Download - Consum Durabil
Consumul durabil al apei
potabile
Cuprins
2
Cap. I Lantul de furnizare al apei potabile
1.1 Definitie, clasificare, evolutie si caracteristici
1.2 Ciclul de viata al apei potabile
1.2.1Procesul tehnologic de tratare a apelor potabile
1.2.2 Etape. Caracteristici
1.2.3 Impacturi semnificativeale apei asupra stării de sănătate a
populaţiei
Cap. II Modele de consum
2.1 Piata
2.2 Partile interesate
2.3 Comportamentul consumatorului
2.4 Marketing
Cap. III Strategii pentru imbunatatirea consumului
3.1 Productie
3.2 Consum
3.3 Post - consum
Cap. IV Concluzii
Bibliografie
3
Cap. I Lantul de furnizare al apei potabile
1.1DefinitieApa potabilă este apa destinată consumului uman. Aceasta poate fi:
orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea
hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată
prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea,
procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului
uman.
În Româniaapa potabilă este definită şi reglementată prin Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 -
privind calitatea apei potabile, completată şi modificată prin Legea nr. 311 din 28 iunie 2004.
La nivelul Uniunii Europene, apa potabilă este reglementată prin Directiva 98/83/CE
privind calitatea apei destinate consumului uman.
(http://ro.wikipedia.org)
Clasificare Apa joaca un rol important in activitatea social-economica, constituind un
elementindispensabil pentru inceperea si dezvoltarea oricarei activitati.
Rezervele de apa dulce, destul de reduse si limitate, se micsoreazaan de an datorita poluarii
apelor naturale, prin deversarea in ele a unor ape reziduale neepuratesau insuficient epurate.
acrescut simtitor numarul poluantilor, ceea ce impune metodede epurare mai avansate, mai
scumpe decat cele clasice, devenite nesatisfacatoare.
Protectia calitatii apelor a devenit nu numai o masura de salubritate, ci si un
mijlocde crestere a gradului de reutilizare a apelor, deoarece cresterea cotei de
utilizare aapelor depinde calitatile fizico-chimice si bacteriologice ale acestora.Din punct de
vedere al raspandirii apei in natura, putem stabili urmatoarele categoriide ape: apa meteorica, ape
subterane si ape de suprafata.
Apa meteorica- provine prin evaporarea apelor de la suprafata pamantului si
condensarea lor in paturile superioare ale atmosferei, sub forma de ploi si zapada. Cutoate ca apa
meteorica este cea mai pura, in drum spre pamant ea absoarbe, pe langaoxigen, dioxid de carbon,
hidrogen sulfurat, oxizi de azot si de sulf si compusi organicidin atmosfera oraselor industriale.
4
De asemenea, apa meteorica mai poate contine si oserie de suspensii antrenate de
atmosfera, ca: polen de plante, bacterii, argila, siliceetc.
Apa subterana- provine din infiltrarea apelor meteorice prin straturile permeabile
alepamantului, acumulandu-se in bazine sau rauri subterane.
Compozitia apei subteraneeste foarte variata, fiind legata de compozitia rocilor minerale prin
care a trecut.Apele subterane se clasifica dupa mai multe criterii:
a) dupa gradul de mineralizare;
b) dupa compozitia chimica;
c) dupa pozitia stratului de apa;
Apele de izvor se incadreaza in categoria apelor subterane, intrucat iesirea lor
lasuprafata se datoreaza unor conditii geologice locale. Aceste ape de izvor
prezintacalitati pe deplin satisfacatoare pentru o apa potabila, dar sunt in cantitati
insuficientepentru alimentarea centrelor urbane. Apa de izvor contine dizolvate
saruri mineralepana la 1 g/L, compozitia ei variind in functie de natura straturilor subterane
strabatute.Apele de izvor cu un continut mai mare de saruri dizolvate, din care nu
lipsesc niciacidul carbonic, se numesc ape minerale.Apele minerale constituie un mijloc de
tratament pentru diverse afectiuni interne.
Apele de suprafata- sun t a l c a tu i t e d in a pe l e r au r i l o r , f l uv i i l o r ,
l a c u r i l o r , ma r i l o r s i oceanelor. Compozitia apelor de suprafata se caracterizeaza printr-o
mare diversitate,depinzand de anotimp, de natura solului, conditiile climatice etc.
O categorie distincta de ape de suprafata sunt cele in stare solida. Mari suprafete depe pamant
sunt acoperite sezonier sau permanent de zapada sau gheata. Gheataacopera temporar suprafata
multor rauri si lacurisi mari in zone de coasta, dar si in modpermanent suprafete din muntii
inalti (ghetari alpini) sau din zone polare, formandghetari continentali (de exemplu
calota de gheata antarctica sau groenlandiana) saubanch i ze l a sup ra f a t a m ar i l o r
po l a r e (banch iz a a r c t i c a , c e l e d in j u ru l con t i nen tu l u i antarctic) din care se
desprind aisbergurice se topesc lent si uneori sunt duse inderiva de curentii marini pana in zone
calde.
Din multitudinea de ape naturale, omul a intervenit asupra unora care le
denumimmod i f i ca t e an t rop i c (de ob i ce i r a u r i c a r e au fo s t r egu l a r i za t e ) s i
ch i a r a c r ea t e l ape statatoare sau curgatoare artificiale, cum sunt lacurile numite curent de
acumulare saurespectiv canalele. (http://www.greenagenda.org)
5
EvolutieApa dulce, elementul cel mai important al vieţii pe Terra, şi sursă vitală a progresului şi
dezvoltării umane, a devenit o problemă a lumii contemporane. Semne ale unei crize a resurselor
de apă dulce au fost constatate odată cu deceniul 1981-1990, prin iniţierea Deceniului
internaţional al apei potabile, program demarat la iniţiativa Naţiunilor Unite.
Criza resurselor de apă potabilă, este mai mult decât evidentă dacă ţinem cont şi de faptul că,
deşi 72% din suprafaţa Terrei este acoperită de apă, mai mult de 97% este însă apă sărată.
Estimările specialiştilor de la Woods Hole Oceanographic Institution – WHOI, Massachusetts
SUA, prezintă faptul că acum pe Terra există aproximativ 1.332 miliarde de kilometrii cubi de
apă. Apa dulce, captivă în gheţari, reprezintă 70% din această estimare şi mai puţin de 1% din
apa dulce de pe planetă este accesibilă.
În acelaşi timp mai mult de o treime din populaţia globului, trăieşte în ţări în care apa dulce
reprezintă o adevărată problemă.
Evoluţia consumului de apă dulce confirmă evoluţia umană, astfel dacă la începutul secolului
trecut consumul mediu era de doar 240 metrii cubi pe întreaga perioadă a vieţii unui individ, în
ultimii ani s-a ajuns la un consum aproape triplu, conform standardelor moderne de viaţă. Criza
resurselor de apă este determinată de anumiţi factori, printre care putem menţiona explozia
demografică, procesul rapid de urbanizare care a condus la mari aglomerări populaţionale, dar
mai ales de necesarul crescut de apă dulce din industrie şi agricultură.
Cu certitudine, cauza principală, care a determinat curba ascendentă a necesităţilor şi
consumului de apă actual, o constituie progresul tehnic, astfel încât industria şi agricultura înghit
cea mai mare parte din consumul de apă pe glob. În timp ce ţările bogate pot folosi în general
fără restricţii resursele de apă, în alte ţări resursele de apă sunt insuficiente.
Într-un alt raport internaţional, problema apei la nivelul Terrei este privită nu din punct de
vedere al cantităţii existente pe glob, ci conform distribuţiei şi gestionării ei. Cel mai recent
raport în domeniu a fost prezentat în septembrie 2011, în cadrul celui de-al XIV-lea Congres
Internaţional al Apei de la Pernambuco, Brazilia.
Îmbunătăţirea distribuţiei apei la nivelul Terrei va avea un impact semnificativ şi asupra
producţiei de hrană pentru populaţie, deoarece apa dulce nu este distribuită astfel încât să asigure
necesarul de hrană al planetei. În următoarea perioadă se doreşte şi folosirea eficientă a apei de
ploaie, care, la nivel mondial, reprezentă 4% din totalul cantităţii de apă de pe Terra. Se
6
estimează că deficitul de apă şi distribuţia ei va afecta cel puţin jumătate din populaţia globului,
începând cu anul 2030. Astfel, criza apei, poate determina şi conflicte majore în rândul
populaţiilor afectate.
Conflicte pentru apă sunt cunoscute de-a lungul istoriei dezvoltării civilizaţiei. Una din
primele consemnări este de acum peste 6.000 de ani cu privire la războiul pentru apă dintre
oraşele mesopotamiene Lagaş şi Umma. De actualitate este şi raportul recent al serviciului
National Intelligence din SUA, privind securitatea apei, care a fost solicitat de secretarul de stat
Hillary Clinton. Conform acestui raport, apa dulce poate deveni un motiv de război mai puţin
obişnuit, care poate apărea în Orientul Mijlociu, Asia de Sud şi Africa de Nord. În opinia
experţilor americani, apa va deveni în viitor o posibilă armă de război sau o ameninţare teroristă.
Pe fondul unor secete succesive în mai mulţi ani la rând, cumulate cu inundaţii catastrofale,
şi lipsa apei potabile, aceste aspecte pot conduce la instabilităţi şi conflicte la nivel global în
următoarele decenii, în ţările în curs de dezvoltare, care se confruntă şi cu o explozie
demografică, dar şi cu efecte serioase care duc la schimbări climatice majore.
