cursreg_master3.ppt

POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ - perspectivă istorică

Politica regională a Uniunii Europene

Curs 3

10.04.23 prof.dr. Gabriela Prelipcean 2

• Perioada postbelică

• Anii ‘50 - ‘60

• Anii ‘70

• Anii ‘80

• Anii ‘90

• Viitor


Perioada postbelică(1)• In perioada postbelică, politica regională a cuprins măsurile adoptate de

către guvernele naţionale pentru a oferi asistenţă zonelor-problemă din fiecare ţară, prin promovarea investiţiilor şi prin crearea de locuri de muncă în cadrul sectorului privat

• Primele măsuri de politică regională vest-europene au fost introduse în Marea Britanie, în anul 1934, ca răspuns la nivelurile extrem de mari ale şomajului din zonele industriale. Realizarea de politici regionale în Europa a reprezentat un răspuns la diferitele tipuri de probleme regionale, ce necesitau intervenţia directă a guvernului

• Ţările din nordul Europei occidentale - zonele industrializate în declin

• Ţările sud-europene şi pentru Irlanda, problematica regională se referea la subdezvoltare (niveluri mici ale PIB/locuitor, competitivitate şi productivitate a muncii reduse, rate ridicate ale şomajului, lipsa locurilor de muncă şi a infrastructurii de bază)


Perioada postbelică(2)• Alte tipuri de problematici regionale, identificate de către guvernele

europene, în acea perioadă: – subdezvoltarea şi lipsa infrastructurii de bază în sectorul rural;

– creşterea şi dominaţia excesivă a marilor oraşe;

– regiuni foarte întinse şi slab populate, suferind de pe urma migrării locuitorilor către alte zone.

• Intervenţiile guvernamentale pentru soluţionarea acestor probleme au fost justificate în diverse moduri:– prin argumente economice - de exemplu, acela că diferenţele în nivelul de

dezvoltare a regiunilor afectau negativ performanţele şi eficienţa economiei naţionale;

– -prin principiile “echităţii sociale” şi prin implicaţiile politice, potenţial negative, apărute din cauza dezechilibrelor regionale.


Anii ‘50 - ‘60

• Ideea a fost că guvernele au atât datoria, cât şi responsabilitatea de a direcţiona dezvoltarea economică

• Prin Tratatul de la Roma(1957) au fost formulate principiile unei politici de dezvoltare regională

• prin Tratat se stipulează: “…să întărească unitatea economiilor lor şi să asigure dezvoltarea armonioasă a acestora reducând decalajul dintre diferitele regiuni şi întârzierea celor mai puţin favorizate”

• În accepţiunea fondatorilor CEE, atingerea unui nivel egal de dezvoltare economică având ca rezultat egalizarea condiţiilor de viaţă din statele membre era un element cheie al stabilităţii relaţiilor de bună înţelegere dintre state, menit să asigure reducerea şi eliminarea pericolului apariţiei tensiunilor şi al degenerării acestora în conflicte


Primele instrumente financiare

• 1960 - a fost creat FSE - Fondul Social European (considerat embrionul actualei politici de coeziune), care a avut ca obiectiv promovarea utilizării forţei de muncă şi încurajarea mobilităţii lucrătorilor în interiorul Comunităţii. Multă vreme a jucat un rol puţin important, dar ulterior a devenit cel mai însemnat instrument de politică socială a UE.

• 1962 - FEOGA - Fondul European de Orientare şi Garantare a Agriculturii - are rolul de a stimula ajustările structurale din agricultură


Anii ‘70• Politica de dezvoltare regională a înregistrat în

Europa occidentală perioada sa de vârf

• Bugete mari, niveluri ridicate ale subvenţiilor, zone extinse cărora li se acorda asistenţă, număr mare şi diverse instrumente de politică regionala

• Totuşi, începând din primii ani ai deceniului respectiv, se înregistra o recunoaştere a capacităţii din ce în ce mai reduse a guvernelor de a deplasa firmele şi forţa de muncă în anumite zone ale ţării


Instrumente financiare• 1973 - dezechilibrele regionale din Comunitate s-au accentuat ca efect al

aderării Irlandei, ţară sensibil mai săracă decât cele şase state fondatoare, şi a Angliei, unde declinul anumitor ramuri tradiţionale a determinat apariţia unor probleme regionale importante

• 1975 - FEDER - Fondul European de Dezvoltare Regională - acest moment a marcat apariţia unei politici regionale comune.

