ditorial - cimec.ro fileactualitatea muzicalĂ nr. 5 mai 2011 editorial un român la paris liviu...

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2011

Editorial

Un român la ParisLiviu DĂNCEANU

Adevărat martor: el decupează din sunete sufletultimpului ce trece. Iar timpul, mare meşter pişicher, i-a fostca un şarpe care l-a muşcat atunci când nu s-a învrednicitsă-l îmblânzească şi l-a dezmierdat atunci când a ştiutsă-l pună în valoare. Copilăria şi adolescenţa i-au fostaidoma unui talant de aur bătut cu efigia unei munciexemplare. O tainică prelungire a fiinţei sale juvenile, cares-a convertit necondiţionat la aventura artei sunetelor caun marinar ispitit iremediabil de vraja mării, înţelegând căsacrificiul are forţa brizei, iar talentul, rolul pânzelor uneizvelte corăbii. Tinereţea s-a consumat dezinvolt, ca o starea spiritului prospectiv, un efect al voinţei de zămislire, ocalitate a imaginaţiei debordante, o intensitate emotivăvecină cu uitarea de sine, o victorie a curajului asupratimidităţii, a voluptăţii întru riscul asumat asupra dorinţei deconfort. Nici la maturitate nu a îmbrăţişat tihnaexperienţelor comune, ne acceptând concesiile oricompromisurile, chiar dacă ele ar fi asfaltat calea slaveiefemere. De fapt, pentru Costin Miereanu gloria antumă nuînseamnă altceva decât o zală ruginită ce atârnă ca unscut funerar pe mormântul întunecat şi prefăcut în pulbereal luptătorului sau o inscripţie ştearsă pe care călugărulignorant abia o poate citi călătorului ce-l iscodeşte. Viaţa aaranjat ca să-l cunosc personal când se afla în punctul celmai incandescent al existenţei sale creatoare. Era în 1991,când, inspiraţi de generozitatea şi altruismul lui ŞtefanNiculescu, puneam de o Săptămână internaţională amuzicii noi la Bucureşti. Atunci, Domnul Miereanu, devenitulterior prietenul Costin, s-a făcut frate cu dracul, reuşindsă treacă puntea mefienţelor ce-l ţinuseră departe de ţarămai bine de trei decenii. M-aşteptam să întâlnesc un insdistant, oficial, formal cât o instituţie de cultură, cum, dealtfel, propriul său prestigiu îl impunea, ori un preopinentrezervat şi parcimonios în tatonarea premizelor unei relaţiicordiale, de respect reciproc. N-a fost deloc aşa, căci încăde la primele ocheade sau frânturi de dialog, amdescoperit un complice fidel într-ale perceperii şi evaluăriirealităţii şi ficţionalităţii, fie ele virtuale sau actuale. Nutrecuseră decât câteva minute şi parcă eram amici de cândlumea. Atunci mi-am dat seama că prietenia este un tezaural cărui paznic poate aduce siguranţă doar dacă îiîmpărtăşeşte semnificaţia. Pentru Costin Miereanu luareaîn posesie a ogorului creaţiei muzicale o însemnat, înaintede toate, un proces funciar, cu caracter de imanenţă. Unact necesar. Salutar. Împlinit deopotrivă printr-o slăbiciuneşi o tărie lăuntrică: slăbiciunea de a pleca din ţară şi tăriade a rămâne în străinătate. Desigur, a fost o ruptură deloccomodă. O ruptură complinită în special printr-o vocaţie

DIN SUMARRecenzii 2-3

Interviu cu Jean Lupu 4-5Gala pascală de operă 6Aniversare la Constanţa 7Turneul Stradivarius 8Primăvara violoniştilor 10-11

Recital Sandu Sandrin 12

Remember Arta Florescu 13

Cluj Modern 2011 14-15

Remus Azoiţei 16

Mirabila scenă de D. Moga 17

Punctul pe j... azz 18-19

Eurovision 2011 20-23

C. Dăscălescu şi T. Popa 24-26

Alo, aici e Stroe! 28-29Flash intern 30George Grigoriu 31Discuri 34-35

componistică eclatantă, printr-o inteligenţăanalitică personalizată şi, nu în ultimul rând,printr-o prezervare şi monitorizare eficientăa acelor acţiuni capabile să imprime corecţiiale propriului destin. Un destin care, iată, depeste patru decenii se arcuieşte înperimetrul hexagonului care l-a înfiat şiaclimatizat total şi, se pare, ireversibil. Larândul lor, testimoniile aclimatizării definescpeste o sută de opusuri, de la cele camerale,corale sau electronice, până la celeconcertante, simfonice sau în genul liric, darşi cele câteva zeci de studii referenţialepentru estetica muzicală a unei actualităţibântuite de pluralitatea paradigmelorstilistice şi atitudinale. Însăşi componisticasa stă sub semnul multiplicităţii tehnicilor, adirecţiilor şi viziunilor creatoare. Numai că,departe de a fi un epigon sau, pur şi simplu,un soldat supus spiritului epocii, CostinMiereanu a avut, nu de puţine ori,capacitatea de a vedea lucrurile invizibile, dea intui zborul chiar şi atunci când nu seiscase încă fâlfâitul aripilor.

(Continuare în pag. 2)

2

Recenzii


Un român la Paris(Urmare din pag. 2)

Aşa se face că a fost spectralist când mai toatăsuflarea componistică a occidentului europeanera post-serială, ori neo-consonantist când mariimahări ai piruetelor estetice se strofocau să ţesecât mai dens cu putinţă covoarele texturaliste.Costin Miereanu a zburdat mereu pe pajiştilecreaţiei muzicale aidoma unui armăsar ce nu-şipropunea decât să digere sevele ierbii unui timpsufocat de intemperii, dar şi de (re)surse. Deintemperii s-a apărat ţinând vârtos deasuprainspiraţiei o umbrelă sub care să seadăpostească, de ploaie sau de arşiţă,revărsările sale melodice ori omofoniile sale pecât de rafinate, pe atât de imprevizibile. Deinvazia (re)surselor s-a ferit graţie unui instinctartistic selectiv, totodată prospectiv. Da, CostinMiereanu este înainte de toate un melodist, unarmonist, dar şi un investigator moderat. Apoivine arhitectul, cel ce efectuează operaţiunile decadastru şi intabulare a propriului teritoriu sonor.E un fel de luare în posesie, de asumare şiacreditare a tuturor denivelărilor, accidentelor,fracturilor ce brăzdează narativitatea unui opusmuzical. În definitiv, Costin Miereanu este unpovestaş îmbrăcat în straie de poet. Ale aceluipoet despre care Goethe spunea că e ca un urscare se hrăneşte cu propria-i grăsime. Dar şi caacel povestaş în ipostază de rege ce seînfăşoară în purpură şi pe care nu-l recunoscîntotdeauna regii ca egal şi de aceea trebuie săevite curţile. Iar dacă poetul sau povestaşulgăsesc ideea făurind versul ori replica, CostinMiereanu accede la idee cultivând eufonia.Dincolo de montări şi surmontări, de gândiri şirăzgândiri.

Liviu DĂNCEANU

Lavinia Coman:Franz Liszt

Consider o victorie personală pentru un autorrealizarea unei cărţi la timpul şi locul potrivit. Este ceea ce sepoate spune, în anul bicentenarului Franz Liszt, despre LaviniaComan, semnatara unei monografiei dedicate mareluiromantic.

Volumul se aliniază cărţilor cuprinse în colecţia „Muzicaviva” Editura didactică şi pedagogică, 2011. Proiectul seanunţa deosebit de dificil, nu numai ca informare, dar şi prinobligaţia autoarei de a concentra cele de spus într-unperimetru specific acestei colecţii.

Pianistă de anvergură, teoretician prin vocaţia demuzicolog şi pedagog, Lavinia Coman a acceptat provocarea.Dacă vorbim acum despre o realizare, mi se pare firesc săsemnalăm astfel succesul reuşitei demersului întreprins.Pentru prima parte a monografiei, abundenţa de evenimentene apare incredibil de abil condusă pe făgaşul unei naraţiuni încare documentarea şi referirile istorice nu îngreuiază spiritulemoţional al evocării acestei mari personalităţi umaniste, carea iubit cu generozitate arta sub toate aspectele, răspândindlumina faptelor sale asupra contemporanilor.

Secvenţele acestui film, cu marcajul unor titluri deghidaj, ne poartă prin anii vieţii, spre posteritate, aşa cumgrăieşte poemul simfonic lisztian „Din leagăn până lamormânt”. Urmează, în partea a doua a monografiei, sintezaunei creaţii ce depăşeşte 700 sute de opusuri, de la miniaturăla monumental, de la liric la dramatic, de la simplu la complex.Lavinia Coman şi-a drămuit cu parcimonie exegezele, oferindo imagine globală a acestei creaţii, în mare parte insuficientcunoscute de interpreţi sau melomani.

Unde ne duce lectura acestei impresionante scrieri ?Către partitură, către disc, către sala de concert. Fireşte,păstrând la îndemână această carte despre marele om,compozitor, pianist, dirijor, scriitor care a fost romanticul FranzLiszt.

În primele pagini, autoarea relata un simbol cosmic ceputea fi şi o premoniţie. La naşterea lui Liszt, bolta cerească afost traversată de o cometă. S-a adeverit acest semn?Răspunsul îl aflăm citind paginile aceste scrieri, oferite nouăde Lavinia Coman, ca un exerciţiu de admiraţie.

Grigore CONSTANTINESCU

O „floare şidoi grădinari”


Seria producţiilor prezentateîn Studioul experimental de operă şibalet „Ludovic Spiess” al OpereiNaţionale Bucureşti se aliniazăpromovării vocilor tinere, lucrărilornu îndeajuns cunoscute,recitalurilor de maeştrii. Cel mairecent proiect încadrat în tematica

„Opera rara” aduce în atenţiapublicului şi artiştilor o lucrare pecare nici măcar compozitorul nu aavut prilejul de a o vedea montatăpe vreo scenă de teatru, în timpulvieţii – opera comică într-un act Ritaou le mari battu de GaetanoDonizetti. Libretul lui Gustave Vaëzîi propunea compozitorului ovariantă a „triunghiului conjugal”,subiect care, într-un fel, poate fioricând actual. Pe o muzică vioaieşi agreabilă, ceea ce nu înseamnăşi uşor de cântat, Donizetti seamuză repovestind momentul uneirelaţii de cuplu, în care doi bărbaţişi-ar dori, din cauze diferite, să

scape de o femeie frumoasădar...scorpie. Invitaţia adresatămelomanilor de către SEOB a fostsortită succesului, cu atât mai multcu cât, la oferta acestei prime audiţiinaţionale, se adaugă meritele uneiregii inventive şi lucrate cu minuţiaartizanală a bijutierului de cătreCătălin Voineag, cel care, împreunăcu traducătoarea recitativelor, OtiliaDorotea Borcea, a adaptat libretulîntr-o versiune scenică „debuzunar”, potrivită foyerului galbenal Teatrului. În intenţiile sale, regiaeste secondată cu originalitatecromatică şi formule scenice „dellarte” de creativitatea plastică a lui

3

Festivaluri


Festivalul demuzică religioasă

AGAPE Constanţa CRISTESCU

Organizat de Centrul Cultural Bucovina prinCentrul pentru Conservarea şi Promovarea CulturiiTradiţionale, având ca iniţiator şi coordonator profesorulPavel Blaj, FESTIVALUL DE MUZICĂ RELIGIOASĂVOCAL-INSTRUMENTALĂ „AGAPE” cultivă an de anspiritul ecumenic şi dialogul artistic veritabil îndezvoltarea culturii şi artei religioase bucovinene.

Ediţia a V-a, care a avut loc la Suceava în dupăamiaza zilei de 1 Mai, ziua internaţională a muncii, aadus o pioasă ofrandă muzicală pascală Dumnezeirii.Într-o atmosferă de echilibru, sobrietate şi comuniunespiritual-artistică impusă de distinsul prezentator alprogramului, profesor Pavel Blaj, fiecare formaţieartistică reprezentantă a unei biserici ori cult din judeţulSuceava a evoluat pescenă, etalând unrepertoriu de bună calitateartistică, apartenenţăpreponderent culturiimuzicale universale.

Se impune sămenţionez participanţii laprogramul concertistic alcelei de-a V-a ediţii aFestivalului Agape:Formaţia instrumental-vocală „Păstoraşii” a BisericiiAdventiste din Todireşti-Soloneţ îndrumată de pastorul şidirijorul Gavril Beniamin, Corul reunit „Bucovina” alBisericii Baptiste din Vicov, Rădăuţi şi Bivolărie suboblăduirea pastorului Dan Boingeanu şi a dirijoruluiPetrică Moisiuc, acompaniat la orgă electrică de DavidCroitor, Corul mixt al Bisericii BETEL din Burdujeni-Suceava, păstorit de Vasile Harasimiuc şi dirijat deentuziastul muzician Petrică Moisiuc, rapsodul GhiţăBujoreanu de la Biserica Ortodoxă „Oastea Domnului”din Corocăieşti, Grupul vocal-bărbătesc al BisericiiPenticostale din Sfântul Ilie îndrumat de pastorul

Constantin Şerban şi dirijat de Mihai Polocoşer şi Grupulvocal-instrumental al Bisericii Penticostale Sfântul Andreidin Suceava, dirijat de Ionel Roşioru, sub păstorirea luiNicolae Grămesc.

Programul muzical a fost foarte diversificatstilistic şi genuistic, realizând o sinteză stilistică a maimultor secole de muzică, pornind cu barocul german şiclasicismul englez trecând prin romantism şi prin şcolilenaţionale până în contemporaneitatea cântecului popularşi a creaţiei cvasifolk religioase româneşti, a spiritualsongului de provenienţă americană, a folkului şi aspiritual rockului clasicizat, echilibrat, reflectândparticularităţile repertoriale şi orientarea stilistică afiecărui cult în parte. Dincolo de varietatea repertorialăcare a configurat un program foarte mozaicat, am avutsatisfacţia contactului cu muzici de înaltă calitateartistică, ziditoare, interpretate de oameni talentaţi, bineinstruiţi muzical şi entuziaşti, care şi-au exprimatsentimentele religioase cu nobleţe prin intermediulactului artistic autentic, responsabil.

În ansamblu, formaţiile artistice vocale au fostbine pregătite, cu vocile bine lucrate, omogenizate şiorganic integrate în ansamblu. Toate au fost curatearmonic şi precise în atacuri. Ceea ce le-a lipsit este

dinamica, menită săevidenţieze conţinutulideatic şi expresiv altextelor prelucratemuzical. Aceeaşiproblemă se ridică şi încazul formaţiilorinstrumentale: lipsa uneiinterpretări nuanţate.Această deficienţăexpresivă sesizată în

interpretarea muzicală generală va fi, cu siguranţă,remediată în viitor de talentaţii şi pasionaţii dirijori şimuzicieni ai formaţiilor, preocupaţi de ridicarea continuăa nivelului calitativ al cântului închinat Domnului.

Festivalul Agape a fost un succes în privinţacalităţii artistice a repertoriului şi a interpretării,înscriindu-se în spiritul bucovinean al dialogului culturalinterconfesional şi interetnic. Îmi exprim speranţa căediţiile viitoare vor beneficia de o participare artistică maimasivă şi de o formă de desfăşurare care să stimulezepe plan artistic spiritul competitiv, zămislitor de artă şi decultură românească.

Dragoş Abagiu. Ambii semnatari aimontării sunt debutanţi în stagiuneaOperei Naţionale, atrăgând atenţiaasupra unui potenţial valabil decreatori pentru teatrul muzical.Merită subliniată valoarea celordouă distribuţii de premieră pemăsura personajelor propuse decompozitor şi libretist. Prim-planulne îngăduie să o descoperim pefrumoasa scorpie Rita, plină devervă, talent scenic şi voce maleabiladaptată comediei belcantiste –soprana Rodica Vică (masterandăUNMB). În paralel, sopranaVeronica Anuşca subliniază în acestrol linia vocală cu lejerităţi, în folosulexpresiei romantice unite cu

comedia. Cei doi soţi virtuali suntreprezentaţi de juvenilul OvidiuCiucuriţă-Beppe (absolvent demaster la Universitatea de Vest dinTimişoara), care se joacă, înambele distribuţii, cu rolul, fizicul şiglasul de tenor lejer, şi de solistulONB, Vasile Chişiu-Gasparo, înrivalul tenorului, ca bariton şi bărbattrecut prin viaţă, susţinător muzicalal tipului de macho („...nevastatrebuie bătută, dar nu omorâtă”cântă el ca soţ cu experienţă). Maitânărul Mihail Dogotari (masterandUNMB) plusează aici pe formulaunei voci frumoase care, ca şivârsta, înnobilează personajul luiGasparo. Cvasi orchestra -

acompaniamentul de pian - „sună”bine sub mâna Lidiei Butnaru,mişcarea scenică a Mariei Popaumple spaţiul îngust-lung alfoyerului cu vârtejurile cerute desubiect, iar Cornel Vladu, caîntotdeauna, aduce nuanţa deculoare în luminile spectacolului. Opremieră cu public bine dispus şi,probabil, dornic să revină, Rita deDonizetti poate fi apreciată nunumai ca o restituire preluată dinarhive, ci şi un argument în favoareaacestui mare compozitor romanticitalian pentru care teatrul cu muzicăa reprezentat într-adevăr mascatradiţională de carnaval, unde seîmbină „râsul şi plânsul”.

Corul Bucovina

4 ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2011

Interviu

Concert de FloriiConcertele de Florii sunt o tradiţie pentru Corul

Symbol. Cred că şi eu am primit „botezul” în Symbol tot laun concert din preajma sărbătorilor pascale, la Ateneu. Şi,deşi asta s-a întâmplat acum multă vreme iar postura meas-a schimbat între timp din corist în auditor, obiceiurilecorului, dimpotrivă, par să fi rămas la fel. În duminica deFlorii (17 aprilie 2011) am simţit aceeaşi atmosferă, cuentuziasmul ei familiar, am văzut un public cald şinumeros, ce arăta o afecţiune pe care o pot doar schiţa,încercând să vă amintesc de ieşirile organizate la teatrudin clasele primare, alături de învăţătoare şi de părinţi,sau de recitalurile dumneavoastră, ale cititorilorinstrumentişti, la care participau cei mai apropiaţi prieteni.Vă amintiţi rumoarea şi bunăvoinţa aceea părintească dinsală?

Jean Lupu (dirijorul principal al corului): CorulSymbol are intervenţiile sale punctuale în fiecare stagiunede concerte a Filarmonicii “George Enescu”: Concertul deFlorii şi Concertul de Crăciun, uneori alte eventualeconcerte susţinute tot la Ateneul Român. În cei peste 20de ani de activitate, corul Symbol şi-a asigurat un public alsău, care se comportă afectuos, chiar familiar. Printre eisunt foste eleve ale mele, foşti “symbolişti”, părinţi, rude şiprieteni ai actualilor “symbolişti”; luaţi aminte că avemcoriste cu peste 10, 15 şi chiar peste 20 de ani deactivitate în această formaţie. Ele constituie structura derezistenţă a corului. Foarte important este însă şi cu cecompletezi această structură, care poate consolida sau,dimpotrivă, poate slăbi. Atmosfera caldă din sală este înprelungirea celei de pe scenă, Symbolul fiind o marefamilie, cu toată încărcătura afectivă şi de responsabilităţipe care aceasta o presupune.

Aţi format corul şi îl ghidaţi de 21 de ani. Aţi obţinutpremii (cele mai recente fiind primite la Concursul „FranzSchubert” de la Viena din 2010, adică medalia de aur lasecţiunea „coruri de copii” şi cea de argint pentru„interpretarea muzicii sacre”), aţi avut turnee şi concertean de an în Europa – o dată aţi fost invitaţi chiar şi înRusia. Aveţi o istorie în spate. Aveţi o tradiţie. Iar eu amputut să surprind această tradiţie chiar şi după atâţia anidupă ce am cântat în cor: la concertul de Florii amrecunoscut o parte din repertoriu. „Vechile” piese eraudirijate de Luminiţa Guţanu, mâna dumneavoastrădreaptă. Am văzut alte gesturi, alte mâini care îndrumaumuzica, alţi cântăreţi în faţa dirijorului, dar ceea ceauzeam se suprapunea perfect cu amintirile mele sonoredespre piese – de la dinamică până la frazare.Rememorarea era imperturbabilă şi am regăsit în easunetul acela atât de caracteristic corului Symbol, alvocilor limpezi de copii, atât de bine acordate şi atât declare.

J.L.: Încă de la înfiinţare eu am cerut şi voi ceremereu corului Symbol să nu fie un simplu executant alpieselor, ci un interpret plin de sensibilitate, care săvibreze, pentru că numai vibraţia lor poate produce undelemenite să “transporte” spre spectatori trăirea lor şi chiarsă-i contamineze pe aceştia. Mai plastic, le spun că însufletele spectatorilor din sală se vor aprinde flăcări numaidacă din sufletele celor de pe scenă vor sări scântei.După ce compozitorul a aşternut pe hârtie trăirea şisimţirea sa într-o creaţie, aceasta rămâne “literă moartă”.Revine interpretului misiunea sacră să retopească acea“literă moartă” şi s-o transforme într-un mesaj care săimpresioneze auditoriul. Nu de puţine ori, nivelul la care

este retopită piesa îl depăşeşte pe cel la care fusese eacreată.

