Dragostea si stilurile de atasament

In ultimele trei decenii, sentimental cel mai profund mobilizat in relatiile interpersonal a devenit cel mai privilegiat obiect de studio din ultimii ani. O tema importanta care a fost puternic dezbatuta este reprezentata de legatura dintre dragoste si atractia interpersonal, tractia fiind temeiul dragostei, insa intre cele doua ipostaze exista o serie de stadii intermediare care pot sau nu sa transforme atractia în dragoste. Am putea rezuma trasaturile celor trei stiluri de atasament recurgand la descrierea pecare ne-o propun autorii studiului (Shaver, Hazan), în trei contexte specifice:

Stil de atasament

Context specific

Stilul de atasament securizant

Stilul de atasament evitant

Stilul de atasament ambivalent

Anticiparea comportamentului copilului inainte ca prietenia sa fie stabilita

Competent cand se angajeaza in activitate. Exteriorizat. Exprima efecte positive. Cauta sa fie fizic in apropierea prietenului potential.

Incompetent cand se angajeaza in activitate. Centrat pe sine. Afectivitate negative, anxioasa. Nu cauta active apropierea fizica de potentialul prieten.

Competenta variabila in angajarea in activitate. Se exprima in mod instrumental. Activeaza comportamente detasate, aggressive. Gradul de apropiere de potentialul prieten variaza

Intalnirea:Comp copilului dup ace relatia a fost initiate si-si cauta partenerii de joaca

Acceptarea apropierii fizice si chiar atingerea “celuilalt”. Angajarea in multe activitati derulate in locuri diferite. Nu exclude alti copii. Independent, increzator in celalalt, prietenos.

Simte nevoia de a fii in preajma altui copil. Se angajeaza intr-o sg activitate in locuri bn precizate. Teama de intimidate. Dependent, neincrezator in celalalt, retractile.

Variabil in privinta proximitatii fata de alti copii. Buna coordonare a activitatii, dar interactiune slaba. Se simte fizic confortabil cu celalalt dare vita imbrancirile. Instabil.

Crearea relatiei: elaborarea jocurilor si tratarea conflictelor

Foarte creative. Infrunta provocarile. Capabil de gestionarea conflictelor, din care iese invingator.

Angajare mecanica in joc. Jocuri autiste. Evita provocarile. Cel mai adesea este infrant in conflicte.

Evita frecvent jocurile obisnuite. Initiaza si pune capat relatiilor. Nu are parte de conflicte.

Pornind de la clasificarile anterioare, Griffin si Bartholomew au nuantat aceste abordari, definind patru patternuri ale atasamentului adultilor si ale asteptarilor pe care le construiesc, pornind de la respectul pe care subiectul îl cultiva fata de propria persoanã si fata de celalalt:Patternul stilului securizant (secure style): anxietate scãzutã; nu îl evitã pe celãlalt; se implicã în relaþie; imagine pozitivã de sinePatternul stilului preocupant (preoccupied style): anxietate ridicatã; nu îl evitã pe .celãlalt; se implicã în relaþie; imagine negativã de sinePatternul stilului evitant (dismissing style): anxietate scãzutã; îl evitã pe .celãlalt.; ezitant în a se implica în relaþie.Patternul stilului temãtor (fearful style): anxietate ridicatã; îl evitã pe .celãlalt.; ezitant în a se implica în relaþie.Cele sase stiluri de dragoste(“six part model of love”) – model elaborate de Hendrick si Hendrick, in

1986:

1. Dragosea–pasiune: Iubitul meu/iubita mea be-am simtit atrasi unul de altul de la prima intalnire;

Iubitul meu/iubita mea si cu mine am fost imediat interesati.

2. Dragostea ludica: Pot iesi dintr-o legatura amoroasa(game-playing) usor si repede; Uneori am de

ales intre doi parteneri.

3. Dragostea-prietenie: Cea mai buna relatie amoroasa se bazeaza pe o lunga prietenie.

4. Dragostea-ratiune: Este bines a-mi aleg un partener care poate fi un bun parinte; Este bine sa-mi

aleg un partener cu o educatie asemanatoare cu a mea.

