Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor

Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!

Adrian Szelmenczi Mădălina Szelmenczi

Profesionalizarea carierei didactice - noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Brăila și Prahova

Diversitate = Normalitate

Mic ghid de demontare a stereotipurilor și prejudecăților

POSDRU/87/1.3/S/63329

2013

2

CUPRINS

Cuvânt înainte 3

Capitolul I – De la stereotip, la prejudecată și discriminare 5

Ce sunt stereotipurile și prejudecățile? 6

De ce folosim stereotipuri și prejudecăți? 9

Cum se formează stereotipurile și prejudecățile? 10

Ce este stigma? 12

Ce este discriminarea? 16

Capitolul II – Forme ale discriminării 20

2.1. Rasismul 21

2.2. Discriminarea de gen. Sexismul. 31

2.3. Discriminarea pe baza orientării sexuale. Homofobia. 37

2.4. Discriminarea persoanelor cu dizabilități 42

Capitolul III – Modalități de combatere a discriminării 54

Cum scăpăm de discriminare? 55

Cum ne apărăm atunci când suntem victime ale discriminării? 57

3

Cuvânt înainte

Se întâmplă de multe ori ca atunci când cunoaștem pe cineva care este altfel decât noi să spunem că nu este normal. Cu alte cuvinte, credem că normalitatea e dată de respectarea unor norme sociale impuse de majoritate. Dar cine spune că majoritatea are întotdeauna dreptate?

Imaginează-ți o lume în care între persoane nu ar exista niciun fel de diferențe. Oamenii ar arăta la fel, s-ar îmbrăca la fel, ar asculta același gen de muzică, s-ar uita la aceleași filme și ar avea același hobby. Nu ar exista băieți și fete, ci doar

4

niște ființe androgine1. Toată lumea ar vorbi aceeași limbă, ar avea aceleași preferințe culinare și aceeași profesie.

Cum ar fi să trăim într-o asemenea lume? Probabil destul de plictisitor, pentru că ne-ar fi destul de greu să găsim un subiect de discuție sau să învățăm ceva nou unii de la alții. Realitatea e că tocmai lucrurile care ne diferențiază de alții sunt cele care ne fac interesanți și unici. Din păcate, de multe ori lipsa de cunoaștere ne poate face să ne temem de cei care sunt altfel decât noi și prin urmare să avem o atitudine ostilă față de aceștia. Istoria este plină de exemple tragice în care anumite grupuri au fost persecutate din cauza rasei, naționalității sau religiei lor, care erau diferite de a populației majoritare.

O societate ideală ar fi cea care ar fi capabilă atât să aprecieze frumusețea diversității membrilor ei, cât și să le asigure acestora drepturi egale, indiferent de sex, rasă, naționalitate, etnie, religie, orientare sexuală, stare de sănătate sau orice alt criteriu. Depinde de fiecare dintre noi ca o astfel de societate să nu rămână doar un vis frumos, iar acest ghid este un prim pas spre cunoașterea problematicii discriminării.

Autorii

1 Care are caractere specifice ambelor sexe; hermafrodit; bisexual (cf. Dicționarului Explicativ al Limbii Române)

5

CAPITOLUL 1

De la stereotip la prejudecată și discriminare

6

Ce sunt stereotipurile și prejudecățile?

Ți s-a întâmplat vreodată să-ți formezi o părere despre o persoană înainte să o cunoști cu adevărat? Să zicem că într-o zi, la școală, diriginta v-ar prezenta trei noi colegi de clasă.

Observi că primul dintre ei este destul de slab, poartă ochelari, pare timid și nu este îmbrăcat chiar după ultima modă. Probabil primul gând care îți trece prin minte este că noul coleg e un “tocilar”. Al doilea coleg este îmbrăcat în negru, are plete și poartă bocanci chiar dacă afară este cald, lucru care te face să crezi că este pasionat de muzica rock. Iar al treilea coleg este de fapt o colegă care are foarte multă grijă de felul în care arată și asta te face să crezi că este cu nasul pe sus. În fiecare dintre aceste situații, ți-ai format o părere încă dinainte de a schimba vreo vorbă cu noii colegi, bazându-te doar pe anumite elemente din înfățișarea lor, cu alte cuvinte ai folosit un stereotip.

Stereotipul este credința referitoare la caracteristicile psihologice sau comportamentale ale unei categorii de indivizi sau, altfel spus, tendința noastră de a judeca o persoană după grupul sau categoria din care face parte, mai degrabă decât după trăsăturile ei de personalitate individuale. Stereotipurile pot fi atât pozitive (când se referă la calitățile categoriei respective), cât și negative (când se referă la defecte). Există stereotipuri despre orice grup sau categorie de persoane îți trece prin minte, iar fiecare dintre noi operează cu aceste stereotipuri mai des decât ne-ar plăcea să credem.

7

Exercițiu

În tabelul de mai jos ai trecute, în partea stângă mai multe categorii de indivizi. În spațiul liber alăturat, notează prima trăsătură care îți vine în minte și pe care o asociezi cu categoria respectivă (vezi exemplu).

Femei Ex.: sensibile

Bărbați

Germani

Afro-americani

Romi

Evrei

Profesori

Tineri

Bătrâni

Supraponderali

Țărani

Rockeri

Maneliști

Doctori

8

Acum analizează trăsăturile trecute de tine în tabel.

1. Ai completat tabelul chiar și pentru categoriile cu care n-ai avut ocazia să interacționezi până acum? Dacă da, pe ce te-ai bazat?

2. Crezi că atributul scris de tine caracterizează toți reprezentanții categoriei respective, fără excepție? De ce sau de ce nu?

3. Gândește-te la grupurile sau categoriile din care tu însuți faci parte. Ex: băieți sau fete, elevi, român(că) sau altă naționalitate, microbist(ă) sau iubitor(oare) de balet etc. Care crezi că sunt stereotipurile pe care ceilalți le folosesc în raport cu aceste categorii și în ce măsură crezi că te reprezintă?

Mergând mai departe cu exemplul ales, putem constata că nu ne vom opri la simpla etichetare a noilor colegi (“tocilarul”, ”rockerul” și ”fițoasa”), ci aceste persoane pe care încă nu le cunoaștem vor trezi în noi și niște reacții emoționale.

Poate dintre toți ne va fi mai simpatic “tocilarul”, deoarece ne putem baza pe el atunci când nu ne descurcăm cu temele pentru acasă. Sau poate ne va fi mai simpatic ”rockerul”, pentru că împărtășim aceleași preferințe muzicale, în timp ce ”fițoasa” ne va fi antipatică, deoarece pare să fie îngâmfată. Aceste atitudini sau reacții emoționale (simpatie, antipatie, furie, teamă, dezgust, disconfort, ură etc) sunt clădite pe stereotipuri și poartă numele de prejudecăți.

La fel ca stereotipurile, prejudecățile se manifestă în viața noastră de zi cu zi, uneori fără să ne dăm seama de acest

9

lucru. Un exemplu de prejudecată des întâlnită este tendința de a atribui mai multe calități grupului din care facem parte decât altor grupuri.

De ce folosim stereotipuri și prejudecăți?

Stereotipurile, aceste etichete pe care le atașăm unui grup sau unei categorii de indivizi reprezintă în mod evident o generalizare. Motivul pentru care apelăm atât de des la acestea este pentru că ele reprezintă un mod “economic” de gândire, care ne permite să prezicem comportamentul celor din jurul nostru folosindu-ne de niște scheme preconcepute.

Să luăm ca exemplu o situație în care te-ai rătăcit pe stradă și vrei să ajungi acasă. Probabil primele persoane la care ai apela pentru ajutor ar fi un polițist sau un taximetrist, iar asta datorită stereotipurilor legate de aceste categorii de persoane. Știm de exemplu că polițistul este o persoană de încredere, la care putem apela în situații de urgență, iar despre taximetrist că are un bun simț al orientării și că ne poate îndruma corect. Într-o astfel de situație, nu dispunem de timpul necesar pentru a cunoaște în mod real persoanele respective, de aceea o astfel de judecată este mai eficientă în rezolvarea problemei.

Un alt motiv pentru care folosim stereotipuri este construirea propriei identități. De multe ori, atunci când vorbim despre noi, facem referire la grupurile din care facem parte și la calitățile cu care sunt înzestrați reprezentanții acestor grupuri. (ex.: românii sunt harnici și ospitalieri, eu sunt român, deci sunt harnic și ospitalier; la liceul X se intră cu medii foarte mari, eu sunt elev la liceul X, deci sunt bun la învățătură etc).

10

Cum se formează stereotipurile și prejudecățile?

Stereotipurile și prejudecățile apar foarte devreme, uneori chiar înainte de vârsta de 4 ani. Ele nu sunt înnăscute, ci întotdeauna învățate, fie din exterior (persoane semnificative, școală, mass-media etc), fie din experiențele proprii.

Exemple:

Mulți dintre noi am fost amenințați în copilărie că dacă nu suntem cuminți vom fi “dați la țigani” sau “furați de țigani”. Această teamă ne poate însoți până la vârsta adultă.

Manualele școlare promovează stereotipuri de gen, de exemplu că bărbații se pot orienta spre meserii cu un nivel ridicat de complexitate și prestigiu (medic, avocat, manager etc), în timp ce rolul femeilor se rezumă la îngrijirea copiilor.