Chiar dacă, la anumite piese, aţi văzut “altegesturi”, “alte mâini” şi “alţi cântăreţi”, ceea ce le cerargumentat, fără a le impune în mod mecanic, i-a convinspe corişti şi i-a determinat să aibă o atitudine creativă, deinterpret luminat pe interior şi la înfăţişare. În plus, colegamea Luminiţa Guţanu este un muzician de marcă, încăinsuficent exprimat în domeniu, dar care va avea multe despus.

În paralel, aveţi şi o „tradiţie” electronică – din1991 până acum aţi adus la lumina zilei 11 albume.Ultimul dintre ele a fost lansat chiar de Florii, sub numele“Symbol la Ateneul Român”. Aşadar, aţi sărbătorit douăevenimente, unul religios şi celălalt al roadelor corului.Titlul primului CD dublu al corului se explică dat fiind cărepertoriul este selectat din ultimele trei concerte de laAteneu ale Symbolului, iar cele 36 de lucrări sunt pentruprima oară înregistrări “live”, făcute în concert. Cui seadresează muzica de acolo?

J.L.: Înainte de toate, trebuie să spun căînregistrările poartă semnătura aceluiaşi mare sunetist,Paul Simon, cel care, de asemenea, semneazăgenericele şi muzica multor emisiuni de la TV Trinitas şinu numai. Lucrările cuprind o vastă arie tematică; le potcompartimenta, din acest punct de vedere, în treicategorii: 10 piese religioase, 14 laice şi 12 colinde. Suntlucrări în majoritate româneşti, dar şi din creaţiauniversală. Am urmărit să asigurăm albumului şi o altfel devarietate: 7 piese sunt cu diferite soliste, 5 piese auacompaniament de pian asigurat de cinci pianişti diferiţi, opiesă este şi cu vioară, iar alta se cântă cu percuţie. Undirijor, chiar şi atunci când întocmeşte un program deconcert, pe lângă parametrii muzicali pe care trebuie să-iia în calcul, trebuie să ţină cont de psihologiaascultătorului şi să-l abordeze cu tact pedagogic.

Diversitatea pare că a fost deviza concertului. Aţiporţionat repertoriul cu exactitate aproape milimetrică (şiamuzantă pentru cei care au căutat structura concertului),deschizând cu nouă piese religioase şi încheind cu optlaice, plus o “sârbă tot pe loc” ca bis. Dumneavoastră şiLuminiţa Guţanu aţi jucat un continuu tandem, dirijând cuschimbul lucrările. Ca să continuăm gluma perfecţiunii,trebuie să spun că la fel de precis aţi împărţit şiperindarea în faţa corului - tot nouă piese pe de-o parte,nouă pe de alta. Am auzit lucrări contemporane în primăaudiţie (“Împărate ceresc” - melodia de Ion Popescu-Pasărea, armonia de Constantin Drăguşin, “ColindulSfântului Andrei” - Radu Antofie, aranjament deConstantin Drăguşin, “Om şi pom” - Dan Voiculescu ), aşacum am ascultat şi lucrările binecunoscute ale“Symbolului”, în special româneşti; ne-am plimbat, deasemenea, pe meleaguri străine, de la repertoriul “clasic”(“Ave Maria” - Franz Schubert, aranjament de OlguţaLupu, “Lacrimosa” - Wolfgang Amadeus Mozart,“Barcarola” - Franz Schubert), la cel al muzicii de film dinanii ‘90 (“Sister Act - Hail Holy Queen”, aranjament deMarc Shaiman) sau cel al folk-ului mexican (“Lacucaracha” - armonizare de M. Drey, aranjament deLuminiţa Guţanu); aţi inclus piese cu solist (AndreeaDiana Blidariu), cu percuţie (Rareş Pahonţu), cu chitară(Georgiana Popescu), cu pian (Alin Ionescu). Dar corul apărut că s-a simţit cel mai bine tot în momentele“serioase” – lucrările hazlii erau mai timid cântate, deşiştiu bine ce maratonuri de cântece şi râs putea să încingăSymbolul în drumurile lungi cu autocarul către Belgia şiGermania. Dar în concert “clasicul” tinde să caracterizeze

5ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2011

Interviumai bine structura corului. Ce înseamnă de faptdiversitatea pentru Symbol? Şi, invers, unde îşi găseşteSymbolul stabilitatea, esenţa muzicală?

J.L.: Diversitatea trebuie să fie deviza fiecăruidirijor de cor şi în special al unui cor de copii şi tineret.Prin diversitate stilistică, tematică, metro-ritmică,armonică ş.a. se asigură atenţia şi participarea voluntară,cu plăcere a coriştilor la repetiţie, dar asiguri totodată şireceptarea în stare de veghe de către ascultător a muziciiinterpretate.

Pentru aceasta, un dirijor conştient de menirea saparticipă la alte concerte corale, unde ascultă lucrări carepoate îi reţin atenţia, observă plusurile şi minusurileformaţiei sau chiar ale dirijorului; înţelept este să înveţidin experienţa şi din greşelile altora. Când abordeazălucrări consacrate este indicat să le asculte mai întâi înmai multe interpretări şi apoi să-şi configurezeinterpretarea sa. Personal mi-am făcut un obicei ca înfiecare septembrie să merg la biblioteca U.C.M.R., undeconsult noile achiziţii corale şi îmi împrospătezrepertoriul. Nu există concert al corului Symbol fără celpuţin o primă audiţie absolută. Sunt compozitori care necaută direct şi ne oferă creaţiile lor spre interpretare înprimă audiţie sau care, după ce au ascultat corul Symbol,compun special piese dedicate lui. Iată cum o formaţiepoate stimula creaţia muzicală.

Remarca dvs. despre “lucrările hazlii mai timidcântate” este justă, dar şi justificată prin faptul că acelease cântau în primă audiţie. Totodată, trebuie luat în calculcă eram într-o zi de Florii, când se sărbătoreşte IntrareaDomnului în Ierusalim; chiar intrarea în scenă a corului s-a produs pe Colindul de Florii, în care se spune că“Hristos vine-ncetinel / Spre patimă ca un miel…”. Cummembrii corului nostru sunt cu toţii profund religioşi, credcă au fost mai reţinuţi la piesele hazlii.

Orientarea noastră repertorială ia în calculatributele următoare: suntem o formaţie românească,ortodoxă, de copii şi tineri. Repertoriul nostru trebuie săse înscrie în aceşti parametri asumaţi - şi care chiar ni seimpun. Suntem, cum a zis scriitorul Nicolae Fulga, “un

stol de îngeri care zboară între muzică şi Dumnezeu”;după alţii suntem “catedrală pe rotile” (Grigore Vieru)sau“obrazul României în lume” (ziarist belgian). Înesenţă, trebuie să fim o pată de culoare specificromânească într-un tablou european şi universal.

În final, aţi cântat “La mulţi ani” sărbătoriţilor cunume de flori, aşa cum faceţi în fiecare an. Tot, în virtuteatradiţiei, aşteptăm şi cel de-al doilea concert pe care îlsusţineţi anual la Ateneu – cel de Crăciun, din 11decembrie. Dar, până atunci, ce daruri mai pregătiţipentru public?

J.L.:Participăm la Festivalul “Timotei Popovici” dela Caransebeş, pentru ca apoi (între 15-19 iunie) să fimla Festivalul Internaţional de Muzică Ortodoxă de laPomorie (Bulgaria). În Bucureşti vom avea un concert laArenele Romane, vom da răspunsuri la slujba SfinteiLiturghii de la diferite biserici şi aşteptăm propuneri deconcerte sau chiar solicitări de a cânta la cununii, corulnostru având în repertoriul său şi aceste cântări.

Interviu de Alice TACU

Ultimă oră: Corul Symbol a participat la ceade-a 27-a ediţie a Concursului şi FestivaluluiInternaţional „Franz Schubert” de la Viena. Într-oconfruntare numeroasă şi selectă, cu 28 de formaţii depe trei continente (Europa, Asia şi America Latină), corulSymbol, participând în concurs la două categorii, aobţinut aurul la coruri de copii şi argintul la coruri demuzică sacră. Totodată, timp de cinci ani, corul Symbolşi-a câştigat dreptul de a participa direct, fără selecţiaprealabilă prin care a trecut de această dată, la toateactivităţile majore ale „Interkultur” şi ale “Musica Mundi”.În plus, dirijorul Jean Lupu a primit şi felicitările juriuluipentru calitatea CD-ului „Bijuterii corale” II, pe care îltrimisese ca probă pentru acceptarea corului în acestprestigios concurs. În cadrul festivalului, corul Symbol asusţinut trei concerte şi a dat răspunsurile la Sf. Liturghiede la biserica românească din Viena, în prezenţa a peste500 credincioşi români şi austrieci. Felicitări Symbolului!

(M. N.)

Interpolăriale

imagisticiisonore

Tanţa DIACONESCU

Deşi corectă conceptual,cerinţa parcurgerii doctoranturiimuzical-instrumentale prin paşiobligatorii de recitaluri/ concertesolistice poate apărea, dinperspectiva publicului meloman, cao poziţie profesională oarecumrigidă şi riscantă ca rezolvareartistică. Ocolind cu eleganţă oatare arcană, nimic teatral sau

forţat n-a răzbătut din programul pecare violonista braşoveancă AlinaNauncef, alături de reputatacorepetitoare Liliana Iacobescu l-asusţinut în cadrul recitalului de laSala mică a Ateneului la început deaprilie.

Din cu totul alt spaţiu, diferitde cel al „magisteriatului”universitar şi-au ales codurileestetice cele două interprete atuncicând şi-au organizat raţional,sensibil şi inteligent propriul proiectinterpretativ de reconfigurare a unorcapodopere : Sonata în sol majorK.W.379 de W.A. Mozart, Sonata înla minor, Kreutzer, de L. v.Beethoven şi Suita pentru vioară şipian op.18, Impresii din copilărie,de George Enescu.

Forţa de seducţie aconţinutului celebrelor partituri este

suficientă, prin ea însăşi, pentru afascina ascultătorii, astfel încâtrecursul la o virtuozitateinstrumentală declamativă a fostsocotit inutil de către tânăraviolonistă. Mai mult, o deferetăatenţie faţă de modelarea cuacurateţe a textului a relevat ocenzurare, uneori nejustificată, apropriilor variante opţional-interpretative. Dar oare nu tocmaiaceastă şovăitoare tatonarejuvenilă face să vibreze, maideparte înspre viitor, magiacreaţiilor universale? Prin fineţeaintrospecţiilor şi a sensibilităţii cucare au fost „recreate” sonorităţileenesciene, aureolate de ocuceritoare sinceritate, cele douăprotagoniste şi-au rostit propriulrăspuns afirmativ.


Valori

Gala pascală de operă

Două voci în plină ascensiune – soprana CeliaCostea şi tenorul Călin Brătescu – au fost invitaţiiprimarului general al Capitalei pentru un concertdedicat sărbătorilor de Paşte. Prin această Gală deoperă, susţinută de Orchestra simfonică de tineret

“Jeunesses musicales” sub conducerea maestruluiHoria Andreescu, ne-am reîntâlnit cu muzica şiambianţa sărbătorilor, după o tradiţie de mult păstratăîn marile metropole culturale. Suficient de remarcatselecţia programului, cu pagini muzicale celebre,pentru a realiza interesul spectatorilor, în frumoasasală de concerte a Ateneului Român, dar şi, pentru ceidoritori, în piaţa “George Enescu” unde se proiecta peecran manifestarea. Începem astfel să ne construim

protocolul relaţiilor cu publicul, la standarde europene,ceea ce înseamnă un semn de normalitate către caretindem, ieşind din umbrele recesiunii.

Vocea Celiei Costea fusese deja reauzită şiaplaudată, artista interpretând rolul lui Mimi cu osăptămână mai devreme, într-un spectacol al OpereiNaţionale Bucureşti, cu Boema de Puccini. În concert,a cucerit melomanii cântând emoţionant de frumos ariaVissi d’arte din Tosca de Puccini, cel mai recentsucces al sopranei la Opera din Atena. Cum ar putea ficaracterizată această voce, la mai bine de un deceniu

de carieră lirică ? Un timbru luminos, cu oexpresie ce uneşte căldura cu eleganţafrazării şi amploarea sonorităţii creeazăascultătorului sentimentul oferit întotdeaunade o prezenţă solistică ce reuneşte calităţilede comunicare proprii unei mari cântăreţe.Publicul a reascultat-o, după o absenţă decâteva stagiuni, regăsind acum o interpretăce-şi respectă promisiunile. Şirulmomentelor concertante a reunit două duetedin Carmen şi Tosca, Rugăciunea dinCavalleria rusticana, tot atâtea prilejuri derealizare pentru Celia Costea în faţabucureştenilor. I-a stat alături tenorul CălinBrătescu, muzician cu vocaţie de solist, la felde convingător pe scena de concert sau pecea de operă. În parteneriat cu Celia Costea,tenorul Călin Brătescu a acceptat muzică dinaceeaşi lume lirică, deci mai cu seamăPuccini şi Bizet (Tosca, Aria luiCavarasdossi şi duet din actul I, Aria luiCalaf din Turandot, Carmen, duetul cuMicaela). Fireşte, siguranţa acutelor,frazarea şi sugestia expresiei dramatice suntprincipalele sale argumente pentru aimpresiona publicul şi...orchestra. Relaţia deduo a avut un element de comunicare în careconstatăm potrivirea timbrală a partenerilorşi experienţa de adaptare la replicamuzicală.

Ansamblul orchestral de tineret, prindefiniţie expus experienţelor problematice depregătire într-un termen scurt, a fost stăpânitcu autoritate şi eficienţă de Horia Andreescu.Dirijorul ştie să ceară, fie că este vorba devirtuozitatea Uverturii lui Glinka sauamplitudinea vocal-simfonică a lui Mascagni.Adăugirea corului, format din glasurileformaţiei Filarmonicii sub emblema

„Jeunesses musicales”, cu pregătirea lui Ion Prunner, acrescut în sonoritate acompaniamentul vocilor soliste,uneori fără menajamente. Totuşi, fiind un momentocazional, cu coordonate festive pascale, să apreciempromptitudinea realizării, ce se adaugă evenimentuluiîntâlnirii cu oaspeţi lirici de seamă.


Celia Costea


În ţară

Remarcabilemanifestărimuzicale

la ConstanţaMariana POPESCU

Cu ocazia sărbătoririi jubileului de 50 de ani dela înfiinţarea Universităţii „Ovidius” din Constanţa, înAula Magna au avut loc recitaluri muzicale susţinute detineri artişti, care au dat strălucire evenimentului.

Manifestările au debutat cu recitalul cameralsusţinut de doi tineri muzicieni veniţi de la Boston:violonistul italian Markus Placci împreună cu pianistaRoxana Bajdechi (originară din Constanţa) care audemonstrat că sunt un cuplu demuzicieni bine sincronizat,încântând auditoriul cu un programpretenţios: două sonate dinrepertoriul romantic – Sonata în Solmajor pentru vioară şi pian, op. 100,de Antonin Dvořak, Sonata în reminor pentru vioară şi pian op.108,de Johannes Brahms şi Sonata aIII-a pentru vioară şi pian în caracterpopular românesc de GeorgeEnescu. Prestaţia lor a impresionatprin sensibilitate, virtuozitate,inteligenţă muzicală şi maturitate înconducerea frazei muzicale.

Violonistul italian MarkusPlaccí a încântat auditoriul cusonoritatea plină de strălucire aunei viori construite în anul 1733,de către vestitul luthier austriacDavid Tecchler.

Pianista Roxana Bajdechi,fostă elevă a Liceului de Muzică dinConstanţa (având ca profesor peLiliana Nazarie) şi-a continuatstudiile la Liceul „G. Enescu” dinBucureşti, cu prof. Olga Szel,beneficiind în permanenţă şi de îndrumarea pianisteiDelia Pavlovici. Studiile universitare le-a urmat laBoston, cu renumitul pianist Michael Lewin.

Un moment inedit în cadrul manifestărilor, l-aconstituit recitalul susţinut sub genericul « Dumitru Lupuşi invitaţii ». Personalitate plurivalentă: compozitor,dirijor, pedagog, interpret, animator al vieţii muzicale,Dumitru Lupu este o prezenţă permanentă în peisajulcultural românesc.

S-a dedicat cu pasiune calităţii de universitar,îndrumând cu competenţă pe viitorii actori - studenţi laFacultatea de Arte, Universitatea Ovidius. Invitaţii săi –Ileana Şipoteanu, Dumitrana Lupu, textierii FlorinPretorian şi Carmen Aldea Vlad, precum şi cunoscutainterpretă a cântecului popular Angela Buciu, au dat

strălucire momentului, creând o ambianţă deosebită.Vizionarea filmului « Dramaticus » ne-a dezvăluit o altăfaţetă a muzicianului - scenariul şi muzica fiind semnatede Dumitru Lupu.

Cunoscuta corală bărbătească « Armonia »constituită din studenţi şi absolvenţi ai Facultăţii deTeologie şi Muzică Religioasă – Universitatea Ovidius,dirijată de arhidiacon drd. Iulian Dumitru, a încântatnumerosul public cu un scurt recital cuprinzând lucrărireligioase şi laice.

Un moment de rafinament l-a constituit recitalulpianistului Octavian Renea, venit de la München, care ainterpretat lucrări de Fr. Chopin – Vals, op. 34 nr. 3 în FaMajor, Carl Filtsch - Mazurka în mi bemol minor, Fr.Chopin - Balada nr. 1 op. 23, Paul Constantinescu –Toccata.

Pe parcursul recitalului, am asistat la o frumoasăşi inspirată îngemănare muzică – pictură, fiind realizatepe fundalul scenei proiecţii cu lucrări plastice de o maresensibilitate, aparţinând cadrelor didactice,absolvenţilor şi studenţilor Facultăţii de Arte Constanţa– Specializarea Pedagogia Artelor Plastice şi

Decorative, de la cele două proiecteexpoziţionale, inspirate din opera luiOvidius Publius Naso: “Tristele”,“Ponticele”, “Metamorfoze”,coordonate de conf. univ. dr.Daniela Ţurcanu – Caruţiu.

Tânărul pianist Octavian Renea,a început studiut pianului la Liceulde Muzică din Constanţa, fiindelevul prof. Victoria Niţu. În paralel,a fost îndrumat de pianiştii HoriaCristian de la Facultatea de Muzicădin Braşov şi Walter Kraft - profesoruniversitar la Seminarul de Muzicădin München (originar din Sebeş).

Momentul aniversar a fostîncununat prin concertul simfonicsusţinut de Orchestra TeatruluiNaţional de Operă şi Balet « OlegDanovschi », sub conducereadirijorului Radu Ciorei, care aîncântat publicul cu RapsodiaRomână nr.2 de George Enescu,“Simfonia spaniolă pentru vioară şiorchestră”, op.21, de Eduard Lalo şi“Uvertura festivă şi academică” op.80, de J. Brahms.

Violonistul de renume internaţional GabrielCroitoru a interpretat cu măiestrie Simfonia spaniolă deLalo, pe o vioară Guarneri – 1731, care a aparţinut luiGeorge Enescu (obţinută prin concurs, în anul 2010). Punctul final al manifestărilor a fost apoteotic, prin

interpretarea Uverturii festive şi academice de J.Brahms, care, având în final tema imnului studenţesc« Gaudeamus igitur », a constituit un omagiu adusuniversitarilor prezenţi la eveniment.

În Constanţa, muzica a conferit momentuluianiversar o aură de nobleţe, demonstrând că este“esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun,drept şi frumos” (Platon).

Roxana Bajdechi


Pe scene

O superbăaventură

violonisticăEvenimentul la care am fost

martor în Studioul de concerteRadio poate fi subiectul mai multorcomentarii. În primul rând estevorba de amploarea definiriipersonalităţii lui AlexandruTomescu, artist şi violonist, arhitectal carierei sale, pentru momentulturneului Stradivarius, întreprins înluna mai 2011. Violonistul se află,anul acesta, la cumpăna realizăriimai multor proiecte repertoriale detipul integralelor, fie prin Concertelede Prokofiev în stagiune, fiediscografic cu albumul „SimplyMozart”. Dacă se adaugă acumcele 24 de Capricii de NiccolòPaganini, înţelegem procesulacesta cumulativ drept o acţiune cecuprinde ani de înfăptuire. Acum, cuaceste capodopere de artăcomponistică a viorii, „până la – dela” marchează un reper importantal carierei sale solistice, dacă negândim că laurii ConcursuluiPaganini (Genova 1995)presupuneau deja cunoaşterea şistudiul celebrelor Capricii, cu mulţiani în urmă, oferind argumentele pecare se întemeiază fundaţiaedificiului sonor prezentat subforma actuală de interpret. Nugreşesc dacă apreciez că îl vomprivi deci pe Alexandru Tomescudrept cel care a depăşit aceastăIntegrală paganiniană ca iniţiatorulunei alte perioade de viaţăviolonistică, însoţit, din 2007, decelebra vioară Stradivarius Elder-Voicu.