5. Dragostea posesiva: Daca iubitul meu/iubita mea nu imi acorda atentie, asta ma deranjeaza; Nu

pot suporta ideea ca iubitul meu/iubita mea sa fie cu altcineva.

6. Dragostea-jertfa: As prefera sa sufar eu insumi/insami, decat sa-l/s-o vad pe ea suferind

(selfless); Oricare ar fi parerea mea, sunt de accord cu alegerea lui/ei.

Pe baza acestei tipologii, cercetãtorii au pus în evidenþã urmãtoarele particularitãþi: bãrbaþii sînt într-o mãsurã mult mai mare decît femeile implicaþi în dragostea pasionalã ºi în dragostea ca joacã; femeile, mult mai frecvent decît bãrbaþii, se identificã cu dragostea prieteneascã, cea raþionalã ºi cea posesivã; mai mult, femeile manifestã o agresivitate verbal ºi chiar fizicã mai mare decît bãrbaþii în cadrul cuplurilor articulate pe baza dragostei posesive; persoanele care au interiorizat adînc valorile religioase se angreneazã mai degrabã în dragostea prieteneascã, cea practicã ºi cea altruistã; dragostea ca joacã este caracteristicã pentru subiecþii care se concentreazã în primul rînd asupra propriei personalitãþi ºi a independenþei lor, indicatorul ce coreleazã puternic cu acest tip de dragoste fiind un grad ridicat de self-monitoring; dragostea ca joacã se regãseºte mai rar printre persoanele cãsãtorite decît printer persoanele singure, nefiind atît de stabilã ca ºi celelalte stiluri.

Autoconfirmarea profetiilor:

Robert King Merton califica fenomenul drept o logicã socialã perversã, întrucît importantã nu mai este realitatea, ci felul în care ºi-o imagineazã oamenii, iar prin puterea unei astfel de credinþe realitatea este forþatã sã intre în cadrele noii sale definiþii prin complicitatea tacitã a actorilor sociali.Prin urmare, se ajunge ca de la premise false sã se nascã .adevãruri., iar cunoaºterea despre context a actorilor . falsã sau adevãratã, are mai puþinã importanþã! . este creatoare de realitate socialã, influenþînd semnificativ conduitele lor. Recurgînd la o parabolã sociologicã, autorul ne propune sã urmãrim urmãtorul scenariu: în perioada marii crize economice a anilor .30, o instituþie financiarã puternicã ºi prosperã, Last National Bank, este confruntatã, pe neaºteptate, cu un zvon subversiv: .Banca are probleme..Preºedintele ei, Cartwright Millingville, care conducea instituþia de atîþia ani cu eficienþã, se vede ameninþat de o veste complet neadevãratã. .Pericolul falimentului, lansat în zvon, nu are nici un temei. Este revoltãtor ceea ce se întîmplã!., exclamã indignat, pe bunã dreptate, domnul Millingville. Dar, ca într-un efect al bulgãrelui de zãpadã, acþionarii principali se retrag temãtori, partenerii stabili îi urmeazã numaidec ît ºi, în cele din urmã, depunãtorii obiºnuiþi fac acelaºi pas, conform logicii: .Dacã persoanele influente ºi cu bani s-au retras . cu alte cuvinte, cei cu informaþii ., ºtiu ei ce ºtiu! Sã mã grãbesc sã mã salvez ºi eu.. Aºadar, în numai cîteva zile o instituþie prosperã, solidã ºi eficientã ajunge la un faliment autentic, confirmînd profeþia.Cel mai important psihosociolog care a studiat sistematic acest fenomen social neobiºnuit a fost Robert Rosenthal. Primul experiment pe care l-a coordonat avea sã dovedeascã activarea mecanismelor subterane ale autoconfirmãrii profeþiei chiar ºi într-o condiþie de interacþiune puþin tradiþionalã: studenþii-subiecþi au fost solicitaþi sã analieze modul în care ºoarecii .învaþã. sã parcurgã un labirint. Într-o condiþie experimentalã au primit informaþia .sigurã. cã .ºoarecii sînt foarte inteligenþi., în cealaltã, cã .ºoarecii sînt debili.. În fapt, nici o diferenþã realã nu exista în .inteligen þa. ºoarecilor care au fost repartizaþi aleatoriu în cele douã condiþii. Profeþia s-a autorealizat însã întocmai: studenþii din prima condiþie au raportat cã .ºoarecii inteligenþi. au obþinut timpi mai buni în parcurgerea labirintului decît cei .debili., definirea iniþialã a situaþiei într-un mod anume determinînd .actorii. sã se plieze pe determinantele acestei definiþii. Darley ºi Fazio (1980) au descris mecanismul autoconfirmãrii profeþiilor în patru etape:1. subiectul elaboreazã anumite expectanþe faþã de .celãlalt., observînd acþiunile acestuia, ºi le interpreteazã pe baza trãsãturilor de personalitate pe care le-a descoperit. printr-un efect de confirmare perceptualã (.ajungi sã vezi ceea ce vrei sã vezi.). Grila perceptivã filtreazã informaþia despre .celãlalt.,

