dezvoltarea copilului 36 612

8/19/2019 Dezvoltarea Copilului 36 612

1/14

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ (3-6 ANI)Reprezentările

În această perioadă reprezentările evoluează mai ales pe plan calitativ, lucru care ducela dezvoltarea gândirii. „Se structurează întreaga paletă de reprezentări, atât a celor de

evocare, de completare, de anticipare, cât şi a celor fantastice” (Munteanu A., 1998).Desigur, reprezentările sunt de mai multe feluri, reprezentări privind obiecte văzute,

evenimente trăite dar şi reprezentări ale evenimentelor evocate de adult.

Gândirea / Intelectul

Datorită activităţii cotidiene suplimentare, copilul preşcolar are posibilităţi mult mainumeroase pentru lărgirea experienţei sale cognitive. O trăsătură caracteristică a gândiriipreşcolarului este orientarea practică faţă de problemele care i se pun pentru a le rezolva. Din perspectiva lui Piaget, în această perioadă gândirea se află în stadiul preoperaţional,

dar cuprinde două secvenţe: până la 4 ani gândirea este preconceptual simbolică iar între 4şi 7 ani este intuitivă.

Prima secvenţă, cea preconceptual – simbolică prezintă câteva caracteristicispecifice:egocentrismul, animismul, realismul nominal, rigiditatea gândirii etc.

Egocentrismul presupune perceperea lumii numai din perspectiva proprie, adică laaceastă vârstă copilul nu poate înţelege că alţi oameni văd aceleaşi lucruri în alt fel. Lucrul

acesta nu are nimic de a face cu egoismul. Animismul presupune atribuirea obiectelorinanimate unele caracteristici ale obiectelor vii. Acest lucru apare pentru că în aceastăperioadă copilul nu poate face o distincţie clară între ceea ce este viu şi ceea ce este

inanimat. De exemplu copilul consideră că masa suferă atunci când el o loveşte. Aceastădistincţie se va face treptat în cursul perioadei preoperaţionale. La început orice obiect este

considerat viu, apoi doar acelea care se mişcă (de exemplu o frunză), după aceea cele carese mişcă spontan şi abia apoi viaţa este atribuită doar oamenilor, animalelor şi plantelor.

Realismul nominal apare atunci când copilul consideră că numele obiectului este o însuşirea sa. Rigiditatea gândirii se manifestă prin ireversibilitate adică un copil la această vârstă segândeşte la obiecte şi evenimente doar în ordinea în care au fost experimentate prima dată.

Între 4 şi 7 ani copilul parcurge o nouă perioadă cea a gândirii intuitive. În aceastăperioadă raţionamentul este „prelogic” cu anumite limite, de exemplu dacă i se arată

copilului două pahare umplute cu aceleaşi număr de mărgele, unul dintre pahare fiind mailarg, el crede că în paharul mai larg sunt mai puţine mărgele.

Spre 6 ani copilul devine capabil să analizeze şi să clasifice obiectele după anumitecriterii dar întâmpină dificultăţi în reorganizarea unei clasificări după alte criterii. De

asemenea unui copil de 5-6 ani îi lipseşte capacitatea de a deduce că o situaţie poate fiinversată. Din cauza acestui lucru întâmpină greutăţi în înţelegerea noţiunilor de cantitate

sau de conservare a volumului, adică lipseşte calitatea gândirii numită reversibilitate.

S-a constatat de asemenea că experienţele perceptive nu sunt suficiente pentruformarea noţiunilor de viteză şi distanţă care rămân neclare în primii ani de viaţă ai copilului.Dificultăţile mari pe care copilul le întâmpină în formarea acestor noţiuni sunt datorate atât

lipsei de maturitate psihică cât şi faptului că ele pretind alte noţiuni ca suport pe care copilulnu le stăpâneşte încă.

Gândirea intuitivă este mai rafinată decât cea din perioada precedentă chiar dacărămâne încă centrată pe obiect. Datorită caracterului concret al gândirii, pentru a înţelege

diferite poveşti preşcolarul are nevoie să vadă şi imagini. Rolul ilustraţiilor este foarte mare.Copilul încă are dificultăţi în a distinge ceea ce este fals de ceea ce este real.

Progresele pe care le face copilul sub raport intelectual sunt influenţate de o educaţieintensivă în acest sens desfăşurată în familie.

Memoria


2/14

Unele cercetări au arătat că în activităţile de joc repetat un copil de 3, 4 ani poate ajungesă asimileze notele caracteristice unui comportament mnezic superior. Capacitatea de

memorare după 4 ani este deosebit de activă. Acest lucru poate fi observat în uşurinţa cucare copiii preşcolari memorează diferite poezii, povestiri etc. Cu toate acestea durata

păstrării este încă destul de scurtă. Copilul memorează cu uşurinţă şi rapiditate dar şi uită lafel de uşor.

La copiii de vârsta preşcolară memorarea involuntară a unui material ce constituie obiectal activităţii prezintă o productivitate sporită în comparaţie cu memorarea voluntară. Totuşi

treptat memorarea voluntară va ocupa din ce în ce mai mult teren. Faptul că aceşti copii potmemora voluntar un text este evidenţiat de capacitatea acestora de a reda textul în cuvinte

proprii. Această notă personală nu apare imediat după memorare ci după un anumit timp. Capacitatea de reproducere sau „memoria reproducătoare” atinge un nivel maxim în

perioada preşcolară. Memoria are totuşi şi un caracter nediferenţiat, difuz fapt care face ca uneori copiii să

confunde obiectele care se aseamănă, lucru care este evidenţiat mai ales în momentulreproducerii când se produc confuzii.

Emotivitatea îşi pune amprenta şi asupra memoriei. „Copilul memorează mai uşor,

păstrează mai bine, şi reproduce mai exact lucrurile care primesc o „întărire” emotivă, înspecial pozitivă”. (Jurcău , Megieşan, 2001) Memoria are şi un caracter intuitiv-concret astfel că se memorează mai uşor atunci când

există şi un suport vizual. Memoria verbal-logică apare mai târziu. Din materialul verbal sememorează mai uşor descrierile şi acelea în care se accentuează elementul emotiv.