Riscul ca apa potabilă să fie un motiv de război, în următorii 10 ani, este minim, chiar dacă
aceasta creează tensiuni în interiorul unor state, cât şi între ţări şi ameninţă perturbarea pieţelor
de produse alimentare naţionale şi globale. După anul 2022, raportul previzionează că utilizarea
apei va deveni o armă de război sau un instrument de terorism, în special în Asia de Sud,
Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
Brazilia, Rusia, Canada, Indonezia, China si Columbia sunt ţările care deţin 50% din totalul
rezervelor de apă dulce de pe glob. La această oră, China este cel mai mare investitor, la nivel
global, în protejarea surselor naturale de apă, investind sume considerabile pentru protejarea
zonelor care asigură resursele de apă naturală. Un fapt periculos este şi deversarea în apele de
suprafaţă a unor produşi toxici ai activităţilor industriale, fapt care conduce la deteriorare
ecosistemelor acţionând nefast asupra florei şi faunei din zonele afectate.
Apele contaminate conţin în prezent, de ordinul sutelor de mii de substanţe chimice unele
fiind chiar nocive vieţii. Afectarea sănătăţii populaţiilor provine din patologia hidrică, dar şi
indirect prin hrana neadecvată generată de secetă şi sărăcie, şi este provocată şi indusă de lipsa
apei dulci. În acelaşi timp, afacerile cu apă dulce devin din ce în ce mai rentabile. Fie prin
îmbutelierea ei din apa provenită din topirea gheţarilor, din zona Alaska, fie prin aducerea unor
iceberguri în zonele calde ale planetei pentru a asigura necesarul de apă dulce, soluţii sunt
destule la ora actuală.
7
Oferta de apă potabilă îmbuteliată provenind din topirea unor gheţari din Canada sau
Groenlanda variază de la câţiva zeci de dolari şi până la mii de dolari per sticlă, fiind o afacere
profitabilă, pe fondul consumului unora, de fapt un moft al bogaţilor planetei. Previziunile
actuale consideră că populaţia creşte şi consumul de apă se dublează la fiecare 20 de ani. Şi
analizele ONU sunt alarmante, acestea arătând că, până în 2040, cererea de apă va depăşi cu 30%
cantitatea disponibilă.
Potrivit unui alt raport ONU, 1,1 miliarde de oameni nu au acces durabil la resurse de apă
potabilă la nivel mondial. Cum previziunile specialiştilor sunt pentru o populaţie de peste 9,5
miliarde de oameni la nivelul anului 2050, provocarea determinată de necesarul şi distribuţia apei
pe glob este departe de a fi rezolvată. Problema actuală nu este una de resurse, ci o problemă de
distribuţie şi de gestionare eficientă a apei la nivel global.
Concluzia este certă şi anume dezvoltarea societăţii umane în general depinde şi este
condiţionată de prezenţa resurselor de apă dulce.
(http://romanian.ruvr.ru )
CaracteristiciCalitatea apeipotabile se determină funcţie de caracteristicile organoleptice, fizice, chimice,
biologice şi bacteriologice.
Caracteristici organoleptice:
Mirosul -se datorează substanţelor organice în descompunere sau microorganismelor vii
(alge, protozoare, etc), precum şi prezenţei unor substanţe chimice provenite din ape uzate
industriale (fenoli, crezoli, etc).
Gustul -se datorează diferitelor tipuri de substanţe dizolvate care se găsesc în cantităţi mai
mari în apă: sărat (clorură de sodiu sau sulfat de sodiu), amar (sulaft de magneziu sau clorură de
magneziu), dulceag (sulfat de calciu), acidulat (bioxid de carbon), acru (bicromat sau clorură de
fier).
Caracteristici fizice:
Turbiditatea - depinde de materiile din apă aflate în diferite stări de dispersie şi de natura
lor.
Culoarea – se datorează prezenţei în apă a unor substanţe dizolvate (oxizi ferici, compuşi
de mangan, clorofilă din frunze, acizi humici, etc.)
Temperatura - variază funcţie de provenienţa apei (subterană sau de suprafaţă) şi de
anotimp.
8
Conductibilitatea electrică - este proprietatea apei de a permite trecerea curentului
electric.
Radioactivitatea - este proprietatea apei de a emite radiaţii permanente α, β sau γ.
Caracteristici chimice:
Reziduul fix- reprezintă totalitatea substanţelor solide minerale şi organice aflate în apă
şi se obţine prin încălzirea apei până la 105°C, când se realizeazăevaporarea completă.
Reacţia apei- poate fi acidă, (pH< 7), neutră (pH = 7) sau alcalină (pH > 7), în funcţie de
conţinutul de săruri dizolvate în apă.
Duritatea apei- se datorează sărurilor de calciu şi de magneziu aflate în soluţie. Aceste
săruri pot fi sub forma de carbonaţi, de cloruri, de sulfaţi, de azotaţi, de fosfaţi sau de silicaţi.
Substanţele organice- provin din resturi de plante şi animale. Ele pot fi oxidate complet
şi se exprimă în miligrame pe litru de manganat de potasiu necesar pentru oxidarea lor.
Caracteristici bacteriologice - sunt determinate de bacteriile prezente în apă. Din punct de
vedere al igienei apei, bacteriile se pot împărţi în următoarele categorii importante:
Bacterii banale, fără influenţă asupra organismului.
Bacili coli, care în proporţie mai mare indică contaminarea apei cu ape de la canalizare,
aceştia însoţesc bacilul febrei tifoide.
Bacterii saprofite, care dau indicaţii asupra contaminării cu dejecţii animale şi
semnalează bacilul febrei tifoide.
Bacterii patogene, care produc îmbolnăvirea organismului. Bacteriile care produc boli
hidrice sunt: bacteria febrei tifoide şi bacilul dizenteriei.
(http://ro.wikipedia.org )
1.2 Ciclul de viata al apei potabile
9
1.2.1Procesul tehnologic de tratare a apelor potabileApa potabila trebuie să prezinte un anumit grad de puritate, să fie limpede, incolora şi
fără miros.
Utilizarea diferitelor procese este dependenta de diferiti parametri (pH, turbiditate,
alcalinitate, duritate si compusi organici din apa bruta).
Principalele procese folosite in statiile de tratare a apei pentru tratarea apei potabile sau
curate sunt:
1. Tratamentul primar ( treapta de gratare, trapta de site separator de ulei de suprafata).
Acest tratament se foloseste pentru indepartarea produselor grosiere care pot sa interfereze in
etapele ulterioare de tratare.
2. Preoxidarea fizica (aerare) sau chimica (O3, Cl, Cl2O2). A cesta se foloseste pentru
eliminarea gazelor in exces (CO2, H2S), dar si pentru oxidarea materiilor organice (cu Fe2+ sau
Mn2+);
3. Coagularea, flocularea- este oetapa primara pentru a asigura succesul fazelor de
separare solid-lichid;
4. Flotatia reprezinta separarea lichid-solid cu bule de aer si injectie de reativi;
5. Decantarea reprezinta separarea solid-lichid prin sedimentare;
6. Filtrarea reprezinta separarea solid-lichid prin filtrare siconsta in trecerea unui amestec
solid-lichid printr-un material poros care retine solidele si permite trecerea prin el a lichidului;
7. Tratamente suplimentare - indepartarea excesului de materii organice perin adsorbtie
pe carbune activ sau O3;8. Dezinfectia prin care se inlatura micro-organismele patogene din apa cu ajutorul O3, UV,
Cl2O2;
9. Tratamente speciale:
Indepartarea fierului- oxidarea Fe2+ prin aerare (scaderea CO2);
Indepartarea manganului – oxidarea Mn2+ prin aerare;
Decabonatarea – scade duritatea ape (exces de calciu);
Neutralizarea apelor agresive (bogate in CO2, sarace in carbonati);
Filtrarea prin membrane (micro-filtrare, ultra-filtrare, osmoza inversa).
(http://novainstal.ro )
10
1.1 Schema tehnologica de tratare a apei potabile
(http://www.gopixpic.com)
1.2.2 Etape. CaracteristiciStaţiile de tratare a apei au structuri destul de diferite în funcţie de dimensiuni,
complexitate, tehnologii folosite etc.
De asemenea există şi mini-staţii de tratare sau chiar dispozitive individuale.Totuşi,
etapele de tratare sunt de cele mai multe ori aceleaşi şi principiile la fel.
Apa se prizează de regulă din lacuri de acumulare, mai rar din râuri, din zonă de protecţie
sanitară. Faptul că priza de apă nu e la suprafaţă şi că există grătare face ca de regulă la staţia de
tratare, numită uzină de apă, să nu ajungă corpuri plutitoare sau solide mari. Ideal este ca înainte
de tratare să o preepurezi prin trecerea printr-o porţiune de sol, fapt practicat în multe ţări, unde
apa prizată se injectează în sol superficial şi la mică distanţă se extrage şi se introduce deja
prepurificată în staţia de tratare propriu-zisă.
Iată pe scurt etapele la care este supusă apa brută în continuare pentru a deveni apă
potabilă:
• Sitarea- este pima etapa a prepararii apei. In statia de site apa trece succesiv prin site cu
ochiuri mari apoi mici şi ulterior prin microsite, îndepărtandu-se corpurile plutitoare, peşti,
plancton şi alte suspensii grosiere.
11
• Sedimentarea- se produce în decantoare, care pot fi liniare sau circulare. Aici apa
stationeaza un anumit timp,in care suspensiile se depun gravitational pe fundul decantorului, de
unde sunt îndepărtate periodic.
Pentru că nu toate substanţele particulate se depun sau ar dura prea mult, procesul este
amplificat prin floculare şi coagulare. Înacest scop se introduc în apă reactivi cum sunt sulfatul
de aluminiu, sulfatul sau clorura de fier, varul etc. Astfel particulele încărcate electric sunt legate
şi se formează agregate mai mari, neutre electric, care precipită.
• Filtrarea- este următoarea etapă, care se derulează în staţia de filtre. Există mai multe
tipuri de filtre, care folosesc nisip respectiv cărbune activ. Cele mai răspândite sunt filtru lent
(englez) şi filtrul rapid (american).
