IV.01 SPATIUL ROMANESC INTRE DIPLOMATIE SI CONFLICT IN EVUL

MEDIU SI LA INCEPUTURILE MODERNITATII.

I.POLITICA EXTERNA A VOIEVOZILOR (SEC XIV-XVI)

Obiectivele politicii externe a voievozilor romani se centrează pe conservarea independentei sau menţinerea unei largi autonomii. Tarile Romane sunt supuse presiunii politice a marilor puteri vecine, Ungaria, Polonia si Imperiul Otoman.

Relaţiile politice sunt reglementate pe cale diplomatica (tratate de alianţa sau suzerano-vasalice) sau pe cale militara. In acest sens, domnii dispun de mijloace militare proprii, politica lor fiind susţinuta de boierime, taranimea libera si de orăşeni. Ei pot convoca oastea cea mare si dispun de un sistem de fortificaţii cuprinzând cetati de graniţa si de interior. In marile confruntări, Tarile Romane au adoptat o tactica militara proprie, diferita de cea a statelor occidentale, bazata pe lupta de hartuire, tactica pamantului pustiit si atacuri-surpriza.

Principala primejdie cu care se confrunta domnii romani începând din sec. XIV este expansiunea Imperiului Otoman. După 1354 (cucerirea cetatii Gallipoli), turcii pătrund in Europa si isi stabilesc capitala la Adrianopol (1362). Ulterior ataca Peninsula Balcanica, vasalizand Serbia (1389) si Bulgaria (1393-1396), ajungând la Dunăre. In acest context, Tarile Romane devin o ţinta a expansiunii otomane si sunt obligate sa opună rezistenta proiectelor de transformare a lor in paşalâcuri, devenind adevărate “porţi ale crestinatatii”. Domnii romani se implica in proiectele cruciadelor târzii, alături de cavalerii occidentali. Eşecul bătăliilor de la Nicopole (1386) si Varna (1444) complica insa situaţia zonala.

Relaţiile Tarilor Romane cu Poarta sunt considerate de istorici drept “un conflict asimetric” datorita:

- absentei resurselor (economice si militare) necesare unor acţiuni de durata;

- inconsecventei politice a puterilor creştine;- atitudinii variabile a boierimii in raporturile cu domnia;- presiunilor multiple pentru controlul gurilor Dunării si a drumurilor

comerciale;- imposibilităţii de a desfăşura mari acţiuni ofensive pe cont propriu.

Din sec. XV, au alternat metodele militare cu cele diplomatice. Diplomaţia româneasca a reuşit sa plaseze Principatele din Casa Războiului in Casa Păcii, obţinând raporturi “speciale” cu Poarta pe baza Capitulaţiilor. Acestea prevedeau:

- respectarea autonomiei interne;- conservarea instituţiilor administrative si religioase;- alegerea domnului pământean in tara de către boieri;- angajamentul turcilor de a nu achiziţiona pamant in Principate si de a

nu construi moschei;- obligaţia Tarilor Romane de a plăti anual un tribut (haraci), considerat

ca un impozit sau ca un preţ de răscumpărare a păcii.Primele Capitulaţii au fost încheiate in vremea lui Mircea cel Bătrân (~1417).

In secolul XVI, autonomia Tarilor Romane se restrânge, iar obligaţiile economice sporesc. In baza capitulaţiilor, Tarile Romane recunoşteau suzeranitatea otomana, se obligau sa plătească tribut si sa se alinieze la politica externa a Porţii, in timp ce Imperiul se obliga sa protejeze aceste tari si sa nu impună religia mahomedana. Din 1541, Transilvania capata un statut asemănător, devenind principat autonom sub suzeranitate otomana.

Mircea cel BătrânMircea cel Bătrân(1386-1418)(1386-1418)

fiul lui Radu Basarab in vremea lui, Tara Româneasca a avut cea mai mare întindere

teritoriala a acordat privilegii comerciale negustorilor braşoveni si lioveni a aparat taranii liberi contra acaparării pământurilor

in sfatul domnesc a numit doar boierii cu dregătorii a construit cetati de apărare si biserici fortificate a organizat si dotat armata statul ajunge la întinderea sa maxima, cea care este menţionata in titlul

domnesc din 1411: “ …domn a toata tara Ungro-Vlahiei si a parţilor de peste munţi, inca si spre partile tataresti (Bugeac), herteg al Amlasului si Fagarasului si Ban de Severin si stăpânitor de ambele parţi peste toata Podunavia, pana la Marea cea mare si singur stăpânitor al cetatii Darstor (Silistra).”

Extinde autoritatea Mitropoliei Tarii Romaneşti si asupra credincioşilor din Transilvania, mitropolitul devenind “exarh al plaiurilor”

1388 – anexează Dobrogea. 1389-alianta cu Petru Musat 1389- intervenţia lui Mircea in favoarea lui Stratimir pt. ocuparea

tronului Vidinului. 1389 – bătălia de la Câmpia Mierlei (Kossovopolje), ajutând pe sârbi

împotriva otomanilor. Bătălia este pierduta, moaştele Sf. Filoftea sunt aduse la Curtea de Argeş.

10 decembrie 1389 – Tratatul de la Radom, încheiat prin intermediul lui Petru Musat cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, pe picior de egalitate, impotriva lui Sigismund de Luxemburg, care dorea in special Banatul de Severin.

20 ianuarie 1390 – confirmarea, la Lublin, a Tratatului de la Radom. 1391- respinge o ofensiva otomana condusa de Firuz-Bey 10 octombrie 1394 – bătălia de la Rovine Armata lui Baiazid avea 40 000 de soldaţi. Mircea adopta tactica „pamantului pârjolit”, a retragerii populaţiei si a

hărţuielii. Armatele otomane sunt învinse 1394-expeditie impotriva bazelor achingiilor,situate la sud de

Dunăre,pentru a-i împiedica sa mai organizeze raiduri de prada.