Imaginaţia

Activităţile desfăşurate în grădiniţă, jocurile, poveştile şi basmele contribuie ladezvoltarea imaginaţiei. După vârsta de 2, 3 an se dezvoltă şi anumite abilităţi artistice, deaceea este foarte important ca părinţii să încurajeze copiii dacă observă anumite înclinaţiiale acestora. Orice activitate artistică trebuie făcută din plăcere pentru că atunci când ea

este forţată nu va avea nici un efect.Imaginaţia şi gândirea creatoare se manifestă nu numai în joc ci şi în desen, muzică,dans, pictură etc. Un mod eficient de comunicare al copilului se realizează prin intermediuldesenului. În jurul vârstei de 4,5 ani „apare desenul ideoplastic caracterizat de un realismintelectual şi care exprimă deja stări sufleteşti”( Bonchiş E., 2000). Acum copilul foloseşte

culori tot mai variate şi le combină mai mult. „Jacqueline Royer subliniază printre altele cămajoritatea copiilor de 3-4 ani desenează „omuleţul mormoloc” – abia spre sfârşitul perioadei

copiii reconstituie figura umană, ochii simpli şi mari, trunchiul extrem de schematic. La 4-5ani braţele şi picioarele sunt ataşate de trunchi, gura este simplă şi de regulă ovală, aparelemente de vestimentaţie. Părul, detaliile vestimentare – pantaloni, fustă, rochie, cercei,

curele – braţele redate sub formă de săgeată, trunchiul mai lung şi mai larg, constituiecaracteristici ale desenului de 5-6 ani”( Bonchiş E., 2000).

La această vârstă şi capacitatea fabulatorie este deosebit de activă, copilul construindtot felul de poveşti. El poate construi povestioare după imagini şi dialoguri în cadrul teatrului

de păpuşi.

DEZVOLTAREA SENZORIALĂ Auzul

Sensibilitatea auditivă şi auzul fonematic se dezvoltă mai ales în procesul comunicăriiverbale, în procesul de învăţare a unor cântece sau poezii.

Dacă până la această vârstă copiii au ascultat mai ales cântecele alese de părinţi, acumei îşi manifestă preferinţele pentru anumite cântece sau ritmuri şi chiar reuşesc să le cânte

sau să le fredoneze păstrând linia melodică. Acest fapt se datorează dezvoltării auzuluimuzical.


3/14

De asemenea se îmbunătăţeşte şi abilitatea de a recunoaşte unele obiecte, fenomenesau evenimente numai după sunetele pe care la produc.

Văzul Sensibilitatea vizuală se dezvoltă de asemenea în această perioadă, sensibilitatea

cromatică perfecţionându-se foarte mult, majoritatea preşcolarilor deosebind culorileprincipale ale spectrului. Preşcolarii dau mai multă importanţă strălucirii culorii decât

categoriei de culoare. Totuşi, ei arată o sensibilitate faţă de culori mai scăzută decât cea aadulţilor.

„Dintre dimensiunile spaţio-vizuale ale realităţii, mărimea obiectului funcţionează, la început, cu cel mai mare grad de predictibilitate pentru capacitatea de discriminare a

copilului mic. Apoi, este preferată culoarea, înainte de formă. Spre sfârşitul copilăriei semanifestă preferinţe pentru forme.” (Muntean A., 2006)

Datorită activităţii tot mai complexe se dezvoltă şi spiritul de observaţie. Unii autori audemonstrat că „încă de la 3-4 ani copiii, ghidându-se mai ales după culoarea pielii, pot

sesiza diferenţele care apar între oamenii care aparţin unor rase diferite, dar le credpasagere.” (Munteanu A., 1998)

Tactul Sensibilitatea tactilă se dezvoltă în strânsă legătură cu cea chinestezică prin contactul

cu obiectele creşte posibilitatea diferenţierii gradelor de presiune a obiectelor asuprasuprafeţei cutanate, a aprecierii formei sau dimensiunii unor obiecte doar pe cale tactilă. Totuşi tactul pierde teren, devenind un simţ de control şi de susţinere a văzului şi auzuluicare colectează prioritar impresii până la 6-9 ani. Acţiunile copilului în acest sens capătă

direcţie şi sunt focalizate spre satisfacerea intenţiilor. Ceea ce se îmbunătăţeşte foarte mult în această perioadă este coordonarea tact-văz

astfel încât copilul reuşeşte acum să realizeze contururi. Sesizând mai bine proporţiile şidetaliile el reuşeşte să le transmită şi prin desen.

Gustul şi mirosul Copilul face progrese şi pe plan gustativ şi odorific, acestea specializându-se foarte mult.Copilul reuşeşte să identifice unele alimente după gust sau după mir os.

Mediul de provenienţă are un rol important în stabilirea preferinţelor sau aversiunilor faţăde anumite gusturi sau mirosuri.

DEZVOLTAREA PSIHOMOTRICITĂŢII Motricitate generală:

la 4 ani- sare de la o înălţime de aproximativ 10 cm

- merge pe vârfuri

- aleargă 10 paşi cu mişcări alternative coordonate ale braţelor - urcă scările alternând picioarele - merge în pas de marş

- sare ca mingea pe loc, cu genunchii uşor flectaţi, picioarele părăsesc solul simultan - stând cu ochii deschişi, picioarele apropiate, mâinile la spate, aplecarea trunchiului în unghi

drept şi menţinerea poziţiei – 10 sec.- pedalează pe tricicletă

- Se dă în leagăn - Loveşte mingea cu piciorul, în timp ce aceasta se rostogoleşte spre el

- Prinde mingea cu ambele mâini- Bate cu ciocanul 5 piese cilindrice fixate într-un suport

- Taie cu foarfeca

- Taie de-a lungul unei linii drepte lungă de 20 cm, cu abateri de 0,5 cm


4/14

la 5 ani- stă într -un picior fără sprijin 4-8 sec.