Un alt comentariupresupune, chiar succint, săvalorizăm nivelul rostiriiinstrumentale pe care succesiuneacelor 24 de Capricii i-o oferăinterpretului. De la detaliul detehnică specifică, în care acestecreaţii reprezintă un autentic

compendiu de modernizare aexecuţiei violonistice, ne îndreptămspre arta construcţiei sunetului,variabilă constantă a diversităţiiadresării, potenţată de impresio-nanta stăpânire a dinamicii şiagogicii prin coardele şi arcuşulcelebrului instrument. Se adaugăconştientizarea expresivă aadresării, ca frază, formă şiexpresie şi, nu în ultimul rând,capacitatea artistului de a parcurgedrumul unei evoluţii personalizatede această muzică, cântat-compusă de Paganini într-operioadă de peste un deceniu şijumătate, paralel cu epopeea

beethoveniană, situată la pragulclasicism-romantism. Opera mozaicdepăşeşte prin asimilare şi noutateepoca şi vecinătăţile, pretinzân-du-şi, în faţa posterităţii, dreptul launicitate. Performanţa interpretăriinu este singura condiţie.

Mă reîntorc la concertulevocat acum, pentru un al treileacomentariu, cel al strategiei actualede construire a recitalului cuCapriciile de Paganini pe o gândirecontemporană asupra ideii despectacol propus publicului.Multimedia mijloacelor contem-porane poate presupune - sau nu -inventivitatea utilizării efectelor, îndependenţă de creativitatea deautor a realizatorului. PentruAlexandru Tomescu, atitudineadiferenţiază planul interpretăriiviolonistice de cel al demersuluiregizoral apropiat de teatrul

muzical. Artistul adiţionează propriasa prezenţă, variabilă ca situarescenică, la dialogul cu imagineafilmată pentru proiecţiile primite deun ecran 5x3 m. (unitate de situarea spaţiului, în alternativa de „artdeco”, pentru interpret, cu cea aatelierului, pentru lutier) şi, înparalel, cu ascultătorii prezenţi însală. Se poate transforma în „oneman show ” un recital de vioară soloce desfăşoară neîntrerupt seriacelor 24 de Capricii alenemuritorului romantic italian ?Răspunsul este pozitiv prinrealizarea proiectului, din parteainterpretului, şi acceptarea propu-

nerii, din partea spectatorilor.Ajung la o posibilă concluzie

de moment asupra evenimentului,cu cel de al patrulea comentariucare demonstrează prezenţaneobişnuitului în momentul evocat.Legendarul Niccolò Paganini,distins cu premiul nemuririi prinnumele său conferit unei miciplanete (nr. 2859 !) descoperite deun astronom rus în 1978, estecontemporanul nostru, căci muzicaacestor Capricii nu descinde dindosare de arhivă componistică,vechi de aproape două secole.Ne-a dovedit-o acum AlexandruTomescu, reconfirmând viaţacapodoperei, cea a spectacolului devirtuoz şi ecoul strălucitor întreprinsde tânărul maestru în fascinantalume a turneului desfăşurat subemblema „Stradivarius”.



Muzica românească


Proiecte

Primăvaravioloniştilor

Corina BURA

1. O iarnă ce părea că nu semai sfârşeşte şi o primăvară care selăsa mult aşteptată a pus la greaîncercarea loialitatea publiculuidoritor de muzică bună, silit săajungă pe frig şi uneori prin nămeţila sala de concerte din str. GeneralBerthelot. Meditând la cele ale vieţiiam avut totuşi o plăcută surprizăcând, de-a lungul unui trimestru, amasistat la o serie de concerte la careşi-au dat concursul cei maireprezentativi exponenţi aiviolonisticii româneşticontemporane. Am constatat cubucurie că mai sunt multe lucruribune care se întâmplă şi căpasiunea pentru frumos, asemeneaiubirii, este mereu triumfătoaretocmai prin conştiinţa lucrului binefăcut şi mai puţin datorită unorstimulente materiale. Călătoria prinlumea viorii a fost iniţiată deinterpretarea celebrului Concertpentru vioară şi orchestră deBeethoven în viziunea lui FlorinCroitoru, care, iată, a părăsit pentrumoment universul pur virtuoz,pentru a-şi manifesta disponibilităţileşi pe un repertoriu clasic major.Temperament înclinat spreatmosfera romantică, Florin Croitorua înţeles că acest opus are o poeticăaparte pe care a dezvăluit-o printr-oagogică adecvată. Anumite fluctuaţiiale tempo-ului au fost dictate decaracterul olimpian, cu totul expresival muzicii, susţinute prin frumuseţeatonului pe care îl posedă. Ofrumoasă cadenţă de Kreisler şibisul extras din atmosfera hispanicăa lui Isaac Albeniz ( transcripţiaoriginală Asturias) au dezvăluit opersonalitate care se întregeşteprintr-un repertoriu pe care îldiversifică şi îl şlefuieşte continuu.

2. La numai două săptămâniBogdan Zvorişteanu a oferit ominunată versiune a Concertului

pentru vioară şi orchestră de JanSibelius. Desfăşurând o bogatăactivitate solistică pe numeroasescene europene, nu sare niciodatăpeste momentul reîntâlnirii cupublicul bucureştean şi colegii degeneraţie. Bogdan Zvorişteanu afost din totdeauna un violonist foarteinteresant, care de la o vârstătimpurie a surprins prin maturitate.În general poate fi considerat unprototip al seriozităţii profesionale,înţelegând prin aceasta echilibrulsolid care se manifestă pe toatepalierele violonisticii sale. Apariţia sape podium inspiră siguranţă, induceun anume confort care provoacăbucuria unei audiţii impecabile:sunet omogen, frazare generoasă,în acelaşi timp rigoare ritmică,tempo adecvat, pentru că BogdanZvorişteanu este adeptul unorinterpretări cu aură clasicăagrementate însă întotdeauna cuelemente stilistice personale caretoate estompează un eventual déjavu. Orchestra condusă de ValentinDoni, ca de obicei, s-a străduit săcreeze acea ambianţă necesarăinterpretării unui opus romantic,animată poate şi de ideea că oîntreagă istorie a ansamblului estelegată de familia muzicienilor penume Zvorişteanu care de 2generaţii face cinste podiumuluiacestei instituţii.

3. A treia secvenţă a adus-oîn prim plan pe violonista CristinaAnghelescu pe o altă culme aliteraturii violonistice, Concertul înRe major, op.77 de JohannesBrahms, acompaniată tot deOrchestra Naţională Radio condusăde această dată de îndrăgitul dirijorDaisuke Soga. Mărturisim că decâte ori C. Anghelescu evolueazăpe portativele acestei geniale lucrărirămânem la fel de impresionaţi demăreţia pe care violonista o imprimăacestor pagini, de felul în careînţelege să redea patosul mocnit alacestei muzici. Deşi este o artistăversatilă care abordează cu succesun repertoriu diversificat, prezenţaneliniştitoare a alcătuirilorbrahmsiene operează ometamorfoză a sunetului careprimeşte consistenţa şi rezonanţa

unor clopote de bronz. Primamişcare s-a construit din frazesuperb arcuite, cu susţinere demare forţă şi calitate în registrulacut, un vibrato diferenţiat,dinamism, în timp ce parteamediană a schimbat atmosferaprintr-un parcurs încărcat cu multăpoezie. Finalul cu verva-i binecunoscută şi un bis, Sarabanda dinPartita în si minor de Bach, auîncheiat partea întâia a serii.

4. Tot în aceeaşi perioadă aconcertat violonistul Liviu Prunaru,de această dată la FilarmonicaGeorge Enescu, sub bagheta luiHoria Andreescu. Pentru stagiuneaîn curs artistul a optat pentru olucrare puţin interpretată pepodiumul românesc, este vorbadespre Concertul nr. 3 op. 58 în rede Max Bruch. Sunt deja familiaresonurile Concertului în sol minor sauritmurile caracteristice FantezieiScoţiene şi chiar ale celui de-aldoilea concert , tot în re, dar iată căacum este restituit live (toate suntdemult înregistrate de cătreSalvatore Accardo) şi acest momental corpusului concertant într-ovariantă străbătută de adâncaexpresivitate a acestui minunatviolonist care este Liviu Prunaru.Foarte preţuit de câtre însuşicompozitorul, concertul, scris în1891, este o lucrare de mareanvergură, durează aproape 40 deminute, iar materialul sonor, deşiturnat în mari forme clasice estebogat în linii melodice-teme caremerg în perechi sau care derivăunele din altele, conform trenduluiepocii. Nu este exclus ca Bruch să fiavut în vedere amploarea marilorconcerte ale predecesorilor,Beethoven, Brahms şi Ceaikovski,alăturate imaginii celui care a fostJoseph Joachim, de departe ceamai mare autoritate şi cel mai vestit„arcuş” al timpului său. Liviu Prunarueste foarte ataşat de idealul sonorcare a caracterizat interpretărileunuia dintre cei mai uimitoriviolonişti, este vorba de HenrykSzeryng. Deşi nu i-a fost discipol,asemenea lui Szeryng, arta saurmăreşte maxima muzicalitate şicalitate. Nici în cele mai solicitante


Proiecte

11

momente puritatea sunetului nu afost afectată de atacurile cascadelorde acorduri, supleţea şi stăpânireaperfectă a arcuşului permiţându-icea mai subtilă colorare a sunetului.Marele său talent, dublat deinteligenţa muzicală, l-a călăuzit înreliefarea şi diferenţierea cât maipotrivită a stufosului materialtematic, reuşind să recompunăedificiul sonor atât de „ baroc” alacestui concert. În însufleţiteleaplauze ale publicului violonistul aoferit Andante din Sonata a II-apentru vioară solo de Bach, cuaceeaşi caracteristică distincţie careemană din toată persoana sa.

5. Şi dacă a fost să fie …„vremea violoniştilor”, iată că uneveniment hors concoursprogramat tot de Filarmonică înmemoria violonistului şi pedagoguluiŞtefan Gheorghiu a reunit deaceastă dată într-un recital omagialpe câţiva dintre cei pe care i-aîndrumat şi format în îndelungata saactivitate la catedra de vioară aConservatorului din Bucureşti şi nunumai. Începând cu decana devârstă, Mariana Sârbu / Italia – înSonata „Kreutzer” alături de ValentinGheorghiu -, urmată de MihaelaMartin / Germania (însoţită deCvartetul Michelangelo - Haydn şiPuccini), Florin Paul / Germania –Mozart (Duo în Sol cu MariusNichiteanu la violă), Anda Petrovici(conducând Pro Arte la Sérénadelontaine de Enescu), CristinaAnghelescu – Sonata de Debussycu Viniciu Moroianu, Liviu şiSebastian Câşleanu / Germania –Ch.de Bériot, Duo concertant şi însfârşit tumultuosul Gabriel Croitoruîn Romanţa de Dvořak (la pianValentin Gheorghiu) şi în dificilulDuo de Spohr alături de SiminaCroitoru au creat un tablou a ceeace a produs cândva învăţământulartistic românesc. Marele absent afost Silvia Marcovici…

6. Cuprinşi de gânduri nuprea optimiste în ce priveşte viitorul,am aflat că era în derulare unConcurs Naţional de Interpretaredesfăşurat în amintirea celui care afost profesorul Victor Giuleanu,rector al conservatorului

bucureştean, o întrecere mai„tânără” în peisajul competiţional,aflată la cea de a doua ediţie.Concurenţii s-au prezentat în numărmare deoarece el este conceputpentru toate categoriile de vârstă,înglobând discipline importante capianul, vioara, canto şi muzica decameră. Urmărind evoluţia micilor şimai tinerilor concurenţi am constatcu bucurie că talentul şi dedicaţiaatât a subiecţilor cât şi a celor care îiîndrumă au capacitatea de aasigura continuitatea prezenţeinoastre la concertul cultural terran.Nume ca Dumitrescu Mircea,Mitrofan Mirela, Simion Gabriel,Preda Ionuţ, Semeniuc Alexandru,Cavassi Aron, Iordache Georgeta,Şandru Laura, Dobricescu Sânzianaşi bineînţeles al câştigătoareitrofeului, Bobeico Alexandra, vorapărea din ce în ce mai des pe site-urile dedicate artei violonistice. Omenţiune specială pentru secţiamuzică de cameră unde maturitateaparticipanţilor şi-a spus cuvântul înlucrări de mare dificultate în lucrărisemnate de Beethoven, Brahms,Şostakovici, Haciaturian ş.a.

7. Anualul concert simfoniccu program exclusiv de muzicăfranceză ce se desfăşoară subîngrijirea instituţiilor de profilfranceze a cuprins pe lângă olucrare contemporană foarteinteresantă Aleph aparţinând luiGuillaume Connesson şi altaaparţinând lui Florent Schmitt(Tragedia Salomeei) celebrulconcert pentru vioară şi orchestrăscris de Edouard Lalo în 1874cunoscut şi sub numele de SimfoniaSpaniolă. Solista concertului nu afost alta decât Mihaela Martin, iardirijorul, desigur, Alain Pâris, al căruientuziasm în promovarea muziciifranceze este cu siguranţă unexemplu de urmat. Mihaela Martin,una dintre reprezentantele deseamă ale violonisticii contem-porane, marchează cronicileultimilor ani prin excelenteleinterpretări ale concertelor deBartók nr. 2, Britten, mai recentBruch. Pentru Lalo a preferat însă ointerpretare liberă care ar fi părutpotrivită în limitele genului romantic

dacă ar fi existat o colaborare maistrânsă cu orchestra, mai ales laprima mişcare. În rest, caîntotdeauna, multă distincţie,tehnică briliantă, high class…bisul :Sarabanda în re de Bach.

8. În sfârşit, un evenimentmult aşteptat, Concertul pentruvioară şi orchestră de EdwardElgar în interpretarea lui RemusAzoiţei, artist care s-a înscris demai bine de un deceniu pe un traseuascendent în ce priveşte cotaţiainternaţională, fiind prezent pescenele cele mai importante aleEuropei şi Americii. În primăvarafiecărui an concertează laFilarmonică şi la Atheneu,dezvăluindu-şi potenţialul artistic înnoi şi noi lucrări. Cât priveşte acestopus pe tema căruia s-au făcutmulte speculaţii biografice, apropiatca suflu romantic de cele 2 sonatepentru orgă, el a dat o nouă măsurăfanteziei şi talentului cu care esteînzestrată această încântătoareprezenţă violonistică. Alegerea nueste întâmplătoare, credem căbogăţia arhitecturală, amploarea(peste 50 de minute de muzică!) şiipostazierea tematică a stimulat lamaximum trăirea sa artistică,misterul, fiorul epic, visarea saudescriptivul. Solistul a beneficiat şide prezenţa lui Michael Agrest lapupitrul orchestrei, dirijor care i-aasigurat o însoţire perfectă petraseul foarte dificil al concertului.Azoiţei se arată a fi un maestru alcadenţelor cărora le dă un înţelescare potenţează natura sensibilă atextului muzical închis în formelepropriu-zise. Rămân, asemeneacelui din Concertul în la minor deŞostakovici, momente de care nu tepoţi desprinde, care uimesc prinsensibilitate şi bun gust stilistic. Iatăpentru ce am repetat audiţia înseara următoare, când, pe lângăeternul Andante din la minorulbachian am ascultat şi Loure dinacelaşi ciclu. Pe drept cuvânt sepoate afirma că la fiecareinterpretare a concertului ….Aquiestà encerrada el anima de…violinista…


Maeştri

RecitalSandu

SandrinCorina BURA

Exista seri de muzică asupracărora eşti determinat să reflectezimai îndelung până se limpezescimpresiile pe care le-a generat fluxulsonor generat de iscusinţa şitalentul unui interpret. Atunci cândacesta are şi dedicaţia pentru oîndelungată activitate în domeniuliniţierii unor tineri în taineleinstrumentului şi în misterul muziciilucrurile devin cu atât maiinteresante. Astfel, de cele maimulte ori asistăm la programealcătuite în mod rafinat, ale cărorcomponente îmbină dificultateatehnică şi de construcţie cuelemente de expresie ale căroradâncimi le învăluie pe primele,trecându-le pe undeva în plansecund.

Credem că aceasta a fostnota dominantă a recitalului susţinutla sala Atheneului de către pianistulSandu Sandrin la sfârşitul luniitrecute. Pentru început, interpretul aales Sonata op 26 în La bemolmajor de Beethoven, lucrare care,după cum se ştie, alături de op. 27,54, 109 sau 110 revelează olibertatea totală în ce priveşteordonarea parţilor constitutive dinconstrucţia genului, iar la nivel purformal nici una dintre mişcări nu arestructura unui allegro de sonată, ciînlănţuie o temă cu variaţiuni, unscherzo, un marş funebru (careanticipă cotitura din Eroica şi care afost orchestrat de autor, fiind cântatla funeraliile acestuia în 1827) şi unrondo. Sandrin este mereu tentatsă-şi înceapă recitalurile cu opusuride concepţie, deloc spectaculoase,care au trăsături Ianusiene, pentrucă tema principală a acestei sonatea fost împrumutată de Schubertpentru Impromptu-ul op.142 nr.2păstrând aceeaşi tonalitate,armonia, repartizarea vocilor şiritmul, mai mult, există o legătură

imediată a acesteia şi cu Adagio-uldin Sonata în do, D 958. ÎnsuşiChopin a fost un mare admirator alacestei lucrări împrumutând dinstructură scherzo, marş funebru cutrio şi un final animat în Sonata sa însi bemol minor. În contem-poraneitate un asemenea momentpropune interpretului soluţii stilisticemultiple. Sandrin a preferat mesajulpur beethovenian, chiar în absenţaunei reale dialectici specificeacestuia, depăşind cu graţiesinuozităţile ermetice ale sonatei,printr-o sobrietate concentrată,deoarece însăşi scriitura porneştede la încifrare spre clarificare. În ceade-a treia parte pianistul aevidenţiat accentele răscolitoare alemarşului funebru, o alcătuireabsolută a modelului beethovenian,prin sonorităţi dureroase susţinuteîn acelaşi timp de o reţinutădemnitate. Finalul, ceva mai volatil,mai clar scris, a fost interpretattotuşi în acelaşi spirit auster şidramatic pe care Sandrin l-aimprimat întregului opus, astfel căîntreaga instrumentistică a fostcanavaua pe care s-au ţesutabstractul şi culoarea acestei muziciextraordinare.

În continuare, urmărind oanume logică, Sandrin a atacatFantezia op.17 în Do scrisă deRobert Schumann la începutul lui1837, o lucrare cu un destinneobişnuit, care, în final, i-a fostdedicată lui Liszt. În afara faptuluică Sandu Sandrin face casă bunăcu acest gen care îi permite o maimare liberate de mişcare, în carepoate să speculeze optimplasticitatea melodică şi culoareaînlănţuirilor armonice, pianistulparticipă astfel şi la omagiereadedicatorului de la a cărui naşterese împlinesc 200 de ani.

La vremea aceea Liszt ar fifost printre puţinii pianişti capabili sărezolve problemele pianistice aleacestei lucrări, mai ales a salturilorsimultane, rapide şi în sens contrarcare intră în structura codei dinMäßig. Durchaus energisch (parteaa doua). Totuşi Liszt a cântat-o doarîn particular, incluzând-o însă încorpusul său destinat pedagogiei,iar Clara Wieck a cântat-o abia lacâţiva ani după moartea luiSchumann. Sandrin a surprins

extrem de bine caracterul rapsodical primei mişcări, grandoarea rondo-ului – marş ale cărui episoade facsă răsune ecouri din prima parte şimai ales poetica finalului meditativ,Langsam getragen. Durchweg leisezu halten. Aceeaşi atitudine deintegrare în conţinutul sensibilarmoniilor şi al urmăririi evoluţieisonore a realizat o execuţie plină denaturaleţe, încântând un publicstrăin de majorele arcane tehnicesemnalate de contemporaniiautorului.

Partea a doua a recitaluluii-a fost dedicată lui Chopin(n.1810), 2 Mazurci op. 24 nr.1 şiop. 33 nr.3, Scherzo în do# minorop. 39, Nocturna în Mi b şi, însfârşit, Fantezia în fa minor op 49,un gest care, iată stă cu faţa spretrecutul bicentenar, în timp ce primaparte a pregătit desfăşurărileaniversare ulterioare. Ordinea apresupus acelaşi crescendo prinsimplitatea pieselor care au recreatatmosfera de salon şi care aupregătit Scherzo-ul, evidentdinamic, căruia Sandrin i-a imprimatun caracter mai mult spre con moto.Seara a culminat cu Fantezia în fape notele căreia pianistul „apresărat” câteva gânduri care punîn balanţă idei ca libertate,dezlănţuire, sunetele ca vectori spreexpresia de sine, transmiterea şiîmbogăţirea mesajului muzical cunoi sensuri prin felul în care eulinterpretului întră în rezonanţă cutextul propus. Fantezia op.49,considerată de unii exegeţi ca fiindprintre cele mai valoroase lucrăripentru pian într-o singură mişcarescrise vreodată, este brăzdată deun fel de motiv/ idee muzicală cusens descendent care înrămează ointroducere sumbră, foarte binefixată tonal şi ritmic, pusă într-uncontrast aproape violent cu osuprafaţă care permite o extremălibertate, care se mişcă pe maimulte tonalităţi inducândsentimentul misterului şi alinstabilităţii.

