documente dosar definitivat

4
EXAMENUL DE DEFINITIVAT– sesiunea 2014 DOSARUL DE ÎNSCRIERE va cuprinde: o Cererea tip de înscriere avizată de director şi adresată conducerii inspectoratului şcolar (Anexa 1); o Fişa de înscriere tip ( în două exemplare), completată, semnată şi ştampilată de conducerea şcolii (Fişa tip Definitivat 2014 este postata pe site); o Copiile legalizate la notariat ale diplomei de studii şi foii matricole/suplimentului la diplomă; o Documentul privind efectuarea modulului psihopedagogic (începând cu promoţia iunie 2004, dovada absolvirii modulului psihopedagogic se face în baza certificatului de absolvire însoţit de foaia matricolă aferentă); o Copia legalizată a certificatului de naştere; o Copia BI/CI o Copia certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui de familie); în caz de divorţ sau recăsătorie se depun acte doveditoare suplimentare în acest sens; o Recomandare scrisă asupra activităţii candidatului, din partea Consiliului Profesoral al unităţii de învăţământ unde este încadrat; o Adeverinţă cuprinzând calificativele acordate în ultimii 2 ani şcolari; o Apreciere asupra activităţii din partea conducerii şcolii, care să cuprindă calificativul anual şi calificativele la inspecţii şcolare (dacă au existat); o pentru absolvenţii de studii superioare în sistem BOLOGNA: certificat de absolvire a modulului psihopedagogic nivel I însoţit de foaia matricolă; certificat de absolvire a modulului psihopedagogic nivel II însoţit de foaia matricolă, pentru cadrele didactice care predau în învăţământul liceal; o BINECUVÂNTARE, pentru cadrele didactice înscrise la disciplina RELIGIE; o pentru cadrele didactice care au absolvit şcoli postliceale particulare, specializările: învăţători, 1

Upload: ionelact9923

Post on 26-Oct-2015

5 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

scoala

TRANSCRIPT

Page 1: Documente dosar definitivat

EXAMENUL DE DEFINITIVAT– sesiunea 2014

DOSARUL DE ÎNSCRIERE va cuprinde:o Cererea tip de înscriere avizată de director şi adresată conducerii inspectoratului

şcolar (Anexa 1);o Fişa de înscriere tip ( în două exemplare), completată, semnată şi ştampilată de

conducerea şcolii (Fişa tip Definitivat 2014 este postata pe site);o Copiile legalizate la notariat ale diplomei de studii şi foii matricole/suplimentului la

diplomă; o Documentul privind efectuarea modulului psihopedagogic (începând cu promoţia

iunie 2004, dovada absolvirii modulului psihopedagogic se face în baza certificatului de absolvire însoţit de foaia matricolă aferentă);

o Copia legalizată a certificatului de naştere;o Copia BI/CI o Copia certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui de familie); în caz de

divorţ sau recăsătorie se depun acte doveditoare suplimentare în acest sens;o Recomandare scrisă asupra activităţii candidatului, din partea Consiliului Profesoral

al unităţii de învăţământ unde este încadrat;o Adeverinţă cuprinzând calificativele acordate în ultimii 2 ani şcolari;o Apreciere asupra activităţii din partea conducerii şcolii, care să cuprindă calificativul

anual şi calificativele la inspecţii şcolare (dacă au existat);o pentru absolvenţii de studii superioare în sistem BOLOGNA:

certificat de absolvire a modulului psihopedagogic nivel I însoţit de foaia matricolă;

certificat de absolvire a modulului psihopedagogic nivel II însoţit de foaia matricolă, pentru cadrele didactice care predau în învăţământul liceal;

o BINECUVÂNTARE, pentru cadrele didactice înscrise la disciplina RELIGIE; o pentru cadrele didactice care au absolvit şcoli postliceale particulare, specializările:

învăţători, educatoare şi maiştri instructori, se ataşează copia legalizată a autorizaţiei de încredere a unităţii;

o pentru cadrele didactice care sunt încadrate în instituţii de învăţământ particular, se ataşează copia legalizată a autorizaţiei de încredere a unităţii.

o declaraţie privind documentele anexate în dosar.Nu se acceptă adeverinţe în locul actelor de studii; în cazul în care instituţia de

învăţământ absolvită nu a eliberat încă acte de studii, se vor depune copii ale adeverinţelor şi declaraţia pe proprie răspundere prin care candidatul se obligă să-şi completeze dosarul cu copiile legalizate ale actelor de studii, până la transmiterea dosarului în centrul de perfecţionare.

