DEFICIENŢELE DE LIMBAJ

Structura lecţiei

Generalităţi;

Etiologia tulburărilor de limbaj;

Clasificarea şi caracteristicile tulburărilor de limbaj;

Terapia tulburărilor de limbaj (logopedică).

Logopedia – ştiinţă psihopedagogică teoretică şi practică a limbajului: logos – cuvînt; paideia – educaţie.

Realitatea demonstrează că atît la copiii normali, cît şi la diverse categorii de deficienţi sunt constatate diverse tulburări de limbaj care împiedică înţelegerea, recepţionarea şi transmiterea mesajului verbal.

În sens restrîns logopedia se ocupă de educarea vorbirii, dar în sens extins ea se ocupă de dezvoltarea limbajului la orice vîrstă, de prevenirea tulburărilor de limbaj (mai ales în perioada preşcolară şi şcolară) cît şi de corectarea tulburărilor ce s-au instalat datorită unei foarte diverse etiologii.

Generalităţi

Etiologia tulburărilor de limbajÎn procesul de ontogeneză limbajul este o funcţie calitativ

nouă a activităţii nervoase superioare. Tocmai pentru că limbajul este un proces atît de fragil şi mai nou din punct de vedere filogenetic, el este supus diverselor deteriorări, datorită unor multiple cauze, cunoscute şi mai puţin cunoscute.

Necesitatea cunoaşterii factorilor nocivi, care acţionează negativ asupra limbajului este stringentă, atît pentru prevenirea lor, cît şi pentru stabilirea diagnosticului şi a modalităţii terapeutice a deficientului. Nu întotdeauna se pot stabili cu exactitate cauzale care au provocat deficienţa de limbaj, mai ales că de foarte multe ori, la baza unei dereglări se află un complex de cauze.

Factorii etiologici pot fi prenatali, perinatali şi postnataliFactori prenatali sunt: administrarea în perioada sarcinii a

preparatelor medicamentoase, hormonale, alcoolul, fumatul şi tranchilizantele. Vîrsta părinţilor: prea tineri sau peste 45 ani, emoţiile puternice.

Factorii perinatali – conflict Rh, travaliul prelungit, traumatismele şi hipoxia cere pot condiţiona lezări ale aparatului periferic şi central ale vorbirii.

Factorii postnatali:

Cauze organice – pot fi de natură periferică, anomaliile dento-maxilo-faciale, ce dereglează articularea vorbirii şi centrală unde sunt lezate organic zonele vorbirii ca consecinţă a unor aşa maladii ca encefalitele, meningitele, scarlatina, rujeola, pojarul etc.

Cauzele de natură funcţională. Pot apărea dereglări în expiraţie, fonaţie, articulare a aparatului vorbitor. Toate aceste cauze sunt dificil de evidenţiat, de aceea este necesară investigarea clinică.

Cauze psiho-neurologice – sunt cele care afectează mai ales pe acei subiecţi care congenital au o construcţie anatomo-fiziologică cu patologii. Aceste cauze se întîlnesc la deficienţii mintali, de auz, de văz, care prezintă şi tulburări de limbaj.

Cauze psiho-sociale – au o frecvenţă relativ mare. Printre aceste cauze pot fi numite metode greşite de educaţie în familie: ameninţări, cicăleli, pedepse corporale etc. Se întâlnesc uneori şi metode didactice greşite. Toate acestea pot provoaca în cele din urmă stări depresive, modificări ale excitaţiei şi inhibiţiei, fobii, anxietate, însoţite deseori de tulburări de limbaj. Slaba stimulare a vorbirii copilului, încurajarea copilului mic în vorbirea incorectă pentru amuzamentul adulţilor, la fel poate contribui la obişnuinţe deficitare. Formele de bilingvism, prin obligarea copilului a învăţa o limbă străină înainte de a-şi forma deprinderea corectă a limbii materne, la fel pot provoca tulburări de limbaj.

Clasificarea tulburărilor de limbaj Tulburările de limbaj pot apărea atît pe fondul intelectual normal, cît

şi la deficienţii mintali sau senzoriali, cu deosebirea că la cei din urmă ele sunt mai pronunţate şi mai frecvente.