astfel încît comportamentele ambigue ajung sã rãspundã aºteptãrilor, iar comportamentele care contravin acestora sînt ocultate;2. expectanþele încurajeazã noile comportamente ale partenerului de relaþie, care, la rîndul lor, confirmã aºteptãrile iniþiale, iar tendinþa explicativã este de a gãsi cauza conduitei acestuia în trãsãturile sale de personalitate, neglijînd determinanþii situaþiei (de exemplu, rãspunsul .acru. ºi agresiv al fetelor din condiþia secundã a experimentului anterior este asociat trãsãturilor de personalitate . .sînt insuportabile ºi ursuze. ., ºi nu construcþiei speciale a situaþiei);3. comportamentul .celuilalt. este determinat de angajarea implicitã în rolul conturat de iniþiatorul relaþiei;4. în stadiul cel mai profund se ajunge pînã la conversiune, adicã subiectul supus scenariului prescris trãieºte o realã schimbare a imaginii sale de sine, ajungînd sã creadã cã .agresivitatea., bunãoarã, reflectã chiar o trãsãturã de personalitate proprie.

Dramaturgia sociala

Erving Goffman identificã trei tipuri de stigmat: un stigmat fizic infirmizant, legat de monstruozitãþile corpului; un stigmat caracterial, asociat unui caracter deficient sau debil, caracterizat prin atribute alienante: pasiuni perverse, voinþã frîntã, sindrom de dependenþã . de droguri, alcool sau euforizante . sau o sexualitate deviantã; un stigmat tribal, cel mai complex ºi mai împovãrãtor, cauzat de o identitate stînjenitoare, umilitoare chiar, impusã de apartenenþa la o anumitã rasã ori confesiune sau la un anumit popor.Propaganda

Manipularea este o formă de influenţă socială, considerată în general condamnabilă din perspectiva respectului pentru demnitatea persoanei. Specificul influenţei manipulatoare este ignorarea şi dispreţul voinţei manipulatului / manipulaţilor.Manipularea si propaganda: - se dezvolta foarte mult odata cu comunicarea de masa (i.e. fascismul si comunismul); - manipularea apare ca parte de influenta psihologica in procesul de propaganda; - are relevanta pentru o teorie a comunicarii in masa, in masura in care releva mecanisme specifice de construire a unanimismului social.Propaganda foloseste toate mijloacele pe care le are la dispozitie: presa scrisa, radio, TV, filme, lozinci, postere, mitinguri, conferinte, internet. Nu este multumita cu rezultate partiale de aceea nu tolereaza dialogul sitrebuie sa fie cuprinzatoare, permanenta si de durata.

