dare de seama - anul 2012

18
PAROHIA: „Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada, Spania 1 1 1. . . Slujbe în sobor în anul 2012 (Sf. Liturghie, Sf. Maslu, alte Taine, Ierurgii) 3 slujbe în sobor, una cu prezenţa ierarhului locului, PS Timotei; 2. Activităţi cu copii, tineri, adulţi, activităţi culturale (spectacole, concerte, teatru, pelerinaje) Programe: Nicio primăvară nu e la fel de frumoasă ca... inima unei mame! (în duminica dinaintea Postului Mare, 26 februarie, cu ocazia venirii primăverii, după Sfânta Liturghie, copiii Şcolii parohiale au oferit creştinelor mai tinere sau mai în vârstă o felicitare şi un mărţişor lucrate de ei în cadrul atelierului de creaţie); “Ortodoxia în icoanele copiilor” (micii credincioşi ai parohiei, elevii Şcolii parohiale “Sf. Martiri Brâncoveni”, sub îndrumarea doamnei preotese, Gina Cimpoca, au zugrăvit, după priceperea lor, icoane cu chipuri ale sfinţilor, care au fost aşezate în biserică, în cinstea zilei, spre mărturie, într-o expoziţie; cele mai reuşite icoane au fost premiate);

Upload: sfnectariecoslada

Post on 08-Aug-2015

2.448 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

Dare de seama - anul 2012

TRANSCRIPT

Page 1: Dare de seama - anul 2012

PAROHIA: „Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada, Spania

1111....

Slujbe în sobor în anul 2012 (Sf. Liturghie, Sf.

Maslu, alte Taine, Ierurgii) 3 slujbe în sobor, una cu prezenţa ierarhului locului, PS Timotei;

2.

Activităţi cu copii, tineri, adulţi, activităţi culturale

(spectacole, concerte, teatru, pelerinaje)

Programe: Nicio primăvară nu e la fel de frumoasă ca... inima unei mame! (în duminica dinaintea Postului Mare, 26 februarie, cu ocazia venirii primăverii, după Sfânta Liturghie, copiii Şcolii parohiale au oferit creştinelor mai tinere sau mai în vârstă o felicitare şi un mărţişor lucrate de ei în cadrul atelierului de creaţie);

“Ortodoxia în icoanele copiilor” (micii credincioşi ai parohiei, elevii Şcolii parohiale “Sf. Martiri Brâncoveni”, sub îndrumarea doamnei preotese, Gina Cimpoca, au zugrăvit, după priceperea lor, icoane cu chipuri ale sfinţilor, care au fost aşezate în biserică, în cinstea zilei, spre mărturie, într-o expoziţie; cele mai reuşite icoane au fost premiate);

Page 2: Dare de seama - anul 2012

“Iisus din Nazaret” – vizionare de film (în sâmbăta dinaintea Bunei-Vestiri (25 martie), şi în toate sâmbetele până la Paşti, în cadrul şcolii parohiale “Sfinţii Martiri Brâncoveni”, pe lângă activităţile stabilite, copiii au vizionat filmul Iisus din Nazareth, un serial de televiziune, de peste şase ore. Filmul a fost realizat de Franco Zeffirelli, în anul 1977. Creat după Noul Testament, este o amplă evocare a vieţii, învăţăturilor şi suferinţelor Mântuitorului Iisus Hristos, de la naştere până la răstignire, impecabil realizată cinematografic, cu o distribuţie de excepţie. În rolul Mântuitorului: Robert Powell. Acest film a avut un mare succes și a fost tradus în numeroase limbi, fiind de mare impact şi în rândul copiilor).

Picnic cu credincioşii – de Buna-Vestire (duminică, 25 martie a.c., după Sfânta Liturghie, o mână de credincioşi din parohie am reluat frumosul obicei al ieşirilor la picnic. Într-un spaţiu ales în natură, pe un timp minunat, ne-am îngăduit, părinţii, un moment de relaxare şi bună-dispoziţie, după care tânjeam cu toţii, oferind şi copiilor un prilej de bucurie, voie bună şi destindere. Ce a ieşit, lesne de înţeles! Un lucru e sigur. Verificat: prietenia îndoieşte bucuriile şi înjumătăţeşte necazurile).

