curs1 (luminita mihail) tehnici de definire a caracterului inovator

42
1 Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Investeşte în oameni! Axa prioritară 1: „Educaţie şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.2: „Calitate în învăţământul superior" Număr de identificare contract: POSDRU/156/1.2/G/135587 Titlul proiectului: Bursa de Proiecte – Cultura Inovativ Antreprenorială Aplicată Beneficiar: Universitatea Ovidius din Constanţa TEHNICI DE DEFINIRE A CARACTERULUI INOVATOR Constanţa 2014

Upload: coolavinia

Post on 15-Jan-2016

43 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

bursa de proiecte

TRANSCRIPT

Page 1: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

1

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Investeşte în oameni! Axa prioritară 1: „Educaţie şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării

societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.2: „Calitate în învăţământul superior" Număr de identificare contract: POSDRU/156/1.2/G/135587 Titlul proiectului: Bursa de Proiecte – Cultura Inovativ Antreprenorială Aplicată Beneficiar: Universitatea Ovidius din Constanţa

TEHNICI DE DEFINIRE A CARACTERULUI INOVATOR

Constanţa

2014

Page 2: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

2

CUPRINS

1. Introducere...................................................................................................................................3

1.1 Obiectivele cursului ....................................................................................................3

1.2 Definirea conceptelor de inovare, inovaţie şi invenţie................................................4

2. Tipuri şi surse de inovaţii............................................................................................................8

2.1 Tipuri de inovare..........................................................................................................8

2.2 Surse pentru inovare.................................................................................................17

2.3 Modele ale procesului de inovare..............................................................................20

3. Evaluarea caracterului inovator..............................................................................................25

3.1 Indicatori indirecţi de măsurare a inovaţiei......................................................25

3.2 Evaluarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pentru un proiect cu caracter

inovativ-antreprenorial.........................................................................................29

3.3 O propunere de chestionar pentru evaluarea unui proiect inovativ

antreprenorial........................................................................................................30

4. Exemple de idei inovative din diverse domenii de activitate...............................................35

5. Bibliografie...............................................................................................................................41

Page 3: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

3

1. INTRODUCERE

1.1 Obiectivele cursului

Obiectivul general al cursului Tehnici de definire a caracterului inovativ este acela de a

facilita accesul la o bună cunoaştere şi întelegere a conceptelor de inovare, inovaţie şi invenţie, din

punct de vedere al asemănarilor şi deosebirilor între aceste concepte. Urmărind acest obiectiv, cursul

este alcatuit din două componente:

-o componentă teoretică, în care prezentăm la nivel conceptual fenomenul de inovaţie, cu

caracterizări ale tipurilor de inovaţie şi diferitelor modele ale procesului inovativ şi

-o componentă aplicată, în care ne concentrăm atenţia asupra evaluarii caracterului inovativ,

propunând aici un chestionar care a fost implementat cu succes în vederea evaluarii proiectelor

antreprenoriale. Numeroase aplicaţii (exemple de idei inovative) vor fi furnizate în vederea

exemplificării caracterului inovator din diverse domenii.

Obiectivele specifice ale acestui curs se pot sintetiza în însuşirea de către cursanţi a

următoarelor abilităţi:

Să definească inovaţia

Să identifice în mod corect tipurile de inovaţie existente

Să înţeleagă legătura de influenţă între inovaţia tehnologică, cea de marketing şi cea

organizaţională

Să descrie şi să diferenţieze principalele modele de inovaţie

Să identifice şi să evalueze caracterul inovator al diverselor proiecte supuse studiului.

Page 4: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

4

1.2 Definirea conceptelor de inovare, inovaţie, invenţie

Inovaţia a fost definită în multe moduri diferite de către diferiţi specialişti, fără să existe o

definiţie general acceptată.

În DEX Online1, A INOVA semnifică: „A face o schimbare, a introduce o noutate într-un

domeniu, într-un sistem, etc.; a introduce, a adopta, a propaga o inovaţie“.

Folosind aceeaşi sursă, INOVAŢIA2 este definită drept:

1) „o noutate, schimbare, prefacere;

2) rezolvarea unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătăţirii

(productivităţii) muncii, perfecţionării tehnice sau raţionalizării soluţiilor aplicate".

Totodată, dicţionarul Merriam-Webster Online3 prezintă o definitie cu sens larg a inovaţiei:

"1) introducerea a ceva nou;

2) o idee nouă, o metodă nouă sau un dispozitiv nou".

Inovaţia este definită şi ca transformarea progresului tehnico-ştiinţific potenţial în cel real, sub

forma noilor produse sau tehnologii. Termenul de „inovaţie" provine de la cuvântul latin „inovatis"

(in - în, novatis - nou), ceea ce în traducere ar însemna înnoire, noutate, schimbare.

Inovaţia este deci un proces complex, care presupune testarea si implementarea unei idei noi,

experimentarea unui proces nou, realizarea unui produs nou sau îmbunătăţirea unuia deja existent.

Noţiunea de „inovaţie" din punct de vedere economic a fost analizată, pentru prima dată, de

către savantul austriac J. Schumpeter, care în lucrarea sa [14], defineşte inovaţia ca fiind „totalitatea

modificărilor cu scopul implementării şi utilizării noilor tipuri de produse, mijloace de producţie şi

transport, pieţe de desfacere şi forme de organizare a procesului de producţie".

Conform lui Schumpeter, se admite că şase tipuri de activităţi inovative, şi anume:

1) crearea unui produs nou;

2) introducerea unei metode noi de fabricaţie;

3) apelarea la o materie primă nouă;

1 http://dexonline.ro/definitie/inova 2 http://dexonline.ro/definitie/inova%C8%9Bie 3 http://www.merriam-webster.com/

Page 5: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

5

4) intrarea pe o piaţă nouă (sau crearea unei noi pieţe);

5) o organizare nouă a firmei;

6) crearea unei imagini noi a organizaţiei.

Observăm că din cele şase tipuri de activităţi, primele trei sunt de natură tehnologică, iar

celelate trei ţin de domeniul economic. Precizăm că iniţial Shumpeter identifica doar primele cinci

activităţi, cea de-a şasea s-a impus mai târziu odată cu creşterea nivelului concurenţial al

organizaţiilor.

Conform convingerilor lui Schumpeter, inovaţia reprezintă sursa de bază a profitului. El afirmă

că, în esenţă, profitul reprezintă rezultatul realizării de noi combinaţii, iar fără dezvoltare nu există

profit şi invers, fără profit nu există dezvoltare.

INOVAREA este un proces (acţiunea de a inova), iar inovaţia este rezultatul unui proces de

inovare. Există şi opinia că "inovarea" este atât un proces, cât si rezultatul acestui proces (deci ar fi

atât formă activă cât şi rezultativă), adică există o polisemie a termenului.

Legislaţia din România tratează inovarea sub două aspecte:

• inovaţia - ca produs: o nouă funcţie sau îmbunătăţirea funcţionalităţii unui produs, proces sau

serviciu, în oricare dintre domenii şi care ar putea sau poate să răspundă cererii pieţei sau care ar

putea sau poate genera o nouă cerere a pieţei;

• inovaţia - ca proces: activitatea care permite apariţia inovării - ca produs - şi care se

bazează pe un comportament individual, social sau de firmă, creativ şi dinamic. Această

activitate include şi cercetarea-dezvoltarea.

În DEX Online4, INVENŢIE este definită ca reprezentând:

1.Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoaşterii care prezintă noutate si progres

faţă de stadiul cunoscut până atunci.

2. Afirmaţie care susţine ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase;

3. Căutarea si alegerea ideilor şi argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor şi temelor

corespunzătoare într-o creaţie artistică.

4 http://dexonline.ro/definitie/inven%C8%9Bie

Page 6: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

6

Ca urmare a definiţiilor de mai sus, putem face următoarea constatare: INVENŢIE şi INOVAŢIE

sunt concepte care nu trebuie confundate. Astfel, invenţia este prima apariţie a unei noi idei

(concept) pentru un nou produs sau proces, în timp ce inovaţia este prima implementare

(comercializare) a ideii noi. Această idee nouă poate fi o recombinare a unor idei vechi, o formulă sau

o abordare unică ce este percepută ca nouă de către persoanele implicate. Inovaţia vizează o aplicare

comercializabilă în practică a unei invenţii.

Dacă invenţia este definită ca acţiunea de a imagina, a inventa, a crea ceva nou, sau capacitatea de

a descoperi ceva, de a crea prin imaginaţie, inovaţia se defineşte ca întregul proces care continuă de la

naşterea unei idei până la punerea sa în practică.

O invenţie nu devine o inovaţie până ce nu a fost procesată prin activităţi de producţie şi

marketing şi a fost comercializată pe piaţă.

O abordare nuanţată a conceptelor de inovaţie şi invenţie aparţine lui Edward B.Roberts (2007)

care consideră că procesul de inovare este compus din două părţi:

1) generarea unei idei sau invenţii;

2) transformarea ideii într-o afacere.

În limba franceză sau engleză, termenul “innovation” defineşte, în acelaşi timp, un “proces” şi un

“rezultat” al acestuia. De aceea, termenul de “inovare” are accepţiuni diferite, în funcţie de contextul

în care este utilizat sau studiat. Considerăm mai întâi necesară delimitarea conceptuală între cele două

sensuri ale termenului de “inovare”, menţionate mai sus, vezi [15].

Inovarea (ca proces) este activitatea care include cercetarea, proiectarea, producţia şi distribuţia,

ca etape principale într-un sistem de interacţiuni, cu schimburi între diversele funcţiuni şi diverşi

participanţi, ale căror experienţe, cunoştinţe şi capabilităţi sunt îmbogăţite şi au ca rezultat o inovaţie.

Inovarea (ca rezultat) se concretizează într-un nou produs, proces, procedeu sau serviciu.

