Evanghelia cu Zaheu vameșul începe prin căutarea lui Za-

heu de a afl a cine este Iisus, dar întâmpină difi cultăți în a vedea pentru că era mic de statură. Ii-sus, fi ind cunoscătorul inimilor tuturor, a afl at de frământarea lui, și a răspuns îndată chemă-rii lui Zaheu, mergând în casa acestuia. Atitudinea celor pre-zenți este una de cârteală: se în-treabă toți cum de Hristos stă la masă cu un păcătos. Întâlnirea dintre Iisus și Zaheu l-a deter-minat pe acesta din urmă să își dorească din inimă împăcarea cu Dumnezeu și cu aproape-le. Astfel a mărturisit lui Iisus că o parte din avere o dă săra-cilor, iar tuturor celor de le-a greșit le întoarce împătrit îna-poi.Răspunsul Mântuitorului la atitudinea celor prezenți este că scopul venirii Lui este ca să mântuiască pe cei păcătoși.

Noi ne mai vedem păcătoși? Suntem conștienți de adevărata noastră stare lăuntrică? Căutăm cu sinceritate ajutor de la Dom-nul? Sau ne încredem cumva în propriile noastre puteri, nefi ind conștienți că în spatele fi ecărui lucru, fi ecărei întâmplări se afl ă ajutorul lui Dumnezeu?

Vedem în Zaheu un om care s-a trezit, un om cu inima “fi er-binte” în căutarea lui Dum-nezeu, unul care își dorește să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, și a primit răspun-sul Mântuitorului: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia…”.

Sfi nțenia este starea pe care fi ecare dintre noi ar trebui să ne-o dorim, adică prezența per-manentă a Domnului în viața noastră. Să vedem în cele ce ur-mează din experiența unor pă-rinți ai Bisericii care este dru-mul spre El. Este destul de greu să dăm o defi niție exactă pen-tru sfi nțenie, care este sensul ei, însă sunt părinți contemporani cu noi care prin trăirea lor au vorbit despre sfi nțenie:

“Sfânt nu este cel care a atins o treaptă înaltă în domeniul moralei umane sau în viața de asceză, nici chiar în cea de ru-găciune (fariseii, de asemenea, posteau și se rugau îndelung), ci acela care poartă în sine pe

Duhul Sfânt”, zicea părintele Sofronie Saharov, starețul Mă-năstirii „Sf. Ioan Botezătorul” de la Essex, Anglia.

“… această stare de realizare autentică, prin puterea activă a lui Hristos, sau a Duhului Lui, putere care atestă sălășluirea lui Hristos în om și a omului în Hristos prin iubire, este sfi nțe-nia”, afl ăm de la părintele Du-mitru Stăniloae într-un cuvânt teologic.

“Sfi nțenia este fi rea omului, cea pe care trebuie să o dobân-dim în această vremelnicie și nu este pentru om nimica deo-sebit, în sensul că se deosebește de vremelnicie, de viața bio-logică, sfi nțenia este fi rea care veșnicește în Dumnezeu, deci este fi rea omului. Și fi e în căsă-torie, fi e în monahism, fi e dacă sunt alte căi, tot sfi nțenia este ce caută el. Dar noi am făcut din sfi nțenie un șablon și am fă-cut un chip mincinos, am pus pe sfi nți pe un piedestal cât se poate de înalt și îndepărtat de noi și ne uităm la ei cu binoclul pe partea greșită ca să fi e încă mai departe, și atuncea ne mi-răm cum de nu ajungem acolo“, ne spune părintele Rafail Noica.

Timpul nostru pe care îl pe-trecem aici este scurt în com-parație cu veșnicia, drept ur-mare fi ecare clipă ar fi bine să o trăim în deplină cunoștință și responsabilitate, gândind că de ea depinde dobândirea virtuții.

Pilda lui Zaheu –exemplu de trezire spre sfi nțenie

1

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

II, N

r. 48

/ 22

ianu

arie

201

7

DIALOG DE DUMINICĂ

2

La 83 de ani, mama Ioana are darurile cele mai de preț: în-

țelepciunea și blândețea. A ve-nit în București cu mult timp în urmă, din satul Segarcea-Vale al județului Teleorman pe care mi-l imaginez ca-n romane-le lui Marin Preda. Un loc de câmpie, cu flori sălbatice și ci-rezi de vite întorcându-se aca-să agale, la asfințit. Chiar dacă peisajul contrastează cu hao-sul din Capitală, am îndrăznit să oprim timpul în loc și să ne amintim de vremurile de odi-nioară.