1395 – Mircea nu poate fructifica victoria, tronul fiind ocupat de Vlad Uzurpatorul, care a acceptat plata tributului către turci si controla partea răsăriteana a tarii

7 martie 1395 – Tratatul de la Braşov cu Sigismund de Luxemburg, pe picior de egalitate. Era primul bloc din SE Europei si primul tratat anti-otoman. Sigismund ii recunoaşte lui Mircea titlurile de Duce de Fagaras si Ban de Severin.

25/26 septembrie 1396 – bătălia de la Nicopole,Sigismund de Luxemburg, cavalerii occidentali si Mircea sunt infranti.

1397 – Mircea reuşeşte sa restabilească autoritatea asupra întregii tari,înfrânge o oaste otomana pe Ialomiţa.

20 iulie 1402 – bătălia de la Ankara cu mongolii conduşi de Timur Lenk. Baiazid este luat prizonier, apoi moare de inima rea.

Se dau lupte intre fii lui Baiazid pentru ocuparea tronului, Mircea ii susţine pe Musa si pe Mustafa, dar fara succes.

1403- reînnoirea alianţei cu regele Poloniei, Vladislav Jagello 1406 – documentele muntene atesta stăpânirea Darstorului de către

Mircea. Reînnoirea alianţei antiotomane cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.

1409-Mircea îl sprijină pe Musa datorita perspectivei consolidării imperiului de către Soliman

1411-Musa reuşeşte sa preia conducerea parţii europene a Imperiului Otoman cu ajutorul lui Mircea si de la Ştefan Lazarevici

1411-1413-domnia lui Musa 1413-1421 – Mahomed sultan 1416-Mircea intervine pentru a doua oara in sprijinul lui Mustafa dar este

înfrânt de Mahomed I 1417/1420-o armata otomana condusa de sultan invadează Tara

Româneasca ,anexează Dobrogea ,impune domnului plata unui tribut,si ocupa cetăţile Giurgiu si Turnu

31 ianuarie 1418 – Mircea cel Bătrân moare si este înmormântat la Manastirea Cozia, ctitoria sa.

Tronul este ocupat de Mihail I, fiul sau, asociat inca din timpul domniei. 1420 – Mihail moare.

Alexandru cel BunAlexandru cel Bun(1400-1432)(1400-1432)

fiul lui Roman Musat

a preluat tronul cu ajutorul lui Mircea, care l-a înlăturat pe Iuga Ologul

a avut o domnie caracterizata prin linişte si pace a organizat Moldova din punct de vedere politic si ecleziastic Mircea a stabilit graniţele cu Moldova si i-a oferit cetăţile Chilia,

Cetatea Alba si Vicina pentru a-l cointeresa in lupta anti-otomana a introdus boierii cu dregătorii in Sfatul Domnesc a acordat privilegii negustorilor polonezi obţine recunoaşterea de către Patriarhie a mitropoliei de la Suceava in

1401 organizează sistemul proprietatii (constituirea domeniilor, bazate pe

danii);

A întreţinut relaţii bune cu Polonia, cu care a reînnoit tratatele de vasalitate, asociate cu tratate comerciale, oferind privilegii negustorilor din Liov si Cracovia:

1402 – Suceava 1404 - Camenita 1407 - Liov 1411 - Roman-tratat cu caracter anti-maghiar.

1401-1402 – este recunoscuta Mitropolia de la Suceava 12 martie 1402 – este recunoscuta suzeranitatea Poloniei, astfel era

contracarata expansiunea maghiara, Alexandru cel Bun beneficiind de orice sprijin din partea lui Vladislav Jagello.

1408 – înfiinţarea Episcopiei Romanului 1410 – bătăliile câştigate de la Grunwald 15 martie 1412 – Tratatul de la Lublau, care prevedea impartirea

Moldovei in sfere de influenta intre Ungaria si Polonia in cazul neparticipării statului romanesc la lupta anti-otomana.

1420 – prima confruntare a moldovenilor cu turcii. Fiind atacate de pe mare, Chilia si Cetatea Alba sunt aparate numai de armata lui Alexandru cel Bun.

1422 – bătălia de la Marienburg contra cavalerilor teutoni, Moldova participând alături de Polonia cu 400 de soldaţi.

Iancu de HunedoaraIancu de Hunedoara(1441-1456)(1441-1456)

fiul lui Voicu făcea parte din mica nobilime era de religie catolica datorita faptelor sale i se dăruieşte domeniul Hunedoarei cu vreo

40 de sate are posibilitatea de a avea o cariera militara

1438 – Ban de Severin 1441-1456-voievod al Transilvaniei

se sprijină pe taranime si pe mica nobilime a dezvoltat economia si a folosit veniturile proprii in sprijinul

politicii antiotomane. octombrie 1441 – ii învinge in Serbia pe turci martie 1442 – turcii pătrund in Transilvania, conduşi de beiul

Vidinului martie 1442 – victoria de la Santimbru a turcilor 22 martie 1442 – ii învinge pe turci langa Sibiu

Îl impune ca domn al Tarii Romaneşti pe Basarab al II-lea septembrie 1442 – îl învinge pe beilerbeiul Rumeliei pe valea

Ialomiţei si îl impune ca domn pe Vlad Tepes 1443-1444 – Iancu, regele Ungariei, despotul Serbiei Brancovici si

albanezul Skandenberg trec Dunărea si are loc Campania cea lunga, pe teritoriul Serbiei si Bulgariei.

feb. 1444- succese modeste pentru creştini Occidentalii doresc continuarea războiului, dar Vladislav nu are

încredere in proiectele lor. iulie 1444 – Pacea de la Seghedin, încheiata pe 10 ani intre regele

Ungariei, Vladislav, si sultan, in care se prevedeau eliberarea Serbiei si Albaniei, eliberarea prizonierilor si plata unei despăgubiri de război.

Veneţienii isi trimit flota spre Constantinopol, iar la insistentele Papei, Vladislav anulează pacea.

septembrie 1444 – oastea regala, oastea lui Iancu si cea a lui Vlad Dracul trec Dunărea.

10 noiembrie 1444 – lupta de la Varna, in care cruciaţii sunt infranti, iar Vladislav moare.