Inovarea este o activitate complexă, diversificată, implicând mai multe componente, faze şi

legături. O definiţie clasică, general acceptată, este următoarea: "Inovarea include toate măsurile

ştiinţifice, tehnice, organizatorice, comerciale şi financiare necesare pentru a asigura succesul

realizării dezvoltării şi comercializării materialelor şi produselor noi sau îmbunătăţite, a procedeelor

noi sau perfecţionate, sau pentru introducerea şi aplicarea unui nou serviciu social".

Page 7: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

7

Restrângând definiţia de mai sus vom defini inovarea ca transformarea unei idei, în:

un produs nou sau îmbunătăţit, lansat pe piaţă;

un procedeu operaţional (tehnologic) nou sau îmbunătăţit, utilizat în industrie sau alte activităţi

economice;

un nou tip de serviciu social;

un nou tip de organizare a unei activităţi.

Din conceptele enunţate mai sus rezultă următoarele aspecte referitoare la inovaţie:

a) inovaţia poate fi rezultatul final al activităţii ştiinţifice şi de cercetare (tehnică sau tehnologie

nouă, produs nou, etc.);

b) inovaţia este un proces de creaţie, implementare şi extindere a noilor tehnologii, a noilor forme

de organizare etc.;

c) inovaţia ca rezultat şi ca proces are drept scop transformarea cunoştinţelor ştiinţifice/tehnologice

în produse care satisfac cerinţele clienţilor;

d) inovaţia se prezintă ca rezultat al unui proces de investiţie în cercetări şi elaborări ştiinţifice prin

crearea de noi produse, noi tehnologii sau noi metode, în scopul obţinerii profitului.

Page 8: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

8

2. TIPURI ŞI SURSE DE INOVARE

2.1. Tipuri de inovaţii

În Manualul OSLO [12], care este principala sursa bibliografică folosită în acest capitol, sunt

identificate 4 tipuri de inovaţie. Primele două tipuri de inovaţii sunt de natură tehnologică şi vizează

inovaţia de produs şi de proces, acestea fiind abordate înca din prima ediţie a manualului aparută în

anul 1992. Următoarele două categorii şi anume inovaţia de marketing şi cea organizaţională au fost

abordate în detaliu în cea de-a treia ediţie a manualului (2005).

Deşi noţiunea de inovaţie tehnologică poate părea destul de clară ( un model nou de computer,

de telefon mobil, de automobil sau un produs nou farmaceutic sau cosmetic, etc.) există o gama largă

de definiţii ale inovaţiei tehnologice. Inovarea se regăseşte în produse, procese sau servicii, însă

delimitarea dintre aceste concepte este destul de fină, în sensul că produsul unei companii poate

reprezenta un proces pentru alta.

În vederea identificarii în mod adecvat a particularităţilor şi a legăturii între cele 4 tipuri de

inovaţie, prezentăm în continuare o caracterizare a fiecarui tip de inovaţie.

1. Inovaţia tehnologică de produs.

Aşa cum este definită în Manualul OSLO [12], inovaţia de produs reprezintă introducerea

unui bun sau serviciu care este nou sau îmbunătăţit semnificativ în ceea ce priveşte caracteristicile

lui sau utilizările intenţionate. Aceasta include îmbunătăţiri semnificative ale specificaţiilor tehnice,

componentelor şi materialelor, ale software-ului încorporat, ale atitudinii prietenoase faţă de

utilizatori sau ale altor caracteristici funcţionale. Inovaţiile de produs pot utiliza noi cunoştinţe sau

tehnologii, sau se pot baza pe noi utilizări sau combinaţii ale cunoştinţelor şi tehnologiilor existente.

Termenul de produs inovativ este folosit pentru a desemna atât un bun, cât şi un serviciu, ale

cărui caracteristici diferă semnificativ de bunurile şi serviciile produse anterior de o firmă. Primele

Page 9: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

9

microprocesoare şi camere digitale sunt exemple de produse inovative ce au folosit tehnologii noi.

Pe de altă parte, primele MP3 playere portabile sunt exemple de produse inovative care au tehnologii

existente, pentru că au combinat softuri existente cu tehnologii ce ţin de harduri de dimensiuni mici.

Inovaţia in domeniul bunurilor, reprezentată prin îmbunătăţiri semnificative ale produselor

existente, se poate obţine prin schimbări ale materialelor, componentelor şi ale altor caracteristici

care cresc performanţa noilor produse. De exemplu, introducerea GPS-ului şi altor sisteme în

industria auto sunt exemple de inovaţii ale produselor prin schimbarea componentelor existente sau

prin adăugarea unor componente noi. Utilizarea unor materiale sau componente noi poate avea

efecte diferite cum ar fi ieftinirea produsului, creşterea performanţei acestuia, obţinerea unor funcţii

noi sau chiar a unui design nou.

Inovaţia în domeniul serviciilor poate include îmbunătăţirea semnificativă a modului de

furnizare a acestora, a funcţiilor lor sau poate însemna introducerea unor servicii complet noi. De

exemplu, serviciile de Internet-banking au fost îmbunătăţite din punct de vedere al vitezei de lucru şi

a accesibilităţii acestora de către clienţi.

Mai multe exemple de inovaţii de produs - bunuri sau servicii - vor fi prezentate în ultimul

capitol.

2. Inovaţia tehnologică de proces presupune implementarea unor metode noi de producţie sau

de livrarea, sau care au fost îmbunătăţite semnificativ. Aceasta include schimbări semnificative în

tehnici, echipamente tehnologice şi/sau ale software-ului, (vezi [12]). Rezultatul inovării de proces

trebuie să fie semnificativ în ceea ce priveşte: nivelul producţiei şi distribuţiei, creşterea calităţii

produselor sau reducerea costurilor de producţie. Inovarea de proces ţine aşadar de aspecte interne

ale unei întreprinderi şi permite îmbunătăţirea performanţei acesteia. Poate fi vorba despre

modificări ale procesului de fabricaţie, de perfecţionarea materialelor existente sau de valorificarea

experienţei dobândite pe parcurs. Constatăm deci că acest tip de inovare, care nu este percepută în

mod direct de către beneficiar, este extrem de utilă firmelor în lupta cu concurenţii pe piaţă, pentru

că permite obţinerea unor produse la un cost mai mic sau a unor produse mai performante.

Un exemplu de inovaţie de proces ţine de realizarea circuitelor imprimate, care a condus la

evoluţia PC-ului până la ceea ce este în zilele noastre. De asemenea, introducerea sistemelor de

localizare GPS în servicii de transport, implementarea unui nou sistem de rezervare în agenţiile de

Page 10: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

10

turism sunt exemple de inovaţii de proces care au fost implementate cu succes în domeniile de

activitate vizate, dar ale căror efecte s-au resimţit şi în alte sectoare economice şi sociale.

Din caracterizarea celor două tipuri de inovaţie ce ţin de aspecte tehnologice-inovaţia de

produs, respectiv de proces, observăm că există o legatură între ele. Astfel, inovarea de produs ce

ţine de introducerea unor bunuri noi sau cu proprietăţi îmbunăţite, atrage după sine inovarea de

proces prin modificarea de exemplu a modului de fabricaţie sau a modului de distribuţie. Însă,

inovaţia de proces se poate implementa aceluiaşi bun sau serviciu, în sensul că de exemplu,

reducerea costurilor de livrare nu afectează cu nimic caracteristicile şi performanţa produselor.

3. Inovaţia de marketing reprezintă implementarea unei noi metode de marketing care implică

schimbări semnificative ale designului produsului sau ale ambalajului, noi metode de vânzare, de

plasare sau de promovare a produsului sau schimbări semnificative în privinţa politicii de preţuri

(vezi [12]).

Inovaţiile de marketing au scopul de a satisface mai bine necesităţile clienţilor, urmăresc

deschiderea de noi pieţe sau o poziţionare nouă a produselor firmei pe piaţă, cu obiectivul de a creşte

vânzările firmei.

Inovaţia de marketing, comparată cu alte schimbări în domeniul de marketing al unei firme,

constă în implementarea unei metode de marketing care nu a fost utilizată anterior în practicile

firmei. Aceasta poate fi parte a unui nou concept de marketing sau poate fi o strategie în care

metodele de marketing propuse a se utiliza au suferit modificari semnificative. Aceste metode noi de

marketing pot fi implementate în firma care le-a generat, dar pot fi adoptate şi de către alte firme sau

organizaţii şi se pot referi la produse inovative sau chiar la produse existente deja pe piaţă.

Urmărind definiţia, inovaţia de marketing presupune schimbarea semnificativă a designului

unui produs, care se referă fie la forma produsului, fie la ambalajul acestuia, dar care nu modifică

funcţionalitatea şi caracteristicile produsului. Inovaţii ce ţin de designul unui produs pot include, de

asemenea, introducerea unor schimbări semnificative în formă, aspect sau în gustul produselor

alimentare sau a băuturilor, cum ar fi introducerea de noi arome pentru un produs alimentar, pentru a

se adresa unui nou segment de clienţi. Un exemplu de inovaţie de marketing este implementarea

unui nou ambalaj pentru o gamă de produse cosmetice, în vederea obţinerii unui aspect unitar şi

exclusivist al produselor pe o piaţă nouă.

Page 11: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

11

Metode inovative de marketing ce ţin de plasarea produselor sunt reprezentate de introducerea

unor noi canale de vânzare, unde prin canale de vânzare înţelegem metode folosite pentru a vinde

bunuri sau servicii clienţilor. Exemple de astfel de inovaţii în marketing sunt introducerea pentru

prima dată a sistemelor de vânzare directă sau cu amanuntul exclusiv de tip franciză. De asemenea,

folosirea pentru prima dată a unor metode noi de a prezenta produsele, cum ar fi show-room-urile în

care produsele au fost dispuse într-un mod tematic.

