Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii MoldovaUniversitatea de Stat din Moldova

Facultatea Chimie şi Tehnologie ChimicăDepartamentul Chimie Industrială şi Ecologică

Referat

Diversitatea biologică și peisagistică din Republica Moldova

Executor: Nedealco Evghenia,

studentă a an. II, gr. II, specialitatea Tehnologie chimică

Conducator științific: Gladchi Viorica,

Doctor în chimie,Conferențiar universitar

Chișinău 2014Cuprins

Introducere.....................................................................................................................................3

Capitolul I. Biodiversitatea

1. Flora și vegetația..................................................................................................................5

1.1. Asociațiile arboricole...............................................................................................6

1.2. Asociațiile ierboase..................................................................................................7

2. Fauna....................................................................................................................................8

2.1. Vertebratele: păsări, mamifere, reptile și amfibii....................................................8

2.2. Animale cinegetice..................................................................................................9

2.3. Nevertebratele terestre...........................................................................................10

3. Ecosistemele acvatice........................................................................................................11

3.1. Viețuitoarele bazinelor acvatice............................................................................11

3.2. Resursele piscicole................................................................................................14

Capitolul II. Ariile și speciile protejate

1. Rezervații științifice...........................................................................................................15

2. Monumente ale naturii.......................................................................................................17

3. Rezervații naturale.............................................................................................................19

4. Rezervații peisagistice........................................................................................................19

5. Rezervații de resurse..........................................................................................................21

6. Monumente de arhitectură peisajeră..................................................................................21

Concluzii.......................................................................................................................................23

Bibliografia...................................................................................................................................24

Introducere

2

Republica Moldova are un mediu natural bogat din punct de vedere al diversității peisajelor și al aspectului geomorfologic. Diversitatea peisajelor include terenuri de pădure, stepă, luncile râurilor, terenuri stâncoase, acvatice, agricole și de altă natură.În urma exploatării nechibzuite a acestor terenuri ele au început să degradeze sau, altfel spus , în urma impactului antropic necontrolat toate componentele naturii – pădurile, solurile, apele, stepele, luncile – au început să-și piardă aspectul și structura lor naturală de altă dată.Au început să dispară specii de plante și animale, iar multe din ele au devenit rare și au nevoie de a fi protejate de stat.Din cauza degradării componentelor naturii a devenit necesar să se ia măsuri de protecție a mediului, ca societatea umană să folosească resursele naturale fără a aduce daune mediului ambiant. Astfel au apărut teritorii care au statut special de protecție, care poartă denumirea de arii naturale protejate de stat.Fondul ariilor naturale protejate de stat din Republica Moldova include următoarele categorii de obiecte și complexe naturale:a) rezervații științifice - 5b) parcuri naționale - în curs de organizarec) monumente ale naturii - 1035d) rezervații naturale - 63e) rezervații peisagistice – 41f) rezervații de resurse - 13g) arii cu management multifuncțional–32h) rezervații ale biosferei – în curs de organizarei) grădini botanice - 1j) grădini dendrologice – 2k) monumente de arhitectură peisajeră – 20l) grădini zoologice - 1Cele mai importante arii naturale protejate, care sunt destinate în mod prioritar protecției mediului, sunt rezervațiile științifice. Acestea sunt: Codru, Iagorlâc, Prutul de Jos, Plaiul Fagului, Pădurea Domnească. Ele fac parte din prima categorie a Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii și au cel mai strict regim de protecție. Destinația acestor rezervații este de a proteja ecosistemele naturale cu toate componentele mediului din cadrul lor, care includ specii de arbori, arbuști și alte specii de plante, la fel și specii de mușchi, licheni, ciuperci și întregul complex faunistic. În rezervațiile științifice se efectuează în mod obligatoriu investigații științifice pentru a studia procesele naturale și elaborează bazele științifice de protecție a mediului.

Actualitatea temei: Diversitatea biologică naturală a Republicii Moldova este condiţionată de poziţia ei geografică. Teritoriul republicii este situat la interferenţa a trei zone biogeografice: central-europeană – reprezentată de Podişul Central al Codrilor (54,13% sau 18,3 mii km2 din teritoriul republicii); euroasiatică – de regiunile de silvostepă şi stepă (30,28% sau 12,23 mii km2); mediteraneană – de fragmente de silvostepă xerofite din partea de sud a republicii (15,59% sau 5,27 mii km2). Biodiversitatea este vastă la toate nivelurile de organizare a materiei vii – genotipic, populaţional, genomic, biocenotic, ecosistemic şi peisagistic.Majoritatea taxonilor biodiversitari sunt situaţi la extremităţile arealurilor lor naturale, fapt cesporeşte vulnerabilitatea lor faţă de factorii antropici. Deosebit de vastă este şi biodiversitatea plantelor de cultură şi a animalelor domestice (intraspecifică, specifică, agroecosistemică).Semnificativ e şi faptul că suprafaţa ocupată de ecosistemele naturale, inclusiv cele acvatice (lacustre, palustre, fluviale), nu depăşeşte limita de 15% din tot teritoriul republicii. Deoarece aceste ecosisteme sunt foarte fragmentate şi situate adiacent ecosistemelor antropizate (agrare şi urbane), nivelul degradării lor este foarte ridicat.

3

De aceea, este foarte important păstrarea biodiversității, în scopul menținerii calitații vieții în Republica Moldova și nu numai. În scopul protejării diversității biologice și peisagistice au fost create teritorii care au statut special de protecție – ariile naturale protejate de stat.

Scopul lucrării: stabilirea tipurilor de arii naturale protejate de stat și analiza situației actuale a biodiversității.

Pentru realizarea acestui scop au fost înaintate următoarele sarcini: Analiza investigațiilor bibliografice de specialitate; Enumerarea tipurilor de arii naturale protejate; Stabilirea speciilor de plante și întregul complex faunistic existente în ariile naturale

protejate; Evaluarea stării actuale a diversității biologice și peisagistice.

Valoarea științifică și aplicativă: ariile protejate prin valoarea naturală și gradul redus al intervenției umane pe teritoriul lor sunt cele mai bune exemple și modele pentru sisteme ecologice naturale și seminaturale. Real, sistemele ecologice naturale se confruntă cu nenumărate amenințări la adresa biodiversității și în care există tendința degradării ireversibile a capitalului natural. Astfel constituirea de arii protejate și managementul eficient al acestora e o necesitate, deoarece:

Ecosistemele naturale și seminaturale reprezintă principalele componente ale capitalului natural, care asigură resursele și serviciile care stau la baza dezvoltării socio – economice;

Ariile protejate sunt zone în care se dezvoltă cunoașterea necesară pentru asigurarea tranziției la un model de dezvoltare durabilă;

Ariile protejate sunt adevărate ”săli de clasă în aer liber”, în care oamenii pot fi educați cu privire la rolul naturii și necesitatea conservării naturii și a dezvoltării durabile.

4

Capitolul I.Biodiversitatea

1. Flora și vegetația

Componența floristică și vegetația RM sunt determinate de anumite particularități privind varietatea reliefului și evoluția vegetației la joncțiunea marilor regiuni botanico – geografice: europeană și mediteraneană forestieră, euroasiatică de stepă. La limita arealelor se întîlnesc plantele nou – introduse, unele complexe floristice și comunități provenite din diferite regiuni botanice, sunt prezente plantele relicte și endemice. Aceste particularități determină în mare măsură valoarea biotei și necesitaea menținerii ei. Din timpuri străvechi, covorul vegetal al Moldovei este modificat evident în urma activității antropice. Defrișarea pădurilor, desțelenirea stepelor și pajiștilor, pășunatul excesiv au condus la reducerea suprafețelor cu vegetație naturală, modificînd structura și componența vegetației, precum și productivitatea ei. Comunitățile vegetale naturale sunt în mare parte constituite din păduri la care se adaugă și vegetația pantelor erodate abrupte, a porțiunilor mici din luncile rîurilor, a insulițelor foarte mici din stepe, precum și vegetația acvatică și cea de mlaștină. Comunitățile vegetale ocupă nu mai mult de 10 % din teritoriu, ceea ce reprezintă de două ori mai puțin față de valoarea critică de teritoriu necesară pentru menținerea și funcționarea normală a comunităților vegetale.Cu toate că suprafața Moldovei e mică, flora și vegetația sunt destul de diverse. Flora Moldovei numără 1895 specii de plante superioare virgine din 55 genuri și 101 familii, din care 160 specii de mușchi, 130 licheni și 300 ciuperci pileate. Una din particularitățile florei constă în numărul mare de specii rare și pe cale de dispariție. Covorul vegetal al Moldovei include 2 tipuri zonale de bază: silvic și de stepă. Pădurile și stepele se întrepătrund formînd astfel, pe o mare parte de teritoriu, silvostepa. Partea de nord a țării, ocupată de silvostepă, este plasată la hotarul arealelor unui șir de specii nordice (potentilla alba, hepatica nobilis, veratrum nigrum, etc.), fapt ce explică diversitatea florei. În centru teritoriului se află pitorescul masiv Codrii, unde predomină dumbrăvile de gorun și stejar obișnuit și s-au păstrat porțiuni de făget. Spre sud, Codrii trec treptat în silvostepă de gârneț, unde stepele alternează cu porțiuni de pădure de tufan – specie mediteraneană rezistentă la secetă, prezentă la limita de est a arealului. Tufanul este însoțit de speciile mediteraniene, precum carpinus orientalis, pyrus alaeagnifolia, sorbus domestica, chrysopogon gryllus, etc. Mai la sud, gîrneții alternează cu stepele Bugeacului. Stepa Bălților, a doua zonă de stepă, se întinde spre nord de Codri.În afară de pădure și stepă, în Moldova există comunități azonale, care ocupă porțiuni reduse în interiorul tipurilor zonale: păduri de luncă, comunități de fîneață, de baltă, de galofite, psamofite și de povîrnișuri calcaroase.