Sunt de fapt bazine cu nisip pe care apa le parcurge de sus în jos, gravitaţional, ieşind
limpede. Filtrele se spală periodic pentru a îndepărta masa de impurităţi reţinute. La "filtrul
rapid" procesul de filtrare este mecanic, dar la ,,filtrul lent” este de faptun proces mecanico-
biologic deoarece în principal la suprafaţa filtrului se formează un strat colonizat cu alge, bacterii
şi protozoare, care contribuie activ la reţinerea impurităţilor prin mecanisme chimice, enzimatice
şibacterivore.
Oxidarea- este un procedeu suplimentar de îndepărtare a substanţelor poluante,care nu se
aplică la orice staţie de tratare. Oxidarea se face cu reactivi precum ozon, clor sau Cl2O. Ozonul
distruge clorfenolii şi alte substanţe ce afectează gustul apei.
Clormetanii pot fi descompuşi cu ultraviolete plus apă oxigenată. Cl2O reuşeşte săoxideze şi
ce nu poate oxida clorul şi ozonul. Eficienţa oxidării este redusă dacă suntprezenţi acizi humici
în apă. Pentru o oxidare eficientă trebuie ştiut ce poluanţi sunt în apă. În cele de suprafaţă este
greu, pentru că sunt mulţi şi se tot modifică. Oxidarea îndepărtează mulţi compuşi nedoriţi, dar
poate genera alţii, cum sunt cetonele, aciziicarboxilici etc.
Adsorbţia- este o metodă folosită la unele staţii şi se face pe oxid de aluminiu, perăşini
adsorbante sau pe cărbune activ (impropriu numită filtrare pe cărbune activ).
Stabilizarea apei cuprinde procedee destinate prevenirii modificărilor apei întrepreparare şi
utilizarea de către consumator, şi anume evitării corodării conductelor sauprecipitării/
depunerilor în conducte. Ideal contra corodării este să se depună un fin stratde carbonat de calciu
sau magneziu pe interior, dar asta depinde practic mult de pH,oxigen, bicarbonat etc.
Dezacidifierea- se aplică apelor acide, pentru a nu fi corozive. Se face prin
aeraremecanică sau adăugare de reactiv sau trecere peste substanţe alcaline. Deferizarea
12
sademanganizarea se face în scopul îndepărtării acestor metale, care pot precipita înconducte sau
crea probleme la consumatori. Prin introducere de oxigen, Fe2+ setransformă în hidroxid de fier
3+ puţin solubil. Asemănător se face şi demanganizarea,care este stânjenită însă puternic dacă
sunt prezenţi în apă mult amoniu, clor sausubstanţe organice. Există şi metode biologice de
deferizare şi demanganizare, la care sefolosesc bacterii.
Dedurizare / decarbonatare- duritatea apei este carbonatică (dată de carbonaţiide calciu
şi magneziu) şi necarbonatică (dată de sulfaţii, azotaţii şi clorurile de calciu şimagneziu). Apa
dură nu e favorabilă sănătăţii dar nici multor folosinţe practice(spălat, gătit, instalaţii de apă
caldă etc.). De aceea, pentru potabilizare apa nu sededurizează decât în cazuri excepţionale. Se
face însă pentru folosinţe tehnice specifice,cum sunt încălzirea centrală, dializa renală etc.
Distingem dedurizarea propriu-zisă, la carese extrage calciul şi magneziul cu schimbători de
ioni care cedează în schimb ioni desodiu si hidrogen, sau decarbonatarea, prin care se elimină
ionul bicarbonat, prinschimbător de ioni sau precipitare.
Dezinfecţia- apei se practică la apele de suprafaţă. Scopul estedistrugerea agenţilor
patogeni - bacterii, virusuri şi paraziţi, incluzând chistele. Dezinfecţiaapei poate avea efecte
nedorite prin persistenţa în apa potabilă a unor substanţe folositela tratarea ei sau subproduşi ai
acestora, cum sunt clorfenolii, haloacetonitrilii sautrihalometanii (în cazul clorinării) respectiv
aldehidele, fenolii şi acizii carboxilici (în cazulozonizării). De aceea metoda trebuie aleasă şi în
funcţie de poluanţii prezenţi. Sunt maimulte posibilităţi de dezinfecţie, dintre care prezentăm cele
mai utilizate:
1. Clorinare gazoasă indirectă- cu clor gazos care se transformă întâi în soluţie.Asigură şi
oxidarea diverselor substanţe organice şi anorganice. Dezavantajul major estecă se formează
compuşi secundari toxici (de exemplu trihalometani cum sunt cloroformul),incriminaţi inclusiv
pentru posibil efect cancerigen. O soluţie de evitare a formării lor esteprealabila tratare cu
ultraviolete şi ozon, procedeu controversat deoarece şi ozonul dăproduşi secundari nedoriţi. Apa
ce se supune clorinării trebuie să fie curată în rest, altfelcea mai mare parte din clor se consumă
în alte reacţii decât cele vizate, de distrugere amicrobilor.
Un alt efect nedorit este cel al formării clorfenolilor, care afectează grav gustulchiar la
concentraţii infime de 1:20.000.000. În apă trebuie să mai rămână o cantitate declor rezidual care
să anihileze microbii ce mai impurifică apa pe parcurs pe reţea până laconsumator, dar nu în
exces deoarece alterează apa organoleptic şi e şi dăunător sănătăţii.
(www.greenagenda.org)
13
Captare apa bruta
Sitare Sedimentare Filtrare
Oxidare Adsorbtie Dezacidifiere Dedurizare
Dezinfectie Pompare apa tratata catre consumatori
1.2 Schema ciclului de viata al apei potabile
1.2.3 Impacturi semnificative ale apei asupra
stării de sănătate a populaţieiApa poate avea o mare influenţă asupra stării de sănătate a organismului uman. Sunt
teorii care afirmă chiar că succesul civilizaţiei moderne nu se trage în principal din revoluţia
industrială ci mai mult din redescoperirea igienei.
Pe primul plan al acţiunii apei asupra sănătăţii omului stă patologia hidrică infecţioasă.
Ea este astăzi un concept firesc, dar a fost acceptat public târziu şi nu uşor. Patologia hidrică
infecţioasă a scăzut semnificativ în prima parte a secolului XX, dar în ultimele decenii este
statistic în creştere, acest fapt datorându-se includerii în categoria celor transmise hidric a unor
boli virale şi parazitare, care stau tot mai mult în atenţia specialiştilor. Bolile cu transmitere
hidrică continuă să facă în lume zilnic peste 25.000 de victime.
Principala cale de transmitere este cea prin ingestie (directă, sau a alimentelor contaminate
prin apă), dar este posibilă infectarea şi prin spălare şi îmbăiere (leptospiroză, schistostomiază,
tularemie) şi prin inhalare (aerosoli cu Legionella). Principalele boli cu transmitere (predominant
sau posibil ) hidrică sunt: boli microbiene; boli virale; boli parazitare.
Calitatea microbiologică a apei este în scădere în majoritatea ţărilor, iar germenii sunt tot mai
rezistenţi la dezinfectante. Scăderea imunităţii populaţiei, în principal prin îmbunătăţirea
14
generală a igienei, a produs o creştere a susceptibilităţii la boli hidrice. Se preconizează că
securitatea microbiologică a apei va fi o mare problemă a secolului viitor.
Peste 100 de tipuri de virusuri patogene pot fi vehiculate de către apă. Multe virusuri pot
supravieţui în apele de suprafaţă timp îndelungat.În ţările dezvoltate, gastroenteritele de etiologie
virală tind să le surclaseze, ca frecvenţă, pe cele bacteriene. Incriminate sunt în principal
rotavirusurile, adenovirusurile enterice, calicivirusurile şi astrovirusurile.
Se estimează că epidemiile virale cauzate de apă contaminată sunt subevaluate: O
epidemie virală cu transmisie hidrică este rar recunoscută, din cauză că mulţi oameni au
imunitate, procentul de infecţii clinic manifeste este redus, acelaşi virus poate da tablouri clinice
diferite iar două virusuri diferite pot produce simptomatologie identică.
Carenţa de iod poate produce distrofia endemică tireopată (guşa endemică). Apa este o� �
sursă relativ minoră de iod (majoritatea provenind din alimente) dar carenţa este indusă nu doar
de cantitatea insuficientă ingerată, ci şi de interferarea absorbţiei iodului de către cantităţile prea
ridicate de Ca, F sau Mn.
Carenţa de fluor( caracterizând majoritatea surselor de apă din România) favorizează
caria dentară, explicând parţial marea ei incidenţă la noi în ţară. Fluorul poate contracara şi
efectele methemoglobinizante ale nitraţilor. Exces de fluor există în mai multe zone (din cauze
naturale sau artificiale - poluare) şi provoacă fluoroză, iar la doze mari osteoscleroză şi
osteofluoroză anchilozantă. Fluorizarea apei este foarte controversată. Se practica în diverse ţări
ca Elveţia, USA etc.Majoritatea ţărilor au renunţat şi chiar au interzis-o.
Duritatea apei afectează negativ procesul de spălare (inclusiv a corpului uman), dar
influenţează pozitiv patologia cardiovasculară, apa dură fiind considerată factor protector. Studii
mai recente consideră că nu duritatea în sine este benefică, ci calciul (Ca) şi magneziul (Mg), ai
căror compuşi sunt factorul major determinat al durităţii.
Studii clinice indică un efect favorabil al calciului (Ca), magneziului (Mg), cromului
(Cr), vanadiului (Vn), manganului (Mn) şi zincului (Zn), în schimb sodiul (Na), cuprul (Cu)
şi cobaltul (Co) sunt incriminaţi pentru efecte defavorabile.
Dintre toxicele vehiculate prin apă, o parte au origine naturală, dar majoritatea provin din
poluarea acviferelor.
Nitraţii (NO3-) pot constitui o problemă majoră, concentraţia lor în apa potabilă peste
limitele admise fiind frecventă la noi în ţară. În legume, nitraţii sunt puternic concentraţi.
