UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ISTORIE ŞI FILOSOFIE

CATEDRA ISTORIE UNIVERSALĂ

CURRICULUM

LA DISCIPLINA

Noi direcţii de cercetare în istoriografie

Licenţă, ciclul I

Autor

Andrei Cuşco,

dr., lector

CHIŞINĂU 2013

1

APROBAT Şef Catedra _____________________

la şedinţa Catedrei Istorie Universală doctor habilitat, profesor

universitar

din „ ____” __________ 2013 Pavel Cocârlă

2

I. Preliminarii şi descrierea generală a cursului

Acest curs reprezintă o introducere sistematică în istoriografia occidentală din perioada recentă. Cursul va fi structurat în jurul câtorva teme şi curente istoriografice fundamentale, care ar trebui să familiarizeze studenţii cu teoria şi practica tendinţelor şi dezbaterilor recente în domeniul istoriei. Sub aspect cronologic, cursul se va axa pe perioada postbelică, urmărind evoluţia disciplinei istorice în Occident şi impactul acestei dinamici asupra altor regiuni ale globului (în special, asupra Europei Centrale şi de Est). În partea introductivă a cursului, se va examina contextul istoriografic occidental după Războiul II mondial, acordându-se o atenţie deosebită particularităţilor regionale şi transformărilor generale datorate reevaluării sau aprofundării unor tendinţe caracteristice perioadei interbelice. A doua parte a cursului va fi dedicată studierii principalelor probleme din domeniul istoriei intelectuale (cu un accent deosebit pe tranziţia de la „istoria clasică a ideilor” la istoria (sociologizantă) a intelectualilor şi la „noua istorie culturală”. De asemenea, vom discuta tradiţia germană a „istoriei conceptelor” (Begriffsgeschichte), aflată la intersecţia istoriei intelectuale cu istoria socială, precum şi principalele ipostaze ale istoriei sociale în perioada postbelică (în special, „ştiinţa socială istorică” din RFG şi sociologia istorică din Statele Unite, care au avut un impact deosebit asupra cercetărilor de istorie socială). O temă separată a cursului va analiza influenţa tendinţelor „postmoderne”, a „turnurii lingvistice” şi a teoriilor „narativităţii” asupra istoriei, care se face simţită mai cu seamă din anii 1970-80. Vom încerca să răspundem la întrebarea dacă „postmodernismul” a însemnat o „criză” a disciplinei istorice sau o oportunitate pentru a reevalua scrierea istoriei. În ultima parte a cursului studenţii vor avea ocazia să observe aplicarea unor metode şi practici de cercetare ilustrate de tendinţe „interdisciplinare”, de deschidere a istoriei spre alte discipline socio-umane. În mod concret, vor fi analizate următoarele curente: microistoria, istoria orală, diverse încercări de a discuta fenomenele istorice la scara „macro” (istoria lumii, istoria globală), precum şi impactul studiilor postcoloniale şi a „noii istorii imperiale” în ultimele decenii ale secolului XX şi la începutul moului mileniu. Rezultatul principal al cursului ar trebui să fie o privire sintetică şi sistematică asupra istoriografiei occidentale postbelice, ceea ce ar permite o „sincronizare” mai mare a studiilor istorice din regiunea noastră cu tendinţele dominante la nivel global. Prezentul curs ar trebui să se bazeze pe pe abilităţile şi cunoştinţele acumulate de studenţi pe parcursul perioadei anterioare de studiu în domeniul istoriografiei, metodelor practice ale disciplinei istorice şi istoriei intelectuale. S-a accentuat, în special, importanţa depăşirii „izolării” disciplinei istorice în raport cu domeniile conexe ale ştiinţelor sociale şi umane. Astfel, impactul şi modelele metodologice ale acestor discipline sunt o preocupare majoră a cursului de faţă. Un alt scop fundamental al cursului este familiarizarea studenţilor cu informaţiile necesare în privinţa celor mai recente tendinţe şi dezbateri din cadrul ştiinţei istorice, care au o relevanţă metodologică directă (de ex., în cazul temelor legate de istoria orală, istoria globală sau „istoria postcolonială”). Atât examinarea acestor teme generale, cât şi atenţia acordată studiilor de caz, ar trebui să îi pregătească pe studenţi pentru aplicarea acestor cunoştinţe teoretice în proiectele lor concrete de cercetare.

II. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI DE STUDIU

Codul disciplinei

Denumirea disciplinei

Responsabil de disciplina

de studiu

Perioada de predare

(semestrul)

Ore total: Evaluarea

C SLI

Forma de

evaluare

Nr. decredite

Noi direcţii de cercetare în istoriografie

Andrei Cuşco I 14 14 12 Examen

3

Tematica şi repartizarea orientativă a orelor de curs

Nr. Tema Ore Lucru

individ.Curs Sem.

1. Introducere. Privire generală asupra istoriografiei secolului XX. Contextul istoriografic occidental după Războiul II mondial: tendinţe generale şi particularităţi regionale

2 2

2. Principalele teme şi curente în domeniul istoriei intelectuale. Istoria ideilor (A. Lovejoy) şi transformarea ei după 1945. Istoria limbajelor politice şi „şcoala de la Cambridge” (J. G. A. Pocock, Q. Skinner). Istoria comparată a intelectualilor şi „noua istorie culturală” în Franţa (C. Charle, R. Chartier). Begriffsgeschichte (istoria germană a conceptelor) şi contribuţia lui Reinhart Koselleck.

2 2

3. De la teorie socială la istorie socială: cazurile german şi american („ştiinţa socială istorică” în RFG şi sociologia istorică americană). Tranziţia de la „istoria socială” la „istoria culturală” şi consecinţele acesteia

2 2 4

4. „Turnura lingvistică” şi „postmodernismul:” un pericol pentru „ştiinţa istorică” sau o şansă de reînnoire a disciplinei? Poststructuralismul, narativitatea, „metaistoria” şi criza istoriografiei oocidentale

2 2

5. Microistoria şi istoria locală: problema scării şi unităţii de analiză în lecturi alternative. Analiza lucrărilor lui Carlo Ginzburg. Istoria orală ca metodă de cercetare şi impactul ei asupra studiilor istorice

2 2 4

6. „Macro-istorii,” istoria lumii şi istoria globală la începutul secolului XXI. De la „istoria civilizaţiilor” (O. Spengler, A. Toynbee) la „istoria lumii” (William H. McNeill) şi „lumea-sistem” (I. Wallerstein, A. Gunder Frank). Particularităţile istoriei globale.

2 2

7. Studiile postcoloniale şi „noua istorie imperială”. Studiu de caz: istoria Imperiului Rus în context comparat.

2 2 4

8.9.10.11.

Total ore 14 14 12

III. COMPETENŢE

Prin studiul disciplinei „Noi direcţii de cercetare în istoriografie” se formează următoarele competenţe:

Familiarizarea cu principalele curente şi tendinţe recente în domeniul cercetării istorice din Occident;

4

Identificarea specificului disciplinei istorice în raport cu alte domenii conexe (sociologie, antropologie, ştiinţe politice) şi relevarea legăturilor dintre ele;

Cunoaşterea principalelor etape şi reprezentanţi ai reflecţiei istoriografice occidentale în domeniul cercetării istorice;

Aplicarea critică a abordărilor istoriografice discutate în timpul cursului în propriile proiecte de cercetare, conform nivelului adecvat de studiu;

Elaborarea unor proiecte individuale (prezentări, referate, proiecte de cercetare) şi înţelegerea importanţei întrebărilor relevante de cercetare şi a raportării la stadiual actual al istoriografiei în procesul investigării surselor primare şi secundare;

Formarea unor aptitudini şi deprinderi de gândire critică şi analiză independentă a surselor istorice şi a textelor istoriografice.