Metode noi de marketing în promovarea produselor se referă la folosirea unor noi concepte de

promovare a bunurilor şi serviciilor unei firme. De exemplu, prima utilizare a promovarii produselor

prin intermediul programelor de televiziune sau a filmelor poate fi considerată o inovaţie de

marketing. De asemenea, introducerea şi dezvoltarea unor noi simboluri ce ţin de marca produselor,

pentru a le promova pe pieţe noi este o inovaţie de marketing.

Inovaţia ce ţine de politica preţurilor presupune folosirea unor noi strategii în stabilirea

preţurilor pentru a accesa alte segmente de piaţă. Un exemplu de astfel de inovaţie este raportarea

pentru prima dată a preţului unui produs la cerere. Aşadar, la comenzi mari firmele sunt dispuse să

reducă preţurile de achiziţie. Mai multe exemple de inovaţii de tip marketing vor fi prezentate în

ultimul capitol.

Din caracterizarea prezentata mai sus a celor două categorii de inovaţii- tehnologică (de produs

sau de proces) şi de marketing- se pot identifica mai ales particularităţile specifice fiecarui tip de

inovaţie.

Sunt exemple însă în care distincţia între inovaţia de produs şi cea de marketing, de exemplu,

este foarte fină şi ţine de domeniul de activitate al firmelor. Un astfel de exemplu este inovaţia ce

presupune vânzări pe internet. Pentru o firmă care produce şi vinde bunuri, introducerea vânzării pe

internet pentru prima dată este un exemplu de inovaţie de marketing în plasarea produselor. Pentru

firmele care activează în domeniul IT, adică pentru firmele care construiesc site-uri WEB care

permit altor firme sa-şi vânda produsele, o schimbare semnificativă în caracteristicile sau

performanţele site-urilor create, reprezintă o inovaţie de produs.

Dacă studiem inovaţia de proces şi cea de marketing, ambele pot fi reprezentate de metode noi

de a muta produse sau informaţii, însa scopul lor diferă semnificativ. Astfel, inovaţia de proces

presupune metode noi de producţie şi de livrare care să scadă costurilor şi să crească calitatea

produselor, iar inovaţia de marketing are drept scop creşterea nivelului de promovare şi de vânzări,

Page 12: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

12

prin schimbarea poziţionării sau a prestigiului produselor. Un exemplu de inovaţie în care graniţa

între cele două tipuri de inovaţie este foarte fină, este introducerea unor noi canale de vânzari. Astfel,

inovaţii care presupun noi modalităţi de a vinde produse clienţilor pot presupune şi implementarea

unor noi metode de transport, de depozitare sau de manipulare a produselor. Dacă aceste inovaţii

urmăresc atât creşterea vânzarilor, cât şi reducerea costurilor de distribuţie, atunci ele pot fi

considerate ca fiind inovaţii de proces, dar şi de marketing.

4. Inovaţia organizaţională.

Literatura de specialitate care abordeaza fenomenul de inovaţie organizaţională este foarte

amplă şi diversă şi subliniază faptul că relaţia între organizaţie şi inovare este complexă şi dinamică,

având multe tipuri de abordări şi interpretări, fiind astfel dificil de definit.

Una dintre definiţiile acceptate în literatura este următoarea:

Inovaţia organizaţională reprezintă implementarea unei noi metode de organizare în practicile

de afaceri ale firmei, în organizarea locurilor de muncă sau în relaţiile externe ale firmei. O astfel de

inovaţie urmăreşte creşterea performanţelor firmei prin reducerea costurilor administrative sau ale

tranzacţiilor, îmbunătăţirea satisfacţiei la locurile de muncă (şi astfel a productivităţii forţei de

muncă) sau reducerea costurilor de aprovizionare, vezi [6].

Unul dintre articolele care tratează inovarea organizaţională este articolul [11], publicat in 2004

de către A. Lam, care are drept scop studierea relaţionării între inovare şi organizaţie urmărind 3

perspective diferite, însa interconectate. Astfel, cele 3 perspective sunt:

1. relaţionarea între forme structurale de organizare şi inovare

2. inovarea ca un proces de învăţare şi cunoaştere şi creare organizaţională

3. capacitatea de organizare pentru schimbare şi adaptare în vederea inovării.

Există în literatura de specialitate o lungă tradiţie în a studia legatura dintre mediu, structura

organizatorică şi perfomanţa oraganizaţională. Deşi sunt studii în care a fost analizată influenţa

individului asupra procesului de inovare, în ultimul timp, mulţi cercetatori s-au concentrat asupra

Page 13: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

13

influenţei structurii organizatorice în facilitarea inovarii. Astfel, mai multe studii au arătat că

anumite forme structurale de organizare facilitează crearea de noi produse şi procese, mai ales în

legatură cu schimbările rapide de mediu.

Din punct de vedere al relaţionării între structura şi inovare, modelul Burns si Stalker (vezi [5])

identifică două tipuri de organizări. Astfel, o primă structură este aşa cum o numesc autorii de

„tip mecanic”, adică o structură mai rigidă, ierarhizată, potrivită unor condiţii de piaţă şi de mediu

stabile, în care sarcinile sunt îndeplinite de către indivizii organizaţi în departamente specializate. În

acest tip de organizaţie, drepturile şi obligaţiile sunt cunoscute, poziţiile în cadrul ierarhiei au

responsabilităţile şi tehnicile de lucru bine stabilite, iar comunicarea şi controlul funcţionează

conform structurii ierarhice.

Cel de-al doilea tip de organizare, numit „organic”, a apărut mai recent şi are o structură mai

flexibilă, care permite o adaptare la condiţii de schimbare rapidă şi inovare. În acest tip de

organizare, comunicarea şi autoritatea funcţionează cu precădere pe orizontală, nu pe verticală ca în

cazul organizării de tip mecanic. De asemenea, sarcinile la nivel individual sunt într-o continuă

adaptare şi se modifică inclusiv ca urmare a interacţiunii între indivizi. Informaţiile şi cunoştinţele

sunt localizate la orice nivel al reţelei de lucru, nu neapărat la nivelurile de vârf aşa cum se întâmplă

în organizaţiile de tip mecanic.

În principiu, niciunul dintre cele două tipuri de organizare nu este în mod necesar rău sau bun.

Deşi din punct de vedere al descrierii lor, cele două tipuri de organizare sunt total opuse, există

organizaţii în care funcţionează un sistem care mixează cele doua structuri. Modelul propus de Burns

şi Stalker rămane şi astăzi relevant, pentru că arată provocările la care sunt expuse organizaţiile în

încercarea lor de a se îndepărta de structura mecanică spre cea organică, pentru a putea răspunde

prompt la cererea pieţei şi a mediului, dar mai ales la a oferi un răspuns inovativ problemelor

actuale, ce ţin de tehnologii, economie şi mediu.

Perspectivele structurale prezentate mai sus tratează inovarea ca pe un rezultat al unor

caracterisitici de tip organizatoric şi structural. Există însă studii care privesc inovarea ca pe un

proces generator de noi idei de organizare, care să faciliteze rezolvarea unor probleme. Astfel, unii

Page 14: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

14

cercetători definesc inovaţia organizaţională ca pe o schimbare organizatorică semnificativă şi

atipică, care întruchipează o idee nouă, ce nu se regaseşte în structurile curente ale organizaţiilor.

Din acest punct de vedere, organizarea inovaţia înseamna o organizare creativă, capabilă să

asimileze cunoştinţe la nivelul organizaţiei, nu doar al individului şi să creeze cunoştinţe noi.

Aşadar, cunoaşterea şi învăţarea de cunoştinţe noi la nivel organizaţional devine un factor esenţial în

promovarea sau inhibarea inovaţiei.

Perspectiva inovării ca un proces de învaţare, cunoaştere şi creaţie organizaţională se sprijină

pe studii psihologice realizate la nivel de individ, care au fost extinse la nivel de grup şi apoi la nivel

de organizaţii. Astfel, în literatura de specialitate, informaţia este procesată prin prisma modelelor

cognitive create anterior de către individ. În mod asemănator, organizaţiile dezvoltă modele mentale

colective care influenţează deciziile la nivel de management şi prin urmare, acţiunile întreprinse.

Spre deosebire de cunoaşterea la nivel individual, cunoaşterea organizaţională include o dimensiune

socială, care presupune un mod organizat de a gândi şi acţiona la nivel colectiv. Mai mult,

interacţiunea socială şi dinamica grupului în cadrul organizaţiilor modelează capacitatea colectivului

de a învaţa şi de a genera idei noi, care constituie una din premisele procesului inovativ. Privind

asadar inovaţia organizaţională din perspectiva cunoaşterii, constătam că în organizaţii cu diferite

forme structurale, procesul de învaţare şi de creare la nivel organzaţional generează abilităţi

inovative, care conduc la rezolvarea problemelor într-un mod inovativ.

Din punct de vedere al celei de-a treia perspective considerată de A. Lam şi anume a legăturii

între adaptarea organizării şi inovaţie, studiile arată că organizaţiile reuşesc cu greu sau deloc să

implementeze o strategie nouă în vederea adaptării la cerinţele mediului economic/tehnologic în care

activează. De fapt, aceste schimbări în vederea adaptării structurii organizaţionale au loc mai ales la

nivelul indivizilor, organizaţiile vechi fiind înlocuite cu unele noi.

Organizaţiile funcţionează în baza unor norme, reguli, ipoteze şi interes asumate, care

generează o rutină şi nişte abilităţi greu de schimbat sau de adaptat. De fapt, schimbările

organizaţionale constau în reproducerea şi consolidarea modurilor de gândire şi de organizare la

nivelul colectivului.

Page 15: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

15

Apare aşadar un nou factor care generează inovaţia organizaţională şi anume acela al

schimbării sau adaptării structurii existente pentru a răspunde în mod inovativ noilor provocări din

punct de vedere economic sau tehnologic.