1.1. Asociațiile arboricole

În Moldova pădurile sunt de foioase, de tip central – european. Ele sunt amplasate în 800 masive și sectoare separate, cele mai mari suprafețe sunt concentrate în Codri. Principalele soiuri ce formează pădurile sunt: stejarul (quercus – ocupă 53% din terenurile acoperite de pădure), frasinul (fraxinus – 6%), carpenul (carpinus betulus – 3,6%). Dintre speciile introduse se întîlnește frecvent salcîmul alb (robinia pseudacacia – 26%). În general, predomină pădurile tinere (42%) și cele de vîrstă medie (46%). Pădurile de stejar sunt compuse din stejar obișnuit, gorun și tufan. Cu toate că pe teritorul țării altitudinea variază puțin, se observă totuși o diferențiere ușoară a pădurilor pe verticală. Pădurile de gorun sunt răspîndite la altitudinile de 200-400 m specifice podișului central – moldovenesc și podișului nistrean. În alte zone silvice stejarii se întîlnesc mai rar, formînd pîlcuri mici. În dumbrava nouă din Codri s-au evidențiat 12

5

asociații originale, în care stejarul nu formează arboret monospecific, dar domină în amestec cu carpenul, teiul, frasinul și fragul. În numeroase asociații derivate (cca 40 tipuri) structura pădurii se simplifică, stejarul devine mai rar (ex: arboreții de frăsiniș cu stejar, de frăsiniș cu tei, de frăsiniș și de cărpeniș). Stejarul obișnuit reprezintă unul din edificatorii comunității la altitudinea de 150-200 m. În Codri, pădurile de stejar obișnuit ocupă părțile de jos ale pantelor, formînd comunități de fragede dumbrăvi alături de arțar și carpen în care se evidențiază 4 asociații generale, întîlnite rar. În asociațiile derivate se formează cărpenișuri curate, stejărișuri, frăsinișuri, teișuri (în total 7 asociații). În nordul Moldovei predomină pădurile specifice de stejar obișnuit – dumbrăvi uscate de cireși, pentru care e caracteristică componența aproape monospecifică și amestecul permanent cu cireși. Acestea sunt niște păduri perturbate, luminoase, rărite, cu o pătură ierboasă deasă. Particularitatea lor constă în lipsa efemeroizilor (care sunt în abundență în Codri). Aici se întîlnesc și cîteva porțiuni, rare pentru Moldova, de comunități de dumbravă de mesteacăn, specifice locurilor mai umede. Cele mai mari porțiuni sunt luate sub protecția statului.Tufanul (quercus pubescens), în comparație cu alte două specii de stejar, este scund (6-16 m în înălțime), mai rezistent la secetă, heliofil și termofil. El formează un tip specific de pădure mediteraneană – gârneții. Diversitatea floristică a acestor păduri (peste 400 de specii) este sporită datorită vegetației de stepă a poienelor existente printre dumbrăvi. Dumbrăvile de gârneț sunt caracteristice pentru silvostepa de sud, dar unele pîlcuri se mai întîlnesc și de-a lungul Nistrului și Prutului. Din cauza despăduririlor, predomină lăstărișurile care cresc în formă de pîlcuri de pădure. Cu toate că gârneții sunt în stare de inhibiție, ei îndeplinesc excelent funcțiile de protecție a apelor și solului. În ultimele decenii suprafața gârneților s-a redus foarte mult, deoarece, fiind puțin productivi, erau înlocuiți cu alte comunități, adesea din specii străine. Aceasta contribuie la dispariția nu numai a tipului rar de pădure, dar și a complexului întreg de plante ce-l formează. Concomitent se înrădăcinează și se răspîndesc plantele nou – introduse, printre care adesea sunt și cele ruderale. Numai în ultimul deceniu au fost introduse peste 10 specii adventive noi. Măsurile de gospodărire silvică trebuie orientate spre creșterea productivității și calității plantațiilor de stejar, nu spre înlocuirea lor cu alte culturi. Fagul (fagus sylvatica) crește în partea de nord – est a Moldovei, uneori și în centrul Codrilor. De obicei pădurile de fag ocupă jumătatea inferioară a pantelor orientate spre nord, cît și pantele râpilor de la altitudinea de 280-400 m. Arboreții originali de fag tînăr s-au păstrat pe porțiuni foarte mici și sunt reprezentați de păduri în 2 etaje cu amestec de carpen și paltin (acer pseudoplatanus). Pădurile cu vechime de 100-500 de ani sunt rare. De obicei, se întîlnesc păduri mici de fag care sunt inserate în masivele pădurilor de lăstăriș de carpen. Deseori, fagul formează împreună cu gorunul porțiuni de dumbravă de fag. Factorii de bază ce favorizează răspîndirea fagului în Codri sunt altitudinea, umiditatea ridicată în pădurile solitare de pe pantele de nord și specificitatea față de masivele silvice mari. Practica de gospodărire silvică din trecut a dus la dispariția fagului de pe o bună parte de teritoriu. Însemnătatea economică și interesul științific considerabil al pădurilor de fag, care sunt izolate de principalul lor teritoriu de răspîndire, fac ca ele să fie un obiect ce merită cea mai atentă protecție. În luncile rîurilor, aluviunile recente sunt ocupate de pădurile de salcie (salix alba, salix triandra, salix purpurea). Pe porțiunile inundabile se întîlnesc păduri din plop – alb (populus alba) în amestec cu salix alba și populus nigra. Pe porțiunile mai înălțate ale luncilor cresc dumbrăvi din stejar obișnuit în amestec cu alte specii de copaci (frasini, arțari și plopi). Suprafețele acestor păduri încă nu sunt evaluate.În prezent, silvicultura Moldovei trece printr-o perioadă dificilă datorită procesului de uscare în masă a stejarului. Acest proces a început în anii ’70 în nordul țării și apoi s-a răspîndit în Codri și în regiunile de sud. Se usucă de obicei stejarii în vîrstă de 45-50 ani, uneori chiar și arboreții mai tineri. Cauzele n-au fost definitiv clarificate. Una din cauzele principale se presupune a fi scăderea rezistenței biologice a pădurilor ca urmare a exploatării excesive și a reînnoirii repetate prin lăstărire. Numai 25% din dumbrăvi au geneza din semințe, însă și ele sunt degradate. Cea mai mare parte a pădurilor, derivați secundari ai arboreților cu componența și structura

6

modificată des, se află în stare de prohibiție. Pădurile din zonele de nord, în care a început procesul de uscare, deseori sunt monospecifice, rărite, uneori cu plenitudinea arboretului pînă la 0,5-0,6, aproape fără subarboret, înțelenite cu o pătură deasă de iarbă. O altă cauză a procesului de uscare a pădurilor o constituie dezvoltarea în masă a insectelor fitofage și a bolilor micotice. Acțiunea acestor factori este intensificată de sporirea variabilității climei, de fracvența sporită a anilor secetoși și a iernilor cu friguri pătrunzătoare din ultimii ani.

1.2. Asociațiile ierboase

Vegetația de stepă, care în silvostepa din nordul Moldovei ocupă teritorii considerabile, practic a dispărut. Judecînd după țelina rămasă, în această zonă predominau stepele de păiuș cu negară și amestec de ierburi, avînd un caracter comparativ mezofil cu participarea negarei hidrofile stipa pennata. Aceste stepe se caracterizau printr-o abundență floristică destul de mare (70 specii\100m2, 29 specii\m2) și o pondere considerabilă a amestecului de ierburi, din care cele mai obișnuite sunt coronaria coriacea, salvia pratensis, galim verum, achillea millefolium. Persistă speciile specifice pentru variantele stepelor de nord – helictotrichon pubescens, leucanthemum vulgare și echium russicum. În silvostepa de sud, vegetația s-a păstrat mai bine în poiene. În raioanele din preajma Codrilor, după componență și structură, stepa se aseamănă cu comunitățile silvostepei de nord, cu observația că există mai multă stipa pennata, iar din amestecul de ierburi dispar un șir de specii mezofile. Destul de des aici se întîlneau bogatele comunități floristice relicte rare, de sadină, chrysopogon gryllus, păstrate din timpurile încălzirilor interglaciale, dar dispărute odată cu înlocuirea gârneților. Spre sud, vegetația de stepă a gârneților este xerofilă. De asemenea sunt răspîndite comunitățile de păiuș, negară și amestec de ierburi, însă obișnuite sunt stepele cu stypa tirsa. Dintre speciile amestecului de ierburi, caracteristice sunt speciile filipendula hexapetala, salvia pratensis, trifolium montanum, galim verum. În biotopurile mai aride, specii principale devin stipa pulcherrima, stipa dasyphylla, uneori stipa lessingiana și stipa ucrainica. Numai pe gârneți se întîlnesc specii destul de rare ca centaurea thirkei, centaurea angelescui, paeonia peregrina, pulsatilla grandis, bulbocodium versicolor, colchicum ancyrense și altele.În trecut, stepele din Moldova formau două sectoare mari izolate. Deoarece procesul de desțelenire a stepelor s-a extins, atingînd practic nivelul actual încă pe la sfîrșitul secolului al XIX-lea, este greu de intuit, azi, structura vegetației din trecut. Judecînd după rămășițele țelinelor, stepa Bălților se compunea din comunități de păiuș, negară, amestec de iarbă cu pariciparea celor mai hidrofile specii de negară, în timp ce speciile de negară xerofilă se întîlneau pe pantele sud-vestice repezi. Vegetația stepei Bugeacului s-a păstrat ce va mai bine. Comunitățile ei erau variate. Cea mai nordică parte era ocupată de stepele de păiușuri, negară, amestec de ierburi cu dominația s. tirsa, s. pulcherrima și s. dasyphylla. După asortimentul asociațiilor, componență și structură floristică ele sunt foarte apropiate de stepele de gârneț din vecinătate, fiind specifice pantelor puțin mai umede. Pe pantele aride și încălzitemai de la sud se aflau stepe de același tip, în care însă rolul ierburilor, care formau înfățișarea comunităților, era îndeplinit de cele mai xerofite specii de negară. Aceste stepe se caracterizau prin abundență specifică mare (73 specii\100m2, 24 specii\m2) și o mare participare a amestecului de ierburi (60 specii\100m2). Speciile caracteristice amestecului de ierburi sunt de asemenea mai xerofile: salvia nutans, phlomis pungens și crinitatria villosa, kochia prostrata și pyrethrum corymbosum, specia rară ephedra distachya și altele. În partea cea mai sudică a stepei sunt prezente variantele xerofile, printre care rolul cenotic cel mai mare îl au s. lessingiana, s. ucrainica și s. capillata, dar ponderea amesteculuide ierburi și numărul de specii scade. Saturarea floristică se reduce pînă la 36 specii\100m2; numărul de specii al amestecului de ierburi – pînă la 25 specii\100m2, dintre ele cele mai caracteristice sunt c. villosa, s. nuta și altele. În prezent, pe pantele nepotrivite pentru arat din stepele Bugeacului, cele mai obișnuite sunt comunitățile secundare care au apărut sub influența omului. Printre ele predomină cîteva variante de asociații din bărboasă care se

7

deosebesc prin gradul de dereglare. Astfel, la începutul anilor 70, pe teritoriul raioanelor Cimișlia și Comrat, acestea ocupau 45-65% din suprafața totală a pămînturilor nearate, utilizate în calitate de teren pentru nutreț. În general, aceste asociații prezintă comunități floristice degradate, din care au dispărut majoritatea plantelor tipice de stepă și s-a mărit numărul speciilor ruderale. Ceva mai puțin dereglate, comunitățile secundare de formațiune de păiuș ocupau suprafețe mai mici (12-15%), în timp ce suprafața comunităților primare de stepă nu depășea 0,3-0,5%. În ultimii 30 de ani, starea acestor terenuri s-a agravat.Pe suprafața redusă a luncilor rîurilor, cu diferite grade de umiditate și salinizare a solului, s-au format pajiști destul de diverse, compuse din graminee, din leguminoase cu graminee și din amestec erbaceu cu graminee, reprezentate prin diferite formațiuni: de iarba-cămpului, de pir tîrîtor, de păiuș de luncă, de firuță, de zizanie și de altele. În luncile fluviale saline dominante devin speciile rezistente la salinitate: beckmannia eruciformis, puccinelia. Pentru luncile rîurilor s-au evidențiat peste 30 de formațiuni și 80 asociații. În prezent, pajiștile naturale s-au păstrat sporadic în vile Prutului și Nistrului, dar și ele se află în diferite etape de degradare. În biotopurile supraumede sunt dezvoltate comunitățile de vegetație de băltiș compuse din trestie, papură, țipiriș, pașă, rogoz și din alte specii care s-au păstrat răzleț sub formă de pîlcuri.