- Aleargă, schimbă direcţia - Merge pe bârnă în echilibru

- Sare peste o sfoară întinsă înaltă de 50 cm - Sare înapoi de 6 ori

- Coboară scările, alternând picioarele - Sare de pe loc, fără elan, peste o sfoară ridicată la 20 cm de sol

- Stând, menţinere pe vârful picioarelor, cu ochii deschişi, braţele în lungul corpului,picioarele apropiate – 10 sec

- Pedalează bicicleta (tricicleta), întoarce la colţ - Sare într-un picior de 5 ori succesiv

- Completează un incastru cu trei forme - Modelează forme din plastilină şi le asamblează

- Decupează de-a lungul unei linii curbe- Înşurubează şi desşurubuează

- Decupează un cerc cu diametrul de 5 cm

- Desenează imagini simple (casă, om, copac) - Decupează şi lipeşte forme simple - Scrie litere de tipar mari, disparate, la întâmplare

Schema corporală: la 4 ani

- trăirea corporalitpăţii (motricitatea globală şi fină) - perceperea părţilor corpului

- numirea părţilor corpului la 5 ani

- discriminarea vizuală a părţilor corpului - utilizarea diferitelor noţiuni corporale

- reproducerea unor personaje

Structurile perceptiv-motrice spaţiale: la 4 ani

- cunoaşterea spaţiului apropiat - utilizarea noţiunilor spaţiale diferite în spaţiul bi- şi tri-dimesional

- trierea şi ordonarea - utilizarea noţiunilor rând, coloană, în faţă, în spate

- memorarea poziţiei spaţiale (a-şi găsi locul) - urmărirea unui traseu

- orientarea când se schimbă reperele - discriminarea vizuală

- memoria perceptivă - alcătuirea perechilor

Structurile perceptiv-motrice de timp: la 5 ani

- utilizarea termenilor „înainte”, „după”, „ieri”, „azi” - relatarea ordinii în care au fost văzute unele obiecte

- relatarea ordinii cronlogice a gesturilor din viaţa cotidiană - perceperea unui timp lung şi scurt

- noţiuni de timp: „oră”, „minut”, „azi” - noţiunile „devreme”, „târziu”

- asocierea unor fapte, activităţi cu dimineaţa, seara, ziua, noaptea - asocierea unor fapte cu anotimpurile

- utilizarea noţiunii „când” în răspunsurile la întrebări - bate toba într-un ritm anume

- reproduce în mers ritmul unei tobe


5/14

LIMBAJUL LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ Trei ani este vârsta la care începe grădiniţa. Acum copilul începe să se obişnuiască cu viaţa

în colectivitate. Învată să se orienteze în timp, să facă distincţie între „înante” şi „după”, întredimineaţă şi dupa-amiază. Dacă după vârsta de 4 ani face confuzie între dreapta şi stânga

s-ar putea să existe o tulburare a schemei corporale, adică o imagine eronată desprepropriul corp. Ştie deja să ţină în mână un creion, reproduce cercul la 3 ani, pătratul la 4 ani

şi rombul la 6 ani. În aceasta perioadă raportul dintre limbajul activ (utilizat) şi cel pasiv(înţeles) se modifică similar, limbajul pasiv apropiindu-se de cel activ ca valoare de

comunicare. Un rol foarte mare în însuşirea şi utilizarea de cuvinte noi, în dezvoltareavocabularului îl are familia, mai ales interacţiunea dintre mamă-copil.

Numeroşi autori evidenţiază distanţe de dezvoltare între semantica, morfologia şi sintaxavorbirii copilului preşcolar.

DEZVOLTAREA SOCIO-EMOŢIONALĂ

Dezvoltarea socială Între 2 ani şi jumătate şi 5 ani copilul experimentează o lume în creştere.

Partenerii de interacţiune de bază rămân în continuare părinţii şi membrii familiei cu carecopilul are cele mai frecvente interacţiuni (Mircea T.).

Experienţele de la grădiniţă pot fi foarte importante, adaptarea generală a copilului,relaţionarea cu colegii şi complexitatea jocului fiiind în strânsă legătură cu calitatea

interacţiunilor cu cadrele didactice. Relaţiile cu egalii devin punctul central pent rudezvoltarea şi exprimarea noilor competenţe, cum ar fi înţelegerea corectitudinii şi a

reciprocităţii. Dezvoltarea emoţională

În general, în această perioadă dispoziţia afectivă a copilului este bună, el având un tonuspozitiv şi o bună dispoziţie aproape permanentă. Tonusul afectiv pozitiv permite şi susţine

dorinţa de cunoaştere a copilului, iar cunoaşterea îi creează şi susţine buna dispoziţie(Mircea T.).Copilul dezvoltă o serie de stări afective faţă de părinţi (nevoia de a le cuceri iubirea), faţăde persoane apropiate adulte (nesiguranţă, gelozie, frică, aversiune, simpatie), sau de alţi

copii (gelozie, acceptare, prietenie, plăcere). Această paletă de trăiri este manevrată înfuncţie de persoană, situaţie, circumstanţe în aşa fel încât să-l plaseze într-o poziţie dorită

faţă de persoana respectivă. Dezvoltarea sinelui

La sfârştul celor trei ani copilul iese în lume cu un EU care îi susţine acţiunile, fiindmândru de capacităţile sale de a se opune lumii şi de a se diferenţia de ea, dar în acelaţi

timp se găseşte în faţa situaţiei de a face faţă problemelor pe care ambientul i le ridică şi pecare trebuie să le rezolve în afara familiei. Contactele sale şi relaţiile cu persoane străine

devin tot mai frecvente (Mircea T.)

JOCUL LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ La această vârstă se poate identifica registrul cel mai diversificat de jocuri din întreaga

copilărie. Ce jocuri preferă copiii între 3 şi 6 ani?

Jocul de mişcare (cu mingea, cu cercul, jocuri cu bile, aruncarea de discuri la ţintă,popice etc.) Cu preşcolarul mare se iniţiază, în cadrul organizat al grădiniţei, jocuri

didactice de mişcare, ce combină muzica cu dansul. Acest gen de activităţi contribuiela dezvoltarea abilităţilor motrice, la disciplinarea comportamentului, precum şi la

creşterea rezistenţei copilului;

http://www.copil-speranta.ro/?q=node/46http://www.copil-speranta.ro/?q=node/46http://www.copil-speranta.ro/?q=node/46http://www.copil-speranta.ro/?q=node/47http://www.copil-speranta.ro/?q=node/47http://www.copil-speranta.ro/?q=node/48http://www.copil-speranta.ro/?q=node/48http://www.copil-speranta.ro/?q=node/48http://www.copil-speranta.ro/?q=node/47http://www.copil-speranta.ro/?q=node/46


