discurs absolvire clasa a viii-a

Upload: shiphrah

Post on 02-Mar-2016

46 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Stimati profesori,

Ne aflam in fata unui moment de sfarsit, dar si de un nou inceput, un moment in care noi porti ni se deschid, in care o viata noua ne asteapta. Este punctul final a patru ani de gimnaziu, a patru ani de cunoastere.

Cnd am pit pragul acestei coli, n faa noastr se deschidea un drum frumos, pe care l-am parcurs cu ncredere, ndrzneal i chiar timiditate, uneori. Dar am avut ansa s descoperim n cadrele didactice nite prieteni. n cri, biblioteci i Internet o surs de cunoatere, n familie, un sprijin necondiionat i o surs de iubire.

Cu certitudine nu vom uita emoiile tezelor, a lucrrilor de control, a ascultarilor, dar nici bucuria notelor de 10 din carnet. Dumneavoastr ai fost martori la transformarea noastr zi de zi.

tim c n-a fost uor, tim c nu v-am ascultat ntotdeauna, ba chiar uneori v-am si suparat, dar dumneavoastr ai avut rabdare cu noi si ati tiut s ne luati pe fiecare exact aa cum suntem. Am crescut, am muncit, am greit, dar din greeli am nvat cu toii. Dumneavoastra ati fost cei care ne-ati ajutat s ne formm astfel nitecaractere puternice, capabile s nfrunte viaa adevrat. Dac am reuit sau nu, ca mpreun s facem asta, nu vom putea ti dect peste ani, pentru cpiatra de ncercare a caracterului nostru este timpul.

Ne-ar plcea s credem, atunci cnd ne privii, c suntei mndri de noi i c reprezentm, ntr-o bun msur, rodul muncii dumneavoastr. Sperm ca nu v vom dezamgi, ci vom urma drumul ce ni l-ai deschis. Vom ajunge oameni de cinste cu care sa v mndrii.La toamn vom trece in clasa a IX-a si vom avea materii si profesori noi. Nimic nu trebuie s ne sperie, deoarece ceea ce am nvat n toti acesti ani constituie o adevarat baz pe care se va putea nla nvtura viitoare.

Cu respect i recunotin pentru tot efortul depus pentru noi, putem spune c suntem gata pentru noul drum plin de neprevazut ce ne ateapt i pentru care cu devotament ne-ai pregtit zi de zi n toi aceti ani.

V mulumim i rmnei cu bine!