Definirea conceptului de stress psihic

Termenul de stres a fost introdus de catre Hans Selye si a fost definit ca fiind „raspunsul

nespecific al organismului la actiunea externa a unor factori de natura variata”. Conceptul a

patruns in limbajul curent, cunoscand o anumita diversificare a sensurilor, dar pastrand o nota

comuna a definitiei si anume valoarea sa nociva pentru fiinta umana amenintata cu

perturbarea sau chiar pierderea homeostaziei sale psihice si biologice. H.Selye a utilizat acest

termen pentru a desemna o multitudine de reactii ale organismului fata de actiunea externa

exercitata de o multitudine de agenti cauzali, fizici si psihici. In cazul unei actiuni de mai

lunga durata a agentului stresor, aceste modificari imbraca forma „sindromului general de

adaptare” care cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice capabile sa asigure mobilizarea

resurselor adaptative ale organismului in fata agresiunii care ii ameninta integritatea.

In completarea definitiei date de Selye stresului, se are in vedere faptul ca acesta este o reactie

generala a intregului organism cu participare neuro-endocrino-vegetativa si ca el este

declansat de agenti stresori variati (fizici, chimici, biologici, psihici). Stresul psihologic este

provocat de emotii prelungite datorate, in primul rand, frustrarii, conflictelor, anxietatii.

Exista stres de suprasolicitare, dar si stres de subsolicitare.

O serie de studii arata ca, pe primele locuri se situeaza problemele fiind serviciul,

dificultatile financiare si preocuparile privind familia, in aceste cazuri tulburarile asociate

stresului fiind cefalee, insomnie, simptome gastrointestinale. Un stres moderat antreneaza si

stimuleaza vitalitatea organismului. Caracterul nociv la stresului apare atunci cand degradarile

produse sunt prea ample, depasind capacitatile adaptative ale organismului.

In concluzie, trebuie subliniat, referitor la relatia dintre stresul psihic si adaptarea

organismului la mediul complex al epocii contemporane (poluat si suprasolicitat), faptul ca

stresul psihic este o reactie a organismului cu intentie adaptativa, care se realizeaza cu eforturi

mari, capabile sa lase in urma procese de uzura sau chiar leziuni la diferite nivele.

Cauzele stresului

La originea stresului se afla cauze externe si interne. Agentii stresori pot proveni atat din

imprejurari exterioare (locul de munca, familie, scoala, mediu), cat si dinauntrul nostru

(temperamentul sau nivelul autocontrolului, modalitatea de solutionare a problemelor si/sau

de luare a deciziilor).

Stresul poate aparea ca urmare a urmatoarelor situatii:

1. Experiente traumatizante (razboaie, accidente, violuri, cutremure, uragane, inundatii,

etc);

2. Evenimente stresante (experientele negative cum ar fi moartea unei persone apropiate,

problemele sexuale, necazurile zilnice, zgomotul, lipsa spatiului vital si/sau a spatiului

personal, dar si experientele favorabile, ca de exemplu promovarea pe un post mai bun

si mai bine platit);

3. Conflictele intrapersonale;

4. Graba (multe persoane devin stresate atunci cand trebuie sa lucreze in urgenta sau cu

termene limita);

5. Nesiguranta;

6. Lipsa de control asupra evenimentelor;

7. Competitia exacerbata;

8. Ambitia dupa putere;

9. Dorinta de a aduna cat mai multe bunuri materiale;

10. Culpabilizarea (parintii care se simt vinovati pentru handicapul copilului lor; copiii

care se simt vinovati pentru divortul parintilor, supravietuitorii unor tragedii sau

accidente care se simt vinovati de moartea celorlalti, sotul care se simte vinovat pentru

ca isi inseala sotia etc);

11. Perfectionismul (pentru multe persoane greselile sunt o sursa de regret si stres, spre

deosebire de altele care vad in fiecare greseala o ocazie de a progresa).

Vulnerabilitatea fata de stres

Poate fi intalnita atat la indivizii cu trasaturi de personalitate accentuate, dincolo de

limitele adaptabilitatii sociale normale, dar si la indivizii cu diferite trasaturi de personalitate

neaccentuate, dar inclinati catre un comportament generator de stres psihic.

Astfel, la persoanele vulnerabile la stres, cu diferite tipuri de personalitate, intalnim insusiri

comportamentale asemanatoare fata de realizarea unei sarcini si de raportare la cei din jur.

Sunt dominate de simtul urgentei si cel al competitiei, au veleitati de sef si colectioneaza usor

numeroase si variate stresuri psihice. Din aceasta cauza prezinta risc marit pentru o serie larga

de boli cardiovasculare si cronice degenerative.

