UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINA

FACULTATEA STIINTA SI TEHNOLOGIA ALIMENTELOR

PROIECT

Indrumator stiintific

SEVASTITA MUSTE, VLAD MURESAN

Cluj- Napoca

2013

UNIVERSITATEA DE STINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA

CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA STIINTA SI TEHNOLOGIA ALIMENTELOR

Departamentul Ingineria Produselor Alimentare

Disciplina Tehnologia Prelucrarii Produselor Agricole

PROIECT

DEPOZITAREA LA FLOAREA-SOARELUI

Indrumator stiintific

Sevastita Muste si Vlad Muresan

Cluj-Napoca

2013

CUPRINS

1. INTRODUCERE

2. COMPOZITIA CHIMICA A PRODUSULUI

3. SCHIMBARI FIZICE SI BIOCHIMICE PE PARCURSUL DEPOZITARII

4. CONDITII DE DEPOZITARE

5. CONCLUZII

6. RECOMANDARI

7. BIBLIOGRAFIE

1. INTRODUCERE

Importanta

Desi este una din principalele plante oleaginoase, floarea-soarelui si-a castigat un loc de seama in

agricultura abia in ultimul secol. Planta a fost cunoscuta cu mult inainte de bastinasii din America,

fiind adusa in Europa in anul 1510 de catre spanioli.

La inceput, floarea-soarelui a fost cultivata ca planta ornamentala in gradinile din Madrid, apoi in

Belgia, Germania, Franta si in tarile din sud-estul Europei.

Astfel, cu toate ca europenii au cunoscut floarea-soarelui pentru prima data la inceputul secolului

al XVI-lea, cultura ei s-a impus abia dupa aproximativ doua secole si jumatate, datorita unui taran

rus, Bokarev, care a descoperit posibilitatea de a obtine ulei din semintele de floarea-soarelui (Iasin,

1954). In anul 1830 Bokarev si-a instalat o mica presa pentru ulei in satul Alexeevka din fosta

gubernie Voronej. Exemplul lui a avut ca urmare raspandirea acestei culturi si in alte regiuni, astfel

incat in jurul anului 1870 se cultivau in Rusia aproximativ 80.000 ha cu floarea-soarelui.

Astazi, floarea-soarelui se cultiva in intreaga lume pe o suprafata de peste 7 milioane hectare,

cele mai mari suprafete gasindu-se in U.R.S.S. (cca 70%).

La sfarsitul secolului al XIX-lea, cultura florii-soarelui a fost introdusa si in tarile balcanice

vecine Rusiei, dezvoltandu-se in special in Romania, Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia. Floarea-soarelui

a cucerit intr-un timp scurt un insemnat teritoriu de cultura si in America de Sud, in special in

Argentina , precum si in Africa de Sud.

Floarea-soarelui este una din cele mai importante plante oleaginoase cultivata in tara noastra

(13% din productia mondiala de ulei), cultivata pe o suprafata de 971.000 ha. Randamentul de

extractive a crescut in ultimii ani cu cca 20% (de la 27% la 47%) iar productia medie de ulei la ha s-

a marit de peste trei ori.

Floarea-soarelui da unul din cele mai bune uleiuri de masa. Uleiul extras din floarea-soarelui este

semisicativ, de culoare galben-deschis, cu gust si miros placut, iar valoarea nutritiva ridicata este

data si de prezenta provitaminelor si a vitaminelor liposolubile, A, D, E, K si de valoarea energetica

(8,8 calorii/g de ulei) apropiata de cea a untului (Vranceanu si colaboratorii sai, 1974).

Floarea-soarelui este originala din partea vestica a Americii de Nord. La noi in tara a fost

cunoscuta la inceput in Moldova (1880), apoi in celelate provincii.

Uleiul de floarea-soarelui, avand foarte bune calitati alimentare, echilibrat sub aspectul acizilor

grasi pe care-i contine se foloseste pe scara larga fie direct in alimentatia omului, fie la prepararea

conservelor si margarinei. Calitatile comestibile ale uleiului de floarea-soarelui se datoreaza

continutului ridicat in acizi grasi nesaturati (85-91%), cum sunt: acidul linoleic (acid gras nutritiv

essential) si acidul oleic, continutul foarte scazut sau lipsei acidului linolenic (care reduce

conservarea), precum si datorita digestibilitatii ridicate (985), a valorii calorice si stabilitatii acestui

ulei. Uleiul de floarea-soarelui contine cantitati insemnate de provitamine si vitamine liposolubile,

precum si fosfatide, lecitina. Randamentul de extractie al uleiului este de cca. 45%. Uleiul se mai

foloseste la obtinerea acidului oleic necesar in industria lanii, a sapunurilor, adjuvant in industria

pesticidelor, ca ulei fiert pentru vopsele. Fosfatidele rezultate in procesul de extractie al uleiului sunt

utilizate pentru obtinerea pe scara larga a lecitinei utilizata in industria alimentara, in panificatie, in

obtinerea ciocolatei, a prajiturilor, a mezelurilor.