Page 3: Dare de seama - anul 2012

Slujbă de pomenire a victimelor atentatului din 11 martie 2004 (în Duminica a doua a Postului Mare, după Sfânta Liturghie, a fost săvârşită o slujbă de pomenire a victimelor atentatului produs în 11 martie 2004, în apropiere de Madrid, unde au murit 192 de persoane, dintre care 16 români: Anca Valeria Bodea, Livia Bogdan, Stefan Budai, Tibor Budi, Nicoleta Diac, Gabriela Georgeta Dima, Geneva Petrica, Alois Martinas, Stefan Modol, Mariana Negru, Elena Ples, Ionut Popa, Emilian Popescu, Paula Sfeatcu, Alexandru Suciu, Csaba Olimpiu Zsigovski. Atentatele sunt o ofensă adusă lui Dumnezeu şi demnităţii umane. Creştinismul încurajează sacrificiul de sine, înţelegând prin acesta nu detonări sau autodetonări în spaţii publice pentru a face cât mai multe victime, ci o renunţare la dorinţele egoiste, la ambiţiile efemere şi la nepăsarea faţă de semeni. Un astfel de sacrificiu înseamnă respect faţă de viaţa umană şi un efort conştient şi binevenit pentru promovarea valorilor autentice). Colecta pentru sinistraţii din Romania (în urma colectei derulate, cu binecuvântarea P.S. Episcop Timotei al Spaniei şi Portugaliei, în parohia noastră, în perioada 16 februarie – 4 martie a.c., a fost strânsă o cantitate de peste 2 tone de alimente de bază (2020 kg).

Încondeierea ouălor – activitate cu copiii în cadrul şcolii parohiale (sâmbătă, 7 aprilie, în cadrul activităţilor şcolii parohiale, copiii, îndrumaţi de dra profesoară Florentina Craiu şi de dna preoteasă Gina Cimpoca, au desfăşurat de acum tradiţionala activitate de încondeiere a ouălor pentru sărbătoarea Învierii Domnului, copiii reuşind să treacă de la o simplă joacă la o activitate foarte serioasă, având ca scop deprinderea autenticului în acest frumos meşteşug. Ouăle se încondeiază nu cu acuarela sau carioca, ci folosind chişiţa, aceasta fiind un instrument simplu, format dintr-o tijă metalică subţire care este fixată pe o coadă de lemn. Cu ajutorul acestei tije se ia ceara în stare topită şi se aplică pe coaja oului în diverse modele).

Page 4: Dare de seama - anul 2012

“Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm!” - concert de Florii în parohie (în duminica Floriilor, începând cu orele 18.00, a avut loc în biserica parohială un concert de muzică religioasă şi poezie creştină dedicat sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim şi Săptămânii Patimilor. Concertul a fost pregătit şi susţinut de tineri credincioşi ai comunităţii noastre, sub îndrumarea domnului George Bucurică, protopsaltul parohiei).

Ritualul spălării picioarelor în Joia Mare – (ca în fiecare an, în biserica parohială, după Sfânta Liturghie, s-a săvârşit ritualul spălării picioarelor, la care au participat copii din cadrul Şcolii parohiale “Sfinţii Martiri Brâncoveni”. A fost un moment încărcat de emoţie, vibrant, care a adus ceva din atmosfera ultimelor ceasuri petrecute de Mântuitorul înainte de Cinstitele Sale Patimi).

Page 5: Dare de seama - anul 2012

Procesiunea de Prohodul Domnului – (la vecernia din Sâmbăta cea plină de tăcere, de durere şi de aşteptare. Am pomenit, cu darul lui Dumnezeu, în Sâmbăta cea Mare, înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Am retrăit cele ce s-au petrecut pentru noi şi pentru a noastră mântuire în această zi. Hristos este în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul şi în Rai, ca un Dumnezeu, cu tâlharul. Prohodul Domnului de vineri seara a fost ultima etapă a tânguirii lui Hristos, Care se află acum în mormânt. Adunaţi în jurul epitafului, credincioşii comunităţii L-au prohodit pe Domnul, după care, la sfârşitul slujbei, au înconjurat, în procesiune, biserica, cu Sfântul Aer, pe sub care au trecut cu toţii).