1445 – se reia ofensiva, fiind cucerita de la turci cetatea Giurgiu. 1446 – Iancu este ales Guvernator General al Ungariei – apogeul

carierei sale politice 1447 – Iancu impune ca domn al Tarii Romaneşti pe Vladislav II martie 1448 – Iancu impune ca domn al Moldovei pe Petru II. septembrie 1448 – oastea condusa de Iancu trece Dunărea 18-20 octombrie 1448 – bătălia de la Kossovopolje, soldata cu eşec,

Brancovici trădând alianţa 1453 – Iancu devine căpitan suprem 1453 – Căderea Constantinopolului 4-21 iulie 1456 – victoria de la Belgrad in fata lui Mahomed, având

mare rezonanta europeana, Papa Calixt al III-lea considerând-o „evenimentul cel mai fericit al vieţii sale”.

11 august 1456 – moare de ciuma la Zemun, fiind înmormântat la Catedrala din Alba-Iulia, pe sarcofag scriind „s-a stins lumina lumii”.

Vlad TepesVlad Tepes(1448; 1456-1462; 1476)(1448; 1456-1462; 1476)

era fiul lui Vlad Dracul a fost identificat cu Dracula, personajul lui Stocker, in urma

povestirilor sasilor din Sibiu singurul tablou care îl infatiseaza provine de la Castelul Ambras

din Tirol in sfatul domnesc a introdus oameni fideli lui a introdus mercenari a creat un corp special de calareti ca mijloc de recompensa a protejat comerţul intern, obligând negustorii străini sa cumpere

de la târgurile de graniţa

1456-inscaunat de Iancu de Hunedoara 1459 – refuza plata tributului, ceea ce atrage riposta Porţii. 1460 – alianţa cu Matei Corvin, pt. asigurarea frontierei de nord sf. 1461 – dejuga planul de capturarea a sa la Giurgiu de către Hamza

Pasa din Vidin. iarna 1461-1462 – campania de la Dunăre, ataca garnizoanele

otomane. aprilie 1462 – expediţie otomana in Tara Româneasca, dar Vlad

adopta tactica pamantului pârjolit, înfometând armata otomana. 16-17 iunie 1462 – atacul nocturn asupra turcilor. Mahomed al II-lea

ordona retragerea, iar Tara Româneasca si-a câştigat independenta. Boierimea ostila l-a sprijinit pe Radu cel Frumos. Vlad Tepes pleacă in Transilvania, unde este arestat si întemniţat de

Matei Corvin la Visegrad, care ascultase de uneltirile saşilor, pana in 1475

octombrie 1476 – revine pe tron cu ajutorul lui Ştefan cel Mare, dar domnia este de doar o luna, aceeaşi boierime ostila complotând impotriva lui.

Ştefan cel MareŞtefan cel Mare(1457-1504)(1457-1504)

cea mai glorioasa perioada a Evului Mediu Romanesc domnia este caracterizata prin stabilitate politica, prosperitatea tarii,

asigurarea liniştii la hotarele Moldovei a refăcut domeniul domnesc a creat un front anti-otoman 1448-Ungaria si-a asigurat controlul direct asupra Chiliei dezvoltarea economica cu acordarea de privilegii

oraşelor si negustorilor străini: braşoveni (1458) lioveni (1460) maghiari (1475).

1456 – Moldova plăteşte tribut pt. prima data turcilor, in timpul lui Petru Aron (Închinarea de la Vaslui)

12 aprilie 1457- înlăturarea de la domnie a lui Petru Aron, ucigaşul tatălui sau, in urma luptei de la Doljesti

4 aprilie 1459 – recunoaşte suzeranitatea regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea, prin tratatul de la Overchelauti, pentru a contracara expansiunea maghiara. , tratat reînnoit

in 1462 la Suceava, apoi in 1468, 1469 si 1470 si in fine in 1485 la Colomeea cu prestare de omagiu.

1462-in conjunctura favorabila creata de Mahomed al II-lea,cuceritorul Constantinopolului,impotriva lui Vlad Tepes,Ştefan încearcă fara succes sa cucerească Chilia.

1463-in efortul mai larg de îngrădire a expansiunii otomane mai participau Veneţia,hanul turkmen,Ungaria si alte puteri.

1465-in urma unui atac prin surprindere,domnul Moldovei reuşeşte sa aducă sub stăpânire Chilia→ conflictul cu Ungaria

15 decembrie 1467 – victoria de la Baia contra lui Matei Corvin 1469- ii învinge pe tătari la Lipnic. In aceasta perioada plăteşte constant

tribut turcilor.

1470 – începe conflictul dintre Ştefan si Radu cel Frumos 1471 – îl învinge pe Radu cel Frumos la Soci 1471 – înfiinţarea Episcopiei de la Radauti 1473 – Ştefan îl învinge in Tara Româneasca pe Radu cel Frumos, a cărui

avere si familie sunt capturate, urmând ca fiica lui sa devina şotia domnului moldovean.

In Tara Româneasca pune domni fideli lui, pe Laiota Basarab, Basarab Tepelus si Vlad Călugărul, insa toţi acestia trădează, dându-se de partea turcilor

1473 – încetează sa mai plătească tribut turcilor 10 ianuarie 1475 – bătălia de la Podul Înalt (Vaslui) Armata otomana condusa de Soliman avea 120 000 de soldaţi Ştefan adopta tactica „pamantului pârjolit” si a atragerii duşmanilor intr-

un loc strâmt. 1475-pt a scoate Moldova din lupta,Mahomed al II-lea a organizat o mare

expediţie sub comanda lui Soliman,beglerbegul Rumeliei

25 ianuarie 1475 – scrisoarea lui Ştefan către Papa, in care ii cere ajutorul intr-o viitoare lupta anti-otomana

1475 – turcii cuceresc Caffa si Mangopul si transforma Hanatul Crimeii in stat vasal Porţii