Deși statisticile arată că avionul este cel mai sigur mijloc de transport, multe persoane se tem de zbor, din cauza accidentelor aviatice intens promovate de mass-media.

Stereotipurile pot fi învățate și din experiența proprie, având

la bază așa numitele corelații iluzorii, adică tendința de a asocia două evenimente, chiar dacă acestea nu au nicio legătură unul cu altul. Acest lucru se întâmplă îndeosebi atunci când evenimentele respective sunt ieșite din comun și/sau au o puternică încărcătură emoțională. De exemplu, întâlnirea cu

11

o persoană aparținând unei minorități2 este pentru majoritatea dintre noi un eveniment destul de rar. La fel, o experiență traumatizantă (un conflict, un jaf etc) este un eveniment destul de rar. Atunci când aceste două evenimente se produc concomitent (ex.: o persoană aparținând minorității rome comite un jaf), avem tendința de a le asocia. Acest lucru nu se întâmplă atunci când un majoritar comite aceeași faptă (deoarece experiențele frecvente cu categoria respectivă de persoane ne învață că nu toți majoritarii sunt la fel), nici atunci când un minoritar adoptă un comportament pozitiv (ex.: ne ajută atunci când îi cerem acest lucru), pentru că experiențele pozitive sunt mai frecvente decât cele negative și fapta respectivă nu este neapărat memorabilă. Exemplu:

Ca să înțelegi mai bine mecanismul corelațiilor iluzorii, în tabelul de mai jos avem două grupuri fictive: bramburii și cilipicii. Care dintre grupuri crezi că este mai “rău”?

Bramburi Cilipici Total Buni 18 9 27 Răi 8 4 12 Total 26 13 39

2 Minoritate = subgrup de persoane care formează mai puțin de jumătate de populație și, de regulă, este depășit numeric de alt subgrup sau de populația majoritară. Minoritățile pot fi etnice, sexuale, religioase, culturale etc.

12

Răspuns: Raportul dintre indivizii răi și cei buni este același (4/9) atât

în cazul bramburilor, cât și în cazul cilipicilor, dar deoarece cilipicii sunt mai puțini decât bramburii, tindem să credem că procentul de cilipici răi este mai mare decât procentul de bramburi răi.

Analizând numărul total de indivizi răi, observăm că numărul de bramburi răi este de două ori mai mare decât al cilipicilor răi, iar asta pentru că bramburii sunt de două ori mai numeroși decât cilipicii.

Ce este stigma?

Am văzut că stereotipurile pot viza orice categorie de persoane, fie că este vorba de sex, naționalitate, etnie, religie, orientare sexuală etc. Stereotipurile pot fi de asemenea negative, dar și pozitive. Un exemplu de

stereotip pozitiv ar fi că germanilor le sunt frecvent atribuite calități precum seriozitatea, punctualitatea și hărnicia.

Atunci când însă atribuim anumitor grupuri o serie de însușiri negative (agresivitate, depravare, inteligență scăzută ș.a.m.d.), vorbim despre stigmă.

13

Așadar, o primă diferență între stereotip și stigmă este că în timp ce stereotipurile pot fi atât pozitive, cât și negative, stigma este întotdeauna negativă.

A doua diferență este că în timp ce stereotipurile pot fi aplicate pe orice categorie de persoane, stigma vizează în general așa-numitele grupuri vulnerabile.

Un grup vulnerabil este o categorie de persoane care din diferite motive (sărăcie, boală, lipsă de mijloace) nu se bucură de aceleași privilegii și oportunități ca restul oamenilor. Vulnerabilitatea este dată așadar nu atât de caracteristicile asociate grupului respectiv, cât mai ales de lipsa de oportunități cu care grupul respectiv se confruntă la un moment dat.

Exemple: În România, persoanele cu dizabilități reprezintă un

grup vulnerabil, deoarece multe spații publice nu sunt accesibilizate conform nevoilor lor. De exemplu, pentru o persoană în scaun cu rotile o simplă bordură poate fi un obstacol imposibil de depășit. Faptul că nu se poate deplasa cu ușurință poate împiedica o persoană cu dizabilități să meargă la școală, să își găsească un loc de muncă, să se întrețină singură, ceea ce înseamnă că o astfel de persoană va fi mereu dependentă de ajutorul celorlalți. În alte țări, unde accesibilizarea nu mai este o problemă, procentul de persoane cu dizabilități care duc o viață independentă este mult mai ridicat decât în țara noastră.

14

În țări precum Iran, Irak, Pakistan, femeile sunt considerate cetățeni de mâna a doua. Frecvent sunt obligate să se căsătorească de la vârste foarte mici, au acces limitat la educație și în unele cazuri nu pot nici să se plimbe pe stradă dacă nu sunt însoțite de o rudă de sex masculin sau de către soț. În România, există legi care protejează egalitatea de șanse între bărbați și femei și nu este ceva neobișnuit ca o femeie să își continue educația la un nivel superior sau să muncească pentru a se întreține. Cu toate acestea, femeile sunt frecvent mai prost plătite decât bărbații care lucrează pe un post similar, iar numărul de femei aflate în funcții de conducere este mult mai mic decât al bărbaților.

Stigma apare atunci când eșecul persoanelor din grupuri

vulnerabile de a se integra în societate la un nivel considerat optim este pus pe seama unor caracterisitici negative ale grupurilor respective, mai degrabă decât pe seama lipsei de oportunități.

Exemple: Persoanele cu dizabilități sunt considerate incapabile

de a duce o viață independentă, pierzându-se din vedere că mediul neaccesibilizat le îngreunează accesul la educație sau piața muncii;

Romii sunt considerați leneși, în condițiile în care sărăcia nu le permite, de multe ori, să își continue studiile și mulți angajatori refuză să angajeze o

15

persoană de etnie romă, indiferent de abilitățile acesteia;

Persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt considerate agresive și periculoase, cu toate că un procent infim dintre ele ajung să comită infracțiuni violente.

Deseori, stigmatizarea afectează imaginea de sine a persoanelor care aparțin grupurilor vulnerabile. Ca să înțelegi cum se întâmplă acest lucru, imaginează-ți cum ar fi dacă toată lumea din jurul tău (colegi, prieteni, profesori, familie) ți-ar repeta zilnic cât de slab(ă) ești la matematică. Chiar și atunci când obții o notă bună la matematică, ceilalți ar spune că ai avut noroc sau că probabil ai copiat. Mai mult ca sigur, după un timp ai ajunge să crezi și tu că ești slab(ă) la matematică și că orice ai face, nu vei avea niciodată rezultate bune la această materie. În aceste condiții, este puțin probabil ca matematica să devină vreodată materia ta preferată. Vei evita această materie, iar în timp notele tale vor fi din ce în ce mai mici.

La fel, persoanele din grupuri vulnerabile ajung să creadă în aceste etichete care le sunt atribuite și să se comporte ca atare. O persoană cu dizabilități, considerată incapabilă și protejată excesiv de familie va ajunge să creadă că nu se poate descurca singură și nu își va pune problema să urmeze o școală, să muncească sau să își întemeieze o familie. Un tânăr rom care în școală a fost așezat mereu în ultima bancă și dat drept exemplu negativ de către profesori se va lovi la maturitate de refuzuri și din partea angajatorilor, până când va fi nevoit să cerșească sau să fure pentru a-și asigura supraviețuirea.

16

Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi umblă la el cu un bagaj de etichete. Pe unele le lipim noi pe fruntea celorlalți, altele ne sunt lipite pe frunte de persoanele din jurul nostru. Aceste etichete au puterea de a ne face pe toți să ne comportăm într-un anumit fel, iar acesta este un lucru la care te invităm să te gândești data viitoare când te referi la cineva ca fiind “prost”, „hoț”, „leneș”, „incapabil”, „urât”, „neîndemânatic”, “rău” ș.a.m.d.

Ce este discriminarea?

Să ne imaginăm că într-o zi profesorul vostru de fizică vă spune că elevii cu ochi albaștri sau verzi sunt foarte buni la fizică, în timp ce elevii cu ochi căprui nu pot să înțeleagă sub nicio formă această materie. Cu alte cuvinte, folosește un stereotip.

Continuând, vă spune că are o simpatie deosebită pentru elevii cu ochi albaștri sau verzi, în timp ce elevii cu ochi căprui îi sunt absolut antipatici. Aceasta este evident o prejudecată.

Mai departe, vă spune că elevii cu ochi albaștri sau verzi vor avea media 10 din oficiu, în timp ce elevii cu ochi căprui vor fi lăsați corijenți. Ei bine, aceasta este discriminare, și putem să pariem că dacă ai ochi căprui nu ai fi prea încântat(ă) de această situație.

17

Cu alte cuvinte, atunci când pe baza unui criteriu oarecare (în exemplul nostru criteriul este culoarea ochilor, dar ar putea la fel de bine să fie genul, etnia, religia ș.a.m.d.), adoptăm un comportament diferit față de anumite persoane, facem o discriminare.

Discriminarea se manifestă în foarte multe moduri, în viața noastră de zi cu zi. Câteva exemple:

Un director de firmă dorește să angajeze o secretară și specifică în anunț că pentru postul respectiv pot aplica doar tinerele necăsătorite, cu un aspect fizic plăcut și cu vârsta sub 35 de ani. Aceasta este discriminare, pentru că aceste caracteristici nu influențează în niciun fel capacitatea persoanei de a face față cerințelor postului.

