Despre INVIEREA DOMNULUI, invierea noastra si icoana

Pogorarea lui Hristos la Iad, ca ICOANA a Invierii!...

nvierea Domnului nostru Iisus Hristos este dovada cea mai puternic a dumnezeirii Lui,

dar i fundamentul credinei noastre cretine (piatra cea din capul unghiului). Apostolul

Pavel spune: i dac Hristos n-a nviat, zadarnic este atunci propovduirea noastr,

zadarnic i credina voastr (I Cor. 15,14).

Invierea lui Hristos nu trebuie sarbatorita ca un eveniment istoric si social, ci ca unul

existential, ceea ce echivaleaza cu impartasirea din harul Invierii. Postul de dinaintea

sarbatorii, care dureaza sapte saptamani, si nevointa ascetica tintesc spre desavarsita

impartasire din taina Invierii. Sfantul Grigorie Teologul spune ca exista trei feluri de paste:

Pastele dupa lege, Pastele dupa har si Pastele veacului ce va sa fie. Pastele dupa lege, era o

comemorare a eliberarii evreilor cu ajutorul lui Dumnezeu din robia egipteana, dar reprezenta

si preinchipuirea propiului nostru Paste. Pastele dupa har este Invierea lui Hristos prin care se

face trecerea de la moarte la viata si de la pamant la cer, este venirea lui Hristos in inima,

este venirea Cuvantului in gandul oamenilor. Pastele veacului ce va sa fie este mai

desavarsit si mai curat. Cu putin timp inainte de moartea Sa, atunci cand savarsea Pastele, la

Cina cea de Taina, Hristos a spus: nu voi mai bea de acum din acest rod al vitei pana in ziua

aceea cand il voi bea cu voi, nou, intru imparatia Tatalui Meu (Matei 26, 29). Fara indoiala,

prin aceste cuvinte, El vorbeste despre Pastele Imparatiei Cerurilor. Pastele vietii de acum

este o ceremonie in comparatie cu Pastele veacului ce va sa fie.

Pastele mai inseamna trecerea de la intuneric la lumina, iesirea din iad pe pamant, ridicarea

de la pamant la ceruri, mutarea de la moarte la viata, invierea muritorilor cazuti, rechemarea

exilatilor alungati din Rai, scoaterea din stricaciune a celor robiti, viata adevarata a celor

credinciosi, bucuria intregii lumi si cinstea Sfintei Treimi. Semnificatiile Pastelui sunt fara

numar, pentru ca la fel de multe sunt si fetele harului care insoteste aceasta sarbatoare.

Pastele este alinarea sufletelor, desfatarea gandurilor, odihna trupurilor, luminarea ochilor,

dulceata rostirii, veselie, caldura, pace si bucurie. Biserica praznuieste invierea lui Hristos

incepand din momentul pogorarii Sale la Iad, unde a slobozit sufletele dreptilor Vechiului

Testament de sub stapanirea mortii si a diavolului. Aceasta este randuiala praznuirii Invierii

in Biserica noastra. Asa cum observam din textele liturgice, praznuirea Invierii incepe din

Vinerea Mare, o data cu slujba Utreniei Sambetei Mari, atunci cand are loc purtarea

Epitafului. Biserica a stabilit ca imaginea pogorarii lui Hristos la Iad sa fie considerata o

adevarata icoana a Invierii Mantuitorului. Desigur, exista si icoane ale Invierii care descriu

aratarea lui Hristos catre mironosite si catre ucenici, dar icoana Invierii prin excelenta este

cea a triumfului asupra mortii, care s-a facut prin pogorarea lui Hristos la Iad, atunci cand

sufletul Sau unit cu Dumnezeirea a purces in lumea intunericului, de unde a eliberat sufletele

dreptilor Vechiului Testament care il asteptau pe Izbavitor.

Infatisarea Invierii sub forma Pogorarii lui Hristos la Iad, are mai multe motivatii

teologice importante. Prima motivatie este legata de faptul ca nimeni nu L-a vazut pe Hristos

in ceasul in care a inviat, fiindca El a iesit din mormantul inchis. A doua motivatie se leaga

de faptul ca Hristos a zdrobit stapanirea mortii si a diavolului in ceasul in care sufletul Sau

unit cu Dumnezeirea Sa, s-a pogorat la Iad. A treia motivatie a unei astfel de reprezentari a

Invierii provine din faptul ca prin pogorarea Sa la Iad, Hristos i-a eliberat pe Adam si pe Eva

de sub stapanirea mortii. Daca prin caderea lui Adam a cazut intregul neam omenesc, pentru

ca Adam a fost parintele din care ne-am tras cu totii, o data cu Invierea Sa am gustat si noi

din fructele invierii si ale mantuirii. Datorita legaturilor firesti care exista intre descendenti si

ascendenti, ceea ce s-a petrecut cu protoparintele nostru s-a petrecut cu intreaga fire

omeneasca. In Traditia sfanta a Bisericii, se vorbeste mult despre pogorarea lui Hristos la Iad,

in sensul patrunderii Sale in imparatia mortii. Iadul a rapit un trup muritor, a inghitit tarana

trupului, dar nestiind ce inghite, a luat in pantece si dumnezeirea lui Hristos, iar aceasta i-a

fost fatal, pentru ca a fost biruit si surpat!..