Tulburările de limbaj pot fi clasificate după mai multe criterii. E. Verza face o clasificare a tulburărilor de limbaj luînd în consideraţie criteriile: anatomo-fiziologice, etiologice, lingvistice şi psihologice. Astfel sunt identificate următoarele categorii de tulburări:

1. Tulburări de pronunţie;

2. Tulburări de ritm şi coerenţă a vorbirii;

3. Tulburări de voce;

4. Tulburări ale limbajului citit;

5. Tulburări ale limbajului scris;

6. Tulburări polimorfe;

7. Tulburări de dezvoltare a limbajului.

1. Tulburările de pronunţie (dislalia, rinolalia, disartria)

Dislaliile reprezintă dificultatea sau imposibilitatea pronunţării, manifestându-se în mod predilect pentru: anumite sunete, silabe, cuvinte. Dislaliile pot apărea atât pe fondul limitelor normalului, cât şi preponderent la deficienţii mintali şi senzoriali, cu deosebirea că la cei din urmă ele sunt mai pronunţate şi mai frecvente. În funcţie de diverşi factori distingem mai multe clasificări:

După complexitatea afectării aparatului logomotor, distingem: dislalia organică datorată anomaliilor organelor periferice ale vorbirii. Se manifestă

în cazul surzeniei periferice, al anomaliilor de maxilare, dinţi, limbă etc.;dislalia funcţională datorată funcţionării defectuoase a aparatului logomotor. Apare

în cazul atrofiei sau neexersării muşchilor limbii, buzelor, vălului palatin, al traseului greşit pe care-l ia curentul de aer expirat, insuficienţei în dezvoltarea atenţiei auditive etc. În multe cazuri dislalia funcţională este condiţionată de astenie psihică şi fizică în urma suportării diferitelor boli infecţioase sau endocrine, limbajul incorect al adulţilor din anturajul copilului, surmenaj, audiţie dificilă.

După gradul de extindere a dislaliei (numărul de sunete alterate), există:dislalie simplă sau parţială, când este afectat un sunet;dislalie complexă, când sunt afectate mai multe sunete.

După modalitatea de afectare a sunetului, se evidenţiază: dislalia sunetelor în cadrul căreia pot exista următoarele forme de

tulburare a pronunţiei lor:

- dislalia prin omisiune de sunete – la pronunţare sunetul afectat lipseşte;

- dislalia prin alterare,leziune – la pronunţie sunetul deficitar este alterat;

- dislalia prin înlocuire de sunete (paralalia); dislalia silabelor ce cuprinde tulburările la nivelul pronunţiei unor

silabe; dislalia cuvintelor ce reprezintă dificultatea sau imposibilitatea

pronunţării anumitor cuvinte.

În funcţie de sunetul afectat, mai frecvent se întâlnesc următoarele tipuri de dislalii:

Rotacismul – defecte în pronunţarea sunetului “r”. Această formă dislalică constă în deformarea, omisiunea şi înlocuirea sunetului “r”. Emisiunea corectă a lui “r” presupune o anumită dezvoltare a aparatului logomotor şi mişcări fine de sincronizare. Din aceste motive, la majoritatea copiilor antepreşcolari mici, se produce afectarea sunetului “r” sau se înlocuieşte cu “l” şi mai rar cu “d, h, v”. Se disting:

rotacism palatal – când “r” se produce cu vârful limbii situat mult înapoi şi vălul palatin vibrează;

rotacism graseiat – este produs de numai vibrarea vălului palatin;rotacism nazal – apare ca un “r” hârâit (aerul iese pe nas);rotacismul bucal – se produce prin vibrarea obrajilor;rotacismul bilabial – este produs de vibrarea buzelor, sunetul

semănând cu sforăitul calului “prrr”;rotacismul interdental – este produs prin vibraţia limbii aşezată

între dinţi. La baza producerii rotacismului stau anomaliile anatomice şi

funcţionale ale limbii, leziuni ale nervului hipoglos, deficienţele de auz, imitaţiile deficitare ale pronunţiei celor din anturajul copilului, existenţa unor factori negativi de natură psihosocială şi culturală etc.