OBSERVATII: Fişele tip de înscriere vor fi completate la toate rubricile de către candidat, cu excepţia

datelor referitoare la vechime, care vor fi completate de secretariatele unităţilor de învăţământ (acestea răspund de corectitudinea datelor transmise).

În cazul doamnelor căsătorite, se va trece în fişa de înscriere, în cerere şi în tabelul electronic numele dinaintea căsătoriei urmat de numele dobândit prin căsătorie.

Exemplu: POPESCU (căs. IONESCU) I. MARIA- CLAUDIA

1

Page 2: Documente dosar definitivat

Pe coperta dosarului se specifică: numele şi prenumele candidatului ( asa cum apare în fişa de înscriere !), unitatea de învăţământ la care este încadrat, specializarea la care va susţine examenul, gradul didactic pentru care se înscrie; centrul de perfecţionare pentru care optează în denumire completă.Exemplu:

POPESCU (căs. IONESCU) I. MARIA- CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR. .... VASLUI INVĂŢĂTOR sau MATEMATICĂ etc DEFINITIVAT UNIVERSITATEA „.................” BUCUREŞTI

La primirea dosarelor în unitatea şcolară se vor avea în vedere următoarele:o folosirea dosarului de carton cu şină;o piesele din dosar vor fi aşezate în ordinea menţionată în informaţiile legate de

conţinutul dosarului de înscriere şi ordine care este specificată şi în declaraţie;o pe fişa de înscriere se va completa antetul şcolii;o se va preciza atât în cererea tip de înscriere cât şi în fişa de înscriere centrul de

perfecţionare/examen pentru care optează cadrul didactic (vezi lista centrelor de perfecţionare de pe site-ul ISJ Vaslui/ Perfecţionare;

o se vor verifica exactitatea şi corectitudinea datelor candidatului de către directorul şcolii înainte de a semna şi ştampila cererea tip de înscriere;

o partea a doua a fişei de înscriere are valoare de adeverinţă de vechime şi din aceasta trebuie să rezulte clar vechimea efectivă la catedră, pînă la 31.08.2012.

Conducerea şcolii răspunde de corectitudinea datelor din dosarul de înscriere. Conducerea şcolii are obligaţia de a informa prin adresă oficială inspectoratul şcolar, cu

privire la cadrele didactice aflate în una din situaţiile:o la inspecţiile curente şi speciale, sau la evaluările anuale, nu au obţinut calificativul

corespunzător gradului la care sunt înscrise;o au fost sancţionate în intervalul de timp de la înscriere şi până la susţinerea

examenului;o nu au vechimea efectivă la catedră necesară pentru fiecare grad, dar participă la

etapele de perfecţionare; atenţie la cadrele didactice nou venite în şcoală.o Renunţă la susţinerea gradului didactic;o Nu au promovat un anumit grad didactic

Dacă pe parcursul anului şcolar intervin modificări ce implică nerespectarea condiţiilor de prezentare la examene (vechime, sancţiune, calificativ anual necorespunzător, calificativ necorespunzător la inspecţiile curente şi speciale), conducerea unităţii de învăţământ are obligaţia de a anunţa inspectoratul şcolar prin adresă oficială cu privire la cadrul didactic în cauză.

Detaliile legate de situaţii particulare ale cadrelor didactice sunt precizate în Metodologia formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar

NU SE PRIMESC DOSARE INCOMPLETE!!

2