Pianistul şi-a stabilit excelentstrategia nu numai la realizareadeplină a acestui ultim „număr”, ci aîntregului arc al serii, timp în careşi-a subordonat toată energia şiştiinţa pianistică frumosului muzical.

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2011 13

Remember

Arta Florescu –una dintre marile

glorii ale arteilirice

La 10 martie a.c. s-au împlinit 90 de ani de cânda văzut lumina zilei, în municipiul Bucureşti, viitoareamare glorie a artei lirice româneşti şi internaţionale,soprana ARTA FLORESCU – Artist al Poporului.

Dovedind, încă din anii copilăriei, o evidentăchemare pentru cea mai intimă şiapropiată artă de inima omului –marea şi adevărata muzică – aînceput studiile muzicale cuviolonista Cecilia Nitzulescu-Lupu şipianistul Theodor Fuchs şi apoi,canto, cu profesorii: NicolaeLivezeanu şi Alexandru Feraru,continuându-le, cu brio, între anii1939-1942, la Conservatorul Regalde Muzică din capitală, beneficiind deîndrumarea reputaţilor maeştri: IoanD. Chirescu, Constantin Brăiloiu,acad. Mihail Jora, Elena Saghin(canto) şi Mihail Vulpescu (operă).Pentru aprofundarea studiilor despecialitate, a urmat cursuri deperfecţionare între anii 1942-1950 înBucureşti, cu profesoarele Maria Nerişi Lidia Lipkovska (repertoriu deoperă), precum şi la Geneva (1946)şi Viena (1947).

Debutul în viaţa muzicalăromânească a avut loc iniţial la 20 martie 1939, cu unrecital de lieduri – acompaniată de pianistul NicolaeRădulescu, la postul naţional de Radio, iar în concertpublic, în 1941, la Ateneul Român. În anul următor (29martie 1942), presa de specialitate a remarcat debutulsău la Ateneul Român şi în domeniul oratorului (StabatMater, de compozitorul italian Giovanni Clari (1667-1754), sub bagheta ilustrului şef de orchestră IonelPerlea, şi la 5 noiembrie 1942, la Opera Română dinBucureşti, sub conducerea dirijorului Jean Bobescu,interpretând rolul principal – Lucia, din opera Lucia diLammermoor de G. Donizetti.

Începând din anul absolvirii conservatoruluibucureştean (1942) şi până în 1968 (anul pensionării),timp de aproape trei decenii, soprana Arta Florescu aservit, cu exemplar profesionalism şi inegalabilă dăruire,prima scenă lirică a ţării, Opera Română din Bucureşti,interpretând, în calitate de prim-solistă, mari roluri dinrepertoriul liric clasic şi contemporan. Iată numai câtevadintre titlurile cu care a intrat în istoria acesteiprestigioase instituţii: Lucia di Lammermoor, Răpirea dinSerai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Ifigenia în Aulida,Wilhem Tell, Paiaţe, Boema, Tosca, Madama Butterfly,Turandot, Faust, Trubadurul, Traviata, Aida, Rigoletto,Don Carlos, Otello, Mefistofele, Ora spaniolă, Cavalerul

rozelor, Pellleas şi Melisande, Jenufa, Târgul dinSorocinsk, Război şi pace etc, iar din creaţiaromânească: Fata de la Cozia, La seceriş, Amorulmascat şi Capriciu antic.

Aceleaşi incontestabile performanţe artistice –unanim elogiate de presa de specialitate din ţară şistrăinătate – au cunoscut şi rolurile interpretate dinoperete semnate de Fr. Lehar şi J. Offenbach, precumşi din marea creaţie vocal-simfonică (cantate,oratorii,recviemuri).

N-au lipsit din repertoriul general al excelenteisoprane zeci şi zeci de lieduri din marile epoci, şcoli şistiluri muzicale, începând cu creaţia compozitorilorF. Schubert, R. Schumann, J. Brahms, H. Wolff, GeorgeEnescu, Paul Constantinescu, Tudor Ciortea, ZenoVancea, Hilda Jera, Pascal Bentoiu ş.a.

Arta Florescu a cântat încompania celor mai mari voci aleveacului XX şi sub bagheta celor maicunoscuţi şefi de orchestră ai vremii,pe marile scene lirice ale lumii.

O exemplară activitate adesfăşurat începând din 1961, încalitate de membră a numeroase şiimportante jurii naţionale şiinternaţionale, până în ultimele luniale vieţii (1998), pretutindeniprezenţa sa fiind salutată atât laconcursurile din spaţiul european,american şi asiatic.

În paralel cu strălucita saactivitate solistică pe sceneleromâneşti şi de peste hotare,soprana Arta Florescu a fost şi unexcelent cadru didactic universitar,începând din 1950 şi până în ultimaparte a vieţii. Aproape toţi marii artişticare au participat la concursurile

internaţionale au beneficiat şi de îndrumarea sa despecialitate. Iată numai câteva nume: Maria Slătinaru,Viorica Cortez, Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu,Nelly Miricioiu, Sanda Şandru, Leontina Văduva, LuciaŢibuleac, Adriana Codreanu, Vali Niculescu, ConstanţaCâmpeanu, Cleopatra Melidoneanu, Angela Burlacu-Gheorghiu, Anca Dămăceanu, Bianca Ionescu, EmiliaOprea ş.a. Printre discipolii săi se numără, deasemenea, multe soliste lirice de peste hotare (Bulgaria,Cuba, Brazilia, Polonia, Germania, Ungaria, Turcia,Japonia, SUA, Spania) etc.

În urma unei intervenţii chirurgicale, în ziua de 6iulie 1998, pe neaşteptate, a trecut în eternitate, în plinăputere de muncă, îndoliind pentru multă vreme, TeatrulLiric Românesc, muzica şi cultura română, arta liricănaţională şi internaţională.

Pentru generaţiile de azi şi de mâine,nemuritoarea soprană a lăsat şi o importantă moştenireartistică: numeroase discuri ce cuprind o parte dincelebrele arii din repertoriul universal şi naţional, filmulmuzical Darclee şi două volume de memorialistică – îndialog cu reputatul muzicolog Iosif Sava – intitulate„Patimile unei vieţi” (Bucureşti, 1985) şi Contrapunctliric” (Bucureşti, 1987).

Alexandru BĂDULESCU


Muzica românească

CLUJ MODERN2011

Elena-Maria ŞORBAN

Festivalul Cluj Modern, înfiinţat în anul 1995,de compozitorul Cornel Ţăranu, ajuns la a noua ediţie(10-15 aprilie 2011), a alăturat la conducere pecompozitorul Adrian Pop.

Repertoriul s-a situat între 1900, prin Octuorulde coarde enescian, şi anul în curs, cu prime audiţiiabsolute. Prezenta sistematizare este complementarăcronicilor detaliate (de la adresa de internet cimec.ro).

Genul electroacustic a fost pus în prim-plan princoncertul inaugural. Diana Rotaru (n.1981, autoareamezină din Festival) şi-a integrat muzica într-unspectacol multimedia, Onde, Ondine (2010), redânddrama solitudinii (voi reveni asupra interpretărilor). Înciclul The Sound of Image, tehnica de creaţie a luiAdrian Borza transpune elemente vizuale (forme,luminozitate, culori) în muzică (înălţimi, durate,intensităţi, respectiv spaţializări sonore). În Fractus 3,componenta acusmatică este agrementată de percuţie.Mihaela Vosganian adoptă tot percuţia pe viu, alăturide sursa electro-acustică, în piesa Incursiuni iraniene,cu elemente orientale arhaicestilizate. George Balint face unfilozofic Zoom in pe o stare de linişte(2008), cu ansamblu instrumental şibandă; miezul liniştii este înfăţişat caun ritual gălăgios, rupt, iar reprizaprescurtată reface parcă, traseul spredimensiunea iniţială.

Muzica instrumentală decameră s-a înfăţişat pe treicoordonate principale: cvartet decoarde, combinaţii timbralenonconvenţionale şi suflători de lemn.Compozitorul Cornel Ţăranu, peparcursul prezentării concertuluisusţinut de Ansamblul Ars Nova,menţiona sentinţa compozitoruluisovietic Glier, aflat în vizită înRomânia, despre măsura valoriiculturale, dată de numărul cvartetelorde coarde. Din acest punct de vedere, acum ne-amsitua la superlativ! Cvartetul nr. 1, „Metamorphosesnocturnes” (1954) de Ligeti prezintă stileme bartókiene– de scherzo, bocet, coral – şi alte elemente, de variidescendenţe, precum valsul stilizat, recitativ solisticparlando rubato – integrate în stileme ale proprieiindividualităţi componistice. Cvartetul de coarde nr. 2,versiune revizuită (2010, p.a.a.) de Dumitru Capoianua arătat dramatismul unui autor prea puţin prezent înviaţa de concert, tăios în prima parte, apoi persiflant şi

cu un final de joc care părăseşte ludicul devenindtragic. Cvartetul de coarde (1973, p.a.) de AdrianIorgulescu dovedeşte o maturitate precoce a autorului,rămânând, chiar după decenii, o lucrare de referinţăpentru modernitatea genului – cu pânze sonore,pointilism, tremoli, glissandi cu efect de chiuituri,polifonii eterogene, elemente de scherzo, o meditaţiepe motivul ritmic al destinului, aspecte caricaturale cusonorităţi de Dorfmusikanten românesc – reunindschiţe pregnante într-o dramaturgie coerentă.

Lărgiri ale speciei de cvartet de coarde au fostcvintetul cu pian, sextetul şi octuorul de coarde. Akea(1986) de Xenakis şi Klavierquintett (1999) deAlexander Müllenbach (n.1949, activ la Salzburg)sunt muzici „grele”, de intense trăiri expresioniste, cusubstanţă muzicală densă. Mai transparente, FünfMomente für Streichsextett (1991) de WolframWagner (n. 1962, Viena). Octuorul de Enescu a fost oculminaţie a Festivalului.

Din alte domenii timbrale, am audiat piesele Dela pământ la cer (2011, p.a.a.), pentru ansamblu depercuţie, de Iulia Cibişescu-Duran, Ciubumé(anagramă din „buciume”, 2011, p.a.a.), pentru saxofon(înlocuit acum cu contrafagot şi clarinet bas), de HoriaŞurianu, Incantaţii (1992) de Viorel Munteanu,precum şi Aurorae pentru cvintet de suflători (1999) deDan Dediu – creaţii având în comun decantarea subtilăa tradiţiilor româneşti, inventivitate coloristică,dramaturgie convingătoare. Pianul solo a fost

reprezentat printr-o unică piesă, Evryali (1973, p.a.) deXenakis, de un modernism... moderat (eventual, desorginte bartókiană), cu un parcurs ludic de virtuozitateimpresionantă.

Muzica de cameră cu text a prezentat trei temeprincipale: ars poetica, tematica socială, respectiv, ceareligioasă. Cornel Ţăranu s-a oprit asupra „intonării”unor poezii de Blaga, de către bariton, pe drumul „deseară”, „spre soare-apune”, al „cântăreţilor bolnavi”, pefondul tonurilor instrumentale predominant întunecate

Cornel Ţăranu


Muzica românească(clarinet bas, corzi), sub genericul Uşor nu e cântecul(2010, p.a.a.). Un mesaj similar exprimă cantataPreţuitorul de Myriam Marbe, pentru tenor, recitator şiansamblu (1990), pe un text de Paul Aristide, soţulcompozitoarei: ars poetica – ars morendi. Cântecele deLigeti şi de Kurtág din concertele Ansamblului PragueModern au situat ars poetica în sorgintea cânteculuipopular. Tematica socială a fost exprimată cu mare forţăexpresivă de compozitorul vienez Herwig Reiter(1941), prin cantata „Despre femeile foarte sărace”,pentru soprană şi ansamblu (1995), pe versurile poeteiChristina Nöstlinger. Am apreciat calităţile muzicii, decomunitate cu spiritul vienez al operelor lui Berg, tratarelanguros-decadentă a valsului, parcursul ei cucontraste, gradaţii, culminaţii – ex., toccata vocală peversiunea „Toţi bărbaţii”. György Selmeczi (n. 1952,compozitor maghiar de origine clujeană) a prezentatoratoriul cameral Stabat Mater pe versurile latinemedievale, combinate cu texte populare ceangăieşti,stratificare transpusă sugestiv în instrumentaţie, o

combinaţie de tradiţii: trio popular şi cvintet de coardeclasic (cu viola folosită pe post de contră), acompaniindcvartetul solistic vocal.

Recviemul (1941, primul recviem românesc,p.a.a.) de Zeno Vancea a fost o culminaţie. Reconstituitde compozitorul Adrian Pop, afirmă tradiţia funebră aBisericii Orientale prin texte liturgice şi limbaj modaleufonic. Dramaturgia cor-soli este de tip clasic, vocileindividuale intervenind discret, în momente de asumarepersonală a credinţei. Pagini cursive a cappella, desugestie renascentistă şi interludii orchestrale, scriituracoral-simfonică fugato transmit acceptarea calmămorţii, făcând parte din taina continuă a vieţii.

Privilegiul de a li se interpreta muzică simfonicăşi concertantă a revenit seniorilor Cornel Ţăranu şiPascal Bentoiu, precum şi tânărului Ciprian Pop(n.1977, activ la Cluj). Simfonia „Memorial” (2010,p.a.a.) de Ţăranu, dedicată victimelor totalitarismului,reflectă stilul simfonic personal al autorului. Concertul

pentru violoncel şi orchestră (1989) de Bentoiu seconfigurează ca o dezlănţuire de virtuozitate a tuturorpartenerilor, în îmbinare monopartită a mişcărilor. C.Pop, „Patima pământului” (2003, p.a.) construieştepatru gradaţii hiperbolice, pornind de la un motiv iniţial,ca un bocet, învelit în pânzele cordarilor.

Interpreţii. Brandul cel mai durabil al muziciimoderne româneşti, Ansamblul Ars Nova, înfiinţat în1968, condus de Cornel Ţăranu a plasat Festivalul ClujModern pe orbită europeană. Ansamblul Adhoc –director artistic Adrian Pop, dirijor Matei Pop –, fondatla ediţia precedentă Cluj Modern, se impune prinprofesionalism şi dedicare. Ansamblul de percuţie alAcademiei de Muzică „Gh. Dima”, condus deGrigore Pop, a servit la maxim muzica. AnsamblulSeduCânt – coregrafia Georgiana Bobocel, videoMihai Cucu –, având ca protagoniste pe Ana Chifu(flaut) şi Maria Chifu (fagot), puse şi în ipostaze de cântvocal şi dans, ilustrează noul sincretism. CvartetulEuphonia, format din studenţi ai AMGD, a arătat

puterea sa de asimilare în favoareaexpresivităţii lărgite a muzicii noi.Ansamblul Prague Modern condusde compozitorul Michel Swierczewskieste superlativ prin coordonare şivirtuozitate. Reunirea CvartetuluiTransilvan şi a Cvartetului Arcadiaeste o formulă interpretativă care armerita să stea în atenţia forurilornoastre de export cultural!

Dintre solişti, din lipsă despaţiu, menţionăm doar pevioloncelistul Marin Cazacu şiclarinetistul Aurelian Băcan, precumşi performanţele maxime oferite debaritonul Cristian Hodrea, tenorulAndrei Mâţă (cu Ars Nova), sopraneleIrena Troupova (Prague Modern) şiAdela Zaharia (în Ansamblul Ad hoc).Orchestra şi Corul Flarmonicii

„Transilvania” – dirijor Nicolae Moldoveanu,maestru de cor, Cornel Groza – au fost la înălţime.Aspecte ale muzicii moderne şi postmoderne aubeneficiat de substanţiale interpretări teoretice, princonferinţa „Xenakis, Kurtág, Ligeti – identitate şidiferenţe”, a compozitorului Michel Swierczewski(Praga/Paris), filmul documentar grec Charisma X –Iannis Xenakis (2008) al regizorului Efi Xirou,Simpozionul „Muzica central-europeană în actualitate:încotro?”, coordonat de Gabriel Banciu şi Adrian Pop,moderator Pavel Puşcaş.

Publicul numeros – beneficiind de prezentăriorale introductive ale concertelor, o modalitateapreciată – a rezonat cu muzica modernă, arătând că,din punctul de vedere al receptării artistice, Clujul aintrat în normalitatea de a savura creaţiacontemporană.

Foto: Corina Ceclan

Marin Cazacu


Tineri maeştri

UN INTERPRETDE MARE

ANVERGURĂ

Marcel FRANDEŞ

Violonistul Remus Azoiţei ne aduce, de câte orirevine pe scena Ateneului Român, încântare, fior,eleganţă şi unicitate în interpretare. Un solist complex,ce îmbină forţa afirmaţiilor melodice cu sensibilitateaexprimării printr-un ton foarte calitativ. Un interpret cedeţine o paletă coloristică perfect mulată pe fluxulmuzical şi o tehnică violonistică sugerând, după opiniamea, îmbinarea metalului nobil cu cristalul de rubin.

Alături de cariera solistică, Remus Azoiţeidesfăşoară şi una pedagogică: actualmente, el este celmai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie aAcademiei Regale de Muzică din Londra. Artistulromân este, totodată, Director Artistic şi membrufondator al Societăţii Enescu din Londra. Dupăabsolvirea Universităţii Naţionale de Muzică dinBucureşti, Remus Azoiţei a obţinut o bursă de studii laJuilliard School din New-York. A susţinut concerte şirecitaluri în renumite săli precum: Carnegie Hall dinNew-York, Konzerthaus Berlin, ConcertgebouwAmsterdam, Salle Cortot Paris, St.-Martin-in-the-Fieldsşi Wigmore Hall din Londra, Auditorio Nacional Madridşi Konzerthaus Viena. Remus Azoiţei a înregistrat înpremieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şipian de George Enescu, alături de pianistul EduardStan, la Casa de discuri Hanssler, din Germania.Această înregistrare a fost realizată pe celebra vioarăStradivari – Maurin, construită în 1718.

La sala Ateneului Român din Bucureşti, înconcertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii GeorgeEnescu din 14 aprilie 2011, dirijat de Mikhail Agrest,Remus Azoiţei a interpretat Concertul pentru vioară şiorchestră, în si minor, op. 61 de Edward Elgar. Acestconcert este considerat a fi ultimul opus de notorietateal compozitorului. Este una dintre cele mai dificilepartituri romantice, atât ca întindere, cât şi sub aspectultehnicii violonistice utilizate (acorduri multiple, octave înduble coarde, arpegii veloce pe toată tastiera viorii,spiccato, precum şi o cadenţă de mare virtuozitate).

Interesant este faptul că fiecare parte aconcertului conţine teme muzicale ce au fost inspiratede persoane care au însemnat ceva special pentruElgar.

Remus Azoiţei mânuieşte arcuşul cu o fineţe ce teduce cu gândul la manşa unui avion. El simte fărăvreun aparat exact presiunea şi viteza de deplasarecare menţine sunetul într-un culoar luminos, dincolo denori. Te poartă cu sine pe strune, te face să-i percepizâmbetul sufletului său, atunci când cântă. Înmomentele de culminaţie se lasă uşor pe spate, îndorinţa de a proiecta sonorităţile viorii spre cupola

Ateneului, acolo de unde ‘ploaia armonicelor’ va învăluiauditoriul. Încă de la prima intrare a viorii soliste, auzeaisunetul plin de nobleţe, încălzit de un vibrato generos,minunat calibrat în registrul grav. Experienţaconcertistică îşi spune desigur cuvântul, violonistulcunoaşte tot ce se întâmplă muzical pe scenă în jurulsău. Astfel, uneori, el se întorcea spre viorile prime sprea le lua cu el în unison. Dincolo de profesionalism,galantonia se făcea simţită în colaborarea solistului cudirijorul şi acompaniatorii lui. Gândirea muzicală şinaturaleţea mişcărilor instrumentale ale lui RemusAzoiţei conduc la o expresivitate extrem deconvingătoare. El are o emisie pură în cantilene, ştie săînchidă sau să suspende fraza muzicală cu o răbdarede mare interpret, iar filajele prelungite ale sunetelortransformă arcuşul său într-o baghetă magicăimponderabilă. Trecerea de la un eveniment muzical laaltul era realizată cu o fluenţă fascinantă. Tonul săureavăn, alături de sinceritatea comunicării, risipea oriceformalism în interpretare, iar categoria estetică afrumosului era astfel mereu prezentă. Splendidă a fostşi aceea atmosfera plină de serenitate a Andante-lui,partea mediană a concertului. Dirijorul Mikhail Agrest şiOrchestra simfonica a Filarmonicii George Enescu aureuşit un acompaniament de mare clasă. Finalul,desfăşurat într-un tempo alert, precum şi cadenţasolistică - cu acele intervenţiile în pizzicato tremolandoale ansamblului orchestral - au constituit un moment dedeosebită atractivitate. Coda a fost cântată într-oatmosferă plină de avânt. După acordul final, au urmatropotele de aplauze şi repetate chemări la rampă. Lacererea publicului, artistul a interpretat Andante dinSonata a II-a pentru vioară solo, în la minor de JohannSebastian Bach. Am admirat construcţia boltită, în caredelicata temă este acompaniată de pulsaţia sunetelorîn şaisprezecimi. Câtă interiorizare! O magnifică artăviolonistică închinată expresiei sacre. Părea un gestsmerit de rugă, cu voce abia şoptită.