12 iulie 1475 – Ştefan încheie tratat cu Matei Corvin pe picior de egalitate

Ungaria promitea ajutor militar si expulzarea duşmanilor lui Ştefan Moldova promitea libertatea comerţului pt. negustorii unguri Iunie 1476-Mahomed al II-lea a trecut Dunărea si a înaintat spre Suceava

pe valea Siretului 26 iulie 1476 – bătălia de la Valea Alba (Războieni) Armatele moldovene pierd, insa cetăţile rezista atacurilor, iar Mahomed

al II-lea se retrage si de frica ciumei. Aug 1476-sultanul a dat semnalul retragerii si a doua campanie impotriva

Moldovei s-a încheiat astfel cu un eşec 1477 – Ştefan cere ajutorul Veneţiei 1479 – Veneţia încheie pace cu turcii octombrie 1479 – Transilvania, condusa de Ştefan Bathory, ajutat de

cneazul Banatului, Pavel, obţine victoria de la Câmpul Pâinii. 1481 – Basarab Tepelus, aliat al turcilor, este înfrânt la Ramnicu Sărat de

Ştefan, Tara Româneasca obţinându-si independenta. 1481-1512-Baiazid al II-lea 1484 – campania otomana condusa de Baiazid al II-lea 14 iulie 1484 – pierderea Chiliei 5 august 1484 – pierderea Cetatii Albe 15 septembrie 1485 – reînnoirea actului de vasalitate fata de regele

Poloniei, Cazimir al IV-lea, la Colomeea 16 noiembrie 1485 – bătălia de la Catlabuga, impotriva turcilor 6 martie 1486 – bătălia de la Scheia, impotriva turcilor iulie 1486/1487 – Ştefan încheie pace cu turcii, obligat la plata tributului

de 3 000 florini veneţieni in schimbul recunoaşterii suzeranităţii sultanului.

1489-Stefan stabileşte pacea cu turcii si reia plata tributului 1492- După moartea lui Cazimir al IV-lea, relaţiile cu Polonia se

inrautatesc. 26 octombrie 1497 – bătălia câştigata la Codrii Cosminului contra lui

Ioan Albert, regele Poloniei. 12 iulie 1499 – pacea de la Harlau, intre Ştefan si Ioan Albert, in care se

menţiona sprijin reciproc in caz de război si „linişte si pace veşnica” intre cele doua state. (independenta fata de Polonia si Ungaria)

1503 – Ungaria încheie pace cu turcii, iar Moldova si Tara Româneasca fiind incluse in tratat, se obligau la plata tributului fata de Poarta.

2 iulie 1504 – Ştefan moare si este înmormântat la Putna, ctitoria sa.

1520-1566-Soliman Magnificul1541-acesta cucereşte partea centrala si sudica a Ungariei devenind paşalâc turcesc iar Transilvania a fost organizata ca principat autonom sub suzeranitate otomana.1572-stingerea dinastiei Jagiellonilor1590-1592-Ungaria iniţiază o alianţa otomana numita Liga Sfânta la care au participat Statul Papal,Austria si ducatele italiene Toscana,Mantova si Ferrara.

Mihai ViteazulMihai Viteazul(1593-1601)(1593-1601)

este fiul lui Patrascu cel Bun si fratele lui Petru Cercel A îndeplinit anterior funcţii importante: ban de Mehedinţi (1588),

mare stolnic (1589-1591), mare postelnic (1592) si ban al Craiovei (1593).

A obţinut tronul contra unei sume mari de bani si cu sprijinul unor rude din Constantinopol (familia Cantacuzinilor).

a aderat la alianţa antiotomana Liga Sfânta a realizat prima unire politica a celor trei tari romane.

1593-isi cumpăra domnia 13 nov.1594-rascoala antiotomana de la Bucureşti,asasinarea creditorilor

levantini si a unei garnizoane turceşti dec. 1594 - ian. 1595, Mihai ataca raialele Giurgiu, Silistra, Rusciuc,

Hârşova si învinge ostile tătare la Putinei si Stanesti si cele turceşti la Serpatesti.

20 mai 1595-la Alba-Iulia delegaţia boierilor încheie un tratat cu Sigismund Bathory prin care subordonează Tara Româneasca principelui iar pe domn boierilor.

1591-1595-Aron Vodă domn in Moldova 13/23 aug 1595-batalia de la Călugăreni se încheie cu victoria armatei

romane insa nu a putut fi oprita înaintarea otomanilor spre Bucureşti si Târgovişte

oct 1595-a fost cucerita Targovistea de armata lui Mihai 20 oct 1595-Victoria lui Mihai de la Giurgiu cu sprijinul lui Sigismund

Bathory primăvara 1596-domnitorul muntean declanşează o campanie peste

Dunăre ajungând pana la Plevna si Sofia. Ian 1597-Mihai încheie pace cu turcii si ii recunosc acestuia domnia pe

viata si micşorează semnificativ tributul 9/19 iunie 1598-incheie alianţa cu Imperiul Habsburgic la manastirea

Dealu 18/28 oct 1599-lupta de la Selimbar,cucerirea Transilvaniei 1 nov 1599-intrarea triumfala a lui Mihai Viteazul in Alba-Iulia. Mai 1600-Mihai cucereşte Moldova 17/27 mai 1600-s-a intitulat „domn al Tarii Romaneşti ,Ardealului si

Moldovei” sept.1600- are loc la Turda o răscoala a nobilimii maghiare, de partea

căreia trec trupele generalului imperial Basta. 18 sept 1600-lupta de la Miraslau,pierderea Transilvaniei de către Mihai oct 1600-cu ajutor polon Movilestii reuşesc sa cucerească Moldova si

apoi Muntenia. După pierderea bătăliilor de la Bucov si Targoviste, Mihai este deposedat de toate stăpânirile sale si silit sa plece in exil pentru a cere sprijinul împăratului, la Viena, apoi la Praga.