Un patron de cofetărie lipește la intrare un afiș prin care se interzice accesul romilor. Este evident discriminare, pentru că oricine are dreptul să mănânce o prăjitură la cofetărie, indiferent de etnie, atâta timp cât nu provoacă pagube și își achită nota de plată.

Unei eleve cu dizabilități îi este refuzată înscrierea la școală, pe motiv că nu există rampă de acces pentru scaun cu rotile. Este discriminare, deoarece copiii cu dizabilități au dreptul la educație, iar instituțiile de învățământ sunt obligate de lege să le ofere condițiile necesare.

O elevă vrea să participe la un concurs de matematică, dar profesorul refuză să-i accepte înscrierea, pe motiv că e fată, iar fetele nu sunt foarte bune la matematică. Este nedrept, deoarece genul nu are nicio legătură cu abilitățile de matematician.

18

Exemplele ar putea continua la nesfârșit, dar credem că ai înțeles despre ce e vorba. Toți oamenii au drepturi egale, iar în momentul în care cineva se folosește de un criteriu nerelevant pentru a limita aceste drepturi unei categorii de oameni, acea persoană comite un act de discriminare.

Exemplele pe care le-am oferit pot părea probleme mărunte. În fond ce importanță are dacă unui tânăr nu îi este permis să intre într-o cofetărie sau dacă unei eleve îi este refuzată înscrierea la școală? Cu ce ne afectează pe noi obstacolele întâmpinate de persoanele respective?

Problema e că dacă acceptăm asemenea comportamente discriminatorii, deschidem o cutie a Pandorei care, mai devreme sau mai târziu, se va răsfrânge și asupra noastră. Dacă azi nu intervenim atunci când patronul de cofetărie interzice accesul unui tânăr rom, cine ne poate promite că mâine patronul respectiv va interzice și accesul blonzilor sau al elevilor cu medii mai mici de 9 la limba română? Orice atentat la drepturile unei persoane sau ale unui grup trebuie privit ca un atentat la propriile drepturi.

Istoria ne oferă nenumărate exemple de astfel de discriminări care au scăpat de sub control, ajungându-se chiar până la exterminarea unor grupuri de oameni pe criteriu etnic, rasial sau religios.

Exemplu: Holocaustul a fost un eveniment tragic. În prima jumătate a

secolului XX, Partidul Nazist, condus de Adolf Hitler, a promovat o serie de prejudecăți legate de evrei și alte grupuri considerate indezirabile, precum romii, homosexualii,

19

persoanele cu dizabilități sau cu probleme de sănătate mintală etc. Visul naziștilor era exterminarea acestor grupuri, pentru a obține în final o rasă superioară de oameni. Soluția pe care au găsit-o pentru a atinge acest obiectiv a fost exterminarea. Evreii, romii și celelalte grupuri au fost trimise în lagăre în care condițiile de trai erau îngrozitoare. Holocaustul a curmat aproximativ 11 milioane de vieți într-un mod crud, inuman și sadic.

Pentru ca astfel de tragedii să nu mai aibă loc, astăzi drepturile omului sunt protejate de legislația națională și internațională, dar respectarea lor este o responsabilitate care revine fiecăruia dintre noi.

În capitolul următor vom afla mai multe despre diferitele tipuri de discriminare. În funcție de criteriul după care se face discriminarea, putem vorbi despre rasism, sexism, homofobie, discriminarea persoanelor cu dizabilități ș.a.m.d.

Fiecare tip de discriminare afectează anumite grupuri, iar în continuare vom afla care sunt acestea. Mai mult, vom explora și vom demonta principalele stereotipuri sau prejudecăți pe care se clădesc aceste forme de discriminare.

20

CAPITOLUL II

Forme ale discriminării

21

2.1. Rasismul

Ce este rasismul? Așa cum am văzut în capitolul anterior, oamenii au tendința să împartă tot ce îi înconjoară în categorii, indiferent că este vorba despre obiecte sau despre persoane. În funcție de câteva atribute care îi diferențiază, precum aspectul fizic (culoarea pielii, aspectul feței), cultura, zona geografică din care provin, religia, limba sau naționalitatea, oamenii au

fost împărțiți din cele mai vechi timpuri în grupuri distincte, sau rase.

După cum vedem, această împărțire este făcută mai ales pe baza unor atribute care nu au de-a face cu personalitatea sau cu inteligența individului. Cu toate astea, există oameni care consideră că trăsăturile pe care le au în comun membrii aceleiași rase pot face grupul mai bun sau mai rău decât alte grupuri. Această credință eronată, care poartă numele de rasism, este echivalent cu a spune că un pătrat este mai bun decât un cerc, care la rândul lui este mai bun decât un triunghi. Evident că nu putem spune că există forme geometrice mai bune decât altele, ci doar că există forme geometrice diferite. Același lucru este valabil și pentru oameni.

22

Nu există rase, naționalități sau etnii mai bune decât altele, ci fiecare are un bagaj cultural propriu, diferit de altele, iar asta este ceea ce face lumea în care trăim atât de interesantă.

Această idee conform căreia unele grupuri de oameni sunt înzestrate cu mai multe calități decât altele, a stat la baza multor nedreptăți de-a lungul istoriei. De exemplu, oamenii de culoare au fost mult timp folosiți ca sclavi și chiar și după abolirea sclaviei, a fost nevoie de decenii de luptă pentru a obține drepturi egale cu albii.

Rasismul în România

Ieri la ora 4. - “Stai, fa!” Cineva se auzea la câțiva metri în spatele meu strigând

după mine. M-am întors: era un țigan dubios. Piața George Coșbuc mi s-a părut întotdeauna un loc periculos. Mergeam în pas grăbit, mi-era frig, fularul îmi acoperea și gura și nasul și îmi îndesasem căciula atât de adânc pe cap încât abia mai vedeam.

-”Stai, fa, un pic, n-auzi?!” Sperasem să mă lase în pace, grăbisem pasul. Simțeam că

mă urmarește încă. Mi s-a facut frică. Mă țineam bine de geantă și anticipam pierderile: cât durează să îmi refac actele?, bani nu prea aveam la mine, telefonul – ar fi fost a treia oara când mi se fura.

- “Ține-o, mă, pe fata aia!”, începuse țiganul să strige la un alt țigan pe lângă care tocmai treceam eu privind în pământ.

M-am bucurat când cel de-al doilea țigan l-a ignorat.

23

- “Faaaa, n-auzi?!” A mai strigat o singură dată și a început sa alerge spre

mine. Îmi încleștasem mâna pe geantă. Am respirat adânc, m-am oprit și m-am întors. Tocmai atunci el ajusese în dreptul meu. Avea vreo 30 de ani și purta haine murdare și rupte. Mirosea a birt.

- “Ți-a căzut asta.” Mi-a întins mâna murdară. Ținea brățara mea. Brățara mea

Swatch primită împreună cu un inel de Sfântul Mihail și Gavril. Îmi venea să plâng. Nu puteam să scot un cuvânt. Mă tot uitam în ochii lui. Până la urmă am putut să spun ceva, vocea îmi tremura.

- “Vă mulțumesc. Vă mulțumesc mult, mult de tot.” Mi-a dat brățara. A plecat.3 Probabil că mulți dintre noi am fi reacționat similar într-o

situație asemănătoare cu cea descrisă. Iar asta pentru că în România, unul dintre grupurile cele mai afectate de discriminare rasială este reprezentat de populația de etnie romă. Romii sunt percepuți de majoritatea conaționalilor lor ca fiind „hoți”, „murdari”, „leneși”, „needucați” etc. Pe lângă aceste adjective, mai sunt vehiculate și alte imagini stereotipe precum „palate țigănești”, „ghiuluri și colane de aur”, „clanuri de romi (infractori)”.

A fi rom în România zilelor noastre nu este așadar o fericire. Încă din prima zi de viață te vei confrunta cu ostilitatea majoritarilor și cel mai probabil vei trăi într-un mediu marcat de

3 Prejudecata este brățară de plastic, preluat de pe blogul http://www.andressa.ro

24

sărăcie. Ai fi hrănit mai prost decât alți copii și ai avea, cel mai probabil, un singur rând de haine cu care să mergi la școală. Profesorii vor avea grijă să te pună în ultima bancă și să te dea mereu ca exemplu prost, sau, mai rău, chiar să fii mutat la o școală specială doar pentru că ești rom. Prin urmare, există o șansă mare să nu mai vrei să mergi la școală (cui i-ar plăcea să meargă în fiecare zi într-un loc în care nu este deloc bine primit?) și să o abandonezi cu prima ocazie, lucru pe care mulți dintre romi l-au făcut deja. Abandonarea școlii îți va diminua drastic șansele de a duce o viață normală la maturitate. Lipsa educației și a calificărilor îți vor reduce șansele de a-ți găsi un loc de muncă. În cel mai bun caz, vei putea munci cu ziua, pe bani foarte puțini care nu-ți vor permite să-ți întreții familia corespunzător: copiii tăi vor fi la fel de săraci și se vor confrunta cu aceleași probleme cu care te-ai confruntat tu. Un alt scenariu e acela în care împlinești profețiile celor care spuneau că „toți țiganii fură”. Prin urmare, ai șanse mari să închizi cercul și să perpetuezi această spirală a sărăciei și discriminării.