Azotaţii sunt propriu-zis nocivi numai la concentraţii foarte mari, ce rareori sunt atinse în apă.
15
Nitriţii (NO2-) rezultă din nitraţi fie înaintea consumului (reducere în fântâni etc.) fie în
lumenul tubului digestiv, în cazul migrării, în diverse împrejurări, spre stomac şi intestinul
subţire a elementelor reducătoare din biocenoza intestinală.
Arsenul (As) a fost semnalat în apă în concentraţii uneori semnificativ peste normele admise.
As este mai toxic în formă trivalentă decât în stare pentavalentă şi în compuşi anorganici decât în
formă organică. În forma metalică e puţin toxic.
Seleniul (Se) este prezent uneori în concentraţii crescute în anumite surse de apă. Este
element esenţial pentru om. Deficitul afectează sănătatea. În doze excesive produce afecţiuni
dermatologice.
Aluminiul (Al) în cantitate crescută este toxic pentru sistemul nervos central Rolul şi
metabolismul lui nu este complet cunoscut. În mod normal e puţin solubil, dar la pH foarte acid
sau alcalin solubilitatea creşte puternic.
Cianurile (CN-) sunt săruri ale acidului cianhidric. ŞI acidul şi sărurile sale (cianurile , mai
ales cele de sodiu, potasiu...) sunt deosebit de toxice pentru om şi animale. Acţiunea este acută,
prin blocarea respiraţiei la nivel biochimic, celular.
O atenţie mărită se caută să se acorde poluanţilor cu efect carcinogenetic, cum sunt
benzenul, substanţele poliaromatice HAP (de exemplu benzpirenii), clorura de vinil, derivaţii
polihalogenaţi, deoarece sunt potenţial periculoase la orice doză, efectul carcinogenetic neavând
prag, iar sursele de contaminare a apei sunt multiple, inclusiv endogene (sinteză de către
organisme acvatice).
Detergenţii sunt foarte persistenţi, afectează proprietăţile organoleptice, produc spumare
(îngreunând oxigenarea, prelucrarea apei) şi, deşi nu sunt toxici în sine, favorizează mult
absorbţia toxicelor prin mucoase, perturbând în plus oxigenarea apei, autoepurarea şi
posibilităţile de prelucrare în scop de potabilizare
Contaminarea radioactivă a apei este de luat în seamă în principal prin expunerea internă
pe care o produce din cauza absorbţiei şi fixării în organism a radionuclizilor. Apa poate conţine
uraniu (U), prezent în numeroase minereuri, zăcămintele fiind însoţite de Radon (Rn). Acest gaz
nobil poate fi prezent şi el în apa contaminată radioactiv şi se degajă uşor, putând fi contaminant
prin inhalare când apa respectivă se foloseşte la duş, pentru vaporizatoare şi umidificatoare.
Radiul (Ra) ajunge în unele ape minerale la concentraţii foarte mari, dar apare şi în surse
obişnuite radionuclizilor.
(www.greenagenda.org)
16
Cap. II Modele de consum
2.1 PiataScurt istoric
Oamenii au fost permanent în căutarea unei ape bune, vindecătoare, iar izvoarele sfinte
sunt cunoscute în toate colţurile şi culturile lumii. Colonizatorii romani au fost cei care au pus
bazele primelor staţiuni termale din Europa (Italia, Franţa, Belgia, Germania, România etc.) şi tot
ei au fost cei care au transportat apele minerale miraculoase în amfore de lut, în tot imperiul.
Până în secolul al XX-lea, consumul de apă îmbuteliată a fost în exclusivitate apanajul
aristocraţiei şi burgheziei. Aceştia obişnuiau să facă anual cure cu apă mineral în staţiuni de
prestigiu precum Vichy (Franţa), Spa (Belgia), Ferrarelle (Italia) sau Apollinaris (Germania), iar
pentru continuarea tratamentului comandau trimiterea apei nobile la domiciliu. Apa era
transportată în vase de ceramică, împachetate cu grijă în paie şi trimise cât mai rapid posibil către
beneficiari, pentru a nu-şi pierde proprietăţile şi calităţile terapeutice.
Dezvoltarea comerţului cu apă îmbuteliată, în special minerală, a cunoscut o puternică
înflorire în secolele XIX şi XX, când acest produs devine din ce în ce mai accesibil păturilor
largi de consumatori.
Adevărata explozie a comerţului cu apă îmbuteliată a avut loc, însă, odată cu
descoperirea recipientelor din plastic. Costurile de producţie, dar mai ales cele de transport, au
scăzut considerabil, lucru reflectat în reducerea preţului de vânzare şi creşterea consumului.
Prima butelie de PVC a fost lansată de Vittel în 1968, dar ea nu permitea decât îmbutelierea
apelor minerale plate. Odată cu patentarea în 1973 a buteliei PET (polietilenă tereftalată) de către
inginerul american Nathaniel Wyeth, a fost posibilă şi îmbutelierea apelor minerale
carbogazoase.
Începând cu anii ’70, comerţul cu ape îmbuteliate a cunoscut o creştere exponenţială. În
anul 2009, la nivel mondial, se ajunge la 195 miliarde litri, din care apele de masă şi cele de
izvor reprezintă majoritatea. Europa rămâne însă ataşată tradiţiei de a bea ape minerale naturale.
Din totalul de 58 de miliarde litri de apă îmbuteliată în acelaşi an, peste 40 de miliarde (cca.
70%) revin apelor minerale naturale.
În România, atât bogăţia şi diversitatea mare de resurse naturale, cât şi poziţia sa
geografică, au făcut din România una dintre ţările cu o tradiţie îndelungată în utilizarea apelor
minerale. La fel ca pretutindeni în Europa, primele exploatări de ape minerale datează de pe
17
vremea romanilor. Numeroase vestigii atestă existenţa unor importante construcţii balneare în
care se utilizau ape termale, la Herculane, Geoagiu şi Călan.
Prima instalaţie de îmbuteliere este pusă în funcţiune în anul 1806 la Borsec, de către
Anton Zimmenthausen, consilier municipal la Viena. Cu timpul, activitatea de îmbuteliere şi de
comercializare a apelor minerale ia o puternică amploare în special în Transilvania şi se extinde
apoi şi peste munţi.
În prezent, acest sector industrial prezintă o structură solidă, este stabil, concurenţial şi
modernizat la nivel european, în ciuda faptului că în mare majoritate, este reprezentat de
investiţii ale capitalului autohton.
(FERU,A. Ghidul apelor minerale naturale), (www.apeleminerale.ro)
Generalităţi
Nevoia de apă este variată atât pentru nivel individual, cât şi pentru nevoile comunităţii.
De multe ori consumul de apă nu acoperă nevoile, de aceea se impune protejarea resurselor de
apă dulce, dar şi căutarea unor resurse noi.
Ministerul Sanatatii –supravegheaza sanitar (autorizare sanitara si autorizare temporara
pe perioada derogarii (Art. 9 din Legea nr. 311/2004), inspectie sanitara) si controleaza
monitorizarea calitatii apei efectuata de catre producator si/sau distribuitor (Art. 7 din Legea nr.
311/2004). De asemenea, MS controleaza calitatea apei folosite in industria alimentara de catre
producator, calitatea apei imbuteliate ; avizeaza sanitar, conform Ordinului ministrului sanatatii
si familiei nr. 117/2002, produsele si materialele in contact cu apa asigura monitorizarea de
audit, informarea si raportarea catre Comisia Europeana.
Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor - asigura protectia apei de profunzime si a
apei de suprafata, a resurselor de apa si monitorizarea apei la sursa.
Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale - asigura centralizarea planurilor
de conformare pentru apa folosita in industria alimentara, din surse proprii.
Ministerul Administratiei si Internelor - centralizeaza planurile de conformare si
monitorizeaza si controleaza implementarea acestora.
(www.ms.ro.)
Distributia apei potabile
Vechimea retelelor de distributie (in anumite zone peste 90 de ani) reprezinta un factor
important de afectare a calitatii apei distribuite prin: accidente frecvente, pierderi importante de
apa si contaminare ulterioara a apei. In conditiile frecventelor intreruperi in distributia apei starea
18
retelelor de distributie conduc la modificarea calitatii organoleptice si fizico-chimice a apei; cei
mai afectati parametri sunt culoarea, gustul, mirosul, turbiditatea, parametrii
microbiologici.depasind frecvent valorile admise.
La elaborarea planurilor de masuri, trebuie tinut cont de faptul ca reteaua de distributie
pentru apa potabila este veche de peste 50-100 de ani in multe localitati din Romania; o mare
parte din aductiunile si reteaua de distributie sunt realizate din materialele necorespunzatoare
(azbociment si plumb), 30% din conducte fiind din fonta, nu exista sistem modern de curatare si
de spalare a lor. Retelele de distributie sunt deteriorate semnificativ, ceea ce conduce la
modificarea organoleptica a calitatii apei distribuite.
Apa potabila este contaminata cu produsi de coroziune si impuritati rezultate din
frecventele accidente care apar in retelele de distributie. Distributia apei este frecvent
intermitenta, in multe din localitati constituind un alt factor de deteriorare a calitatii apei, inclusiv
a parametrilor microbiologici.
(www.cdep.ro)
Distributia apei prin retele interioare
Pentru indeplinirea cerintelor privind concentratia plumbului de 10 µg/l fata de 50µg/l
in prezent, in apa potabila la robinetul consumatorului (cel mai tarziu, 15 ani calendaristici dupa
intrarea in vigoare a Directivei) va fi necesara schimbarea instalatiilor interioare de catre
proprietarii cladirilor a caror instalatii interioare contin componente care elibereaza plumb.
Apă potabilă - apă care poate fi consumată de om, direct sau indirect, timp îndelungat
fără a-i prejudicia sănătatea. Prin apă potabilă se înțelege apa destinată consumului uman (orice
tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru
alte scopuri casnice, indiferent de originea ei). Apa potabilă trebuie să fie sanogenă și curată, să
fie lipsită de microorganisme, paraziți sau substanțe care, prin număr sau concentrație, pot
constitui un pericol potențial pentru sănătatea umană.