• FEDER era distribuit prin sistemul cotelor naţionale, guvernele ţărilor membre solicitând fonduri in limitele cotelor respective, ceea ce a condus la o dispersare a unor fonduri reduse

• 85% din sumele cheltuite in perioada 1975-1988 au fost destinate finanţării investiţiilor din infrastructură, ele fiind orientate, cu preponderenţă, spre regiunile şi ţările cel mai puţin dezvoltate

• Sumele mobilizate de FEDER până în anul 1988, deşi s-au înscris pe o traiectorie pronunţat ascendentă, au fost totuşi relativ modeste.


Anii ‘80

• Are loc o reevaluare a costurilor şi a potenţialului politicilor de dezvoltare regională

• Scopurile politicilor regionale s-au orientat către: – redistribuirea veniturilor şi a forţei de muncă; optimizarea utilizării resurselor

regiunii;

– realizarea creşterii economice,

– prin intermediul promovării competitivităţii;

– reducerea şomajului

• Măsurile: – de încurajare a schimbărilor structurale în cadrul regiunilor defavorizate;

– pentru promovarea diversificării şi a inovaţiilor tehnologice;

– pentru mărirea contribuţiei lor la creşterea economiilor naţionale


• Dupa anul 1985 - politica regională a crescut considerabil în importanţă

• 1988 - Reforma din anul 1988 avea la bază trei obiective:– transformarea politicilor structurale într-un instrument cu impact economic real;

– utilizarea abordării multianuale în cazul planificării cheltuielilor statelor membre;

– existenţa şi predictibilitatea ajutorului Comunităţii şi instituirea unui parteneriat cu toţi factorii implicaţi activ în implementarea politicilor structurale, îndeosebi cu autorităţile regionale.

• 1992 - Consiliul European de la Maastricht (1992) a luat decizia de a iniţia o nouă reformă în ceea ce priveşte politica regională, prin care s-a urmărit:– dezvoltarea regiunilor rămase în urmă din punct de vedere economic;

– conversia regiunilor aflate în declin;

– combaterea şomajului pe termen lung şi reducerea şomajului în rândul tinerilor;

– modificarea structurilor din agricultură şi dezvoltarea corespunzătoare a zonelor rurale.


Reforma din anul 1988

• Semnarea Actului Unic European(februarie 1986)

• Dezechilibrele regionale s-au accentuat vizibil in deceniul 9, dupa aderarea a trei state sudice cu o economie mai slab dezvoltata, respectiv Grecia(1981), Spania si Portugalia(1986)

• Actul Unic European este important prin consecinţele sale financiare (Pachetul Delors). Acesta prevedea transformarea politicilor bugetare (prin introducerea ciclului bugetar anual într-o perspectivă financiară pe termen mediu, de 5-7 ani) şi o dublare a fondurilor structurale (FSE, FEDER şi FEOGA)

• Propunerea celor patru principii de bază: concentrarea, programarea, adiţionalitatea şi parteneriatul.


Anii ‘90• Tendinţele care s-au manifestat în cadrul politicilor regionale în UE au dus

la apariţia efectivă a unei linii de demarcaţie N-S în acordarea ajutorului regional

• pentru majoritatea ţărilor nordice membre ale UE, formele tradiţionale ale politicilor regionale se află în declin

• pentru ţările mai puţin dezvoltate, politicile regionale au fost, in general, mai stabile si s-au extins ca sfera de cuprindere, valoare a ajutoarelor acordate si volum de cheltuieli efectuate. In prezent, si in aceste tari, politicile regionale se confrunta cu unele probleme

• exista si “teme” unificatoare, comune practic tuturor statelor - cea mai reprezentativa este selectivitatea in acordarea ajutorului regional

• Intrebarea care se pune: politicile regionale au avut vreun efect?

• Pentru viitor, se pare că diversificarea politicilor regionale, atât la nivel naţional, cât şi al UE, va continua


Reforma din anul 1993

• Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992) a consolidat legătura dintre adâncirea integrării economice (respectiv crearea uniunii economice şi monetare) şi coeziunea economică şi socială.