1 martie 1601- este primit de imparat, care ii acorda 100.000 taleri pentru alcătuirea unei oşti cu care sa recucerească Transilvania, dar ii cere sa colaboreze cu generalul Basta

3/13 aug 1601-lupta de la Guraslau impotriva lui Sigismund Bathory ,insa aceasta victorie nu a mai permis refacerea unitatii politice romaneşti

9/19 aug 1601-Mihai este asasinat in tabăra militara de la Câmpia Turzii.

Spaţiul românesc, între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii

Începând din secolul al XIV-lea, o nouă putere politică şi militară se afirmă în Europa: statul otoman.

Spre sfârşitul secolului al XIV-lea, acesta ajunge în expansiunea sa până la Dunăre, ameninţând direct Ţările Române.

În general, acestea au adoptat o atitudine defensivă, evitând transformarea în paşalâcuri turceşti.

Statutul lor politico-juridic evoluează de la independenţă la autonomie, relaţiile cu Imperiul Otoman fiind reglementate prin documentele numite Capitulaţii.

Totodată, situaţia Ţărilor Române a fost influenţată şi de jocul de interese al marilor puteri creştine vecine: Ungaria, Polonia şi, din secolul al XVI-lea, Imperiul Romano-german (Habsburgic).

Alături de statele creştine europene, Ţările Române au participat la cruciadele antiotomane, devenind adevărate "Porţi ale creştinătăţii".

Spre sfârşitul secolului al XIV-lea, voievodul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418), a inaugurat politica de alianţă cu Regatul Ungariei împotriva otomanilor. La 7 martie 1395, la Braşov, acesta semna, cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg un tratat cu caracter antiotoman .

Voievodul Petru I Muşat (1375 – 1391) inaugura, la rândul său, tradiţia bunelor relaţii ale Moldovei cu Polonia, pentru a contrabalansa pericolul reprezentat de Ungaria. Această politică a fost continuată şi de alţi voievozi moldoveni, ca Alexandru cel Bun (1400-1432) sau Ştefan cel Mare (1457-1504).

De la sfârşitul secolului al XIV-lea, românii au fost implicaţi direct în lupta antiotomană, participând la susţinerea politicii de „cruciadă târzie”. Astfel, Mircea cel Bătrân a obţinut victoria, la Rovine (1395), împotriva oştilor conduse de sultanul Baiazid I şi a participat, alături de Sigismund de Luxemburg, la cruciada de la Nicopole (1396), unde însă creştinii au fost înfrânţi de otomani.

Românii, între diplomaţie şi conflict în secolele al XV-lea şi al XVI-lea.

Consolidarea puterii otomane, în secolul al XV-lea, a determinat înlăturarea unor dispute mai vechi în relaţiile ţărilor noastre cu Polonia sau Ungaria. Au fost încheiate noi tratate antiotomane, precum cel semnat de Ştefan

cel Mare cu regele Ungariei, Matei Corvin (1475). Însemnate victorii militare antiotomane au fost obţinute de Alexandru cel

Bun, la Cetatea Albă (1420), de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (1441-1456), în campania cea lungă, din 1443 – 1444 şi în campania de la Belgrad (1456), de domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, în 1461 – 1462, sau de Ştefan cel Mare, la Vaslui (1475).

Unii voievozi s-au implicat în susţinerea pe tronul celorlalte ţări româneşti a unor domnitori favorabili luptei antiotomane. Iancu de Hunedoara i-a susţinut, între alţii, la tronul Ţării Româneşti, pe Vladislav al II-lea, iar pe cel al Moldovei, pe Bogdan al II-lea . Ştefan cel Mare a intervenit, la rândul său, susţinându-i, în Ţara Românească, pe Vlad Ţepeş sau pe Laiotă Basarab. Voievodul moldovean a urmărit şi obţinerea sprijinului altor puteri europene, fapt demonstrat, de pildă, de trimiterea solului Ioan Ţamblac la Veneţia, în 1475.

Ţările Române nu au fost cucerite de otomani, şi-au păstrat autonomia internă, fără a deveni paşalâcuri, plătind însă un tribut anual către sultan. Din secolul al XV-lea, relaţiile cu Imperiul Otoman au fost reglementate prin documentele numite capitulaţii.

În secolul următor, când statul otoman a ajuns la apogeul extinderii sale teritoriale, dominaţia otomană asupra Ţărilor Române s-a accentuat, regimul tributar devenind unul vasalic.

În 1540, centrul Ungariei a fost transformat în paşalâc. Prin urmare, Transilvania a intrat sub suzeranitate otomană, fiind

organizată ca un principat autonom (1541). Istoricii moderni consideră că statutul Ţărilor Române în raport cu Poarta

a fost mai degrabă rezultatul unui compromis între clasa politică de la nordul Dunării şi Imperiul Otoman. Ţările Române îşi păstrau instituţiile proprii, iar marea boierime – privilegiile. În schimb, Poarta primea, ca recunoaştere a suzeranităţii sale, şi dreptul de a exercita o anumită supraveghere asupra statelor din spaţiul românesc.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, tributul a înregistrat o creştere fără precedent, fiind însoţit de instituirea monopolului comercial otoman, de cumpărarea domniei şi un control tot mai sever al Porţii asupra acesteia. De aceea, se poate considera că otomanii au avut mai multe avantaje din exploatarea indirectă a spaţiului românesc, decât dacă l-ar fi cucerit direct.

Spaţiul românesc şi marile puteri la începuturile modernităţii

Ţările Române în context european, în timpul domniei lui Mihai Viteazul.

Domnia lui Mihai Viteazul (1593 – 1601) este considerată de unii istorici o perioadă de trecere de la medieval la modern în istoria românilor.

Politica şi acţiunile voievodului evidenţiază atât elemente specifice Evului Mediu (tipologia conflictului cu otomanii, politica socială), dar şi de modernitate (alianţa cu puterilor creştine, tratatele încheiate cu diferiţi principi).

Membru al Ligii Creştine (coaliţie antiotomană de state, iniţiată de Imperiul Habsburgic, aflată în război cu Imperiul Otoman între anii 1593 şi 1606), Mihai Viteazul a combinat acţiunile militare cu cele diplomatice.