IV. OBIECTIVE GENERALELa nivel de cunoaştere şi înţelegere:

Să identifice principalele etape de dezvoltare istoriografică şi reflecţie metodologică în domeniul studiilor istorice din Occident;

Să descrie esenţa, specificul şi evoluţia principalelor curente istoriografice din perioada postbelică;

Să explice impactul disciplinelor sociale conexe asupra istoriografiei (sociologie, ştiinţe politice, antropologie) şi să determine specificul ştiinţei istorice în acest context;

Să evidenţieze principalele domenii de aplicare a curentelor istoriografice studiate în cazul subiectelor de natură istorică şi să interpreteze problemele transferului de la general la particular

Să descrie noţiunea „scării de analiză” şi să explice adaptarea metodelor de analiză istoriografică în funcţie de dimensiunea fenomenelor studiate (locală, naţională, regională, globală)

Să distingă particularităţile abordării comparate în raport cu metodele istoriografiei tradiţionale şi să formuleze avantajele şi limitele folosirii comparaţiei în studiile istorice

La nivel de aplicare Să analizeze categoriile şi criteriile fundamentale ale curentelor istoriografice studiate şi

să stabilească avantajele, limitele şi specificul fiecărei direcţii de cercetare studiate; Să aplice cunoştinţele însuşite în partea generală a cursului la studiile de caz şi lucrările

concrete discutate în cadrul seminarelor Să evidenţieze legătura dintre nivelul analizei unui caz concret şi nivelul abstract de

analiză şi selectare a surselor în diverse abordări şi tradiţii istoriografice; Să utilizeze tehnicile „analizei de discurs” prin intermediul lecturii intense a surselor

sugerate de profesor şi şi să aplice critic aceste abilităţi; Să demonstreze deprinderi incipiente de folosire a metodelor şi direcţiilor

„netradiţionale” de cercetare (istorie orală, microistorie, scara „macro” de analiză) şi să le integreze în activitatea de cercetare

La nivel de integrare Să stabilească conexiunea dintre istorie şi alte ştiinţe socio-umane în vederea

conştientizării impactului reciproc al acestora Să sintetizeze principalele tendinţe istoriografice recente şi să sistematizeze cunoştinţele

şi abilităţile obţinute în cadrul cursului într-o imagine integră a evoluţiei disciplinei istorice după 1945;

Să analizeze relaţia dintre abordările de istorie socială şi istorie culturală şi să estimeze relevanţa fiecăreia pentru ştiinţa istorică

5

Să elaboreze proiecte independente de cercetare cu folosirea parţială a informaţiilor şi abilităţilor asimilate în timpul cursului

Să evalueze situaţia actuală a istoriei în raport cu alte discipline conexe şi cu perioada anterioară

V. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI CONŢINUTURI

Subiectul 1. Contextul istoriografic occidental după Războiul II mondial: tendinţe generale şi particularităţi regionale

Obiective de referinţă Unităţi de conţinuturi- Să identifice şi să explice particularităţile principale ale

perioadei postbelice în istoriografia occidentală;- Să distingă principalele etape de dezvoltare şi

reprezentanţi ai istoriografiei occidentale în context naţional şi comparativ;

- Să clasifice şi să compare principalele abordări istoriografice analizate şi prezentate în timpul cursului;

- Să estimeze aplicabilitatea acestor modele istoriografice în cazul istoriei şi a altor discipline scio-umane;

- Să evalueze principalele tendinţe istoriografice din domeniul ştiinţei istorice dominante în prezent şi impactul lor asupra istoriografiilor din Europa de Est.