Totuși cum s-a ajuns în această situație dramatică? Pentru a înțelege, este nevoie să privim puțin în trecut. În continuare vei putea afla despre câteva momente cheie din istoria acestui popor.

25

Scurtă istorie a populației rome în România4 1385 – 1422 - Primele atestări documentare ale robiei (sclaviei) romilor pe teritoriul românesc. 1782 – Împăratul Iosif al II-lea instituie un regulament care reglementează statutul romilor din Transilvania. Acest regulament interzice romilor să locuiască în corturi, să vorbească limba romani (pedeapsa constă în 24 de lovituri de bâtă), să poarte costume tradiționale sau să dețină cai. Romii sunt în schimb obligați să frecventeze biserica și să asculte de sfaturile preoților.

4 Vezi Romii din România – Repere prin istorie (autor Mariana Sandu, ed. Vanemonde), disponibil la adresa http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/romii-din-romania.pdf

26

1783 – Este desființată robia în Bucovina 1785 – Este desființată robia în Ardeal 1855 – Abolirea sclaviei romilor în Moldova 1856 – Este abolită sclavia romilor în Principatul Țării Românești 1861 – Dezrobirea romilor din Basarabia 1918 – 1939 – În perioada interbelică, minoritatea romă nu este văzută ca o problemă. Între unele partide politice și liderii romi există relații de colaborare, iar unele ziare publică ediții speciale pentru romi. În această perioadă au loc mai multe evenimente care promovează cultura și obiceiurile rome. 1941 – Sub influența politicii Germaniei naziste, Mișcarea Legionară şi-a pus problema adoptării unei politici rasiste faţă de romi. Într-un articol publicat în "Cuvântul", oficiosul Gărzii de Fier, la 18 ianuarie 1941 se afirma "precăderea problemei ţigăneşti" faţă de multe altele şi se cerea interzicerea prin lege a căsătoriilor între români şi romi, iar apoi izolarea treptată a romilor, într-un fel de ghetou. 1942 – Ministerul Afacerilor Interne dă un ordin prin care se cere recensământul romilor nomazi sau stabili, într-o singură zi, pentru ca aceștia să fie luați prin surprindere și să nu se sustragă recenzării. O dată realizat recensământul, a început deportarea romilor în Transnistria, la ordinul mareșalului

27

Antonescu. Mii de familii au fost obligate să-și părăsească locuințele și să meargă pe jos sute de kilometri până la destinația finală: lagărele. Condițiile de trai din aceste lagăre erau îngrozitoare:

Țiganii sunt atât de

slăbiți și pătrunși de frig, că mor pe drum în căruță. Astfel, în prima zi, din cei 300 au murit pe drum 4. Pe timpul cât au stat în căzărmile de la Alexandrubar, țiganii au trăit într-o mizerie

de nedescris. Erau alimentați insuficient. Li se dădeau 400 gr. pâine pentru cei capabili a munci și câte 200 gr. pentru bătrâni și copii. Li se mai dădeau puțini cartofi și foarte rar pește sărat, și acesta în cantități extrem de mici. Din cauza proastei alimentări, unii țigani - și aceasta o formează majoritatea - au slăbit într-atât că au ajuns numai schelete. Zilnic mureau - mai ales în ultimul timp - câte 10-15 țigani. Erau plini de paraziți. Vizita medicală nu li se făcea deloc, iar medicamente nu aveau. Sunt goi, fără haine pe ei, iar rufăria și încălțămintea le lipsește de asemenea completamente. Sunt femei al căror corp (partea inferioară) este gol în adevăratul sens al cuvântului. Săpun nu li s-a dat de când au venit, din care cauză nu s-au spălat nici ei și n-au putut să-și spele nici singura cămașă ce o au. În general, situația țiganilor este groaznică și aproape de neînchipuit. Din cauza mizeriei, mulți dintre ei au ajuns niște umbre și aproape sălbatici. 1944 – De la deportarea lor în Transnistria din 1942, bilanțul victimelor ucise însumează 36000 de romi, printre care și bătrâni, femei și copii. Majoritatea au fost răpuși de foame, frig sau boli.

28

1946 – O singură dată, în campanie electorală, s-a acordat atenție romilor, prin împărțirea unor manifeste speciale pentru aceștia. Până atunci, în documentele PCR privitoare la problema naționalităților, nici nu se vorbea despre existența romilor în România. 1961 – Toate cele 30 000 de exemplare ale volumului Basme țigănești sunt arse din dispoziția autorităților culturale comuniste. Volumul va fi reeditat abia în 1997. 1977-1983 – Partidul Comunist Român derulează programul Integrarea țiganilor, aplicat doar în parte și pentru scurtă vreme 1990 – Primele publicații (reviste) rome și primele emisiuni despre romi, difuzate de Televiziunea Română 1998 – Romii sunt sprijiniți pentru a studia în școli profesionale, licee și universități, prin alocarea de locuri speciale pentru reprezentații acestei etnii 2001 – Adoptarea Strategiei Naționale pentru Îmbunătățirea Situației Romilor, un program pe 10 ani al Guvernului român, care are drept scop ridicarea nivelului de trai al romilor și integrarea lor în societate. 2003 – Primul manual de Istoria și tradițiile romilor este publicat ca material didactic auxiliar și studiat în cadrul unei discipline opționale.

29

2005-2015 – Deceniul Incluziunii Romilor este un angajament politic adoptat de 8 țări din Europa Centrală și de Sud de a implementa o reformă în vederea diminuării sărăciei și excluderii sociale a acestei minorități. 2010 – Guvernul României dă aviz favorabil unui proiect de lege prin care se propune înlocuirea termenului rom cu cel de țigan, motivația folosită fiind evitarea confuziilor între romi și români. Sute de activiști pentru drepturile omului protestează împotriva acestei decizii. Legea nu este promulgată de Președintele României

Istoria romilor este așadar una zbuciumată, marcată de secole de sclavie, stigmatizare și evenimente tragice. Deși recent a început să se acorde din ce în ce mai multă atenție identificării de soluții pentru integrarea romilor și recuperarea decalajului dintre romi și populația majoritară, atitudinea

Apropo, de ce rom și nu țigan? Termenul de rom provine din limba romani (limba vorbită de romi) și este termenul folosit de reprezentații acestei etnii pentru a se autodesemna. Așa cum cetățenii din România își spun români, cei din Spania își spun spanioli ș.a.m.d., romii își spun romi. Termenul de țigan nu există în limba romani, fiind de origine greacă și având sensul de ”păgân”,”de neatins”, ”impur”. Este așadar un termen ofensator. La această origine a cuvântului, se adaugă sensul peiorativ dobândit de-a lungul timpului. Părinții își amenință copiii că îi vor da la țigani dacă nu sunt cuminți. Despre ceva de prost gust se spune că este o țigănie, iar atunci când ne certăm cu cineva pentru un motiv neimportant spunem uneori că ne țigănim.

30

negativă față de această etnie persistă și va persista încă mult timp de acum încolo. Schimbarea poate însă să înceapă cu fiecare dintre noi.

Exerciții și teme de reflecție

1. Care sunt cele mai frecvente stereotipuri despre romi pe care le-ai întâlnit? Care sunt persoanele din jurul tău de la care le-ai auzit cel mai des? Cum au influențat ele părerea ta despre romi?

2. În ce măsură ai fi de acord să ai un coleg de școală rom? Dar un coleg de clasă? Dar un coleg de bancă? Dar un prieten apropiat? Motivează răspunsul.

3. Dacă vrei să afli mai multe despre istoria romilor, poți viziona un film în 15 episoade scurte care acoperă intervalul dintre marea migrație din India și căderea regimului comunist. Filmulețele, de altfel destul de amuzante pentru că sunt realizate de copii romi, pot fi urmărite aici: http://www.youtube.com/user/SPERorg?feature=watch

4. Răsfoiește câteva ziare și identifică 3-4 articole despre romi. Care este imaginea promovată de mass-media? Este ea corectă? De ce?

31

2.2. Discriminarea de gen. Sexismul.

Adeseori folosim termenii de gen masculin sau feminin, respectiv sex masculin sau feminin și considerăm că sunt sinonime. Însă între ele există o diferență subtilă. În timp ce sexul se referă la diferențele biologice dintre bărbați femei, universale și determinate prin naștere, genul însumează roluri și responsabilități învățate pe parcursul vieții și care depind de societatea în care trăim.

Cu alte cuvinte, genul se referă la așteptările legate de caracteristicile, atitudinile și comportamentele femeilor și bărbaților, sau la ceea ce înțelegem prin masculinitate și feminitate.

Fiecare dintre noi, în procesul formării personalității, își asumă un set de trăsături feminine și masculine, adică își formează o identitate de gen, care poate sau nu să corespundă sexului biologic.

Persoana din fotografie este femeie sau bărbat?

32

Dacă la întrebarea anterioară ai răspuns femeie, ai avut dreptate. Dacă răspunsul tău a fost bărbat, de asemenea ai avut dreptate. Dar cum este posibil acest lucru?

