri sau valori determinate de la o persoană fizică decedată către una sau mai multe persoane fizice în viaţă, către una sau mai multe persoane juridice în fiinţă sau către stat, în baza unor norme de drept prestabilite (accepţiune mai restrânsă).

Noţiunea de moştenire desemnează şi patrimoniul care se transmite la moartea unei persoane (masa succesorală).

Noul Cod civil defineşte noţiunea de moştenire ca fiind „transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă.“ (art. 953)

Persoana al cărei patrimoniu se transmite prin succesiune se numeşte de cujus, prescurtare a expresiei romane is de cujus successione agitur (cel despre a cărui moştenire este vorba), iar persoanele care dobândesc, în tot sau în parte, patrimoniul celui care a lăsat moştenirea sunt denumite generic succesori sau moştenitori.

1.1.2. Felurile moştenirii

Din analiza art. 955 din Noul Cod civil, rezultă că moştenirea este, în funcţie de izvorul ei, de două feluri: legală şi testamentară.

a. Moştenirea legală

Moştenirea este legală în cazul în care transmisiunea pentru cauză de moarte a patrimoniului defunctului are loc în temeiul legii, în măsura în care nu s-a dispus altfel prin testament. De aceea, ea este cunoscută şi sub denumirea de moştenire ab intestat (fără testament).



Moştenirea legală intervine atunci când persoana care a decedat nu a dispus de bunurile sale prin testament, în favoarea uneia sau a mai multor persoane, precum şi în cazul în care cel decedat a lăsat testament, dar acesta nu cuprinde dispoziţii cu privire la patrimoniului succesoral sau, deşi conţine, ele nu produc efecte juridice.

b. Moştenirea testamentară

Moştenirea este testamentară în cazul în care transmisiunea patrimoniului defunctului are loc în baza testamentului, de cujus desemnând prin voinţa sa persoanele care îl vor moşteni.

Moştenirea este testamentară în cazul în care transmisiunea patrimoniului are loc în baza testamentului, de cujus desemnând prin voinţa sa persoanele care îl vor moşteni. Cel care dispune de patrimoniul său prin testament se numeşte testator, iar persoanele desemnate să-i culeagă patrimoniul prin testament se numesc legatari.

Legiuitorul prevede expres în art. 955 alin. 2 din Noul Cod civil că moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară: „O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin moştenirea legală.” Astfel, dacă de cujus a făcut unul sau mai multe legate care nu epuizează masă succesorală, moştenirea este testamentară, în limitele legatelor făcute şi legală, pentru rest.

Situaţia este similară şi atunci când de cujus a făcut legate, dar există moştenitori rezervatari (descendenţi, ascendenţi privilegiaţi, soţ supravieţuitor): moştenirea este legală, cu privire la rezerva succesorală şi testamentară, cu privire la rest (cotitatea disponibilă). În schimb, moştenirea testamentară ar putea s-o înlăture pe cea legală, în ipoteza în care testatorul nu a lăsat moştenitori rezervatari, iar legatele inserate în testament epuizează întregul patrimoniu succesoral.

1.1.3. Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale

A. Caracterul mortis causa al transmisiunii succesorale

Transmisiunea succesorală are loc numai la încetarea din viaţă a unei persoane fizice, un astfel de efect nefiind de conceput în cazul încetării existenţei unei persoane juridice. (art. 953 din Noul cod civil).

B. Caracterul universal al transmisiunii succesorale

Obiectul transmisiunii succesorale (cu excepţia legatului cu titlu particular) îl formează patrimoniul celui decedat, în totalitate sau o fracţiune a acestuia, ca universalitate juridică, respectiv ca totalitate a drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică şi care au aparţinut persoanei decedate.

În cazul transmisiunii mortis causa universale, odată cu activul se transmite şi pasivul moştenirii, pe când în cazul transmisiunilor cu titlu particular, se transmite doar un anumit bun, fără nici o datorie aferentă, cu excepţia sarcinilor reale, care sunt opozabile erga omnes.



Drepturile reale izvorâte prin moştenire nu sunt supuse regulii prevăzute de art. 885 alin. 1 din Noul Cod civil, potrivit cărora drepturile rele asupra imobilelor se dobândesc, atât între părţi cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară. Astfel, art. 887 creează excepţia prin următoarea redactare: „Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moştenire,...”. Bineînţeles, titularul unui asemenea drept real nu poate să dispună de el (de exemplu, să încheie un contract de vânzare, de donaţie sau să constituie o garanţie) decât după ce s-a făcut înscrierea în cartea funciară.

C. Caracterul unitar al transmisiunii succesorale

În principiu, întregul patrimoniu succesoral este guvernat de aceleaşi norme juridice. Caracterul unitar al transmisiunii succesorale subzistă şi în cazul în care de cujus a dispus prin testament de o parte din bunurile sale, restul deferindu-se potrivit regulilor devoluţiunii succesorale legale.