6/14

Jocu l de asamblare (puzzle, incastre) şi jocul de construcţie (cu cuburi, pământ,plastilină, lut, nisip sau alte materiale). Toate aceste jocuri contribuie la dezvoltarea

deprinderilor manuale ale copilului ; Jocul cu su biect (jocurile cu roluri din poveşti sau din viaţa reală - joacă ei inşişi sau

folosesc păpuşi). Din această categorie un loc privilegiat în topul preferinţelor îl are jocul “de-a familia”. El apare la toate vârstele şi îmbracă forme caracteristice mediului

de provenienţă a copilului. Preşcolarul manifestă atracţie şi pentru jocul “de-amedicul”, “constructorul”, “vânzătorul” etc. Acest tip de joc este un bun prilej de

asimilare a experienţei de viaţă, de imitare a atitudinilor şi comportamenteloradulţilor, de implicare emoţionala activă (în joc, copilul exprimă diverse trăiri: bucuria,

tristeţea, afecţiunea, gelozia, el le înţelege treptat şi devine conştient de ele). Joculcu subiect are şi un caracter educativ: imitând şi identificându-se cu personajele

pozitive din poveşti, copiii devin sensibili la valori ca: adevăr, bine, frumos, dreptate şila formarea unor trăsături caracteriale: bunătate, răbdare, hărnicie, curaj,

perseverenţă etc. Jocul devine astfel un instrument şi un mijloc în dezvoltareaemoţională, cognitivă şi socială;

Jocul de creaţie - se organizează spontan, după un eveniment marcant şi

impresionant. Cu cât preşcolarul este mai mare el devine capabil să redea unfragment de viaţă mai complex. Apare şi jocul dramatic (de-a teatrul de păpuşi), încare va întruchipa diverse personaje. Fetiţele răscolesc dulapurile pentru a găsi

haine potrivite ca să se costumeze sau, mai simplu, confecţionează îmbrăcăminte şiaccesorii pentru păpuşi.

Jocul cu regul i - acest tip de joc este sugestiv ilustrat la preşcolar prin jocul “de-a v-aţi ascunselea”. După opinia specialiştilor se poate constata o evoluţie în ceea ce

priveşte asimilarea regulilor aferente acestui joc, de la preşcolarul mic la cel mare. Astfel, preşcolarul mic nu este capabil să-şi însuşească corect regulile jocului şicrede că este suficient să-şi ascundă capul. De asemenea, el nu are răbdare să

rămână în ascunzătoare, iar dacă este chemat nu rezistă tentaţiei şi se deconspirăimediat. Preşcolarul mijlociu este capabil să asimileze corect regulile, deci realizează

un progres faţă de etapa anterioară. El însă rămâne deficitar în organizarea tuturormomentelor jocului. Concret, acesta caută mult ascunzătoarea, manifestândpreferinţă pentru locuri cât mai îndepărtate şi mai inaccesibile, ca urmare, va ajungecu greu la punctul de bătaie, ratând finişul. În fine, preşcolarul mare reuşeşte să se

integreze perfect la exigenţele acestei activităţi; Dintre jucăriile recomandate la această vârstă amintim: echipamentul de joacă

pentru gradină, puzzle din 10-20 de piese, Lego, animale de pluş, păpuşi şi îmbrăcăminte pentru ele, mobilier pentru păpuşi, căsuţă, maşinuţe cu

telecomandă, tricicletă şi bicicletă cu cască de protecţie, păpuşi ce pot fi manipulatecu mâinile şi degetele (teatru de păpuşi), hăinuţe colorate şi accesorii cu care să se

poată deghiza, casetofon şi casete audio, foarfecă special destinată vârstei, creioanecolorate, carioci, lipici (toate non-toxice), jocuri uşoare pe computer, cărţi de poveşti

etc.La 4 ani, copilul simte nevoia unui partener de joc (de preferinţă copil), nevoie

care se acutizează pe la 5 ani. De regulă, atracţia sa este dirijată, fie către un altcopil mai mare ca vârstă, fie către un copil mai mic (caz în care îşi asumă rolul decoordonator al jocului). Dacă partenerul lipseşte, el crează unul imaginar, ceea ce

sugerează apariţia “jocului de alternanţă”. Către vârsta de 5 ani, conduitele implicate în joc, inclusiv cele verbale sunt tot mai diversificate, numărul jucăriilor utilizate scad,

dar cresc substitutele lor imaginare.


7/14

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ (6-12 ANI)Reprezentările

Prin procesul învăţării copilul trebuie să manipuleze o cantitate enormă de informaţiiasimilate. Acest lucru nu este posibil fără transformarea cunoştinţelor în reprezentări.

Acestea se consideră a fi activităţi cognitive de două feluri: scheme şi imagini. Schemele nusunt imagini integrate ale perceţiilor. Rareori oamenii pot evoca imagini vizuale complete,

astfel încât să poată descrie toate amănuntele ale unei persoane. În general schemele suntmai puţin elaborate decât imaginile. Schemele şi imaginile se conturează în situaţii de

evocare a cunoştinţelor privind plante, animale, episoade din povestiri, evenimente istorice,fenomene fizice. Schemele şi imaginile spaţiale contribuie la modificarea opticii existenţiale,

la anularea egocentrismului infantil.Reprezentările în această perioadă sporesc în volum, apar reprezentări noi: istorice,

geografice, topografice care denotă capacitatea copilului de a ancora în contemporaneitate. În această perioadă reprezentările ocupă un loc important, deoarece individul face încă

frecvent apel la intuiţie. Sub acţiunea învăţării reprezentările suportă modificări considerabilesub aspectul conţinutului şi a modului de producere şi funcţionare. Copilul poate

descompune o reprezentare în elementele sale componente cu care poate lucra în alteplanuri (ale gândirii, imaginaţiei). Gândirea/ Intelectul

Evoluţia gândirii şcolarului mic face posibilă abandonarea concepţiei animiste şi naiv realistedespre lume, pentru a face loc unei concepţii realist - naturiste.

Conform teoriei piagetiene, în acestă perioadă se instalează gândirea operatorie concretă. În planul cunoaşterii are loc o adevărată revoluţie, realizându-se trecerea de la cunoaştereaintuitivă, nemijlocită a realităţii (cu ajutorul reprezentărilor) la cea logică, mijlocită (cu noţ iuni

şi relaţii dintre ele) (Ursula Şchiopu, 1967). Caracterul operatoriu al gândirii presupuneposibilitatea de a manipula obiectele şi fenomenele pe plan mental, fără a le deforma,

păstrându-le deci permanenţa. Operaţiile au însă un caracter concret deoarece copilul nupoate raţiona apelând doar la propoziţii verbale ci recurge masiv la acţiuni de manipulare a

obiectelor.Şcolarul mic dobândeşte o serie de abilităţi din domeniul raţionamentului, ceea ce determinăprogresele reversibilităţii, adică, copilul îşi dă seama că o acţiune poate fi anulată printr -unainversă; conservarea cantităţii de plastilină (J. Piaget) întemeindu-se pe această posibilitate

de a reveni în punctul de pornire. Tipurile de reversibilitate utilizate de copii de 6-10 ani sunt:reversibilitatea prin inversiune implicată în operaţiile de adunare-scădere, înmulţire-

împărţire, asociere-disociere, şi reversibilitatea prin reciprocitate care apare pe la 10 ani. Dacă în perioadele anterioare schemele senzorio-motorii, preconceptuale sau intuitive erau

centrate pe obiect, acum gândirea nu mai depinde atât de mult de stările particulare aleobiectului, ea este capabilă să urmeze cursul evenimentelor şi într -un sens şi în altul, intrând

în funcţie şi mecanisme de anticipare, de asimilare şi acomodare la o situaţie. Acestechilibru între asimilare şi acomodare, spune J Piaget, explică mecanismul reversibilităţii.