Persoana din imagine este ceea ce se numește burrnesha, adică o femeie care la un moment dat a decis să își asume un rol masculin până la sfârșitul vieții. În țări precum Albania, Kosovo sau Muntenegru, există obiceiul ca în cazul în care într-o familie nu se naște niciun băiat care să moștenească avuția familiei, cea mai mică dintre fiice să fie obligată să se transforme în bărbat. Acest lucru înseamnă că din acel moment va trebui să arate, să se îmbrace și să se comporte ca un bărbat, iar societatea o tratează în consecință. Femeile burrnesha nu au voie să se căsătorească, dar au o serie de privilegii acordate numai bărbaților: au un loc rezervat în consiliul comunal și veghează asupra destinului femeilor, copiilor și bătrânilor din familia sa.

Iată așadar că există situații când sexul nu este același cu genul și este important să reținem că genul cuprinde o serie de trăsături învățate și asumate de fiecare persoană. Dar cum se formează această identitate de gen?

Ei bine, la fel ca multe alte lucruri învățate în procesul de formare a personalității, și identitatea de gen are la bază o mulțime de stereotipuri de gen. Încă din prima zi de viață, fetițele se disting de băieți prin faptul că, de exemplu, sunt îmbrăcate în roz și nu în bleu. Pe măsură ce cresc, lumea se așteaptă de la ele să fie cuminți, conștiincioase și blânde, în timp ce unui băiat îi sunt iertate mai ușor trăznăile, pentru că “așa sunt băieții”.

33

Situația nu se schimbă nici mai încolo, când copiii ating vârsta școlară. Fetele sunt încurajate să se aplece asupra materiilor umaniste (de exemplu limba maternă sau limbile străine, educație plastică, muzică, literatură etc), în timp ce băieții sunt îndrumați spre matematică, fizică sau chimie. Manualele școlare sunt pline de personaje feminine care au ca singură ocupație îngrijirea locuinței și a copiilor și de personaje masculine care au meserii prestigioase precum cea de medic, avocat, aviator etc. De asemenea, poveștile sunt pline de prințese, a căror principală calitate e că sunt frumoase, și de prinți, care sunt puternici și curajoși.

Probabil în acest moment te întrebi care e problema cu aceste stereotipuri, atâta timp cât ele nu sunt stigmatizante. Răspunsul e că stereotipurile de gen nu reprezintă o problemă până în momentul în care ajung să influențeze deciziile importante pe care le luăm în cursul vieții sau reprezintă o constrângere în formarea personalității noastre.

Stereotipurile de gen sunt cele care taxează o fată care joacă fotbal și se cațără în copaci ca fiind “băiețoasă” sau un băiat care plânge sau este pasionat de balet ca fiind “fătălău”. Tot ele sunt de vină atunci când o fată este descurajată să-și aleagă o meserie tehnică, pentru că aceasta este o meserie pentru băieți. Sau când un bărbat este blamat pentru că vrea să fie artist, când în schimb ar trebui să urmeze o carieră mai

34

“serioasă”, care să-i permită să-și întrețină ulterior familia. Stereotipurile de gen sunt cele din cauza cărora o femeie este mai prost plătită decât un bărbat, deși efectuează aceeași muncă, sau nu este promovată într-o funcție de conducere, pentru că se consideră că n-ar fi la fel de capabilă ca un bărbat să facă față cerințelor postului.

Discriminarea de gen sau sexismul este din păcate o realitate a vremurilor noastre și este definit ca favorizarea unui anumit gen în detrimentul altuia. Aproape peste tot în lume, se pare că genul feminin a tras paiul cel scurt. În continuare oferim câteva exemple de sexism5:

În multe țări, venirea pe lume a unui băiat este întâmpinată cu bucurie, în timp ce nașterea unei fete este o dezamăgire. În India, atunci când o fetiță vine pe lume, se spune că s-a născut o servitoare a căminului.

Uneori nașterea unei fete este considerată chiar o povară, deoarece înseamnă că familia va trebui să agonisească pentru a strânge zestrea necesară măritișului. Zestrea este considerată o compensație acordată soțului pentru că își asumă povara întreținerii unei femei, iar dacă aceasta este prea mică, socrii femeii o pot trata cu cruzime.

Deși beneficiile alăptării pentru dezvoltarea copiilor sunt binecunoscute, fetele sunt de multe ori alăptate mai puțin decât băieții, deoarece mamele lor vor să rămână însărcinate cât mai curând, în speranța că vor naște un băiat. Pe măsură ce cresc, fetele au acces la mai puține oportunități decât băieții, iar dacă familia este una săracă,

5 Vezi www.childreninneed.co.uk

35

ele trebuie să se mulțumească să mănânce resturile lăsate de bărbații familiei.

De când progresul medicinei a făcut posibilă cunoașterea sexului viitorului copil, s-au înregistrat tot mai multe cazuri de avort în rândul mamelor însărcinate cu fete. Acest fenomen este foarte răspândit în țări precum India sau China, unde legea permite un singur copil în fiecare familie.

Fetele sunt mai vulnerabile în fața abuzurilor, atât în copilărie, cât și la vârsta adultă.

Accesul la educație este în multe locuri din lume mai dificil pentru fete decât pentru băieți. Se estimează că în fiecare an sunt cu 9 milioane mai multe abandonuri școlare în rândul fetelor decât în rândul băieților, deoarece acestea sunt măritate sau obligate să muncească uneori chiar înainte de vârsta de 10 ani.

Până la începutul secolului XX (în unele țări chiar până mai târziu), femeile nu au avut drept de vot. În Brunei și Arabia Saudită femeilor le este interzis și astăzi să voteze, iar în Liban și Emiratele Arabe Unite, numai o parte dintre femei au drept de vot (cele care pot face dovada unei educații elementare).

Deși aparent sexismul este mai mult problema femeilor decât a bărbaților, în realitate ambele sexe au de pierdut din cauza acestor atitudini. Țările în care drepturile femeilor sunt limitate se confruntă cu o rată mai mare a sărăciei, ceea ce este firesc dacă ne gândim că din cauza mentalității restrograde, jumătate din populația lor este needucată și nu are acces pe piața muncii. În locurile în care se practică

36

frecvent avortul fetelor, se ajunge ca la un moment dat să existe mult mai mulți bărbați decât femei, ceea ce face mai grea întemeierea unei familii. Când femeile se limitează la îngrijirea căminului și a copiilor pierd oportunități educaționale și profesionale, dar și pentru bărbați este mult mai greu să obțină custodia copiilor în cazul unui divorț, ceea ce este tot un caz de discriminare. Sexismul este așadar problema tuturor.

Exerciții și teme de reflecție

1. Identifică stereotipuri de gen într-un text la alegere. Poate fi un manual școlar sau povestea /cartea preferată. În ce măsură crezi că deciziile și comportamentul tău au fost sau sunt influențate de stereotipuri de gen?

2. Care sunt meseriile tradițional considerate ca fiind potrivite pentru femei? Dar pentru bărbați? Caută pe Internet sau la bibliotecă exemple de personalități care au contrazis aceste stereotipuri.

37

2.3. Discriminarea pe criteriul orientării sexuale. Homofobia.

Ce este orientarea sexuală?

Orientarea sexuală se referă la atracția emoțională, afectivă și sexuală față de persoane de un anumit gen. Trebuie să știi că deși în jurul nostru vedem cel mai frecvent cupluri formate dintr-un bărbat

și o femeie (orientare heterosexuală), dragostea poate să se înfiripe și între doi bărbați (gay) sau două femei (lesbiene), caz în care vorbim despre orientare homosexuală. Există persoane care se pot îndrăgosti atât de bărbați, cât și de femei (orientare bisexuală), la fel cum există persoane care simt că aparțin altui gen decât celui pe care îl au (transgender).

Doar pentru că lesbienele, persoanele gay, bisexuale sau transgender (categorii pentru care vom folosi de acum acronimul LGBT) sunt în minoritate față de persoanele cu orientare heterosexuală, nu înseamnă că orientarea lor sexuală este greșită sau imorală, ci doar că iubesc altfel decât o face majoritatea. Prin urmare, nu este niciun motiv pentru care aceste persoane n-ar trebui să se bucure de aceleași drepturi ca persoanele heterosexuale, fie că este vorba despre

38

dreptul de a se plimba pe stradă ținându-se de mână, fie despre a se căsători sau a-și întemeia o familie.

Ce este homofobia?

Din păcate, există încă multe țări (printre care și România) în care persoanele LGBT sunt nevoite să-și ascundă orientarea sexuală din cauza prejudecăților celorlalți, sunt discriminate (nu se pot căsători, nu pot adopta copii) sau chiar hărțuite și agresate.

Ostilitatea cu care sunt tratate persoanele LGBT, atitudinile și sentimentele negative ale majorității poartă numele de homofobie. Homofobia poate lua diverse forme, de la disconfortul resimțit în prezența persoanelor cu altă orientare sexuală, până la teamă, dezgust, furie, violență, limbaj indecent ș.a.m.d. Toate aceste manifestări sunt cauzate, în primul rând, de credințele eronate pe care populația majoritară le are față de minoritățile sexuale. Vom descrie în continuare câteva astfel de mituri.

Mituri false despre LGBT

1. Homosexualitatea este o boală

Deși a fost mult timp considerată o boală, în anul 1990 Organizația Mondială a Sănătății a decis eliminarea homosexualității din clasificarea internațională a bolilor.