Identitatea sociala

Două mari categorii de teorii: - Substanţialiste - determinism tare al apartenenţei, subliniază rolul trăsăturilor „obiective“ în definiţia identitară (trăsături de ordin biologic, social sau istoric) si Interacţioniste - se elaborează pe calea unei relaţii vii, dinamice cu alte identităţi, în miezul unui context determinat deopotrivă psihologic, social, cultural şi istoric (Barth, 1995). Teoria identității sociale s-a dezvoltat din munca lui Henri Taifel asupra efectelor deaccentuare in percepție, din interesul lui pentru psihologia socială a prejudecății, adiscriminării, conflictului intergrupuri și schimbării sociale. Această teorie se bazează pe odistincție fundamentală intre procesele de grup și procesele interpersonale. Cu ajutorulidentității sociale construim sensul a ceea ce suntem. Ele ne așează în rețeaua complexă arelațiilor sociale dintr-o comunitate. Sunt de remarcat distincţiile făcute intre diverse forme ale identităţii: identitatea în interacţiune, identitatea echilibratoare, identitatea socială şi personală. Goffinan, vorbeşte despre identitate socială şi personală ca fiind părţi ale definirii individului de către ceilalţi. Identitatea personală dacă este percepută in mod subiectiv reprezintă şi identitate de sine, prin identitatea echilibratoare inţelege manifestările individului prin care el incercă să realizeze un echilibru dintre diferitele aşteptări, identitatea lui socială şi menţinerea interacţiunii.Conceptul despre sine sau identitatea sinelui reprezintă schema internalizată care descrie credinţele şi sentimentele privitoare la sine, incluzînd toate informaţiile şi afectele semnificative despre sinele trecut, prezent şi viitor ale actorului social. În categoria informaţiilor autoreferenţiale se adaugă şi posesiile, care

se percep ca parte importantă a sinelui (nu întîmplător ajungem să rostim „soţia mea“, „casa mea“, „maşina mea“ sau „cartea mea îndrăgită“).

Reprezentarile sociale

Walter Lippmann (1922): „Singura percepţie <subl. ns.> pe care o poate avea un individ care nu e martor ocular la un eveniment este cea trezită de imaginea sa mentală asupra respectivului eveniment (...). Acesta interpune între om şi mediul său un pseudo-mediu. În conduita individului apar reacţii la acest pseudo-mediu. Consecinţele respectivei conduite, mai ales cînd îmbracă forma unor acţiuni, nu operează însă în pseudo-mediu, adică acolo unde a fost declanşată, ci în mediul real, pe tărîmul căruia se produc acţiunile «efective»“ Urmărind reprezentările colective ale psihanalizei în diferite publicaţii ale presei franceze de la începutul deceniului VI, au fost izolate trei categorii de ziare: cele aparţinînd presei militante apropiată de cercurile comuniste, cele subordonate Bisericii catolice şi ziarele de mare tiraj. Raporturile cu cititorii se diferenţiază semnificativ, în funcţie de sectorul publicistic emitent. Se pot identifica trei tipuri de raporturi: difuziunea opinii, propagarea atitudini, propaganda convingeri.

Stadiile: obiectivarea, prin care se transformă abstractul în concret, un concept într-o imagine sau într-un nod figurativ; naturalizarea: schema figurativă, separată de teoria iniţială, nu mai este o construcţie abstractă şi inabordabilă, ci devine un patrimoniu comun; ancorarea, care permite adăugarea la ansamblul categoriilor stăpînite şi consolidate a unor categorii noi, contrariante. Acest stadiu se finalizează prin atribuirea de funcţionalitate, iar obiectul social vizat este clasat şi denumit, producîndu-se o îmblînzire a necunoscutului.Abric consideră că tipurile de transformări care se pot înregistra sunt: transformarea rezistentă, cînd un nou mod de acţiune, contrariant, este administrat de sisteme periferice defensive, nodul central nu este modificat, ci doar sistemul periferic ce negociază integrarea unor elemente străine; transformarea progresivă, cînd modul de acţiune nou nu contrazice profilul nodului central, iar transformarea se produce treptat. Ca urmare a acestui fapt, practicile noi se vor împleti cu elementele nodului central „topindu-se“ într-o reprezentare ce se preschimbă secvenţial; transformarea abruptă, cînd practicile pun în discuţie nucleul tare al nodului central, semnificaţia esenţială a reprezentării, fără intermedierea defensivă a sistemului periferic.