Să începem cu o scurtă pre-zentare…

Vin dintr-o familie de agricul-tori, dintr-un sat care nu-măra cam 3000 de gospodă-rii. De acasă până în centrul orașului Turnu Măgurele

erau 10 km. Eu îmi amin-tesc că era frumos, mer-

geam cu căruța la oraș, nu existau autobu-

ze. Noi am fost 4 frați acasă, eu fiind singura fată. Mi-am dorit să merg la liceu după ce am ter-minat cele 7 clase, însă bunicul nu a fost de acord. Pentru ce să învețe carte?, zicea el. Așa erau vremurile atunci, iar tata l-a ascultat. Dar eu zic că Dumne-zeu m-a ajutat: nu am fost nici bogată, nici săracă, n-am răb-dat de foame, dar nici nu m-am lăfăit. Am primit puterea de a fi mulțumită cu ce am.

Ce rol juca biserica în sat?

În satul în care am copilărit avea un rol foarte important. Când preotul, dascălul sau pri-marul anunțau ceva, nu puteai să te împotrivești cuvântului lor. Erau ca niște stâlpi ai co-munității pe care îi respectam. Mama nu lipsea de la biserică, iar nouă ne plăcea ora de Re-ligie. Ascultam cu drag ce ne spunea preotul și nu simțeam niciun fel de constrângere sau obligație să începem orele cu

o rugăciune. Și aici, în carti-erul Militari, biserica este o binecuvântare. Vin de la înce-puturi, de când părintele Ghe-orghe slujea pe un maidan. Un om tare sufletist! Și acum îmi amintesc cum își ridica sutana și mergea printre pietre și gropi ca să țină slujba.

Ce schimbări observați acum?

Pe vremuri mergeam la pia-ță cu o sacoșă și era destul ce cumpăram. Acum, luăm după noi cărucioare de parcă nu ne-ar mai ajunge mâncarea. Eu înțeleg că atunci nu prea se găseau lucruri, dar eram mul-țumiți. Lăcomia de acum mă doare.

Relațiile dintre oameni sunt altfel?

Eu așa simt. Nu pot să spun că se trăia ca-n povești, dar cel puțin oamenii făceau un efort să se înțeleagă, să găseas-că soluții. Dacă o familie avea

De vorbă cu mama Ioana, bătrâna blândă și înțeleaptă

Stăruind cât mai multă vreme din această viață nevoindu-ne, vom ajunge să trăim sfințenia nu o durată egală cu timpul pe-trecut aici pe pământ, ci veșnic vom trăi în împărăția lui Dum-nezeu. Bine este a nu considera mare lucru suferințele trăite pe pământ. Orice am îndura sau la orice am renunța de pe pă-mânt nu este vrednic de ceea ce ni se va descoperi în împărăția lui Dumnezeu (Romani 8,18). A renunța la cele pe care nu le putem duce cu noi, pentru a putea agonisi cele de trebuință dobândirii virtuții sufletului, ne va conduce pe cărarea spre îm-părăția lui Dumnezeu.

Virtutea nu este ceva așezat pe un raft foarte sus, unde să nu putem ajunge, iar pentru a

ajunge la ea nu trebuie să par-curgem distanțe mari, deoarece “împărăția cerurilor este în-lăuntrul vostru” (Luca 17,21). Domnul dintru început pe toa-te le-a făcut bune, “virtutea este în voi și se naște din voi, … , sufletul a fost făcut bun și foar-te drept”, dar s-a așezat un văl întunecat peste noi, care însă prin voință, păzind simțurile de murdărie, poate fi îndepărtat, și atunci Domnul va recunoaș-te făptura ce dintru început o a făcut.

Sfințenia se poate atinge încă de aici de pe pământ, în această viață, dar nu odihnindu-ne, ci fiind cu mintea trează la tot ce se întâmplă cu noi.Stăruind în rugăciunea către Domnul, pu-tem ajunge să cunoaștem către

Cine ne îndreptăm, să folosim “Biserica lui Hristos ca pistă pentru decolaj, de unde să pu-tem să ne lansăm ca un avion spre El” (Părintele Rafail Noi-ca).

Mihai Popescu

Bibliografie: Sfântul Atanasie cel Mare, “Viața Cuviosului Părin-telui nostru Antonie”;

Pr. Gabriel POPESCU, “Viața arhimandritului Sofronie Sa-harov”, traducere din franceză: Maxim Egger;

Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, “Sfințenia în Ortodoxie”, Orto-doxia, 1980;

Pr. Rafail NOICA, Conferințe.