39

2. Homosexualitatea e o alegere, un individ poate să decidă ce orientare sexuală să adopte

În acest moment oamenii de știință nu au ajuns la o concluzie cu privire la cauzele homosexualității, dar majoritatea susțin ideea că orientarea sexuală este ceva ce ne este dat, nu o alegere.

3. Homosexualitatea este „contagioasă”. Dacă vom intra în contact cu homosexuali, vom deveni la rândul nostru homosexuali.

Așa cum am văzut, orientarea sexuală nu este o alegere, nu este ceva ce poate fi schimbat peste noapte. În țările care permit adopția copiilor de cuplurile homosexuale, s-a constatat că acești copii nu devin neapărat homosexuali, la fel cum nici din cuplurile formate din bărbat și femeie nu rezultă numai copii heterosexuali.

4. Persoanele homosexuale sunt atrase de toate persoanele de același sex pe care le întâlnesc

La fel ca în cazul heterosexualilor, atracția față de cineva depinde de mai multe lucruri: lucrurile pe care la au în comun cu acea persoană, aspectul fizic, modul în care ne simțim în prezența persoanei respective, compatibilitatea ș.a.m.d.

5. Legalizarea căsătoriilor homosexuale va duce la dispariția oamenilor de pe planetă, deoarece aceștia nu pot avea urmași

40

Studiile arată că procentul de persoane cu orientare homosexuală este de sub 5%, iar aceste persoane au existat dintotdeauna. Cu toate acestea, populația planetei a crescut în continuu, creșterea fiind accelerată în ultimii 200 de ani (de la 980 milioane de locuitori în 1800 la 7 miliarde în 2012). Previziunile specialiștilor arată că populația va continua să crească și se pune problema riscului de suprapopulare a planetei. A folosi acest argument împotriva căsătoriilor homosexuale înseamnă că ar trebui interzise și căsătoriile cuplurilor infertile, care de asemenea nu pot avea urmași.

6. Homosexualitatea este împotriva naturii

Orientarea homosexuală nu este întâlnită doar la oameni, ci și la animale. Grădina Zoologică din New York a deținut, la un moment dat, un cuplu de pinguini gay, Ray și Silo, care au reușit chiar să crească un pui rezultat dintr-un ou abandonat de alt cuplu. Comportamente similare au fost observate și la alte specii.

Homofobia provine așadar în primul rând din lipsa de informare. Efectele asupra persoanelor LGBT sunt din păcate dramatice: stimă de sine scăzută, depresie, abandon școlar, chiar suicid. Studiile arată că elevii homosexuali sau bisexuali au o probabilitate de patru ori mai mare de a încerca să se sinucidă, comparativ cu cei heterosexuali.

41

Exerciții și teme de reflecție 1. Cum ai reacționa dacă ai afla că prietenul tău cel mai bun

sau prietena ta cea mai bună are altă orientare sexuală? Ar schimba acest lucru ceva în ceea simți pentru acea persoană sau în modul în care te comporți față de el/ea? De ce?

2. Mai jos vei găsi o listă de personalități care au în comun

faptul că au altă orientare sexuală decât cea heterosexuală. Caută pe Internet sau la bibliotecă informații despre aceste persoane și despre ceea ce au realizat: Alexandru cel Mare, William Shakespeare, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Pier Paolo Passolini, Anthony Perkins, Marlene Dietrich, Greta Garbo, Erasmus din Rotterdam, Leonardo da Vinci, Virginia Woolf, Gertrude Stein, Marguerite Yourcenar, Thomas Mann, Michelangelo, Oscar Wilde, Walt Whitman, Alan Ginsberg, Martina Navratilova, Hadrian şi Traian (împăraţi romani), Richard I (Inimă de Leu) al Angliei.

3. Caută articole din presa românească despre persoanele

LGBT. Analizează-le încercând să răspunzi la următoarele întrebări: Care este părerea pe care o exprimă autorul cu privire

la persoanele LBGT sau la drepturile acestora? De ce crezi că a adoptat această poziție?

Care sunt termenii prin care sunt descrise persoanele LGBT?

Care sunt stereotipurile promovate în articol?

42

2.4. Discriminarea persoanelor cu dizabilități Ce înseamnă dizabilitate?

Deoarece termenul “handicap” a căpătat în timp o conotație peiorativă, astăzi folosim în locul lui termenul “dizabilitate”. Vorbim așadar despre persoane cu dizabilități, nu despre handicapați sau persoane cu handicap.

Dizabilitatea se referă la una sau mai multe deficiențe fizice, psihice, mintale sau senzoriale care, în lipsa unui mediu accesibilizat, pot împiedica parțial sau total șansele unei persoane de a duce un trai independent.

Dizabilitatea are așadar două componente: una dată de afecțiunea medicală în sine, iar cealaltă dată de capacitatea mediului social de a răspunde nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități. Tipuri de dizabilități

Principalele tipuri de dizabilități sunt următoarele:

Fizice – deficiențe care limitează mobilitatea persoanei Vizuale – deficiențe care afectează vederea parțial sau

total (orbire) Auditive – deficiențe care afectează auzul parțial sau

total (surzire) Surdocecitate – deficiență de văz combinată cu

deficiență de auz Mintale – deficiențe de intelect, tulburări de învățare,

întârzieri în dezvoltare etc

43

Psihice - tulburări de sănătate mintală sau așa-numitele boli psihice

HIV/SIDA – persoane infectate cu virusul HIV Asociat – deficiențe diferite care se manifestă la aceeași

persoană (ex.: dizabilități fizice și vizuale) Boli rare – boli care afectează un număr mic de

persoane (mai puțin de 1 din 2000) și care din cauza rarității lor, nu sunt foarte bine cunoscute

Dizabilitatea ia așadar forme foarte diferite, iar fiecare dizabilitate ridică niște provocări specifice. În continuare vom detalia câteva dintre categoriile cele mai afectate de discriminare.

1. Persoanele cu dizabilități fizice

Când auzim termenul de dizabilitate fizică, prima imagine care ne vine în minte este cea a unei persoane imobilizate în scaun rulant. Nu este însă singurul tip de astfel de dizabilitate. Există

persoane cu dizabilități fizice care se pot deplasa parțial (pe distanțe scurte sau ajutate de diverse instrumente) sau persoane care se pot deplasa foarte bine, dar nu pot efectua alte mișcări (ex.: mișcări fine). O persoană cu un deget sau cu un braț amputat, este tot o persoană cu dizabilitate fizică.

44

Înainte de Revoluția din 1989, copiii cu dizabilități erau izolați de societate, fiind internați în niște instituții speciale în care trăiau în condiții îngrozitoare. Astăzi, dacă ne uităm în jurul nostru, aceste persoane par în continuare să fie invizibile. Se întâmplă destul de rar să le vedem pe stradă (la cumpărături, de exemplu) sau și mai rar să le avem printre colegii de școală sau de serviciu. Acest lucru se întâmplă pentru că mediul este prea puțin accesibilizat conform nevoilor acestor persoane. Lucruri care nouă ni se par normale (o plimbare în parc, o ieșire la cinematograf, mersul la cumpărături) sunt aproape imposibil de realizat pentru o persoană care se deplasează cu un scaun rulant, dacă aceste locuri nu sunt dotate cu rampe de access sau lifturi.

Slaba accesibilizare limitează accesul acestor persoane la educație și locuri de muncă. Rata neșcolarizării în rândul acestor persoane este de șapte ori mai mare decât în rândul populației generale, iar procentul de persoane cu dizabilități care lucrează este de sub 5%. Acest lucru a dus, în timp, la perpetuarea stereotipului conform căruia persoanele cu dizabilități sunt complet neajutorate și incapabile să ducă un trai independent. Însă persoanele cu dizabilități fizice vor și pot să facă foarte multe lucruri, atunci când le sunt oferite condițiile necesare. Mai jos vei găsi câteva exemple de persoane care au reușit să-și învingă dizabilitatea și să realizeze lucruri extraordinare.

Stephen Hawking (n. 1942) este considerat una dintre cele mai strălucitoare minți ale tuturor timpurilor. A publicat numeroase lucrări despre originea universului, relativitate

45

generală și mecanică cuantică. La vârsta de 21 de ani a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, o boală care afectează progresiv mușchii și mobilitatea. La momentul respectiv, medicii i-au mai dat maxim 3 ani de trăit, dar Hawking și-a continuat activitatea și și-a întemeiat o familie. Pe măsură ce boala a avansat, Hawking a rămas complet imobilizat, și-a pierdut vocea și este constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat, care poate fi controlat cu mișcări ale capului și globilor oculari, la o viteză de cinsprezece cuvinte pe minut. Însă, până în prezent, infirmitatea nu l-a oprit să-și continue activitatea științifică.