Pregătirea plicurilor cu pască pentru noaptea Învierii (copiii şi tinerii parohiei s-au reunit, ca în fiecare an, după prohodul Domnului, pentru a pregăti plicurile cu pască pentru credincioşii prezenţi la slujba Învierii Domnului).

Page 6: Dare de seama - anul 2012

Învierea Domnului (în parohia noastră, credincioşii au participat la slujba Învierii şi la Sfânta Liturghie, organizate într-un spaţiu din cadrul Polideportivo El Olivo, oferit de către Primăria municipiului Coslada).

Page 7: Dare de seama - anul 2012

„Prin Cruce spre Înviere”- (expoziţie de cruci şi ouă încondeiate. Peste 30 de cruci, de diferite forme şi mărimi, pictate în stil tradiţional românesc, şi peste 200 de ouă încondeiate, au putut fi admirate pentru frumuseţea lor de către credincioşii prezenţi la slujba celei de a doua Învieri).

Slujba celei de a Doua Învieri – (în această zi se citește Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, după rânduială în 12 limbi, în amintirea celor 12 Apostoli care au fost trimiși de Mântuitorul Iisus Hristos să binevestească lumii Evanghelia Învierii. Textul de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al XX-lea, versetele de la 19 la 25, a fost citit şi de copiii şcolii parohiale în limbile latină, ebraică, spaniolă, engleză, franceză, germană şi italiană).

Page 8: Dare de seama - anul 2012

Pe urmele sfinţilor în Grecia, 25 iunie - 3 iulie 2012, Pelerinaj parohial – (50 de credincioşi au participat la pelerinajul parohial organizat în Grecia, ocazie cu care au avut posibilitatea să se închine în 26 de locuri sfinte, biserici şi mănăstiri).

Pelerinaj în Israel – (în perioada 30 august – 5 septembrie 2012, comunitatea noastră din Coslada s-a angajat în organizarea unui pelerinaj la Locurile Sfinte, acele locuri atinse de picioarele Mântuitorului Iisus Hristos şi ale Sfintei Fecioare Maria; 52 deecedincioşi ne-au însoţit în această călătorie sfântă).

Page 9: Dare de seama - anul 2012

”Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!”– program parohial (ca de fiecare dată, în preajma începerii anului şcolar, copiii comunităţii noastre au fost invitaţi să se pregătească pentru un nou an prin spovedanie şi împărtăşanie. În zilele de vineri, 7 septembrie, şi sâmbătă, 8 septembrie copiii care au răspuns invitaţiei s-au spovedit, iar duminică, 9 septembrie, s-au împărtăşit la Sfânta Liturghie, ocazie cu care s-au rostit rugăciuni speciale pentru ca Dumnezeu să trimită în inimile lor duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, să le deschidă mintea şi cugetul şi să le lumineze inima spre primirea învăţăturilor celor bune, ... să fie mângâiere părinţilor lor şi întărire Bisericii noastre Ortodoxe).