A obţinut victorii asupra otomanilor, în anii 1594 – 1595, la Călugăreni, Târgovişte, Bucureşti, Giurgiu.

Pentru sprijinirea luptei antiotomane, Mihai Viteazul acceptase şi condiţiile nefavorabile ale tratatului de la Alba-Iulia, de la 20 mai 1595, semnat, în numele său, de o delegaţie de boieri şi clerici, prin care domnitorul devenea doar locţiitor al principelui Sigismund Báthory pe tronul Ţării Româneşti).

Prin tratatul de la mănăstirea Dealu, din 1598, semnat cu trimişii împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg, Mihai obţinea susţinere pentru continuarea luptei antiotomane.

Deoarece noul principe transilvănean, Andrei Báthory, ducea o politică filo-otomană şi filo-polonă şi în condiţiile în care domnul Moldovei, Ieremia Movilă, era sprijinit de poloni cu acordul otomanilor, ambii fiindu-i adversari politici, Mihai Viteazul a iniţiat acţiunile pentru unirea Ţărilor Române.

Transilvania a fost unită cu Ţara Românească după victoria obţinută de Mihai asupra lui Andrei Báthory, la 18/28 octombrie 1599, în bătălia de la Şelimbăr, iar Moldova i s-a supus în primăvara anului 1600.

Unirea Ţărilor Române nu a durat decât câteva luni, Mihai fiind înfrânt de oastea nobilimii maghiare şi de trupele generalului Gheorghe Basta, la Mirăslău (septembrie 1600), apoi pierzând şi controlul asupra Moldovei şi Ţării Româneşti. Sprijinit din nou de Rudolf al II-lea, Mihai Viteazul a

obţinut o ultimă victorie, în Transilvania, la Gurăslău (august 1600), împotriva nobilimii maghiare, dar a fost ucis pe Câmpia Turzii, la 9/19 august 1601.

TARILE ROMANE IN SECOLELE XVII-XVIII

1613-1629-Gabriel Bethlen in Transilvania1618-1648-razboiul de 30 de ani in care s-a implicat si Transilvania1627-„despre planul dacic al principelui Gabriel Bethlen.”1632-1654-Matei Basarab1634-1653-Vasile Lupu1645-tratatul de alianţa dintre regele Franţei Ludovic al XIV-lea si principele Transilvaniei Gheorghe Rakoczi I1677-tratatul semnat la Fgaras intre Franta si Transilvania1678-1688-Serban Cantacuzino1683-asediul Vienei1684-1688-Domnitorul Şerban Cantacuzino negociază încheierea unui tratat de alianţa cu Imperiul Habsburgic1687-patrunderea armatelor imperiale1688-trimite o delegaţie solemna la Viena pt. a încheia o alianţa insa moartea domnitorului lasă alte posibilitati de tratative in avantajul tarii1688-tratatul domnului Tarii Romaneşti,Şerban Cantacuzino si tarii Rusiei,Ioan si Petru1688-1714-Constantin Brancoveanu1697-victoria de la Zenta contra turcilor1698-C. Brancoveanu face propuneri Rusiei in vederea unei acţiuni comune antiotomane1699-tratatul de la Carlowitz,pierderea Transilvaniei si Ungariei de către turci si trecerea sub administraţia Imperiului Habsburgic1701-C. Brancoveanu obţine protecţia împăratului Leopold I de Habsburg1710-1711-Dimitrie Cantemir1711-incheie o alianţa cu tarul Petru I si participa la războiul contra turcilor care se încheie cu capitularea ruşilor la Stanilesti,si cu exilul domnului moldovean in Rusia1718-pacea de la Passarowitz:Banatul si Oltenia sunt cedate Imperiului Habsburgic

1739-prin pacea de la Belgrad Oltenia revine Tarii Romaneşti1752-ambasadorii Franţei ii considerau pe domnitorii Principatelor Romane ca suverani cu titlul de Alteţa1775-conventia otomano-habsburgica de la Constantinopol privind cedarea Bucovinei1782-1785-Alexandru Mavrocordat1784-privilegiul comercial acordat negustorilor austrieci de către domnul Al. Mavrocordat1786-1788-Al. Ipsilanti1787-conventie comerciala cu Imperiul Habsburgic

In Moldova si Tara Româneasca regimul dominaţiei otomane se accentuează, ceea ce presupune creşterea obligaţiilor economice (tribut, peşcheşuri, sume pt. cumpărarea tronului, mucarer, prestaţii in natura si comerţul preferenţial cu turcii). Regimul politic se caracterizează prin intervenţia fecventa a sultanului in numirea domnilor, ceea ce provoacă dese schimbări de domni si o reducere a duratei domniei. Totuşi, Tarile Romane isi păstrează autonomia si instituţiile interne.

In sec. XVII-XVIII, cele mai importante domnii in Tara Româneasca sunt cele ale lui Radu Şerban (1602-1611), Matei Basarab (1632-1654), Şerban Cantacuzino (1678-1688) si Constantin Brancoveanu (1688-1714). In Moldova, ultimele domnii cu tendinţe autoritare sunt cele ale lui Vasile Lupu (1634-1653) si Dimitrie Cantemir (1710-1711). Încercarea domnilor romani de a încheia alianţe antiotomane secrete cu Habsburgii, respectiv cu Rusia va provoca reacţia otomana. După uciderea lui Constantin Brancoveanu in 1714, sultanul decide instaurarea regimului fanariot in Tara Româneasca in 1716. Dimitrie Cantemir a încheiat in 1711 la Lutk un tratat cu tarul Petru I, in baza căruia ostile ruso-moldovene au încercat sa se opună turcilor, dar au fost infrante la Stanilesti, in iulie 1711. Cantemir s-a refugiat la curtea tarului, iar din 1711, domniile fanariote au fost instaurate in Moldova. Domniile fanariote se desfasoara intre 1711/1716 si 1822.

Spaţiul românesc şi marile puteri în secolul al XVII-lea.