Aimee Mullins (n. 1976) este fotomodel, actriță și practică atletism de performanță. Ea s-a născut cu hemimelie fibulară (lipsa fibulei, un os fără care deplasarea este imposibilă) și are ambele picioare amputate de la genunchi în jos încă de la vârsta de un an. Cu ajutorul unor proteze speciale, Aimee poate face orice face un om cu ambele picioare întregi. În timpul facultății a participat la mai multe competiții sportive, concurând cu atleți fără dizabilități, în condițiile în care la acea vreme nu existau competiții sportive destinate în mod

46

special persoanelor cu dizabilități. În 1996 a participat la Jocurile Paralimpice de la Atlanta, la probele de 100 metri și săritură în lungime. În 1999, Aimee Mullins a participat la prezentarea de modă a designerului britanic Alexander McQueen, având proteze din lemn de frasin cu cizme integrate, fără ca publicul care nu o cunoștea să își dea seama că aceasta purta proteze. A fost declarată una dintre cele mai frumoase 50 de persoane din lume de către revista People, iar din 2011 face parte din L'Oréal fashion Beauty Team împreună cu Jennifer Lopez și Gwen Stefani. De asemenea, Aimee a jucat în nu mai puțin de 5 filme.

Eduard Novak (n. 1976) este un ciclist român, distins cu o medalie de argint la Jocurile Paralimpice din Beijing (2008) și cu o medalie de aur și una de argint la Jocurile Paralimpice de la Londra (2012). De asemenea, este președințele Federației Române de Ciclism. În 1996, Novak a suferit un accident de mașină în urma căruia piciorul drept i-a fost amputat. Evenimentul l-a afectat profund, deoarece acesta a pus capăt carierei sale sportive în patinaj viteză, după ce timp de zece ani la rând fusese campion național, iar recordul său la juniori nu a fost depășit nici până astăzi. Eduard Novak nu s-a dat însă bătut, s-a apucat de ciclism, iar

47

astăzi pedalează zeci de kilometri în fiecare zi, alături de profesioniști fără dizabilități, pe care de multe ori îi și întrece. 2. Persoanele cu probleme de sănătate mintală Ce înseamnă sănătate și boală mintală?

Cei mai mulți dintre noi avem resurse emoționale și spirituale care ne ajută să ne bucurăm de viață, să depășim momentele dificile, să ne păstrăm încrederea în forțele proprii și să avem o viață socială bogată (familie, colegi, prieteni). Această stare pozitivă este ceea ce se numește sănătate mintală.

În viața oricăruia dintre noi, însă, poate să vină un moment în care suntem copleșiți de probleme emoționale, de gândire și comportamentele care afectează această stare de bine. Aceste perturbări, reunite sub titlul de boală mintală, pot să dureze mai mult sau mai puțin și pot reveni din când în când. Bolile mintale se pot manifesta în diverse moduri. Uneori ne putem simți foarte triști și lipsiți de încredere în valoarea noastră (depresie), alteori ne este foarte teamă, deși nu putem să spunem exact de ce (anxietate), iar alteori putem să vedem sau să auzim lucruri care nu există (tulburări psihotice).

Boala mintală este o boală ca oricare alta. La fel cum o boală de stomac, de exemplu, se tratează cu un tratament specific, și boala mintală necesită un tratament medicamentos

48

prescris de un medic psihiatru, dar și alte tipuri de asistență cum ar fi diferite servicii sociale.

Stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală

În limbajul comun, termenul folosit cel mai des pentru a descrie o persoană cu probleme de sănătate mintală este cel de „nebun”. Boala mintală este poate cea mai stigmatizantă dintre suferințe. Dacă în Evul

Mediu se considera că aceste persoane trebuie ținute cât mai departe de societate, acestea fiind expulzate din orașe prin diferite mijloace, observăm că această tendință de a-l ascunde pe „nebun” de ochii lumii se păstrează. Ca să ne dăm seama cât de prost văzută este această categorie de oameni, este suficient să ne uităm pe un sondaj realizat acum nu foarte mult timp: 57,7% dintre oameni nu ar accepta o persoană cu probleme

de sănătate mintală ca prieten apropiat; 60% dintre oameni nu ar avea încredere într-o astfel de

persoană 75,5% dintre români nu ar fi de acord ca o persoană care s-

a vindecat de o boală mintală să fie cadru didactic într-o școală;

49

65,4% dinre respondenți au declarat că nu respectă o persoană care a fost într-un spital de psihiatrie;

65,2% dintre oameni cred că firmele/ companiile ar prefera pe oricine altcineva în locul unei persoane care a suferit în trecut de o boală mintală; Aceste statistici denotă o teamă profundă a majorității

oamenilor de persoanele cu probleme de sănătate mintală, teamă care, la fel ca în cazul celorlalte tipuri de discriminare este cauzată în primul rând de lipsa de cunoaștere. Mai jos veți găsi câteva dintre cele mai frecvente mituri6 care circulă în legătură cu această categorie de persoane.

Mit

Realitate

Bolnavii mintal sunt periculoși.

Statistic, numărul de violențe comise de aceste persoane nu este mai mare decât cele comise de restul populației. Este un exemplu clasic de corelație iluzorie, despre care am vorbit în primul capitol.

Oamenii care au nevoie de îngrijire psihiatrică trebuie să fie închiși în spitale.

Azi, cei mai mulți oameni cu probleme de sănătate mintală pot duce o viață normală în

6 http://www.mintealor.ro/

50

comunitățile lor datorită medicației de ultimă oră și a diverselor programe sociale.

O persoană cu boală mintală nu poate fi niciodată normală.

O persoană se poate recupera și își poate relua activitatea obișnuită după un episod de boală. Există persoane care au un singur astfel de episod pe tot parcursul vieții, dar care sunt nevoite să lupte cu stigmatizarea toată viața.

Oamenii cu tulburări psihice nu-și pot păstra locul de muncă.

Persoanele cu probleme fizice sau psihice pot fi excelenți angajați.

Bolile psihice nu mă pot atinge.

Conform studiilor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, 1 din 4 oameni poate fi afectat de o problemă de sănătate mintală de-a lungul vieții.

Aceste stereotipuri și prejudecăți, intens promovate și de

mass-media, condamnă practic o persoană cu probleme de sănătate mintală la o viață trăită în afara societății, izolată într-un spital de boli mintale sau în familie, fără a se bucura de o

51

RECOMANDARE

Pentru a înțelege mai bine ce trăiește o persoană cu probleme de sănătate mintală și cum își poate depăși boala atunci când are parte de susținere din partea celorlalți, îți recomandăm să vizionezi filmul “O minte sclipitoare” (eng. A Beautiful Mind).

Filmul redă drama intensă a unui geniu adevărat, un matematician în viață, pe numele său John Forbes Nash. Chipeșul și excentricul Nash face o descoperire în tinerețe și este pe punctul afirmării internaționale, dar ascensiunea sa rapida în stratosfera intelectualității își schimbă dramatic cursul când geniul său nativ este sufocat de schizofrenie. Înfruntând niște încercări care pe alții i-ar fi pus la pământ, Nash revine la viață și în activitate datorită și cu ajutorul soției sale Alicia. După decenii de luptă cu boala, el iese triumfător și primește premiul Nobel în 1994. O legendă vie, Nash continuă să-și desfășoare munca și astăzi.

viață profesională și socială împlinită. Multe dintre aceste persoane declară că de multe ori le este mai ușor să lupte cu boala propriu-zisă decât cu respingerea din partea celorlalți.

Însă trebuie să reținem ca fel ca restul persoanelor cu dizabilități, persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt capabile să realizeze lucruri extraordinare atunci când au în jur oameni deschiși și dornici să-i ajute să depășească obstacolele și limitările impuse de boală.

52

Cum interacționăm cu persoanele cu dizabilități?

Pentru că nu avem foarte des ocazia să intrăm în contact cu o persoană cu dizabilități, atunci când acest lucru se întâmplă ne simțim uneori stingheri, alteori curioși, dar în același timp ne temem să spunem sau facem ceva care să ofenseze persoana respectivă. Ar fi păcat însă ca această teamă să ne împiedice să intrăm în contact cu oamenii cu dizabilități, deoarece avem foarte multe lucruri de învățat din experiența lor. Mai jos ai câteva recomandări legate de conduita în prezența unei persoane cu dizabilități:

E bine să te oferi să ajuți pe cineva, dar fă acest lucru după

ce ai primit permisiunea persoanei respective sau mai bine așteaptă să ți se ceară ajutorul.

Poți să pui întrebări despre dizabilitatea unei persoane, dar aceasta are dreptul să nu-ți răspundă.

Doar pentru că o persoană folosește un scaun rulant, nu înseamnă că este bolnavă.

Poți să ceri unei persoane cu dificultăți de pronunție să repete ce a spus, dacă n-ai înțeles.

Nu vorbi tare cu persoanele cu deficiențe de vedere, pentru că acestea aud la fel de bine ca tine.

Dacă întâlnești o persoană nevăzătoare însoțită de un câine ghid, nu mângâia animalul, deoarece s-ar putea să-i distragi atenția de la ceea ce are de făcut.

Atrage-le atenția părinților sau altor persoane atunci când parchează pe locul destinat persoanelor cu dizabilități.

53

Invită-ți colegii sau prietenii cu dizabilități să ia parte la activitățile tale.

Tratează persoanele cu dizabilități așa cum ți-ar plăcea să fii tratat la rândul tău.

54

CAPITOLUL III Modalități de combatere a discriminării

55

Cum scăpăm de discriminare?

În capitolul precedent am văzut care sunt principalele tipuri de discriminare și care sunt miturile pe care se fondează ele. Pentru că stereotipurile și prejudecățile sunt o condiție necesară (chiar dacă nu suficientă, pentru că de la gând la faptă este adeseori o cale lungă) a discriminării, un prim pas ar fi eliberarea de stereotipuri și prejudecăți.

