daca ptisca,mama limbii latine-tablitele cerate de la rosia montana.rtf

7/22/2019 DACA PTISCA,MAMA LIMBII LATINE-Tablitele cerate de la Rosia Montana.rtf

1/5

Tablitele cerate de la Rosia Montana

Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile de

mine reprezinta o pagina de istorie care nu se potriveste cu teoriile ilogice ale

celor care sustin ca romanii au venit in Dacia aducand germenii culturii latine

din care a luat fiinta poporul roman si ca dacii nu exploatau aurul in galerii si

nu stiau sa-l prelucreze.

Concluzia fireasca de aici ar fi cea vehiculata de amar de vreme prin cartile

de istorie, anume ca niciun tezaur gasit pe aceste meleaguri, nici faimoaselebratari de aur, nu pot fi dacice! Istoria tripticelelor ( carti cu trei foi de lemn

cerat legate intre ele) de la Rosia Montana a fost povestita in detalii in cartea

Romanica, de G. Popa-Lisseanu, editata in 1926 la tipografia Ion C.

Vacarescu.

S-au gasit 50 de piese, dintre care jumatate au fost distruse integral sau

partial, din nepricepere, ignoranta sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau

parti doar 25. Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta,

Viena, Berlin. Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracteintre proprietari de mine romani si arendasi, baiesi priceputi, un edict de

dizolvare a unui colegiu funerar cel mai important document despre

colegiile funerare din antichitate o lista de bucate pentru un ospat al unui

colegiu de meseriasi, contracte de vanzare cumparare de sclavi si asocieri

in vederea exploatarii unor gauri de mina.

Am pus in ghilimele proprietari, pentru ca in tablite, formularea este

deosebit de interesanta! Dam un exemplu: Ulpius Valerius, nestiutor de

carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui SocratioSocrationes, de asemenea nestiutor de carte. Este cel putin ciudat ca Ulpius

nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca

aurofodina era a sa! In 1875, tablite asemanatoare mai fusesera descoperite

doar in Pompei, intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar

acestea erau doar chitante. Impreuna cu cele de la Rosia Montana, constituie

singura dovada a vechimii si raspandirii scrierii cursive in latina prisca!


2/5

In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral cu comentarii si

ilustratie grafica de catre eruditul german Teodor Mommsen. Ceea ce sustin

toti cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de

rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despreraspandirea limbii latine vulgare in secolul II d. Chr., despre scrierea cursiva in

aceasta limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana

necunoscuta in lume.

Tablitele cerate demonstreaza ca minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele

neam al tracilor, ca si autohtonii, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu

romanii in limba latina prisca sau vulgara. In tablite se stipuleaza clar ca,

desi aproape nimeni quia se litteras scire negavit nu stia a scrie literele

-, ei se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta in anul 131(dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare

legitima: cand anume invatase neamul trac, in masa, limba latina prisca?

Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea exista posibilitatea sa

mai fie altele ascunse in galeriile dacice.

Asta ar insemna sa nu se dea nicio degrevare arheologica pentru nicio

exploatare invaziva, dar asa ceva nu se intampla decat in tarile cu guvernanti

educati, care stiu ce inseamna cultura. Tripticele au fost descoperite in mai

multe mine. La Larnic, pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oameniidin zona il numesc condeiu si pe care astazi il folosesc ca instrument pentru a

incondeia ouale de Pasti. In minele din Letea, langa triptice, a fost gasit si

cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de ani.

Intr-o mina dacica din Carnicul Mare, au fost descoperite intr-o odaie

subterana, care era mobilata cu o masa si mai multe scaune, avand si o

vatra. Langa Rosia Abrudului, in mina Sf. Ecaterina, la o adancime de 277

metri, au fost gasite cele mai multe triptice, impreuna cu obiecte casnice.

Unul din tripricele descoperit in minele Letea, in 1788, a ajuns la magisterul

Paul Laurentiu Kovacs din Abrud si familia acestuia l-a vandut in anul 1834

librarului anticar Samuel Nemes. La acest anticar au ajuns si unele tablite in

limba greaca, pe care a incercat sa le falsifice. G. Popa-Lisseanu scria in

Romanica despre incercarea grosolana de falsificare a tablitelor: Pe


3/5

alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa

unele vorbe barbare fara de niciun inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si

cursive neo-grecesti, rau formate, au aparut numele mai multor eroi din

migratiunea huno-ungarica, in incercarea de a croi o istorie halucinanta a

unor asa-zisi sclavi maghiari adusi de romani pentru a munci in mine!

Textul fiecarui document se scria de doua ori. Scopul dublei transcrieri era sa

se poata sti cuprinsul textului intern, fara a se desface sigiliile ce-l pecetluiau,

iar scopul contactului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in

scris obligatiunea verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mana de la cap

la coada, inclusiv semnaturile celor sapte martori obligatorii, deoarece, este

specificat in contracte, nici cei care sustineau ca sunt proprietari, nici baiesii

arendasi, nici martorii quia se litteras scire negavit (nu stiau sa scrie

literele).

