Electroterapie Electroterapia ocupa un loc important an cadrul terapiei moderne, cuprinzand metode care folosesc an scop terapeutic diferite forme de curent electric (curent continuu, curenti de joasa frecventa, curenti de medie frecventa), forme ale energiei electro-magnetice de analta frecventa (undele scurte), vibratii mecanice (ultrasunetul), campuri electro-magnetice de joasa frecventa si vibratii electro-magnetice (radiatii infrarosii si ultraviolete).Curentul electric se defineste ca miscare a particulelor ancarcate electric, iar mediul an care se produce aceasta miscare constituie un conductor electric. Organismul uman, datorita componentelor sale, intra an categoria conductorilor de gradul II. an compozitia sa, apa este prezenta an procent de 75-80 %. La trecerea curentului se produce disocierea ei an H+ si OH-, prezenta ionilor de H+ imprimand tesutului respectiv gradul de aciditate, iar prezenta OH- gradul de alcalinitate; numeroase reactii din organism depind de ph-ul mediului. Sarurile minerale sant an majoritate constituite din saruri de Na, K, Mg, Ca. Ionii de sodiu si potasiu cresc excitabilitatea tesuturilor, ionii de calciu si magneziu o scad.

RASPANDIREA CURENTULUI IN ORGANISM: Modul in care curentii electrici terapeutici se raspandesc an organism are urmatoarele caracteristici:• indiferent de locul unde sant amplasati electrozii, liniile de forta ale curentului se raspandesc an tot corpul, cantitatea cea mai mare trecand ansa pe zonele ce opun rezistenta cea mai mica;• pe regiunea cuprinsa antre electrozi, intensitatea curentului nu este egala, ci proportionala cu conductibilitatea electrica a tesuturilor;• cu cat un segment este situat mai departe de electrozi, intensitatea curentului ajuns la el este mai mica;• un tesut nu este un conductor uniform, deoarece membrana celulara si spatiile intercelulare opun rezistente diferite trecerii curentului electric;• conductibilitatea electrica a unui tesut este direct proportionala cu continutul lui an apa. Din acest punct de vedere lichidul cefalorahidian, limfa, secretia biliara, sangele sant cele mai bune conducatoare de electricitate; rau conducatoare sant tesutul gras si cel osos. MODUL DE PENETRARE AL CURENtILOR IN TESUTURICurentii electrici penetreaza an mod diferentiat tesuturile an fuctie de tipul curentului:- curentul galvanic si curentul alternativ de joasa frecventa se raspandesc exclusiv an spatiul intercelular, deoarece membrana celulara le opune rezistenta;- curentul alternativ de analta frecventa nu antampina rezistenta din partea membranelor celulare. ELECTROFIZIOLOGIEProprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate; ca o ractie primara la un stimul, apare un raspuns local.Excitabilitatea este considerata ca o reactie secundara a tesuturilor si se traduce prin transmiterea mai departe a stimulului de catre celulele si fibrele nervoase.Pentru declansarea excitatiei, stimulul trebuie aiba o intensitate minima precisa, care se numeste intensitate de prag a stimulului. Actiunea stimulului trebuie sa se exercite un anumit timp minim pentru a se declansa excitatia.Numai stimulii ”peste prag“ pot determina o reactie care se propaga ca unda de excitatie si care poate fi masurata la distanta de locul excitatiei.Stimulii sub nivelul ”pragului“ au o actiune limitata la locul unde sant aplicati; o crestere a intensitatii stimulului peste valoarea ”pragului“ nu duce la o crestere a raspunsului. Acest comportament al structurilor celulare la diferite grade de intensitate ale stimulului este cunoscut an fiziologie sub denumirea ”legea totul sau nimic“. Daca prin stimuli electrici sant excitate mai multe celule, an functie de intensitatea curentului si de suprafata stimulata apare un raspuns tisular variabil ca marime. POTENtIALUL DE REPAUSMembrana celulara, care este foarte subtire (70?), fiind alcatuita din lipide si albumine si avand o permeabilitate selectiva, joaca rolul hotarator atat an repaus cat si an timpul stimularii. La nivelul ei se gaseste o repartitie caracteristica a ionilor, rolul principal avandu-l ionii de Na+ si K+, aflati an concentratii diferite de o parte si de alta a membranei. Astfel, Na+ se gaseste an exteriorul celulei an concentratie de 142-145 mEq/l, iar an interior an concentratie de 10-12 mEq/l (raport 12/1). K+ are o concentratie extracelulara de 4 mEq/l si intracelulara de 140-155 mEq/l (raport 1/38). Aceasta diferenta este mentinuta