• Tratatul prevede reforma fondurilor structurale, crearea Fondului de Coeziune şi înfiinţarea Comitetului Regiunilor, care este consultat asupra tuturor aspectelor legate de alocarea si implementarea FEDER

• Alte propuneri cu privire la bugetul UE (Pachetul Delors-2)

• Fondul de Coeziune a fost creat special pentru a sprijini Irlanda, Grecia, Portugalia şi Spania, toate din categoria ţărilor mai puţin dezvoltate (proiecte de infrastructură şi protecţia mediului)

• 1993 - IFOP - Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului


PHARE• De programul PHARE(cu un buget anual de 1560 mil. euro)

beneficiază ţările candidate, începând din anul 1989

• ISPA şi SAPARD completează asistenţa finanţată

• În prezent, acest program se concentrează asupra a două priorităţi:

• Construcţia instituţională (care absoarbe 30% din bugetul acestui program) urmăreşte consolidarea capacităţii administrative şi instituţionale a ţărilor candidate - planuri multianuale de dezvoltare

• Sprijin pentru investiţii(exclusiv cele finanţate de ISPA şi SAPARD) – vizează finanţarea investiţiilor care au ca obiectiv aducerea firmelor şi a infrastructurii la standardele europene(70% din buget)


Reforma din anul 1997 si 1999

• Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997)

• Agenda 2000 subliniază că această coeziune nu numai că va rămâne o prioritate politică, dar ea va deveni şi mai importantă în perspectiva aderării de noi membri, care prezintă diferenţe mari între nivelurile de dezvoltare

• A fost propusă o nouă perspectivă financiară 2000-2006, însă datorită constrângerilor bugetare, ponderea deţinută în PIB comunitar de bugetul pentru politica structurală să nu depăşească nivelul atins în 1999 (0,46%)

• Obiectivele au fost reduse la 3 (de la 6), în scopul creşterii transparenţei şi eficienţei (Obiectivul 1, Obiectivul 2, Obiectivul 3)


Obiectivul 1• Are un caracter regional

• sunt eligibile regiunile rămase în urmă din punctul de vedere al dezvoltării (cu un PIB/locuitor mai mic de 75% din media UE)

• se bucură de o atenţie prioritară

• atrage 69,7% din fondurile structurale

• sunt beneficiare 48 regiuni în care locuieşte 22% din populaţia UE-15

• se recurge, în continuare, la o abordare integrată a regiunilor rămase în urmă. Comisia pune accent pe sporirea competitivităţii, vitală pentru crearea şi menţinerea locurilor de muncă. Sunt sprijinite măsurile care vizează infrastructura, inovaţia, IMM-urile şi resursele umane


Obiectivul 2• Este un obiectiv regional, include regiuni confruntate cu dificultăţi

structurale

• in aceste regiuni trăieşte 18% din populaţia UE-15, care beneficiază de finanţare pentru sprijinirea conversiei economice şi sociale (11,5% din fondurile structurale)

• în această categorie intră regiuni aflate în schimbare economică, zone rurale în declin, regiuni dependente de pescuit şi afectate de criză, arii urbane confruntate cu dificultăţi

• Comisia ţine seama de rata şomajului, gradul de ocupare a forţei de muncă în industrie, nivelul de dezvoltare a agriculturii şi pescuitului şi gradul de excludere socială

• Problema resurselor umane


Obiectivul 3

• are caracter orizontal, acoperă întreaga UE(cu excepţia regiunilor eligibile pentru Obiectivul 1)şi vizează adaptarea şi modernizarea sistemelor de educaţie, training şi ocupare a forţei de muncă

• absoarbe cca. 12,3% din fondurile structurale


Distribuţia, pe vechile ţări membre, a fondurilor structurale şi a Fondului de Coeziune, în cadrul financiar 2000-2006

-milioane euro-

5286802611.8311.831Austria

7374336252.0382.038Belgia

4304899132.0902.090Finlanda

7204067222.1862.186Suedia

1.6861.7521233.2863.286Olanda

003.4803.4807204.200Irlanda

4.5406.0503.80515.66615.666Franţa

4.5684.6956.25116.59616.596Anglia

0019.02919.7003.06022.760Portugalia

0021.00021.9403.06025.000Grecia3.7442.52222.12229.65629.656Italia

4.5813.51019.95829.76429.764Germania1402.65138.09645.04511.16056.205Spania

Obiectiv

3

Obiectiv

2

Obiectiv

1

Total fonduri

structurale

Fond de coeziune

Total fonduri

(structurale şi de Coeziune)