Aceaste persoane se remarca prin: ambitie maxima, lipsa timpului pentru relaxare,

neliniste, nerabdare, ostilitate, agresivitate, iritabilitate la presiunea timpului, competivitatea,

ostilitate cognitiva (ganduri dusmanoase, dispret, suparare) si comportamentala (verbala sau

fizica), dar si implicarea profesionala majora, mod agresiv de indplinire a sarcinilor. Un alt tip

de persoane vulnerabile la stres este corespunzator individului care-si interiorizeaza trairile.

Acesta se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: mecanisme de aparare puternice dar si

incapacitate de verbalizare si de recunoastere a emotiilor; un complex de reactii negative

secundare - autoapreciere, sentimente de neputinta si de pierdere a controlului.

Se fac relatii intre acest tip comportamental si cancerul de san, disfunctii ale sistemului

imunitar, infectii cronice.

Mecanisme de coping in stres

Stresul este un fenomen ce nu poate fi evitat, astfel psihologii au cautat strategii de control

sau ajustare a stresului. Este vorba despre ceea ce este denumit generic ,,coping’’.

Copingul desemneaza un efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera

solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale. (Lazarus, Folkman, 1984).

Analiza acestei definitii pune in evidenta o caracteristica esentiala: copingul este ilustrarea

faptului ca stresul se manifesta numai din relatia dintre subiect si situatie, fiind de neconceput

in afara triadei actiune-cognitie-comportament dizadaptativ.

Percepute din afara uneori ca mecanisme de ,,autoinselare”, tehnicile de coping de acest

tip sunt frecvent întalnite in clinica. Supraestimarea sanselor de vindecare si minimalizarea

simptomelor ce anunta un prognostic prost (ex. scaderea accentuata in greutate la un bolnav

neoplazic, etc.) sau optimismul nejustificat, denumite generic ,,iluzii pozitive” au o certa

contributie modulatoare in relatia cu stresul produs de boala.

Nu de putine ori, un sir de evaluari sau distorsiuni de acest tip, pot fi urmate de reevaluari

ce nu se mai adreseaza situatiei initiale, ci celei imaginate, construite mental de bolnav. Acest

fenomen atinge un apogeu in cazul constituirii anumitor boli psihice, si explica departarea tot

mai accentuata de realitate a acestor pacienti. Il putem intalni insa si in diverse boli somatice,

cu impact psihologic real, situatie in care se poate ajunge la agravarea prognosticului initial.

In practica, chiar si aplicarea exclusiva si neselectiva a unei singure tehnici adaptative,

duce in mod inevitabil la dizadaptare si rupere de realitate. Atribute esentiale ale

mecanismelor cognitive de coping la o persoana sanatoasa il reprezinta flexibilitatea si

adecvarea.

Locus de control - factor psiho-social care favorizeaza copingul

Termenul de ,,locus de control” a fost lansat de Rotter (1966) si desemneaza ,,modul in

care o persoană isi explica succesul sau esecul, prin cauze de tip intern sau extern,

controlabile sau necontrolabile”.(Rotter, J.B.,,Generalized expectancies for internal versus

external control of reinforcement”, Psychological Monographs, 80, 1-128).

Locusul de control intern reprezinta convingerea ca responsabilitatea pentru esec,

respectiv meritul pentru succes stau in defectele, erorile, respectiv in aptitudinile si calitatile

persoanei respective, si au o prea mica legatura cu intamplarea sau factori de presiune din

afara, in timp ce locusul de control extern se refera la convingerea ca sursa evenimentelor

(pozitive sau negative) se gaseste in soartă, destin sau puterea altora.

Locusul de control intern este protector in stresul psihic acut si cronic, prin receptivitatea

crescuta a persoanei la informatiile din mediu cu valoare adaptativa, prin rezistenta la

presiunile externe, ca si prin gradul crescut de angajare in situatie. Locusul de control extern

este asociat cu o proportie mai mare de insatisfactii, si cu o predispozitie neta spre anxietate si

depresie.

Exista o variabilitate transculturala a locusului de control, care vine din normele de

presiune culturala si sociala specifice unui anumit tip de societate (ex.locus de control intern -

exprimabil in autonomie timpurie, independenţa, responsabilitate) si strategiile agresive de

coping sunt incurajate in societatile moderne de tip occidental, iar locusul de control extern

si strategiile pasive, de tip ,,Capul plecat sabia nu-l taie” sau ,,Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”,

in societatile de tip traditional).