In procesul de extractie a uleiului se obtine o cantitate apreciabila de turte si sroturi (300kg/tona

de samanta) ce reprezinta o sursa valoroasa de proteine pentru bovine, iepuri si pasari.

Turtele de floarea-soarelui au continut ridicat in substante proteice (45-55%), metionina, continut

ridicat in vitaminele complexului B, in riboflavina, echilibrul fosfocalcic este bun. Continutul ridicat

in celuloza limiteaza folosirea acestora la furajarea monogastricelor.

Din miezul de floarea-soarelui prin prelucrare se poate obtine faina concentrata si izolate

proteice. In amestec cu faina de grau (8-15%) floarea-soarelui sporeste densitatea aluatului si reduce

volumul acestuia.

Cojile semintelor de floarea-soarelui macinate pot fi folosite in furajarea rumegatoarelor sau

pentru obtinerea de drojdie furajera, un valoros furaj proteic pentru animale si pasari.

Dintr-o tona de coji prin hidroliza acida a pentozanilor se obtine 50 kg furfurol, utilizat la

fabricarea fibrelor artificiale, a materialelor plastice si ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor

(Vranceanu si colaboratorii sai, 1974). Cojile de floarea-soarelui au un continut ridicat de energie

(3500 kcal/kg) si de potasiu si pot fi folosite si la fabricarea placilor fibro-lemnoase.

Semintele de floarea-soarelui pot fi consummate direct ca seminte prajite cu sau fara coaja

utilizandu-se soiuri cu continut mai scazut in ulei (in jur de 30%) cu coaja mai groasa, mai slab

aderenta la miez. Acestea contin cantitati insemnate de aminoacizi esentiali (triptofan, izoleucina,

lizina), fier, glucide, saruri minerale, vitamine A, E, riboflavina, tiamina si calorii (cca. 550

calorii/100 g seminte consumate).

La floarea-soarelui, importanta au si capitulele si tulpinile. Capitulele, datorita valorii nutritive

apreciata ca similara cu a unui fan de calitate mijlocie (Vranceanu si colaboratorii sai, 1974), se

folosesc, intregi sau sub forma de faina, in hrana ovinelor,bovinelor si a pasarilor, iar tulpinile se

folosesc ca si combustibil, in industria celulozei sau la fabricarea (prin decolorare) unor placi usoare

si rezistente, cu proprietati de absorbire a sunetelor. Bogate in potasiu pot fi utilizate la obtinerea

carbonatului de potasiu.

Floarea-soarelui este si o buna planta melifera, putandu-se obtine 30-130 kg/ha. Prin albine se

realizeaza si o eficienta polenizare suplimentara.

Floarea-soarelui este si o buna planta medicinala. Din florile ligulate (care contin quercitina,

antocianina, colina, betaina, xantofila), se obtine un extract alcoolic care se folosea in malarie, iar

tinctura in afectiuni pulmonare. Din achene, care pe langa ulei contin fitina, lecitina, colesteina, se

preparau produse indicate in profilaxia dizenteriei, febrei tifoide si pentru vindecarea ranilor care

supureaza. Uleiul de foloseste (in medicina populara) pentru macerarea unor plante utilizate in

tratarea unor rani si arsuri.

Origine si sistematica

Centrul de origine al florii-soarelui este Mexicul (Heiser, 1961), de unde diferitele specii s-au

raspandit in toata America, ocupand astazi arii de raspandire geografica separate. Aproximativ 50 de

specii ale genului Helianthus sunt localizate in America de Nord (Canada, Statatele Unite, nordul

Mexicului) si 17 specii sunt limitate la regiunea tropical a Anzilor (sudul Columbiei si Perului).

Genul Helianthus face parte din familia Compositae. Dintre cele 67 de specii care alcatuiesc

acest gen, multe sunt cultivate ca plante ornamentale si doar doua specii prezinta interes din punct

de vedere agricol: floarea soarelui (H. annuus L.) si topinambrul (H. tuberosus L.)

Helianthus annuus este un diploid (2n=34), iar Helianthus tuberosus este un alohexaploid complex

(2n=102).

2. COMPOZITIA CHIMICA A FLORII-SOARELUI

Componentele ce intra in compozitia chimica a florii-soarelui (ulei, proteine, extractive

neazotate, celuloza, cenusa) sunt dependente de soi si de conditiile de cultura. La actualele soiuri si

hibrizi cultivati la noi in tara, procentul de ulei in fruct a ajuns la circa 50%, prin cresterea

continutului de ulei in samanta (peste 60%) si reducerea procentului de coji (sub 23%). Cresterea

procentului de ulei a dus la diminuarea procentului de proteina din seminte.