O ciudatenie a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie

folosirea oltenismelor, pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De

exemplu, un martor la un contract de vanzare al unei femei, se subscrie cu

formula segnai, in loc de signavi, adica perfectul simplu romanesc sau

oltenismul semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma autohtona, siesi,

scrisa sies sau sues. Si aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe Valea

Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina prisca SVI MI PIE, al meu,

patriarhul! Datarea acestui topor este uimitoare pentru adeptii teoriei ca

romanii i-au latinizat pe daci: 1500-1375 i.Chr. Si atunci, cine pe cine alatinizat?

Printre monumentele epigrafice de la Rosia Montana se afla si o stela

inchinata zeului Ianus, cel cu doua capete, considerat patriarhul latinilor.

Acesta este incadrat de cuvintele IM si PIO, patriarhul imortales,

nemuritor. Acest zeu misterios cu doua capete a fost adorat din timpuri

stravechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o divinitate al carui

simbol dedicat era soarele.

El apare si pe monede dacice anteromane sub denumirea de Ianus. Isidor, in

lucrarea sa Origini, ne spune ca limba prisca, adica limba batrana, a fost

aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, din timpul lui

Ianus, care i-a civilizat. Iar limba latina culta, folosita de patura

conducatoare, il supara pe Catilina : Ispraviti cu atatea grecisme in limba, ca


4/5

nu ne mai putem intelege cu poporul!.

Dintre semnatarii contractelor, vreo suta de nume sunt de origine romana,

aceia care pretindeau ca gaurile de mina pe care le inchiriau erau ale lor.

Cei mai multi dintre arendasi erau baiesi din tribul Pirustilor, asezat in Rosia

Montana in vicus Pirustarum. Alti baiesi, vreo cincisprezece, au nume

grecesti si nu este exclus ca si acestia sa se fi avut bine cu dacii, asa cum s-

au avut intotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tablite sunt

barbare, originare Daciei.

Este interesant cine erau arendasii si cei care scriau contractele pentru

romanii nestiutori de carte pentru a intelege de ce documentele n-au fost

tinute la centrul tuturor minelor stapanite de romani, la Zlatna, acolo unde se

tineau socotelile referitoare la toate exploatarile aurifere!Istoricii sustin ca

minele romane erau exploatate direct de catre imparat, prin procuratori

aurari. Tablitele ne spun ca majoritatea procuratorilor erau doar niste liberti,

dar de conditie mai buna. In afara de acestia, exista o multime de

particulari romani, tot liberti, care pretindeau ca stapanesc gropi de aur.

Contractele scrise pe tablite par cel putin dubioase, pentru ca cei care le

incheiau erau in afara organizarii exploatarilor de catre procuratori, iar cei

care le scriau cursiv in latina vulgara nu erau functionari romani, pentru ca

acestia foloseau latina oficiala, culta! Si de ce au fost ingropate in galeriile

miniere greu accesibile? S-a spus ca din cauza atacurilor triburilor germanice

ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate si cu dacii liberi. Cu atat mai

mult acestea ar fi trebuit sa fie puse la adapost la centru, pentru ca erau

niste acte pe care proprietarii n-ar fi vrut sa le piarda! Se poate presupune fie

ca erau furtisaguri, facute pe la spatele comenduirii romane, fie ca scribii

erau in bune relatii cu dacii si nu au vrut ca romanii sa fuga cu astfel de acte

de proprietate.

Incepand cu 1999, la Rosia Montana a cercetat o echipa de arheologi si

specialisti francezi de la Centre National de la Recherche Scientifique, de la

Unite Toulousaine dArcheologie et d Histoire (UTAH) si de la Universitatea

Le Mirail, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din Cluj si

de la Universitatea Tehnica din Munchen. La UTAH exista un departament de

arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare.


5/5

Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele Alburnus

Maior. Conform acestor specialisti, stilul monumentelor epigrafice este

unic, specific pentru Rosia Montana. Este vorba de simboluri stravechi,

folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri. Dar concluzia careii da peste cap pe academicieni este urmatoarea: In opinia noastra, este

foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar din

epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la

suprafata, apoi in subteran. Nimic nu ne impiedica sa credem ca exploatarea

miniera a fost initiata de daci.

De fapt, dupa diferitele faze de sapare observate in plan si topografia

lucrarilor acestei retele, nu este posibil sa se distinga importante schimbari in

tehnica miniera. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare carezida in introducerea opaitului, pentru care sunt sapate nise in pereti. Inainte

se foloseau bete de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la ideea ca

activitatea miniera dacica era bine dezvoltata in subteran la Rosia Montana,

atat la Tarina, cat si la Carnic, in cursul celor trei secole care preced cucerirea

romana. Apoi, dupa cucerirea si relansarea activitatii miniere, s-au reluat

lucrarile deja sapate in epoca preromana si vor fi fost date in utilizarea

probabila a acelorasi familii de mineri indigeni.

Acesti ultimi pastratori ai unui mestesug ancestral vor continua sa-si deschidasantierele lor in aceeasi maniera de abataj atat de caracteristica, cu proportii

regulate, calibrate si foarte geometrice, probabil o tehnica miniera dacica. Si

atunci, cum sa nu ne infurie acordarea degrevarii arheologice si reclama in

care se spune ca Rosia Montana are nevoie de bani pentru conservarea

galeriilor romane?!

daca ptisca,mama limbii latine-tablitele cerate de la rosia montana.rtf

Documents