De la caracterul unitar al transmisiunii succesorale se admit şi unele excepţii :

a) Potrivit art. 974 din Noul Cod civil, dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii defunctului, el are un drept special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor, în sensul că acestea îi revin în totalitate, pe lângă cota legală stabilită de art. 972.

b) Dacă de cujus este un cetăţean român având bunuri în străinătate sau un cetăţean străin având bunuri pe teritoriul ţării noastre, moştenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data morţii, reşedinţa obişnuită (art. 2633 din Noul Cod civil), cu posibilitatea ca în timpul vieţii cel în cauză să fi ales ca lege aplicabilă moştenirii legea statului a cărui cetăţenie o are. (art. 1634). Anterior, moştenirea în această situaţie era reglementată, cu privire la imobile şi fondul de comerţ, de legea locului unde sunt situate acestea (lex rei sitae), iar în ce priveşte bunurile mobile, de legea naţională (lex patriae) a lui de cujus (art. 66 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat).

c) În cazul transmisiunii succesorale a drepturilor patrimoniale de autor se vor aplica dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

d) În ceea ce priveşte drepturile băneşti ale defunctului rezultate din salarii care i se cuveneau până la data decesului şi neîncasate de către acesta se vor aplica dispoziţiile art. 162 alin. 2 C. muncii, iar cu privire la sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat se vor aplica dispoziţiile art. 97 (1) coroborate cu cele ale art. 136 (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

D. Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale

Transmisiunea succesorală este întotdeauna inseparabilă, ceea ce înseamnă că acceptarea şi renunţarea la moştenire sunt acte care au un caracter indivizibil, astfel că un succesibil nu poate să accepte parţial sau să refuze numai o parte a succesiunii. Acest caracter al transmisiunii succesorale decurge din indivizibilitatea patrimoniului succesoral (art. 1100 din Noul Cod civil).



Când la succesiune vin mai mulţi moştenitori, patrimoniul succesoral, fiind indivizibil, se transmite în această stare şi se menţine astfel până la efectuarea partajului succesoral, cu excepţia cazului în care de cujus a făcut o împărţeală de ascendent prin testament. În ceea ce priveşte creanţele şi datoriile lui de cujus, ele sunt împărţite de drept între moştenitori de la data deschiderii succesiunii.

Sarcina de lucru 1 1. Consideraţi că noţiunea de „moştenire” se suprapune cu cea de

„succesiune”? 2. Care reprezintă regula în dreptul nostru: moştenirea legală sau cea

testamentară? 3. Identifică ipotezele în care moștenirea este exclusiv testamentară.

1.2. Data şi locul deschiderii moştenirii 1.2.1. Data deschiderii moştenirii

Potrivit art. 954 din Noul Cod civil, „moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia”, ceea ce înseamnă că o persoană în viaţă nu poate transmite o moştenire. Aşa fiind, transmiterea drepturilor şi a obligaţiilor celui care a încetat din viaţă are loc de îndată, din clipa morţii.

Deschiderea moştenirii este consecinţa juridică principală a stingerii din viaţă a unei persoane fizice şi are drept efect încetarea calităţii de subiect de drept a lui de cujus.

Faptul juridic care determină dreptul de moştenire îl constituie moartea persoanei fizice, moarte constatată fizic sau declarată prin hotărâre judecătorească. Declararea judecătorească a dispariţiei unei persoane nu duce la deschiderea succesiunii, întrucât conform art. 53 din Noul Cod civil există prezumţia potrivit căreia „cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă”.

Momentul deschiderii moştenirii este concomitent cu încetarea din viaţă a lui de cujus şi nu trebuie confundat cu cel al deschiderii procedurii succesorale notariale, care are loc ulterior celui dintâi. Persoanele care pretind drepturi cu privire la moştenire trebuie să dovedească atât moartea, cât şi data (eventual ora sau chiar minutul) la care s-a stins din viaţă cel la a cărui moştenire se consideră îndreptăţiţi.

Dovada morţii şi a datei sale se face prin certificat de deces, întocmit de funcţionarul de stare civilă al primăriei din localitatea unde a fost înregistrată moartea sau prin hotărâre judecătorească de declarare a morţii . În acest ultim caz, data morţii este cea stabilită de instanţa judecătorească prin hotărâre (art. 52 din Noul Cod civil prevede modul de stabilire a datei morţii), şi nu data la care hotărârea a rămas irevocabilă. Deoarece decesul este un fapt material cu

Reţine toate aspectele legate de

data deschiderii moştenirii!



importante efecte juridice, se admite rectificarea pe cale judecătorească a datei morţii stabilite de instanţa de judecată în cuprinsul hotărârii declarative de moarte, în condiţiile art. 52 alin. 3 din Noul Cod civil, dacă se dovedeşte că o altă dată este data morţii.

Importanţa juridică a datei deschiderii moştenirii se concretizează în următoarele:

- se determină sfera persoanelor chemate să culeagă moştenirea, capacitatea lor de a moşteni, precum şi drepturile care li se cuvin; - în principiu, de la această dată curge termenul de un an în care se poate exercita dreptul de opţiune succesorală, conform art. 1103 alin. (1) din Noul Cod civil; - marchează data până la care retroactivează acceptarea succesiunii (art.