prin mecanismul de ”pompa“, mecanism an cadrul caruia rolul principal ai revine pompei de sodiu, care expulzeaza activ sodiul extracelular, potasiul intrand an celula printr-un proces pasiv.Datorita diferentei de concentratie a ionilor de Na+ si K+, la nivelul membranei celulare an repaus se realizeaza o diferenta de tensiune numita potential de membrana sau de repaus, care masurat prin tehnica microelectrozilor, are o valoare de -70 pana la -90 mV (interiorul celulei fiind ancarcat negativ. Din calculul teoretic al potentialului de membrana an raport cu concentratia de Na+ si K+ din exteriorul si interiorul celulei a rezultat o valoare de -86 mV. POTENTIALUL DE ACTIUNE

DepolarizareaStimularea celulei prin agenti fizici sau chimici produce schimbari rapide si importante ale valorilor potentialului de membrana. La nivelul ei se produc modificari ale permeabilitatii pentru ionii de sodiu care migreaza masiv dinspre exterior spre interior. Are loc astfel procesul de depolarizare, prin care partea externa a membranei devine negativa, iar cea interna pozitiva.Ulterior are loc un flux invers al ionilor de potasiu, dar de mai mica amploare, viteza de migrare a sodiului fiind de 7 ori mai mare decat cea a potasiului.Datorita modificarilor de permeabilitate si concentratie ionica, stimulul cu nivel de prag reduce potentialul de repaus cu 15-20 mV, acesta ajungand astfel la o valoare de -65 mV, numita potential ”critic“; este momentul depolarizarii membranei si declansarii potentialului de actiune.Intensitate minima necesara pentru declansarea stimului se numeste reobaza.

Repolarizareaan timpul fazei de repolarizare se produce o inactivare a mecanismului de transport al sodiului spre interiorul celulei, cu cresterea permeabilitatii membranei pentru potasiu cu durata de 1 ms. Interiorul celulei atinge an puctul maxim al acestui proces +40 mV fata de exteriorul celulei; cu aceasta procesele declansate de stimulare anceteaza.Modificarile de potential care au loc an timpul depolarizarii si repolarizarii alcatuiesc ”potentialul de actiune“.”Tensiunea de iesire “ era an timpul repausului membranal de -80 mV, iar tensiunea intracelulara atinsa la sfarsitul repolarizarii era de +40 mV. ampreuna acestea realizeaza un potential de actiune de 120 mV. RestitutiaRefacerea potentialului de repaus (restitutia) ancepe dupa terminarea fazei de repolarizare a membranei celulare.Prin pompa de sodiu-potasiu, Na+ suplimentar iese din celula, iar potasiul reintra an celula pana cand potentialul atinge valoarea de repaus de -80 mV.an timpul potentialului de actiune (depolarizare) membrana celulara nu poate reactiona la un alt stimul, motiv pentru care aceasta perioada se numeste ”refractara absoluta“. Pe parcursul fazei de repolarizare exista o perioada numita ”refractara relativa“, cand pragul de excitare este mai scazut.Prin masuratorile efectuate, s-a stabilit ca o fibra nervoasa mielinizata poate conduce cel mult 800-1000 de impulsuri pe secunda la o stimulare artificiala, dar dupa un timp scazut, la frecventele mari, perioada refractara absoluta (1 ms) creste si frecventa maxima transmisa va scadea. Aceasta este ”oboseala“, tipica unui sistem care functioneaza dupa legea ”totul sau nimic“.La frecventele mai reduse (50-100 Hz) fibrele nervoase medulare pot fi ansa stimulate pe un timp mai lung, fara a se instala fenomenul de oboseala.