discurs

4
Bună ziua stimați profesori, distinși invitați, dragi colegi. Suntem Monica Florea și Loredana Tunsu și cu mari emoții vă spunem bine ați venit la Cursul Festiv organizat de specializarea Asistenșă socială din cadrul facultății de Istorie și Geografie. Trebuie să recunoaștem că avem o misiune destul de grea, astăzi ne aflăm în fața unui public numeros pentru a prezenta un eveniment deosebit. Este clipa în care ne luăm rămas bun de la această facultate. Trei ani au trecut parcă prea repede. În acest timp de studiu am muncit alături de profesorii noştri, care ne-au îndrumat paşii şi care ne-au susţinut atât ca dascăli, cât şi ca prieteni. Am păşit cu speranţă şi emoție, încrezători în noul drum pe care aveam să-l parcurgem. Era pentru noi o lume nouă ce urma să ni se descopere. Iți amintești în prima zi cât de nedumeriți priveam spre orar? Nimeni nu putea înțelege ce reprezenta săptămâna pară și cea impară. Am intrat apoi în sala de curs şi, timid, începeam să ne cunoaştem şi să legăm prietenii. Încetul cu încetul

Upload: loredana-maria

Post on 24-Jul-2015

2.539 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Discurs

Bună ziua stimați profesori, distinși invitați, dragi colegi. Suntem Monica Florea și

Loredana Tunsu și cu mari emoții vă spunem bine ați venit la Cursul Festiv

organizat de specializarea Asistenșă socială din cadrul facultății de Istorie și

Geografie.

Trebuie să recunoaștem că avem o misiune destul de grea, astăzi ne aflăm în fața

unui public numeros pentru a prezenta un eveniment deosebit.

Este clipa în care ne luăm rămas bun de la această facultate. Trei ani au trecut

parcă prea repede. În acest timp de studiu am muncit alături de profesorii noştri,

care ne-au îndrumat paşii şi care ne-au susţinut atât ca dascăli, cât şi ca prieteni.

Am păşit cu speranţă şi emoție, încrezători în noul drum pe care aveam să-l

parcurgem. Era pentru noi o lume nouă ce urma să ni se descopere.

Iți amintești în prima zi cât de nedumeriți priveam spre orar? Nimeni nu putea

înțelege ce reprezenta săptămâna pară și cea impară.

Am intrat apoi în sala de curs şi, timid, începeam să ne cunoaştem şi să legăm

prietenii. Încetul cu încetul am înțeles ce reprezintă cursul, care este rolul

seminarului, ne însușeam regulile dar mai ales listele nesfârșite de Bibliografie.

Aș vrea să ne amintim cât de stingheri am fost la început, ce greu ni s-a părut, ce

frumos a fost. Aș vrea să le mulțumim în primul rând profesorilor, ne-au ajutat atât

în formarea noastră intelectuală, cât şi în cea umană şi spirituală. Ne-au îndrumat

paşii şi care ne-au susţinut atât ca dascăli, cât şi ca prieteni. Le datorăm ce suntem

astăzi, le suntem recunoscători și apreciem toată implicarea lor.

Considerăm și sperăm că, așa cum ne caracterizează profesia, am fost o generație

liniștită, suflete calde și sensibile care nu au creat probleme, o generație care

sperăm să vă rămână o amintire frumoasă.

Page 2: Discurs

Părinții sunt persoanele dragi care ne-au fost alături ori de căte ori ne-am plâns că

avem mult de învățat, că sesiunea ne epuizează, ne-au reclădit încrederea în noi și

ne-au susținut să evoluăm.

Așadar, iubiți părinți, dragi prieteni și stimați profesori, vă mulțumim pentru ceea

ce suntem astăzi, pentru efortul depus pentru noi, pentru ajutorul oferit și pentru

toată afecțiunea arătată.

Am dori să o invităm în față pe doamna profesoară (titulatura) Rodica Iacobescu

pentru a ține ultimul curs din cadrul acestei facultăți.

Îi mulțumim doamnei Rodica Iacobescu, și vă invităm să vă ridicați în picioare

pentru a ține un moment de reculegere în memoria doamnei profesoare

Guliciuc…..

În cei trei ani de studiu am avut onoarea să cunoaștem diverși profesori, oameni

deosebiți de la care am avut de învățat multe lucruri. Pentru a-I vedea și voi prin

ochii noștri, am încercat să îi atribuim fiecăruia câte o zeitate. Vă invităm să-l

urmăriți.

Pentru că doamna Balan ne-a învățat diverse lucruri despre EA, facultatea, despre

EA, asistența socială, o invităm să ne adreseze căteva cuvinte și despre EA,

promoția 2012…………..Vă mulțumim și dorim să vă oferim o diplomă ca

amintire din partea generației noastre.

Page 3: Discurs

Știm că este un om ocupat, dar îi mulțumim că este astăzi alături de noi și îl

invităm să ne adreseze căteva cuvinte pe domnul (titulatura) Alexandru Băișanu.