2. Fauna

2.1. Vertebratele: păsări, mamifere, reptile și amfibii

Caracterul mozaicat al peisajului, prezența resurselor nutritive bogate și a căilor de migrație au favorizat, în trecut, pe teritoriul Moldovei, apariția unei bogate diversități a faunei de mamifere și păsări, care include un complex tipic de specii caracteristice stepelor zonei Mării Negre și pădurilor de foioase europene. Astfel, aici se întîlnesc speciile caracteristice atît pentru Europa de Vest – chițcanul mic de apă, noptarul cu urechi ascuțite, noptarul cu urechi lungi, pisica sălbatică, popîndăul comun, cît și pentru Europa de Est – grivanul cenușiu, hîrciogul comun, popîndăul pătat. Din cauza nimicirii de către om și transformării antropogene a mediului, începînd cu secolele XVIII-XIX de pe teritoriul Moldovei au dispărut zimbrul, bourul, tarpanul, saigacul, elanul, ursul, linxul, dihorul pestriț. În ultimii 50 de ani au devenit rare următoarele specii: lupul, jderul de pădure, nurca, dihorele de stepă, hermelina, vidra și pisica sălbatică.Actualmente în Moldova se întîlnesc 70 specii de mamifere aparținînd la 7 ordine: Insectivora – 7 specii, Chiroptera – 19, Carnivora – 13, Artiodactila – 6, Rodentia – 24, Lagomorpha – 1. Au fost introduse mai multe specii: cîinele enot, ondatra, lopătarul, cerbul pătat și muflonul, iar cerbl nobil nimicit încă la sfîrșitul secolului XIX-lea, a fost reaclimatizat în anii 1954-1979. Elanul, nimicit în secolul al XVIII-lea, a început din anii 70 să-și recucerească arealul. Dintre copitate, cele mai numeroase sunt căprioara și mistrețul.Din cele 13 mamifere răpitoare, 6 sunt incluse în Cartea Roșie și se presupune că în următorii 50 de ani pot să dispară din fauna Moldovei. Cîinele enot, introdus în anii 50, actualmente este rar, în timp ce vulpea, nevăstuica, dihorul și jderul de piatră sunt specii comune în toate localitățile. S-a constatat că de pe la mijlocul anilor 60, lupul apare în Moldova doar accidental, venind din Ucraina sau România. De asemenea, se observă diminuarea continuă a faunei mamiferelor răpitoare, cauzată de reducerea și fragmentarea habitatelor și de braconaj.Cel specializat grup de mamifere existente în Moldova, Chiropterele, enumără 19 specii din familiile Rhinolophdae și Vespertilionidae, tipice Europei de Sud-Est. Din cauza nimicirii lor și distrugerii adăposturilor și habitatelor, diversitatea liliecilor a scăzut în comparație cu anii 60.Rozătoarele reprezintă 24 specii din 7 familii diferite, astfel: Sciuridae – 3 specii, Gliridae – 3, Spalacidae – 1, Cricetidae – 2, Arvicolidae – 6, Muridae – 8, Sminthidae – o specie. Majoritatea lor sunt prezente atît în agrocenoze, păduri, cît și în localități umane. Celelalte mamifere mici

8

aparțin la 8 specii insectivore: ariciul, cârtița și 5 specii de chițcani. Destul de frecvent se întîlnește unicul reprezentant al Lagomorphelor, lepus europaeus. Uscarea mlaștinilor, valorificarea stepelor, micșorarea suprafețelor împădurite au dus la dispariția multor specii de păsări din fauna Moldovei. Încă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, cocorul și cocoșul de munte sunt pe cale de dispariție. De asemenea, au devenit rare vulturul pleșuv sur și griful negru, spârcaciul, care în ultimii 70 de ani a fost întîlnit o singură dată în 1981. O altă specie care își micșorează rapid numărul este gaia roșie, care pînă în 1940 era o specie comună în toate raioanele de sud ale Transnistriei (Ganea, Zubkov, 1989). De fapt cel mai mult au avut de suferit păsările răpitoare. Numărul lor a scăzut esențial în perioada 1930-1950 atît din cauza nimicirii lor ca animale dăunătoare, cît și în urma utilizării excesive a pesticidelor. Unele specii de păsări din complexul de biotopuri umede au devenit rare și ca urmare a uscării și valorificării luncilor mlăștinoase de pe cursul de jos al Nistrului și Prutului. Dispariția din fauna clocitoarelor a dropiei, spârcaciului și acvilei de stepă a fost cauzată de valorificarea stepei Bălților și a Bugeacului.Se observă o tendință de sărăcire a componenței faunei clocitoarelor, cauzată pe de o parte de reducerea generală a biodiversității biocenozelor și, pe de altă parte, de creșterea numărului unor specii sinantrope, în primul rînd al ciorilor. Astfel, efectivul mediu al speciilor rare de răpitoare a scăzut de 4-6 ori în anul 1980, iar raportul lor în cadrul listei generale a speciilor rare s-a mărit de la 27%, la începutul secolului, la 63% în anii 80. În ultimii 20 de ani, efectivul numeric al păsărilor răpitoare s-a micșorat de 8-10 ori, al bufnițelor de 4-5 ori, al păsărilor insectivore de5-6 ori. Densitatea speciilor comune este mai mică de 2-3 ori comparativ cu restul zonelor din Europa de Est.Herpetofauna Moldovei include 28 de specii tipice europene, inclusiv 14 specii de amfibieni și 14 de reptile.De asemenea, în Moldova se conturează limitele de nord ale arealurilor unor specii precum vipera de stepă, șarpele cu patru dungi, șarpele cu abdomen galben, șopîrla de Crimeea și granița de sud a arealului viperei comune, broaștelor, tritonului comun și crestat. Majoritatea speciilor de amfibieni și reptile, care în trecut erau larg răspîndite în Moldova, acum sunt rare din cauza reducerii habitatelor: șarpele de casă și de apă, șopîrla sură și verde, broaștele.

2.2. Animale cinegetice

În Moldova, drept animale de vînătoare sunt considerate cerbii, căprioarele, mistreții, iepurii sălbatici, vulpile, hulubii, rațele sălbatice, lișițele, găinușile de apă, fazanii. Regulile, normativele, metodele de vînătoare și responsabilitățile care decurg prin încălcarea acestora sunt reflectate în „Legea Regnului Animal” și anexa „Regulamentul gospodăriei cinegetice”. Animalele de vînătoare de bază sunt iepurii, căprioarele și mistreții. Vînatul copitatelor se face pe bază de permise. Încercările de aclimatizare a cîinelui enot și a ondatrei, în scopul îmbogățirii faunei de mamifere cu blană prețioasă, nu au dat rezultatele așteptate. Deși la început efectivul numeric era destul de mare, din cauza vînatului intensiv a scăzut mult. De altfel, calitatea blănii cîinelui enot, din cauza climei prea moi este mai joasă decît se aștepta. Introducerea cerbului pătat a creat problema apariției hibrizilor săi cu cerbul nobil. Unele specii introduse, ca de exemplu muflonul și lopătarul, sunt foarte reduse numeric și nu intră în categoria animalelor de vînătoare. Nimicirea lupilor a condus la creșterea numărului vulpilor și al cîinilor sălbatici care, avînd densitate înaltă, periclitează fauna iepurilor, a copitatelor, a păsărilor de baltă și a celor ce cuibăresc pe pămînt. În total, în Moldova sunt listate cca 70 specii de păsări de vînătoare, inclusiv unele specii rare și pe cale de dispariție a căror vînat este interzis. În categoria păsărilor de vînătoare sunt cuprinse unele specii de rațe. De asemenea, păsări de vînătoare sunt și becațina mare, sitarul, găinușa de baltă, cîrstelul de baltă, lișița, precum și unii porumbei. Galiniformele pădurilor sunt vînate pe bază de permise. Fazanul a fost introdus în Moldova, începînd cu anul 1949, în cea mai mare

9

parte în gospodăria cinegetică din Copanca. În total, din anul 1949 pînă în anul 1961, în 4 puncte din țară au fost eliberate în natură 1327 păsări în raport sexual de 1:1. Mai tîrziu, s-a început reproducerea în captivitate și eliberarea lor în natură. Actualmente fazanul s-a răspîndit pe întreg teritoriul Moldovei, însă efectivul numeric pretutindeni este mic. O densitate mai mare se menține încă în unele habitate din sudul Transnistriei.Printre factorii principali care limitează numărul animalelor de vînătoare se numără iernile reci și fără zăpadă, secetele mari, braconajul, răpitoarele (în special cîinii), insuficiența măsurilor de protecție și biotehnie. În Moldova există un număr excesiv de vînători, cca 15 mii, adică mai puțin de 200 ha suprafață de vînat\om. Criza alimentară și nihilismul juridic, ce caracterizează perioada de tranziție, au condus în ultimii ani la creșterea braconajului, slăbirea eficienței măsurilor de protecție și, deci, la diminuarea rapidă a faunei cinegetice. De exemplu, conform datelor oficiale, efectivul numeric al cerbilor a scăzut de la 1107 indivizi în 1990 pînă la 406 în 1995.