Serata simfonică de muzică romantică a fostîmplinită prin interpretarea Simfoniei nr. 6 de Piotr IliciCeaikovski. Despre Simfonia Patetica, însuşicompozitorul spunea, o iubesc aşa cum nu mi-am iubitniciodată vreo partitură: nu exagerez, în simfoniaaceasta se află tot sufletul meu. Şi această muzică secântă astăzi în toată lumea, se ascultă în marile săli deconcerte, iar cuvintele sunt puţine pentru a-i descriefrumuseţea. Am ascultat această capodoperăceaikovskiană de multe ori. Interpretarea dată deMikhail Agrest a fost una entuziasmantă. Toateplanurile dinamice minimale erau pătrunse de o intensătrăire. Remarcabilă a fost şi gradarea tensiuniiemoţionale pe parcursul mişcărilor simfoniei. În Finalul,Adagio lamentoso, se simţea apriga luptă a fiinţeiumane cu viaţa.

Dirijorul rus Mikhail Agrest s-a născut la SanktPetersburg. Studiile le-a făcut în SUA, la IndianaUniversity. School of Music, avându-l ca profesor peJosef Gingold. Apoi, revenit în Rusia, s-a perfecţionatcu Ilya Musin şi Mariss Jansons. În 2001 a devenitdirijor la Teatru Mariinsky.

Ce poate oare topi carapacea de ţestoasă asufletului nostru de trecători prin secolul al XXI-lea,dacă nu muzica romantică?


Balet

O premieră „digranda” la Operă

Doina MOGA

Duminică, de 1 mai, pe scena ONB, a fostprezentată în premieră opera de autor a celebrităţiimondiale Jiri Kylian „Falling angels”, balet care aîntrunit încă din primul moment de vizionare aceleelemente de succes care dau ordinul de mărime alunei creaţii coregrafice de excepţie. Realizată pentrua omagia femeia în general şi femeia artist în special,după cum mărturiseşte chiar autorul, lucrarea îmbinăcu virtuozitate şi eleganţă structuri gestice cuprinseîntr-o rigoare geometrică, străbătută ici şi colo nuprea des, dar nici prea rar, de accente filmice rapide,ascuţite, gingaşe, care dezvăluie jocul dintre concretşi vis; stricteţe şi libertate; apartenenţa la „ceva” şiindependenţă. Iar „druming part I” din muzica luiSteve Reich, suportul, de fapt partenerul de dialog alcoregrafului, a purtat spectatorii (pe mine în modsigur) într-un imens arc de timp ce figura femeia dinprimitivism până la cea din acuta modernitate.Compusă exclusiv din percuţie cu tot ceea cepresupune cunoaşterea acestei partideinstrumentale, muzica, mai bine spus ritmurile (acestpartener-suport) s-a întâlnit armonios cu ingenio-zitatea coregrafiei ca într-un pas des deux a douăpersonalităţi mai mult decât interesante. Cât priveşteinterpretarea celor 8 balerine, pot spune cu realăsatisfacţie că, deşi structura lor ca şi repertoriulabordat până acum, preponderent clasic, leîndreptăţea să fie poate uşor stinghere în acestvocabular modern, diferit ca unghiuri, viteză, duratăde mişcare, linie, rigoare geometrică, zvâcnire, etc.,au fost absolut perfecte. De aceea le numesc. Eletrebuie ştiute, văzute şi apreciate pentru că merită pedeplin: Adina Tudor, Andra Ionete, Corina Tudosan,Cristina Dijmaru, Bianca Ungureanu, BiancaStoicheciu, Megumi Koshi, Alexandra Gavrilescu.Mi-a mai plăcut şi concepţia spectacolului, datoratăintegral directorului departamentului în cauză, primbalerinei Simona Şomăcescu, care a fost admirabilă:Balanchine în prima parte şi Kylian în a doua,punând într-un contrapunct de mare rezonanţă douăuniversuri, două limbaje, două tehnici de dansdiferite, astfel că după spuma, fantezia şi plutirea din„Vals Fantezie” şi „Serenada”, unde „am ascultat cuochii” Glinka şi Ceaikovski, a urmat Kylian şi tobelelui Steave Reich, pe care oricât de straniu ar suna„le-am văzut cu auzul”. Astfel, după ce şi-a inclus înrepertoriu Balanchine, Klug şi Kylian, ONB,departamentul de balet în speţă, se înscrie printrecele mai importante companii continentale. Existăafirmaţii diverse şi din mai multe direcţii ale unor maripersonalităţi din coregrafia naţională şi interna-ţională, care spun că în România există o renaşterevizibilă o şcolii şi scenei de dans. Aşa este şi exactasta am văzut cu prilejul premierei. Publicul, înrândul căruia am sesizat şi mai puţin cunoscători înale comportamentului într-o sală de elită, până laurmă a fost unanim cucerit de „Falling angels”unindu-şi aplauzele în bătăi sacadate, lungi şiomagiind artiştii, ridicându-se în picioare. Seara de 1mai la ONB a fost un succes de suflet, un succes desală, un succes de opţiuni, un succes de clasă, defapt, pur şi simplu, un mare succes.

Mirabila scenăde Doina Moga

Mircea ŞTEFĂNESCU

Tudor Arghezi spunea: „Cartefrumoasă, cinste cui te-a scris”.

Şi trebuie spus că greu foartegreu poţi găsi o carte frumoasă, nuatât într-un domeniu predilect, cumeste poezia sau proza, cât în cele careprezintă critica de concert, despectacol de operă şi de balet, sauspectacolul lumii, aşa cum l-a văzutautorul în cauză.

Mirabila scenă, volum apărutla Editura Muzicală în 2010, sedistinge încă din primul moment allecturii prin acea fascinantă dinamicăa adevărului, prin reimplementareasensurilor pierdute la mulţi, mulţiautori, ale gestului cultural înrelevarea actului artistic, prin starea deatitudine care generează şi susţine un demers amplu, pe cât deonorabil pe atât de profesional.

Scrisul la Doina Moga este un instrument, dar nu o finalitate,este o stare de conştiinţă, este dorinţa de mare generozitate de adărui marilor şi foarte marilor personalităţi artistice, asupraperformanţelor cărora se opreşte, acea recunoaştere de presăconfirmată de o semnătură respectată şi admirată, cât şi cititorilor,file de eveniment artistic şi file de viaţă, pentru că toate acestea seîntrepătrund şi pulsează corolate de acea credinţă adâncă a faptuluide a fi meritat toate de a fi fost trăite.

Cartea are şi marca originală a unor pagini de prozămemorialistică scrise interesant şi cu talent şi fără îndoialăimportante.

Doina Moga oferă cititorilor o lume a artei şi a creaţieiartistice, o lume plină de culoare şi de febrilitate evenimenţială, o lumepe care pentru a o pune în halograma umană probează luciditate şio extraordinară devotare.

Mirabila scenă este şi volumul în care Sibiul şi SălişteaSibiului au capitole speciale, atât ca istorie – muzicală şi naţională –cu titlu personal, dar şi cu o multitudine de titluri al căror subiect estenoua stea în strălucire în coregrafia românească, şi anume Teatrul deBalet din Sibiu înfiinţat în urmă cu câţiva ani şi care de pe acum arerezonanţe continentale .

În fapt, Doina Moga, prin articolele sale, a fost incitarea şimentorul acestei companii coregrafice, prin autoritatea sa în artadansului care din multe puncte de vedere este recunoscută a fi supraspecializată. Este şi o pledoarie pro domo, dar este şi o relevare înabsolut, pentru că fiecare spectacol este unic şi irepetabil în felul său,şi Doina Moga prinde şi surprinde esenţele prin linii care le conferăluminozitate şi viabilitate. Totuşi, de nicăieri în carte nu se iveşte vreunmesaj sau vreo vibraţie de provincialitate. Fie şi în contextul în caremulţi ani autoarea şi i-a petrecut în Marea Britanie, inclusiv la Londra.

Există o lume în această carte. Şi o lume mirabilă pe omirabilă scenă, şi ochiul şi mintea trează şi inteligentă care priveşte şitransmite cititorilor, odată cu fixarea informaţiilor pentru istoriamuzicală şi coregrafică a acestui timp, acea fină, distinctă, elegantăşi îndatoritoare imagine a unei lumi umane şi a artei spectacolelor deoperă, de balet şi a concertelor simfonice într-o suită de povestiri şiîntâmplări, cronici muzicale, reportaje, interviuri şi paginiautobiografice.

Există o frumuseţe în această carte, şi această frumuseţeeste acea înviorare teafără a spiritului, sau cum spunea WaltWithmann: „Uitându-mă peste lume, am văzut că maldărul de bine emai mare decât maldărul de rău”.


Punctul pe j... azz

Fior deblues şi

jazz în maiCa în fiecare primăvară, lunamai dă gongul festivalurilor…

Jimbo Blues 2011

Teatrul de vară dinpitorescul oraş bănăţean Jimbolia agăzduit, în serile de vineri 6 şisâmbătă 7 mai, cea de a IX-a ediţiefestivalieră sub acest generic,organizată de Primăria şiCasa de cultură ale oraşului,cu implicarea necondiţionată,dăruită a conducătorilor celordouă instituţii menţionate.

În fruntea grupuluipropriu numit „Trenul denoapte” (Rareş Totu -ghitară, Robert Ardeleanu -ghitară bass, ConstantinBărbăşelu - baterie),energicul „soldat universal” almuzicuţelor în bandulieră,Marcian Petrescu, şi-aregalat spectatorii printr-unprogram stenic, substanţial,din care n-au lipsitatrăgătoarele compoziţii cutentă... misogină aleprotagonistului, precum „Numă mai stresa”, „Cicăleala eim-a înnebunit”, „Femeia ta-iurâtă”. Pentru prima oarăprezent la Jimbolia, „MikeGodoroja and the Blue Spirit” aaliniat formula remaniată şi multi-instrumentală a grupului, cu mainoii componenţi Luca Marius(ghitară, dulcimer, banjo,mandolină), Alex Vişan (ghitară,buzuki), Virgil Oprina (ghitarăbass) alături de titularii MariusDorin Vintilă (baterie) şi liderulvocalist al grupului, în prezentareanoului proiect quasi acustic intitulat„Balkan Blues Society” constândîn preluarea şi răstălmăcirea ritmic-timbrală a unor blues-uritradiţionale; prilej de a aplauda şi

câteva recente creaţii ale lui MikeGodoroja între care cele numite„Irish”, „Blues-ul sufletului meuzdruncinat”. Venind din Pancevo şiBeograd, grupul sîrb „BlueFamily” a lăsat o bună impresieprin ţinuta interpretativă şidezinvoltura scenică, componenţiisăi – Milan Jaraković (ghitarăbass), Ivan Stanosević (ghitară),Nikola Inić (vocal, trompetă,ghitară), Ljubomir Djordjević(harmonica), Rade Krivocuća(baterie) – promovînd cu notabilerezultate blues-ul tradiţional.

În seara a doua i-amreascultat cu satisfacţie pe JohnnyBota - ghitară bass, vocal, Alex

Man - ghitară, Toni Kühn -claviaturi, Lucian Nagy - saxofontenor, djembe, percuţie, vocal,Maria Chioran - vocal, Lică Dolga- baterie, laolaltă „Bega BluesBand” din Timişoara, un grup dince în ce mai pregnant, maicomunicativ, promovînd îndeosebiteme din repertoriul jazz-ului.Ultimele două apariţii scenice aleediţiei festivaliere au venit dinUngaria: „Blues Rádió Budapest”(cu Kapitány Sándor - ghitară,vocal, Sárady László - ghitară,Szabó Tamás - claviaturi, Huszák

Zsolt - ghitară bass, Kapiás Gábor- baterie) specializaţi în fuziuneablues rock şi mai ales celebrul grupde jazz tradiţional „MolnárDixieland Band” care activează deaproape o jumătate de veac, septetalcătuit din excelenţii interpreţiimprovizatori Dr. Molnár Gyula -clarinet, saxofon alto, vocal, GarayMárta - pian, vocal, Sallai László -trompetă, Korb Attila - trombon,Kiszin Miklós - contrabass, KréterKároly - banjo, Bodó Jozsef -baterie.

„Jimbo Blues” ediţia a IX-a, un festival remarcându-se princalitatea selecţiei artiştilor,fermitatea organizării, ţinutarecitalurilor, dar având de înfruntatfrigul care i-a pus la grea încercarepe spectatorii prezenţi sub cerulliber...

„Galele studenţeşti dejazz” – Sibiu 2011

După un deceniu în care aufigurat doar ca o anexă aFestivalului de Jazz de la Sibiu,„Galele Studenţeşti de Jazz”ajunse în 2011 la ediţia a XI-a (9 –10 mai), s-au dorit şi au reuşit a fiun eveniment festivalier în sine,întru totul reuşit sub raportorganizatoric şi artistic. Omanifestare beneficiind de o locaţieanume – Teatrul „Gong” – ocoordonare autocefală, un buget desine stătător, ca şi impunerea saîntr-o perioadă stabilită prin decizieproprie, de astă dată desfăşurându-se nu doar ca un preambul laFestivalul de Jazz, ci chiar paralelcu acesta, concurându-l! Sub egidaMinisterului Educaţiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului, aAutorităţii Naţionale pentru Sportşi Tineret, Casa de Cultură aStudenţilor din Sibiu a izbutit raraperformanţă de a duce la bunsfârşit, impecabil şi cu certprofesionalism, toate intenţiileorganizatorice. Un juriu de certăautoritate în materie, o preselecţieriguroasă a competitorilor,superioare condiţii de cazare şihrană pentru toţi invitaţii, promoţiaoportună asigurată de partenerii

Cornel Macarie


Punctul pe j... azzmedia, calitatea sonorizării, ţinutaestetică a premiilor, diplomelor şisuvenirurilor personalizate oferiteparticipanţilor, legarea GalelorStudenţeşti de Jazz de numeleregretatului profesor NicolaeIonescu, – în general o minuţioasăatenţie acordată celor maineînsemnate detalii, iată tot atâteaargumente pentru care responsabiliievenimentului merită nota maximă.Să nu uităm a releva numeroaselerecitaluri ale „consacraţilor” ce auîmbrăcat în chip benefic concursulpropriu-zis, făcând deliciulpublicului: ne referim la tandemulsibian (ghitară şi voce) „TitusConstantin & Iulia Em” (IuliaMitrea), uimitorul grup vocal„Harmony” întemeiat şi condus deprofesorul Constantin Iridon(alcătuit din tinerele şi frumoaselevocaliste Ioana Muntean, SandraAndrei, Veronica Arizancu,Teodora Bîrsan, Denisa Demian,Ramona Stănilă şi tînărul AdrianLăpădătescu, acompaniaţiinstrumental de Marius CiprianOancea - pian, Cornel Lepădatu -ghitară, Lionel Ciorogar - ghitarăbass, Lucian Fabro - baterie şi deînsuşi liderul Constantin Iridon lasaxofon tenor), Trio-ul arădean„Mario & The Teachers”coordonat de profesorul de percuţieMario Florescu (alături de el,profesorii Radu Rotaru - claviaturi

şi Cristian Petica - saxofon alto),remarcabilul duo Luiza Zan (vocal)– Alex Man (ghitară) ca şi cvintetulsibian de neo-soul, funk, jazz,Rhythm ’N’ Blues purtînd genericul„Guilty Lemon” compus dinMihaela Pîţan - vocal, Mihai Pîţan- claviaturi, Gabriel Sarkadi -ghitară, Sergiu Bodescu - ghitarăbass, Adrian Ban - baterie. Amnumărat în cele doar două seri despectacol nu mai puţin dedouăsprezece momente scenice(recitaluri plus festivitatea depremiere) cu participarea a 44 deinterpreţi – continuate în minunatelenopţi de la Clubul „NicolaeIonescu” găzduit de localul„Imperium”! Fără excepţie,colectivul organizatoric a depussusţinute eforturi, şi-a sacrificatorele de neodihnă, nu doar în serileGalelor Studenţeşti ci şi cu multăvreme înainte... în fapt „eroul”acestei admirabile reuşite rămânedirectorul CCS Sibiu, tânărul şineobositul Cornel-Alin Macarie,ajutat de mereu entuziastulAlexandru „Dundi” Braşovean.

Iată şi palmaresulcompetiţiei: Marele Premiu„Trofeul Nicolae Ionescu” atribuitformaţiei „New Wave Trio” dinBucureşti (Toma Dimitriu - pian,Michael Acker - contrabass,Costinel Mirea - vioară); Premiulpentru cel mai bun solist

instrumentist dobândit deviolonistul bucureştean CostinelMirea; Premiul pentru cel mai bunsolist vocal acordat cântăreţeiclujene Elena Mîndru, Quintetulcondus de ea (cu saxofonistul DanPăcurar, pianistul Tajti Albert,contrabass-istul Daniel Dumitrana,bateristul Silaghi Graţian)adjudecîndu-şi Premiul pentrucele mai bune aranjamenteorchestrale; Premiul pentru celmai bun grup a revenit Quintetului„Jazz Challenge” din capitală(reunindu-i pe Dan Nicolau -trompetă, Alexandru Borşan - pianelectric, Ciprian Pop - ghitară,Răzvan Cojanu - ghitară bass,Cătălin Putinger - baterie), dinBucureşti fiind şi vocalistul Alex Gcare a primit Premiul Clubului deJazz „Nicolae Ionescu”; Premiulspecial al juriului conferitvocalistei pianiste Ina Cristea dinIaşi; grupul clujean „Aria Blue”recompensat cu o Diplomă departicipare.

La „Green HoursInternational Jazz Fest” dinBucureşti, ediţia a III-a (19 – 22 mai)şi la „Jazz Napocensis” de la Cluj(23 – 26 mai) mă voi referi înurmătorul număr al revistei.

Florian LUNGU

Noni = INONGabi MATEI

A început să cânte imediatdupă ce a rostit primele cuvinte şi, întimp, pasiunea sa a devenit un modde viaţă : a câştigat aproape toateconcursurile interne şi internaţionalepentru copii la care a participat. Anultrecut a fost ales de către DisneyChannel să interpreteze variantaromânească a single-ului “I Wouldn’tChange A Thing” (Nu aş schimba nimic), din coloanasonoră a peliculei Camp Rock 2, iar acum INON akaNoni Răzvan Ene lansează “Give Me The Sunlight”.

Compus de către Sunrise INC şi Liviu Hodor,single-ul de debut al proiectului INON are toate

premisele caîn scurt timpsă devină unhit – sound-ul de club şirefrenul uşorde reţinutfiind doardouă dintrea t u u r i l esale.

“ M u z i c aeste cel maii m p o r t a n t

lucru din viaţa mea şi tot ceea ce am făcut până acumare legătura cu cântatul. Colaborarea cu Disney a avutun rol important; a fost exact acea maturizare de careera nevoie”.


EUROVISION 2011

O nouăratare.

Ei, şi ce?Ana-Maria SZABOMarius GHERMAN

Ce a fost, de acum se ştie,aşa încât ne mulţumim să facem unscurt istoric al desfăşurării faptelor,fără a le cosmetiza în vreun fel,rezervându-ne dreptul de a trageunele concluzii la final.

Primire frumoasă

În ciuda celor declarate dereprezentanţii TVR după concurs,gazdele germane au acordataceeaşi atenţie formaţiei Hotel FMca tuturor celorlalţi participanţi. N-am fost la Düsseldorf, dar relatămdin presă, aşa că n-avem motive săne îndoim: program divers, vizitareaoraşului şi a împrejurimilor, alăturide echipa de la RP Online,important site de ştiri german,întâlniri cu ceilalţi participanţi,promovarea cântecului (interviurijurnaliştilor din toată Europa, pevapor, pe Rin) şi altele. Întreacestea din urmă un spectacol

organizat de OGAE Germania,petrecerea delegaţiei Olandei (noiam avut oare un evenimentsimilar?), unde cei trei artişti româniau cântat câteva melodii şi auacordat numeroase interviuri, vizităla Muzeul Neanderthal, întâlnire curomânii din Düsseldorf şi Köln (apropos, nici un punct din parteaGermaniei, ţară unde se aflănumeroşi români!), nemaivorbindde ceremonia de deschidereoficială, evident cu covorul roşu

obligatoriu. Iată aşadar tot atâteaocazii pentru formaţia Hotel FM dea se face cunoscută şi de a-şi facelobby, sperând că a încercat acestlucru şi echipa de la TVR. Că n-areuşit mare lucru s-a văzut la final...