1114 alin.1 din Noul Cod civil) sau renunţarea la aceasta (art. 1121 alin. 1 din Noul Cod civil);

- influenţează compunerea şi valoarea patrimoniului succesoral; - dacă sunt mai mulţi moştenitori, marchează ziua în care începe starea de

indiviziune între ei; - în cazul moştenirii vacante, aceasta se dobândeşte retroactiv de la data

deschiderii sale, potrivit art. 1139 alin. 1 din Noul Cod civil - în cazul unui conflict în timp de legi succesorale succesive, se determină

legea aplicabilă moştenirii (de exemplu, potrivit art. 91 din Legea nr. 71/ 2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, moştenirile deschise anterior datei de 1 octombrie 2011 sunt supuse vechiului Cod civil, ca lege în vigoare la data deschiderii moştenirii.

1.2.2. Locul deschiderii moştenirii

Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al celui care a încetat din viaţă, adică acolo unde acesta a avut locuinţa statornică, astfel cum rezultă din menţiunile înscrise în actul de identitate. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte (art. 954 alin. 1 şi 2 din Noul Cod civil).

Dacă de cujus nu a avut ultimul domiciliu în ţară sau domiciliul său nu este cunoscut, moştenirea se deschide, potrivit art. 954 alin. (3) din Noul Cod civil, la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil din masa succesorală. Dacă în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, ci numai bunuri mobile, locul deschiderii moştenirii este determinat de aceeaşi regulă. În fine, dacă în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este cel al circumscripţiei notarului public celui dintâi sesizat.

Importanţa practică a stabilirii locului deschiderii moştenirii rezultă din următoarele:

- în materie de procedură succesorală necontencioasă este competent notarul public în raza căruia de cujus şi-a avut ultimul domiciliu (art. 68 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale).



- autoritatea locală a administraţiei de stat al ultimului domiciliu al de cujus- lui sau procurorul pot solicita (iar dacă în masa succesorală se cuprind şi imobile au obligaţia să ceară) deschiderea procedurii succesorale notariale (art. 68 alin. 1 din Legea nr. 36/1995) şi, atunci când este cazul, luarea măsurilor de conservare;

- instanţa judecătorească competentă să soluţioneze litigiile născute între moştenitori în legătură cu succesiunea (cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare, privitoare la moştenire, la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva celuilalt şi cele ale legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunui moştenitor sau executor testamentar) este cea de la locul deschiderii moştenirii (14 din C. p. civ).

Nu sunt de competenţa instanţei de judecată de la locul deschiderii succesiunii următoarele categorii de cereri:

a) cele privitoare la bunurile imobile cuprinse în succesiune (de exemplu, revendicarea unui bun care face obiectul unui legat cu titlu particular), care atrag competenţa instanţei în raza căreia se află situat bunul, potrivit art. 13 C. p. civ.);

b) cele introduse de către moştenitori sau împotriva acestora după efectuarea partajului, şi care sunt de competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului (art. 5 C. p. civ.).

Sarcina de lucru 2

Numitul A.B, cu ultimul domiciliu în Brăila, a decedat într-un accident de schi în localitatea Sinaia la data de 15 ianuarie 2012. Soţia lui A.B este însărcinată în luna a VII-a, iar din căsătorie nu au mai rezultat alţi copii. Răspundeţi la următoarele întrebări: - Care este în speţă data deschiderii moştenirii şi care este importanţa

juridică a stabilirii acesteia? - Cum se face dovada datei deschiderii moştenirii? - Care este locul deschiderii moştenirii şi importanţa juridică a

determinării acesteia? -



1.3. Condiţiile necesare pentru a putea veni la moştenire

Oricare ar fi temeiul în baza căruia se transmite moştenirea (legea sau testamentul), pentru ca o persoană să poată veni la moştenire, ea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii , comune atât moştenirii legale, cât şi celei testamentare:

- să aibă capacitate de a moşteni (capacitate succesorală);

- să nu fie nedemnă de a moşteni;

- să fie chemată la moştenire, adică să aibă vocaţie succesorală.

1.3.1. Capacitatea de a moşteni

Consideraţii generale referitoare la capacitatea succesorală

Potrivit art. 957 alin. (1) din Noul Cod civil, o persoană poate moşteni dacă există în momentul deschiderii moştenirii. Aşa fiind, o persoană are capacitate succesorală şi, deci, poate culege o moştenire, dacă este în viaţă la data deschiderii moştenirii.

Capacitatea de a moşteni (capacitate succesorală) reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe care le presupune calitatea de moştenitor.

Dovada existenţei la momentul deschiderii moştenirii revine persoanei care pretinde drepturi asupra moştenirii.

Persoanele care au capacitate succesorală

a) Persoanele născute anterior decesului de cujus-ului şi care se află în viaţă la data deschiderii moştenirii.

