Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; A treia vineri din lună – Sf.

Maslu, ora 19-30; Spovedanie - Joi, ora 17:00 şi Sâmbătă, ora 16:00.

Cei care doresc să vină preotul cu binecuvântarea caselor de Crăciun și

Bobotează sunt rugați să lase părintelui numele, prenumele, adresa (zona, strada,

nr.) și nr. de telefon.

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți

membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii

pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Continuăm să ajutăm pe cei 4 copii săraci din România pe care parohia

noastră i-a ”adoptat” de la distanță, prin proiectul episcopiei ”Brațele

părintești”.

Săptămâna a XXVIII-a după Rusalii:

Duminică: Co 1, 12-18; Lc 14, 16-24 - Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon, Apolonie

Luni: II Tim 2, 20-26; Lc 19, 37-44 - Sf. Sf. Mc. Elefterie, episcopul Iliricului.

Marţi: II Tim 3, 16-17; 4,1-4; Lc 19, 45-48 - Sf. Proroc agheu; Sf. Mc. Marian

Miercuri: II Tim 4, 9-22; Lc 20, 1-8 - Sf. Proroc Daniil și Sf. trei tineri.

Joi: Tit 1, 5-14; Lc 20, 9-18 - Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian și Zoe.

Vineri: Tit 1, 15-16; 2, 1-10; Lc 20, 19-26 - Sf. Mc. Bonifatie de la Roma.

Sâmbătă: Ef 1, 16-23; Lc 20, 12, 32-40 - Sf. Sf. Mc. Ignatie Teoforul.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi

Cuviosul Daniil Sihastrul Sfântul Daniil Sihastrul este cunoscut și sub numele de "Daniil

Schimonahul" sau "Daniil cel Nou", nume care nu mai fac posibilă confuzia cu prorocul din Vechiul Testament. S-a născut la începutul

secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți. Ajunge la Schitul Sfântul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrării sale în monahism. Mai târziu alege să se retragă pe o stâncă de pe

malul părăului Viteul, unde va dăltui un paraclis, la care se mai vede și azi pridvorul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi va sluji drept chilie. Potrivit tradiției, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfântului Ștefan cel

Mare că va urca pe tronul de domnie al Moldovei. După spusele cronicarului Ion Neculce, cuviosul Daniil este cel care l-a îndemnat pe Ștefan Vodă să continue lupta

împotriva turcilor și tot de la el a venit și îndemnul de a zidi Mănăstirea Putna.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An VII, Nr. 47 (14 decembrie 2014)

Duminica a XXVIII-a după Rusalii

(a Sfinților Strămoși) Luca 14, 16-24

is-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare a făcut cină mare şi a poftit pe mulţi; şi a trimis el la ceasul cinei pe slujitorul său să zică celor poftiţi: veniţi, căci totul este acum

gata. Dar toţi au început să-şi ceară iertăciune, ca şi cum ar fi fost înţeleşi. Cel dintâi a zis: am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd; te rog să mă ierţi. Un altul a zis: am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc; te rog să mă ierţi. Al treilea

a zis: mi-am luat femeie, şi pentru aceasta nu pot veni. Şi, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slujitorului său: ieşi degrabă în pieţele şi uliţele oraşului: şi săracii, şi betegii, şi orbii, şi şchiopii adu-i aici. Şi, întorcându-se, slujitorul a zis: stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit şi tot mai este loc. Atunci stăpânul a zis către slujitor: ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să se umple casa mea. Căci vă spun: nici unul din oamenii aceia care au fost poftiţi nu va gusta din cina mea.

Apostol: Coloseni 1, 12-18

Fraţilor, mulţumim cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că

întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El Cel dintâi întru toate.

Textul Evangheliei din Duminica a 28-a după Rusalii ne transmite, în rezonanţa liturgică a pregătirii pentru marele praznic al Naşterii Domnului, un mesaj ce are în prim plan apropierea noastră de Dumnezeu, definită ca o invitaţie - mereu valabilă - la Cina euharistică. Fragmentul din Sfânta Evanghelie după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, capitolul al 14-lea, versetele 16-24, conţine relatarea pildei cinei celei mari sau a celor chemaţi la cină. De fiecare dată când citim această pildă regăsim, fără excepţie, tensiunea dată de diferenţa între cei care, pe de o parte, ratează printr-un refuz ancorat în necesităţile curente ale vieţii intrarea la cină şi bucuria comuniunii, şi cei care, aşezaţi la răscruce de drumuri sau de viaţă, sunt atraşi cu o forţă de iubire ce nu poate fi cuantificată spre bucuria împreună-cinării cu Dumnezeu.