Dacă în prima jumătate a secolului al XVII-lea, regimul suzeranităţii otomane a fost mai puţin aspru, din a doua jumătate a veacului, obligaţiile economice către otomani au crescut (tributul, la care s-au adăugat obligaţiile ocazionale, obligaţiile în muncă etc.).

În condiţiile complexe ale jocului de interese dintre marile puteri din zonă, Ţările Române şi-au apărat autonomia, inclusiv prin acţiuni diplomatice. Principele Gabriel Bethlen al Transilvaniei, având şi acordul Habsburgilor, a încercat să refacă unirea politică a Ţărilor Române. El dorea să se proclame rege al Daciei, proiect nerealizat, dar care a suscitat atenţia marilor puteri european.

Transilvania şi-a sporit prestigiul pe plan extern, prin participarea la Războiul de 30 de ani (1618-1648), şi la tratativele de pace din Westfalia (1648).

Pentru a asigura un anume echilibru în relaţiile cu otomanii, voievozii Ţării Româneşti şi Moldovei, Matei Basarab şi, respectiv, Vasile Lupu, au încheiat tratate de alianţă cu principii Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I şi Gheorghe Rákóczi al II-lea .

Creşterea puterii Habsburgilor şi încercările lor de a se amesteca în Ţările Române, au determinat Transilvania să încheie o alianţă cu Franţa, prin tratatul de la Făgăraş (1677), dar aceasta nu a împiedicat pătrunderea armatelor imperiale în principat şi staţionarea lor în 12 oraşe şi cetăţi, conform tratatului de la Blaj (1687).

În 1699, otomanii recunoşteau pierderea Transilvaniei, în contextul declanşării crizei orientale, prin tratatul de pace cu Imperiul Habsburgic, de la Karlowitz.

În vederea realizării unei alianţe antiotomane a Ţării Româneşti, după 1684, voievodul Şerban Cantacuzino a iniţiat acţiuni diplomatice secrete cu Habsburgii, continuate de Constantin Brâncoveanu. Moldova era ameninţată de Polonia, astfel că voievodul Constantin Cantemir a încheiat un tratat secret cu Habsburgii (1690), iar Antioh Cantemir, a încercat o politică de echilibru faţă de otomani şi poloni.

Acţiuni de politică externă ale domnitorilor fanarioţi (secolul al XVIII-lea)

După acţiunile de politică antiotomană ale lui Constantin Brâncoveanu (ucis din ordinul sultanului, la Constantinopol, în anul 1714) şi ale lui Dimitrie Cantemir (refugiat în Rusia, în 1711), Poarta a instaurat regimul domniilor fanariote.

Chiar dacă domnitorii fanarioţi erau numiţi direct de către sultan, totuşi acestea au continuat să fie considerate ca având un statut internaţional distinct faţă de Imperiul Otoman. La Constantinopol continuau să activeze capuchehăi (reprezentanţi diplomatici ai

domnitorilor), iar otomanii au recunoscut, prin acte solemne, statutul deosebit al Principatelor Române.

De asemenea, în Ţara Românească şi în Moldova au fost deschise şi primele agenţii şi consulate ale Rusiei, Austriei, Prusiei, Franţei şi Marii Britanii, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea.

Încălcarea autonomiei Principatelor de către otomani s-a manifestat şi prin cedarea de către aceştia a unor teritorii româneşti, prin tratatele de pace încheiate în urma războaielor ruso-austro-otomane: Banatul şi Oltenia, cedate Habsburgilor, prin pacea de la Passarowitz, în 1718 (Oltenia a revenit la Ţara Românească în 1739, prin pacea de la Belgrad), Bucovina, cedată Habsburgilor, în 1775, după pacea de la Kuciuk-Kainargi, Basarabia, cedată ruşilor, prin pacea de la Bucureşti, din 1812.

Unii domnitori fanarioţi au avut curajul să protesteze la Poartă faţă de aceste cedări teritoriale, precum domnitorul fanariot al Moldovei, Grigore al III-lea Ghica (1774 – 1777), ucis de otomani pentru atitudinea sa.

II.PREMISELE CONSTITUIRII ROMANIEI MODERNE

RELATIILE STATELOR ROMANESTI CU MARILE PUTERI.CRIZA ORIENTALA.SEC.XVII-XVIII

A. Situatia internaţionala se caracterizează prin agravarea conflictului de interese intre marile puteri- Austria, Polonia, Rusia si Imperiul Otoman.

a . Sec XVII : In vreme ce in Apus se stabileşte un nou raport de forte la încheierea Războiului de 30 de ani (cu înfrângerea Habsburgilor - 1648), in răsărit, se conturează la sfârşitul secolului “Problema Orientala”, generata de declinul Imperiului Otoman si de tendinţa Marilor Puteri creştine de a prelua “moştenirea europeana” a acestuia printr-o politica expansionista. In cadrul “Chestiunii Orientale”, gurile Dunarii, Balcanii si strâmtorile se vor dovedi puncte de mare interes,iar Principatele se vor situa la confluenta intereselor economice si politice ale Austriei, Rusiei si Turciei. Începutul “Crizei Orientale” se plasează in a doua jumătate a secolului XVII. In 1683 turcii încearcă pentru ultima oara sa cucerească Viena, care va fi salvata de austrieci, cu sprijinul regelui Poloniei Jan Sobieski. Din 1684, Austria încheie o alianţa cu Polonia, Veneţia, Rusia si Malta, o noua “Liga Sfânta”,

declanşând ofensiva antiotomana. Turcii sunt infranti la Buda(1686), Mohacs(1687), Zenta(1697), si li se impune pacea de la Karlowitz(1699) care reglementa trecerea Ungariei si a Transilvaniei sub suzeranitate habsburgica. Spre sfârşitul secolului puterea Rusiei creste, in detrimentul Poloniei si a Turciei. In 1667, Rusia anexează Ucraina Rasariteana (de la Polonia), Azovul si Crimeea( de la turci). Va deveni o putere militara redutabila in timpul lui Petru cel Mare.