Scurtă prezentare a principalelor tendinţe istoriografice din Occident în perioada postbelică

Etapele şi specificul cristalizării curentelor istoriografice de bază după 1945. Problema continuităţii şi rupturii în raport cu perioada anterioară

Principalele tradiţii istoriografice „naţionale” (Franţa, SUA, Germania, Marea Britanie, Italia) şi creşterea convergenţei istoriografiei occidentale după 1945

Rolul ştiinţelor sociale conexe (sociologia, antropologia, ştiinţele politice) în transformările istoriografice din perioada postbelică

Subiectul 2. Principalele teme şi curente în domeniul istoriei intelectuale după 1945 Obiective de referinţă Unităţi de conţinuturi

- Să definească esenţa şi abordările concurente ale obiectului şi metodelor istoriei intelectuale;

- Să descrie principalele etape şi practicieni ale curentelor importante din domeniul istoriei intelectuale după 1945;

- Să identifice principalele particularităţi conceptuale şi metodologice ale diverselor abordări ale istoriei intelectuale;

- Să clasifice tradiţiile naţionale relevante în funcţie de specificul lor;

- Să argumenteze necesitatea şi cauzele persistenţei distincţiei dintre istoria intelectuală şi istoria intelectualilor;

- Să explice programul, principiile şi scopurile istoriei conceptelor şi să estimeze aplicabilitatea acestei abordări în afara spaţiului german (în special, în cazul românesc);

- Să formuleze concluzii privind stadiul actual al acestui domeniu istoriografic şi perspectiva elaborării unei istorii comparate a intelectualilor la nivel european, reieşind din

Definirea şi explicarea obiectului istoriei intelectuale: interpretări controversate

Istoria ideilor (A. Lovejoy) şi transformarea ei după 1945.

Istoria limbajelor politice şi „şcoala de la Cambridge” (J. G. A. Pocock, Q. Skinner). Problema analizei textuale şi a intenţei auctoriale.

Istoria comparată a intelectualilor şi „noua istorie culturală” în Franţa

6

problemele abordate la curs. (C. Charle, R. Chartier). Relevanţa abordărilor sociologice a fenomenelor intelectuale

Begriffsgeschichte (istoria germană a conceptelor) şi contribuţia lui Reinhart Koselleck.

Subiectul 3. Istoria socială în Germania Federală şi SUA în perioada postbelică Obiective de referinţă Unităţi de conţinuturi

- Să identifice şi să distingă principalele elemente ale influenţei marxismului şi a operei lui Max Weber asupra domeniului istoriei sociale în perioada postbelică

- Să determine şi să compare specificul cecrcetărilor de istorie socială în R. F. Germania, SUA şi Marea Britanie după 1945

- Să argumenteze importanţa sociologiei istorice americane în transformarea modelului de istorie socială din ţările occidentale

- Să formuleze principalele motive ale tranziţiei de la „istoria socială” pură la „istoria socio-culturală” în a doua jumătate a anilor 1980

- Să descrie abordarea „istoriei socio-culturale” propusă de Roger Chartier şi să estimeze influenţa acestui curent în istoriografiile din Europa de Est

- Să evalueze relevanţa diferitelor tradiţii şi şcoli de istorie socială în raport cu stadiul actual al istoriografiei

Influenţa marxismului şi a teoriilor lui Max Weber asupra istoriei sociale în Occident după 1945

Şcoala de „istorie socială” în Germania Federală după 1945: de la „istoria societăţii” la „ştiinţa istorică socială”

Sociologia istorică americană din anii 1950 şi 1960: comparaţia „transistorică” în lucrările lui Barrington Moore şi a Thedei Skocpol şi impactul asupra disciplinei istorice

Istoria socială în Marea Britanie. E. P. Thomson şi Eric Hobsbawm

Tranziţia de la istoria socială la istoria culturală: cauze şi consecinţe

Subiectul 4. Impactul „turnurii lingvistice” şi a „postmodernismului” asupra studiilor istorice

Obiective de referinţă Unităţi de conţinuturi- Să definească esenţa şi principalele componente ale

teoriei „postmoderne” şi să o plaseze în contextul dezbaterilor istoriografice;