De exemplu, pe data de 10 decembrie 2011 s-a născut primul copil al soţilor, iar soţul decedează pe data de 15 decembrie 2011, ceea ce înseamnă că descendentul vine la moştenire în nume propriu. Dacă fiul decedează ulterior deschiderii moştenirii (de exemplu, pe data de 20 ianuarie 2012), drepturile sale succesorale trec la proprii săi moştenitori, prin retransmitere, în condiţiile art. 1105 din Noul Cod civil.

b) Persoanele nenăscute, dar concepute la data deschiderii succesiunii, cu condiţia de a se naşte vii.

Potrivit art. 36 din Noul Cod civil „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu” (o reluare identică a art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954). Dovada momentului concepţiei incumbă celui care pretinde moştenirea, în calitate de reprezentant legal al copilului născut viu.

În ceea ce priveşte momentul concepţiei, legiuitorul a instituit prezumţia timpului legal al concepţiunii (art. 412 din Noul Cod civil prevede: „Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii”). Prin expresia data concepţiei nu se înţelege o anumită zi în care a avut loc procrearea, ci oricare din zilele situate



în intervalul de 121 zile, cuprins între a 180 şi a 300-a zi dinaintea naşterii copilului.

Prin urmare, dacă într-un caz concret, se face dovada că un copil s-a născut după ce au trecut 300 de zile din momentul morţii lui de cujus, el nu poate dobândi capacitatea de a moşteni, momentul concepţiunii sale fiind ulterior deschiderii moştenirii.

c) Persoanele declarate judecătoreşte dispărute

Câtă vreme moartea dispărutului nu a fost constată fizic şi nici nu a intervenit o hotărâre judecătorească de declarare a morţii, care să fi rămas irevocabilă, dispărutul este considerat de lege a fi în viaţă (art. 53 din Noul Cod civil), oricât timp ar fi trecut de la data dispariţiei sale. Această prezumţie de existenţă a persoanei dispărute este însă relativă, putând fi înlăturată prin proba contrarie. Aşa fiind, se consideră că dispărutul are capacitate de a moşteni.

În ipoteza în care persoana dispărută este declarată judecătoreşte moartă, capacitatea sa succesorală depinde de data morţii stabilită în hotărârea declarativă de moarte. Astfel, dacă această dată este anterioară datei deschiderii succesiunii, se consideră că persoana dispărută nu a avut capacitate succesorală, iar dacă data morţii stabilită în hotărâre este ulterioară datei deschiderii succesiunii, persoana dispărută şi-a păstrat capacitatea succesorală.

d) Persoanele juridice pot dobândi numai prin testament toată sau o parte din moştenirea lăsată de defunct, în condiţiile legii, însă numai după data dobândirii personalităţii juridice.

Legea recunoaşte persoanelor juridice şi o capacitate de folosinţă anticipată, care operează de la data actului de înfiinţare (art. 205 alin. 3 din Noul Cod civil), în măsura în care bunurile succesorale servesc la formarea patrimoniului necesar constituirii persoanei juridice.

Potrivit art. 208 din Noul Cod civil, orice persoană juridică poate primi de la data actului de înfiinţare sau din momentul deschiderii moştenirii (pentru fundaţiile testamentare) orice legat, chiar dacă acesta nu este necesar pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal.

Persoanele care nu au capacitate de a moşteni

Din analiza dispoziţiilor Noului Cod civil, rezultă că următoarele categorii de persoane nu au capacitatea de a moşteni:

a) Copilul născut mort (art. 35).

b) Persoanele predecedate, deoarece la data când urma să ia naştere dreptul lor la moştenire, nu mai erau în viaţă şi nu mai aveau calitatea de subiect de drept. De exemplu, la data deschiderii moştenirii, 10 noiembrie 2011, fiul cel mare al defunctului nu mai era în viaţă, fiind decedat la data de 1 iulie 2010. Cu toate că predecedatul este exclus de la moştenire, descendenţii săi (cei doi copii minori, de exemplu) pot să culeagă partea din moştenire care i s-ar fi cuvenit dacă ar fi fost în viaţă la momentul deschiderii moştenirii, prin intermediul reprezentării succesorale, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege.



c) Comorienţii . Aceştia sunt persoane cu vocaţie succesorală reciprocă şi care au decedat în aceeaşi împrejurare (de regulă, o întâmplare extraordinară, cum ar fi o catastrofă aeriană, feroviară, un naufragiu, un cutremur sau un incendiu), fără a se putea stabili cu certitudine dacă una a supravieţuit celeilalte.

Datorită imposibilităţii practice de a se dovedi momentul morţii fiecăruia dintre comorienţi, se prezumă că toate aceste persoane au murit în acelaşi timp, aşa încât comorienţii nu se pot moşteni între ei, deoarece nesupravieţuind unul celuilalt, nici unul nu a dobândit capacitate succesorală, conform art. 957 alin. (2) din Noul Cod civil. Moştenirea lăsată de fiecare comorient este culeasă de proprii moştenitori.

d) Codecedaţii sunt acele persoane fizice cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală, legală sau testamentară, care au decedat în acelaşi timp, dar nu şi în aceeaşi împrejurare (de exemplu, două persoane au decedat în acelaşi timp, în locuri diferite, din cauza bolilor de care sufereau ori a unor accidente).