Schimbările în mediul de activitate atrag după sine fie crearea unor organizaţii noi, care sunt

gândite de la început să răspundă schimbărilor radicale în domeniul tehnologic sau economic, fie

adaptarea organizaţiilor existente spre a putea oferi soluţii inovative problemelor şi solicitărilor

apărute în piaţă. Se pare că organizaţiile nou înfiinţate sunt mai de succes şi tind să înlocuiască pe

cele vechi care nu reuşesc să se adapteze suficient de repede la nevoile apărute.

Asadar inovaţiile tehnologice sau de marketing produc efecte asupra structurilor organizaţiilor,

generând astfel necesitatea inovaţiei organizaţionale. Abilitatea organizaţiilor de a se adapta

schimbării tehnologice este însă influenţată de viteza cu care organizaţiile dezvoltă noi competenţe

cognitive şi abilitţăi creative care să răspundă în mod inovativ noilor provocări.

Concluzionând, deşi cele două concepte- organizaţie şi inovare-sunt conectate, încă nu s-a

ajuns la un cadru unic pentru înţelegerea termenului de „inovare organizaţională”. Acest lucru se

datorează poate şi faptului că în literatura de specialitate existentă, definirea termenului de inovare

organizaţională se face în diverse moduri pentru a descrie diverse aspecte ale relaţionarii între

organizaţie şi inovare. De fapt, aşa cum reiese din studiile publicate pe acest subiect, inovarea

organizaţională cuprinde o gamă foarte largă de fenomene, unul dintre acestea fiind efectele

structurii organizatorice asupra capacităţii organizaţiilor de a învaţa, crea cunoştinte noi şi de a

genera inovaţie tehnologică.

Crearea organizaţională este fundamentală pentru procesul de inovare. Abilitatea unei

organizaţii de a inova este o precondiţie pentru a utiliza cu succes resurse inovative şi tehnologice

noi. Reciproc, introducerea unor noi tehnologii atrage după sine apariţia unor noi provocări pentru

organizaţii care conduc la schimbări şi adaptări de unde pot lua naştere forme organizaţionale noi.

Asadar, inovaţia tehnologică şi cea organizaţională sunt strâns legate.

În articolul sau, A. Lam [11] precizează că nu se ştie însă un criteriu clar în funcţie de care

organizaţiile îşi schimbă structura şi nici rolul pe care îl are inovaţia tehnologică în aceste schimbări.

Page 16: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

16

Aici lucrurile sunt supuse discuţiilor, studiul fiind încă deschis. A. Lam argumentează în articolul

său că o direcţie promiţătoare de cercetare viitoare recunoaşte faptul că inovaţia organizaţională

poate fi o condiţie necesară pentru inovaţia tehnologică, în sensul că procesele de reformă şi adaptare

organizaţională interne sunt necesare pentru a crea condiţiile prealabile inovării tehnologice.

Page 17: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

17

2.2 Surse pentru inovare

Inovarea poate avea diferite surse. Astfel, inovarea poate apărea ca urmare a schimbărilor din

structura organizaţiei/pieţii, ale legislaţiei, din percepţia diferită a problemelor, din analiza eşecurilor

şi realizărilor, sau din modul de rezolvare a problemelor în firme similare.

O altă sursă foarte importantă este generată de sectorul de cercetare şi dezvoltare care

funcţionează în diverse organizaţii, cum ar fi universităţile, centrele de cercetare, laboratoarele, etc.

Aici pot apărea idei noi, care puse în practică generează inovaţii fie de produs, fie de proces.

Putem deci să ne gândim la sursele inovării ca formând un sistem complex în cadrul căruia

orice inovare particulară poate apărea din una sau mai multe componente ale sistemului sau din

legătura dintre ele.

În literatura de specialitate apar identificate şapte surse potenţiale ale inovării, din care patru

sunt surse interne organizaţiei, iar următoarele trei sunt surse externe acesteia. Astfel, sursele interne

de stimulare a inovării sunt:

1. Neprevăzutul, sub forma succesului sau a eşecului. De exemplu, multe produse realizate

pentru tehnica militară au avut succes pe piaţa de bunuri. De exemplu GPS - sistemul de

poziţionare globală, a pătruns şi în construcţia de automobilele, pe lângă aeronave şi nave

maritime.

2. Neconcordanţa, de exemplu, neconcirdanţa dintre realitatea percepută şi cea adevărată. Astfel,

cererea mare în domeniul transportului de mărfuri şi de pasageri a stimulat creşterea

gabaritului navelor, extinderea utilizării transcontainerelor, adaptarea managementului prin

noi soluţii de depozitare şi transport, noi construcţii de porturi etc. Clienţii impun inovarea

rapidă prin solicitarea unor performanţe deosebite, aşa cum se întâmplă azi cu telefonia

mobilă.

3. Necesităţile procesului.

Page 18: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

18

4. Schimbările în structura domeniului sau a pieţelor. Un exemplu de domeniu, a cărui

structura e în schimare este domeniului fotografiilor şi al aparatelor foto. Aici, remarcăm faptul

că fotografia a evoluat de la formatul pe sticlă, la formatul imprimat pe hârtie de celuloză, iar în

prezent fotografiile sunt digitale. Preţurile au scăzut, performanţele aparatelor au crescut,

fotografiatul devenind azi accesibil multor categorii de oameni.

Precizăm că aceste surse de invoare sunt vizibile mai ales indivizilor care lucrează în cadrul

organizaţiei respective, dar reprezintă un indicator important pentru luarea deciziilor.

Pe de altă parte, sursele externe de stimulare a inovării sunt considerate a fi:

1. Modificările demografice, ca număr şi grupe de vârstă. Astfel, tinerii impun anumite cerinţe

pentru produse şi servicii, care nu pot fi trecute cu vederea. De exemplu, moda, aparatele

electrocasnice, de telefonie, calculatoarele, mp3 playerele etc.

2. Schimbările de atitudine. Uneori în societate pot apărea unele atitudini care stimulează

creativitatea şi inovarea. De exemplu, grija faţă de sănătate a dus la apariţia produselor “ecologice”,

a crescut solicitarea pentru vaccinuri, gimnastică de întreţinere, publicaţii, reclame etc.

3. Noile cunoştinţe din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnologiei sunt generatoare de inovaţie.

Exemplele sunt multiple, în domeniul ştiinţei materialelor, a energeticii, informaticii.

În general, un produs nou parcurge următoarele etape: apariţie (inovare de fond), lărgirea

aplicaţiilor (inovare de nişă), îmbunătăţiri (inovare curentă), inovare revoluţionară. Diferitele tipuri

de inovaţii pot avea efecte economice diferite: pot păstra şi chiar întări vechile relaţii de afaceri;

creează noi relaţii de afaceri; păstrează tehnologiile existente; creează noi logistici tehnologice.

Activităţile de inovare au un caracter ştiinţific, tehnologic, organizaţional, financiar şi

comercial. Procesul de inovare include şi o serie de activităţi care nu au caracter de cercetare-

dezvoltare, cum sunt fazele ulterioare de producţie şi distribuţie a noilor produse, instruirea

personalului în privinţa noilor procese, activităţi de implementare a inovaţiilor, de exemplu noi

metode de marketing sau noi metode organizaţionale.

Dacă, spre exemplu, ne concentrăm asupra activităţii din domeniul industrial, aici inovarea s-a

impus datorită unor restricţii de natură socială sau economică, dintre care amintim :

Page 19: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

19

1. Nevoia de a se dezvolta sau măcar de a se menţine pe piaţă, este poate cea mai importantă

sursă de inovaţie în cadrul oricărei întreprindere.

2. Cererea pieţei de a diversifica producţia. Întreprinderile sunt preocupate de diversificarea

produselor pentru a satisface nevoile pieţei către care se adreesează. Se observă că există o

înclinţie spre a inova în domeniul produselor şi mai puţin spre a diversifica tehnologiile

utilizate în realizarea produselor.

3. Obligativitatea de a respecta norme impuse de ligislaţie sau de cerinţe sociale. În ultimii

ani, accentul s-a pus asupra protecţiei mediului, ceea ce a condus la o actualizare constantă a

normelor în vigoare. Însă nu toate ramurile industriei sunt condiţionate de normele de protecţie

a mediului, cele mai afectate fiind ramuri ale industriei chimice, farmaceutice şi ale

automobilului. Desigur că există cazuri în care normele de protecţie a mediului afectează nu

caracteristicele produselor, ci tehnologiile utilizate in producţie. În ţările mai puţin dezvoltate,

există tehnologii mai vechi care intră în contradicţie cu normativele de protecţia mediului. Se

impune aşadar luarea de măsuri inovative în vederea schimbării acestor tehnologii.

4. Nevoia de a adapta la scăderi ale ofertei sau scumpiri ale materiei prime. Aici, intervine în

primul rând scumpirea energiei, care a determinat întreprinderile să-şi modifice tehnologiile de

producţie, dar şi să-şi reproiecteze produsele.

Sintetizând cele prezentate mai sus, observăm că inovarea în domeniul industriei se impune ca

urmare a unor restricţii ce ţin în mod deosebit de protecţia mediului, prin reducerea deşeurilor,

realizarea de produse nepoluante, folosirea de materii prime care nu sunt obţinute prin modalităţi

poluante, reciclarea materiilor prime şi a produselor uzate. De asemenea, o altă sursă care generează

inovaţie este dinamica schimburilor comerciale şi implicit a concurenţei la nivel local, dar şi global.

Page 20: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

20

2.3. Modele ale procesului de inovare

În decursul dezvoltării industriale au existat o serie de încercări de a impune o anumită ordine

conceptuală în analiza procesului de inovare, cu scopul de a înţelege natura şi modul de desfăşurare a

activităţilor de inovare şi pentru a asigura o bază mai sigură necesară formulării politicilor de inovare.