Uzând de analiză, sinteză, comparare, micul şcolar învaţă să clasifice (în funcţie de mărime,formă sau culoare) şi să înserieze, adică să facă grupări în funcţie de anumite criterii, şi va

şti să aranjeze un obiect de mărime mijlocie între unul mic şi unul mare. Ştiind să seriezeobiectele, copilul va putea de acum să serieze şi clase sau colecţii prin corespondenţă.

Construirea grupărilor şi serierea apoi a acestora va permite apariţia şi asimilarea noţiunii denumăr. Spre 7 ani ajunge astfel la o noţiune operatorie a numărului. Cifra 4, de exemplu, numai este analizată ca ,,unu plus unu plus unu plus unu”. De asemenea asimilează noţiunile

de conservare a distanţelor, a materiei, a greutăţii, a volumului, a numărului, descrise dePiaget. Dacă un copil este întrebat care este băţul cel mai lung, arătându -i-se două beţe

identice puse oblic unul faţă de celălalt, la 7 ani va putea răspunde corect că ele suntidentice. Dacă este întrebat ,,care este bila care conţine cea mai mare cantitate de

plastilină”, atunci când i se arată două bile identice de plastilină, una fiind în formă deplăcintă, apoi împletită, iar cealaltă intactă, el va putea răspunde corect începând cu 8 ani.

Conservarea greutăţii- înţelegerea faptului că plastilina deformată nu îşi pierde din greutate-


8/14

apare abia la 9,10 ani, iar conservarea volumului pe la la 11, 12 ani.Potenţialul intelectual al micului şcolar face progrese notabile. Pe măsură ce înaintează în

vârstă copilul apelează tot mai frecvent la o serie de algoritmi (ansamblu de reguli, indicaţiicu ajutorul cărora se rezolvă probleme din diverse domenii). L.N. Landa vorbeşte de trei

tipuri de algoritmi: algoritmi de lucru care vizează însuşirea operaţiilor aritmeticefundamentale, a secvenţelor unei compuneri literare; algoritmi de recunoaştere sau

identificare care vizează stabilirea funcţiei morfologice şi sintactice pe care o îndeplineşte uncuvânt într-o frază şi algoritmi de control care presupun formule pentru diferite operaţii

aritmetice. Astfel se conturează uşor un stil de gândire, un mod personal al copilului de a-şi centra

gândirea către un aspect din realitate (complex-simplu, abstract-concret, primar-secundar).Se poate vorbi astfel de o vie curiozitate intelectuală a micului şcolar. Dacă la 7 ani spiritulcritic al gândirii este evident, la 8 ani gândirea se detaşează prin independenţa sa, iar la 9,

10 ani aceasta se distinge prin flexibilitate.După studiul regulii de trei simple şi a fracţiilor, la vârsta de 10 ani, copilul va raţiona asupraproporţionalităţii. La vârsta de 12 ani va proceda prin ipoteze şi deducţii, fără să se bazeze

pe obiecte concrete cum sunt merele sau bilele, sau mai rău, degetele. Se va constata apoi

o tendinţă de intelectualizare care, dublată de accesul la gândirea abstractă, va permite unuipreadolescent să ,,refacă lumea” în cursul unei discuţii pasionate, îndepărtate deposibilităţile concrete.

Memoria

Memoria poate fi comparată cu cea a unui recipient în care punem mai mult sau mai puţinautomat experienţele noastre aşa cum se întâmplă. Din când în când decidem să

reactualizăm o memorie din recipient, cu toate că dacă a fost păstrată acolo mai multăvreme poate să fie deteriorată sau chiar ştearsă. Şi la copii, memorarea se produce la fel,

singura diferenţă fiind aceea că la ei recipientele sunt mai mici decât la adulţi. Memoriacuprinde trei structuri principale: un registru senzorial- care reţine stimularea externă pentrufoarte scurt timp; memoria de scurtă durată- care are o capacitate limitată atât ca volum (în

jur de 7 itemi) cât şi ca timp de stocare; memoria de lungă durată- care păstrează luni de zilesau chiar ani informaţia venită de la memoria de scurtă durată (Atkinson şi Shiffrin). La vârsta şcolară mică predomină memoria mecanică, involuntară şi de scurtă durată.

Micul şcolar reţine preponderent ceea ce l-a impresionat mai mult, memoria lui fiinddependentă de interesele sale, de aceea copiii uimesc uneori aducându-şi aminte de lucrurisau fapte ce nu pot fi actualizate de către adulţi. Astfel se explică încărcătura afectogenă a

memoriei. De aceea este mai mult decât necesar apelul la diverse materiale didactice dinpartea învăţătorilor în timpul lecţiilor, întrucât procesul de fixare a cunoştinţelor este

condiţionat de percepţia obiectelor şi fenomenelor. Copilul reţine uşor chiar şi ceea ce estedetaliat sau neesenţial. Achiziţiile din domeniul comunicării verbale imprimă memoriei un

ritm intens de dezvoltare, acesta manifestându-se cu deosebire în activităţile de joc. Uitareavizează mai ales comportamentul copilului. Aşa se explică de ce în clasa întâi copilul uită

frecvent tema de pregătit pentru ziua următoare, penarul, stiloul sau caietul acasă. Pe la 8, 9 ani micul şcolar face eforturi de a-şi cultiva voluntar memoria, şi astfel apelează la

o serie de repere ajutătoare pentru a eficientiza memoria. Treptat şi destul de lent se facetrecerea de la memoria neintenţionată spre memoria intenţionată, şi de la memoria

mecanică la cea logică. Raportul dintre recunoaştere şi reproducere creşte o dată cu vârsta; dacă la 6, 7 ani

recunoaşterea este mult mai uşor de realizat de copil, pe măsura înaintării sale în vârstăcreşte posibilitatea de reproducere. Dificultatea reproducerii unui material constă în

incapacitatea de a transpune din partea copilului limbajul interior în cel exterior. Pe măsurăce copilul acumulează tot mai multe cunoştinţe, el este tentat să facă mici reorganizări alematerialului memorat în defavoarea reproducerii fidele la nivel textual a materialului. Fără