Sigmatismul – sunetele şi silabele afectate sunt cele sigmatice “s, ş, z, ţ, j, ci, ce, gi, ge”. Apare aşa-numita sâsâială. Se disting mai multe forme de sigmatism:

sigmatism interdental – când pronunţia sigmaticelor se face cu limba între dinţi şi coloana de aer este emisă prin spaţiul dintre vârful limbii şi incisivi, mai ales în perioada schimbării dinţilor;

sigmatism nazal – când sunetele sunt pronunţate nazal; sigmatism predentar – marginea anterioară a limbii închide spaţiul dintre incisivi,

ceea ce provoacă dificultăţi în expulzarea jetului de aer; sigmatism siflant – vârful limbii este puţin retras de la dinţi, ceea ce determină un

sunet şuierător, moale; sigmatism labiodentar – la articularea sunetului, în afară de limbă participă şi buza

inferioară, care se apropie de incisivii superiori.Sigmatismul poate să apară şi în cazurile, când organele aparatului

vorbitor au o structură şi funcţie normală, fiind o manifestare a nedezvoltării generale a limbajului. Adesea sigmatismul este condiţionat de anomaliile structurale şi funcţionale ale organelor vorbitoare, în special ale dinţilor, macroglosia, mobilitatea insuficientă a limbii.ActivitatePrezentaţi elementele unui program de terapie pentru un elev din clasa I cu sigmatism, folosind materialele din anexa 6, compendiu.

Lambdacismul – tulburare de pronunţie a consoanei “l”. Se deosebeşte:

lambdacism lacunar – în care sunetul este omis; lambdacism semimuiat, când aerul se scurge pe părţile laterale şi sunetul îşi

pierde sonoritatea; lambdacism nazal, când aerul trece în cea mai mare parte pe cale nazală; lambdacism bilabial, când sunetul este pronunţat cu limba între buze.

Deşi cu o frecvenţă mai mică, se pot produce tulburări şi a celorlalte sunete:

Betacism – când este afectat sunetul “b”; Capacism – când este afectat sunetul “c”; Gamacism – când este afectat sunetul “g”; Deltacism – când este afectat sunetul “d”; Fitacism – când este afectat sunetul “f”; Mutacism – când este afectat sunetul “m”; Nutacism – când este afectat sunetul “n”; Hamacism – când este afectat sunetul “h”.

Vocalele sunt mai rar afectate, iar atunci când se întâlnesc asemenea situaţii pot fi un indiciu al unei patologii grave. De obicei, se întâlnesc deficienţe în pronunţarea vocalelor a, e, u.ÎntrebareCare sunt diferenţele dintre o tulburare a expresiei verbale de natură organică şi una de natură funcţională? Argumentaţi răspunsul.

Rinolalia (vorbirea pe nas) – se prezintă prin 2 forme - deschisă și închisă:

- rinolalia deschisă se caracterizează prin pronunția alterată a consoanelor explozive (P, B, T, D) cu o nuanță particulară vibrantă a sunetelor respective. Este cauzată de paralizia vălului palatin, de perforații palatine.

- rinolalia închisă se caracterizează prin voce surdă, cu alterarea pronunției consoanelor și diftongilor nazali (M, N, AN, ON). Se explică prin schimbarea rezonanței nazale, întîlnită la îngustatea canalelor nazale, prezența adenoizilor pe pereții cavității nazale, îngroșarea vălului palatin.

Disartria (din limba greacă “dys” - greu şi “arthria” - articulaţia) este o tulburare complexă de vorbire (vorbire neclară, confuză, disritmică, disfonică, cu rezonanţă nazală, monotonă). Această dereglare de pronunție este condiționată de insuficiența inervației aparatului vorbitor periferic. Afecțiunile pot fi depistate în limitele SNC sau periferic. Există dizartrie bulbară (afectați nervii cranieni IX, X, XII), subcorticală sau extrapiramidală, cerebeloasă și spinală.

Disproporţia dintre vorbirea impresivă, păstrată integral sau in mare măsură, şi cea expresivă, care este denaturată, uneori foarte grav incat afectează inţelegerea celor pronunţate, constituite una din caracteristicile specifice ale acestei tulburări.

Copilul disartric este, de cele mai multe ori, conştient de dificultăţile pe care le intampină in realizarea unor mişcări fonoarticulatorii. Deşi ştie ce mişcări trebuie să realizeze pentru a produce prin imitaţie un anumit sunet, el nu le poate reuşi. Efortul voluntar contribuie adeseori doar la accentuarea dificultăţilor in desfăşurarea mişcărilor respective, pe care uneori le poate realiza in condiţiile unei vorbiri in ritm mai incetinit decat cel impus de fluenţa vorbirii normale.

2. Tulburări de ritm şi coerenţă a vorbirii

Principalele tulburări din această categorie sunt: balbismul, tahilalia, bradilalia şi aftongia.