2.3. Nevertebratele terestre

Se estimează că pe teritoriul Moldovei au viețuit și viețuiesc nu mai puțin de 15000 specii de nevertebrate terestre, dintre care cca 12000 sunt insecte. Se consideră că cel mai mare număr de specii aparține ordinului Hymenoptera care conține nu mai puțin de 5000 specii, majoritatea fiind insecte mărunte ce parazitează în general alte specii de insecte. Pe locul al doilea se plasează ordinul Diptera, care include țînțarii și diverse muște, estimat la cca 3000 specii. Fauna coleopterelor e studiată cel mai bine și numără cca 1500 specii cunoscute de mult timp, dar e posibil ca o parte dintre ele să fie dispărute. Din lepidoptere sunt cunoscute peste 1200 specii, dintre care pentru Macrolepidoptera (unificare a familiilor de fluturi mari, inclusiv a celor de zi și de noapte) prezentă pe teritoriul Moldovei încă de la începutul secolului, se prognozează cele mai mari pierderi. Date concludente precizează că familia Braconidae, care nu demult număra 501 specii, astăzi cuprinde doar 283 specii, dintre care 120 specii s-au dovedit a fi noutăți faunistice pentru regiune. Raportul dintre speciile demult cunoscute și cele recent găsite este de 4:1.În Moldova s-au consemnat cca 500 specii de apide (Hymenoptera: Apoidae), dintre care 102 specii sunt din genul Andrena F. Ultima cifră coincide cu cea de prognoză, fapt ce confirmă obiectivitatea aprecierii de expertiză. Subliniez faptul că albinele solitare își construiesc cuiburile aproape în toate tipurile de sol ș sunt nepretențioase în alegerea plantelor, de la care colectează polen și nectar. Dacă vegetația înfloritoaredin preajma cuibului dispare, atunci aceste zburătoare iscusite pot să-și schimbe locul de trai. În schimb, bondarii, care sunt de asemenea polifagi, pot avea probleme cu alegerea locului pentru construcția cuibului, iar dacă familia deja s-a creat, ea nu poate în mod organizat să-și schimbe locul, așa cum se întîmplă la albinele melifere. Din această cauză dispariția plantelor înfloritoaredin preajmă ar însemna pieirea lor. Izilarea spațial-temporară a terenurilor cu înflorire este o trăsătură caracteristică landșaftului rural, iar reducerea numărului speciilor de bondari se apreciază ca fiind de 20-25%. Subordinul Aphidoidea – afidele – sunt după modul de trai niște insecte extrem de deosebite, care se răspîndesc semipasiv și care pot să se hrănească numai pe un număr restrîns de plante. Actualmente în Moldova sunt 352 specii, din care se prognozează o dispariție în proporție de 20%. Dintre taxonii insectelor bogate în specii, menționăm: țicadele, peste 260 specii; hemipterele, 532; molofagii, cca 150; colembolele, 140; greierii și chiriecii, cca 130 specii.Fauna destul de bogată și de variată a căpușelor, dintre care mai complet au fost studiați paraziții vertebratelor – Ixodides și Gamasina, cuprinde cca 220 specii; păianjenii care se estimează la cca 100 de specii, precum și moluștele terestre, cca 65 specii.În fauna țării se numără peste 1000 specii de viermi aparținînd diferitelor încrengături zoologice.Deși pentru Moldova s-au enumerat doar 30 specii de Oligochaeta, Lumbricidae, ele constituie un element foarte important al pedofaunei, servind în calitate de indicator privind calitatea

10

solului și participînd la formarea fertilității lui. În ultimii 25-30 de ani, numărul acestor specii în agrocenoze s-a redus de 2 ori, în timp ce numărul mediu de nevertebrate a scăzut de 4 ori, iar în unele biotopuri de 15 ori, respectiv pe multe cîmpuri ele au dispărut definitiv. În general, o asemenea situație este specifică și pentru restul taxonilor de viețuitori importanți ai solului, de exemplu, nematodele liber trăitoare, oribatidele și colembolele.În biotopurile silvice s-au păstrat foarte multe grupe de nevertebrate. Astfel, pe stejar au fost evidențiate 914 specii de insecte. În pădurile moldave există mulți dăunători ai trunchiului și crengilor care implică necesitatea utilizării pesticidelor, fapt care produce daune diversității și efectivului numeric a așa numite faune „nespeciale”. O imediată consecință a fost explozia numărului de insecte folifage: molia verde a stejarului, omida procesionară a stejarului, omida păroasă a stejarului, geometrida și altele, care s-a produs de regulă în locurile din pădure unde lipsește arboretul tînăr și unde pătura erbacee e distrusă din cauza păscutului excesiv al vitelor și al cositului, care sărăcesc flora și reduc importanța insectelor entomofage. S-a remarcat faptul că monocultura frecventă de stejar favorizează formarea focarelor de dezvoltare în masă a dăunătorilor, după cum și abundența plantațiilor pure de frasin reprezintă cauza principală de înmulțire în masă a curculionidelor.În general, periclitarea diversității nevertebratelor din păduri nu e cauzată numai de utilizarea pesticidelor sau de intenționata tendință denimicire legală sau semilegală a pădurilor. Cauza principală trebuie căutată în criza economică actuală care a condus la exploatarea intensivă a materialului lemnos, provocată de deficitul de lemn industrial sau de uz casnic.Distrugerea stepelor și degradarea pajiștilor au favorizat dispariția unor specii de stepă și de pajiște, ca de exemplu ortopterele mari. Dar o bună parte din specile de stepă și de pajiște s-au păstrat, adaptîndu-se în condițiile actuale de viață pe cîmpuri, în livezi și vii. Multe viețuitoare indigene din habitatele deschise – fluturii, greierii, călugărițele, păianjenii etc. – s-au păstrat pe lizierele pădurilor, filierele perdelelor forestiere și ale șoselelor. Însă intensificarea actuală a cositului nedirijat al fînului și a păscutului vitelor pune în pericol existența foarte multor specii. Mai ales aceasta se referă la insectele cu ciclul vital complicat care include parazitarea la furnici, apide ș.a.m.d.Cele mai mari și diverse colecții științifice de nevertebrate se păstrează la Institutul de zoologie și Institutul de protecție biologică a plantelor din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, în condiții care provoacă alarmă.

3. Ecosistemele acvatice

3.1. Viețuitoarele bazinelor acvatice

Fluviul Nistru, cel mai mare din Moldova, include și cea mai mare diversitate biologică dintre toate ecosistemele acvatice ale țării. În bazinul Nistrului s-au identificat, în total, 96 specii de pești, iar în limitele Moldovei cca 80 de specii. Fluviul se împarte în cîteva sectoare, alcătuind biocenoze destul de caracteristice.Nistrul Mijlociu, de la Naslavcea pînă la Camenca, are un caracter semimontan, albia rîului se compune din bolovăniș aluvionar, prundiș și pietriș. În ultimii 15 ani, după construirea unui baraj în amonte (Ucraina), oscilațiile termice sunt puternice, primăvara și vara temperaturile sunt scăzute, iar toamna și iarna, ridicate. Aceste schimbări au facilitat formarea unui nou ecosistem. Fluviul este sufocat de vegetație acvatică care formează desișuri întinse; se măresc suprafețele ocupate de plantele macrofite, de ciuma apelor și forma submersă. În fitoplancton se numără cca 90 de specii, dar biomasa lor e mică, cca 2 g\m3; după numărul de specii și biomasă predomină diatomeele, cca 60%. Zooplanctonul este sărăcăcios, pînă la 35 specii, format în principal din

11

rotifere, crustacee, numărul cărora în ultimii ani a scăzut. În fauna de fund, tipică de rîu, mai ales pe pietre, se întîlnesc peste 40 de specii. Dintre algele și nevertebratele inferioare, în ultimul timp, predomină cele care se localizează pe algele superioare. Ihtiofauna acestei porțiuni de rîu este tipic reofolă și numără 39 specii. Ca urmare a scurgerii apelor reci din rezervorul Novodnestrovsk (Ucraina), numărul peștilor de bază: mrenele, morunașul, avatul, ocheana, etc. a scăzut, cedînd locul celor mai puțin valoroși – cleanul mic, cleanul obișnuit și babușca. Dispare endemicul bazinelor Dunării și Nistrului – pietrarul. Dintre speciile rare se întîlnește cega, virezubul și văduvița.Sectorul dintre Camenca și Dubăsari este ocupat de rezervorul Dubăsari care are o albie foarte colmatată. Diversitatea vegetației acvatice superioare este foarte mare (peste 20 de specii). De-a lungul malurilor există o centură densă formată de macrofite, stuf, fractotifacee, țipirige, rogoz, pipirițige. Pe acvatoriul porțiunii cu scurgere lentă adesea se întîlnesc pîlcuri destul de mari, formate de buzdugan și săgeata apei. Fitoplanctonul este reprezentat aproape de toate grupele de alge și numără 334 specii; predomină algele verzi, apoi diatomeele, euglenidele, algele albastre-verzui etc. Biomasa lor anuală medie are valoarea 5,89 g\m3. Zooplanctonul rezervorului numără peste 180 specii în care predomină crustaceele, a căror biomasă medie anuală este de 0,83 g\m3. Din cauza răcirii apelor și a dezvoltării vegetației acvatice superioare, planctonul devine din ce în ce mai puțin numeros. În componența zoobentosului (peste 130 specii) predomină viețuitoarele nămolului, mai ales oligochetele și larvele chironomidelor; biomasa, 56 g\m3. În desișurile vegetale se dezvoltă o pătură compactă de lemnacee. Colmatarea și procesul de eutroficare a albiei rîului reprezintă fenomene care cer o rezolvare grabnică, măsuri speciale de protecție.Pe acestor sector ihtiofauna predominantă este de tip lacustru, fiind reprezentată de 52 specii. Printre speciile de pești cei mai numeroși sunt taranca, plătica, avatul, carasul argintiu, crapul sălbatic, șalăul, iar în ultimii ani și știuca.Încă din primii ani de existență a rezervorului Dubăsari s-a observat tendința de transformare a biocenozei tipice de rîu în cea lăcustră-mlăștinoasă; cu timpul, din cauza înnămolirii și a îmburuienirii malurilor, biocenoza se transformă în cea secundară de rîu.Sectorul rîului de la barajul Dubăsari pînă spre vărsare se caracterizează printr-o albie în care se simte amprenta activității antropice, rezultatul extragerilor de nisip și prundiș și a proceselor de înnămolire. De asemenea se observă dezvoltarea intensă a vegetației submerse compusă din speciile menționate anterior. Fitoplanctonul, care numără peste 120 specii, are biomasa de 2,4 g\m3, formată în principal din algele diatomee și verzi. Zooplanctonul cuprinde cca 80 specii în care predomină rotiferele și copepodele, uneori cladocerele; biomasa zooplanctonului nu depășește 1,5 g\m3. Zoobentosul în mare parte este specific fundului din nisip înnămolit și numără 142 taxoni.Ihtiofauna Nistrului de Jos este de tip reofil și constă din 73 de specii. Cele mai frecvente specii sunt: scrumbia de Dunăre, taranca, cleanul, avatul, scobarul, plătica, ocheana, batca, săbița, șalăul, pietrarul, somnul. Încep să se restabilească populațiile de mreană.Brațul Nistrului – Turunciuc are fund argilo-nisipos cu aluviuni de nisip și nămol. Viteza apei e destul de mare, iar vegetația acvatică superioară este concentrată la limita apelor. De-a lungul malurilor s-au păstrat porțiuni de plaur care servesc ca locuri de migrare, creștere și iernare pentru un șir de specii de pești. Componența ihtiofaunei este asemănătoare celei din Nistru.Pe teritoriul Moldovei, Nistrul are 6 afluenți de dreapta, cei mai importanți dintre ei sunt Răutul și Bîcul; în cursul mijlociu al Bîcului a fost creat rezervorul Vatra (Ghidighici). Ihtiocenoza rezervorului are o geneză artificială, adică prin populare cu pești indigeni din Nistru și cu pești introduși din complexul ihtiofaunei de Amur: sîngerul, novacul și cosașul. Dintre cei 7 afluenți de stînga a Nistrului, cei mai importanți sunt Iagorlîcul și Cuciurganul. La vărsarea Cuciurganului a existat un lac mare care inițial purta denumirea incorectă „limanul Cuciurgan” și care comunica cu Nistrul prin intermediul a trei gârle. În prezent, rîul este îndiguit și transformat în bazin-refrigerent al Stației termolelectrice Moldovenești. Pînă nu demult bazinul avea o productivitate picicolă înaltă, bazată pe reproducerea artificială a peștilor nou-introduși din