întăririle legate de repere, conţinuturile care au fost memorate, o dată cu trecerea timpului,vor suferi o serie de transformări, încât recunoaşterea sau reproducerea lor fidelă se va face

cu dificultate, sau nu se va putea face deloc. Uitarea încetineşte dacă materialul memorat


9/14

este utilizat în practică, în acest fel calitatea memoriei creşte. Repetiţiile au un rol decisiv înactualizarea cunoştinţelor. Între două achiziţii succesive, ultima fiind repetarea, are loc o

interacţiune pozitivă, un transfer. Există şi situaţii de interferenţă când noua achiziţieinfluenţează negativ fie materialul memorat anterior ( inhibiţie retroactivă), fie materialul ceva fi memorat ulterior ( inhibiţie proactivă). Aceste interferenţe au loc când între materialele

memorate există similitudini. Cunoscându-se faptul că uitarea este masivă imediat dupămemorare, perioada optimă pentru repetiţii este tocmai perioada imediat următoare

memorării. Eficienţa actului de memorare este dependentă de scopul urmărit, de stareaemoţională a elevului precum şi de ambianţa în care are loc memorarea (memoria logică

determină o memorare mai bună şi mai durabilă; stările emoţionale negative precum frica de învăţător, părinte, teama de insucces, vor duce la repulsii din partea elevului faţă de

activitatea propusă, şi, deci, o scădere a receptivităţii; schimbarea frecventă a locului undecopilul învaţă îngreunează actul de învăţare).

Volumul memoriei creşte semnificativ, cercetările din domeniu arătând că evocărilesubiecţilor de 7 ani sunt mai precise decât cele ale copiilor de 5 ani.

Nivelul de dezvoltare a gândirii şi limbajului condiţionează şi evoluţia memoriei care, înabsenţa unui limbaj interiorizat şi a unei gândiri operaţionale se manifestă preponderent

involuntar. Cercetările din domeniu evidenţiază faptul că memorarea voluntară se dezvoltăcu deosebire în activităţile de joc, jocul favorizând apariţia unei motivaţii specifice. Sedezvoltă memoria şi sub aspectul trăiniciei şi a rapidităţii memorării, dar şi memoria logică,

care are ca efecte creşterea volumului ei (de 8-10 ori faţă de preşcolar), prelungeşte timpulde reţinere, sporeşte productivitatea legăturilor mnemonice. Se accentuează şi caracterul ei

voluntar, conştient. Gh. Zapan consideră că între 7-12 ani procesele memoriei se dezvoltă mai intens decât

ritmul dezvoltării gândirii logice. De aceea micul şcolar este mai întâi o fiinţă receptivă şi apoicreatoare.

Imaginaţia

Vârsta şcolară mică oferă teren fertil şi pentru dezvoltarea imaginaţiei, ceea ce îi va daposibilitatea copilului să domine orice timp şi spaţiu. Prin intermediul imaginaţiei orizontul cunoaşterii umane se lărgeşte considerabil, omul fiind

singura fiinţă capabilă de performanţa de a realiza unitatea dintre trecut, prezent şi viitor.Imaginaţia este puternic individualizată prin combinatorica ce-i este specifică. Formele ei de

manifestare sunt: reproductivă, creatoare, visul de perspectivă, reveria sau visul din timpulsomnului. Imaginaţia reproductivă îi permite micului şcolar să înţeleagă mai profund timpul

istoric, raportul dintre evenimente şi fenomene; el poate călători în timp, pentru a reconstruifapte şi evenimente petrecute demult. Aceste incursiuni sunt adesea populate şi cu

elemente fantastice, fabulatorii, care evocă atât fragilitatea experienţei sale de viaţă, cât şicapacitatea de a evada din contingent. În jurul vârstei de 10 ani, ca urmare a cunoştinţelor

dobândite, copilul este capabil să ordoneze cronologic datele achiziţionate, să cunoască

elementele istorice în fluxul lor de desfăşurare. Pe lângă imaginaţia reproductiv, care este stimulată în situaţiile în care trebuie să

reconstituie imaginea unei realităţi, se dezvoltă şi imaginaţia creatoare, care este stimulatăde joc, fabulaţie, povestire, compunere, de activităţi practice, muzicale. Pe fondul activării

deosebite a curiozităţii sale, micul şcolar este un mare amator de basme şi povestiri, pe carele trăieşte cu mare intensitate emoţională. Cochetăriile sale artistice se centrează mai ales

pe desene, compuneri literare sau muzicale. Creaţia verbală se poate manifesta prinpovestirea expresivă, prin construirea unor poveşti, în teatrul de păpuşi sau marionete. Dacă

în clasa întâi şi a doua compunerile sunt simple, descriptive, rectilinii, în clasa a treia şi apatra compoziţia se îmbogăţeşte, apar şi primele ornamente stilistice. Ca şi în desen, şi încreaţia literară este prezentă grija pentru detaliu, ceea ce evocă întotdeauna o încărcăturăafectivă. Deseori compoziţiile micului şcolar vehiculează cu o serie de trăsături pozitve ca:

bunătatea, cinstea etc. Dintre toate desenele pe care copilul le realizează se pare că desenul omuleţului este una


10/14

,,dintre rarele forme care par inventate spontan de către toţi copiii” (Juliette Farez-Boutonier). Loquet, care a studiat evoluţia desenului la copil, susţine că desenul omuleţului

nu este conform cu un obiect ci este conform cu un model intern, copilul întruchipând prindesen propria persoană. La 6,7 ani desenul omuleţului este realizat de copil cu o bună

proporţie a diferitelor părţi ale corpului, conturul este realizat de regulă cu creion negru, ochiişi gura sunt colorate realist, apar degetele, forma ochilor este mai evoluată, trunchiul este

mai suplu, fiind subliniat chiar şi corsajul, apare frizura ca şi element de definire a sexului. Înprivinţa posturii, marea majoritate a copiilor desenează figura umană din faţă şi în picioare,

rar întâlnim figuri desenate în profil. Picioarele sunt în general desenate paralel, uşordepărtate, de asemenea braţele. Capul, considerat de mulţi autori ca loc simbolic al sinelui,ca sediu al gândirii, al aspiraţiilor intelectuale, al controlului valorilor şi instinctelor, dar şi al

imaginaţiei, este reprezentat de copil fie foarte mare, fie foarte mic, semnificând anumitecaracteristici ale personalităţii în formare.