Ţara


Implicaţiile extinderii(1)• Fiecare reformă a politicii regionale comune a fost strâns legată şi de

admiterea unor noi membri, iar unul din obiectivele principale ale reformelor a fost satisfacerea, în condiţii cât mai bune, a necesităţilor acestora

• Prin Acordul semnat la Consiliul European reunit la Berlin (martie 1999) a fost adoptată perspectiva financiară pentru perioada 2000-2006

• Prin acest acord ţările membre au decis ca o cotă însemnată din fondurile structurale şi din Fondul de Coeziune să fie alocată ţărilor candidate care urmau să intre în UE până în anul 2006

• Noua extindere reprezintă o provocare fără precedent pentru UE, deoarece niciodată nu au fost primite, într-o singură rundă, aşa multe ţări şi cu probleme sociale şi economice atât de mari.

• Astfel, înainte de aderare, ţările candidate au adoptat acquis-ul comunitar pentru a fi pregătite să opereze în interiorul pieţei interne


Implicaţiile extinderii(2)• În acest scop, Comisia a elaborat şi a propus o strategie de preaderare

pentru ţările candidate. Obiectivele acesteia nu puteau fi atinse fără sprijinul financiar din partea UE. În vederea satisfacerii necesităţilor ţărilor candidate, Consiliul European reunit la Berlin a decis să dubleze ajutorul de preaderare (începând din anul 2000) şi să creeze două instrumente financiare specifice:

• Instrumentul Structural de Preaderare (ISPA), considerat similar cu Fondul de Coeziune şi care are un buget anual de 1,04 mld. de euro.

• Instrumentul agricol de preaderare, respectiv Programul Special de Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SAPARD), menit să ajute ţările candidate să se pregătească pentru managementul Politicii Agricole Comune (PAC). Bugetul anual al SAPARD se cifrează la 520 mil.euro.


ISPA

• ISPA serveşte la finanţarea unor proiecte de investiţii în următoarele domenii:– protecţia mediului, în vederea alinierii ţărilor candidate la

cerinţele legislaţiei comunitare în domeniu;– infrastructura de transport, inclusiv măsurile care asigură

interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale


SAPARD• Finanţează măsurile de susţinere a agriculturii şi a

dezvoltării rurale, în vederea ameliorării situaţiei sub următoarele aspecte: structura fermelor, prelucrarea şi comercializarea produselor agricole şi de pescărie, controlul veterinar şi al sănătăţii plantelor şi controlul calităţii produselor alimentare

• Finanţează măsurile de dezvoltare rurală integrată, incluzând infrastructura şi măsurile de protecţie a mediului în agricultură

• ISPA şi SAPARD completează asistenţa finanţată în cadrul programului PHARE


PHARE• ISPA şi SAPARD completează asistenţa finanţată în cadrul

programului PHARE(cu un buget anual de 1560 mil. euro), de care beneficiază ţările candidate, începând din anul 1989

• În prezent, acest program se concentrează asupra a două priorităţi:

• Construcţia instituţională (care absoarbe 30% din bugetul acestui program) urmăreşte consolidarea capacităţii administrative şi instituţionale a ţărilor candidate - planuri multianuale de dezvoltare

• Sprijin pentru investiţii(exclusiv cele finanţate de ISPA şi SAPARD) - vizeazăfinanţarea investiţiilor care au ca obiectiv aducerea firmelor şi a infrastructurii la standardele europene(70% din buget)


Efectele extinderii(1)

• Consiliul European, reunit la Copenhaga (decembrie 2002), a încheiat negocierile de aderare cu cele 10 ţări candidate, care au devenit membre UE la 1 mai 2004 şi a căror integrare cu succes este considerată un element politic cheie al Comunităţii

• Aderarea reprezintă o problemă majoră pentru politica regională comună, deoarece se poate vorbi de o creştere fără precedent a disparităţilor

• Media PIB/locuitor a celor 10 ţări care au aderat în anul 2004 reprezintă mai puţin de 50% din media UE-15, mergând de la 35% în Letonia la 72% în Cipru (8 ţări central şi est-europene, 98% din populaţia noilor ţări membre, PIB/loc. - 48% din media UE-15, cel mai ridicat nivel - Cehia - 62%)