Balbismul este o tulburare mai complexă nu numai prin formele de manifestare, ci mai cu seamă prin efectele negative ce le are asupra personalităţii şi comportamentului persoanei. Repetarea silabelor se produce, în primul rând pentru cele care necesită un efort mai mare în emisie (pl, bl, cr, sâ) sau pentru sunetele ce apar mai târziu în ontogeneză (z, s, ş, r). La unele persoane apar sunete sau silabe parazitare ce sunt intercalate în vorbire. În funcţie de diverşi factori, distingem mai multe clasificări.

După complexitatea afectării musculaturii fonatorii şi respiratorii ale aparatului logomotor, distingem: – Balbismul clonic, care se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe la începutul sau mijlocul cuvântului, cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin repetarea cuvintelor. Au loc contracţii alternative ale diferitelor grupe de muşchi ale aparatului fonoarticulator.– Balbismul tonic ce se manifestă prin apariţia spasmelor care sunt puternice, iar subiectul nu poate pronunţa primul sunet, silabă sau cuvânt. Spasmele de la nivelul aparatului fonoarticulator sunt însoţite de mişcări uşoare ale buzelor, grimase, încordări ale feţei şi chiar ale întregului corp, gesticulaţie de prisos sau, dimpotrivă, o rigiditate exagerată, o inhibiţie a întregului organism. Vorbirea nu este ritmică şi cursivă. Apare o contracţie tonică a întregii musculaturi a aparatului fonoarticulator.– Balbismul mixt – când bâlbâiala se manifestă atât prin prima formă, cât şi prin a doua.

După vârsta apariţiei afectării, distingem: – balbismul primar, care apare în jur de 2 - 2,5 ani; – balbismul secundar, ce apare după o perioadă de vorbire normală.

Deseori balbismul are un impact negativ, provocând unele modificări psihice, cum ar fi: dezorganizare în activitate; stare de încordare şi nelinişte permanentă în legătură cu activitatea de vorbire; nevoia de a fi ocrotit; negativism; astenie; înstrăinare şi izolare socială; emotivitate crescută şi labilă manifestată prin anxietate, nesiguranţă; tulburări de concentrare a atenţiei, datorate supraâncordării permanente şi a dominantei în legătură cu vorbirea etc.

Balbismul influenţează cititul, dar şi în scris pot apărea confuzii sau repetări. În citire deficientul de limbaj repetă silabe sau cuvinte, face pauze după cuvinte, iar uneori sare cuvintele dificile sau le modifică după posibilităţile de pronunţare. Balbismul, de obicei, se agravează odată cu înaintarea în vârstă, iar conştientizarea defectului din perioada pubertăţii complică foarte mult tabloul simptomatologic. Balbismul se transformă în logonevroză atunci când există sau apare un fond nevrotic, cauzat de deficienţa dată, şi trăirea acesteia ca pe o dramă. Logonevroza include pe lângă simptomele de repetare a sunetelor, silabelor şi cuvintelor, modificarea atitudinii faţă de vorbire şi mediul înconjurător în general, prezenţa spasmelor, a grimaselor, a încordării şi a anxietăţii, determinate de teama că va greşi în timpul vorbirii.

Unul dintre mecanismele balbismului constă în faptul că în această tulburare se creează o lipsă de coordonare între ceea ce gândeşte şi ceea ce spune persoana. Acest impas se datorează apariţiei unor focare de inhibiţie în scoarţă. Ele determină spasme musculare de articulare, fonaţie şi respiraţie care pot ţine de la 3 până la 90 secunde, inhibând pronunţarea normală a fonemelor, silabelor şi cuvintelor.

În ceea ce priveşte etiopatogenia balbismului există o diversitate de păreri. După Lafon, balbismul este o nevroză comportamentală manifestată prin mânie, agresivitate, indisciplină, ostilitate, inhibiţie, inadaptabilitate. Stein explică balbismul ca pe o tulburare a evoluţiei limbajului, interpretându-l fie ca pe o oprire într-un stadiu infantil, fie ca pe o reântoarcere la o formă arhaică de vorbire a copilului. Teoriile bazate pe reflexe (Marinescu) consideră balbismul ca o „tulburare de condiţionare”. Alte teorii consideră balbismul o nevroză mai mult sau mai puţin amplă care condiţionează modificarea personalităţii. Adler, Freud consideră balbismul un simptom nevrotic cu valoare de apărare împotriva anxietăţii. Ea apare ca un compromis între dorinţa de a spune ceva şi frânele care se opun acestei realizări. Există opinii că balbismul este preponderent de natură organică, leziunea localizându-se la nivelurile scoarţei cerebrale, sistemului piramidal şi striopalidar. Nici una dintre aceste teorii, luate în parte, nu explică originea şi mecanismul complet al balbismului. ActivitateAnalizaţi particularităţile psihologice principale ale unui adolescent cu balbism şi elaboraţi portretul lui psihologic.