În această privinţă, au fost elaborate diferite modele ale procesului de inovare pe baza cărora să fie

posibilă ordonarea gândirii noastre asupra inovării. De regulă, astfel de modele ale procesului de

inovare au fost divizate în câteva faze care se referă la cercetarea de bază (fundamentală), în care apar

noi descoperiri ştiinţifice, cercetarea aplicativă în care descoperirile ştiinţifice sunt transformate prin

proiectare-inginerie în elaborări practice de noi produse, procese, servicii. Aceste noi realizări tehnico-

ştiinţifice inovative, în urma unor procese de producţie sunt transformate în bunuri comercializabile

care sunt difuzate în cadrul economiei. R. Rothwell a oferit o perspectivă istorică a procesului de

inovare, sugerând că opiniile asupra naturii procesului de inovare au evoluat de la un model liniar

(decada 1950-1960) spre modele complexe şi integrate (1980-1990). Modelele de inovare detaliază

relaţiile şi fluxurile de informaţii între departamentele firmelor industriale şi în relaţie cu clienţii.

Astfel, Rothwell a identificat 5 generaţii de modele ale procesului de inovare care relevă etapele de

evoluţie a realităţii economice şi a gândirii economice a comunităţii oamenilor de ştiinţă.

Prima generaţie de modele liniare (anii ‘50) a fost reprezentată de modele de tip "technology

push" ("tehnologia care împinge"), considerându-se că inovaţiile tehnologice apar sub impulsul

activităţilor de cercetare-dezvoltare : procesul de inovare începe cu o descoperire ştiinţifică (cercetare

fundamentală), trece printr-o invenţie care este valorificată apoi prin proiectare-inginerie şi activităţi

de producţie şi se sfârşeşte cu marketingul şi vânzarea noului produs inovativ sau a noului proces

inovativ care sunt "împinse" pe piaţă. În această abordare, se consideră deci că procesul de inovare

este constituit din faze secvenţiale, distincte conceptual şi temporal, caracterizate prin relaţii uni-

direcţionale (fără feedback-uri). Fazele modelului de inovare "technology push" sunt:

Cercetare fundamentală → Proiectare→Fabricaţie→Marketing→ Vânzări.

Un exemplu de industrie caracterizată cu precădere de modelul technology-push este industria

farmaceutică.

Page 21: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

21

A doua generaţie de modele a apărut la sfârşitul decadei 1960 şi începutul anilor 1970, fiind

denumite "market pull" (în trad. "piaţa care trage"). Aceste modele sunt de asemenea liniare şi

presupun că inovaţiile derivă dintr-o cerinţă percepută de piaţă, care influenţează direcţia şi rata

dezvoltării tehnologice, iar cercetarea-dezvoltarea are numai rol reactiv în procesul inovaţional.

Orientarea întregului proces inovaţional are loc spre satisfacerea exigenţelor consumatorilor. Fazele

modelului "market pull" sunt următoarele:

Cerinţele pieţei→ C&D→ Fabricaţie→ Vânzări.

Modelul market pull este bine reprezentat de industria alimentară.

Ambele modele liniare au fost supuse unor serii de critici, deoarece erau reprezentări foarte

simplificate care distorsionează realitatea procesului de inovare, proces care nu este liniar, ci este

afectat de bucle de feedback între fazele în curs de desfăşurare.

A treia generaţie de modele este reprezentată de aşa-numitul proces de inovare "prin cuplaj" ,

care poate fi considerat ca o cuplare (combinare) a modelelor "technology push" şi "market pull".

Acest model este centrat pe un proces interactiv, cu accent pe efectele de feedback între fazele de piaţă

şi de cercetare ale modelelor liniare precedente.

Procesul de inovare "prin cuplaj" este secvenţial din punct de vedere logic, deşi nu neapărat

continuu şi poate fi divizat în faze interdependente distincte funcţional, însă care interacţionază prin

feedback-uri spre faza precedentă. Modelul sugerează că furnizorii şi clienţii trebuie să fie strâns

"cuplaţi" în echipe integrate de dezvoltare a produselor.

Abernathy şi Utterback [2] au prezentat un model dinamic al inovării de produs şi de proces. În

acest model se consideră că inovaţiile de produs predomină în etapele timpurii ale procesului de

inovare, cînd inovaţiile de proces sunt flexibile şi firma urmăreşte să cîştige avantaje competiţionale

prin maximizarea performanţelor produsului. Pe măsura trecerii timpului, accentul competiţional se

deplasează pe variante ale produselor, iar procesul de producţie devine mai rigid, cu formarea de

"insule de automatizare". Acum predomină inovaţiile de proces, necesitate de creştere a volumului de

producţie. În a treia etapă, predomină inovaţiile incrementale de produs şi de proces, pentru că

competiţia este focalizată pe minimizarea costurilor. Modelul Abernathy-Utterback nu se aplică în

Page 22: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

22

toate ramurile industriale, ci se pretează în special pentru industria de automobile, electronică,

mecanică, chimică.

Modelele interactive diferă substanţial de cele liniare, reprezintă o alternativă la acestea, fiind

mult mai precise în descrierea relaţiilor complexe din cadrul proceselor de inovare. Din categoria

modelelor interactive face parte modelul cu legături în lanţ (chain-linked model), care a fost propus de

S. Kline şi N. Rosenberg [10]. Conform acestui model, inovarea apare din interacţiunea dintre

oportunităţile de piaţă (comerciale) şi oportunităţile tehnologice (capabilităţi) ale firmelor.

Modelul cu legături în lanţ pleacă de la perceperea unei noi oportunităţi de piaţă şi/sau a unei

invenţii care sunt urmate de un proiect analitic pentru un nou produs sau proces, elaborat pentru a

satisface acea necesitate (cerinţă) de pe piaţă. În etapa următoare, are loc dezvoltarea efectivă a

inovaţiei, printr-un proiect detaliat şi testare, după care are loc producţia de volum complet, iar în

final, marketing şi distribuţie pentru a accelera vînzările. Nu există însă o simplă avansare uni-

direcţională de la o etapă la cea următoare, ci modelul implică bucle de feedback între etapele (fazele)

procesului inovativ.

Modelul cu legături în lanţ se particularizează prin faptul că implică cinci traiectorii majore de

activităţi pe parcursul procesului de inovare. Prima traiectorie este denumită lanţul central de

inovare şi începe cu un proiect care se continuă prin dezvoltare şi producţie spre marketing şi

distribuţie. Această primă traiectorie are un caracter liniar. A doua traiectorie este reprezentată de

bucle de feedback care leagă fiecare fază din avalul lanţului central cu cea care o precede. Dintre

acestea, cel mai important este feedback-ul de la clienţii sau utilizatorii viitori ai inovaţiei. A

treia traiectorie de activităţi indică legăturile dintre cercetare-dezvoltare şi toate fazele procesului de

inovare. Cea de-a patra traiectorie a inovării descrie alimentarea procesului de inovare pe baza

fondului de cunoştinţe existente şi prin cercetare originală. Ultima traiectorie a inovării reprezintă

feedback-ul de la produsele inovării spre ştiinţă, adică oportunităţile deschise de inovaţii pentru

progrese în cercetarea ştiinţifică; această traiectorie semnifică faptul că noile echipamente sau

instrumente inovaţive stimulează ştiinţa.

Page 23: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

23

Meritul modelului de inovare cu legături în lanţ este că prin cele cinci traiectorii diferite ale

procesului sunt indicate diferitele surse ale inovării care ilustrează adevărata diversitate şi

complexitate a proceselor de inovare.

Modelul de dezvoltare de tip spirală, [4] concepe dezvoltarea produselor ca o reprezentare în

spirală, în care fiecare buclă reprezintă o fază a procesului. Procesul de dezvoltare de tip spirală este

convenabil pentru dezvoltarea produselor software. Modelul în spirală constă, principial, din şase

activităţi-cadru: 1) Comunicarea cu clienţii; 2) Planificarea; 3) Analiza riscului; 4) Ingineria; 5)

Construirea şi instalarea; 6) Evaluarea de către clienţi. Modelul prevede ca firmele să poată dezvolta

produse efectuând sondarea segmentelor de piaţă potenţiale cu "prototipuri", după care are loc

învăţarea din erori, modificarea şi sondarea din nou.

Page 24: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

24

3. EVALUAREA CARACTERULUI INOVATOR

Evaluarea procesului de inovare este strâns legată de evaluarea efectelor inovaţiei asupra

productivităţii şi a colectivului de salariaţi la nivelul organizaţiilor din diverse domenii de activitate.

Se impune asadar realizarea unor studii, analize şi chiar sondaje în vederea obţinerii de informaţii

atât la nivel cantitativ, cât şi calitativ despre intrările (input-urile) în procesul de inovare, dar şi

despre rezultatele acestuia (output-uri). Informaţiile obtinute în urma acestor analize pot fi utile şi în

analiza empirică ulterioară a impactului inovării.

Aşadar apare întrebarea: Cum putem analiza şi apoi evalua procesul şi gradul de inovare?

Un posibil răspuns, aşa cum îl indică Manualul OSLO 2005 [12], îl reprezintă realizarea unor

studii de analiză asupra inovaţiei la nivelul firmelor şi chiar la nivel organizaţional mai ridicat-

departamente de cercetare-dezvoltare şi management în cadrul Ministerelor. Aceste studii pot furniza

o serie de informaţii despre elementele din cadrul organizaţiei ce facilitează inovaţia, dar şi despre

obstacole, despre schimbările care se impun în modul de organizare a activităţii, despre tipurile de

inovaţie în care organizaţiile îşi pot angrena activitatea şi pe care le pot implementa. De asemenea, în

urma acestor analize se pot identifica posibili parteneri în cadrul aceluiaşi sector de activitate sau în

alte sectoare.

Pe de altă parte, inovarea este un proces complex şi continuu, cu multe componente care

interacţionează, ceea ce face ca procesul de inovare să fie dificil de cuantificat. Cu toate acestea, în

literatura de specialitate au fost indentificaţi câţiva indicatori de măsurare a inovaţiei, pe care-i

prezentăm în continuare.