Prin utilizarea hibrizilor in cultura si ameliorarea celor existenti in cultura, s-a ajuns la 14% coji,

insa limita inferioara acceptabila din punct de vedere tehnologic este de circa 18%. In samanta

limita biologica superiora a continutului de ulei este de cca. 75%.

Uleiul de floarea-soarelui contine acizi grasi saturati (palmitic, stearic) in proportie de 8-14%,

acizi grasi nesaturati 85-91%, mai importanti fiind acidul oleic (14-53%), acidul linoleic (38-73%) si

acidul linolenic in cantitati foarte mici (sub 2%).

Principalele caracteristici ale uleiului de floarea-soarelui sunt: indicele iod 127-136 (numarul

gradelor de iod fixate de 100 g ulei), indicele de saponificare 186-194, densitatea la 150C este de

0,919-0,926, punctul de solidificare este de -160C…-180C. Proportia de acid linoleic determina

valoarea nutritive ridicata, iar lipsa acidului linolenic confera stabilitate si capacitate de conservare

indelungata a uleiului de floarea-soarelui.

Floarea-soarelui detine locul al doilea in productia mondiala de ulei, dupa soia si inaintea

arahidelor, bumbacului, rapitei.

3. SCHIMBARI FIZICE SI BIOCHIMICE PE PARCURSUL DEPOZITARII

In timpul depozitarii, semintele de floarea-soarelui isi continua activitatea in forme latente.

Aceasta activitate se manifesta prin fenomenul de respiratie care consta in absorbirea de oxigen si

eliminarea de bioxid de carbon si apa. Cu timpul, daca semintele nu se aerisesc, locul oxigenului din

spatiile dintre seminte este luat de bioxidul de carbon. Din acest moment, respiratia se petrece pe

seama oxigenului din interiorul semintelor, eliminandu-se apa, bioxid de carbon si alcool etilic, care

este vatamator germinatiei.

Activitatea vitala din timpul depozitarii este strans legata de puritatea fizica a semintelor, adica

de proportia in care se gasesc resturile de capitule sau de buruieni, semintele seci sau sparte,

semintele de buruieni, bulgarasi de pamant, etc. care sunt cunoscute sub denumirea de impuritati.

Acestea constituie o piedica contra aerisirii normale a semintelor si un mediu foarte favorabil pentru

dezvoltarea microorganismelor care, cu timpul provoaca ridicarea temperaturii, incingerea si

mucegairea semintei si in final pierderea germinatiei.

Continutul de apa al semintei are de asemenea un rol important in procesul de respiratie. Daca

semintele au o umiditate de pana la 12%, fenomenul de respiratie se petrece in mod normal,

cantitatea de apa si de caldura degajate se mentine in limite mici care nu dauneaza semintelor, nici in

ce priveste germinatia, nici in ce priveste alterarea continutului de ulei.

Umiditatea relativa a aerului din magazia unde este depozitata samanta de asemenea un factor

care influenteaza intensificarea respiratiei semintelor.

Temperatura din interiorul vracului de seminte este de asemenea un factor care provoaca

intensificarea respiratiei. Cu cat temperatura se ridica, cu atat si respiratia este mai mare, pana cand

se ajunge la temperatura de 50-550C, cand respiratia scade foarte repede si semintele isi pierd

complet vitalitatea.

4. CONDITII DE DEPOZITARE

Depozitarea

Inainte de depozitare semintele de floarea soarelui se curata de impuritati cu ajutorul unui curent

de aer sau prin cernere pe site. Curentul de aer poate fi reimprospatat continuu sau actioneaza in

circuit inchis.

Pentru curatirea semintelor cu ajutorul sitelor este necesar ca inclinarea sitelor sa fie de 10-15 0,

prima sita avand orificii cu diametru de 15-18 mm, a doua de 8-12 mm, iar a treia de 3 mm.

Spatiile de depozitare a semintelor de floarea-soarelui trebuie sa aiba asigurate toate conditiile

pentru ca in masa de seminte sa nu patrunda apa, cioburi sau alte corpuri straine si pasari, iar terenul

din jurul lor sa fie intretinut, curat de buruieni si liber de materiale inflamabile si deseuri.

Depozitarea semintei se va face diferit, in functie de umiditate:

samanta cu umiditate mai mare de 8% va fi depozitata in spatii prevazute cu instalatii de

aerare fortata sau care dispun de posibilitati pentru racirea semintelor prin aerare si lopatare;

samanata cu umiditate pana la 8% se poate depozita in silozuri sau magazii, in straturi inalte,

limitate doar de rezistenta constructiei.