Alimentare cu apă potabilă - activitate de asigurare a necesităţilor de apă potabilă ale
persoanelor fizice şi juridice.
Consumator de apă potabilă - persoană fizică sau juridică ce utilizează apă potabilă
pentru satisfacerea necesităţilor (fiziologice, menajere, tehnologice).
Distribuitor - persoană juridică, intermediară între furnizor şi consumator, care livrează
apă potabilă în bază de contract, încheiat cu furnizorul şi consumatorul.
19
Fiabilitate a sistemului de alimentare cu apă potabilă - capacitate a sistemului de a
asigura funcţionarea unui regim de distribuţie a apei potabile corespunzător normelor de consum
şi normelor de calitate, stabilite pentru apa potabilă.
Furnizor de apă potabilă - agent economic care furnizează în mod centralizat apă
potabilă consumatorului.
Norme de consum al apei potabile - cantitate de apă potabilă calculată, necesară unui
om în 24 de ore pentru satisfacerea necesităţilor lui fiziologice şi menajere în condiţii de
funcţionare normală a sistemului de aprovizionare cu apă şi în condiţii excepţionale.
Norme sanitaro-igienice (de calitate) ale apei potabile - parametrii fizico-chimici,
microbiologici şi organoleptici cărora trebuie să le corespundă apa potabilă astfel încît consumul
ei să nu pericliteze sănătatea; parametrii sînt stabiliţi în regulile şi normele sanitare, aprobate de
Guvern.
Sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă - ansamblu de construcţii, instalaţii,
acţiuni şi operaţiuni (procedee) prin care apa captată dintr-o sursă naturală este tratată,
transportată, înmagazinată şi distribuită consumatorului cu o presiune stabilă, conform normelor
de cantitate şi calitate în vigoare.
Sistem necentralizat de alimentare cu apă potabilă - instalaţii şi construcţii (fîntînă,
izvor, sondă de foraj (fîntînă arteziană) cu/sau fără instalaţii de tratare etc.) de captare şi
potabilizare a apei fără distribuţie la locul de consum.
Sistem autonom de alimentare cu apă potabilă - instalaţii şi construcţii de captare şi
potabilizare a apei cu/sau fără distribuţie la locul de consum, aflate în folosinţă individuală sau
colectivă.
Sursă de alimentare cu apă potabilă - resursă naturală de apă care corespunde normelor
de calitate stabilite şi care se utilizează (sau poate fi utilizată) pentru captarea apei în sistemele de
alimentare cu apă potabilă.
Zonă de protecţie sanitară - teritoriu unic, care include sursa de apă, construcţiile şi
instalaţiile de alimentare cu apă, cu regim special de activitate şi de protecţie a apelor.
(www.cdep.ro)
Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp populaţia globului creşte. Din
anul 1942 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare şi alte surse a
crescut de patru ori: pentru irigaţii, pentru generarea de curent electric, pentru industrie şi
minerit, pentru animale domestice, pentru uz comercial, etc.
20
Peste tot în jurul nostru se vorbeşte despre importanţa apei pentru organism: la televizor,
unde se repetă încontinuu îndemnul “Consumaţi cel puţin doi litri de apă pe zi”, în
recomandările medicilor, în revistele pentru femei, în dietele celebrităţilor.
Fără hrană, omul ar putea supravieţui circa 50 de zile, cu condiţia consumului de apă în
răstimp. Fără apă însă nu ar supravieţui nici măcar o săptămînă. Dar orice apă poate fi
consumată? Poate fi consumată ea nelimitat? Apa este sursa vieţii, dar totuşi unii oameni se
îmbolnăvesc folosind-o zilnic.
Producătorii de ape din lumea întreagă au încercat să ofere populaţiei o calitate cît mai
înaltă a apei potabile, adăugînd şi eliminînd elemente chimice, unele favorabile organismului
uman, altele dăunătoare. Producerea apelor însă nu este atît de simplă. Această sursă a vieţii trece
prin mai multe metode de prelucrare pînă a ajunge pe masa noastră. Unele ape trec printr-o
tratare şi condiţionare suplimentară cu cele mai moderne metode. Impurităţile mecanice sînt
separate, este redusă duritatea apei pînă la valorile recomandate, este sterilizată de micropoluări
biologice şi organice, este redusă mineralizarea totală a apei pînă la valorile optime pentru o apă
potabilă sau minerală (după caz), este purificată prin una din cele mai eficiente şi inofensive
metode şi o îmbogăţeşte cu oxigen.
Pe mesele majorităţii populaţiei se află, din ce în ce mai des, apă îmbuteliată, fie
minerală, fie potabilă. Mulţi o consumă pentru că au conştientizat că are calităţi mai bune decît
cea din fîntîni, izvoare sau robinete, alţii o consumă pentru că aşa fac mulţi, neştiind însă care
sînt proprietăţile sale.
(www.ziare.com;)
Structura pieţei
În scopul analizei diferitelor tipuri de apă minerală naturală îmbuteliată, au fost selectate
două criterii importante, şi anume: 1) mineralizaţia totală şi
2) conţinutul şi originea CO2.
Apariția Pieței Comune, a adus după sine necesitatea existenței unei legislații europene
unitare. Astfel, în anul 1980, apare Directiva 777/80/EEC, implementată în legislația românească
prin HG. 1020/2005. Acestea statuează diferenţa dintre „apele medicinale” și “apele minerale
naturale”.
De-a lungul timpului, in tara noastra s-au facut o multime de analize sau studii care au
avut ca scop informarea oamenilor despre calitatea apei minerale plate sau carbogazoase pe care
o consuma zilnic.
21
Scandalurile apelor minerale plate sau carbogazoase contaminate au facut, in fiecare an,
inconjurul tarii.
Conform unei analize recente privind calitatea apelor minerale din Romania realizata de
Wall-Street.ro, se pare ca izvoarele de ape minerale din tara noastra sunt mult mai sanatoase
decat marea majoritate a celor existente in Europa. Romania este una dintre cele mai cunoscute
tari din lume la capitolul izvoarelor apelor minerale naturale. Studiile de specialitate realizate pe
piata de apa minerala naturala din Romania, arata ca tara noastra detine mai mult de jumatate
din rezervele de apa minerala ale Europei, mai exact 60%.
(www.ms.ro.)
Consumatorii de ape minerale trebuie sa tina cont, de mai multi factori importanti atunci
cand o cumpara, cum ar fi:
cantitatea de reziduu sec. Reziduu sec este un compus chimic important la care
consumatorii de apa trebuie sa fie foarte atenti. Cantitatea de reziduu inseamna cantitatea
de pulbere minerala care ramane dupa fierberea apei la 180°C, iar cu cat este mai mare
aceasta valoare, cu atat apa respectiva e mai bogata in saruri si minerale. De regula, o apa
buna trebuie sa contina sub 500mg/l de reziduu sec, pentru ca daca sunt depasite cele 500
mg/l creste considerabil riscul unor complicatii care genereaza litiaza renala / biliara.
Insa, chiar daca clientii consuma o apa cu o cantitate mare de reziduu sec, dar in cantitati
normale, nu sunt expusi unui risc de a dezvolta complicatii sau probleme. Cantitatea de
reziduu sec este afisata pe etichetele apelor plate sau carbogazoase.
concentratia de calciu. Apele minerale plate sau carbogazoase care au o cantitate ridicata
de calciu (peste 100mg/l) nu sunt recomandate persoanelor care au afectiuni ale rinichilor
sau bilei.
concentratia de sodiu. Persoanele hipertensive si cele cu afectiuni cardiovasculare
trebuie sa fie foarte atente la consumul de sodiu. Recomandarea medicilor este sa
consume ape minerale cu un continut de sodiu de sub 20mg/l.
concentratia de magneziu. Studiile arata ca o apa plata sau carbogazoasa cu o
concentratie cat mai mare de magneziu este sanatoasa, pentru ca echlibreaza nivelul
metabolic al organismului. Nivelul de magneziu maxim pe care un adult trebuie sa il
consume zilnic nu trebuie insa sa depaseasca 400mg/l.
cantitatea de nitrati. Oricat de pure ar fi, apele contin nitrati. Acestea sunt substante
toxice, iar cand ajung in stomac se transforma in nitriti, iar acestia, la randul lor, se
22
tansforma in nitrozamine, care sunt cancerigene. Nitritii au rolul de a bloca hemoglobina,
care nu mai transporta oxigenul la celule si tesuturi. Cantitatea de nitrati existenta in apa
nu trebuie sa fie mai mare de 50 mg/l.
Alte pericole ascunse ar fi legate de imbutelierea necorespunzatoare a apelor sau de
faptul ca nu toate apele imbuteliate sunt minerale (adica nu sunt exploatate din zacaminte ci din
apropierea acestora de la adancimi mai mici, putand fi astfel contaminate si infiltrate cu deseuri),
desi sunt etichetate ca fiind apa de masa, apa de izvor sau apa de baut.
Pentru a fi siguri de calitatea apei, izvorul trebuie mai întâi captat corespunzător şi
monitorizat pe o perioadă de câteva sezoane. Apa de izvor poate proveni din una sau mai multe
surse subterane, dar condiţiile de calitate impuse nu sunt atât de stricte ca în cazul apei minerale
naturale. Dacă utilizarea apelor minerale datează de pe vremea romanilor, cea a „apelor de
izvor” este de dată mai recentă, şi anume după cel de-al II-lea război mondial. Apele de izvor nu
se exportă decât în cazuri rare şi, în general, nu beneficiază decât de o distribuţie regională,
reprezentând un segment important al pieţei mai ales în Franţa, Spania şi Italia.
Termenul de „apă de izvor” este strict definit şi reglementat doar în Uniunea Europeană,
unde reprezintă cca. 20% din comerţul cu apă îmbuteliată.