Tahilalia – vorbire exagerat de rapidă. Se întîlnește de obicei în leziunile sistemului strio-palidar. Poate fi depistată la persoanele cu instabilitate nervoasă, cu hiperexcitabilitate.

Bradilalia – vorbire lentă, monotonă. Este un simptom al afectării nucleului palid. Se evidențiază mai ales la deficienții de intelect.

Aftongia – este pierderea capacității de a vorbi articulat, cauzată de leziuni la nivelul nucleului hipoglos și facial. Aftongia se produce atunci cînd în mușchii limbii are loc un spasm tonic de lungă durată. Cel mai frecvent aftongia însoțește balbismul.

3. Tulburările de voce

Tulburările vocii cuprind distorsiunile spectrului sonor, care se referă la intensitatea, înălțimea, timbrul și rezonanța sunetului. Etiopatogenia este foarte variată.

Cauzele organice sunt reprezentate de malformațiile organelor fonatoare (deformații, polipi, noduli, tumori).

Cauzele funcționale sunt manifestate prin paralizii ale mușchilor laringelui, hipotonie a palatului moale, forțarea vocii în intensitate și înalțime, ca fenomen secundar în hipoacuzii grave.

Cauzele psihogene: stresul psihic, șocul emotiv, tracul, unele boli psihice și stări reactive.

Formele tulburărilor de voce Afonia – este un defect organic care se manifestă prin pierderea vocii în

urma lezării laringelui.Fonastenia – este o tulburare funcțională care se manifestă prin slăbirea

sau dispariția temporară a vocii. Apare la folosirea incorectă și abuzivă a vocii (la cîntăreți, profesori, oratori) cît și în cazurile de emotivitate exagerată. În majoritatea cazurilor fonastenia este însoțită de o serie de dereglări de ordin psihic (frustrare, nesiguranță, teamă, frică), care o mențin și chiar o accentuează.

Disfonia – vocea este falsă, monotonă, tușită, nazală, timbrul inegal, scăzută în intensitate etc. Este o tulburare a mușchilor laringelui (tonus slab), poate apărea în șocuri, emoții. Se depistează instabilitatea vocii, caracterul șters, nediferențiat sau chiar șoptit.

Vocea răgușită – se manifestă prin îngroșirea și slăbirea fonației, datorită inflamării laringelui, poate fi cauzată de răceală sau alte maladii respiratorii, dar și de forțarea coardelor vocale.

Vocea nazală – alterează claritatea vorbirii și constă în refluierea pe nas a aerului expirat în timpul vorbirii. Cauza deficienței constă în închiderea cavității bucale prin coborîrea exagerată a palatului moale. Apare frecvent în cazul polipilor nazali.

4. Tulburările limbajului citit Principalele tulburări ale limbajului citit sunt alexia şi dislexia.

Alexia reprezintă lipsa sau pierderea capacităților de a citi.Dislexia este definită ca dificultatea de a citi, manifestată prin tulburări

preponderent la nivelul percepției auditive, optice şi a celei kinestezice. Dificultățile în însușirea citirii se referă atît la corectitudine, cît și la modul conștient, fluent și expresiv pe care trebuie sa-l realizeze cititul. Există mai multe tipuri de dislexie:

- dislexia fonematică, unde copiii nu pot face corect analiza și sinteza auditivă a cuvintelor și propozițiilor. Percepțiile auditive sunt fie deformate, fie incomplete;

- dislexia optică, caracterizată prin nerecunoașterea literelor ca semne grafice ale fonemelor respective;

- dislexia verbală, manifestată prin incapacitatea copilului de a efectua operații de analiză și sinteză literală sau silabială a cuvîntului. Această formă este foarte des întîlnită la elevi.

5.Tulburările limbajului scris Scrisul copilului are propria sa devenire și evoluție.

Învățarea lui, ca proces complex și de durată, este destul de dificilă. Principalele tulburări ale scrisului sunt agrafia şi disgrafia.