12

complexul de Amur și a celor autohtoni valoroși. În timpul de față, rezervele piscicole sunt subminate de restrîngerea reproducerii artificiale și de persistența braconajului. În amonte și de-a lungul litoralului are loc o puternică îmburuienire cu stufăriș, papură și plante submerse; fito- și zooplanctonul se degradează, iar caracteristică devine înmulțirea extrem de masivă a moluștelor.Afluenții Nistrului și cei 12 afluenți de stînga ai Prutului de pe teritoriul Moldovei au suferit puternic influența antropogenă. Albiile naturale, distruse prin îndreptarea sau prin secarea luncilor inundabile, sunt umplute cu gunoi, înnămolite și au adîncime redusă. S-au păstrat numai mici fragmente din porțiunile naturale vechi ale albiilor. Malurile, de obicei, sunt arate pînă aproape de linia apei. Aici sunt evacuate, de regulă, apele uzate din industrie, agricultură și cele fecaloid-menajere. Fluxul substanțelor biogene provoacă fenomenul de „înflorire” intensă a apei. Ecosistemele sunt extrem de sărace. În cazul deversării de substanțe toxice, fito- și zooplanctonul devin extrem de sărace, iar zoobentosul este reprezentat în principal de tubificid (indicator de polisaprofitate). Pe alocuri, biomasa lui este foarte bogată și atinge 10 kg\m3. În albiile acestor rîuri și ale afluenților lor au fost create foarte multe iazuri și heleșteie, care se utilizau în scopuri de ameliorare și piscicultură și care sunt acoperite de vegetație acvatică superioară formată din stufăriș și păpuriș. Ihtiocenozele acestor bazine sunt create prin popularea artificială cu crap și caras argintiu, sânger, novac și cosaș. În ele viețuiesc specii autohtone ca babușca, zvârluga și țiparul. Extrem de dăunătoare s-a dovedit a fi specia puțin valoroasă murgoiul-bălțat, care a invadat rîurile mici din rețeaua Nistrului și unde nimicește icrele speciilor locale de pești. În bazinele acvatice ale unor gospodării piscicole specializate au fost introduși sturionii: păstruga și besterul, hibridul dintre morun și cegă.Pe rîurile mici, mai ales Răut, în perioada de reproducere destul de sus în amonte urcă unii pești din Nistru.Rîul Prut, în limitele Moldovei, poartă un caracter semimontan (debitul apei este aproape de 4 ori mai mic decît al Nistrului, însă viteza apei, în general, este mai mare) și convențional, poate fi separat în cîteva sectoare. Ihtiofauna numără 58 specii de pești. În cursul superior, fundul e din nisip cu prundiș și cu o mulțime de praguri; fito- (25-30 specii) și zooplanctonul (64) sunt sărace, biomasa medie anuală constituie 1,0-1,5 g\m3. În fauna bentică (cca 30 specii) predomină crustaceele gamaride și larvele unor insecte (tricoptere, plecoptere, efemeroptere, libelule); biomasa este de 7,8 g\m2. Fauna piscicolă este reofilă, predomină cleanul, morunașul, mreana, babușca, șalăul și somnul. Următoarea porțiune a rîului, deși prezintă un rezervor adînc și relativ nou, prezintă semne distincte de înnămolire. Fito- și zooplanctonul sunt mai diverse și abundente. Principalele specii de pești sunt plătica, somnul și crapul sălbatic; persistă și peștii care se întîlnesc în cursul superior al rîului.În Prutul de Jos, de la baraj pînă la gura rîului Jijia, albia rîului este în general argilo-nisipoasă, dar se întîlnesc și bancuri de pietriș; albia e meandrică, însă apa nu-i murdară, deoarece o porțiune mare a malului stîng intră în componența rezervației naturale „Pădurea Domnească”. Ihtiofauna este diversă, predomină morunașul, mrean, somnul etc. mai jos de gura Jijiei și pînă la vărsarea Prutului în Dunăre apele sunt intens poluate de apele menajere neepurate ale orașului Iași (România). În această porțiune, din cauza evacuărilor toxice, se observă reducerea populațiilor de pește; ecosistemul natural treptat se degradează.Planctonul este extrem de sărac, existînd doar algele albastre-verzui de la fundul apei. Vegetația acvatică macrofită este slab dezvoltată. În Prutul de Jos s-au evidențiat peste 250 specii de alge, predominînd cele diatomee, protococe verzi-albastre (cianoficeele); bomasa medie pe sezon atinge 1,8 g\m3. În zooplancton se numără cca 60 specii, cca 30 specii organisme bentice, printre care dominante sunt oligochetele.În Prutul de Jos au o scurgere rămășițele de băltiș, brațele moarte, bălțile Mantei, lacul Beleu, în care au loc reproducerea principalilor pești fitofili ai rîului și creșterea pietului lor.Dintre afluenți ai Dunării se evidențiază Ialpugul care se varsă în lacul omonim, acesta comunicănd odinioară cu Dunărea. În locurile de plaur și de deltă ale rîului în scopuri meliorative a fost creat rezervorul Taraclia, însă din cauza puternicei mineralizări terogene apa a devenit inutilizabilă pentru irigare. Deși lacul la început a fost puternic pupulat cu crap, șalău,

13

plătică, tarancă, sânger și novac, în prezent se observă intoxicări ce provoacă mortalități printre efectivele de raci și pești fitofagi.Cele mai obișnuite și răspăndite viețuitoare ale bazinelor acvatice de pe teritoruil dintre Prut și Nistru sunt peștii mărunți nevaloroși ca oblețul, roșioara, 4-5 specii de guvizi ai genului Neogobius, 3 specii de porcușori ai genului Gobio, bibanul, iar în desișurile de plante acvatice submerse a devenit foarte frecventă undreaua. Este foarte răspîndit racul de rîu, aflat sub protecție.

3.2. Resursele piscicole

Descriind natura Sciției, referitor la partea din teritoriu în care se situează Moldova de astăzi, Herodot, Strabon și Ptolemeu pomeneau despre rîuri bogate în pește. Pe la începutul secolului al XIX-lea, pescuitul era o ramură importantă în economia ținutului.În 1914, în cursul inferior al Nistrului, actualmente situat în limitele Ucrainei și Moldovei de Sud, s-au pescuit 7200 t de pește, ceea ce reprezintă de 20 ori mai mult decît cantitatea pescuită în perioada anilor 1965-1990. Din cauza transformării profunde a ecosistemelor acvatice în urma poluării excesive, rezervele piscicole au suferit pierderi mari. Fauna piscicolă contemporană numără peste 100 specii și subspecii, dintre care 11 sunt introduse în Moldova în decursul ultimilor 30 de ani. Ihtiofauna Nistrului include 15 taxoni de importanță industrială.Numai scrumbia este migratoare, ea crește în Marea Neagră, iar pentru reproducere intră în rîuri. Avatul, plătica, săbița, crapul sălbatic, taranca și șalăul sunt semimigratori; o parte din populațiile lor cresc în limanul Nistrului și în unele porțiuni ale Mării Negre, toamna urcă prin rîuri spre locurile de iernat, iar primăvara, după ce se reproduc, coboară pentru creștere în aval. Cea mai numeroasă grupă include 9 specii de pești autohtoni care nu efectuează migrări mari: cega, știuca, cleanul, carasul argintiu, bibanul, novacul și sângerul.Din cele 15 specii de pești cu importanță industrială, 12 specii sunt autohtone, în timp ce cosașul, sângerul și novacul au fost introduși. În aceleași condiții au fost introduși și sunt reproduși în heleșteie nisetrul siberian și peștii din America de Nord: bufalo cu gura mare, bufalo cu gura mică și bufalo negru, somnul de canal și poliodonul. În ultimele decenii, accidental, au pătruns 2 specii puțin valoroase: ateriba, care a găsit condiții favorabile de viețuire în rezervorul Cuciurgan, și murgoiul-bălțat. Locuri favorabile de pescuit în bazinul Nistrului sunt cele de pe cursul lui inferior cu brațul Turunciuc, rezervoarele Dubăsari și Cuciurgan, iar în bazinul Prutului bălțile Mantei și rezervorul Costești-Stînca. Dintre peștii valoroși predomină scrumbia, taranca, plătica, crapul, carasul argintiu, somnul și șalăul; iar din cei puțin valoroși – batca, roșioara, ocheana și bibanul. În rezervorul Cuciurgan, pescuitul este bazat pe capturarea peștilor fitofagi populați: a sângerului, novacului și a hibrizilor lor, care constituie 90-98% din volumul pescuitului total. În rezervoarele Costești-Stînca și Dubăsari, 50-60% din volumul pescuitului este reprezentat de plătică, 10-15% de crap și șalău. În toate bazinele, începînd din anul 1991, volumul pescuitului industrial a scăzut. Pentru stabilizarea resurselor de pește cu importanță industrială este necesar să fie amenajate condiții de reproducere a șalăului, plăticii, tarăncii, morunașului, mrenei, cegăi, și intensificată protecția viețuitoarelor acvtice.

14

Capitolul II.Ariile și speciile protejate

1. Rezervații științifice

Rezervația științifică „CODRU” este o arie naturală protejată de stat de aspect silvic, amplasată în partea centrală a codrilor seculari ai Republicii Moldova și are o suprafață de 5177 ha. Rezervația a fost fondată în 1971. Din cele 5177 ha, teritoriul acoperit cu păduri constituie cca 4 666 ha, sau 90%. Predomina arboretele de gorun – cca 1800 ha, arborete de frasin - aproximativ 1800 ha, arboretele de carpen – 460 ha, de stejar - cca 400 ha . Se întîlnesc pe alocuri și terenuri acoperite cu arboret de fag. Învelișul ierbos este determinat de gradul de închidere a coronamentului arborilor și constituie cca 30% din teritoriu. În rezervație se întîlnesc cca 1000 de specii de plante, dintre care o parte sunt determinate ca specii rare . Din plantele vasculare peste 50 de specii sunt rare. Rezervația servește ca depozit al genofondului pădurilor central-europene.Lumea animală este de asemenea diversă și bogată. Se întîlnesc astfel de specii de animale cum sunt cerbul nobil, cerbul pătat, căprioara, mistrețul, bursucul, jderul de pădure, pisica sălbatica, diferite specii de amfibieni, șerpi și păsări. Este de asemenea larg reprezentată clasa insectelor.Regimul de protecție asigură dezvoltarea populațiilor fiecărei specii de plante și de animale, concomitent contribuie la creșterea numerică a reprezentanților fiecărei specii floristice și faunistice.