Potrivit art. 957 alin. (2) din Noul Cod civil, aplicabil şi în această situaţie, operează prezumţia morţii concomitente, cu excluderea capacităţii de a se moşteni unul pe altul.

e) Potrivit reglementării constituţionale anterioare, cetăţenii străini şi apatrizii nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în România nici prin actelor juridice inter vivos şi nici intermediul moştenirii , indiferent că era legală sau testamentară). În formularea actuală, art. 44 alin. 2 din Constituţia revizuită a înlăturat interdicţia sus-menţionată cu privire la actele juridice între vii şi moştenirea legală, menţinând-o însă cu privire la moştenirea testamentară. Prin urmare, cetăţenii străini şi apatrizii pot să dobândească terenuri situate pe teritoriul României, în calitate de moştenitori legali.

1.3.2. Vocaţia la moştenire

Noul cod civil prevede în art. 962 că vocaţia succesorală este dată fie de o anumită calitate impusă de lege (este vorba de rudele fireşti sau din adopţie ale lui de cujus, soţul supravieţuitor al acestuia şi statul), fie de voinţa testatorului, care desemnează o anumită persoană prin testament. Prin urmare, moştenirea se deferă fie în temeiul legii, fie în temeiul testamentului, fără a deosebi după naţionalitatea, sexul, gradul de cultură, rasa ori religia moştenitorului. Facem precizarea că o persoană poate să aibă vocaţie la moştenire, fiind chemată şi de lege, în baza legăturii de rudenie pe care o are o de cujus-ul, şi de testament, datorită ultime voinţe a de cujus-ului.

1.4. Nedemnitatea succesorală 1.4.1. Noţiunea şi natură juridic ă a nedemnităţii succesorale

Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală constă în decăderea cu efect retroactiv a unui moştenitor legal (şi a descendenţilor acestuia, care ar fi venit la moştenire prin reprezentare succesorală), care s-a făcut vinovat faţă de de cujus sau faţă de memoria acestuia de o faptă gravă, din dreptul de a-l moşteni,



inclusiv din dreptul la rezerva succesorală, în cazul în care este moştenitor rezervatar. Ca natură juridică, nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă aplicabilă nedemnului culpabil, întemeiată pe motive de moralitate publică.

Pentru a fi nedemn, moştenitorul în cauză trebuie să fi acţionat cu discernământ, întrucât, în lipsa discernământului, nu se poate vorbi de vinovăţie.

Din calificarea nedemnităţii ca sancţiune civilă, decurg următoarele consecinţe juridice:

- nedemnitatea îşi găseşte aplicarea numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege (art. 958 şi art. 959 din Noul Cod civil);

- cel care lasă moştenirea nu poate înlătura sancţiunea nedemnităţii, respectiv nu poate să-l ierte pe nedemn pentru fapta sa culpabilă, întrucât nedemnitatea operează în puterea legii (potrivit vechii reglementari).

Noul Cod civil introduce în limbajul juridic două noţiuni noi, nedemnitatea de drept şi nedemnitatea judiciară, pentru care se prevăd expres situaţiile care atrag această sancţiune, modalităţile de constatare şi efectele juridice pe care le produc. O precizare se impune a fi făcută, şi anume, aceste cazuri de nedemnitate se aplică numai faptelor comise ulterior intrării în vigoare a Noului Cod civil (art. 93 din Legea nr. 71/2011).

1.4.2. Nedemnitate succesorală de drept – cazuri şi constatare

Noul Cod civil enumeră în art. 958 două cazuri care atrag nedemnitatea de drept a unui moştenitor, şi anume:

1. Existenţa unei condamnări penale pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea

Acest caz de nedemnitate, regăsit într-o altă formulare în art. 655 pct. 1 din vechiul Cod civil (exclus de la succesiune „condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct”), operează în prezenţa îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:

- Infracţiunea de omor sau tentativa la această infracţiune să fi fost săvârşită cu intenţie (directă sau indirectă), ceea ce înseamnă că este sancţionat cu nedemnitatea moştenitorul care a săvârşit fapta de ucidere din culpă sau infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte şi care l-a avut ca victimă pe defunct. - Moştenitorul să fi fost condamnat. Nu interesează calitatea în care a acţionat moştenitorul condamnat (autor, coautor, instigator sau complice). - Hotărârea penală de condamnare să fi rămas definitivă.

2. Existenţa unei condamnări penale pentru săvârşirea, înainte de data deschiderii moştenirii, a unei infrac ţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înl ăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

De exemplu, un nepot de fiu al de cujus-ului este condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor comisă asupra tatălui său la data de 28 decembrie 2011,



astfel încât pe data de 15 mai 2012, la data deschiderii moştenirii după bunicul său patern, el este singurul moştenitor legal.