Agrafia – este incapacitatea relativ totală a învățării actului grafic; se întîlnește rar la copii.

Disgrafia – incapacitatea copilului cu limbaj, auz şi dezvoltare mintală normală de a învăța corect și de a utiliza constant scrisul în condițiile de școlarizare normală. Principalele tipuri de disgrafie sunt:-disortografiile - dificultăţi în însusirea ortografiei;-disfonografiile - dificultăţi în scrierea cuvintelor vorbite;-discaligrafiile - dificultăţi în însusirea caligrafiei.

6. Tulburările polimorfe (alalia şi afazia) Alalia şi afazia reprezintă ansamblul tulburărilor înţelegerii şi exprimării

limbajului oral şi scris provocat de o leziune cerebrală. Se depistează tulburări nu numai în comunicare, dar și în evoluția psihică a logopaților.

Alalia – afecțiune organică a vorbirii de caracter central, ce se manifestă prin nedezvoltare totală sau parțială a limbajului. Această nedezvoltare a centrilor vorbirii poate fi congenitală sau dobîndită în perioada formării vorbirii în primii 3 ani de viață. Există alalie motorie, senzorială și în cazuri mai rare – globală (mixtă):- alalia motorie – copiii în genere nu pot vorbi.- alalia senzorială – copiii nu înțeleg vorbirea, în cazurile grave vorbirea lipsește sau există numai gîngurit. În cazurile mai simple copiii pot vorbi, dar au un vocabular sărac, plin de agramatisme, astfel de copii însușesc cu greu scrisul și cititul.

Afazia – afectarea și dispariția vorbirii după dobîndirea comportamentului verbal. Ea apare în cazul unor leziuni cortico-cerebrale ale centrilor limbajului. Sunt asociate tulburări de natură intelectuală privind elaborarea gândirii abstracte sau sintetice de diferite grade şi intensităţi. Afaziile pot fi:- afazia motorie Broca - este o tulburare de expresie motorie a limbajului, cu conservarea înţelegerii vorbirii, a scrisului şi a cititului.- afazia senzorială (Wemicke) afectează identificarea şi înţelegerea simbolurilor verbale sau scrise;- afazia globală constă în disoluţia limbajului în totalitatea sa, atât în ceea ce priveşte înţelegerea, cât şi expresia vorbirii.

7. Tulburările de dezvoltare a limbajuluiMutismul psihogen (voluntar) – constă în refuzul parțial sau

total, din partea copilului de a comunica cu unele persoane, iar în forme grave, acest refuz se extinde asupra întregului mediu înconjurător. Cauzele pot fi: stresurile, eșecurile, emoțiile, șocul. La acești copii se evidențiază tulburări comportamentale ca încăpățânarea, timiditatea, brutalitatea etc. Copii cu mutism voluntar înțeleg vorbirea, însă lipsa comunicării le afectează vocabularul, exprimarea logico-gramaticală.

Întîrzierile în dezvoltarea generală a limbajului se depistează la subiecții care nu reușesc să atingă nivelul de evoluție a limbajului conform vîrstei. Aceste dereglări pot fi determinate de afecțiunile SNC provocate de hemoragii cerebrale în timpul nașterii, de eventuale boli grave, de lipsa de stimulare a comunicării în perioada primei copilării.

Terapia tulburărilor de limbaj (logopedică)Etapele terapiei logopedice:

Terapia cu caracter general

1. educarea miscarilor articulatorii

2. educarea respiratiei

3. dezvoltarea auzului fonematic

Terapia specifica

1. emiterea sunetului

2. consolidarea sunetului

3. automatizarea sunetului

Exemple de exerciţii pentru educarea miscărilor articulatorii

1. Pentru dezvoltarea mobilitatii maxilarelor si muschilor faringelui: cascatul, tusea, deglutitia, gargara, imitarea rumegatului animalelor, muscatura, prinderea buzei de sus cu dintii de jos si invers (joc: un mos fara dinti sus si fara dinti jos), miscare dreapta-stanga a mandibulei

2. Pentru dezvoltarea mobilitatii linguale: scoaterea si retragerea limbii, limba in forma de sageata, de lopata, de jgheab, miscarea limbii in sus si in jos, ghemuirea ei, stergerea buzelor si a dintilor cu limba, atingerea dintilor de sus si de jos, vibrarea limbii, “Pisicuta bea lapte”, “Tropaitul calului”, “Maseaua umflata”,”Dopul de sampanie”,”Atinge nasul”,”Atinge amigdalele”