- să descrie principalele etape de dezvoltare a tendinţelor „postmoderne” în ştiinţele sociale şi să releveze contribuţia distinctă a fiecărei etape pentru transformarea modului de a scrie şi interpreta istoria;

- să demonstreze relevanţa operei lui Michel Foucault pentru istoriografia contemporană şi să analizeze aspectele pozitive şi negative ale impactului „poststructuralismului” asupra studiilor istorice;

- să formuleze concluzii şi opinii critice şi independente cu privire la rolul lui Hayden White pentru redescoperirea „textualităţii” şi „narativităţii” în domeniul istoriei;

- să evalueze raportul dintre „istoria tradiţională” şi abordările „deconstructiviste” pe baza analizei

Definiţia, evoluţia şi principiile de bază ale „postmodernismului”

Ferdinand de Saussure şi „revoluţia semiotică”.

Contribuţia lui Roland Barthes: extinderea teoriei lui Saussure la studierea culturii.

Problema evoluţiei gândirii umane în Occident: rolul lui Michel Foucault.

Conceptul de epistemă. Noţiunea de „discurs” în interpretarea lui M. Foucault. „Arheologia

7

lucrărilor discutate (Natalie Zemon Davis, Robert Darnton)

cunoaşterii”. Deconstrucţia textului: J.

Lyotard şi renunţarea la „meta-naraţiuni”.

“Metaistoria” lui Hayden White şi radicalizarea narativismului în anii 80 (Louis Mink, Frank Ankersmit)

Problema relaţiilor dintre postmodernism şi istoria „tradiţională” şi chestiunea adevărului istoric.

Subiectul 5. Microistoria şi istoria locală: problema scării şi unităţii de analiză în lecturi alternative. Istoria orală ca metodă de cercetare şi impactul ei asupra studiilor istorice

Obiective de referinţă Unităţi de conţinuturi- Să definească esenţa şi specificul microistoriei în raport

cu alte abordări şi interpretări ale surselor istorice- Să descrie şi să clasifice contribuţia principalilor

reprezentanţi ai microistoriei la regândirea disciplinei istorice în Occident după anii 1960

- Să explice semnificaţia noţiunii „normalului excepţional” şi să formuleze limitele aplicării microistoriei în istoriografie

- Să determine specificul surselor (auto)biografice în raport cu sursele de arhivă şi alte categorii de surse scrise

- Să formuleze şi să explice tehnicile specifice ale interviului ca metodă de cercetare

- Să argumenteze trăsăturile distinctive ale surselor orale (mărturii etc.) şi să justifice utilizarea lor într-o cercetare istorică

Definiţia, originile şi esenţa abordării „microistorice”. Importanţa contextului italian al anilor 1960.

Reprezentanţi de bază : Carlo Ginzburg, Giovanni Levi, Edoardo Grendi. Analiza lucrărilor lui Carlo Ginzburg Brânza şi Viermii şi Istoria nocturnă.

Problema reducerii scării de observare a fenomenelor. Problema naraţiunii, tehnicilor de expunere şi a receptării în viziunea microistoriei.

Noţiunea “excepţionalului normal” în microistorie

Istoria orală ca metodă specifică de cercetare în cazul istoriei recente. Principalele paradigme ale istoriei orale.

Tehnici de intervievare şi rolul observatorului. Rolul memoriei individuale şi colective ca sursă istorică.

Strategii de analiză ale surselor orale şi criteriul veridicităţii.

Subiectul 6. „Macro-istorii,” istoria lumii şi istoria globală la începutul secolului XXI Obiective de referinţă Unităţi de conţinuturi

- Să distingă noţiunile de „macroistorie”, „istoria lumii / mondială” şi „istorie globală” şi să explice specificul fiecăreia

- Să analizeze evoluţia şi transformările acestui curent pe

Scara « macro » : istoria lumii, istoria globală şi diferenţele dintre ele.