Nedemnitatea succesorală nu este înlăturată în ipotezele în care, ulterior săvârşirii uneia dintre faptele care atrag nedemnitatea de drept şi înainte de a se fi pronunţat instanţa judecătorească, a intervenit decesul autorului faptei, amnistia ori prescripţia răspunderii penale. Astfel, în art. 958 alin. 2 din Noul Cod civil, se prevede că în aceste situaţii, nedemnitatea operează numai dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă, ceea ce înseamnă că persoana interesată sesizează instanţa cu o acţiune civilă de constatare a existenţei unei fapte pentru care un anumit moştenitor este nedemn.

În ceea ce priveşte constatarea nedemnităţii de drept, atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru aceste cazuri, nedemnitatea succesorală operează în virtutea legii, fără să fie necesară o hotărâre judecătorească prin care instanţa să pronunţe nedemnitatea. Dacă instanţa de judecată este sesizată cu privire la neînţelegeri între moştenitori în această materie, ea verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a opera nedemnitatea succesorală. Cu alte cuvinte, instanţa de judecată nu pronunţă, ci doar constată nedemnitatea succesorală.

Nedemnitatea poate fi constatată oricând, însă numai după deschiderea succesiunii şi poate fi invocată de orice persoană interesată, cum ar fi comoştenitorii chemaţi la moştenire împreună cu nedemnul, moştenitorii subsecvenţi (de exemplu, fiu este nedemn, iar următorii moştenitori ar fi cei din clasa a II-a de moştenitori legali), donatarii sau legatarii, beneficiari ai unor liberalităţi excesive. De asemenea, ea poate fi invocată din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public. Dovada existenţei unui caz de nedemnitate se face pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă condamnarea penală a moştenitorului nedemn.

Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp acesta se află în viaţă, iar după moartea lui, împotriva moştenitorilor acestuia care au primit în tot sau în parte patrimoniul nedemnului.

1.4.3. Cazurile de nedemnitate succesorală judiciar ă

Legiuitorul enumeră în conţinutul art. 959 din Noul Cod civil următoarele cazuri de nedemnitate judiciară:

a. moştenitorul a fost condamnat penal pentru săvârşirea cu intenţie împotriva de cujus-ului unor fapte grave de violenţă fizică sau morală ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;

În termen de cel mult un an de la data deschiderii moştenirii, orice succesibil poate solicita instanţei de judecată să declare nedemnitatea, iar în situaţia în care hotărârea de condamnare pentru fapta săvârşită împotriva decujus-ului s-a pronunţat ulterior deschiderii moştenirii, termenul se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii penale.

Dacă moştenitorul nu a putut fi condamnat penal pentru că a intervenit decesul său, amnistia ori prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea urmează a fi



declarată în cadrul unui proces civil, declanşat în termen de cel mult un an de la data apariţiei cauzei de împiedicare a condamnării, cu condiţia ca aceasta să fie ulterior deschiderii moştenirii ( art. 959 alin. 4 din Noul Cod civil).

b. moştenitorul care cu rea-credinţă a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

c. moştenitorul care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe de cujus să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul său.

În ultimele două cazuri, termenul pentru promovarea acţiunii civile de declararea a nedemnităţii curge de la data la care succesibilul reclamant a aflat despre motivul de nedemnitate, cu condiţia ca această dată să fie ulterioară deschiderii moştenirii.

1.4.4. Efectele nedemnităţii succesorale

Principalul efect al nedemnităţii succesorale, indiferent că este vorba de nedemnitatea de drept sau cea judiciară, este înlăturarea nedemnului de la moştenirea legală sau testamentară, nedemnul fiind considerat total străin de moştenire, titlul său de moştenitor desfiinţându-se retroactiv din momentul deschiderii moştenirii, ca şi cum n-ar fi avut niciodată chemare la moştenirea lui de cujus faţă de care s-a făcut vinovat.

Efectele nedemnităţii succesorale sunt relative, în sensul că nedemnul nu este înlăturat de la orice moştenire, ci numai de la cea lăsată de persoana faţă de care s-a dovedit a fi nedemn. Efectele nedemnităţii succesorale sunt analizate din trei puncte de vedere, şi anume:

a Efectele nedemnităţii succesorale în raporturile dintre nedemn şi ceilalţi moştenitori

Deoarece titlul de moştenitor legal al nedemnului este desfiinţat retroactiv, el nu culege nimic din moştenirea lui de cujus. Aşa fiind, el nu poate pretinde cota succesorală care i-ar fi revenit în calitate de moştenitor legal, iar, dacă este moştenitor rezervatar, pierde şi dreptul la rezerva succesorală. Această cotă va fi dobândită de cei care ar fi venit în concurs cu el la moştenire, sporindu-le partea prin intermediul dreptului de acrescământ, sau celor pe care prezenţa sa i-ar fi înlăturat de la moştenire.

În ipoteza în care nedemnul este moştenitor rezervatar, înlăturarea sa de la moştenire profită legatarilor şi donatarilor, întrucât, dacă ar fi venit să culeagă moştenirea, acest fapt ar fi avut drept consecinţă reducţiunea liberalităţilor excesive făcute de de cujus.