3. Pentru dezvoltarea mobilitatii obrajilor: umflarea si retragerea simultana si alternativa a obrajilor, trecerea aerului dintr/o parte in alta (se pot lovi usor obrajii pentru expulzarea aerului), suptul obrajilor

4. Pentru dezvoltarea mobilitatii buzelor: imitarea surasului, vibrarea buzelor, miscari care imita suptul, alternarea tuguirii buzelor cu zambetul, suflarea usoara a unor bucatele de hartie, fulgi, vata etc.

Jucării pentru terapia dislaliei

Obiecte pentru educarea respiraţiei (instrumente si jucării muzicale de suflat):

- muzicuţă - fluier - nai de jucărie - moriscă - trompete de plastic - suflători hartie - baloane cu supapă, diferite forme,

culori, mărimi, modelabile - lumânări de diverse forme, marimi,

culori - joc cu ţeavă si bile - vas cu apă si pai de suflat in apă, sau

bărcuţe - fulgi de păsări

Exerciţii si mijloace didactice pentru dezvoltarea auzului fonematic si a atenţiei auditive

Jucarii, figurine de plus, animale

Papusi care vorbesc, de diverse marimi

Telefoane de jucarie Masinute mici cu sunete Mijloace de transport diverse

care scot sunetele caracteristice Jucarii muzicale Reportofon Radio, Casetofon

1. Elevii sunt antrenati sa raspunda la diverse semnale sonore: fluierat, clinchet de clopotel, batai din palme, imitari de animale, etc. prin anumite miscari convenite de comun acord (miscari ale picioarelor/bratelor, alegeri de obiecte, jucarii, imagini, etc.)

2. Recunoasterea diverselor obiecte cunoscute prin lovirea lor cu un creion sau la caderea lor

3. Diferentierea sunetelor fizice si identificarea sursei lor sonore in spatiu (toba, fluier, fosnet de hartie, sticla, lemn, metal). La clasa se pot folosi jocurile: “baba-oarba” si “telefonul fara fir”

4. Repetarea ritmului bataii din palme / in toba sau a bataii palmei pe masa a terapeutului (ritmuri simple ale unor cantece familiare sau necunoscute). Determinarea numarului acestor batai.

5. Folosirea instrumentelor muzicale si folosirea reportofonului pentru a isi auzi vocea si modul de articulare a sunetelor

Exercitii care se folosesc si la terapia specifica (in functie de sunetul afectat): 1. Jocul silabelor:se pronunţă serii de silabe paronime în ritmul bătăilor din palmă pa, po, pu, pe,pi. ta, to, tu, te, ti ba, bo, bu,be, bi. da, do ,du , di. ga, go, gu, ghe, ghi. fa, fo, fu, fi. ca, co , cu ,che, chi. va, vo, vu,vi. 2. Exerciţii pentru diferenţierea consoanelor surde de cele sonore în cuvinte paronime: P-B T-D C-G F-V S-Z paie-baie tata-data cară-gară fată –vată sare-zare papa-baba tare-dare caz-gaz far - var sac-zac parcă-barcă tună-dună coală-goală file-vile seamă-zeamă pară-bară tac-dac coarnă-goarnă fii-vii oase-oaze poală-boală toamnă-doamnă cocoşi-gogoşi foi-voi oase-oaze pere-bere trepte-drepte cât-gât fin-vin rase-raze pir-bir topor-dobor când-gând fază-vază sar-zar pile-bile tuş-duş cură-gură facă-vacă sărit-zărit pun-bun lată-ladă crai-grai fulg-vulg prună-brună pot-pod creier-greier fină-vină alpine-albine roată-roade nucă-nugă pază-bază spate-spade luncă-lungă pufni-bufni pături-păduri stâncă-stângă pată-bată vatră-vadră fac-fag 3. Exercitii pentru diferentierea sunetelor si cuvintelor cu punct de articulare apropiat. Cu ce sunet incepe cuvantul?, cu ce sunet se termina cuvantul? 4. Completarea unor cuvinte lacunare sau transformarea cuvintelor prin inlocuiri de sunete /silabe5. Jocuri hazlii: “Pe cap un capac , pe capac un ac”