Din această tensiune a poziţionării noastre prin răspuns personal la invitaţia continuă a lui Dumnezeu pentru comuniunea cu El, se pot naşte, acolo unde sensibilitatea lecturii nu a fost încă scufundată în reflexe formale, întrebări esenţiale despre sensul vieţii noastre, despre finalitatea existenţei, despre modul în care ajungem să ne legăm de lucruri materiale sau despre modul în care în cele mai cumplite momente ale existenţei suntem salvaţi de puterea lui Dumnezeu care nu ne lasă în afara comuniunii cu El.

Pilda celor chemaţi la cină, rostită de Mântuitorul în Ierusalim, are un scenariu simplu, bazat pe două tipuri de atitudini. Un om oarecare, expresie înţeleasă în registrul pi ldelor Mântuitorului ca numindu-L de fapt pe Însuşi Dumnezeu, organizează o cină mare, la care î i cheamă pe mulţi. Neprecizând un număr exact, ci din contră, alegând să utilizeze acest mod de generalizare, pilda se deschide prin accentul care este pus pe universalitatea chemării oamenilor la comuniunea cu Dumnezeu. Suntem învăţaţi practic că invitaţia este pentru toţi, oameni din toate categoriile

sociale şi din toate epocile. Oameni cu orice fel de probleme sau orice fel de realizări, împliniţi sau neîmpliniţi, puternici sau slabi, în momente de bucurie sau de disperare, suntem cu toţii atinşi de cuvintele „Veniţi, că, iată, toate sunt gata!“. Dumnezeu ne-a dăruit o viaţă şi ne-a pregătit pentru comuniunea cu El. Cele ale lui Dumnezeu sunt gata, pregătite pentru răspunsul nostru. Cina euharistică la care suntem chemaţi răstoarnă preconcepţiile noastre despre sensul vieţii şi ne arată că, în fond, cel mai important lucru în viaţă, dincolo de realizări ierarhice sau materiale, rămâne răspunsul nostru concret la chemarea, atât universală, cât şi personală, a lui Dumnezeu.

Primul tip de atitudine pe care pilda ni-l oferă spre meditaţie este cel al refuzului. Un refuz venit nu din preconcepţii specifice ateismului sau indiferentismului religios. Ci un refuz diplomat, conştient, cât se poate - la prima vedere - de politicos. Primul dintre cei care ratează comuniunea cu Dumnezeu îşi cere iertare pentru faptul că şi-a cumpărat ţarină şi trebuie să iasă să o vadă. Un al doilea şi-a cumpărat cinci perechi de boi şi trebuie să îi încerce. Un al treilea şi-a luat femeie şi nu poate veni. În modul nostru de gândire modern axat pe prioritizarea nevoilor, în care cele de bază (fizice, materiale, primare) sunt îndreptăţite ca fiind primele în ierarhia supravieţuirii, am putea deduce că toate aceste scuze rămân îndreptăţite în faţa lui Dumnezeu. Însă mesajul evanghelic ne arată că indiferent de urgenţele materiale, spiritualul domină finalitatea şi împlinirea vieţii. Şi mai mult decât atât, aflăm că legarea noastră de materie şi înţelegerea lumii ca spaţiu exclusiv al supravieţuirii ne conduce în cele din urmă spre ratarea întâlnirii cu Dumnezeu. În fond, toate sunt importante, dar mai importantă decât toate este chemarea lui Dumnezeu. Exegeza patristică asupra celor trei refuzuri din pilda celor chemaţi la cină pune accentul de

fiecare dată pe consecinţele nefaste ale legării omului de cele materiale. Dorinţa de a poseda pământul, simbol al trupescului, din care însuşi trupul omului se trage, înseamnă punerea suf letului, a suf lări i de viaţă dumnezeiască în om, pe plan secund. Cele cinci perechi de boi ce necesită a fi testate nu sunt altceva - în plan simbolic - decât cele cinci simţuri ale trupului, care cer mereu a fi testate atunci când există o înţelegere pătimaşă a realităţii înconjurătoare. Femeia utilizată aici, în limbaj specific epocii, ca o scuză pentru retragerea de la comuniunea cu Dumnezeu nu face altceva decât să evidenţieze limitarea profundă a omului în faţa dependenţelor fizice ce nu duc decât la o parazitară şi lipsită de adevăr împlinire a omului numai prin trup.