• Creşterea PIB comunitar va fi mult mai scăzut (mai puţin de 5%, faţă de creşterea populaţiei, mai mult de 20%). Astfel, media PIB/loc. în UE-25 va fi cu 12,5% mai mică decât în UE-15


Efectele extinderii(2)

• În UE-25, 116 mil. persoane(25% din populaţie) trăiesc în regiuni cu un PIB/loc. mai mic de 75% din media UE-25, în regiuni eligibile pentru Obiectivul 1. 60% dintre aceştia sunt locuitori ai noilor state membre(cca. 92% din populaţia acestor ţări). Peste 2/3 din populaţia noilor state membre trăiesc în regiuni cu un PIB/loc. mai mic de 50% din media UE-25

• Diferenţa între PIB/loc. a 10% din populaţia UE, care trăieşte în cele mai prospere regiuni şi, respectiv, a 10% din populaţie, care trăieşte în cele mai sărace regiuni, este de peste 2 ori mai mare în UE-25 faţă de UE-15

• Situaţia ocupării forţei de muncă s-a înrăutăţit simţitor după extindere, din cauza nivelului nesatisfăcător pe care îl înregistrează unii indicatori în noile ţări membre. În 2001, gradul mediu de ocupare în ţările candidate era mai mic cu 6% decât în UE-15. Rata şomajului în ţările candidate era de 13%, iar în cazul tinerilor - 28,6% (dublă faţă de media comunitară)


Efectele extinderii(3)• Necesităţile celor 10 ţări sunt enorme în toate sectoarele economiei şi

societăţii: industrie, agricultură, transport, servicii, mediu şi pregătirea resurselor umane. Productivitatea muncii este net inferioară mediei din UE.

• Ţările care au aderat percep contribuţia fondurilor europene ca pe un factor decisiv al integrării lor. Implementarea politicilor comunitare (de ex., politica de mediu) şi realizarea marilor obiective de infrastructură sunt puternic dependente de sporirea investiţiilor publice, unde aportul fondurilor structurale va fi determinant. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va fi perturbată profund funcţionarea pieţei unice, fiind ameninţată coerenţa acţiunii comunitare

• În perioada 2004-2006, noile ţări membre vor beneficia de fonduri structurale şi de coeziune ce vor însuma 21,7 miliarde euro, din care peste 99% vor reveni celor 8 ţări central şi est europene, iar restul, Ciprului şi Maltei


Distribuţia, în perioada 2004-2006, a fondurilor structurale şi a Fondului de Coeziune pe cele 8 ţări central şi est-europene care au

devenit membre ale UE la 1.V.2004

00210237169406Slovenia

00329342276618Estonia

005545754611.036Letonia

007928235431.366Lituania

40339211.0505101.560Slovacia

52631.2861.4918362.328Cehia

001.7651.8539942.847Ungaria

007.3217.6353.73311.369Polonia

Obiectiv

3

Obiectiv

2

Obiectiv

1

Total fonduri

structurale

Fond de coeziune

Total fonduri

(structurale + de Coeziune)

Ţara


Efectele extinderii(4)• Sprijinul financiar acordat de UE va fi de 75% pentru proiectele ce vor avea

acces la fondurile structurale şi de 85% pentru proiectele susţinute din Fondul de Coeziune. În cazul oraşelor Praga şi Bratislava şi al sudului Ciprului, acest sprijin va fi plafonat la 50%. Proiectele cu valori mai mari de 50 mil.euro vor necesita acordul Comisiei

• Cea mai importantă problemă care trebuie rezolvată de cele 10 ţări este aceea legată de capacitatea administrativă de absorbire a fondurilor alocate şi de implementare a procedurilor de control financiar

• Ameliorarea managementului financiar (punctul slab al ţărilor incluse în programul PHARE), considerată o condiţie prealabilă pentru folosirea fondurilor structurale, nu a progresat atât de rapid pe cât ar fi trebuit

• Se poate spune că negocierile nu au produs construcţii administrative solide şi durabile