Dacă este vorba de propriile tale credințe, încearcă să faci o analiză critică a acestora. Caută sursele lor: provin din ceea ce ți-au spus alții (familie, prieteni), din ceva ce ai citit sau auzit, dintr-un eveniment anume? Încearcă să găsești niște contra-exemple, niște excepții de la regulă. Atâta timp cât există măcar o excepție, înseamnă că nu putem aplica un stereotip sau o prejudecată fără a nedreptăți pe cineva.

Eliberarea de stereotipuri și prejudecăți poate fi facilitată și de interacțiunea cu oameni cât mai diverși, oameni care au altă naționalitate, etnie, religie, orientare sexuală decât tine, sau care au avut experiențe de viață diferite de alte tale. O dată ce vei reuși să cunoști oameni din diferite grupuri, vei constata că multe dintre credințele pe care le aveai în ceea ce-i privește erau false, iar multe dintre temerile tale erau nefondate.

Un alt lucru pe care îl poți face este să elimini din vocabularul tău acei termeni care ar putea fi ofensatori pentru anumite grupuri. Câteva exemple de cuvinte pe care ai putea să le scoți din vocabular: “handicapat” (termenul corect este persoană cu dizabilități), „țigan” (are o conotație peiorativă, de aceea se recomandă termenul rom), „cioară”, “poponar”, „fătălău”, „jidan”,„bulangiu”, „retardat”, „nebun”, „muiere” și alte

56

cuvinte similare. Ca o regulă de bun simț, dacă nu ți-ar plăcea ca un anumit cuvânt să fie folosit la adresa ta, nu-l folosi nici tu la adresa altora.

În fine, pentru a combate discriminarea nu trebuie să mai rămânem indiferenți atunci când cineva este jignit sau nedreptățit din cauză că face parte dintr-un grup minoritar. De multe ori, atunci când nu noi suntem

victimele discriminării, preferăm să nu ne implicăm, însă o astfel de atitudine pasivă ne face complici la discriminare și ne pune în pericol propriile drepturi.

Pentru exemplificare, am ales câteva versuri scrise de Martin Niemöller (1892-1984), un pastor luteran care s-a transformat dintr-un susținător al regimului nazist într-un disident7 al acestuia, fiind ulterior închis în lagărele de concentrare de la Sachenhausen și Dachau. După ce a fost eliberat din lagăr, Niemöller și-a exprimat frecvent regretul că nu a făcut mai multe pentru a ajuta victimele nazismului și și-a petrecut restul vieții ca militant pentru pace.

“Întâi au venit după comunişti şi eu nu am spus nimic deoarece nu eram comunist.

7 Persoană care are păreri sau opinii deosebite față de colectivitatea, organizația etc. din care face parte.

57

Apoi au venit după evrei și eu nu am spus nimic pentru că nu eram evreu. Apoi au venit după catolici și eu nu am spus nimic pentru că nu eram catolic. Apoi au venit după mine și nu mai era nimeni care să-mi ia apărarea.”

Cum ne apărăm atunci când suntem victime ale discriminării?

Dacă faci parte dintr-un grup vulnerabil, probabil că tot ce am scris până acum despre stereotipuri, prejudecăți și discriminare îți este familiar, pentru că este vorba despre experiențe pe care le-ai trăit pe propria piele.

Cel mai important lucru pe care îl poți face atunci când ești o

victimă a discriminării este să nu păstrezi tăcerea. Indiferent dacă persoana care adoptă un comportament discriminatoriu în ceea ce te privește este un coleg, un cadru didactic sau orice altă persoană, există legi, instituții și specialiști la care te poți adresa pentru a primi ajutor.

Intoleranța și discriminarea pot lua mai multe forme:

58

Colegii tăi refuză să colaboreze cu tine la activitățile de grup sau nu te primesc în grupul lor de joacă;

Cadrele didactice au un comportament nedrept față de tine și te tratează diferit față de ceilalți elevi, indiferent de capacitatea ta de a face față cerințelor școlare;

Ți se adresează frecvent cuvinte jignitoare sau injurii; Colegii ți se adresează folosind o poreclă ofensatoare,

deși le-ai explicat de multe ori că acest lucru te deranjează;

La adresa ta se fac des comentarii ironice sau răuvoitoare;

În prezența ta se fac frecvent glume cu privire la etnia, religia, defectele fizice sau orientarea ta sexuală;

Sunt răspândite zvonuri false în ceea ce te privește; Ești agresat fizic de colegi sau de alte persoane (loviri,

îmbrânciri, scuipat etc), iar agresiunea poate să ia forme extreme;

Primești amenințări din partea cuiva și te temi pentru propria siguranță;

Te-ai confruntat cu distrugerea intenționată a bunurilor personale de către altă persoană.

Toate aceste comportamente sunt anormale și pot deveni

periculoase, de aceea este foarte important să ceri ajutor. În acest sens, te poți adresa uneia sau mai multor persoane, servicii și instituții enumerate mai jos.

59

1. Consilierul /psihologul școlar Consilierul sau

psihologul școlar este o persoană cu care poți să discuți despre problemele tale, fiind pregătit special ca să te asculte, să te înțeleagă și să te sprijine emoțional. Scopul consilierii este obținerea stării de bine, în așa fel încât tu să ai încredere în tine, să nu te temi și să te înțelegi bine cu persoanele din jurul tău.

Contrar credinței multor persoane, dacă te adresezi consilierului școlar nu înseamnă că ești “nebun”. Deseori se face confuzia între psiholog și psihiatru, a cărui activitate se desfășoară în clinici specializate și niciodată în școală. Orice persoană poate să întâmpine niște dificultăți la un moment dat în viața sa și să simtă nevoia unui sprijin pentru a le depăși, fără ca acest lucru să însemne că are o tulburare de sănătate mintală. (Pe de altă parte, a merge să consulți un psiholog sau un psihiatru în cazul în care ai suspiciunea unei afecțiuni psihiatrice este același lucru cu a merge la medic când ești răcit.)

Consilierul este obligat să păstreze confidențialitatea, ceea ce înseamnă că îi este interzis să dezvăluie altei persoane (părinți, profesori, colegi etc) informațiile pe care i le oferi. Un bun consilier îți va asculta întotdeauna opinia, nu te va întrerupe, îți va pune întrebări de clarificare pentru a înțelege

60

mai bine ce vrei să-i transmiți, nu va monopoliza discuția, nu te va întrerupe, nu te va ridiculiza, nu te va critica și nu-ți va face morală.

2. Familie Familia poate interveni, de asemenea, în situația în care te

confrunți cu comportamente intolerante sau discriminatorii din partea altor persoane. Dacă faci parte dintr-un grup vulnerabil, este posibil ca părinții tăi să fi trecut la rândul lor prin experiențe similare și să înțeleagă prin ce treci. Ei te pot ajuta să formulezi o plângere sau se pot adresa altor persoane sau instituții care te pot ajuta.

3. Cadre didactice, conducerea școlii Dacă ești tachinat, jignit sau chiar agresat de colegi, trebuie

să știi că aceste comportamente sunt interzise prin Regulamentul de Ordine Interioară, pe care îl are orice instituție de învățământ. De aceea, este recomandat să aduci acest lucru la cunoștința cadrelor didactice sau a conducerii școlii, pentru a lua măsuri împotriva persoanelor care au comportament inadecvat.

4. Inspectoratul Școlar Din păcate, uneori chiar cadrele didactice sau conducerea

școlii sunt cele care discriminează, fie prin comportamente discriminatorii propriu-zise, fie prin refuzul de a interveni în situațiile în care un elev este discriminat de colegi.

61

Dacă te afli în această situație, te poți adresa Inspectoratului Școlar din județul tău. Poți depune o sesizare, urmând ca un inspector școlar să se deplaseze la școala sau liceul tău, să investigheze cazul și să aplice sancțiuni dacă este necesar.

O listă cu Inspectoratele Școlare Județene și datele lor de contact poți găsi la adresa http://www.edu.ro/index.php/articles/c255/

5. Telefonul Copilului

Telefonul Copilului este un serviciu de consiliere pentru copii. Dacă suni la numărul de telefon 116 111 (apelabil gratuit din rețelele Romtelecom și Cosmote), îți va răspunde un specialist cu care poți să stai de vorbă despre problemele care te frământă. Este alegerea

ta dacă îi dezvălui informații despre tine (nume, localitate, școală ș.a.m.d.), iar consilierul este obligat să păstreze confidențialitatea informațiilor primite de la tine.

Dacă situația cu care te confrunți este una gravă, Telefonul Copilului poate contacta alte instituții care te pot ajuta (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Național pentru

62

Combaterea Discriminării etc), dar acest lucru se poate întâmpla numai cu acordul tău. Dacă nu vrei să se știe că tu ești cel care a sunat, se poate face o sesizare anonimă.

6. Poliție Dacă te confrunți cu o situație de urgență sau te temi pentru

siguranța ta, dacă ai fost amenințat sau agresat fizic, te poți adresa Poliției, care va lua măsuri în cel mai scurt timp o dată ce va constata că acuzațiile tale sunt reale. Pentru a depune o sesizare la Poliție, poți cere sprijinul părinților sau al altor adulți în care ai încredere.