Rezervatia stiintifica „IAGORLIC”Rezervatia stiintifica „IAGORLIC” a fost fondata in anul 1988 si are o suprafata de 836 ha. Este amplasata pe malul stang al raului Nistru la varsarea afluentului sau Iagorlac in apropierea satului Goian. Teritoriul rezervatiei consta din doua componente naturale principale – un sector de stepa de peste 300 ha si un sector acvatic reprezentat de golful Goian - de aproximativ 250 ha . Se mai intalnesc sectoare neinsemnate de padure, de lunca, versanti abrupti etc.Rezervatia a fost creata in vederea conservarii speciilor de plante si animale specifice conditiilor de stepa si celor acvatice. Se intalnesc peste 600 de specii de plante, inclusiv liane, semiarbusti, arbusti. Dintre speciile de arbori predomina speciile de stejar, carpen, tei, din arbusti - macesul, porumbarul, scumpia si altele. Complexul faunistic principal este cel din cadrul sectorului de stepa, in care se intalnesc specii de tistari si alte rozatoare, din clasa reptilelor si amfibienilor se intalnesc diferite specii de serpi, soparle, broaste. Este reprezentata clasa insectelor si, partial, cea a ornitofaunei (pasarilor). In sectorul impadurit se intalnesc unele specii de padure cum ar fi caprioara, mistretul, veverita.Golful Goian serveste ca un important habitat pentru dezvoltarea si reproducerea complexului ihtiologic.

Rezervatia stiintifica ”PRUTUL DE JOS ”Rezervatia stiintifica „PRUTUL DE JOS ” este amplasata in cursul inferior al raului Prut si are o suprafata de 1691 ha. Ea cuprinde un important si valoros sector de lunca , in componenta caruia intra lacul Beleu si o retea de balti care in ansamblu formeaza un ecosistem unical de importanta nu numai nationala, dar si internationala.Vegetatia este reprezentata de o varietate mare de specii si comunitati de plante vasculare. Sunt raspandite rachitisurile, sangerul, catina rosie, hameiul si altele. Frecvent se intalneste trestia, iarba campului, pirul tarator, salcisurile. Este prezent plopul alb si cel negru. In total se intalnesc cca 270 specii de plante vasculare.Complexul faunistic este specific ecosistemelor acvatice care servesc ca loc de cuibarire a

15

pasarilor, iar in perioada migratiilor sezoniere acest ecosistem acvatic serveste ca loc de odihna si hrana a pasarilor migratoare. Unele specii de pasari cum ar fi lebada, gasca sura, starcul sur si cel rosietic, pelicanul, starcul mare alb si altele sunt ocrotite de stat.De rand cu importanta factorului ornitologic, la fel de important este si cel ihtiologic. Au fost evidentiate peste 20 specii de pesti. Lacul Beleu serveste drept mediu preferat de depunere a icrelor, pentru speciile de pesti care traiesc in lac, precum si pentru speciile migratoare de pesti din Dunare. Se intalnesc astfel de specii ca crapul, platica, vaduvita, salaul etc. Unele specii de pesti au devenit rare: platica de Dunare, bibanul - soare si tiganusul. Mamiferele sunt reprezentate de urmatoarele specii: vidra, pisica salbatica, nurca europeana, ondatra, dihorele negru, mistretul si caprioarele.Ecosistemul acvatic al rezervatiei este apreciat unanim ca una din cele mai importante zone umede din Republica Moldova, care de rand cu statutul de rezervatie stiintifica are si statut de zona umeda de insemnatate internationala.

Rezervatia stiintifica „PLAIUL FAGULUI”Rezervatia stiintifica „PLAIUL FAGULUI” este amplasata in partea de nord a Inaltimii Codrilor si reprezinta un ecosistem silvic reprezentativ care incheie zona de paduri codrene la latitudinile nordice ale acestora. Rezervatia a fost fondata in anul 1992 si are o suprafata de 5642 ha. Teritoriul rezervatiei prezinta interes din punct de vedere geomorfologic, botanic, al diversitatii de habitate naturale si, nu in ultimul rand, din punct de vedere faunistic.Din cele 5642 ha, terenul impadurit constituie cca 4640 ha. Mai raspandite sunt sectoarele de gorunete – cca 31 % din teritoriu, frasinisurile alcatuiesc cca 21 %, carpenetele – cca 19 %.Fagetele, care sunt cel mai mult raspandite aici, comparativ cu restul teritoriului republicii, alcatuiesc cca 260 ha sau 5 % din teritoriul rezervatiei. Sectoarele cu stejar ocupa cca 230 ha sau aproximativ 4 % din teritoriu. De pe teritoriul rezervatiei izvoraste r. Bic, in bazinul caruia se afla si orasul Chisinau.Pe teritoriul rezervatiei se intalnesc cca 900 specii de plante, dintre care plantele vasculare alcatuiesc cca 640 specii, lichenii – cca 50 specii si alte specii. Din numarul total de specii floristice 77 au devenit rare, alcatuind aproximativ 33 % din speciile rare de flora spontana a Republicii Moldova. Preponderent in aceasta rezervatie cresc astfel de specii ca malinul, perisorul, pana-zburatorului, ferigile si altele.S-a constatat ca componenta floristica din cadrul teritoriului acestei rezervatii este unicala.Rezervatia este interesanta si atractiva si din punct de vedere al complexului faunistic.Aici vietuiesc multe animale mamifere, cum ar fi cerbul european, cerbul patat, cerbul lopatar, sunt raspanditi mistretii, jderul de padure, bursucul, hermelina, veverita, pisica salbatica, lilieci si altele. In lunca r. Bic este bine reprezentat complexul de entomofauna.Si in randul speciilor faunistice sunt multe specii care au devenit rare, cum ar fi jderul de padure, hermelina, pisica salbatica; din pasari – cucuveaua sau buha mare.Rezervatia reprezinta in fond un depozit natural al unui numar substantial de specii de plante si animale care au un regim strict de protectie.

Rezervatia stiintifica „PADUREA DOMNEASCA”Rezervatia stiintifica „Padurea Domneasca ” este amplasata in cursul de mijloc al r. Prut si ocupa lunca r. Prut pe tot intinsul ei din cadrul sectorului Glodeni si, partial, din sectorul Falesti, judetul Balti, avand o suprafata de 6032 ha. In majoritate teritoriul rezervatiei este acoperit cu padure de lunca sau, altfel spus, padure zavoi, care s-a pastrat cel mai bine dintre toate padurile de lunca de pe teritoriul republicii.Din cele 6032 ha suprafata acoperita cu paduri constituie circa 3050 ha sau 52% din teritoriu. Predomina arboretele de stejar – cca 18 %, de plop alb - 18%, salcie – 7 %, plop negru – 0,5 %, se intalnesc, de asemenea, rachitisuri, sectoare de plop tremurator, gorun, alun, paducel, clocotici, sanger, vita de vie salbatica, liane si altele. In invelisul ierbos predomina racotelul, piciorul caprei, lacramioarele. Primavara domina viorelele, brebeneii, toporasii, floarea vantului.

16

In cadrul rezervatiei s-a pastrat o retea de balti care servesc ca habitat al pasarilor de apa, inclusiv a celor migratoare.Complexul faunistic este relativ bine dezvoltat. Mamiferele sunt reprezentate prin astfel de specii ca cerbul nobil, caprioara, mistretul, bursucul, nevastuica, pisica salbatica, jderul de padure, hermelina, vidra si alte specii.Ornitofauna este reprezentata prin specii de balta cum ar fi viesparul, acvila pitica, acvila tipatoare, egreta mare alba. Dintre speciile migratoare se intalnesc soimul dunarean, codalbul, acvila imperiala, vulturul pescar, cocostarcul negru, lebada cucuiata.Speciile de amfibieni sunt reprezentate de broasca testoasa de balta, broasca gheboasa, broasca de camp si altele. Este bogata, de asemenea, si entomofauna.Variatia speciilor floristice si a celor faunistice in acest spatiu natural de lunca, confirma importanta lui ca depozit natural al genofondului floristic si faunistic, pentru investigatii stiintifice, popularizarea cunostintelor si educatia ecologica.

2. Monumente ale naturii

Monumentele naturii formeaza o categorie aparte de arii naturale protejate. Dupa aspectul lor ele se impart in: geologice si paleontologice, hidrologice, botanice.In grupul monumentelor de origine geologica si paleontologica intra cca 86 de monumente care sunt amplasate preponderent, in special cele geologice, in partea de nord: judetele Edinet, Balti, Soroca. Diversitatea acestor monumente cuprinde complexe geologice, peisaje stancoase si petrofite, sectoare de meandre ale raurilor, pestere, grote, amplasamente de fauna fosila, unele cariere de calcar, palnii carstice, defileuri ale raurilor, portiuni geomorfologice denumite chei, in bazinul unor rauri si altele.Monumentele naturii de origine hidrologica includ o serie de izvoare repartizate pe tot teritoriul republicii din care fac parte si izvoare cu apa minerala cu proprietati curative. Astfel de izvoare se intalnesc in com. Harjauca (sectorul Calarasi), com. Onitcani (sectorul Criuleni), com. Bahmut (sectorul Ungheni), in orasul Cahul si in alte locuri.Monumentele naturii de origine botanica cuprind sectoare pretioase de vegetatie forestiera amplasate in diferite regiuni ale republicii. Cele mai reprezentative dintre ele sunt amplasate in prejma com. Caracuseni (sectorul Briceni), com. Cuhuresti (sectorul Camenca), com. Harjauca si Sipoteni (sectorul Calarasi), com. Haraba (din preajma or. Rabnita).Din monumentele naturii fac parte si arborii seculari. Sub protectie de stat se afla 433 arbori seculari. Cei mai reprezentativi sunt: Stejarul lui Stefan cel Mare din com. Cobalnea (sectorul Soldanesti), care are varsta de cca 600 de ani, si un alt stejar al lui Stefan cel Mare din ocolul silvic Capriana (sectorul Straseni). Stejari cu astfel de virsta se mai intalnesc pe teritoriul rezervatiei stiintifice „Padurea Domneasca” si in alte regiuni.Sub protectie de stat in afara de stejari se afla si alte specii: frasin, fag, platan, plop, alun, par paduret, castan si altii.Statut de monument al naturii il au si speciile de plante si animale care sunt protejate de stat. Din speciile de plante care au statut de protectie fac parte: specii de arbori, arbusti, semiarbusti, plante multianuale, plante bianuale si anuale, plante inferioare. In total sub protectie se afla 269 specii de plante.Din speciile de animale aflate subprotectie de stat fac parte urmatoarele: mamifere – 46 specii, pasari – 89 specii, reptile – 9 specii, amfibieni – 4 specii, pesti –15 specii, insecte-36 specii. In total - 203 specii.

17

Monument geologic al naturii - Pestera „Emil Racovita”Este situata langa satul Criva, in nordul republicii, si ocupa dupa lungime locul trei in Europa printre pesterile in ghips. A fost descoperita in anul 1959, iar cercetarile stiintifice sporadice au inceput in anul 1977. La ora actuala sunt cunoscute si cartografiate circa 80 km de labirinturi si tuneluri, situate in 3-4 nivele. Tunelurile se largesc pe alocuri, formand sali mari. Cele mai remarcabile sunt: «Sala celor o suta de metri», «Sala asteptarii» si «Soborul», care ating lungimi de cca 60 m, latimi de cca 30 m, si inaltimi de pana la 11 m. Plafoanele se sprijina pe coloane impresionante. In golurile carstice se afla peste 20 de lacuri - dintre care cele mai mari sunt «Lacul Dacilor», «Lacul Verde», «O gura de apa». Ele ating urmatoarele dimensiuni: lungime 8-15 m, latime 5-10 m, adancime medie - 2 m.Aerul din golurile carstice se presupune ca are proprietati curative. Aceasta calitate, insotita de frumusetea si specificul spatiului carstic, constituie un avantaj pentru valoarea potentialului turistic al pesterii.