Cote, pariuri

Culmea este că nu s-auprea adeverit previziunile caselorde pariuri. Dar şi mai ciudat estefaptul că, în condiţiile în care s-a

vorbit de 50% vot alpublicului, iar reţelelede socializare audeclanşat inclusivrevoluţii, gemeniiirlandezi din simpaticulduet Jedward, lansaţi în2009 la „X Factor”(emisiune care vadebuta în curând şi lanoi), s-au clasat relativmodest, cu piesa„Lipstick”, deşi Google îidădea drept câştigătoriabsoluţi (şi nu s-ar fimirat nimeni), pe bazanumărului de căutări!Mai mult, casele depariuri dădeau... Franţacâştigătoare (iarăşi o

România

Azerbaijan


EUROVISION 2011piesă interesantă, situată, paradoxal, la fel deneconcludent ca şi Irlanda). Mihai Trăistariu,recordmenul nostru din 2006, vedea pe locul Icunoscuta formaţie britanică Blue şi chiar că aveamotive, însă iarăşi voturile au avut destinaţii ciudate. Înce-i priveşte pe artiştii noştri, ei s-au dovedit ca de

obicei generoşi şi optimişti. Acelaşi Trăistariu vedeaHotel FM între primele 10, în timp ce altă mândrie anoastră de la acelaşi concurs, din 2005, LuminiţaAnghel, declara: „Cred că ar avea şanse să fie în primii10 şi chiar să nefacă surpriza săcâştige”. Nico (afost la Belgrad,alături de VladMiriţă) a apreciatmelodia Albaniei,care însă nu a intratîn finală... Noi, la„A. M.”, am anticipatclasarea modestă,notând că am avutuna dintre cele mai„incolore” piese de-a lungul anilor.„Change” neaminteşte de undialog spumos,relatat de un martorocular, de laComisia de creaţie de la Radio, de pe vremuri; acolo,unul dintre membrii comisiei a spus, după audiereaunei melodii: „Piesa nu e rea...”. La care Radu Şerban,mucalit: „Dar cine a zis că-i bună?”. A avut ritm, antren,a fost cântată bine, dar n-a avut strălucire, n-a sărit înochi şi-n... urechi, fiind lipsită de originalitate şi de acea„scânteie” care s-o facă memorabilă (Trăistariu ar fidorit „un refren mai spectaculos”). Revenind la cote,interesant este faptul că mai toate opţiunileconvergeau către Franţa şi reprezentantul acesteia,Amaury Vassili, 21 de ani, tenor profesionist (şi zău cănu ne-am fi supărat dacă era aşa). Cota Franţei era de2,75, urmată de Anglia, cu 10, ai noştri având... 126.Cea de-a doua repetiţie de la Arena Fortuna a fost

jurizată, asta pentru a înţelege rapiditatea cu care erauanunţate seara rezultatele. Chiar dacă era doar înaintede faza semifinalelor, casa de pariuri bwin a anticipatvictoria finală a Azerbaidjanului (cota 2,65), după careveneau Rusia şi... Ungaria cu 4,75. Conformstatisticilor realizate pe internet de către CNN şiGoogle, principalele candidate la marea victorie eraucreditate a fi Irlanda, Marea Britanie, Suedia şiRepublica Moldova. În stabilirea acestei ierarhii seţinea cont de accesările pe internet ale pieselor, denumărul de descărcări ale acestora şi de cotelefurnizate de calcularea votului geopolitic. Înainte definală, România se situa undeva între poziţiile 20 şi 24,deci ar trebui să ne bucurăm! Interesant este că băieţiinoştri au regretat neintrarea în finală a Turciei şiNorvegiei şi au apreciat show-ul Lituaniei, „piesă, voce,interpretare, grafică, filmare, tot!”. Mai are rost să neuităm la ierarhia finală?

„Geopolitica”, bat-o vina!

Aşa cum veţi vedea mai jos, ai noştri acuză încor, indignaţi, votul geopolitic, de parcă nu am fi făcutschimb cu cele 12 puncte, ca de obicei, cu Moldova!Ridicol este şi faptul că, după o ediţie cu adevăratexcepţională, uluitoare, impecabilă sub raport tehnic,cei trei Hotel FM au acuzat... grafica televiziuniigermane, care nu i-ar fi pus în valoare (ca să vezi cumduşmănoşii de nemţi au văzut în noi candidaţiredutabili şi ne-au pus beţe în roate!). Supărare mareşi pe David Bryan, solistul englez al formaţiei, pentrucă ai lui nu ne-au dat nici un vot (te pomeneşti că nuau apreciat show-ul lui erotic de pe net, mai ştii?). Deani de zile (unde eşti tu, „Dincolo de nori” şi Holograf?)ne străduim să fim cât mai ne-români, cântăm numai în

engleză (şi uite că şi anul acesta au fost destui ceicărora nu le-a fost ruşine de limba maternă! E drept căla Bryan era alta decât la noi...), prin anul 2000 am avutchiar o piesă în manieră... irlandeză, ocolim tot ce arputea să aducă, muzical vorbind, cu spiritul autohton(occidentalizându-se, globalizându-se, deh, acesta-ipăgubosul trend, Grecia, Turcia, Cipru, Azerbaidjan şialtele n-au uitat însă niciodată filonul naţional), iarrezultatele se văd. Va fi „Change” un hit în Europa?

Bosnia şi Herzegovina

Suedia

Danemarca


EUROVISION 2011Îndoi-ne-am. Iar în ţară sigur nici atât, poate în câtevacluburi. De ce nu luăm niciodată exemplul Moldovei?Zdob şi Zdub (ca şi predecesorii lor) au făcut un showexploziv, trăznit, colorat, simpatic foc, în care ritmulrock făcea loc unor discrete irizări folclorice. Cucostumaţii super-amuzante, moldovenii s-au clasat pelocul 12, dar, ceea ce este mai important, „So Lucky”are toate şansele să devină un titlu de succes.Reuniunea muzicală de la Düsseldorf n-a fost lipsită deemoţii, adepţii lui Bin Laden plănuind să-l răzbuneprintr-un atac terorist de proporţii (dacă ar fi ştiut căaveau să câştige, sub semnul semilunei, cei din

Azerbaidjan, poate o lăsau mai moale!). Sigur căgeopolitica a funcţionat din plin: Nigar şi Eldar(deveniţi, pentru circumstanţă, „Ell şi Nikki”), interpreţiimelodiei victorioase („Runned Scared”), au fost, ca dinîntâmplare (aceeaşi „întâmplare” care făcea ca anultrecut câteva zeci de mii de spectatori să fie adunateîntr-o piaţă din Germania, salutând victoria ţării lor!) ceimai solicitaţi pentru interviuri, cu mult timp înainte degongul inaugural. Apoi, Azerbaidjan-ul este o ţarăextrem de interesantă pentru Europa (gaze, petrol),nemaivorbind de pata de culoare adusă de religiamusulmană. Dincolo de toate, însă, cei doi au fostfrumoşi, au cântat foarte bine şi nu s-a supărat nimenică au fost primii...

Jos pălăria, Düsseldorf!

Aşadar, victorie pentru Azerbaidjan la a 56-aediţie Eurovision, cu 221 de puncte, pe podium fiind şiItalia (Raphael Gualazzi, laureat la Sanremo 2011 –„Madness of love”), 189 puncte, şi Suedia (Eric Saade– „Popular”), 185. Au urmat: Ucraina, Danemarca,Bosnia şi Herzegovina (pe ce putem pariu că pestecâţiva ani „le vine rândul”?), Grecia, Irlanda, Georgia,Germania, aşa încât puteţi face o comparaţie cu cotapariurilor, trăgând concluziile care se impun. Moldovaa acumulat 97 p., iar noi – 77. Hai să vedem cine ne-aajutat să totalizăm acest punctaj: Moldova şi Italia – 12,Belgia – 10, Spania – 8 („căpşunarilor”, speram la mai

mult!), Israel, Azerbaidjan şi Bulgaria – 6, Turcia – 5,Olanda şi Danemarca – 4, Austria, Ungaria, Estonia şiIrlanda – 1. N-am reţinut punctajele pe care noi le-amacordat altora, pentru a ne da seama dacă putem vorbide lobby şi de strategie, cert este că vecinii ne iubescnevoie mare: Ucraina şi Serbia nu ne-au dat nici unpunct, iar Ungaria doar unul... Spuneam mai sus că amasistat la o demonstraţie de imaginaţie creatoare,germanii încercând să depăşească formidabila ediţiemoscovită, de acum 2 ani: „explozii de lumină, culoareşi imagine”, cum scrie „Jurnalul Naţional”, forţeletehnice fiind absolut impresionante. 120 de camioanede 38 de tone au transportat la arenă echipamentelede lumini, ecranele LED şi sursele de alimentare, 35de km. de cabluri, 8 generatoare diesel electrice cu oputere totală de 6 megawaţi, 90 de microfoane,puterea totală a amplificării fiind de 350.000 de waţi...Încercaţi doar să vă imaginaţi ce ar fi dacă, prinabsurd, ar câştiga România! Nici sală nu avem,darămite o parte măcar din cele de mai sus...

Ai noştri, faţă cu reacţiunea

Scrie aceeaşi ziaristă în „Jurnalul naţional”:„Dacă şi TVR s-ar fi implicat puţin mai mult înambalarea produsului final, atunci măcar nu ne-ar fifost ruşine de ceea ce am văzut. Scenografia digitală afost cea mai slabă din tot concursul. La noi au dominat„dunguliţele” roşii-galben-albastre pe fundal, ca decor,iar ca punct culminant au fost cinci artificii deintensitatea şi spectaculozitatea celor din bradul deCrăciun. Dezinteres total. Nu ştim dacă ar fi contatacest aspect într-un clasament final, însă cu siguranţănu ne-ar mai fi fost ruşine”. Dar, atenţie, şicompozitorul Gabriel Băruţă susţine că grafica nu afost una care să avantajeze România în show şi că

Italia

Grecia


EUROVISION 2011aceasta a fostrealizată de germani!Ce să înţelegem deaici, că germanii aufăcut ce au vrut ei lafiecare ţară? Nu preacredem. Dar, pentruedificare, s-o ascul-tăm pe şefa delegaţieinoastre şi coordona-toarea proiectuluiEurovision, MarinaAlmăşan Socaciu, dea cărei bună-credinţănu avem motive să neîndoim. În declaraţiiledate presei ea a rostitcâteva adevăruridureroase, acuzândîntre altele guver-nările din ultimii ani(ciudat, pentru căTVR este total aservită puterii!), care ne-au lăsatînafara oricăror alianţe şi uniuni continentale – astacam aşa e, să recunoaştem. Dar să-i dăm cuvântul:„România este o ţară izolată în Europa din cauzaconducătorilor săi. Anul trecut a existat propunereadin partea conducerii TVR, invocând dificultăţifinanciare, să ne retragem de la Eurovision, dată fiindtaxa de 100.000 de euro (dar n-ar fi mai normal să se

mai reducă din canalele TV la care nu se uită nimenişi care costă infinit mai mult? Măcar prin Eurovisionmai ieşim şi noi în lume! - N. A.). Ne-am aşteptat săfim în primii 10, dar cred că toţi cei care au văzut finalaEurovision îşi explică foarte clar acest rezultat. Poatemai pregnant decât la alte ediţii, votul geopolitic şi-aspus cuvântul din plin (ba nu, a fost exact ca la ediţiilecând ne-am clasat pe locul 3 sau 4! - N. A.). Româniae o ţară izolată, singurul nostru partizan fiindMoldova”. În ce priveşte show-ul neconvingător,

dânsa are o variantă interesantă, deşi nu ne spune dece nu s-a folosit numărul maxim de persoane, 6,permis de regulament: „Cei 3 instrumentişti stând lainstrumente, nu puteam avea o mare desfăşurare deforţe pe scenă. În privinţa graficii de pe ecranul gigant,delegaţia României a avut mari probleme cuorganizatorii, ea fiind pusă la dispoziţie de ei în bazaunor sugestii ale TVR transmise încă din martie. Toatedemersurile noastre pentru îmbunătăţirea graficii şi a

luminilor n-au fost luate înseamă, respectându-se rigu-ros programul pregătit despecialiştii germani. Puteamsă facem scandal, să neretragem din concurs (?! - N.A.), dar nu cred că era cazul.Trebuie să profităm deasemenea ocazii. PentruRomânia a fost un Eurovisionde criză, care s-a făcut cu unbuget de criză. Pe drum ampierdut un sponsor important(thank you, David Bryan! - N.A.) şi ne-am trezit în buzafinalei singuri în luptă”.

Galeria echipei de fotbalRapid are un slogan: „Singuri

împotriva tuturor!”. Aşa o fi şi în cazul românilor, darne îndoim că până la ediţia viitoare vom ieşi din crizăsau că vom fi mai simpatizaţi ca ţară... Aşa încât TVRsă nu mai dea banii pe tot felul de prostii, să mai taiedin canalele bugetofage şi să pună de pe acum laciorap 100.000 de euro, un mizilic faţă de cât secheltuieşte acolo: nu mai avem „Cerbul de aur”, aşaîncât măcar la Eurovision să ne vadă lumea şi pe noi!

Marea Britanie

Republica Moldova


Aniversări

Doi Maeştri, la 90 de ani

Octavian URSULESCU

Îi cunosc, îi respect şi îi iubesc deaproape 40 de ani, când am început să măapropii de muzica uşoară. I-am prezentat, înfestivaluri sau în jurii, i-am intervievat acasă laei, în adevărate sanctuare ale muzicii uşoareromâneşti, am scris despre ei, am anunţat pescena festivalului internaţional „Dan Spătaru”de la Medgidia, la ultimele două ediţii, trofeelespeciale oferite lor de organizatori... Şi iată căacum mi se oferă ocazia să-i omagiez,împreună cu toată suflarea genului, pe aceşticorifei ai muzicii uşoare româneşti.

Camelia Dăscălescu s-a născut la 22ianuarie 1921 la Iaşi, urmând cursurileConservatorului din oraşul natal, apoi ale celuibucureştean. Timp de 4 ani a fost redactormuzical la casa de discuri Electrecord, iar numai puţin de 12 dirijor şi îndrumător artistic laCasa de cultură a studenţilor din Capitală,

unde a pregătit şi lansat numeroase mari vedete alegenului: Dan Spătaru, Cornel Constantiniu, AndaCălugăreanu, Doina Spătaru, Petre Geambaşu, AlinaMavrodin şi mulţi alţii. De altfel, o putem considera peCamelia Dăscălescu cel mai important profesor decanto al genului, ea continuând să dea lecţii particularetinerilor dornici de afirmare, de la Irina Nicolae (ASIA) la

Pepe, ca să dăm doar două exemple. Specializarea şi-a început-o la Radio-Televiziunea din Paris, la cursurilede canto-muzică uşoară susţinute de celebra MireilleMathieu. A predat apoi cursuri de canto-muzică uşoarăla Universitatea cultural-ştiinţifică, Consiliul culturii,Asociaţia oamenilor de artă din instituţiile teatrale şimuzicale (A. T. M.), a fost invitată să susţină seminarii,prelegeri, conferinţe, concerte-lecţie pe teme de muzicăuşoară şi jazz la Praga şi Sanremo, dar şi cursuri deimpostaţie vocală la microfon la Berlin, fiind evident oautoritate în domeniu. Are în palmares numeroasepremii ale U.C.M.R. (este membru al Uniunii din 1968),zeci de distincţii cucerite la festivalul de la Mamaia, la„Melodii” şi alte concursuri importante, alte două lafestivalul internaţional „Golden Cross” din Malta, a fostinvitată la mari festivaluri internaţionale, cum ar fiSanremo, „Zecchino d’oro”, „Lido de Venezia” (Italia),Dresda (Germania).

Binecunoscuta compozitoare a debutat relativtârziu, în 1957, cu melodiile „Poştaşul” şi „Şoapte dedragoste”, dar din acel moment a devenit un nume deprimă mărime şi, cu siguranţă, singura femeieconcurând de la egal la egal (nu o dată depăşindu-i!) cubărbaţii. Cine nu a fredonat măcar o dată şlagărele cucare l-a lansat pe Dan Spătaru, „Amintiri, amintiri” şi„Nu-ţi fie teamă de-un sărut”? Dar alte cântece rămaseîn repertoriul de aur al genului, cum ar fi „Să-ntrebirăsăritul de lună”, „Acele verii ale iubirii”, „Dragoste,ciudată floare”, „De când pe lume-i lumea”, „În lunaflorilor”, „Declaraţie de dragoste”, „Un cânt de pasăremăiastră”, „Ploua mărunt şi ne plimbam”, „Nu vom şti


Aniversăriniciodată”, „Pentru tot ce ne-am visat”, „Nu-ţi fie teamăde iubire”, „De ce-ai venit, singurătate?”, „Oraşulcrizantemelor”, „Destăinuire”, „Marea, ca un cântec deiubire”, „Soarele meu”? În egală măsură compozitoareas-a distins în domeniul muzicii de film („Ultimele zile aleverii”, 1976, regia Savel Ştiopul), dar mai ales al aceluiateatral. Camelia Dăscălescu a compus muzica pentruzeci de spectacole de succes ale teatrelor de revistă şişi-a legat numele de mari succese scenice. În primulrând m-aş referi aici la musical-ul în 3 acte „Alcor şiMona” (1973, Teatrul de comedie din Bucureşti) cu unlibret de Sanda Manu după „Steaua fără nume” deMihail Sebastian, versurile de Flavia Buref, spectacoljucat cu acelaşi succes la „Rijski Teatr” din Riga. O

recunoaştere internaţională asemănătoare i-a adusmuzica scrisă pentru două piese montate la „DeutschesNationaltheater” din Weimar, Germania – „Comediaerorilor” de Shakespeare şi „Sâmbătă la Veritas” deMircea Radu Iacoban.

Cu părul alb, calm, sfătos, Temistocle Popaeste un adevărat patriarh al muzicii uşoare româneşti.Ca multe alte personalităţi artistice, în urma unor legistrâmbe a fost evacuat din casa în care a creat o viaţă(şi care era normal să rămână patrimoniului cultural, înea locuind anterior Maria Tănase, colaboratoarea sa dintinereţe...) şi silit să renunţe la atâtea amintiri şi trofee,nemaivorbind de mobilă (a fost nevoit să scurteze masade lucru!). Dar, chiar aşa înghesuit într-o casă scorojităde vreme, nu se plânge, mai mult, l-am găsit cuportativul în faţă, definitivând o piesă pentru copii!Pentru că asemeni altor creatori de marcă, dupăRevoluţie, în condiţiile în care nici măcar interpreţiiconsacraţi nu mai apelează la cei cărora le datoreazăsuccesul, s-a concentrat mult pentru muzica dedicatăcelor mici, nu o dată semnând şi versurile. E drept, acompus un album de muzică uşoară pentru MariaDragomiroiu, recent a scris două piese formidabile, înmanieră ţigănească, pentru noul album al MonicăiAnghel, a fost în juriul festivalului dedicat marelui săuprieten Dan Spătaru, la Brăila (unde preşedintele

Consiliului judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, i-acomandat un imn pentru valoroasa echipă feminină dehandbal locală, din păcate neînregistrat încă), dar totcopiii i-au oferit satisfacţii constante.

Temistocle Popa s-a născut la 26 iunie 1921 laGalaţi, oraş al cărui Cetăţean de onoare este. A studiatla Conservatorul din Bucureşti şi la Şcoala militară demuzică, desăvârşindu-şi măiestria la Cursurile deperfecţionare de la U.C.M.R., al cărei membru este din1962. A fost un apreciat instrumentist (saxofon, flaut) îndiverse ansambluri instrumentale faimoase în epocă,începând din 1943: la teatrele „Atlantic” şi „Alhambra”,la Teatrul de estradă sau în Orchestra de jazz„Bucureşti”, cu care a întreprins turnee în Polonia,

URSS, Cehoslovacia, Bulgaria. A făcut parte dinjuriul unor importante festivaluri internaţionale, înIrlanda, la Moscova, Leningrad, Soci, Dresda,Bratislava (aici a fost şi laureat, cu piesa „Bine-aivenit, iubire!”), dar mai ales a compus – mult şimai ales bine! A scris muzica pentru nu mai puţinde 42 de filme de lung-metraj (de altfel în 2002Centrul naţional al cinematografiei i-a acordat unPremiu de excelenţă), pentru 9 filme de scurt-metraj şi documentare, pentru 12 filme şi serialede televiziune (între care „Un august în flăcări”,„Roşcovanul”, „Fram, ursul polar”, „Lumini şiumbre”, „Urmărirea”), vreo 30 de coruribărbăteşti şi 8 coruri mixte, peste 70 de cântecepentru copii, 22 de creaţii închinate Sărbătorilorde iarnă şi celor Pascale, muzică de teatru,simfonică, dar mai ales sute de cântece demuzică uşoară, dintre care cel puţin 50 pot primicalificativul de ”şlagăr”. A debutat în 1954, prima

melodie cunoscută este „Nu-s stelele de vină” (1955),dar putem spune că „dă lovitura” în 1961, cu „Lalele”,după care devine un mare campion al succesului.Temistocle Popa este binecunoscut şi apreciat pentrumuzica scrisă la filmele „Veronica”, „Astă-seară dansămîn familie”, „Eu, tu şi Ovidiu”, „Secretul lui Bachus”,„Cântecele mării”, „La vârsta dragostei”, „Cerul începela etajul III”, „Duminică în familie” (producătorii TV artrebui să-i plătească drepturi!), „Un petic de cer”,„Sfânta Tereza şi diavolii”, regizorii cu care a lucrat celmai mult fiind Francisc Munteanu, Geo Saizescu,Elisabeta Bostan. Dar, firesc, notorietatea maximă i-auadus-o minunatele sale cântece de muzică uşoară,impregnate de o muzicalitate specială, „marcăînregistrată”. Numai pentru Dan Spătaru a compus 68de melodii, titlul multora fiindu-vă familiar dinenumerarea de mai jos!