Creativitatea

Şcolarul din primele două clase manifestă fantezii mai reduse în exerciţii de desene

modelaje, colaje. Manifestă şi un spirit ridicat faţă de propriile produse pentru că leevaluează mai sever din punctul de vedere realist al recognoscibilităţii ca formă. După 8,9ani se formează capacitatea de a compune, creşte capacitatea de a povesti, se creează în

povestiri intriga de acţiune, culoarea locală, abilitatea de a folosi elemente descriptiveliterare. Spre 9, 10 ani desenul devine mai încărcat de ,,atmosferă”. Şcolarul capătă

consistenţă în desene şi compoziţii. Pentru evidenţierea creativităţii productive a şcolarului mic se pot utiliza diferite desene

reprezentând figuri geometrice: cercuri, triunghiuri, pătrate, şi solicitând copiii să realizezedesene noi fie prin adăugare de elemente fie prin aranjare- rearanjare. Ghicitorile, jocurile de

isteţime, construcţiile de probleme constituie terenul pe care se dezvoltă şicreativitatea. Creativitatea asociativă poate fi pusă în evidenţă prin utilizarea unor desene

diferite, copiii având sarcina să dea titluri acestor imagini. Activitatea şcolară oferă largi

posibilităţi de dezvoltare a aptitudinilor necesare nu numai reuşitei la învăţătură ci şi înrealizarea unor produse creative. Aptitudinile specifice oferă posibilitatea copilului de aobţine rezultate supramedii la anumite obiecte de învăţământ sau în cadrul unor activităţi

extraşcolare. Jocurile încorporează forme noi de fantezii şi incită la creativitatea instrumentală pentru joc.

În timpul pauzelor la şcoală, jocurile devin un fel de revărsare de energii motrice, deeliberare de sedentarismul lecţiilor.

Creaţia artistică rămâne un domeniu predilect de manifestare a potenţialului artistic alcopilului dar apar noi forme de manifestare ale acesteia, influenţate de studiul diferitelor

discipline de învăţământ. Ana Stoica realizând un studiu amănunţit asupra creativităţii elevilor constată următoarele:

un elev creativ dă dovadă de înţelegere rapidă a materialului prezentat de educator; are

capacităţi de a structura şi restructura informaţiile în funcţie de anumite criterii; manifestădeplină încredere în posibilităţile sale; este independent de opinia adulţilor; nivelu l de

aspiraţii este relativ ridicat comparativ cu cel al covârstnicilor; este foarte curios şi activ. Latoate acestea se adaugă: precocitatea vorbirii, bun echilibru emoţional, diversitateaintereselor, atracţie pentru ocupaţii mai deosebite, sociabilitate mai scăzută faţă de

covârstnici.Pentru stimularea creativităţii şcolarului mic se pot utiliza următoarele exerciţii: să spună

timp de un minut cât mai multe cuvinte care încep cu o literă dată; să spună într -un minut câtmai multe cuvinte raportându-se la obiecte rotunde; să facă o pată de cerneală pe o coalăde hârtie, să o îndoaie şi să enumere apoi cu ce obiecte seamănă; să enumere ce utilizări

poate da unei pălării înalte. După temperarea criticismului ce caracterizează debutul şcolarităţii, potenţialul creativ al

copilului se amplifică ulterior. El este dependent nu doar de anumite premise nativefavorizante, ci şi de solicitarea lui printr -o educaţie creativogenă în şcoală şi familie.


11/14

DEZVOLTAREA SENZORIALĂ (6-12 ANI)Tactul

În perioada şcolară mică sensibilitatea tactilă a mâinii se dezvoltă. Asistăm la o evoluţiedeosebită a chinesteziei mâinii prin scris, desen, lucru manual. Treptat micul şcolardobândeşte o mai bună coordonare motrică generală, dar şi mai multă fineţe în mişcările

degetelor.Perceperea structurii materialelor (pietre, cărămizi, sticlă, hârtie, stofă, lemn etc.) şi a

diferenţelor ce le caracterizează intră în experienţa curentă a copilului şcolar. Auzul

Sensibilitatea auditivă a şcolarului mic se dezvoltă considerabil; sunetele înalte sunt uşorrecepţionate, autocontrolul vocii se face destul de bine, se poate face aprecierea distanţei

până la obiectul care face un anumit zgomot, se pot distinge obiectele după zgomotul făcut.Toate senzaţiile se subordonează activităţii de învăţare, modelându-se în funcţie de

specificul activităţilor.

Recunoaşterea auditivă este sensibilă şi discriminativă şi în procesul adaptării curente-când copilul aude seara paşi în urma sa, va ştii sigur că nu sunt ai unui copil dacă paşii vor fiapăsaţi şi greoi.

Auzul atinge performanţe importante spre 9, 10 ani, acuitatea acestuia devenind foartebună. Se creează o sensibilitate discriminativă formativă în identificarea fenomenelor

încorporate în cuvinte, în fluxul vorbirii, dar şi pe linia convertirii lor în grafeme. Auzul fonematic evoluează considerabil, la fel şi auzul muzical- copilul receptează mai bine

structurile melodice şi dobândeşte o mai bună capacitate de a cânta. Văzul

Deşi maturizarea organelor de simţ (ochi, ureche, corpusculi tactili) se termină relativrepede, la aproximativ 2 ani şi jumătate, dezvoltarea senzaţiilor este un proces în continuă

desfăşurare. Pe la 6, 7 ani se constată o lărgire a câmpului vizual, atât central cât şi

per iferic, precum şi o creştere a preciziei în diferenţierea nuanţelor cromatice. Sensibilitatea vizuală a şcolarului mic se dezvoltă. Creşte vederea la distanţă şi

capacitatea de apreciere vizuală a mărimii. Mobilitatea oculară face progrese evidente prin activitatea de citit. La 8 ani, micul şcolar poate să realizeze deja imaginea vizuală a

mişcărilor. Vederea atinge performanţe importante spre 9, 10 ani, acuitatea acesteia devenind foartebună. Pe de o parte activitatea şcolară prin scris, citit, desenat solicită perceperera fină şi

interpretarea rapidă, pe de altă parte aceleaşi capacităţi senzoriale se antrenează înactivităţi şi jocuri de performanţă, cum ar fi trasul cu arcul la ţintă.