3

3 băieți și ei veneau cu soțiile să locuiască împreună, se înțe-legeau și nepoții, și strănepoții. Stătea toată familia împreună până avea fi ecare copil o situ-ație. Acum, imediat aud la fa-milii tinere că după 2-3 ani di-vorțează. Nimeni nu mai cere niciun sfat, fi ecare vrea să se descurce pe cont propriu. Noi ne sprijineam fără să întoar-cem cuvintele pe toate părțile, fără ceartă. Nici nu pot să spun că am fost vreodată supărată pe cineva din familie.

De mulți ani aveți grijă de Va-lentin, băiatul dvs. care are probleme de sănătate. Când s-a manifestat boala prima dată?

Am obervat primele semne când era în clasa a XI-a. Într-o dimineață voia să se încheie la cămașă, dar îi tremura mâna și nu nimerea nasturele. Apoi, în clasa a XII-a, la examene a ob-servat că nu mai poate să scrie din cauza tremuratului. Este vorba despre boala Wilson sau degenerarea hepatolenticula-ră cauzată de excesul de cupru din țesuturi.

A urmat un tratament?

Da, am avut aprobarea Minis-terului Sănătății ca să primim medicamentele din străinătate pentru că nu erau în țară. De bine, de rău, boala nu a evolu-at foarte mult. Valentin are 53 de ani acum, dar a putut munci o vreme. Doar din 2007 e mai rău fi indcă boala i-a afectat și picioarele.

Boala lui Wilson este o afec-țiune ereditară rară, legată de o acumulare de cupru în țesuturi și organe în special în fi cat și în encefal. Simptomele seamana cu cele ale bolii lui Parkinson: rigiditate, față înțepenită (ric-tus), încetinire a mișcărilor, mers cu pași mici, și, uneori, tremurătură moderată. Trata-mentul se bazează pe un regim alimentar sărac în cupru (limi-tarea consumului de fi cat, cio-colată, pește, carne, ciuperci) și

pe administrarea unui medica-ment (ale cărui doze sunt cres-cute treptat), D-penicilamina, care permite eliminarea cupru-lui în urină. Manifestările ne-urologice și tulburările psihice regresează de cele mai multe ori sub tratament, rezultatele fi ind cu atât mai bune cu cât tratamentul a fost întreprins mai devreme. Totuși, când tra-tamentul este început prea tar-ziu, simptomele se agravează, iar prognosticul bolii este une-ori sever. (sursa: www.sfatul-medicului.ro)Boala o vedeți ca pe o încerca-re?

Da, fi ecare trecem prin tot fe-lul de încercări, dar nu trebuie să ne descurajăm. E important să realizăm că fi ecare difi culta-te te apropie de Dumnezeu și că puterea rugăciunii este foar-te mare. Nu am zis niciodată că Doamne, Tu mi-ai dat necazul ăsta, ci luminează-mi mintea să scap de necaz.

Cum simțiți dvs. lucrarea lui Dumnezeu?

Îmi amintesc o întâmpla-re de după Revoluție când am plecat cu Valentin spre piață.

Aveam vreo 30 de lei în buzu-nar (n.r. bani vechi), încă mai puteai să cumperi ceva cu ei. Pe drum, am întâlnit o femeie în vârstă care cerșea, dar nu se

ruga ostentativ. Pur și simplu stătea pe mar-ginea drumului și, când am ajuns în dreptul ei, a în-tins mâna. M-a trecut așa un fi or și n-am putut să fi u indiferentă. Am scos 10 lei și i-am dat. „Măi mamă, dar avem așa puțini bani și tu i-ai dat de pomană?”, a spus Valen-tin. „Lasă, mamă, Dumnezeu nu ne lasă!”, am zis eu ca să-l conving să nu îi pară rău. Ne-am văzut de drum și, după cumpă-rături, ne-am întors acasă. Nu trece jumătate de oră și ciocăne la ușă un vecin de la etajul 8. Voia să ne anunțe că doi fran-cezi au venit cu ajutoare după Revoluție și vor să ne aducă în dar alimente: ouă, zahăr, făină, ulei, brânză și altele. Ne-am bucurat foarte tare și, cu gân-dul la Dumnezeu, i-am zis bă-iatului: „Uite, din banii pe care i-am avut s-a umplut masa!”

Ce este esențial în călătoria noastră pe pământ?

Să fi m sinceri cu noi și cu cei-lalți. Dacă putem să dăm un sfat sau să ajutăm, s-o facem cu inima deschisă. Și, să chemăm mereu numele Domnului! Eu nu am avut așa o curiozitate să știu cum e Dumnezeu, dar am observat că dacă Îi ceri ajuto-rul, îl primești negreșit.