Sfantul Epifanie, Episcopul Ciprului, face o descriere minunata a pogorarii lui Hristos la

Iad si a tuturor lucrurilor care s-au petrecut in acest rastimp. In cuvinte expresive, el spune ca

Hristos S-a pogorat la Iad ca un Dumnezeu, ca un razboinic ca un Imparat, insotit nu de

douasprezece cete de ingeri, ci de mii de mii si de milioane de milioane de ingeri. Inainte ca

Hristos sa ajunga in locasurile necercetate de lumina soarelui ale Iadului, a coborat acolo

Arhanghelul Gavriil ca sa vesteasca tuturor sosirea lui Hristos, asa cum tot el vestise

odinioara si Fecioarei Maria zamislirea Mantuitorului in pantecele ei. Arhanghelul Gavriil a

spus: Ridicati, capetenii, portile voastre. Dupa aceea a grait Arhanghelul Mihail: si va

ridicati portile cele vesnice. Puterile ingeresti au strigat: dati-va la o parte strajeri ai raului,

iar stapaniile: sfaramati-va lanturi care nu ati fost nicicand dezlegate infricosati-va tirani

si calcatori de lege. Apoi a venit Hristos si a semanat frica, tulburare si groaza. Atunci,

stapanitorii Iadului au intrebat cu glas mare: Cine este acesta imparatul slavei? Iar puterile

cerului au raspuns: Domnul cel tare si puternic, Domnul cel tare in razboi Domnul

puterilor, Acesta este imparatul slavei (Ps. 23,7-10). In continuare, Sfantul Epifanie face o

descriere minunata a convorbirii lui Hristos cu Adam. Adam a auzit pasii lui Hristos, care Se

apropia, asa cum i-a auzit candva si in Rai, dupa caderea in pacat. Odinioara, a simtit frica,

insa acum, simte bucurie si desfatare. Cuprins de pocainta, Adam a strigat tuturor sufletelor:

Domnul meu sa fie cu voi cu toti, iar Hristos a raspuns: i cu duhul tau. Dupa aceea,

Hristos l-a prins de mana, l-a inviat si i-a spus tot ce facuse pentru mantuirea lui si a

intregului neam omenesc.

Pogorarea la Iad a fost facuta cu scopul de a zdrobi portile imparatiei intunericului, adica de

a pune capat mortii si stapanirii diavolului. Talcuind aceste fragmente, Sfantul Ioan Gura de

Aur noteaza ca Dumnezeu nu a spus ca va deschide portile de arama, ci a fagaduit ca le va

zdrobi, pentru a se pierde cu totul inchisoarea sufletelor; in egala masura, El nu a spus ca va

deschide zavoarele, ci le va sfarama, pentru ca inchisoarea sa ramana neputincioasa, deoarece

nimeni nu poate fi tinut acolo unde nu este usa sau zavor. Atunci cand Hristos nimiceste ceva,

nimeni nu poate sa faca acel lucru la loc. In al doilea rand, Hristos S-a pogorat la Iad pentru

a-l prinde si a-l supune pe Diavol, care pana atunci era stapanul mortii si al Iadului. De altfel,

Insusi Hristos a propovaduit in timpul vietii Sale ca nimeni nu poate sa intre in casa celui tare

ca sa-i jefuiasca lucrurile si sa-i prade avutia daca mai intai nu l-a legat pe cel tare (Matei 12,

29). Asadar, prin pogorarea Sa la Iad, Hristos l-a legat pe Diavol, ceea ce inseamna ca acesta

nu mai are nici o putere asupra oamenilor. In al treilea rand, Hristos S-a pogorat la Iad pentru

a umple totul cu lumina Sa. Sfantul Apostol Pavel invata acelasi lucru atunci cand spune:

Iar aceea ca S-a suit ce inseamna decat ca S-a pogorat in cele mai de jos ale pamantului?