Spiritul de observaţie, ca etapă superioară a percepţiei face progrese, devenind acumdeliberat, sistematic, analitic. La 10 ani evoluează în direcţia artistică.

Şcolarul mic achiziţionează elemente noi şi în ceea ce priveşte percepţia mărimii şi agreutăţii.

Gustul şi mirosul

Pe plan gustativ şi olfactiv creşte abilitatea individului de a identifica şi clasifica gusturile şimirosurile.

Datorită dezvoltării experienţei şi percepţiei, copilul sesizează de exemplu că la vecinul dindreapta se manâncă ceva dulce, că la vecinul din stânga miroase a cartofi prăjiţi.

DEZVOLTAREA PSIHOMOTRICITĂŢII (6-12 ANI)


12/14

Motricitate generală: la 6 ani

- merge în echilibru pe bârnă înainte, înapoi, lateral - ţopăie

- urcă scările unui topogan înalt de 3 m - parcurge în linie dreaptă 2 m, punând alternativ călcâiul unui picior înaintea vârfului celălalt

- stă pe piciorul drept, piciorul stâng îndoit la spate, coapsele paralele, braţele în lungulcorpului – 30 sec.

- driblează mingea cu direcţie - prinde o minge moale sau un săculeţ de nisip cu o singură mână

- merge pe bicicletă - sare şi se învârteşte într -un picior

- sare de la înălţimea de 30 cm şi aterizează pe tălpi - stă într -un picior fără sprijin, cu ochii închişi, timp de 10 sec.

- stă atârnat de o bară orizontală 10 sec. - stă atârnat de o bară 10 sec., susţinându-şi în mâini propria greutate

- desface degetele şi cu cel mare le atinge pe celelalte, pe fiecare în parte

- bate cu ciocanul un cui- poate decupa poze din reviste fără a depăşi conturul cu mai mult de 0,5 cm - foloseşte ascuţitoarea de creion

- copiază desene complicate - îşi scrie numele cu litere de tipar

la 7 ani - sărituri pe o distanţă de 3 m pe un picior, celălalt îndoit din genunchi cu călcâiul la spate,

braţele în lungul corpului - stând ghemuit pe vârful picioarelor, călcâiele apropiate, ochii închişi – 10 sec.

la 8 ani - săritură fără elan peste o sfoară ridicată la 40 cm de sol

- stând cu ochii deschişi, mâinile la spate, ridicarea pe vârful picioarelorşi aplecarea

trunchiului în unghi drept, picioarele întinse – 10 sec.- realizarea precaligrafiei infantilela 9 ani

- stând cu un genunchi îndoit la spate, braţele de-a lungul corpului, împingerea prin săriturisuccesive a unei cutii de chibrite aşezate la 25 cm de picior, pe sol

- stând pe piciorul stâng, talpa piciorului drept aşezată pe partea interioară a genunchiuluistâng, mâinile pe şold, ochii deschişi – 10 s

la 10 ani - săritură cu elan de 1 m pe lada de gimnastică, la 5 cm înălţime

- stâmnd pe vârful picioarelor, ochii închişi, braţele de-a lungul corpului, picioarele apropiate,călcâiele lipite, 15 sec.

- realizarea caligrafiei infantilela 11 ani

- săritură ca mingea, aruncând călcâiele la spate şi atingerea ambelor călcâie cu mâinile - cu ochii închişi, stând pe piciorul drept, piciorul stâng îndoit la spate, braţele de-a lungul

corpului - 30 sec.la 12 ani

- realizarea scrisului matur, echilibratSchema corporală:

la 6 ani- recunoaşterea şi numirea diferitelor poziţii ale corpului

- discriminarea vizuală a diferitelor poziţii prezentate în imagini- asocierea diferitelor obiecte cu diferite părţi ale corpului (mănuşi-mână, ghete-picioare,

etc.)- reproducerea prin desen a diferitelor poziţii


13/14

la 12 ani - conştientizarea deplină a mişcărilor proprii, ca orientare, direcţie, amplitudine, viteză, etc

- capacitatea de a imita exact anumite mişcări - capacitatea de exprimare prin mişcare a anumitor trăiri, sentimente, etc.

Lateralitatea: la 6 ani

- orientarea în spaţiu cu punct de reper şi cu alternarea reperelor - recunoaşterea dreapta şi stânga pe corpul propriu (mâna, piciorul, ochiul, urechea)

la 7 ani - executarea de mişcări la comandă verbală (mâna dreaptă la ochiul stâng, mâna stângă la

urechea stângă, etc.) la 8 ani

- recunoaşterea dreapta-stânga la partenerla 9 ani

- imitarea mişcărilor făcute de o persoană care stă în faţă la 10 ani

- reproducerea mişcărilor după anumite figuri schematice

la 11 ani- recunoaşterea poziţiei a trei obiecte la 12 ani

- stabilizarea şi conştientizarea completă a lateralităţii Structurile perceptiv-motrice spaţiale:

la 6 ani- realizarea unei orientări date în spaţiu

- achiziţia sensului grafic - poziţia ordinală (primul, al doilea) - plasarea şi orientarea obiectelor

- reproducerea unor modele- progresii simple

- progresii complexe- activităţi de topologiela 11 ani

- distinge într-un desen elementele principale de cele secundare- realizează desenul în perspectivă

- viziunea polimorfă asupra ambientului (redarea obiectelor şi fiinţelor din diferite unghiuri – faţă, lateral, etc.)

la 12 ani - capacitatea deplină de a dispune de spaţiul înconjurător

- capacitatea de a-şi organiza spaţiul delimitat în scopul realizării unui anumit obiectiv - trecerea de la centrul de referinţă personal (corpul propriu) la alt centru de referinţă

(Universul)

- diferenţierea perspectivei proprii de a celuilalt Structurile perceptiv-motrice de timp:

la 6 ani- memorarea ordinii

- sesizarea ordinii cronologice înrt-o perspectivă de timp apropiată - ordonarea după o ordine dată - clasarea după viteză şi durată

- folosirea termenilor „mai curând”, „mai târziu” - cronometrarea- ordinea zilelor

- ordinea anotimpurilor- recunoaşterea unor gesturi specifice dimineţii, serii

- reproducerea unui ritm grafic- reproducerea unor progresii complexe


14/14

la 7 ani - citirea ceasului

la 12 ani - sesizarea ordinii cronologice înrt-o perspectivă de timp îndepărtată (perioadele istorice)

- planificarea activităţilor proprii în timp

dezvoltarea copilului 36 612

Documents