Dacă anterior constatării nedemnităţii succesorale, nedemnul a intrat în posesia totală sau parţială a patrimoniului succesoral, el este obligat să restituie celorlalţi moştenitori tot ceea ce a primit din moştenire, precum şi toate fructele şi veniturile a căror folosinţă a avut-o de la deschiderea moştenirii. Fiind considerat de legiuitor un posesor de rea-credinţă (art. 960 alin. 2 din Noul Cod civil), nedemnul poate fi obligat să restituie şi fructele pe care ar fi trebuit să le perceapă sau valoarea lor.

Pe de altă parte, în cazul în care nedemnul a plătit unele datorii ale moştenirii sau a suportat anumite sarcini în legătură cu aceasta din propriul său



patrimoniu, el este îndreptăţit să le pretindă şi să le primească de la adevăraţii moştenitori. Tot astfel, nedemnul are dreptul să i se restituie cheltuielile necesare şi utile – nu şi cele voluptuorii – făcute cu bunurile moştenirii în perioada în care le-a avut în posesie.

În fine, toate drepturile şi obligaţiile nedemnului faţă de succesiune, care s-au stins prin consolidare sau confuziune, renasc cu efect retroactiv de la data deschiderii moştenirii.

b. Efectele nedemnităţii succesorale în raporturile dintre nedemn şi descendenţii săi

Fiind o sancţiune civilă şi având caracter personal, nedemnitatea succesorală ar trebui să nu aibă nici un efect asupra descendenţilor nevrednicului. Totuşi, pentru a şti dacă descendenţii nedemnului au sau nu au drepturi cu privire la moştenirea lăsată de cel faţă de care părintele lor a fost declarat nedemn, se impune să se analizeze, în mod distinct, două împrejurări:

1. descendenţii nedemnului sunt chemaţi la moştenire în nume propriu. Ei nu sunt înlăturaţi de la moştenire, dacă vin la aceasta în virtutea propriului lor drept, fără ajutorul reprezentării succesorale. În această împrejurare, nedemnitatea produce efecte strict personale. Descendenţii nedemnului vin la succesiune în nume propriu în cazul în care nedemnul este chemat să culeagă singur succesiunea (de exemplu, este singurul fiu al defunctului) şi, fiind înlăturat de la aceasta, nimic nu-i împiedică pe aceştia să culeagă ei moştenirea.

2. descendenţii nedemnului sunt chemaţi la moştenire prin reprezentare succesorală. Într-o asemenea împrejurare, ei pot să se folosească de beneficiul reprezentării succesorale, întrucât în condiţiile art. 967 alin. 1 şi 3 din Noul Cod civil, nedemnul poate fi reprezentat.

Reprezentarea succesorală, în temeiul căreia un descendent mai îndepărtat în grad vine la moştenire în locul ascendentului său predecedat, operează şi în cazul în care părintele predecedat ar fi nedemn. Astfel, se corectează o inegalitate care era consacrată de vechiul Cod civil, potrivit căruia nedemnul nu poate fi reprezentat de descendenţii săi. Astfel, de exemplu, moştenitorii sunt trei nepoţi ai unui fiu nedemn predecedat şi doi fii ai decujus-ului. Soluţia în conformitate cu vechiul Cod civil era următoarea : Nepoţii nu pot veni la moştenire, prin reprezentarea tatălui lor nedemn, în concurs cu unchii lor – fiii lui de cujus – , astfel că moştenirea revine acestora din urmă. Potrivit Noului Cod civil, fiind posibilă reprezentarea nedemnului, moştenirea revine celor 3 nepoţi ai fiului predecedat şi nedemn, precum şi celor doi unchi ai acestora, împărţirea făcându-se pe tulpină.

c. Efectele nedemnităţii succesorale în raporturile dintre nedemn şi terţele persoane

Este posibil ca, în intervalul de timp cuprins între momentul deschiderii moştenirii şi cel al constatării nedemnităţii sale, moştenitorul nedemn să fi încheiat anumite acte juridice cu titlu oneros sau cu titlu gratuit cu privire la bunurile dobândite (de exemplu, vânzări, donaţii, ipoteci etc.).

În asemenea situaţii, pentru a se stabili valabilitatea actelor juridice încheiate cu terţii, se face distincţie în raport de natura acestor acte. Astfel, potrivit art.



960 alin. (3) din Noul Cod civil, actele de conservare sau de administrare a bunurilor succesorale rămân valabile, în măsura în care profită moştenitorilor. În privinţa actelor de dispoziţie făcute de nedemn cu privire la bunurile succesorale, trebuie arătat că acestea rămân valabile numai dacă au fost încheiate cu titlu oneros şi terţii au fost de bună-credinţă.