Cel ce S-a pogorat, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate sa le

umple (Efes. 4,9). In al patrulea rand, Hristos S-a pogorat la Iad pentru ca si acolo sa aiba

loc cele ce se petrecusera pe pamant. Pe pamant, Hristos a binevestit pacea, i-a iertat pe cei

pacatosi, a dat orbilor lumina ochilor si S-a facut pricina de mantuire pentru cei care au

crezut, dar si mustrare a necredintei pentru cei necredinciosi. Aceleasi lucruri trebuiau sa se

petreaca si in Iad, unde se aflau sufletele celor care murisera, astfel incat intreaga fire

omeneasca, adica intreaga omenire, sa auda vestea de mantuire adusa de Hristos. Dupa ce a

rasarit soarele dreptatii pentru cei care traiau pe pamant, trebuia sa straluceasca lumina lui

Dumnezeu si pentru cei ce locuiau in intuneric si in umbra mortii (Sfantul Ioan Damaschin).

Analizand pogorarea lui Hristos la Iad, trebuie sa raspundem la doua intrebari interesante.

Prima intrebare este: de vreme ce Hristos a mers la Iad numai cu sufletul, cum de Iadul a

recunoscut ranile de pe Trupul Sau, asa cum spune troparul din canonul Sambetei Mari:

Iadul Intampinandu-Te, Cuvinte, s-a amarat vazandu-Te om indumnezeit ranit de batai si

Atotputernic; si de infricosatorul Tau chip a ramas fara glas. Iar a doua intrebare este: s-au

mantuit toti cei care erau prizonieri ai mortii in Iad?. Raspunsul la prima intrebare nu trebuie

sa aiba caracter scolastic, ci teologic, dar mai ales antropologic. El are legatura cu faptul ca

Hristos a luat atat trup, cat si suflet, fiind om intreg si desavarsit. Se stie faptul ca la Iad s-a

pogorat sufletul lui Hristos unit cu Dumnezeirea, in vreme ce trupul unit cu Dumnezeirea a

ramas in mormant. Prin urmare, ranile pe care Hristos le avea in Iad erau fie rani ale

sufletului, fie ale Dumnezeirii. Cea de-a doua varianta se exclude, drept care trebuie spus ca

ranile erau ale sufletului. Dar cum se putea ca ranile trupului care s-au facut pe Cruce sa fie

considerate si rani ale sufletului?

Sfantul Nicodim Aghioritul explica faptul ca unele energii ale sufletului lucreaza fara

participarea trupului, ca de exemplu, mintea, ratiunea, judecata, care actioneaza atunci cand

trupul se linisteste, in vreme ce alte energii ale sufletului, asa cum sunt imaginatia si simtirea,

nu lucreaza fara participarea trupului. Astfel, atunci cand trupul lui Hristos era biciuit,

semnele si imaginile transfigurate ale biciuirilor si ale patimilor se imprimau si in sufletul lui

Hristos. Prin urmare, semnele de pe trup s-au imprimat si pe suflet, si aceasta este ceea ce a

vazut Iadul. De altfel, acelasi lucru se petrece si cu sufletele oamenilor. Sfantul Vasile cel

Mare spune ca oamenii care au savarsit lucruri rele si viclene vor invia spre osandire si spre

rusine caci vor purta in ei rusinea si semnele pacatelor.

In legatura cu cea de-a doua intrebare, trebuie si spunem ca, prin pogorarea lui Hristos la

Iad, nu s-au mantuit toti cei ce se gaseau acolo, ci numai dreptii, adica numai cei care

ajunsesera la diferite trepte ale indumnezeirii. Sfantul Epifanie spune ca nu s-au mantuit toti

oamenii care se aflau in Iad, ci numai cei care au crezut. Aceste cuvinte trebuie interpretate in

sensul ca L-au recunoscut pe Hristos numai cei care, atata vreme cat au fost in viata au avut

comuniune cu Dumnezeu Cuvantul neintrupat.

Din alte invataturi ale Sfintei Scripturi si din Traditia patristica, stim ca si oamenii Vechiului

Testament au avut parte de iluminare si de indumnezeire, pentru ca s-au invrednicit sa-L vada

pe Cuvantul neintrupat, cu diferenta ca moartea nu fusese inca biruita si de aceea, ei mergeau

in Iad. Insa, prin pogorarea Sa la Iad, Hristos a sfaramat stapanirea mortii, iar cei care aveau

comuniune cu El au crezut ca El este puternic si stapanitor si mantuitorul oamenilor si, astfel,

au fost eliberati.

Hristos a inviat in primele ore ale duminicii. Nu cunoastem timpul exact cand a avut loc

Invierea Sa, pentru ca nimeni nu L-a vazut in acel ceas. Faptul a fost constatat dis-de-

dimineata, pe cand era inca intuneric, de femeile mironosite care mergeau la mormant ca sa

unga trupul lui Hristos cu miresme. Asadar, duminica, adica prima zi din saptamana, este ziua