b. Sec XVIII : Agravarea “Crizei Orientale” determina tensiuni in răsăritul Europei si o lunga serie de războaie intre Austria, Rusia si Turcia. Aceste conflicte afectează grav Tarile Romane, care au servit drept teatru de operaţiuni, baza de aprovizionare, zona de ocupaţie si au fost silite sa suporte mari sacrificii teritoriale.*Războiul austro-turc din 1698-1699, se încheie cu pacea de la Karlowitz, prin care turci recunosc pierderea Ungariei si a Transilvaniei in favoarea habsburgilor.*Războiul ruso-moldo-turc din 1710-1711, se încheie cu pacea de la Vadul Huşilor, in favoarea Imperiului Otoman, care primeşte cetatea Hotin si impune in Moldova regimul fanariot.*Războiul austro-turc din 1716- 1718, se încheie cu pacea de la Passarowitz, prin care Banatul si Oltenia, Belgradul si N Bosniei sunt cedate habsburgilor.*Războiul ruso-austro-turc din 1735-1739, se încheie cu un rezultat nedecis, drept care pacea de la Belgrad prevede retrocedarea Olteniei si a Serbiei de către austrieci.*Războiul ruso-turc din 1768-1774, se încheie cu victoria Rusiei, care, prin pacea de la Kuciuk-Kainargi obţine libera navigaţie pe Mare si protectoratul asupra Principatelor.*Războiul ruso-austro-turc din 1787-1791(1792), se termina cu un rezultat nedecis, drept care se încheie “tratatele albe” de la Sistov(1791) cu Austria si de la Iaşi(1792), cu Rusia, căreia I se confirma stăpânirea Crimeii, Ucrainei si a coastelor M. Negre pana la Nistru.*Războiul ruso-turc din 1806-1812, se încheie cu pacea de la Bucureşti, prin care Rusia obţine Basarabia.*Războiul ruso-turc din 1828-1829,se încheie cu pacea de la Adrianopol, prin care Rusia obţinea oficializarea protectoratului sau in Principate. Acestea erau recunoscute ca autonome si se desfiinţa monopolul comercial otoman. Erau retrocedate Tarii Romaneşti fostele raiale, Turnu, Giurgiu si Brăila.

B . Situaţia politica a Tarilor Romane se caracterizează prin agravarea dominaţiei otomane si prin instabilitate:

a. Sec. XVII - începutul sec.XVIII : Instabilitatea politica este ilustrata prin numărul mare de domnii amestecul boierilor in alegerea domnilor si durata mica a domniei. Singurele domnii mai lungi si relativ stabile, cu mare importanta pentru dezvoltarea culturii,sunt cele ale lui Matei Basarab in Tara Româneasca,intre 1632 si 1654 si Vasile Lupu in Moldova, intre 1634 si 1653. Spre sfârşitul secolului, domni autoritari si buni diplomaţi au încercat sa utilizeze noul context politic internaţional spre a redobândi o larga autonomie cu sprijinul marilor puteri. Astfel, Şerban Cantacuzino, domn al Tarii Romaneşti intre 1678 si 1688, a iniţiat tratative secrete cu Habsburgii impotriva turcilor. Ulterior, Constantin Brancoveanu (1688-1714) va desfăşura o diplomaţie abila, bazata pe o politica “a pungilor cu bani” in raporturile cu Poarta, pe efortul de a stăvili expansiunea habsburgica înspre tara sa, dar si pe tratative secrete cu Rusia. In urma unui complot, este mazilit si moare ca martir la Constantinopol la 15 august 1714. In Moldova, ultimul domn pământean este Dimitrie Cantemir(1710-1711). Considerat fidel sultanului, acesta va iniţia insa tratative cu tarul Rusiei, Petru cel Mare, finalizate prin tratatul de la Lutk din 13 apr. 1711.In baza acestuia ostile ruse si cele moldovene vor declanşa conflictul, dar vor suferi o grea înfrângere la Stanilesti, in iulie 1711. Cantemir paraseste tronul si se refugiază la curtea tarului. După aceste evenimente, Poarta modifica statutul Principatelor, adoptând o noua formula politica de dominaţie, regimul fanariot, instalat in 1711 in Moldova si in 1716 in Tara Româneasca, prin Nicolae Mavrocordat.

b . Regimul fanariot (1711/1716-1821): presupune creşterea influentei politice si economice a Porţii in Principate;acestea isi păstrează insa autonomia, principalele instituţii, religia, structura sociala si cunosc unele aspecte ale modernizării;dispare insa dreptul de a desfăşura o politica externa proprie si dreptul de a întreţine o armata naţionala; obligaţiile fata de Poarta sporesc.Instituţiile:* DOMNIA-se obţine prin numirea sultanului;tronurile sunt cumpărate, ceea ce generează o mare instabilitate (36 domnii in Tara Româneasca si 40 in Moldova);-primii fanarioţi aparţin unor familii greceşti, romaneşti sau levantine, foşti dragomani ai Porţii(fam. Ghica, Racovita, Mavrocordat, Callimachi, Caragea, Sutu, Moruzi, Ruset…)

-pastreaza titulatura si prerogativele interne, pot avea o curte si gărzi de arnăuţi;-duc in general o politica autoritara, uneori cu aspecte reformatoare, de sorginte iluminista ( C. Mavrocordat, Al. Ipsilanti) si sunt mari protectori ai ortodoxiei;*DREGATORIILE- sunt multiplicate si se acorda prin vânzare; boierii pământeni sunt treptat indepartati in favoarea grecilor;*SFATUL- devine o instituţie formala, lipsita de dreptul de a alege domnii;*ADUNAREA TARII- este rar convocata (de ex. In 1746 in Tara Româneasca si in 1749 in Moldova pentru a aproba suspendarea legării de glie);Obligaţiile fata de Poarta:*TRIBUTUL (creste permanent)*PESCHESURILE*DARURILE si SUMELE PENTRU OBTINEREA si CONFIRMAREA DOMNIEI (MUCARER) *PRESTATIILE IN MUNCA SI PRODUSE si MONOPOLUL ECONOMIC OTOMAN (comerţul preferenţial cu turcii)