Hramul parohiei – (anul acesta s-au împlinit cinci ani de la înfiinţarea Parohiei „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada, Spania. Dumnezeu scrie istoria cu oameni obişnuiţi, oameni pe care îi foloseşte să împlinească scopurile Împărăţiei Sale veşnice. Istoria acestor cinci ani este o parte însemnată din viaţa acestor oameni, viaţă pe care au închinat-o Domnului, depăşind cu maturitate greutăţile specifice unui nou început. Anii aceştia sunt străpunsi de slujire, răbdare şi sacrificiu din partea tuturor membrilor bisericii. În acest an hramul parohiei a fost sărbătorit în zilele de vineri, 9 noiembrie, şi duminică, 11 noiembrie. Duminicile de 28 octombrie şi 4 noiembrie au fost de pregătire a sărbătorii, prin rugăciune, cateheză şi faptă bună. Pe lângă cateheze, precum: “Familia - locul marilor împliniri sau... dezamăgiri?” sau “Te simţi în parohia ta ca într-o familie?”, au fost vizionate două pelicule: “Viaţa şi minunile Sf. Nectarie”, realizat de Trinitas TV, şi “Parohia Coslada: 2007-2012”, cuprinzând principalele evenimente parohiale ale celor cinci ani de slujire. De asemenea, în cadrul întâlnirilor duminicale de seară au fost oferite credincioşilor spre lectură şi hrană duhovnicească două lucrări apărute în cadrul parohiei: „Lumina din Cuvânt” – colecţia Buletinul parohial, volumul al doilea, „Viaţa şi paraclisul Sf. Nectarie Taumaturgul” şi „Viaţa şi acatistul Sf. Nectarie Taumaturgul” în limbile română şi spaniolă. În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, a fost săvârşită slujba de priveghere, începând cu orele 23.00, continuată cu Sfânta Liturghie arhierească, prezidată de către Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, din sobor făcând parte şi părintele Florin Voinea din Toledo, urmată de o agapă cu toţi credincioşii.

Page 10: Dare de seama - anul 2012

Bucuria sărbătorii de hram a fost prelungită şi duminică, 11 noiembrie, când a fost săvârşită Sf. Liturghie, la care au fost invitaţi să participe Preacuviosul Părinte Protosinghel Dr. Maxim Vlad, slujitor la Catedrala din Constanţa şi profesor la Facultatea de Teologie din acelaşi oraş, şi Preacuviosul Părinte Ieromonah Dr. Anastasie Berbecel, slujitor la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Floreşti, judeţul Cluj. Cu ocazia hramului au fost scoase la închinare moaştele Sfântului Nectarie, oferite în dar comunităţii noastre de către Mitropolitul Policarp al Mitropoliei greceşti a Spaniei şi Portugaliei, cu sediul la Madrid. Fiecare credincios a primit gratuit, la sfârşitul liturghiei, acatistul şi icoana Sf. Nectarie, precum şi alte daruri pregătite de comunitate. Toţi cei prezenţi au participat la o agapă pregătită de creştinele parohiei).

Page 11: Dare de seama - anul 2012

Sf. Ierarh Nicolae, bucuria copiilor – program parohial – (Sfinţii, în general, dar mai ales sfinţii milostivi, reflectă în ei lucrarea harului şi bunătatea lui Dumnezeu Cel preamilostiv, pentru că împlinesc în ei îndemnul Mântuitorului: „Fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru este milostiv“ (Luca 6, 36). Ca în fiecare an, după Sf. Liturghie, copiii prezenți au primit și s-au bucurat de darurile pregătite din dragostea credincioşilor parohiei. Milostivirea lui Dumnezeu arătată prin sfinţi, bunătatea milostivă, smerită, lipsită de orgoliu, care nu ajută ca să umilească, ci ca să înalţe, care nu ajută ca să se afirme pe sine, ci să dăruiască bucurie celorlalţi, această bunătate a lui Moş Crăciun este anticipată în Moş Nicolae ca bunătate care vine de la Preamilostivul Dumnezeu).

Colindători ai parohiei în festival la Madrid – (duminică, 9 decembrie a.c., un grup de colindători ai parohiei “Sf. Nectarie Taumaturgul“ din Coslada, a participat, la invitaţia Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, la Festivalul de colinde şi datini de Crăciun, intitulat “Bun eşti, Doamne, bun!”, aceasta fiind prima ediţie a acestui tip de manifestare închinată sărbătorilor Naşterii Domnului).