Invierii lui Hristos. Daca sambata Hristos a biruit stapanirea mortii, duminica a facut

cunoscuta tuturor Invierea Sa si faptul ca El este biruitorul mortii si al diavolului. Duminica

este prima zi din saptamana, incepand de la care se numara toate celelalte zile, dar si a opta

zi, pentru ca se paseste la sfarsitul perioadei unei saptamani, adica dupa sambata. Dupa cum

afirma Sfantul Grigorie Palama, duminica este considerata cea de-a opta zi si pentru ca in

aceasta zi a avut loc Invierea lui Hristos, care este cea de-a opta inviere din istorie. In Vechiul

Testament, au avut loc trei invieri (una savarsita de Profetul Ilie si doua de Elisei), iar in Noul

Testament, patru (a fiicei lui Iair, a fiului vaduvei din Nain, a lui Lazar si a mortilor din

Vinerea Mare). Dar cea mai mare inviere este cea de-a opta, adica Invierea lui Hristos. In

esenta, aceasta din urma nu este numai cea de-a opta inviere, ci si prima, care este in stransa

legatura cu invierea tuturor mortilor, pe care o asteptam.

In zi de duminica, adica in prima zi a creatiei, s-a facut lumina. Tot in zi de duminica, adica

in prima zi a rezidirii, ni s-a aratat Lumina Invierii, care este una cu Lumina Schimbarii la

Fata si a Cincizecimii. Tot in zi de duminica, firea omeneasca a lui Hristos a lepadat ce era

muritor si supus patimirii, asa cum vom vedea in continuare. Duminica mai este numita zi

sfanta si aleasa pentru ca toate marile evenimente imparatesti au avut loc in aceasta zi. Sfintii

Parinti spun ca Bunavestire a Maicii Domnului, Nasterea lui Hristos si Invierea, adica cele

mai insemnate evenimente imparatesti, au avut loc in zi de duminica. Dar si cea de-a Doua

Venire a lui Hristos ca si invierea mortilor, desigur se va petrece tot in aceasta zi

(Cuviosul Petru Damaschin). De aceea, crestinii acorda o mare importanta acestei zile si se

straduiesc sa o sfinteasca, pentru ca venirea neasteptata a lui Hristos se va face intr-o

asemenea zi.

Dupa Inviere, Hristos S-a aratat femeilor mironosite si ucenicilor Sai. Unii isi pun intrebarea

de ce anume Hristos nu S-a aratat tuturor oamenilor, dar mai ales celor care L-au rastignit sau

celor care l-au negat invierea, pentru a-i face si pe acestia sa creada in El. Daca s-ar cunoaste

substanta teologiei ortodoxe, asemenea intrebari nu ar mai aparea. Aratarea lui Hristos nu se

face pentru spectacol sau pentru ca omul sa fie fortat sa creada. De fiecare data, o asemenea

aparitie are un anumit scop si o motivatie precisa. Mai intai, trebuie sa notam faptul ca

Hristos nu vrea sa oblige pe nimeni sa creada. Apoi, aratarea lui Dumnezeu este un moment

crucial in viata omului. In cealalta viata, la cea de-a Doua Venire a lui Hristos, cu totii il vor

vedea pe Dumnezeu, dar pentru cei care vor fi curatiti si pregatiti pentru aceasta, El va fi

lumina, in vreme ce pentru oamenii necurati El va fi iad. Acelasi lucru s-ar fi putut petrece si

in situatia de fata. Asadar, Dumnezeu S-a ascuns din dragoste de oameni fata de cei care L-au

rastignit sau care n-au crezut in El.

tim ca, dupa caderea lui Lucifer, ingerii se indreptau cu greutate spre rau, adica, desi nu

puteau sa se gandeasca la rau, inca nu dobandisera caracter neschimbat. Cuviosul Nichita

Stithatul spune ca, prin Invierea lui Hristos, ingerii s-au lepadat de orice posibilitate de a

cadea. Acum ei nu se mai tem de modificare sau de transformare spre rau si de caderea care

ar rezulta dintr-o asemenea transformare. Asadar, ingerii au dobandit neschimbarea. Insa

aceasta neschimbare nu este dobandita prin firea lor, ci prin harul lui Dumnezeu.

Invierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferentiaza

crestinismul de orice alta religie. Celelalte religii au capi muritori, in vreme ce Capul Bisericii

este Hristos, Care a inviat din morti. Ea inseamna invierea si indumnezeirea firii omenesti si

nadejdea de indumnezeire si de inviere a propriului nostru ipostas omenesc. Pentru ca s-a

gasit TRATAMENTUL, acum exista speranta de viata. Prin Invierea lui Hristos, VIATA si

moartea capata un alt inteles. Invierea lui Hristos a insemnat innoirea firii omenesti,

replamadirea neamului omenesc si trairea realitatii eshatologice. Nu putem vorbi despre

Inviere in afara Rastignirii, deoarece Rastignirea si Invierea sunt cei doi poli ai vietii

mantuitoare. Prin Invierea lui Hristos omul si-a recapatat locul pe care il avea candva, urcand

chiar si mai sus!...