8

parcursul secolului XX şi să evalueze impactul globalizării asupra studiilor istorice din prezent

- Să descrie principalele etape şi curente incluse în câmpul „istoriei mondiale / globale” şi să identifice sferele şi temele predilecte de aplicare a acestor abordări

- Să analizeze diferite scări şi exemple concrete de aplicare a „macroistoriei” şi să abordeze în mod critic diversele stadii „intermediare” dintre scara de analiză naţională şi globală

- Să formuleze concluzii cu privire la relevanţa cadrului naţional sau global de analiză în diferite contexte istorice şi istoriografice

Influenţa curentului de “istoria civilizaţiilor” (Oswald Spengler, Arnold Toynbee) asupra apariţiei preocupărilor pentru “istoria lumii”

Michael Geyer şi Charles Bright : între imaginarul « universalist » al Occidentului şi tendinţele anti-universaliste din ştiinţele sociale.

Cele trei scheme ale „istoriei lumii / globale“ propuse de McNeill, Geyer/Bright şi Bruce Mazlish: asemănări şi diferenţe

Teoriile „lumii-sistem” (I. Wallerstein, A. Gunder Frank) şi impactul lor asupra studiilor istorice

„Noua istorie globală” (Bruce Mazlish). Studierea proceselor relevante la scară globală şi regândirea categoriilor spaţiale şi temporale de analiză

Subiectul 7. Studiile postcoloniale şi „noua istorie imperială” Obiective de referinţă Unităţi de conţinuturi

- Să definească conceptele de „studii postcoloniale”, „studii imperiale” şi „noua istorie imperială”, plasându-le într-un cadru comparat şi interdisciplinar

- Să explice principalele cauze şi să descrie etapele cristalizării postcolonialismului ca reacţie la dominaţia epistemologică occidentală

- Să interpreteze şi să analizeze lucrarea lui Edward Said şi importanţa ei pentru transformarea “studiilor culturale” şi a analizei discursului hegemonic occidental cu privire la alteritate

- Să identifice principalele etape ale dezvoltării “studiilor imperiale” în context global şi să accentueze specificul acestui fenomen în cazul istoriografiei ruse postsovietice

- Să estimeze posibilitatea şi limitele aplicării schemei cognitive a “istoriei imperiale” la contextul istoriografic est-european

- Să sistematizeze principalele cunoştinţe şi abilităţi obţinute în cadrul cursului şi să le aplice, într-un mod integrator, în cadrul evaluării finale

Apariţia şi dezvoltarea studiilor „subalterne” şi a „studiilor postcoloniale” în Occident: implicaţii ideologice şi istoriografice

Orientalismul lui Edward Said şi impactul acestei lucrări asupra studiilor istorice din ultimele trei decenii

Postcolonialismul şi combaterea eurocentrismului: Provincializarea Europei. Limitele aplicabilităţii schemei postcoloniale la Europa de Est (cazul Imperiului Rus).

Dezvoltarea „studiilor imperiale” după 1991: cauzele interesului crescând pentru „fenomenul imperial”

Principalele tendinţe şi curente din cadrul „studiilor imperiale”: Shmuel N.

9

Eisenstadt, Michael Doyle, Dominic Lieven, Ronald G. Suny. Tradiţia britanică a „noii istorii imperiale” (Stephen Howe, Anthony Pagden).

„Noua istorie imperială” şi influenţa poststructuralismului asupra „studiilor imperiale”. Grupul din jurul revistei Ab Imperio.