Spre deosebire de apa minerală naturală sau de apa de izvor, apa de masă este o apă
obișnuită, ce poate proveni atât din surse subterane, cât și de suprafață, care nu trebuie
menționate obligatoriu pe etichetă și care suferă o tratare prealabilă procesului de îmbuteliere.
Ea poate avea ca origine un izvor sau un foraj, dar și ape de suprafață (râuri, lacuri) sau poate
proveni pur și simplu din rețeaua de apă potabilă, ori din apa de mare desalinizată.
Dacă „apa minerală naturală” este considerată un produs alimentar și, cu mici
excepții, poate fi consumată fără restricții, „apa (minerală) medicinală” îmbuteliată este
considerată medicament. Consumul ei se face sub strictă supraveghere medicală, iar
comercializarea ei se realizează în general prin farmacii sau în clinici de specialitate.
(www.ondrill.ro)
Producţie, consum şi ambalaje
În ultimii 20 de ani, industria de îmbuteliere a cunoscut o dezvoltare dinamică, plecând
de la o producţie de 210 milioane litri in 1990 şi atingând un maxim istoric de cca. 1.350
milioane litri în 2008. Criza economică a afectat şi acest sector, situaţie reflectată în ultimii 3 ani
printr-o contracţie totală a pieţei, de 20%.
23
Cele mai importante surse de apa minerala din tara noastra se gasesc la: Govora, Baile
Tusnad, Borsa, Borsec, Covasna, Calimanesti-Caciulata, Slanic-Moldova, Herculane, Moneasa,
Biborteni, Sangeorz-Bai, Lacu-Sarat, Amara, Zacamantul Casin, Statiunea Ziziu.
In Romania exista 26 de companii producatoare si imbuteliatoare de apa minerala. La
nivelul anului 2012, s-au comercializat in jur de un miliard de litri de apa, dintre acestea 70% au
fost reprezentate de apele minerale carbogazoase, iar restul de 30% de apele minerale plate.
Cele mai comercializate ape din Romania au fost reprezentate de grupul Romaqua
(38%), Dorna-Apemin (14%), Perla Harghitei (13%), Rio-Bucovina (12%) si European Drinks
(6%). Potrivit APEMIN, cele cinci companii de ape minerale din Romania reprezinta
aproximativ 80% din piata totala de apa din tara noastra. Restul de 20% sunt exploatate de
aproximativ 20 de companii mici, care produc pe plan local. Pe langa acestea, mai exista si
producatorii care comercializeaza „apa de baut”.
Ca urmare a unui studiu, cercetătorii clujeni au propus standardizarea de către toţi
producătorii de ape îmbuteliate din Rornania, a unei culori pentru capac, în funcţie de gradul de
mineralizare al apei îmbuteliate, astfel încât consumatorii să înţeleagă mai bine ce cumpără din
magazine şi efectele apei minerale pe care o consumă asupra stării lor de sănătate.
S-a propus următorul standard:
Pentru apele cu conţinut redus de minerale, ape plate, un capac de culoare albă;
Pentru apele cu un conţinut mediu de minerale, ape de izvor, un capac de culoare
albastră;
Pentru apele minerale carbogazoase naturale un capac de culoare verde;
Pentru apele minerale îmbogăţite sau forţe, ape minerale medicinale, un capac de culoare
mov.
Unele companii din România care îmbuteliază ape plate şi minerale s-au aliniat deja la
noile norme de standardizare propuse de cercetătorii clujeni, iar culorile capacelor pot ajuta
consumatorii să aleagă în cunoştinţă de cauză apa pe care o cumpăra din rafturile magazinelor.
În România respecta aceste standarde de calitate: Borsec apă plată, Carpatina Forte şi
Light, Roua Munţilor carbogazoasa şi plată, Dorna plată, Perla Harghitei minerală, Zizin, Sport
Calipso apă plată, Lipova naturală, Vera Aqua, Evian, Vittel şi Perrier.
În acelaşi timp, este foarte important să informăm consumatorii asupra acestui studiu şi
să-i ajutăm să bea apă sănătoasă, calitativ superioară şi să aleagă din rafturile magazinelor în
cunoştinţă de cauză. (www.ondrill.ro)
24
2.2 Partile interesate Producatori si distribuitori de apa potabila
Cerintele Directivei vor trebui realizate de cei care produc si distribuie apa potabila in
sistem public, de catre proprietarii de instalatii individuale, de catre producatorii de apa
imbuteliata sau folosita in industria alimentara. Acestea vor fi sustinute prin efortul bugetului de
stat, bugetul local, dar si prin asistenta financiara in cadrul programelor : ISPA, SAPARD,
PHARE, programe ale Bancii Mondiale sau parteneriate public-privat, etc.
Principalul act normativ prin care se legiferează exploatarea şi comercializarea apelor
minerale naturale în România este HG nr. 1020/2005, completată şi modificată prin HG nr.
532/2010. La acestea se adaugă pachetul legislativ specific autorităţilor cu rol de reglementare şi
control în domeniu, precum Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), Autoritatea
Naţională Sanitar Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), Ministerul Sănătăţii,
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (A.N.P.C.) și Ministerul Mediului.
Legislaţia românească referitoare la apele minerale naturale este în totalitate aliniată la
Directivele UE. Lista oficială a apelor minerale naturale recunoscute în România este publicată
anual, prin Ordin al preşedintelui A.N.R.M. Peste 75% din zăcămintele de apă minerală naturală
destinată îmbutelierii din România sunt administrate de către Societatea Naţională a Apelor
Minerale, înfiinţată prin HG nr. 786/1997.
În tabelul alăturat, sunt prezentate sintetic principalele acte normative şi standarde
interne şi internaţionale care reglementează domeniul apelor minerale naturale, al apelor de izvor
şi al apelor de masă.
Ape îmbuteliate
Reglementări legislative (standarde)
România UE InternaţionalApă minerală naturală HG nr.1020/2005
HG nr. 532/2010
SR nr. 4450/1997
Legea minelor nr.85/2003
Dir. 2009/54/EC
Dir. 2003/40/EC
Reg. SI 225/2007
Codex Stan 108/1981
Apă de izvor HG nr. 1020/2005
HG nr. 532/2010
Legea 458/2002
Dir. 2009/54/EC
Dir. 2003/40/EC
Reg. SI 225/2007
Dir. 98/83/EC
Apă de masă Ordin MS 341/2007
Legea nr. 458/2002
Reg. SI 225/2007 Codex Stan 227/2001
25
Legea nr. 311/2004
HG nr. 974/2004
1.3. Acte normative şi standarde interne şi internaţionale
Conform HG 1020/2005 și a Directivei Europene 2009/54/EC, este interzisă vânzarea
sub orice formă a unei mărci autohtone de apă minerală naturală, fără obținerea în prealabil a
acordului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), care să certifice că sunt
îndeplinite în totalitate, criteriile de exploatare și comercializare. Pe teritoriul României pot fi
comercializate sub denumirea de ape minerale naturale numai apele recunoscute de A.N.R.M.
sau de autoritatea competent dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Consumatorii de apa din sistemele publice, fantanile publice sau de apa imbuteliata
Cerintele Directivei si ale noii legislatii nu vor putea fi indeplinite fara sprijinul
populatiei. De aceea este necesar sa se asigure corect si concret informatia populatiei pentru a
putea fi implicata in monitorizarea calitatii apei potabile, in protectia resurselor de apa, a
sistemelor de aprovizionare cu apa si mai ales in schimbarea instalatiilor interioare.
Sistemele de alimentare cu apă potabilă pot fi proprietate a statului, a autorităţilor
administraţiei publice locale (proprietate municipală) sau a persoanelor juridice şi fizice.
Principalele sisteme de alimentare cu apă potabilă sunt cele centralizate, aflate în proprietatea
statului. Dacă nu există sisteme centralizate, alimentarea cu apă potabilă se efectuează prin
sisteme necentralizate şi/sau autonome.
Consumul mediu zilnic de apă potabilă pentru uz casnic anul trecut a fost de 127,7
litri/locuitor în municipii şi oraşe, cu o creştere de 2,8 litri/locuitor, respectiv 2,2 % faţă de anul
2012, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
Care este diferenţa dintre apa de la robinet şi apa îmbuteliată?
Despre apa îmbuteliată: Sute de miliarde de sticle din plastic sunt utilizate anual pentru
ambalarea apei. Aceste imense cantităţi de PET-uri devin repede deşeuri şi numai 16% sunt
reciclate. Restul de 84% poluează natura, fiind atât de puţin biodegradabile încât dispar abia
după sute de ani. Pentru producerea şi comercializarea unui litru de apă îmbuteliată se consumă 3
litri de petrol. Cercetătorii estimează că extinderea acestui mod de comercializare a apei ar
provoca un veritabil dezastru în viitorul deceniu.
Despre apa rece de la robinet: Începând de la râu şi până la robinetul dumneavoastră,
trecând prin uzinele de tratare, apa este permanent supravegheată. Parametrii principali ai apei
26
sunt analizaţi permanent printr-o serie de analizoare şi completaţi de probe prelevate din reţea şi
analizate în laborator.
În România, apa destinată consumului uman este obţinută din surse de apă de suprafaţă
(90-92% ) şi subterană, iar sistemul de distribuţie apă potabilă acoperă aproximativ 65% din
consumul populaţiei, din care 97% este direcţionată către populaţia urbană.
La inceputul anului 2011 functionau pe teritoriul Romaniei 42 de operatori regionali
care presteaza servicii de producere si distributie de apa potabila in 1011 localitati. Procedeele de
tratare aplicate în România pentru obţinerea apei potabile din surse naturale sunt, în general,
metode clasice: micrositare, coagulare – floculare cu sulfat de aluminiu, decantare – filtrare,
sedimentare şi dezinfecţie cu clor.
Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si
Strategiilor din Romania – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizatie din
Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori
neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si
indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor
– membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.
2.3 Comportamentul consumatorului Consumatorii se tem cel mai mult de cantitatea de clor gasita in apa de la robinet,
nestiind insa ca si apa minerala naturala necarbogazoasa din comert este tratata cu aceeasi
substanta si ca, de fapt, clorul se descompune in prezenta luminii. Acest lucru a fost demonstrat
de chimisti, care sustin ca „sub influenta luminii, apa de clor se descompune, degajând oxigen.
Datorita oxigenului format, apa de clor are actiune de decolorare si de sterilizare, deoarece
distruge microorganismele.
Care sunt preferintele consumatorilor de la noi comparativ cu cei din tari dezvoltate
(filtrare apa, apa de retea sau apa imbuteliata)?
Un studiu detaliat care sa ne spuna care sunt preferintele romanilor in privinta
consumului de apa de robinet, apa imbuteliata si apa filtrata, nu am gasit pana acum. Am gasit
informatii ca in 2011 consumul de apa minerala era de 1,2 miliarde litri, ceea ce ar insemna cca.
55 l pe cap de locuitor/an. Si asta in crestere cu 3% fata de 2010. Ceva mai la vest, in Marea
Britanie, consumul era de 36 l/pers/an in 2007. Deci putem spune ca stam bine si ca depasim cu
mult consumul englezilor (asta daca statisticile sunt bune). Acelas studiu ne mai spune ca, dupa o
27
tendinta puternica de crestere a consumului de apa minerala in UK, aceasta s-a mai diminuat
datorita imbunatatirii calitatii apei de la robinet si a unei puternice campanii media impotriva
apei minerale (cu argumente bazate pe diferenta mare de cost si si diferenta mica de calitate).
Un alt studiu, de data asta foarte detaliat pe tema noastra, l-am gasit in Canada. In urma
unui interviu telefonic in regiunea Waterloo s-au obtinut urmatoarele: 51% dintre respondenti
beau exclusiv apa de la robinet si 34% beau exclusiv apa imbuteliata si un procent de 14,5%
consuma ambele tipuri de apa. Interesant este ca cei care consuma de la robinet beau 1,45l/zi fata
de 1,39l cat consuma cei cu consum mixt. Ceea ce confirma faptul ca cei care beau apa
imbuteliata consuma mai putina apa deoarece isi ajusteaza consumul dupa stocul pe care-l au.
Acest comportament, pe termen lung, duce la un consum mai mic de apa si in consecinta o
hidratare mai slaba. Spre deosebire de cei care folosesc apa de la retea (filtrata sau nefiltrata),
care de fiecare data cand au nevoie isi pot umple un pahar.
O alta tendinta interesanta, descoperita de cercetatorii Canadieni: cu cat este mai mare
gradul de educatie cu atat este mai mare si consumul de apa. Circa 45% din gospodarii au
raportat ca filtreaza apa cu filtre de apa bazate pe carbon activ. Si circa 5% folosesc sisteme de
filtrare mai complicate care includ lampi cu ultraviolete, osmoza inversa, ozonare sau distilare
(probabil aici este vorba de cei care au ca sursa forajul). Tot in Canada, de data aceasta alt studiu
concluzioneaza ca oamenii iau in considerare doar factorul gust cand aleg tipul de apa.
Bazat pe datele care le avem despre Romania si estimarea ca un consum mediu de 1,3l
apa imbuteliata pe zi ar fi realist. Cu un calcul simplu ajungem la concluzia ca procentul celor
care ar consuma apa minerala ar putea fi de max. 11%, ceea ce este foarte putin comparartiv cu
Canada.
Referitor la utilizarea filtrelor de apa in gospodariile romanesti nu avem date. Putem
insa sa ducem mai departe calculul de mai sus, sa ne hazardam si sa spunem ca daca consumul
de apa imbuteliata este asa de mic in Romania (comparativ cu Canada) atunci utilizarea filtrelor
de apa in gospodarii este si mai mica. Daca mai tinem cont ca filtrele de apa si sistemele de
purificare a apei reprezinta o tehnologie relativ noua pentru noi, putem estima ca un procent intre
5% si 10% dintre gospodariile tarii folosesc filtre de apa.
Asigurarea unei rezerve constante de apă curată pentru public nu reprezintă o sarcină
uşoară. Reţeaua de apă trebuie să ia în considerare mulţi factori, inclusiv populaţia şi
dimensiunea gospodăriei, modificările caracteristicilor fizice ale suprafeţei terestre,
comportamentul consumatorilor, cererile din sectorul economic (cum ar fi activităţile turistice),
28
compoziţia chimică a apei şi logistica pentru stocarea şi transportul apei. Aceasta trebuie de
asemenea să ţină seama de provocările cauzate de schimbările climatice care pot include
inundaţii neaşteptate, valuri de căldură şi perioade de deficit al apei. Pentru a preveni situaţiile de
criză cauzate de apă în zonele urbane trebuie să gestionăm eficient resursele de apă în fiecare
etapă: de la furnizarea apei curate până la diversele sale utilizări de către consumatori. Aceasta ar
putea implica reducerea consumului, precum şi descoperirea unor noi modalităţi de colectare şi
utilizare a apei. Gestionarea resurselor de apă trebuie de asemenea integrată mai bine în
gestionarea zonelor urbane, ţinând seama în acelaşi timp de caracteristicile mediului local.
Utilizarea mai viabilă din punct de vedere ecologic a apelor necesită nu numai punerea
în aplicare a unor măsuri precum cele conturate mai sus, ci şi creşterea gradului de sensibilizare a
consumatorului cu privire la aspectele de raţionalizare a apei.
Informarea consumatorilor casnici de apă, a întreprinderilor şi turiştilor se poate realiza
prin diverse mijloace, inclusiv prin site-uri internet, programe educaţionale în şcoli, broşuri
realizate de autorităţile locale şi prin mass-media. Etichetarea ecologică a aparatelor
electrocasnice şi certificarea ecologică a hotelurilor, de exemplu, pot avea de asemenea un rol
important în creşterea gradului de sensibilizare prin sprijinirea consumatorilor în luarea unor
decizii informate cu privire la utilizarea eficientă şi raţionalizarea apei.
(www.rowater.ro;)
2.4 Marketing Marketingul a transformat apa dintr-o resursă la îndemâna tuturor într-o piaţă de zeci de
miliarde. În ultimii 40 de ani industria apei îmbuteliate s-a transformat dintr-o idee de afacere pe
care puţini o luau în serios într-o industrie ce valorează miliarde de euro. Produsul în sine rămâne
simplu, însă modul în care consumatorii se raportează la el s-a schimbat fundamental. Valoarea
reală a produsului este concentrată în branding şi marketing.
Apa îmbuteliată este cel mai relevant exemplu al modului în care funcţionează
economia mondială în zilele noastre. Într-o anumită măsură cumpărăm libertatea de a alege.
Aceasta este singura explicaţie pentru achiziţia unui produs pe care l-am putea obţine şi gratis.
Totuşi, prin puterea marketingului şi a publicităţii, apa îmbuteliată a devenit una dintre poveştile
de succes ale industriei alimentare şi a băuturilor. Având în vedere că apa este o resursă
fundamentală pentru viaţă şi dat fiind faptul că este atât de abundentă pentru unii şi o resursă atât
de rară pentru alţii, acest produs a devenit emblematic în industria alimentară.
29
Industria apei îmbuteliate a fost lansată de către brandul Perrier, marcă ce poate fi
considerată ca fiind unul dintre marile triumfuri ale industriei publicităţii, reuşind să cristalizeze
un brand care a definit o întreagă generaţie. În spatele campaniei derulate între 1979 şi 1994 au
stat Richard Wheatley şi agenţia de publicitate Leo Burnett.
Inovaţia câştigătoare - PET-ul - Această relaţie a dat naştere apariţiei sticlelor PET,
evoluţie care poate fi considerată a fi cea mai importantă inovaţie din istoria acestei industrii. Cu
toate că vocile ecologiste înfierează acum utilizarea PET-urilor, la începutul anilor '90 această
invenţie a fost într-adevăr o revoluţie.
Apa îmbuteliată în România - Consumul de apă îmbuteliată s-a dezvoltat puternic în
ultimii doi ani, crescând cu peste 20 de litri pe cap de locuitor. Apele minerale se numără printre
puţinele segmente din piaţa FMCG (bunuri de larg consum) încă dominate de companii cu
capital românesc, cele mai mari fiind Romaqua (Borsec) şi European Drinks (Izvorul Minunilor).
Singura multinaţională care şi-a făcut loc în clasamentul celor mai mari cinci imbuteliatori de
apă minerală este Coca-Cola Hellenic. Cea mai consumată băutură din Romania este berea,
urmată de apa îmbuteliată şi sucurile carbogazoase, potrivit unui studiu realizat de compania de
consultanţă A.T. Kearney la nivelul lui 2008.
Comercializarea apelor minerale naturale necarbogazoase a devenit o afacere cu un
câstig mai mare decât cel obtinut prin rafinarea si vânzarea benzinei, pentru care se percep
accize. Cei care extrag apa din asa-numitele „surse de sanatate”, o imbuteliaza si obtin profit din
comercializarea ei, suporta costuri de aproximativ 10 bani per litru, in timp ce o vând cu un pret
de 1-2 lei pentru aceeasi cantitate. Persoanele implicate in afacerile cu apa plata ne „vând”
sanatate doar prin reclame, menite sa influenteze comportamentul social. Românii sunt, practic,
mintiti de acesti comercianti prin spoturi difuzate excesiv pe canalele TV, prin care se promite
„sanatate” in forma pura. In acelasi timp, cetatenii gatesc cu apa de la robinet, crezând ca, prin
fierbere, scapa de orice substanta ce ar putea provoca afectiuni, nestiind insa ca, de exemplu,
clorul – cel de care se tem toti – se evapora, natural, la temperatura camerei, nu prin fierbere.