Cum spuneam, Dan Spătaru i-a fost cel maiapropiat colaborator, dar pentru oricine a scris,Temistocle Popa a ştiut să găsească acel refren care sărămână în memorie. Spicuim câteva din titlurile cele maicelebre ce-i poartă semnătura, dovadă că n-a truditzadarnic aproape 60 de ani asupra portativului: „Băiatulcu chitara”, „Poiana cu flori”, „Turturele”, „Măicuţa mea”,„Olimpiada tinereţii”, „Margarete”, „Zorile”, „Treceafanfara militară”, „Marea neagră e albastră”, „Ce e cu

G. Grigoriu, C. Dăscălescu, T. Popa


Aniversăritine?”, „În rândul patru”, „Spune-mi,ce mai face mama?”, „Să cântămchitara mea”, „Mereu cânta oserenadă”, „Cu cine semenidumneata?”, „Gioconda se mărită”,„La malul mării”, „Veronica”, „Vreauiubirea când se-arată”, „Astă-searăm-am îndrăgostit”,” Spune unde,spune cine?”, „Iubite!”, „Suntvagabondul vieţii mele” (compusăpentru Gheorghe Dinică şi cântatăcu mare succes în prezent de un altactor, Dumitru Rucăreanu), „Sunt ofată ca oricare”, „Tu, eu şi-oumbrelă”, „Vin la noi la Medgidia”...Recunoaşteţi că la fiecare titlu v-aţisurprins fredonând!

Temistocle Popa a fostlaureat de vreo 25 de ori lafestivalul de la Mamaia (chiar de laprima ediţie, în 1963, cu „Zorile”), afost distins cu mai bine de 15 premiiale Uniunii Compozitorilor, arepereţii plini cu diplome, medalii,trofee, între care Premiul „O viaţă

închinată cânte-cului” acordat în1999 de revista„Actualitatea Muzi-cală”. Dar fericireasupremă este că aajuns la 90 de aniavând-o alături pesoţia devotată,Cornelia Teodosiu(fostă stea ateatrului derevistă), căinspiraţia nu l-apărăsit şi mai alescă oamenii nu l-auuitat. E vorba deorganizatorii festi-valurilor internaţionale „DanSpătaru” de la Medgidia şi „GeorgeGrigoriu” de la Brăila (căci ar fi inutilsă cerem „Cerbului de aur” şifestivalului de la Mamaia să-şiamintească de compozitorii românide vază!), dar mai ales de marele

public. Indiferent de vârstă, îifredonăm asiduu piesele, pe careascultătorii le solicită intens spredifuzare la postul de radio NaţionalFM, singurul dedicat în totalitatemuzicii româneşti...

La iarbă verdeGeorge IONESCU

A devenit de-acum o tradiţie caFocşanii săcinstească princântec, dans şi voiebună venireaprimăverii. Şi deaceastă dată mii şimii de vrânceni auluat drumul„Crângului”, înmaşini, pemotociclete, bicicletesau chiar pe jos,profitând de vremeasuperbă. Fiind vorbade o ieşire la iarbăverde, preşedinteleC. J., MarianOprişan, a optat deaceastă pentru unprogram de după-amiază, multe familii venind cu copiiide mână în superba ambianţă a parcului. Cu ajutorulunor colaboratori care cunosc perfect show-business-ul autohton, Andreea şi Radu Fornea, a fost un sfârşitde săptămână magic. În fiecare din cele două zilespectacolele au fost deschise de experimentatul

ansamblu folcloric profesionist „Ţara Vrancei”, condusde Maria Murgoci, binecunoscută cântăreaţă de gen.Ca de obicei, trecerea la stilurile dansante a fost făcutăde cunoscute trupe etno, Hora şi Datina. Duetulfeminin Bordo, cu acrobatice mişcări coregrafice, noua

venită în topuri,Alessia, şiantrenanţii Alb-Negru (Kamara sepregătea să plece înmarea „croazieră aiubirii”!) au încinsserios atmosferapentru atât deaşteptatele vedete.Este vorba de MihaiTrăistariu, CostiIoniţă (foştii colegidin „Valahia” au fostaşteptaţi cu mareinteres, fiind pentruprima oară laFocşani) şi – dacătot vorbim de interesşi nerăbdare (ca sănu zicem isterie

femi-nină de-a dreptul!) - de latin lover-ul Pepe.Frumosul solist, alături de doi membri ai formaţiei sale,a smuls din piepturile spectatoarelor „oh”-uri şi „ah”-uri,fiind privit languros de aspirantele la inima lui... de-acum liberă! Au fost, în Crângul Focşanilor, la Petreşti,zece ore de antren şi muzică de calitate.

Mihai Trăistariu

T. Popa cu Ovidiu Dumitru


Opera comică

StelaPopescu

şi “ScufiţaRoşie”

La Studioul OPEREICOMICE PENTRU COPIIsituată în fostul Teatru Giuleştia avut loc cea mai nouăpremieră a actualei stagiuni –musicalul “Scufiţa Roşie” deRoman Vlad, o adaptare după FraţiiGrimm. Colaborator permanent albinecunoscutei instutuţii de cultură,unde a avut şi are roluri memo-rabile precum cel din musicalul”Coana Chiriţa” (regia lui CristianMihăilescu), marea actriţă StelaPopescu se află acum într-o nouăpostură: aceea de regizor almusicalului “Scufiţa Roşie”. LaPremieră au ţinut să fie prezenţi(deşi abia sosiseră din Danemarca)

Eva Kiss, alături de soţul săumuzicianul Radu Constantin şi denaşul lor Vali Gauzin. Spectacolulse va juca în fiecare luni şi marţi dela orele 12 şi 14 până în luna iunie,cu o singură “pauză” de osăptămână. Timp în care trupa deartişti a OPEREI COMICEPENTRU COPII, alături de invitatalor specială, actriţa Stela Popescuşi în frunte cu Directorul FondatorSmaranda Oţeanu Bunea aefectuat un turneu în SUA cu

musicalul ”O Noapte Furtunoasă”(“A Stormy Night”) de acelaşiRoman Vlad, adaptare dupăI.L.CARAGIALE, scenografiaViorica Petrovici. Din echiparealizatorilor acestui spectacol faceparte şi actorul Mircea Diaconu, încalitate de consultant al Proiectului”CARAGIALE”. Spectacolul, cares-a jucat cu imens succes laBucureşti toată luna aprilie, a fpstprezentat pe BROADWAY, laTOWNHALL! La Sala ”Bucharest”

din New York a avutloc în cadrulProgramului ROMÂNIPENTRU ROMÂNIrecitalul extraordinar”PRIMĂVARA MAG-NOLIILOR” - Mozaicmuzical coregrafic,şlagăre româneşti şiinternaţionale, arii deoperă, canţonete,dansuri incendiare.Apoi, la Connecticut,a fost programatacelaşi spectacol, darsub titulatura ”THESPRING OF THEMAGNOLIAS, SpecialGuest Star fiindextraordinara StelaPopescu.

Graţiela BATOŞ

E. Kiss, S. Oţeanu-Bunea, C. Radu


Remember

Alo, aici e Stroe!Oana GEORGESCU

Mari actori, compozitorişi interpreţi au omagiat pescena Sălii Savoy a Teatrului deRevistă “Constantin Tănase” celmai iubit cuplu de actori dinBucureştii perioadei interbeliceîn spectacolul extraordinar“ALO, AICI E STROE!”, dedicataniversării a 105 de ani de lanaşterea actorului N.STROE şia 80 de ani de la debutulcuplului “STROE şiVASILACHE”. Stela Popescu şiAlexandru Arşinel, FlorinPiersic, Horaţiu Mălăele,compozitorul Horia Moculescu,Eugen Cristea şi CristinaDeleanu au adus un omagiupentru “Cuplul de Aur al Revisteiromâneşti interbelice”. Asemeniartiştilor de la Revistă - Cristina

Stamate, Ana Maria Donosa, AdrianEnache, Liliana Mocanu, CristianSimion, Nae Alexandru, RalucaGuslicov şi Daniela Cristea.

Maestru de ceremonie a fost EugenStroe, fiul actorului omagiat, iar“rolul” lui VASILACHE a fostinterpretat de fostul său coleg defacultate, actorul Eugen Cristea. Laspectacolul-eveniment, regizat demaestrul Biţu Fălticineanu au ţinut

să fie prezenţi şi oficialii de laF.C.Steaua – Valeriu Argăseală şiTeia Sponte, împreună cu soţiile,actorii Victor Yila şi Răzvan Popa,

soţii Carmen şi Sorin Mărcuş,“naşii” cuplului Iuliana Marciuc-Adrian Enache, scriitorul AurelStorin, publicistul, jurnalistul şicaricaturistul Octavian Andronic,cronicarul Mircea M. Ionescu şimuzicianul Mircea Florian, creator

şi interpret de muzicăfolk, electronică şiexperi-mentală.

STROE şi VASI-LACHE a fost unuldintre cele mai îndrăgitecupluri umoristice,înscris cu litere de aurîn istoria Teatrului deRevistă. „Ei rămân înistoria Revistei româ-neşti nu numai cuvaloarea artei lor, ci maipresus de toate, cugestul – care adesea mise pare incomensurabil,de a fi trăit şi de a fimurit prieteni” – scriaAurel Storin în carteasa, „Farmecul discret alrevistei”. N. STROE

(1905-1990) şi Vasile VASILACHE(1907-1944 - a murit în timpulbombardamentului asupraBucureştilor din 4 aprilie!) şi-au

E. Cristea şi E, Stroe

Fl. Piersic


Remember

legat numele şi notorietatea şi deemisiunea “Ora veselă“, care setransmitea la Radio Bucureşti în

fiecare duminică de la ora 14.30.De-atunci nimeni nu a mai uitatrefrenul: “Alo, alo, aici e radio /Stroe şi Vasilache, lache, lache...” .Puţini sunt aceia care ştiu că cei doiau jucat şi au realizat primul filmmuzical românesc - „Bing Bang”

(1934) - printre cele mai vechi filmecu sonor păstrate în întregime. Aujucat la Teatrele Alhambra, Atlantic,

Cărăbuş, N.STROE fiind cel care adat numele Teatrului satiric-muzical“Constantin Tănase”.

Printre şlagărele compusede V. Vasilache este suficient să neamintim de “Trurli Trurli”, “Du-măacasă, măi tramvai”, “Morăriţa”,

“Ninge, ninge” sau“Dragoste, povesteveche”. La finalulspectacolului a avutloc lansarea cărţii„STROE şi VASI-LACHE. APLAUZE”semnată de EugenSTROE (Editura „24Ore” - Iaşi). Cartea afost lansată şi laBiblioteca “IoanC.Stoican” dincomuna băcăuanăRăcăciuni, locul undes-a născut actorulN.STROE şi undeCasa de Cultură îipoartă numele.Eugen Stroe a avutparte de douăsurprize: înmânarea

unei fotocopii a certificatului denaştere al lui N.STROE (înregistrat

la Nr. 50 în Registrul de Stare Civilăîn ziua 7 mai 1906, la orele 2:00PM) şi acordarea Titlului şi Diplomeide Cetăţean de Onoare al comuneiRăcăciuni. (Foto: Diana Stoica,Octav Ganea, Dragoş Constantin)

S. Popescu şi A. Arşinel

A. EnacheH. Moculescu


Ştiri

FlashMihai ANTON

# VUNK. “Vreau o ţară ca afară”, cel mai nouturneu naţional al trupei Vunk, a ajuns la final înBucureşti, transmis în direct, timp de o oră, pe MusicChannel, după super succesul pe care l-a avut în cele

12 oraşe din cadrul turneului. “Mi-a plăcut foarte multcă turneul s-a terminat chiar în seara dinaintea uneimari sărbători, Floriile. De-asta am şi hotărât ca toţi ceicare vin la concert şi poartă nume de floare săprimească un cadou de la noi la intrare.”, a spus CornelIlie.

# VH2 şi Magnolia deschid concertul pe careduo-ul suedez Roxette îl va susţine pentru prima datăîn România, al zecelea turneu mondial din carieratrupei. VH2 a fost înfiinţată de Gabriel Cotabiţă şiMihai Pocorschi, alături de cei doi aflându-se încomponenţa actuală Cătălin Tuţă Popescu -keyboards, backround voc., Răzvan “Lapi” Lupu -tobe, b. vocals, Vladimir Pocorschi - lead guitar,backround vocals, Eugen “Soe” Sonia - bass, Cătălin“Ţeavă” Căţoiu – percuţie. Magnolia este proiectul“de suflet” al Ralucăi Leahu, cunoscută atât pentruactivitatea sa muzicală, cât şi ca DJ şi prezentator deradio şi TV, alături de Dan Leahu – chitară şi synth,Radu Anghel la bass şi Bogdan Moroşanu la tobeStilul retro predomină, dar muzica disco este doar unteren de joacă pentru influenţele electro, pop, soul şichiar rock. La finele anului trecut, Magnolia a cântat îndeschiderea concertului pe care I Blame Coco, trupafiicei lui Sting, l-a susţinut la Bucureşti,

# Voltaj nu pierde nici o ocazie să-şi surprindăşi să îşi bucure fanii. Astfel, pentru concertul “I WANNABE FREE TOUR” - de la Bucureşti de la Sala Palatului,băieţii au pus la cale, cu ajutorul fanilor, o surpriză: vorprimi un super cadou şi anume tricoul oficial alturneului “I WANNA BE FREE TOUR”. Sub ideealibertăţii, a energiei, a distracţiei şi a muzicii, trupa apregătit un spectacol-eveniment, cu piese marca

Voltaj, hit-uri care scriu în continuare istoria muziciipop-rock din România.

# Smiley. Piesa “Love Is For Free” - Smiley afost licenţiată prin intermediul Cat Music la Sony Music,una din primele două case de discuri la nivel mondial,cu filiale în practic toate teritoriile lumii. Smiley a maiavut proiecte pe plan internaţional, în postura deproducător. El a colaborat cu cântăreaţa italiană In-Gridşi rapperul american Sway. Cum Parisul este oraşulîndrăgostiţilor, Smiley a profitat de ocazie şi a plecatînsoţit şi de iubita sa, Laura Cosoi. Piesa “Love Is ForFree” a lui Smiley a fost lansată în România în toamnalui 2010. Piesa face parte din cel mai recent albumul alartistului intitulat „Plec pe Marte” .

# Residence Deejays & Frissco lansează ocompetiţie - toţi cei pasionaţi de muzică sunt provocaţide către cei 3 artişti MediaPro Music să remixeze piesa“Echo”, urmând apoi ca fanii să voteze cel mai bunremix. Concursul se numeşte “Echo Remix Contest” şise va desfăşura pe Facebook. “Echo” se află înplaylisturile radio şi TV din Bulgaria, Turcia, Grecia,

Cipru, iar în luna iunie se va lansa oficial în toatăEuropa. La finalul aceleaşi luni artiştii pregătesc unturneu în toate ţările menţionate anterior.

# Celelalte Cuvinte. Orădenii Călin Pop,Marcel Breazu, Tiberiu Pop, Leontin Iovan şi OvidiuRoşu au ajuns pentru prima dată în acest an înBucureşti, în Jukebox Venue, pentru un concertspecial. cu piese ce au scris istorie în rockul romanesc:Zmeie, Scrisori iubite, Stele, Lupii, Dacă vrei, Iarbă prinpăr. De 30 de ani împreună (vârstă pe care trupa oîmplineşte în 2011), Celelalte Cuvinte este una dintrecele mai longevive trupe rock din România. Păstrându-şi, de-a lungul timpului, atât componenţa cât şi stilul, adevenit o trupă-legendă a rockului românesc. Acestconcert a conţinut mici momente, în avanpremieră, dinspectacolul grandios pe care trupa îl va oferi fanilorpentru a sărbători cum se cuvinte 30 de ani deactivitate.

Vunk

Residence Deejays & Frissco

Festival


George Grigoriu,

în “Eternitate”...Mi-a fost aproape vecin, ne despărţeau doar

Piaţa Gemeni şi vreo două străduţe, când îl vizitam (şio făceam des, fericirea supremă fiind când îmideschidea frumoasa lui fiică, Patricia!) mergeamadesea pe jos. Cu vocea-i frumoasă, acompaniindu-se

la pian, mi-a făcut cinstea de a fi primul ascultător almultora din melodiile pe care le compunea, cerându-minu atât sfatul, nu era cazul, cât verificând prin mineşansa ca acestea să devină şlagăre. Şi mai toatedeveneau! Probabil nu va exista niciodată în muzicauşoară românească un compozitor mai generos şi maideschis către tinerele talente. Pe pereţii camerei salede lucru (privesc către fereastră de fiece dată când treccu maşina pe strada Vasile Lascăr, şi inima mi sestrânge din nou după o sută de metri, zărind sprestânga blocul unde au locuit la începutul căsnicieiMădălina Manole şi Şerban Georgescu...) eraufotografii şi coperţi de discuri cu toate marile noastrevedete. Margareta Pâslaru, Marina Voica, AngelaSimilea, Mihaela Mihai, Luminiţa Dobrescu, StelaEnache (pe care a şi cununat-o cu Florin Bogardo), EvaKiss, Mihai Constantinescu, Aurelian Andreescu,Cristian Popescu, Cornel Constantiniu, GeorgeNicolescu îi datorează fiecare, într-un fel sau altul, celpuţin un moment de vârf al carierei lor de excepţie. Daralături de ei figurau la loc de cinste tinerii pe care “neaGigi” i-a descoperit, i-a încurajat, i-a lansat, nu o dată

pe scena festivalului de la Mamaia, la “Steaua fărănume” sau la manifestări internaţionale importante.Credea în ei cu tărie: unii nu i-au confirmat speranţele(Doina Stănescu, de pildă, altminteri posesoarea uneivoci remarcabile), mulţi însă au devenit autenticevedete ale genului, cum ar fi Marina Florea sau PaulSurugiu-Fuego, dar alături de aceştia au fost zeci denume azi aproape uitate, dar care în acei ani însemnauceva (George Sava, de pildă). Îmi aduc aminte că m-a“convocat” într-o zi la el acasă, ca să fac un reportajdespre “grupa mică” de care era tare mândru; dintre ei,îmi aduc aminte de Paul Surugiu, Maria Botta şi MihaiBăjinaru. Când ar fi fost atât de simplu să meargă pemâna unor nume consacrate, George Grigoriu a investitmereu încredere în tinerii interpreţi, acordându-le omare şansă (cine mai face azi aşa ceva?). Priviţi toatealbumele sale de autor, veţi constata că el a ţinut morţişca aceştia să apară în cuprinsul lor alături de idoliicărora peste ani se cuvenea să le ia locul. Aşa cum şiveterani ai muzicii uşoare româneşti aveau la loc decinste piese de succes “marca Grigoriu”: Gică Petrescu(“De-ar fi să mă mai nasc vreodată”), Dorina Drăghici(“Ce frumos îmi răspunzi “alo”!”), Nicolae Niţescu(“Maria”)...

Mereu glumeţ, tonic, prietenos, George Grigoriua suferit enorm când, după 1989, a fost atacat virulentşi nedrept (culmea este că, în seara când se prăpădise,l-am descoperit, acasă la el, golind o sticlă de whisky,pe cel care îi măcinase sănătatea cu răutatea articolelorsale - Ionel Tudor şi Andreea Andrei ştiu despre cinevorbesc...). Din fericire, muzica sa a trecut cu brioexamenul timpului, în ciuda acestor “ideologi” răsăriţipeste noapte şi care înainte vreme nu-şi făceaunicidecum auzit glasul. Unii dintre cei mai importanţicompozitori ai muzicii noastre uşoare au azi festivaluricare le poartă numele (şi trăiesc cu speranţa căadministraţiile locale nu-i vor uita nici pe Ionel Fernic,Elly Roman, Henri Mălineanu, Nicolae Kirculescu,Vasile Veselovschi şi alţii). Am trecut pe la festivalul “IonVasilescu” de la Craiova (din păcate nu mai există),“Florentin Delmar” de la Focşani, dar cea mai maremândrie şi onoare pentru mine este faptul că amprezentat toate ediţiile redutabilului festival internaţionalde muzică uşoară “George Grigoriu” de la Brăila, pedrept cuvânt considerat nr. 1 în ţară. Am mai scrisdespre faptul că în ultimii ani ai vieţii maestrul măîndemna să scriu o carte despre cariera lui şi a fraţilorGrigoriu; atunci, l-am refuzat elegant, spunându-i cămult mai îndreptăţit ar fi fost Angel, care trăia şi carerealiza chiar un serial “Trio Grigoriu” la Radio România.Acum însă, privind către Cer, îi promit să public cât maicurând această carte sub egida BiblioteciiMetropolitane din Capitală, detaliile tehnice fiind dejapuse la punct cu directorul Florin Rotaru. La ediţia din2012 cartea despre dragul nostru “nea Gigi” se va aflala dispoziţia publicului, la Brăila. Promit!