Page 12: Dare de seama - anul 2012

“Praznic luminos” – spectacol de colinde în parohie (duminică seara, 23 decembrie a.c., la ora 18.00, copiii şi tinerii parohiei au prezentat spectacolul de colinde şi poezie religioasă “Praznic luminos”. Au fost interpretate colinde şi cântări specifice praznicului Naşterii Domnului: Catavasiile, colinde, precum: O ce veste minunată!, Noi în seara de Crăciun!, Oaspeţi cu azur în gene, La poartă la Ştefan Vodă, Trei crai de la răsărit, Asta-i casa cea frumoasă, Veniţi cu toţii!, Scoală, scoală, gazdă bună…, Toată obştea creştinească şi alte colinde şi imne specifice. La sfârşitul concertului, Moş Crăciun a împărţit cu generozitate daruri copiilor. Prin acest gest am încercat să aducem pe Dumnezeu, măcar pentru o clipă, în inimile celor prezenţi).

Page 13: Dare de seama - anul 2012

Pomenirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în parohie (în Duminica dinaintea Naşterii Domnului, în timpul Sfintei Liturghii, s-a făcut în biserica parohială o rugăciune specială de pomenire a eriolor Revoluţiei din Decembrie 1989, aducând aminte celor prezenţi că uitarea sau nepăsarea faţă de ei înseamnă un grav păcat. Ţării şi poporului nu-i va putea merge bine niciodată atât timp cât jertfa miilor de oameni ucişi în lagăre, la canal, în închisori, în revoluţie sau în Piaţa Universităţii nu va fi cunoscută şi apreciată. Sângele lor va striga din pământ nerecunoştinţei noastre. Eroii nu mor niciodată. Eroii nu mor niciodată degeaba. Chiar dacă cei ce rămân în viaţă resimt adeseori sentimentul zădărniciei. E datoria noastră, a celor care am gustat din plin libertatea câştigată cu sânge, să facem în aşa fel încât jertfa martirilor din Revoluţia din decembrie să nu fi fost în zadar).

Naşterea Domnului în parohie (de sărbătoarea Naşterii Domnului, credincioşii parohiei s-au reunit la Sfânta Liturghie săvârşită în biserica parohială, ocazie cu care, după cuvenita pregătire, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Copiii şi toţi cei prezenţi au primit daruri pregătite prin grija membrilor Consiliului şi Comitetului parohial).

Page 14: Dare de seama - anul 2012

3.

Şcoală Parohială (tineri, copii, nr. de membri,

anul înfiinţării, program)

• în cadrul parohiei funcţionează, cu binecuvântarea P.S Episcop Timotei (decizia chiriarhală nr. 14) din martie 2009, Şcoala parohială „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, care este frecventată în prezent de 30 de copii înscrişi. Cursurile şcolii se ţin în ziua de duminică a fiecărei săptămâni, între orele 12.30 - 14.00, şi conţin: 1. Noţiuni elementare de catehism creştin-ortodox; 2. Limba şi literatura română; 3. Noţiuni elementare de istoria românilor. • din 4 iulie 2010 funcţionează, cu binecuvântarea chiriarhului locului (decizia chiriarhală nr. 13), Şcoala catehetică parohială „Cuvântul care zideşte” – pentru adulţi. Prin această formă catehetică se urmăreşte însuşirea, de către participanţi, a cunoştinţelor elementare privind învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă, educarea şi corectarea comportamentului moral prin cunoaşterea catehismului şi deprinderea practicării rugăciunii, a rânduielilor şi tradiţiilor specifice Bisericii Ortodoxe. În anul 2012 cursurile au fost suspendate.

4. Programul liturgic peste

săptămână

Nr. crt. Ziua săptămânii Slujba programată Ora de începere a

slujbei

1. LUNI Paraclisul Sf. Martiri Brâncoveni 1900

2. MIERCURI Paraclisul Sf. Nectarie Taumaturgul 1900

3. VINERI Paraclisul Maicii Domnului 1900

4. Sâmbata Vecernie 1700

5. DUMINIca

Utrenia şi Sf. Liturghie Şcoala parohială pentru copii

Şcoala parohială pentru adulţi

830

1230

1800

În toate zilele de sărbătoare din cursul săptămânii se săvărşeşte Sf. Liturghie, începând cu orele 900.