Consumatorii de apa minerala naturala necarbogazoasa din comert sunt manipulati prin
reclame mincinoase. In loc de sanatatea promisa, românii primesc o apa seaca, mult mai
daunatoare decât cea de la robinet. Publicitatea excesiva determina, pentru o familie, costuri
lunare de aproximativ 300 de lei, fata de 75 de bani, cât ar plati pentru aceeasi cantitate de apa,
luata din retelele publice. Etichetele de pe recipientele din plastic nu corespund cu realitatea si
ascund cantitatile de substante cu factori de risc pentru sanatate. (www.petreanu.ro)
30
ZIUA News a analizat cât de „sanatoase” sunt apele minerale naturale necarbogazoase
din comert, comparativ cu apa de la robinet. Concluzia este una alarmanta: toti comerciantii de
apa plata ii mint pe români, cu stirea autoritatilor (care câstiga bani din taxe), manipuleaza prin
reclame si vând apa seaca, la un pret fabulos. De exemplu, pentru o familie cu trei membri,
costurile lunare pentru cumpararea din comert a apei plate depasesc 300 de lei – calculând cinci
litri pe zi, adica 150 de litri lunar -, in timp ce un metru cub de apa de la robinet, adica 1.000 de
litri, costa aproximativ 5 lei. Practic, toti comerciantii inregistreaza un câstig de 1.000 de ori mai
mare fata de costul unui litru de apa luat din reteaua publica. Pe etichetele recipientelor din
plastic nu se regasesc toate informatiile care ar trebui citite de cumparatorii pe care ii intereseaza
sanatatea lor. Graba cotidiana, fuga prin magazine si cumpararea produselor pe care le retinem
din spoturile publicitare, fara sa verificam informatiile care ne sunt servite, ajuta producatorii sa-
si sporeasca veniturile. ZIUA News nu si-a propus o campanie de denigrare a comerciantilor de
apa plata, ci trage un semnal de alarma. Concluziile anchetei jurnalistice, care ii priveste pe toti
cei implicati in comertul cu apa minerala naturala necarbogazoasa: apa din magazine este o apa
chioara, depozitata in recipiente de plastic, care pot provoca malformatii si chiar cancer, iar
etichetele ascund informatii esentiale pentru sanatatea oamenilor.
Apa curgatoare din izvoarele de unde comerciantii sustin ca o procura devine, in drumul
ei catre casele românilor, apa statuta. Practic, apa vie se transforma in apa moarta, care nu mai
prezinta proprietatile initiale. Filtrarea acesteia inseamna, de fapt, folosirea mai multor „site” de
marimi diferite (micro si nanometrice) care, pe cât devin mai mici pentru a retine impuritatile, pe
atât lasa sa se piarda mineralele. Tot procedeul poate fi imaginat ca o pâlnie, prin care, la
inceput, trece apa sanatoasa, dar, la final, se obtine apa seaca, „moarta” din punct de vedere
biologic, pastrata cu saptamânile sau chiar cu lunile in recipientele din plastic extrem de
periculoase, care, la rândul lor, schimba proprietatile apei. In schimb, datorita consumului mare,
permanent al apei de la robinet, aceasta este, practic, curgatoare, fara a se putea invechi pâna
ajunge sa fie consumata. Numai prin acest fapt, aceasta devine mai sanatoasa decât apa
imbuteliata. Cât despre adaosul de clor, acesta este cu mult mai mic decat cel continut in sarea
(clorura de sodiu) pe care o consumam frecvent la masa. In plus, clorul nu este stabil in apa, ci se
evapora. Clorul dintr-un litru de apa de la robinet „iese” daca apa este lasata intr-un vas timp de
o ora.
Exista foarte multe firme care isi desfasoara activitatea in sectorul apelor plate care
recunosc, pe etichete, ca o procura din retelele publice, fara sa dea insa mai multe informatii.
31
Procedeul de filtrare la care aceste companii sustin ca apeleaza poate fi facut de fiecare
consumator, la costuri de sute de ori mai mici. Comercializarea apelor minerale naturale
necarbogazoase atrage venituri de 1.000 de ori mai mari fata de cheltuielile celor implicati in
aceste afaceri. Un singur transport presupune 24 de tone de apa, vânduta ulterior cu 1-2 lei per
litru, cu un cost infim pentru transportul unui litru de apa.
Verdicitatea informatiilor prezentate pe etichetele ambalajelor nu este contestata de cei
mai multi dintre români, intrucât costul unei analize de laborator este de aproximativ 250 de lei
pentru o singura proba. Cel mai simplu este sa acordam incredere spoturilor publicitare sau sa
cumparam apa produsa de firmele proprii ale lanturilor de magazine, fara sa analizam riscurile la
care ne supunem. In acelasi timp, companiile care distribuie apa prin retelele publice prezinta,
lunar, consumatorilor, un buletin de analize.
Etichete mincinoase
Manipulati prin spoturile publicitare folosite in exces de comerciantii de apa plata,
românii nu mai verifica etichetele produselor pe care le cumpara din magazine, iar, de cele mai
multe ori, inscrisurile nu corespund cu realitatea. Legea 458/2002, consolidata in 2011, prezinta
limitele minime si maxime admise ale compusilor chimici care se regasesc in ape. Printre cele
mai importante informatii pe care consumatorii ar trebui sa le verifice sunt reziduul sec, PH-ul,
turbiditatea, nitratii si nitritii. Multe companii vând apa minerala naturala necarbogazoasa care
prezinta substante cu factori de risc asupra sanatatii aflate la limitele maxime admise sau chiar
depasindu-le.
Consumatorii care acorda o incredere deosebita companiilor care comercializeaza apa
minerala naturala necarbogazosasa datorita faptului ca acestea folosesc filtre pentru impuritati,
pot face acelasi lucru acasa, la un cost mult mai mic. Prin filtrele de uz casnic, atasate la robinet,
apa este din nou curatata de compusii care sunt considerati a fi periculosi.
Toti cei implicati in afacerile cu apa potabila folosesc clorul pentru ca apa sa reziste,
lucru recunoscut si pe etichetele de pe recipientele din plastic. Analizele de laborator ale apei de
la robinet au demonstrat ca volumul de clor este mult mai mic fata de valorile maxime admise.
Un alt argument al specialistilor care ne indeamna sa nu ne temem de clorul din apa de la robinet
este acela ca, prin consumul zilnic de sare (clorura de sodiu – sare minerala, cristalina, fiind
formata din natriu, un metal alcalin, si clor, un element halogen), românii ingereaza mai mult
clor decât cel prezent in apa de la robinet. In acelasi timp, pâna acum nu s-au inregistrat, in tara
noastra, cazuri de imbolnavire din cauza substantelor din apa care curge la robinet, insa, in ceea
32
ce priveste apele din comert, au fost nenumarate cazuri de dizenterie, cauzata de tulpini precum
Campylobacter, Salmonella, sau Shigella.
Afacere pentru stat - Autoritatile din România nu sunt straine de modul in care apele
minerale naturale necarbogazoase sunt luate din surse, imbuteliate, transportate si vândute. Insa
tot acest „drum” parcurs de bidoanele cu apa plata reprezinta sursa de venit pentru stat. Practic,
extractia, imbutelierea, transportul si vânzarea sunt operatiuni purtatoare de TVA, care se varsa
in bugetul statului. Din acest motiv, spoturile publicitare prin care se manipuleaza
comportamentul consumatorului curg pe banda rulanta, insa nu vedem nicio masura, cel putin
preventiva, din partea autoritatilor. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
efectueaza controale tematice si in urma sesizarilor venite din partea cetatenilor, aplica amenzi in
cazul neregulilor, insa valoarea acestora este mult prea mica in comparatie cu tot câstigul obtinut
prin vânzarea unei ape seci, la un pret deloc de neglijat.
Apa expirata, in comert - La solicitarea ZIUAnews, reprezentantii Autoritatii Nationale
pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au precizat ca, in urma ultimului control tematic care a
avut loc in perioada iulie-august 2012, din 657 de operatori economici de apa minerale verificati,
la 357 s-au constatat abateri. „393.000 de litri din cantitatea controlata nu respecta prevederile
legale in vigoare privind protectia consumatorilor” – se arata in raspunsul dat de ANPC. S-a
constatat ca recipientele cu apa erau depozitate in conditii improprii sau erau expirate, aveau
inscrisuri incorecte, inexacte sau de natura sa creeze confuzii – etichetare incorecta - altele aveau
trecute doua surse sau surse incorecte, nu erau recunoscute de autoritatea competenta sau chiar
nu aveau inscris termenul de valabilitate. De la inceputul acestui an si pâna acum, ANPC a primit
14 reclamatii privind apa din comert, principalele aspecte semnalate fiind: apa cu impuritati,
calitatea neconforma a apei minerale, depuneri pe sticla de apa sau miros necorespunzator de
vechi, statut sau diluat.
Plasticul poate provoca malformatii - Studiile specialistilor in chimie au aratat ca, prin
consumul produselor depozitate in recipiente din plastic, oamenii sunt expusi la o serie de
substante chimice care pot determina aparitia malformatiilor congenitale, aparitia cancerului –
prin tulburari endocrine – toxicitate directa, suprimarea sistemului imunitar si probleme de
dezvoltare a copiilor. Compusul chimic numit „dioxina” se gaseşte in foliile si ambalajele de
plastic si poate duce la aparitia malformatiilor congenitale si a cancerului. Dioxina este eliberata
si poate migra in alimente, in cazul in care este incalzita la temperaturi inalte, pe care le intâlnim
in zilele calduroase de vara. In sustinerea acestor afirmatii, venim cu urmatorul exemplu: la
33
intâlnirile care au loc la nivel inalt, de exemplu, cancelarul german Angela Merkel nu consuma
apa din recipiente de plastic, ci numai pe cea depozitata in carafe din sticla.
(m.ziuanews.ro)