1.4.5. Înlăturarea efectelor nedemnităţii

Noul legiuitor prevede în art. 961 alin. (1) din Codul civil că efectele nedemnităţii (de drept sau judiciare) pot fi înlăturate, dacă cel care lasă moştenirea menţionează în mod expres în testamentul său sau printr-un act autentic notarial această înlăturare (care poate fi echivalează cu o „iertare” a nedemnului pentru fapta săvârşită). În lipsa unei asemenea „iertări” exprese, date în forma prevăzută de lege, împrejurarea că defunctul a lăsat un legat nedemnului printr-un testament redactat ulterior săvârşirii faptei care atrage nedemnitatea, nu înseamnă că efectele nedemnităţii sunt înlăturate (art. 961 alin. 2 din Noul Cod civil).

Sarcina de lucru 3

La data de 15 decembrie 2011, soţii A şi B au fost victimele unui accident maritim, ca urmare a scufundării unui feribot, toţi pasagerii decedând. Reclamantul, în calitate de unic fiu, rezultat dintr-o căsătorie anterioară a lui A, a chemat în judecată pe X, nepoata pe soră a lui B pentru a fi obligată la restituirea unor bunuri care fac parte din masa succesorala cuvenită lui. In apărare, pârâta a argumentat că aceste bunuri sunt ale lui B, moştenite de la soţul acesteia A, ea fiind unică moştenitoare a mătuşii B. Răspundeţi la următoarele întrebări: - Persoanele dispărute au capacitate succesorală? Argumentaţi. - Enumeraţi persoanele care nu au capacitate succesorală? - În speţă, A şi B sunt codecedaţi sau comorienţi? Ce prevede noul Cod civil despre situaţia comorienţilor şi a codecedaţilor? - Ce opinie aveţi în legătură cu apărarea pârâtei? Ce soluţia va pronunţa instanţa judecătorească?



Teste de autoevaluare 1. În acelaşi timp, se întâlneşte moştenirea testamentară şi moştenirea legală în

ipoteza în care: a) de cujus lasă prin testament dispoziţii privind funeraliile; b) prin testament se face numai recunoaştere de paternitate a unui copil; c) prin testament, de cujus desemnează persoana care îi va moşteni o

parte din patrimoniu. 2. Deschiderea moştenirii are loc:

a) în urma decesului unei persoane; b) în cazul dispariţiei unei persoane; c) în momentul deschiderii procedurii succesorale notariale.

3. Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire, trebuie să aibă:

a) capacitate succesorală şi vocaţie succesorală; b) vocaţie succesorală generală; c) să nu fie nedemnă de a moşteni.

4. Nu au capacitate succesorală:

a) copilul născut mort la data deschiderii moştenirii; b) comorienţii şi codecedaţii; c) persoana declarată judecătoreşte dispărută.

5. Se pot transmite prin acte între vii:

a) patrimoniul unei persoane fizice; b) drepturile personale ale unei persoane fizice; c) drepturile succesorale.

Rezumat Fiinţă trecătoare, omul piere prin moarte, ceea ce din punct de vedere juridic determină dispariţia lui ca subiect de drept. Alcătuit din drepturi şi obligaţii cu conţinut economic, patrimoniul persoanei fizice decedate rămâne însă, punându-se astfel o serie de probleme de drept, dintre care cea mai importantă derivă din transmiterea acestuia către moştenitori. Moştenirea reprezintă, în general o transmisiune de patrimoniul (drepturi şi obligaţii luate împreună) întotdeauna de la o singură persoană fizică, care trebuie să fi decedat, către una sau mai multe persoane (fizice şi juridice, inclusiv către stat), care trebuie să fie în fiinţă la data deschiderii succesiunii. Transmisiunea succesorală este distinctă de transmisiunea prin acte juridice intre vivos, ea caracterizându-se prin faptul că este pentru cauză de moarte, universală şi unitară. Din punct de vedere juridic, deschiderea moştenirii presupune analizarea a două aspecte: data deschiderii moştenirii şi locul dezbaterii acesteia, cu implicaţii juridice importante. Oricare ar fi temeiul în baza căruia se transmite moştenirea, pentru ca o persoană să poată moşteni trebuie să îndeplinească două condiţii pozitive legate de capacitatea succesorală şi vocaţia la moştenire, precum şi o condiţie negativă, şi anume nedemnitatea succesorală.



Bibliografie minimal ă Deak, Francisc (2002). Tratat de drept succesoral. Ediţia a II-a actualizată şi completată. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 5-53.

Dogaru, Ion; Stănescu, Vasile; Soreaţă, Maria Marieta (2009). Bazele dreptului civil. Vol. V. Bucureşti: All Beck, pp. 5-23; pp. 51-64.

Macovei, Dumitru; Cadariu, Iolanda Elena (2005). Drept civil. Succesiuni. Iaşi: Junimea, pp. 9-52.

Stănciulescu, Liviu (2009). Drept civil.. Contracte şi succesiunii. Ediţia a 4-a revizuită şi actualizată. Bucureşti: Hamangiu, pp. 357-382.

Stănciulescu, Liviu (2012). Curs de drept civil. Succesiuni. Bucureşti: Hamangiu, pp. 15-41.

drept civil. succesiuni. unitatea 1

Documents