Ceea ce frapează în textul Evangheliei este însă modul în care toţi cei care refuză invitaţia lui Dumnezeu îşi cer, în cele din urmă, iertare. Am putea să îi suspectăm de formalism grosier, sau chiar să înţelegem că în adâncul lor există o părere de rău, manifestată însă sub forma unei neputinţe contextuale. Din acest punct de vedere, cuvintele „Te rog, iartă-mă!“ ar trebui să ne facă - dacă am înţelege textul biblic după criteriile sociale valabile astăzi - să primim cu relativă clemenţă refuzul fiecăruia în parte. Însă Dumnezeu nu primeşte cu gând de iertare un refuz care vine din lipsa de voinţă a omului de a se dezlipi de cele materiale. Pilda celor chemaţi la cină ne arată conţinutul evident negativ al unui refuz personal, raţional şi formal al omului faţă de invitaţia lui Dumnezeu pentru comuniune. Această reacţie ne arată că o cerere de iertare fără revenirea concretă la Dumnezeu, fără un minimal gest autentic de apropiere de Dumnezeu, nu depăşeşte n ic i odată nive lu l păgubos a l formalismului şi, implicit, nu are valoare în logica prezenţei mântuitoare la cină. Pentru că atunci când Îi transmiţi lui Dumnezeu, prin ceea ce alegi să faci, că El este mai puţin important în viaţa ta decât cele create

de Însuşi Dumnezeu, nu ai cum să te regăseşti în comuniune cu El. Un „iartă-mă“ spus formal, fără vindecarea rănii despărţirii, nu poate acoperi distanţa dintre Dumnezeu şi om. Am putea încerca - la limita principiilor exegetice specifice tradiţiei răsăritene - o întrebare pe marginea naraţiunii acestei pilde, în acord cu celelalte pilde din Evanghelia după Luca, în care sunt menţionate despărţiri dintre om şi Dumnezeu (în special Pilda fiului risipitor, Luca 15, 11-32): i-ar fi primit în cele din urmă Dumnezeu pe cei trei beneficiari ai acestei invitaţii la cină? Probabil că da, dar numai în urma unei treceri reale, prin trezire de sine şi prin

lucrarea proprie a voinţei îndreptate spre bine, de la starea de absenţă la cea de prezenţă. Nu întâmplător, concluzia legată de aceşti trei bărbaţi este plasată la sfârşitul pildei, pentru că

Dumnezeu aşteaptă până în ultima clipă întoarcerea omului: „Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.“

Partea a doua a pildei celor chemaţi la cină ne detaliază lucrarea lui Dumnezeu de aducere la Sine, la Cina euharistică a Împărăţiei lui Dumnezeu, a tuturor celor neîmpliniţi din punct de vedere material sau trupesc. Valorile consacrate în diferitele ierarhii sociale - dar care toate au ca numitor comun legarea omului de cele materiale - sunt acum răsturnate în această pildă printr-o lucrare de unire cu Dumnezeu a celor care pun sufletul mai presus de trup. Acum chemarea universală a lui Dumnezeu, publică şi directă, îi vizează pe toţi cei săraci, neputincioşi, pe cei orbi şi şchiopi, pe cei care nu se împlinesc în valoarea materială sau prin trup. Împărăţia lui Dumnezeu nu este prezentată ca un spaţiu al neputinţei fizice, ci ca un spaţiu al împlinirii cu Dumnezeu şi prin Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu, trupul Bisericii, se umple cu cei care nu îşi găsesc reazem şi temei în viaţă prin aparente împliniri egoiste, ci răspund afirmativ, la chemarea lui Dumnezeu.