VI. LUCRUL INDIVIDUAL (produs final)

Produsul preconizat

Strategii de realizare

Criterii de evaluare Termen de realizare

Elaborarea de referate şi prezentări tematice în cadrul cursului (evaluarea curentă va avea loc în 3 etape: dupa lecţia a 3-a, a 5-a şi a 7-a)

Proiectarea etapelor (în consultaţie cu profesorul)

Prezentarea rezultatelor

Actualitatea temei selectate pentru analiză / prezentare

Metode/tehnici adecvate de analiză Formularea corectă a aparatului

terminologic / categorial Analiza/prelucrarea datelor Originalitatea formei de prezentare Corectitudinea utilizării termenilor Relevanţa structurii şi a concluziilor

Conform graficului stabilit

VI. Bibliografie selectivă

1. Ginzburg, Carlo. Brânza şi viermii. Universul unui morar din secolul al XVI-lea. Traducere de Claudia Dumitriu. Bucureşti: Editura Nemira, 1997.

2. Ginzburg, Carlo. Istoria nocturnă. O interpretare a sabatului. Iaşi: Polirom, 1996. 3. Gresle, Francois et alii, Dicţionar de ştiinţe umane. Antropologie / Sociologie. Traducere de

Irina Negrea. Bucureşti: Editura Nemira, 2000.4. Murgescu, Bogdan. A fi istoric în anul 2000. Bucureşti: ALL Educaţional, 2000. 5. Neumann, Victor, şi Armin Heinen, ed. Istoria României prin concepte: Perspective

alternative asupra limbajelor social-politice. Iaşi: Polirom, 2010. 6. Pop, Adrian. O fenomenologie a gândirii istorice româneşti (Teoria şi filozofia istoriei de la

Hasdeu şi Xenopol la Iorga şi Blaga). Bucureşti: Editura ALL Educaţional, 1999.7. Topolski, Jerzy. Metodologia istoriei. Bucureşti, 1987. 8. Veyne, Paul. Cum se scrie istoria. Traducere de Maria Carpov. Bucureşti: Editura Meridiane,

1999.9. Zemon Davis, Natalie. Ficţiunea in documentele de arhivă. Istorisirile din cererile de

graţiere şi povestitorii lor in Franţa secolului al XVI-lea. Traducere de Diana Cotrău. Bucureşti: Editura Nemira, 2003.

10. Zub, Alexandru. Clio sub semnul interogaţiei: Idei, sugestii, figuri. Iaşi: Polirom, 2006.11. Герасимов И., Глебов С., Каплуновский А., Могильнер М., Семенов А. (ред. и сост.)

Новая имперская история постсоветского пространства. Казань: Центр исследования национализма и империи / Ab Imperio, 2004.

12. Мегилл, Аллан. Историческая эпистемология. Москва: «Канон +», 2007.13. Antohi, Sorin, Balazs Trencsenyi, and Peter Apor, eds. Narratives Unbound: Historical

Studies in Post-Communist Eastern Europe. Budapest: CEU Press, 2007.

10

14. Bentley, Jerry H. „Shapes of World History in Twentieth-Century Scholarship,” in: Michael P. Adas, ed.  Agricultural and Pastoral Societies in Ancient and Classical History. Philadelphia: Temple University Press, 2001, pp. 3–35

15. Breisach, Ernst. Historiography: Ancient, Medieval, and Modern. Second Edition. Chicago & London: University of Chicago Press, 1994.

16. Breisach, Ernst. On the Future of History: The Postmodernist Challenge and Its Aftermath. Chicago & London: University of Chicago Press, 2003.

17. Brown, Callum G. Postmodernism for Historians. Harlow, Eng.: Pearson/ Longman, 2005.18. Chartier, Roger. On the Edge of the Cliff: History, Language, and Practices. Translated by

Lydia G. Cochrane. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1997. 19. Cohen, Deborah, and Maura O’Connor, eds. Comparison and History: Europe in Cross-

National Perspective. New York: Routledge, 2004. 20. Cooper, Frederick. Colonialism in Question: Theory, Knowledge, History. Berkeley:

University of California Press, 2005. 21. Darnton, Robert. The Great Cat Massacre and Other Episodes in French Cultural History.