Proiect de terapie logopedicaDATA: GRUPA: TULBURAREA DE LIMBAJ: Dislalie polimorfaDURATA: 45 minTEMA ACTIVITATII: Diferenţierea sunetelor „s” şi „z”TIPUL ACTIVITATII: corectiv-terapeuticaOBIECTIV GENERAL: Diferenţierea sunetelor “s” şi “z” în emitere independentă, în silabe directe şi

indirecte, cuvinte care conţin sunetele “s” şi “z”, cuvinte paronime, propoziţii cu aceste cuvinte.OBIECTIVE OPERATIONALE: O1: Să pronunţe corect sunetele „s” şi „z”; O2: Să recunoască auditiv cele două sunete în silabe, cuvinte, propoziţii; O3: Să articuleze corect cuvintele date; O4: Să descopere diferenţele dintre cuvinte din imaginile date; O5: Să diferenţieze cuvintele paronime prin pronunţie şi sens;OBIECTIVE FORMATIV-TERAPEUTICE: Pe parcursul activităţii se va urmării: a)elevii să-si dezvolte deprinderile de pronunţie corecta a sunetelor “s” şi „z”, în toate cazurile

date; b) elevii să interacţioneze cu ceilalţi colegi in povestirea după imagini; c) să se creeze un climat afectiv pozitiv care să-i stimuleze pe copii.METODE SI PROCEDEE DIDACTICE: Conversaţia, Demonstraţia articulatorie, Explicaţia, Exerciţiul,

Comparaţia, Jocul didacticMIJLOACE DIDACTICE: oglinda logopedica, imagini cu diverse obiecte a căror denumire conţin sunetele

“s” şi „z”, material verbal, stimulenteBIBLIOGRAFIE: - Verza, E. (2003), Tratat de logopedie, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, vol I - Stănica, C., Vrăsmaş, E. (1994), Terapia tulburărilor de limbaj, Editata de S.S.H., Bucureşti

Nr.

ord

MOMENTELE ACTIVITATII

TIMP DESFASURAREA ACTIVITATII OB. METODE SI PROCEDEE DIDACTICE

EVALUARE

1 PREGATIREA ACTIVITATII

2’ Pregătirea materialului didactic, aerisirea sălii, dezinfectarea oglinzilor logopedice cu spirt, sosirea copiilor si aşezarea la locurile lor.

2 REACTUALIZAREA ARTICULĂRII CORECTE A SUNETELOR „S” ŞI „Z”

10’ Realizarea câtorva exerciţii de “încălzire” a aparatului fonoarticulator.

Realizarea de exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic.

Exerciţii de pronunţie cu cuvinte care conţin suntele „s” şi „z”

ConversaţiaDemonstratia

articulatorieExercitiul

Initiala

Frontala

3 DIRIJAREA ACTIVITATII TERAPEUTICE

20’ Se pronunţă sunetul „s”, apoi sunetul „z” având grijă ca subiectul să realizeze corect diferenţa de articulare şi conştientizarea diferenţelor prin palparea laringelui în timpul emiterii sunetelor.

Vom pronunţa silabe cu „s” şi „z” în toate poziţiile, iar subiectul va trebui să le reproducă. (ex. sa-za, asa-aza, as-az)

Se vor repeta prin vorbire reflectată cuvinte ce conţin sunetele „s” şi „z”

(ex. sac, soare, casă, las, zeu, oază, iaz)

Pentru recunoaşterea sunetelor „s” şi „z” se vor da exemple de imagini, iar apoi copii vor trebui să spună în care cuvânt se aude „s” şi în care „z”

Se realizeaza propozitii dupa imagini, recunoscandu-se cuvintele care include literele “s” si “z”

Se cere aranjarea unor cartonaze cu cuvinte ce contin “s” si “z” pe doua coloane separate

O1

O2

O3

O4

Demonstraţia articulatorie

Conversatia

Explicatia

Comparatia

Conversatia

Explicatia

Comparatia

Joc didactic

individuala

Cartonase:Cartonase:

4. CONSOLIDAREA ACTIVITATII

6’ Se repetă serii de cuvinte paronime, corect, şi se cere explicare înţelesului fiecărui cuvânt, după care alcătuire de propoziţii cu aceste cuvinte.

O5 Explicaţia individuala

5. EVALUARE 2’ Copiii care au fost cuminţi, atenţi, care au răspuns corect, vor primi cate un stimulent.

Conversatia

evaluativa

finala