Efectele extinderii(5)• S-a constatat existenţa riscului de subutilizare a creditelor europene,

care afectează deja managementul fondurilor de preaderare. Astfel, aceste probleme pot influenţa negativ negocierile bugetare privind următoarea perspectivă financiară, iar o slabă capacitate de absorbire, care ar caracteriza noile ţări membre, reprezintă un excelent argument în favoarea ţărilor donatoare care doresc să-şi diminueze aportul la bugetul politicii regionale

• Unii autori consideră că existenţa fondurilor structurale poate genera unele probleme serioase în ceea ce priveşte perspectivele de creştere economică în ţările central şi est-europene. Astfel, transferul unor resurse mari către acestea ar putea reprezenta pentru ele un factor de stimulare a aplicării unor politici nesănătoase. Practic, ţările ar putea amâna eliminarea subvenţiilor pentru întreprinderile învechite şi ineficiente, cu implicaţii negative pentru eficienţa generală.


Comitetul regiunilor

Comitetul regiunilor, creat prin Tratatul asupra Uniunii Europene, reflectă atât dorinţa statelor membre de a respecta identitatea şi prerogativele regionale şi locale, cât şi participarea regiunilor la dezvoltarea şi punerea în practică a politicilor UE.

Acest Comitet reuneşte 222 de reprezentanţi ai colectivităţilor locale şi regionale şi un număr egal de membri supleanţi, numiţi pentru patru ani de către Consiliul Uniunii Europene. Sediul acestei organizaţii este la Bruxelles.

Comitetul Regiunilor este un organism independent. Membrii săi nu se supun nici unor instrucţiuni obligatorii. Ei acţionează independent pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, urmărind să realizeze o “punte” de legătură între instituţiile europene şi regiunile, oraşele şi comunele UE. Membrii Comitetului deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local, nu funcţionează permanent la Bruxelles şi, ca urmare, menţin constant legătura cu cetăţenii.


Funcţiile Comitetului regiunilor

- apără principiul subsidiarităţii (deciziile trebuie adoptate la nivelul autorităţilor publice care se află cel mai aproape de cetăţeni);

- este organ consultativ. Tratatul de la Maastricht prevede obligativitatea consultării Comitetului Regiunilor de către Comisia sau Consiliul UE în numeroase domenii care afectează interesele regionale, îndeosebi în educaţie, tineret, cultură, sănătate publică, coeziune economică şi socială, reţele transeuropene de transporturi, de telecomunicaţii şi energie;

- joacă un rol important în procesul de integrare europeană. Unul din principalele sale obiective îl reprezintă consolidarea coeziunii economice şi sociale a statelor membre.

- Emite avize din proprie iniţiativă asupra unor probleme ce vizează oraşele şi regiunile, precum agricultura şi protecţia mediului.


1.Comentaţi următoarea aserţiune:

• “În vreme ce piaţa unică înseamnă o creştere a liberalizării şi a concurenţei cu scopul de a stimula creşterea economică, politica de coeziune reprezintă instrumentul creat pentru a garanta că toate ţările şi teritoriile vor beneficia de avantajele economice oferite de piaţa unică” (Gerhard Stahl şi Damian Lluna, A Cohesion Policy for the Future, Intereconomics, December, 2003)


2. Realizaţi un eseu pornind de la următoarea aserţiune:

• “Nu este clar dacă şabloanele magice ale reformei oferă o rezolvare permanentă a acestor aspecte (n. convergenţa), iar construcţia instituţională adecvată nu poate avea loc peste noapte. Şi atunci, care sunt sursele creşterii, ale potenţialului ajungerii din urmă?” (Daniel Dăianu, 2002, Este posibilă convergenţa economică în Europa?)


3. Ce înţeles are sintagma “o Europă cu geometrie variabilă”, prin prisma politicii de dezvoltare regională?


Viitorul politicilor regionale(1)

• În ultimii ani au fost formulate unele opinii critice care pun sub semnul întrebării oportunitatea menţinerii fondurilor structurale. Astfel, se consideră că la sfârşitul actualului cadru financiar (2000-2006), UE ar trebui să renunţe la politica regională comună. Programele de cheltuire a fondurilor structurale intră în contradicţie cu politica de stimulare a concurenţei

• Alte opinii sunt în favoarea menţinerii unei politici de coeziune comune (Instituţiile comunitare şi, în primul rând, Comisia), cum ar fi:


Viitorul politicilor regionale(2)• 1. Rezultatele, în general pozitive, ale aplicării politicii regionale

comune. Se consideră că valoarea adăugată de politica regională este considerabilă:– în termeni economici, investiţiile adiţionale au asigurat posibilităţi sporite de

creştere, atât regiunilor mai puţin dezvoltate, cât şi a celor în curs de restructurare economică;

– politica regională comună a contribuit, în mod direct, la ameliorarea integrării politice şi geografice. În termeni fizici, unul dintre principalele capitole de cheltuieli este acela al dezvoltării reţelelor de infrastructură, inclusiv reţelele transeuropene, în domeniul transportului, telecomunicaţiilor şi energiei;

– politica regională comună a sprijinit realizarea priorităţilor europene, prin asigurarea, în ţările membre şi în diverse, a creării capacităţilor fizice care să le permită să implementeze alte politici, cum ar fi acelea din domeniile cercetării, educaţiei şi training-ului, tehnologiei informaţiei etc.


Viitorul politicilor regionale(3)• Bilanţul pozitiv al aplicării politicii structurale poate fi pus în evidenţă şi cu

ajutorul unor date:

• PIB/loc. al Spaniei, Greciei şi Portugaliei (luate în calcul ca un grup) a sporit considerabil, şi anume de la 68% din media UE în anul 1988 la 79% în anul 1999. Diferenţa s-a diminuat cu 9-10 puncte procentuale în cazul Spaniei şi Greciei şi cu 17 puncte procentuale în cazul Portugaliei.

• În cazul Irlandei, cea de-a patra ţară de coeziune, efectele pozitive au fost mult mai consistente, PIB/loc. majorându-se de la 70% din media UE în anul 1988 la 118% în anul 2001

• În intervalul 1989-1999, PIB-ul Greciei şi Portugaliei s-a mărit cu 9,9% şi, respectiv, cu 8,5%, ca efect al intervenţiei structurale

• Intervenţia structurală a echivalat cu 3,5% din PIB-ul Greciei, iar în cazul Portugaliei şi Spaniei, cifrele au fost de 3,3% şi, respectiv, 1,5%



• La nivelul UE a fost semnalată şi o convergenţă a regiunilor către media comunitară.

• În perioada 1988-1998, pe ansamblul regiunilor eligibile pentru Obiectivul 1, PIB/loc. a crescut de la 63% la 70% din media UE

• În perioada 1994-2001, PIB/loc. a sporit, în regiunile menţionate, într-un ritm mediu anual de cca.3%, comparativ cu un ritm ceva mai mare de 2% în restul UE

• În perioada 1988-1998, rata şomajului s-a redus cu 2,2 puncte procentuale în cazul regiunilor eligibile pentru Obiectivul 2, în vreme ce la nivelul UE, scăderea a fost de numai 1,3 puncte procentuale

• Totuşi calitatea scăzută a administraţiei în regiunile mai puţin dezvoltate nu ar fi creat dificultăţi în cheltuirea sumelor alocate din fondurilor structurale şi Fondul de Coeziune. În perioada 1994-1999, pe ansamblul regiunilor incluse în Obiectivul 1, nivelul indicatorului “raportul de cheltuire” a fost de 79%, variind de la 67% în Italia, la 81-87% în Spania, Irlanda şi Grecia şi la un max. de 90% în Portugalia. Introducerea regulii “n+2” a condus la utilizarea fondurilor în proporţie de 100% în 2003



• 2. Procesul de convergenţă economică este departe de a fi încheiat

• În opinia Comisiei, dacă se va menţine ritmul actual de desfăşurare a acestui proces, vor mai fi necesari 20-30 de ani pentru eliminarea totală a diferenţelor între PIB/loc. al Spaniei, Greciei şi Portugaliei, pe de o parte, şi al restului UE-15, pe de altă parte.

• Discrepanţele regionale continuă să se situeze la niveluri ridicate. De ex., în 29 regiuni eligibile pentru Obiectivul 1, PIB/loc. reprezenta, în anul 2001, mai puţin de două treimi din media comunitară. Aceste regiuni sunt situate în Grecia, Portugalia, sudul Spaniei şi sudul Italiei, incluzând şi şase regiuni din estul Germaniei, Cornwall (Anglia) şi patru teritorii de peste mări


VA MULTUMESC!

cursreg_master3.ppt

Documents