Monument geologic al naturi – Carsturile de la RascovInclude partea de vest a Dealului Rosu din imprejurimile satului Rascov, cu o suprafata de 123 ha. Este un exponent al fenomenelor carstice din Republica Moldova. Din cauza golurilor carstice, ce impregneaza ca un burete spongios acest zid natural, sunt frecvente alunecarile de teren masive, rupturile si rostogolirile de blocuri uriase, prabusirile. Cea mai mare este faleza de aproape 50 m inaltime, ce s-a format in urma unor ploi abundente. Ploile si vantul au dizolvat si slefuit calcarul moale, dand stancilor forme bizare: sfincsi, capete de camile si elefanti, ciuperci uriase, poduri suspendate etc. Pentru speologi un neasemuit paradis il reprezinta fisura carstica de numai 5 m latime si 50 m adancime cu o lungime de peste 500 m. Cu greu patrund razele solare in adancul ei, zapada si gheata persistand aici in unii ani pana la inceputul verii. Aceasta alimenteaza cu apa rece „Izvorul Domnitei” din inima satului, alt monument al naturii, numit astfel in amintirea lacrimilor de vaduva ale domnitei Ruxanda, fiica domnitorului Vasile Lupu. In fosta cetate Rascov, ce a existat acum cateva secole pe locul satului, domnita si-a trait scurta si nefericita casnicie cu Timus Hmelnitky, fiul Hatmanului cazacilor, Bogdan Hmelnitky.

Monument geologic al naturii – Cheile ButestiSunt situate la sud de satul Butesti, pe o suprafata de 110 ha. Rauletul Camenca intretaie sirul de recifi calcarosi, formind monumentul naturii ce poarta denumirea „Cheile Butesti”. Formatiunea geologica s-a creat, ca si intregul sir de toltre din bazinul Prutului de Mijloc, cu 15 - 20 milioane de ani in urma, in apele calde ale Marilor Sarmatica si Tortoniana, ce acopereau pe atunci acest teritoriu. Corpul recifului este calcaros, format din schelete de corali, moluste, litotamnii si alte animale si alge marine. Calcarele acestei formatiuni unice sunt strapunse de o sumedenie de grote si pesteri, ce au servit drept lacas pentru animale in perioada glaciara si omului in perioada preistorica. In ele au fost descoperite oase fosilizate de ursi de caverna, tigri, lei, rinoceri, mamuti, zimbri.In folclorul local s-au plamadit in sute de ani o multime de legende legate de acest recif. Una dintre ele povesteste despre Swidrighelo, regele Lituaniei, care ar fi poposit pe aceste meleaguri ca simplu cioban, inainte de a capata tronul inaintasilor sai.

Monument geologic al naturi - Defileul DuruitoareaLa est de satul cu acelasi nume, rauletul Duruitoarea, afluent al Ciuhurului, a sapat prin sirul de toltre un defileu adanc. Povirnisurile abrupte, calcaroase sunt impanate de grote, pesteri si sunt impodobite cu stanci de forme ciudate. Grota Duruitoarea Veche este cunoscuta ca o renumita asezare umana din epoca pietrei cioplite. Grota este formata din trei camere si are o lungime totala de 49 m si o latime de 5-9 m. In urma sapaturilor arheologice aici au fost gasite mostre fosile din perioada glaciara si vestigii ale culturii preistorice, care i-au dus faima in toata lumea.

18

3. Rezervatii naturale

Rezervatiile naturale formeaza o categorie aparte de arii naturale protejate. Ele se divizeaza in trei grupe: silvice, de plante medicinale, mixte.Ele au menirea sa asigure conditii optime de crestere si restabilire a speciilor si a comunitatilor vegetale si animale.Rezervatiile naturale silvice sunt amplasate in cadrul fondului forestier. Din ele fac parte 51 de obiecte. Cele mai reprezentative sunt: Rososeni (Briceni), Baurci (Cahul), Sadova (Calarasi), Dancu (Hancesti), Seliste-Leu (Nisporeni), Copanca (Slobozia), Condrita (Straseni), Flamanda (Vulcanesti) si altele.Rezervatiile naturale de plante medicinale constituie 9 obiecte. Din ele fac parte rezervatiile care poarta denumirea de Roscani (Briceni), Hrusca (Camenca), Loganesti (Hancesti), Seliste (Nisporeni) si altele cu urmatoarele specii de plante medicinale: scorusul, paducelul, salvia, coada soarecelui, pojarnita, sovarvul, coada calului.Din rezervatiile naturale mixte fac parte rezervatiile „Cantemir”, din preajma or. Cantemir, „Lebada alba”, din apropierea or. Leova, si „Togai”, din sectorul Stefan-Voda.

4. Rezervatii peisagistice

Rezervatiile peisagistice formeaza categoria de arii naturale protejate care cuprind diversitatea peisajelor de pe teritoriul republicii si includ 41 de obiecte. Ele sunt destinate conservarii peisajelor geografice, cele mai mari din ele fiind Padurea Harbovat (Anenii Noi), Complexul geologic si paleontologic din bazinul raului Lopatnic (Briceni), Bugornea (Camenca), Lunca inundabila de langa com. Antonesti (Cantemir), Codrii Tigheci (Cantemir), Carbuna (Cainari), Rudi-Arionesti (Donduseni), Valea Seaca „Tamaslac” - de langa or. Grigoriopol, La castel (Edinet), Saharna si Tapova (Rezina), Suta de Movile (Rascani), Cosauti (Soroca) si altele.

Rezervatia peisagistica SAHARNARezervatia este situata in valea Nistrului, la o distanta de 45 km de or. Orhei, 85km de mun. Chisinau si la 6 km de or.Rezina.Este amplasata de-a lungul defileului rauletului Saharna, langa satul cu acelasi nume.Suprafata rezervatiei este de 674 ha. Chiar la intrarea in defileu, o stanca impunatoare, cenusie, cu contururi de castel medieval, domina imprejurarile. Localnicii o numesc Grimidon, tainicul ei nume ne inclina sa credem intr-o misterioasa istorie pe care stanca ar fi avut-o. Satul este inconjurat de un vast amfiteatru de stanci. Impreuna cu rapele din jur, ele se aduna intr-un defileu, care atinge o adancime de 160-175 m. Defileul isi datoreaza renumele manastirii Troita, intemeiata in 1495. Talentul mesterilor anonimi a stiut sa amplaseze frumoasele ziduri ale manastirii intr-o armonioasa convietuire cu natura din jur. Edificiul rasare dintr-o cupa de piatra formata prin rotunjirea malurilor prapastioase. Privite de jos, aceste maluri fac impresia unor munti cu varfurile pierdute in zare.Albia paraiasului, ce strabate defileul Saharna, e presarata cu pietre. Pe la mijlocul defileului, rauletul formeaza 22 de cascade. Cea mai mare dintre ele are o inaltime de 4 m. pe locul caderii, apa a sapat o adancitura, de vreo 10 m. Atmosfera de basm, pe care o trezeste aceasta cascada, a inspirat multi poieti, prozatori, cineasti, care au incercat sa-i eternizeze frumusetea. De-asupra defileului, pe un ses triunghiular, sub covorul des si matasos de iarba, se ascund vestigiile unei asezari getice. Toate acestea ne marturisesc ca Zona Nistrului a fost leagan de civilizatie inca din cele mai vechi timpuri.O alta atractie a acestor locuri o reprezinta manastirea rupestra, sapata prin secolele XIV - XV in stanca deschisa a pantei din dreapta defileului. Astazi vietuitoare ale acestei manastiri au ramas doar liliecii, pasarile rapitoare de noapte, animale de prada mici si vantul care isi spune in taina rugaciunea de secole.

19

Complexul arheologic Orheiul Vechi ca parte componenta a Rezervatiei peisagistice „Trebujeni”Complexul arheologic Orheiul Vechi este amplasat in valea raului Raut, afluent de dreapta al Nistrului, intre satele Trebujeni si Butuceni, judetul Orhei, la distanta de 60 km spre nord-est de orasul Chisinau, intr-o zona istorico-geografica vestita si constientizata de catre autohtoni din timpurile stravechi drept Codrii Orheiului sau Tara Orheiului. La Orheiul Vechi natura si civilizatia umana s-au impletit organic, formand un tablou perfect al lucrarilor lor milenare.Numele complexului arheologic provine de la denumirea unei localitati istorice, orasul medieval Orhei, care a existat pe aceste meleaguri in sec.XV-XVI, denumire evoluata in Orheiul Vechi, dupa parasirea asezarii date si intemeierea in alt loc a unui oras nou, cu acelasi nume. Complexul arheologic Orheiul Vechi reprezinta un sistem de monumente istorice din cadrul Rezervatiei Peisagistice „Trebujeni” este amplasat pe promontoriile meandrice, formate de albia sinusoidala a Rautului intre satele Trebujeni si Butuceni. Din cadrul complexului Orheiul Vechi fac parte doua promontorii gigantice (Pestere si Butuceni), la care se alatura alte trei promontorii adiacente (Potarca, Selitra si Scoc) amplasate in lant de la nord spre sud.Promontoriul central cu o arhitectura reprezentativa, valuri de pamant, citadele, complexe din piatra, poarta denumirea de Pestere, nume provenit de la multiplele pestere sapate in malul de vizavi al Rautului. Promontoriul are o forma ovala neregulata, orientat de la vest spre est, cu lungimea de 2000 m, latimea maximala de 700 m, este inconjurat din trei parti (nord, est si sud) de apa Rautului, adunata intr-un canion foarte adanc, sapat in straturile de calcar sarmatian ( cca 16-18 mln. ani), cu maluri stancoase si priporoase, cu o inaltime de pana la 100-120 m, constituind o adevarata fortareata naturala. Unica cale de acces in spatiul respectiv la etapa actuala, ca si in vremurile istorice, se gaseste la vest, in locul unde albia raului, dupa o intorsatura lenta spre nord, se apropie foarte mult de un segment al canionului deja parcurs. Promontoriul Butuceni completeaza esential landsaftul Orheiului Vechi. Esteituat la sud de promontoriul Pestere, reprezentand impreuna un complex integru, care armonizeaza din toate punctele de vedere. Promontoriul Butuceni are un aspect geologic extraordinar, cu zeci de plasturi calcaroase insiruite perfect orizontal, o multime de pesteri spatioase si grote mai mici, sapate in peretii stancosi. Pe de alta parte, promontoriul este minunat si din punct de vedere al peisajului sau unical, care denota fortificatii antice din pamant si piatra, complexe rupestre sacrale subterane, alte vestigii stravechi . Promontoriul Butuceni are o forma alungita de 3000 m, o latime de la 300 m in extremitatea de nord-est pana la 15 m in partea sa de mijloc, fiind la fel ca si promontoriul Pestere, o fortareata naturala evidenta. Dinspre nord, acesta din urma, este aparat de malul aproape vertical al Rautului. In partea centrala a promontoriului este amplasata o biserica crestina de rit ortodox cu hramul Sfanta Maria, construita in anul 1904, care se impune ca o dominanta in zona Orheiului Vechi, dandu-i complexului arheologic un aspect pe cit de sobru, pe atat de misterios. La nord de Orheiul Vechi, la distanta de circa 1.5-3.0 km, se gasesc alte trei promontorii. Unul din ele, este amplasat in dreapta Rautului (Potarca), iar celelalte doua pe malul stang (Selitra si Scoc). La sud de promontoriul Butuceni, chiar in fata lui, se afla Ruptura Bacotei cu promontoriul Chiliilor, un mal priporos - splendid monument geologic plin si el de vestigii arheologice. Aceste promontorii completeaza in mod substantial imaginea complexului arheologic al Orheiului Vechi, aducand cu sine elemente noi de ordin peisagistic si istorico-cultural in special.Aceste bogatii si prioritati evidente, ca si caracterul fortificat al reliefului, au fost observate de catre oameni din cele mai vechi timpuri, care totdeauna s-au straduit sa foloseasca avantajele nominalizate pentru organizarea unei vieti cotidiene perpetue in tinutul dat. Toate acestea luate in ansamblu au determinat caracterul permanent al habitatului uman din regiunea Orheiului Vechi, incepand din vremurile preistorice, care cu unele mici intreruperi a continuat pana in perioada medievala tarzie si etapa contemporana.Complexul arheologic Orheiul Vechi este mentionat de catre oamenii de cultura incepand cu sec. XVIII. Printre personalitatile ilustre care au atras atentia asupra antichitatilor de la Orheiul Vechi se enumara marele carturar si om de stiinta Dimitrie Cantemir, poetul Constantin Stamati etc.