Page 15: Dare de seama - anul 2012

5.

Articole în presă despre parohie /preot

Toate activităţile parohiei au fost reflectate în periodicele din Spania: „Noi în Spania”,

„Românul”, “Occidentul

românesc”, “Origini”, în revista mitropolitană

“Apostolia” şi în cotidianul „Lumina” al Sfintei Patriarhii:

peste 50 de articole, strict despre

viaţa parohiei.

6.

Participări la conferinţe, dialoguri, întruniri ecumenice (tema, locul, data)

Participare la conferinţa preoţească şi susţinerea referatului cu tema: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme

preoţii Bisericii...“, Madrid, februarie 2012

Page 16: Dare de seama - anul 2012

7. Activităţi sociale/Cazuri

sociale /Rezolvarea acestora

În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, 27 februarie 2011, s-a luat hotărârea înfiinţării Cantinei parohiale „Bunul

samaritean”, care funcţionează pe lângă parohie ca o bancă de alimente ce asigură, săptămânal, prin contribuţia şi cu sprijinul credincioşilor, hrană rece.

8. Vizite la Spitale/

Penitenciare 4 vizite în spitale

9. Traduceri în lb. spaniolă în

cadrul parohiei

• pliant de prezentare a parohiei în limbile română şi spaniolă; • broşură de prezentare a Bisericii Ortodoxe: „Biserica Ortodoxă, câteva aspecte ale creştinismului bizantin”; • Parohia Ortodoxă Română „Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada, Mărturii misionare, în lb română, spaniolă şi engleză; • Lumina din Cuvânt, colecţia Buletinul parohial vol. 1 şi 2, în limba română; • „Cum să ne purtăm în biserică - câteva noţiuni pe care e bine să le ştiţi când veniţi la biserică, în limba română;

• Activitatea Misionară 2011, în limba română;

• Viaţa şi acatistul Sf. Nectarie Taumaturgul”, în limbile română şi spaniolă; • Viaţa şi paraclisul Sf. Nectarie Taumaturgul”, în limba română; • Pe urmele sfinţilor, în Grecia, în limba română; • Pe urmele Mântuitorului, în Israel, în limba română.

10. Nr. de Botezuri 78

Page 17: Dare de seama - anul 2012

11. Cununii 11

12. Înmormântări 1

13. Primiţi la Ortodoxie -

14. Credincioşi plecaţi la alte

culte -

15.

Consiliul Eparhial / Comitetul Eparhial - lista

membrilor la 31 dec. 2012

Dl. AMĂRIUCĂI FLORIN Dna AMBROSA RAMONA VERONICA Dl. AMBROSA IULIAN Dna ANDREI MARICICA Dl. ANDRECA IACOB-AUREL Dna CHIRUŢĂ MINODORA Dl. ANDREI COSTEL-CĂTĂLIN Dna CIMPOCA GINA Dl. BUCURICĂ GEORGE Dna CRĂCIUN VIOLETA Dl. CHIRUŢĂ SORIN Dna DANCI MARIA Dl. DUMITRAŞC CLAUDIU Dna DUMITRAŞC MARICICA Dl. MOCANU CONSTANTIN Dna GIURA CAMELIA Dl. MOCANU MARIAN Dna IORDACHE GINA Dl. NICA IOAN Dna MOCANU MARIA Dl. OLARU GELU Dna MOCANU ALINA Dl. SURDU GEORGE Dna NICA LUMINIŢA Dra OANŢĂ IONELA Dna OLARU DOINIŢA Dna SURDU ANIŞOARA Dna ŞERB ELENA Dna USCĂ ADELA Dra VASILINCU GABRIELA

16. Lucrări la biserică (iconostas,

strane, icoane etc.) În anul 2012 au fost achiziţionate: baldachin pentru epitaf, epitaf din catifea, brodat cu fir de aur, doua tetrapoade

sculptate în lemn, strană cântăreţ, cădelniţă, toate din Grecia

Page 18: Dare de seama - anul 2012