Page 25: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

25

3.1. Indicatori indirecţi de măsurare a inovaţiei

Conform referinţelor bibliografice consultate, metoda cea mai obişnuită de măsurare a inovaţiei se

bazează pe utilizarea unor indicatori indirecţi. Acestia sunt:

a) date asupra cheltuielilor de cercetare-dezvoltare;

b) date asupra brevetelor de invenţie.

Cheltuielile de cercetare-dezvoltare reprezintă un indicator care măsoară o parte a intrărilor

(inputuri) în procesul de inovare şi indică resursele cheltuite. Acest indicator prezintă anumite

dezavantaje. Acestea sunt legate de faptul că cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare nu echivalează

totdeauna cu inovaţii de succes, adică nu conduc în mod necesar la produse şi/sau procese

îmbunătăţite.

Un alt indicator este cel al brevetelor de invenţie. Acesta reprezintă un indicator obişnuit pentru

inovare şi are avantaje remarcabile, cum ar fi:

-brevetele sunt acordate pentru tehnologii inventive, cu perspective de comercializare;

-sistemul brevetelor de invenţie înregistrează sistematic informaţii importante asupra invenţiilor.

Totuşi, numărul brevetelor de invenţie are şi dezavantaje ca indicator al inovaţiilor: nu toate

inovaţiile sunt brevetate ca invenţii, iar pe de altă parte, un inventator nu este în mod necesar şi

inovator, dacă invenţia sa nu este comercializată sau introdusă în producţie.

Prin urmare, au fost dezvoltaţi noi indicatori care permit măsurarea directă a inovaţiilor, cum ar

fi numărul de inovaţii şi analiza activităţilor inovative în firme. Aceşti indicatori apar prezentaţi şi

analizaţi în studii şi manuale de referinţă, cum ar fi [3], [12].

Page 26: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

26

Astfel, numărul de inovaţii este o măsură directă a inovaţiilor şi constituie o abordare "pe

obiect", deoarece se concentrează pe inovaţia însăşi. Dezavantajul acestui indicator este că tinde să

favorizeze inovaţiile radicale, faţă de cele incrementale şi exclude inovaţiile nereuşite.

Analiza activităţilor inovaţive la nivelul firmelor colectează informaţii asupra inovaţiilor direct

de la firme prin analize şi interviuri, şi constituie o abordare "pe subiect". Această abordare a devenit

în prezent metoda standard de colectare a informaţiilor asupra inovaţiilor din industrie. Dezavantajul

major al acestui indicator constă în faptul că reprezentativitatea rezultatelor depinde de rata de

răspuns a firmelor la interviuri.

Pentru a evalua performanţele de inovare realizate de statele europene, la iniţiativa Comisiei

Europene a fost dezvoltat instrumentul denumit Tablou de bord european al inovării5 ("European

Innovation Scoreboard (EIS)"), care permite analiza comparativă a performanţelor activităţilor de

inovare ale Statelor Membre ale UE, precum şi ale altor naţiuni inovaţive. O versiune pilot a EIS a

fost publicată în anul 2000, iar începând din 2001 au fost publicate versiuni complete în fiecare an.

Conform metodologiei EIS, performanţele în inovare sunt caracterizate de 29 indicatori de inovare,

repartizaţi în trei blocuri principale:

a) Indicatori de intrare, care măsoară condiţiile structurale necesare inovării, contorizand

numărul de absolvenţi in domenii de ştiinţă şi tehnologie, numărul absolvenţilor de doctorat, etc.;

b) Indicatori de activitate a firmelor, care măsoară eforturile de inovare la nivelul companiilor,

nivelul invesţiilor în activităţi de cercetare-dezvoltare;

c) Indicatori de ieşire care măsoară performanţa inovării în termeni de ocupare a forţei de

muncă, activităţi economice, şi realizările de succes cuantificate prin numarul de brevete înregistrate.

În ţările în care cultura afacerilor este bine dezvoltată, evaluarea ideilor de afaceri se face în

conformitate cu metode, metodologii, proceduri specifice bine definite. O astfel de metodologie a

fost stabilită de American SBA (Small Business Administration) (Administraţia pentru Întreprinderi

5 European Commission: European Innovation Scoreboard. Comparative analysis of innovation performance, January, 2014.

Page 27: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

27

Mici) care coordonează o reţea naţională de SBDCs (Small Business Development Centers) (Centre

pentru dezvoltarea întreprinderilor mici) de pe întreg teritoriul SUA.

Metodologia Guide to: Invention and Innovation Evaluation. Pullman WA: Small Business

Development Center, Washington State University se bazează pe o grilă complexă care conţine

criterii grupate în cinci secţiuni.

Cu mici schimbări, această metodologie a fost adaptată şi utilizată pentru evaluarea ideilor de

afaceri în cazul a numeroase debuturi de afaceri în România. Numărul criteriilor variază în funcţie de

specificul fiecărei afaceri. Pentru informare, în cazul majorităţii afacerilor, se aplică următoarele

criterii:

(i) Criterii sociale:

Legalitatea

Siguranţa produsului

Impactul aspura mediului înconjurător

Impactul social

(ii) Criterii aferente riscului afacerii:

Fezabilitatea funcţională a produsului

Fezabilitatea produsului

Costurile investiţiilor

Perioada de rambursări

Profitabilitatea

Studii de marketing

Cercetarea şi dezvoltarea produselor

(iii) Criterii aferente acceptabilităţii pieţei:

Compatibilitatea cu produsele existente

Dependenţa de alte produse

Învăţarea utilizării corecte

Nevoia satisfăcută sau utilitatea furnizată

Vizibilitatea

Promovarea

Page 28: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

28

Distribuţia

Service-ul

(iv) Criterii pentru analiza cererii:

Piaţa potenţială

Stabilitatea cererii

Tendinţele cererii

Ciclul de viaţă al produsului

(v) Criterii legate de concurenţă:

Aparenţa faţă de consumatori

Concurenţa existentă

Noua concurenţă

Preţul

Protecţia legală (aspecte legate de dreptul de autor).

Scara evaluării este de 1-la-5 (1 = eşec, ..., 3 = 50/50 şanse de succes, ..., 5 = succes). Sunt

permise şi consecinţele “Nu se aplică” (NSA) şi “Nu ştiu” (NS). După gradarea consecinţelor pentru

fiecare criteriu – având şi „Nu ştiu” (fiecare „Nu ştiu” înseamnă lipsă de informaţii, deci potenţială

sursă de eşec!) – există două modalităţi de a prezenta rezultatele: calcularea unui număr mediu de

puncte şi alcătuirea profilului ideii de afacere (tabel). Ambele sunt recomandate deoarece fiecare

dintre ele oferă informaţii specifice. Numărul mediu de puncte (scorul) oferă o imagine de ansamblu

asupra şanselor de succes: cu cât este scorul mai mare (mai aproape de 5 care corespunde la 100%

şanse de succes), cu atât mai bine.

Page 29: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

29

3.2 Evaluarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pentru un proiect cu caracter

inovativ-antreprenorial

În această secţiune prezentăm o propunere de ghid de evaluare a cheltuielilor de cercetare-

dezvoltare elaborat în cadrul proiectului Bursa de Proiecte- POSDRU/86/1.2/S/62885. Astfel, în

cadrul acestui proiect a fost întocmit un Ghid general de bune practici, în domeniul evaluării

proiectelor, care conţine un set de instrumente de evaluare a proiectelor inovativ

antreprenoriale pentru corelarea cu nevoile pieţei.

Prezentăm în continuare etapele stabilite în acest ghid, ce trebuiesc abordate în privinţa

evaluării cheltuielilor de cercetare-dezvoltare - primul indicator de măsurare a inovaţiei unui

proiect:

1) Selectarea proiectelor de cercetare-dezvoltare efectuate pe cont propriu şi care sunt exprimate în

mod explicit prin însuşi enunţul proiectului, aici se includ şi proiectele de cercetare fundamentală, în

măsura în care acestea sunt indispensabile din punct de vedere economic.

2) Stabilirea pe fiecare proiect de cercetare-dezvoltare a modalităţii în care rezultatele ce se vor

obţine vor duce la efecte economice cuantificabile, dar şi în relaţie directă cu originea ideilor care au

generat fiecare proiect.

Efectele economice potenţial realizabile sunt:

înlocuirea unor produse învechite;

lărgirea gamei sau sferei de produse;

menţinerea segmentului de piaţă;

pătrunderea pe pieţe noi;

flexibilizarea producţiei;

reducerea cheltuielilor de exploatare (consumurile specifice, cheltuielile salariale, cheltuielile

de concepţie a produselor, cheltuielile de stocare).

Sursele iniţierii proiectelor de cercetare-dezvoltare sunt:

comercializarea produselor;

producţia întreprinderii;

Page 30: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

30

urmărirea trendului progresului tehnologic;

promovarea unor iniţiative ale specialiştilor din firmă;

programele publice de cercetare dezvoltare;

comenzile de stat;

comunicările stiinţifice;

cooperarea ştiinţifică internaţională, etc.

3) Precizarea cât mai clară a şanselor de succes comercial al fiecărui proiect de cercetare-

dezvoltare. Metoda cea mai recomandată pentru această evaluare este exprimarea punctului de

vedere al unor experţi evaluatori neutri, aceştia se pot exprima fie în mod tranşant, fie prin gradul de

profitabilitate al succesului comercial.

4) Evaluarea propriu-zisă a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, efectuată pe fiecare proiect de

cercetare-dezvoltare aflat în derulare.

În multe cazuri, cheltuielile aferente proiectelor de cercetare-dezvoltare nu pot fi evaluate în mod

diferit, ci în mod global, datorită convergenţei efectelor economice ale acestora, fie asupra cifrei de

afaceri, fie asupra reducerii unor elemente de costuri şi sunt cazuri care afectează ambii indicatori.

3.3 O propunere de chestionar pentru evaluarea unui proiect inovativ antreprenorial

În această secţiune prezentăm un chestionar pentru evaluarea unui proiect inovativ

antreprenorial, chestionar ce a fost implementat în cadrul proiectului Bursa de proiecte,

POSDRU/86/1.2/S/62885 şi a fost folosit de către experţii evaluatori la validarea şi evaluarea

proiectelor inovativ-antreprenoriale depuse pe platforma online Bursa de proiecte în vederea

tranzacţionării.