20

Dar identificarea ruinelor de Trebujeni si Butuceni cu orasul langa satele medievale Orhei a fost facuta pentru prima data de catre istoricul Vladimir Kurdinovskii, care pe la 1906 sublinia, „...anume in locul acesta, unde Rautul coteste brusc de la Trebujeni spre Butuceni, a fost asezat Orheiul...”In rezultatul studiilor arheologice a fost stabilit ca in cadrul complexului arheologic Orheiul Vechi sunt semnalate clar straturi culturale din toate epocile istorice cunoscute pe teritoriul dintre Nistru si Prut. Printre aceste vestigii arheologice la etapa actuala putem evidentia, cel putin 8 asezari nefortificate, 5 necropole, 6 sisteme distincte fortificate sub forma unor valuri de pamant, o citadela din pamant si lemn, o citadela din pamant, o citadela din piatra, 4 cetati din piatra si pamant. Toate acestea, luate impreuna, constituie un important ansamblu istorico-cultural care face parte din Rezervatia Peisagistica „Trebujeni”.

5. Rezervatiile de resurse

In aceasta categorie de arii naturale protejate intra unele tipuri de soluri de pe teritoriul Republicii Moldova, in total 13 obiecte. In aceasta categorie pot intra si obiecte de alta origine naturala din cadrul resurselor naturale ale republicii pentru pastrarea lor in stare naturala in vederea valorificarii lor ulterioare.Un compartiment aparte in domeniul conservarii naturii il formeaza categoria de obiecte ale naturii care sunt consacrate conservarii diversitatii biologice in conditii artificiale (ex-situ).Din aceste categorii fac parte gradinile botanice, gradinile dendrologice, gradinile zoologice si monumentele de arhitectura peisajera. In gradinile botanice, dendrologice si cele zoologice, de regula, se formeaza colectii de diferite specii de plante si respectiv animale cu destinatia pastrarii genofondului, se efectueaza cercetari stiintifice si nu in ultimul rand destinatia acestora este de informatizare, educatie si constientizare a populatiei in domeniu.

6. Monumentele de arhitectura peisajera

Monumentele de arhitectura peisajera, de obicei, includ parcurile vechi create de diferiti demnitari ai timpului respectiv. Ele sunt destinate atat pastrarii genofondului unor specii de plante, cit si conservarii maiestriei si artei peisagistice. In majoritatea cazurilor in cadrul acestor obiecte se combina arta peisagistica cu cea arhitecturala.Exemplu de astfel de obiecte sunt multe: Parcul din com. Taul si parcul din prejma com. Mandac (Donduseni), Parcul din com. Pavlovca (Briceni), Parcul din com. Ivancea (Orhei), Parcul „Leuntea” (Stefan Voda) si altele.Parcul din satul Mandac reprezinta o oaza naturala de o frumusete deosebita pe timpuri, supranumit, chiar si „cel mai vesel” din Moldova.Situat la vreo cativa kilometri de satul Mandac, nu departe de drumul ce serpuieste printre dealuri spre Cetatea Sorocii, parcul il fascineaza pe calator prin pitorescul sau intercalat in peisajul rural monoton constituit in general din tarina si podgorii.Acest parc uimitor a fost plantat la sfarsitul secolului XIX (a.1896) pe langa conacul boierului de origine poloneza Ohanowicz. Parcul ocupa o suprafata de 16,4 hectare, fiind cunoscut si ca ansamblul arhitectonic „Vila cu parc Mandac“ – monument de istorie si arhitectura peisajera de importanta nationala.In pofida tuturor intemperiilor si cataclismelor naturale, razboaielor si revolutiilor, obiectul, datorita grijii oamenilor si statului, s-a pastrat pana in zilele noastre.Spre regret, in ultimul deceniu starea obiectului s-a agravat mult. Conacul boieresc si cavoul familiei Ohanowicz au fost devastate. Conform Legii nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat Parcul din satul Mandac, care reprezinta o imbinare armonioasa a patrimoniului natural si cultural, a fost inclus in lista monumentelor de arhitectura peisajera.Totodata, parcul figureaza si pe lista obiectelor care sunt incluse in Registrul monumentelor

21

Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat prin Hotararea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1531-XII din 22 iunie 1993.Toleranta in continuare a acestei stari, care are tendinta spre inrautatire, ar putea conduce la disparitia treptata a acestui amplasat pe Campia Sorocii.In ultimii ani parcul a cunoscut mai multi „stapani” care au facut foarte putin (ca sa nu spunem ca chiar aproape nimic), daca nu pentru ameliorarea situatiei, macar pentru stoparea procesului de degradare a obiectului.Gratie insistentei colectivitatii locale, prin Legea nr. 1286 - XIV din 6 octombrie 2000, detinator funciar al obiectului a devenit primaria satului Mandac.Trecerea parcului la gestiunea primariei satului Mandac nu inseamna insa si rezolvarea de la sine a tuturor problemelor. Parcul din Mandac cere ajutor. Ajutorul celor care nu sunt indiferenti de soarta lui, celor care isi trag radacinile din acest sat (intelectuali, oameni de afaceri si altii).Sunt necesare lucrari de restaurare a conacului boieresc si a cavoului familiei Ohanowicz, de reconstructie ecologica si de delimitare a hotarelor obiectului in scopul asigurarii regimului de protectie.Toate acestea vin sa ne convinga ca pana la solutionarea definitiva a problemelor parcului din satul Mandac mai sunt multe de facut. Si oricat de entuziasmati n-ar fi locuitorii Mandacului in tendinta lor de a aduce parcul la starea lui de odinioara, fara sustinerea din partea autoritatilor publice centrale, organizatiilor filantropice si donatorilor locali si straini, situatia nu se va schimba spre bine. Anumite masuri s-au intreprins deja. Astfel, Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala si-a asumat cheltuielile pentru intretinerea aparatului administrativ al parcului si paza obiectului. Recent, prin decizia Consiliului de Administrare a Fondului Ecologic National au fost aprobat un grant in valoare de 15 000 lei pentru efectuarea lucrarilor de reconstructie ecologica a parcului . Exista si ideea ca prin intermediul ambasadei Poloniei la Chisinau sa se incerce gasirea urmasilor boierului Ohanowicz in speranta ca si acestia ar putea contribui la restaurarea acestui obiect.In perspectiva Parcul satului Mandac ar putea constitui un obiect al turismului ecologic rural prin care natura fascinanta a plaiurilor noastre ar putea fi apreciata nu numai de noi, dar si de numerosi turisti din strainatate.Cu descrierea Parcului din satul Mandac incheiem expunerea succinta a structurii retelei de arii naturale protejate de stat. Reteaua in cauza exprima modalitatea si directia strategica de protectie a diversitatii biologice si peisagistice.Pentru asigurarea pastrarii si dezvoltarii biodiversitatii sunt necesare pe viitor noi eforturi in dezvoltarea retelei de arii naturale protejate de stat.In acest proces ar fi bine sa se includa toate organele administratiei publice de stat, autoritatile publice locale, institutiile de invatamant de toate nivelurile si nu in ultimul rand populatia.Acest proces este complex si complicat, cere timp, rabdare, intelegere si profesionalism.

22

Concluzii

1. Specificul condițiilor naturale din regiunea Moldovei a determinat o mare diversitate de plante și animale, dar care eu devenit rare ca urmare a influențelor antropice negative.

2. Majoritatea animalelor și plantelor s-au păstrat în micile fragmente ale biotopurilor naturale inițiale.

3. Extinderea industrializării și chimizarea agriculturii au dus la scăderea considerabilă a biodiversității, precum și înrăutățirea bazei de nutriție și nimicirea selectivă a speciilor.

4. Spălarea solului, îngrășămintelor și pesticidelor de pe malurile rîurilor lipsite de perdelele de protecție forestieră, precum și alte poluări ale apei au agravat situația faunei și florei acvatice.

5. Obiectivul principal de protecție, în cele mai multe arii naturale de protecție ale Moldovei, este reprezentat de pădure.

6. În scopul utilizării raționale a resurselor forestiere, protecției lor și a speciilor din anumite regiuni au fost organizate peste 30 de zone de protecție.

7. Destinația acestor zone este de a proteja ecosistemele naturale cu toate componentele mediului din cadrul lor, care includ specii de arbori, arbuști și alte specii de plante, la fel și specii de mușchi, licheni, ciuperci și întregul complex faunistic.

23

Bibliografie

[1] – Verina V., Mușinschi A. Specificul fondului rezervat și resursele recreative din Moldova. Studii geoecologice în RM. Chișinău, 1994, p. 190-192.[2] – Postolachi Gh. Vegetația RM. Chișinău, Știința, 1995, 320 p.[3] – Protecția diversității biologice în RM. Departamentul Protecția mediului înconjurător. Chișinău, 1996.[4] – Duca Gh., Goreacev N. Starea mediului ambient în Republica Moldova. Chișinău, 2001, p. 43-57. [5] - http://prutapavie.wordpress.com/2014/01/05/ariile-naturale-protejate-de-stat-din-nordul-republicii-moldova/.

24