Pastrarea semintelor

Pastrarea semintelor de floarea-soarelui influenteaza direct calitatea uleiului fiind una din

operatiile cele mai dificile.

Samanta de floarea-soarelui contine atat ulei, cat si proteine, substante cu proprietati opuse in

ceea ce priveste afinitatea pentru apa, uleiul fiind hidrofob, iar proteinele hidrofile. Din aceasta

cauza, factorul principal in timpul pastrarii este umiditatea semintelor care, daca depaseste 12%,

duce la scaderea continutului de ulei si la deprecierea calitatii acestuia.

La fel de importante pentru pastrarea calitatii semintelor sunt: starea fitosanitara a semintei si

temperature de pastrare. Pentru ca in timpul conservarii, semintele sa nu se deprecieze, se executa in

mod current controale privind umiditatea, temperatura si starea fisosanitara a fiecarui lot de seminte

la anumite perioade de timp.

Distanta intre punctele de control atat pe orizontala cat si pe verticala lotului va fi de maximum 7

m.

In cazul cand in timpul controlului se constata prezenta daunatorilor vor fi luate imediat masuri

de combatere astfel incat in maximum 10 zile lotul respectiv sa fie liber de daunatori.

Durata de pastrare a semintelor de floarea-soarelui in functie de temperatura si umiditatea lotului

(Bonjean, 1986):

Umiditate %

Temperatura

10% 12% 14% 16% 18%

130C

220C

350C

5,3 luni

3,6 luni

25 zile

3 luni

1,9 luni

1,6 luni

1,6 luni

28 zile

10 zile

25 zile

16 zile

5 zile

14 zile

13 zile

1 zi

Tabel nr. 1

La noi in tara standardul actual prevede pastrarea semintelor si pe perioade de timp mai mari de 6

luni cu conditia ca umiditatea sa nu depaseasca 8%, iar temperatura 180C.

Loturile de seminte cu umiditatea cuprinsa intre 8 si 11%, pot fi pastrate mai putin de 6 luni. Cele

cu umiditatea cuprinsa intre 11 si 13% vor fi uscate in maximum 10 zile, iar la cele cu umiditate mai

mare de 13%, reducerea acesteia se face treptat pe masura receptionarii.

Uscarea semintelor se poate realize prin lopatare, aerare si cu aer incalzit.

In cazul uscarii cu aer cald, durata procesului de uscare depinde de umiditatea semintelor si de

temperatura si viteza agentului termic (Vranceanu si colaboratorii sai, 1974).

5. CONCLUZII

- folosirea unei magazii uscate, bine aerisite, constituie garantia unei bune pastrari a semintelor;

- podurile grajdurilor nu sunt potrivite pentru depozitarea semintelor, deoarece au o umiditate prea

mare;

- semintele de floarea-soarelui se pot păstra, fără degradări, perioade de timp mai mari

de 6 luni, cu condiţia ca umiditatea să nu depăşească 8%, iar temperatura, 180C.

6. RECOMANDARI

- se recomanda ca samanta de floarea-soarelui sa fie cat mai curata, avand minimum 97% puritate;

- la semintele de floarea-soarelui este mai favorabila depozitarea in magazii si in strat cat mai subtire

posibil;

- atunci cand se constata cresterea temperaturii sau a umiditatii vor fi luate masuri ca in 24 ore lotul

sa fie readus la conditiile normale de pastrare. Aceasta presupune ca fiecare depozit sa dispuna de un

minimum de mijloace care sa asigure inlaturarea rapida a tuturor cauzelor care pot provoca

incingerea semintelor.

- lopatatul se recomanda sa se execute nu numai prin mutarea semintei dintr-un loc in altul, ci si prin

aruncarea ei in sus, pentru a o aerisi cat mai bine.

BIBLIOGRAFIE

1. Dr. doc. Ing. Hera Cristian,, Dr. ing. Sin Gheorghe, Dr. ing. Toncea Ion, 1989, Cultura florii-

soarelui, Ed. Ceres, Bucuresti;

2. Dr. ing. V. Vranceanu, ing. D. Isfan, ing. Florica Olteanu, Cultura florii-soarelui, Ed. Agrosilvica,

Bucuresti

3. Sevastita Muste, 2010, Materii prime vegetale in industria alimentara, Ed. Academicpres, Cluj-

Napoca;

5. Sarpe N., Strejan Gh., 1981, Combaterea chimica a buruienilor din culturile de camp, Ed. Ceres,

Bucuresti;

6. Toma D., Sin Gh, 1987, Calitatea lucrarilor agricole executate mecanizat pentru culturile de

camp, Ed. Ceres, Bucuresti;

7. www.regielive.ro