Acest chestionar constă dintr-o serie de întrebări, structurate pe 3 secţiuni:

S1 “Capacitate tehnologică de realizare a proiectului”

S2 “Capacitatea de implementare”

Page 31: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

31

S3 “Evaluarea efectelor economice potenţiabil realizabile”

şi are în vedere câteva criterii ale caracterului inovativ:

• Produs nou pe piaţă (listă de valori);

• Îmbunătăţire produs existent (listă de valori);

• Reducerea preţului produsului (listă de valori);

• Ecologizarea producţiei (listă de valori).

şi criterii de aplicabilitate:

• Grad de utilitate şi necesitate (listă de valori);

• Estimarea posibilităţii tehnice de realizare (listă de valori);

• Constrângeri de realizare (listă de valori);

• Riscuri (listă de valori).

Page 32: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

32

Prezentăm în continuare conţinutul chestionarului implementat şi cu variantele de răspuns care

erau oferite evaluatorilor, aceştia completând unul dintre cele 5 răspunsuri, prin precizarea unuia

dintre numerele 0/1/4/7/10.

S1 “Capacitate tehnologică de realizare a proiectului”

S1–I1 Proiectul are capacitate tehnică şi tehnologică de realizare?

Nu este documentat /Niciodată/ Există şi se aplică foarte limitat/ Există şi se aplică limitat / Există

şi se poate aplica pe scara largă.

S1–I2 Care este impactul asupra mediului înconjurător?

Nedocumentat/ Tehnologie poluantă/ tehnologie puţin poluantă/ tehnologie neutră/ Reduce gradul

de poluare

S1–I3 Care este impactul asupra consumului specific de energie?

Nedocumentat/ Creşte în mod direct consumul / Creşte în mod indirect consumul / Nu are efect

asupra consumului / Reduce în mod indirect consumul /Reduce în mod direct consumul

S1–I4 Care e efortul de dotare tehnologic cerut?

Nedocumentat/ Linie de fabricaţie care necesită proiectare şi realizare /Linie de fabricaţie existentă

retehnologizată/ Linie de fabricaţie specială existentă/Unelte, utilaje şi dispozitive disponibile uzual

S1–I5 Există constrângeri privitoare la capacitatea tehnică/tehnologică a companiei beneficiare în

perspectiva absorbţiei proiectului?

Nedocumentat / Da, nivel ridicat / Da, nivel mediu / Da, nivel minim/ Nu există constrângeri

S1–I6 Care este nivelul de încadrare a producţiei respectivului produs (capacitatea de

industrializare)?

Nedocumentat / Unicat/ Serie mică/ Serie mare/ Producţie masă

Page 33: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

33

S1–I7 Proiectul este adresat către o piaţă bine aleasă?

Nedocumentat / Mult subevaluat/ Subevaluat/ Supraevaluat/ Mult supraevaluat/

S1–I8 Graficul de realizare al proiectului este realist?

Nedocumentat/ Graficul este nerealist/ Graficul trebuie îmbunătăţit/ Graficul este bun / Graficul

este foarte bun

S2 “Capacitatea de implementare”

S2 – I1 În planificarea proiectului nivelul de alocare al resurselor umane pe activităţi este adecvat

realizării proiectului?

Nu au fost alocate/ Alocate greşit/ Subalocate/ Supraalocate/ Alocate corect

S2 – I2 Activităţile au fost descrise corect?

Nedocumentat/ Sunt descrise greşit/ Sunt prezentate aproximativ corect/ Sunt bine prezentate /

Sunt foarte bine prezentate

S2 – I3 Care este capacitatea financiară necesară implementării proiectului inovativ antreprenorial?

Nu este documentat / F mare/ mare/ medie/ Mică/

S2 – I4 Care este nivelul ratei rentabilităţii?

Nu e documentat (0)/Calculată greşit (0)/Mică (<10%)/medie (11-50%)/mare (>50%)

S3: “Evaluarea efectelor economice potenţiabil realizabile”

S3 – I1 Efectul economic potenţial realizabil “Inovarea unui produs/ serviciu” se regăseşte în

cadrul proiectului?

Page 34: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

34

Nu este documentat / Nu vizează inovarea de produs/ Îmbunătăţiri minore ale unui produs anterior/

Înlocuirea totală a unui produs anterior/ Lărgirea gamei de produse existente / Creează un produs

nou pentru o piaţă nouă

S3 – I2 Efectul economic potenţial realizabil “Menţinerea segmentului de piaţă” se regăseşte în

cadrul proiectului?

Nu este documentat / Nu vizează menţinerea pieţei actuale/ Vizează consolidarea pieţei actuale /

Vizează creşterea segmentului actual de piaţă

S3 – I3 Efectul economic potenţial realizabil “Pătrunderea pe pieţe noi” se regăseşte în cadrul

proiectului?

Nu este documentat / Nu vizează pieţe noi/ Vizează piaţa naţională / Vizează piaţa europeană/

Vizează piaţa mondială

S3 – I4 Efectul economic potenţial realizabil “Flexibilirea producţiei” se regăseşte în cadrul

proiectului?

Nu este documentat/ Nu este flexibilă/ Are grad de flexibilizare mic/ Are grad de flexibilizare

mediu / Are grad de flexibilizare ridicat

S3 – I5 Efectul economic potenţial realizabil “Reducerea cheltuielilor de exploatare” se regăseşte

în cadrul proiectului?

Nu este documentat/ Nu reduce / Grad mic de reducere/ Grad mediu de reducere / Grad ridicat de

reducere

Page 35: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

35

4. EXEMPLE IDEI INOVATIVE DIN DIVERSE DOMENII DE ACTIVITATE

În acest ultim capitol prezentăm o serie de exemple de idei inovative, pentru a ilustra şi mai clar

particularităţile fiecarui tip de inovaţie implementată în diverse domenii. Aşa cum se precizează şi în

Anexa la Manualul OSLO [12], scopul prezentării acestor exemple este acela de a facilita o mai

bună înţelegere a conceptului de inovaţie. Precizăm că unele dintre aceste idei inovative sunt azi

implementate la scara largă şi sunt folosite în viaţa de zi cu zi, însă la momentul apariţiei lor pe piaţă

au influenţat în mod definitiv desfăşurarea activităţii în societate.

1. Exemple de inovaţii de produs

Într-un context socio-economic globalizat, în care domeniile de activitate sunt strâns

interconectate şi îşi influenţează reciproc evoluţia, tehnologia reprezintă motorul inovaţiei şi

competitivităţii între organizaţii.

Asa cum se precizează în Manualul OSLO [12], o inovaţie de produs este introducerea unui

bun de consum sau serviciu care este nou sau ale cărui caracteristici au fost mult îmbunătăţite.

Aceasta include îmbunătăţirea specificaţiilor tehnice, a componentelor şi materialelor, a softurilor

implementate.

Unul dintre domeniile de activitate care crează şi implementează produse inovative este

domeniul telefoniei mobile. În acest domeniu, inovaţia generează an de an modele de telefoane

mobile din ce în ce mai performante, care au transformat fundamental nivelul comunicaţiilor. Astfel,

un exemplu de element inovativ ce a apărut şi s-a îmbunătăţit în ultimii ani este incorporarea camerei

de luat vederi, care a făcut posibil apelul video. De asemenea, rezoluţia camerei foto/video a fost

mult îmbunătăţită, ceea ce a condus la o capacitate de captură a imaginii mult mai performantă.

Un alt element inovativ care a revoluţionat lumea comunicaţiilor şi nu numai, este fără îndoială

posibilitatea accesării şi utilizării semnalului de internet pe telefon. Acest lucru a facilitat

comunicarea prin mail sau video-chat, care azi a devenit posibilă în orice moment. De asemenea, pe

Page 36: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

36

un telefon conectat la internet se pot face cumpărături, se poate verifica starea conturilor bancare, se

pot efectua transferuri. Posibilitatea efectuării de tranzacţii financiare prin internet a generat inovaţii

în domeniul IT, pentru ca s-a impus necesitatea dezvoltarii unor soft-uri antifurt în vederea protejării

utilizatorilor. Din acest punct de vedere, putem remarca faptul că această inovaţie tehnologică a avut

impact nu numai în domeniul destinat iniţial al comunicaţiilor, ci şi în alte domenii de activitate, cum

ar fi de exemplu IT sau cel financiar, efectele regăsindu-se deci la un alt nivel economico-social.

În general, tehnologia IT este în plină expansiune, aceasta fiind poate unul dintre domeniile în

care inovaţia este cel mai prezentă. Un element inovativ ce ţine şi de tehnologia IT care a avut un

impact major domeniul transporturilor este GPS-ul, Global Positioning System.

Un alt segment în care sunt implementate inovaţii de produse este acela al medicinii. Dinamica

acestui domeniu de activitate este cea care generează necesitatea inovarii la nivel de produse, dar şi

la nivel de procese, sau chiar la nivel organizaţional.

În domeniul protecţiei mediului, accentul se pune acum pe dezvoltarea unor produse care să

aibă un consum redus de energie. Din acest punct de vedere, s-a dezvoltat o întreagă industrie care

realizează electrocasnice cu un grad ridicat de performanţă, dar care sa aibă un consum energetic cât

mai redus. Pe de alta parte, din aceeaşi perspectivă a protecţiei mediului, domeniul agricol a început

să implementeze din ce în ce mai mult culturile ecologice. S-a dezvoltat aşadar un întreg proces

inovativ de a cultiva, mai ales legume, fără a mai folosi îngrăşăminte sau stimulente de creştere

sintetizate chimic.

La nivel de servicii, au apărut noi tipuri de împrumuturi bancare, care respectă anumite

protocoluri de rambursare, au apărut cardurile bancare şi self-banking office care au schimbat cu

totul dinamica monetară în piaţă.