New York: Basic Books, 1999. 22. Eisenstadt, Shmuel N. Comparative Civilizations and Multiple Modernities. Leiden: Brill,

2003. 23. Evans, Richard J. In Defense of History. London: Granta Books, 1997. 24. Goody, Jack. The Theft of History. Cambridge: Cambridge University Press, 2006.25. Hunt, Lynn, ed. The New Cultural History. Essays. Berkeley: University of California Press,

1989. 26. Iggers, Georg G. Historiography in the Twentieth Century: From Scientific Objectivity to the

Postmodern Challenge. Middletown, CT: Wesleyan University Press, 1997. 27. Jenkins, Keith. On “What Is History?” From Carr and Elton to Rorty and White. London:

Routledge, 2005. 28. Kälble, Hartmut. Der historische Vergleich: Eine Einführung zum 19. und 20. Jahrhundert.

Frankfurt/Main: Campus Verlag, 1999. 29. Kelley, Donald. Fortunes of History: Historical Inquiry from Herder to Huizinga. New

Haven: Yale University Press, 2003. 30. Kelley, Donald. Frontiers of History: Historical Inquiry in the Twentieth Century. New

Haven: Yale University Press, 2006. 31. Koselleck, Reinhart. The Practice of Conceptual History: Timing History, Spacing Concepts.

Translated by Todd Samuel Presner et al. Foreword by Hayden White. Stanford: Stanford University Press, 2002.

32. Koselleck, Reinhart. Futures Past: On the Semantics of Historical Time. Translated and with an Introduction by Keith Tribe. New York: Columbia University Press, 2004.

33. Kramer, Lloyd, and Sarah Maza, eds. A Companion to Western Historical Thought. Oxford: Blackwell, 2002.

34. LaCapra, Dominick, and Steven L. Kaplan, eds. Modern European Intellectual History: Reappraisals and New Perspectives. Ithaca & London: Cornell University Press, 1982.

35. Lieven, Dominic. Empire: The Russian Empire and Its Rivals. New Haven, Conn.: Yale University Press, 2000.

36. Munslow, Alun. Deconstructing History. London: Routledge, 1997. 37. Pomper, Philip, Richard H. Elphick, and Richard T. Vann, eds. World History: Ideologies,

Structures, and Identities. Oxford: Blackwell, 1998. 38. Revel, Jacques, and Lynn Hunt, eds. Histories: French Constructions of the Past. Translated

by Arthur Goldhammer et al. New York: New Press, 1995.39. Richter, Melvin. The History of Political and Social Concepts: A Critical Introduction. New

York: Oxford University Press, 1995. 40. Said, Edward W. Orientalism: Western Conceptions of the Orient. New York: Vintage

Books, 1979.

11

41. Skocpol, Theda. States and Revolutions: A Comparative Analysis of France, Russia, and China. Cambridge: Cambridge University Press, 1979.

42. Spiegel, Gabrielle M., ed. Practicing History: New Directions in Historical Writing after the Linguistic Turn. New York: Routledge, 2005.

43. Thompson, Paul Richard. The Voice of the Past: Oral History. Oxford, Eng.: Oxford University Press, 2000.

44. Topolski, Jerzy, ed. Historiography between Modernism and Postmodernism: Contributions to the Methodology of Historical Research. Amsterdam: Rodopi, 1994.

45. Veyne, Paul. Writing History: Essay on Epistemology. Translated by Mina Moore-Rinvolucri. Middletown, Conn.: Wesleyan University Press, 1984.

46. Wallerstein, Immanuel. The Politics of the World-Economy: The States, the Movements, and the Civilizations. Cambridge: Cambridge University Press, 1991.

47. Werner, Michael et Bénédicte Zimmermann, eds. De la comparaison à l’histoire croisée. Paris : Seuil, 2004.

48. White, Hayden. Metahistory: The Historical Imagination in Nineteenth-Century Europe. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1973.

49. Zemon Davis, Natalie. The Return of Martin Guerre. Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1983.

12