Anul I Medicina Generala

Dozarea hemoglobinei

Hemoglobina este o metaloproteină din eritrocitele vertebratelor şi din ţesuturile unor nevertebrate, care conţine fier, având rol de transport al oxigenului.

Aspecte clinice

Scăderea hemoglobinei, cu sau fără scăderea absolută a eritrocitelor, determină anemie. Anemia are multe cauze, deşi deficienţa de fier şi afecţiunea determinată de aceasta, anemia prin deficit de fier, sunt cauzele cele mai frecvente în occident. Datorită deficitului de fier eritrocitele devin hipocrome (lipsa pigmentului roşu al hemoglobinei) şi microcitare.

Unele mutaţii în lanţul hemoglobinei duc la hemoglobinopatii, cum sunt talasemia şi siclemia. Anumite erori în sinteza hemului duc la un grup de afecţiuni genetice denumite porfirii. Regele George al III-lea al Angliei este cel mai cunoscut personaj care suferea de porfirie. Hemoglobina A1c apare prin combinarea hemoglobinei A cu glucoza. Hemoglobina A1c creşte proporţional cu valoarea glicemiei şi astfel procentul HbA1c poate fi folosit ca un indicator reprezentativ de control al glicemiei la diabetici pe o perioadă de 3 luni.

Creşterea nivelurilor de hemoglobină se asociază cu creşterea mărimii sau numărului eritrocitelor şi se numeşte policitemie.

Carbhemoglobina este un compus format din hemoglobină şi CO2, ceea ce duce la scăderea afinităţii hemoglobinei pentru oxigen. Când hemoglobina nu e legată de oxigen ea prezintă o tendinţă accentuată de a se transforma în carbhemoglobină. Culoarea albastră a acesteia explică de ce venele, care conţin o cantitate mai mare de carbhemoglobină, apar albastre.

Carboxihemoglobina este un compus stabil al monoxidului de carbon cu hemoglobina, care împiedică eliberarea oxigenului la ţesuturi. Fumatul creşte de asemenea nivelul de carboxihemoglobină. În cantităţi mari, CO poate să ducă la deces, iar în cantităţi mici, prin deprivarea organismului de oxigen, determină oboseală, ameţeală şi pierderea conştienţei. Afinitatea CO pentru Hb este de 200 de ori mai mare faţă de cea a oxigenului. HbCO creşte riscul de tromboză şi astfel de AVC ischemic. Gravidele fumătoare pot da naştere la copii hipotrofici datorită hipoxiei.

Pentru dozarea hemoglobinei dispunem de mai multe tehnici.

1) Metoda colorimetrică Sahli Principiul metodei: constă în compararea culorii clorheminei obţinută în sângele de

cercetat cu culoarea soluţiei de clorhemină standard, sau cu culoarea etalon a baghetelor de sticlă din construcţia hemoglobinometrului.

Materiale necesare: hemometru Sahli, pipetă capilar de 20mm3, soluţie de HCl N/10, apă distilată.

Metoda de lucru: se pune în eprubeta de dozare a aparatului soluţie de HCl N/10 până la diviziunea 10. Cu pipeta se recoltează 20mm3 de sânge capilar; se introduce în soluţia de HCl din eprubeta de dozare şi se amestecă. Se aşteaptă 3 minute până ce are loc formarea clorheminei, după care se diluează cu apă distilată, până când culoarea devine identică cu cea a etalonului. Se citeşte apoi pe scala eprubetei cifra la care a ajuns meniscul lichidului.

Eprubeta de dozare are două feluri de gradaţii: una în grame/100ml şi cealaltă în procente. Pentru 100% corespunde o valoare de 16g Hb/100ml de sânge.

Valorile normale: La bărbatul adult sunt de 15-17g% (100%); la femei 13,5-15,5g% (90%); la copiii mici 17-20g% (în medie 115%).

În general, variaţiile fiziologice şi patologice ale hemoglobinei urmează sensul variaţiei numărului de hematii. Metoda colorimetrică Sahli, mult utilizată în trecut în clinici, este astăzi înlocuită cu tehnici mai precise, cum ar fi fotometria şi spectofotometria.

2) Metoda cu cianmethemoglobină Principiul metodei: constă în liza unei soluţii de cianură de potasiu şi fericianură de

potasiu în prezenţa sângelui, cu formarea de cianmethemoglobină.Materiale necesare: soluţie Drabkin (fericianură de potasiu 0,2g; cianură de potasiu

0,05g; bicarbonat de sodiu 1g; apă distilată ad 1000ml); etalon de hemoglobină (soluţie de cianmethemoglobină 0,06g%, conform etalonului internaţional); pipetă capilar de hemoglobină 0,02ml; pipetă gradată de 5ml; fotometru; sânge recoltat pe anticoagulant uscat sau direct din pulpa degetului.

Într-o eprubetă se pipetează 0,02ml sânge, peste care se adaugă 5ml soluţie Drabkin. Se lasă în repaus 30 de minute pentru obţinerea hemolizei totale.

La un spectofotometru se citeşte extincţia amestecului la lungimea de undă 540nm. Cifra extincţiei se înmulţeşte cu factorul de corecţie şi cu cifra 250, care reprezintă diluţia.

Pentru etalonarea aparatului se fac 3 diluţii succesive din etalonul de hemoglobină, folosind soluţia Drabkin ca mediu de diluţie.

Soluţia etalon Soluţia Drabkin ConcentraţiaC1=sol. etalon 0,06g%

C2=1,25ml 0,85ml 0,05g%C3=2,20ml 0,70ml 0,04g%