Serviciile web au cunoscut în ultimii ani o dezvoltare foarte amplă, cuprinzând toate domeniile

de activitate. Inovaţia de tip tehnologic în servicii web este strâns legată de cea de tip marketing,

pentru că promovarea diverselor produse este posibilă azi la nivel internaţional prin intermediul

serviciilor web.

Page 37: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

37

În domeniul alimenţatiei publice, s-au implementat foarte multe idei inovative, cum ar fi

margarina care reduce nivelul colesterolului în sânge, iaurtul care foloseşte noi tipuri de culturi

lactice, uleiul sintetizat din diverse plante, produsele de panificaţie, etc.

Lista de produse inovative poate continua cu înlocuirea materialelor textile clasice cu fibre

elastice speciale, care permit organismului să respire, dar care sunt foarte rezistente. Acest produs

inovativ a avut un impact semnificativ în domeniul activităţilor sportive, dar şi în domeniul

echipamentelor speciale, folosite pentru vizite de cercetare în zone geografice cu climat extrem sau

în general, pentru expediţii de diverse tipuri, fie ele terestre sau în cosmos.

2. Exemple de inovaţii de procese

Reamintim definiţia inovaţiei de proces, aşa cum apare precizată în Manualul OSLO [12]. Astfel,

prin inovaţie de proces, întelegem implementarea unei metode de producţie sau de livrare complet

nouă sau care este îmbunătăţită semnificativ. Aceasta include schimbări importante ale tehnologiilor

şi/sau ale echipamentelor utilizate, precum şi ale softurilor folosite.

Din punct de vedere al proceselor inovative de producţie, identificăm mai multe exemple care

au fost implementate cu succes, dintre care prezentăm în continuare câteva:

Realizarea unor produse cu mecanisme asistate de calculator;

Împachetarea automatizată a produselor;

Digitalizarea procesului de printare;

Folosirea instrumentelor laser pentru tăiere;

Folosirea echipamentelor computerizate pentru controlul calităţii produselor.

În continuare, pentru a înţelege mai bine fenomenul de inovaţie a proceselor, prezentăm câteva

exemple de procese inovative de livrare:

Implementarea scanarelor portabile pentru înregistrarea produselor şi pentru inventarierea lor

Introducerea codurilor de bare pentru a urmări produsele în domeniul aprovizionării

Introducerea sistemelor de urmărire GPS în domeniul transporturilor

Page 38: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

38

Folosirea sistemelor pentru identificarea rutelor optime de livrare

Introducerea sistemelor electronice de plată

Introducerea unor reţele de calculatoare complet noi sau îmbunătăţite semnificativ.

3. Exemple de inovaţii de marketing

Reamintim că în Manualul OSLO [12], inovaţia de marketing este definită ca fiind

implementarea unei metode noi de marketing care implica schimbări de design sau de ambalaj ale

produselor, schimbări în plasarea şi promovarea produselor pe piaţă sau în stabilirea preţurilor.

Precizăm că inovaţia de marketing este un concept relativ nou, care a început să fie intens studiat şi

implementat în ultimii ani, ca urmare a expansiunii pieţelor mai ales în domeniul on-line.

Prezentăm în continuare câteva idei inovative de marketing, care au fost implementate în

diferite domenii de activitate.

Din perspectiva inovarii designului sau a ambalajului unui produs, amintim implementarea unei

schimbări semnificative în designul unei mobile de birou sau de locuinţă pentru a obţine un aspect

nou, mai atractiv. De asemenea, implementarea unui nou design al ambalajului unor produse

cosmetice pentru a obţine o imagine exclusivă pe piaţă.

Din punct de vedere al inovării de marketing prin schimbări în plasarea şi promovarea

produselor pe piaţă, amintim:

Utilizarea pentru prima dată a plasării produselor în cadrul programelor TV.

Prima utilizare a prezentării unui produs prin intermediul liderilor de opinie sau al

celebrităţilor.

Implementarea unui nou concept de prezentare a produselor, cum ar fi saloanele

expoziţionale în domeniul auto- de exemplu. De asemenea, aceeaşi metodă de promovare a

fost implementată cu succes şi în domeniul industriei mobiliere, unde au fost organizate

prezentări tematice, care permit clienţilor să vadă produsele în spaţii complet decorate.

Implementarea în domeniul transporturilor în comun a modalităţii de plată a biletelor de

călătorie prin SMS.

Page 39: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

39

Promovarea produselor prin intermediul asa-numitelor „vending machines”, acele automate

uşor de accesat chiar şi în cadrul instituţiilor. Cele mai des întâlnite sunt automatele de

snack-uri, dar au mai apărut şi automatele de carte sau de bilete de transport în comun.

Aceasta idee inovativă de marketing facilitează accesul beneficiarilor la diverse produse în

mod nemijlocit, putând fi implementată în locuri dintre cele mai diverse.

Promovarea produselor prin intermediul serviciilor WEB a fost cea care a revoluţionat

domeniul de marketing la nivel mondial. O idee inovativă care se înscrie în acest mod de

promovare este biblioteca digitală. Astfel, în anul 2012, în urma unui parteneriat între

Editura de carte Humanitas şi Compania Vodafone Romania, a fost lansată prima bibliotecă

digitală din România, care s-a adresat călătorilor cu metroul din Bucuresti. Această

bibliotecă inedită este o experienţă digitală care facilitează călatorilor cu metroul accesul la

o serie de titluri de carte atractive într-un spatiu ce face parte din viata de zi cu zi a

bucureştenilor. Prin intermediul unei aplicaţii care se descarcă gratuit pe telefon sau pe

tabletă, călătorii vor putea descărca un fascicol din fiecare carte disponibilă în bibliotecă.

Pentru varianta integrală a cărţii, doritorii vor fi direcţionaţi către site-ul editurii de unde vor

putea cumpăra online cartea respectiva. Urmărind aceeaşi idee de promovare, în parteneriat

cu o florarie online, a fost lansată şi prima florarie digitală de la metrou. Să observăm că

aceste idei inovative de marketing au putut fi implementate prin intermediul unor alte idei

ce ţin de inovaţii tehnologice in domeniul IT si nu numai.

4. Exemple de inovaţii organizaţionale

Aşa cum am precizat în capitolul 2, inovaţia organizaţională este un fenomen încă în

dezvoltare, care a fost definit în mod diferit de către cercetatori. În manualul OSLO [12], care a fost

principala sursă bibliografică pentru acest curs, inovaţia organizaţională reprezintă implementarea

unei metode noi în organizarea activităţii unei firme, a relaţiilor firmei cu alţi parteneri ce activează în

acelaşi domeniu.

Page 40: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

40

Câteva exemple de inovaţie organizaţională sunt:

implementarea pentru prima dată a unui sistem integrat de monitorizare a activităţii unei

firme (producţie, achiziţii, finanţe, marketing).

Introducerea pentru prima dată a programelor de instruire în vederea eficientizării

colectivului de lucru şi integrării acestuia în domeniul de activitate al firmei, indiferent de

domeniile de activitate în care membrii colectivului şi-au desfăşurat activitatea anterior.

Realizarea de echipe în cadrul firmelor, care să faciliteze accesul şi transferul de informaţii

între diferite departamente, cum ar fi cele de cercetare-dezvoltare, de marketing, de

producţie.

Realizarea primelor colaborări de cercetare-dezvoltare ale firmelor cu universităţi sau cu

alte centre de cercetare.

Page 41: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

41

5. BIBLIOGRAFIE

1. W. Abernathy, K.B. Clark, Innovation: Mapping the Winds of CreativeDestruction, Research

Policy, vol 14, nr.1 (1985), pag 3-22.

2. W.J. Abernathy, J.M. Utterback, A dynamic model of process and product innovation,

OMEGA, The Internat J. of Management Science, 3 (6) (1975), pag. 639-656.

3. N. Becheikh, R. Landry, N. Amara, Lessons from innovation empirical studies in the

manufacturing sector: A systematic review of the literature from 1993-2003, Technovation 26

(2006), pag. 644-664.

4. B. Boehm, Spiral development: Experience, principles, and refinements, Pittsburgh, PA

(2000).

5. T. Burns, G. M. Stalker, The Management of Innovation. London: Tavistock, 1961.

6. T. Ciumara, Explorarea funcţiilor economice ale consultanţei în practicile inovative de

management în condiţiile dezvoltării economice durabile, Institutul Naţional de Cercetări

Economice, 2013.

7. DEX online-Dicţionarul explicativ al limbii române.

8. European Commission: European Innovation Scoreboard. Comparative analysis of innovation

performance, January, 2014

9. E. von Hippel, The sources of innovation, Oxford University Press, 1988.

10. S.J. Kline, N. Rosenberg, An overview of Innovation. In: The Positive Sum Strategy:

Harnessing Technology for Economic Growth, National Academy of Science, Washington (1986)

11. A. Lam, Organizaţional Innovation, Royal Holloway College, University of London, 2004.

12. OCDE, OSLO Manual: Guidelines for collecting and interpreting innovation data,3rd

ed.OECD/ European Communities, 2005.

13. V. Potecea, G. Cebuc, The importance on innovation in international business, Analele Univ.

Stefan cel Mare, Suceava, vol 10 (2010), pag 157-161.

14. J.A Schumpeter, The theory of Economic Development, Cambridge, Mass: Harvard

University Press, 1934.

Page 42: Curs1 (Luminita MIHAIL) Tehnici de Definire a Caracterului Inovator

42

15. A. Toia, Accelerarea progresului tehnologic şi dilemele procesului de inovare, Simpozion

AGIR, Bucureşti, 2009.

16. European Commission: European Innovation Scoreboard. Comparative analysis of innovation

performance, January, 2009.

17. Surse bibliografice online:

http://www.merriam-webster.com/

http://ro.wikipedia.org/

http://dexonline.ro/definitie/inven%C8%9Bie