Octavian URSULESCU

32

Despărţiri


Ovidiu Dumitru,poetul discretChiar în timp ce Ovidiu Dumitru era condus pe

ultimul drum, sâmbătă 14 mai, la ora 13,40, postul deradio Naţional FM difuza melodia lui Florin Bogardo,interpretată de autor, “Să nu uităm nicicând să iubimtrandafirii”. Cântecul era intercalat, evident întâmplător(putem pune prinsoare că mulţi dintre tinerii redactori de

acolo nici nu ştiu cine a fost Ovidiu Dumitru şi cu atâtmai puţin că tocmai ne despărţeam pentru totdeauna deautorul versurilor...), dar coincidenţa era absoluttulburătoare. Dintre textierii de primă mărime (merita săfie membru al UCMR de multă vreme, între noi fievorba...) a fost cu siguranţă cel mai retras, mai puţinvocal, de o discreţie care ţinea de firea lui. Îl cunoşteammult mai bine decât alţii, pentru că timp de aproape douădecenii am fost co-realizatori ai celor mai ascultateemisiuni de la Radio Bucureşti: Radiorecording, De la 3la 7, De la 1 la 5. Le scriam împreună, stăteam în studioore la rând, dar, modest, foarte rar accepta să şivorbească pe post. De câte ori l-aţi văzut pe miculecran? În câte jurii a fost vreodată invitat? Înapartamentul său de bloc, de la “Brâncoveanu”, unde l-am vizitat nu o dată pentru a elabora scenariulemisiunilor noastre, masa de lucru îi era acoperită cuhârtiile pe care aşternea cu un scris rotund, ordonatunele dintre cele mai frumoase versuri din muzicauşoară românească. Nu-mi propun aici să public o listăexhaustivă a acestora, nu semnez aici o dare de seamă,meritele lui sper că sunt cunoscute. Dar am putea oareocoli excepţionalele versuri scrise pentru trei cântece lafel de valoroase: “Un albastru infinit” de Marcel

Dragomir, “Copacul” de Jolt Kerestely (un vibrant textpatriotic în sensul cel mai bun al cuvântului, pe care nul-au putut interzice de la difuzare nici vajnicii “ideologi”apăruţi după Revoluţie, uitând ce au făcut ei înşişiînainte de 1989!) şi “Oameni” de Marius Ţeicu? Nu estegrăitor faptul că aceste piese sunt cântate şi azi de tineriisolişti, aducându-le acestora diverse premii? Îmi aducaminte că în urmă cu cîţiva ani, focşăneanul IonuţUngureanu a cîştigat Trofeul (un automobil!) festivaluluide la Mamaia cu “Oameni”; nu că n-a ajuns la bătrânultextier măcar un şurubel de la acea maşină, dar numelelui nici măcar n-a fost rostit în discursul de mulţumire!Aceasta a fost dintotdeauna soarta tristă a textierilor,

marginalizaţi, uitaţi, neglijaţi, tocmai de aceeamereu când am prezentat undeva am ţinut sărostesc şi numele textierilor (atenţie, franceziiîi trec pe “auteurs” înaintea compozitorilor,atunci când anunţă un cântec!). OvidiuDumitru a fost o personalitate de prim rang nunumai a radio-ului public, ci mai ales a TVR,ca scenarist al faimoaselor show-uri ale luiAlexandru Bocăneţ, dar şi ca realizator alunor emisiuni şi concursuri muzicaleimportante ale televiziunii publice. Deşipensionar, el realiza în ultimii aniretrospectiva “Televiziunea, dragostea mea”,cu materiale de arhivă în care se reîntâlneaadesea cu propriile texte, dar mai ales cuacele personalităţi care-l aşteptau cudragoste în Cer...

După cât a însemnat pentru radio-ul şiteleviziunea publice, credeţi că i s-auconsacrat multe portrete, emisiuni omagiale,că s-a oprit pentru câteva secunde emisiapentru a-i anunţa dispariţia? Să fim serioşi,

pentru “lupii tineri” care strunesc azi cele două instituţiinici el, nici altcineva din generaţia lui nu înseamnă nimic,decât cel mult un nume pe o filă îngălbenită de kardexsau pe o rolă de film... În aceste circumstanţe, jospălăria în faţa lui Horia Moculescu, care în emisiunea sade pe TVR2, “Atenţie, se cântă!”, a introdus un medalionOvidiu Dumitru, în care Eva Kiss, aflată pentru câtevazile în ţară, a interpretat tulburător neuitata melodie“Tăcutele iubiri”, de Jolt Kerestely. De asemenea, EugenDumitru şi Sergiu Ionescu l-au evocat la TVR 1. Dealtfel, acesta din urmă, alături de fiul său Andrei, deViviana Mitru (de altfel, frumoasa balerină şi cântăreaţăi-a fost o adevărată muză!), Eugen Dumitru, DaniConstantin, Ioana Bogdan, Ion Dichiseanu (“Strada”,alte versuri marca Ovidiu Dumitru), a fost între cei puţiniveniţi la cimitir. Nutresc speranţa că măcar câte ocoroană de flori să fi trimis TVR şi SRR... Dincolo detoate, mă simt cu adevărat singur, pentru că numai eumai sunt în viaţă din echipa ce realiza emisiunileradiofonice amintite: s-au dus la cele veşnice AntoanetaBotez, Ovidiu Dumitru, Ştefan Ionescu, RomeoChelaru... Ce oameni, ce vremuri frumoase!

Octavian URSULESCU

33

Rock


Grup ‘74La Casa de cultură a

Studenţilor din Braşov lua naştereacum 37 de ani un grup rock ce sedorea a fi numit Dr. Blues, dar carea rămas în final cu titulatura

provizorie Grup ‘74. Lângă SanduAlbiter (gt, voce), se aflau tineritalentaţi, obţinându-se astfel premiila festivaluri şi înregistrându-se la

Radio hituri precum „Oameni buni”,„Toamna”, „Orologiul”. În ’79 sealătură clujenii Bucaciuc şi Delioranşi se efectuează un lung lung înU.R.S.S. alături de vedete pop-folk,apoi Albiter formează la Bucureşti

„Sens Unic”, locul său fiind luat deAdrian Ordean, formulă cu careGrup ‘74 obţine premiul 3 laFestivalul Club A - ‘81. RevineAlbiter în grup, iar după turneul dinR.D.G. muzicienii se „exilează” înSuedia, unde vor activa sub numelede Sound Company. Singurul carese... întoarce este Albiter, care

reface formaţia şi începe turnee prinţară, fiind solicitaţi pentruprofesionalismul lor, săacompanieze solişti cunoscuţi, dar

imprimă şi la radio-tv: „Iubire soarefoc”, „De ziua ta”, ş.a.

După 2 ani de cântat înDanemarca, Sandu reface în ‘88grupul şi reuşeşte să scoată laElectrecord primul disc integral cu

titulatura « Răsărit » (mai avusese opiesă pe compilaţia Formaţii rock 3– « Veniţi să cântăm », de S. Albiter,utilizată de Cr. Mungiu în filmul„Amintiri din epoca de aur”, şi unsingle în Germania). După un« stagiu » în Germania (‘92-‘93),Albiter reface,...din nou, formaţia,reuşind să scoată la Electrecord

albumul « Călugărul tibetan »,marcând 20 de ani de existenţă.Apoi trece spre un alt teritoriustilistic, participând până prin 2005

la festivaluri de jazz şi blues subdenumirea de ABC (AlbiterBlues Company) de multe ori cuo componenţă lărgită (cusuflători).

În 2011 apare tot laElectrecord un CD Best of cuselecţiuni de pe albumeleanterioare, dar şi cu 5 pieseinedite. Este încă o dovadă aentuziasmului permanent al luiSandu Albiter (instrumentist,compozitor, textier, managerpriceput şi prieten generos),alături de care s-au aflat de-alungul anilor peste 30 decomponenţi (spaţiul nu nepermite numirea tuturor), celcare se identifică cu emblemaGrup 74, unul dintre muzicieniicare au impus cu pregnanţăvalorile de început ale rockului

nostru. La ora actuală formaţia nuare o prezenţă continuăconcertistică, dar componenţii sereunesc pentru evenimentespeciale.

Florin-Silviu URSULESCU

Alexandru Albiter

CD-uri


MihaiConstantinescu:„Parte din viaţa

mea”, vol. 1

Casa Ovo Music ne oferăîncă o surpriză de proporţii, într-oprezentare de excepţie: o casetă cupatru CD-uri, acoperind 40 de ani(1970-2010) din cariera prolificului

cantautor. Este un adevărat „Bestof”, cu 72 de creaţii semnate,muzică şi versuri, de protagonist.Vom recenza pe rând albumele,fiindcă fiecare merită o prezentareseparată. Aşadar iată perioadaînceputurilor, deschisă de primulsău şlagăr, „Păpuşa” (lansat, lavremea respectivă, de OlimpiaPanciu). Intervalul 1970-1980, lacare se referă acest CD, este poateunul dintre cele mai „mănoase” înrefrene care şi astăzi sunt cântatede mici şi mari: „Anotimpuri”, „Haisă cântăm, hai să dansăm”, „Unzâmbet, o floare”, „Am visat”,„Fetiţa mea”, „Bună seara, noaptebună”, „Şi da, şi nu”, „Pe caredrum”, „Peniţa”, „O floare” (peversurile lui Ion Mustaţă, tatăl luiKeo). Regăsim în aceste titluri cevadin prospeţimea talentului tânăruluimuzician care bulversa pur şisimplu deceniul opt al secoluluitrecut cu seria sa incredibilă de hit-uri.

Eva Kiss

Stabilită în Danemarcaîmpreună cu soţul său, muzicianul

Radu Constantin, cunoscutainterpretă Eva Kiss ţine legăturapermanent cu muzica uşoarăromânească, revenind periodic înţară pentru concerte şi emisiuni TV.Între ele, la loc de cinste, recitalulde anul trecut de la festivalul„George Grigoriu” de la Brăila,precum şi apariţia, la TVR1, încunoscutele programe „ÎnTrecereaanilor” şi „O dată în viaţă”. Înparalel, Eva Kiss se străduieşte săofere publicului danez o imaginecât mai corectă asupra muziciiuşoare româneşti, introducândmereu în spectacolele sale deacolo melodii care se bucură desucces şi în faţa melomanilor carenu înţeleg cuvintele. Mai mult, înmartie anul acesta a înregistrat înpropriul studio, Rakiss, dinCopenhaga, un CD pe care a incluso serie de frumoase melodiiinterpretate în limba română, uneledin ele şlagăre de calibru. Întreacestea: „A căzut o frunză în calea

ta”, „Cântec în tăcere”, „Ce-ar facemarea”, „Cuvinte nespuse”,„Drumul mi-e soarta”, „Maşinatimpului”, „Nostalgia mării”, „Prietendrag”, „Voi iubi iubirea”, „Nu te potuita”, „Cred în fericirea noastră”. Ungest care o onorează pe artistă.

Fuego: „Lacrimi”

Paul Surugiu, alias Fuego,este un adevărat fenomen: nu e ansă nu lanseze un CD sau un DVD,iar la concertele sale sălile suntmereu arhipline! Explicaţia o găsim

chiar pe CD-ul de faţă, editat deEuromusic Cluj-Napoca cu sprijinulHidroconstrucţia S. A Bacău,producător muzical Puică DatFlorin: sinceritate maximă,romantism de bună calitate, fiorliric, dincolo de înzestrărilemuzicale ale protagonistului.Neuitând că este actor cu diplomă,Fuego deschide sensibil albumul cumomentul poetic „Lacrimi”, peversuri de Octavian Goga, dupăcare urmează 15 piese, una mai

frumoasă ca alta. Mare vedetă laChişinău, unde este un adevăratidol, Fuego include aici creaţiiremarcabile ale compozitorilorbasarabeni, între care Ion AldeaTeodorovici, Nicolae Caragia, IlieGorincioi. Între textieri, la loc decinste tradiţionala colaboratoare aartistului, Carmen Aldea-Vlad.Orchestraţiile sunt semnate de S.Musteaţă, I. Gorincioi, C. Duţu, M.C. Popa, M. Onilă, N. Caragia, ElLako Jimy. Înregistrări-mastering:Victor Pansilov (Realsound), SergiuMustaţă (M. S. Studio). Exceptândneglijenţa de la tipărirea booklet-ului, care ne-a privat de câteva dingândurile emoţionante ale luiFuego, avem de-a face cu unalbum de excepţie, din cuprinsulcăruia se detaşează titluri cum ar fi„Inimă de mamă, inimă de tată”,„Florile iubirii”, „Iubirea mea, eu ştiucă eşti pe undeva”, „Crede-mă,amore” (piesă faimoasă), „Paris”,„Floare aşteptare”, „Destin”, „Cât defrumoasă eşti, femeie!”. Fuego atras încă o dată o cartecâştigătoare!


Pe scene

B’ESTFEST 2011Gabi MATEI

După un an de pauză, vara aceasta (1, 2, 3iulie), Emagic va organiza cea de-a patra ediţie afestivalului B’ESTFEST într-o nouă locaţie, în nordul

Bucureştiului, in zona Pipera-Tunari. Osuprafaţă verde de aproximativ 10 hectareurmează a fi transformată în B’ESTFESTCAMP, un spaţiu generos de camparedestinat publicului, având la dispoziţie ovarietate mult mai largă de experienţefestivaliere, B’ESTFEST CAMP promite sădevină locul ideal pentru a experimentaadevărata atmosferă a unui festivalorganizat la standarde occidentale. „Amprofitat de pauza din 2010 să regândimconceptul de B’ESTFEST ” a declaratLaura Coroianu, CEO Emagic. Iatăcâteva titulaturi de pe afiş.

Nume reprezentativ al curentuluibritrock şi totodată formaţia cu una dintrecele mai distinctive prezenţe feminine,Skunk Anansie s-a format în 1994, şi afost declarată drept una dintre cele importante trupe din

Marea Britanie, fiind inclusă în Guinness Book ofBritish Hit Singles & Albums, cu peste 141 desăptămâni petrecute în clasamentele de specialitate.Pendulum va fi reprezentanta Australiei, trupa fiinduna dintre preferatele festivalurilor internaţionalepentru show-urile live uluitoare care mizează pe unamestec complex de instrumente live, efecteelectronice şi proiecţii vizuale impresionante. Fondată

în 1997 de către irlandezul Dave King,Flogging Molly are un stil ieşit din comunprin îmbinarea discretă de acorduriinstrumentale celtice de vioară, mandolină şiacordeon cu sunete de chitară şi bătăiputernice de tobe. Bazele House of Pain aufost puse în 1991 de Everlast alături de DJLethal şi Danny Boy, trupa devenind încăde la primul album, “Fine Malt Lyrics”, oprezenţă importantă a scenei hip-hop,primind numeroase discuri de platină pentruvânzările impresionante. Lamb reprezintă unduo de muzică electronică originar dinManchester, Stilul muzical al trupei, ofuziune de trip hop şi sonorităţi distinctive dejazz, cu influenţe de dub, breaks, drum andbass, şi o puternică prezenţă a elementului

vocal, le-a garantat celor doi membrii succesul încă dela primul album.

Byron: „Perfect”

La 4 ani de la înfiinţare,două albume şi un DVD live - înengleză, formaţia bucureşteană neoferă (prin A&A Records) un disc cu16 adaptări ale unor cânteceromâneşti de facturi diverse. Căciacoperă un amplu arc de timp, de laCristian Vasile, trecând prinPhoenix sau Mircea Florian şiajungând până la Kumm şi Luna

Amară. Demers original, reuşit,pentru care trebuie felicitaţi atâtcomponenţii formaţiei - Dan Byron(voce, ch., flaut), 6fingers(claviaturi, ch, voce), Costin Oprea(ch. electrică), Dan Georgescu(bass), Marcel Moldovan (baterie) -cât şi numeroşii lor colaboratori. Unexemplu reconfortant, importantstilistic şi cultural.

Recenzii de Florin Silviu URSULESCU

Pendulum

Skunk Anasie

Pe micul ecran

A C T U A L I T A T E AM U Z I C A L ĂŞef de producţie: Costin ASLAM

Redactori:Mihai COSMA

Octavian URSULESCU Editorialist: Liviu DĂNCEANU

Semnează în acest număr:Alexandru BĂDULESCU, Corina BURA,

Grigore CONSTANTINESCU, Constanţa CRISTESCU,Tanţa DIACONESCU, Marcel FRANDEŞ,

Oana GEORGESCU, Doru IONESCU, Florian LUNGU, Doina MOGA, Mariana POPESCU, Elena-Maria ŞORBAN,

Mircea ŞTEFĂNESCU, Alice TACU, Florin-Silviu URSULESCU

Pentru ediţia electronică vezi: www.ucmr.org.ro

Adresa redacţiei: Bucureşti, Calea Victoriei 141, sect.1,010071, România. Tel./Fax: +40-21-312.98.67

E-mail: [email protected], [email protected]

TIPOGRAFIA - ERICOM PRINT SRLTEL: 021-410.64.88 ISSN: 1220-742x

REVISTĂ LUNARĂ EDITATĂ DE UNIUNEACOMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

CU SPRIJINUL UCMR-ADA DIN FONDUL SOCIAL CULTURAL

Se întorc cocorii?(II)

Doru IONESCU

Mircea Florian a fost unul dintre actanţiinepereche ai evenimentelor muzicale şi de fuziuneartistică încă din 1968, când în prima sa vacanţă de laCibernetică, în august 1968, a compus şi înregistrat (cusprijinul lui Cornel Chiriac) „Vocea oilor”, o parabolă laadresa invadării Cehoslovaciei de către trupeleTratatului de la Varşovia. A continuat să cânte şideopotrivă să caute noi modalităţi de exprimareartistică. La festivalul „Primăvara baladelor” (cel maiimportant eveniment folk din anii ’70), a făcut senzaţiecu „Ceata Melopoică”, grup cu geometrie (şiexprimare) variabilă, însoţit de multe capete luminate.

La Club A a propus manifestări gen happening(cu titlul generic „Spectacole irepetabile”), îngemănăriale artelor, ale disciplinelor artistice. Conceptul era însine un manifest artistic. I-au fost alături proiecţiile luiAnton Petraşincu („Desemne”), Ion Caramitru, FlorianPittiş ş.a. Indubitabil a fost un pionier al spectacolelorgen multimedia de astăzi, gândite ca reprezentaţiicomplexe, sunet şi lumină. Alţi colaboratori de-a lungultimpului: Gabi Căciulă, Sorin Chifiriuc, ValentinAndronescu, Alexander Beno, Arif Djafri, Ljubisa Ristic,Andrei Oişteanu, Gunther Reininger, Andrei Cristea,Eugen Gondi, Dietrich Krauser, Mihai Creţu, CostinPetrescu, Alexandru Mitaru, Alexe Conta, Mircea

Dordoi, Ortansa Păun, Sarin Baroţi, Gheorghe Popescu„Gopo”, Dorin Liviu Zaharia, Mihai Pintilie...

La al treilea festival „Club A” (1979), încă unspectacol concept (al câtelea?) - „Delfinul din flacon şimerele de aur”, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal,Florian în alt rol, plus grupul „Florian dinTransilvania”. O primă formulă a grupului a fost aceeacu Horaţiu Rad la bas, Doru Cimpoieru la chitară şiMarius Vintilă la tobe. Apoi Doru Istudor „M.S.”, iar labas Dixie Krauser. Aşa s-a ajuns la discul LP, cu unsunet rar auzit în acei ani la înregistrările autohtone:

„Pe parcursul anilor s-a cristalizat o serie deelemente teatrale -spectacolul «Tainiculvârtej». Discul este practiccoloana lui sonoră, dar acoloerau şi decoruri, costume înorice caz, măşti, steaguri.Vinilurile de-atunci nu puteaucuprinde secţiunimultimediale, poate de aceeaam şi insistat atât asuprasunetului. Oricum, în primiiani ’80 mi-am dezvoltatpropria instalaţie de sunet -un studio mic, dar cu oconfiguraţie performantă.Produceam muzici - de lacele experimentale, cântateprin concertele de la Ateneu,

până la ilustraţii pentru filme, muzică de teatru…. Ştiamcum se lucrează cu aceste lucruri, mă interesaconexarea cu calculatorul, artele de performance,

muzica nouă. Şi cred că ai dreptate, discul sună curat şicristalin şi astăzi.”

Mircea Florian a plecat din ţară în 1986, maiîntâi în America. A fost invitat pentru ceva expoziţii prinNew Jersey, a ajuns la New York, a revenit în Europa(Germania): „Sunt în continuare un artist multimedia,fac artă - chiar dacă nu trăiesc din asta - şi îmi place săsubliniez acest lucru, puţini artişti trăiesc din arta lor.Trebuie să trăiesc şi, de aceea, predau multimediapentru oameni cu pregătire academică, lucrez şi laproiecte mai (cvasi)comerciale.”

Apariţii, de unul singur sau în diverse proiecte(ale sale, ale altora – precum „Shukar Collective”) au totfost, până la nivelul cel mai de sus (proiecţii peParlament). În 1991 Mircea a reedificat, în deschidereaconcertelor turneului „Phoenix”, piesele discului. Le-amai cântat şi cu „Ceata Melopoică” în 2002, cu CostinPetrescu, Dixie Krauser sau fiul său, chitarist, Lucas lafestivalurile „Folk You!”. În fine, eu vă recomand electricteam-ul „Florian din Transilvania”, a cărui renaştere vafi fost posibilă în 13 mai 2011, deschizând al şapteleafestival „Club A”, a cărui repetiţie generală amînregistrat-o pentru o ediţie specială a emisiunii „Remix”de la TVR Cultural, respectiv „Timpul chitarelorelectrice” de la Rock FM (miercuri seara sau duminicăla 22.00).

ditorial - cimec.ro fileactualitatea muzicalĂ nr. 5 mai 2011 editorial un român la paris liviu...

Documents