Ana-Maria Sîrghi(reluare din DdD nr.17/27.09.2015)

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Cuvânt

Sfânta Xenia era originară din Roma. În momentul în care

părinții au hotărât să o mărite, ea a ales să fugă împreună cu două slujitoare în Insula Cos. Face acest lucru din dragoste față de Hristos, căci pentru ea adevărata logodnă era unirea cu El. Renun-ță la numele Eusebia și iși ia nu-mele de Xenia, care se tâlcuiește „străină”, vrând să arate prin acest gest, că se înstrăinează de lumea aceasta. În urma rugăciunilor, îl întâlnește pe ieromonahul Pavel, iar la îndemnul acestuia se stabi-lește în cetatea Milassa din Careia și îmbracă haina monahală. Aici va ridica o bisericuță închinată Sfântului Mucenic Ștefan. Va fi locul în care se va nevoi împre-ună cu cele două slujitoare și cu alte fecioare.

Sfânta Xenia era într-o continuă priveghere, înfrânare și smerenie. Purta niște haine vechi, dar con-sidera că trupul său este nevred-nic și de acestea. Toată viața ei era întru umilință și vărsare a lacri-milor. În Sinaxarul zilei în care se face pomenirea ei se spune că „puteai sa vezi izvoarele apelor în vreme de arșiță secând, decât ochii ei încetând de lacrimi... fă-cutu-s-au lacrimile ei pâine ziua și noaptea ”. Era străină de lume, însă, locuitoare a cerului. A fost văzută în trup, dar s-a asemănat

cu îngerii cei fără de trup.Diavolii se temeau de înfranarea

ei și nu îndrăzneau să se apropie de ea. Mânca uneori a doua zi, al-teori în a treia zi, iar de multe ori și toată săptamână petrecea fără hrană. Iar când era să primească hrană, nu mânca verdețuri, linte, poame de grădină, ci numai puți-nă pâine, udată cu lacrimile sale. Lua din cădelniță cenușă și pre-săra pâinea sa. Aceasta o făcea în tot timpul vieții sale, împlinind cuvântul prorocesc: „Cenușă cu pâine am mâncat și băutura mea

cu plângere am amestecat”.În momentul în care cuvioasa

Xenia a trecut la cele veșnice, pe la amiază, pe cer s-a arătat, deasu-pra mănăstirii, o cunună de stele foarte luminoasă având în mij-locul ei o cruce. Această cunună strălucea mai mult decât soare-le. Prin acest semn, Dumnezeu a dorit să arate tuturor, sfi nțenia cuvioasei Xenia.

Viața sa a fost cunoscută de cei-lalți, după moartea ei. Cuvioasa Xenia le ceruse celor două sluj-nice să nu spună nimănui nimic despre viața sa. Astfel, nimeni nu a știut unde și când s-a năs-cut, din ce fel de familie și de ce a ales să părăsească lumea aceas-ta, până în momentul în care una din slujnicele ei va face cunoscut motivul înstrăinării ei pentru Hristos.

Troparul Sfi ntei XeniaÎntru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după trup. Căci lu-ând crucea ai urmat lui Hristos, și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător. Pentru aceasta și cu îngerii, împreună se bucură, preacuvioasă Maică Xe-nia, duhul tău.

Sursa: crestinortodox.ro

Sfânta Xenia

De câte ori nu spunem în momentele noastre de limpezire: „Doamne, acum înțeleg totul! Mân-

tuiește-mă, salvează-mă, oricare ar fi prețul!” Dacă în astfel de momente ne-ar apărea deodată Mântu-itorul sau dacă ne-ar trimite pe îngerul Său, pe vre-un sfânt care să ne ceară socoteală pe un ton aspru, cerându-ne să ne pocăim și să ne schimbăm viața, probabil că am accepta. Dar dacă în locul îngerului, în locul unui sfânt, în loc de a Se înfățișa El Însuși, Hristos ni l-ar trimite pe aproapele nostru, mai cu seamă pe cel pe care nu-l iubim, care ne pune pe jar, și ne-ar adresa această întrebare vitală: „Pocă-ința ta se exprimă în cuvinte sau fapte?", atunci ne

vom uita propriile cuvinte, ne vom înăbuși bunele sentimente, vom arunca pocăința la gunoi și vom exclama: „Pleacă de aici! Nu prin tine voi primi eu judecățile lui Dumnezeu, nu e treaba ta să mă în-veți lecția care mă va pregăti pentru o nouă viață…” Vom lăsa să treacă și ocazia și persoana trimisă de Domnul pentru a ne tămădui, pentru a ne ajuta să intrăm cu smerenie în Împărăția lui Dumnezeu, pentru a ne asuma cu răbdare repetatele noastre căderi în păcat și a primi totul cu încredere ca din mâinile lui Dumnezeu.

Sursa: Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina Iertării. Taina tămăduirii, Alba Iulia 2014, pp. 67-69.